PILDA SEMĂNĂTORULUICOMENTARIU EXEGETIC MATEI 13, 1-23

1 În ziua aceea, ieşind din casă, Isus s-a aşezat pe ţărmul mării. 

Isus este în Cafarnaum și merge împreună cu discipolii pe malul lacului Genizaret (Marea Galileii), un cadru natural deosebit de frumos.

2 S-a adunat în jurul lui o mulţime atât de mare încât el s-a urcat în barcă să se aşeze, şi toată mulţimea stătea pe ţărm, 3iar el le spunea multe în parabole:

multe - Isus le-a vorbit mult mai multe lucruri decât s-au consemnat în Evanghelii.

... în parabole – Parabola era o modalitate de a transmite adevărurile sacre fundamentale, abstracte și dificil de înțeles oamenilor de rând, - printr-o povestioară simplă care ilustra o situație de viață familiară ascultătorilor. Parabola se aseamnă cu proverbul, dar acesta este întotdeauna scurt, o condensare a parabolei. Ambele ascund un tâlc care pentru că nu întotdeauna este lesne de descrifrat incită la aflarea răspunsului. Parabola se deosebește și de fabulă prin conținutul pe care-l transmite: un adevăr sacru prima, o regulă morală a doua. Parabola se bazează pe asemănarea existentă între viața obișnuită,

naturală și realitățile vieții supranaturale: Împărăția Cerurilor este asemenea unui .... În același timp, parabola ascunde și protejează Cuvântul sacru de lipsa de respect a adversarilor.

    "Iată, semănătorul a ieşit să semene. 

Intenția Maestrului este să arate gradual efectul diferit produs de aceeași sămânță, potrivit cu dispozițiile sufletești ale ascultătorilor. Semănătorul seamănă cuvântul = sămânța. Cuvântul este ca o sămânță, care poate fi hrană animalelor sau oamenilor, din ea poate crește o plantă sau un copac care la rândul ei să aducă roadă și să producă alte semințe din același soi, sau se poate pur și simplu distruge.

4 Şi în timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului. Au venit păsările cerului şi au mâncat-o. 5 O altă parte a căzut pe loc pietros unde nu avea pământ mult şi îndată a răsărit pentru că nu avea pământ adânc, 6 iar când soarele a răsărit, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 O altă parte a căzut între spini. Spinii au crescut şi au înăbuşit-o. 8 Iar al ta a căzut în pământ bun şi a dat

rod: care o sută, care şaizeci, care treizeci. 

9 Cine are urechia, să asculte!"Numai unii au urechi. Nu tuturor le este dat să asculte.

De ce le vorbeşti în parabole?    10 Apropiindu-se, discipolii i-au spus: "De ce le vorbeşti în parabole?" 

După ce Isus a terminat de spus parabolele din ziua aceea și au trimis acasă mulțimile, ajunși acasă ucenicii își exprimă nedumeriririle cu privire la parabole: de ce stilul acesta abscons și ce a vrut să spună cu sămânța?

11 Iar el le-a răspuns: "Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei cerurilor,

Isus răspunde mai întâi primei întrebări. Vorbește poporului în parabole pentru că a auzi și a înțelege Cuvântul, cunoașterea și capacitatea înțelegerii adevărurile spirituale, este un Dar Gratuit al lui Dumnezeu, care nu vine din puterea de înțelegere a naturii umane. Ucenicilor li s-a dat acest dar, dispozițiile sufletești necesare pentru a profita de pe urma învățăturii lui Cristos pentru că ei și-au deschis inima. Acestora Isus le dezvăluie adevărurile în formă simplă și directă.

dar lor nu le-a fost dat, 12 căci celui care are i se va da şi-i va prisosi, iar celui care nu are, i se va lua şi ceea ce are. 13 De aceea le vorbesc în parabole pentru ca văzând să nu vadă şi auzind să nu audă, nici să nu înţeleagă, 14 şi să se împlinească profeţia lui Isaia care spune:    

Dar celor care au urechi dar nu aud cu ele, adică celor care își închid inima față de impresiile harului dumnezeiesc, aceleași adevărurile tainice ale Împărăției nu le este dat să le știe, ci le sunt dezvăluite într-o formă învăluită, mediată de un mediu de protecție: parabola, care îi protejează adevărul de distorsiuni și blasfemie și în același timp nu supraîncarcă vinovăția ascultătorului indispus. Perlele nu trebuie aruncate porcilor pentru a nu le da ocazia să le profaneze.

Cei care abuzează de darurile primite, de cuvântul primit, îndoindu-se de el sau nepunându-l imediat și cu generozitate în practică, pierd harul de a primi și cunoaște alte adevăruri, și implicit putința de a crește spiritual (celui care nu are i se va lua și ceea ce are). Pentru că nu au corespuns harului, și nu au folosit darurile așa cum era dorința celui care le-a dat, li se ia și puținul pe care pare sau cred că-l au. Dar cei care primesc deschis adevărul și inspirațiile Spiritului, și doresc să cunoască mai adânc, vor primi o cunoaștere tot mai adâncă a lui Dumnezeu.

Harul de a avea urechi (facultățile naturale pentru a auzi) nu trebuie confundat cu harul de a înțelege adevărurile tainice. Toți avem primul har, dar al doilea îl primesc doar cei care se arată vrednici de primul, prin folosirea lui după voia Dăruitorului.

A avea sau a nu mai avea, depinde de libertatea celui care aude. Harul se dă tot mai abundent celui care vrea să-l aibă, și se ia până nu mai are nimic de la cel care decide să nu-l folosească. Isus vorbește obscur celor care nu doresc sincer să cunoască și se arată nevrednici de cunoașterea pe care deja o au. Pe cei care folosesc darul cunoașterii îi recompensează, pe ceilalți care-l neglijează îi pedepsește.

Însă nu toate adevăruril sacre sunt tainice. Isus vorbește deschis despre tot ceea ce trebuie să știe omul pentru a fi mântuit (vezi discursul de pe Munte).

De ascultat veţi asculta, dar nu veţi înţelege    şi de privit veţi privi, dar nu veţi vedea.15     Căci inima acestui popor    a devenit insensibilă,    urechile lor cu greu aud,    iar ochii şi i-au închis    ca nu cumva să vadă cu ochii    şi să audă cu urechile,    să înţeleagă cu inima şi să se întoarcă,    iar eu să-i vindec.

Isus citează din Isaia 6,9, indicând împlinirea profeției referitoare la judecata Domnului asupra Israelului infidel harului. Abuzul de harul primit duce la decizia providenței de a permite omului să persevereze în orbire și împietrire. Deci pe de-o parte este vina poporului, pe de alta este judecata lui Dumnezeu care își retrage lumina din ochii omului. Dumnezeu nu l-a orbit, ci doar s-a făcut noapte.

16 Însă fericiţi sunt ochii voştri pentru că văd şi urechile voastre pentru că aud! 

17 Adevăr vă spun: mulţi profeţi şi drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi şi n-au văzut şi să audă ce auziţi şi n-au auzit.

Cei din vechime, asemenea nouă, sunt fericiți pentru că au crezut fără să vadă. Dar Apostolii sunt și mai fericiți pentru că au și văzut și crezut.

Isus răspunde la a doua întrebare

    18 Aşadar, ascultaţi parabola semănătorului! Cristos este semănătorul. Cuvântul lui Dumnezeu este sămânța. Inima omului este solul în care cade sămânța cuvântului. Una și aceeași sămânță (aceleași cuvinte) produce (produc) rod diferit potrivit tipului de sol în care cade.

19 Când cineva ascultă cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine Cel Rău şi răpeşte ceea ce a fost semănat în inima lui: acesta este ce s-a semănat de-a lungul drumului. 

Oamenii împietriți în păcat, din pricina stilului lor de viață (drumul bătut de toată lumea, calea largă și bătătorită a păcatului și a morții), nu pot face cele necesare pentru a înțelege Cuvântul (meditarea necesară asimilării profunde în viață) și au inimile prea dure pentru a simți adierea lină a Spiritului. Demonii vin și distrăgându-i atenția cu mii de dorințe și gânduri îl împiedică să

cugete la viața lui. Rodul auzirii este pierdut din pricina incapacității de interiorizare și reflexie. Prima problemă este calea pe care mergem; există un stil de viață care împiedică înțelegerea adâncă a Cuvântului lui Cristos: păcatul voluntar.

20 Ce a fost semănat pe loc pietros este cel care ascultă cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie, 21 dar nu are rădăcini în sine, este de scurtă durată; când vine o încercare sau o persecuţie din cauza cuvântului, imediat se scandalizează. 

Oamenii superficiali și inconstanți. Solul pietros este inima impenetrabilă. Un alt fel de împietrire. Omul nu respinge cuvântul, ba chiar îl primește cu bucurie la început, dar cuvântul nu poate pătrunde adânc în inima lor pentru că anumite aspecte ale vieții nu vor să le pună în lumină. Cuvântul rămâne la suprafață, încolțește dar nu a prins rădăcină. Deciziile lor nu sunt niciodată puse în practică pentru că sunt insuficient de adânci și de solide. Sunt bazate pe fantasme sau pe emoții. Rodul este pierdut din pricina inconstanței cronice. Convertirea începuse, dar adâncirea ei a fost voluntar blocată de frică față de lume, de fobia și fuga de suferință și durere, etc.

22 Ce a fost semănat între spini este cel care ascultă cuvântul, dar grija acestei lumi şi plăcerea înşelătoare a bogăţiei înăbuşă cuvântul şi rămâne fără rod. 

Oamenii copleșiți de necazurile și de plăcerile vieții. Solul cu spini este inima omului sincer convertit, care înțelege foarte bine cuvântul, dar rămâne necurățită de spinii înclinațiilor spre păcat moștenite prin păcatul strămoșesc. Toți avem la începutul convertirii o inimă care se aseamănă cu o grădină plină de buruieni și spini. Inimă înclinată strict spre confort psihic și fizic. Aici problema este goana după plăcere și confort și anxietatea și întristarea cronică legată de bogăția pământească (griji, amăgirea bogățiilor și plăcerile vieții).

23 Iar ce a fost semănat în pământ bun este acela care ascultă cuvântul şi-l înţelege. Acesta aduce rod şi face care o sută, care şaizeci, care treizeci".

Oamenii pregătiți cum se cuvine pentru auzirea cuvântului lui Dumnezeu, și sunt liberi de toate cele trei probleme de mai sus. Păstrează cuvântul, nu le este luat. Îl primesc într-o inimă nu împietrită ci foarte bună. Și aduc roadă, spre deosebire de cei care l-au primit și l-au păstrat dar între spini și n-au adus roadă.