cazul canevaro si salem

2
Cazul Canevaro (Curtea Permanentă de Arbitraj, 1912) Rafael Canevaro este cetăţean peruan, în conformitate cu jus soli, şi italian, în conformitate cu jus sangvinis. A locuit aproape toată viaţa sa în Peru, unde a candidat pentru parlamentul acestui stat şi a îndeplinit funcţia de consul general al statului Peru în Olanda. În 1890, împreună cu fraţii săi, a achiziţionat obligaţiuni emise de statul Peru. Obligaţiunile nu au fost achitate la termen de guvern, ceea ce a cauzat prejudicii importante lui Canevaro. După epuizarea căilor de recurs interne, Italia a chemat în judecată Peru în faţa Curţii Permanente de Arbitraj pentru repararea prejudiciului cauzat cetăţeanului său, Canevaro. Peru a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă Cazul Salem (Tribunal arbitral, 1934) George Salem s-a născut în Iran, fiind cetăţean iranian. La vârsta de 19 ani, a emigrat în SUA, unde a locuit 10 ani şi a dobândit cetăţenia americană, după care s-a întors în Iran. Ulterior, s-a stabilit în Egipt, unde a demarat o afacere. Statul egiptean a adoptat măsuri restrictive referitoare la compania pe care o înfiinţase Salem, ceea ce a generat un litigiu între acesta şi statul Egipt.

Upload: cristian-mf

Post on 25-Nov-2015

124 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

dip

TRANSCRIPT

Cazul Canevaro (Curtea Permanent de Arbitraj, 1912)

Cazul Canevaro (Curtea Permanent de Arbitraj, 1912)

Rafael Canevaro este cetean peruan, n conformitate cu jus soli, i italian, n conformitate cu jus sangvinis. A locuit aproape toat viaa sa n Peru, unde a candidat pentru parlamentul acestui stat i a ndeplinit funcia de consul general al statului Peru n Olanda.

n 1890, mpreun cu fraii si, a achiziionat obligaiuni emise de statul Peru. Obligaiunile nu au fost achitate la termen de guvern, ceea ce a cauzat prejudicii importante lui Canevaro.

Dup epuizarea cilor de recurs interne, Italia a chemat n judecat Peru n faa Curii Permanente de Arbitraj pentru repararea prejudiciului cauzat ceteanului su, Canevaro.

Peru a solicitat respingerea aciunii ca inadmisibil

Cazul Salem (Tribunal arbitral, 1934)

George Salem s-a nscut n Iran, fiind cetean iranian. La vrsta de 19 ani, a emigrat n SUA, unde a locuit 10 ani i a dobndit cetenia american, dup care s-a ntors n Iran. Ulterior, s-a stabilit n Egipt, unde a demarat o afacere.

Statul egiptean a adoptat msuri restrictive referitoare la compania pe care o nfiinase Salem, ceea ce a generat un litigiu ntre acesta i statul Egipt.

Dup epuizarea cilor de recurs interne, SUA au chemat n judecat Egiptul n faa unui tribunal arbitral pentru repararea prejudiciului cauzat ceteanului american Salem.

Egiptul a solicitat respingerea aciunii ca inadmisibil.