Cimitirul Eroilor din anul 1916, din Titeşti–Loviştea

În vara anului 1916, România a intrat în război împotriva Austro-Ungariei şi a Germaniei. Armata Română a trecut Carpaţii şi a înaintat în Ardeal, dar, atacată puternic de inamic, a trebuit să se retragă, dând grele bătălii la Târgu Jiu, Predeal şi Olt.

Pierzându-se bătăliile date la Olt, Loviştea a devenit unul din locurile unde s-au purtat bătălii crâncene. Locuitorii satelor noastre au suferit cumplit din pricina foametei, a frigului, a bolilor (tifos) şi mai ales a refugiului pe Topolog şi Olt, cei mai mulţi ajungând la Oarja-Piteşti.

Tratatul de pace de la Buftea-Bucureşti, tratat de pace preliminar semnat de români cu Puterile Centrale, aducea mari greutăţi pentru ţară şi, în primul rând, pentru Lovişte, mutând graniţa Imperiului Austro-Ungar până-n mijlocul satului Titeşti. Nefireasca graniţă împărţea satul Titeşti în două, prin linia de movile care începea de la Posada, Gura-Plaiului, centrul satului, pănă în linia Oltului.

Nemţii scoteau cu forţa locuitorii din zona ocupată ca să desţelenească şi să însămânţeze pentru aceştia izlazul din Dealul Mlăcii, cu in, cartofi, fasole etc.

Pe dealurile înconjurătoare satelor noastre se văd şi astăzi fortificaţiile făcute de bravii noştri ostaşi.

Puţin mai jos de locul unde se ţine bâlciul anual, spre apus, peste şoseaua naţională DN 7D, se află Cimitirul Eroilor din primul război mondial, împrejmuit cu un zid de piatră, cu pinteni de sprijin la cele patru colţuri, construit în anul 1917 în timpul ocupaţiei germane, refăcut din temelie în anul 2010 de Obştea Moşnenilor din Titeşti. Aici îşi găsesc odihna ostaşi români şi germani (un cimitir mai rar), adunaţi de pe câmpul de luptă ce se întinsese pe toate plaiurile Boişoarei şi Titeştiului, căraţi cu săniile de cetăţenii satelor, dar mai ales de "popa Bascoveanu" (batjocorit astfel), acesta fiind un dezertor iertat de pedeapsa capitală de Regina Maria, dându-i sarcina de a aduna morţii.

Prin tradiţie aflăm că satele fiind părăsite de localnicii aflaţi în refugiere, gospodăriile rămânănd pustii, câinii fără stăpâni mâncau soldaţii morţi presăraţi pe câmpul de luptă. Locuitorii reîntorşi la vetrele lor au trebuit să omoare câinii înrăiţi până la sălbăticie, care atacau oamenii precum fiarele sălbatice flamânde.

Cimitirul are formă de pătrat, cu latura de 25 m. Poarta de intrare se află la mijlocul laturii de răsărit, de unde începe o alee cu lăţimea de 2 m, până la latura de apus. Pe latura de apus s-a construit un ieşind de cca. 2m/2m în care se află înălţată o cruce de lemn de stejar, pe soclu de ciment, unde sunt sculptate următoarele versuri în limba germană: "WAS SIE WARER UND GALTEN VERBLICH UND SCHWAND DASS SI E TRENE GEHALTEN DAS BESTAND" (Ce aţi fost şi aţi reprezentat păleşte şi dispare, însă ce aţi păstrat cu credinţă durează). Aleea este străjuită, de o parte şi de alta, cu zid de piatră de 0,50m înălţime. În mijlocul aleii, tinerii satului Titeşti, în anul 1935, au ridicat o cruce. În soclul crucii se păstrează o sticlă în care s-a introdus o listă cu numele contribuabililor la ridicarea ei, din care mulţi au pierit în cel de-al doilea război mondial. De o parte şi cealaltă a aleii se întind trei terase unde se găsesc mormintele eroilor ale căror cruci au fost distruse.

În anul 2003, din iniţiativa d-nei Vasilica Teleabă, primar al comunei, şi a d-lui Florea Vlădescu, viceprimar, au fost instalate noi cruci de stejar donate de d-na director a Instituţiei Prefectului Vâcea, Elena Ciocă, şi de Obştea Moşnenilor din Titeşti, prin d-l Contantin Nicolescu.

În partea de N-E a cimitirului s-a ridicat, din lemn de stejar, o cruce pentru poetul-erou Constantin T. Stoika, de către fratele acestuia– inginerul-căpitan Titus T. Stoika, prin prietenul său Nicolae I. Vlădescu.

Alături de Constantin T. Stoika îşi dorm somnul de veci: căpitanul Gambă, maiorul Sângereanu şi maiorul Ghermănescu.

Redăm câteva date în legătură cu poetul-erou Constantin T. Stoika: «Contantin T. Stoika a făcut parte din Regimentul I Grăniceri, cu grad de sublocotenent în rezervă, fiind absolvent al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti.

A luat parte la luptele crâncene din septembrie şi octombrie 1916, din jurul Sibiului, apoi în munţii Coţi, Suru, Mormânt şi Măgura Spinului, unde în ziua de 23 octombrie 1916, orele 5 p.m., este rănit grav, zdrobindu-i piciorul drept şi mâna stângă un proiectil de artilerie venit dinspre satul Titeşti, unde erau postaţi germanii. Luat prizonier de unităţile bavareze de elită, este adus în Titeşti, unde, în localul primăriei, era infirmeria germană, având 3-4 medici. Aici i s-au dat toate îngrijirile necesare, după cum confirmă căpitanul I. Popovici, comandantul eroului, şi apoi îndrumat la spitalul din Boişoara, însoţit de ordonanţa personală a poetului-erou. Sucombă pe drum, din cauza hemoragiei abundente şi severă a rănilor.

A fost în mormăntat în cimitirul din partea de sud a satului Boişoara, de unde i s-au adus osemintele în Cimitirul eroilor din Titeşti.»

Locotenet-colonel Florian Tucă, în lucrarea "IN MEMORIAM", descrie moartea poetului-erou şi a maiorului Ghermănescu:

«...La poalele muntelui Mormântul, a murit alături de alţi camarazi de ai săi maiorul Ghermănescu din Regimentul 2 Vâlcea, pe 28 octombrie. Unitatea sa pornise la atac. Văile fuseseră acoperite de o ceaţă groasă. Nu se mai vedea la doi paşi. Orientându-se mai mult după auz în direcţia de unde veneau împuşcăturile, militarii din "2 Vâlcea", au înaintat la un moment dat, în traiectoria câtorva arme automate. Însemna că ajunseseră în faţa poziţiilor pe care trebuiau să le atace. Cu o admirabilă bravură s-au relansat înainte. Ghermănescu s-a avântat în prima linie a dispozitivului subunităţii, înflăcărându-şi oamenii. O ţandără de fier l-a fulgerat din plin. Corpul, fără suflare, s-a rostogolit în vale. Ceva mai jos de muntele Mormântul, pe drumul ce duce de la Boişoara la Sălătruc, a căzut la datorie şi un ostaş-scriitor– sublocotenentul Constantin T. Stoika din Grăniceri. Comandantul său spunea: "A fost viteaz până la nebunie".»

A scris un adevărat poem în proză, despre pământul pe care l-a iubit ca un părinte, din care redăm: "Pe pământul Patriei, cu frumuseţi neasemuite şi nesecate bogăţii, aci moartea mi se pare un ideal împlinit. Era ca şi când aş fi dormit într-o grădină cu linişte, unde când privighetoarea căntă, cerul se deschide, vărsând lumina lui albastră în unde de odihnă" (ziarul "Orizont-Rm. Vâlcea", 11 februarie, 1970, pag. 2)

Poetul a aparţinut şcolii de admirabilă disciplină intelectuală, care timp de 20 de ani a fost revista "Viaţa Nouă" a lui Ovidiu Densuşianu.

Locotenent-colonel Tucă mai precizează: "...Sublocotenentul erou se odihneşte aproape de poiana de lăngă Titeşti..."

Florea Vlădescu, iulie 2012