1

CC UU VV ÂÂ NN TT UU LL

CC AA RR EE TT ĂĂ MM ĂĂ DD UU II EE ŞŞ TT EE

ANUL VI, NR. 3-4 (SERIE NOUĂ)

MARTIE-APRILIE 2008

REVISTĂ LUNĂRĂ DE SPIRITUALITATE

ORTODOXĂ A CAPELEI SPITALULUI CLINIC MILITAR IAŞI

APARE CU BINECUVÂNTAREA MITROPOLIEI MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

ŞI CU APROBAREA CONDUCERII SPITALULUI CLINIC MILITAR DE URGENŢĂ IAŞI

IERUSALIM – LUMINA SFÂNTĂ

2

PERIOADA PENTICOSTARULUI

sau

„BUCURAŢI-VĂ PURUREA” ( I Tesaloniceni 5,16)

După prezentarea Perioadei Triodului în numărul trecut al revistei, am fost îndemnat şi mi s-

a cerut de către unii cititori să scriu şi câteva cuvinte despre celelalte două perioade din cursul

anului bisericesc: Penticostarul şi Octoihul.

Aceste trei perioade corespund celor trei chemări sau slujiri sau demnităţi ale Domnului

Hristos: cea învăţătorească (Octoihul), cea arhierească (Triodul) şi cea împărătească (Penticostarul).

De asemenea şi cele patru Sfinte Evanghelii sunt împărţite oarecum acestor trei perioade:

Evanghelia după Matei şi Luca (Octoihul), Evanghelia după Marcu (Triodul) şi Evanghelia după

Ioan (Penticostarul).

Perioada Triodului şi cea a Penticostarului sunt complementare, căci nu poţi ajunge la

bucurie decât prin jertfă, iar jertfa fără de bucurie este sisifică. Dacă perioada Triodului este o

pocăinţă continuă, perioada Penticostarului este o bucurie neîncetată. Dacă perioada Triodului este

un urcuş prin omorârea patimilor şi păcatelor din noi, perioada Penticostarului este răsplata acestuia

şi revărsare a luminii Învierii în sufletele noastre pentru ca apoi să ne bucurăm de harul Înălţării şi

Pogorârii Sfântului Duh.

Cuvântul „penticostar” vine de la cuvântul grecesc „penticosti” – cincizecime, care îşi are

originea în termenul „penticostos” – al cincizecilea, arătându-ne atât durata perioadei, dar şi

deschiderea noii epoci din istoria omenirii prin pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, care

se suprapune peste vechea sărbătoare evreiască, ca de altfel şi Paştele. Aşadar, perioada

Penticostarului este o perioadă de bucurie şi lumină, de opt săptămâni, care începe în noaptea

Învierii cu o chemare „Veniţi de primiţi lumină!” şi se încheie cu Duminica Pogorârii Sfântului

Duh, dar, având în vedere că este praznic împărătesc, odovania ţine opt zile, deci practic până în

Duminica Tuturor Sfinţilor, adică a celor care au intrat în ziua cea neînserată a Împărăţiei Luminii şi

au primit lumina Învierii prin lucrarea Sfântului Duh.

Perioada Penticostarului este perioada în care „cele două mâini” ale Tatălui: Fiul şi Sfântul

Duh, lucrează la mântuirea lumii în modul cel mai plenar. De aceea putem spune că este o perioadă

a dragostei Sfintei Treimi faţă de lume. De asemenea, este şi o perioadă de trecere de la epoca

Fiului, care se înalţă la ceruri, la epoca Sfântului Duh, care se pogoară peste Biserica lui Hristos, nu

în sensul despărţirii lucrărilor sau a Persoanelor Sfintei Treimi, ci a intensificării lucrărilor

Persoanelor Divine pentru mântuirea noastră, căci Domnul Hristos înălţându-se la ceruri trimite pe

Mângâietorul, Duhul Adevărului, iar Duhul Sfânt pogorându-se în ziua Cincizecimii face prezent pe

Domnul Iisus în inimile noastre şi dă viaţă veşnică Bisericii, adică trupului tainic al lui Hristos.

Poate şi de aceea, Perioada Penticostarului are şi un pronunţat caracter treimic, ea

împărţindu-se în trei perioade a câte trei Duminici fiecare. Aşadar, Triodul se desăvârşeşte în

triadele Penticostarului, la fel cum cele 10 Porunci din Decalog (zece sunt şi săptămânile Triodului)

se desăvârşesc în cele 9 Fericiri (nouă sunt şi Duminicile Penticostarului, dacă calculăm şi

Duminica Tuturor Sfinţilor), având ca ax central Paştile, adică în limba ebraică „Pascha” – trecere,

care este trecerea de la moarte la viaţă prin Marea Jertfă Înroşită de Sângele Domnului Hristos de pe

Cruce.

Cele trei triade ale perioadei Penticostarului sunt:

I. Preamărirea Domnului Hristos prin Înviere:

1. Duminica Învierii;

2. Duminica Sfântului Apostol Toma;

3. Duminica Femeilor mironosiţe.

3

II. Lucrarea Fiului şi a Sfântului Duh pentru mântuirea lumii:

1. Duminica slăbănogului;

2. Duminica samarinencii;

3. Duminica orbului din naştere.

Această triadă se încheie cu Joia Înălţării.

III. Persoana şi lucrarea Sfântului Duh în lume:

1. Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic;

2. Duminica Rusaliilor sau a Pogorârii Sfântului Duh, care se prelungeşte luni cu

sărbătoarea Sfintei Treimi;

3. Duminica Tuturor Sfinţilor.

Să vedem, pe scurt, explicarea acestor Duminici. Aşadar, prima triadă a acestei perioade

tratează tema Învierii Domnului Hristos şi a arătărilor de după Înviere. Învierea, ca sărbătoare a

sărbătorilor şi praznic al praznicilor are nu numai trei zile de prăznuire, ci şi trei Duminici de

serbare.

1.Duminica Învierii este plină de paradoxuri şi

noutăţi. Slujba începe noaptea, nu dimineaţa ca în restul

anului, nu cu binecuvântare, ci cu o strigare, cu o chemare, în

beznă totală, doar cu o candelă aprinsă pe Sfânta Masă, care

simbolizează Sfântul Mormânt, „izvorul învierii noastre”, de

la care preotul aprinde o lumânare de ceară curată, împodobită

cu flori, simbol al curăţiei sufletului împodobit cu virtuţi alese,

având în mână lângă lumânare întotdeauna Sfânta Cruce, căci

„prin Cruce a venit bucurie la toată lumea” şi „Crucii Tale

ne închinăm Hristoase şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o

slăvim” (cântări bisericeşti).

Învierea Domnului Hristos este cel mai mare

eveniment din istorie. Este ceea ce diferenţiază creştinismul de

orice altă religie. Celelalte religii au capi muritori, în vreme ce

Capul Bisericii este Hristos, Care a înviat din morţi.

Învierea Domnului Iisus a însemnat înnoirea firii omeneşti, replămădirea neamului omenesc şi

trăirea realităţii eshatologice.

Sfântul Apostol Pavel spune în mod clar: „Dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credinţa

noastră” (I Corinteni 15,17). Aşadar, învierea Domnului Hristos este tema centrală a Ortodoxiei şi

deci şi a cultului ortodox. Fiecare Duminică este un „Paşte Mic”, dar el este de fapt „Paşte Mare”.

În fiecare Duminică, Biserica revine la aceeaşi experienţă centrală „Învierea lui Hristos văzând”, şi

deci ar trebui în fiecare Duminică să ne salutăm cu salutul pascal „Hristos a înviat!”, „Adevărat a

înviat!”.

Pentru catehumeni, adică cei care se pregăteau pentru Taina Sfântului Botez, noaptea

Învierii avea o însemnătate aparte, era ziua învierii lor. La liturghie în noaptea de Paşti se cântă şi

azi: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”, ca o rememorare a acelor

momente, dar şi pentru a conştientiza că Învierea şi Botezul sunt sinonime în gândirea patristică,

căci orice Botez este o Înviere, dar şi o Înviere poate fi un Botez, adică un moment iniţiatic de

iluminare. Poate de aceea în noaptea Învierii, la liturghie, Sfinţii Părinţi au aşezat spre a se citi

primele versete din Evanghelia după Ioan, care nu vorbesc de învierea lui Hristos, ci ne duc cu

mintea la recrearea lumii prin Hristos, Logosul întrupat: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era

la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din

ce s-a făcut” (Ioan 1, 1-3), dar şi la tema mistică Hristos – Lumina lumii: „Cuvântul era Lumina

cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1,9).

Sărbătoarea Învierii revarsă peste creştini trei mari daruri: lumina, bucuria şi pacea. Dintre

acestea, bucuria ocupă un loc aparte pentru că, după cum spune şi Părintele Alexander

Schmemann, „bucuria pascală este începutul experienţei creştine”, iar în alt loc zice: „Numai prin

4

bucurie Biserica a biruit lumea, iar dacă şi-ar pierde bucuria ar pierde şi lumea, încetând să fie o

mărturie a bucuriei. (...) Şi noi trebuie să recăpătăm înţelesul acestei mari bucurii.”

Aşadar, Perioada Penticostarului începe cu bucuria pascală, continuă cu bucuria Înălţării

(„s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” (Luca 24,52)) şi a revărsării Sfântului Duh şi se

încheie cu bucuria sfinţilor care au ajuns în Rai: „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă

este în ceruri” (Matei 5,12).

Dacă Triodul este perioada în care învăţăm să ne pocăim, Penticostarul este perioada în care

învăţăm să ne bucurăm cu bucurie sfântă, cu bucuria copiilor.

2. Duminica Sfântului Apostol Toma corespunde atât

cronologiei biblice, cât şi importanţei adeveririi Învierii Domnului.

Conform Sfintei Scripturi, în intervalul dintre Înviere şi Înălţare,

Domnul Iisus s-a arătat de zece ori ucenicilor şi femeilor mironosiţe.

Dacă în Duminica Învierii se arată celor zece Apostoli când Toma nu

era de faţă (Ioan 20, 19-25), la exact o săptămână, în zi de Duminică

se arată Apostolilor împreună cu Toma (Ioan 20, 26-31). Dintre toate

arătările Domnului Hristos de după Înviere, cred că aceasta cu Toma

este cea mai importantă, pentru că este cel mai bun argument al

Învierii Domnului. Când cineva se îndoieşte, iar apoi crede cu tărie,

ca şi Sfântul Apostol Toma, care strigă când îl vede pe Domnul

Hristos înviat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”, este cea mai clară

dovadă a învierii Domnului Hristos.

La strigarea sa, Fiul lui Dumnezeu rosteşte cea de-a zecea fericire, de care, poate şi noi ne

vom bucura: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”.

3. Duminica femeilor mironosiţe ar putea fi supranumită şi duminica

femeii creştine. Faptul că femeile mironosiţe (Maria Magdalena,

Ioana, Salomeea, Maria lui Cleopa ş.a.) au fost primele care L-au

văzut pe Domnul Hristos înviat din morţi are o semnificaţie deosebită.

Înfricoşaţi de cele petrecute, apostolii s-au ascuns, în vreme ce

femeile, pline de dragoste şi curaj, s-au dus la mormânt încă înainte

de a se ivi zorile ca să ungă Trupul Domnului cu miruri şi miresme.

Aşadar, pentru a se învrednici să-L vadă pe Domnul Vieţii, omul are

nevoie de dragoste şi curaj.

Astfel, femeile mironosiţe au devenit evangheliste ale Evangheliştilor şi apostoli ai

Apostolilor. Dacă oarecând Eva a fost cea care a adus vestea căderii, acum femeile aduc Apostolilor

vestea Învierii. În acest fel s-a făcut reaşezarea firii femeieşti pe locul avut înainte de păcat. Nimeni

nu o mai poate învinui acum pe femeie de călcarea poruncii şi de neascultare.

Aceste prime trei Duminici au ca numitor comun lumina: lumina Învierii lui Hristos, lumina

cunoaşterii şi lumina dragostei; prima vine de sus, celelalte sunt răspunsuri ale iluminării celei

dintâi.

Cea de-a doua triadă a acestei perioade tratează problematica relaţiei Fiului şi Sfântului Duh

în iconomia mântuirii. Este o triadă de legătură între celelalte, chiar de pregătire în vederea

pogorârii Sfântului Duh. Însă nu trebuie să considerăm că cele Trei Persoane Divine ar fi vreo clipă

despărţite, dar nici amestecate. Un tropar sintetizează cele spuse astfel: „În mormânt cu Trupul, în

iad cu Sufletul ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt

ai fost pus, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins”.

5

Cele trei Duminici ale acestei triade (a slăbănogului, a samarinencei şi a orbului din naştere)

nu au, la prima vedere, nici o legătură. Analizate atent, constatăm că au un numitor comun: apa. Ce

legătură are apa cu Fiul sau Sfântul Duh? Domnul Hristos ni se prezintă ca Cel ce dă „apa cea vie”

(Ioan 4,10), iar, pe de altă parte, citim în Cartea Facerii că „Duhul lui Dumnezeu se purta pe

desupra apelor” (Facerea 1,2). Aşadar, aceste trei vindecări trupeşti şi sufleteşti se petrec în

preajma apei, unde Fiul şi Sfântul Duh conlucrează la făptuirea minunii, ca oarecând la Botezul

Domnului în apele Iordanului, când Duhul Sfânt se pogoară sub chip de porumbel (Matei 3,16).

1. Duminica slăbănogului aminteşte de minunea vindecării unui bolnav paralizat de treizeci

şi opt de ani, la scăldătoarea Vitezda din Ierusalim. Această scăldătoare era considerată de evrei ca

fiind miraculoasă „căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi

cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut.” (Ioan 5,4).

Scăldătoarea Vitezda („Casa milei” în ebraică) este o imagine vie a Bisericii creştine unde

Sfîntul Duh se pogoară, nu din când în când, ci pururea, şi unde Hristos Domnul spală de bolile

trupeşti şi sufleteşti pe toţi cei aflaţi în nevoi şi suferinţe. Pentru slăbănogul care „n-are om să-l

arunce în scăldătoare”, Domnul Iisus se face Apa cea vie care s-a pogorât din cer.

2. Duminica samarinencei prezintă dialogul dintre Domnul

Hristos şi o femeie din Samaria la fântâna sau puţul lui Iacob. Această

fântână săpată în stâncă la mare adâncime de patriarhul din Vechiul

Testament ne duce cu mintea la apa cunoaşterii profunde a tainelor lui

Dumnezeu. Acestei femei Domnul Hristos îi descoperă esenţa

învăţăturii duhovniceşti a Evangheliei Sale: „Duh este Dumnezeu şi

cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan

4,24), dar şi faptul că El este Mesia – Hristos: „Eu sunt, Cel ce

vorbesc cu tine” (Ioan 4,26).

Apa cunoaşterii este apa care luminează, căci femeia

samarineancă, după tradiţie, se botează şi primeşte numele de Fotini

(Luminătoarea), mărturiseşte pe Hristos Domnul din Samaria şi până

la Roma, unde moare ca martiră, în timpul împăratului Nero,

prăznuită de Biserica Ortodoxă la 26 februarie.

3. Duminica orbului din naştere ni-L prezintă pe Domnul Hristos ca „Lumină a lumii”

(Ioan 9,5) şi ca Făcător a toate: „a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii

orbului” (Ioan 9,6), amintindu-ne de crearea omului din ţărână, dar ne dezvăluie şi taina scăldătorii

Siloanului (care se tâlcuieşte „trimis”), din Ierusalim.

Întotdeauna Domnul Iisus confirmă cu fapta zicerile Sale. Prezentându-se ucenicilor ca

„Lumină a lumii”, redă lumina ochilor orbului din naştere, însă nu prin cuvânt, ci tot prin faptă,

căci făcând tină, reface, ca oarecând la Creaţie, ochii celui nevăzător. Apoi îi dă o poruncă (cum i-a

dat o poruncă şi lui Adam): „Mergi şi te spală în scăldătoarea Siloamului”, spre a-i pune voinţa la

încercare, dar şi pentru că Domnul Hristos făcea totul cu smerenie adâncă. Iar orbul din naştere a

ascultat: „Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând” (Ioan 9,7). Aşadar, Siloamul este pentru el

apa ascultării şi a dragostei de Dumnezeu.

Scăldătoarea Siloamului („trimis” în ebraică) este prezentată

în iconografia bizantină sub forma unei cruci, căci Cel trimis în lume

de Tatăl a venit spre jertfa Crucii, dar şi Duhul Sfânt este trimis în

lume de Fiul: „Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la

Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede” (Ioan 15,26).

De asemenea este şi un argument al misiunii Bisericii, căci

Sfinţii Apostoli după Cincizecime au fost trimişi în lume la

propovăduirea Evangheliei lui Hristos, ei înşişi Siloamuri vii, dătători

de lumină la toate neamurile prin apa Tainei Sfântului Botez.

FÂNTÂNA LUI IACOB

6

Joia acestei săptămâni este Joia Înălţării Domnului la cer de pe Muntele Măslinilor (Faptele

Apostolilor 1,12), prin care este preaslăvit Fiul lui Dumnezeu şi se încheie lucrarea Sa în lume,

lăsând ca cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi să continue lucrarea de mântuire a lumii şi să-L

facă prezent pe Hristos întru noi.

Ultima triadă a Penticostarului este organizată în jurul Duminicii Rusaliilor şi prezintă

învăţătura ortodoxă despre cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi.

1. Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic ne revelează un aspect foarte

important al lucrării Sfântului Duh, cea de „Duhul Adevărului”, adică a păstrării şi transmiterii

credinţei celei adevărate. Noi pomenim pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din

325, dar, de fapt ne aducem aminte de toţi Sfinţii Părinţi de la cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice.

Fiecare Sinod Ecumenic a început cu formula închinată celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi:

„Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” (Faptele Apostolilor 15,28), formulă păstrată de la Sinodul

apostolic de la Ierusalim din jurul anului 50. De aceea, Sfinţii Părinţi au aşezat întâi această

Duminică şi apoi Duminica Cincizecimii, pentru a ne arăta că Duhul Sfânt se pogoară peste cei care

păstrează credinţa cea adevărată, cea revelată de Duhul Sfânt în Biserică. Dacă nu păstrăm sau nu

transmitem credinţa aşa cum ne învaţă Biserica, „câmpul de acţiune al Sfântului Duh”, prin cele

două izvoare ale Revelaţiei Divine: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, Duhul Sfânt nu se pogoară

peste noi, nu trăim acea Cincizecime continuă, acea revărsare a harului divin peste noi prin Tainele,

slujbele şi rugăciunile Bisericii.

2. Duminica Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor deschide în istoria Bisericii epoca

Sfântului Duh sau ziua a opta, după cum o numesc Sfinţii Părinţi. Cincizecimea este împlinirea

Paştelui. În calendar toate Duminicile sunt numite „după Rusalii”. Domnul Hristos s-a înălţat la

ceruri şi a trimis Duhul Sfânt în lume şi o nouă comunitate de oameni a căpătat un nou înţeles:

Sfânta Biserică.

7

Sărbătoarea Cincizecimii este o sărbătoare a Sfintei Treimi, de

aceea, a doua zi, luni, este prăznuită în chip solemn. De asemenea,

Pogorârea Sfântului Duh s-a făcut în zi de duminică, pentru a înţelege

importanţa ei. Tatăl a început creaţia în zi de Duminică şi a făcut

lumina, Fiul a înviat în zi de Duminică şi ne-a revărsat lumina şi

bucuria Învierii, iar Duhul Sfânt S-a pogorât tot Duminica sub chip de

„limbi ca de foc” şi ne-am umplut de bucurie. Aşadar, Duminica este

sărbătoarea Sfintei Treimi, a luminii şi a bucuriei, iar Biserica este

candelabrul în care luminează această lumină şi unde simţim bucuria

comuniunii cu Persoanele Divine şi persoanele umane.

Nimeni nu se mântuieşte singur, ci în comuniunea iubitoare a Bisericii. Părintele Alexander

Elchaninov arată că: „Ignoranţa şi păcatul sunt caracteristice indivizilor izolaţi.

Numai în comuniunea Bisericii aceste defecte pot fi învinse. Omul îşi descoperă adevărata

identitate numai în Biserică: nu în neputinţa izolării spitituale, ci în puterea comuniunii cu fraţii săi

şi cu Mântuitorul său.”

Sunt foarte multe aspecte legate de Persoana şi lucrarea Sfântului Duh care ar trebui

discutate, însă sper să dedic un număr al revistei acestei problematici. Aş dori doar să mă mai refer

la un singur aspect: felul în care Duhul Sfânt S-a descoperit în ziua Rusaliilor: „limbi ca de foc”

(Faptele Apostolilor 2,3-4), fapt care evidenţiază, după cum spune şi Sfântul Grigorie Palama, că

Fiul şi Sfântul Duh sunt de o cinste şi de o slavă.

În primul rând, Duhul Sfânt Şi-a făcut apariţia sub forma limbilor pentru a arăta că are

aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu – Cuvântul , fiindcă nimic nu este mai legat de cuvânt decât limba.

Astfel, s-a arătat că Duhul Sfânt nu are o lucrare diferită de cea a lui Dumnezeu – Cuvântul.

În al doilea rând, limbile erau sub forma focului, vădind că Duhul Sfânt este de aceeaşi fiinţă

cu Tatăl şi Fiul, deoarece este foc mistuitor, care luminează, dar şi arde pe cei nevrednici.

În al treilea rând, Sfântul Evanghelist Luca nu a spus „limbi de foc”, ci „limbi ca de foc”,

arătând prin aceasta că focul în chipul căruia Şi-a făcut apariţia Duhul Sfânt nu era zidit, creat, ci

necreat, adică dumnezeiesc. Prin urmare, energia Duhului Sfânt este aceeaşi cu energia Cuvântului

şi cu energia Tatălui, adică cu energia Dumnezeului Treimic. Mântuirea omului înseamnă

împărtăşirea din energiile necreate ale Sfintei Treimi.

3. Duminica I după Rusalii sau a Tuturor Sfinţilor a fost aşezată imediat după Duminica

Cincizecimii pentru a cinsti pe toţi sfinţii, ştiuţi şi neştiuţi, care au ajuns sfinţi prin împărtăşirea

harului sau energiilor necreate revărsate de Duhul Sfânt. Nimeni nu poate fi mântuit sau sfânt fără

8

Duhul Sfânt. De aceea, Sfântul Serafim de Sarov spunea că scopul vieţii creştine este dobândirea

Sfântului Duh, pentru că în clipa în care L-ai dobândit eşti în bucuria Taborului şi spui: „Bine este

nouă să fim aici”. Eşti în Rai înainte de Rai şi spui cu Sfântul Apostol Paul: „Nu mai trăiesc eu, ci

Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2,20), iar unde este Împăratul este şi Împărăţia.

De asemenea, în această Duminică ne împărtăşim şi noi, cei ce suntem pe cale, de bucuria

sfinţilor, dar în acelaşi timp găsim modele şi exemple de urmat în viaţa noastră, dar prindem şi mult

curaj şi nădejde: dacă alţii au putut, oare nu pot şi eu? Domnul Hristos ne spune: „În lume necazuri

veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33).

Pentru noi, creştinii ortodocşi români, această Duminică se prelungeşte şi în următoarea

când cinstim Duminica Sfinţilor Români, cunoscuţi şi necunoscuţi, dar care, prin rugăciunile lor, ţin

neamul şi ţara aceasta, din care ei au odrăslit ca nişte flori răsădite în Grădina Raiului.

Astfel, Perioada Penticostarului începe cu bucuria şi lumina Învierii, se desăvârşeşte în

bucuria şi focul Duhului Sfânt şi se împlineşte în bucuria şi strălucirea aureolelor sfinţilor, peste

toate lăsându-se pacea sfântă a lui Dumnezeu: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu

precum dă lumea vă dau Eu.” (Ioan 14,27). În limba greacă cuvântul „charis” înseamnă şi „har”,

dar şi „bucurie”. Aşadar, orice revărsare de har este o bucurie sfîntă şi orice bucurie duhovnicească

este rodul harului.

Fie ca Bunul Dumnezeu să reverse peste noi bucuria sfântă a acestei perioade pe care s-o

păstrăm toată viaţa în sufletele noastre şi din care să ne împărtăşim deplin întru Împărăţia Bucuriei.

„Bucuroşi le-om duce toate...” (Mihai Eminescu)

„Bucură-te bucuria care ai născut Bucuria noastră”

Pr. Emilian SAVA

Bibliografie selectivă:

1. Mircea, Ioan, Pr.Dr, „Dicţionar al Noului Testament”, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti,

1984.

2. Schmemmann, Alexander, Pr, „Liturghie şi viaţă”, Iaşi, 2001.

3. Vlachos, Hierotheos, Arhim, „Predici la marile sărbători”, Ed. Egumeniţa, Galaţi,

2004.

4. Ware, Kallistos, Ep, „Ortodoxia, calea dreptei credinţe”, Ed. Trinitas, Iaşi, 1999.

9

SCRISOARE DINTR-UN LAGĂR SOVIETIC

Numai cel care este prizonier într-un lagăr sovietic, pentru convingerile sale religioase,

poate înţelege în realitate misterul căderii primului om, înţelesul tainic al răscumpărării întregii

creaţii şi marea biruinţă a lui Hristos asupra forţelor răului. Numai când suferim pentru

idealurile Sfintei Evanghelii puteam realiza păcătoşenia şi nevrednicia noastră în comparaţie

cu marii martiri ai Bisericii Creştine primare. Numai atunci putem înţelege necesitatea absolută

a smereniei şi umilinţei, fără de cre nu putem fi mântuţi; numai atunci putem începe să

înţelegem trecătoarea imagine a văzutului şi viaţa veşnică a Celui Nevăzut.

În ziua de Paşti, toţi acei care am fost închişi din cauza convingerilor noastre religioase,

am fost uniţi în bucuria unică a lui Hristos. Am fost toţi într-o simţire, în aceeaşi biruinţă

spirituală, slăvindu-L pe veşnicul Unul Dumnezeu. Nu am avut o slujbă de Paşti, cu dangăt

de clopot, nu am avut posibilitatea să ne întâlnim în lagărul nostru pentru a ne închina

împreună, să ne îmbrăcăm de sărbătoare şi să pregătim mâncăruri de Paşti. Dimpotrivă, am

muncit mai mult şi am avut de întâmpinat mai multe piedici decât de obicei. Toţi cei care erau

deţinuţi din motive religioase, indiferent de confesiune, au fost supravegheaţi mai atent şi au

avut necazuri din partea poliţiei secrete.

Totuşi, Paştele a fost şi acolo măreţ sfânt, duhovnicesc şi de neuitat. A fost

binecuvântat de prezenţa printre noi a Dumnezeului nostru Cel Înviat, binecuvântat de

liniştea stelelor din Siberia şi de suferinţele noastre. Cum mai băteau inimile noastre pline de

bucurie în unire cu măreaţa Înviere! Moartea este biruită; nu mai este teamă, un Paşte veşnic

ne este dăruit! Învăluiţi de acest minunat Paşte, vă trimitem din lagărul nostru vestea

biruitoare şi plină de bucurie: Hristos a înviat!

10

Casetă redacţională: Redactor: Preot Emilian Sava

Tehnoredactor: Ing. Lidia Crăciun

Programul Liturgic al Capelei

Luni

800- 1200: Capela este deschisă pentru oricine doreşte să se roage, să

aprindă lumânări, să se spovedească şi împărtăşească.

Marţi

1600- 1900: Vizite la bolnavi.

Miercuri

800- 1200: Capela este deschisă pentru cine doreşte să se roage, să

aprindă lumânări.

1700- 1900: Taina Sfântului Maslu şi rugăciuni pentru bolnavi.

Vineri

800- 1200: Capela este deschisă pentru oricine doreşte să se roage, să

aprindă lumânări, să se spovedească şi împărtăşească.

Sâmbătă

1700- 1900: Paraclisul Maicii Domnului, Taina Sfintei Spovedanii.

Duminica

800- 1300: Slujba Utreniei, a Sfintei Liturghii, Predică şi rugăciuni

pentru bolnavi.

Duminica nu spovedim!

PPrreeoott EEmmiilliiaann SSaavvaa

telefon: 0745-387441 e-mail: preotemiliansava@yahoo.com

Redacţia revistei „Cuvântul care tămăduieşte” urează

cititorilor sărbători binecuvântate de Dumnezeu.

HRISTOS A ÎNVIAT!

11

MĂNĂSTIREA SIHĂSTRIA

ICOANE PICTATE DE IRINEU PROTCENCO

12

A c e a s tă r ev i s tă s e d i s t r ib u i e g ra tu i t

Revistă apărută cu sprijinul financiar al familiei PANFIL COSTEL ŞI ROXANA.