1

CC UU VV ÂÂ NN TT UU LL

CC AA RR EE TT ĂĂ MM ĂĂ DD UU II EE ŞŞ TT EE

ANUL VI, NR. 1-2 (SERIE NOUĂ)

IAN-FEB 2008

REVISTĂ LUNĂRĂ DE SPIRITUALITATE

ORTODOXĂ A CAPELEI SPITALULUI CLINIC MILITAR IAŞI

APARE CU BINECUVÂNTAREA MITROPOLIEI MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

ŞI CU APROBAREA CONDUCERII SPITALULUI CLINIC MILITAR DE URGENŢĂ IAŞI

MUNTELE ATHOS

2

Perioada Triodului – Scară spre Înviere

Poate unii dintre dumneavoastră v-aţi uitat în calendar şi aţi văzut scris, în

Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a vameşului şi a fariseului), în paranteză,

„începutul Triodului” şi v-aţi întrebat: Oare despre ce este vorba? Cuvântul „Triod”

vine de la „tri”=trei şi „od”=ode, cântări, mai bine zis stihiri, care se adaugă,

începând din Duminica vameşului şi a fariseului, în slujba Utreniei (de dimineaţă),

imediat după citirea Sfintei Evanghelii: „Uşile pocăinţei...”, „În cărările

mântuirii...” şi „La mulţimea faptelor mele celor rele...”.

Dar ce este Triodul? Trebuie să ştiţi că anul bisericesc are trei mari perioade:

1. Perioada Triodului, din Duminica vameşului şi a fariseului, până în Sâmbăta

Patimilor;

2. Perioada Penticostarului, din Duminica Învierii până în Duminica Rusaliilor sau

a Pogorârii Duhului Sfânt;

3. Perioada Octoihului, din Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor) până la

Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a vameşului şi a fariseului).

Aşadar, Triodul este o perioadă de 10 saptămâni din cursul anului bisericesc,

numit de Sfinţii Părinţi „zeciuiala duhovnicească a anului” sau „primăvara noastră

spirituală”, fiind o perioadă de înnoire, de curăţire, de înălţare spirituală, poate cea

mai importantă a anului liturgic. Această perioadă nu-şi are scopul în sine, ci este un

mijloc de a ajunge la Înviere. Sfinţii Părinţi au aşezat acest timp sacru ca o pregătire

pentru Paşti.

La începuturile creştinismului, această perioadă era timpul de pregătire pentru

catehumeni, adică cei care doreau să îmbrăţişeze creştinismul, spre a primi Taina

Sfântului Botez în noaptea Învierii. Triodul era o adevărată şcoală de învăţătură

creştină, dar şi duhovnicească pentru aceştia, însă, în timp, dispărând instituţia

catehumenatului, accentul a fost transmutat de la botez spre pocăinţă, „al doilea

botez”, de la baia botezului la „baia lacrimilor”, de la moarte şi înviere prin Taina

Botezului, la omorârea patimilor şi înviere cu Hristos prin Taina Spovedaniei şi a

Euharistiei.

De aceea, în fiecare an, întâmpinăm Perioada Triodului cu multă emoţie şi

nădejde, ştiind că această perioadă lucrează în noi ca o şcoală de învăţătură ascetico-

mistică şi ne prezintă o strategie duhovnicească, experiată de Sfinţii Părinţi, ce ne

conduce pas cu pas în urcuşul spre mântuire.

Nu întâmplător Sfinţii Părinţi au aşezat 10 săptămâni, semn al desăvârşirii, căci

Taina Triodului este Taina urcuşului duhovnicesc spre Împărăţia Luminii. Să vedem

în cele ce urmează care sunt cele zece trepte ale Scării Triodului şi explicarea lor pe

scurt:

1.Duminica vameşului şi a fariseului, numită şi „Vestitoarea”, deschide

această perioadă şi ne prezintă valoarea spirituală a smereniei, numită de Sfinţii

Conferinţă ţinută liber la A.S.C.O.R. Iaşi în perioada Postului Mare (15 martie 2007), transcrisă de pe CD şi

modificată de autor pentru cititori.

3

Părinţi „Împărăteasa virtuţilor”. Smerenia alungă mândria diavolilor, a lui Adam

celui căzut şi ne aşează în starea de normalitate duhovnicească. Domnul nostru Iisus

Hristos, în Predica de pe munte, deschide Cutia Fericirilor cu smerenia: „Fericiţi cei

săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.” (Matei 5,3), iar către ucenici

spune: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima.” (Matei 11,29).

Se pune întrebarea: De ce Sfinţii Părinţi încep Triodul cu această virtute?

Pentru că, dacă am face ceva cu mândrie sau spre slavă deşartă, nu adunăm nimic.

Spun Sfinţii Părinţi că diavolul mândriei se bucură când vede că oamenii postesc, se

roagă, fac milostenie, căci vine el şi le sădeşte mândria în inimă şi risipeşte toată

agoniseala.

Smerenia este acea stare spirituală intimă în care recunoaştem că tot ceea ce

avem este de la Dumnezeu şi fără El nu putem face nimic. Smerenia este starea de

normalitate, starea firească a omului în faţa lui Dumnezeu, în atmosfera căreia se

desfăşoară întreg dialogul nostru cu Creatorul nostru. În acest duh al smereniei,

vameşul strigă: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”, strigătul lui devenind

leit-motivul Triodului, concretizat în Canonul Sfântului Andrei „Miluieşte-mă

Dumnezeule, miluieşte-mă”, dar şi, atât cea mai deasă expresie liturgică „Doamne

miluieşte”, cât şi neîncetatul glas isihast „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui

Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

Aşadar, în adâncul smereniei rosteşti cuvinte pline de har şi de adevăr, eşti pe

culmile rugăciunii şi ceri mila lui Dumnezeu, care este revărsare din preaplinul iubirii

dumnezeieşti în faţa condiţiei umane căzute ( „Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei

9,13), iar în Pilda samarinenului milostiv ni se spune că „i s-a făcut milă de el”

(Luca 10,33)).

Deci, în această Duminică învăţăm nu numai despre virtutea smereniei, ci şi

despre smerita cugetare, adică rugăciunea smerită, smerenia şi coborârea minţii în

inimă, având ca model întruparea, pogorârea lui Dumnezeu, din cerul minţii în inima

4

pământului, adică din cerul cel mai de sus sau înaltul cerului în peştera Betleemului,

toate acestea făcându-se din iubirea sau mila lui Dumnezeu.

2. Duminica Fiului Risipitor prezintă cea de-a doua

treaptă a urcuşului Triodului: pocăinţa. Ordinea aceasta se

regăseşte şi în Scara Fericirilor, prin fericirea a II-a: „Fericiţi

cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” (Matei 5,4). Aşadar în

inimă fiind mintea înalţă rugăciuni de pocăinţă, dezvăluindu-şi

firea înclinată spre păcat: „...miluieşte-mă pe mine, păcătosul

(păcătoasa)”, ceea ce duce nu numai la rugăciune neîncetată, ci

şi la „neîncetata pocăinţă” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Această stare de smerenie adâncă şi neclintită pocăinţă atrage

nu numai mila lui Dumnezeu, ci şi iubirea cea nestinsă a Lui,

care aprinde în noi dorul cel nestăvilit, dorul nebun după Dumnezeu.

De aceea, Pilda Fiului Risipitor, supranumită de exegeţi Pilda Tatălui iubitor,

are ca temă şi dragostea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Întâlnirea dintre Tatăl şi

fiul risipitor, remarcabil oglindită de Rembrandt în „Fiul risipitor”, este poate

icoana cea mai luminoasă şi expresivă a dragostei lui Dumnezeu pentru omul

metamorfozat în creuzetul smereniei şi pocăinţei, ce iradiază aurul dragostei nespuse.

De aceea poate, întâlnirea se desfăşoară într-o tăcere grăitoare, ce ne cutremură

străfundurile fiinţei noastre până la transfigurare. Tatăl se odihneşte pe grumazul

fiului reîntors, îl sărută, semn al iertării şi împăcării, şi, după ce-şi trage sufletul, ca şi

cum n-ar mai vrea să plece de acolo şi ar mai trăi un veac , dă porunci iubitoare

slujitorilor îngeri: haina, inelul, încălţămintea, semne ale libertăţii, ale harului, ale

autorităţii şi puterii.

Auzind toate acestea, catehumenii lăcrimau aşteptând haina Botezului, pecetea

Mirungerii şi astfel născându-se la o viaţă nouă în care vor călca „peste scorpii şi

peste balauri”, adică peste păcate şi patimi, în drumul lor spre Împărăţia şi Ospăţul

viţelului junghiat, Hristos Domnul.

În aceste prime două Duminici ale Triodului, Sfinţii Părinţi au scos la înaintare

„artileria grea”, cele mai frumoase pilde rostite de Domnul Hristos. Însă n-au aşezat

întâi Pilda fiului risipitor, coroana pildelor, ci i-au făcut o pregătire aleasă prin Pilda

vameşului şi a fariseului. Aceste două parabole ne înalţă atât de sus încât zburăm

împreună cu îngerii şi se împlinesc cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Creştinii trăiesc pe pământ, dar parcă vieţuiesc în ceruri”.

Când auzeau aceste parabole şi explicarea lor de către Sfinţii Părinţi ai

Bisericii, catehumenii îl doreau şi mai mult pe Hristos, se lăsau prinşi în mreaja

Sfintei Evanghelii, dar nu zbătându-se ca oarecând peştii din Marea Galileii în mreaja

Sfântului Apostol Petru la pescuirea minunată, ci încremeneau şi intrau parcă într-o

stare mirifică. De aceea, diaconul, sau în lipsa lui, preotul, după citirea Evangheliei şi

predică (căci aşa era în primele secole creştine), striga: „Cei chemaţi (adică cei

chemaţi spre Taina Botezului) ieşiţi!”. Apoi a doua oară: „Câţi sunteţi chemaţi,

ieşiţi!”. Şi tot nu reuşea să-i trezească la realitate pe toţi catehumenii, de aceea

insista, a treia oară: „Ca nimeni din cei chemaţi să nu rămână.” Şi părăseau biserica

toţi catehumenii, mai mult cu trupul, căci cu sufletul rămâneau alături de Hristos.

5

Parcă pentru a-i trezi puţin, a-i readuce cu picioarele pe pământ, Sfinţii Părinţi au

aşezat următoarea Duminică.

MĂNĂSTIREA VORONEŢ

3. Duminica înfricoşatei Judecăţi sau a lăsatului sec de carne are ca temă

centrală dreptatea dumnezeiască. Sfinţii Părinţi au rânduit această temă pentru că,

ascultând Pilda fiului risipitor şi auzind de marea iubire a lui Dumnezeu, cineva ar

putea zice: „Pot să fac orice, Dumnezeu mă iartă”. Total greşit. De aceea a fost

aşezată această Duminică ca să se vorbească despre dreptatea divină. Dacă întâi s-a

vorbit de dragostea lui Dumnezeu pentru a-i atrage pe oameni la învăţătura lui

Hristos, iată, imediat, ca nu cumva să cădem în păcat, ni se înfăţişează dreptatea lui

Dumnezeu, care se manifestă în special prin Judecata Sa, înfricoşătoarea judecată,

căci mulţi ne vom da seama atunci, din păcate prea târziu, mult prea târziu, că am

risipit, ca şi oarecând la început fiul risipitor, această viaţă.

De asemenea, pilda care se citeşte la Sfânta Evanghelie, cu Judecata viitoare

(Matei 25,31-46) completează tema iubirii din Pilda fiului risipitor, descoperindu-ne

taina iubirii noastre către aproapele, ca răspuns al nostru la iubirea lui Dumnezeu:

„Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici ai Mei, Mie Mi-aţi făcut.”(Matei

25,40). Chiar dacă se vorbeşte în Parabolă doar de faptele milei trupeşti, înţelegem

faptele dragostei în totalitatea lor, dragostea fiind măsura Dreptului Judecător, căci

„Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4,8), iar Judecata se va face cu dreptate iubitoare ,

căci Hristos Domnul vrea „ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să

vină.” (I Timotei 2,4). Constatăm că Sfinţii Părinţi au aşezat în aceste trei Duminici

ale Triodului trei Pilde sau Parabole. De ce? Pentru că o pildă ne face să gândim, să

medităm, fiind şi un exerciţiu spiritual. Aceste pilde ne dau ocupaţie minţii spre a

alunga gândurile păcătoase şi a birui lupta subtilă cu gândul de la cel viclean. Sfântul

Vasile cel Mare spunea: „Gândul la Dumnezeu este rugăcine neîncetată”.

6

Primele trei săptămâni sunt şi o pregătire trupească pentru Postul Mare. În

prima săptămână este dezlegare la toate, inclusiv miercuri şi vineri (harţi), pentru a ne

întări trupul în perioada ce urmează, săptămâna a doua este obişnuită, cu miercuri şi

vineri post, iar cea de-a treia săptămână este în toate zilele oprită doar mâncarea de

carne, fiind dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte. Această ultimă săptămână este şi

o pregătire treptată pentru post, însă ne aduce aminte şi de Adam în Rai, care nu

consuma carne. Duminica care urmează se integrează perfect săptămânii acesteia,

căci aminteşte de Adam cel căzut, care, asemenea nouă, nu stă şi plânge la uşile

Postului Mare, ci la uşile Raiului, însă simbolizat de acesta.

4. Duminica izgonirii lui Adam din Rai sau a lăsatului sec de brânză este în

strânsă legătură cu Duminica precedentă. Judecata lui Dumnezeu şi izgonirea lui

Adam din Rai sunt cele două limite ale timpului umanităţii. Însă Sfinţii Părinţi au

aşezat întâi finalul, spre care tindem, iar apoi ne-au arătat de unde am pornit. Pentru a

face un pas spre viitor trebuie să-ţi asumi trecutul şi să-l transfigurezi. La începutul

Postului Mare noi ne asemănăm mai mult cu Adam cel căzut, pentru a ajunge la

sfârşitul lui, în noaptea Învierii să fim ca Adam cel nou, Hristos Domnul. Această

Duminică se mai cheamă şi Duminica iertării, pentru că ne cerem iertare unii altora

spre a intra în post împăcaţi. Tocmai despre iertare şi post ne vorbeşte şi pericopa

evanghelică (Matei 6, 14-21).

5. Duminica I din Postul Mare sau a Ortodoxiei aminteşte de victoria

împotriva iconoclaştilor şi restaurarea cultului icoanelor, ca imaginea cea vie a

Ortodoxiei (orto + doxa= dreapta credinţă), la un sinod din 843. Este sărbătorită

propriu-zis biruinţa Bisericii Ortodoxe, pe care „nici porţile iadului nu o vor birui”

(Matei 16,18).

Evanghelia Duminicii (Ioan 1, 43-51) ne dă posibile definiţii ale Ortodoxiei:

a) „Am aflat pe Hristos”, adică Ortodoxia este aflarea şi vieţuirea cu Hristos, este

urmarea lui Hristos, pentru că acela ce-L găseşte pe Domnul Iisus, Îl şi urmează,

Ortodoxia este descoperirea adevăratului Dumnezeu.

7

b) „Vino şi vezi”. Dacă cineva din afara Ortodoxiei te-ar întreba ce este Ortodoxia,

a-i putea să-i răspunzi (poate cel mai bun răspuns): „Vino şi vezi”. I-ai arăta

bisericile, icoanele, pictura murală, slujbele, ş.a.m.d., şi cu siguranţă ar fi

impresionat, dacă nu chiar atras irezistibil şi „trăznit” iremediabil de harul ce

iradiază din Ortodoxie. Acel „vino şi vezi” se transformă în „vreau şi eu”.

c) Concluzia pericopei evanghelice rostită de Domnul Hristos ar putea fi cea mai

frumoasă definiţie dată Ortodoxiei: „De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi

şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului”.

Ortodoxia este cerul pe pamânt şi împreună vieţuiesc cu îngerii întru slava Fiului

lui Dumnezeu.

O frumoasă rugăciune menţionează „în Biserica slavei Tale stând, în cer ni se

pare a sta”, iar preotul la ieşirea cu Sfânta Evanghelie (Vohodul mic) rosteşte o

rugăciune în care, printre altele, se spune că: „fă ca împreună cu intrarea noastră să

fie şi intrarea sfinţilor îngeri, care slujesc împreună cu noi şi împreună slăvesc

bunătatea Ta”. Duminica aceasta ridică şi problema adevăratei credinţe căci este „un

Domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4,5), dar şi păstrarea şi transmiterea dreptei

credinţe.

La începutul Postului Mare, pe de o parte, ne întărim în dreapta credinţă, iar, pe

de altă parte, prindem curaj gândindu-ne la toţi cei ce s-au jertfit pentru a păstra

credinţa curată, fără erezii sau schisme, şi au biruit toate. Sperăm să fim şi noi

biruitori, atât în vremea postului ce urmează, dar şi la dreapta judecată.

Pecetea de pe Sfântul Agneţ conţine iniţialele „Iis. Hr.Ni.Ka”, adică „Iisus

Hristos, Biruitorul”, iar creştinii sunt împărtăşiţi cu părticelele ”Ni” şi „Ka”, adică cu

„Biruitorul”, pentru a fi şi ei biruitori. Biruinţa Ortodoxiei este biruinţa Domnului

Hristos asupra morţii şi învierii, la care suntem şi noi chemaţi.

6. Duminica a II-a din Postul Mare sau a Sfântului Grigorie Palama este

cea de-a doua mare biruinţă a Ortodoxiei, din secolul al XIV-lea. Părintele Dumitru

Stăniloae în lucrarea de referinţă „Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama”

preciza: „Controversa isihastă a fost episodul cel mai important din istoria

spiritualităţii ortodoxe după epoca patristică. Ea s-a produs prin ciocnirea scolasticii

apusene, deplin cristalizată în veacul al XIV-lea, cu gândirea religioasă tradiţională

a Răsăritului şi a prilejuit o ultimă precizare a caracterelor doctrinei ortodoxe şi a

poziţiei ei faţă de noua cugetare apuseană”.

Disputa isihastă a întărit şi mai mult poziţia ortodoxă

(harul divin necreat ce izvorăşte din Fiinţa celor trei

Persoane Divine), dar, poate mai important, a adâncit taina

rugăciunii neîncetate:„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui

Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, făcând-o

vârful de lance a misticii răsăritene, pe care suntem şi noi

chemaţi s-o experimentăm atât în vremea Postului Mare, cât

şi în toată vremea vieţii noastre, atât ca înaltă rugăciune, cât

şi ca armă împotriva ispitirii gândurilor noastre.

8

Pericopa evanghelică a Duminicii: vindecarea slăbănogului din Capernaum

(Marcu 2,1-12) ne dezvăluie taina iertării păcatelor: „Fiule, iertate sunt păcatele

tale”, atât pentru catehumeni prin Taina Sfântului Botez, cât şi pentru creştini prin

Taina Spovedaniei.

7. Duminica a III-a din Post sau a Sfintei Cruci este mijlocul Postului Mare.

Ce-ar fi putut aşeza Sfinţii Părinţi în centrul Postului pentru a-i încuraja pe

credincioşi şi a le fi ca un far luminos pe marea învolburată a ispitelor? Doar Sfânta

Cruce, ca o Axis Mundi, ca o centralitate şi ca model de răstignire pentru noi în

vremea postului. Sfinţii Părinţi au argumentat astfel aşezarea cinstirii Sfintei Cruci în

centralitatea Postului Mare.

a) Postul Mare este raiul pe pământ şi precum în mijlocul Raiului era Pomul

vieţii, tot aşa şi în mijlocul Postului Mare este Sfânta Cruce, cea dătătoare

de viaţă veşnică.

b) Perioada Triodului, în general, şi a Postului Mare, în special, este un

pelerinaj duhovnicesc şi precum un călător se opreşte la jumătatea drumului

la umbra unui copac şi se odihneşte, tot aşa şi creştinii se opresc la umbra

Sfintei Cruci, prind puteri şi pornesc cu şi mai mult curaj în călătoria spre

Înviere.

c) Perioada Postului Mare este o luptă directă cu diavolul. Nu mai suntem pe

margine, în tribună, ci în arenă. De aceea, avem nevoie de arme

duhovniceşti: „Armă împotriva diavolului Crucea Ta ne-ai dat-o nouă...”

(Cântare bisericească).

d) Sfinţii Părinţi ne duc cu mintea la Moise, care a lovit cu toiagul izvorul din

Merra în pustiu şi a îndulcit apa şi toţi evreii au putut să bea. Sfânta Cruce

ne îndulceşte apa postului cea amară de ispite şi încercări.

e) De asemenea, precum înaintea unui împărat este trimis un steag, tot aşa este

trimisă Sfânta Cruce, stindardul creştinilor, Biruitorul morţii din noaptea

Învierii. Cinstind Sfânta Cruce noi vedem deja razele Învierii.

f) Aşezarea Sfintei Cruci în mijlocul Postului Mare are şi un important efect

psihologic. Ea este ca o bornă, un hotar, care, odată trecut, ne arată că

jumătate din drum l-am parcurs şi că mai avem încă puţin, căci, spun Sfinţii

Părinţi, „puţină este osteneala, veşnică odihna”.

9

Această Duminică desparte şi prima parte a postului, parte dogmatică, accentul

fiind pe întărirea în credinţă, de cea de-a doua parte, ascetico-mistică. De aceea poate

Evanghelia nu ne vorbeşte de patima Domnului Hristos şi crucea pe Care a fost

răstignit, ci de luarea crucii noastre şi urmarea lui Hristos (Marcu 8,34-38).

8. Duminica a IV-a din Postul Mare sau a Sfântului Ioan Scărarul

accentuează taina postului, ca mijloc de urcuş duhovnicesc.

Sfântul Ioan Scărarul este un model al postirii şi al

vieţuirii duhovniceşti. Lucrarea sa „Scara Raiului”, care i-a

dat şi supranumele, dezvoltă o teologie a scării în treizeci şi trei

de trepte, după modelul scării lui Iacob (Facerea 28,11-19) şi a

anilor trăiţi de Domnul Hristos pe pământ. Mai presus de toate,

„Scara Raiului” ne revelează o metodă duhovnicească de a

ajunge la desăvârşire, la sfinţenie, a cuiva care deja a

experimentat-o. Cele treizeci şi trei de trepte sunt fie lepădări de patimi, fie dobândiri

ale virtuţilor, având în final cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea.

Prin aşezarea acestei Duminici noi suntem îndemnaţi să citim în Post cartea „Scara

Raiului”, în special, dar şi orice carte de folos duhovnicesc, în general. Este o

accentuare subtilă a importanţei cunoaşterii celei adevărate, un îndemn la studiu

duhovnicesc serios.

Evanghelia Duminicii (vindecarea fiului lunatic - Marcu 9,17-32) ne dă un

argument în plus al postirii, mai ales pentru cei ce n-au început încă postul: „Acest fel

de diavoli nu iese decât cu post şi rugăciune”. De asemenea, pericopa evanghelică ne

pregăteşte şi pentru Sfintele Patimi: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor

păcătoşi şi-L vor răstigni”.

9. Duminica a V-a din Postul Mare sau a Cuvioasei Maria Egipteanca ne

pune în faţa ochilor duhovniceşti un caz excepţional: o femeie păcătoasă care, prin

pocăinţă şi lacrimi, ajunge la o sfinţenie pe care puţini sfinţi au atins-o. Ea a trăit în

secolele IV-V, iar viaţa ei este prezentată de Sf. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.

Dacă Sfântul Ioan Scărarul este icoana celor drepţi ce

urcă spre Hristos, Cuvioasa Maria Egipteanca este icoana

celor păcătoşi care, prin aspră pocăinţă, ajung la Domnul

Iisus. Ea este împlinirea versetelor:„Mai mare bucurie se

face în ceruri pentru un păcătos care se pocăieşte, decât

pentru nouăzeci şi nouă de drepţi” (Luca 15,7) şi „iertate

sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit” (Luca 7,47).

Pomenirea celor doi mari sfinţi (Sfântul Ioan Scărarul

şi Cuvioasa Maria Egipteanca) cădea tot timpul în vremea postului (30 martie şi 1

aprilie), de multe ori în vremea săptămânii şi de aceea Sfinţii Părinţi au dorit să le

închine o Duminică în care ei să fie cinstiţi şi pomeniţi după cuviinţă, ca vrednice

modele de sfinţenie pentru noi toţi, bărbaţi şi femei, nefăcându-se nici o discriminare

între aceştia.

Evanghelia Duminicii (Marcu 10,32-45) ne conduce şi mai adânc în taina

patimii lui Hristos: „Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor

10

osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-

L vor biciui şi-L vor omorî”, dar cu o mântuitoare precizare plină de nădejde: „dar

după trei zile va învia”.

10. Duminica a X-a din Postul Mare sau a Floriilor prăznuieşte intrarea

triumfală, dar smerită, a Domnului Hristos în Ierusalim.

Această Duminică este un popas duhovnicesc, fiind şi

dezlegare la peşte, vin şi untdelemn, un hotar între Postul

Mare propriu-zis şi Săptămâna Patimilor, perioadă de şi mai

mare intensitate şi asprime, fiind săptămâna model a anului

bisericesc. Noi în fiecare săptămână postim miercuri, pentru

că într-o zi de miercuri a fost vândut Domnul Hristos, iar

vineri, pentru că într-o zi de vineri El a fost răstignit.

Postind miercuri şi vineri, noi încercăm să nu-L vindem şi

să nu-L răstignim din nou pe Domnul Hristos prin păcatele

noastre.

În Duminica Floriilor, Biserica binecuvântează

ramuri de copac (în special ramuri de salcie) şi flori de

primăvară (în special narcise, zambile cu parfumul lor irezistibil), pe care creştinii le

poartă în mâini, ca oarecând locuitorii din Ierusalim cu ramuri de finic, întâmpinând

cu mare bucurie pe Mesia Hristos. Acestea simbolizează în chip văzut, darurile şi

stâlpările nevăzute pline de bună mireasmă duhovnicească, pe care noi le-am adunat

în perioada Postului Mare (faptele bune, postul, rugăciunea, lacrimile, pocăinţa

ş.a.m.d.), cu care întâmpinăm în Ierusalimul sufletelor noastre pe Hristos Domnul.

De asemenea, în această Duminică se reia tema smereniei din prima Duminică

a Triodului, însă la un nivel mai înalt, arătându-ne că începutul şi sfârşitul vieţii

duhovniceşti este smerenia.

În pictura exterioară de la Mânăstirea Suceviţa în „Scara Raiului” este o

secvenţă plină de dramatism: un monah ajuns pe penultima treaptă este tras în jos de

diavol şi cade. Este diavolul mândriei care l-a făcut să creadă pentru o clipă că este

mântuit. Pentru o clipă s-a trufit şi a pierdut totul. De aceea „cel căruia i se pare că

stă neclintit, să ia seama să nu cadă” (I Corinteni 10,12).

În Săptămâna Patimilor noi nu mai vorbim despre răstignire, ci ne răstignim

împreună cu Hristos şi, mai mult, mergem cu El până în iad, ca apoi să înviem

împreună cu El în noaptea Învierii.

Dramatismul acestei săptămâni işi are punctul culminant în Vinerea Patimilor,

în slujba Prohodului, când, împreună cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu femeile

mironosiţe, cu îngerii şi cu întreaga natură plângem şi ne tânguim, căci „În mormânt,

Viaţă/ Pus ai fost, Hristoase” ( Starea I,1).

Dar, despre Săptămâna Patimilor vom vorbi mai pe larg, cu ajutorul lui

Dumnezeu, într-o revistă viitoare.

Concluzii

Poate aţi mers vreodată pe un drum fără indicatoare, nesemnalizat, uneori chiar

pustiu. Cu siguranţă v-aţi simţit nesiguri şi v-aţi pus întrebarea, de mai multe ori:

Oare nu m-am rătăcit?

11

Alteori aţi mers pe un drum semnalizat, marcat, cu indicatoare clare şi drumul

vi s-a părut uşor, chiar relaxant, aţi avut chiar timp să admiraţi peisajul, poate chiar şi

o biserică din mers.

Articolul acesta nu se vrea a fi un studiu amplu, „ştiinţific” despre perioada

Triodului. El se doreşte mai mult un eventual ghid duhovnicesc pentru cei care doresc

să parcurgă pelerinajul Triodului. Pentru căutători, articolul prezintă marcaje,

indicatoare, chiar eventuale viraje la care trebuie să fie atenţi pentru a ajunge la

destinaţie: Învierea Domnului.

Să dea Bunul Dumnezeu să ne întâlnim cu toţii acolo, la capăt, şi să strigăm, cu

glasuri bucuroase de copii, salutul finalului: „Hristos a înviat!”, la care să răspundem

cu „parola” din noaptea sfântă: „Adevărat a înviat!”.

Vă urez drum binecuvântat de Dumnezeu, prieteni. Să ne-ntâlnim pe cale, dar

mai ales sus, pe creastă, în vârf, unde se văd, pentru prima dată, zorii învierii şi

răsăritul cel de sus.

„Nu vă fie frică! Îndrăzniţi!”

Maran atha! (I Corinteni 16,22).

Pr. Emilian SAVA Bibliografie selectivă:

1. Makarios Simonopetritul, „Triodul explicat”, Ed. Deisis, Sibiu, 2000;

2. Alexander Schmemann, „Postul cel Mare”, Ed. Doris, Bucureşti, 1998;

3. Protosinghel Petroniu Tănase, „Uşile pocăinţei”, Ed. Trinitas, Iaşi, 1994.

Programul Liturgic

al Capelei

Luni

800- 1200: Capela este deschisă pentru oricine

doreşte să se roage, să aprindă lumânări, să

se spovedească şi împărtăşească.

Marţi

1600- 1900: Vizite la bolnavi.

Miercuri

800- 1200: Capela este deschisă pentru cine

doreşte să se roage, să aprindă lumânări.

1700- 1900: Taina Sfântului Maslu şi

rugăciuni pentru bolnavi.

Vineri

800- 1200: Capela este deschisă pentru oricine

doreşte să se roage, să aprindă lumânări, să

se spovedească şi împărtăşească.

Sâmbătă

800- 1000: Pomenirea celor adormiţi

1700- 1900: Paraclisul Maicii Domnului,

Taina Sfintei Spovedanii.

Duminica

800- 1300: Slujba Utreniei, a Sfintei Liturghii,

Predică şi rugăciuni pentru bolnavi.

Duminica nu spovedim!

Anunţuri liturgice:

1. În prima săptămână din

Postul Mare, de luni până joi (10-13

martie), începând cu ora 16,00 se va

săvârşi la capela noastră Slujba

Pavecerniţei unită cu Canonul cel

Mare al Sf. Andrei Criteanul.

2. În săptămâna a V-a din

Postul Mare, miercuri (9 aprilie) şi

vineri (11 aprilie) începând cu ora

18,00 se va săvârşi Slujba Deniilor.

Această revistă apare cu sprijinul

financiar al familiei PAMFIL COSTEL

ŞI ROXANA.

12

Casetă redacţională: Redactor: Preot Emilian Sava

Tehnoredactor: Ing. Lidia Crăciun

PPrreeoott EEmmiilliiaann SSaavvaa

telefon: 0745-387441 e-mail: preotemiliansava@yahoo.com

A c e a s tă r ev i s tă s e d i s t r ib u i e g ra tu i t