Cartușiera siv

Nicolae Rotaru

- Recenzie -

“Condeierul de talent și magistrul de certă anvergură”, aşa cum îl numeşte profesorul Pavel

Abraham în prefaţa cărţii, Nicolae Rotaru are un palmares editorial de invidiat, publicând peste 100 de

volume de beletristică – poezie, roman, povestiri, aforistică, publicistică etc. – şi eseistică paideutică –

volume de psihosociologie, management şi comunicare, unele prefaţate de personalităţi precum Eugen

Simion, Ştefan Cazimir, Fănuş Neagu etc.

Apărută la Editura Detectiv, în anul 2008, cartea Cartuşiera siv este unul dintre cele opt volume

ale seriei de Cartuşiere: roz, gri, bej, mov, uni, fov, siv, red.

Titlul este unul sugestiv pentru modul în care autorul vede România de atunci, el însuşi

afirmând în rândurile cărţii: “Multe (aproape toate) merg rău în ţara euro – atlantică România!”. “Siv”

este un sinonim pentru cenuşiu, sur sau cărunt, culoare ilustrată chiar de prima copertă.

Din punct de vedere structural, cartuşiera prezentă este împărţită în 4 părţi: rafala întâi, a doua,

a treia şi a patra, fiecare debutând cu un citat reprezentativ. Acestea sunt la rândul lor divizate în

numeroase subcapitole ce abordează diverse teme de actualitate.

Stilul acid şi limbajul lipsit de inhibiţii reflectă şi în această publicaţie caracterul vulcanic şi

critic al scriitorului. Acesta este constant nemulţumit de starea actuală a propriei patrii, nu de mult

integrată în Uniunea Europeană şi NATO. Un fragment semnificativ ce ilustrează opinia sa se

regăseşte în cea de-a doua rafală: “Am pus ochii pe tot ce-a fost mai rău în lumea occidentală şi am

importat fără taxe vamale. Ne-am dedat la prostituţie, jaf, trafic de copii, mirese ale plăcerii, prafuri ale

coşmarului, scule ale morţii şi limuzine ale iuţelii de mână”.

Autorul aduce frecvent în discuţie problemele României, cum ar fi poliţia pe care o consideră

incompetentă, ţara departe de civilizaţie şi trăitul bine, romii ce găsesc obiecte înainte de a fi pierdute

şi nu în ultimul rând, limba română ce se îmbogăţeşte cu străinisme, în timp ce poporul sărăceşte.

Întreaga carte pare o autobiografie, autorul relatând propriile experienţe mai mult sau mai puţin

favorabile. În vederea susţinerii şi argumentării ideilor sale citează adesea personalităţi precum Lev

Tolstoi, William Shakespeare, Mihai Eminescu sau Nicolae Iorga.

Nicolae Rotrau se descrie ca fiind o fire sociabilă, un tradiţionalist bântuit de romantism

modern, unul dintre cei ce uită greu şi se aprind uşor. “Am fost, cum am mai (tot) scris, un fitilist, un

farseur, un nepotolit. Mi-a plăcut să râd, să exploatez şi să scot la lumina zilei prostia omenească.”

Acesta nu consideră scrisul o meserie, ci “un hobby, o nebunie, o damnare, deci o mare pasiune”.

În concluzie, opera lu Nicolae Rotaru are un stil aparte, plin de originalitate şi presărat cu o mai

mare doză de ironie decât se prevede, aşa cum afirma şi Firiță Carp, redactorul cărţii prezentate:

“Opera lui Nicolae Rotaru poartă amprenta talentului său incontestabil, dar ea reflectă şi o disciplină a

scrisului greu de imaginat, darămite de repetat. Pentru că Nicolae Rotaru scrie noaptea şi ziua, scrie pe

genunchi sau pe spatele nu-știu-cui, scrie pe aripa unui nor risipit pe cer sau pe creasta unui val, scrie

oricând, oriunde, pe orice suport are la îndemână. “

Aflorei Alexandra – Ștefania

Grupa 111