cervantes nr. 10

Revistă internaţională de culturăAnul II Numărul 10 August 2013

Cervantes

un imperiu literar pag. 45-51

Emil Lungeanu

Personalitatea Personalitatea luniilunii

Producţie alimentară scăzută, valuri de căldurăfără precedent, cicloane mai violente, toate aceste deza-stre nu lasă nicio îndoială asupra impactulului pe care-l are încălzirea globală asupra Pământului, arată unraport publicat miercuri, de Banca Mondiala. Dar, pen-tru că artiştii şi în general oamenii de cultură nu suntpretenţioşi cu cele ale gurii se pare că nu plasează înrândul acestora mari probleme. Cicloane mai mari decâtjocul neuronilor la ceas de seară nu ar putea fi -ziccunoscătorii atunci când personajele unui roman tindsă se întrepătrundă.

Şi ar mai fi: creşterea temperaturii ar fi sufi-cientă pentru ca resursele de apă disponibile să scada cu20% în multe regiuni aflate în curs de dezvoltare, cul-turile să nu mai dea randamentul scontat şi astfel să seînregis - treze pierderi de producţie, mai ales la orez şigrâu, scrie Les Echos. Nu se pecifică nimic despre pro-ducţia de bere. Aceasta nu va suferi din cauza încălziriiglobale. Cu palinca e la fel. Am făcut un studiu în nord-vestul ţării. În martie 2013 exista pălincă destulă pentruurmătorii 100 de ani.

Oricum în Biblie scrie că “omul nu se hrăneştenumai cu pâine, ci şi cu... vorbe” evident colo se speci-fică ca venind din gura lui Dumnezeu). Mă rog… vorbe.Cităm din analiştii opoziţiei, care cred că încălzireaglobală e o chestie de marketing, o sursă de justificare aunor sume uriaşe justificate contribuabilului. Din treimotive: (1) este un caz de o importanţă istorică şi o lecţiefără precedent de malpraxis ştiinţific şi de folosireabuzivă a autorităţii ştiinţifice;(2) este un caz paradig-matic despre modul în care ideologia poate încăleca şti-inţa, strunind-o în direcţia politică favorită şi favorabilăunor elite politice, intelectuale şi mediatice lipsite descrupule.;(3) este un caz unic în istorie de construcţie aunui întreg imperiu economic bazat pe specularea şimarketingul temerilor, credulităţii şi bunăvoinţeiumane, sub pretextul unei ipoteze ştiinţifice. Pe scurt,este un caz din care toţi avem câte ceva de învăţat. Şi tre-buie să învăţăm. Căci, istoria, aşa cum ştim, are obiceiulsă se repete (Hot news).

La bere oamenii de cultură gândesc nu cel maibine, dar măcar cel mai sincer. Ei cugetă: - Vă întreb,zicea unul, cu toate miile de miliarde de dolari sau euroîncasate anual pe taxe de mediu la ivel mondial, timbreverzi etc., câte milioane de km pătraţi de pădure s-au

plantat? În mod normal, asta aş vrea să văd, ce se facecu banii aştia. Nu numai să limiteze consumul (o mă-sura bună, nu zic).

Altul: -din cauza „super problemei“ numităîncălzire globală şi bioxid de carbon (adică tocmai cepapă plantele) în loc să se ardă măcar gunoaiele organicenereciclabile şi să producă compuşi ce ar reintra în ciclulnaturii: bioxid de carbon, apă, energie şi o cantitate in-fimă de alţi poluanţi noi avem imense gropi de gunoicare necesită sute sau chiar mii de ani pentru descom-punere - poluează hectare de pământ şi apă şi le fac ne-productive, pe lângă faptul că leagă pe tot atâţia anielemente vitale carbon şi apă într-un compus ce are unsingur rol poluant. Imaginaţi-vă câtă cenuşă rămanedupă arderea completă a unui kilogram de polimeri şice suprafaţă poate acoperi acelaşi polimer dacă e presatdin el o folie subţire; poluarea este incomparabil maiseveră şi pe termen lung faţă de arderea în condiţii derecuperare a ele - mentelor nocive a aceleiaşi cantităţide gunoi organic.

Nu aţi înteles nimic? Nu contează. Mai citiţi de10 ori textul de mai sus, cu o pauza de o ora între lecturişi veţi înţelege.

Altul: -De acord că, pentru a conduce o turmăde oi ai nevoie de câini de întors. Câinii ăia latră, facgălăgie şi oile fug în direcţia opusă. O doamnă intelec-tuală: - Sfinte Ilie, dar nu ţi se pare criminal ca nişte oa-meni să facă bani pe seama spaimelor omenirii, caresunt înmulţite zi de zi şi ceas de ceas, în mod irespons-abil, de mii de ori? Cum te simţi matale, sfinte Ilie, dupăce urmăreşti un jurnal de ştiri? Eu mă simt strivită detoate spaimele atavice ale umanităţii, ca o ultimă fur-nică, fiinţă insignifiantă care nu poate face nimic în faţacatastrofelor fără număr din Univers. Ţi se pare normalca cineva să îmi întreţină zilnic, în mod iresponsabil,această stare? Ce ai spune matale dacă ar trebui să măţii în spate pentru ca eu să te chinuiesc?

Şi cineva după 6 beri: -Dacă 10 argumente in-dependente demonstrează o ipoteză şi unul se dovedeştefals, nu înseamnă că ipoteza e falsă, ci că argumentul eprost. În niciun caz nu înseamnă că restul argumentelorsunt false. Berea după bere, e plăcere.

CervantesCUVÂNTUL EDITORULUI

2

Efectele încălzirii globale asupra intelectualilor

Revistă internaţională de cultură

EDITORIAL

3

Lecția de inițiereOmul, în toată viața lui pământească, are mai

mulți învățători, mai mulți sfătuitori, mergând peprincipiul că mereu învață și că, cu cât știi mai mult,cu atâta îți dai seama că nu știi nimic, pentru a-șiputea croi drumul cât mai drept și mai ales cât maicurat.

Eu de-a lungul vremii, am avut parte de trei în-vățători, de trei inițiați, de la care am reușit să învățcâte ceva, să dibuiesc drumul, calea de aur, calea ceadreaptă spre stele, spre steaua mea tutelară.

Am învățat de la cei trei învățători, asemănătoricelor trei magi care vesteau nașterea lui Iisus Hris-tos, am învățat ceea ce urma să fac în viață. Sfaturilelor n u au fost totdeauna directe, așa cum este în bu-chia cărții, ci, de cele mai multe ori, doar sugerateși, posibil, adesea intuite de mine.

Cel dintâi dintre învățătorii mei, un inițiat în su-fletul uman, și în mod special în sufletul candid șiinocent al copilului. Purta numele de Ioan Botezatu( să fi fost un Ioan Botezătorul pentru mine?). Dela el am învățat un lucru fundamental pentru viață,pentru a putea să răzbești și să te împlinești ca om:răbdarea. A fost prima lecție din mesajul ce urmasă-l primesc, prima lecție pe care trebuia să mi-oînsușesc și pe care, spre bucuria mea, mi-am în-sușit-o, chiar mai mult decât era nevoie uneori. Elînsuși a avut de suportat, cu asupra de măsură, dinaceastă lecție de viață, din această lecție care credcă pentru el a fost nemeritat de dură. Dar vorbaaceea: nu da Doamne omului cât poate duce. În ti-nerețea sa de tânăr învățător a intrat, de voie, de ne-voie, sau poate din convingere, în politică. Poate cănu a ales politica pe care viitorul să o aprecieze șimai ales să o accepte dar, în fond fusese opțiunealui de adolescent entuziast. A fost șef de cuib legio-nar în comuna Heleșteni, plasa Mircești, județulRoman, și apoi prin meritele sale de foarte bun în-vățător a ajuns inspector școlar - șef, de plasă.

După ce vremurile s-auschimbat a revenit la eleviilui, la catedră, până prin1948 – 1949, când a fostarestat până în primăvara lui 1957. Apoi dupăpunerea în libertate a fost lăsat să se ocupe iar deceea ce îi plăcea cel mai mult, de ceea ce iubea cudisperare, de copiii din sat, începând cu cei din clasaîntâi.

Am avut șansa să fiu elevul lui în această pe-rioadă scurtă de libertate a sa. Nu vorbea niciodatădespre ceea ce pătimise acolo dar eu am învățat dintăcerea lui un lucru fundamental și anume să amrăbdare.

Am învățat să nu solicit să mi se recunoascămeritele, realizările, împlinirile, atâtea câte vor fifiind ele, cu toate că simțeam că sunt mai mereu ne-dreptățit.

Am învățat că având răbdare vor fi apreciatecumva și eforturile mele. Această bună lecție a răb-dării am învățat-o temeinic pentru că urma să oaplic la tot pasul de-a lungul întregii mele vieți.

Și eu, ca și învățătorul meu Ioan Botezatu amavut parte de lungi așteptări și am avut mereu răb-dare. Am știut mereu că dacă va fi sortit să vină,ceea ce merit cu siguranță va veni. Fie că voi mai fi,fie că nu, dar va veni.

Aceasta a fost prima mea lecție de la un mareInițiat: răbdarea.

De la cel de al doilea învățător, pe numele săuIoan Moraru, iată că tot un Ioan mi-a modelatprimii pași în viață, am reținut o zicere a sa: Timpeste prea avem. Nu am știut de la început la ce se re-feră această eternitate la care făcea mereu apel acestÎnvățat, acest învățător al meu.

Și el, acest Inițiat, mi-a demonstrat, chiar prinpropria-i existență aceasta. A plecat spre poporuldin stele cu 3 zile înainte de a împlini o sută de ani.

Emilian Marcu

4

EDITORIALCervantes

În ziua când împlinea o sută de ani avea loc slujbade înmormântare. Și iar îmi reamintesc: timp esteprea avem. Tot un inițiat în sufletul copiilor, un ade-vărat cioplitor de suflete a fost și el toată viața. pen-tru aceasta pot depune mărturie multe, foarte multegenerații de elevi pe care cu o răbdare proverbială,i-a ajutat să deslușească buchia literelor, să le con-tureze în scris și să socotească, întâi un măr plus unmăr și tot așa până la marea numărătoare, a anilor,sau de ce nu? poate a stelelor.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns și eu să per-cep ce înseamnă această noțiune: timp este preaavem. Învățasem de la primul meu învățător răbda-rea iar de la cel de al doilea dimensiunea răbdării.Fără să știe, cei doi învățători ai mei se completaureciproc, asemenea unui șir infinit de magicesemne. Învățasem răbdarea de a aștepta în acesttimp pe care îl aveam ca răbdarea să împlinească latimp ceea ce am crezut că merit și , de ce nu? poatecă meritam. Nu a sosit niciodată nimic la vreme(caut vreme, nu e vreme în dulcele grai arghezian),sau, uneori, nu a sosit deloc. Și totuși! Știu: timp esteprea avem, dar și răbdare din belșug. Și l-am ascultatpe învățătorul meu, Ioan Moraru.

Aceasta era a doua mare lecție de viață pe care oînvățasem temeinic: încrederea. Asta am învățat dela cei de la cei doi Învățători, de la cei doi Inițiați înarta vieții și mai ales în arta de a trăi. Acestea eraudouă mari lecții de viață pe care le primisem: În-crederea și Răbdarea.

De la al treilea Învățător, de această dată chiarun inițiat în adevăratul și profundul sens al cuvân-tului, am învățat să sintetizez ceea ce îmi transmi-seseră ceilalți doi învățători în urmă cu câțiva ani.

Un autograf pe o carte a devenit mai mult decâto lecție de viață, a devenit chiar o lecție de existențăumană pentru mine.

Prin anii 1972-1973, (uffff, anii trec ca apa) amprimit un autograf pe o carte, de la unul dintre ceimai mari prozatori, dramaturgi și eseiști români:Dumitru Radu Popescu. Primisem un autograf peromanul de o dureroasă actualitate: Cei doi dindreptul Țebei. Scriitorul nu mă cunoștea cum nu m-a cunoscut nici mult mai târziu când devenise, cu

sau fără voia lui, președintele Uniunii Scriitorilordin Romania. Ne-am cunoscut mult, mult după,abia în 1998, când ceva cu totul special mi-a oferitaceastă șansă pe care,ce este drept, mi-o doream dintoată inima. O lansare de carte, iar o lansare decarte, la Iași. De această dată o carte a mea și o cartea lui urmau să fie lansate, într-o seară mirifică detoamnă. Îmi scrisese, atunci, demult, pe acea carteurmătorul autograf: Ce vrei, să vrei cu ură. Nu amînțeles atunci, în acel tumult al trăirii, exact sensulreal al spuselor celui de-al treilea Învățător al meu:Dumitru Radu Popescu.

Cu timpul, cele trei noțiuni învățate de mine, dela trei inițiați cu care m-am întâlnit: răbdare, încre-dere,voință, mi-au devenit suport de existență. Erautrei lecții care mi-au modelat viața, cele trei grațiipe care pe care copilul și, apoi omul matur care amdevenit, le poartă, nu ca pe o povară, ci ca pe o bine-facere.

Târziu am înțeles că fiecare dintre noi suntemniște ucenici la…clasici, ucenic la un inițiat sau maimulți dacă știe să urmărească atent traiectoria cur-cubeului vieții sale. La un capăt al curcubeului seaflă încrederea, la celălalt capăt al său este răbdarea,iar bolta sa, acel uriaș arc voltaic, este voința.

Am considerat că este obligația dar și bucuriamea de a vorbi despre cei trei Inițiați cu care mi-am intersectat pașii în timpul existenței, și căroratrebuie să le mulțumesc. Poate că ar fi trebuit să ofac mai demult, atunci când primii doi mai erauprintre noi dar…

Trei Învățători, asemenea celor trei magi, aseme-nea celor trei ursitoare(trei moire), trebuie să știi să-ți apropii de suflet, să poți înota prin apa timpuluiîntru devenire, întru formarea ca OM.

De la cei trei Învățători ai mei: Ioan Botezatu,Ioan Moraru și Dumitru Radu Popescu, am învățatsă-mi conturez drumul în viață, să-mi croiesc și să-mi urmez destinul.

Este mult, este puțin? Cine poate ști?

Articol din cartea, în curs de apariție la Ed. Inspirecu,

”Ecouri peste timp „

5

POEZIE


Rugăciune alb murdar

daam fost amanta virtualădin nopţile satinateale unui anotimp pierdutdin serile translucide ale vieţiialbite de zăpezile târzii

ne strecuram grăbiţipe sub acoperişul vârstelorîn subsolurile inundatede dorinţe nebunedebusolaţi căutam aşternuturi proaspeteunde experimentam disperaţivindecarea totală şi imediatăa rănilor emoţionale

ai fost amantul virtual perfectprodusul complex al hazarduluiîndelung căutat în visuri de fecioarăîn sanctuarul tristeţilor autumnaletrecute prin aglomeraţia ploilor

a rămas la margine de univers, Doamneun cavaler rătăcitor şi tristiubitul idealbărbat al unei singure femei

rugăciune verde

nu mai spun nimcîngenunchez cuvinteleîntr-o tăcere-adâncănelimitată suferinţacu lacrimi şiroind în disperareeste mai semnificativădecât orice rostire terestră

îngheţaţi în propriu veşmântcopacii îşi conservă amintirea nostalgicădin aripile frunzelor verzi

Doamne, ajută-măsă îmi leg iubirea cu noduri gordienepe arterele goliciunii tale iubitul meucreând sisteme aprioricepeste care să-mi agit disperatăgândurile dezarticulate

mâinile mele, Doamne, s-au opritîn mângâierea unui ridde pe fruntea ta

sfârşitul poveştii

gata - mi-ai spus, Doamne-ai zburat destulpeticul tău de cers-a epuizataripile de condorţi-au crescut exagerat de multnu mai încapîn spaţiul de un centimetru cubpe care ţi l-am rezervatşi nu accept supradimensionările

gata – opreşte-tenu te mai exprima nepermis în publiccu naiul oaselorstrăpunse de viscolul tăceriicu întinderea elementelor organicepătrunse de poezie

la marginea amintirilorsfidând orice logică a refulăriigăseşte-ţi alt spaţiuîntr-o definiţie mai generoasăşi poate mai profundăEu doar atât ţi-am putut oferi!

Liliana Ghiţă Boian

6

POEZIECervantes

Prin toate cele ce i-au fost lumeşti,Prin toate cele ce l-au dus prin viaţă,În hainele-i curate-mpărăteştiEl este îmbrăcat în răni de ceaţă.

Lumina grâului de-odată din pomeni,Din zborul de hulubi de pe prescură,Îi umple- tain zbor cu atâtea ierniȘi iarba-i încolţește brusc pe gură

Iar satul se întoarce prin mătăniÎncet, ca un copil la jocurile sale.Pământul i-a-nflorit din nou în răni,Pomenile în cimitir sunt piedestale

Şi el acolo, sus, în satul lui cel nou,În satu-n care se-ntâlneşte în mirareCu toţi ai săi plecaţi ca-ntr-un halouIntră-mbrăcat ca pentru sărbătoare.

Durerile de-odată, iată, l-au lăsat,Doar faţa-ntunecată i se luminează.Prin toate cele-n ţărnă de-a intratTăcut, lumina lunii parcă-l îmbăiază.

Coliva sfântă ce-a-nflorit din grâuÎl prinde-n sine întru-a sa-nfrăţire.Guri pofticioase pe al vieţii râuÎl pomenesc sub bolţi de monastire

Iar el în hainele-i curate,-mpărăteşti,Ca pentru sărbătoare primenit, fireşte,Se prinde-ncet în chingile domneşti ;Acolo-n poartă despre el se pomeneşte.

Ai lui tăcuţi, buimaci, cu rănile-n priviriÎl urmăresc cum în pământ coboară.El pentru ei de-acuma-i numai amintiri,Cuvintele-ngheţate nu mai pot sa-l doară.

Lumina grâului îl urmăreşte blândPrin casa de pământ care-l apasăIar umbra lui spre ceruri tot urcândÎl caută-n tăcere în cealaltă casă.

Dar casa de aici demult a-nzăpezitÎn pleoapa celor ce-l conduc spre veşnicie.Ţăranul cel bătrân de-acuma-i mit,Umbra-n pământ se-ascunde vrând să-l ţie

Iar el e râu, sau abur cald pe cer,Un gând pios ce-i, iată, în pornire,Apoi încet, încet, devine-acum misterCând cei rămaşi se-ntorc să îl respire.

Şi deodată pleoape grele de pământEl are, şi mâinile de aer în topita ceară.Ţăranul cel bătrân, drept legământCu aburul pomenii pe nouri se-nfăşoară.

Vâsleşte-ncet spre cei demult plecaţiIar lacrimile celor ce-au rămas, se ştie,Îi fac mai altfel, parcă mai curaţiŞi sunt comând în sacră cununie.

Grâu-n pomeni lumină s-a făcutColivă toată ce a-nflorit pe masă.Pe poarta rănii a intrat, adânc, în lutSă-l lumineze blând acolo-n noua casă.

Ţăranul cel bătrân e-acoperit în mirIar lumânarea-n ceară îl îmbracă. Prosopul, iată, pe faţă-i patrafir: Acolo, rănile i-au învăţat să tacă.

Şi toate cele ce i-au fost lumeşti,Păcatele, de-acuma i se iartă.În hainele-i curate,-mpărăteştiE pentru-ai săi lumina cea curată.

Emilian Marcu S-a născut în Jeleşteni, Iaşi, pe 28 septembrie 1950 şi este membru alUniunii Scriitorilor din România.

Împărătescul drum

7

X


POEZIE

Nu ştiu care este numele meu

mă uitcum jumătate din trupul meu lipseşteeste doar o imaginesau un loc cu apă săratăunde sclipeşte de fiecare datăun azisau un mâinece se preface că doarmestarea de faptexcludetrăitul din greşeală

din acest motivte întreb pe tine:ce ofertă n-a meritat niciodatăsă-ţi fie rătăcire?

eunu ştiu să respirsfârşituri

Stare

plânsuls-a retras în altă amiazăîmbrăcată sumarmi-a zis:fugi şi împarte strigăteca şi capetele de vreascurisă nu le găsească nimeni,să nu întrebe de ele ochiiacoperiţi cu alţi ochiapleacă-te peste marginea nopţiişi deseneaz-o cu mâna străinăchiar înainte de a se naştedin oameni mari

mă gândesc cămâine o să aud înflorindziua de apoi

Daniela Toma

CervantesPOEZIE

8

Gabriel Gherbăluţă

Ssst ! Petru se odihneşte puţin

Stau la marea poartăîncolonaţinenăscuţii încăşi cei care nu se vor naşte niciodatănu e timpul lorsau nu va fi niciodatăîşi aşteaptă răbdători numelecare le este scris în Cartepână atunci sunt doar nenumiţiaşteptând încolonaţiun nume

noi suntem dincoacene-am născut demultne merităm numelene-a fost cioplit în oasecod genetic purtat ca o cruce de-a lungul Treceriio lungă răstignire,iubitoşi asta doar pentru că ne-am primitun Numeeu Adamtu Eva

în ghereta portarului nu mai e nimenidoar Carteacu lungul ei şir de numecare îşi aşteaptănenăscuţii

Despre frici şi altele…

prelungire firească a secundei suntemcuvinte nerostiteînchise încă într-o peşteră străjuită de neputinţeşi frustrări cu nume de ciclopi, inorogi, orbi sau pietrepe-acolo nu trece niciun fluviu(se cunoaşte că nu ni s-au rostuit cuvin-tele)ar fi devenit şi el neputinţăsuntem(credem asta măcar…)suntem deţinătorii focului păcat că îi supravieţuim în arderesuporturi de cuvinte închise în peşteri la purtător

magul continuă să deseneze labirintulnu îşi construieşte aripis-a născut cu eledar le va abandona în construcţia saîl împiedicau la zbor

Sunete înecatesub ferestrele cerului gurii

căzute de pe scăriţa urechii

în gol ooooooooooooooooo

Cântec cu partitura săpată în table de lut pe care se multiplică urechi cu timpanele dezvelite, întoarse-n afarăsemne purtătoare de lănci ecouri ale îngerilor transformaţi în pum-nalesimfoniisimfonia destinului cu o roată împotmolită-n nămolşi abecedarul cu file îndoite de trecerea lu-minii prin litere

sângele se amestecă în fiecare celulă cu plumbul căzut din cuvinte,săpând adânc în artere, în vene, în oase,în aerul pe care l-ai ademenit să te pască, în rostirile agăţate de gâtul oamenilor cucare ţi-ai împărţit viaţa

încerc să ghicesc lucrurile care muşcă dintineşi caut felia de suflet neatinsă de moarte

muzica a ajuns la final şi bis nu se mai cerede multdoar clănţănitul dinţilor morţii se mai scrie acum pe cerul guriiîn portative.

***

Dirijorii îşi îmbracă haine de galăcând îngerii mai coboară încă în noi şi dau concerte ca în nişte biserici străvechimuzica lor o fac fular cu care îmi învelescguraglasul e prea uscat s-o poată cânta pe o vreme uscată

în susul străzii se vând covrigi calzi

dirijorii împart aerul dintre silabe în pătrimi cu punct,suspendaţi cum stau ca umbre ale cerului;discul de vinil se învârte la pupitrul or-chestrei de corbi

Daniela Varvara

AFONIE(din volumul A-, Editura Sf. Ierarh Nicolae, 2012)


POEZIE

9

pe o vreme uscatătrecătorii par desprinşi din poveşti despreorfani şi cerşetori

fugi în game minore

cu un gest dai drumul zăpezilor peste noi,mă iei de mână şi pornim pe ritmurileschingiuite ale fonografuluitrecem aşa prin trupurile goale ale co-pacilor, prin casa cu pereţii albi care m-aşteptaupentru decorare (ţi-am spus că îmi plac lucrurile simple pecare le umplu cu mine atunci când vreau să ies din ochii mei, dinoase, din pielea care mă ţine în loc),apoi prin ramele fotografiilor,ştergându-ne chipurile cu propriile umbre;lepădăm pe rând toate cântecele care ne-auînvelit şi ne zbatem ca inima să treacă nevătămată prin golul covrigilor calzi

aritmie într-o ramă afotică.

Efluvii și păsări trec înveșmântate-semne asonante ale timpului- pământ învelit în cântecul cocoșilormuzică gregoriană

după trădare, copacii se călugăresc îmbrăcând veşmintele literei ucigătoarepăsări-eunuci îşi ascut glasurile în strană, dar suflul lor e sugrumat de noduri în-florind din loc în loc asemenea rochiţei-rândunicii

pietrele au muzica lor - eluvii se strecoară și încheie, ca nasturii un veston,inima pământului

sicrie se coboară în pământ căci din ţărână ești și în ţărână te vei în-toarce.

Făclieri luminează sala de concert în care ne ţinem sufletele în palmă, căutândliniile vieţii de după viaţăcor, viori, flaute şi chimvaleoratoriupentru înălţarea aburului din ţărână,pentru lumina rămasă intactă sub pleoa-pele noastre

muzica răzbate printre pietrele altarului pregătit pentru martirajul cuvioşilorşi urcă scrijelită prin fiecare celulă până la cer.

CervantesPOEZIE

10

George Mihalcea

VARA DE PICĂ

mai întâi au încremenit în zbor toate păsărilestăteau aşa suspendate-n văzduhca şi când aerul ar fi îngheţat dintr-o dată(era chiar o gheaţă fierbinte prin carenu mai străbătea nici privire nici sunet)

apoi continentele s-au spart în bucăţiscoţând la iveală mulţimi fără numărde fiare necunoscutecare scuipau sânge amestecat cu cenuşăpeste gurile noastre încremenite în strigăt

atunci am ştiut că prevestirea din veacs-a împlinit chiar în spaţiul acela sulfuricprelins din ochii scoşi ai vechiului zeu

venise din niciundele ei Vara de Picăsă ducă la capăt partea sa de lucrare

cu un urlet năprasnicaceasta a strâns santinelele ceruluiîntr-o singură sferăiar din ea a ţâşnit avortonul nebuna cărui ejaculare otrăvităa stins toţi sorii din galaxietransformându-i în găuri negreşi mai grele cu mult decât timpulpe care eram răstigniţi

atunci au murit toate poveştile noastreiar noi am devenit umbra lor străveziecare bântuie prin deşertul fără sfârşitunde doar memoria pietrelor mai este intactădar nimeni nu ştie până când

VARA DE TREFLĂ

vara de treflă a luat focprintre oglinzile coclitede-atâta aşteptare

dezmăţul din cuvintee dovada că suntem suspendaţila răscrucea dintre noişi amintirile noastre

a fost desfiinţat până şi timpuliar în locul lui de obârşies-a instalat un ochi uriaşcare clipeşte doar înspre sineşi secretă un lichid umoralîn care plutim fără-ntoarcere

cu ultima picătură de vlagăun duh necunoscut al Pustieia furat cuţitul de obsidianal unui zeu amerindianşi l-a înfipt cu putereîn beregata amurgului

ca şi când toate acesteanu ar fi fost de ajunsfoste mări se revarsăpeste fostele noastre trupuri

CELE PATRU VERI ALE APOCALIPSEI


POEZIE

11

VARA DE CARO

când avalanşa vaporilor de mercurs-a prăvălit peste câmpiile de cenuşă amarămarile talăngi ale lui Dumnezeubăteau toate secundele-n dungă

atunci s-au spart zăgazurile de ceaţă metalicăale cerului nostru golit de păsări şi visedupă cum povesteau cu spaimă bătrânii dinmunţică avea să se-ntâmple cândvaşi s-a pornit avan Ploaia Sfârşitului

din adâncuri s-au năpustit viforosveninoasele ştime-ale întunericuluicare se împreunau de-a valmacu armăsarii de foc ai soarelui stins

nimic nu mai era cum a fost înaintepuţini cei scăpaţi mulţi cei scurşiodată cu ploaia mâloasă fierbinteîn cavernele fără fund din burta Pământuluipentru a fi devoraţi de hulpavele fiarecare-au rupt cele şapte peceţi ale spaimei

refugiaţi pe ultimul munte rămassupravieţuitorii nu se opreau decât preţ de olacrimă(vândută şi-aceea pe vreo amărâtă bucată denor)ca să-i ucidă pe şamanii cei micinoşicare n-au reuşit să oprească dezastrul

toate în van căci mai întâi ca un zvonapoi ca o pâclă de fiere şi de sângecălare pe un paianjen mare cât Moarteas-a ivit Vara de Caro pârjolind cumpăna veaculuişi strivind cu tăvălugul ei uriaşhoitul memoriei noastre comune

VARA DE CUPĂ

vara din urmă a venit pea târziucele ştiute sau neştiute încremeniserăsub curcubeul de plumb ce se topea peste lumedoar ici-colo se mai scurgeau lenevosfire de lavă încă lichide

nu mai era nimic de ucis sau de arsşi nu se mai auzea nici urmă de vaieriar amintirile încrustate cândva pe sufletulpietreideveniseră un fel de nimic permanentla fel de van ca o linişte stearpă

Vara de Cupă urla mut către toatecăci surorile ei nu erau de găsit nicăiericine să-i spună că se mâncaseră una pe altaşi disăruseră odată cu mareea de focîn rărunchii timpului mort

degeaba îşi îndemna la galopcălugăriţa de rubin pe care o călăreade o mie de veacuri şi încă mai multelihnită de foame aceasta-şi devora abdomenulîn timp ce ea însăşi se simţea lepădatăde marea şi-acum inutila ei forţă

ştia că agonia n-o să-i dureze prea multdupă cum văzuse şi că inorogiinu mai aveau vinovaţi pe care să-i judeceaşa că s-a lăsat răstignităpe osia unicei secunde rămaserugându-şi Creatorul s-o lase să plângăiar lacrima ei să nu fie una de fiereci una caldă şi blândănăscătoare de Apă

CervantesPOEZIE

12

DE-AR FI SĂ VII

De-ar fi să vii mă voi preface Că nu te știu, nu te doresc, În candele de dor albastre Voi arde clipele sihastre. Tu peste suflet pune-mi cruce, Fă-ți un absint din te iubesc!

Și arde-n gând o lumânare, Alungă fluturi din priviri, Troiță fă din amintire! Nu te mai zabate-n rătăciri!Azi mă dezbrac de amăgireVoi cerne tot ce-a fost iubire!

De-ar fi să vii nici dorul meu Nu îți va spune mai nimic. Voi înălța din rugi un zmeu Și voi zâmbi poate un pic. Ai fost un pas confuz și trist. Te șterg pe veci, eu nu exist.

De-ar fi să vii n-am să-ți deschid, N-am să-ți răspund.Tu să nu plângi! Din colț de cer îți voi zâmbi, Cu ploi de lacrimi am să-ți ud Tot dorul tău cuprins în maci. Azi îți refuz chemarea.Taci!

Nici macii mei să nu te doară, Nici curcubeu multicolor, Nici lacrima de păpădie, Nici adierea vreunui nor, Nici pescărușii mei zglobii! Nimic să-ți fiu, nimic să-mi fii!

ÎȚI SCRIU

Îți scriu cu ploi de alge dintr-un ocean de lacrimi Mi-e iarăși dor de tine și de cuvânt nespus, Beau cupa cu iubire dintr-un izvor de patimi Și plâng în mine nuferi, de arșiță-s răpus.

Suspin, mă doare-absența, te-au rătăcit himere, Port jug de întristare și frânghii nevăzute Mă-nlanțuie cu temeri în clipe de-așteptare, Caut leac de vindecare în agonii oculte.

Bolnave îmi sunt toate când nu te simt aproape Narcisă muribundă în geamăt de conflicte, Iar zăbovesc la vama iubirii prin hârtoape, În țipete de fluturi duhovnici dau verdicte.

Într-un manuchi de vise înmugurești din cerneri, Înșel hoțește timpul, rup foi din caledare,Vrăjmașii neputinței îmi zămislesc înfrângeri Mă biciuește dorul, respir prin nerăbdare.

Ți-aș mai fi scris iubite din nopți dezacordate, Dar mă grăbesc în vise sperând să te-ntâlnesc, Aud un cor de îngeri prin lacrimi dantelate Mi-e dor! Cu aripi frânte îți scriu că te iubesc!

Popa Ines Vanda


POEZIE

13

ultima placă îndrăgostită de acul ce săruta seducător,biet prostănac, s-a dăruit ca o fecioară dusă în iataccondusă la nunta ce şi-o dorea doar pentru-o noapte vaifrântă-n bucăţi urmează elegiac în ritual fuga de sinedupă ce-nbrăţişările s-au terminat cu zgârieturi o mie

moloz ambiental abandonat deacum pentru eternitate stădrob de sare în coşul de pâine pe nisip uscat la soare

speranţa nu moare niciodată se digitalizează analogpătrunsă incognito prin geamul spart demult în noaptede penultimul disc primit cu autograf ce zace-n ghenăneascultat vreodată din lipsă de timp spaţiu şi chef pentru că nu dorea iubirea fără rost ce taie-n carne viesă-i fie destin cu hotărâre renunţă la ordinul venitde transformare sau conservare de-a pierde sau nu cevasau poate de-a câştiga de partea sa din nou puterea

la cele văzute se mai poate adăuga şi-o altă întâmplare ce are tâlc: vegheat cu conştiinta prietenului devotat câinele nu mai latră la mirosul insuportabil culturaldirijează simfonia dehelmintizării cu labele din spatepureci bătrâni dansează nestingheriti pe blană netunsăşerpi tineri subţiri şi lungi dorm în coperţi cuminţi

clasorul se deschide bătut de vânt la pagina din mijlocpaharul e plin cu lapte praful de cacao se ridică norîntunecând ziua unei sărbători marcate pe timbrul lipitîn colţul plicului alb fără adresă pregătit testamentarla timpul potrivit a fi înaintat spre disperarea unorace-l vor acum în casa lor la loc de cinste şi mărire pussă completeze colecţia de catedrale cu turlele de aurce nu-s în lume multe şi-au fiecare clopotari vestiţicu pregătire specială ce pot să bată deodată ora fixă

clopotele de argint cu limbile-atârnând mimează gongullipsite de funii imploră cerul din fundal să le învietăcerea se bazează în fapt pe nefiinţa din filozofieaşa că mi-a venit şi mie ceasul ca discului neascultatsă-ncerc o nouă încercare cu putinţă spre cele de susşi-n ajutor porniră târâtoarele din umbră încununândo reuşită exemplară păstrând proporţiile la altă scară

Traian Florin

CervantesPOEZIE

14

între a fi şi a nu fi de ceva timpmoartea îmi trage cu ochiulşi îmi zâmbeşte perfid chiar şi în vise.mă tot invită la cafea şi îmi oferă ţigări scumpedeşi eu nu fumez decât cuvinte.e atât de darnică şi de binevoitoare,încât uneori îmi verific pulsulpentru a mă asigura că trăiesc.

alteori,cuprinsă de nelinişte,mă aşez între verbul a fi şi a nu fişi stingheră, picur secunde,ori număr copiii nenăscuţi ai femeii cu coasa.

şi totuşi, orice aş face,ajung mereu la concluzia că ne naştem morţi,apoi ne reinventăm şi învăţăm să murim din nou...a 2013-a oară.

e seară iarşi tu doamnă, ţi-aprinzi ţigara râzând.

De-amorse-așterne tăcerea din nou peste umerii mei.e întuneric.

azi, promit că n-am să mai dorm.mă doare prea tare somnulși neputinţa de a-ţi săruta visele.mă doare şi trezireacând nu ești lângă mineși-atunciţipătul meu de dor străpunge văzduhulca un Excaliburnerăbdător să-și afle stăpânul...

atunci și doar atunci,urăsc fluturii

căci mâini nevăzute îi înhamă mereula carele cerului,iar eu,eu...nu vreau noapte,nici somn,nici vise pribege...tot ce-mi doresc e ca zorii să ne afle ţipând împreună,de-amor!

slalom printre colţuritimpul,atârnă minutele cu picioarele în sus,scuturându-le și-apoi jefuindu-le de secunde fără milă.

undeva,într-un colţ al unui gând,se naște o ideecare crează panică.

în alt colţ,cuvintele își cer drepturilemanifestînd desculţe.

prin haosul creat,copiii întâiului gândţipă de foame sufocînd ultimul dram de liniște.

cineva(nu se ştie cine)plantează în minţi, îndemnuri:veniţi de luaţi somnifere!la trezire,timpul va continua să jefuiascăminutele de secunde,dar până atunci,ideea care a răspândit panicava muri,iar cuvintele își vor recăpăta drepturile.

Oana Pop


POEZIE

15

Clipă de îndoială

Am avut o clipă de îndoială.Viaţa mi s-a părut atuncifadă şi fără sens...Răsăriturile nu mai erau măreţe,amiezile dogorâtoareşi nici apusul astruluinu sângera vulcanic.Dar n-a durat mult.Din fericire apăru din noustarea aceea de sfârşeală plăcutăde revenire şi revedere a gesturilor,cuvintelor, mai mult nespusedecât spuse.M-a cuprins subit un dor sfâşietor.Nu te văzusem de-o veşnicie.Am făcut uz de toată puterea meade control,ca să-mi sting soarele din priviri,iar peste verdele ochiloro perdea de indiferenţă să trag.Trebuia să-ţi adorm păzitorul,să-i mut interesul şi gândurilece ne implică.Gelos mi-a anulat pur şi simplumesajul meu în galben.Îmi trimisesem mesagerii,să-ţi spună că te vreauexclusiv al meu.Şi ce splendid eşti totuşial tuturor şi-al nimănui.Chiar dacă odată vei fi al meu,implicat frumos în gândurile mele,te vreau totuşial TUTUROR şi-al NIMĂNUI.

În sfârşit

am înţeles mesajul tău.Am înţeles sensul vorbelor tale,semnificaţia tăcerilor tale

lipsa ta de timp şi graba tadintotdeauna,şi m-am retras.M-am ascuns după o razăde soare.M-am ascuns după o razăde lună.Tăcerea este imperiul meu,de când în locul uşii tale deschiseam găsit un zid.Nu vreau firimituri de la festinulmeselor tale,nu vreau pulberi de steleşi nici aşchii de lună.Vreau Soarele şi Luna.În lipsa lor, mă retrag într-un licuricişi-mi luminez singură calea.Adun rezerve de lumină,cu care să-mi încălzescsufletul ameninţat de îngheţ.Şi pentru ca vindecarea să fie rapidă şi completămă gândesc insistentla o uşă închisă ca la un perete zidit.La vorbe, pietricele ascuţite,riscând să-mi răneascăfereastra sufletului,veşnic deschisă către Răsărit.Refuz să mă mai gândesc,că era o vremecând doream imperiossă-mi ţin degetele îngheţateîn căuşul cald al mânilor tale...Nu-mi rămâne decâtamintirea clipelor furate,întotdeauna cu inima palpitânddin cauza emoţiilor revederii.

De data astatrebuie să închid cercul în jurul meu.Toate cuvintele au fost spuse

Nora Ferentz

CervantesPOEZIE

16

Așteptare

Aștept gândurileSă sune ora deșteptării cuvintelor.Soarele strălucea odată în părul meu…Singurătatea mă îmbie să fug,Să alerg prin bezna fără sfârșitȘi poate fără început;Deodată mă cert cu soarele meuȘi el mă aruncă în prăpastia timpului.Înțeleg cenzura intimă,Aș vrea să înving tăcerea.Clipele se scurg, viața fuge…Iar eu aștept singurăUn soare ce răspândea Odată dimineți în părul meu.

Descătușare

Iau neliniștea în palmeȘi o ucidCu un oftat;Într-un suspinÎnec gândurile;În labirintul tăceriiMă ascund;Caut,Chem,Strig,Adorm...Liniștea.

Constantinescu Elena Iuliana

Stele de nisip

Stau pe cuibul inimiiLângă trunchiul de copac.E noapte,E liniște,E frig.Cerul iubirilor meleS-a îngropat în stelele de nisip,Ce atârnă greleSă le ating cu inima.Aș vrea să plâng,Aș vrea să le strig,Aș vrea, așa cum stau lipită de salcâm,Să mă afund în trupul lui ca-ntr-o durereȘi tâmplele presărate-n lemnSă fie amintire, să fie chihlimbar,Dar mă trezesc cu mâna pe genunchi, afară,De gheață e aerul ce mă-nconjoarăMă doare cum mă doare steaua de nisipPe care-am strâns-o între dinți, amară.


POEZIE

17

DE-ATÂTA VREME...

E-atâta vreme de când vreau să-ți scriu și am trecut pe lângă foaie cu-n surâs acum aș vrea să scriu și nu mai știu, de câte ori am vrut...și-am plâns.

E-atâta vreme de când strig pe maluri iubirea ta, pierdută-n van de ploi ,petale risipite de lacrimi peste valuri... pe drumuri ce adâncesc distanța dintre noi.

E-atâta vreme de când gândul mi-a apus pe perna ta...și-al vieții tale drum și-atâta cale dorul între noi a pus... un suflet ars, pierdut de-atâta scrum.

E-atâta vreme de când ascult tăcerea ce-mi murmură a lacrimă pe pleoape,și-așteaptă s-o ștergi cu mângâierea, slăvind sărutul tău...dar tu nu ești aproape.

E-atâta vreme de când răsăritul îmi plânge-n taine sufletul pierdut, că n-a găsit în lacrimi fericitul drum...cu flori și iubire așternut.

E-atâta vreme de când am pus un trandafir...să lase-al său parfum pe-a vieții carte...si aproape de apus, el și-a pierdut petalele, ca anii cei de fum.

VOI RENAȘTE...

Plutesc corăbii albastre pe valul din ochii tăi frumoșidar în palmeleobosite de mângâieri,răsar chiparoși.Mă strigă depărtarea când în noapte pasărea măiastră îmi golește trupul de tine,iar răsăritul fuge cu mineîn flăcări de sori. Pe petale de rouă-oglinzi, îmi văd plecarea...rămâi în patul rece plin de lacrimi să ți-l sece obrazul,renașterea mea când poarta vieții se va închide în urma pașilor mei obosiți.Voi renaște din cenușa abia stinsă; ard...așteaptă-mă! Voi renaște...dar mai întâi, va trebui să mor!

Dida Diana Cioponea

CervantesPOEZIE

18

Crater

În preajmă-ţi mă ţiisă-ţi semăn în nimic şi-n ironicşi-n oase-mi plonjezica un sâmbure iarna.

De friguri s-aud ca de-un drogodinioara trosnindşi-un catarg, noaptea-n somn,cu chelitu-i rânjitsă te scalde de-un râs.

Te am atins în cevace-n confuz se învăluie a şoaptăaltfel cum aş plecaşi de scârba nici cuisă-mi aduc o părere de rău prin aminteşi cumplit şi dovadă ai fic-a trecut odinioara prin tineca un bronz, de pe-o broşă,sub plug sângerând.

Seara

De sus cobori cu vântul alături.

Între pleoape se îneacă ademenităpasărea luminii.

Cerulcade dincolo de tineoricum te-ai întoarce.

Îţi surp în trupprivirea văzduhului.

Adunaţi-vă surâsul să-i restituiţiuimirii nobleţea

Un pas neobservat făcut la întâmplareîţi pare mai nimic.Să mergi nu e sublimşi-atuncite-ntorci în trupul din care-ţi cade umbra.

Aproape e lăsarea-n lenevire a mişcării;se caută iar un ceas lansând secunde întors în de-părtare.

E prea puţin atunci în amintire şi iar te-ntorci în timp să juri că lacrima căzutăe setea altcuiva,

în carnea tase-neacă Universulaicieşti în târziu pierdut şi te îngemeni cu raza unui far.De ce răneşti cu trupul tău lumina ?

Sau poate ochiul orb însîngera vederea înaintea ta ?Întorse prea puţin să staişi-n nemişcare pasul iar te cheamă.

Ioan Silvan


POEZIE

19

Icoana nemărginirii

Mi-am temperat suflul în fața icoanei, să-i pot asculta neclipirea în fraze și cuvinte nemairostite, mie. Mi-am neclintit la căpătâiul ei, credința, să-i pot simți nemișcarea, ca o poveste, singura poveste de pace fără de care nu aș putea închide ochii. Mă străduiam să-i pot înțelege nemărginirea, în timp ce ea, împietrise melodic, tăcându-mi viața toată.

„Cel mai mult, te iubesc eu copilă!“ „Nemărginit!“

O forță divină și-o strângere de deget... zvâcnite din palma-i de ceară... apoi pleacă. Pleacă lăsând tăcerea să-mi unduiască o ultimăgrimasă de“mai stai“. De fiecare dată, după ce povestea se termină, mă trezesc cu un gust de ceară repetabil, ce mă aruncă în mii de vieți care nu au ajuns, încă la polul timpului.

„Polul timpului tău!“, îmi spune icoana, „aleargă desculț, prin lumi diferite, fără să știe unde îi este casa. Timpul tău neîncălţatpeste care nu știi că ar putea ninge cu cioburi înfipte în genunchiul tău drept.“

Ea tace din nou și o dată cu ea, tace și lumea peste care ninge cu neclintiri ascuțite, până mâine, atunci când icoana nemăr

Maria Roibu

CervantesPOEZIE

20

Căderea stelelor în Babilon

Într-o clipă de dragoste m-am născutAm ieşit în lumea tristă şi frumoasă a Babilonu-lui,ca din gura munţilor îndepărtaţi de pământ.

Îmi amintesc de tatăl meu, tatăl meu care iubeapoezia şi citea CORANULTatăl meu care urăşte politica şi poliţiaFăcea din litere oraşe,

şi din vise,vapoare de călătorii.

Tatăl meu...care nu m-a văzut de cincisprezece ani

a părăsit poezia şi CORANULa uitat cum înfloreau din litere oraşe

şi din vise,vapoare de călătorii.

Într-o clipă de dragoste am ieşit în lume,lângă BabilonAm băut din pieptul mameiLimbajul poeziei şi dragostea de femeie.Mama care iubeşte florile şiTremură de numele lui DumnezeuMă aşteaptă în zadar, în lungul străzilor.Lângă Babilon s-au urcat primele cuvinte cătrecerŞi prima care a cules florile din inima meaera lângă Babilon.

Am zis unei femei:- Nu mă omorî înainte de moarte!Mi-a spus că moartea e pasiunea ei.- Dar eşti făcută din apă de flori şi miere de al-bine.Eu care miros din tine pâine de viaţă şi fructe derai.

Lângă Babilon au căzut cuvintele mele răniteLângă Babilon mă aşteaptă mama în neştire

Şi inima mea rănită.De cincisprezece ani măaşteaptă în gândMă întreabă în vis:- Tu fiule, te va omorî opoezie într-o zi?- Da... şi o femeie îmbră-cată în valurile măriicare mă sparge şi mă adună într-o clipă din nou.Una care iartă greşelile mele veşnice şi-mi cântăîn visEa care mă întreabă mereu:- Până unde vrei să călătoreşti?Până unde zboară cocorii şi sfâşie cerul în douăunde se întâlnesc ploile cu lacrimile femeilorşi unde s-au plantat florile în balconul lui Dumnezeu?

Lângă Babilon a rămas mama mea dulce şistrăinătatea tristă...

(Căderea stelelor în Babilon, Casa de Editură Pleiade, 1992)

O mie de fluturi pentru un singurrăzboi

Poporului meu irakian

Vine războiul Vin avioanele blestemate...

colorateÎntr-o seară însângerată.

Mă trezeşte mama mea din somnŞi mă întreabăDacă mai sunt viuŞi dacă scânteile iadului şi piraţii cei răiNu au atins copacii eiDe lămâi.

Mama citeşte verseteleDin Coranul cel sfânt

Salah Mahdi


POEZIE

21

Încercăm săNe-ascundem în zidurile BabilonuluiPrivind de la ferestrele noastreTrilul păsărilor colorate

fără somn.

Vine războiulVin avioanele blestemate, coloratePeste însângerata vale a plângerii.Ne e frică de aerulCare se sparge în plămânii noştriZadarnic mai căutăm fluturi pentru copiiiCare nu s-au născut încăŞi cuiburi pentruFrumoasele noastre îndrăgostiteCare vor fiCumpărate s-au vânduteDe flăcările acestui război.

(Poeme în afara legii, Princeps Edit, Iaşi, 2005)

Salah Mahdi

Sunt...Sunt o picătură de sângeCare plânge în somn.Sunt o bucată de îngerŞi una de fulger.

Iar voi care sunteţiÎmbrăcaţi în doliuCa nişte copaciCa nişte zeiTrimişi pe pământSunteţiUltimul meuTestament.

Sunt poetulProfetul poeţilorŞi ultimul poemPictat de Dumnezeu.

Sunt un vers care plânge în munţiSunt vioara care cântă

La nunţiŞi inima meaE o odaiePentru prieteni şi fulgere.

Iar voi care sunteţi îmbrăcaţi în doliuPoeţii, profeţii şiFetele nopţiiSunteţi lacrimiAle unui singur poemNumit Salah Mahdi.

(Sala de aşteptare - poeme, Princeps Edit, Iaşi, 2007)

Loredana se trezeşte din somn

SâmbătăSe trezeşte Loredana din somn,Bea o cafea şiMângâie poemulDin vis.

Şi mă întreabă:De ce când plouăSe întâlneşteCerul cu pământulVersul şi cuvântul?

S-a dezbrăcat muntele măslineiÎn faţa noastrăCa în faţa unor porumbeiIar eu cu tineVoi urca pe o singură cruceSă dăm lui MesiaMireasma învierii.

Toată noaptea a plouat şi a ninsIar sâmbătă...Se trezeşte Loredana din somn,Bea o cafea şiMângâie poemulDin vis.

(Poeme de sâmbătă, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2008)

CervantesPOEZIE

22

Respiratul este un viciu! Se simte nevoiademarării de urgenţă a unei campanii pentrucombaterea lui!

Gândiţi-vă doar la câte boli provocate de in-halarea noxelor din atmosfera poluată modernă șicontemporană duce acest obicei desuet și dăuna-tor! Boli de plămâni, boli de inimă, cancer... Încondiţiile creşterii permanente a poluării, pre-conizată ca fără precedent în urma supra-indus-trializării şi post-industrializării, numai printr-unregim de viaţă sănătos şi prin abstinenţa totală dela respiraţie omenirea se va putea sustrage de laurmările catastrofale ale acestui fenomen irever-sibil.

Precum se știe, omul, la naștere, nu respiră.Respiratul este un viciu pe care îl deprinde înurma prostului obicei al moaşelor şi mamoşilor dea „reanima” pruncul nou-născut în primele mi-nute după venirea lui pe lume.

Omul, „de la natură” este făcut să nu respire.Acest atavism al Perioadei Cosmice s-a pierdut înurma Căderii mundane. În spaţiu nu este aer –este vid.

Revenirea la bunele obiceiuri şi deprinderi dedinainte de Cădere prin renunţarea treptată şicompletă la viciul respiratului dă Omului posibil-itatea Deschiderii Cosmice, revenirii la nivelulînalt de la care a decăzut. În urma Înălţării, el arputea vieţui și popula spaţiul interplanetar și Co-loniile de pe Lună și planetele vecine.

Sigur, nu de la început, dar, printr-un antre-nament anaerobic susţinut, de câteva generaţii,Omul va putea renunţa complet la respirat printr-

un program complex de muncă de convingere.Doctorii trebuie să creeze cabinete în care să ajutedoritorii să renunţe la respirat și să îi susţină moralși psihologic în intenţia de a scăpa de dependenţadată de acest viciu îngrozitor de răspândit.

Rolul care revine propagandei împotriva res-piratului este esenţial pentru recuperarea persoa-nelor afectate, cu o jurisdincţie adequată îndomeniu, care să combată energic viciul. În con-diţiile poluării ridicate din zilele noastre, renunţa-rea la respirat e singura soluţie pentru salvgardareapopulaţiei și evitarea profilactică a bolilor graveprovocate de viciu.

În fiecare zi o respiraţie mai puţin! Cluburilede gimnastică anaerobică și cluburile de Yoga tre-buie să studieze principiile abstinenţei de la respi-rat în vederea conservării sănătăţii persoanelor.Trebuie instituită o taxă de viciu usturătoare pen-tru cei care îl mai practică, astfel încât să se dea obună motivaţie materială și pecuniară celor careluptă pentru descurajarea lui.

Respiratul liber trebuie interzis în locurilepublice! Trebuie luate măsuri drastice pentrucombaterea respiratului la locurile de muncă, înspaţiile publice şi în societate! Gândiţi-vă, numai,la câte boli se transmit pe cale respiratorie dincauza acestui greșit obicei! Câţi oameni au muritși mor în fiecare clipă din cauza acestui viciu in-tolerabil.

Renunţarea la respirat este o îndatorire civicăa tuturor! Renunţarea la respirat este o datorie deonoare a speciei!

Mihail Grămescu

Contra respiratuluiRespiratul, un viciu la care trebuie să se renunţe


PROZĂ

23

Pentru a o putea identifica şi aprecia, mai întâitrebuie să definim obiectul și simptomatologia: Înţe-lepciunea este atunci când îţi iese capul prin păr.Într-adevăr, atunci, cei din jur constată: „Da, aşa da!Iată! Acum parcă s-a mai luminat şi el la cap!”

Înţelepciunea este un proces lent și de durată. Eanu se instalează brusc și de la început. Sclipirea minţiinu se dezvăluie decât odată cu trecerea timpului, prinacumulări succesive de lumină. La început ea se pre-zintă asemeni lunii printre nori: se poate întrezărinumai în câteva rariști răzleţe. Adevărata înţelep-ciune, însă, cea socratică sau platonică, completă și dedurată, vine doar la maturizarea rariștilor, pârtiilor şicărărilor incipiente în aceea strălucire pe care mulţisunt predispuși să o confunde cu decrepitudinea se-nescentă.

Există, desigur, și înţelepţiri precoce, dar cele maifără reţineri apar doar spre vârsta a treia.

Totuși, cel mai adesea, înţelepciunea este primităcu multă reţinere de cei mai mulţi dintre cei predis-puși la ea și receptată cu angoasă și chiar cu spaimă.Asta, poate, și ca urmare a îndelungatei experienţe so-ciale, care te-a învăţat deja că rareori cei din jur o apre-ciază la justa ei valoare. Mai ales femeile, care preferăproștii păroși, cu mintea întunecată, acoperită de că-piţe de coamă animalică și rudimentară. Societăţileluminate și spirituale ale înţelepţilor sunt marginali-zate, așa că, la primele simptome, cei predispuși la în-ţelepţire intră în panică și încearcă să o evite cudisperare folosind balsamuri sau ingrediente medi-

cale care să le prelungească etapa intrării definitive înelita înţelepţilor complet alopeci și decrepiţi. Existăunii care, chiar după instalarea ei evidentă, tot mai în-cearcă să mimeze neiniţierea folosind peruci sau meşelipite de scalp.

Precum se știe, chiar și angajatorii preferă brutelerobuste, ale căror salarii sunt întotdeauna mai buneși ale căror activităţi sunt mai apreciate. Cine mai areastăzi nevoie de înţelepţi și de lumina minţii lor? Suntpreferate vedetele și starurile tinere şi stufoase, chiardacă goliciunea lor de idei concurează rareori cu de-scoperirea celei mai depline pleșuvii dată de alopeciaînţelepciunii. În acestă epocă de întuneric, doar dinloc în loc câte un far în noapte mai luminează talazu-rile agitate ale mărilor umane de oameni. He-he!Unde sunt astăzi înţelepţii de altădată, adunaţi în Gră-dina lui Academos să comenteze meciurile nemuri-toare ale eroilor și atleţilor Epocii de Aur aÎnţelepciunii?

Astăzi, înţelepţii, când au bani (ceea ce, desigur,se întâmplă într-un procent foarte mic de cazuri şidoar dacă îi fură de pe vreundeva) apelează la implan-turi, sau, în lipsă de fonduri, îşi ascund strălucirea şiascuţimea minţii sub peruci nefericite, strident colo-rate. De parcă ar putea ceva să estompeze și acoperelucirea unei minţi care, numai astfel, iese la lumină,dezvăluind înălţimea la care a ajuns cel care respirădeja aerul tare al Piscurilor celor mai îndepărtate șiînaintate în vârstă.

13 iulie 2013

Despre înţelepciune

După 1989, în Pădurea Seculară România s-adezvoltat o specie nouă de muşte de rahat: Musca-Ter-mită-De-Rahat. Desigur, şi în alte păduri politice aleLumii există diferite forme de floră şi faună specificespecializate în consumul și reciclarea deșeurilor și re-ziduurilor organice. Acolo unde apare un rahat în pă-

dure, apar și roiuri de muște care se dezvoltă și mul-tiplică pe el până la consumarea completă a rezerveide hrană preferate. După care roiul se împrăștie, cău-tând o resursă fecalieră nouă de la care „să se adape”.

Musca Politică Română de Rahat este însă o ca-tegorie distinctă, de o virulenţă și agresivitate fără egal

Scientificae postRMusca verde de rahat din „Pădurea Seculară”

CervantesPROZĂ

24

în lume. După consumarea frenetică a întregii rezervefecaliere din haznaua naţională a Pădurii Verzi,muştele de rahat române, în foamea lor nesăţioasă,nu s-au răspândit în alte colţuri ale Pădurii în căutarede noi şi noi resurse, ci, în zelul lor „sanitar”, au ros șisubstratul de litieră și chiar de rocă de sub rahat, pro-ducând în solul dur un crater de peste 1000 de mi-liarde (un trilion) de euro datorie externă în numai

16 ani de guvernare a PiSDi.Oamenii de știinţă care studiază fenomenul pre-

supun că muștele acestea din Pădurea Verde Româniaar avea în stomacul lor o substanţă corozivă specială,asemeni celei din stomacul termitelor, propunândomologarea unei clase (sic!) noi de Muște Politice deRahat: Musca-termită politică română de tot ra-hatul.

Se spune că, odată, Ariel, Leul lui Israel, plic-tisindu-se, a ieșit să se plimbe singur pe la PoartaGunoaielor din Jehushalaim, unde se adunase ohaită foarte mare de hiene care se hrăneau din res-turile aruncate acolo. Fiind foarte multe și Leul fiindsingur, hienele l-au mâncat pe Leu.

După aceea, sătule acum, ele au făcut un con-clav și au dezbătut problema: „de ce l-au mâncat elepe Leu”? ajungând la concluzia că l-au mâncat fiin-dcă era Mielul lui Dumnezeu, care s-a sacrificat cu

bună știinţă, ba chiar cu premeditare, venind spe-cial la Poarta Gunoaielor ca să fie mâncat de ele –ba, nu numai atât, dar acesta fiind chiar Rolul cucare Dumnezeu, Atoateştiutorul şi Atoatefăcătorulîl concepuse, în marea lui înţelepciune, pe Leu: casă îl mănânce ele în ziua aceea sfântă – Rolul şiscopul cu care făcuse Domnul Dumnezeu Leulfiind acela de a juca rolul Mielului întru a fi mâncatde hienele de la Poarta Gunoaielor într-o anumităzi sfântă.

Parabola cu Ariel, Leul lui Israelpe care l-au mâncat hienele de la Poarta Gunoaielor

-Transformarea Lunii într-un adevărat grânar alEuropei prin punerea bazelor primei colonii munci-torești de pe Lună, în amplul program de extindere aCanalului Dunăre – Marea Neagră („Magisrtala Al-bastră” a Canalului Morţii) pe segmentul Bâsroe –Volga-Don – Transuralianul – Baikonur – Kamceatka– Lună – Marte.

Românii au cinstea de a fi primii care să de-schidă lucrările (ca în Israel Sion Legion), mai ales peargumentul că deţin procentul majoritar din acţiunilede achiziţionare a Lunii încă de pe vremea guvernăriiPiSDi și a Jocurilor piramidale lansate de băncile Se-curităţii (Felix, Dacia, Ţiriase, Transilvania, Religiilor,etc).

-Exploatarea resurselor locale ale României eva-

cuate de întreaga populaţie în vederea mutării din Po-lonia la București a Poligonului Atomic European.Prin experimentarea, și aici, a armelor nucleare cuuraniu se va obţine plumb radioactiv și AUR de trans-mutaţie (pepite de suprafaţă), care vor putea fi colec-tate de creditorii din Statele Unite și Europa de Vestîn vederea acoperirii datoriilor exorbitante. AUR! Caîn Canionul Colorado, din SUA!

-Spaţiul liber obţinut prin deportarea populaţieiromâne de origină romă în colonia lunară va faceposibilă, în sfârşit, aplicarea în practică a PlanuluiRibentrop-Molotov, semnat „unilateral şi fără amen-damente” de Ion Iliescu, Adrian Nostase și Iușcenko,de colonizare a spaţiului Carpato-Dunărean cu colonide dincolo de Prut, ca în directivele trasate de Stalin

Planul „VIORELLIS” sub lozinca Primăriei „Să facem Bucureştiul Lună!”


PROZĂ

25

în 1947 (la Congresul 27 al CC al PCUS) și în tezelelui Lenin din 1917.

-Se ştie că transportul pe apă este cel mai iaftinşi avantajos. De aceea, navele române vor putea folosipartea navigabilă a Canalului deja existent, în trans-portul muncitorilor către Șantierele lunare ale tinere-tului. Pentru suplimentare se poate folosi şi balonulstratosferic brevetat de tinerii mironoviști de la clubulde yoga al geniilor precoce de la Casa Studenţilor dinIași.

-În dotarea tinerilor șantieriști este normal să fiefolosite cele mai noi tehnologii în domeniu: sapa cucoada ruptă lipită cu POXIPOL, pasta de dinţi Col-gate, rozătoarea Vöërner, oala minune, etc

-Recrutarea personalului se va face cu contractede muncă ferme, pe viaţă, ca ale președinţilor de statai României.

-Pentru cei care vor să meargă pe Lună cu auto-mobilele Dacia personale trebuie începută constru-irea unei şosele suspendate până la obiectivul fixat.Se pot face şi planuri de perspectivă pentru altesoluţii, cum ar fi, de exemplu, linii ale metroului desuprafaţă sau, evetual, ale monorayului.

Să facem Bucureștiul Lună, și Luna verde, pre-cum a fost pe vremea când încă mai funcţiona acolocolonia germană din Planul Vega al lui Hitler, pe faţanevăzută (a se vedea pe Google documentaţia de laSecret military bases on the Moon).

Partidul și statul nostru (vostru) militează pen-tru o Lună ecologică, fără arme nucleare. Singurul ar-manent curat admis rămâne cel din categoriabombelor cu vacuum promovate de americani și, maiales de „fraţii noștri de la Răsărit”.

Eugen O’Simion („Câcă” de la Luceafărul,remarcat şi afirmat de Eugen Barbu în Săptă-mâna), Sabin Băşala (mâzgălitor de graffittiuriproletcultiste cu „floricele şi păsărele” prezi-denţiale pe pereţii publici ai instituţiilor), stol-

nicul de la Bălăceanca (musul Kkdemiei),Marin Sorescu, militant securist pentru scoa-terea din limba română a î-ului din i român șirevenirea la â-ul din a slavon, pe argumentulcă î-ul din i ar fi rusesc, și echipa de „culegători

postReBolile profesionale ale AcademicienilorScatolatria și scatofagia, ca forme de alterare

gravă a conștiinţei, reprezintă principala primejdiea celor care lucrează în Academii. Influenţa nefastăa mediului duce la un grad de contaminare foarteridicat – motiv pentru care statul nostru socialistar trebui să ia măsuri de protecţie socială ferme în

domeniu, acordând sporuri de salarizare core-spunzătoare, regim de lucru redus la 6 ore pe zi şiun kilogram de lapte gratuit și acestor persoanenefericite obligate să lucreze într-un mediu toxicde mare risc, nesemnalat încă în lucrările de spe-cialitate și de protecţia muncii.

Schimbarea numelui Academiei RomâneÎncă de la ședinţa Cenaclului de Poezie de la

MILR din 15 martie 2010, am dezbătut publicproblema modificării numelui Academiei Ro-mâne, în urma editării „Antologiei” cu culegeride măscări de pe pereţii closetelor publice – în

Academia cu totul şi cu totul de căcat a României.În urma discuţiilor ţinute cu acel prilej s-au ac-ceptat ca justificate ambele variante, şi „de căcat”,şi „de căcaţi”.

Nume ilustre ale Kkdemiei Române

CervantesPROZĂ

26

de perle” de pe pereţii closetelor publice: MihaiKkat Mare (promotor și comerciant de KkatPuturos Harry Potter – binecunoscuta capodo-peră de vrăjeală socialistă al closetăriţei en-gleze), ilustrul critic George Găinăţescu,autorul Istoriei Literaturii Române, profesor înscatolatrie a unei întregi generaţii de absolvenţiai Facultăţii de limbistică, cineastul RomanPulinski, românaşul nostru verde ca roşul deWarşowia, propagandist cultural domiciliar înAmerica, Simona Cioculescu, „mama” ma-sonului Alexandru Cel Olog De Demult (a sevedea sensul de argou al cuvântul alexander înamericană), Alexandru Bârlădeanu, filosofulpolitic fără nicio operă scrisă de el, AlexandruPe Cican, autorul de manuale pentru sexul al-ternativ cu conţinut porno, actriţele TamaraBuci Uceanu Şi Rianu (singular colectiv de

mari proporţii al ecranului român pentru cu-prinderea careia a fost introdus şi la noipanoramicul, monstru incontestabil de hidoșe-nie și cretinism al actoriei Iepocii de aur a fes-tivalului Căcarea României), Ion Iliescu,interlocutor monosilabic la interviuri semnatede el și, apoteotic, Patronul Mistic al Instituţiei:Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, proaspătul alfa-betizat laureat de o mulţime de mari Universi-tăţi de prestigiu corupte ale lumii pentru ooperă politică inexistentă şi Elena sa, cunoscutatovarăşă Codoi. Mai recent, s-a impus în pano-plie și vânătorul de legionari din Piaţa Univer-sităţii, tovarășul Nicolae Manolescu, pentrumeritul incontestabil de a fi reabilitat figuralegendară a celei mai mari somităţi a Culturiiromâne din toate timpurile, Academicianul sta-linist A. Toma.

Despre tânăra generaţie de fosile postdecembriste din politică și literatură şi dinozauriGeneraţia 1990 – 2010 a vieţii noastre

spirituale este o generaţie născută bătrână. Cuo medie de vârstă, la debut, de peste 60 de ani,ea poate fi considerată un conglomerat de fo-sile pe cale de dispariţie încă de la naștere.Aceasta vorbește elocvent despre posibilitateade afirmare a tinerilor în literatură și în politicădupă evenimentele stradale din 89. Majoritateadebutanţilor au fost „descoperiţi” către vârstaa treia, dacă nu chiar a patra. Să amintim doarde descoperirea unor „speranţe” ca re -voluţionarul revolut Steinhard, „filosoful” pa-ranoic Petre Ţuţea, politicianul spion transfugIon Raţiu, sau, mai recent, a generalului GeoCălugăru, sau a proaspătului pensionar Con-stantin Kapitza.

Parlamentul, Academia și Uniunea Scrii-torilor din România sunt adevărate cimitire aleelefanţilor senili care, în frunte cu multimile-narii Bârlădeanu, Gică Petrescu, Păunescu,Sergiu Nicolaescu sau Văcăroiu monopo-lizează, chiar şi după moarte, toate scenele cuprim-planurile lor hidoase și ofilite. O genera-ţie cripto-comunistă mai rezistentă decât întoate celelalte ţări socialiste, pe lângă care Co-mitetul Revoluţionar al lui Castro pare novator:o tânără generaţie.

Dinozaurii nu au dispărut! Degeaba își batcapul savanţii. Ei doar s-au refugiat, discret, înflora și fauna politicii și culturii din România.

Dinozaurii sunt eterni!


PROZĂ

27

Calcularea concretă a conţinutului cuvântuluiEternitate la români: cât durează ea Eternitatea,Veșnicia, conform tradiţiei culturale și istorice a po-porului român.

Trebuie luaţi în calcul factorii concreţi, istorici:„Veșnica prietenie Româno-Americană” a So-

cietăţii româno-americane a durat între 1932 şi1947;

„Veșnica prietenie româno-germană” a duratîntre 1942 și 1944;

„Veșnica prietenie româno-sovietică”, de prin1944-1947 până în 1989, la sfârşitul anului;

„Veșnica prietenie româno-americană” (redi-vivus) din 1993 până în 2004-2005;

„Veșnica prietenie româno maghiară” („CerDeschis”), româno-moldoveană („Podul de flori de

peste Prut”), româno-georgiană („Podul de flori depeste Marea Neagră”) româno-turcă, româno-elenă,româno-jugoslavă şi româno-bulgară completeazătabelul de date pentru calculul exact al acestui con-cept. Se poate constata că Veşnicia prieteniei ceamai robustă și perenă în perioada contemporană aŢării s-a dovedit cea româno-chineză.

Făcând bilanţul datelor acumulate, descope-rim că Veșnicia la români durează cu o medie pon-derată între câteva luni (româno-congoleză,româno-zaireză, româno-sud-africană), până lamaximum 30 de ani (cea româno-turcă, din preis-toria anilor 1848 până în 1877).

Putem concluziona, aşadar, că media este sub20-25 de ani, aşa că poate fi asimilată conceptuluide „Generaţie” din Biologie.

Eternitatea la româniMatematicae și Istoriomaticae postR

Necesitatea de a se introduce, și la noi, ca întoate celelalte ţări civilizate, a căluţilor pitici ca ani-male de companie. Folosiţi căluţii de poșetă și debuzunar! Ei pot fi cu ușurinţă crescuţi în casă și

transportaţi în timpul plimbării zilnice prin parc adeţinuţilor din Lagărul de exterminare prin muncăRomânia.

UrbanisticaePets

CervantesPROZĂ

28

Trecem printr-o etapă „de tranziţie” în careRomânia a evoluat de la faza de trecere de la stadiulde ţară socialistă satelită, la Etapa socialistă avan-sată, și apoi de la stadiul Socialismului Mutilateral

Dezvoltat (sic!), la nivel de colonie capitalistă şi re-publică bananieră – prin „lungi etape de tranziţie”demagogică, atât într-un sens, cât și în celălalt.

Tactica și strategia pașilor pe loc în politica Junteimilitare parlamentare a ultimilor peste 20 de anide la București, în vederea înaintării României pe drumul construcţiei socialiste, și viceversa.

Sper că măcar în cazul găinilor, puilor de po-rumbel, nutriilor, hamsterilor, nurcilor, gâștelor șiraţelor domestice, mieilor de Paște, iepurilor de casă

și peștilor sunt respectate cu stricteţe metodele ci-vilizate ale euthanasierii lor prin electrocutare sauprin împușcarea lor.

Respectarea normativelor europene în vigoare privind euthanasierea animalelor de sacrificiu

Dacă majoritatea poporului român e îndoc-trinată în ideea că s-ar trage din doi mari bărbaţi:Traian (din Romană) și Decebal („per Scorilova”,lângă Niș), există însă și posibilitatea ca, printre noi,

să fie și odrasle ale unei alte origini şi care să se tragădin două mari Babe: Baba Novac şi Baba Dochia,sau, pentru simetrie cu cealaltă „Facere” magică, AliBaba.

Ab originalae

Se spune că Apostolul Petru, pe vremea cândera încă pescar în Caphernaum, a pescuit cândva,în apele Iordanului, un COD. El e cunoscut sub nu-mele de Codul lui Petru.

La întoarcerea în sânul celorlalţi Apostoli, ei l-au felicitat și l-au rugat să-i ia, a doua zi, și pe ei, lapescuit. Chiar și Iisus Cristos, Domnul lor, a merscu ei. Şi, fiecare dintre cei 12 Apostoli a pescuit înziua aceea câte un cod. Aşa s-a făcut, pe înserat,

lângă tabăra de pescari sportivi de la Caphernaum,o movilă mare de Cozi. Sau Coade. Codul lui D’aVinci, Codul lui Burebista, Codul lui Alexandru șiCodul lui Oreste, precum și câteva Coduri ale Ge-neralului Rădulescu de la Coduri şi Codul Rutier,pentru a nu cita decât o parte dintre Codurile cap-turate cu acel prilej de pescarii amatori ai RabinuluiJeshua de la Sinagoga Albă din localitate.

Pilda cu Codul lui Petru (Pescuitul miraculos)

Președintele Ion Iliescu şi Premierul Boc suntaplicaţii practice și dovezi elocvente ale viabilităţiioximoronului stănescian: dacă rușii aveau în pe-rioada colhoznică a întrecerilor socialiste cei maimari pitici din lume, azi, România dispune de ceimai mici titani politici, o generaţie a „Titaniilor dinTitan II” lui Mironov.

Se poate observa faptul că politicienii românicei mai cunoscuţi şi longevivi sunt nani: Ceauşescu,Iliescu, Boc... Probabil după modelul tiranului me-dieval Sf. Ștefan cel Groaznic, ucigașul de polonezi,„mic de stat şi degrabă vărsătoriu de sânge nevino-vat”, Fiara sanctificată de biserica ateistă anticristicăa ceaușistului Teoctist.

Oximoronul stănescian și aplicaţiile lui practice înpolitica română postR


PROZĂ

29

Rămas singur, după cheful de la vilă, tov. Ssau simplu S începu să depene amintiri. Era înajunul zilei de 3 martie 1953. Nimeni nu știa ceo să urmeze. În tinerețe i se spunea Koba, de lanumele de ilegalist-infractor, Iakob. I se spuneași Soso, de la Iosif, numele dat de tatăl său, ciz-marul. Îl bătea cu sălbăticie acest tată. Soso nui-a iubit pe muncitori, erau prea duri. El eradelicat, scria versuri. Și-a iubit prima soție cucare a avut un copil, l-a numit Iakob. Pe Leninnu l-a iubit, era prea intelectual. Nici pe Troțki,mai cu seamă când lovitura de stat din oc-tombrie 1917, organizată de acest ochelarist în-fumurat, a reușit. În 1918, Lenin a fostîmpușcat la un miting. Stalin s-a bucurat, deșinu avea șanse să ajungă în frunte. Nu i-a iubitnici pe militari, nu prea înțelegea el arta mili-tară, chiar Troțki i-a spus-o în față, dupărușinea îndurată la Țarițân(viitorul Stalingrad),ca și în Polonia, pe care rușii au pierdut-o. LuiStalin îi plăceau vinul, femeile, cântecele ruseștiși gruzine. Muncea mult,cu răbdare,verifica tot,mai cu seamă biografiile celor cu care venea încontact. Devenise un om de temut. Când amurit Lenin, în 1924, a preluat cu bucurie nunumai conducerea partidului, dar și lagărele cupolitici. Nu erau mulți, zece-douăzeci de mii. Aconstruit un Gulag cu milioane de deținuți. PeFrunze,moldoveanul care se cam opunea mă-

surilor represive, l-a lichidat cu ajutorulmedicilor. Când a murit Dzerjinski, s-a bucuratnespus, Ceka, temuta Cekă era a lui. A trecut lalichidarea micii burghezii, inginerilor, țăranilormai bogați, apoi și a celor săraci. Erauobraznici, nu aveau orientare. El știa ce are defăcut,a învățat de la Troțki, care dorea ocazarmă pe tot spațiul URSS . Pe acest om în-grozitor l-a terminat în 1940 cu ajutorul comu-niștilor mexicani. Îl admira pe Hitler, cumștiuse el să preia puterea fără luptă. Cum vorbealătrăul acesta. Se cutremura o țară. Stalin aveavocea joasă,răgușită,nu-i plăcea să vorbească înpublic. Când nemții au trecut granița, la 22iunie 1941, Stalin s-a speriat. Spera că nebunulde Hitler va termina cu Anglia, apoi,mai știi? Abăut trei zile în șir. Aliluieva, a doua soție, cares-a sinucis nu știa de ce, îl mai ținea din scurt.Pe cât de firavă, pe atât de încăpățânată. Pe mil-itarii de frunte, Stalin i-a împușcat înainte derăzboi, antipatia era reciprocă.În timpulrăzboiului a văzut că URSS nu era controlabil,ba îl trădau tătarii, ba ucrainienii, moldovenii,caucazienii. Singurul care îl mai liniștea eraMolotov. Omul avea un optimism nativ, nici nuera prost. Ca să-l țină aproape, i-a trimis nev-asta în lagăr. Pe evrei i-a folosit să meargă,fruntașii lor intelectuali, în SUA după ajutor. Aobținut mai mult decât spera. Arme, haine, ali -

Boris Marian

Viața și moartea tovarășului Stalin

CervantesPROZĂ

30

mente. După război, evreii aceștia parșivi tre-buiau lichidați, prea știau multe. A lăsat înapropierea lui numai pe cei mai slugarnici.Populația să meargă în Extremul Orient. Sămuncească. Hitler nu a înțeles cum să rezolvechestiunea, evreii nu erau un pericol, dar nuputeau fi iubiți. Nu se întreba de ce,Lenin nuavea nimic contra evreilor, era nepot de evreu,admira cultura lor. Stalin iubea cărțile, dar nuoricare. În ultimii ani se temea de un complotal propriilor slugi,în frunte cu perversul deBeria. Simți că i se face rău. Căzu.

Nu a vrut să cheme paznicii, se jena. Vo-mase. Apoi totul s-a scufundat în beznă. Îldurea îngrozitor capul. A văzut chipul radios allui Beria,acesta vorbea tare, „A murit, amurit”,spunea nebunul. Stalin aridicat mâna spreBeria, acesta i-asărutat-o. Apoi marele Stalin s-a stins. „Pe mine mă vrea urmaș ”, a strigatBeria isteric. Cei din jur s-au speriat . istoria și-a continuat cursul. Prin 1963 am fost la Gori,

satul unde s-a născut Iosif Djugașvili. O statuiemare, ca în fața parcului Herăstrău , din Bu-curești, ca la Brașov, cândva, mai exista la Gori.Casa-muzeu mai funcționa. Eram mirat, deșinu știam multe despre fărădelegile tătuculuipopoarelor, eram edificat, omul fusese un dic-tator cumplit. Nu-l uram, dar nici nu maiaveam acea admirație prostească din copilărie.La cimitirul Novodevici din Moscova era mor-mântul Aliluievei. Stalin venea în fiecare an șidepunea flori. Unii spuneau că el ar fi ucis-o,dar nu pare a fi adevărat. Stalin își iubea femeiacu care trăia. Dar nu permitea nimănui să in-tervină în planurile sale. Aliații lui Stalin dințările socialiste păreau niște caricaturi în com-parație cu tătucul. Doar Mao din China șiTito,care s-a și dezis de Stalin păreau mai orig-inali. Astăzi modelul stalinist există. Poate căîn fiecare din noi, acest Cain al secolului XXtrăiește ascuns. DAR NU AVEM CONDIȚII.


PROZĂ

31

- Vreau să ne despărţim.Cuvintele lui, tonul vocii, sunetul pe care ar fi

vrut să-l audă pentru totdeauna - acum toate orăneau...

Ea a simţit inevitabilul de câteva luni deja, decând el nu o mai atingea, de când evita să îi mai fieaproape…de după scandalul din februarie…

- Trebuie să ne despărţim, auzi ea din nou…un fior rece îi străbătu tot corpul şi simţi că i se taiegenunchii, inima începu să-i bată cu putere şi unnod în gât o împiedică să scoată un sunet.

Mergeau pe strada întunecată unul lângăcelălalt fără să se ţină de mână, fără să se atingă, eamergea cu capul plecat şi cu vocea tremurând îl în-trebă:

- O să ne mai vedem?- Da, răspunse el, probabil că da.- Şi o să te pot săruta câteodată?- Păi dacă suntem despărţiţi…el râse uşor, iar

ea se adânci în propria-i ruşine …cum a putut săzică aşa ceva?! E de-a dreptul stupid! Cum să-l maisărute?! Cum să-l mai îmbrăţişeze?! Cum să-l maialinte…?! Cum să mai trăiască fără el!?!?

Cu un zâmbet forţat ea se strădui să zică:- Mie o să-mi fie foarte greu…nu ştiu cum mă

voi obişnui cu idea…Nu vroia ca el să simtă durerea ei, dar nici să

creadă că îi este indiferent…şi mulţumi ‘cuiva’ cănoaptea îi ascunde lacrimile.

- Eh, o să te obişnuieşti, zâmbi el şi o bătu uşorpe umăr a încurajare.

Motivele…motivele erau destule…şi poate în-temeiate dar ea se răzvrătea şi nu putea concepe caalţi oameni să îi despartă, deciziile altor oameni săle aducă sfârşitul relaţiei sau să-l determine să-şischimbe sentimentele faţă de ea.

Au mai rătăcit o vreme pe străzi povestind cadoi amici, el vădit uşurat că ea a primit bine vestea,ea cu sufletul amar dar cu o iubire necondiţionată

şi un respect enorm, atât de enorm încât nu l-ar fisupărat pentru nimic în lume cu suferinţa ei.

După câteva ceasuri el a condus-o acasă şi apupat-o pe obraz râzând:

- Acum aşa ne pupăm, că suntem amici! Iarea reuşi să zâmbească şi îi ură somn uşor.

Stătea în faţa porţii şi îl petrecea cu privirea…el se îndepărta cu mersul lui agale, cu glasul luiblând, cu privirea visătoare, cu sufletul şi inima eişi nu a privit în urmă… nici nu avea de ce. Pentruel totul a fost lămurit, clarificat, terminat, erapregătit să facă pasul următor în viaţă… fără ea.

În casă pereţii o strângeau ca într-o menghină.Îşi frângea mâinile umblând de colo colo agitată şidisperată reuşind să scoată doar sunete indescifra-bile care semănau a plâns. O strângea ceva de totpieptul şi îşi smulgea bluza cu ambele mâini săalunge durerea…

Era începutul anului 2 de facultate…halal în-ceput!

Zilele treceau fără ea, nopţile şi le îneca înplâns şi singurătate.

Mergând pe stradă totul i se părea ireal, caîntr-un vis din care aştepţi să te trezeşti din clipăîn clipă…însă ea nu se trezea…trăia acel coşmarmurmurând într-una: “Te rog, Doamne, te rog,Doamne, nu mă lăsa să înnebunesc, te rog,Doamne, să nu înnebunesc, să nu înnebunesc!” şiîi şiroiau lacrimi pe obrajii slabi şi palizi.

Nu îşi mai găsea locul printre oameni şi sin-gurul ei refugiu a devenit cimitirul… unde chiardacă plângea… nu era judecată de nimeni. A găsitacolo un mormânt frumos… pe piatra funerară erapoza unei fetiţe de 10 ani cu nume străin. O fetiţăatât de frumoasă! Şi se întreba de ce a trebuit sămoară fetiţa aceea, de ce nu a murit ea în locul ei?!Petrecea ore în şir plimbându-se printre morminte,citind cu tristeţe numele celor răposaţi, aranjândflorile… până când hainele au început să prindă

Kara Molnar

Furtuna din Suflet

CervantesPROZĂ

32

mirosul specific de lumânări şi tămâie.Toate hainele ei erau negre, şi-a vopsit părul

negru, nu mai suporta culorile! Nu mai suportanimic! Uneori îi venea să urle atât de tare! Dar îiera teamă să urle pentru că simţea că după aceeaar fi murit de durere…şi nu putea face asta, mamaei ar fi fost distrusă…pentru ea merita să trăiască!Şi îşi înghiţea din nou lacrimile.

După o săptămână l-a sunat cu o emoţie neb-ună care îi chircea tot corpul şi cu o nerăbdare decopil aştepta ca el să ridice receptorul. Într-un finala răspuns:

- Da, cine e?- Eu sunt…te-am sunat să văd ce mai faci…

dacă eşti bine…- Da, sunt bine, am fost la şcoală, cei din

străinătate mă susţin financiar ca şi până acum…- Mă bucur să aud asta…- Ce am vrut să te întreb…ah, da…se apropie

ziua de naştere a unui prieten şi aş vrea să-i duccadou ceva personalizat. Ai putea să îmi pictezi peo pânză mare…ceva de 1,60m pe 1m…un tablou?Îţi arăt eu ce vreau numai că nu ştiu de unde săcumpăr materialele…

- Lasă că ştiu eu, nu-ţi fă griji, am să cumpărtot ce trebuie. Vrei să fie alb-negru sau color?

- Alb-negru.- Bine.- Cât timp durează până-l termini? Poţi să vii

aici la mine să-l faci?Ei i sau muiat picioarele:- …da…cred că da…dar durează vreo 3

zile…dacă nu te deranjez…- Nu mă deranjezi. Când poţi veni?- Mâine, că azi o să caut materiale.- Bine, te aştept. Ştii unde să vii, nu?- Da ştiu, mi-ai zis adresa.Ea se simţea în al nouălea cer! O să-l vadă! O

să vorbească cu el, o să-l soarbă din priviri…e deajuns, de atât ar avea acum nevoie ca să rămână câtde cât pe linia de plutire.

Vântul rece, tomnatic îi biciuia faţa şi îi învol-bura părul dar ea nu simţea nimic. Simţea doar bu-curia de a-l revedea, simţea că poate mai are o

şansă, că poate într-un final se va apropia mai multde el, şi mai mult, până când el se va răzgândi şi seva întoarce la ea.

A doua zi, a sunat la el la uşă cu înfrigurare şi,îmbrăcat lejer, îi deschise:

- Ceau, hai înăutru. El este colegul meu deapartament...

Băiatul se ridică să-i strângă mâna.- Îmi pare bine de cunoştinţă, replică ea. Unde

voi lucra eu? Se întoarse spre El.- Aici e bine? Îi arătă el podeaua din mijlocul

camerei. Ai loc destul?- Da…cred că da.Emoţiile o copleşeau…simţea că-i arde faţa,

corpul, gândurile îi erau în flăcări, totul ardea…Ca să-şi ascundă vârtejul de sentimente se

apucă să desfăşoare pânza şi scoase culorile,creioanele şi pensulele din rucsac.

- Am nevoie de un borcan cu apă şi de pozadupă care pictez.

- Da, imediat, dispăru el în bucătărie.Ea se aşeză cuminte pe covor aşteptând…

colegul îşi făcea de lucru citind o carte sub luminagalbenă a unei veioze.

- Ăsta e bun? ridică el borcanul de 400 degrame plin cu apă.

- Da, mă apuc imediat de treabă.Cu poza în faţă, ea creionă uşor un contur pe

pânză în timp ce gândurile îi zburau prin cap caliliecii în amurg – bezmetice şi aparent necontro-late. Însă un lucru era clar, era acolo cu el, iar el s-ar putea răzgândi!

După câteva ore de pictat, timp în care simţeacă blugii ei negri îi tăiau ligamentele genunchilorstând ghemuită pe podea, realiză că se înserasedeja...colegul de cameră a ieşit în oraş şi au rămassinguri.

Era deja ora 23.00, tot corpul îi era amorţit şiochii îi ardeau. Se ridică un pic să se întindă şi îiîntâlni privirea. Se apropie de el încet şi cu voce gâ-tuită îl întrebă:

- Sunt şanse să te răzgândeşti...?- Nu.- Eşti sigur că asta vrei?


PROZĂ

33

- Da.Ea simţi că totul se prăbuşeşte în jurul

ei...acesta era într-adevăr finalul, era ultima datăcând ea va mai deschide subiectul.

- Am să continui tabloul...- Vrei un sanwich?- Nu, un pahar cu apă e de ajuns.El ieşi din cameră în timp ce ea începu să

plângă...un plâns mut care-i schimonosea toatetrăsăturile, care-i frângea şi cea mai mică fărâmădin suflet, care o lăsa fără aer.

Dar el nu trebuia să ştie ori să vadă suferinţaei...el nu trebuia să o consoleze pentru că nu aveacum...era imposibil, era inutil! Îi auzi paşii apropi-indu-se şi lacrimile ei dispărură de pe obraji, faţaei afişă un zâmbet trist...dar totuşi era un zâm-bet...un zâmbet pentru el...pentru că o privea...pen-tru că era acolo cu paharul cu apă în mână pentruea.

- Mulţumesc. Cred că trebuie să plec, e dejatârziu. Mă întorc mâine dimineaţă să continui.

- Dar de ce nu rămâi aici...că e târziu. Hai cănu se întâmplă nimic, zâmbi el senin, acum suntemdoar amici, putem dormi împreună.

Ea înghiţi în sec şi acceptă fără comentarii. Elîşi făcu treabă prin bucătărie în timp ce ea izbucniîn plânsul ei mut...şi din nou se opri la timp cândel intră în cameră...un gând răzleţ şi totodatănepotrivit îi răsări în minte: ’’Aş putea fi o actriţăbună...Doamne la ce prostii mă pot gândi! De cemă gândesc acum la asta!?! Viaţa mea se vaschimba radical iar mie-mi trec numai tâmpeniiprin cap!’’

Între timp, colegul apăru şi el, un pic ciufulitde vântul de afară şi cu chef de vorbă...povestirăcâteva minute după care au stabilit că e timpul pen-tru somn.

Ea ezita să se întindă lângă El...patul era de osingură persoană...avea să-l atingă, să-l deranjeze...

-Eu aş putea să dorm pe covor... dacă îmi daio pernă şi o pătură e de ajuns.

- Nu dormi pe jos, hai în pat, replică el.Ea se strecură discret sub pătură pe marginea

patului ca să îl atingă cât mai puţin dar simţi căl-

dura pe care o emana şi îşi aminti de nopţile în careel o strângea în braţe... Spate în spate fiecare încercasă adoarmă...ea se străduia să nu scuture patul întimp ce o năpădiră iarăşi lacrimile şi încerca dinrăsputeri să-şi controleze respiraţia astfel încât elsă nu îşi dea seama că plânge. Peste un timp a ador-mit, dar a dormit un somn fără vise şi dimineaţa s-a trezit cu ochii împăienjeniţi şi cu câtevakilograme mai puţin. El nu era în cameră...îl auzeatrebăluind prin bucătărie.

Fără să meargă la el, se aşeză pe covor săpicteze în continuare şi iarăşi plânsul mut şi iarăşioprirea la comandă când el intră cu un sandwichpe un platou.

- Trebuie să mănânci.- Nu mi-e foame, mulţumesc.- Nu mai faci nimic acum, iei sandwich-ul şi

îl mănânci, îi comandă el.Ea se supuse şi începu să muşte încet din

pâinea cu unt şi salam aşezată pe covor în poziţieturcească. El citea o carte iar ea îi arunca priviriscurte fără a îndrăzni să vorbească. Dacă ar fiîncercat, ar fi reuşit doar să îşi urle durerea...dartrebuia să se controleze pentru el. Să nu-i facă şi luirău. Sandwich-ul i-a picat ca un bolovan în stomacdar cu toate astea s-a reapucat de treabă...nu, ea nuera o victimă, el nu intenţiona să o rănească, doarcă acum aveau sentimente diferite unul pentrucelălalt...da, ea putea să înţeleagă asta deşi părea ne-drept şi crud. Nu putea face nimic să schimbe situ-aţia...decât să accepte. Nişte crize sau reproşuri nuar fi făcut decât să-l îndepărteze de ea şi maimult...să îl dezguste şi să nu mai vrea să o vadăniciodată...şi atunci ea ar fi murit...şi mama ei ar fimurit de durere la rândul ei...

A mai trecut o zi şi ea a devenit o umbră...kilogramele se pierdeau unul câte unul cu fiecareplâns mut...cu fiecare gând, cu fiecare culoareîntinsă pe pânză şi cu fiecare gest.

Nu mai putea mânca sau bea, lucra într-unafără să îşi mai ridice privirea, fără să scoată unsunet, fără să mai ştie cât e ora, dacă e zi sau noapte.Doar lacrimile îi picurau una câte una udând înpete mari pânza. Bine că era neagră şi nu se

CervantesPROZĂ

34

vedeau! Lumina galbenă a veiozei îi îmblânzea cu-loarea feţei palide. Buzele ei nu mai ştiau să zâm-bească iar ochii ei s-au stins şi doar lacrimile îi maifăceau să strălucească.

A doua noapte de somn chinuit... Mâine va figata pânza şi va pleca definitiv. Detaliile feţelor pic-tate reliefau durerea ei, acea pânză udată cu lacrim-ile ei avea să fie oferită cadou unui prieten de-allui...acea pânză va fi ultima lucrare pentru el...oarece se va alege de toate picturile şi desenele pe carei le-a dăruit în trecut?! Oare le va arunca? Poate le-a aruncat deja...

Îi era indiferent...ce ar mai putea însemnapentru el desenele acelea? Sau iubirea cu care le-arealizat pentru el? Şi atunci ea a simţit că nu va maidesena niciodată, că acea pictură era ultima...oarecine sau ce ar mai putea-o determina să picteze dinnou?!

Spre seară pânza era gata, el privi pictura cubucurie copilărească şi cu un zâmbet larg pe faţă.

- Mersi. Acum zi-mi cât mă costă.- Nu te costă nimic, zise ea, a fost plăcerea

mea, şi încercă un zâmbet cald.- Lasă că poate ieşim la un suc sau o bere

într-o zi.- Poate... Şi ea se îndepărtă cu paşi mărunţi şi privirea

în pământ. Auzi uşa închizându-se în urma lui şti-ind că ieşirea la suc nu se va întâmpla niciodatăpentru că el nu o va mai căuta, iar ea nu l-ar fichemat oricum...pentru ce?! Să îi povestească dealtă fată de care s-a îndrăgostit?! Ar fi fost ultimatortură pe care ar mai fi putut să o îndure.

Şi totuşi, ea îşi cumpără o cartelă telefonică şiuneori, seara, când îi era cel mai greu să reziste, îlsuna...doar să-i audă vocea şi să ştie că el este bine.Convorbirea era mereu scurtă şi fără prea multeexplicaţii...era clar că el nu avea chef de ea...demulte ori îi spunea că nu are timp săvorbească...deşi ea îl suna destul de rar...poate odată pe săptămână...sau chiar o dată la două săp-tămâni.

Aşa au trecut trei luni...timp în care toţicunoscuţii o vedeau cum se stinge şi nu ştiau de

ce...ea nu a spus nimănui că el se despărţise deea...nu era în stare să rostească acele cuvinte...dacăle-ar fi rostit ar fi murit pe loc! Ar fi însemnat cătrebuie să accepte despărţirea de el! Atunci păreaimposibil!

Timpul a trecut...într-un final toată lumea aaflat, a pus întrebări şi a primit răspunsuri...ea a în-ceput să realizeze că viaţa nu s-a sfârşit...viaţa edoar… grea uneori şi că nu putea să schimbe sen-timentele altor persoane vis-a-vis de ea, că lipsa destimă faţă de sine era nejustificată şi că nu e binesă se raporteze la ce simte el pentru a-şi crea oimagine reală despre ea însăşi.

Viaţa a pus-o la încercare şi cumva a reuşit sătreacă peste, chiar dacă resimte acea durere şi laamintirea acelor vremuri ochii îi joacă în lacrimi.A fost cea mai intensă experienţă din viaţa ei, o ex-perienţă pe care probabil toată lumea o trăieşte maidevreme sau mai târziu, însă la care fiecarereacţionează diferit.

Ceea ce a ţinut-o pe linia de plutire a fost toc-mai efortul de a gândi logic atunci când nimic numai părea logic, de a se pune în locul lui de fiecaredată când impulsul o îndemna să-l sune sau să îlcaute. Ea se gândea: ’’Dacă m-aş fi despărţit eu deel, cum aş fi vrut să reacţioneze? Probabil că m-arderanja la un moment dat dacă ar deveni insistentsau dacă ar plânge şi ar face crize mereu. Îl iubescmult prea mult ca să-i fac asta! Nu vreau să treacăprin aşa ceva!’’

Toate gândurile pentru el, tot ce ar fi vrut să-i spună şi nu i-a spus ea a scris. I s-a adresat cai-etului studenţesc la persoana a doua, caietul acelaera EL şi EL asculta tot ce avea ea pe suflet, toatefrustrările, toată nebunia şi furia ei, toată dragosteaşi dorul, toate gândurile negre şi toată auto-ironia.După un timp, a recitit...şi nici măcar nu şi-a maiamintit de ce a scris anumite lucruri, a simţit ruşineşi vină şi a hotărât să ardă acel caiet. Şi cu acel caietau ars emoţiile şi lacrimile, au ars neputinţa şiteama, au ars iubirea şi puritatea, au ars copilăriaşi fericirea.

A rămas doar o grămăjoară de scrum şi o ci-catrice în inima ei pentru totdeauna.


PROZĂ

35

Toamna, m-ai pus să deschid ochii spreviaţa, grăbită, am simţit atunci doar un foşnet cade satin, am crezut o secundă că este rochiamamei, cunoşteam culorile înainte să mă nasc, mile descria ca pe nuanţe calde, îmi spunea: - pui,este primăvară, totul se naşte, aşa ca tine acum, aisă fii o floare, micuţă gingaşă, am să-ţi îndrumpaşii spre tot ce este frumos, am să-ţi spun poveştiîn toate aceste luni, vom păşi amândouă în vară,ştii copilă un alt antotimp, unde va predomina ver-dele smarald care încet se va estompa în verde în-chis iar frunzele copacilor vor deveni arămii,gutuile se vor coace, ai să simţi mirosul lor, aşaîmi vorbea mama atunci când stăteam în foişor înpântecul ei, primul meu leagăn, eu ţinta la şevalet,ea amestecând pe paletă toate culorile lumii,şoptindu-mi, - aceasta este toamna fetiţa mea, ştiiceva, zice ea, hai să ne jucăm, te învaţ un joc nouvrei? Cum să nu fi vrut, mama avea talent! Aamestecat toate nunaţele de verde, galben, arămiu,roşu aprins, alb, cerul şi pământul totodată, cu pa-siune, o urmăream, pânza de pe şevalet căpăta oformă fantastică, era copia fidelă a ce vedeam înjur, doar pe o scară mult mai mică, ea spune încă

o data - uite aşa este toamna pui, îţi place? Daroricat de mult îţi place copilă trebuie să ai răbdare,vom intra împreună în viaţa cu săniuţa, şi casa seva umple cu mirosul gutuilor coapte, ai să veziiarna cu ochişorii tăi şi primul fulg de nea vacădea direct pe feţişoara ta!

Fireşte mama, mai văzuse toate acesteanotimpuri, eu nu, explozia de culori, sau poateneastâmpărul care şi azi mă carcaterizează a făcutsă deschid ochii către lume într-o toamnă, deaceea iubesc acest anotimp este al meu, nu l-aşschimba pentru nimic în lume, şi apoi am fost încâşstig, două luni înseamna ceva!

Recent un prieten mi-a scris că toamnaeste anotimpul maturităţii, mi-a plăcut ce mi-ascris şi sigur are dreptate, dar mai ştiu şi că Anto-nio Vivaldi, mi-a dăruit mie două dintre cele patruanotimpuri - Toamna pentru că în ea m-am născutşi Primăvara pentru că de fapt de acolo a încolţitbobul.

Îmi stăruie în minte şi câteva versuri aleAnei Blandiana „LASĂ-MI, TOAMNĂ POMIIVERZI....“

Aura Floris

LASĂ-MI , TOAMNĂ...Din amintirile unei zile de duminică....

CervantesPROZĂ

36

Uneori, e ca atunci când pierdusem trenul. Eram elevă, de fapt doar terminasem liceul. Tre-

nuri nu prea erau. Mai nimic nu era. Îl văzusem cumplecă de sub ochii mei. Am alergat destul de repede,dar trenul fugea mai tare. Prinsese viteză. Se îndepărtacu fiecare clipă, ducând speranţele mele cine știeunde. De neputinţă, am plâns. Impiegatul cărunt, tre-cut prin viaţă, sătul de trenuri care tot pleacă, m-avăzut: „Ce-ai, taică, de plângi?” I-am arătat cu degetulmonstrul care luneca pe şine. Nu puteam vorbi. Cu-vintele se sugrumaseră în gât. Doar lacrimile mari,rostogolindu-se pe obraji, spuneau totul. Nu pierdu-sem niciodată un tren. Și n-aș fi crezut să mi se în-tâmple mie. Și tocmai atunci! Impiegatul, trecut prinviaţă, sătul de trenuri, pesemne și de lacrimi („Nică-ieri – zisese – nicăieri nu vezi atâtea lacrimi ca-ngări”), s-a-nmuiat: „Nu mai plânge, taci cu tata! Dă-lîn mă-sa de fier hodorogit!”. Și-a îndesat mai bineșapca pe cap, a pus fluierul în gură, a fluierat tare, pre-lung, în timp ce a rupt-o la fugă după coada trenului,alergând ca la suta de metri, cu paleta roșie ridicată.Frânele au scrârţâit metalic, apoi am zărit printre la-crimi trenul oprindu-se. Se-ntâmplă rar coșmarul săse transforme într-un vis frumos. Impiegatul încă-runţit de vreme și trenuri nu s-a mulţumit cu atât. I-a făcut mecanicului de locomotivă semn de manevră‘napoi. Ăla s-a conformat. Apoi, l-am auzit înjurândca la uşa cortului, când şi-a dat seama de ce fuseseoprit şi întors din drum. “Să-ţi fac, să-ţi dreg, băga-te-aş în mă-ta de nenorocit! Am să te spun la di-

recţie!” Impiegatul cărunt, trecut prin viaţă ca prinrăzboi, nu s-a supărat: “Spune-mă şi la Dumnezeu,numa’ stai să urc fata-asta! Hai, taică, hai, uşurel! Aşa,mergi cu bine! Şi nu mai plânge, că-ţi strici ochii-ăiafrumoşi!” A răsuflat uşurat, a luat poziţia regulamen-tară, apoi a ridicat paleta verde, de parcă ar fi înfiptsteagul pe o redută. “Acum, poţi să pleci liniştit să mătorni la direcţie! Ce-am avut şi ce-am pierdut?!”

Nici n-am apucat să-i mulţumesc. Acolo, în tren,trăiam sentimentul irealităţii. Mi se părea că-Lvăzusem pe Dumnezeu. Avea haine de impiegat demişcare, niţel cam ponosite, părul cărunt şi rar şipaletă roşu/ verde. O paletă şi-un fluier, cu care făcuseprima minune din viaţa mea. Eu strigasem, aproapecu deznădejde, în capul peronului: “Doamne, nu!”. Îlchemasem. Venise. A dat trenul înapoi. Eu dau, acum,timpul. Şi mă întreb ce-aş fi devenit, ce-aş fi fost astăzi,dacă în ziua aceea Dumnezeu n-ar fi îmbrăcat hainede impiegat şi n-ar fi oprit trenul care m-a dus la ex-amen. Poate aş fi fost un impiegat de mişcare într-ogară, care ar fi oprit trenul pentru altcineva caremergea să dea examen la facultate… Cine ştie…

Nu mai trecusem demult prin halta prin care, azi,nu mai trec trenuri, iar odinioară treceau atât de rar.Acum, femeie de afaceri în plină glorie, trenurile-mipuţeau. Preferam avioanele. Sau Mercedes-ul per-sonal, când distanţele erau mai scurte. Probabil n-aşfi oprit nici atunci dacă întâmplarea (întâmplarea?)n-ar fi făcut ca roata să explodeze în locul acela în careşoseaua se apropia cel mai mult de calea ferată. În

Florentina Loredana DalianNăscută în București, la 29 martie 1968. De profesie inginer chimist, lucrează ca Director General lao firmă din Slobozia unde locuiește. A obţinut peste 30 de premii literare și menţini la concursuri de proză, poezie, dramaturgie. A publicat 3 volume de proză:„Scrisori netrimise” – Editura „Fundaţia Culturală Antares”, Galaţi, 2011„Aceeași lună peste sat” – Editura „Remus”, Cluj Napoca, 2010„Și copiii se îndrăgostesc” - Editura „Clubul Saeculum”, Beclean, 2008Este prezentă în diverse volume colective și antologii, publică în reviste literare din ţară și străinătate;în prezent, are în lucru două volume de proză (unul de proză scurtă și un roman) și unul de poezie. Membru fondator al Clubului Umoriștilor Constănţeni ”Prăvălia cu umor” Membru al Asociaţiei Culturale „Helis” din SloboziaMembru al Cenaclului „Mihail Sadoveanu” din ConstanţaMembru al Societăţii Române de Haiku, București

Când Dumnezeu era impiegat


PROZĂ

37

goana zilnică, uităm să mai oprim. Măcar atât cât să-I mulţumim Lui Dumnezeu. Ce, nu pricepe El sin-gur?

Am lăsat şoferul să se ocupe de roată şi am făcutcâţiva paşi. Pe şine, crescuseră buruieni, semn căniciun tren nu mai trecea pe acolo. Peronul pe careplânsesem cândva părea mult mai mic şi mai sărăcuţ,iar prin crăpăturile făcute de trecerea anilor viaţa îşirevendica drepturile prin sute de fire de iarbă răsăriteîn smocuri. Cocoţat pe un scaun, o părere de om, gâr-bovit, se căznea să întoarcă un ceas Paul Garnier. Ase-menea ceasuri rare mai vedeai prin muzee şi vreodouă-trei gări. Toată priveliștea părea un talou supra-realist: ceasul de lux în contrast cu clădirea în para-gină, fără ferestre, cu iarba care-mpânzea tot locul.Cineva însufleţea „tabloul”: Omuleţul firav, gârbovit,dar căruia îi străluceau ochii când potrivea limbileceasului din gară (mai bine zis, din ceea ce fusese cân-dva o gară mică, îngrijită, prin care mai treceau,uneori, și trenuri). Când și-a terminat treaba, omulm-a văzut și aproape s-a speriat ca de o arătare. Apoi,jenându-se, s-a scuzat cumva:

- Pe-aici, nu mai vine nimeni. Sunt eu și-un câine.Lupane, unde ești?

Cel apelat s-a ridicat agale dintre ierburi și s-a pre-zentat, docil, la apel, aşteptând, în gardă, următoareacomandă.

-Șezi cu tata! Șezi și bucură-te! Avem musafiri!Ca și cum l-ar fi înţeles, Lupanul (o potaie cu ciu-

lini prinși în blană, cu părul în ochi) s-a bucurat înfelul canin, scheunând uşor şi mişcându-şi ritmiccoada.

- Ce faceţi?, am întrebat, neștiind ce să-i spun. - Întorc ceasul. Măcar el să meargă. Trenurile nu

mai merg, în curând n-oi mai merge nici eu, mi-aspus ca pe o evidenţă, arătându-mi bastonul din mânadreaptă. Ceasu-ăsta e o bijuterie, el trebuie să meargă!Nu ştiu cine l-o mai întoarce când n-oi mai fi eu. Apoi,schimbând vorba: Cu ce treburi pe la noi?

Purta aceeași haină de impiegat, acum ceva mailargă și roasă pe alocuri, probabil singura haină, oripoate nu se-ndurase s-o lepede. Tăceam. Cuvintele seblocaseră iar în gât, ca atunci când pierdusem trenul.Aș fi vrut să-i povestesc, să-i aduc aminte, să-i mul-ţumesc. În loc de asta, tăceam, cu tăcerea celor maistupizi dintre oameni.

- Cândva, zice, cândva era și-n gara noastră altfel.Ce de-a lume…

Am vrut să-i spun că știu. Nici asta n-am putut.Apoi, ca și când ar fi avut ceva de demonstrat, ca șicând aș fi avut nevoie să-l cred, a scos de sub hainăpaleta, a șters-o de mânecă și mi-a întins-o ca pe-oevidenţă:

- Eu eram impiegatul!, a rostit cu mândria cu caretrebuie să fi rostit ducele de Wellington: „Eu l-am în-vins pe Napoleon!”. Câte trenuri n-am pornit eu cuasta!

Îhm… dar mai important decât mulţimea de tre-nuri pe care le-ai pornit, e unul anume pe care l-aioprit!

- O vrei? Mie nu-mi mai trebuie. Am luat paleta ca pe ceva de preţ şi-am strâns-o

la piept. Am privit ceasul care mergea „ceas”, care-miarătase cândva o jumătate de minut mai mult decâtaș fi vrut, suficient cât să-mi plece trenul de sub nas.Și deodată ochii mi s-au împăienjenit. Ceasul a înce-put să se scurgă, precum cel din tabloul lui Dali. Așa-l vedeam printre lacrimi, curgând, unduindu-se ca șicând s-ar fi topit. Omul s-a panicat, la fel ca atunci:

- Ce-ai, taică, de plângi? Dacă nu vrei, n-o iei. Dă-o-n colo de paletă! Sunt un prost bătrân. Chiar așa,d-apăi, ce să faci mata, o cuconiţă, c-o paletă de im -piegat? Da’ am zis să-ţi dau şi eu ceva… şi n-amaltceva. Lasă, dă-o-ncoace, decât să plângi!

Plângeam ca atunci când pierdusem trenul. Ceasulnu-l mai vedeam printre lacrimi, se topise de tot, tim-pul se comprimase. Pierdusem trenul din nou. Trenulrecunoștinţei. Eram bogată. Și nu-mi folosea la nimic!Tot omul acesta îmi oferise ceva. Iar eu, cu toată bo-găţia mea, habar n-aveam ce i-aș putea oferi. Cumi-aș putea mulţumi că, într-o zi, cu paleta pe care mi-o dăruise, oprise și mă urcase în trenul care avea sămă ducă spre ceea ce sunt acum. Și că atunci, mă fă-cuse să-L văd, pentru prima dată, pe Dumnezeu înoameni. Ce daruri îi poţi face Lui Dumnezeu?

L-am întrebat, printre lacrimi: - Dacă ar fi să-i faci un dar Lui Dumnezeu, ce

i-ai oferi? - Ce i-aș oferi? Păi… paleta nu mai pot să i-o

dau, că ţi-am dat-o ţie. Trenţele-astea după mine, nupot, că rămân gol. Și-oricum, n-ar avea ce face cu ele.Câinele ăsta… îmi ţine de urât. Ce dar?! Uite ce dar Îifac eu Lui Dumnezeu: în fiecare zi, la doişpe fix, întorcrotiţa la ceasu-ăla. Cât oi mai putea…

CervantesPROZĂ

38

În copilărie le știam pe toate. Îmi amintescbine că obișnuiam să zic companierilor de joacă:‘’infinitul e un uriaș care stă cu picioarele pepământ, iar cu scăfârlia ajunge până la casastelelor’’. Cunoașterea era uimitor de precisă, chiardacă, în realitate, nu putea fi vorba decât de o im-aginație naivă, scoasă, printr-o scamatorie, dindosul urechilor! Spectacolul afirmațiilor gratuite,care dădea naștere la cele mai bizare fabulații, aveaca protagoniste, întotdeauna, buzele, iar ca sursăde inspirație, gălăgia gloatei. Totul părea că semișcă, după o coregrafie impecabilă. Ceea ce do-mina însă realitatea, era conștiința bezmetică aunei normalități, în aparență, universală, dar careîn fond, nu depășea stadiul de... crochiu al unuiscenariu mediocru, regizat de ‘’rigoarea’’ atmosfe-rei gălăgioase și naive, de tip iarmaroc. Astăzi, vâr-sta -o duduie aristrocrată pe care-am cunoscut-omai târziu- mi-a adus treptat, în spațiul inimii, pecare nici acum nu-l cunosc îndeajuns, liniștea șipacea autonomiei unei rostiri...precaute. Exactita-tea științifică, pe care-o manevram, cu abilități ge-niale, s-a atenuat drastic. Dexteritatea limbajului,care altădată desena, cu o incredibilă precizie, con-tururile fiecărui adevăr, născocit între două vocale,s-a deteriorat până la nivelul unei bătrânești tato-nări grijulii. Tot ce-aș mai putea zice despre infinit,de exemplu, este că, acesta, la adăpostul întuner-icului trecător, își întinde cu lăcomie neființa,până... cine știe unde. Dar, sunt obosit să tot daudefiniții, explicații, să-mi mișc buzele, laringele,

pentru a construi sunete, care oricum se duc și nuse mai întorc vreodată. Mai bine tac și privesc înochi întunericul ăsta insistent, pe care mi-l arată,zâmbind, stelele nopții. Îndrăznesc doar să credcă, undeva departe, dincolo de... ‘’casa stelelor’’,prăbușirile cosmice compun o simfonie, încă ne-auzită. Notele sunetelor îngrozitoare, obosite dedrum, adorm pe pragul urechilor mele și ele ador-mite, în timp ce sub scorbura ochilor, în căutareaodihnei înțelegătoare, gândurile bântuie zgomo-tos, bâjbâind nedumerirea pe dinăuntru. În beznă,sufletul, neschimbat din copilarie, strigă, parcă,,hei, e cineva pe-acolo?,, dar tainele, emancipatefiind, se ascund de el, ca de un prunc plictisitor.Le irită, probabil, nepăsarea lui și-a mascotei aces-tuia, encefalul - un pitecantrop modern, care-șiplimbă gălăgios buimăceala, în cutia craniană, cape o banană.

Ei, bătrânețe, bătrânețe, unde mi-ai dus copi-lăria? Mi-e dor de ea și de zvăpăiala iresponsabilă,a gândurilor ei. Mi-e dor de bucuria care-mi bân-tuia zilnic, prin viscere. Tu ești aidoma morții: li-niștită. Prea de tot... Liniștea ta, n-are niciun punctcardinal. Pe cerul ei, nu răsare Steaua Polară. Sen-timentele -multe- habar n-au încotro s-apuce. Măînspăimântă cumințenia grimaselor, pudoarea pri-virii și profunzimea tăcerilor tale. Crede-mă, eștiprea... cerebrală! Ca drept dovadă, uite că și-ngând, unde n-am public, caut să fiu disciplinat șisă-ngăim...academisme.

Nicolae Munteanu

Nostalgie


PROZĂ

39

După economii substanţiale din umila noastrăpensie de bugetari (am avut noroc cu postul Cră-ciunului şi postul Paştelui) la propunerea unuiconcitadin al nostru (Ion de la Drăgăneşti-Olt)care ne-a rugat să-i ţinem companie într-o va-canţă tocmai în Turcia, la începutul lunii iunie,iată-ne purceşi la drum.

Nevastă-mea Gina, moartă după Suleyman(parcă nu l-ar fi avut acasă pe Ulea Spătaru) n-astat prea mult pe gânduri şi a şi contractat printr-o agenţie de turism din Bucureşti patru locuri înAntalia, oraş Bodrum, una din cele mai luxosestaţiuni din regiune, alegând Hotelul Club Forever,4 stele , all inclusiv.

Iată-ne, aşadar, într-o însorită zi de sâmbătă, pela ora 14,oo aşteptând autocarul în zona staţiei demetrou Izvor din Bucureşti. Şi, pentru că tot erautrei ceasuri rele, de ce să nu prindem şi noi unul.Din senin, s-a pornit o ploaie de ne-a făcut ciuci-ulete până la sosirea autocarului, iar noi, gândindpozitiv am luat acest nefericit incident ca pe unsemn bun pentru vacanţa noastră şi la dreptvorbind aşa a şi fost.

După îndeplinirea formalităţilor (apel nominal,verificarea paşapoartelor, obişnuitele comentariilegate de locuri) autocarul s-a aşternut la drum.Încet-încet turiştii s-au liniştit, au început să social-izeze pe grupuri-grupuleţe până când atmosfera debună dispoziţie şi vacanţă i-a cuprins pe toţi.

Ion, gură mare şi bogată de oltean, s-a impus cuuşurinţă, devenind un lider autoritar. Aflat aproapeîn mijlocul autocarului cu glasul lui baritonal erabine auzit atât de cei din faţă cât şi de cei din spateleautocarului, iar grupul său îi ţinea isonul com-

pletându-l uneori sau luând chiar ei cuvântul. Eracel mai gălăgios şi hazliu grup, plin de iniţiativecare de care mai năstruşnice. Eu îl susţineamaducând mereu în discuţie subiecte şi idei noi pecare el le dezvolta mai apoi cu atâta umor, încâtpentru cei ce ar fi avut probleme cu prostata, auto-carul ar fi trebuit să oprească cel puţin din juma-juma de oră. Norocul şoferului a fost că eram toţisănătoşi tun.

Mai cu o glumă, c-o povestioară din excursiileprecedente din Grecia, Bulgaria, Croaţia, Franţa,Spania, Portugalia, Germania, Rusia (turişti cu ex-perienţă, nu glumă) pe la miezul nopţii ne trezimla graniţa bulgaro-turcă. Am scăpat ieftin, ne-aucontrolat doar paşapoartele, palinca noastră „pen-tru gura copchiilor”, scăpând de vămuire. La nici ojumătate de oră de mers am făcut un popas. Să veziacolo potol românesc, care mai de care cu fripturide porc, de pui, de vită, udate din belşug cu palincăşi vin din traistele de acasă. Lipsea Salam.

În continuare n-am să vă povestesc pitorescullocurilor prin care am trecut, obiectivele turisticevizitate, fiind pagini de vacanţă, am să abordezdoar latura umoristică a acesteia.

Ne urcăm în autocar mai bine dispuşi, cu maimult chef de vorbă şi nu-i de mirare de loc că deaceastă dată femeile au devenit mai limbute. N-amreţinut mare lucru din spusele lor, însă povestirealui Ion a ţinut treaz tot autocarul mai bine de jumă-tate de ceas. Să v-o spun şi dvs:

În anii studenţiei, povesteşte Ion, am stat îngazdă cu un alt student de la o altă facultate, de-venind foarte buni prieteni. După absolvire, dru-murile noastre s-au despărţit, el rămânând în

Vasile Spătaru

PAGINI DE VACANŢĂ

Călătoria la Bodrum

CervantesPROZĂ

40

Bucureşti, eu pe şantierele patriei. Ne-am întemeiatfiecare familie, dar relaţiile au rămas neştirbite, viz-itându-ne destul de des.

La un moment dat el nu a mai suportat regimulcomunist din România şi a cerut autorităţilor săemigreze, ceea ce până la urmă a reuşit. Eram lacurent cu problemele lui, după mine cred că nuavea şi nici acum nu are toate doagele (activează şiacum în Mişcarea Transcedentală), fapt pentrucare am fost pus şi eu sub urmărire de către or-ganele de securitate comuniste. Prietenia a rămastotuşi prietenie, l-am ajutat în dese rânduri cu bani,inclusiv când a părăsit ţara împreună cu familia.

Nu mai ştiam nimic despre el, dar după vreo 15ani mă pomenesc cu un telefon prin care măanunţa că se află în Bucureşti singur şi îmi cereasă-i fiu aproape şi să-l ajut să-şi înmormântezesoacra, pricepându-mă mai bine la cele creştineşti,el fiind ateu convins.

Iau un tren de noapte şi dimineaţa la primeleore sun la uşa apartamentului unde locuia soacră-sa. Nici urmă de doliu, nu tu un muc de lumânarepe hol, nu tu miros de tămâie, nimic nu arăta că înacel apartament s-ar afla un cadavru căruia i-ar fifost făcute ultimele slujbe bisericeşti pentru a puteatrece la viaţa de apoi. Cum deschide, cum îl iau larost:

- Bine măi omule, aşa îţi petreci tu soacra pe ul-timul drum?

- Ştii foarte bine că eu nu le am cu cele bi -sericeşti, de aceea te-am chemat pe tine.

Un popă, ieşit nu de mult la pensie aflat în au-tocar pe scaunul din faţa lui Ion începe să co-menteze cu glas tare şi dojenitor:

- Vedeţi buni creştini cum i-a îndepărtatCeauşescu şi comunismul pe oameni de bunulDumnezeu? Mare păcat a săvârşit prietenul tău, iarla a sa judecată de apoi fiţi siguri că nu va lua dru-mul raiului. Mare păcat ...mare păcat ! îl tot căinapopa.

Ion îşi reia povestirea.- Unde-i decedata?... îl chestionez eu.- La cimitir.- Dacă ai înmormântat-o atunci de ce mai m-ai

chemat?- Păi asta e. N-am înmormântat-o, am depus-o

la capela cimitirului, azi urmează să o coborâm înmormânt.

- Şi bine, n-ai aprins si tu în casă o lumânare căaşa se face pentru a-i fi drumul luminat către îm-părăţia cerurilor?

- Am aprins farul de la bicicletă.- Auzi amice...tu nu eşti în toate minţile? Cum

adică ai aprins farul de la bicicletă?- Păi azi noapte, pe la miezul nopţii după ce s-a

mai ogoit circulaţia pe străzi am pus-o pe soacră-mea pe bicicletă şi am dus-o la capelă. Era preascump să comand un dric sau maşină mortuară.

Simţeam cum îmi ieşeau creierii din cap laauzul acestei fapte macabre.

Preotul din faţa sa îşi făcea cruce cu amândouămâinile. Iritat de cele povestite se simţi îndreptăţitsă intervină din nou:

- Păi domnule! Ăla ... trebuie ... că era nebun!!!Doamne fereşte! ... n-am mai auzit aşa ceva în în-treaga mea viaţă de preoţie şi de slujitor al bisericiişi a lui Dumnezeu. Doooamne ...Doooamne!.. maiîngână acesta.

Cu excepţia preotului care-l căina in continuarepe păcătos, ceilalţi turişti se ţineau cu mâinile deburtă de râs, cu fel şi fel de comentarii hazlii, darcu urechea tot la Ion care îşi reluă povestirea. Pri-etenul lui Ion:

- Am rezemat bicicleta de bloc, am suit-o pebabă pe bicicletă, i-am legat labele de la picioare depedale, fundul de şa, i-am pus la ochi nişte ochelarifumurii mari de motociclist, o cască de protecţie şiam acoperit-o cu un prosop mare, roşu pe carescria Dinamo să nu mă oprească poliţia. Eumergeam pe lângă ea stabilind echilibrul bicicleteiţinând mâna stângă pe cornul din faţa al acesteiaiar dreapta pe portbagaj. Degeaba m-ai certat tu cănu i-am aprins nici o lumânare, tot drumul i-a fostluminat de lumina farului pe care l-am ţinut aprinstot drumul. Să fi văzut ce mobilă era baba, cumdădea la pedale de ziceai c-ar fi fost cel puţin cam-pioană naţională. Mai scârţiia câte o spiţă, maitrosnea câte un os că baba suferise şi de reumatism


PROZĂ

41

dar totul a decurs O.K. La o vale prinsese vitezătocmai la un stop, cât pe ce să-mi scape... noroc cufrâna de mână ... se pu sese roşu ... am frânat bruscşi era cât p`aci să sară baba din şa. Ştii că morţii nudeosebesc culorile? Îţi închipui ce se putea întâm-pla dacă ar fi trecut pe roşu? O călca vreo maşinăşi murea soacră-mea a doua oară. Alte acte... altecheltuieli...

Eu, zise Ion, înnebunisem de-a binelea. Sincernu mai ştiam pe ce lume mă aflu. M-am pişcat debraţ să fiu convins că sunt viu. Încă eram... Verificactele... în regulă toate. Plecăm la cimitir. În capelăera într-adevăr o decedată într-un sicriu sărăcăcios,patru scânduri prinse în câteva cuie, o cruce cu nu-mele răposatei. În timp ce prietenul meu plecă să-i aducă pe slujitorii Domnului, aprind câtevalumânări şi mă rog pios pentru iertarea păcatelorcelei decedate.

Două babe din autocar se ghemuiseră de fricăîn scaunele lor încât ghida a fost nevoită să leapeleze la microfon pentru a verifica dacă mai trăi-esc. Probabil chibzuiau mai cu înţelegere la relaţiilepe care le aveau cu ginerii lor rămaşi acasă cu aju-torul de şomaj şi eventualul ajutor de înmor-mântare la decesul lor.

Adună prietenul meu vreo doi pochi, îşi reluăIon povestirea, un ţârcovnic şi doi gropari cu uncărucior care au dus mortul la groapă. Când ajungla groapă dau peste altă grozăvie a prietenului meu.În loc de un mormânt normal, era o gaură verticală... ceva ca un puţ de apă. Ridic nedumerit dinumeri şi arunc doar o privire întrebătoare către pri-etenul meu păstrând momentul de solemnitate cu-venit, în timp ce pochii îşi vedeau de slujba lor.Stânjenit prietenul îmi explică o teorie care există,ceva între viaţă, spaţiu şi timp şi conform acesteiao îngroapă pe soacră-sa în picioare ca să fie primala Înviere.

Mi-am făcut şi eu o cruce mare şi mi-am zis îngând: Iartă-i Doamne pe amândoi!

Acasă să facă şi el pomană ... bine înţeles, la

stăruinţele mele. A chemat doua vecine de pepalier, le-a dat de pomană câte o jumătate de ceaşcăde cafea, a chemat şi administratorul blocului, unmoşulică „ştie tot” care i-a adus un client pentrucumpărarea apartamentului rămas moştenireginerelui.

La câteva zile, mă trezesc cu el la Drăgăneşti-Olt. Îmi zice:

- Tu eşti prietenul meu cel mai bun, cunoşti re-alităţile din ţară, învaţă-mă şi pe mine ce să fac cuaceşti bani?

- Dragă prietene ... te sfătuiesc să-ţi deschizi omică afacere in România.

Ce credeţi dvs. că a făcut marele investitorstrăin? Şi-a adus bicicleta de la Bucureşti a închiriato cămăruţă în Caracal vis-a-vis de Ci mitirul de pestrada Învierii unde şi-a deschis o firmă de pompefunebre. Avea şi un slogan: „Trimiteţi 3 capace desicriu şi aveţi înmormântarea gratis.”

Rumoarea a pus stăpânire pe tot autocarul. Caremai de care cu comentarii tot mai belicoase. Unuldin turişti, aşa mai de vârsta noastră:

- Hai domnule ... te văd om în toată firea ... ne-ai ţinut cu gura căscată ... iar la final ne-ai servit-oolteneşte.

- Domnilor ... dacă nu mă credeţi, veniţi laDrăgăneşti-Olt să-l cunoaşteţi personal. Peste 3săptămâni îi face pomană de 7 ani. De data asta apromis că va fi mai darnic, va împărţi câte un firde praz ...

- Bună poveste, am să i-o spun şi lui soacră-mea, spune unul.

-Să fiu sigur că nu o uit, eu i-o trimit pe e_mailcă prea îmi poartă de grijă, spune altul.

Încet-încet discuţiile se sting. Peste întreg auto-carul s-a lăsat o linişte de mormânt.

S-a dovedit că această poveste e bună de spus laore târzii babelor frumoase şi copiilor cuminţi.

(foto în anexă, pag. 100)

CervantesPROZĂ

42

Legenda spune că fiinţa mitică Qilin a apă-rut în visul unei femei înainte de a-l naşte pecel ce va deveni unul dintre cei mai de seamăgânditori ai lumii. Semn de bun augur, creaturadin mitologia chineză purta o tăbliţă ce anunţaapariţia unui mare învăţat. În momentul naş-terii, mama a auzit o muzică divină, iar păsăricereşti au curăţat de ciulini şi mărăcini iarbatransformată în primul pat al noului născutaflat la intrarea într-o grotă a muntelui Niqiu.

Acest eveniment s-a petrecut cu mult timpîn urmă, în secolul al VI-lea î. Hr. şi nu a fostdat uitării nici în prezent. Pe parcursulveacurilor s-au scris lucrări ample, povestiri,articole prin reviste şi ziare, s-au realizat filmeartistice şi documentare despre Confucius (551– 479 î. Hr.), cel ce a trecut peste moarte, nuasemenea altora, prin opere literare sau artis-tice, ci doar prin GÂNDIRE. Prin forţa sa,această gândire a sfidat timpul influenţând oa-menii şi societatea, într-o măsură mai mică saumai mare. Dovada o constituie faptul că defiecare dată când apăreau probleme în statulchinez, împăraţii luminaţi apelau la învăţăturileconfucianiste. Explicaţia este foarte simplă.

Fundamentul întregii filozofii confucian-iste îl reprezintă iubirea de oameni, care im-plică formarea omului superior şi drept urmareparticiparea sa activă la conducerea societăţii.Cultivând bunătatea, generozitatea, înţele p -ciunea, corectitudinea, curajul, loialitatea,

since ritatea, sociabilitatea, omul, în concepţiaconfucianistă, nu vizează ranguri înalte în ie -rarhia socială, ci doreşte să-şi pună calităţilemorale şi intelectuale, precum şi competenţaprofesională în slujba societăţii, fiind convinscă doar astfel aceasta va înflori şi prospera.Nemotivat de propriul interes, omul urmăreştebinele şi prosperitatea grupului, pornind de lafamilie şi ajungând la nivelul întregii comu-nităţi, iar o condiţie pentru aceasta este grija dea se perfecţiona, învăţând continuu fără a segândi la recompense. Aşadar, dezvoltarea soci-etăţii nu se poate realiza decât pornind de la in-divid care trăieşte într-o familie organizată peprincipii confucianiste, iar această familiedevine un model ce se extinde la nivelul statu-lui care interacţionează cu altul ajungându-sela pacea şi bunăstarea mondială.

Este o utopie? Probabil că da. Nu toţi oa-menii sunt capabili să se umple de bunătatepentru a o împărţi apoi cu semenii săi. Nu toţioamenii au capacitatea de a-şi întări partea po-zitivă a fiinţei lor având conştiinţa formării caom superior după preceptele confucianiste. Nutoţi oamenii învaţă arzând de dorinţa de a sedezvolta spiritual şi de a participa la bunulmers al statului în care trăiesc, gândindu-se labinele celor din jur. Dar, dacă, totuşi, toateacestea ar cuprinde întreaga umanitate, cusigu ranţă soarta societăţii ar fi alta, nu ar maiexista conflicte între indivizi şi nici între state,

ÎNŢELEPCIUNE

Camelia Pantazi Tudor


PROZĂ

43

iar armonia ar fi aceea care ar guverna. Poatecă este o utopie, şi cu toate acestea, bazându-sepe doctrina confucianistă China a cunoscutperioade de înflorire şi dezvoltare uimitoare…

Este dificil ca toţi oamenii să-şi înfrânezeinstinctele şi să-şi anihileze defectele dar, dacăei ar înţelege că numai în acest fel îşi asigurăechilibrul interior, îşi găsesc liniştea şi bucuriade a trăi, ar putea căuta o cale de mijloc pentruarmonizarea relaţiilor. Probabil că este preamult să se spere la o pace şi bunăstare mondialădar, în cadrul unei comunităţi, mai mici saumai mari, poate fi posibil, pot exista cazuri izo-late şi depinde de fiecare individ în parte ca elesă se extindă. A fi înţelept constituie un atributal omului confucianist, dar nu este nevoie de acunoaşte doctrina iniţiată de Confucius pentrua pricepe că dând dovadă de înţelepciune pro-blemele individului şi ale comunităţii umane,în general, îşi găsesc rezolvarea. Urmărind so-cietatea în ansamblul său pe parcursul timpu-

lui, se constată pierderea treptată a acestei înţe-lepciuni ce a condus la degradare. Oamenii nupar să evolueze, aşa cum ar fi fost firescpurtând moştenirea atâtor realizări în toate do-meniile precum şi amprenta unor evenimentetragice ale căror consecinţe ar fi trebuit să le fieteme de meditaţie şi exemple de neurmat. Dim-potrivă, patima banilor, psihoza puterii, orgoli-ile nestăpânite, îi urmăresc, le intră în sânge,considerându-le fireşti, definindu-le modul deviaţă, toate defectele devenind, în accepţiunealor, calităţi, fiind convinşi că faptele cordonatede acestea sunt bune. Astfel, valorile se răs-toarnă. Iar atunci când apare cineva cu adevă-rat bun, cu adevărat corect, care vede tarelesocietăţii şi doreşte să le îndrepte atât cât îi stăîn putere, este privit cu suspiciune sau, maigrav, este înlăturat. Şi, deşi învăţăturile luiConfucius rămân universal valabile, cine le maiia în seamă! Teorie, utopie, nimic serios!

CervantesPROZĂ

44

45

PERSONALITATEA LUNII


Emil Lungeanu - un imperiu literarRomancier, dramaturg, poet şi

critic născut la 3 iunie 1958 în Bu-cureşti, absolvent al ColegiuluiNaţional „Sf. Sava” şi al Univer-sităţii Bucureşti, membru al Uni-unii Scriitorilor din România,secretar general de redacţie al re-vistei Literatorul. Opera (50 de vo -lume), versatilă şi inedită, sedistinge prin încrucişarea enciclo-pedismului cu ludicul și prin ino -vaţii precum critica epopeică înversuri (Călător în Parnas – odis-eea literară a lui Florentin Popescu),critica teatralizată în formulă mitologică (Omulexotic – odiseea literară a Hannei Bota) sau chiarteatrul scurt fără nici un personaj (Eine Kleine Na-chtmusik), însuşi actul critic fiind conceput ca operăde creaţie în sine prin „uluitoarea și ingenioasa ma-nieră de a face critică literară constructivă” (Ion Ro-șioru). Colaborări publicistice cu numeroase revisteliterare și cu Teatrul Naţional Radiofonic, prefeţe şiprezentări de carte. Această manieră foarte perso-nală de „rafinament și nonconformism, eleganţăstilistică și umor” (Alex Ștefănescu), de „arhitecturăinterioară ca la teatru, cu un mare miez de gândire”(Nicolae Georgescu), ce dă scrierilor sale „forţă, spi-rit pătrunzător, demnitate și mai ales seducţie”(Eugen Negrici), l-a consacrat ca pe „un performeral scenei literare cu rare disponibilităţi” (AureliuGoci) și cu „stofă de Bernard Shaw” (Dinu Grigo-rescu), „un maestru al limbajului” (FlorentinPopescu), „un monstru” (Paul Everac) care„sfidează toate tiparele cunoscute, toată opera sapurtând pecetea unei personalităţi debordante, deTristan Tzara postmodernist” (Ionel Necula), „unautor care ar trebui să fie celebru acum” (MirceaGhiţulescu), „un autor european, o mare şansă pen-tru literatura română de azi” (Henri Zalis).

OPERE: Eu, deodată (versuri, Litera, 1989);Ceasul lui Făt-Frumos (eseu, Institutul European,colecţia „Texte de frontieră”, 1997); Strict secret

(roman, Evenimentul, 1999 - trad. înengleză George Anca, 2007); Profe-sorul de frig (roman, Evenimentul,2000); Metropolis (roman, Eveni-mentul, 2001); Ereticii (roman,Evenimentul, 2001); Grajdurile luiAugias (Teatrul Naţional Radio-fonic, 2002); Steaua Polară (roman,Paco, 2003); Graffiti (roman, Paco,2003); Moarte în cinci mutări (teatru,Epoli, 2003); Profesor de frig, ofermeditaţii... (teatru, Paco, 2003);Graj durile lui Augias (teatru, Paco,2003); Graffiti (serial, Teatrul Naţio -

nal Radiofonic, 2004); De ce a rămas în urmă ceasullui Făt-Frumos (Teatrul Naţional Radiofonic, 2006);Lecturi pe întuneric (critică, Bibliotheca, 2007);Shakespeare’s Files (Teatrul Naţional Radiofonic,2007) ; Teatru (teatru, Ghepardul, 2008); Gramaticatăcerii, sau codul poetic al lui Costin Tănăsescu (cri -tică, Semne, 2008); Tartor în infernul comediei –Manierismul satirelor lui Dinu Grigorescu (critică,Tracus Arte 2008); Tartor în infernul comediei –Manierismul satirelor lui Dinu Grigorescu (ediţia adoua, Ghepardul, 2008); Războiul din Lună (teatru,Tracus Arte, 2009); Beţe în roate (teatru, Ghepardul2009); Jurnalul lui Henry Wilde (roman, Ghepar-dul, 2010); Fantoma Shakespeare (istorie literară,Rafet, 2010); Déjà vu (teatru – 14 piese, Rafet,2010); Rapsod în miezul iernii – Introducere în po-etica lui Constantin Marafet (critică, Scrisul Româ-nesc, 2011); Însemnări în podul palmei (critică,Rafet, 2011); Pescar în larg (critică, Granada, 2011);Călător în Parnas – odiseea literară a lui FlorentinPopescu (istorie literară în versuri, Dacia XXI,colecţia „Discobolul XXI”, 2011); Jurnalul lui HenryWilde (ediţia a doua, Rawex Coms, 2011); Dreptulla replică (teatru, Biodova, colecţia „Ideal”, 2011);Gura lumii - extracţii critice fără anes tezie (critică,Rawex Coms 2012); Ceasul lui Făt-Frumos (eseu,Virtual–CorectBooks, 2012); Eu, deodată (versuri,Virtual–CorectBooks, 2012); Călător în Parnas –

46

PERSONALITATEA LUNIICervantes

odiseea literară a lui Florentin Popescu (ediţia a douarevăzută şi comentată, Rawex Coms, 2012); În os-trov la marea albă (nuvelă, Rafet, 2012); Ereticii(roman, Virtual CorectBooks, 2012); Graffiti(roman, Virtual CorectBooks, 2012); Steaua Polară(roman, Virtual CorectBooks, 2012); Profesorul defrig (roman, Virtual CorectBooks, 2012); Jurnalullui Henry Wilde (roman, Virtual CorectBooks,2012); Fantoma Shakespeare (istorie literară, VirtualCorect Books, 2012); Comedia criticii (antologie,Tipo Moldova, Colecţia Opera Omnia – publicis-tică şi eseu contemporan, 2012); Călător în Parnas(eseu, Virtual Corect Books, 2012); Metropolis(roman, Virtual CorectBooks, 2012); Teatrul l-afăcut pe om (antologie, Tipo Moldova, ColecţiaOpera Omnia – teatru contemporan, 2012); Guralumii (Virtual Corect Books, 2012); Războiul dinLună (Virtual CorectBooks, 2012); Icoane şi scrip-turi (critică, Rawex Coms, 2012); Singur în noapte/ Seul dans la nuit (versuri, ediţie română-franceză,Antim Ivireanul, 2013, versiune franceză Paula Ro-manescu); Ano nimul Shakespeare (istorie literară,Tipo Moldova, Colecţia Opera Omnia – publicis-tică şi eseu contemporan, 2013); Omul exotic – odis-eea literară a Hannei Bota (studiu critic în cincitablori mitologice, Betta, 2013); Tăcerea revăzută şiadăugită (antologie de versuri, Tipo Moldova,Colecţia Opera Omnia – poezie contemporană,2013); Prefaceţi-vă că citiţi (4 romane, TipoMoldova, Colecţia Opera Omnia – romanul de azi,2013); Legea junglei – aventuri critice şi alte însem-nări (critică, Rawex Coms, 2013); Jocul (roman, Ed-itura Betta, în curs de apariţie)

ANTOLOGII ŞI OPERE COLECTIVE: Balau-rul și Mioriţa – Antologie de proză fantastică (antol.colectivă, Eagle Publishing House, colecţia An-tologiile Eagle – Fantasy Conworld, 2011); Cer-vantes – Almanah de sărbători (Inspirescu, 2012,pag.85-111); Paul Everac - Ultimul gong (FundaţiaCulturală Ion I. Brătianu, ediţia a II-a, 2012, pag.92-99); Stelele’n cer (antologie, Lumina, 2013, pag.34-38, 101-102); Antologia scriitorilor români con-temporani din întreaga lume - Starpress 2013 - An-thologie der Rumänischen Gegenwartsautoren aus

der ganzen Welt (ediţie română-germană, Fortuna,2013); Simbioze lirice – Antologie de poezie (vol. 2,coord. Rodica Elena Lupu, Anamarol, 2013) ; Cerulde jos – Antologia poemului fantastic contemporan(coord. Mihai Grămescu, Virtual, 2013) ; Antologiascriitorilor români contemporani din întreaga lume- Starpress 2014 (ediţie română-italiană, Fortuna,sub tipar) ; Antologia poeziei româneşti în mileniultrei (Phoenix, Chişinău, 2013, coord. acad. MihaiCimpoi, sub tipar) şi altele

REFERINŢE CRITICE: Ion Rotaru, MihaiCimpoi, Vergiliu Constantinescu-Galiceni, Gheor -ghe Duca, Paulina Constantinescu-Stoleru, AureliuGoci, Tudor Colesnic, coord. Ion Văduva-Poenaru,Enciclopedia marilor personalităţi din istoria, ştiinţaşi cultura românească de-a lungul timpului, vol. X“Scriitori şi Filosofi”, Marea Enciclopedie Română,Secţiunea I, Edit. Geneze, Fundaţia RealitateaRomânească, 2009, pag.480-483; Henri Zalis, O is-torie condensată a literaturii române 1880-2000,Edit. Bibliotheca, vol. I, 2005, pag. 145 şi vol. II,2006, pag. 221-226, 262-265; Henri Zalis, O istoriecondensată a literaturii române 1880-2000, Edit.Bibliotheca, ediţia a doua revăzută şi adăugită, 2007,pag. 454, 587-590, 668-669, 672-673; MirceaGhiţulescu, Istoria literaturii române- Dramaturgia,Edit. Academiei Române, 2008, pag. 827-828; BorisCrăciun, Daniela Crăciun-Costin, Dicţionarul scri-itorilor români de azi, Edit. Porţile Orientului, 2011,pag. 290-291; Dicţionarul scriitorilor români con-temporani de pretutindeni (Mihai Cimpoi, Soc.Culturală Phoenix, Chişinău, 2013); Marin Neagu,Cronologia lumii literare românești, Edit. Biblio -theca, 2012, pag. 388; I. Hangiu, Dicţionarul preseiliterare românești 1790-1990, Edit. Fundaţiei Cul-turale Române, 1996, pag. 111 ; Florentin Popescu,Salonul cu portrete în peniţă, Edit. Bibliotheca, 2012,pag. 63-67; Gheorghe Păun, Cărţi și autori, Edit.Tiparg, 2012, pag. 15-17, 180-182 ; Eliza Roha, În-drăgostiţi de arta cuvântului, Edit. Betta, 2012, pag.71-72; Stan Brebenel, Incursiuni în universul peniţei,Edit. Teocora, 2013, pag. 96-98; D. R. Popescu,postfaţă la Fantoma Shakespeare, Edit. Rafet, 2010;Alex Ștefănescu, postfaţă la Ceasul lui Făt-Frumos,

47



Emil Lungeanu: „Scrisul mă ţine în viaţă.”

1997; Florentin Popescu, Pe simezele memoriei,Edit. Tipo Moldova, Colecţia Opera Omnia – pu -blicistică şi eseu contemporan, 2013, pag. 436-438;Dinu Gri gorescu, Caragiale stelist – Careul dra-maturgilor, Edit. VOX, 2008, pag. 35-37, 80-81; Mi-hail Stan, Victor Petrescu, George Coandă,Societatea Scriitorilor Târgovișteni – Istoria uneigrupări literare, Edit.Bibliotheca, 2013; HoriaGârbea, postfaţă la Jurnalul lui Henry Wilde, ediţiaa doua, Edit. Rawex Coms, 2011; Victor Davidoiu,Vatră și oameni în freamătul vremii, Edit. Biblio-theca, 2001; Constantin Marafet, Doctore, iar mădoare o carte – Emil Lungeanu diagnosticat de criticiisăi (album literar), Edit.Rafet, 2011; Dinu Grigo-rescu, Elefantul, Edit. Ghepardul, 2010, pag. 81-84;Simion Pop, postfaţă la Eu, deodată, Edit. Litera,1989; Maria Octavian Pavnotescu, Viaţa ca repre-zentare, Edit. Junimea, 2012, pag.16; Clubul iubito-rilor de cultură din Curtea de Argeş, Cronică 2012,Edit. Bibliostar, 2013, pag.148-156, 231, 161-163;Ion Andreiţă, Viaţă, drumuri, litere... Edit. TipoMoldova, Colecţia Opera Omnia – publicistică şieseu contemporan, 2013, pag. 499; Horia Gârbea,Una dintre cele mai demenţiale cărţi, prefaţă la Că-lător în Parnas, ed. a doua, RawexComs 2012 etc.

DISTINCŢII: Premiul “D’ale carnavalului”pentru dramaturgie al Fundaţiei Spirit RomânescPro-Arte (2009); Premiul de excelenţă al EdituriiRafet pentru eseul de istorie literară Fantoma

Shakes peare (2010); Premiul și Medalia Orfeu a So-cietăţii Scriitorilor Danubieni pentru Opera Omnia(2012); Trofeul “Cerurile Oltului” pentru contribu-ţia de excepţie la promovarea culturii române al Sa-lonului Naţional de Literatură “Rotonda PlopilorAprinşi” (2012); Medalia „Neagoe Basarab” a Clu-bului Iubitorilor de Cultură (2012); Premiul Preseila Concursul internaţional de proză Starpress(2012); Diploma „Mihai Eminescu” a SocietăţiiCulturale Apollon, pentru păstrarea și promovareavalorilor culturale naţionale românești în rândul ti-nerei generaţii (2012) ; Marele Premiu al Festivalu-lui internaţional „Titel Constantinescu” pentrunuvela În ostrov la marea albă (2012); Diploma deexcelenţă a Primăriei sector 2 București pentru im-plicarea deosebită în organizarea evenimentelorcultural-artistice (2012); Premiul „Mihai Eminescu”pentru critică literară la Festivalul internaţionalMihai Eminescu (2013); Premiul „AlexandruOprea” pentru critică și istorie literară al Curieruluide Vâlcea (2013); Medalia și Diploma ACCA pen-tru susţinuta și valoroasa colaborare la revistaCurtea de la Argeș (2013); Nominalizat la PremiulUniunii Scriitorilor pentru romanul Profesorul defrig (2000); Nominalizat la Premiul UNITER pen-tru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, cupiesa Grajdurile lui Augias (2003) etc.

- Aţi publicat peste 50 de cărţi scrise într-ogamă largă de genuri. Primul volum a apărut în1989 purtând titlul Eu, deodată. Sugestiv. Erachiar… deodată, sau mesajul era pentru cei dinjur? Anul 1989 fiind anul Revoluţiei, dar şi alrevoluţiei dvs. interioare?

- Ce revoluţie interioară? Vă referiţi ladeşteptarea de care zicea Sorescu cum că nu-i nicio ruşine să te naşti prost, ruşine e să mori prost?Nici o legătură între debut şi spectacolul în aer

liber din decembrie 1989, volumul meu era apărutdin februarie 1989, aproape simultan cu primulgrupaj de poeme publicat de revista Luceafărul.Titlul era o ironie, atâta tot, cu care îmi întâm -pinam eu însumi propriul debut editorial, sositpasămite „hodoronc-tronc” după şaisprezece anide la cele mai timpurii versuri apărute în revistelede gimnaziu. Prin contrast, Vasile Poenaru deexem plu, pe care l-am mai apucat un an laColegiul Naţional Sf. Sava, debutase deja în volum

48


de la 14 ani. Eu unul însă mi-am zis să aştept maiîntâi să împlinesc barem 30, că mi-era ruşine deArghezi, Ibrăileanu şi alţii. Şi apoi, cu ce era să mălaud ? Cu bebeluşul meu subponderal din năs-care şi intrat la apă în cristelniţa Sfintei Cenzuri?Mi-aduc aminte bunăoară cum mi-au tăiat din elun Jurnal de vânătoare transilvană pe motiv căputea fi interpretat drept o aluzie la un accidentde vânătoare de prin Oltenia, unde un prim-sec-retar şi adjunctul său se împuşcaseră tovărăşeşte,de nu cumva fusese vreun antrenament secretpentru apropiata Revoluţie.

- Între primul volum (versuri) şi al doilea(eseu) au trecut… 8 ani. Ca şi la Nichita Stă-nescu. Ce s-a întâmplat în acest timp? Ce dialoginterior a provocat această pauză mare?

- Nici un mare mister. În anii aceia maimunceam pe ceva parale, nu ca acum pe piei decloşcă, iar cheltuirea lor, desigur, îţi mânca o bunăparte din timpul pentru scris. Odată Maiorescul-a invitat pe Caragiale să-i facă o scurtă vizită, cănu-l mai văzuse de multişor. Şi când l-a întâm -pinat pe oaspete în uşă, l-a întrebat ce-a mai scris.„Nimica, face nenea Iancu, că n-am parale.”„Aoleu, păi de ce n-ai spus, omule ? Ia stai oleacă”,sare Maiorescu şi descuie casa de bani, scoţând unteanc de bancnote. Caragiale îl primeşte mulţu-mind, şi-l vâră frumuşel în buzunar şi dă să plece.„Ei, de-acu că s-a rezolvat, aştept cu nerăbdarenoutăţi de la condeiul dumitale”, îi mai zice gazdaconducându-l la plecare, la care nenea Iancu:„Apăi de scris îmi mai arde mie acum, când amatâtea parale?” Adevărul e că eseul cu pricina, celde la Editura Institutului European, ar fi pututapărea cu trei ani mai devreme dacă editura nufolosea contraceptive, ca de pildă amputarea titlu-lui original în dispreţul contractului de editare şial recomandărilor făcute manuscrisului de AlexŞtefănescu, care aştepta să vadă cartea tipărită în2-3 săptămâni. Nichita ? Chiar şi el a mai adăugatezitărilor după primul volum, fiindcă, după cePop Simion îmi salutase generos debutul zicându-mi „corăbier singuratic predestinat la cursălungă”, mă descurajase Victor Atanasiu care, mai

exigent cu inspecţia navei, constata mari devieriale busolei sub influenţa polului magnetic stănes-cian.

- Dintre toate genurile literare abordate,care vă este cel mai apropiat?

- Nonconformist fără leac şi independentcum mi-a fost dat să fiu, prefer în mod natural ro-manul, fiindcă îmi oferă cel mai înalt grad de li -bertate în construcţie. Comentatorii mei însă vădlucrurile diferit. Ana Dobre găsea că dominantaar fi cea dramaturgică, aşijderea MirceaGhiţulescu, Horia Gârbea ori Dinu Grigorescu.Dramaturgii te văd dramaturg, prozatorii îţi zicprozator, poeţii cică eşti de-al lor şi tot aşa, fiecaredupă chipul şi asemănarea lui. Numai criticii nute-ar aborda ca pe un critic nici în ruptul capului,bineînţeles, „motorul marilor critici” fiind uraconform glumeţei (hm?) definiţii a lui AlexandruGeorge. Perspectivismul este încurajat, probabil,de numitorul comun al acestei diversităţi deipostaze : exersarea ludicului, înscenarea operei.Descrierea făcută de profesorul NicolaeGeorgescu cărţilor mele, cum că au „o arhitecturăinterioară ca la teatru”, mi se pare cea mai exactădintre toate câte s-au făcut până acum. Nici eun-aş fi exprimat-o atât de bine.

- Sunteţi un cunoscut autor de texte, darmai ales “subtexte” cum spunea undevamaestrul Everac. Un rafinat inventator decifruri epico-dramatice, cum spunea şi dl.George Anca. Credeţi că literatura e un fel de…manipulare?

- Într-adevăr, mă folosesc frecvent de sub-texte, fiindcă după vederile mele adevărata lite -ratură se citeşte printre rânduri. Altfel, text fărăsubtext egal pretext. Cât priveşte referinţele citatede Dvs., trebuie să vă precizez că acolo se comentaprimul meu roman, Strict secret, acea anchetăepică în premieră a ipoteticelor mecanisme aleblestemelor întreprinsă în formulă Umberto Eco,bazată pe o cazuistică autentică. Or, cartea aia nupoate fi totuşi înseriată cu restul scrierilor. Acoloduceam livrescul la extrem, metatextualismulajunge până la autoscopia personajelor, care devin

49



treptat conştiente că trăi-esc într-un roman aflat înplină construcţie. Adicăîmi echivalam opera cu oSefer Yetzira, cu chiarCreaţia lumii. Şi, fiindvorba de o prospecţie ablestemelor, urmarea e cătextul se contaminează dela propriul transport“toxic” şi începe să suferemutaţii maligne, până ladezagregarea lui totală şividul de limbaj, epiculluând astfel sfârşit în sensescatologic, pier rând perând nu doar personajele, dar chiar şi cuvintele,romanul nefiind altceva decât o lume făcută dincuvinte. “Subtexte” şi “cifruri”? Sigur, totul fuseseacolo codificat cabalistic, deghizat era inclusiv tit -lul romanului (numele secret fiind Garsoniera),de unde mă şi descosea regretatul MihaiUngheanu, pe care-l intriga, când de fapt „secret”şi „sacru” au aceeaşi rădăcină în sanscritul chakra.Or, tocmai încălcării unui tabu îi cade victimăeroul meu, iar pe la mijlocul cărţii un avertismenteditorial îl atenţionează pe cititor, mai în glumămai în serios, că violarea secretelor din urmă-toarele pagini l-ar putea expune şi pe el, asemenipersonajelor, unor pericole pentru care nici au-torul şi nici editura nu-şi asumă vreo răspundere.Ştiu, e amuzant, dar ca să vezi coincidenţă, şi edi-torul şi eu aveam să păţim pe propria piele niştenăpaste personale dintre cele mai ciudate şi nepre-văzute. Manuscrisul însuşi pare să fi fost „pedep-sit”, fiind distrus în mod accidental imediat dupăeditare. O parte din tirajul din depozit a căzutpradă unei inundaţii, altă parte a fost furată încursul unei spargeri nocturne (iată ceva îmbu-curător, mi-am zis atunci, înseamnă că lumea şi-a pierdut răbdarea tot căutând prin librăriiintruvabilul meu roman). Apoi, în timp ce trans-porta de la Câmpina la Bucureşti şpalturile cărţiicu maşina personală, editorul a pierdut în mod in-

explicabil o roată şi erasă se facă praf. A scăpat,dar curând şi-a pierdutsediul editurii şi pro-pria locuinţă, iar laurmă avea să-i vinărândul şi vinovatuluiprincipal, mie, care amavut de plătit preţul celmai scump pierzându-mi singura copilă...Astăzi, după pais-prezece ani de la publi-care, acest roman alblestemelor le dă încăfrisoane cititorilor. Pe-

semne că tocmai de-aia l-au şi evitat criticii, spe-riaţi să nu aibă parte şi ei de soarta venerabiluluiHenri Zalis, primul său exe get. Mai ştiţi mono-grafia lui Dan Horia Mazilu O istorie a blestemuluiapărută în 2001, doi ani după Strict secret, pe carenu s-a temut nimeni s-o premieze? Păi în com-paraţie cu tenebrele istoriei mele gen „Cloşca cupui” de la Pietroasa, aia a fost un spot publicitar!

- Dacă Zâna Măseluţă (sper că mai credeţiîn ea) v-ar fi îndeplinit o dorinţă, care ar fi fostaceea? Pe planul care îl doriţi dvs.

- Păi, dacă Zâna Măseluţă mi-ar îndeplini odorinţă, eu i-aş cere să-mi dea şansa să-l pescuiescpe Peştişorul de Aur. Fiindcă Peştişorul de Aur îţiîndeplineşte trei dorinţe. Dintre care, prima ar fisă-mi scoată iarăşi în cale pe Zâna Măseluţă. Şi peurmă o iau de la capăt cu doleanţele şi tot aşamereu, reinvestind profitul. Am auzit că unii maibăftoşi, procedând în felul ăsta, au ajuns sădoarmă fără griji. Vă mai amintiţi reclama aia deprin anii ‘90 ? „Dormi liniştit, la căpătâiul tău ve -ghează Fondul Naţional de Investiţii”.

- Aveţi vreo relaţie cu Dumnezeu? Cumvedeţi acest subiect?

- Mi-aduc aminte o genială replică de sce-nariu despre un joc în doi, o damă de pică îl invităpe un juvete la o întâlnire din categoria „cu norocla drum de seară”, dar el se scuză candid: „Aş fi

Emil Lungeanu alături de editorul revistei„Cervantes“, George Terziu

50


încântat, dar mi-e imposibil din păcate, i-ampromis câinelui meu că-l scot diseară în oraş”. Eibine, dacă în locul prioritarului patruped indi-vidul l-ar fi avut în agendă pe Dumnezeu, ar fi fostoare explicaţia lui mai lesne de conceput? Relaţiaomului cu neomenescul în genere (inventaseVladimir Lossky un termen, „înomenit”) poate fiexprimată numai în limbaj poetic, tot aşa cum re-laţiile matematice nu pot fi exprimate fără limbajalfanumeric. Noi ăştia cu plaivazul, slujind şipropovăduind Cuvântul, suntem preoţi, de la Pla-ton citire, noi avem privilegiul că cititorii, la fel caşi enoriaşii, ne iau în serios avant la lettre oricebazaconii le-am spune, fără să ne mai taxeze.Când zice vlădica Arghezi bunăoară „dau adăpostsubt un acoperiş cu mine / lui Dumnezeu”, nu tegrăbeşti să-l internezi, decât dacă eşti cumvanebun, şi nici –să zicem– pe glumeţul MihailSoare doar fiindcă ne povesteşte nonşalant cum„Când mi-am citit în ziar ferparul / Eram cuDumnezeu la şpriţ / Şi nu ştiam de ce sughiţ /Dând peste cap setos paharul / Într-o tavernă-nBiarritz”. Altfel, oamenii debitează despre Dum-nezeu câte-n lună şi-n stele. Veteranul HarveyCarignan, o bestie sadică în labele căreia căzuserămulţime de adolescente vânate la întâmplare, şi-adescris cu seninătate relaţia lui cu transcendenţaca pe executarea unui ordin în bună regulă primitde la un superior : „Dumnezeu mi-a dat dispoziţiesă le omor pe fetele alea, deoarece toate erau niştetârfe.” Ba, la proces, n-a ezitat să-l descrie chiar şipe Ăl Bătrân, ca purtând cică „o glugă mare care-i ascunde faţa” (ca să vezi, după moda tâlharilor).Dar parcă eu, dacă aş declara cum că Dumnezeumi-a poruncit să scriu literatură, oare aş fi maipuţin demn de injecţii decât sceleratul ăla? Poftim,însuşi faptul că vă interesează relaţia mea cuDumnezeu vă desemnează ca poet, fiindcă în ziuade azi nu mai vinzi revistele decât dacă ai o relaţiecu Jodie Foster sau, mai pe la noi, cu nimfa dinPleşcoi.

- La o rectificare a datei de naştere obser-vată undeva, aţi comentat : Eu vă propun să mămai întineriţi un pic rectificând data naşterii

mele 4 iunie 1958 (cea postată de Dv. fiind a re-gizorului Mihai Lungeanu, vărul meu.) Vă pre-ocupă trecerea timpului în mod major?

- Nu e vorba că maestrul Mihai Lungeanu etânăr de ceva mai multă vreme decât mine, darunii (şi nu doar din rândul celor ce intră în teatredoar când îi prinde câte un potop fără umbrelă)încă şi azi ne mai confundă. Coincidenţa asta ono-mastică m-a făcut să abandonez, imediat după de-butul editorial din ’89, semnătura literară cuambele prenume. Nu-mi cădea prea bine să tot fiuchemat la Fondul Literar, urmare confuziei, ca săridic de la casierie drepturi băneşti pentru el, iarpentru mine – ciuciu. Ca să nu mai vorbesc demarea lui reclamă care pe mine mă făcea şi maimititel, patru Premii UNITER şi aşa mai departe.L-am compătimit odată, zicându-i lui MateiVişniec ce mă învăţase Dickens : „Deh, e un ade-văr trist că şi marii oameni au uneori rudemărunte”. Dar nici să-i ai artişti pe tată, unchi şivăr nu-i uşor. Vezi, dacă renunţam la numele defamilie cum a făcut nepotul lui Coppola,ajungeam şi eu vedetă.

- Anul acesta aţi editat deja 3 cărţi. Nu eprea mult într-un singur an? Aveţi încă multede spus şi vă grăbiţi să faceţi asta?

- Cum să fie prea multe? Luaţi, ca dovadă, sis-temul numeric hotentot: „una, două, trei, multe”.Dimpotrivă, recolta e cam slăbuţă, anul trecut şiacum doi ani a fost dublă. Noroc că abia trecujumătate din an, poate până la Crăciun mai adunăMoşul şi alte jucării. Dar ce-are a face ritmul meude lucru cu editarea? Eu nu scriu din pricină căam multe de spus. Poţi spune la fel de multe şităcând. „Scrisul e ocnă”, zicea Rebreanu. Or, cinese bagă la ocnă de bunăvoie? Eu unul nu mi-amdorit defel să devin scriitor. Încă de copil îmi ded-icasem viaţa Uraniei de care nici până în ziua deazi nu m-am despărţit (distinsa doamnă MagdaStavinschi, steaua astronomiei româneşti, vă poateconfirma), dar surorile ei au fost mai tari, în minedisputându-se „mai mulţi protejaţi ai Muzelor”după vorba prof. Ion Dodu Bălan. Şi uite-aşa,iată-mă azi trăgând condeiul după voia lor. Un

51



blestem, dar totodată, în compensaţie, şi un noroc,fiindcă numai condeiul te ţine în viaţă şi întreg laminte când ai parte de năpaste. Scrisul e ca somnulnocturn, îţi fură o treime din viaţă, dar altfel n-aiputea trăi nici restul. Cine nu crede, să-l întrebepe romancierul Ştefan Dorgoşan: „Murim pentrucă nu trăim.”

- Aţi fost distins cu diverse premii. Cumvedeţi acest lucru?

Treaba cu premiile e simplă: te demobilizeazădacă nu iei deloc, te demobilizează dacă iei preamulte şi ţi se urcă la cap. Eu unul, după cum bineştiţi, n-am luat premii pe bază de abonament caalţii şi nu mi-am publicat nici Dosarul Nobel caMihai Prepeliţă, fiindcă pentru mine fiecare noucititor pe care-l câştig ori spectator care aplaudăeste un premiu. Profesorul meu de stil MonsieurFlaubert punea acestei preocupări obsesive pentrudistincţii şi onoruri diagnosticul de nebunie. Şiparcă morbida competiţie în care a degeneratbreasla literară este altceva ? În loc să punem preţpe diversitate, pe calitatea unică a fiecărui elementdin tabloul lui moş Mendeleev, noi comparăm poz-iţia ocupată după greutatea atomică, incapabili săpricepem, cum îmi scria cineva, „că fiecare reuşităa mea este o treaptă şi pentru ei”. Lecţia asta dechimie am mâncat-o şi eu în 2001, când, în ajunulîntrunirii comisiei de premiere a Uniunii, nomi-nalizarea romanului Profesorul de frig a atras dupăea, ca un făcut, „rătăcirea” dosarului meu. Speriatde un eventual scandal, Iosif Naghiu m-a alertat in-sistând să încerc o reconstituire a dosarului de azipe mâine, cu rugămintea să nu declanşez cumvavreo ripostă în presă (de parcă altceva mai bun defăcut nu aveam). Mai mult împins de la spate dealţii, am izbutit printr-o minune să refac dosarulpână seara, având norocul de a primi noile reco-mandări necesare cu o iuţeală demnă de o cauzămai bună (Eugen Negrici şi-a dat-o telefonic), iara doua zi să-l depun la prima oră, urmarea fiind cănumaidecât, ca prin farmec, s-a „găsit” şi dosaruliniţial. Dar dacă Henri Zalis, având recomandarealui Tudor Vianu, păţise el însuşi la fel, ce să te maimiri? Iată deci că degeaba este loc sub soare pentru

toţi, dacă unii vor să stea la umbră. - Descrieţi vă rog (dacă doriţi) câteva dintre

mecanismele dvs. de creaţie. Când, cum şi în cestare scrieţi?

Nu am vreo reţetă proprie de preparat muzeca Zaharia Stancu. Nu am normă de 2-3 pagini pezi precum Cezar Petrescu şi nici alergii ca dânsulla lătratul câinilor la Lună şi la bătaia stelelor îngeam. Dacă sunt întrerupt din lucru, nu te în-tâmpin în pragul uşii cu un ameninţător „Nu vezică sunt plecat?” precum Călinescu, nu te privescprin ochelari ca pe o insectă sub lupă în felul lui„Monşer”, nu apar cu papucii desperecheaţi ca IonPetrovici, dar nici nu-ţi dau pateuri de casă şişampanie ca doamna Stahl. Nu-s claustrofil caPhilippide. Nu-s tahigraf precum un Păunescu.Nu-mi trebuie cocaină ca lui Barbu, nici drogulexotismului oriental ca „Bădiei” Camilar. Nu amnevoie de rezidenţă berlineză de creaţie pe baniistatului ca Cărtărescu, scuzaţi cacofonia, dacă ecumva nevoie.

- Ce mai aveţi pe masa de lucru?O imprimantă Epson scoasă din uz, un tele-

fon deconectat, o frumoasă ascuţitoare-peştişorroz cu ochii bulbucaţi, un capsator Bostitch, unperforator nemţesc Leitz, un altul taiwanez marcaBobo, o rolă de scotch rusesc, o cutie cu aspirine,acatistul Sf. Ierarh Nicolae făcătorul de minuni,volumul I din Periéghesis tis Elládos a lui Pau-sanίas, Prometeu sau Caucazul a lui Charachidzé,cărţi de vizită vreo câteva sute, maldăre dehârţoage şi, bineînţeles, praf.

- Să inversăm rolurile: Răspundeţi vă rog lao întrebare pe care v-o puneţi singur.

Născut, prin zodie, cu infirmitatea de a nu ficapabil de invidie, mă întreb totuşi ce aş fi visat săfi scris eu însumi din tot ce au scris alţii... În teatru,probabil Cu uşile închise. În roman, fără doar şipoate, Deşertul tătarilor.

Interviu realizat de George Terziu(mai multe fotografii cu personalitatea lunii

în anexa foto, pag. 99)

52

CRONICĂ DE CARTECervantes

Spre finalul lunii noiembrie2012, la Tîrgul de Carte Gaudeamus,prin amabilitatea editorului HoriaNicola Ursu, am primit un exemplardintr-o antologie îngrijită de ŞtefanGhidoveanu, Cele 1001 de scorneli aleMoşului SF (Editura MillenniumBooks, Satu Mare, 2012). Am fost şila lansarea antologiei, înarmat cu oagendă de la Paperblanks, dar asta ealtă poveste.

În prima jumătate a lunii de-cembrie, am parcurs Scornelile în treizile. Şi iată ce am aflat:

Cuvîntul înainte îi aparţine antologatorului şise intitulează „Literatură şi Internet sau Despre‘scornelile’ Moşului SF“. Domnul Ghidoveanu îiinformează pe cititori despre jurnalul său publicde idei Moshul SF (conceput ca o revistă, cu maimulte rubrici), despre invitaţiile adresate scriito-rilor români de ficţiune speculativă pentru con-tribuţii la o rubrică de proză scurtă, precum şidespre proiectul acestei antologii.

Prima schiţă din volum estesemnată de Adrian Buzdugan şipoartă titlul „Scrisoarea lui Mil Neaj -lov din Deveselu către fratele său,Grigorie din Craiova“. Concepută cao pastişă a scrisorii lui Neacşu dinCâmpulung, schiţa dezvăluie printrerînduri o Românie distopică dintr-un viitor apropiat în care măsuriaparent ecologiste au dus de fapt lainstituirea unui sistem totalitar. Stiluleste bine controlat, iar componentametatextuală are un efect aparteasupra cititorilor. „Scrisoarea“ este

una dintre cele mai bune proze din volum.Ciprian Mitoceanu ne oferă „Mecanism de

autoreglare“, o povestire postapocaliptică în caredouă supravieţuitoare ale unei molime pustiitoare,Mona din Bucureşti şi Lisa din Iaşi, călătoresc pînăla Paris în căutarea portretului Giocondei. Textule scris rezonabil, la un nivel mediu.

Tot de nivel mediu mi s-a părut şi povestireaIoanei Vişan, „Defazaj“ - un text care, la fel ca şicel precedent, este narat la persoana întîi de un

Florin Pîtea

Născut pe 18 august 1971 la Câmpina, este lector la Facultatea de Litere a UniversităţiiSpiru Haret şi în 2011 a primit titlul de doctor în filologie engleză cu o lucrare despre subgenul(post)cyberpunk intitulată Art Wasn’t Quite Crime. Şi-a făcut debutul literar în 1992, în revistaColecţia de Povestiri Știinţifico-Fantastice Anticipaţia, iar până în prezent a publicat două volumede proză scurtă (Necropolis, 2001, respectiv An/Organic, 2004) şi două romane (Gangland, 2006,respectiv Anul terminal, 2012). Lucrările sale sunt prezente în antologii, almanahuri și periodice,dintre care amintim Cele 1001 de scorneli ale Moșului SF și Dincolo de noapte. A fost distins cu premiile ARSFan (1994,1995) şi Vladimir Colin (2002-2005, 2005-2007). În prezent pregătește un nou volum de povestiri și nuvele, Exilaţi în Ci-beria.

Blogul personal: http://tesatorul.blogspot.com/

Ștefan Ghidoveanu (antologator), Cele 1001 de scorneli ale Moșului SF (2012)

53

CRONICĂ DE CARTE


personaj principal feminin. Dotată cu puteritelepatice, ba chiar şi cu abilitatea de a-şi proiectaspiritul în alte trupuri, protagonista caută să-lidentifice în sediul unei corporaţii multinaţionalepe cel care vinde secrete unei firme concurente.

Bazat tot pe tema fenomenelor parapsiholo -gice, textul lui Liviu Radu, „Golem, Golem...“ estecu siguranţă superior din punct de vedere stilistic.Intriga povestirii este plasată în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, iar personajele par-ticipă la o şedinţă de spiritism care poate părea unamuzament desuet, provincial, însă alunecăîntr-o direcţie nebănuită. Ca ton, „Golem,Golem...“ mi-a amintit de unele povestiri fantas-tice ale lui Vasile Voiculescu.

În „Exilul“, în schimb, Ştefana Czeller neoferă un viitor apropiat, de după cel de-Al TreileaRăzboi Mondial, în care un personaj de rang înaltprovenind dintr-un imperiu galactic a fost exilatîn trupul unui musulman din New York şi ajungela mila unui preot catolic. Textul este destul dereuşit, însă premisa SF iniţială derivă spre final înfantastic.

Cristian Mihail Teodorescu, pe de altă parte,abordează subgenul hard SF în schiţa „Spaţiulfazelor“. Cîteva cadre universitare din Româniacaută să decelereze particule elementare pentru alărgi ochiurile ţesăturii realităţii şi pentru a per-mite apariţia unui Pămînt dintr-un univers para-lel. Dacă premisa ştiinţifică a textului esteinteresantă şi expusă convingător, personajele şirelaţiile dintre ele par să fie destul de comune.

În „Metafagie“, Antuza Genescu tinde maidegrabă către New Weird, propunîndu-ne o soci-etate în care, mulţumită unor seruri de origine ex-traterestră, plantele sau animalele pot fitransformate în creaturi umanoide, iar oameniipot fi metamorfozaţi în animale. Protagonista-naratoare este o asemenea plantă metamorfozată,iar viaţa ei sentimentală o împinge dincolo de li -mite.

Raluca Băceanu, în schiţa „Pedeapsă„,tratează relaţiile dintre adolescenţi şi părinţidintr-o perspectivă dark fantasy. Cu toate că pro-tagonista-naratoare insistă adesea că e lipsită desentimente omeneşti, relaţiile sale cu celelalte per-sonaje sînt croite pe şablonul „sînt singură-depri-mată-nimeni-nu-mă-înţelege“ pe care uneori îladoptă adolescentele goth.

Tot un neînţeles este şi protagonistul din„Povestea ultimului şoarece de bibliotecă„ deGeorge Lazăr - directorul unei biblioteci dintr-unoraş de provincie al viitorului. Neînţeles de cătrecelelalte personaje, cu pasiunea lui pentru cărţiletipărite pe care tinerii rătăciţi în lumi virtuale nule mai apreciază - căci cititorii îl înţeleg foarte bineşi îl simpatizează. Daţi vina pe bibliofilia mea de-o viaţă, însă acest text mi s-a părut reuşit.

Lucian Vasile Szabo transpune în cheia rea -lismului magic evenimentele din decembrie 1989de la Timişoara. „Glonţul din creier, lumea dinochi“ e construit ca un decupaj de scene în careprotagonistul este grav rănit, apoi se zbate întreviaţă şi moarte în secţia de neurologie a unui spitaltimişorean.

Ana-Veronica Mircea contribuie la antologiecu un text lung, cu un public-ţintă insuficient declar definit, „Întoarcerea vrăjitorului“. Prin magie,un alcoolic divorţat din România ajunge în Ţaralui Oz, unde buna rînduială stabilită de vrăjitor afost dată peste cap de politicieni corupţi. Coinci-denţă sau nu, în acel ţinut de basm protagonistulasistă la un referendum...

„Glitcherine“ de Michael Haulică este o pove-stire plasată în universul ficţional Inand. Intriga epoliţistă (femeia fatală angajează detectivul par-ticular), stilul e o pastişă ironică a lui Chandler, iartextul în sine este mai concis şi construit pe prem-ise mai plauzibile decît „O hucă în mi nunatulInand“.

Narcisa Stoica foloseşte tot un stil relaxat,colocvial, pentru „Regina nopţii“, însă intriga

54


povestirii sale este de altă factură. Protagonsita-naratoare, Castillia, o hoaţă devenită patroană delupanar într-un port, s-a angrenat într-o rivalitatecrîncenă cu Paulina Jive, patroana unui stabili-ment similar. Cele două rivale se îmbarcă într-ocroazieră de lux, iar conflictul lor se acutizează.Din păcate, povestirea se încheie înainte ca să seajungă la un deznodămînt - sau poate că „Reginanopţii“ este un prim capitol dintr-un roman, cineştie...

Marian Coman ne propune un text fantasticfoarte reuşit, „Albiliţa“ - o tratare realist-magică apierderii inocenţei într-un oraş dunărean, în pe-rioada comunistă. Protagonistul-narator este unelev de gimnaziu, preocupat de relaţiile cu colegii,cu părinţii, cu profesorii şi interesat să se împri-etenească cu o fată de vîrsta lui. Şi dacă fata ar aveao soră mai mică ale cărei închipuiri înaripate s-arzugrăvi pe pereţii blocurilor de beton din cartierullor?

Roxana Brînceanu m-a surprins plăcut cu oschiţă space opera, „O nouă casă„, în care prota -gonistul este căpitanul unei astronave la bordulcăreia se află colonişti extratereştri, numiţi Restau-ratori, şi utilaje pentru crearea de ecosisteme lascară planetară. Cumva, fundalul textului pare maipromiţător decît intriga propriu-zisă, aşa încît nuîmi rămîne decît să sper că autoarea îl va vizita cualte ocazii.

Oliviu Crâznic, cu „Spiriduşii albi“, realizeazăo povestire horror în cheie lovecraftiană. Perso -najele principale, adolescenţi dintr-un orăşel ame -rican de provincie, pleacă în căutarea unui copildispărut şi se confruntă cu o situaţie îngrozitoare.Am remarcat măiestria cu care autorul a dozattensiunea şi suspansul pe parcursul povestirii, pre-cum şi referirile intertextuale la H.P. Lovecraft,

August Derleth şi Lord Dunsany. Probabil că, îm-preună cu alte proze scurte gotice şi steampunkpublicate de Oliviu Crâznic în diverse antologii şiperiodice în ultimii doi ani, „Spiriduşii albi“ se varegăsi curînd într-un volum de autor.

Sergiu Someşan construieşte în schimb olume distopică în „Făuritorul de vise“, iar prota -gonistul, un veteran de război, trece prin lupte destradă şi prin riscuri uriaşe ca să-şi poată exercitaun drept constituţional. Ca şi „Întoarcerea vrăji-torului“, schiţa domnului Someşan poartă am-prenta evenimentelor politice din Româniacontemporană, iar imaginaţia autorului amplificăabuzurile autorităţilor pînă la extrem.

Ultima povestire din volum se intitulează„Cartea cu scoarţe de argint, ferecate“ şi îi aparţinesubsemnatului. Vă invit să o parcurgeţi în antolo-gia îngrijită de Ştefan Ghidoveanu şi... poate că vafi cîndva prima dintr-un volum personal.

În postfaţa „Cititorul alfa“, Cătălin Badea-Gheracostea tratează despre demersul antologa-torului, despre plasarea Scornelilor în contextulaltor antologii de ficţiune speculativă apărute înultimii ani pe piaţa românească, despre genurile şisubgenurile literare în care se încadrează diferiteleproze scurte din volum, ca şi despre rolul de cititoralfa deţinut de Ştefan Ghidoveanu în literaturileimaginarului românesc.

Ca anexe, volumul mai cuprinde note biobi -bliografice amănunţite pentru fiecare dintre autori(alcătuite de domnul Ghidoveanu) şi lista tuturorprozelor scurte apărute pe blogul Moshul SF larubrica „Scornelilor“.

Pe ansamblu, Cele 1001 de scorneli ale Moşu-lui SF îşi merită locul în seria Antologiilor Millen-nium, iar antologatorul a iniţiat deja un nouproiect. Dar asta vom discuta cu altă ocazie...

55

CRONICĂ DE CARTE


După cum ne știm, noi, cei iubitoride carte, de lectură în general, de litera-tură în special, o carte bună este întot-deauna binevenită. Și asta mai cu seamăîn contextul unei lumi cosmetizate despoială și de simulacre. Volumul de ver-suri pe care îl salutăm cu toată dragosteași cu tot respectul ce se cuvine unei cărțimenite să ne ghideze în neastâmpărulacestei vieți, să ne edifice lăuntric, esteGENEZA (FACEREA) SAU ÎNTÂIACARTE A LUI MOISE, ADAPTARE ÎNVERSURI, semnată de Ioan Ciorca.

Prin intermediul acestui cuvânt de întâmpinare,aplaudăm viguros un astfel de demers, rod al unoreforturi sisifice, al unei munci asidue, de paisprezeceani (este vorba, devoalăm aici cu îndrăzneală, despreun proiect mult mai amplu, concretizat în câteva vo-lume, care vor vedea lumina tiparului în timp).

Geneza, prin ceea ce oferă într-un mod atât degeneros - dragoste de Cartea de căpătâi, de literatură,de versificație (ca proces, ca principiu activ, făuritorde lumi) , de cuvânt, în fond – devine lumină, far că-lăuzitor pentru acei ce vor să pătrundă adânc în stra-turile de profunzime ale Vechiului Testament. Operspectivă cu totul inedită, surprinzătoare prin noualumină ce o proiectează asupra unor scrieri vechi, darcu totul primenite și uluitoare. Pe drept cuvânt, fasci-nant periplu în epoci demult apuse, dar readuse înfața ochilor noștri prin cuvinte și imagini de o pros-pețime uluitoare. O nouă abordare, o regândire înversuri a unor texte ce s-au văzut, de-a lungul secole-lor, parcurse, urmărite, interpretate în infinite moduri(uneori deconcertante).

Vremurile străvechi, „de la facerea lumii până la

Avram”, se văd astfel repuse sub lupă, dedata aceasta cu atenția și cu migala unuihomo artifex – știm prea bine că DomnulIoan Ciorca nu este la prima sa încercareliterară, din contră, manifestările sale, înplan cultural, generic vorbind, acoperăcu iscusință și mare talent, arii largi, pre-cum versificări ample a unor povești deIon Creangă, note și bilete, tablete, si-tuându-l cu succes în descendența luiArghezi sau a altor scriitori îndemnați demuză spre scrieri de acest fel (scurte, darcomprimate și extrem de dense ca subs-

tanță ideatică).Pentru a exemplifica eleganța definitorie acestei

scrieri, redăm ultimele versuri, emblemă a întreguluitext, definit în câteva cuvinte prin: stil antrenant, la-borios, exprimare de o plasticitate uluitoare, ușurințăa așternerii pe hârtie care nu demonstrează altcevadecât autenticitate și o forță demiurgică în mânuireacuvintelor, într-un limbaj bine cristalizat, cu contururiprecise, închegate. Încheiem astfel printr-o imagine-simbol, cea a morții lui Iosif, nicidecum punct termi-nus, ci un nou început - al neamului său, în planistoric, … al umătorului volum, în plan literar, cel de-al doilea, EXODUL.

„A închis ochii şi-a murit.Pe astă lume-a vieţuitO sută zece ani. ChemarăDoctori, care-i îmbălsămarăTrupul, iar fraţii l-au luatŞi-ntr-un sicriu l-au aşezatPe Iosif – pe fratele lor –În ţara Egiptenilor.”Vers. 2.

Prof. Dr. Mihaela Rotaru

CARTEA-TREAPTĂSPRE ESENȚĂ, SPRE NOI, SPRE DESĂVÂRȘIRE:GENEZA (FACEREA) SAU ÎNTÂIA CARTE A LUI

MOISE, ADAPTARE ÎN VERSURI DE IOAN CIORCA

56


Camelia Pantazi Tudor este, ca om şi cascriitor, o persoană dedicată unei auto-asumatemisiuni, una de un gen ce nu are, astăzi, cine ştiece căutare ori suport, iar asta în pofida importanţeide principiu pe care o are. Camelia ne vrea mai in-struiţi, mai inţelepţi, mai altruişti, mai vii. Mai ca-pabili de viaţă socială armonioasă şi deconstrucţie, iar pe planul individului, mai apţipentru visare şi pentru iubire.

Camelia este o pasionată de China, de ceaveche și de cea actuală, pasiune având rădăcini încopilaria sa. Adeseori, în scrierile sale sunt adusela viaţă epoci și locuri, precum și personalităţi (șiopere ale acestora) din istoria Chinei vechi, sausuntem îmbiaţi a cunoaște minunile cotidiene aleChinei contemporane.

Am citit recent cartea Cameliei intitulatăNew Beijing, lucrare pe care am găsit-o ca fiind se-rios ieşita din şabloane.

Lectura nu e facilă, scriitura e densă şi e real-izata -într-un registru pe care îl consider absolutpersonal.

Avertizez că sunt necesare cititorului buna-voinţa și capacitatea de a citi cartea în registru sis-temic și a înţelege totul prin parte și partea printot. În caz contrar, mesajul carţii nu parvine com-plet lectorului.

Frazele sunt scurte, aproape seci în concizialor, dar cu ele Camelia realizează descrieri exce-lente ale locurilor vizitate de personajul ei, şi ex-pune credibil procesele mentale ale acesteia.

Mesajul cărţii este esenţialmente unul uma-nist, cartea indemnând la regăsirea de sine prinrefuzul banalităţii cotidiene devenită rutină, cemacină însăși umanitatea fiinţei.

Visurile și idealurile, ni se spune, nu trebui-esc abandonate într-un subconştient inaccesibil,victime ale unei aparente dar imposibile uitări.Aşa ceva se răzbună pe tine mai devreme sau maitârziu. Iar dacă viaţa ta din prezent e un coșmarcenușiu și pâclos, înseamnă că acelea trebuiereaduse în conştiinţa ta din prezent și trebuie sălupţi să le dai viaţă. Pardon, să le faci sa fie una cuviaţa ta.

New Beijing e o creaţie umanistă și, pe alo-curi, şi o operă descriptivă remarcabilă. E şificţională, la graniţa dintre oniric şi real, în planulderulării evenimentelor ce au ca protagonistă peeroina adeseori transgresată. Sunt prezente şi per-sonaje mitologice cardinale din panteonul chine-zesc, personaje care, prin interacţiunile lor cueroina cărţii, joacă un rol fundamental încălăuzirea acesteia spre descoperirea adevaratuluiei sine.

La asta îndeamnă cartea Cameliei, la expri-marea plenară şi, implicit, neinhibată a fiinţeiumane – ca fiind entitatea ce poate fi fericită saunu, în funcţie de curajul, avut sau nu, de a secunoaşte, regăsi şi manifesta. Aș zice eu, de a trăişi nu de a vieţui.

Reșiţa, 16 iulie 2013

Robert Alexandru Bîrsescu

Impresii de cititor

57

CRONICA REVISTELOR


Globalizarea instituţională- iată o sintagmăcare a devenit o caracteristică a societăţii contem-porane având un puternic impact psihologic,moral si cultural asupra activităţilor cotidiene.Schimbul de informaţii, comunicarea interactivăcare se desfăşoară la scară planetară fără a solicitaneapărat contactul direct, personal şi convingătora devenit un factor motivaţional în apariţiafenomenelor de aculturaţie. Preluarea uneori in-conştientă a unor elemente din cultura altorpopoare duce, implacabil, la pierderea identităţiiculturale.

Replicile tradiţionalismului mai mult sau maipuţin romantic constituie pentru unii creatori unmodus vivendi nu neapărat în sens de acomodare,convieţuire, împăcare ci, mai degrabă în sensul dea fii ei însuşi prin ideile, sentimentele, trăirile lor.

Cultura scrisă, prin ziare , dar mai ales prinreviste este o conditie sine qua non existenţială apropriului eu algoritmic creativ. Cei care leeditează sunt supuşi unor rigori de substanţă nunumai imaginativă. Ei cercetează în permanenţăfenomenele, acţiunile, arealele artistice, le se-lectează, le ordonează, le încadrează pe secţiuni,rubrici sau pagini şi le transpun lecturării celoravizaţi. Interesant este faptul că, de regulă, cei carescriu sunt şi realizatori de reviste culturale! Pentrucă, doar ei şi numai ei, ştiu ce înseamnă actulcreaţiei în sine, cât de intense sunt trăirile lăuntriceşi cum poţi să arzi pe altarul artelor.

Fenomenul cultural creează un statut socialinformativ, formativ şi doctrinal uneori.

Cei care fac parte din acest sector artistico-cultural au o percepţie mai peiorativă, mai frivolăşi poate, puţin desuetă. De aceea liberul arbitrujoacă un rol determinat! Valorile se selecteazăîntr-un timp nelimitat, într-o imponderabilitatenedefinită spaţial! Cu toate acestea perisabili-

tatea(!) fenomenelor culturale nu constituie unimpediment pentru cei care sunt ataşaţi înţelep-ciunii perceperii lor selective.

Dragostea pentru frumos, pentru pro-movarea şi cunoaşterea lui, pentru reintroducerealui în memoria colectivă a comunităţilor din ţarăsau din străinătate reprezintă un ataşament faţăde poporul în care te-ai născut, pentru zona undeai copilărit, pentru oamenii acestui pământ.

Cîmpia nu e totuşi eşecul muntelui, ci loculunde sîntem numai oameni şi uităm tristeţea de anu fi nemuritori. Ne cad aripile şi ne săpăm mor-mîntul. Dar înainte de asta semănăm cîmpia şisemănăm grîul”. (Octavian Paler)

Cuvintele câmpiei, germinează, răsar, cresc şirodesc hrănind familiile fermecate de inefabilulfrumuseţii aride... Cuvintele câmpiei arse desoarele torid de vară, sunt o explozie a dimineţilorenigmatice, a amiezelor fulminate de ruguri înflăcări albastre sau de nopţi de catifea străjuite defăcliile stelelor…

Câmpia cuvintelor îşi întoarce mereu frunteaspre muntele speranţei, spre aripile unui zbor almetaforelor spontane, spre îmbrăţişarea albastru-lui celest cu undele apelor care o străbat în încer-carea de a împrospăta peisajul!

Aceasta este Câmpia cuvintelor (foto înanexă) visată ieri şi născută azi din coasta măreaţăa nobilului Caveler al Tristei Figuri.…………………………………………..să te respir, să te cânt, să te admir, să te iubescsă te răsfăţ, să te simt, să te miros, să te pătrund să te cutreier, să te colind, să te culeg, să te visez,să te preţuiesc, să te veşnicesc!…este tot ce eu îţi pot da iubirea mea, câmpia mea!

(fragment din poezia Verbe din vol. Vitraliile iubirii, 2010)


Câmpia cuvintelorsau transfigurarea inefabilului în cântec de dragoste

Liliana Ghiţă Boian

58

CRONICA REVISTELORCervantes

Revista OltART

Anul apariţiei: 2012Revista apare trimestrial, la Slatina , având

următorul colectiv redacţional: redactor şef - C.Voinescu, secretar de redacţie-Cosmin Bărcan, co-rectura- Costel Drejoi, fiind editată de AsociaţiaCulturală OltART. Proiectul este sponsorizat deEditura Hoffman. Date de contact www. EdituraHoffman.com, Tel./fax: 0249460218, 0740084910.

Are în medie un nr. de 8o pagini, făcând cuprecădere trimitere la cultura din zona Olteniei,autorii fiind din spaţiul cultural Slatina-Caracal-Craiova: Paul Aretzu, Dorin Teodorescu, TraianZorzoliu, Silviu Viorel Păcală, Nichita Dragomira,Aurelia Grosu, Laurenţiu Guţică, FlorinRogneanu, Ion Georgescu.

Paginile revistei OltART cuprind rubrici per-manente: vitralii, remember, intarsii restituiri,revelaţiile lecturii, poezie, proză dar şi rubricicrea te ad-hoc: prolegomene, paradigma, sic tran-sit, raftul cu cărţi, historia rediviva, interfeţe etc.

Este o revistă interesantă, cu caracter culturalregional care promovează talentele culturaleconsacrate din habitatul oltean şi mai puţin tineriiautori de aici şi de aiurea.

Revista BOEMA

Anul apariţiei: 2009Revistă de literatură şi artă, cu apariţie tri-

mestrială, apare la Galaţi, sub egida ASPRA (Aso-ciaţia Scriitorilor pentru Promovarea RealizărilorArtistice). Colegiul de redacţie este constituit din:Petre Rău- director, Mihail Gălăţanu- redactor şef

online, Victor Cilincă - redactor şef adjunct.Redactori sunt: Paul Sân Petru, CoriolanPăunescu, Saint-Simon Ajarescu, ConstantinOacă, A.G. Secară, Dimitrie Lupu, Patricia Lidia,Cristina Roşu, Cosmina Cosma, Cristina Do-breanu. Revista are colaboratori în ţară şi înstrăinătate (Italia, Germania).

Date de contact: tel. 07263373376,0336800313. Adresa redacţiei: Str. Barboşi, Nr.12,Bl. D. Ap.14, Galaţi- 8oo428.

Din cuprins: poezie, proză, cronică de carte,eseu, meridiane, istorie, religie, umor.

O revistă bine făcută, cu autori cunoscuţi: Pa-tricia Lidia, George Vulturescu, Petre Rău, Ceza-rina Adamescu, Constanţa Abălaşei-Donosă, darşi cu autori (în special poeţi) mai puţin cunoscuţicare bat la porţile consacrării literare.

Este o revistă cu rubrici incitante, realizatăde profesionişti care îndeamnă la lectură, stârninddorinţa cititorului de a citi şi numărul următor.

Revista ARMONII CULTURALE

Fondator: Gheorghe Stroia - Prozator,publicist, poet, exeget literar şi de artă, promo-tor literar şi cultural, editor român; la 1 aprilie2010 debutează în literatură; la 1 aprilie 2013devine membru corespondent al AcademieiRomâno-Americane de Arte şi Ştiinţe (ARA).

Înfiinţează la Adjud, în toamna anului 2010,atelierul de creaţie pentru tineret „Hyperion” şiCenaclul Literar „Armonii”; Fondator şi redactor-şef al revistei universale de creaţie şi atitudine cul-turală „Armonii Culturale” în anul 2011.

Florina Dinu şi Liliana Ghiţă Boian

59

CRONICA REVISTELOR


Revista MOLDOVA LITERARĂMOLDOVA LITERARĂ este o revistă de cul-

tură literară pentru toate vârstele, fondată în 2009de Liga Scriitorilor din România, filiala IAŞI –MOLDOVA. Revista are ca obiectiv esenţial con-tinuarea, fără discriminare, a tradiţiilor lite raturiiprogresiste, şi în special a Junimii literare. Direc-tor: Constantin Toni DARŢU – Preşedintele fi -lialei - Redactor şef: Mihai PĂSTRĂGUŞ –vicepreşedinte al filialei - Consilier de redacţie:Vasile FILIP - Tehnoredactor: Costel IFTINCHI -Redactori: Valentina VĂRAN, MariaAPETROAIEI, Maria DRAGOMIR - COLEGIULDE REDACŢIE: Leon AGU – Iaşi, Virgil RĂZEŞU– Piatra Neamţ, Silvia ŞCLADAN – Suceava,Ioana ANDREI – Focşani, Cezarina ADAMESCU

– Galaţi, Olga Alexandra DIACONU – Iaşi,Gheor ghe A. M. CIOBANU – Roman, SusannaPĂTRAŞ – SUA.

Revista BOGDANIAFondată de poetul Ionel Marin, în anul 2012

- Membri de onoare:- Acad. VALERIU D.COTEA, membru titular al Academiei Române; –Prof. CRISTIAN PETRU BĂLAN (SUA), membrual Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şiArte; - Ing. GHEORGHE A STROIA, membru co-respondent ARA.

Colectivul redacţional: Dumitru Buhai; Nico-lae Lupu; Katia Nanu; Lucian Gruia; Mihai Marin;Ilarion Boca; Năstase Marin.

60

DIALOGURI CULTURALECervantes

Daniela Toma: Fiecare are o poveste a lui.Care este povestea ta de până acum, AlinaEpîngeac?

Alina Epîngeac: Oricare ar fi ea, oricum s-arintitula și indiferent dacă va deveni roman saupiesă de teatru, nu sunt scrise din ea decât pri-mele capitole. Sau scene. Începutul e clar: uncopil fericit și răsfăţat, singur la părinţi și lapatru bunici, care s-a jucat multă vreme de-asuper-eroii. Apoi, în școala generală a descoperitteatrul și s-a îndrăgostit definitiv. Odată cu liceulorice gând de a urma altă cale, medicina spreexem plu, a dispărut ca prin vis, în timp ce hotă-rârea de a face teatru, fie de pe scenă, fie din sală,fie din culise, devenea un adevăr general valabilla fel de evident precum faptul că apa fierbe la100 de grade. Am intrat la teatrologie şi dinprima zi de curs mi-a fost clar că mi-am găsitlocul și drumul spre mine însămi. De șase ani

sunt în U.N.A.T.C, acum în ipostaza de docto-rand și asistent universitar, şi sper să rămân aici.Pe lângă şcoală, am început să scriu cronică deteatru după ce am terminat masteratul, atuncicând am simţit că pe lângă instinct, talent şi gustam căpătat puţină experienţă şi instrumentelecare să îmi certifice autoritatea de a „îmi da cupărerea” avizat. Iar de un an, sunt secretar literarla Teatrul Mic.

D.T: Vorbeşte-ne te rog, cum te-a formatUNATC? Ce aşteptări ai avut venind aici şicum arată U.N.A.T.C. privită din interior?

A.E: Dacă în general încerc să fiu pragma -tică şi cât pot de obiectivă, când vorbesc despreşcoală e ca şi când vorbesc despre „acasă”. La felşi despre teatrul în care lucrez. Am un soi deataşament special faţă de unele locuri şi oameniipe care îi întâlnesc acolo. Grijă şi protecţie.

DanielaToma

INTERVIU CU ALINA EPÎNGEAC –SECRETAR LITERAR LA TEATRUL MIC – BUCUREŞTI,

ABSOLVENTĂ U.N.A.T.C – TEATROLOGIE,DOCTORAND AL U.N.A.T.C, ASISTENT UNIVERSITAR,

TEATROLOG

„Am intrat la teatrologie și din prima zi decurs mi-a fost clar că mi-am găsit locul și drumulspre mine însămi”.

Alina Epîngeac

61

DIALOGURI CULTURALE


U.N.A.T.C este pentru mine locul unde am venitpentru a vedea dacă am ce căuta în teatru şiunde vreau să rămân. Cred că în primul rând amprimit încredere în mine în şcoală. Am avut voiesă greşesc, am fost lăsată să caut, am fost îndem-nată să gândesc şi să descopăr eu însămi şi nu mis-au livrat reţete. Ăsta e cel mai important lucrucu care am rămas după cinci ani – curajul de a fieu însămi în profesia mea şi verticalitatea profe-sionistului. Aşteptările mele erau destul de vagi– intram în şcoală ca într-un muzeu unde măuitam la profesori ca la statui pe soclu. Aşteptamsă găsesc mentori. Şi, din fericire pentru mine,eu i-am găsit. Cred cu tărie că e foarte importantnu doar ce înveţi, ci de la cine înveţi. Respectulpentru „meşterul” tău este esenţial în profesianoastră. Iar despre UNATC din interior… elocul de care mi se face repede dor. Am întâlnitaici câteva persoane care au devenit o partefoarte importantă în viaţa mea; colegi şi profe-sori care mi-au devenit prieteni. Aşa că, ce poţispune despre cei pe care îi iubeşti fără a devenipatetic?

D.T: Ţi-a demonstrat teatrologia că aifăcut alegerea potrivită?

A.E: Eu trebuia să îmi demonstrez mie că afost alegerea potrivită. Când am terminat liceulam dat şi la teatrologie şi la actorie. La actorieam picat răsunător, iar la teatrologie am intratprima. După o lună de şcoală mulţumeam pro -videnţei că m-a trimis unde îmi e locul. În acto-rie aş fi devenit, probabil, una dintre cei mulţi.Iar acest lucru nu ar fi rimat deloc cu tempera-mental meu. În plus, am descoperit că pe lângătalent e nevoie de multă rezistenţă în actorie. Iarpermeabilitatea mea la compromis e destul descăzută. În plus, eu prefer să stau cu nasul încărţi, în sală, să văd acelaşi spectacol de zeci deori, să stau la repetiţii, am păreri, idei, sunt maigreu de îmblânzit. Aşa că ipostaza de „om din

umbră” mi se potriveşte mai bine, decât locul dinlumina reflectoarelor.

D.T: Care a fost, pentru tine, cel maiemoţionant moment din cariera de pânăacum?

A.E: E un moment emoţionant recurent aşputea spune – se repetă cu fiecare Gală a absol-venţilor pe care o organizez. Este un evenimental U.N.A.T.C-ului dedicat absolvenţilor, care areloc în fiecare an. Prin tradiţie secţia de Teatrolo-gie îl organizează, iar eu l-am manageriat depatru ori până acum. Ei, de fiecare dată volumulde muncă este parcă din ce în ce mai mare, res -ponsabilitatea creşte odată cu aşteptările, ai im-presia că toţi ochii sunt pe tine. La fiecare finalde Gală simt o bucurie enormă. E sentimentulefortului care a meritat, al lucrului dus la bunsfârşit şi, în plus, cea mai mare răsplată pentrumine sunt emoţiile, lacrimile şi ochii fericiţi aicelor care termină şcoala. Colegii mei fac sămerite tot. Pentru mine cel mai emoţionant mo-ment din carieră s-a repetat de patru ori pânăacum.

D.T: În ce măsură crezi că educaţiateatrală, gustul teatral contribuie sau nu laedu caţia socială, la cea individuală, până laurmă?

A.E: În aceiaşi măsură în care cred că „unpopor fără cultură este un popor mort”. La fel şiunul fără istorie. Am auzit de multe ori discuţiadespre importanţa teatrului – cât trebuie el săeduce, cât să distreze, cât să emoţioneze, cât săîndemne la revoltă, etc. De-a lungul istorieiteatrul a rămas acelaşi, scopul cu care a fostfolosit s-a tot schimbat, doar. Eu cred în teatrulde dragul teatrului şi în arta de dragul artei, in-diferent cât de snob ar suna. Artiştii sunt egoişti.Şi cu cât mai repede îşi recunosc lor asta, cu atât

62


mai repede au şansa de a deveni altruişti şi dar-nici. Cu cât mai mult investeşti în arta ta, dedragul tău, pentru confortul tău, din nevoia ta,cu atât mai mult vei oferi celor care te privesc.Spectatorul nu vine la teatru ca la şcoală. Nu vreasă înveţe. E la fel de egoist ca artistul, în ultimăinstanţă. Vine să primească ceva – emoţie, dis-tracţie, o poveste. Vine în sală cu un orizont deaşteptare şi, dacă îi este satisfăcut, revine. Spec-tatorul nu are multe doleanţe – vrea să fie minţitfrumos. Calitatea e în mâna noastră. Pu blicul nuamendează imediat – are răbdare şi a devenit maipermisiv. Dacă noi, însă, ridicăm ştacheta, au-tomat cu timpul gustul se va rafina şi pretenţiilevor creşte. Cred că spectatorul de teatru are toateşansele să iasă din sala de spectacol nu mai edu-cat sau mai rafinat, ci cu un pas mai aproape deel însuşi. Ţin foarte mult la sinceritate, atât pescenă cât şi în viaţă. Iar dacă teatrul poate educa,paradoxal, cred că prin minciuna controlată pecare o întreţine pentru câteva ore, atunci când ebine făcut, generează în sală reacţia inversă – sin-ceritatea faţă de tine însuţi.

D.T: Teatrul Mic este un teatru de reper-toriu ce s-a făcut remarcat prin piesele sale deavangardă puse în scenă de artişti excepţio -nali. Ce spectacole ţi s-au părut relevante înstagiunea aceasta?

A.E: Iarăşi, nu îmi vine uşor să vorbesc de-spre „acasă”. Nu pot alege spectacole, nu potalege actori, pentru că aş simţi că trădez. Chiardacă scriu cronică de teatru şi sper ca într-o zisă mă pot considera critic de teatru cu drepturidepline (deocamdată lipsa experienţei datoratăvârstei mă face să spun despre mine că suntcritic în devenire), când vine vorba despre spec-tacolele teatrului la care lucrez îmi rezerv drep-tul de a vorbi din postura de secretar literar.Aşadar, nu cele mai relevante, nu cele mai bune,nu cele mai frumoase, ci toate cele trei premiere

din stagiunea trecută – două la Teatrul FoarteMic: „Născut iarna” de Jez Butterworth în regialui Radu Dragomirescu şi „Somnoroasa aven-tură” de Teodor Mazilu în regia lui Vlad Stă-nescu. Şi la Teatrul Mic #Mutter Courage şicopiii ei” de Bertolt Brecht în direcţia de scenă alui Victor Ioan Frunză. Iar acum, oricât deobiectivă aş fi, nu pot să nu spun că întâlnireacu Victor Ioan Frunză, cu acest text, pe care numă feresc să îl numesc capodoperă, cu Brecht afost o onoare în plan personal.

D.T: Ţi se pare că rolul regizorului estemult mai important astăzi decât al actoruluicare, din creator de stare se transformă subitîn executant? Mergem la teatru să-l vedem peactor într-un rol sau mergem să vedem spec-tacolul unui regizor?

A.E: Majoritatea spectatorilor merg pentruactor. Eu merg de multe ori pentru regizor. E bineca rolul regizorului să fie atât de important. Actorulnu poate deveni executant decât dacă îşi asumă elînsuşi rolul ăsta. Actorul poate să fie artist şi dacădoar trece prin scenă. Am văzut spectacole ale regi-zorului american Bob Wilson în care „actorul exe-cutant” era mai artist decât vedeta noastrăautohtonă. Mi-aş dori pentru teatrul românesc o„dictatură regizorală” şi mai pronunţată. În sensulcă ar fi de dorit să existe mai mulţi regizori cu mânăforte, cu personalitate artistică pronunţată, cu o „po-etică regizorală”. Cred foarte mult în regizor, la fel demult cum cred că destinul unui actor depinde de în-tâlnirea cu mari regizori. Oricât de talentat ar fi ac-torul, nu poate să strălucească de unul singur.Degeaba ai aripi dacă eşti ţinut în colivie şi nu te în-vaţă nimeni să zbori. Spectacolele în care actorii „sescot” cum pot sunt deprimante pentru mine. Nu măbucură cu nimic să văd că un actor bun a jucatstingher într-o regie relativă. Nu merg la teatru pen-tru a vedea un monolog reuşit. Vreau un întreg spec-tacol reuşit. Iar asta nu se poate fără regizor.

63

DIALOGURI CULTURALE


D.T: Vorbeşte-ne despre actorii preferaţi!

A.E: Nu am actori preferaţi. Am actoricărora le datorez existenţa mea în teatru, pe careîi iubesc pur şi simplu – Mariana Mihuţ şi VictorRebengiuc – sunt familia mea, părinţii mei într-ale teatrului. Nu sunt fanul nimănui. Dacă vor-bim despre film străin, sunt la fel de previzibilăca un copil – Hugh Jackman şi Robert DowneyJr. – pentru că, nu-i aşa, îi joacă pe Wolverine şiIron Man. Lăsând gluma la o parte, trebuie săspun John Hurt şi Nikita Mihalkov, care mi separe artistul total.

D.T: Care ar fi portretul actorului idealdin teatrul românesc, după părerea ta?

A.E: Nu există actor ideal, aşa cum nu existăom ideal. Fiecare actor este special prin el însuşi.Fiecare poate tinde către idealul său, în schimb.Un actor poate fi, să spunem, ideal într-un rol.Nu cred în clasamente, comparaţii şi grile.Teatrul nu are instrument de măsură. Cel carepentru mine joacă ideal într-un spectacol, pen-tru vecinul meu de scaun nu e la fel de convingă-tor. De aici şi frumuseţea – e o artă vie şi foartepersonală. Ce e clar pentru mine e că actorul,pentru a spera că va ajunge cât mai aproape deidealul personal, trebuie să îşi iubească şi să îşirespecte profesia. Să se ia în serios. Altfel edegea ba.

D.T: Ştiu că Teatrul Mic aniversează 50 deani de la înfiinţare. Care sunt manifestărilepreconizate cu această ocazie?

A.E: Lucrăm la un album aniversar dedicatTeatrului Mic pe care sperăm să îl lansămtoamna aceasta. Anul viitor vor exista întâlniricu actorii teatrului, colocvii, vrem să facem şinişte vizionări cu înregistrări ale unor spectacole

mai vechi ale Teatrului Mic. Vom încerca săcreem o atmosferă de sărbătoare pe care o me -rită acest teatru care a însemnat atât de mult încei 50 de ani de existenţă. Este minunat pentrumine să lucrez într-un teatru despre care amauzit atâtea poveşti, despre care mi s-a predat laşcoală. Deschid de fiecare dată cu mare emoţiearhiva cu dosarele vechi ale spectacolelor şi măbucur ca de un cadou de Crăciun de fotografii,cronici şi caiete program. Când merg la scenă şiştiu că pe aceiaşi scândură s-au jucat „Maestrulşi Margareta” cu Ştefan Iordache sau „Efectulrazelor gama asupra anemonelor” cu Olga Tu-dorache e un sentiment copleşitor.

D.T: Cum vezi viitorul teatrului româ-nesc?

A.E: Am speranţe. Nu vreau să fiu neapăratrealistă în această privinţă, ci visătoare. Mi-aşdori un viitor pe măsura trecutului. Ar fi frumossă pot merge la spectacole precum cele desprecare am învăţat în şcoală, despre care am citit dincronici sau pe care le-am văzut înregistrate. Sau,de ce nu, pe care am avut şansa de a le vizionaeu însămi. Nu vreau să vorbesc în utopii – nu oputem ţine într-o capodoperă, dar mi-aş dori oinfuzie de mari spectacole; să nu ştiu ce să alegsă văd mai întâi. Potenţial există. Talent la fel.Dar, aşa cum am aflat din propria mea scurtă ex-perienţă, în teatru e nevoie şi de puţin noroc.Aşadar, nu vreau să văd un viitor pentru teatrulromânesc, ci să îl visez.

D.T: Ce planuri de viitor are AlinaEpîngeac?

A.E: Vreau să îmi termin doctoratul, sărămân la catedra de teatrologie, să devin criticde teatru, să scriu, să călătoresc, să mă bucur deteatru, de oameni… să contez.

64


1. Care crezi că sunt cele mai impor-tante calităţi pe care trebuie să le cultiveun caricaturist?

Caricatura face parte dintr-o ramură rela-tiv mai nouă a artelor vizuale. Este o ramurăcreată prin aportul mai mult sau mai puţin di-rect al mass-mediei. Trăim într-o lume în careziarele şi revistele au un rol important în viaţanoastră iar caricatura este determinată deaceste modalităţi de comunicare.

O calitate esenţiala pe care trebuie să oaibe un caricaturist este fără doar şi poate, spir-itul de observaţie. O a doua calitate ar fi sarcas-mul şi spiritul critic şi nu în ultimul rând, celautocritic. Trebuie să ştii să vezi lumea puţindeformată dar fără a te rupe de realitatea mor-fologică. Şi ar mai fi necesar mult curaj în abor-darea unui subiect. Caricatura, în esenţă,trebuie să surprindă, să fie spectaculoasă şipentru asta trebuie mult curaj.

Pentru mine o mare importanţă a avut-o şio are încă anatomia. Sunt pasionat de rigoareaanatomică care se ascunde în spatele unuiportret, oricare ar fi el. Din cauza asta suntatras încă de figurativ şi mai puţin de nonfigu-rativ. Dacă ar fi să personific figurativul şi non-figurativul, aş asemui nonfigurativul unui copilrebel şi neascultător care nu vrea să asculte denimeni. Iar figurativul unui frate mai mare,cuminte şi ascultător dar nu lipsit de spontanei-tate. Nu trebuie abandonată arta figurativă pen-tru că încă se pot spune foarte multe dar dacă

ar fi să-l parafrazez pe marele muzician FrankZappa (care se referea în cazul lui la jazz), artafigurativă încă nu a murit, doar că miroase ciu-dat. Caricatura ţine însă de figurativ.

2. Ce sfaturi ai pentru tinerii artişti,şi în special caricaturişti, care vor să îşifacă o carieră în acest domeniu?

Sfatul meu pentru tinerii aspiranţi în artacaricaturii este, pe lângă doza mare de talent pecare ar trebui să o aibe, să abordeze caricaturacu multă, multă seriozitate. Nu ne aflăm în faţaunui paradox. Caricatura pentru mulţi este aso-ciată cu neseriozitatea dar nu este aşa deloc.Toţi marii caricaturişti abordează arta lor cumultă seriozitate şi rigoare. Apoi, un alt lucruimportant ar fi să nu facă nici o concesie. Să nuse lase constrâns de observaţiile altora, de celemai multe ori subiective. Un caricaturist n-artrebui să fie cuminte ba dimpotrivă. Este nece-sar mult curaj şi o formă benignă de obrăznicieşi nonconformism.

3. Care sunt câţiva din artiştii dinprezent pe care îi admiri pe plan profe-sional?

Unul din caricaturiştii care îmi plac înmod deosebit este Hermann Mejia. Estevenezuelean ca origine dar preluat de ameri-cani. Are multă spontaneitate, curaj în abor-darea portretelor şi e foarte original. Un alt

Călin Balea

Interviu cu Bogdan Petry

Bogdan Petry este unul din puţinii maeştri caricaturişti români şi cel mai binecotat ilustrator editorialist român. În acest interviu, discutăm despre artă, inspiraţieşi afacerea artei în România.

65

DIALOGURI CULTURALE


mare artist căruia îi sunt tributar este mareleilustrator american Norman Rockwell. Unmare pictor, adept al stilului academic dar cu omare abilitate în a carica cu multă fineţe şi sub-tilitate caractrele sale. Un alt mare ilustratorcare m-a influenţat este J. C. Leyendecker. Totamerican dar de origine germană. Fabulos înilustraţiile lui. A fost multă vreme însă uitat. Nupot să nu-l amintesc şi pe bătrânul AndréChéret, părintele fascinantului Rahan. Eroulcare mi-a încântat copilăria. Nu cred că amvăzut artist care să deseneze mai bine mâini şipicioare (...astea sunt elemente foarte dificilepentru mulţi artişti. Puţini sunt cei ce pot de-sena cu uşurinţă mâini şi picioare.)

Sunt şi alţi artişti care-mi plac dar n-amsă-i enumăr întrucât nu m-au influenţat în de-mersul meu artistic.

4. Toţi artiştii au uneori o criză de in-spiraţie. Tu cum treci peste astfel de pasemai proaste?

Un caricaturist are surse de inspiraţie infi-nite, aş putea spune. Atâtea fizionomii cu par-ticularităţile lor unice care ne înconjoară, artrebui să ne inspire. O sursă importantă de in-spiraţie pentru mine sunt visele şi mai apoiformele pe care natura le creează aleatoriu cumar fi norii cu geometria lor invariabilă şi spon-tană, sau formele unor pete de igrasie ş.a.m.d.Natura ne inspiră. Trebuie dar să ştim să-i pre-luăm informaţia.

5. Ce părere ai despre domeniulartelor vizuale din România actuală? Cecrezi că ar putea face ca să se îmbună -tăţească?

Este loc de mai mult în ceea ce priveştearta plastică la noi. Eu cred că asistăm la un co-laps al ei. Oamenii de azi sunt din ce în ce maipuţin atraşi de valorile artistice autentice. Ba

dimpotrivă. Se cultivă cred, prostul gust cubună ştiinţă. Oamenii au devenit în mare partesuperficiali, inculţi, căutând mereu o cale ex-trem de lejeră de amuzament şi distracţie darse ştie că nu cea mai uşoară cale este şi cea maipotrivită. Dar această nouă categorie de oa-meni, neavând prea multă informaţie de proce-sat, are şi mai puţine pretenţii şi deci ar trebuisă fie mai uşor de manipulat. Cei care conducacum omenirea cu o aşa-zisă viziune globală,cultivă aceste caracterisitici pentru a creea unom nou, uşor de manipulat, fără pretenţii, in-cult.

6. Care sunt câteva criterii după carear trebui să se ghideze un artist atuncicând îşi stabileşte preţurile?

Un artist în general, ar trebui să ştie să-şiaprecieze munca pentru că de cele mai multeori, în spatele unei lucrări privite doar câtevaclipe, se află ore de muncă şi elaborare. Aşa căo lucrare de artă n-ar trebui să coste prea puţin.Caricatura însă este asociată greşit cu o formăsuperficială de exprimare artistică şi datorităacestei prejudecăţi cultivate părtinitor de clien-tul unui artist caricaturist, remuneraţia estemediocră de cele mai multe ori. Noi carica-turiştii avem însă sarcina să spargem aceastăprejudecată şi să demonstrăm cu asiduitate căarta caricaturii nu este de fapt o glumă şi că înspatele unei caricaturi izbutite şi amuzante seaflă talentul şi munca artistului care trebuierăsplătite pe măsură. Acum ceva timp amchemat un instalator să-mi repare robinetul dela baie. N-a făcut altceva decât să-mi schimbeo piuliţă mică pe care tot eu am cumpărat-o.Ştiţi cât mi-a luat pentru treaba asta pe care oputeam face şi eu în somn!? 300 de RON fărăsă clipească. Aşa că dragii mei caricaturişti, tre-buie să ştiţi să vă preţuiţi munca. Din cauzaasta nu sunt adeptul caricaturilor de masă carese fac pe plaje, sau la tot felul de petreceri unde

66


se practică sume modice şi unde caricaturistuleste în general umilit şi dezonorat.

7. Progresul tehnologic şi mediul on-line a schimbat pentru definitiv felul cumse exprimă artiştii. În consecinţă, galeriilede expoziţii sunt tot mai puţin frecven-tate, iar majoritatea artiştilor fac tran ziţiacătre mediul de lucru digital. Ce crezi căse poate face ca aprecierea artei să nu serezume doar la o sumedenie de Like-uri,comentarii sau articole online?

Arta digitală este o formă nouă de expri-mare artistică şi dacă progresul tehnologic o sămeargă înainte aşa cum se pare că merge, pic-tura digitală o să devină dominantă. Picturatradiţionala n-o să dispară dar o să miroase ciu-dat (mi-am permis o glumă fireşte). Picturatradiţionala o să devină mai scumpă, tocmaipentru că o să fie o rara avis şi asta până laurmă o să fie un avantaj pentru acei artişti careor să rămâna tradiţionalişti. Dar nu trebuieprivită cu ostilitate tehnică digitală pentru căare şi ea multe, multe avantaje pe care nu leregăseşti în tehnica tradiţională unde nu existăpensule care să aibe funcţia de undo. Eu suntcaptivat şi cucerit de maniera digitală şi dorescsă încurajez pe toţi artiştii în demersul lor di -gital. Să nu devină anxioşi în faţa unei tabletegrafice. Există avantaje şi pentru artiştiitradiţionalişti care pot crea rapid câteva schiţeconceptuale ale lucrării tradiţionale planificate.

Şi în sculptură este valabil. Poţi schiţa în tridi-mensionalitatea digitală o formă, pe care ulte-rior o poţi modela în pământ sau marmură. Euam experimentat cu succes această combinaţiede digital cu tradiţional.

8. În România, ca în multe alte ţări îndezvoltare, arta este adesea subapreciatăsau greşit evaluată. Ce crezi că ar puteaface comunitatea artistică din România casă educe publicul larg?

Comunitatea artiştilor din România ar tre-bui să fie mai unită şi mai planificată pentru căare de schimbat nişte mentalităţi greşite. Pasi -vitatea nu e o soluţie. Cred că ar trebui organi-zate tot felul de expoziţii mediatizate corect.Conferinţe şi tabere artistice mediatizate şi ele.Dar tocmai aici intervine dificultatea. Cei carealcătuiesc mass-media de azi, cei care hotărăscce anume trebuie sau nu trebuie să intre într-ogrilă informaţională, nu sunt interesaţi maideloc ce se petrece în zona artelor plastice. Aşputea spune că pentru ei, arta plastică este de-mult inexistentă sau într-o comă prelungită.Din cauza asta consider că efortul care ar trebuidepus pentru resuscitarea interesului faţă dearta plastică, ar trebui sa fie unul mare.

(foto în anexă, pag. 100)http://academia-

creartiv.blogspot.ro/2013/08/interviu-bog-dan-petry.html

67

LITERATURA ONIRICĂ


Când vei silabisi șoldurile ovale ale șopârlei,atunci vor trece și umbra și șopârla obscură – darcu forme apetisante – treptele de marmură care sevor răsfira în evantaie din mai multe șopârle-vir-gine. Pădurile-șopârle stau în cușcă și așteapă, iardincolo de pădure este o rețea invizibilă de sârmăghimpată, rețea care se va evapora zilnic întreorele 9 și 11:30. Până atunci, un iaz de gel-dezin-fectant crește nestingherit printre răchiți și toatălumea număra câte degete va mai avea a doua și atreia zi după ce se golesc cuștile de șopârle. Îi bol-borosesc ceva doamnei vecine care vine să ne facărevizia la damigeana de sulfat de potasiu și îi spuncă maine pe prânzitelea va aluneca o bucăta con-siderabilă din șopârla albastră supremă la pi-cioarele sale. Iar atunci în locul funicularuluiproiectat să treacă prin perete, se va deschide ofereastra laterală din silex prin care va putea vedea,în sfârșit, toți pașii neterminați ai melcilor preis-torici care au crescut cândva în grădină, pe cândșopârlele preistorice nu existau. Nu i-am mai spuscă fereastra este și pentru alte ferestre care vor să

folosească funicularul și peste pereți, dincolo detoți pereții nefolositori care ne înconjoară. O mânăse va întinde către tot ca un cablu contrabalansatcu un scripete care acționează motorul electric alfunicularului; miroase a parum amestecat cu pe -trosin; când vom întoarce capul, îl vom mai în-toarce înca o dată până va pune în funcțiunemecanismul funicularului purtat într-o amorfă cudoi ochi și o gură cu fălci de șopârlă. În perna albă,capul tău va arăta tot ca o pernă albă, putredă detonele de capete pe care le-a susținut de-a lungultimpului și va îmbrăca cu trupul de păstaie și bal-con difan, în care nu se va simți deloc confortabil.Dacă din cristal se va evapora respirația și va in-unda lumea și odaia cu liane care vor brazda cerul,atunci oamenii vor mai scrie chiar și după ce nuvor mai avea corpurile acoperite de 67,89 degetenefolositoare. Realitate se desface și plutește într-o savană anonimă, departe de gleznele și pietriceleîn care se macină mălaiul pentru mămăliga albas-tră din șopârla albastră supremă, cărată de funic-ular tot mai adânc în perete.

George Darie

Camera de incinerare temporară

68

PORTRETCervantes

Am auzit şi am citit de multe ori, în etapediferite ale vieţii, generate de diverse împrejurări,evenimente ori acţiuni ce păreau că au, inexplicabil,legătură unele cu altele, o anumită expresie: „nimicnu este întâmplător”! Am cercetat-o cu nevinovatăcuriozitate şi am dorit să pătrund în miezule ei, săo înţeleg deplin. Timpul, experienţa de viaţă,cunoştinţele acumulate - toate alăturate mo-mentelor de meditaţie, m-au convins că acele cu-vinte exprimă un mare adevăr. Un adevăr ce sepierde, ca izvor, în timpuri mult îndepărtate şi însfere pe care nu le pot pătrunde, dar le pot înţelegeori, mai degrabă, le pot intui.

Cu această convingere am hotărât să plec laBucureşti, în urmă cu aproape două săptămâni,pentru a da curs unei invitaţii neprevăzute, primită„întâmplător”, cum se spune. Iniţial, am privit-o cuneîncredere, dar am luat-o în serios după foartepuţin timp, adică după ce am reuşit să pun „cap lacap” mai multe informaţii. Era vorba de ceea ce s-a făcut cunoscut sub titlul „Spectacol aniversar –Ileana Vulpescu şi Infinitul Iubirii”. Invitaţia amprimit-o de la doamna Elisabeta Gîlcescu, organi-zatoarea acestui eveniment. Nu ne cunoşteam. Laînceputul lunii mai am intrat în legătură cu domniasa, pe internet, în grupul „Arta conversaţiei”.Această titulatură mi-a amintit de titlul unei cărţipublicate înainte de evenimentele din decembrie1989. A fost şi rămâne o carte de succes, o carte dincare am citit adeseori, în aşa numitele FW-uriprimite pe internet, fragmente pline de miez, depilde, de filozofie a vieţii. Le-am savurat pentru căse mulau perfect pe propriile mele principii demuncă şi de viaţă.

Am căutat emisiuni TV şi interviuri cu au-toarea acestei cărţi, Ileana Vulpescu, din dorinţa dea o apropia mai mult, de a o cunoaşte, de a-mireaminti tot ce ştiusem cândva despre omul ce

purta acest nume. Conştient că nimic nu este în-tâmplător, am promis hotărât că voi veni la Bu-cureşti. Da! Doream s-o cunosc pe Ileana Vulpescu.Doream s-o văd, s-o admir, să-i spun un simplu„La mulţi ani”, dacă mi se permite. Bunul Dum-nezeu, acelaşi care mi-a oferit oportunitatea ne -sperată până mai ieri, mi-a deschis drumurile şimi-a permis să fiu acolo, printre zecile de admira-tori veniţi din multe colţuri ale ţării pentru a oma-gia o creatoare de frumos, o mare prietenă, unsuflet nobil…

Am făcut exact ceea ce trebuia făcut potrivitconcepţiei mele, regăsită şi explicată, neaşteptat declar, în cuvintele acestei doamne, stăpână a „Arteiconversaţiei”: „Sunt convinsă că venim pe lume cuun program şi este o iluzie că putem să-l influenţămsau să-l evităm. Poate asta a fost ceea ce m-a susţinutîn viaţă – credinţa asta în destin. N-am stat nicio-dată cu mâinile încrucişate şi nu am aşteptat să-mipice para mălăiaţă. Tot timpul am muncit ca şi cândtotul ar fi depins de mine. Dar sunt absolut convinsăcă nimic nu depinde de noi. Decât un comportamentpe care ni-l alegem... Dar e o soarta care te cheamăacolo unde ai fost programat să te duci.”

Sunt conştient de faptul că mulţi dintre cei cevor citi aceste rânduri nu o cunosc pe modesta şiplăcuta doamnă pe care am citat-o, soţie a regre-tatului poet şi traducător, Romulus Vulpescu. Poatecă mulţi dintre cei care au cunoscut-o ori i-au cititscrierile au dat-o uitării, ocupaţi cu alte îndeletni-ciri mai grabnice ca aceea de a citi, de a se cultivaori, poate, fiind atent preocupaţi de politica aducă-toare de venituri „peste noapte”, într-o ţară demo -crată în care haosul legislativ este atât de bineorganizat şi regizat…

Ileana Vulpescu (foto în anexă, pag. 100),născută la 21 mai 1932 în localitatea Bratovoieşti,judeţul Dolj, este una dintre cele mai plăcute şi cău-

Marian Malciu

PORTRETUL UNEI DOAMNE

69

PORTRET


tate prozatoare şi romanciere din România. În anul1958 a obţinut licenţa în litere (limba şi literaturafranceză) la Facultatea de Filologie, UniversitateaBucureşti. A lucrat ca lexicograf la Institutul deLingvistică al Academiei şi este, printre altele, co-laboratoare la redactareaDicţionarului limbiiromâne şi a Dicţionarului explicativ al limbiiromâne (1959-1975). Presupun că de aici vin mod-estele sale venituri de pensionară, ce nu depăşescsuma de 1.060 lei! Probabil că, din nenumăratemotive, vechimea în muncă, diminuată de prob-lemele de sănătate, nu s-a justificat o sumă maimare…

Scrierile doamnei Ileana Vulpescu nu suntemanaţia adolescenţei visătoare şi nu sunt ţesute,neapărat, cu parfumul idilelor de altădată. Primasa carte a fost publicată la vârsta de 37 de ani. Înurmă cu un an, autoarea îşi amintea cu nostalgie,dar nu cu regret: „Am început să scriu de pe cânderam studentă şi m-am prezentat la diverse publi-caţii cu ceea ce scrisesem, dar niciodată n-a con-venit. Prima dată am publicat în 1966, o nuvelă, înrevista „Familia“. Şi de-atunci, fără să-mi propunun timp anume, am ajuns acum la 11 cărţi, ceea cenu este mult deloc pentru o viaţă aşa de lungă, pen-tru că eu mă apropii cu paşi repezi de 80 de ani...”.Iată tit lurile şi anii publicării celor unsprezece cărţi:

- Rămas-bun / 1975; - „Arta conversaţiei” / 1980, 1992, 1993, 1994,

ajunsă best-seller înainte de anul 1989, iată, estepublicată în mai multe ediţii de după acest an;

- Sărută pământul acesta / 1987; - Rămas-bun casei părinteşti / 1990; - Carnetul din port-hart / 1996; - Candidaţii la fericire / 2002; - Arta compromisului / 2002, 2007; - De-amor, de-amor, de inimă albastră/2005; - Viaţă, viaţă, legată cu aţă / 2007 - Pe apa sâmbetei / 2009; - Notă informativă bătută la maşină / 2011 De remarcat este că aproape toate scrierile

sunt romane. În plus, subliniez faptul că primulcititor al acestor volume, dar şi cenzorul manu-scriselor, a fost soţul doamnei Ileana, poetul Ro-

mulus Vulpescu, cel mai aprig şi corect critic literaral autoarei. Se pare că nici nu a avut nevoie de alţii.De altfel nu am descoperit un critic literar care săse fi ocupat special de opera Ilenei Vulpescu. Nicidomnia sa nu l-a căutat şi niciodată nu s-a plâns delipsa lui. Cu modestia de care nu a fost părăsităniciodată şi cu maturitatea omului obişnuit sămediteze adânc asupra vieţii, mărturiseşte: „Eu nusufăr niciodată că un critic literar nu mă ia înseamă. Este treaba lui. Eu mi-am însuşit de foartemult timp o vorbă a lui Hemingway, întrebat cepărere avea despre critici. El zicea îşi câştigă fiecarepâinea cum poate. Deci consider că nu trebuie săte superi că nu te menţionează un critic. În fond, oistorie a unei literaturi reprezintă gustul unei per-soane. Şi aşa cum ar face o antologie, în care ar alegeceea ce îi place dintr-un autor sau din nişte autori,depinde de dimensiunile antologiei şi de ceea ce-şipropune, la fel este si o istorie a literaturii”.

Tot înainte de anul 1989, spre surprindereamultor cititori, doamna Ileana Vulpescu în colab-orare cu George Bănică, a realizat o dramatizaredupă romanul „Arta conversaţiei”. Ei bine, aceastas-a jucat cu mare succes pe mai multe scene, în maimulte localităţi, câteva stagiuni. Fericiţi au fostspectatorii din Bucureşti – Teatrul Odeon, Craiova– Teatrul Naţional, Oradea – Teatrul de Stat, Cluj– Teatrul Maghiar de Stat…!

Toate cărţile amintite sunt scrieri cu vastăîncărcătură morală şi spirituală, aşezate în curatalimba românească, în care metaforele au perma-nent loc şi se simt ca la ele acasă sub penelul blândal Ilenei Vulpescu. Adeseori emoţionează,cucereşte sufletul, izvorăşte lacrima curată a îm-părtăşirii, pentru că autoarea scrie, ea însăşiemoţionată, cu suflet şi pentru suflet. Este cât sepoate de firesc, dacă avem în vedere că şi-a doritîntotdeauna să fie medic. Domnia sa a regretat cănu a făcut medicina…, „fiindcă eu cred ca aş fi fostde foarte mare folos. În primul rând pentru că îmieste foarte milă de tot ce este viaţa. Mie mi-e milă şisă rup o floare. Pentru că ştiu că şi ea suferă. Nu sepoate, dacă sunt celule vii, să nu le doară.”

Cine o cunoaşte mai de aproape îşi aminteşte

70

PORTRETCervantes

cât de mult a iubit şi iubeşte animalele şi florile, câtde mult a iubit şi iubeşte oamenii, cât de mult asuferit şi suferă pentru aceştia. A fost şi continuăsă fie permanent lângă oameni, dornică să le îm-părtăşească bucuriile şi durerile, chiar dacă ea în-săşi a pierdut cele mai dragi fiinţe: fiica şi soţul. S-aataşat permanent de semeni şi a reuşit să ofereacestora dorinţa de a trăi în pace şi dragoste, înbună înţelegere şi respect reciproc. Aşa a conceputviaţa în sine, aşa a apreciat că este bine să gândeascăşi să facă fiecare om. În cuvinte frumoase prin sim-plitatea şi claritatea lor, explică esenţa convingerii,a credinţei sale în acest sens: „E atât de seacă viaţafără ataşamente, fără să pui suflet în ceva, fără săpui suflet în nişte oameni... Să dăruieşti, în primulrând. Cea mai mare plăcere pe lumea asta este sădăruieşti. E mai mare bucurie decât sa primeşti! Euam spus întotdeauna: Doamne, ajută-mi să potajuta!”.

Şi Dumnezeu a ajutat-o pe Ileana Vulpescu!A oferit societăţii cuvântul său plin de acurateţe,blândeţe şi bun simţ. A oferit gândurile şi poveţelesale, experienţa sa de viaţă şi rodul creaţiei saleplină de sensibilitate şi frumos. A oferit zâmbet şiculoare, încredere şi speranţă de viaţă. A oferit pri-etenia şi dragostea sa necondiţionată, fără să cearăvreodată ceva în schimb… Ce a primit, totuşi? Totceea ce a primit a sosit de la sine. A primit respectulprietenilor, cititorilor, al fanilor săi de pretutindeni.A primit declaraţii ce îmbrăcau devotament, pri-etenie şi iubire. A primit admiraţia celor care ocunoşteau. A primit vorbe bune. A primit totul cumodestie, cu ochii înlăcrimaţi de emoţie, adeseori.Oare să fi fost suficient?! Au alungat toate acesteao anumită singurătate care o înconjoară?

Se pare că da! Pentru că nu-i oferă timp să ocuprindă, o tratează cu indiferenţă. Pentru că, aremotive întemeiate să nu se sperie… „Nu, nu măsperie. Am fost copil unic la părinţi, copilăria,prima, până la 7 ani, am petrecut-o foarte departede satul în care m-am născut şi eram, practic, sin-gură. Am fost obişnuită cu singurătatea şi întot-deauna am găsit cu ce să o mobilez. Totdeaunagăsesc ceva de făcut. Dacă Dumnezeu ar vrea să mă

pedepsească, mi-ar lua ochii pentru că cea mai marebucurie a mea este să citesc. Nu să scriu, ci să citesc.Scrisul mi se pare o datorie pe care o am.”Oare la cese gândeşte când vorbeşte despre datoria de a scrie,deşi afirmă că cititul o bucură mai mult? Este vorbade scrierile neterminate de soţul său. Sunt două ti-tluri sonore. Sunt două lucrări complicate şi, dinnefericire, neterminate. Prima este o ediţie Villon,la care trebuie concepute note care… „să informezeomul despre ce este vorba. Pentru că în Villon suntmereu nume proprii, care în epocă însemnau cevaşi trebuie să-i explici omului care citeşte”. A douaeste „o antologie de poezie franceză, din care atradus barbatu-meu, care merge de la începutul lit-eraturii franceze, până la Brassens… Deci, asteasunt obiectivele pe care le am eu de aici încolo înviaţă”. Aşa a hotărât destinul. Iar soţia se simte da-toare faţă de soţul pe care l-a iubit, l-a mângâiat întoate clipele grele, l-a impulsionat în muncă, l-asusţinut cu toate firavele sale forţe şi i-a cenzurattoate lucrările, dându-le corecturi ideale, însuşitecu greu de Romulus Vulpescu, subjugat uneori or-goliului masculin, dar care admitea, în final, că suntdesăvârşite sub aspect literar…

Nimic nu se poate pune sub semnul îndoielii,mai ales că…, nimic nu a fost întâmplător în celeexprimate mai sus. Cuplul Romulus şi IleanaVulpescu a fost un exemplu perfect de colaborarenu numai în domeniul literei. Au colaborat în toatecele făcute de fiecare în parte. Chiar şi în tot ceeace însemnau serile în care se umplea casa cu pri-eteni, poeţi, prozatori, critici de artă, compozitorisau interpreţi, profesionişti ori diletanţi. Erau serilungi, până în zori, uneori, dar uşoare şi plăcutegraţie emulaţiei gândului, a imaginaţiei, a inspi-raţiei dusă dincolo de închipuire. Cum a fost posi-bil? Din ce a izvorât această forţă de invidiat?

Răspunsul este dezarmant, la prima citire: diniubire!

Da, pentru că s-au iubit cu adevărat şi aucunoscut clipe de fericire numai în contextul aces-tei iubiri. Doamna Ileana s-a îndrăgostit de viitorulsoţ şi recunoaşte, public, în cuvintele sale atât defiresc spuse ori scrise: „De fapt, cred că singurele pe-

71

PORTRET


rioade de fericire în viaţa unui om sunt numai cândeste îndrăgostit. Pentru că atunci tot ce este în jurdispare! E ca o idee fixă. Totul se concentrează înjurul unui om. Şi restul dispare! Nu mai vezi asper-ităţile... Este singurul moment de graţie pe care ţi-lacordă viaţa. Când te îndrăgosteşti nu te mai intere-sează nimic altceva. E lucrul cel mai preţios pe careţi-l oferă viaţa. In rest... nu prea sunt momente defericire. Pot să fie momente de încântare, de bu-curie... Cred că ar trebui foarte restrânsă ideea astade fericire. Este ceva atât de rar! Se întâmplă atât derar în viaţa omului...”. Este, dacă vreţi, exprimatăîntr-un rezumat concret şi obiectiv, o lecţie de viaţăpe care o împărtăşesc în totalitate şi despre care potafirma, cu tărie, că trebuie însuşită şi tratată caatare…

Am mers la această întâlnire neaşteptată, îm-boldit de dorinţa de a cunoaşte această doamnă alcărei portret, creat din puţinele mele amintiri şi dindatele culese de pe internet, îl creionez şi vi-lprezint din respect şi recunoştinţă pentru domniasa. Mă simţeam, ca şi acum, onorat şi, în aceeaşimăsură, emoţionat. În acelaşi timp, destul de im-portant, eram îmboldit de curiozitatea de a vedea,atât cât se poate în acele împrejurări, sediul Bi -bliotecii Naţionale, adică acel edificiu de cultură pecare nu speram să-l cunosc vreodată. Pe de altăparte, eram nerăbdător să întâlnesc o mică partedintre prietenii despre care aveam veşti că vor fiprezenţi.

Din anunţul difuzat pe site-ul „Arta conver-saţiei” şi din convorbirile operative cu doamnaElisabeta Gîlcescu, organizator şi sponsor unic alîntregului eveniment, am aflat că sunt aproximativdouă sute de invitaţi. Printre aceştia se numărauacei poeţi, mai mult ori mai puţin cunoscuţi, dinale căror creaţii s-a realizat antologia bilingvă, „In-finitul iubirii”, alături de cei care au participat laconcursul de poezie „Sens, Sensibilitate” – in hon-orem Ileana Vulpescu. În plus, au fost invitaţi poeţiparticipanţi la expoziţia de carte, debutanţi, artiştiplastici, prieteni, dar şi„personalităţi artistice şi lit-erare, cadre didactice universitare, prieteni din altegrupuri virtuale, prietenii prietenilor noştri…”.Era

pentru mine, precum bine conştientizaţi, ocaziaunică de a cunoaşte oameni din alte cercuri în afaracelor pe care le frecventez, dar şi împrejurarea încare puteam închega alte legături de prietenie, ceeace s-a şi întâmplat, spre marea mea satisfacţie şi bu-curie.

Traficul deosebit de intens la acea oră m-a pusîn întârziere cu două-trei minute. Am intrat în SalaMare de Conferinţe, „Mircea Eliade” a BiblioteciiNaţionale Române, din str. B-dul Unirii nr. 22,după ce am salutat şi îmbrăţişat câteva persoane pecare le recunoşteam ori de care eram recunoscut,în momentul deschiderii evenimentului aniversar-literar. Salaera plină, la capacitate. Doamna IleanaVulpescu era deja aşezată pe scaunul său, în primulrând. Venise din spitalul în care se afla internată!Nu a putut admite să fie absentă, să-şi deza-măgească invitaţii, prietenii, cunoscuţii, fanii…

Era îmbrăcată într-o rochie simplă de culoareneagră. O rochie modestă, aşa cum au fost majori-tatea articolelor sale de îmbrăcăminte purtate întoate etapele vieţii. Nu a fost niciodată adepta ele-ganţei. Moda nu s-a aflat printre priorităţile sale. Aavut alte lucruri de făcut, alte acţiuni de întreprins,alte preocupări, toate valoroase, recunoscute ime-diat ori, în majoritate, mai târziu sau, poate, ur-mând a fi recunoscute cândva…

M-am aşezat emoţionat pe unul din cele douăscaune libere, din primul rând, singurele de-scoperite. S-a spus că unul era rezervat pentrumine. Nu ştiu dacă aşa a fost şi nici nu are vreo re -levanţă acest amănunt. Important era faptul că măaflam la numai două scaune distanţă de doamnadupă care sufletul meu tânjea. Am privit-o deseori,fără să o deranjez, în special în timp ce fotografiampe cei care declamau, cântau ori îşi prezentau unscurt discurs, potrivit programului alcătuit şi re-spectat. Evident, am fotografiat-o şi pe doamnaIleana Vulpescu, dar din lateral, discret, chiar dacănu m-ar fi observat, absorbită fiind de programulprezentat. Asculta cu atenţie versuri şi melodii,aplauda cu mâinile sale micuţe şi fragile, privea cuochi obosiţi, aproape lăcrimând, lăsând să i secitească pe faţă o gamă întreagă de trăiri şi impresii:

72

PORTRETCervantes

mulţumire, apreciere, încântare, bucurie… Am simţit-o cum trăieşte sensul cuvintelor, al

unor versuri ce-i mergeau la inimă, al unormelodii. I-am citit pe faţă încântarea şi bucuriaizvorâtă din cântecele interpretate cu suflet de Lau-renţiu Cazan. Era ca o fetiţă cuminte, fericită că as-cultă melodia preferată. Deşi oboseala o cuprindeavizibil, se ambiţiona să asculte totul cu mare atenţie

După aproape două ore şi jumătate de specta-col neîntrerupt s-a deplasat câţiva paşi, în faţa sălii,destul de greu, ajutată de braţele unui însoţitor per-manent şi de bastonul ce părea că i-a rămas cel maisigur sprijin al bătrâneţii. S-a adresat tuturor par-ticipanţilor, după ce i s-a cântat „Mulţi ani trăiască”şi a primit nenumărate buchete de flori, cu voceasa blândă în care emoţia a pătruns firesc, omeneşte:

„Am optzeci şi unu de ani. Atâţia împlinesc încurând. Niciodată nu am visat să fiu astfel aniver-sată. Mă simt onorată că, după douăzeci şi trei deani, un grup de poeţi şi-a ales ca emblemă numeleunei cărţi de-ale mele. Am citit antologia pe care aţifăcut-o şi trebuie să vă spun că am găsit acolo o ade-vărată poezie, poezie care are sens, are idei, are sen-timente, adică ceea ce cer eu de la o poezie.

Mi se pare semnificativ ca în această seară săpetrecem la Biblioteca Naţională, ceea ce putem săconsiderăm că este o reuşită a vieţii intelectuale.Avem, în sfârşit, o Bibliotecă Naţională!

În încheiere, nu pot să vă spun decât,Doamne,ocroteşte-i pe români!“

A revenit pe scaunul său, demnă, aparent lin-iştită. Îi simţeam cu durere efortul de a-şi ascundeemoţia ce o cotropise, de a nu-şi lăsa ochii sălăcrimeze. O înţelegeam perfect şi mă minunamcâtă forţă există în această femeie deosebită lavârsta înaintată pe care o precizase atât de senină.Am aşteptat să se îndepărteze cei ce mânuiau neo-bosiţi aparatele de fotografiat şi să fie eliberată de

mulţimea buchetelor de flori. M-am ridicat şim-am apropiat, şovăind, tulburat şi emoţionat, dedoamna Ileana Vulpescu, pentru a-i spune maimult decât am reuşit să o fac. Privirea sa blândă,plăcută, dar obosită, mi-a impus să vorbesc foartepuţin. Nici nu aş fi putut mai mult. Emoţia îmi us-case deja cerul gurii. Am şoptit de parcă doream sămă audă doar domnia sa: “Sărut mâinile! Eu vin dela Caracal, de lângă Craiova adolescenţei domnieivoastre... Doresc să vă spun doar atât: La mulţi anicu sănătate!”

Doamna Ileana Vulpescu m-a privit fugar,când m-am apropiat, aproape şters. Auzind deCraiova, faţa i s-a luminat pentru o clipă şi mi-azâmbit şoptind: “Da, da...Mulţumesc!” M-am aple-cat să-i sărut mâna şi, în această mişcare, i-am prinsprivirea. O luminiţă a strălucit în ochii săi. M-auprivit cu o duioşie nemărginită, cu o blândeţe di -vină, cum numai în ochii mamei mele am văzut şiam simţit cândva. Au fost doar câteva clipe. Aş fidorit să o îmbrăţişez, dar nu am reuşit ori nu amîndrăznit să fac pasul de care aveam nevoie. M-amretras fericit că i-am atins mâna, că i-am sărutat-oşi că doamna cuvântului, doamna artei conver-saţiei, m-a primit şi m-a privit atât de frumos.

După doar un minut, în aplauzele asistenţeinumeroase, doamna Ileana Vulpescu s-a retras.Pleca spre camera sa din spital. Se citea regretul pechipul său senin, dar şi mulţumirea sufleteascăizvorâtă din căldura sinceră a privirilor ce o în-soţeau. Câte oare alte persoane ar fi avut forţa săplece din spital pentru a fi împreună cu prietenii?!Câte alte persoane ar fi putut fi atât de senine şi deputernice în faţa emoţiilor create de tot ce se întâm-plase în acea seară la Biblioteca Naţională? Câte altepersoane pot oferi atâta căldură sufletească, atâtadragoste, cu o atât de mare dăruire?

Numai Bunul Dumnezeu poate şti.

73

ESEU


“Fără cruzimi, nicio sărbătoare”-Nietzsche;asta m-am trezit că mâzgalesc cu creionul pespatele programului de la cinematograf, ce se aflăpe masa rotundă. Vai, mi se pare ca stau în cafe-neaua aceasta de o eternitate, asistând la mai multeapusuri decât Micul Prinţ, aşteptând-o pe Liana...Avem prea multe amurguri în suflet, de căutămnatura pentru umbrele ei acvatice...

Încep să aștept adevărul nu ca pe o ploaie met-alică, o căldură vegetală sau o insuflare stelară, ci cape un adevăr ultim, decisiv şi ineluctabil. Adevăruleste o modalitate de eliberare a spiritului încorsetatîn elemente terestre, mundane si clişeice.

El vine ca un balsam binefăcător, selenar, înurma unui interval nocturn, dominat de obnubi-lare. Iată cât timp a trecut de la prima întalnire cuLiana...

Nici nu am putut observa cum s-a instalataceastă răceală plutonică ceţoasă, ca un strat foartesubţire de praf. Cert e că m-a proiectat intr-o lumeincertă, friabilă, cu decoruri neregulate şi ondulate,cu miros de carţi de joc noi. Sunt prins într-o ne -buloasă care îmi înghite şi propriile adevăruri, bachiar propria mea formă... Mă uit pe geam şi remarco căldură fluidă şi transparentă, generată de unsoare arzător şi malefic. Expresia trecătorilor pare

contractată de prezenţa sa copleşitoare, imuabilă,extinzându-se ca un rău zelos prin ţesaturile debumbac şi de in topit. Cerul e fierbinte și lichid, purși permanent, nepătat de niciun nor. Asfaltul eîncins și parcă îl reflectă, iar aerul se dilată și se on-dulează cu unduiri de reptilă, creând anamorfoze.Aici însă, mă simt ferit, ca intr-un spaţiu matricial,delimitat în contururi îngheţate. Liana a întarziat detreizeci și opt de minute. Dar am nevoie de ea pen-tru explicaţiile care le deţine; explicaţii cu caracterdiform necunoscut, imposibil de anticipat, a cărorsingura proprietate certă e atributul mineral al exis -tenţei. Gândul că se apropie un adevăr care pânăacum nu se remarca prin altceva decat prin simplasa existenţa, mă umple de o linişte răcoroasă.

Adevărul impune o conduită morală carescutește de greutatea apăsatoare a unei conştiinţeîncărcate. Ceaiul din ceaşca de pe masă s-a răcit, lu-mina se schimbase, dar barmanul ramasese serios,neschimbat, curăţand pahare cu un prosop uscat,dispunând de o concentrare maximă.

Afară, cerul se schimbase în tonuri de gri neu-tre; de altfel şi strada pare că se răcise cu o fervoareliliachie, iar frunze caramizii, ca nişte pere plate, sedesprind molatice de pe crengile eterne ca timpul,la fiecare boare de vânt auriu. Norii plumburii parcă

Geanina BereşBereș Geanina, 16 ani, născută în 17 noiembrie 1996, elevă la Colegiul Național “Mihai

Eminescu” Satu Mare, secţia matematică informatică bilingv. Prima poezie a scris-o la vârsta de 5 ani, urmând să publice în ziarele Viaţa şi Informaţia

zilei. În clasa întâi, a fost premiată cu Premiul Special al Juriului la Festivalul național de poezietânara M.Eminescu din Călărași, unde restul concurenţilor erau elevi de liceu. A publicat în car-tea Râul, ramul... printre lucrările câștigătoare.

În 2012, a obţinut locul III la concursul național de esee, Nichita Stănescu şi menţiune laconcursul naţional În dulcele stil...modern, secţiune proză, unde în 2013, a fost premiată culocul I.

Anul acesta, s-a clasat pe locul 13 în clasamentul naţional al Olimpiadei de limbă și literatură română, la Constanţa. În prezent, este redactor la Revista Cervantes.

Adevărul într-o cafenea cosmică

74

ESEUCervantes

se învârt într-o mișcare browniană, și se află atât dejos, încât aproape se ciocnesc de acoperișuri.

Am dispus intodeauna de o conştiinţă clară,lemnoasă, rigidă si sferică. De Liana însa nu suntsigur, fiindcă a tăinuit-o pe a ei cu un lacăt nichelatde tăcere. Am putut bănui, dincolo de el, păduri in-cendiate sau lacuri pline de peşti. Apropo, oameniispun ca merg după fire...Care fire? În realitate seghideaza după îndemnuri ascunse, după impulsuldat de instincte, cele ale fondului subuman sau spir-itului luciferic. În întunericul acesta impus de mitulpeşterii, numai un adevăr pur poate constitui o te-ofanie purificatoare, dar nu imposibilă de “privit”.O conştiinţă nedemnă poate fii in totdeauna tămă-duită de puterea exorcizatoare a adevarului prim.

Iată o brumă sticloasă aşternându-se pe par-brizele mașinilor cuminți, apoi crengi goale, moarte,exilate între fulgi... Neaua cernută de norii vaporoșiumple cadrul de o tăcere albă și de zahăr-pudră, iarbarmanul aranjează, întors cu spatele, sticle de bău-tură într-un frigider. Pereții s-au făcut albaștri șiLiana încă întârzie.

Acum adevărul îmi pare fluid ca o apă crista -lină, ce se ondulează feminin într-o fântânăarteziană, după care tânjesc într-o plimbare printr-o Roma spirituală, secetoasă și fierbinte. Am nevoiede adevăr, strivit fiind de presiunea bolovanilor sta-tici de minciuni, pe care ni le-am spus noi înșine.Micuțele minciuni, chicotind rotunde, fluturându-și fermecător genele, atârnându-și cireșe de urechi...Minunatele minciuni, care impun o sete de realitatenetransfigurată, ca un pachet de floricele de po-rumb prea sărate, mâncate în timpul filmului prost.Lumea în care ne închidem, cercul trasat în jurulnostru cu unghia, adevăruri mascate, stilizate, im-podobite, adevărurile neadevărate; toate acestea

creează decoruri de carton vieții reale. Să mă mintcă Liana va ajunge, de exemplu... Dar câte astfel deminciuni nevinovate n-am adunat, ca să-mi îndul-cesc cafeaua cu încă o linguriță de zahăr, când ea ede departe prea tare. În această ultimă instanță, re-alitatea devine un bichon alb, împodobit cu zeci defundițe, care în cele din urmă, simte nevoia să sescuture pentru a scăpa de ele. Atunci, adevăruldevine un Sfârșit Ultim, “așteptat, dar niciodatădorit; sfârșitul ultim e vrednic de dispreț”. Asta scriape o pânză înrămată pe peretele cafenelei, sub carestatea o placă aurie pe care era inscripționată nu-mele lui “Albert Camus”.

Adevărul însă capătă câteodată conotația unuiMoș Crăciun întârziat, căci învățăm să îl așteptămcu o obișnuință firească. În aceste circumstanțe,sosirea adevărului, care acum e probabil rătăcit îngeanta Lianei, vine cu o indubitabilă stare de bine,de eliberare, indiferent de conotațiile sale beneficesau nu. Să-l afli după o lungă căutare reprezintă, înorice caz, o ieșire din labirint. Suntem învingătoriprin simpla deținere a lui, în ciuda caracterului săuposibil destructiv.

Zăpada se evaporă ca naftalina, și iarba în-colțește timid. Pe crengile dezmorțite se ivescmuguri verzi și cerul devine pur. Simt un parfumde violete și barmanul deschide o sticlă de suc.Aștept eliberarea de tenebre și iată, o găsesc, dupăo așteptare zimțată. Adevărul descătușează sufletulși conștiința deopotrivă; după o căutare suficient deintensă, caracterul său devine unul strict purificator.Îmi iau pălăria, las o bancnotă pe masă, mă ridic șiies din cafenea, aerul primăvăratic izbindu-mă dinplin, ca o revelație sacră. Zâmbesc.

Unele adevăruri sunt mai ușor de găsit în pro-pria noastră ființă.

75

ESEU


Iubire în Camera SambôIată-mă scufundat într-o lumină turcoaz,

în amorul meu acvatic, prins într-un ghem dealge tenebroase, îndrăgostindu-mă de gustulînţepător, efervescent şi neobişnuit de dulce aliubirii. ,,Amor...acea imperfecţiune necesară fărăde care n-am şti că suntem fericiţi’’. Aceasta afost ultimul rând citit înainte să îmi pierd gân-durile printre cuvintele negre şi drepte, ultimulînainte să închid cartea lui Albert Camus şi să oîmping spre colţul mesei de lucru. Aproape ter-minasem și Faust, însă acum stă cuminte, de-schisă, cu fața în jos, pe birou. Iubirea- ce apusindian măcinat, presărat ca o pulbere magicăpeste microcosmosul meu. Un praf persefonic,animând într-un mod mistic cadavrele triste şiîmpietrite ale sufletului meu. În opinia mea, iu-birea şi magia sunt două elemente inseparabilecare se completzează, evidenţiindu-se una pecealaltă ca şi jumătăţile Ying- Yangului.

Întind mâna spre ceaşca de porţelan cudecoruri chinezeşti să mai iau o gură de cafea –constat cu uimire că s-a golit fără să o fi băut şifără să se fi vărsat. Era să o pun la loc, trist, fărăsă remarc desenele din zaţul de cafea, de pe fun-dul ei: linii şi pete negre, simbolizând un muntemare, un soare stins şi punctuleţe mici-mulţimide oameni. Sunt atât de absorbit încât luminaverzuie, filtrată de ferestrele azurii ale birouluise albeşte şi sunt aspirat în cană. Îmi întindbraţele pentru a le studia, încercând să identifico schimbare, și remarc în locul lor două linii vi-brante, groase, maro închis.Totul în jurul meu ealb cu excepţia elementelor pământii ce încarcăpeisajul. Muntele se înalţă impunător spre cer,amintindu-mi de Muntele Fuji pe care l-amvăzut adineauri conturat într-un atlas. Curios,cum ajung oamenii să schematizeze tot ce emăreț... Soarele, la fel de negricios, părea încre-menit, iar oameni schematizaţi mişunau ca niştegrăunţe de polen în apă, într-o mişcare browni-

ană. Păreau nişte caricaturi cosmice, niştefleacuri biologice, născute dintr-o boabă decafea, cu puncte de zaţ în loc de capete.

Primul argument este faptul că iubireaabstractizează mediul înconjurător, impunândconcentrarea atenţiei asura persoanei iubite. Încontrast cu aceasta şi cu casa, spaţiul sacru aliubirii, centrum mundi, toate celelalte ele-mente par inutile, ba mai mult, deranjante. Ex-istă parcă doar pentru a sfida perfecţiuneaprimordială a dragostei, pentru a-i contestavolumul unitar. Aceasta însă impunându-seprin caracterul său solar, nu le anihilează, darle conferă o alură profană, neânsemnată,schematizându-le ca nişte linii şi puncte di-forme, care de abia mai anticipă forma şi uti -litatea lor firească.

Mă trezesc din nou pe scaunul birouluiprivind fundul ceştii. Mă ridic ca să-mi dez-morţesc picioarele din nou umane şi arunc oprivire într-un dulăpior de lemn de cireş. Găsescacolo o sticluţă de făcut baloane de săpun şi nurezist, desigur, tentaţiei de a o încerca, chiar dacămă aflu într-un birou plin de cărţi. Desşurubezcapacul şi suflu în instrumentul inelar ob-servând ulterior baloanele mari, sticloase pe carese întind moale privelişti convexe şi scânteieriargintii. Le analizez şi văd în ele birouri luxoase,unele moderne, altele victoriene, antice, femi-nine...Toate ilustrau elementele încăperii în caremă aflam, însă erau transfigurate şi colorate.Tapiţerii dantelate, laptopuri sau lămpi cupetrol- al doilea argument este faptul că iubireadeformează viziunea asupra realităţii, mo -delând-o în funţie de formele sale cameleonice.Tristeţea poate proiecta ploi tomnatice şiplumburii în cea mai însorită zi de vară, pasi-unea poate înflori trandafiri mătăsoşi pe o pa-jişte uscată. Iubirea apare să proiecteze constantimagini în spatele retinei, modificând realitatea

76

ESEUCervantes

în ton cu aromele sale, schimbându-şi diapozi-tivele în funţie de faţa pe care alege să o poarteîn respectiva circumstanţă. E magică prin acestfapt, schimbând decoruri şi pictând iluzii,încălecând note muzicale în game incendiare,concentrând pasiuni vibrante şi fericire încrescendouri.

Baloanele se sparg umede cu sunete surde,sfâşiind violetul misticismului. Încerc să îmireiau studiul şi aleg din infinitele rafturi cu cărţiun album cu pictură renascentistă. Răsfoind, găs-esc parcă rătăcit un tablou cu nimfe a lui Boti-celli. Înainte să apuc să fixez detaliile, privireami-a fost mutată pe pârâul ce se ivise din podea.Aplecându-mă asupra lui, constat că nu mai amnicio carte în mână şi mă aflu într-o luncă ce de-gaja un sentiment mitic. Râul reflectă lumini şitexturi sticloase, adăpostind pe malul său nimfecu flori şi frunze de laur în păr, urechi ascuţite şiochi verzi. Pielea lor era la fel de albă ca şi mar-garetele ce creşteau printre ele şi mă simţeamcuprins de o fascinaţie orfeică. Un alt argumentvizează preocuparea nedefinită, excesivă şi deorigine necunoscută pentru ,,eternul feminin’’,cum îl numea Göethe. Îndrăgostit fiind, acesta sedelimitează de postura profană sau maternă,căpătând conotaţii translucide. Farmecul bruscdobândit atrage ca nectarul divin, pierzând oriceinteres pentru alte fiinţe şi conferind obiectuluiadoraţiei un rang sacru, proiectându-l într-o Nir-vana aurie. Devine o instanţă angelică, demnă devenerat, cu sclipiri selenare şi parfumate.Printr-o vrajă fantastică, eternul feminin devineacum un centrum mundi viu, dinamic,învingând prin alura sa divină orice alt conceptsacru şi identificându-se cu absolutul.

Nimfele îmi zâmbesc şi se transformă încărţi aşezate cuminţi pe rafturi. Pun albumul laloc şi îmî indrept paşii spre un toc de ochelari,uitat de câţiva ani pe birou. Îl iau în mână şi măîndrept spre oglinda înrămată de pe perete, pecare stă aşezată ca praful o tăcere grea. Deschidtocul şi decid să încerc ochelarii cu rame neo-bişnuite ale bunicului meu. Mă văd în oglindăcu trăsături noi, zâmbitoare, cu obraz de piesicăşi ochi marini, cu piele întinsă şi gene elastice.Hainele mi se scimbaseră în altele noi, lucioase,curate şi elegante.

Al patrulea argument vizează misticitateacu care iubirea ne schimbă şi pe noi înşine. Prinputerea sa creatoare, ea ne modelează aura en-ergetică în aşa fel încât să fim sensibili la vibraţiiînalte, fierbinţi, solare. Ea aduce la suprafaţă eulnostru sensibil, veridic, primordial, înnăbuşitde-alungul timpului. Iubirea ne schimbă într-ofiinţă pur şi simplu iubitoare, pentru a puteacapta la randul nostru sentimente şi experienţeidentice din punct de vedere spiritual. Lăsându-te atras în această sferă dulce şi rozalie, eşti scăl-dat într-un balsam exorcizator, regenerator şibenefic care te iniţiază în vederea unei lumidominate de teofanii şi eternităţi temporare. Înconcluzie, magia este, dacă nu un echivalent cecompletează iubirea, atunci un epifenomen alacesteia, prin transfigurările şi fenomenele pecare le presupune.

Mă întorc în faţa biroului. Amor acvatic...,,Aici îşi dă plinul/Tot ce-i de nespus/Etern fem-ininul / Ne trage în sus.’’ Închid cartea deschisăce rămăsese printre altele pe birou şi o aşez peraft la litera G. -Göethe...

77

PRIMITE LA REDACŢIE


SARAH DEJAR

Căutare

Mușcă lacomă luna din întunericul ce mă cuprinde la apus,gândurile-mi hoinărescpe potecile unde-ți pierd urma.Umbrele nopții caută în mine mușchiul copacu-lui,unde mi-am rezemat tâmpla să te ascult.Piatra s-a rostogolit peste somnul meu,cu ochii strânși, ascultam cântec de greier.Izvorul a fost secat de lumină.Umbrele răscoleau prin noi amintiri.Luna mi-a tremurat în zori sărutul tăuși-am auzit chemarea.Când am întors capul,răsărea soarele.

MADALINA ELENA BARBU

Aleg...

Aleg să mă dezleg, de-al dragostei blestemAleg să te alung, deşi am să te chemAleg să mă prefac, că am zburat cu vântulAleg să mă cobor, când m-o chema pământul.

Aleg să-ţi fiu vioară, arcuşul cel mai finŞi când m-o prinde dorul, prin cânt să mi-l alinAleg să-mi amintesc, fărâmele din glasAleg să port în suflet, atât cât a rămas.

Aleg să-mi umplu poala, cu florile iubiriiAleg să iubesc viaţa, spre calea mântuiriiAleg să nu mai sufăr, să fiu un om mai dreptAleg să-mi urmez drumul, deşi nu-s înţelept.

Aleg să mă cunosc, să aflu cine suntAleg să-mi măsor vorba, să n-o arunc în vântAleg să mă-ncălzesc, cu-aceleaşi amintiriSă port povara clipei, când ne-am unit priviri.

Aleg să mă dezleg, de-al meu ascuns îndemnPe suflet port o rană, cu care mă însemnAleg să curg cu timpul, spre ţărmul nemuririiAleg să cânt, să plâng, mă las în voia firii.

MARIA TRIF

Dorinţă

Obosită de lupta cu ceasurilesingurătăţii,aţipisem!Aţipisem pe o margine de timp amurgit,pe caldarâmul de un rece durutdin încăperea gri a sufletului.M-a trezit pe neaşteptate,cu un strigăt,ascuţit,DORINŢAIat-o,îmbrăţişată strâns de un vis aprins...rebel!Cu ochi incandescenţi şi braţe arzândese prinde împreună cu elîn dansul neputinţei-Un pas înainteun pas înapoi,o zvâcnire la dreaptauna la stânga...Iat-o,zbătându-se în flacăra năzuinţei înlănţuite!Cu tălpile încinse,bătătoreşte furibundă,rugul deşertăciunii.Pare a fi o fecioară,o neprihănită Ioanăinvocând spiritul morţiiînainte de a fi mistuităde iadul nepăcatului său.

78

PRIMITE LA REDACŢIECervantes

DIANA OLTEANU

Privesc…

Între două litere, e ochiul tău.Nu cel verde-albastruîn care dansa mai ierisufletul meu…E ochiul care mă vegheazădin spatele gândurilor.Pe genele lui nu mai pot dansa,piruetele le fac acum în genunchi.

Nu, nici nu ştiiAm rămas aşa dintr-un 1 Iuniecând îmi aşteptam copilace se juca de-a v-aţi-ascunseleacu doi îngeri, acolo, pe norul cel cu suflet de apă…

Ea n-a coborât…Tu ai plecat …nici rămas bun nu ţi-ai luatAm simţit doar plesnitura din tâmplăşi un strigăt surd…două dureri îşi pierduseră cadenţa.

Acum,

ochiul tău, se deschide doar noaptea -e oglindă pentru păsările venitesă-şi fâlfâie mătăsurile sperând să cumperi măcar o lungimepentru singurătatea din dreapta.

Privesc…doar privesc

Să nu cumperide la păsări de pradă,niciodată!Dantelurile lor „fine” îţi pot zgâria partea aceea de gândpe care doar eu o ştiu,…doar tu o poţi recita.

Să nu cumperi, auzi?

Înveleşte-te mai bine cu pătura aceasta de rânduripe care o poţi îneca mai desîn lacrima adunată noaptea,în colţul stâng al ochiului care priveşte trist din spatele gândurilor…

MARIA ELENA CHINDEA

Împărtăşanie

beat de singurătate despărțeai flăcări linia vieții să prindă doar spuma din ruguri însetai la toate răscrucilenici un zenit nu prindea podul palmei răzvrătit decâtă beznăînghițea zilnic foamea ta vorace nu-ți păsa îm-plântai steaguri de cuceritorînșirând mărgele de genuni la gâtul viselor eu veneam cu timpul meu albastru să te umplunisipurile frământau sori stinși sub tălpile gându-luiurcam scărița circulară a sineluivremuirea zdrobea istorii mănoase din mânecaspațiului nostru locativca pe struguri în cramele inimiiapucam zorii de plete și-i scuturam de candori înploaie de vară cotropitoare vin de împărtășanie mă turnam în pocale tu căutai curios cuptoarele din care ți-am scosdorurile rumenite împărțeai gurilor de balaur dintre vertebre ceruriscoase din tolba gondolieruluiapoi alunecai pe-o liniște sacră în strana trupului o respirație își cobora harul grațieși începeai să mă bei în smerenii la fiecare înviereîncheietura înserărilor mele scutura toate muririleînainte de-a se arunca în lumină

și-a deveni îmbrățișare

79



BORIS MEHR

Ce a rămas?

Ce a rămas în noi nerostit?Tot ce am spus a pierit.Ține spada mea în dar, Brav marchize de Ronsard.Hai să tăcem câteva secole,pe Hercule,Râsul răzbună binele care se ascundeCa un cățel, ah, hainele, Cum cad ele, rămâne adevărulGol-goluț, tremurând.Îmbracă-te în doliu, frumoasă Poesie. Dacă sunt nebun, e în ordine. Mă simt sigur pe mine, vesel, optimist, puternic. Cucernic.Cuprins de vrajă trimit scrisori tuturor. Ele se întorc -adresă necunoscută

CREŢU IONEL

Bună dimineaţa dragii mei!Bună dimineaţa de duminică!...de vară... când ceaiul rece se răsfaţăfaţa caldă lipită de geamul rece...rasuflarea aburinda pentru desene în miez de zi... muzica nouă şi de dor: pentru nasturi aiurea lipiţi pe rochiţe verzi,pentru oameni ce te iau în braţe la telefon,pentru mare şi prieteni

ai aproape pescăruşii ce se răcoresc cu ceai rece sub umbreluţe în dungi şi îţi şoptesc sfaturi:fii mai curajos dimineţile când toate zburdă în agende fără culoare,să pui steluţe pe cer atunci când este înnorat, să trimiţi mesaje la prietenii de peste mări şi ţări să fii bun...în poveşti ţi se şopteşte secretul pentru o vară de vis: a se găsi căsuţa morăcănoasă,a se stropi cu vopsea verde pentru înseninare,a se umple cu oameni dreamy şi a-i servi limonada şi ceaiul de la prânz

până târziu în noapte... până atunci rămân plimbările pline de lovele ce ne ocupă toate băncile şi promisiunile de bilete pentru spectacol.

80

PRIMITE LA REDACŢIECervantes

RAMONA SANDRINA

şi, te aştept…nu contează timpul sau loculdin suflet îmi cad gânduri galbenezimţi de dor adânc,uneori, la asfinţit, când ies păsăriledin minese deschid flori din colţ de privireşi se apleacă peste pământpeste tot pământul tăutreci săgeată prin minede la dreapta la stânga,de sus în josnu ştiu unde eşti acumştiu doar că ea ştieeacea care deschide şi închide porţi de iubiresub sânul meu stângşi sângerează uneoricând nopţile cad asemeni unor cortine de frigşi teamă,iar pescăruşii îmi ciugulescşoaptelepe unde-ţi porţi sufletul, dragul meu?cât de mari sunt cerurile sub care te plimbi?ştii tu, că eu pot încăpea sub o frunză?mi-e dor…

TEODOR DUME

Stare de independenţă

la două priviri distanţă de orice drumce ar putea trece prin minerespir sângele care a pătruns lutulîn drum spre rădăcina facerii

dinspre răsărit se eliberează luminaca o jertfă...

GHIŢESCU ELENA

M-am indragostitS-a intamplat ca somnul sa mi-l fure,La varsta mea, se pare, n-am decenta,Ma pierd, ca o pustoaica, in padure,Cand, un copac imi face-o reverenta.

Smecher, in palc, ca-n ceata de flacai,Cu trup semet, zvacnind spre cer trufie,Daca-l ating, obrajii-mi ard vapai,Si ce fiori ma trec..., mai bine tac,Of, numai mie se putea sa-mi fie,La varsta mea, aceasta grozavie,Sa ma indragostesc de un copac.

IOANA BURGHEL

Tristeţe

Cât de departe eşti, iubite!Stau între noi şi munţi şi mare,Câmpii cu gene ofiliteori păsări rău prevestitoare.

Îmcepe Timpul să coboarepe scara Vieţii flori de gheaţăcând două umbre solitarestrâng apusurile-n braţe.

Ard, noaptea stele căzătoareşi ni-s tăcerile brumate.Se nasc poeme mişcătoaredin inimi triste şi uscate.

Eu vin spre tine ca o boare.Tu vii spre mine vânt prin trestiişi dorul nostru-i îmserarecând sufletul naşte prăpăstii.

În palme ducem fiecarescântei din flăcările stinseînsufleţind o lumânarepe trupurile noastre, ninse.

81



IURI IULIAN LORINCZ

Ultima poezie

m-ai învins viațănu mai pot scrie poeme frumoase cerneala s-a uscat în sufletmi-au ruginit cuvintele mai devreme într-un compost organicîmpânzit cu miceliul al unei ciuperci necrofagecare-mi devorează fiecare globulă de sângemi-au migrat rimele din cartea cu pagini albitede anotimpuriîn neștiute puncte cardinalesoarele se ascunde de minela fel si lumea asta pe care am iubit-o mai multdecât pe mine sunt un reziduu ineficace tolerant umilm-ai învins viațăștiam că lupta sisifică cu tineeste un batalion de emoticoane lăsate în locul urmelor pașilor meidevin mic ascund inima într-un ierbar raportat la univers sunt bătrân într-o mare de mâini întinse spreminepe care le refuz categoric conștient că după mine nu va fi nicio furtunăsoarele va apune în pleoapele melepreț de-o veșnicie tainică și recem-ai învins viațăașa cum ai învins și această poezieultimatum evadat din durerea inimii melenu am scris niciodată o poezie frumoasănumai strigăte disperate transformate-n cuvintetrăiri eșuate sub formă de versuri nu mai auzit niciodată viațănici tu tinerețedesfrâul meu incognitoîn mine a existat doar lumea asta marecăreia i-am dat din zilele melefără să cer nimic în schimbpasarea mea zboară pe spate

ghearele ei mi-ating tălpile...ascultați ascultați fâlfâitul aripilor sub iarbăsfâșie-n silabe poeziași ultima mea felie de viață

SANDU CĂTINEAN

Ai fost o tânără mireasă

Ai fost o tânără mireasăIubita mea din nopţi târziiSe risipea lumina luniiCând noi băteam cărări pustii

Ardeam la focul viu al nopţiiIubirea noastră, jar nestinsPrin vaduri ne juram credinţeDar nu iubirea a învins...

Argintul apei mi te-aducePrin unda gândului ce-l portIar chipul tău stagnează dulceCa şi-un vapor pe-un chei de port

Ne-am risipit prin poala vieţiiPurtaţi de-un vânt pustiu şi receCrezând că ne-om uita iubireaNe-am vrea senini, dar nu ne trece

Ne-am rătăcit prin spuza lumiiIubirea noastră, vânt de searăŞi-am da orice s-apridem foculDin nopţile de-odinioară...

Dar n-om mai fii nicicând fericeIubirea-am dat pe vagi iluziiAzi ne cântăm iubiri deşarteAşa cum tragic cântă surzii

Iar timpul, răul, nu ne iartăMireasa mea, din nopţi târziiUn strigăt parcă mi te cheamăZadarnic însă...n-ai să vii.

82

EVENIMENTE CULTURALECervantes

Premiile pentru literatură pe 2012,acordate de NOII BARBARI

Poezie: • Moni Stănilă, Sagarmatha, editura Tracus Arte• Alexandru Vakulovski, Daţi foc la cărţi, edituraTracus Arte• Şerban Axinte, Păpădia electrică, Casa de PariuriLiterareProză: • Biblidioteca, roman, Mihail Vakulovski,editura Casa de Pariuri LiterareDebut: • un cristian, Morţii mă-tii, Casa de PariuriLiterare• Anatol Grosu, Epistola din Filipeni, Casa de edi-tură Max Blecher

Premiile TIUK pentru 2012DebutPoezie• Livia Ştefan, „Re.volver” (Casa de Pariuri Lite -rare)• Anatol Grosu, „Epistola din Filipeni” (MaxBlecher)

Roman• Un Cristian, „Morţii mă-tii” (Casa de Pariuri Li -terare)• A.R. Deleanu, „Îmblînzitorul apelor” (Casa dePariuri Literare)

Proză scurtă• Mihai Bădică, Şoricelul din Kitej Grad“ (Casa dePariuri Literare)

Muzon• Autumn Hotel – Nick Făgădar

Poezie• Radu Vancu, „Frînghia înflorită” (Max Blecher)• Marius Conkan, „Extazul Sfîntului Markon”(Tracus Arte)

ExistenţialTiuk• Dumitru Crudu, „Eşarfe în cer” (Cartier)

Proză• Aureliu Busuioc, „Şi a fost noapte…” (Cartier)• Cosmin Perţa, „Teofil şi Cîinele de lemn” (HergBenet)

BizaroTiuk• George Mureşan, „Ancheta”, Ed. Mediamprpho-sis

ScurTiuk• Veronica D. Niculescu, „Roşu, roşu, catifea.Povestiri cu î din i” (CDPL)• Liviu Antonesei, „Victimele inocente şi colateraleale unui sîngeros război cu Rusia (Unsprezecepovestiri)” (Polirom)

AntologiaTiuk• Constantin Acosmei, „Jucăria mortului“ (CDPL)

Până pe 26 august 2013 se trimit poe -mele pentru FESTIVALUL NAŢIONAL DEPOEZIE „NICOLAE LABIŞ“, ediţia a XLV-a

Consiliul Judeţean Suceava, prin Cen-trul Cultural „Bucovina“, secţia Centrul pentruConservarea şi Promovarea Culturii Tradi -ţionale Suceava, în colaborare cu SocietateaScriitorilor Bucovineni, Colegiul Tehnic „PetruMuşat“, Muzeul Bucovinei şi Primăria comuneiMălini, organizează ediţia a XLV-a a Festivalu-lui naţional de poezie „Nicolae Labiş“, în pe-rioada 27 – 29 septembrie 2013, la Suceava şiMălini.

Concursul îşi propune să descopere, săsprijine şi să promoveze noi şi autentice talenteîn rândul tinerilor creatori de poezie.

83

EVENIMENTE CULTURALE


Lansare de carte Ioana Burghel şi Daniel Dăian

- Tg.Jiu - 09.08.2013 -

,,HOAŢA DE MACI” ŞI ,,JURNALUL CELORPATRUZECI ŞI PATRU DE MINUTE DE CÂNDSUNT VIU “

CONCURS DE POEZIE TRICOLORĂ pentru ROMÂNII

de pretutindeni

Mai sunt doar 15 zile de înscrieri!„A vorbi despre limba în care gândeşti este

ca o sărbătoare. Limba română este patria mea. Deaceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, deaceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea,pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentrumine, viaţa se trăieşte.” Nichita Stănescu

Puteţi participa sau/şi distribui.Cu mulţumiri, prof. Badicioiu Laurentiu

web: www.romeojulietalamizil.ro

1. La concurs pot participa autori în vârstăde până la 50 de ani, care nu sunt membri ai Uni-unii Scriitorilor şi nu au debutat editorial, la ur-mătoarele secțiuni:

a) Categoria Junior, pentru participanţi învârstă de până la 16 ani inclusiv

b) Categoria Senior, pentru participanţiîntre 17 şi 50 de ani

2. Participanţii pot trimite 1-3 lucrări înproză, dactilografiate la 1,5 rânduri, de până la 15pagini fiecare lucrare, format A4, semnate cumotto şi având precizarea categoriei Junior sauSenior, dar fără alte precizări privind persoana.

3. Lucrările, dactilografiate în 2 (două)exem plare, vor fi trimise pe adresa: Muzeul Lite -

raturii Române Iaşi, str. V. Pogor nr. 4, cod.700110, Iaşi, cu menţiunea Pentru ConcursulNațional de Proză „Mihail Sadoveanu”, până ladata de 4 octombrie 2013 (data poştei). În coletulpoştal va fi introdus un plic închis (având acelaşimotto), care va conţine numele şi prenumele au-torului şi un CV complet (locul şi data naşterii, ocopie după cartea de identitate, studii, activitateliterară, adresa completă, numărul de telefon şiadresa de e-mail).

4. Juriul Concursului, stabilit de MuzeulLiteraturii Române Iaşi şi Uniunea Scriitorilor dinRomânia, va acorda, pentru fiecare categorie devârstă, Premiul „Mihail Sadoveanu”, premiile I,II şi III (în bani), precum şi menţiuni din partearevistelor literare partenere, constând în publi-carea textelor.

5. Lucrările premiate vor fi publicate, cuacceptul autorului, în antologia ConcursuluiNaţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, ediţia a IV-a, 2013.

Persoană de contact: muzeograf LiviuAPETROAIE (tel: 0747.499.408)

Casa de editură Max Blecher(www.maxblecher.ro) şi Editura Herg Benet(www.hergbenet.ro) organizează ediţia a III-a aconcursului anual de debut, continuând iniţiativapornită în 2011, al cărei scop este descoperirea şipublicarea unor autori valoroşi încă nedebutaţi învolum. Un concurs deschis poeţilor şi prozatorilorpregătiţi să propună publicului cărţi puternice şioriginale, cărţi pe care cele două edituri le vorpublica şi promova în maniera în care au făcut-ocu volumele câştigătoare ale primelor două ediţii.

O şansă pentru scriitorii nedebutaţi învolum de a-şi face cunoscut numele – şi, fireşte,pentru editori, de a propune publicului cărţi ade-vărate, actuale, greu de uitat.

84

EVENIMENTE CULTURALECervantes

În ultima vreme, Editura ”Destine” din Mon-treal (Canada) m-a solicitat frecvent pentru atipări volumele de versuri ale poetului georgeFilip. După o primă operațiune de editare a uneicărți, mulțumirea editurii montrealeze s-a mate-rializat în trimiterea spre tipar a unei trilogii scrisăde același poet. Mă bucur să aduc în atenția con-sumatorilor de poezie cu rimă această trilogie deexcepție care va fi lansată în această toamnă la Bu-curești, Târgoviște, Drobeta Turnu Severin șiPitești – în prezența autorului.

Iată ce scrie alt mare poet canadian deorigine română, în prefața unuia dintre volumelece compun trilogia: ”Nu o dilemă am în faţă, ci oresponsabilitate foarte grea. Să scriu şi să spunlumii tot ce nu ştim dar trebuie ştiut despre aceastăTRILOGIE pe care enigmaticul poet george FILIP(așa îi place să-și scrie numele) ne-o pune la în-demână. Cele trei volume de versuri descriu defapt un triunghi, ochiul Divinităţii, care ne spunedin tainele lumii. Cam asta îşi propune poetul... săne îndrume şi să ne convingă - prin trei mărturiipoetice, scrise şi date nouă ca ”letopiseţ”. Senumesc: ERA POEȚILOR, AXIOME și TOP SE-CRET - 2013. Poetul george FILIP este el însuşi oenigmă, el se perindă veşnic prin nebuloasa in-finită a existenţei noastre temporal materială. In-contestabil şi cert este că acesta există şi este deneconfundat.”

Ștefan Doru DĂNCUȘ

Trilogia ”filipineză”

85

X


MEDITAŢII

Clasicul rus i-a scris, în urmă cu mai multde o sută de ani, o scrisoare fratelui său, un pic-tor talentat, dar slab de caracter şi suferind dealcoolism.

Anton Pavlovici Cehov, ştiind slăbiciunilefratelui său, întotdeauna îşi făcea griji pentruacesta şi era mâhnit din cauza atitudinii in-diferente pe care Nicolai o avea faţă de darulsău. El scria: “Moare un veritabil talent rus,moare pentru nimic.” Încerca să-l facă să înţe-leagă că face o mare greşeală ducând o astfel deviaţă.

A reuşit să scrie o scrisoare emoţională,sinceră, pe care ar trebui să o citim fiecare. Nutrebuie să fim alcoolici care vegetează pe undeapucă, dar în mare, mulţi din noi, ca şi NicolaiPavlovici, ne-am adâncit în compasiune faţă depropria fiinţă, ne subestimăm talentele şi stămîn poziţia de “nimeni nu ma înţelege”, făcândprin asta mai mult rău nouă, persoanelorapropiate, celor cărora nu le suntem indiferenţi.

Neapărat citiţi această scrisoare. Mareleclasic al literaturii ruse poate să vă înveţe multelucruri.

Moscova, 1886

“Mi te-ai plâns adeseori că “nimeni nu teînţelege”. De asta nu s-au plâns nici măcarGoethe şi Newton. S-a plâns numai Hristos, darEl nu vorbea despre propria persoană, ci despreînvăţătura Sa… Toţi te înţeleg perfect… Dacănici măcar tu nu te înţelegi, nu-i învinui peceilalţi.

Te asigur că, în calitate de frate şi apropiatal tău, te înţeleg şi din tot sufletul te compă-timesc. Toate calităţile tale eu le cunosc foartebine, le apreciez şi am cel mai adânc respectpentru ele. Eu, dacă vrei, ca dovadă că te înţe-leg, pot să ţi le enumăr. După mine eşti bun,prea bun aş zice, mărinimos, nu eşti egoist, te

împarţi până la ultimul bănuţ, sincer. Îţi suntstrăine invidia şi ura, eşti ingenuu, îţi este milăde oameni şi animale, nu eşti meschin, nu eştiranchiunos, ai încredere în semenii tăi. Ai fostînzestrat de sus cu ceva ce nu are toată lumea:ai talent. Acest talent te situează deasupra amilioane de oameni, deoarece la 2.000.000 deoameni le revine un pictor.

Talentul te situează mai presus: chiar dacăai fi fost broască râioasă sau ţestoasă şi atuncite-ar fi respectat, pentru că talentului i se iartătotul. Ai un singur neajuns. De la el ţi se tragtoate problemele. Defectul tău e lipsa totală deeducaţie. Iartă-ma, desigur, dar veritas magisamicitiae (adevarul mai presus de prietenie)…Ideea e că viaţa are propriile condiţii. Pentru ate simţi ca peştele în apă într-un mediu de int-electuali, pentru a nu fi străin în mijlocul ei şisă nu te apese, trebuie să fii binecrescut. Talen-tul te-a adus în acest mediu , îi aparţii, dar… teatrage în afara lui şi trebuie să balansezi întrepublicul cultural şi locuitorii de vis-à-vis. Îşipune amprenta şi provenienţa din clasele dejos. E greu să o învingi, deosebit de greu.

Oamenii educaţi, în opinia mea, trebuie săîndeplinească următoarele condiţii:

1.Ei respectă personalitatea umană, de aceeasunt întotdeauna indulgenţi, blânzi, ama-

bili, îngăduitori. Ei nu se răscoală din cauza căle lipseşte un ciocan sau o bucată de gumă deras pierdută; locuind cu cineva, ei nu fac dinasta o favoare şi la plecare nu zic: “cu dumnea -voastra e imposibil de trăit”. Ei iartă şi gălăgiaşi frigul şi carnea arsă şi iuţimea şi prezenţa înlocuinţa lor a persoanelor străine.

2.Nu sunt compătimitori numai cu cerşe-torii şi pisicile. Ei suferă şi pentru ceea ce

nu se poate vedea cu ochiul liber.

3.Ei respectă proprietatea altora şi de asta îşiplătesc datoriile.

Anton Cehov: 8 calităţi ale unui om educat

86

XCervantes

MEDITAŢII

4.Sunt curaţi la suflet şi le este frică de min-ciună ca de foc. Nu mint nici măcar în

privinţa fleacurilor. Minciuna este jignitoarepentru cel ce o ascultă şi îi scade respectul faţăde cel care o spune. Ei nu pozează, se comportăpe stradă la fel ca acasă, nu aruncă cu praf înochii celor mai mici… Nu sunt flecari şi nici in-discreţi atunci când nu li se cere. Din respectpentru urechile celorlalţi, ei adesea tac.

5.Ei nu se depreciază pentru a obţine com-pasiune şi ajutor de la ceilalţi. Nu cântă pe

strunele altor suflete, pentru ca drept răspuns,aceştia să ofteze şi să-i răsfeţe. Ei nu spun: “pemine nu mă înţelege nimeni!”

6.Nu sunt vanitoşi. Nu se lasă atraşi destrălucirea diamantelor false, nu ţin să facă

cunoştinţă cu celebrităţi, nu se entuziasmeazăde primul întâlnit la “Salon’e”. Nu caută să fiecunoscut în toate berăriile.

7.Dacă au talent, îl respectă. Pentru astasunt gata să sacrifice liniştea, femeile,

vinul, agitaţia.

8.Ei caută să-şi cultive simţul estetic. Nu potsă adoarmă îmbrăcaţi, nu admit ca

peretele să aibă crăpături pline de ploşnite, sărespire aer murdar, să păşească pe podeauaplină de scuipat şi nu se mulţumesc cu mân-carea pregatită la lampa de gaz. Ei încearcă să-

şi înnobileze şi să-şi stăpânească instinctualsexual. În această privinţă, ei sunt educaţi şideloc vulgari. Nu cer de la o femeie să li sedăruiască trupeşte, să miroase a transpiraţie;mintea lor se manifestă prin abilitatea de a seda drept însărcinate şi de a minţi fără încetare.Ei nu fac abuz de vodkă. Nu miros dulapurile,deoarece ştiu că nu sunt nişte porci. Ei beaudoar când sunt liberi sau la ocazii alese, pentrucă au nevoie de o minte sănătoasă într-un corpsănătos.

Şi încă multe altele. Aşa sunt cei educaţi.Pentru a creşte mai sus de nivelul mediu, încare ai rămas prins, nu este deajuns să citestinumai din Pickwick şi să înveţi pe de rostmonologul lui Faust. Nu este deajuns să pleciîn Yakimanka (Un cartier din Moscova), pentruca peste o săptămână să fugi de acolo.

Aici este nevoie de muncă neîntreruptă, zişi noapte, să citeşti necontenit, să studiezi,voinţă. Trebuie preţuita orice oră. Călătoriile înYakimanka şi înapoi nu te vor ajuta. Trebuie sărenunţi la modul tău de viaţă definitiv şi săcoteşti brusc. Vino la noi, sparge sticla derachiu şi apucă-te de citit. Măcar pe Turghenev,pe care nu l-ai citit…”


87

X


MEDITAŢII

1. Moneyball Ecranizarea după

cartea lui Michael M. Lewisa apărut în cinematografeîn anul 2003. Povestea secentralizează asupraechipei de basebal din Oak-land și directorul acesteia,Billy Beane. Scopul lui estesă creeze o echipă de basebal capabilă să facăfață concurenței, în ciuda problemelor finan-ciare cu care se confruntă.

2. Boiler Room Filmul arată un mediu

de afaceri corupt, bazat peînșelarea clienților. BoilerRoom este o cameră, carepare că “fierbe” de pasiuni,un loc teribil, care poateservi ca atmosferă de lucrudoar pentru oamenii cu per-spective paradoxale asupravieții.

3. Yes man Eroul principal se află într-o permanență

stare de depresie și spune de fiecare dată „NU”prietenilor săi, când aceștia îl invită undeva.Numai că într-o bună zi, el încheie o înțelegereprin care trebuie să răspundă cu „DA” la oricepropunere.

4. Knockin’OnHeaven’s Door

Soarta îi adună pe toțiprotagoniștii peliculei într-unspital, unde medicii le pun undiagnostic sumbru adicămoartea. Tuturor le-a mairămas doar câteva ore de trăit.Evenimentele se desfășoară într-un ritm alert: eifură o mașină cu un milion de mărci germane, înportbagaj și fug din spital.

5. Pay It Forward Imaginați-vă că îndepliniți

o favoare importantă cuiva și îicereți în schimb, să vămulțumească prin a îndeplini ofavoare altor trei persoane, care larândul lor trebuie sămulțumească altor trei și tot așamai departe, la nivel global, îm-

prăștiind căldură și bunătate. Cât de efectivă poatefi această idee? Elev în clasa a șaptea, Trevor Mck-inney hotărăște să verifice aceasta începând lanțulfaptelor bune.

6. Wall Street: Money NeverSleeps

După ce și-a încheiat contractul, fostul raidercorporatist, Gordon Gekko, iese din închisoareîntr-o lume nouă, complet schimbată, în pragulunei crize financiare. El este un „dinozaur” alecărui metode sunt deja învechite, iar reputația

Filmul motivaţional, şansa pentru educaţia din România

Orice film motivează, în felul său, dar fiecare are un fundal psihologic diferit şi o încărcă-tură emoţională puternică. Ele ne îndeamnă să muncim, să fim mai activi, să ne schimbămmodul de a trăi şi atitudinea faţă de anumite lucruri. Cele mai bune 10 filme motivaţionale :capodopere ale cinematografiei internaţionale. Iată câteva dintre ele:

88

XCervantes

MEDITAŢII

proastă nu-l ajută deloc. Pe el îl alege ca partener,tânărul trader Jacob Moore. Moore îi propune luiGekko o înțelegere: el îl ajută să-și îmbunătățeascărelațiile cu fiica lui, cu care nu a mai vorbit timpde 11 ani și care îl acuza pe Gordon că e vinovatde sinuciderea fratelui său. În schimb, Gordon tre-buie să o ajute pe prietena lui Jacob să urce în vâr-ful scării financiare.

7. October Sky Lansarea rachetei sovietice

a creat o impresie puternicăasupra lui Homer Hickam, dinorășelul minier Coalwood dinVirginia de Vest. Homer decidesă-și construiască propria ra-chetă. Este ajutat de trei prieteniși de învățătoarea de la școală. Numai că tatăl luiHomer- un miner muncitor, îl vede pe fiul săucontinuându-i meseria și se împotrivește constru-irii rachetei.

8. The Intouchables Bogatul aristocrat,

Philippe, rămâne para lizat înurma unui accident nefericit.Din această cauză decide să an-gajeze un ajutor, numai că alege,în acest rol, cea mai nepotrivităpersoană un tânăr locuitor de

suburbie pe nume Driss, care tocmai a ieșit din în-chisoare. În ciuda faptului că Philippe este imobi-

lizat în scaunul cu rotile, Driss reușește să-i condi-menteze rutina zilnică aducând spiritul aventuriiîn viață.

9. What Dreams May Come După ce moare într-un accident auto, Chris

Nielsen devine nemuritor. El încearcă să rămânăalături de frumoasa sa soție Annie, care este mu-ritoare. Cu ajutorul duhului, care îi este dat ca în-soțitor, el începe să se obișnuiască cu noul mod deviață. Numai că soția sa, înnebunită de durere sesinucide și este izgonită în iad. El încearcă din răs-puteri să o găsească, pentru a fi alături veșnic.Doar că nimeni nu a reușit până acum să salvezeun suflet păcătos. Cu ajutorul prietenilor săi dinRai, Chris se angajează în cea mai periculoasă șichinuitoare călătorie din viața sa de după moarte.

10. The Pursuit ofHappyness

Chris Gardner este tatălunui băiețel de cinci ani și îșieduca singur copilul. Chrisîncearcă să-și facă copilul fericit.El lucrează ca vânzător, darsalariul nu-i permite să plăteascăîntreținerea și sunt dați afară din apartament.Ajunși în stradă, tatăl se angajează ca specialistîntr-o companie, dar și acolo salariul este sublimita normalului. Însă Chris și-a jurat să-șicrească fiul în ciuda greutăților.

89

X


MEDITAŢII

V-aţi întrebat vreodată de ce nu va ajungbanii, de ce copiii dumneavoastră par de necon-trolat, de ce plătiţi rate insuportabile la bancă, dece nu vă mai place nimic din ce aveţi în casă, dece vă vine mereu să vă certaţi cu toată lumea, dece vă simţiţi neglijat, ignorat, umilit, strivit de ceicare ar trebui să vă servească, de ce nu sunteţifericit şi nici măcar mulţumit, sau pur şi simplu dece fetele poartă de aproape doi ani cisme în miezulverii? Sunt convins că v-aţi întrebat. Dar v-aţi în-trebat de ce nu faceţi nimic pentru ca aceste ne-mernicii să nu mai continue? În cele ce urmeazăvoi încerca să vă ofer 5 motive pentru care răspun-sul la această ultimă întrebare este, de obicei, “Nupot”.

Le-am numit Metode pentru Tâmpirea Pop-ulaţiei pe scurt MTP-uri. Precizez că în cele ceurmează cuvintele “citititor” , “telespectator” şi“cetăţean român” vor fi înlocuite cu “bizon”şi/sau“fraier”

MTP -1În fiecare zi pe toate canalele media oferă-i

fraierului un exemplu de personaj realizat d.p.d.v.financiar şi insistă pe câţi de mulţi bani are respec-tivul, câte chestii mişto îşi cumpără în fiecare zi,cu ce femei sau bărbaţi bine umblă, în ce casăluxoasă trăieşte şi cât de simpatic e în discuţiile cupresa. În acest fel, puţin câte puţin, fraierul ajungesă fie, în mod real, interesat de viaţa acestui per-sonaj. Apoi oferă-i informaţii despre situaţii con-flictuale din viaţa acestui personaj realizat, degenul: divorţ cu scântei sau despărţire violentă,dispute pe moşteniri, corupţie, exprimări col-orate. Nu la fel de bine dar destul de eficiente suntşi informaţiile despre aspecte pozitive: căsătorie,o nouă cucerire, un act caritabil. Toate acestesituaţii au menirea de a fi comentate de cătrefraier împreună cu ceilalţi fraieri din lumea lui.Astfel bizonul se regăseşte în acele situaţii, iar dis-tanţa între el şi acel personaj i se pare insignifi-antă, deşi duhoarea de la ghenă îi ia nasul, rahaţii

de câini din faţa blocului i se lipesc de tălpi, se su-focă în autobuz, şeful urlă la el ca la un animal, iarla cumpărături face calcule mai abitir decât Gheba.

MTP – 2În fiecare zi pe toate canalele media explică-

i bizonului de unde să îşi ia cel mai avantajoscredit, care sunt bancile care au comisioane as-cunse şi, prin excludere, care sunt cele mai sigureşi unde trebuie să dea fuga să ia bani. Apoi, spune-i ce lucruri rele i se pot întâmpla dacă nu îşiplăteşte ratele. După ce te-ai asigurat că a înţelestoate astea combină totul cu MTP -1 astfel: DanBitman, personaj de succes, consilier al Ministeru-lui de Finanţe este garanţia pentru creditul tauimobiliar (deşi în reclama TV, el cântă şi sescălămbăie împreună cu o babă sclerozată şi cunişte spălaţi pe creier), doctoriţa lu’ peşte este ceacare te sfătuieşte să cumperi medicamentul de capchiar dacă nu te doare atât de tare încât să te în-dopi cu antinevralgice, Anna Lesko, cântăreaţa desucces (deşi o parvenită, complet lipsită de talentartistic) sau marele baschetbalist Gică Mureşan(un semianalfabet care abia zice două vorbe) îţiarată de ce trebuie să vorbeşti aiurea de sute deeuro pe lună la mobil. Apoi nu uita să mănâncimargarină de care Nadia Comăneci nu s-ar atingeîn veci, dar pe care ţi-o recomandă cu căldură.După asta ia-ţi haine ca piţipoanca cu fruntea în-gustă şi ţăţe mari la preţuri de trei ori mai maridecât în orice ţară din occident, dar produse subfranciză la noi.

MTP – 3În fiecare zi pe toate canalele media

dezvăluie-i bizonului prin ştiri repetitive sau talk-show-uri interminabile ce răutăţi fac autorităţile,cât de mult şi prin ce metode ingenioase furăbanul public. După ce îi întipăreşti asta în minteuimeşte-l: fă un spectacol din orice realizare aministrului sau primarului prezentat drept hoţ înzeci de rânduri. Arată-i de o sută de mii de ori cebine se circulă pe podul sau şoseaua abia inaugu-

5 Metode pentru Tâmpirea Populaţiei (MTP)

90

XCervantes

MEDITAŢII

rate, ce sisteme de siguranţă super-performantepentru siguranţa bizonului a cumpărat, ce eveni-mente artistice de înaltă ţinută şi popularitate vaorganiza. În acest mod,fraierul, deşi îndrăcit dezecile de nereguli prezentate în legătură cu acelpolitician, nu va simţi că e totul pierdut, ci dim-potrivă, că acolo sus, cineva lucrează şi pentru el.Totul se poate rezuma prin fraza cretinoidă: “Afurat el dar şi face!” Prin această metodă, se legit-imează deturnarea sistematică a banilor publici înbuzunarele unora, prezentă în toate structurile destat de la noi. Apoi, ca toate lucrurile să aibă unpic de sare şi piper arată-i fraierului câţivabarosani încătuşaţi, dar uită subiectul sautratează-l cu superficialitate când aceştia suntachitaţi de justiţie sau primesc pedepse cu sus-pendare.

MTP – 4În fiecare zi pe toate canalele media arată-i

fraierului informaţii ultra-detaliate despre clanuride cămătari, tâlhari, bătăuşi, spărgători de banci,elevi bătuţi de alţi elevi sau de profesori, pietoniomorâţi de şoferi recalcitranţi. Arată-i bizonuluică nu mai este în siguranţă nicăieri şi că nu maitrebuie să îşi lase copilul în faţa blocului. Dupăaceea combină această metodă cu MTP – 2 şiMTP -3. Vei obţine un mesaj beton prin carefraierul va întreprinde treptat următoarele acţiuni: îşi va cumpăra o uşă metalică, va face contract demonitorizare cu o firmă de pază, îşi va lua pistolcu bile, îşi va asigura casa, maşina, partenerul deviaţă, copilul şi pe sine. Apoi, acesta aparent lin-iştit se va uita cu aviditate la cum îi explică Ciocandespre eficienţa oamenilor legii atunci când au de-scins în casa traficanţilor din Ferentari şi au con-fiscat “uriaşa” cantitate de 200 de grame decocaină (deşi anual la noi se trafichează tone)

MTP – 5În fiecare zi pe toate canalele media

convinge fraierul că toată lumea este îngrijoratăde soarta educaţiei. Apoi arată-i prin mii de alteexemple de ce în România nu are rost să facişcoală. Combină cu MTP – 1 şi prezintă-i “vedeta”(o femeie independentă care ţine la principii) careare de toate pentru că a fost sponsorizată de “iubi”cel potent financiar, bătrân dar generos. Arată-iprofesoare de română care dansează la bairamuriorganizate de Vanghelie, sau care fac striptease lawebcam. Apoi, îndrumă fraierul să se cultural-izeze cu un roman imbecil de-al divei Mihaela Ră-dulescu şi să citească cărţi despre: cum să ajungibogat, vedetă sau fotomodel când el e de fapt unsărăntoc, un nimeni şi un urât.

Aceste lucruri consider că descriu cel maibine parteneriatul “stat + privat + media” careacţionează , de ani buni, pentru indobitocirea in-divizilor din această ţară. Lista de MTP-uri poatecontinua aproape la nesfârşit dar sper că prinacestea am surprins o parte din esenţial. Aş dorisă precizez că nu aş avea aroganţa să pretind că eunu mă încadrez în această categorie a “fraierilor”.Ce îmi place să cred este însă că aceste metode num-au prins în totalitate. Mulţumesc “pe aceastăcale” propriei mele conştiinţe care m-a ajutat săfiu măcar un “fraier conştient“. Dacă nu v-amplictisit deja, voi reveni pe viitor şi cu alte Metodepentru Tâmpirea Populaţiei şi vă invit şi pedumneavoastră să povestiţi în ce mod v-aţi simţitfraieriţi. Unii vor spune că nu ajută la nimic să nedăm seama. Eu zic că ajută, şi ajută chiar undedoare mai mult: la cap şi la buzunar.

Sursa angel.org.ro

91

X


ISTORII REGĂSITE

În casa din Iasnaia Poliana, ea fusese am-basadorul realităţii cotidiene, ea amintea mereude bani, spunea că şi copiii lor trebuie să tră -iască aşa cum trăieşte toată lumea, că fetele tre-buie să se mărite, iar băieţii trebuie să termineliceul şi universitatea, că nu e bine să te certi custatul pentru că poţi fi surghiunit, că trebuie să-ţi păstrezi renumele de mare scriitor şi pentruaceasta să mai scrii încă o carte ca Anna Kare -nina. Îşi zicea că ea trebuie să editeze singurăcărţile soţului ei, aşa cum făcea soţia lui Dos-toievski. În afară de aceasta, spunea că trebuiesă trăieşti în „lumea bună” şi nu printre nişteoameni ciudaţi şi, după părerea ei, înapoiaţi.Era reprezentanta bunului simţ şi sintetizatoate prejudecătile vremii.

În acelaşi timp, era şi creaţia lui Tolstoi,mai în vârstă decât ea cu şaisprezece ani. Îliubea şi, în această iubire, era chin, gelozie şivanitate. Tolstoi cultivase în soţia sa multe dinpropriile sale defecte, trecându-i-le, aşa cumpredai o ştafetă.

Sofia Andreevna nutrea visuri măreţe.Voia să scrie şi ea cărţi, să primească oaspeţi,să cânte la pian. Dar şi la pian Lev Nikolaevicicânta mai bine decât ea.

Lev Nikolaevici, unul din oamenii cei maide seamă pe care i-a dat istoria omenirii, s-aschimbat de multe ori în timpul îndelungateisale existenţe. Nu o dată, s-a depărtat de soţialui pentru a se îndrăgosti din nou de ea. O des -cria cu entuziasm, cum stă pe divanul vechi depiele, într-o rochie liliachie, aceeaşi pe care opurtase în primele zile ale căsătoriei lor. I sepărea că reuşise să cunoască fericirea. Pentruca altă dată să fie chinuit de suferinţa că nicinu-şi poate schimba viaţa din temelii, nici nu-şi poate transforma soţia.


sursa:http://istoriiregasite.wordpress.com/2013/05/25/tolstoi-si-sotia-sa-iubire-chin-si-gelozie/

Tolstoi şi soţia sa – Iubire, chin şi gelozie

La Iasnaia Poliana, alături de Lev Tolstoi, a trăit şi a muncit soţia sa, SofiaAndreevna Tolstoia. Viaţa i-a fost presărată de multe supărări; a fost geloasă, a visatcă atât ea, cât si copiii ei se vor dedica literaturii, a sperat că va reveni tinereţea şidragostea lui Lev Nikolaevici. Singura vină a acestei femei era că se născuse la 1844,în casa medicului de curte Andrei Evstafievici Bers şi a soţiei sale Liubov Aleksan-drovna, din familia Islavin, că se căsătorise cu Tolstoi, în 1862, că făcuse mulţi copiicu el, că visase şi se străduise să-i facă fericiţi, că năzuise şi pe Lev Nikolaevici să-lfacă fericit în felul în care erau fericiţi alţi oameni, că nu putuse fi fericită alăturide el.

92

XCervantes

CURIOZITĂŢI LITERARE

Jack London. Autor alunor romane precum ” TheCall of the Wild” sau ”WhiteFang”, Jack London era unpersonaj bizar, energic, înţesatcu idei socialiste. Când mamasa era însărcinată, a încercat şase sinucidă cu o supradoză delaudanum şi trăgându-şi unglonţ în cap, care însă a deviat. London ajunge săfie un pirat, un căutător de comori şi un rev-oluţionar, nu rareori susţinând asasinatul politicsau genocidul, în funcţie de moment. Se crede căera bipolar, iar deseori exagera cu alcoolul. Firesuicidală şi el, este posibil să se fi omorât cu osupradoză de morfină.

Kurt Vonnegut. Poate celmai bine cunoscut pentru ro-manul ”Slaughterhouse-Five”,o satiră despre propriile expe-rienţe din timpul celui de-aldoilea război mondial, KurtVonnegut s-a născut probabilcu o sămânţă de boală mintală.

Mama sa s-a sinucis în 1944 cu somnifere. Von-negut se considera un spirit umanist şi neglija înbună măsură preceptele religioase. Scrierile saleconţin ceva din seva umoristică şi întunecoasă alui Mark Twain, pe care îl venera. Suferea de de-presie şi a încercat să se sinucidă în 1984. Fiul săuMark a fost diagnosticat cu tulburare bipolară şiprezenta şi simptome de schizofrenie.

Hunter Thomp-son. Fondatorul jur-nalismului Gonzo,Thompson şi-a câştigatfaima datorită cărţii”Fear and Loathing inLas Vegas”, şi unei vieţipersonale tumultoase,pline de momente denebunie, droguri, alcool şi o pasiune pentru pis-toale. Nesăbuinţa îl aduce în pragul morţii, maiales prin aventurile sale cu Hell’s Angels, dar aceş-tia, când îşi dau seama de intenţiile sale sinucigaşe,îl îndepărtează. Anii cei din urmă şi-I petrece la ofermă din Colorado, iar moartea survine în urmaunei răni provocate cu o armă de foc în 2005. Notasa de adio suna astfel: ”Gata cu jocurile. Gata cu

Irina-Maria Manea

10 scriitori sinucigaşi…

Deşi imaginea artistului torturat de proprii demoni a devenit destul de stereotipică,aproape arhetipală, ea are totuşi fundamente pe care le regăsim în numeroasele exemple descriitori extrem de talentaţi care au suferit de boli mintale ce au contribuit la degenerarea loremoţională treptată. Fiecare artist are o doză de nebunie, fără de care însă poate că nu ar maiputea crea…Van Gogh avea momente de disperare şi halucinaţii, când nu putea să lucreze,iar când putea o făcea într-un extaz vizionar extrem. Beethoven era faimos pentru lungilesale perioade de melancolie. William Blake, romanticul, era considerat un lunatic notoriu.O parte din dereglarea mintală generează capodopere, dar altă parte conduce la autodis-trugere. Iată 10 autori faimoşi care fie au comis suicid, fie cel puţin au încercat…

93

X



bombele. Gata cu plimbarea. Gata cu distracţia.Gata cu înotul. 67. Adică cu 17 peste 50. Cu 17 animai mult decât mi-aş fi dorit. Plictiseală. Suntmereu ţâfnos. Nu mai sunt amuzant pentru ni-meni. Începi să devii lacom. Poartă-te ca la vârstata. Relaxează-te – nu te va durea”.

Sylvia Plath. Plathsuferea de o depresie teribilă,în timpul facultăţii a fost su-pusă terapiei electroconvul-sive şi cu insulină, încercândsă se sinucidă. Multe dintreaceste experienţe le-a trans-format în artă prinredactarea romanului semi-autobiografic ” The Bell Jar”.Încearcă iar să se sinucidă provocându-şi un acci-dent de maşină, părăsindu-şi apoi şi bărbatul dupăce îl prinde înşelând-o. în cele din urmă reuşeştece îşi propune, inhalând dioxid de carbon. Aveadoar 30 de ani şi lasă în urmă doi copii.

John Kennedy Toole.Toată opera lui Toole estepostumă. Profesor la Univer-sitatea din Tulane, încearcăsă-şi publice romanul, ” AConfederacy of Dunces” prinintermediul editurii Simon &Schuster. În ciuda promisiu-nii, subiectul manuscrisuluinu este considerat suficient de

interesant încât să vadă lumina tiparului. Respin-gerea are un efect devastator asupra scriitorului,care se îngraşă văzând cu ochii şi îşi pierde simţulumorului. După o ceartă cu mama sa, întreprindeo călătorie care culminează cu suicidul său. ÎnBlioxi, Mississippi, leagă un furtun de ţeava de eşa-pament a maşinii şi îl trece prin fereastră, asfixi-indu-se. Mult timp după aceea, mama sa îlconvinge pe romancierul Walker Percy săcitească”A Confederacy of Dunces”. Percy este plă-

cut impresionat de imensul potenţial al ma -nuscrisului şi se foloseşte de relaţiile sale pentrua-l publica. Cartea, o capodoperă a comicului,câştigă Premiul Pulitzer pentru literatură în 1981.

Edgar Allan Poe. Poe,geniul torturat al macabrului,trăieşte în viaţa sa dramădupă dramă, incluzândmoartea soiei sale în floareavârstei. Recurge la droguri şialcool, iar melancolia sa in-tensă, precum şi obsesiamorţii se întrevăd destul declar în opera sa de un roman-tism întunecat, în special în ” The Raven”, o ba ladăa iubirii pierdute care îi aduce succes naţional.Încearcă să se sinucidă în 1848, când este găsitîntr-o stare de inconştienţă într-o tavernă din Bal-timore. Moare pe 7 octombrie 1849. Cauza morţiirămâne şi astâzi un mister, avansându-se teorii dincele mai diverse, cum ar fi de pildă rabia.

Virginia Woolf.Cea mai cunoscutăcarte a Virginiei Woolfeste desigur ”Mrs. Dal-loway”, un roman com-plex care se ocupă deteme precum instabili-tatea mintală, homo-sexualitatea, existenţa

însăşi. Autoarea suferă mai multe căderi nervoase,fiind internată pentru scurt timp în 1904, dupămoartea tatălui său. Mai târziu afirmă că a fostabuzată de fraţii ei vitregi, ceea ce în mod sigur acontribuit la agravarea stării sale psihologice. Celde-al doilea război mondial îi amplifică durerea –Londra ei dragă este distrusă de germani. Pe 28martie 1941 se îneacă în râul Ouse, umplându-şibuzunarele cu pietre. Coprul ei este găsit abia dupăo lună. Soţului îi lasă o scrisoare de adio emoţio-nantă.

94

XCervantes


Raymond Chandler.Chandler este părintele luiPhilip Marlowe, detectivulperspicace şi dinamic in-terpretat de HumphreyBogart în ”The Big Sleep”.Nu publică nimic până lavârsta de 50 de ani. Era unom dependent de alcool,destul de irascibil, cu

tendinţe depresive accentuate. Când soţia sa, cu 18ani mai mare ca el, moare în 1954, intră într-ocriză serioasă, încercând să se sinucidă în 1955.Proza sa curajoasă, minimalistă, câştigă mult ad-miraţie postumă, adică după 1959.

David Foster Wal-lace. Wallace se remarcăprin romanul ”InfiniteJest”, un magnum opusmasiv, de aproape jumă-tate de milion de cuvinte,incluzând detalii stufoaseîn notele de subsol. Profe-sorul universitar este ado-rat şi de studenţi, şi decititori, datorită modestiei şi empatiei deosebite decare dădea dovadă. Nu elaborează o operă foarteaccesibilă, dar percepţia sa acută şi înţelegereaprofundă au darul de a-I face pe cititori să se simtămai puţin singuri. Wallace însă suferă şi el de de-

presie toată viaţa, tratabilă doar cu medicamente.După ce resimte efectele secundare ale antidepre-sivelor, doreşte să renunţe la droguri, dar depresiaîi revine, iar în ciuda terapiei electroconvulsive, numai poate suporta durerea. Se spânzură la 12 sep-tembrie 2008. Fragmentele romanului la care lucrade ani buni sunt adunate într-un volum cu numele”The Pale King”.

Ernest Hemingway.În spatele apariţiei rigide aautorului capodoperelor”The Old Man and theSea” şi ”For Whom theBell Tolls” se ascund sufer-inţe psihologice acute. Înretrospectivă, psihologiisunt de părere că avea otulburare bipolară, cuschimbări temperamentale bruşte şi episoade ma-niacale. Se poate să fi avut şi leziuni cerebrale, dincauza conflictelor violente la care a luat parte. Certeste că suferea de hemocromatoză, o boală gene -tică gravă care implică depunerea excesivă de fierîn organism şi efectele devastatoare ale acesteia. Înanii 50 sănătatea sa se degradează rapid, iar în1960 îşi pierde orice speranţă. Terapia electrocon-vulsivă eşuează. Se împuşcă în 1961. Suicidul eradestul de comun în familia lui Hemingway – tatălsău, sora sa Ursula, fratele său Leicester şi nepoata,Mariel.

95

X


DIALOGURI INTERIOARE

Regimul comunist a ucis aproximativ100 de milioane de persoane, în timp ce na-zismul a făcut 25 de milioane de victime

Pentru ce am făcut o Revoluție? Pentru dărâ-marea comunismului. Atunci de ce simbolul secerași ciocanul nu sunt interzise în România? Pentru căam fost slabi și am cedat Puterea de bună voie și acumplătim pentru slăbiciunea noastră. Dacă analizăm is-toria acestui neam, mai mult rău au făcut rușii decâtalte nații cotropitoare. Sovieticii au impus comunis-mul cu forța și în regimul lui Dej au fost uciși intelec-tuali de marcă ai acestui neam și cei mai gospodaridintre țărani.

Dacă astăzi ieșim din casă purtând un tricou im-primat cu o svastică, riscăm să petrecem între 6 luniși 5 ani la închisoare. În schimb suntem liberi, celpuţin deocamdată, să ne afișăm într-un tricou cu CheGuevara, destul de popular printre tinerii români, saupoate chiar într-unul cu „Che al nostru” (în careforma feței lui Nicolae Ceaușescu o înlocuiește pe ceaa Che Guevara în același tip de tricou).

Un proiect de lege care ar putea interzice utili-zarea sub orice formă a simbolurilor ce țin de comu-nism a ajuns pe masa Guvernului, în condițiile în caresimbolurile naziste sunt interzise de 11 ani în Româ-nia și de mai mult timp în alte state europene. Câţivaistorici consultaţi de Yahoo! News, printre care și ini-ţiatorul proiectului, încearcă să explice de ce acestedouă ideologii sunt tratate diferit, deși ambele regi-muri au făcut zeci de milioane de victime.

Cel puțin la fel de sângeroasePotrivit Cărții Negre a Comunismului, lucrare

apărută în Franța în 1997 și editată de mai mulți aca-demicieni din Europa, regimul comunist a ucis apro-ximativ 100 de milioane de persoane, în timp cenazismul a făcut 25 de milioane de victime. Ultimeledescoperiri ale Muzeului Holocaustului din StateleUnite ridică puțin bilanțul negativ al nazismului,

arătând că au existat de 6 ori mai multe lagăre de con-centrare decât se presupunea până acum și că aproape20 de milioane persoane au fost ucise sau încarceratedoar în aceste lagăre.

Cu toate că avem de-a face cu două ideologii to-talitare cel puțin la fel de sângeroase, ele nu sunt pri-vite în același mod, la nivel mondial. Afișareasimbolurilor care amintesc de crimele naziste estecondamnată aproape peste tot pe glob. Nu peste totexistă legi care le nominalizează direct, dar de cele maimulte ori ele sunt incluse sub umbrela simbolurilornaționalismului extremist, rasismului sau xenofobiei.Așa se întâmplă și în România, unde prin ordonanțade urgență 31, din 13 martie 2002 (devenită ulteriorlegea 107/2006) se pedepsește, cu închisoare de la 6luni la 5 ani și „interzicerea unor drepturi”, răspândi-rea, vânzarea sau confecționarea de simboluri fasciste,rasiste ori xenofobe, care promovează idei precum„ura și violenta pe motive etnice, rasiale sau religioase,superioritatea unor rase și inferioritatea altora, anti-semitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la vio-lență pentru schimbarea ordinii constituționale sau ainstituțiilor democratice, naționalismul extremist”.

Comunismul nu a fost condamnatSituația este diferită în ce privește simbolurile co-

muniste. „Chestiunea cu simbolurile naziste e cumvași mai simplă, și mai complicată decât discuția despresimbolurile comuniste. «Originea» problemei stă înprocesele de la Nurnberg (n.r. 1945-1949, procese încare au fost inculpați importanți membri ai conduce-rii Germaniei Naziste) și, în general, în posteritateanazismului care a fost condamnat unanim, în vremece comunismul nu a fost”, explică Cristina Diac, cer-cetător la Institutul Național pentru Crimele Totali-tarismului.

Condamnarea unanimă a nazismului a însem-nat legislație și formarea unei mentalități de respin-gere a nazismului, la nivel mondial, în vreme ce lipsaunei condamnări a comunismului înseamnă astăzidoar câteva acte normative. Potrivit Institutului de In-

De ce Stalin e legal și Hitler e interzis în România

96

XCervantes

DIALOGURI INTERIOARE

vestigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exi-lului Românesc (IICCMER) acestea din urmă se re-zumă la Lituania (2008, lege care interzice simbolurilecomuniste și naziste), Polonia (2009, interzicerea sim-bolurilor fasciste, comuniste sau „alte simboluri tota-litare”), Ungaria (simbolurile comuniste - interziseprin Codul Penal din 1993) și Republica Moldova (12iulie 2012).

În cazul ultimelor două țări au apărut chiar câ-teva schimbări între timp. Mai exact, Curtea Consti-tuțională a Ungariei a declarat recent articolele careinterzic simbolurile comuniste și pe cele naziste cafiind neconstituționale. Însă, potrivit lui Andrei Mu-raru, președinte executiv al IICCMER, decizia are olatură tehnică („formularea din legea maghiară erafoarte generală”), iar acum se lucrează la un proiectde punere în acord a deciziei Curții cu articolele dinCodul Penal. În ce privește Republica Moldova, avemde-a face cu o solicitare a Comisiei de la Veneția de aaboli legea care interzice simbolurile comuniste, pen-tru că aceasta vine în contradicție cu drepturile omu-lui si libertatea de exprimare.

„Trebuie să încercăm”Ce sorți de izbândă ar avea în acest context o lege

care să interzică simbolurile comuniste în România?„Trebuie să încercăm”, spune Andrei Muraru, care aanunțat că luna viitoare IICCMER va prezenta Gu-vernului un proiect de lege care propune sancționareapromovării sub orice formă a simbolurilor comunisteși a actelor de represiune săvârșite în perioada 1945 –1989. „Trebuie să precizez ca depinde foarte mult decât de priceput și de dibaci este cel care inițiază și re-dactează legea în a respecta deopotrivă rigorile con-stituționale, drepturile și libertățile fundamentale, darși scopul urmărit”, a declarat pentru Yahoo News,președinte executiv al IICCMER. Mai mult, istoriculapreciază că proiectul nu se va lovi de probleme denatură „ideologică”.

O astfel de inițiativă apare pentru prima dată înRomânia și a fost declanșată, se pare, de evenimenteledin ultimii ani. „Simbolurile comuniste apar cu pre-cădere în mediile cu puternice nostalgii ori în pe-

rioadele de recesiune economică”, spune Andrei Mu-raru. „Au existat în ultimii 2-3 ani manifestații în careprotestatarii au arborat simboluri comuniste (secerași ciocanul). […] Recent, ultimul șef al Securității afost decorat de Ambasada Chinei, un gest regretabilcare trebuie amintit aici”, explică reprezentantul IIC-CMER, care menționează, de asemenea, faptul că înțară există străzi și piețe care poarta numele unor foștilideri comuniști.

„Rămășitele vizuale ale unui regim dic-tatorial”

Istoricul afirmă că specialiștii în drept cu care lu-crează vor da proiectului de lege o formă cât mai clarăși mai apropiată de alte reglementari europene. Prin-cipala problemă în elaborarea unui astfel de act nor-mativ este legată de raportul dintre interzicereasimbolurilor și una dintre cele mai importante valoriale democrației - libertatea de exprimare. „Mulți din-tre cei care se opun interzicerii acestor simboluri auîn vedere efectul invers al unor astfel de măsuri, carepot atrage o fascinație crescută fată de niște simboluricare sunt scoase din spațiul public”, explică Muraru.Libertatea de exprimare a fost cea care a triumfat șiatunci când s-a încercat stabilirea unor norme la niveleuropean, privind utilizarea simbolurilor comuniste(Declarația de la Praga, 2008).

Președinte executiv al IICCMER subliniază căproiectul la care lucrează nu este un atentat la liberta-tea de exprimare (în condițiile în care nu va interziceafișarea simbolurilor în scop educativ, științific sau ar-tistic), ci este o încercare de asumare a unui punct devedere „cu privire la rămășitele vizuale ale unui regimdictatorial”. „Din punctul meu de vedere, afișareasimbolurilor comuniste este un act obscen care ultra-giază memoria victimelor regimurilor comuniste îngeneral și ale celui romanesc în particular. Aceste acteextremiste (afișarea simbolurilor unui regim totalitar)reprezintă un atac la adresa valorilor umane și a prin-cipiilor constituționale dintr-un stat democratic. Așa-dar, ele nu trebuie ignorate și minimizate”, conchideMuraru.

Sursa: Yahoo News

97

X


ZÂMBIND INTELIGENT

Păreri despre femeiDoctorul:„Femeia este o boală care se vindecă numai la

pat.“Avocatul:„Femeia este un proces în care câștigă cel care

are argumentul mai tare.“Contabilul:„Femeia este o monedă în continuă circulaţie

fără nici o garanţie.“Comerciantul:„Femeia este o afacere din care niciodată nu

scoţi cât bagi.“Filosoful:„Când îţi intră femeia ca soţie în casă, îţi iese

liniștea pe fereastră.“

Întrebări despre femei- Când este femeia infidelă?Când își atârnă blana în cuiul altcuiva.- Când își înșeală bărbatul?Când socoteala de acasă nu se potrivește cu cea

din târg.- Când este femeia diplomată?Când umblă cu afaceri străine.

*

Asemănarea între zahăr, spirt, ulei şi fe-meie?

Toate sunt bunuri de consum dublu rafi-nate.

Ora de chimieSubiectul: Femeia în Tabelul lui Mendeleev.Greutate moleculară: 57,5 kg.Proprietăţi fizice: Fierbe la atingere, îngheaţă

foarte greu, se topește când este tratată în mod deo -sebit. Are gust amar și devine otrăvitoare când estetratată cu indiferenţă.

Proprietăţi chimice: Are mare atracţie pentruaur, argint, pietre preţioase. Reacţionează violentcând este departe de ele. Înroșește periodic hârtiade turnesol.

Răspândiri: Se găsește în natură în stare liberăsau combinată. În general se găsește acolo unde suntbărbaţi corespunzători.

Utilizare: Se folosește în bucătărie, salon saudormitor cu podoabă pentru ridicarea moraluluisau nivelului și pentru reproducerea speciei.

Mod de utilizare: Trebuie încălzită bine în-ainte de întrebuinţare, apoi se servește goală, de pre-ferinţă pe întuneric, funcţionează prin rostogolire.

Selectate de Mihai Sas

Cică moldovenii mănâncă cel mai sănătos.Adică fără E-uri: carni, fasoli, fructi…..

*Ospătar, după ce am băut cafeaua, pe fundul

ceştii am găsit o muscă. Ce înseamnă asta?!?- Nu ştiu, domnule. Cred că ar trebui să o în-

trebaţi pe colega mea. Ea ne ghiceşte de obicei încafea.

*Testare psihologică la o multinaţională:- Eşti închis într-o cameră cu un manelist,

un tigru şi o cobră. Ai o puşcă în care ţi-au mairămas două gloanţe: ce faci?

- Evident, îl împuşc pe manelist. De douăori!!!

*Soţul se întoarce negru de supărare de la spi-

tal, unde este internată soacra. Soţia îl întâlneşteîn uşă:

- Cum se simte mama?- Mama ta este sănătoasă ca un cal, în curând

va fi externată şi va rămâne la noi!- Nu înţeleg ... Ieri medicul mi-a spus că este

pe moarte.- Nu ştiu ce ai vorbit tu cu doctorul, dar mie

mi-a spus să mă pregătesc pentru ce este mai rău!

98

XCervantes

EDITURA INSPIRESCU

Alexandru Adrian Ardelean - „Creatorul de îngeri“

Despre ce ar putea săvorbească creatorul de îngeridin volumul lui AlexandruAdrian Ardelean? Despre de-prinderi şi poveşti; despremetamorfoza aurorei; desprenehotărâri şi voinţă; desprecelebrări şi plecări; des pre regăsiri şi tradiţii; îngă-duinţă şi ispită...

Pr. stavr. Radu Botiş„Aspecte pedagogice şi cateheticeîn lucrarea de mântuire a Dom-nului Iisus Hristos“

Cartea preotului Radu Botişînsoţită cu o bogată bibliografie seînscrie în rândul tra tatelor deteologie, viabil in stru ment de cerc-

etare pentru teologi, studenţi şi cititorii.De aici seconturează valoarea darului care ne este transmis:lumina cuvântului nu rămâne în paginile timpuluidoar un cuvânt sterp, comoara este scoasă la lu-mina adevărului istoric, bucuria unuia îi plineştepe cei mulţi.Căci cunoaşterea Învăţăturilor luiIisus Hristos şi împărtăşirea acestora este: lumină,comoară, bucurie, şi mai presus de toate „lada dezestre “ a umanităţii şi creştinătăţii. (Al.FlorinŢene)

Ioan Ciorca„Vechiul testament GENEZA(FACEREA) sau întâia carte alui Moise“

La început, Dumnezeu SfântulA făcut cerul şi pământul.

(Geneza 1. 1)Apoi a zis: “Azi, face-vom/Un

chip ca Noi – el va fi “om”./ Cu Noi se vaasemăna,/ Peste pământ va domina/ Şi toate câte

le-am zidit – / Şi peşti şi păsări, negreşit / Şi ani-male – îi vor fi / Date, spre a le stăpâni.”

(Geneza 1. 26.)

Daniela Toma • GabrielGherbăluţă - „Labirint din doi în doi saunumele meu e Dabriel“

Ce îşi propun autorii? Un poem al poemelor de

dragoste!O construcţie labirintică prin

care cititorul să îşi caute un drumîntru reîntregirea în forma primă a androginului.

În curs de apariţie:

Tiberiu Szenti„secunde rotunde“

SECUNDE ROTUNDE esteo carte despre frumuseţea inte-rioară a oamenilor pe care,uneori, destinul o ţine ascunsăsau o așază printre cuvintele ne-rostite. (Nicolae Pătruţ)

Mihai Sas„CĂRBUNIŢA şi alte scriericu tâlc“

„Poate era septembrie, cuultimii fluturi jucându-se în lu-mina galbenă ca mierea. Poateera octombrie. Cu pocnet decastane şi fuioare de fum ieşinddin grămezile de frunzeaprinse. Nu-mi amintesc exact. Ştiu doar că tre-cuseră câţiva ani buni de când nu am mai fost încătunul de munte Ulmoasa. Localitate, pe un pla-tou de vârf, munte, unde îşi duceau traiul câtevafamilii de cărbunari.“

Ultimele apariţii la editura noastră

99

X


ANEXĂ FOTO

Emil Lungeanu alături de Horaţiu Mălăele şi fraţii Petry (2010)

Emil Lungeanu şi Marcel Iures (Slatina, 2010)

Mircea Albulescu împreună cu EmilLungeanu, 2012

Emil Lungeanu

şi Florin Piersic,

2008

G.Dimisianu,H.Garbea,

Stefan Cazimirşi Emil

Lungeanu

100

XCervantes

ANEXĂ FOTO

Călătoria la Bodrum - pag. 40

Caricaturistul Bogdan Petry - pag. 64 Caricatură autoportret Bogdan Petry

Revista „Câmpia

cuvintelor“- Supliment al Revistei

„Cervantes“ - pag. 57 -

„Spectacolaniversar -

Ileana Vulpescu

şi Infinitul Iubirii“

- pag. 68 -

101

X


ANEXĂ FOTO

Bibliotecă ambulantăO nouă meserie

Scriitorul rus Anton PavloviciCehov (sursa: mediafax.ro), pag. 85

Apariţie literarăciudată

Autotăiereadiscursului

Stelian Tănasela trei mâini

Tolstoişi soţia

sa -pag. 91

CUPRINSCervantes

CUPRINS

102

v George Terziu - CUVÂNTUL EDITORULUI coperta 2v Emilian Marcu - EDITORIAL pag. 3v Emilian Marcu - POEZIE pag. 6v Gabriel Gherbăluţă - POEZIE pag. 8v Daniela Varvara - POEZIE pag. 9v George Mihalcea - POEZIE pag. 11v Popa Ines Vanda - POEZIE pag. 13v Oana Pop - POEZIE pag. 15v Nora Ferentz - POEZIE pag. 16v Constantinescu Elena Iuliana - POEZIE pag. 17v Dida Diana Cioponea - POEZIE pag. 18v Ioan Silvan - POEZIE pag. 19vMaria Roibu - POEZIE pag. 20v Salah Mahdi - POEZIE pag. 21vMihail Grămescu - PROZĂ pag. 23v Boris Marian - PROZĂ pag. 30v Kara Molnar - PROZĂ pag. 32v Aura Floris - PROZĂ pag. 36v Florentina Loredana Dalian - PROZĂ pag. 37v Nicolae Munteanu - PROZĂ pag. 39v Vasile Spătaru - PROZĂ pag. 40v Camelia Pantazi Tudor - PROZĂ pag. 43v George Terziu - PERSONALITATEA LUNII pag. 45v Florin Pîtea - CRONICĂ DE CARTE pag. 52vMihaela Rotaru - CRONICĂ DE CARTE pag. 55v Robert Alexandru Bîrsescu - CRONICĂ DE CARTE pag. 56v Liliana Ghiţă Boian; Florina Dinu - CRONICA REVISTELOR pag. 57v Daniela Toma - DIALOGURI CULTURALE pag. 60v Călin Balea - DIALOGURI CULTURALE pag. 64v George Darie - LITERATURA ONIRICĂ pag. 67vMarian Malciu - PORTRET pag. 68v Geanina Bereş - ESEU pag. 73v - PRIMITE LA REDACŢIE pag. 77v - EVENIMENTE LITERARE pag. 82v - MEDITAŢII pag. 85v - ISTORII REGĂSITE pag. 91v - CURIOZITĂŢI LITERARE pag. 93v - DIALOGURI INTERIOARE pag. 95v - ZÂMBIND INTELIGENT pag. 97v - EDITURA INSPIRESCU pag. 98v - AN EXA FOTO pag. 99

ISSN 2285 – 3111 ISSN-L = 2285 – 3111

Revistă tipărită la Editura “Inspirescu”www.inspirescu.ro

Revistă apărută sub egida SC CONTISENT SRL

www.pret-de-producator.ro

Nu se poate reproduce fărăacordul EDITURII®

Începând din acest an, trimestrial vom edita un supliment al revistei Cervantes. Cei care doresc să trimită materiale pentru publicat în revista „Cervantes“ sau în suplimentul

trimestrial o pot face pe adresa de e-mail: [email protected] morală şi juridică pentru opiniile şi calitatea materialelor publicate revine

în întregime autorilor. Nu primim la redacţie decât materiale culese în format electronic, cu respectarea normelor

ortografice în vigoare.

Editura “INSPIRESCU” - unicat în România!

SC CONTISENT SRLRealizăm produse publicitare deosebite

pentru imaginea firmelorwww.pret-de-producator.ro

Realizare tiraje minime Grafică pentru copertă gratuit Cărţi parfumate, gratuit, avem 10 parfumuri pe stoc Bonusuri constând în realizarea unor odorizante parfumate (auto) cu fotografia coperţii cărţii Gratuit 15 bucăţi, restul contra cost Publicarea autorilor care au tipărit la editura noastră, în publicaţia internaţională de cultură“Cervantes”. Această publicaţie apare lunar, tipărită şi on-line. Mediatizarea pe internet în cadrul publicaţiei on-line “Cervantes“ a unor selecţiuni din cărţiletipărite Mediatizarea cărţilor tipărite pe internet.

OFERIM SPAŢIU PUBLICITAR în publicaţia „Cervantes“, în interiorul revistei, cât şi pecoperta 3. Revista poate fi procurată contra cost pe e-mail: [email protected]

şi/sau telefonic la: 0732.407.032 sau 0740.554.987.

Acest număr a fost tipărit în 800 exemplare.

Grupul editorial Cervantes-Inspirescu: Editor: George Terziu ([email protected]) Director: Liliana Ghiţă Boian ([email protected]) Redactori: Mihail Grămescu ([email protected], Bucureşti), Camelia Pantazi Tudor([email protected], Bucureşti), Liliana Ghiţă Boian ([email protected]);Geanina Bereş ([email protected], Satu Mare); Boris Marian ([email protected], Bu-cureşti), Constantin Kapitza ([email protected], Bucureşti), Mihail Gabriel Badea ([email protected], Bucureşti), Ştefan Doru Dăncuş ([email protected], Târgovişte), DanielaToma ([email protected], Bucureşti), Patricia Lidia ([email protected], Timişoara) Tehnoredactare: Natalia-Carmen Sfâra ([email protected]) Corectura: Carmen Bala şi Rodica Zoiţa Cuc

Grupul editorial Cervantes-Inspirescu Va edita în curând:

Grupul editorial Cervantes-Inspirescu și Asociaţia Bastionul ArtLitTim doreșteeditarea unei antologii cu scrieri ale copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 15 ani,cuprinzând realizările lor literare.

Antologia oferă 6-12 pagini A4 fiecărui copil, scris Time New Roman, font 14.

Scrierile pot fi de orice gen literar ( poezie, gânduri, eseuri, povești etc). Textele vor fi în-soţite de o fotografie color a copilului, tip portret, și câteva date personale: nume și prenume,vârsta sau clasa, școala și cadrul cadrul didactic coordonator, localitatea de domiciliu, precumși un scurt C.V. literar, dacă există.

Cu o experienţă considerabilă în domeniu, editura noastră realizează cărţi în diverse do-menii, în tiraje minime, precum și reviste literare și almanahuri cu caracter cultural; astfel înluna iunie revista internaţională de cultură Cervantes a avut ca personaj principal copilul, iarin luna iulie s-a tiparit un almanah de vacanţă. De aceea, considerăm o prioritate pentru grupuleditorial Cervantes-Inspirescu promovarea tinerelor talente.

În acest sens, vă invităm să staţi alături de noi în această carte dedicată copiilor şi copilă-riei. Dacă aveți sau cunoașteți copii talentaţi, dornici să ne împărtășească gândurile lor și pă-rinţi sau cadre didactice care sunt mândri de realizările copiilor lor, vă rugăm să ne trimiteţitextele acestora.

Termenul de trimitere este 1.10.2013.

Detalii legate de numărul de volume, preţul unui volum și beneficiile cadrelordidactice care se implică în proiect se vor discuta individual, pe adresa de contact:[email protected].

Pentru orice alte detalii vă stăm la dispoziţie pe adresa de email mai sus menţionată saula unul din numerele de telefon 0726178684 - Liliana Ghita Boian – director grup editorialsau 0732407032 - George Terziu – manager general grup Cervantes-Inspirescu.

O ANTOLOGIE CU SCRIERI ALE COPIILOR

cervantes nr. 10

Documents