Cea mai bună

Cale

2

CUPRINS

Intro – despre activitatea recenta a lID / Gala Champions of Change, o premieră menită să devină tradiţie .......................................................................................................................... 3

integrarea semi-europeană a Republicii moldova: între agenda reformistă şi guvernanţa cleptocratică / Dionis Cenuşă ............................................................................................................ 5

„Toate-s vechi şi nouă toate”. Cele mai importante aspecte ale alegerilor pentru

cel de-al nouălea Parlament European / Liviu Mihail Iancu ........................................................................ 7

i-Voting – imperativ al secolului XXi. Exemplul Estoniei / Victor Guzun ...........................................10

Vladimir Zelenski şi politica sa externă: la ce se poate aştepta Republica moldova de la noul preşedinte al ucrainei? / Dan Nicu...................................................................................................13

Publicitatea sexistă, un mod (ne)reuşit de a capta atenţia / Elena Răţoi ..........................................17

impactul şi nivelul de implementare al Legii cu privire la tineret / Igor Ciurea ..........................20

Buletin periodic realizat de către Laboratorul de Iniţiative pentru Dezvoltare (LID Moldova) cu sprijinul Fundaţiei Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF Germania)

“Cea mai bună cale”, nr. 2 (7 Iulie 2019)

Notă de limitare a responsabilităţii

Opiniile exprimate în buletinul de faţă reprezintă exclusiv punctul de vedere al autorilor!

3

GaLa ChamPions of ChanGE, o PREmiERă mEniTă să dEVină TRadiŢiE

Ambiţioşi, cu iniţiativă, activi în viaţa comunităţilor din care fac parte şi dornici de a schimba spre bine situaţia din Republica Moldova – aşa pot fi caracterizaţi laureaţii premiului Champions of Change 2019. În cadrul Galei Champions of Change 2019, desfăşurată la Chişinău pe 19 aprilie, 3 dintre ei au primit câte un grant în mărime de 1000 de Euro pentru a-şi materializa mai uşor ideile: Ion Babici, Mihai Chitaica şi comunitatea Ask a Mom.

Proiectul Champions of Change este implementat de către Laboratorul de Iniţiative pentru Dezvol-tare (LID Moldova), în colaborare cu Friedrich Naumann Foundation for Freedom (FNF Germany). În perioada 15 martie – 17 aprilie 2019, s-au înregistrat în competiţie tineri întreprinzători, formatori de opinie, analişti, persoane cu rezultate remarcabile în activităţi comunitare şi/sau de interes public, ori au stabilit noi standarde în domeniul lor de activitate. Aceştia au fost nominalizaţi de echipa LID Moldova drept laureaţi ai premiului Champions of Change 2019, conform următoarelor criterii de eligibilitate:

• iniţiativele/ proiectele candidatului au impact şi continuitate în societate;• creează, promovează standarde şi aşteptări noi în domeniul de activitate;

4

• integritatea şi reputaţia personală şi profesională a promotorului este ireproşabilă;• participantul este deschis să coopereze şi să susţină iniţiative similare sau conexe, inclusiv prin

schimb de experienţă şi mentorat;• candidatul este dedicat apărării şi promovării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omu-

lui, precum şi valorilor democratice.

Competiţia are trei premii speciale: Junior, Senior şi Ambasador, pentru fiecare dintre acestea fiind oferit un grant în mărime de 1000 de Euro. Lista participanţilor la concurs poate fi accesată pe web-site-ul Think-Do-Tank-ului: http://www.lidmoldova.org/ro/champions-change-2019.

Proiectul Champions of Change este o premieră pentru Republica Moldova şi are drept obiectiv identifcarea persoanelor cu iniţiativă şi promovarea poveştilor de succes. LID Moldova îşi propune stimularea iniţiativelor publice benefice, consolidarea şi implicarea comunităţilor în jurul obiective-lor comune de îmbunătăţire a nivelului de trai, sporirea transparenţei şi eficienţei în actul de guver-nare şi susţinerea ideilor inovatoare de impact.

5

Dionis CeNuşă este cercetător asistent în cadrul Institutului de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Giessen (Germania), unde îşi face studiile de doctorat. Din 2013, el face parte din echipa Centrului Analitic Independent Expert-Grup, unde se specializează pe economia politică şi integrarea europeană, şi politici de securitate energetică. Din 2015, este contribuitor permanent pentru Agenţia de Ştiri IPN. Principalele arii de cercetare cuprind: integrarea europeană în Europa de Est,

relaţia UE-Rusia, regimuri oligarhice şi rezilienţa de stat.

inTEGRaREa sEmi-EuRoPEană a REPubLiCii moLdoVa: înTRE aGEnda REfoRmisTă şi GuVERnanŢa CLEPToCRaTiCă

Europa capătă greutate politică şi substanţă economică în parametrii de percepţie a realităţilor moldoveneşti, chiar dacă este complicată calea, iar mişcarea, de regulă – lentă. Ancorarea normelor Uniunii Europene (UE) în legislaţia naţională sau conectarea la consum şi lanţul de producţie european conturează semnele unui modus operandi, în linii generale, reciproc avantajos. Astfel, procesul legislativ are acces la o sursă de inspiraţie pentru modernizare, iar entităţile economice pot pătrunde în “cercurile virtuoase” ale economiei UE, supusă unor măsuri de ecologizare. Pe lângă aspectele politice şi economice, densitatea şi intensitatea contactelor bilaterale proliferează tot mai multe intersecţii de compatibilitate. Totuşi, persistă o rezistenţă constantă a sistemului post-sovietic de valori şi deprinderi împotriva înrădăcinării bunelor practici europene. Cu alte cuvinte, integrarea europeană are loc cu jumătăţi de unitate.

Caracterul parţial al aproprierii de UE nu este cauzat doar de problematizarea contextului intern moldovenesc, dar şi de reacţia “eurocraţilor” de la Bruxelles la semnalele de involuţie democratică, percepute din Moldova. De altfel, maturizarea dialogului moldo-comunitar se caracterizează prin reliefarea unor contradicţii interpretative grave despre ce trebuie să prevaleze: statul de drept, ca un bun colectiv vital, sau calculele politice egocentrice, manevrate în stil ad-hoc? Din acest considerent, prescripţia angajamentelor rezultate din parteneriatul cu UE se ciocneşte, deocamdată, de înclinaţia guvernanţilor de la Chişinău spre negocierea sau forţarea unor concesii şi/sau excepţii. Astfel, în mod paradoxal, pare să coexiste două tendinţe majore: interesul actorilor externi pentru fluidizarea procesului de guvernanţă moldovenească şi rezistenţa factorilor interni împotriva transformărilor democratice.

Trei bariere în calea reformelor În termeni practici, agenda reformistă propusă de UE, prin intermediul Acordului de Asociere,

întâmpină trei tipuri de obstacole. În primul, reformele inspirate din guvernanţa europeană sunt scanate de posesorii voinţei politice, concrescuţi cu interese oligarhice. După ce este depăşit filtrul oligarhic, acţiunile transformative trebuie să treacă de a doua categorie de bariere, care se regăsesc în interiorul instituţiilor de stat. Mediocritatea, politizarea sau absenteismul sunt doar câteva din trăsăturile preponderente ale administraţiei publice ce pot îngreuna sau atrofia orice reformă. Concomitent, profesionalismul şi integritatea se află în retragere şi tot mai rar pot servi ca aliaţi în producerea unor schimbări calitative. A treia categorie de obstacole constituie răspândirea, în mod (in)voluntar, a ignoranţei sau indiferenţei în interiorul societăţii. Prin urmare, este afectată exercitarea presiunii civice, care, odată funcţională poate supune efectiv voinţa politică şi instituţiile statului interesului public. Toate aceste impedimente fac ca integrarea cu UE să fie mai degrabă “semi-europeană”, deoarece presupune hibriditate, cauzată de influenţa patologiilor atribuibile factorilor politici moldoveneşti, printre care cleptocraţia.

6

beneficiile şi neajunsurile integrării europeneParaliziile parcurse de relaţia moldo-comunitară, încă prezente sub varii aspecte, nu anulează

nicidecum aspectele pozitive, materializate până acum, sub incidenţa circumstanţelor locale şi a constrângerilor externe. În asemenea împrejurări, pot fi delimitate patru arii semnificative – politică, comercială, umană şi simbolică, unde pot fi identificate îmbunătăţiri în parcursul european al Republicii Moldova.

Din punct de vedere politic, dialogul cu instituţiile europene a atins o dinamică înaltă. Chiar şi în condiţiile stării îngheţate a contactelor politice la nivel înalt, oficialii europeni comunică cu partea moldovenească, monitorizează situaţia din ţară şi promovează mesaje politice pro-reformă şi pro-democraţie. Datorită unei doze ridicate de automatism, asigurat de infrastructura instituţională a Acordului de Asociere, deplin în vigoare din vara anului 2016, relaţia bilaterală se reînnoieşte, inclusiv pe timp de intemperii politice. Iar evenimentele din 2018, atât cele două rezoluţii hiper-critice ale Parlamentului European din 2018, cât şi decizia de a sista asistenţa financiară, doar demonstrează că UE interacţionează cu politica moldovenească şi intenţionează să o îmbunătăţească folosind condiţionalitatea externă.

Intensificarea legăturilor comerciale exemplifică capacitatea economiei moldoveneşti de a beneficia de pe urma proximităţii de spaţiul economic european. Gradul de sofisticare al bunurilor sporeşte, la fel şi corespunderea lor la standardele tehnice şi de calitate de tip european. În mod definitiv, cota bunurilor moldoveneşti livrate în UE, care a atins 70% din totalul exporturilor, trebuie privită împreună cu deficitul comercial, care favorizează partea europeană. Liberalizarea comerţului cu UE nu reprezintă un produs static, ci necesită intervenţii permanente de echilibrare pentru a proporţionaliza beneficiile şi costurile relaţionării cu o super-putere economică.

Latura umană a relaţiilor bilaterale se măsoară în multitudinea contactelor inter-umane, a căror fluidizare se datorează înlăturării regimului de vize cu UE în 2014. Până în martie 2019, circa 75% dintre cetăţenii moldoveni au traversat frontiera europeană de peste 6 milioane de ori. Pe lângă aspectele economice, precum dezvoltarea serviciilor de transportare, diversificarea industriei turismului sau expansiunea mediului de afaceri moldovenesc, liberalizarea vizelor a facilitat o anumită trăinicie a legăturilor intra-familiale la nivelul emigranţilor moldoveni. Datele statistice raportate de UE evidenţiază nu doar iregularităţi în comportamentul câtorva mii de moldoveni (şederi ilegale, solicitări de azil, etc.), care abuzează de laxitatea frontierelor europene. Practicarea neîntreruptă a abuzurilor, chiar şi la o scară minoră, semnalează la fel o capacitate redusă a autorităţilor de a încuraja conformitatea prin politici preventive convingătoare.

Pe plan simbolic, relaţia UE-Republica Moldova revine în făgaşul normalităţii. Ziua Europei nu mai este contrapusă tradiţiei (post)sovietice de celebrare a Zilei Victoriei, ci obţine un caracter complementar. Deşi a fost eliminată divergenţa geopolitică legată de ataşamentul civilizaţional al ţării de Vest sau Est, combinarea acestor zile setează o deprindere faţă de ideea politicii externe multi-vectoriale. Potrivit acesteia, interesele strategice ale Rusiei riscă să prevaleze cu uşurinţă faţă de interesele naţionale moldoveneşti.

în loc de concluzii...Relaţiile moldo-comunitare sunt condamnate la o integrare semi-europeană, atât timp cât procesul

de guvernanţă a Republicii Moldova nu se va elibera din capcana intereselor cleptocratice. Până atunci, agenda reformistă înaintată de UE trebuie să servească ca o asigurare minimă împotriva degradării definitive a standardelor democratice, niciodată până acum definitiv statornicite.

7

„ToaTE-s VEChi şi nouă ToaTE”. CELE mai imPoRTanTE asPECTE aLE aLEGERiLoR PEnTRu CEL dE-aL nouăLEa PaRLamEnT EuRoPEan

(23-26 mai 2019)

Deşi rolul atribuit Parlamentului European prin tratatele europene este unul redus în luarea marilor decizii care privesc Uniunea Europeană şi, deşi campania electorală este concentrată mai mereu pe probleme care ţin de politica internă a fiecărui stat, alegerile europarlamentare reprezintă o bună ocazie pentru a lua pulsul celor circa 400 de milioane de alegători europeni cu privire la viitorul pe care şi-l imaginează pentru UE.

scăderea prezenţei la vot a încetat pentru prima oară de la instituirea europarlamentarelorScrutinul desfăşurat între 23 şi 26 mai în cele 28 de state membre ale Uniunii (dat fiind că Regatul

Unit nu a părăsit deocamdată comunitatea europeană) se constituie într-un util barometru al opiniei publice, cu atât mai mult, cu cât prezenţa la vot de 51 % este cea mai mare înregistrată în ultimele două decenii. S-a pus astfel capăt creşterii îngrijorătoare a absenteismului, continue de la primele alegeri de acest fel, desfăşurate în 1979, atunci când se înregistrase o prezenţă de 63%, ajunsă în 2014 la minimul istoric de 43%. Deşi prezenţa a fost una ridicată pentru europarlamentare şi contribuie la consolidarea legitimităţii Parlamentului European în raport cu Consiliul, nu trebuie să cădem într-o euforie nejustificată: procentul cetăţenilor care au votat la alegerile europarlamentare este în continuare semnificativ mai redus decât cel înregistrat în majoritatea statelor europene la alegerile pentru legislativele naţionale. În unele cazuri, secretul marii participări a alegătorilor la cursa pentru Parlamentul European a constat tocmai în susţinerea concomitentă şi a altor scrutine naţionale, precum parlamentarele şi localele în Spania sau referendumul privind justiţia în România.

Euroscepticii nu vor putea înlocui actualul statu-quo european, dar pândesc din umbrăPrincipalul răspuns aşteptat de la alegători la aceste europarlamentare era dacă mai susţin sau nu

proiectul de integrare europeană, urmând ca el să fie dedus din sprijinul acordat de votanţi partidelor eurosceptice şi populiste. Calmarea crizei migraţiei şi timida redresare a economiei europene după criza financiară din 2008, precum şi experienţă nefastă a Brexit-ului pentru Marea Britanie, au făcut ca susţinerea pentru UE în rândul populaţiei să recâştige puncte importante, astfel încât creşterea la alegeri a partidelor eurosceptice a fost moderată, fără să poată pune sub semnul întrebării actualul status-quo.

Totuşi, vocile critice la adresa establishment-ului european de la Bruxelles din rândul suveraniştilor şi radicalilor de dreapta au ajuns la aproximativ 170 de mandate, la care se pot adăuga oricând pe probleme punctuale cele 13 locuri obţinute de partidul Fidesz al lui Viktor Orban, din Ungaria, formal aflat încă în Partidul Popular European, deşi suspendat şi posibil urmând să fie exclus. Celor circa 170

Liviu Mihail Iancu este senior editor la EuroPunkt.ro, o platformă online din România care furnizează informaţii, analize şi interviuri despre Uniunea Europeană. În 2015 a primit premiul pentru cel mai bun editorialist în domeniul afacerilor europene din partea Reprezentanţei Comisiei Europene în România. „Toate-s vechi şi nouă-s toate”.

8

de eurosceptici şi populişti de dreapta li se pot adăuga în unele cazuri şi radicalii de stânga din grupul GUE/NGL, al căror număr a scăzut însă de la 52 la 38. Deşi există şanse ca euroscepticii să constituie în unele momente minorităţi de blocaj în noul Parlament European, reprezentanţii establishmentului sunt totuşi destul de liniştiţi din cauza lipsei de unitate din rândul oponenţilor lor: cei aproximativ 170 de suveranişti şi radicali de dreapta sunt împărţiţi în trei grupuri distincte: ECR (conservatori şi reformişti, în special PiS din Polonia şi conservatorii britanici); ENF (radicali de dreapta, în principal Liga lui Matteo Salvini şi Adunarea Naţională a lui Marine Le Pen); EFDD (în principal Partidul Brexit al lui Nigel Farage şi Mişcarea 5 Stele din Italia), greu reconciliabile, în ciuda eforturilor sporite depuse în acest sens de vice-premierul italian Salvini. În plus, ponderea acestui bloc în Parlament va scădea după ce eurodeputaţii britanici din Partidul Brexit şi Partidul Conservator vor renunţa la cele 33 mandate pe care le deţin, ca urmare a ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, cel mai târziu la 31 octombrie 2019.

Prăbuşirea partidelor tradiţionale şi fragmentarea politică accentuată sunt motive serioase de îngrijorareNu este totuşi momentul pentru a sărbători, precum secretarul general al Comisiei Europene,

Martin Selmayr, care constata că valul populist „a fost îngrădit”. Câştigurile moderate ale populiştilor sunt însoţite de prăbuşirea partidelor tradiţionale în vestul Europei şi de o fragmentare politică accentuată în Parlamentul European, pe care euroscepticii vor încerca să o speculeze: fără o coordonare exemplară între forţele politice mainstream, cei ce doresc mai puţină Uniune Europeană au şanse reale să perturbe activitatea Parlamentului.

Partidul Popular European (PPE) şi Socialiştii şi Democraţii (S&D), cei doi coloşi care monopolizau până acum Parlamentul European, şi-au văzut redusă drastic influenţa, de la 217, respectiv 189 mandate obţinute în 2014, la 179 şi 153 în prezent, doar 44,2% din totalul de 751 (iar ea poate scădea în continuare dacă Fidesz din Ungaria şi PSD din România vor fi excluse din cele două mari familii politice).

PPE şi S&D vor fi nevoite să negocieze formarea unei majorităţi cu noua formaţiune creată pe ruinele vechiului ALDE al lui Guy Verhofstadt, care a obţinut rezultate în general slabe, dar a fost salvat prin cooptarea unor nou-veniţi precum frontul Renaissance al preşedintelui francez Emmanuel Macron şi Alianţa USR-Plus din România (105 mandate, faţă de 68 în 2014), şi/sau cu Verzii, de departe marii câştigători ai acestor alegeri europarlamentare (69 mandate, faţă de 52 în 2014, cu clasări meritorii pe locul 2 în Germania, 3 în Franţa şi 4 în Marea Britanie).

Negocierile pentru ocuparea principalelor posturi în instituţiile europene, începute la 28 mai într-o reuniune a Consiliului European, se anunţă a fi îndelungate şi dureroase în contextul fărâmiţării politice de la nivelul Parlamentului. În special importanta poziţie de preşedinte al Comisiei Europene creează mari rivalităţi. Membrii marcanţi ai ALDE şi preşedintele Macron au arătat că nu se simt cu nimic obligaţi faţă de sistemul numirii aşa-zisului Spitzenkandidat („cap de listă”), propunerea cu care un grup politic a concurat în timpul campaniei electorale. În opoziţia lor, ALDE şi Macron invocă absenţa acestui mecanism din tratatele europene, precum şi lipsa lui de legitimitate fără vot pe liste transnaţionale, pe baza cărora cetăţenii dintr-un stat membru să poată alege şi candidaţi din alte state membre. În realitate, liderii noului pol liberal european receptează sistemul „capului de listă” drept un mecanism de perpetuare a dominaţiei popularilor şi socialiştilor asupra politicii europene.

Un motiv în plus pentru care negocierile privind postul de preşedinte al Comisiei Europene vor fi complicate, este reprezentat şi de persoana care este propusă drept „cap de listă” de către PPE, formaţiunea politică cu cele mai multe mandate: Manfred Weber. German, suporter al austerităţii economice, foarte critic la adresa statelor membre din estul Europei, niciodată cap al unei administraţii extinse, auto-declarat „om al Parlamentului, nu al Consiliului”, Weber are toate calităţile pentru a nemulţumi numeroşi actori din Parlament şi din Consiliu cu rol esenţial în numirea în fruntea

9

Comisiei. Un puternic semnal negativ exprimat fără echivoc, spre deosebire de aluziile voalate de până la alegeri, a venit din partea premierului socialist al Portugaliei, Antonio Costa, care a declarat în urma unei convorbiri telefonice avute cu omologii săi socialişti şi liberali din Spania, Olanda şi Belgia că numirea lui Weber ca preşedinte al Comisiei nu se va realiza „în niciun fel de condiţii”. Pot apărea aşadar surprize, analiştii politici şi casele de pariuri oferind şanse bune şi pentru alţi candidaţi în afara „capilor de listă” Weber (PPE) şi Frans Timmermans (S&D), precum francezul Michel Barnier, negociator şef al Brexit-ului, un membru de calibru al PPE, acceptabil mai uşor pentru Emmanuel Macron, şi daneza Margrethe Vestager, membră ALDE, comisar pentru concurenţă în Comisia Juncker, devenită vedetă după ce s-a luat curajos la trântă cu giganţii IT din SUA sau cu coloşi europeni precum Fiat, Alstom şi Siemens.

Tendinţele îngrijorătoare sunt vizibile mai ales în statele mari şi influente din UeLucrurile nu sunt complicate doar la nivel european, acolo unde, totuşi, situaţia este temperată de

rezultatele puţin spectaculoase din statele mai mici şi puţin influente. Alegerile europarlamentare reprezintă un semnal de alarmă, prin rezultatele lor, mai ales în marile state europene, acolo unde partidele tradiţionale au înregistrat rezultate deplorabile, cedând în mare parte arena unor jucători mai noi şi mai imprevizibili, deopotrivă eurosceptici şi pro-europeni.

În Germania, CDU (centru-dreapta) a scăzut la 28,9% din voturi, iar SPD (centru-stânga) la 15,7%, pierzând locul al doilea (în detrimentul Verzilor - 20,5%) pentru prima oară după 1945. Extrema dreaptă şi cea stângă au obţinut fiecare circa 7% din voturi. Demisia liderei SPD, Andrea Nahles, la o săptămână după europarlamentare, pune presiune asupra Marii Coaliţii dintre CDU şi SPD şi ar putea duce la căderea guvernului Angelei Merkel şi la alegeri parlamentare anticipate.

În Franţa, atât Republicanii (centru-dreapta), cât şi Socialiştii (centru-stânga) au fost aruncaţi la coşul de gunoi al istoriei, după ce au obţinut doar 8,48% şi 6,19% din voturi, lăsând primele trei locuri Adunării Naţionale a lui Marine Le Pen (23,34%), frontului Renaissance a lui Emmanuel Macron (22,42%) şi Verzilor (13,48%). Deşi victoria extremei drepte a lui Le Pen nu este o surpriză, la alegerile din 2014 formaţiunea ei obţinând chiar un rezultat mai bun, 24,86%, rezultatul este unul important la nivel simbolic: învins la el acasă, Emmanuel Macron este obligat să îşi modereze ambiţiile de reformare ale întregii Uniuni Europene.

Italia a oferit cel mai mare şoc, după ce europarlamentarele au fost câştigate detaşat de Liga lui Matteo Salvini, cu 34,3% din voturi, de cinci ori mai mult decât în 2014. Reculul partidelor tradiţionale, Partidul Democrat (centru-stânga, 22,7%, jumătate faţă de 2014) şi Forza Italia (centru-dreapta, 8,8%, tot jumătate faţă de 2014), este cu atât mai semnificativ cu cât celelalte poziţii fruntaşe sunt ocupate tot de formaţiuni eurosceptice, Mişcarea 5 Stele (17,0%) şi Fratelli d’Italia (6,4%). Dat fiind că Salvini se află la putere la Roma – singurul lider al dreptei radicale aflat în această poziţie în Europa – el devine capul incontestabil al euroscepticilor europeni. Mai mult, el ameninţă ca în urma viitorului scrutin naţional din Italia să instaureze primul guvern al unui stat membru al UE dominat copios (poate chiar format în totalitate) de forţe ale extremei drepte.

ConcluzieAlegerile europarlamentare din 23-26 mai nu au schimbat radical raportul de forţe de la nivelul

Parlamentului European şi nu ameninţă decisiv unitatea şi continuarea integrării în UE. Totuşi, detaliile care caracterizează rezultatele alegerilor relevă că ameninţările pentru stabilitatea europeană nu au trecut, dimpotrivă, continuă să se dezvolte latent. Izbucnirea unor noi crize precum cea economică şi cea a migraţiei pot avea consecinţe dintre cele mai grave asupra echilibrului tot mai precar de forţe de la nivelul Uniunii. Statele europene din afara UE trebuie să conştientizeze că vor putea conta tot mai puţin pe atenţia şi pe sprijinul Bruxelles-ului.

10

i-VoTinG – imPERaTiV aL sECoLuLui XXi. EXEmPLuL EsToniEi

Oamenii au votat dintotdeauna. Pentru că este dificil să adopţi decizii care influenţează viaţa unei comunităţi fără a putea cuantifica cu exactitate preferinţele membrilor acestor comunităţi. În Grecia antică, pentru a cuantifica voturile necesare pentru ostracizarea (expulzarea pentru un termen de 10 ani) unor rezidenţi erau numărate cioburile de ceramică pe care cetăţenii inscripţionau numele persoanei expulzate (6000 voturi necesare). Aceiaşi procedură şi număr erau aplicate potenţialilor noi cetăţeni. În India antică, pentru alegeri „municipale” erau folosite frunze de palmier pe care erau scrise numele candidaţilor, frunzele erau aruncate în o oală şi ulterior numărate. Termenul de buletin de vot provine de la cuvântul „ballota”¸ ce înseamnă de fapt o bilă mică pentru votare, folosită în sistemul de votare a dogelui Veneţiei (din 697 AD). Primele buletine pe suport de hârtie au apărut în anul 139 BC în Roma antică.

După peste 21 secole, omenirea continuă să folosească buletine de vot pe suport de hârtie, chiar dacă o mare parte a transferului de date din lume este digital, volumul de date creşte în progresie geometrică, iar fiecare om de pe planetă are posibilitatea ipotetică de a se conecta şi schimba date instantaneu cu oricare alt om sau instituţie, folosind doar telefonul său mobil. Omenirea cunoaşte în perioada actuală o metamorfoză principială în care distanţele nu mai joacă un rol determinant iar datele se transmit într-o fracţiune de secundă, oriunde. Migraţia de scurtă durată sau permanentă este un proces obişnuit, iar tehnologiile moderne de comunicare te conectează cu propria ţară şi cu instituţiile pe care le reprezintă mult mai simplu, mai ieftin şi mai rapid. Oamenii nu mai depind în măsură atât de mare de locul reşedinţei lor şi solicită tot mai multe servicii publice deschise şi transparente.

unul din aceste servicii şi totodată drept suprem este dreptul de a alegeLa alegerile parlamentare din Republica Moldova sau cele pentru Parlamentul European

desfăşurate în România, sute de mii de oameni aflaţi în afara ţărilor respective nu şi-au exercitat dreptul de vot datorită distanţelor mari până la secţia de vot, costurile mari aferente deplasării şi numărul mic al secţiilor de vot, capacităţilor umane, financiare şi tehnice limitate pentru organizarea alegerilor, proceduri birocratice sau limitări de participare. Zeci de mii de oameni au aşteptat ore în şir în faţa secţiilor de votare fără a reuşi să voteze. Din aceste considerente, adoptarea votului prin internet răspunde necesităţilor lumii democratice moderne, fiind un imperativ al secolului XXI.

Ce reprezintă votarea electronică Este o modalitate de a vota electronic folosind un dispozitiv electronic special (EVM) instalat în

secţiile de votare sau votarea la distanţă, prin internet, fără a fi necesară prezenţa fizică a votantului în secţia de votare. Prima metodă (EVM) este folosită în alegerile naţionale din Brazilia, India, Venezuela, unele alegeri regionale în Canada, Finlanda, SUA, Peru, Argentina ş.a.. A doua metodă, la care mă voi referi mai jos, este folosită la nivel naţional în toate tipurile de alegeri (locale, parlamentare şi

Victor Guzun este profesor de relaţii internaţionale la Universitatea TalTech (Estonia), conduce o companie de consultanţă şi participă la proiecte internaţionale în calitate de expert independent. A deţinut funcţiile de ambasador al Republicii Moldova în Estonia, director al Departamentului Relaţii Externe şi Integrare Europeană al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, profesor de geopolitică, director adjunct şi profesor la Liceul Francez-Român Gheorghe Asachi.

11

europarlamentare) în Estonia, 10 cantoane din Elveţia (şi pentru cetăţenii elveţieni care locuiesc în afara ţării) şi va fi lansat în Lituania în 2020.

Cum funcţionează votarea prin internet în Estonia. Estonia este, probabil, unicul stat din lume în care 99% din serviciile publice sunt online, disponibile 24/7 (cu excepţia căsătoriilor, divorţurilor şi vânzării imobilelor). Datorită dezvoltării unui ecosistem digital securizat, uşor de folosit şi flexibil, Estonia şi-a dezvoltat un nivel foarte înalt de transparenţă decizională şi încredere în folosirea instrumentelor digitale. I-Votarea permite votarea prin internet, din orice loc de pe glob unde există o conexiune internet. Pentru aceasta este nevoie de un calculator conectat la reţeaua internet, cardul de identificare estonian (obligatoriu pentru toţi cetăţenii) sau cardul Mobile ID instalat în telefon, cu certificatele de autentificare valide.

Atât cartela de identificare cât şi Mobile ID dispun de un cod de identificare format din 4 cifre pentru accesul utilizatorului în sistemul de vot prin internet şi un cod din 5 cifre folosit pentru autentificarea semnăturii digitale, care şi este folosit la autentificarea finală a votului electronic.

I-Votarea este organizată de către Autoritatea Electorală din Estonia în cooperare cu Autoritatea pentru Sisteme Informaţionale. Înaintea începerii procedurii de votare, Oficiul Electoral de Stat pregăteşte aplicaţia electronică de vot şi o plasează pe site-ul Autorităţii Electorale. Votarea electronică este disponibilă 24/24 pentru o perioadă de 7 zile înaintea zilei alegerilor (zilele 10-4). Pentru a vota, aplicaţia respectivă este descărcată de pe site-ul Autorităţii pe calculatorul utilizatorului. După descărcare, utilizatorul intră în sistemul electoral electronic folosind codul din 4 cifre de pe ID sau Mobile-ID. Odată ce sistemul a recunoscut utilizatorul, sistemul integrat conectat la bazele de date din registrul populaţiei recunoaşte dreptul cetăţeanului sau rezidentului la tipul de vot (local, parlamentar sau europarlamentar) şi în baza adresei reşedinţei utilizatorului arată listele candidaţilor pentru circumscripţia respectivă. Utilizatorul alege partidul sau candidatul pentru care vrea să voteze, votul este criptat, iar sistemul îi cere aplicare codului de semnătură digitală format din 5 cifre. Întreaga procedură de vot durează în medie 2 minute.

După aplicarea semnăturii digitale, votul criptat este transmis către serverul de colectare a voturilor iar utilizatorul va primi o confirmare a votului, împreună cu un cod QR care stabileşte timpul exact când votul a fost trimis către serverul colector. Voturile electronice sunt criptate folosind algoritme de criptare de ultimă generaţie, iar specificaţiile sunt stabilite de către Oficiul Electoral înainte de fiecare alegeri. Votul e criptat cu două chei de criptare: pentru aplicaţia publică şi pentru aplicaţia de deschidere a voturilor. Ultima poate funcţiona doar în complex de mai multe chei, distribuite membrilor Comisiei Electorale Naţionale.

Pentru a evita influenţa opţiunii de vot a utilizatorului de către persoane terţe, este posibilă votarea multiplă, doar ultima opţiune va rămâne valabilă iar toate voturile precedente vor deveni nule. Ca măsură suplimentară de securitate, votarea cu buletinul de hârtie în secţia de vot în ziua alegerilor sau votarea prealabilă (4 zile), va anula votul electronic precedent. Înainte de ziua alegerilor, comisiile electorale de circumscripţie primesc listele i-votanţilor pentru a evita dublarea votului. Cetăţenilor care votează cu buletinul de vot obişnuit li se anulează automat votul electronic.

numărarea voturilor şi verificarea rezultatelor. Procedura este una publică, cu participarea membrilor Comisiei Electorale Naţionale. Datele personale sunt separate de voturile electronice (este folosit un sistem de 2 plicuri electronice). Votul propriu zis conţine doar un identificator electoral şi numărul candidatului selectat. Voturile sunt deschise public cu ajutorul unui set de chei de acces diferite, distribuite membrilor Comisiei, iar datele finale sunt transmise în sistemul informaţional electoral. Rezultatele votului electronic nu sunt publicate până la închiderea urnelor de vot tradiţionale, pentru a nu influenţa opţiunile de vot.

12

După numărarea i-Voturilor, are loc procedura de control a integrităţii voturilor printr-o a două numărare, voturile fiind comasate, iar datele de intrare şi iesire trebuie să corespundă exact cu rezultatul votului. Auditorii şi observatorii pot controla anonimitatea şi corectitudinea votării.

nivelul de participare în i-Votare. Sistemul a fost folosit pentru prima oară la scară naţională în alegerile locale din 2005, fiind organizate până acum 11 alegeri cu folosirea i-Votării. Ponderea i-Voturilor a crescut constant la toate tipurile de alegeri, începând cu 1,9% din numărul total al votanţilor în 2005 şi culminând cu 47,2% la ultimele alegeri pentru Parlamentul European (Mai 2019). În schema de mai jos vedeţi numărul procentual al i-Voturilor (KOV – alegeri locale, Riigikogu – alegeri parlamentare, EP – alegeri în Parlamentul European).

argumentele adoptării i-Votării sunt evidente: i-votul şterge graniţele geografice, cetăţenii îşi pot exercita dreptul de vot de oriunde există o conexiune internet, fără a fi impuşi să parcurgă distanţe mari, să suporte cheltuieli de resurse financiare sau timp. Participarea cât mai mare a cetăţenilor cu drept de vot în scrutinele electorale creşte direct gradul de reprezentativitate a celor aleşi. Votul prin internet este ieftin şi rapid, odată ce sistemul este funcţional, cheltuielile financiare şi umane aferente procesului sunt mici, în comparaţie cu cheltuielile mari, inevitabile pentru organizarea votării tradiţionale. Votul prin internet este sigur şi poate fi cuantificat la orice etapă, dacă sunt utilizate tehnologiile de securizare şi criptare adecvate. Un vot online nu va dispărea niciodată. Voturile online contribuie la reducerea fraudelor electorale şi sunt mult mai puţine riscuri de manipulare a lor. Putem fi siguri că, în viitor, votul online va fi folosit de majoritatea democraţiilor. De ce să nu începem implementarea lui chiar acum?

13

Dan nIcu a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice şi masteratul în Teorie şi Analiză Politică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, cu teze

de licenta şi, respectiv, dizertaţie, care analizează problema tranziţiei postsovietice a Republicii Moldova. Autor a două volume: „Copiii vitregi ai Istoriei sau Se caută o revoluţie pentru Basarabia“ (2008) şi „Moldovenii în tranziţie“ (2013. În ultimii ani, a colaborat la mai multe publicaţii din România şi Republica Moldova, printre care

Adevărul, Cotidianul, Timpul.

VLadimiR ZELEnski şi PoLiTiCa sa EXTERnă: La CE sE PoaTE aşTEPTa REPubLiCa moLdoVa dE La nouL PREşEdinTE aL uCRainEi?

Alegerea unui outsider absolut în politică drept preşedinte al unei mari ţări europene pare un scenariu desprins dintr-un film hollywoodian de comedie. Sau dintr-un serial ucrainean de succes numit, sugestiv, ”Servitorul poporului” şi cumpărat recent de Netflix, cea mai mare reţea mondială de vizionare de conţinut video la cerere. În Ucraina, tabloul alegerii comediantului Vladimir Zelenski în funcţia de preşedinte s-a developat pe parcursul a aproximativ jumătate de an, din momentul apariţiei primelor zvonuri cu privire la candidatura sa, până la inaugurarea de pe 20 mai. Starul de televiziune şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al Ucrainei în noaptea de revelion, iar postul de televiziune 1+1 i-a difuzat adresarea către popor în locul celei a preşedintelui în funcţie, Petro Poroşenko. Era un semnal dat lui Poroşenko de proprietarul televiziunii, oligarhul Igor Kolomoiskii, nevoit să se refugieze din Ucraina după ce a pierdut controlul asupra celei mai mari bănci ucrainene, Privatbank, în urma unui scandal de evaziune în proporţii deosebit de mari. Încă din primele săptămâni ale lunii ianuarie, intenţiile de vot pentru Zelenski le-au depăşit pe cele ale lui Poroşenko şi Iulia Timoşenko, plasându-l pe actor pe primul loc, de unde n-a mai coborât până la alegeri. Este un fenomen absolut nou în politica mondială ca un actor să câştige un mandat de preşedinte chiar în timp ce apare în rolul de preşedinte în cel mai popular serial de televiziune din ţară. Acest eveniment se înscrie într-o logică post-adevăr şi eminamente postmodernă, în care forma contează mai mult decât conţinutul, iar ambalajul determină esenţa, şi nu invers. Însă pentru o ţară aflată în război cu un vecin mai mare şi mult mai puternic, alegerea în funcţia de preşedinte a unui om cu zero experienţă în administraţia publică şi în viaţa politică este cel puţin chestionabilă.

Unul dintre lucrurile cele mai importante de spus în legătură cu Zelenski şi mandatul său e că se cunosc foarte puţine despre intenţiile sale, de fapt. Programul său a lăsat loc de multe ambiguităţi, în special în domeniul politicii externe. Este neclar ce va întreprinde Zelenski pe plan extern, iar vecinii Ucrainei se află, momentan, în expectativă, încercând să anticipeze mişcările sale. În cele ce urmează vom încerca un exerciţiu de anticipare a potenţialelor direcţii de politică externă ale adminstraţiei Zelenski, în special privind relaţia cu Republica Moldova, pe baza celei mai importante declaraţii de intenţie pe care noul preşedinte ucrainean a făcut-o până acum: discursul său de învestitură, rostit în şedinţa solemnă a parlamentului de la Kiev, Rada Centrală a Ucrainei, cu ocazia festivităţilor de inaugurare în funcţie.

mitul «europenizării din interior» – naivitate sau rea-intenţie?Ceea ce se poate observa la o primă analiză a discursului de inaugurare a lui Zelenski este că

subiectului relaţiilor externe îi este alocat un spaţiu extrem de restrâns în comparaţie cu problemele interne ale ţării. Cu toate acestea, publicul din Republica Moldova ar putea fi interesat de câteva subiecte menţionate de noul preşedinte ucrainean. Cu unele dintre ele suntem deja familiarizaţi. De exemplu, atitudinea preşedintelui ucrainean faţă de integrarea europeană ne sună destul de

14

cunoscut, deoarece am auzit cuvinte foarte asemănătoare de la politicienii noştri: «O ţară europeană începe cu fiecare dintre noi. Da, am ales calea spre Europa. Dar Europa nu este pe undeva pe acolo, Europa este aici (arată spre cap). Şi când Europa va fi aici, ea va fi în Ucraina. Acesta este visul nostru comun.»1 Trebuie să ne amintim că în discursul politic din Republica Moldova, acest motiv recurent – «să construim Europa la noi acasă» – a fost folosit de multe ori drept scuză sau argument pentru nedorinţa de a se poziţiona în favoarea integrării europene cu tot ce presupune aceasta. A fost şi cazul comuniştilor, care după 2005 au promovat în campaniile electorale din 2007 şi 2009 lozinca ”Moldova europeană o construim împreună”, este şi cazul socialiştilor astăzi, de multe ori, atunci când neagă necesitatea mişcării spre calitatea de stat-membru al Uniunii Europene şi pretind că putem atinge nivelul occidental de viaţă fără să fim parte a marii comunităţi a statelor europene. Rămâne să vedem dacă, în cazul lui Zelenski, putem vorbi despre acelaşi lucru în context ucrainean. După alegerile anticipate din această vară, este de aşteptat că partidul pro-prezidenţial ”Servitorul poporului” va obţine o majoritate confortabilă în Rada Centrală de la Kiev şi va forma o nouă guvernare. Continuarea eforturilor administraţiei precedente de a obţine, la nivel diplomatic, un accept politic al liderilor Uniunii Europene pentru depunerea cererii de aderare a Ucrainei în 2023 va însemna că retorica pro-europeană va avea o finalitate – ceea ce, indiscutabil, se va răsfrânge pozitiv asupra Republicii Moldova, a cărei elită politică va fi nevoită să facă, de asemenea, paşi concreţi în direcţia integrării europene. Momentan, însă, nu putem şti dacă Zelenski va lucra în această direcţie sau va prefera să menţină un discurs formal pro-european însă, de facto, să prefere o «neutralitate» asemănătoare celei preferate de fostul preşedinte Viktor Ianukovici. Până la urmă, în state precum Ucraina sau Republica Moldova, tentaţia de a proteja interesele de afaceri ale unei elite corupte a prevalat întotdeauna în faţa dezideratului legitim de reforme, eradicare a corupţiei, liberalizare şi democratizare. Asta se întâmplă şi acum la Chişinău, acolo unde puterea controlată de oligarhul cu reputaţie cel puţin dubioasă Vladimir Plahotniuc a profesat ani de zile un aşa-zis ”pro-europenism” al cuvintelor, nicidecum al faptelor, care le-a devenit insuportabil chiar funcţionarilor europeni. Aceştia din urmă au realizat că sunt traşi pe sfoară, iar regimul de la Chişinău a devenit indezirabil pentru foştii săi parteneri de la Bruxelles. Astfel, retorica puterii de la Chişinău a devenit mai izolaţionistă, Partidul Democrat schimbându-şi, în aparenţă, orientarea externă pentru a deveni ”Pro-Moldova”. Chiar dacă nu a spus-o cu subiect şi predicat, concluzia la care am ajuns în urma lecturii discursului său este că Vladimir Zelenski ar putea pune bazele unui curent ”Pro-Ucraina”, în care exponenţii dezideratului de integrare europeană să fie jucaţi pe degete, doleanţele lor să fie acceptate de principiu dar amânate şi tergiversate, fără a face greşelile care l-au costat mandatul pe Ianukovici.

falsa dilemă între «vorbirea despre naTo» şi «crearea standardelor naTo»Vladimir Zelenski nu a menţionat subiectul relaţiei Ucrainei cu Alianţa Nord-Atlantică în mod explicit

în discursul său de inaugurare, însă anterior s-a declarat de partea aderării la NATO în condiţiile unui referendum naţional cu acest subiect. La prima vedere, nu pare ceva suspect să doreşti să ceri opinia poporului asupra unui asemenea subiect important, însă după ce în 2014, pe fondul agresiunii ruse în Crimeea şi Donbas, susţinerea pentru aderarea Ucrainei la NATO a crescut la peste 70%, în prezent numărul cetăţenilor ucraineni care ar susţine acest pas este în scădere, apropiindu-se de 50%. Nu este greu de înţeles, în aceste condiţii, că un referendum în careo majoritate a cetăţenilor să respingă aderarea la NATO ar însemna pecetluirea şanselor Ucrainei de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice, şi, în acelaşi timp, pecetluirea şanselor Republicii Moldova de a se afla între două ţări membre NATO. Într-un mod similar cu tratarea integrării europene s-a exprimat Vladimir Zelenski şi despre NATO în discursul său. Unica menţionare a Alianţei nord-atlantice este în contextul reformei în domeniul

1 https://www.mk.ru/politics/2019/05/20/polnyy-tekst-rechi-zelenskogo-na-inauguracii-chtoby-ukraincy-ne- plakali.html – Discursul de inaugurare al preşedintelui ales al Ucrainei, Vladimir Zelenski; accesat pe 26 mai 2019

15

apărării: ”Nu trebuie să ni se povestească despre standardele NATO, ci trebuie să fie create asemenea standarde”2. Este o abordare ciudată, în care faptele sunt contrapuse vorbelor dându-se de înţeles că discuţiile despre NATO şi, eventual, aderarea la NATO nu au niciun sens şi sunt contraproductive în condiţiile în care forţele armate ale Ucrainei nu trec plenar la standardele NATO. Într-adevăr, implementarea standardelor NATO este necesară pentru aderarea la această organizaţie, însă nimeni nu a pretins vreodată, în vreo ţară din Europa Centrală sau de Est care se mişca spre NATO că nu ar fi nevoie să se vorbească despre asta. Din contra, în toate aceste ţări, inclusiv România, au existat puternice campanii publice în care atât societatea civilă cât şi autorităţile au informat cetăţenii despre beneficiile statutului de parte la tratatul Atlanticului de Nord. Calea pe care doreşte să meargă Zelenski este una riscantă în condiţiile Ucrainei, deoarece un eventual referendum eşuat de aderare la NATO ar fi ca un cadou din ceruri pentru Rusia, al cărei principal obiectiv este să nu admită aderarea Ucrainei la vreo structură occidentală, în primul rând la NATO, dar şi la UE. Pierzând Ucraina, Rusia pierde definitiv şi Republica Moldova, izolată între două ţări aparţinând clubului occidental. Primele semne ale acestui fapt, a cum ar putea arăta asta, s-au văzut deja din 2014 până în prezent. În aceste condiţii, orice încetinire sau oprire în drumul european şi euroatlantic al Ucrainei nu poate avantaja decât Rusia, iar dacă administraţia Zelenski va întreprinde aşa ceva, direct sau indirect, va pune în mod evident în avantaj Rusia.

Zelenski transmite moscovei semnale că este dispus la dialogUn alt aspect foarte important al discursului lui Zelenski este faptul că acesta nu s-a referit nici

o dată la Rusia în discursul său. Nu a calificat această ţară drept agresor, nu a spus nimic despre prezenţa trupelor ruse în Donbas. A vorbit despre războiul din estul ţării doar în termenii ”încetării focului”. A spus că ar fi gata să facă orice, inclusiv să-şi piardă funcţia, doar pentru a opri focul, dar fără ca Ucraina să-şi piardă teritoriile, adică pământurile ucrainene Crimeea şi Donbas, după cum le-a calificat. Impresia pe care o lasă discursul său de inaugurare unui observator atent al situaţiei din Ucraina este că preşedintele Zelenski s-a asigurat, prin câteva fraze inserate prin diferite momente ale discursului său, că mesajul transmis este unul care să corespundă opiniei dominante din societate că teritoriile ocupate aparţin Ucrainei şi că ele nu pot fi pierdute. Dincolo de aceste afirmaţii, conţinutul şi spiritul discursului său indică o dorinţă de a se concentra pe probleme interne şi o nedorinţă de a aborda şi gestiona dosarul integrării europene şi euroatlantice a Ucrainei. De asemenea, tăcerea cu privire la Rusia poate indica, dincolo de nedorinţa de a-şi ostiliza partea pro-rusă a societăţii, intenţia de a se apropia, cumva, de această ţară.

În discursul său, preşedintele Zelenski a trecut de câteva ori la limba rusă atunci când a vorbit despre necesitatea de a asigura coeziunea societăţii şi de a recupera cetăţenii din estul Ucrainei în condiţiile în care, potrivit lui, puterea de la Kiev nu a făcut nimic în ultimii cinci ani ca aceşti oameni să se simtă din nou ucraineni. Aici, din nou, avem un îndemn la concesii, inclusiv sub aspect lingvistic. Ceea ce, în condiţiile în care aceste concesii nu vor fi însoţite de măsuri active pentru aducerea acestor oameni în câmpul constituţional, poate fortifica poziţiile Rusiei în regiune. Toate aceste lucruri, privite împreună, dau impresia unor semnale transmise, pe cât posibil, la Moscova, că noua administraţie este interesată de un dialog care să refacă, atâta cât este posibil în actualele condiţii, relaţiile bilaterale. Cu siguranţă, aceste senale au fost decodate în mod corespunzător la Kremlin.

Viitorul european al Republicii moldova depinde de rezistenţa ucrainei în faţa RusieiLa prima vedere o administraţie de la Kiev ceva mai puţin insistentă pe dimensiunea impunerii

limbii ucrainene în toată ţara ar putea însemna avantaje pentru populaţia vorbitoare de limbă română din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia. Însă Chişinăul nu îşi mai asumă de foarte

2 Idem

16

mulţi ani vreun rol în protejarea minorităţii româneşti din Ucraina, în virtutea politicii de divizare în români şi moldoveni prin care Kievul a reuşit să întoarcă Republica Moldova împotriva României pe dimensiunea românofonilor din sudul şi nordul Basarabiei şi nordul Bucovinei. De aceea, mai important în prezent este în ce măsură va reuşi Rusia să profite de situaţia politică nouă de la Kiev şi câtă influenţă îşi va întoarce.

Cel mai important element al discursului de inaugurare al lui Vladimir Zelenski cu influenţă asupra Republicii Moldova este atitudinea cel puţin ezitantă privind aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO. În cazul în care noua administraţie de la Kiev va continua pe aceeaşi cale, guvernanţii de la Chişinău, indiferent din ce partide vor proveni, vor avea motive în plus să adopte şi ei o atitudine similară. Acesta este principalul pericol – decuplarea noastră de o Ucraină ezitantă şi indecisă va fi mai grea decât ar fi fost în 2014, pentru că va trebui să aibă loc în nişte condiţii de securitate regională ceva mai stabilizate şi previzibile, cu o Rusie care menţine conflictul de joasă intensitate în Donbas şi continuă să ocupe Crimeea. O Rusie care mizează pe faptul că Vestul colectiv, cu care ea are de a face în mod diferit în funcţie de ţară, adesea fragmentând cu succes unitatea occidentală faţă de propriile ei nelegiuiri, se va sătura la un moment dat să mai insiste ca Moscova să respecte dreptul internaţional privind Ucraina sau Republica Moldova şi va lăsa aceste ţări să fie reabsorbite într-o nouă URSS, adică exact ceea ce-şi doreşte Putin în mod deschis.

Cu cât mai puţin va rezista Ucraina în faţa Rusiei, cu atât mai slabe şanse avem şi noi să îi facem faţă, iar discursul de inaugurare al preşedintelui Zelenski trezeşte anumite semne legitime de întrebare. Urmează să vedem care îi vor fi acţiunile.

17

elena Raţoi este activistă în domeniul promovării egalităţii de gen de aproape 5 ani, fiind angajată în calitate de Ofiţeră de Programe la UN Women din 2014. Anterior,

Elena a lucrat în calitate de Manageră PR şi Asistentă de Proiect în cadrul Asociaţiei „MOTIVAŢIE” din Moldova. A coordonat două proiecte care au avut drept scop implicarea civică a tinerilor şi a participat în mai multe activităţi de voluntariat. Este autoarea Ghidului „Sexismul în Publicitate: Concepte, definiţii, exemple”. A absolvit

Facultatea de Drept şi masteratul în Drept Civil a Universităţii de Stat din Moldova.

PubLiCiTaTEa sEXisTă, un mod (nE)REuşiT dE a CaPTa aTEnŢia

Publicitatea sexistă este o noţiune relativ nouă pentru Repu-blica Moldova. Definită de Legea cu privire la publicitate1 în art. 112, în urma unui amendament adoptat în aprilie 2016, publici-tatea sexistă:a) prezintă femeia sau bărbatul drept obiect sexual, în situaţii umilitoare sau degradante, violente şi care ofensează demnita-tea umană;b) promovează stereotipuri sexiste în scop discriminatoriu, cu menţinerea percepţiei tradiţionale asupra femeii drept o fiinţă slabă, vulnerabilă şi dependentă, având o poziţie socială infe- rioară.

Pentru nerespectarea acestor prevederi, Codul Contra-ven-ţional al Republicii Moldova, la art. 364, prevede aplicarea unei amenzi de până la 90 u.c.3 pentru persoane fizice, de până la 240 u.c. pentru persoane cu funcţie de răspundere şi de până la 300 u.c. pentru persoanele juridice. De asemenea, agentul economic este obligat să înceteze difuzarea spotului publicitar sau să eli-mine materialul publicitar în cauză, aşa încât acesta să nu mai fie disponibil publicului.

Ce înseamnă, de fapt, publicitatea sexistă şi cum o putem identifica?Unii ar putea spune că definiţia dată de legislaţia actuală e prea vagă şi poate fi interpretată în mod

fraudulos. Însă realitatea e alta. Publicitatea sexistă poate fi identificată răspunzând la câteva întrebări:– Care este scopul de a plasa persoana în publicitate? Pentru a demonstra cum se utilizează

produsul sau serviciul reclamat sau pur şi simplu pentru a capta atenţia?– În cazul în care am inversa rolurile (am înlocui bărbaţii cu femeile sau viceversa, fiind arătaţi în

exact aceeaşi ipostază), ar părea ieşit din comun?– Promovează vreun stereotip prin care femeile se poartă într-un anumit mod, iar bărbaţii în altul?Deşi sexismul în publicitate poate să se refere la toate genurile, de cele mai multe ori femeile sunt

cele afectate.

1 Legea nr. 1227 din 27.06.1997, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 67-68 din 16.10.19972 Public Interest Research Centre and WWF-UK, „Think of me as evil? Opening the ethical debates in advertising”,

(2010) p. 41.3 Unitate convenţională- 50.00 MDL sau circa 2.48 EUR

„Covoarele nu sunt ca soţia, ele pot fi schim-bate”. Caracterul sexist al publicităţii a fost constatat de către Consiliul pentru Preveni-rea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii prin Actul de constatare nr. 2 din 7 iulie 2017.

18

Unul din mijloacele cele mai des întâlnite în publicitatea sexistă este obiectificarea – atunci când o persoană este re-dusă la nivel de obiect, adică este tratată drept decor, pentru a atrage atenţia. Observăm acest lucru mai cu seamă în cazul femeilor care apar în reclame. Respectiv, dacă cineva vrea să reclameze o uşă, lângă aceasta neapărat va apărea o femeie într-o poziţie lascivă; sau dacă avem publicitate pentru paste, acestea neapărat vor fi puse pe corpul unei femei, etc.

În ceea ce priveşte nuditatea în publicitate, legislaţia Moldovei nu o interzice expres. Respectiv, nudurile pot fi folo-site în cazul în care acest lucru este relevant pentru a prezen-ta serviciul sau produsul. De exemplu, pozarea unei persoane în lenjerie intimă pentru a reclama produsul nu se conside-ră sexism, deoarece corpul persoanei are atribuţie directă cu aceasta, care, în mare parte, nu poate fi reclamată ca fiind uti-lizată în alt mod. Pe de altă parte, în cazul în care persoana care reclamează lenjeria este în poziţii provocatoare, cu tentă sexuală (o femeie în lenjerie afişându-şi sânii sau culcată în

pat/pe podea, cu picioarele în sus, etc.), deja se consideră că suntem în prezenţa unui fapt de obiec-tificare a persoanei, prin care aceasta este utilizată drept unealtă sexuală, cu scopul de a atrage o atenţie mai mare asupra produsului.

Suntem în prezenţa aceluiaşi exemplu când vorbim despre publicitatea unor produse de curăţare a corpului (gel de duş). Nu e considerat sexism situaţia în care o persoană goală face duş pentru a reclama un produs. Însă atunci când acelaşi/aceeaşi producător/toare, în cadrul unor publicităţi în serie arată femeia dezbrăcată în duş, iar bărbatul în halat de baie, suntem în prezenţa unei publicităţi sexiste. În această situaţie femeia este tratată diferit decât bărbatul, ca fiind o fiinţă inferioară ce se poate dezbrăca fără scrupule, iar corpul ei e utilizat nu doar pentru a reclama, ci şi pentru a atrage atenţia potenţialilor/lelor cumpărători/oare. La fel sexistă va fi considerată publicitatea în care feme-ia apare întinsă jos în camera de duş.

O altă trăsătură a publicităţii sexiste este tratarea persoa-nei într-un mod umilitor sau degradant din cauza genului acesteia. Persoana e prezentată drept lipsită de posibilitatea de a gândi sau de a acţiona. De exemplu, în această categorie pot intra publicităţile prin care sunt luate în derâdere blon-dele („încât şi o blondă ar face faţă”) sau acele genuri de pu-blicitate ce reclamează medicamentele, în care bărbaţii sunt prezentaţi drept nişte fiinţe care nu pot avea grijă de ei şi de copii, iar soţia vine în calitate de salvatoare şi le administrea-ză medicamentele.

Publicitatea sexistă afectează demnitatea umană şi, de cele mai multe ori, anume demnitatea fe-meilor este denigrată. Aceste situaţii se întâmplă când femeile apar în calitate de persoane care se vând uşor pentru bani sau pentru anumite bunuri materiale, pe care (doar) bărbatul le deţine. Sau atunci când sunt prezentate drept nişte fiinţe amorale, uşuratice, care îşi petrec timpul servind alcool şi distrându-se.

Una din cele mai grave forme ale publicităţii sexiste e cea prin care este promovată violenţa. În reclama ce conţine elemente de violenţă în bază de gen, bărbaţii sunt pe larg reprezentaţi ca utilizân-du-şi corpurile pentru a fi agresori, iar femeile sunt prezentate cu o poziţie corporală de supunere4. Uneori, femeile sunt arătate zâmbind, în timp ce se face aluzie la atac, în altele ele pur şi simplu ce-dează atacului. Aceste abordări corelează violenţa cu senzualitatea.

4 (Malamuth şi Briere, 1986)

Caracterul sexist al publicităţii a fost constatat de către Consiliul pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii prin Actul de constatare nr. 1 din 7 iulie 2017.

19

În publicitate, femeile sunt cele care apar mereu la bu-cătărie, spălând vasele, gătind pentru familie, fiind res-ponsabile de curăţenia în casă. La prima vedere, se pare că acest lucru nu ar fi unul prin care femeia este reprezentată drept inferioară bărbatului, însă dacă analizăm la o scară mai largă situaţiile în care sunt prezentaţi bărbaţii (în cos-tum, lucrând pentru companii mari, fiind responsabili de luarea deciziilor) şi femeile (la bucătărie, îngrijind de co-pii şi de casă), modelul demonstrat se transpune în viaţa reală şi se va aştepta ca femeile să fie cele care stau acasă, iar bărbaţii sunt cei care aduc bani şi iau decizii.

Ce facem dacă am identificat o publicitate care ni se pare sexistă?

Fiecare persoană care se simte lezată de o publicitate pe care o consideră sexistă poate scrie o plângere prin care să o denunţe. Organul împuternicit să exercite con-

trolul de stat şi autoreglementarea în domeniul publicităţii este Consiliul Concurenţei.De asemenea, cei care se simt lezaţi pot depune o plângere şi la Consiliului pentru prevenirea şi

eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii. Acesta examinează plângerea şi se expune cu privire la caracterul sexist al publicităţii. Dacă se constată că publicitatea este sexistă, Consiliul pentru pre-venirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii remite cazul spre examinare Consiliului Concurenţei, conform procedurii legale.

Începând cu 2017, adică după modificările operate în legislaţie privind introducerea noţiunii de publicitate sexistă şi stabilirea sancţiunilor, la adresa Consiliului au început a parveni mai multe plân-geri. Astfel, până în 2017, Consiliul a examinat 5 plângeri cu privire la caracterul sexist al publicităţi-lor, pe când în 2017 numărul acestora s-a ridicat la 32.

La fel, membrii Consiliului se pot autosesiza pe marginea unor publicităţi, aşa cum au făcut-o în le-gătură cu mesajul folosit de o şcoală auto într-un spot publicitar5, care conţinea următorul mesaj: „…singura Şcoală Auto de stat din Chişinău, îţi oferă cea mai bună instruire pentru toate categoriile po-sibile: autoturisme, camioane, motociclete, microbuze. Ieftin şi eficient. (…)Teoria, plus practică, plus certificatul de finalizare a cursurilor. Uşor, chiar şi pentru blonde”. Consiliul a constatat discriminarea pe bază de gen şi a sancţionat atât agentul economic, cât şi postul de radio care a plasat spotul, stabi-lind că ei poartă răspundere pentru replicarea sistematică a stereotipurilor legate de femei, printr-un mijloc de informare în masă, cum este radioul.

În ceea ce priveşte Consiliul Concurenţei, începând cu apri-lie 2016 (de la data adoptării modificărilor legislative) şi până în iulie 2018, acesta a întocmit 16 procese verbale cu privire la contravenţie ca urmare a constatării publicităţii sexiste.

Persoana trasă la răspundere poate contesta decizia pri-vind sancţionarea. Totuşi, acest fapt nu o scuteşte de obligaţia sa referitoare la eliminarea materialului. Sesizarea instanţei judecătoreşti nu sistează executarea dispoziţiei sau a deciziei Consiliul Concurenţei, cu excepţia cazului în care instanţa ju-decătorească va emite o decizie cu privire la sistarea execută-rii actelor nominalizate.

5 http://www.bizlaw.md/2016/09/07/sexismul-in-publicitate-care-sunt-regulile-si-ce-sanctiuni-se-aplica-pentru-nerespectarea-lor/

„Spre deosebire de unele persoane, Belvedere întotdeauna se lasă uşor.” Belvedere Vodka a prezentat scuze publice pentru această publicitate care a fost distribuită pe pagina lor de Facebook.

20

igor cIurea este tânăr jurist, activist şi consultant în domeniul politicilor de tineret, dez-voltării organizationale, ocupării fortei de muncă în rândul tinerilor şi antreprenoria-

tului. A acumulat experientă în calitate de lider al celor mai mari organizatii pentru tineret şi studenti (CNTM, Alianta Studentilor din Moldova, Forumul European al Ti-neretului, Uniunea Studentilor din Europa). Igor Ciurea este membru al mai multor grupuri de experti internationali care pledează şi sustin promovarea drepturilor tine-

retului la nivelul UE şi ONU, cum ar fi Grupul de experti pentru drepturile tinerilor al Forumului European al Tineretului.

imPaCTuL şi niVELuL dE imPLEmEnTaRE aL LEGii Cu PRiViRE La TinERET în REPubLiCa moLdoVa

În această analiză sunt stabilite principalele modificări introduse în anul 2016 odată cu adoptarea noii Legi cu privire la tineret şi impactul acesteia asupra dezvoltării sectorului de tineret în Republica Moldova. În document sunt prezentate transformările din sectorul de tineret şi provocările întâlnite în procesul de implementare. Analiza ia în considerare aspectul intersectorial al sectorului de tineret şi se axează, în principal, pe prevederile Legii cu privire la tineret. Scopul acestui document este de a evidenţia cele mai importante măsuri care trebuie luate pentru a asigura un impact pozitiv al Legii cu privire la tineret şi realizarea scopului său.

Politicile de tineret pot fi definite într-un singur act legislativ specific sau sub forma unui set de documente interconectate în cadrul aceluiaşi cadru legal (lege, pact, rezoluţie, concept de stat etc.). Politicile pot avea forme diferite şi foarte specifice ţării, însă dacă am lua în vedere structura transversală şi extinsă a sectorului de tineret, atunci cu siguranţă ar fi aproape imposibil de descris politicile de tineret ca un act unic. Cu toate acestea, politicile de tineret trebuie să reflecte provocările şi obstacolele cu care se confruntă tinerii la momentul de faţă. La baza lor trebuie să stea necesităţile şi aspiraţiile tinerilor, precum şi obiectivele şi priorităţile politice definite şi convenite. Întrucât problemele cu care se confruntă tinerii afectează diferite aspecte din viaţa lor, este necesar ca în centrul politicilor să stea colaborarea/coordonarea intersectorială cu toate celelalte sectoare relevante, precum şi o abordare integrată pentru a putea rezolva problemele în totalitate şi pentru a găsi răspunsuri relevante şi adecvate.

Adoptarea în anul 2016 a Legii cu privire la tineret a introdus câteva schimbări importante în cadrul şi structura sectorului de tineret din Republica Moldova. Potrivit legii, sectorul de tineret este definit ca toate domeniile în care are loc elaborarea şi implementarea politicilor de tineret şi activităţilor de tineret. În lege au fost clarificate mai multe definiţii şi termeni, cea mai importantă fiind schimbarea definiţiei pentru tânăr/ă. Conform Legii cu privire la tineret adoptată în anul 2016, tânăr/ă este persoana cu vârstă cuprinsă între 14 şi 35 de ani. Aceasta nu este o simplă schimbare a definiţiei. Modul de definire a acestui cuvânt având impact asupra accesibilităţii la anumite servicii şi programe de stat. Principalul motiv şi argument pentru extinderea vârstei de la 16 la 30 de ani (definiţia anterioară) până la 14 la 35 de ani a fost de a avea o abordare şi o definiţie unică în diferite politici sectoriale pentru tineri. Pe atunci, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) şi alte instituţii foloseau acest interval în programele lor de tineret. Acest argument nu mai este valabil, deoarece în 2018 Guvernul a aprobat programul „Prima Casă”, un program naţional care abordează problemele tinerilor referitoare la locuinţe, cu un interval de vârstă complet nou de la 18 la 45 de ani, excluzând definiţia utilizată în Legea cu privire la tineret. Am califica extinderea grupei de vârstă a tinerilor ca fiind o schimbare neinspirată. Necesităţile tinerilor

21

cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani sunt prea aspre, iar resursele alocate sunt foarte limitate şi insuficiente pentru a satisface necesităţile pentru mai mult de o treime din populaţia ţării.

Legea cu privire la tineret redefineşte rolurile diferitor părţi interesate guvernamentale şi neguvernamentale, oferind o înţelegere mai clară a contribuţiei scontate din partea acestor părţi. Pentru prima dată în istoria acestui tânăr stat, a fost constituită o instituţie naţională de implementare a politicilor de tineret – Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Programelor şi Activităţii de Tineret. Potrivit legii, Agenţia este o autoritate administrativă în subordinea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, constituită în scopul formării şi perfecţionării continue a cadrelor, programelor, activităţilor şi serviciilor din domeniul tineretului, precum şi în vederea implementării, acreditării, monitorizării şi evaluării acestora. Deşi urma să-şi înceapă activitatea conform prevederilor legii în termen de 12 luni de la adoptarea acesteia, Agenţia, din păcate, încă nu funcţionează. Această întârziere are un efect enorm asupra impactului general al Legii cu privire la tineret, fiind un factor important care împiedică realizarea obiectivelor documentului. În anul 2018, un grup de ONG-uri pentru tineri a iniţiat o campanie naţională pentru a pune presiune asupra Guvernului, pentru ca acesta să constituie Agenţia. Campania #UndeiAgentia a mobilizat tineri, ONG-uri şi lucrători de tineret, însă acest lucru nu a fost suficient pentru a iniţia procesul de constituire a structurii. Campania a mobilizat peste 1000 de tineri care să depună petiţii la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Cancelaria de Stat şi Parlamentul Republicii Moldova. 11 organizaţii, membre ale Platformei Naţionale din Moldova a Forumului Societăţii Civile din Parteneriatul Estic, au semnat şi depus un document de poziţie comună privind întârzierea procesului de constituire a Agenţiei.

Legea stabileşte cadrul juridic pentru dezvoltarea serviciilor şi activităţilor de tineret, definind şi propunând cadrul legal pentru aceste instituţii. Pentru prima dată, într-o lege ar fi definit în mod clar consiliul local al tinerilor, liderul de tineret, lucrătorul de tineret şi alţi specialişti importanţi din sectorul de tineret şi ar crea premisele necesare pentru recunoaşterea şi dezvoltarea acestor structuri. Legea în sine este un document foarte progresiv, bazat pe cele mai bune practici ale Consiliului Europei (co-managementul structurilor de tineret), principiile şi valorile organizaţiilor de tineret (consiliul local al tinerilor, participarea tinerilor la procesul de luare a deciziilor). Documentul a fost elaborat în mod participativ şi reflectă necesităţile şi poziţia societăţii civile.

Legea cu privire la tineret reflectă priorităţile sectorului de tineret şi necesităţile tinerilor, oferind instrumentele necesare pentru elaborarea iniţiativelor intersectoriale pentru tinerii cetăţeni ai Republicii Moldova şi asigurând realizarea potenţialului maxim al fiecărui tânăr. În document sunt evidenţiate domeniile importante pentru dezvoltarea tinerilor, cum ar fi oportunităţile economice, participarea tinerilor şi dezvoltarea multilaterală, sănătatea, serviciile pentru tineri, activităţile de tineret şi programele de tineret.

Întrucât conţinutul ne oferă numeroase motive pentru a aprecia calitatea documentului, imple-mentarea acestuia demonstrează mai multe programe structurale în procesul de implementare a politicilor în general şi în procesul de elaborare a politicilor de tineret în special. Principala parte interesată de implementare, Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Programelor şi Activităţii de Ti-neret, nu a fost constituită şi nu a furnizat resursele necesare pentru lucru. Unor părţi interesate le-au fost atribuite competenţe în sectorul de tineret fără sprijin metodologic, financiar sau de altă natură necesar pentru a exercita aceste competenţe. Rolul administraţiilor publice locale (APL) în dezvoltarea sectorului de tineret este crucial şi bine definit în Legea cu privire la tineret, însă în lipsa reformei administraţiei publice locale, care ar oferi resursele şi capacităţile necesare, nu se va ajunge la rezultatele scontate. Legea cu privire la tineret prevede de asemenea că, în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va veni cu asistenţă metodologică şi tehnică clară pentru APL-uri în vederea elaborării politicilor locale de tineret şi implementării la nivel local a competenţelor lor în conformitate cu prevederile documentului. Din cauza mai multor factori politici aceste prevederi nu au fost niciodată aplicate. Unele APL-uri elaborează, în mod individual, programe

22

şi proiecte menite să sprijine dezvoltarea sectorului local de tineret: granturi locale pentru ONG-urile de tineret, iniţiative comunitare de asistenţă financiară conduse de către tineri, crearea serviciilor locale şi a centrelor prietenoase tinerilor.

După adoptarea legii nu au urmat măsuri concrete de susţinere şi implementare. Stabilirea şi dezvoltarea unui sistem robust de servicii şi programe de tineret, recunoaşterea lucrătorului de tineret, elaborarea standardelor de calitate în domeniul serviciilor de tineret, sunt doar câteva dintre obiectivele legii care nu au fost realizate niciodată din cauza unor factori, precum:

• Lipsa înţelegerii şi dorinţei politice de a dezvolta un sector de tineret puternic; • Amânarea procesului de constituire a Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Programelor şi

Activităţii de Tineret; • Resursele limitate (financiare şi umane) pentru dezvoltarea sectorului de tineret; • Înţelegerea insuficientă a activităţilor de tineret, a rolului tinerilor în procesul de luare a deciziilor,

a structurilor locale de tineret; • Lipsa iniţiativelor de coordonare şi cooperare în diferite domenii de politici în ceea ce priveşte

tinerii ca beneficiari şi participanţi activi;• Participarea şi implicarea insuficientă a tinerilor şi a organizaţiilor de tineret în procesul de

elaborare şi implementare a politicilor. Legea cu privire la tineret este un document important într-o societate în care provocările

demografice reprezintă una dintre marile probleme cu care se confruntă Republica Moldova şi care va rămâne pentru mult timp pe ordinea de zi a Guvernului. Legea este o oportunitate foarte bună de a investi şi de a studia potenţialul tinerilor într-un mediu foarte dinamic şi provocator. Documentul stabileşte un cadru legal solid care trebuie să fie susţinut de măsuri şi programe guvernamentale concrete. Parlamentul trebuie să pună mai multă presiune asupra Guvernului pentru a relansa iniţiativele bune şi instituţiile constituite prin adoptarea legii. O monitorizare parlamentară puternică şi continuă poate oferi sprijinul politic necesar pentru dezvoltarea sectorului de tineret.