cele douĂ calendare – douĂ timpuri deosebite mĂsurate

8/3/2019 CELE DOUĂ CALENDARE – DOUĂ TIMPURI DEOSEBITE MĂSURATE

http://slidepdf.com/reader/full/cele-doua-calendare-doua-timpuri-deosebite-masurate 1/8

CELE DOUĂ CALENDARE – DOUĂ TIMPURI DEOSEBITE MĂSURATE

Mai că majoritatea celor care î şi dau cu părerea despre aşa-numita „problemă a calendarului” – atîtcei care sprijină păzirea calendarului ortodox, cît şi cei care îndreptăesc lepădarea acestuia înfavoarea celui apusean – pun într-o oală măsurători diferite: unii zic că metrul este mai exact decîtkilogramul, ceilali se zbat să demonstreze contrariul – kilogramul este mult mai exact decît

metrul şi chiar decît litrul.

Ce vreau să afirm prin aceasta? Că cele două calendare – ortodox şi apusean – măsoară fenomeneşi procese cu totul deosebite între ele care, practic, nu vin deloc în atingere unul cu celălalt. Faptulcă termometrul are unitatea de măsură „grade”, iar tăria băutirii alcoolice se măsoară în unităinumite şi ele „grade”, precum şi unghiurile se măsoară cu un măsurător numit raportor care deasemenea este divizat în unităi numite şi ele „grade” nu rezultă nicidecum că toate acesteinstrumente – termometrul, alcoolmetrul şi raportorul – măsoară acelaşi obiect cu aceleaşi unităide măsură. Ce am putea crede despre un cineva care ar pune un termometru într-un pahar cu vodcă şi ar declara triumf ător şi sigur de „corectitudinea” şi „exactitatea” măsurării sale: „Vodca are 22de grade ! Iar pe etichetă e scris că are 40 de grade! Deci, e contraf ăcută !” ?

Faptul că atît un calendar, cît şi celălalt folosesc, formal, aceleaşi unităi de măsură ca ore-zile-săptămîni-luni-an nu înseamnă că ele, ca şi situaia cu gradele, măsoară acelaşi obiect. Astfel,calendarul apusean măsoară ritmicitatea rotaiei aparente a Pămîntului în jurul axei sale raportată la părelnica rotaie a Pămîntului în jurul Soarelui. Adică, calendarul apusean măsoară „timpulastronomic” care este folosit pentru organizarea activităilor bancare – calcularea exactă a zilelorscadenei, a profitului îndatorat, a dobînzilor acumulate etc. Pe cînd calendarul ortodox măsoară timpul liturgic, dar unităile lui de măsură sînt altele, deşi, aparent, coincid cu cele ale calendarului

apusean. Să vedem, totuşi, care sînt deosebirile.Unităile de măsură ale timpului liturgic

Timpul liturgic se măsoară cu asemenea unităi de măsură ca ziua (crugul zilei), săptămîna (crugulsăptămînii), luna (crugul mineic/mineal) şi anul (crugul anului).

Ziua liturgică se împarte în patru slujbe ale ceasurilor (orelor) şi în slujbele de Vecernie, Utrenie şiLiturghie. Între aceste slujbe, potrivit unor reguli precise – în funcie de crugurile celelalte – se potadăuga slujba pavecerniei (mari sau mici) şi cea a miezonopticii. Ziua liturgică începe, spredeosebire de ziua astronomică, nu la ora 12 noaptea (ora 00), ci la apusul soarelui.

Ziua liturgică se împarte în 4 stră ji de noapte (de la apusul soarelui pînă la răsăritul lui) şi în 4stră ji de zi (de la răsăritul soarelui pînă la apusul lui). De aceea, lungimea stră jilor se schimbă simitor în funcie de anotimp – vara stră jile de zi sînt mai lungi decît cele de noapte, iar iarnadimpotrivă. Stră jile sînt corelate cu slujbele numite „ceasuri” – Ceasul Întîi, Ceasul al Treilea,Ceasul al Şaselea şi Ceasul al Nouălea. La fel, în întreaga lume ortodoxă, orele de începere aVecerniei şi a Utreniei sînt diferite în funcie de anotimp. Cînd calendarul apusean a introduspentru comodităi comerciale (tehnico-financiare) noiunea de „ora de vară” şi „ora de iarnă”,Biserica Ortodoxă folosea demult – de la începuturile sale – potrivirea începerii slujbelor sale la

anotimp – la ora concretă a apusului soarelui: indiferent de ora concretă a zilei apusul soareluiarăta momentul începerii slujbelor din crugul zilei respective.



Şi nu este deloc întîmplător de ce slujbele î şi încep măsurătoarea cu seara, dar nu cu ora 12noaptea sau cu dimineaa: seara simbolizează în Ortodoxie existena lumii de la facerea sa pînă laÎntruparea Mîntuitorului, pe cînd Utrenia (slujba de dimineaă) şi Liturghia vestesc tocmaiÎntruparea, Răstignirea şi Învierea Lui.

După cum ziua liturgică începe la apusul soarelui, tot aşa săptămîna liturgică începe nu cu ziua de

luni cum sîntem obişnuii cu munca noastră pentru pîinea cea de toate zilele (cea spre fiină), ci cuziua de Duminică – Ziua Domnului Iisus Hristos, căci „nu numai cu pâine trăieşte omul, ci [...] şicu tot Cuvântul ce iese din gura Domnului.” (Deut. 8:3)

Chiar şi etimologic cuvîntul duminică provine în limba română din latinescul dies domenica – ziuadomnească, adică ziua Domnului. În slavonă şi în rusă ziua aceasta se numeşte Voskresenie –adică Învierea, ziua Învierii, deşi în limbile slave (catolice sau greco-catolice) ea se numeanedelea.

Ca şi orice zi liturgică, ziua de duminică începe în seara din ajun care, potrivit calendarului

apusean se numeşte „sîmbătă seara”, iar la noi, la ortodocşi, se numeşte începutul zilei deDuminică. Săptămîna liturgică se împarte în 7 zile liturgice, fiecare avînd semnificaia sa, ceea ceimprimă fiecărei zile un specific deosebit de slujire. Astfel, bunăoară, ziua liturgică de luni esteconsacrată puterilor cereşti – îngerilor din toate cele nouă cete, acelor fiine cugetătoare care aufost zidite de Dumnezeu pînă la zidirea oamenilor. Ziua de miercuri comemorează îndurerat

înelegerea f ăcută de membrii Sinderionului întru pierzarea Mîntuitorului şi faptul vînzării de cătreIuda Iscarioteanul a Mîntuitorului pentru cei treizeci de argini. Ziua de vineri este închinată cinstirii patimilor pe Cruce ale Mîntuitorului şi morii Sale trupeşti. De aceea miercurea şi vinereatoi creştinii, spre deosebire de necreştini, postesc, adică (1) se abin de la mîncatul pe săturate şi

gustos, ceea ce implică reducerea diversităii alimentare doar la bucate de origine vegetală, (2)soii se înfrînează de la apropieri trupeşti şi (3) se concentrează mai mult asupra rugăciunii şigîndurilor legate de aceste evenimente pline de durere.

Suprapunerea acestor două cruguri – a celui al zilei cu cel al săptămînii – imprimă slujbelor zilnice– ceasurile, Vecernia, Utrenia şi Liturghia – un speicific datorat zilei săptămînale respective.Astfel, suprapunerea zilei de Duminică (Duminica face parte din crugul săptămînal) cu Vecernia,Utrenia sau cu Liturghia (care sînt slujbe din crugul zilei) transformă aceste slujbe în slujbedeosebite – în Vecernia Mare, Liturghia conine deosebite pericope (fragmente din Evangheliecitite în timpul slujbelor) evanghelice, precum şi fragmente speciale din epistolele apostoleşti.

Crugul anului se împarte în trei perioade inegale (spre deosebire de calendarul apusean care se împarte în 4 trimestre sau două semestre, toate avînd aceeaşi durată exprimată în luni, nu şi înzile). Perioada întîi este numită a Triodului şi începe cu trei duminici pînă la începutul PostuluiPaştelui şi se încheie în sîmbăta Paştelui. Cea de a doua perioadă a anului liturgic se numeşte aPenticostarului şi începe cu Duminica Paştelui şi se încheie cu Pogorîrea Duhului Sfînt (durează 50 de zile, după cum arată şi denumirea sa în limba grecească). A treia perioadă a anului liturgicse numeşte a Octoihului care începe a doua zi după Sărbătoarea Pogorîrii Duhului Sfînt şi se

încheie în sîmbăta dinainte de Duminica Vameşului (cu care începe Triodul).

Dat fiind că ziua Paştelui se schimbă de la un an la altul, la fel se schimbă şi toate datele de începere şi de încheiere a acestor trei perioade din care este alcătuit anul liturgic. Mai mult chiar,dacă într-un an Paştele se sărbătoreşte mai tîrziu, iar în anul următor mai devreme, atunci perioada



Octoihului este mai scurtă. Iar dacă Paştele cade într-un an mai devreme primăvara, iar anulurmător el cade mai tîrziu, atunci perioada Octoihului este mai lungă. Astfel, pe cînd cele două perioade ale anului liturgic – Triodul şi Penticostarul – au durate fixe, perioada Octoihului poatesă dureze de la 26 de săptămîni la 34 de săptămîni.

Aceste împăriri ale anului liturgic nu pot fi nicidecum exprimate, interpetate în limbaj de

trimestre, semestre, anotimpuri sau „oră de vara”/”oră de iarnă”.

La fel ca şi în cazul celor două cruguri mai mici – al zilei şi al săptămînii - crugul anului sesuprapune peste acelea, conferind fiecărei slujbe semnificaii în plus faă de cele pe care ele lecapătă în funcie de perioada zilei (ceasurile, Vecernia, Utrenia sau Liturghia) sau a săptămînii(luni-mari-...sîmbătă-duminică). Astfel, fiecare slujbă bisericească este corelată (1) cu perioadazilei liturgice respective (sau Ceasurile, sau Vecernia, sau Utrenia, sau Liturghia), (2) cu perioadasăptămînii liturgice în care se află ziua respectivă (lunea, sau marea, sau ... sau sîmbăta, sauduminica), (3) cu perioada anului liturgic (a Triodului, sau a Penticostarului, sau a Octoihului).

În afară de aceasta, anul mai conine şi încă o subdiviziune care nu formează un ciclu: este vorbade lunile mineale adică de lunile Mineiurilor. Fiecare zi a anului este atribuită unui Mineu lunar –Mineiul lui Decembrie, sau Mineiul lui August etc. Mineiurile conin slujbe închinate sfinilor,precum şi Maicii Domnului, Mîntuitorului, Arhanghelilor. Astfel, Mineiurile conin sărbătorile cudată neschimbătoare, adică acele sărbători care în fiecare an cad în aceeaşi zi a lunii: NaştereaDomnului se serbează în fiecare an pe data de 25 decembrie a calendarului ortodox (ceea cecorespunde zilei de 7 ianurie a calendarului apusean), iar Schimbarea la Faă a Mîntuitorului sesărbătoreşte în fiecare an pe data de 6 august (adică pe 19 august după calendarul apusean),Bunavestirea se sărbătoreşte la 25 martie (7 aprilie după calendarul european).

Sărbători speciale datorate suprapunerii crugului anual cu cel mineal

Ca şi în cazul tuturor celorlalte cruguri, şi ciclul mineal se suprapune peste crugurile anului,săptămînii, zilei, generînd sărbători speciale care nu se întîmplă în fiecare an. De asemenea,suprapunerea ciclului mineal cu crugul anului conduce nu numai la sărbători speciale, dar şischimbă durata unui post – a postului Apostolic, numit şi Postul Sfinilor Petru şi Pavel.

Bunăoară, atunci cînd sărbătoarea de dată neschimbătoare Bunavestire coincide cu sărbătoarea (cudată schimbătoare) Învierii Domnului (Paştele) se produce o sărbătoare specială numită Kiriopasha – Paştele Domnesc. La fel avem sărbătoare specială cînd Bunavestirea coincide cu

Intrarea Domnului în Ierusalim. Aceste sărbători au un tipic special, cu tropare speciale prin carese slăveşte Dumnezeu, Maica Domnului.

Sărbătoarea cu dată fixă „Cei 40 de mucenici din Sevastia” cade mereu exclusiv în perioadapostului Paştelui, ceea ce consemnează şi cîntările acestei slujbe mineale:

„Ceata cea de patruzeci de ori strălucitoare, oştirea cea aleasă de Dumnezeu, a strălucit cucinstitele ei pătimiri asupra Postului, sfinind şi luminînd sufletele noastre.” [Stihiră la Laude,glasul 1.] „Purtătorilor de biruină ai lui Hristos, cu pomenirea măritei voastre pătimiri ai f ăcutcinstitul Post şi mai luminat. Că patruzeci fiind la număr, sfinii Postul cel de patruzeci de zile,

urmând cu pătimirea voastră pentru Hristos, patimei Lui celei mîntuitoare. Pentru aceasta, avînd îndrăzneală, rugai-vă, să ajungem cu pace şi la Învierea cea de a treia zi a Dumnezeului şi



Mîntuitorului sufletelor noastre.” [Stihiră la Laude, glasul 5.] „Astăzi este luminata pomenireavoastră cea de peste an, preafericiilor, care luminează cu lumină Postul care a început; pe careprăznuindu-l cu credină, împreună cu voi strigăm: Bine eşti cuvîntat, Dumnezeul părinilornoştri.” [Cîntarea a 7-a, Canonul al 2-lea, Stihul 1.]

Această rînduială a timpului liturgic a fost aşezată la Soborul Intîi a toată lumea şi adăugită la alte

soboare. Această rînduială de slujire liturgică lui Dumnezeu nu a fost schimbată niciodată pînă laeliminarea din unele Biserici Locale a calendarului ortodox şi înlocuirea lui cu calendarul apusean(european). Dat fiind că eurocalendarul nu este conceput pentru măsurarea timpului liturgic, cidoar a acelui astronomic, în Bisericile Locale care şi l-au însuşit în locul celui rînduit de SfiniiPărini au început tot soiul de abateri.

Abaterile în slujbele bsericeşti datorate înlocuirii calendarului liturgic cu cel astronomic (bancar)

Introducerea calendarului apusean total nepotrivit pentru măsurarea crugurilor liturgice (căci elnici nu a fost prevăzut pentru aceasta spre deosebire de calendarul ortodox) a deplasat cu 13 zile

sărbătorile cu dată fixă faă de aceleaşi sărbători din calendarul ortodox. Doar că în calendarulortodox sărbătorile cu dată fixă sînt corelate cu sărbătorile cu dată schimbătoare (vezi exempleleilustrative de mai sus), pe cînd în calendarul apusean o asemenea corelare nu există şi, înprincipiu, nu poate exista.

Astfel, o dată la fiecare 4-5 ani în Bisericile care au eliminat calendarul liturgic şi au introduscalendarul comercial-astronomic nu are loc Postul Sfinilor Apostoli, deoarece începutul acestuipost este determinat de o sărbătoare cu dată schimbătoare – Paştele, iar sfîrşitul lui de o sărbătoarecu dată neschimbătoare – 30 iunie (12 iulie după calendarul apusean) – Ziua Sfinilor Apostoli.Atunci cînd data începerii postului cade pe 30 iunie sau după această zi (conform calendaruluiapusean), postul nu mai poate avea loc, deoarece canoanele prescriu ieşirea din post începînd cuSărbătoarea Apostolilor.

Un şir întreg de sărbători ca Kiriopasha, Bunavestirea suprapusă cu Intrarea Domnului înIerusalim şi altele niciodată nu pot fi sărbătorite de către creştinii din Bisericile care au trecut lacalendarul european şi nici nu se sărbătoresc.

Sărbătorirea celor 40 de mucenici din Sevastia deseori nu se sărbătoreşte în Post după cumprescriu canoanele bisericeşti şi coninutul însuşi al comemorării care aminteşte de Post, ci încî şlegi, spre deosebire de creştinii din Bisericile care păzesc calendarul aşezat de Sfinii Părini.

Întreaga slujbă mineală vorbeşte despre aceşti sfini cu referire la Postul Paştelui, iar creştinii dinBisericile eurocalendaristice se înfruptă şi se veselesc f ără înfrînarea cuvenită, necinstind, astfel,mucenicia celor 40 de sfini.

Mai mult chiar, pînă la hotărîrea congresului panortodox din anul 1948 de la Moscova, Bisericilecare s-au lepădat de calendarul liturgic în favoarea celui comercial-astronomic, sărbătoreau chiarşi Paştele în zile deosebite de ceilali creştini care continuau să păzească calendarul SfinilorPărini, deşi Soborul Întîi a toată lumea din anul 325 a oprit sub certare de anatemă sărbătorirearăzleaă de către creştini a Paştelui. Astfel, Biserica Constantinopolului din anul 1918, iar Biserica

Română din anul 1925 şi pînă în anul 1948 au sărbătorit de cîteva ori Paştele separat de ceilaliortodocşi, căzînd singure, prin voia ierarhilor, clericilor şi creştinilor lor sub anatema Sfinilor



Părini, a Bisericii Biruitoare din Ceruri, chiar dacă această anatemă nu s-a formulat în vreundocument.

Toi creştinii cunosc fenomenul Pogorîrii Luminii Sfinte în sîmbăta Paştelui în BisericaMormîntului Domnului din Ierusalim. Această pogorîre se produce potrivit calendarului SfinilorPărini, adică calendarului ortodox. Bisericile Locale care s-au lepădat de acest calendar au fost

constrînse ca cel puin această sărbătoare centrală a Creştinismului să o serbeze împreună cuortodocşii care cinstesc hotărîrile Sfinilor Părini prin care hotărîri a grăit Duhul Sfînt.

Mai puini sînt cei care ştiu despre fenomenul înnourării Muntelui Taborului din Israel (Palestina) în ziua Schimbării la Faă a Mîntuitorului, fenomen care se produce în zorii zilei de 19 august(calendar european), ceea ce coincide cu data de 6 august a calendarului ortodox.

De ce oare aceste fenomene nef ăcute de mîna omului – Pogorîrea Luminii Sfinte la MormîntulDomnului în sîmbăta Paştelui, Înnourarea Muntelui Taborului în ziua Schimbării la Faă – seproduc în potrivire cu calendarul liturgic, dar nu pe potriva calendarului astronomic-comercial ? Şi

aceasta se produce în FIECARE an de cînd Biserica a început să sărbătorească aceste evenimentedin lucrarea mîntuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Oare nu e şi aceasta o dovadă că luiDumnezeu Îi este bineplăcută slăvirea lucrării Sale tocmai în acele zile pe care El le-a rînduit prinslujitorii Săi credincioşi – Sfinii Părini ai Bisericii, dar nu în zilele pe care oamenii şi le-au alesdupă placul lor?

Două calendare – liturgic şi mamonic: două slujiri – lui Dumnezeu şi lui mamona

În scurta expunere de mai sus am încercat să arătăm că cele două calendare – cel liturgic şi celastronomic – măsoară, de fapt, obiecte diferite şi au, în consecină, utilităi diferite, deşi, folosesc,

aparent, unităi de măsură denumite „identic” – zile-săptămîni-luni-an. De fapt, una e ziualiturgică şi alte e ziua astronomică: ziua liturgică este alcătuită din slujbe bisericeşti, pe cînd ziuaastronomică este alcătuită din ore, minute şi secunde – de muncă, de odihnă, de somn etc.Săptămîna liturgică este alcătuită din cîntări şi rugăciuni corelate cu cinstirea unor evenimente dinlucrarea lui Dumnezeu, pe cînd săptămîna lumească, profană este alcătuită din 5 zile de lucru şidouă zile de odihnă. Anul liturgic este alcătuit din trei perioade – a Triodului, a Penticostarului şi aOctoihului, iar anul astronomic profan este alcătuit din 4 trimestre (sau 2 semestre sau 12 luni sau365/366 de zile).

Calendarul apusean măsoară curgerea vieii lumeşti, a obligaiilor financiar-bancare dintre oameni,

iar calendarul liturgic măsoară timpul liturgic ca timp în care uneşte în împreună-slujire BisericaBiruitoare formată din cei care se află deja în Ceruri, în Împărăia lui Dumnezeu, cu BisericaLuptătoare alcătuită din cei care încă luptă împotriva duhurilor văzdului, a patimilor, întrucucerirea porilor Raiului.

Noi, oamenii, „simim” timpul numai prin compararea unor evenimente cu mişcarea ritmică aunor obiecte sau a unor sisteme de obiecte – mişcarea astrelor, mişcarea pendulului, rotirea acelorceasornicelor etc.Cu cît mai mic este numărul de „bătăi” ale unui ritm anume între două evenimente consecutive cu atît mai „scurt” este „timpul” scurs între evenimente.

Biserica este Trupul lui Hristos, iar inima Ortodoxiei, potrivit Sfinilor Părini, este TainaÎmpărtăşaniei – Taina Creştinătăii, acea Taină care se săvîrşeşte în miezul Liturghiei, acea Taină



pentru Care se săvîrşeşte Liturghia însăşi, acea Taină Care rînduieşte întreaga slujiredumnezeiască, numită slujire liturgică. Astfel, inima Bisericii, inima Trupului lui Hristos esteLiturghia.

Iar timpul liturgic ne este dat să-l simim prin bătăile inimii Trupului lui Hristos, bătăi carestatornicesc ritmicitatea slujbelor bisericeşti, a slujirii liturgice. Calendarul care notează acest ritm

al inimii Trupului lui Hristos este calendarul bisericesc, calendarul ortodox, calendarul Sfin ilorPărini.

De aceea este absurdă polemica în jurul „problemei calendarului” de pe poziiile „care calendareste mai corect, mai exact ?” Pentru Biserică doar un singur calendar este corect – cel liturgic, celbisericesc, iar pentru activitatea bancară, pentru orice activitate subordonată băncilor (fiscul,comerul, economia, investiiile, cursul valutar etc.) unicul calendar potrivit este celeuropean/apusean.

După cum este absurd să măsori distana în kilograme sau volumul în metri liniari tot aşa este

absurd să organizezi slujirea bisericească după calendarul european (numit cu emfază „stil nou”,calendar „îndreptat”). Aşa numitul „calendar îndreptat” pe care, chipurile, îl folosesc BisericileLocale care s-au lepădat de calendarul Sfinilor Părini este „îndreptat” doar în raport cucalendarul apusean, fiind exact pe următoarele 40 de mii de ani, pe cînd calendarul catolic ar fiexact pentru următorii 4000 de ani. Dar nici unul dintre aceste „două” calendare – catolic sau cel„îndreptat” – nu măsoară timpul liturgic: cel „îndreptat” măsoară timpul astronomic, iar celcatolic, devenit pan-european, al întregii lumi a Apusului, măsoară timpul economico-financiar.

Pentru un creştin este absurdă această distană de-a dreptul astronomică de ani (reîntemeiereaomenirii prin familia lui Noe s-a produs cu mai puin de 6000 de ani în urmă), deoarece fiecarecreştin ştie că Omenirea se află acum în ultima perioadă a fiinării sale fizice numită de Dumnezeu„vremurile de pe urmă”. Nimeni nu ştie cît va dura această perioadă – depinde de pocăinaoamenilor, de întoarcerea lor la Dumnezeu, de revenirea lor la Biserică Lui, la viaa întru Hristos:cu cît mai muli oameni apucă calea îngustă a Mîntuirii, a luptei împotriva patimilor, a duhurilorvăzduhului, cu atît mai mult timp va acorda Dumnezeu acestor oameni ca ei să se mîntuiască, căci„Eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarcei-vă deci şi trăii!".(Iezechiel 18:32) Tot din nedorina morii păcătosului Dumnezeu se îndură de creştinii acelorBiserici Locale care s-au lepădat de timpul slujirii Lui în favoarea timpului slujirii mamonei(timpul bancar – timpul apusean/european) şi îi primeşte aşa cum sînt ei cu calendarul lor

neliturgic, doar în cazul în care aceştia nu caută să-şi îndreptăească greşeala trecerii la calendarulmamonic cum fac neo-iudeii (jidovii în limbaj liturgic) care î şi îndreptăesc hotărîrea de a-Lrăstigni pe Mesia Cel Adevărat şi Unic. La fel şi în cazul în care nu caută să-i smintească pecreştinii păzitori ai timpului liturgic prin chemarea acestora la repetarea gravei greşeli săvîrşite

între anii 1918-1924 de Biserica din Constantinopol şi de Biserica Autocefală Română, şi în 1968de Biserica Bulgariei.

+ + +

Fiecare religie are calendarul său, deoarece fiecare religie există prin slujirea ei, iar slujirea se

desf ăşoară în ritmul esenei acelei religii. Iar esena fiecărei religii îl alcătuieşte rostul pe care ea îloferă vieii slujitorilor săi. Religia mahomedană are calendarul său numit „al Hegirei”, la fel şi



religia Dao are calendarul cunoscut de noi drept chinezesc, iudaismul rabinic are şi el calendarulsău numit „iudaic”.

Calendarul religiei lui mamona, al slujirii banului (al demonului banului, al idolului banului) casens al vieii slujitorilor săi are şi el calendarul său cunoscut de noi drept calendar gregorian,calendar european, calendar al stilului nou, calendar îndreptat.

Fiecare religie a generat o lume proprie sieşi prin faptul că oamenii care au primit să urmeze rostulvieii propuse lor de acea religie au tocmit aşezăminte de vieuire care să le apere şi să le

înlesnească înf ăptuirea rostului vieii lor. Aşa au apărut civilizaiile – iudaică, islamică,chinezească, hindusă, latino-americană, africană, europeană şi ortodoxă.

Astfel, civilizaia apuseană (europeană împreună cu cea nord-americană), civilizaia Apusului şi-a întocmit aşezămintele cele mai potrivite (băncile, sistemul financiar-comercial-investiional)pentru apărarea şi înlesnirea înf ăptuirii rostului vieii europene – cî ştigarea banului ca unic mijlocde procurare a bucuriilor rîvnite de homo europaeus, bucurii ancoarate toate în această lume, în

lumea de dincoace. Fără urmarea banului, f ără consacrarea timpului, adică a vieii, cî ştigăriibanului, slujirii lui, nu poi să supravieuieşti în civilizaia mamonică.

Iar cei ce caută Împărăia Cerurilor î şi întocmesc alte aşezăminte în această lume, alcătuind cu toiio singură civilizaie ortodoxă cu mai multe chipuri de-a lungul veacurilor, chipuri mai mult saumai puin limpezi – Împărăia creştină a Răsăritului (numită de savani „Imperiul Bizantin”),aratul Bulgar, Serbia Niemanilor, Gruzia-Iviria, Rusia Kieveană, ările Româneşti, ImperiulRus, fiecare dintre ele transmi înd, prin voia lui Dumnezeu, ştafeta geopolitică de la o alcătuiregeopolitică la alta.

A-i însuşi pentru viaa ta, pentru împlinirea rostului vieii tale un măsurător al timpului menit să slujească unui cu totul alt rost al vieii este fie o nesăbuină, fie o trădare (trădarea se numeşte înlimbajul civilizaiei europene „libertatea opiniei”, „libertatea expresiei”). Şi nu poate să generezedecît cădere deplină sau dezbinare.

Introducerea calendarului mamonei a dezbinat unitatea Bisericii lui Hristos în ceea ce priveşteslujirea de obşte, slujirea bisericească, slujirea liturgică, dezbinarea fiind lucrarea eminamente adiavolului, căci verbul românesc a dezbina se traduce în greacă prin verbul dhiavollo, iar numelede diavol înseamnă dezbinătorul. „După roadele lor îi vei cunoaşte. Au doară culeg oameniistruguri din spini sau smochine din mărăcini?” (Matei 7:16). Or, dezbinarea este unica roadă a

introducerii calendarului mamonei în Biserica lui Hristos.

Muli dintre cei care vor să îndreptăească „schimbarea” calendarului, „îndreptarea” lui califică calendarul liturgic ca fiind ceva tehnic, puin important, ceva care nu merită atîta înverşunare,vervă polemică, căci „calendarul nu este dogmă” şi, prin urmare, „cei ce se in cu atîta

încrîncenare de calendarul vechi sînt fanatici care se închină calendarului ca unei sfinenii –„Sfinte calendarule, miluieşte-mă pe mine!”.

Iar Domnul nostru Iisus Hristos pe Care noi, creştinii, pretindem că Îl urmăm, ne zice: „Cel ce estecredincios în foarte puin şi în mult e credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puin şi în mult este

nedrept.” (Luca 16:10)



Pe cine oare îl slujim fiind în Biserica lui Hristos, dar urmînd calendarul lui mamona ? HristosÎnsuşi ne dă răspunsul: „Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpîni. Fiindcă sau pe unul va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ine şi pe celălalt îl va dispreui. Nu putei să slujii luiDumnezeu şi lui mamona.” (Luca 16:13)

Nu poate calendarul mamonei (al slujirii banului) să fie mai „corect”, mai „exact” decît calendarul

Paştelui, al Învierii Domnului Hristos, al slujirii sărbătoreşti a lui Dumnezeu şi a Sfinilor Săi.

Slujirea este prin excelenă jertf ă şi Jertf ă: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte SfîntaJertf ă cu Pace a o aduce!” Iar omul nimic nu are al său, decît sufletul ca să aducă drept jertf ă luiDumnezeu: „Ale Tale, dintru ale Tale, ie i-aducem de toate şi pentru toate!” Iar sufletul I sepoate aduce lui Dumnezeu doar prin pocăină: „Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit ...” Altcevaomul nu are al său, dar şi sufletul său, această viaă îi este dăruită de Dumnezeu.

Iar slujirea întru Domnul se poate face şi se face împreună cu toi laolaltă – cu cei deja în Ceruri şicu cei care vor să ajungă acolo. Iar slujirea împreună (cuvîntul grecesc Lit-urghie înseamnă

împreună-lucrare) se face după timpul liturgic, al slujirii împreună a Bisericii Luptătoare împreună şi sub îndrumarea Bisericii Biruitoare a Sfinilor Părini care şi astăzi ne călăuzesc prin canoanelelor ...

Benedict Moldoveanu

cele douĂ calendare – douĂ timpuri deosebite mĂsurate

Documents