Chiru Lavinia-Georgiana

Cauza Lupescu c. Romania

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secția a V-a

Cauza Lupescu c. Romania

Cererea nr. 47471/13

Hotărârea din 21 octombrie 2013

Art. 2 din Convenție – „alineatul (4) din Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrare în muncă, la formarea şi la promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă din 1976”

Situatia de fapt

Reclamantul, domnul Lupescu Constantin, cetățean român, născut în 1978, doreste , pe 23 martie 2010, sa candideze pentru postul de manager general al companiei Webhelp Romania. Acesta trece de interviul initial impreuna cu o alta colega , doamna X, contracanditata acestuia pentru postul vacant. Dupa examenul de limba franceza,din data de 15 aprilie 2010, Domnul Lupescu este anuntat ca a pierdut competitia si ca diferenta a fost de cateva procentaje. Dupa ce le sunt aduse testele, domnul Lupescu constata ca rezultatul lui nu difera fata de cel al doamnei X .

In ceast caz, pe data de 10 mai 2010, domnul Lupescu cere un alt examen de partajare, insa conducerea companiei ii refuza cererea , precizand ca politica firmei e corecta si ca astfel nu se va face nicio discriminare.

Pe 29 mai 2010, domnul Lupescu formuleaza o plângere în instanţele naţionale potrivit căreia ar fi fost discriminat pe motive de sex, deoarece fusese respins pentru un post, în favoarea unei candidate.

Guvernul adopta o abordare strictă constând în acordarea de tratament preferenţial pentru a corecta reprezentarea insuficientă a femeilor în anumite posture. Acesta acorda automat prioritate femeilor care candidau pentru anumite posturi sau pentru promovare. Acolo unde atât bărbaţii, cât şi femeile deţineau o

calificare egală şi candidau pentru un post, şi unde se considera că femeile sunt insuficient reprezentate, trebuia să se acorde preferinţă femeilor. Reprezentarea era considerată insuficientă dacă lucrătoarele femei nu alcătuiau cel puţin jumătate din personalul alocat postului în cauză.

Instanţele naţionale au definit cauza Lupescu, întrebând dacă regula respectivă era compatibilă cu articolul 2 alineatul (4) din Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrare în muncă, la formarea şi la promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă din 1976 (predecesorul articolului 3 din Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă referitor la „acţiunea pozitivă”), în care se prevede: „Prezenta directivă nu aduce atingere măsurilor de promovare a egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei, în special prin înlăturarea inegalităţilor de fapt care afectează şansele femeilor.”

Motivarea si Solutia Curtii

CEDO a afirmat că articolul 2 alineatul (4) a fost conceput pentru a permite luarea unor măsuri care, „deşi discriminatorii în aparenţă, sunt, în fapt, menite să eli-mine sau să reducă situaţiile de inegalitate care pot exista în viaţa socială”.Această formulare a fost adoptată în multe dintre preambulurile la directivele privind discriminarea: alineatul 21 din Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformată); alineatul 26 din Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă; alineatul 17 din Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică.

S-a acceptat astfel faptul că regula avea scopul legitim de a elimina inegalităţile existente la locul de muncă. În consecinţă, în principiu, măsurile care oferă femeilor un avantaj specific la locul de muncă, inclusiv promovarea, sunt acceptabile atâta timp cât au fost introduse cu scopul de a îmbunătăţi capacitatea acestora de a concura pe piaţa muncii fără a fi afectate de această discriminare.

Cu toate acestea, s-a prevăzut şi că orice excepţie de la dreptul la tratament egal trebuie interpretată cu stricteţe.

S-a constatat că regula care garanta „femeilor prioritate absolută şi necondiţionată pentru numire pe un post sau promovare” era de fapt disproporţionată în raport cu scopul de eliminare a inegalităţii legate de dreptul la tratament egal .

În consecinţă, decizia CEDO a fost aceea ca tratamentul preferenţial nu putea fi justificat în acest caz.