carte autocad 3

a

Start Conţinutul CD-uluiCerinţe tehniceOperaţii pregătitoareCunoştinţe anterioare necesareModul de utilizare al CD-ului. Cum să navigaţi…Convenţii de notare şi utilizareDespre drepturile de autorCuprins CD

I.1. Conţinutul CD-ului Acest CD conţine 10 de teme de lucru, cu 100 de exerciţii (probleme)

disponibile numai în format electronic, în fişiere de tip HTML, axate pe capitolele importante din cartea “Desen tehnic pentru electrotehnică”, apărută la Editura “Politehnica” din Timişoara, în anul 2002, avându-i ca autori pe Lia DOLGA, Marian DĂNĂIAŢĂ şi Mihai REVENCU. Unele teme sunt însoţite de fişiere adiţionale necesare în cursul exerciţiilor, fişiere de tip DWG (AutoCAD 2000) disponibile în folder-ul “Desene” sau de tip DWT, existente în folder-ul TEMPLATE.

Majoritatea problemelor rezolvate sau propuse au în vedere atât soluţii

2D cât şi 3D! Se exceptează cele din temele IX şi X.

I.2. Cerinţe tehnice Utilizarea acestui CD necesită: Browser-ul Internet Explorer 4.0 sau o versiune mai nouă; opţional, poate

fi utilizat şi browser-ul Netscape 4 sau o versiune mai nouă (pentru care însă autoarea nu garantează inspectarea optimă a tuturor temelor de lucru);

Start

b AutoCAD 2000 în instalare completă (“Full instalation”) sau o versiune

mai nouă AutoCAD; Rezoluţia de 800x600 - True Color sau apropiată, pentru proprietăţile de

display ale sistemului de calcul; Fontul Arial în variantele Regular, Italic, Bold, Bold italic, Capacitatea de a citi pe ecran fonturi româneşti.

I.3. Operaţii pregătitoare În directorul-rădăcină al CD-ului, există folder-ul “Template”. Conţinutul lui

trebuie să fie copiat în folder-ul “Template” din AutoCAD2000. Utilizatorii cu mai multă experienţă pot defini o cale spre folder-ul original de pe CD, evitând copierea. Operaţia este realizabilă prin comanda OPTIONS din AutoCAD. Totuşi, autorii nu garantează funcţionarea normală în această ultimă variantă şi recomandă copierea fişierelor menţionate la locaţia respectivă.

I.4. Cunoştinţe anterioare necesare Autorii au considerat că utilizatorii cunosc mediul AutoCAD la nivel suficient

spre mediu. Scopul temelor de lucru nu este învăţarea lucrului în AutoCAD, ci folosirea acestuia pentru elaborarea unor documente de inginerie grafică.

Autorii recomandă parcurgerea lucrării “AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi” (autoare Lia DOLGA), apărută la Editura “Politehnica” din Timişoara în anul 2001, pentru însuşirea modului de lucru cu AutoCAD2000. Este binevenită parcurgerea temelor I-VIII (desenare 2D) şi XV-XX (modelare spaţială) existente pe CD-ul asociat cărţii respective.

I.5. Modul de utilizare al CD-ului. Cum să navigaţi… În directorul-rădăcină al CD-ului este disponibil fişierul Start_CD.htm. Acesta

poate fi deschis cu browser-ul indicat. Fişierul de start deschide calea spre cuprinsul CD-ului. Pentru realizarea practică a exerciţiilor cuprinse în temele de lucru, este

necesar să lansaţi în lucru AutoCAD 2000 şi browser-ul de fişiere HTML, păstrând ambele aplicaţii deschise.

Fişierul unei teme de lucru este structurat în 3 frame-uri, care să permită citirea conţinutului (în frame-ul principal), vizualizarea şi accesarea cuprinsului temei (frame-ul din stânga) şi accesarea celorlalte teme (frame-ul de sus).

Se recomandă ca temele de lucru să fie parcurse succesiv, în ordinea în care sunt ele prezentate în cuprins. Este recomandabil de asemenea ca exerciţiile din

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi

ccadrul fiecărei teme să fie parcurse în ordinea prezentată, pentru ca noţiunile propuse spre studiu şi aplicare să fie înţelese. Înainte de a realiza exerciţiile, utilizatorul este invitat să parcurgă bibliografia aferentă temei respective. Unele teme necesită deschiderea anumitor fişiere-desen create în teme anterioare. Anumite teme necesită deschiderea unor fişiere-desen create de autori şi existente în folder-ul “Desene”.

Anumite soluţii au fost prezentate în concordanţă cu obiectivele temei respective de studiu, şi în funcţie de noţiunile studiate în temele anterioare.

I.6. Convenţii de notare şi de utilizare Numele real al comenzilor AutoCAD a fost ortografiat în toate temele cu

majuscule. Autorii au optat în marea majoritate a cazurilor pentru selectarea comenzilor

din meniurile derulante. Liniile acestor meniuri au fost denumite în conformitate cu meniul însuşi. Preferinţa pentru utilizarea meniurilor derulante este justificată prin prezenţa lor aproape certă în fereastra AutoCAD şi prin posibilitatea menţionării lor alfanumerice. Utilizatorii pot recurge la tastarea comenzilor sau la selectarea lor din barele de instrumente.

I.7. Despre drepturile de autor Acest CD nu se comercializează separat. Reproducerea sa neautorizată este ilegală. Cele două volume ale cărţii, primul în format tipărit şi al doilea pe CD, sunt

inseparabile şi fac obiectul unei publicaţii unitare. Exerciţiile cuprinse în volumul II sunt concepute şi organizate de autorii cărţii

şi constituie elemente de originalitate şi proprietate intelectuală. Ele sunt puse la dispoziţia oricărui utilizator al cărţii, pentru aplicarea şi însuşirea noţiunilor explicate în volumul I.

Soluţiile prezentate nu sunt unice. Utilizatorii pot descoperi singuri variante de lucru diferite, mai eficiente, mai rapide, mai simple.

Comentarii, observaţii, sugestii privind subiectul cărţii: mailto:[email protected] Înapoi la începutul paginii

Start

mailto:[email protected]

I.1

Tema I. Linii, formate, scari de reprezentare

I. Tema I. Linii, formate, scări de reprezentare

I.1. Obiective Însuşirea modului de utilizare a diferitelor tipuri de linii în desenul tehnic industrial, Utilizarea diferitelor scări standardizate de reprezentare în proiecţii ortogonale, Utilizarea formatelor standardizate din seria A.

I.2. Noţiuni aplicate Tipuri de linii, Haşurarea suprafeţelor secţionate, Delimitarea secţiunii parţiale prin linii de ruptură, Generarea proiecţiilor la diferite scări de reprezentare, Crearea unor layout-uri pe diferite formate standardizate din seria A.

I.3. Bibliografie Capitolul 2 Capitolul 12

I.4. Exerciţii I.4.1. E1

1. Considerând desenul “E1.dwg”, reprezentând un element dintr-o instalaţie pneumatică de comandă, modificaţi corespunzător desenul, astfel încât proiecţia desenată să redea corect obiectul din punctul de vedere al utilizării tipurilor de linii. Realizaţi de asemenea secţiunea parţială în tronsonul vertical, astfel încât prelucrările interioare să devină vizibile. Piesa este prevăzută cu un filet exterior cu ieşire pe tronsonul orizontal şi cu găuri filetate interioare străpunse la capetele tronsonului vertical. Tronsonul orizontal are de asemenea o gaură cilindrică înfundată, nevizibilă pe proiecţia considerată. Aspectul iniţial şi cel final al desenului sunt redate în continuare.

I.2

Figura I.1

Figura I.2

1. Lansaţi aplicaţia AutoCAD, conform instrucţiunilor de la postul de lucru. La apariţia casetei “Start Up”, optaţi pentru deschiderea desenului “E1.dwg” din folder-ul “Desene” al CD-rom-ului. Desenul se prezintă în spaţiul modelului şi, deocamdată, are toate muchiile în layer “0”, astfel că toate apar trasate cu linie continuă subţire.

2. Pentru a demara lucrul, măriţi imaginea prin comanda ZOOM, opţiunea “Window”, astfel încât figura să ocupe o suprafaţă cât mai mare din zona grafică.

3. Reprezentarea are două axe, una verticală şi una orizontală, constituind axele celor doi cilindri exteriori care compun forma geometrică a piesei. Corectaţi liniile de axă, schimbând layer-ul lor de apartenenţă în layer “Axe”. În acest scop, selectaţi prin clic cu mouse-ul cele două linii marcate cu cerculeţ pe figură.

Lia DOLGA, Marian DĂNĂIAŢĂ, MIHAI REVENCU Desen tehnic pentru electrotehnică

I.3

Figura I.3

4. Deschideţi lista sintetică de layer-e de pe bara de instrumente “Object properties” şi selectaţi numele pentru layer “Axe”. Cele două linii selectate vor deveni linii de axă, trasate corespunzător cu linie punct subţire. Deselectaţi cele două linii, astfel încât gripps-urile lor să dispară, folosind meniul asociat butonului drept al mouse-ului, comanda “Deselect All”. Observaţi depăşirea contururilor exterioare de către liniile de axă cu 2-3 mm!

Figura I.4

5. Conturul exterior al piesei se reprezintă cu linie continuă groasă. Pentru muchiile vizibile, a fost definit layer “Vizibile”, care are asociată drept lăţime de linie “bylayer” valoarea 0.5 mm. Selectaţi conturul exterior pe toate laturile (clic cu mouse-ul succesiv, pe fiecare contur) şi modificaţi layer-ul de apartenenţă în “Vizibile”. Muchiile exterioare dobândesc culoare albastră. Pentru a vedea lăţimea de linie în desen, apăsaţi butonul “LWT” de pe bara de stare a ferestrei AutoCAD. Butonul are funcţia de afişare/ascundere a lăţimii liniilor. Pe timpul lucrului, e recomandată afişarea în format subţire a tuturor liniilor (butonul “LWT” ridicat).

Figura I.5


I.46. Cilindrul vertical va fi reprezentat în secţiune parţială, astfel încât prelucrările interioare

să devină vizibile. Muchiile interioare vizibile se trasează de asemenea cu linie continuă groasă. Pentru a le reprezenta corect, selectaţi muchiile marcate pe figura de mai jos şi modificaţi layer-ul de apartenenţă în “Vizibile”.

Figura I.6

7. Cilindrul vertical are la capete două găuri filetate. Vârful filetului acestora se desenează tot cu linie continuă groasă. Modificaţi corespunzător aceste muchii (cele marcate pe figura următoare).

Figura I.7

8. Terminaţia filetului exterior, reprezentat în vedere pe tronsonul orizontal din stânga, se desenează cu linie continuă groasă. Acelaşi tip de linie este necesar pentru muchia teşirii conice de la începutul filetului (muchiile marcate cu triunghi pe figura anterioară). Modificaţi şi în acest caz layer-ul de apartenenţă în “Vizibile”. Proiecţia are aspectul din figura următoare.


I.5

Figura I.8

9. Fundul filetelor se reprezintă cu linie continuă subţire, atât în cazul filetului exterior în vedere longitudinală, cât şi în cazul filetului interior în secţiune longitudinală. Aceste muchii vor fi plasate în layer “Fictive”, întrucât nu sunt muchii reale ale obiectului. Selectaţi liniile de fund ale filetelor, marcate pe figura următoare, şi plasaţi-le în layer “Fictive”.

Figura I.9

10. Întrucât cele două suprafeţe exterioare sunt racordate, nu există practic o muchie vizibilă între acestea. Pentru a le delimita, se poate folosi o muchie fictivă, trasată cu linie continuă subţire, fără să atingă muchiile de contur exterior. Muchia are forma unui arc uşor curbat spre axa cilindrului de diametru mai mare. Şi aceastămuchie trebuie săfie plasată tot în layer “Fictive”. Operaţi modificarea respectivă, selectând arcul în cauză.

11. Conturul găurii cilindrice înfundate este acoperit pe acestă proiecţie. Muchiile sale trebuie aşadar să fie plasate în layer “Acoperite”. Selectaţi muchiile marcate pe figura de mai jos şi schimbaţi layer-ul lor în “Acoperite”.


I.6

Figura I.10

12. Modifcarea este redată în continuare.

Figura I.11

13. Trasaţi linia de ruptură care va delimita secţiunea parţială prin tronsonul vertical. Aceasta se desenează cu linie continuă subţire ondulată. Ea va fi plasată în layer “Fictive”, nefiind o muchie reală a obiectului. Pentru a face curent layer “Fictive”, deschideţi lista sintetică de layer-e de pe bara de instrumente “Object Properties” şi selectaţi numele layer-ului dorit. Închideţi apoi lista prin clic în desen. Layerul specificat (este vorba de “Fictive”) devine layer curent. Pentru a desena linia, utilizaţi o curbă spline. Din meniul derulant “Draw”, selectaţi linia “Spline”. Începeţi curba din punctul A, situat pe muchia superioară (vezi figura) şi indicaţi o succesiune de 7-8 puncte până în punctul B (de pe muchia inferioară), puncte dispuse neregulat, fără să întretăiaţi alte muchii laterale. Specificaţi apoi valori potrivite pentru tangentele la plecare şi la sosire, astfel încât curba să nu depăşească conturul exterior.


I.7

Figura I.12

14. În zona secţionată, suprafeţele obţinute prin secţionare se haşurează. Haşura este un model compus din linii continue subţiri paralele şi echidistante. În dreptul filetelor interioare, haşura ajunge până la linia de vârf a filetului. Haşura se plasează în layer “Haşuri”, care trebuie declarat layer curent (folosiţi bara de proprietăţi ale obiectelor, din care deschideţi lista sintetică de layer-e şi selectaţi layer “Haşuri”).

15. Pentru a indica uşor şi corect regiunea de haşurat în zona filetelor interioare, e util să îngheţaţi layer “Fictive”; în prealabil, aduceţi curba spline în layer “0”, spre a o păstra vizibilă. Ea trebuie să delimiteze haşura în partea stângă. Apoi, în lista sintetică de layer-e de pe bara de proprietăţi ale obiectelor, selectaţi simbolul în formă de soare ataşat layer-ului “Fictive”. Simbolul se transformă în fulg de zăpadă, semnificând îngheţarea layer-ului. Astfel, obiectele plasate în layer “Fictive” devin nevizibile.

16. Pentru a crea haşura, din meniul derulant “Draw”, selectaţi linia “Hatch”. În caseta de dialog afişată, optaţi pentru modelul de haşură“ANSI31”. Apoi optaţi pentru metoda “Pick Points” în indicarea suprafeţei de haşurat şi faceţi clic pe rând, în punctele marcate pe desen.

Figura I.13


I.817. Încheiaţi specificarea punctelor şi închideţi caseta de dialog aferentă haşurării prin

butonul “OK”. 18. Topiţi layer “Fictive”; filetele devin complet vizibile. 19. Selectaţi curba spline şi schimbaţi-i layer-ul din nou în “Fictive”. 20. Activaţi afişarea lăţimii de linie prin apăsarea butonului “LWT” de pe bara de stare. 21. Dacă pe ecran cele două muchii ale teşirii de la începutul filetului exterior orizontal se

suprapun, modificaţi valoarea lăţimii de linie pentru layer-ele “Vizibile” şi “Chenar1” în 0.35 unităţi. Rezultatul este similar celui din fingura de mai jos.

Figura I.14

22. Încercaţi să interpretaţi acum proiecţia desenată! 23. Salvaţi desenul sub numele “E1rezovat” la locaţia pe care o folosiţi uzual pentru

desenele AutoCAD. 24. În partea doua a exerciţiului, desenul va fi redat la diferite scări standardizate. Pentru

aceasta, se folosesc layout-urile de pagină definite deja în desen. Pe un format A3 cu baza latura mare, prezentaţi desenul la scara 1:1! În acest scop, treceţi în spaţiul hârtiei, pe layout-ul cu numele “A3 tip X”, prin clic pe eticheta acestuia, la partea inferioară a desenului.


I.9

Figura I.15

25. În layout, există un viewport care prezintă desenul la o scară oarecare, aleasă după principiul “Scale to Fit”. Selectaţi viewport-ul prin clic pe conturul său şi schimbaţi-i prin intermediul casetei de proprietăţi (asociată meniului de buton drept al mouse-ului) proprietatea de “Standard scale” la valoarea 1:1. Ajustaţi dacă e necesar marginile şi poziţia viewport-ului în desen, pentru a reda complet reprezentarea (vezi figura următoare).

Figura I.16

26. Sesizaţi plasarea viewport-ului în layer “0”, layer care este marcat spre a nu fi plotat. Aceasta înseamnă că elementele desenate în acest layer nu se vor vedea la plotarea desenului.

27. Indicatorul este realizat sub forma unui bloc. Rubricile cu un conţinut variabil sunt create prin atribute incluse în bloc. Pentru completarea indicatorului, măriţi mai întâi zona respectivă prin “ZOOM” “Window”. Utilizaţi comanda de editare a atributelor, pe care o lansaţi din meniul derulant “Modify”, linia “Attribute…”. Optaţi pentru “Single” (adică atributele unui singur bloc). În caseta de editare a atributelor deschisă astfel, Tema I. Linii, formate, scari de reprezentare

I.10introduceţi valorile corecte pentru atributele respective. La închiderea casetei, AutoCAD va afişa valorile corectate ale atributelor.

Figura I.17

28. Aplicaţi comanda ZOOM cu opţiunea “All”, pentru a vizualiza întregul desen şi apoi executaţi o nouă salvare, sub acelaşi nume.

29. Pe formatul A 4 tip X şi apoi pe A4 tip Y, prezentaţi desenul la scara 1:2. Repetaţi şi în aceste cazuri completarea indicatorului (atenţie la valoarea scării!) şi salvaţi de fiecare dată desenul.

30. Observaţi posibilitatea de a prezenta acelaşi model în diferite moduri: la diferite scări, pe diferite formate ale foii de hârtie.

I.4.2. E2 2. Considerând desenul “E2.dwg”, din folder-ul “Desene” de pe CD-rom, transformaţi desenul astfel încât liniile să fie utilizate corect, prin tipurile corespunzătoare. Completaţi secţiunea suprapusă cu haşura necesară. Desenaţi apoi şi poziţia în mişcare a pârghiei reprezentate (fără secţiunea transversală), poziţie rotită la 60º spre dreapta faţă de cea de repaus. Cotaţi unghiular această poziţie. 1. Lansaţi AutoCAD şi deschideţi desenul “E2.dwg”. Desenul reprezintă pârghia

menţionată în poziţia de repaus, dar desenată numai cu linii continue.

Figura I.18


I.112. Axa longitudinală a pârghiei, axele transversale ale capetelor şi axa secţiunii trebuie

să fie desenate cu linie punct subţire. Selectaţi aceste patru axe şi treceţi-le în layer “Axe”.

Figura I.19

3. Restul liniilor din desen sunt muchii vizibile. Selectaţi conturul exterior, conturul secţiunii transversale şi al găurilor de capăt şi plasaţi-le în layer “Axe”.

4. Secţiunea transversală este una suprapusă. Conturul unei secţiuni suprapuse se trasează cu linie subţire. Selectaţi conturul secţiunii şi schimbaţi-i proprietatea de lăţime de linie (“Lineweight”) din “bylayer”, în valoare 0.

Figura I.20

5. Secţiunea suprapusă trebuie să fie haşurată. Faceţi curent layer “Haşuri” şi apoi aplicaţi comanda de haşurare, selectând pentru haşurare conturul secţiunii. Utilizaţi modelul “ANSI31”, pe care este indicat să-l rotiţi la 30º.


I.12

Figura I.21

6. Pentru a obţine desenul pârghiei şi în poziţia extremă opusă celei de repaus, poziţie atinsă în timpul mişcării, trebuie să multiplicaţi pârghia (conturul exterior, orificiul mic şi axele, cu excepţia axei secţiunii) polar faţă de centrul orificiului de diametru mare. Unghiul de multiplicare va fi de -60º. Aplicaţi în acest scop comanda ARRAY, din meniul derulant “Modify”. Selectaţi obiectele vizate, apoi specificaţi tipul de multiplicare polar. Precizaţi poziţia polului ca fiind în centrul orificiului de diametru mare. Indicaţi numărul de 2 exemplare rezultate după multiplicare şi unghiul de -60º. Optaţi pentru rotirea obiectelor la multiplicare. Rezultatul este cel din figura următoare.

Figura I.22

7. Contururile vizibile ale poziţiei în mişcare se reprezintă cu linie două puncte subţire. Liniile respective trebuie să fie plasate în layer “Auxiliare”. Selectaţi în acest scop conturul exterior multiplicat pe dreapta şi cel al orificiului mic şi schimbaţi layer-ul lor de apartenenţă în “Auxiliare”.


I.13

Figura I.23

8. Trasaţi cu linie punct subţire arcul de cerc care indică traseul de mişcare. Faceţi curent layer “Axe”. Din meniul derulant “Draw”, lansaţi comanda ARC, alegând metoda “Start, Center, Angle”. Arcul începe în centrul orificiului de diametru mic pe stânga, are centrul în centrul orificiului mare şi deschiderea de -60º.

9. Pe desen, arcul trebuie să depăşească însă punctele extreme ale mişcării. Pentru a-l prelungi pe circumferinţă, aplicaţi comanda LENGTHEN (meniul derulant “Modify”). Optaţi pentru alungire dinamică (cuvântul-cheie “Dynamic”). Selectaţi pe rând cele două capete ale arcului şi indicaţi prin clic cu mouse-ul noua poziţie a fiecăruia, astfel încât arcul să depăşească pe lateral cele două contururi exterioare.

Figura I.24

10. Cotaţi unghiul de deplasare. Faceţi curent layer “Cote”. Verificaţi dacă stilul curent de cotare este cel “Standard”. Dacă e necesar, desemnaţi-l ca stil curent de cotare. În acest scop, din meniul derulant “Dimension”, selectaţi linia “Style”. În caseta de dialog Tema I. Linii, formate, scari de reprezentare

I.14deschisă, selectaţi numele stilului “Standard” şi apăsaţi butonul “Set Current”. Apoi, din acelaşi meniu derulant “Dimension”, selectaţi comanda de dimensionare unghiulară (linia “Angular”). Indicaţi cele două axe longitudinale de pe stânga şi respectiv de pe dreapta ca fiind laturile unghiului cotat. Plasaţi cota în exteriorul desenului, în partea sa superioară.

11. Studiaţi desenul după aceste transformări şi încercaţi să înţelegeţi reprezentarea.

Figura I.25

12. Prezentaţi desenul la scara 1:2 pe un format A4 tip Y. Folosiţi în acest scop layout-ul “A4 tip Y” definit deja în desen. Modificaţi proprietatea de scară de prezentare a viewport-ului existent la valaorea 1:2. Renunţaţi la celelalte layout-uri, ştergându-le din desen.

13. Completaţi indicatorul din formatul A4 păstrat, prin editarea atributelor conţinute în blocul respectiv (meniul derulant “Modify”, linia “Attribute”, opţiunea “Single”).

14. Observaţie: în această formă de prezentare, înălţimea textului cotei este relativ mică. Se poate modifica această înălţime prin intermediul casetei de proprietăţi a cotei, sau se poate adopta o altă solu,tie, care va fi abordată ulterior, în alte teme de lucru.

15. Urmează acum prezentarea desenului pe un layout la scara 1:1, şi anume pe un format A3 cu baza latura mică (tip Y).

16. Declaraţi layer “0” ca layer curent. 17. Creaţi un nou layout, de mărimea unui format A3 tip Y. În acest scop, din meniul

derulant “Insert”, selectaţi linia “Layout” şi apoi opţiunea “Layout Wizard”. Parcurgeţi succesiv paşii specificaţi de programul de asistenţă, conform indicaţiilor de mai jos.

18. Denumiţi noul layout “A3 tip Y”. Selectaţi dispozitivul de plotare “DWF ePlot.pc3”, care vă permite o mare variaţie de formate de plotare, deoarece crează copia hard a desenului în fişier.


I.15


19. La mărimea foii de hârtie, optaţi pentru ISOA3(297.00x420.00 MM), cu exprimarea dimensiunilor liniare în milimetri.

20. Stabiliţi o orientare de tip “Portrait” a formatului. 21. La întrebarea despre “Title Block”, alegeţi un indicator de tip “UPT_A3_tipY”, din gama

celor oferite pe CD-rom. Optaţi pentru inserarea sa în desen ca bloc. 22. Stabiliţi un singur viewport pe format, optând pentru “Single” în rubrica “Viewport

setup”. 23. Acceptaţi scara 1:1 pentru prezentarea modelului în viewport. 24. Treceţi peste penultimul pas, “Pick Location”, fără să precizaţi nimic, urmând ca

AutoCAD să plaseze singur viewport-ul pe format de hârtie ales. 25. Încheiaţi operaţia de creare a layout-ului prin “Finish”. 26. Pentru a vizualiza lăţimea muchiilor vizibile, activaţi prin butonul “LWT” de pe bara de

stare, această opţiune. 27. Completaţi indicatorul formatului şi apoi salvaţi desenul sub numele “E2rezolvat”. Înapoi la începutul paginii

II.1

Tema II. Corpuri geometrice simple regulate

II. Tema II. Corpuri geometrice simple regulate

II.1. Obiective Însuşirea modului de reprezentare în proiecţii ortogonale a corpurilor simple cu forme

regulate: cubul, paralelipipedul dreptunghic, corpuri prismatice, corpuri piramidale, cilindrul circular drept, conul circular drept,

Modelarea spaţială a corpurilor simple şi obţinerea automată a vederilor ortogonale ale acestora.

II.2. Noţiuni aplicate Reprezentarea în proiecţii ortogonale, Dispunerea proiecţiilor în sistem european, Generarea solidelor 3D în medii CAD şi a vederilor ortogonale şi izometrice.

II.3. Bibliografie Capitolul 3

II.4. Exerciţii II.4.1. CG1

1. Primul exerciţiu constă în reprezentarea în proiecţii ortogonale a unui cilindru circular drept, cu înălţimea de 100 mm şi diametrul bazei de 60 mm. Baza cilindrului este situată in planul orizontal. Pentru buna fixare a corespondenţei dintre obiect şi imaginea sa în proiecţii ortogonale, se vor trasa trei proiecţii: vederea din faţă, cea de sus şi cea din stânga, dispuse în sistem european.

1. Începeţi un desen nou, cu opţiunea “Use a Template” a casetei “Start Up”. Din lista

oferită de AutoCAD, selectaţi şablonul “UPT-ET”. 2. Modificaţi pasul de Snap la valoarea de 5 unităţi. 3. Desenul începe cu realizarea vederii de sus. Deoarece baza cilindrului este paralelă

cu planul orizontal, vederea de sus redă baza în adevărata sa mărime şi formă. Proiecţia este un cerc de diametru egal cu al bazei. Desemnaţi layer “Vizibile” ca layer curent. Din meniul derulant “Draw”, apelaţi comanda CIRCLE şi selectaţi metoda “Center,Diameter”. Precizaţi punctul de coordonate 150,120 ca fiind punctul de centru, apoi introduceţi valoarea diametrului de 60.

4. Este necesar să se marcheze centrul proiecţiei prin două axe perpendiculare între ele, depăşind cu 2 mm conturul circular. Declaraţi acum layer “Axe” ca fiind curent. Urmează să activaţi modurile Osnap “Quadrant” şi “Center”, utile în construcţie. Plasaţi cursorul deasupra butonului “OSNAP” de pe bara de stare, apoi acţionaţi butonul drept al mouse-ului.

II.2

Figura II.1

5. Din meniul derulant afişat de AutoCAD, selectaţi linia “Settings”, pentru a deschide caseta “Drafting Settings”, cu panoul “Object Snap” deasupra. Marcaţi modurile Osnap “Quadrant” şi “Center” ca fiind active. Marcaţi de asemenea rubrica “Object Snap On”. Închideţi caseta prin “OK”.

Figura II.2

6. Măriţi imaginea în zona desenată prin ZOOM “Window”. 7. Declaraţi layer “Axe” ca fiind curent. Trasaţi o linie verticală din quadrantul de nord în

cel de sud al cercului, apoi una orizontală, între quadranţii de vest şi de est. 8. Axele trebuie să depăşească însă conturul cercului cu 2 mm. Pentru a le prelungi,

apelaţi comanda LENGTHEN din meniul derulant “Modify”. Introduceţi opţiunea “DElta” şi apoi valoarea 2, ca răspuns la cererea “Enter delta length”. Selectaţi pe rând fiecare capăt al celor două axe, spre a le prelungi cu 2 mm. Aţi obţinut un desen similar celui de mai jos.

Figura II.3

9. Se trece la realizarea vederii din faţă, care trebuie să fie aliniată pe verticală cu cea de sus. Aplicaţi comanda ZOOM cu opţiunea “All”, pentru a afişa întregul desen. Vederea


II.3are forma unui un dreptunghi cu baza egală cu diametrul cilindrului şi înălţimea egală cu cea a cilindrului. Se poate folosi o polilinie, sau o secvenţă de 4 linii.

10. O bună aliniere a proiecţiei curente cu cea precedentă se obţine cu ajutorul liniilor de construcţie. Declaraţi layer “Construcţii” ca fiind curent. Se vor trasa linii de constructie verticale care sunt de ajutor în alinierea şi determinarea lăţimii vederii. Din meniul derulant “Draw” selectaţi linia “Construction Line”, şi apoi precizaţi opţiunea “Ver”. Punctaţi în quadranţii de vest şi apoi de est ai cercului trasat.

Figura II.4

11. Se observă că liniile de construcţie sunt linii de lungime infinită. Ele traversează totdeauna întregul ecran, indiferent de amplificarea imaginii.

12. Desemnaţi layer “Vizibile” ca fiind layer curent. 13. Este util să activaţi funcţia “Polar Tracking”, cu un increment unghiular de 90º. Plasaţi

cursorul deasupra butonului “POLAR” de pe bara de stare şi apăsaţi butonul drept al mouse-ului. Selectaţi linia “Settings”. În panoul “Polar Tracking” al casetei de dialog afişate, setaţi valorile de mai jos. NU închideţi caseta!

Figura II.5


II.414. Activaţi panoul “Object Snap” al casetei “Drafting Settings” şi declaraţi activ modul

“Intersection”.Dezactivaţi celelalte două moduri Osnap. Închideţi caseta de dialog apăsând butonul “OK”.

15. Din meniul derulant “Draw”, selectaţi linia “Polyline”. Se consideră o distanţă de 30 de unităţi între proiecţii. Ca urmare, pentru punctul de început al poliliniei, punctaţi în 120,180. Deplasaţi cursorul spre dreapta, astfel încât firul de tracking să intercepteze direcţia de 0º. Deplasaţi-l spre dreapta, până la intersecţia cu linia de construcţie verticală din partea respectivă. AutoCAD afişează în acest moment interceptarea intersecţiei dintre firul de tracking şi linia de construcţie.

Figura II.6

16. Punctaţi în punctul de intersecţie detectat. 17. Puneţi cursorul pe verticală (la 90º), deasupra punctului specificat şi punctaţi la

distanţa de 100 de unităţi, afişată de funcţia “Polar Tracking”. 18. Deplasaţi cursorul pe orizontală spre stânga, până la intersecţia cu linia de construcţie

verticală din această parte. Punctaţi aici, apoi închideţi prin opţiunea “Close” polilinia. Aţi desenat conturul vederii din faţă.

Figura II.7


II.519. Se trece la realizarea vederii laterale a cilindrului. Se vor duce linii de construcţie

orizontale, ce trec prin vârfurile dreptunghiului anterior desenat. Faceţi curent layer “Construcţii”. Din meniul derulant “Draw”, lansaţi comanda pentru linii de construcţie. Optaţi prin “Hor” pentru poziţionarea orizontală a liniilor. Apoi punctaţi pe rând într-unul din vârfurile de sus şi respectiv de jos ale vederii din faţă.

Figura II.8

20. Liniile de construcţie orizontale delimitează înălţimea vederii laterale. 21. Vederea laterală a cilindrului circular drept este tot un dreptunghi, de dimensiuni egale

cu ale dreptunghiului ce reprezintă vederea din faţă. Cele două vederi laterale sunt indentice. Se optează pentru desenarea vederii din stânga. Se consideră o distanţă spre dreapta de 30 de unităţi faţă de vederea din faţă.

22. Faceţi curent layer “Vizibile” şi desenaţi o polilinie care începe din punctul de coordonate 210,180. Punctul următor va fi pe orizontală spre dreapta la distanţă de 60 de unităţi. Profitaţi de afişajul funcţiei “Polar Tracking” pentru determinarea acestui punct. Urmăriţi apoi direcţia verticală, în sus, până la intersecţia firului de tracking cu linia de construcţie orizontală. Al treilea vârf este situat la stânga pe orizontală, la distanţa de 60 de unităţi. Conturul poate fi închis prin “Close”.

Figura II.9


II.623. Layer “Construcţii” se îngheaă, pentru a face nevizibile liniile de construcţie. Acestea

au avut doar rol ajutător. În acest scop, deschideţi lista sintetică de layer-e de pe bara de instrumente “Object Properties” şi faceţi clic pe simbolul soarelui corespunzător layer-ului “Construcţii”. Simbolul devine fulg de zăpadă, iar obiectele din layer “Construcţii” devin nevizibile.

Figura II.10

24. Trebuie trasată axa longitudinală a vederii din faţă şi a celei laterale. Faceţi curent layer “Axe”. Activaţi modul Osnap “Midpoint” (puteţi dezactiva modul “Intersection”).

25. Apelaţi comanda LINE şi desenaţi o linie verticală între mijloacele laturilor orizontale ale dreptunghiului ce reprezintă vederea din faţă. Desenaţi similar axa vederii laterale. Pentru ca cele două axe să depăşească conturul proiecţiilor cu 2 milimetri, aplicaţi comanda LENGTHEN (meniul derulant “Modify”). Introduceţi opţiunea “DElta” şi valoarea 2, apoi selectaţi fiecare capăt al fiecăreia din axele verticale desenate în această etapă. Reprezentarea este redată mai jos. Se observă alinierea proiecţiilor pe verticală şi repsectiv pe orizontală şi coincidenţa dimensiunii de gabarit aliniate pentru fiecare pereche de proiecţii.

Figura II.11


II.726. Pe un layout de tip A4 Y, generaţi la scara 1:1 imaginea desenului. În acest scop,

treceţi în al treilea layout al desenului (“A4 tip Y”). Setaţi scara modelului în viewport la 1:1. Ajustaţi prin gripps-uri marginile viewport-ului şi poziţia acestuia pe format, asfel încât desenul să fie integral redat şi poziţionat adecvat.

27. Completaţi indicatorul prin editarea atributelor incluse în blocul ce-l defineşte. Apelaţi pentru aceasta, din meniul derulant “Modify” linia “Attribute”, opţiunea “Single”. În caseta de dialog afişată, introduceţi datele necesare.

II.4.2. CG2 2. Modelaţi spaţial un cilindru circular drept cu baza în planul orizontal, baza având diametrul de 60 mm, iar înăţimea cilindrului fiind de 100 mm. Generaţi apoi într-un layout adecvat vederile ortogonale corespunzătoare vederii din faţă, de sus şi din stânga ale obiectului. Afişaţi de asemenea o vedere izometrică a obiectului. 1. Începeţi un desen nou folosind şablonul “UPT-ET”. 2. Pentru vizualizarea simultană a spaţiului de modelare din diferite puncte, zona grafică

va fi împărţită în mai multe viewport-uri. În fiecare viewport va fi aleasă o vedere diferită, ortogonală sau spaţială oarecare. Din meniul derulant “View”, selectaţi linia “New Viewpotrs”. În caseta de dialog referitoare la viewport-uri, localizaţi rubrica “Setup” şi optaţi pentru vederi “3D” (vezi figura următoare). Apoi, din lista de combinaţii posibile, prezentată pe stânga, în rubrica “Standard viewports”, selectaţi combinaţia “Four equal”, ceea ce înseamnă 4 viewport-uri egale.

Figura II.12


3. În fereastra de “Preview” a casetei, faceţi clic pe viewport-ul preafişat în stânga-sus (vezi figura anterioară). Deschideţi lista derulantă de vederi predefinite, din rubrica

II.8“Change view to:” şi selectaţi “Front”, pentru a stabili în acest viewport vederea din faţă.

4. Selectaţi apoi viewport-ul preafişat în dreapta-sus; şi optaţi pentru “Left” în rubrica “Change view to:”. Astfel, viewport-ul va afişa vederea ortogonală din stânga.

5. Selectaţi în fereastra “Preview” viewport-ul din dreapta-jos şi optaţi pentru schimbarea vederii în “SE Isometric”. Aceasta va fi o vedere spaţială cu ochiul privitorului în punctul de coordonate 1,-1,1 şi direcţi privirii spre origine.

6. Selectaţi în final în fereastra “Preview” viewport-ul din stânga-jos şi schimbaţi vederea în “Top”, ceea ce corespunde vederii ortogonale de sus.

7. Închideţi caseta de dialog “Viewports” prin “OK”. 8. Zona grafică are acum configuraţia din figura următoare. Din modul de afişare a

iconiţei pentru sistemul de coordonate în fiecare viewport ortogonal, se observă că AutoCAD a asociat fiecăruia un sistem de coordonate adecvat. În cel din dreapta-jos, unde vederea este spaţială, sistemul de coordonate asociat este cel fix (WCS), identic cu al vederii de sus.

Figura II.13

9. Viewport-ul curent este cel cu chenar gros, în care cursorul are aspectul clasic în desenare. În acest caz, e vorba de viewport-ul “SE Isometric”.

10. Faceţi curent layer “Vizibile”. Dezactivaţi dacă e necesar, afişarea lăţimii de linie (butonul “LWT” al barei de stare ridicat).

11. Corpul de reprezentat are o formă geometrică simplă, corespunzătoare unei primitive solide simple modelabile analitic: cilidrul drept. Pentru a-l construi, din meniul derulant “Draw”, selectaţi linia “Solids”, şi optaţi pentru “Cylinder”. Precizaţi punctul de


II.9coordonate 150,120 ca fiind centrul primei baze. Introduceţi apoi cuvântul-cheie “Diameter”, fie tastând d, fie din meniul contextual asociat butonului drept al mouse-ului. Specificaţi valoarea de 60 pentru diametru. Pentru înălţime, introduceţi valoarea 100. AutoCAD crează cilindrul, care este vizibil simultan în toate cele 4 viewport-uri.

12. Afişarea curentă a solidelor este de tip “wireframe”, adică prin muchii şi vârfuri. 13. Aplicaţi comanda ZOOM cu opţiunea “Window”, pentru a mări imaginea în viewport-ul

curent (SE Isometric), astfel încât corpul să ocupe la maxim viewport-ul. 14. Stabiliţi o afişare “Gouraud Shaded”, folosind din meniul derulant “View” linia “Shade”

şi opţiunea corespunzătoare. Modelul se prezintă astfel:

Figura II.14

15. Pentru a obţine o imagine similară reprezentării în proiecţii ortogonale, se vor ascunde muchiile nevizibile în cele 3 viewport-uri ortogonale. Selectaţi viewport-ul din stânga-jos. Scrieţi pe prompter de comandă numele variabilei de sistem DISPSILH şi introduceţi valoarea 1 pentru aceasta. Variabila controlează afişarea muchiilor intermediare de pe suprafaţele exterioare curbe la ascunderea muchiilor nevizibile. Valoarea 1 suprimă afişarea acestor muchii intermediare, singurele vizibile fiind cele de margine.

16. Aplicaţi comanda HIDE (meniul derulant “View”) pe viewport-ul curent. Selectaţi apoi viewport-ul din stânga-sus şi repetaţi comanda HIDE. Procedaţi la fel pe viewport-ul din dreapta-sus. Rezultatul este următorul:


II.10

Figura II.15

17. Se observă obţinerea unor imagini similare cu cele desenate “manual”, la reprezentarea în proiecţii ortogonale.

18. Viewport-urile create în spaţiul modelului nu pot fi plotate simultan pe hârtie. Pentru a genera imaginile necesare în spaţiul hârtiei, selectaţi layout-ul “A4 tip Y”. Ştergeţi viewport-ul existent. Faceţi curent layer “0”.

19. Pentru a crea imaginile dorite, selectaţi din nou linia “Viewports”, din meniul derulant “View”. Optaţi pentru “New Viewports”. Caseta de dialog deschisă prezintă configuraţia curentă din spaţiul modelului (“Active Model Configuration”). Acceptaţi aceeaşi configuraţie de imagini şi pentru spaţiul hârtiei. Programul solicită punctele diagonal-opuse între care să încadreze viewport-urile. Punctaţi pe rând în 185,50 şi apoi în 25,275. AutoCAD generează 4 viewport-uri cu prezentarea modelului în aceleaşi vederi ca şi în spaţiul modelului.

20. Selectaţi pe contur cele 3 viewport-uri cu imagini ortogonale şi apelaţi caseta de proprietăţi, prin intermediul meniului contextual asociat butonului drept al mouse-ului sau al liniei “Porperties” din meniul derulant “Modify”. Stabiliţi o scară de 1:1 pentru toate viewport-urile. Optaţi de asemenea pentru “Yes” în linia “Hide plot”, fapt ce face ca la plotare muchiile acoperite să nu fie afişate:


II.11

Figura II.16

21. Închideţi caseta de proprietăţi. 22. Selectaţi viewport-ul izometric şi optaţi în caseta de proprietăţi pentru “Scale to Fit” şi

pentru “Yes” în lina “Hide plot”. 23. În felul acesta, vederile ortogonale vor fi plotate la scara 1:1, în toate viewporturile

muchiile acoperite fiind ascunse. Se face menţiunea că la plotare, nu pot fi generate imagini de tip shaded, aşa cum se prezintă imaginea izometrică pe ecran.

24. Aplicaţi un “Print preview” (meniul derulant “File”), pentru a verifica modul în care se va prezenta pe hârtie desenul. Imaginea corespunde celei ce urmează.


II.12

Figura II.17

25. Salvaţi desenul sub numele “CG2.dwg”. 26. Se face observaţia că cilindrul circular drept necesită o singură proiecţie ortogonală,

pentru a fi redat complet, şi anume o vedere longitudinală. Vederea de capăt şi/sau cea laterală nu sunt necesare.

II.4.3. CG3 3. Să se reprezinte un trunchi de piramidă dreaptă cu baza pătrat, baza fiind situată în planul vertical. Laturile bazelor sunt orizontale şi verticale. Trunchiul de piramidă are latura bazei mari de 60 mm, cea a bazei mici de 30 mm, iar înălţimea de 100 mm. Se vor crea vederile din faţă, de sus şi din stânga. 1. La piramida dreaptă cu baza pătrat înălţimea dusă din centrul bazei mici cade exact în

centrul bazei mari, care este intersecţia diagonalelor pătratului. Cele două baze ale trunchiului de piramidă sunt paralele, iar cele 4 feţe laterale sunt egale între ele.

2. Începeţi un desen nou, folosind şablonul “UPT-ET”. Modificaţi pasul de snap la valoarea 5.

3. Vederea din faţă prezintă trunchiul de piramidă văzut de la capăt. Conform principiului de a dispune spre observator formele de dimensiuni mici, şi mai departe de observator pe cele de dimensiuni mari, se consideră baza mică spre observator, iar baza mare în plan mai îndepărtat. Ambele baze sunt paralele cu planul de proiecţie; ca urmare, vor apare în adevărata lor formă şi mărime pe această proiecţie.

4. Vederea din faţă este mărginită de un contur pătrat de latură 60 unităţi, egal cu latura bazei mari, laturile fiind orizontale şi respectiv verticale. Conturul poate fi trasat printr-una din comenzile LINE sau PLINE, sau RECTANG, sau POLYGON. Considerând conturul un poligon regulat, din meniul derulant “Draw”, lansaţi comanda


II.13POLYGON. Specificaţi numărul de 4 laturi şi apoi opţiunea de “Edge”. Precizaţi primul punct al laturii ca fiind în 150,200. Precizaţi al doilea capăt al laturii pe orizontală spre dreapta, la distanţa de 60 de unităţi. AutoCAD a desenat un pătrat cu vârful din stânga-jos în 150,200 şi latura de 60 de unităţi, prima latură fiind orizontală.

5. Măriţi imaginea în zona de lucru prin ZOOM “Window”. 6. Faceţi curent layer “Axe”. Declaraţi modul Osnap “Midpoint” activ şi trasaţi axele

orizontallă şi verticală, între mijloacele laturilor opuse. Pentru a prelungi aceste axe cu 2 mm peste contur, lansaţi comanda LENGTHEN (meniul derulant “Modify”). Indicaţi opţiunea “DElta”, tastând de sau selectând-o din meniul contextual asociat butonului drept al mouse-ului şi apoi valoarea de 2. Selectaţi succesiv fiecare capăt al liniilor de axă, pentru a obţine alungirea dorită.

7. Pentru a desena conturul bazei mici, reveniţi în layer “Vizibile”. Lansaţi din nou comanda POLYGON şi păstraţi numărul de 4 laturi. De data aceasta, pătratul va fi raportat la un cerc de referinţă. Indicaţi centrul acestuia la intersecţia celor două axe (180,230). Poligonul va fi circumscris unui cerc de rază 15 unităţi. Indicaţi corespunzător răspunsurile la întrebările formulate de AutoCAD. Desenarea s-a bazat pe faptul că pătratul circumscris unui cerc are latura egală cu diametrul acestuia. Rezultatul este cel din figură:

Figura II.18

8. Se a trasează muchiile laterale ale trunchiului de piramidă. Lansaţi comanda LINE (meniul derulant “Draw”) şi uniţi 2 vârfuri aflate pe aceeaşi parte ale bazei mari şi bazei mici.

9. Pentru a obţine şi celelate 3 muchii laterale, multiplicaţi polar linia desenată. Din meniul derulant “Modify”, apelaţi comanda ARRAY. Selectaţi linia, optaţi pentru multiplicare polară, indicaţi intersecţia axelor ca punct în jurul căruia să se realizeze multiplicarea, acceptaţi unghiul de 360º, şi opţiunea de rotire a liniei în timpul multiplicării. S-au obţinut toate cele 4 muchii laterale:

Figura II.19


II.1410. Vizualizaţi prin ZOOM “All’ întregul desen. 11. Pentru desenarea vederii de sus sunt utile liniile de construcţie verticale, iar pentru

viitoarea vedere laterală, liniile de construcţie orizontale. Faceţi curent layer “Construcţii”. Activaţi modul Osnap “Inersection” şi dezactivaţi modul “Midpoint”.

12. Din meniul derulant “Draw”, lansaţi comanda pentru desenarea liniilor de construcţie, selectând linia “Construction Line”. Optaţi pentru “Ver”, spre a desena liniile verticale şi trasaţi 4 astfel de linii, care trec prin vârfurile bazei mari şi ale bazei mici, pe vederea din faţă. Lansaţi a doua oară comanda pentru desenarea liniilor de construcţie, optaţi pentru “Hor” şi trasaţi 4 linii orizontale care trec prin vârfurile fiecăreia din cele două baze pe vederea din faţă. Liniile de construcţie acoperă laturile bazelor desenate anterior.

Figura II.20

13. Se stabileşte distanţa de 30 de unităţi între vederea din faţă şi fiecare din celelalte vederi. Pentru a desena vederea de sus, faceţi curent layer “Vizibile”.

14. Vederea de sus este delimitată la partea superioară de un segment orizontal care reprezintă baza mare. Motivul este următorul: baza mare este perpendiculară pe planul orizontal, fapt pentru care ea apare pe vederea de sus ca o linie; deoarece baza mare este în acelaşi timp paralelă cu planul vertical, linia respectivă este orizontală.

15. Activaţi funcţia “Polar Tracking”, cu un increment unghiular de 90º. 16. Lansaţi comanda de desenare a unei polilinii (meniul “Draw”, linia “Polyline”). Începeţi

polilinia din punctul de coordonate 150,170, aflat pe linia de construcţie verticală din stânga. Pentru al doilea punct, deplasaţi cursorul spre dreapta, pe orizontală, până la intersecţia cu linia de construcţie verticală din dreapta. Punctaţi în acest punct:

Figura II.21


II.1517. Următorul punct se află cu 100 de unităţi mai jos, pe linia de construcţie verticală care

trece prin vârfurile din dreapta ale bazei mici (195,70). Al treilea punct este spre stânga, pe orizontală, la intersecţia firului orizontal de tracking cu linia de construcţie verticală care trece prin vârfurile din stânga ale bazei mici, după care închideţi polilinia prin “Close”.

18. Vederea de sus este practic un trapez isoscel, cu baza mare sus şi baza mică jos.:

Figura II.22

19. Pentru a evidenţia faptul că faţa laterală ale trunchiului de piramidă este plană, se pot trasa diagonalele ei cu linie continuă subţire. Aceste linii nu au corespondenţă pe desen, ci sunt fictive. Faceţi aşadar curent layer “Fictive”. Lansaţi comanda LINE de 2 ori succesiv şi uniţi vârfurile diagonal opuse ale trapezului isoscel ce reprezintă vederea de sus.


Figura II.23

II.1620. Deoarece trunchiul de piramidă este drept şi are baza de formă pătrată, vederea

laterală din stânga coincide cu cea de sus şi reprezintă vederea oricăreia din feţele laterale ale obiectului.

21. Pentru a obţine simplu vederea laterală, se poate multiplca polar vederea de sus. Din meniul derulant “Modify”, lansaţi comanda ARRAY. Selectaţi vederea de sus, optaţi pentru polar la tipul de multiplicare şi precizaţi intersecţia axelor vederii din faţă (180,230) drept centru de multiplicare. Numărul de exemplare rezultat va fi de 2, iar unghiul de multiplicare 90º. Răspunsul la întrebarea privind eventuala rotire a obiectelor în timpul multiplicării este afirmativ (“Yes”).

Figura II.24

22. Îngheţaţi layer “Construcţii”, pentru a face nevizibile liniile ajutătoare utilizate în lucru. 23. Faceţi curent layer “Axe” şi activaţi modul Osnap “Midpoint”. Apoi trasaţi cu ajutorul

comenzii LINE axele longitudinale ale vederii de sus şi ale celei laterale. Alungiţi aceste axe pentru a depăşi cu 2 mm, folosind comanda LENGTHEN (meniul derulant “Modify”), cu opţiunea “DElta”. Procedaţi similar ca la vederea din faţă.

Figura II.25


II.1724. Pentru a prezenta corespunzător desenul în spaţiul hârtiei, faceţi curent primul layout,

“A3 tip X”. 25. Selectaţi viewport-ul si apelaţi caseta sa de proprietăţi. Setaţi scara de prezentare a

modelului în viewport la 1:1. Ajustaţi dimensiunile şi poziţia viewport-ului, pentru o prezentare integrală şi centrată pe format.

26. Activaţi afişarea lăţimii de linie prin apăsarea butonului “LWT” de pe bara de stare. 27. Completaţi indicatorul prin comanda de editare a atributelor, apelabilă din meniul

derulant “Modify”, linia “Attribute”, opţiunea “Single”. 28. Vizualizaţi prin “Print Preview” layout-ul:

Figura II.26

29. Salvaţi desenul sun numele “CG3.dwg”. 30. Observaţii şi comentarii privind reprezentarea: Pentru a reprezenta complet corpul considerat, sunt suficiente două proiecţii: o vedere

în lungul corpului şi una de la capăt. În cazul de faţă erau suficiente vederea din faţă şi cea de sus sau ce laterală. Corpul prezintă simetrie globală stânga-dreapta, motiv pentru care vederile laterale

sunt simetrice în oglindă. Dacă se doreşte obţinerea vederii din dreapta, se poate aplica comanda de oglindire asupra vederii din stânga, în raport cu axa verticală de simetrie a vederii din faţă; corpul prezintă de asemenea simetrie sus-jos, având o axă globală orizontală de simetrie. Pentru obţinerea uşoară a vederii de jos, se poate oglindi vederea de sus faţă de axa orizontală a vederii din faţă.


II.18 Simetria stânga-dreapta a vederii din faţă determină o simetrie similară pe desen

pentru vederea de sus, iar simetria sus-jos a vederii din faţă induce o simetrie similară a vederii (vederilor) laterale. Reprezentarea în proiecţii ortogonale a acestui corp exemplifică modul în care se

proiectează pe planele de proiecţie diferitele suprafeţe. Bazele corpului sunt suprafeţe paralele cu un plan de proiecţie, şi anume cu cel

vertical; ca urmare, pe planul vertical, bazele se proiectează în adevărata formă şi mărime. Bazele sunt în acelaşi timp perpendiculare pe planul orizontal şi pe planul lateral. Pe aceste plane, ele se proiecteazăsub forma unor segmente paralelele orizontale, respectiv verticale. Feţele laterale ale corpului, fiecare de forma unui trapez isoscel, sunt suprafeţe

perpendiculare pe unul din planele de proiecţie, iar faţă de celelalte plane de proiecţie sut înclinate. Pe planul pe care sunt perpendiculare, ele se proiectează sub forma unor segmente înclinate, iar pe celelalte două plane de proiecţie sub forma unor trapeze isoscele, de arie mai mică decât aria feţei. Fie spre exemplu, faţa marcată din figura de mai jos:

A

B

C

D

Figura II.27

Faţa ABCD este perpendiculară pe planul orizontal, pe care se proiectează sub forma unui segment înclinat, şi înclinată faţă de planul vertical şi faţă de planul lateral, plane pe care proiecţia este un trapez isoscel, de arie micşorată faţă de cea reală a suprafeţei prin cosinusul unghiului de înclinare a suprafeţei faţă de plan.


II.19

Figura II.28

II.4.4. CG4 4. Să se modeleze tridimensional un trunchi de piramidă dreaptă cu baza pătrat, baza fiind situată în planul vertical. Dimensiunile sunt: latura bazei mari 60 mm, latura bazaei mici 30 mm, înălţimea 100 mm. Să se creeze în spaţiul hârtiei, pe un layout adecvat, vederile ortogonale din faţă, de sus şi din stânga. 1. Începeţi un desen nou pe şablonul “UPT-ET”. 2. Faceţi curent layer “Vizibile”. 3. Creaţi în spaţiul modelului o configuraţie de 4 viewport-uri, ca în figura de mai jos,

apelând din meniul derulant “View” linia “Viewports”, cu opţiunea “New Viewports”. Atenţie la rubricile “Setup” şi “Change view to:”!


II.20

Figura II.29

4. După închiderea casetei “Viewports”, AutoCAD a generat cele 4 viewport-uri, corespunzătoare vederii de sus (“Top”), din faţă (“Front”), din stânga (“Left”) şi SE-izometrice (“SE Isometric”).

5. Forma obiectului de modelat poate fi obţinută prin diferite combinaţii ale unor primitive solide simple. Una din acestea foloseşte două corpuri extrudate (vezi figura următoare), obţinute prin extrudarea proiecţiei trunchiului de piramidă pe planul vertical (corpul albastru din figură) şi respectiv pe planul lateral (corpul roşu din figură). Cele două corpuri au centrul bazei mari comun. Trunchiul de piramidă rezultă ca intersecţie booleană a celor două corpuri (corpul verde din figură).


II.21

Figura II.30

6. Activaţi viewport-ul din stânga-jos, corespunzător vederii de sus. 7. Înainte de a demara desenarea, se evidenţiază necesitatea ca acele contururi plane

care trebuie să fie extrudate să fie neapărat contururi închise automat. 8. În conformitate cu indicaţia de la punctul anterior, lansaţi comanda de desenare a unei

polilinii şi desenaţi un trapez isoscel după secvenţa de mai jos:

PLINE Specify start point: 100,200 Current line-width is 0.0000 Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: @60,0 Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: @-15,-100 Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: @-30,0 Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: c Command:


II.22

Figura II.31

9. Rezultatul este vizibil în toate viewport-urile simultan. Deoarece figura este plasată în planul orizontal, proiecţiile ei pe planul vertical şi pe cel lateral sunt segmente orizontale.

10. Lansaţi comanda de extrudare a conturului desenat, pentru generarea unui obiect solid. Din meniul derulant “Draw”, selectaţi linia “Solids” şi optaţi pentru “Extrude”. Selectaţi polilinia, specificaţi valoarea de 60 pentru înălţimea de extrudare şi apoi valoarea 0 pentru unghiul de diminuare a suprafeţei la capătul opus. Aceasta va face ca secţiunea corpului extrudat să rămână constantă de-a lungul grosimii de extrudare:

Figura II.32

11. Pentru a vizualiza mai îndeaproape construcţia, selectaţi vieport-ul izometric şi aplicaţi un ZOOM “Window” adecvat.


II.2312. Al doilea corp se obţine prin multiplicarea polară a primului în jurul centrului bazei

mari. 13. Selectaţi vieport-ul din stânga-sus drept viewport curent (clic cu mouse-ul pe suprafaţa

sa). Acesta corespunde vederii din faţă. Măriţi imaginea prin ZOOM “Window”. 14. Activaţi modul Osnap “Midpoint” şi funcţia “Osnap Tracking”; folosiţi în acest scop

butoanele de pe bara de stare.

Figura II.33

15. Din meniul derulant “Modify” lansaţi comanda ARRAY, selectaţi corpul şi optaţi pentru tip polar de multiplicare. Indicaţi drept centru de multiplicare centrul bazei mari, localizat uşor prin “Osnap tracking” pe mijloacele laturilor bazei (vezi figura). Pentru a obţine punctul, interceptaţi mijlocul laturii verticale din stânga şi, fără a puncta, deplasaţi cursorul spre dreapta, astfel încât AutoCAD să afişeze firul de tracking la 0º faţă de acest mijloc. Părăsiţi direcţia fără să treceţi peste punctul interceptat! Interceptaţi acum mijlocul laturii verticale de sus şi deplasaţi cursorul în jos pe verticală, pentru un tracking la 270º faţă de acest ultim punct. Deplasaţi cursorul cu grijă pe firul de tracking până când acesta intersectează precedenta direcţie urmărită. În momentul când cursorul se găseşte pe ambele direcţii simultan , AutoCAD afişează dublul tracking, ca în figura de mai jos. Selectaţi punctul obţinut prin clic cu mouse-ul.

Figura II.34

16. Precizaţi numărul de 2 exemplare rezultate prin multiplicare, valoarea de 90 pentru unghiul pe care să se distribuie aceste exemplare şi răspunsul “Yes” pentru rotirea obiectelor în timpul multiplicării. Rezultatul este următorul:


II.24

Figura II.35

17. Trunchiul de piramidă se găseşte la intersecţia booleană a celor două volume. În acest scop, din meniul derulant “Modfy”, selectaţi linia “Solids Editing” şi opţiunea “Intersect”. Selectaţi cele două corpuri. Programul înlătură părţile necomune şi păstrează numai volumul comun. Acesta este trunchiul de piramidă dorit.

18. Pentru o prezentare mai clară şi mai edificatoare, selectaţi viewport-ul izometric, măriţi imaginea prin ZOOM “Window” astfel încât să ocupe la maxim viewport-ul şi aplicaţi vizualizarea de tip “Gouraud Shaded” (meniul derulant “View, linia “Shade”).

19. Este preferabil ca imaginea în fiecare viewport ortogonal să se prezinte la aceeaşi scară. În acest scop, viewport-urile ortogonale vor fi scalate în raport cu spaţiul hârtiei. Selectaţi viewport-ul din stânga-sus.

20. Aplicaţi succesiv comanda ZOOM cu opţinea 1, ceea ce semnifică o afişare a desenului în întregime şi apoi ZOOM cu opţiunea 2XP, adică o mărire a desenului de 2 ori în raport cu unităţile din spaţiul hârtiei.

21. Selectaţi apoi viewport-ul din stânga-jos şi repetaţi punctul 20. Deplasaţi prin comanda PAN de tip “Realtime” imaginea în viewport, astfel încât să fie aproximativ aliniată cu cea de sus.

22. Selectaţi viewport-ul din dreapta-sus şi repetaţi punctul 20.


II.25

Figura II.36

23. Pentru a prezenta pe un format de hârtie obiectul, treceţi în paperspace, pe layout-ul “A3 tip X”.

24. Faceţi curent layer “0”. 25. Ştergeţi viewport-ul existent şi creaţi aceleaşi viewport-uri ca şi în spaţiul modelului.

Apelaţi în acest scop din meniul derulant “View” linia “Viewports” şi opţiunea “New Viewports”. În caseta de dialog afişată, verificaţi dacă opţiunile sunt cele de mai jos (dacă e necesar, modificaţi-le corespunzător):


II.26

Figura II.37

26. Indicaţi punctele 395,50 şi 45,270 pentru a delimita spaţiul de creare a viewport-urilor. 27. Selectaţi toate cele 4 viewport-uri şi stabiliţi scara modelului în viewport de 1:1, în

caseta de proprietăţi. Optaţi de asemenea pentru “Yes” la rubrica “Hide plot” a casetei de proprietăţi.

28. Dacă este necesar, ajustaţi conturul viewport-ului izometric, pentru ca obiectul să fie centrat în viewport şi să se încadreze integral.

29. Completaţi indicatorul prin editarea atributelor sale, la fel ca în exerciţiul CG2. 30. Salvaţi desenul sub numele “CG4.dwg”. 31. Testaţi cu “Print Preview” modul în care se va plota desenul.


II.27

Figura II.38

32. Dacă doriţi o imagine mai apropiată de reprezentarea clasică în proiecţii ortogonale, puteţi trasa aici, în spaţiul hârtiei, axele proiecţiilor şi diagonalele feţelor laterale. În acest scop, desemnaţi layer “Axe” drept layer curent şi, cu modul Osnap “Midpoint” activ, trasaţi prin comanda LINE axele respective. Aplicaţi comanda LENGTHEN (meniul derulant “Modify”), cu opţiunea “DElta”, pentru a le alungi peste contur cu 2 mm. Apoi desemnaţi layer-ul “Fictive” ca layer curent şi, cu modul Osnap “Endpoint” activ, trasaţi prin comanda LINE diagonalele feţelor laterale. Aceste obiecte create în spaţiul hârtiei nu sunt vizibile în spaţiul modelului şi nu afectează în nici un fel modelul.

Figura II.39

33. Salvaţi din nou desenul sub acelaşi nume, “CG4.dwg”.


II.28


II.4.5. CG5 5. Să se reprezinte în trei proiecţii ortogonale un con circular drept cu baza în planul orizontal şi vârful deasupra bazei. Diametrul bazei este 40 mm, iar înălţimea 100 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A, adecvat ales, la scara 1:2 desenul obţinut (salvare “CG5.dwg”).

II.4.6. CG6 6. Să se modeleze în spaţiul tridimensional un con circular drept cu baza în planul orizontal şi vârful deasupra bazei. Diametrul bazei este 40 mm, iar înălţimea 100 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A, adecvat ales, la scara 1:2 modelul obţinut, în trei proiecţii ortogonale şi una izometrică (salvare “CG6.dwg”).

II.4.7. CG7 7. Să se reprezinte în trei proiecţii ortogonale un paralelipiped dreptunghic cu feţele paralele cu planele de proiecţie. Dimensiunile sunt 50 mm, 60 mm, 70 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A, adecvat ales, la scara 1:1 desenul obţinut (salvare “CG7.dwg”).

II.4.8. CG8 8. Să se modeleze în spaţiul tridimensional un paralelipiped dreptunghic cu feţele paralele cu planele de proiecţie. Dimensiunile sunt 50 mm, 60 mm, 70 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A, adecvat ales, la scara 1:1 modelul obţinut, în trei proiecţii ortogonale şi una izometrică (salvare “CG8.dwg”).

II.4.9. CG9 9. Să se reprezinte în trei proiecţii ortogonale un trunchi de con circular drept cu baza în planul lateral. Diametrul bazei mari este 60 mm, cel al bazei mici de 40 mm, iar înălţimea de 60 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A, adecvat ales, la scara 1:1 desenul obţinut (salvare “CG9.dwg”).

II.4.10. CG10 10. Să se modeleze în spaţiul tridimensional un trunchi de con con circular drept cu baza în planul lateral. Diametrul bazei mari este de 60 mm, cel al bazei mici de 40 mm, iar înălţimea de 60 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A, adecvat ales, la scara 1:1 modelul obţinut, în trei proiecţii ortogonale şi una izometrică (salvare “CG10.dwg”). 1. Modelarea trunchiului de con se poate realiza fie prin scăderea booleană a două

conuri cu vârful comun şi bazele egale cu baza mare, respectiv baza mică a trunchiului de con, modelare care necesită însă calculul înălţimilor celor două conuri (nu totdeauna posibilă la valori exacte),…

2. fie sub forma unui corp de revoluţie, obţinut prin rotirea unui trapez dreptunghic cu bazele egale cu razele celor două baze ale trunchiului de con şi înălţimea egală cu aceea a trunchiului de con în jurul laturii perpendiculare pe baze (vezi figura următoare).

3. Se face observaţia că nu este posibilă generarea trunchiului de con prin rotirea unui trapez isoscel în jurul axei sale de simetrie, deoarece AutoCAD nu poate genera corpuri de revoluţie prin autointersectarea volumului în timpul rotirii. Axa de revoluţie trebuie să fie exterioară suprafeţei care se roteşte sau adiacentă ei.

II.29

DA! NU!

Figura II.40

II.4.11. CG11 11. Să se reprezinte în trei proiecţii ortogonale o piramidă dreaptă cu baza pătrat, baza fiind situată în planul orizontal. Latura bazei este 40 mm, iar înălţimea de 50 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A, adecvat ales, la scara 2:1 desenul obţinut (salvare “CG11.dwg”).

II.4.12. CG12 12. Să se modeleze în spaţiul tridimensional o piramidă dreaptă cu baza pătrat, baza fiind situată în planul lateral. Latura bazei este de 40 mm, iar înălţimea de 50 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A, adecvat ales, la scara 2:1 modelul obţinut, în trei proiecţii ortogonale şi una izometrică (salvare “CG12.dwg”). 1. Generarea piramidei se poate realiza fie similar cu trunchiul de piramidă din CG4, dar

extrudând un triunghi isoscel cu latura egală cu cea a bazei şi cu înălţimea egală cu cea a piramidei.

2. O altă posibilitate de generare a formei piramidale porneşte de la o prismă dreaptă cu baza pătrat, egală cu a piramidei şi de înălţime egală de asemenea cu a piramidei, prismă din care se înlătură prin comanda SLICE (meniul derulant “Draw”, linia “Solids”, opţiunea corespunzătoare) succesiv părţile necesare. Procedura este exemplificată vizual în figura de mai jos:

Figura II.41

3. Este util să activa,ti modurile Osnap “Endpoint” şi “Midpoint”.

II.4.13. CG13 13. Să se reprezinte în trei proiecţii ortogonale o prismă dreaptă cu baza triunghi echilateral, baza fiind situată în planul orizontal. Latura bazei este 40 mm, iar înălţimea prismei de 50 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A, adecvat ales, la scara 2:1 desenul obţinut (salvare “CG13.dwg”).


II.301. Prisma va fi poziţionată cu una din muchiile bazei paralelă cu planul vertical şi vârful

bazei opus acestei muchii spre observator, pentru ca vederea din faţă să redea cele mai multe detalii.

2. Ca urmare a poziţionării menţionate, în locul vederii de sus, va fi preferată vederea de jos, care oferă mai multe muchii vizibile.

3. Pentru realizarea vederii laterale, e necesară determinarea dimensiunii acesteia pe orizontală, dimensiune dată de înălţimea triunghiului de bază. Utilizaţi indicaţiile din figura următoare pentru a determina dimensiunea în cauză (Nicidecum nu efectuaţi calcule manuale!):

Figura II.42

II.4.14. CG14 14. Să se modeleze în spaţiul tridimensional o prismă dreaptă cu baza triunghi echilateral, baza fiind situată în planul orizontal. Latura bazei este de 40 mm, iar înălţimea prismei de 50 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A, adecvat ales, la scara 2:1 modelul obţinut, în trei proiecţii ortogonale şi una izometrică (salvare “CG14.dwg”).

II.4.15. CG15 15. Să se reprezinte în trei proiecţii ortogonale o piramidă dreaptă cu baza triunghi echilateral, baza fiind situată în planul vertical. Latura bazei este 100 mm, iar înălţimea piramidei de 60 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A, adecvat ales, la scara 1:1 desenul obţinut (salvare “CG15.dwg”). 1. Se poziţionează baza cu o latură orizontală şi vârful bazei opus acestei laturi pe

verticală deasupra. 2. Atenţie, vederea laterală nu este identică cu cea de sus! 3. Profitaţi de explicaţiile de la CG13 pentru determinarea dimensiunilor vederii laterale!

II.4.16. CG16 16. Să se modeleze în spaţiul tridimensional o piramidă dreaptă cu baza triunghi echilateral, baza fiind situată în planul vertical. Latura bazei este de 100 mm, iar înălţimea piramidei de 60 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat


II.31din seria A, adecvat ales, la scara 1:1 modelul obţinut, în trei proiecţii ortogonale şi una izometrică (salvare “CG16.dwg”). 1. Pentru obţinerea piramidei puteţi pleca de la prisma dreaptă cu baza triunghi

echilateral de aceleaşi dimensiuni cu ale viitoarei piramide. Prisma se obţine prin extrudarea bazei triunghiulare pe o înălţime egală cu cea a piramidei. Viitorul vârf al piramidei va fi situat la intersecţia medianelor bazei opuse. Apoi înlăturaţi succesiv prin comanda SLICE cele trei părţi necesare, determinate de câte o latură a bazei şi viitorul vârf al piramidei. Este util să activaţi modurile Osnap “Endpoint”, “Midpoint” şi “Intersection”.

Figura II.43

Înapoi la începutul paginii


III.1

Tema III. Piese de tip placa plana subtire

III. Tema III. Piese de tip placă plană subţire

III.1. Obiective Însuşirea modului de reprezentare în proiecţii ortogonale şi de dimensionare a pieselor

de tip placă plană subţire de grosime uniformă, Modelarea spaţială a pieselor de tip placă plană subţire de grosime uniformă şi

obţinerea automată a vederilor ortogonale ale acestora.

III.2. Noţiuni aplicate Reprezentarea în proiecţii ortogonale, alegerea proiecţiilor necesare, Cotarea plăcilor plane subţiri de grosime uniformă, Generarea solidelor 3D în medii CAD prin extrudare, operaţii booleene cu solide şi

generarea vederilor ortogonale, izometrice sau spaţiale oarecare, Afişarea pe ecran în diferite moduri a solidelor spaţiale, Pregătirea pentru plotare a solidelor spaţiale.

III.3. Bibliografie Capitolul 3 Capitolul 5

III.4. Exerciţii III.4.1. PL1

1. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze complet cadranul de contor electric monofazat, confecţionat din tablă de aluminiu de grosime 0.5 mm. Dimensiunile cadranului se determină de pe reţeaua izometrică, ştiind că un pas de reţea este de 5 mm. Observaţie: decupajul în formă de paralelogram se cotează indicând latura mare, unghiul interior mic şi lăţimea sa (perpendiculară pe latura mare). Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A, ales astfel încât dimensiunile să fie lizibile.

III.2

Figura III.1

1. Începeţi un desen nou, cu opţiunea “Use a Template” a casetei “Start Up”. Selectaţi şablonul “UPT-ET”.

2. Piesele de tip placă plană subţire de grosime uniformă necesită o singură proiecţie ortogonală, şi anume vederea frontală. Pentru precizarea grosimii, nevizibilă pe vederea frontală, se va utiliza o cotare convenţională printr-o linie de indicaţie. Toate decupajele pieselor de acest tip sunt străpunse, atât cele realizate pe conturul exterior, cât şi cele realizate pe suprafaţa plăcii.

3. Dimensiunile de gabarit frontale ale cadranului sunt: 85 mm x 70 mm (17 paşi de reţea x 14 paşi de reţea). Razele de racordare a muchiilor sunt de 5 mm.

4. Pentru a trasa conturul, faceţi curent layer “Vizibile”. 5. Setaţi pasul de grilă la valoarea 5; grila de pe desenul AutoCAD va avea astfel

aceeaşi distribuţie ca şi caroiajul izometric din enunţul exerciţiului. 6. Setaţi pasul de Snap la valoarea de 2.5 unităţi, pentru a intercepta jumătăţi de paşi de

grilă. 7. Din meniul derulant “Draw”, lansaţi comanda RECTANG, care permite desenarea unor

dreptunghiuri. Optaţi pentru “Fillet”, dreptunghiul urmând să aibă colţurile rotunjite. Lia DOLGA, Marian DĂNĂIAŢĂ, MIHAI REVENCU Desen tehnic pentru electrotehnică

III.3Specificaţi raza de 5 unităţi, apoi precizaţi primul colţ ca fiind în punctul de coordonate 130,130. Pentru colţul diagonal opus, introduceţi coordonatele relative @85,70.

8. Prin comanda ZOOM cu opţiunea “Window”, măriţi imaginea în zona de lucru. 9. Pentru a desena orificiile dreptunghiulare de fixare, de la partea superioară, lansaţi din

nou comanda RECTANG. Sesizaţi memorarea razei de racordare! Pentru a restabili valoarea nulă, optaţi mai întâi pentru “Fillet” şi apoi introduceţi valoarea 0 pentru rază.

10. În continuare, specificaţi poziţia primului colţ în 150,195 şi pe cea a colţului diagonal opus la 2.5 unităţi mai la dreapta şi 2.5 unităţi mai sus (tastaţi @2.5,2.5) sau punctaţi cu un pas de snap mai la dreapta şi cu unul mai sus faţă de punctul curent.

11. Se copiază conturul decupajului la o distanţă de 37.5 unităţi mai la dreapta pe orizontală. Din meniul derulant “Modify”, lansaţi comanda COPY. Selectaţi conturul, introduceţi valoarea distanţei de 37.5,0, apoi tastaţi <ENTER> ca răspuns privind al doilea punct; astfel programul consideră valorile introduse ca fiind distanţe:

Figura III.2

12. Decupajul dreptunghiular mare are dimensiunile 42.5 mm x 7.5 mm. Lansaţi din nou comanda de desenare a unui dreptunghi (RECTANG) şi precizaţi primul său colţ ca fiind în punctul de coordonate 145,175. Al doilea colţ va fi la @42.5,7.5 distanţă faţă de primul.

13. Orificiul circular are diametrul de 5 mm şi centrul în punctul de coordonate 172.5,165. Din meniul derulant “Draw”, lansaţi comanda CIRCLE, optând pentru metoda “Center, Diameter”. Apoi introduceţi pe rând datele solicitate.

Figura III.3

14. Decupajul în formă de paralelogram are dimensiunile: 45 mm pe latura orizontală şi 7.5 mm pe lăţime, măsurată pe verticală, iar unghiul interior ascuţit de 45º. Desenarea Tema III. Piese de tip placa plana subtire

III.4poate fi realizată prin linii sau printr-o polilinie închisă. În cea de-a doua variantă, din meniul derulant “Draw”, selectaţi linia “Polyline” şi precizaţi primul punct, corespunzător colţului din stânga-jos: 147.5,150.

15. Punctaţi apoi pe orizontală spre dreapta la 45 de unităţi. 16. Punctul al treilea de pe contur este la 7.5 unităţi mai la dreapta şi tot la 7.5 unităţi mai

sus faţă de cel curent (tastaţi @7.5,7.5, sau punctaţi cu 3 paşi de snap mai la dreapta şi tot cu 3 paşi de snap mai sus).

17. Al patrulea punct este la 45 de unităţi spre stânga pe orizontală. 18. Închideţi conturul prin opţiunea “Close”. Desenul propriu-zis al plăcii este realizat. 19. Faceţi curent layer “Axe” şi trasaţi cele două axe perpendiculare care marchează

centrul orificiului circular. Utilizaţi comanda LINE, urmărind ca extremităţile să depăşească printr-un pas de Snap (2.5 mm) conturul orificiului.

Figura III.4

20. La înscrierea cotelor, se are în vedere cotarea elementelor de formă şi a poziţiilor acestora pe placă. Se înscriu de asemenea cotele de gabarit. Cotele de poziţie ale orificiilor circulare se raportează la centrul acestora, iar cele de poziţie ale decupajelor dreptunghiulare sau poligonale la muchiile decupajelor.

21. Pentru înscrierea cotelor, faceţi curent layer “Cote”. 22. Cotele vor fi plasate în marea lor majoritate în exteriorul conturului piesei. Executaţi un

ZOOM “Out”, pentru a afişa pe ecran o zonă mai extinsă din desen. 23. Este util să vizualizaţi bara de instrumente “Dimension”. În acest scop, din meniul

derulant “View”, lansaţi comanda TOOLBARS, care deschide caseta de dialog cu acelaşi nume. Caseta dispune de o listă a tuturor barelor de instrumente existente în mediul AutoCAD. Marcaţi căsuţa pătrată ce precede numele barei de instrumente “Dimension”. Bara va fi afişată pe ecran imediat. Închideţi acum caseta “Toolbars”. Puteţi plasa bara de instrumente “Dimension” la marginea zonei grafice, sau o puteţi păstra flotantă peste desen.

Figura III.5

24. Verificaţi dacă stilul curent de cotare este cel denumit “Standard”. Verificarea este simplă cu ajutorul barei de instrumente “Dimension”. În rubrica sintetică pentru stilurile de cotare, este vizibil numele stilului curent. Dacă este necesar, setaţi stilul de cotare


III.5“Standard” ca stil curent (deschideţi lista sintetică de stiluri de cotare prin săgeata din dreapta ei şi faceţi clic pe numele stilului vizat, apoi faceţi clic în afara listei, pe desen).

25. Toate comenzile de cotare pot fi lansate prin butoanele de pe bara de instrumente “Dimension”, sau prin liniile destinate lor din meniul derulant “Dimension”.

26. Primele cote se referă la decupajul în formă de paralelogram. 27. Se va cota poziţia pe orizontală, în raport cu latura din stânga a cadranului. Apelaţi

comanda de înscriere a unor dimensiuni liniare (DIMLINEAR), fie prin butonul asociat ei de pe bara de instrumente “Dimension”, fie din meniul derulant “Dimension”. Indicaţi pe rând cele două puncte marcate pe figura de mai jos drept capete ale liniilor de extensie din cotă, apoi plasaţi cota la aproximativ 7 unităţi sub conturul exterior.

Figura III.6

28. Observaţi că AutoCAD a determinat “singur” valoarea dimensiunii, pe care o acceptaţi ca atare, ea fiind corectă.

29. Cotaţi similar lungimea decupajului, pe orizontală. 30. Prin comanda de dimensionare a unghiurilor (DIMANGULAR), cotaţi unghiul ascuţit al

paralelogramului. Din motive de spaţiu, măsuraţi acest unghi în dreapta, ca unghi exterior (vezi figura următoare). AutoCAD adaugă singur unitatea de măsură.

Figura III.7


III.631. Se cotează liniar dimensiunea pe verticală a decupajului, măsurată ca pe figura de

mai jos. Cota se dispune pe stânga desenului, la aproximativ 7 unităţi în afara conturului. Textul cotei nu încape între liniile de extensie. Plasaţi-l în afara lor, în partea de jos, deoarece deasupra va fi o densitate mai mare de cote. Dacă programul l-a înscris pe partea de sus, selectaţi cota, pentru a vizualiza gripps-urile ei, activaţi gripp-ul textului şi mutaţi-l convenabil.

Figura III.8

32. Se cotează poziţia pe verticală a decupajului, tot prin comanda DIMLINEAR. Măsurarea se realizează faţă de muchia orizontală inferioară a cadranului. Cota se plasează tot pe stânga, la aproximativ 7 unităţi mai în afară faţă de cota precedentă.

Figura III.9

33. Urmează înscrierea cotelor pentru orificiul circular. Cotaţi prin comanda DIMDIAMETER diametrul orificiului şi plasaţi cota pe dreapta-sus faţă de cerc, în afara sa, chiar peste proiecţie. AutoCAD adaugă singur litera Ф în faţa valorii cotei.


34. Cotaţi prin DIMLINEAR poziţia pe orizontală a centrului orificiului în raport cu muchia din stânga. Selectaţi capătul de sus al axei orizontale a orificiului, ca punct de cotare şi nu centrul propriu-zis, pentru a nu suprapune linia de extensie peste axă! Plasaţi cota chiar peste proiecţie (vezi figura următoare), deoarece este dificilă o dispunere în afara conturului exterior. Cotaţi similar, poziţia pe verticală a centrului orificiului,

III.7măsurând distanţa de la capătul din stânga al axei orizontale a orificiului până la muchia inferioară a cadranului.

Figura III.10

35. Se continuă cotarea cu înscrierea dimensiunilor decupajului dreptunghiular. Cotaţi pe orizontală poziţia sa faţă de muchia din stânga. Cota este de tip liniar şi se dispune peste proiecţie, deasupra orificiului. În continuarea acestei cote, pe orizontală, măsuraţi lungimea decupajului.

36. Cotaţi dimensiunea pe verticală a decupajului dreptunghiular şi plasaţi cota în stânga, eventual aliniată cu cea de valoare 20 mm.

37. Cotaţi poziţia decupajului pe verticală, tot faţă de muchia inferioară orizontală a cadranului. Plasaţi-o pe stânga, mai înafară decât precedenta.

Figura III.11

38. Se continuă cu dimensionarea celor două orificii de fixare mici, de formă dreptunghiulară. Cotaţi dimensiunile celui din dreapta, pe orizontală şi pe verticală. Plasaţi cotele deasupra, respectiv pe dreapta proiecţiei, la câte aproximativ 7 unităţi în afara conturului.


III.8

Figura III.12

39. Cotaţi dimensiunea orizontală a celui de-al doilea orificiu de fixare, din stânga. Plasaţi cota deasupra desenului, aliniată cu cea similară din dreapta.

40. Cotaţi poziţia pe verticală a orificiului dreptunghiular mic din stânga. Raportaţi-o la muchia de sus a cadranului şi plasaţi cota pe stânga proiecţiei. Textul cotei va fi plasat în partea de sus, pentru a nu se suprapune cu alte cote.

Figura III.13

41. Cota de poziţie pe verticală a orificiului din dreapta este evident aceeaşi cu a celui din stânga; nu mai este necesară înscrierea ei pe desen.

42. Cotaţi poziţia pe orizontală a orificiului din stânga faţă de muchia din stânga a cadranului şi plasaţi cota deasupra proiecţiei, la distanţă de aproximativ 7 unităţi de cotele de valoare 2.5 mm. Plasaţi similar cota de poziţie a orificiului din dreapta faţă de cel din stânga.


III.9

Figura III.14

43. Se continuă prin cotarea conturului exterior. Lansaţi comanda de cotare a razelor (DIMRADIUS) şi cotaţi raza racordării de colţ, plasând cota pe colţul din dreapta-jos, în afara conturului piesei, spre dreapta. AutoCAD înscrie automat litera R în faţa valorii cotei.

44. Marcaţi centrele de curbură ale racordărilor din colţuri. Puteţi folosi tot o comandă din setul celor de dimensionare: DIMCENTER, localizată pe bara de instrumente

“Dimension” corespunzând butonului , sau în meniul derulant “Dimension”, pe linia “Center Mark”. Aplicaţi-o succesiv, pe fiecare arc de colţ al cadranului:

Figura III.15

45. Cotele de gabarit pe orizontală şi pe verticală sunt de tip liniar şi pot fi plasate la partea superioară, respectiv pe stânga desenului, în afara celor anterior înscrise, la distanţa clasică de 7 mm.


III.10

Figura III.16

46. A treia cotă de gabarit este grosimea. Ea se înscrie pe o linie de indicaţie, terminată cu punct pe suprafaţa plăcii. Ca urmare, faceţi curent stilul de cotare “Linie de indicatie”, cu ajutorul listei sintetice de stiluri de cotare de pe bara de instrumente “Dimension”.

47. Din meniul derulant “Dimension”, selectaţi linia “Leader”, sau apăsaţi butonul de pe bara de instrumente “Dimension”. AutoCAD lansează astfel comanda QLEADER, pentru crearea unor notaţii sprijinite pe o linie de indicaţie. La lansare, optaţi imediat pentru “Settings”. În caseta de dialog “Leader Settings”, marcaţi pe rând, în fiecare din cele trei panouri, “Annotation”, “Leader Line & Arrows” şi “Attachement”, opţiunile redate în figurile următoare:

Figura III.17


III.11

Figura III.18

Figura III.19

48. Ultima opţiune, din panoul “Attachment”, asigură scrierea notaţiei deasupra liniei de indicaţie. Închideţi caseta “Leader Settings” prin “OK”.

49. Punctaţi în 200,140, pentru primul punct al liniei de indicaţie, apoi, oblic, în afara conturului cadranului, de exemplu, în 235,145. Introduceţi un răspuns nul pentru al treilea punct (adică tastaţi <ENTER>). Treceţi tot cu un răspuns nul peste întrebarea privind lăţimea textului. Optaţi apoi pentru “Mtext”, forţând programul să deschidă editorul intern pentru textele de tip paragraf. Stabiliţi o înălţime a caracterelor de 3.5 unităţi în rubrica “Font height”. Apoi înscrieţi textul gros. 0.5 (vezi figura) şi închideţi prin “OK” editorul intern de texte.

Figura III.20


III.12

Figura III.21

50. Pentru a dispune de o imagine finală a reprezentării, activaţi afişarea lăţimii de linie, prin butonul “LWT” de pe bara de stare.

51. În continuare, se pregăteşte un layout pentru plotarea desenului. Prezentarea desenului la scara 1:1 duce la o densitate prea mare de informaţii pe o suprafaţă relativ mică. Prezentarea la scara 2:1 ar fi probabil cea optimă.

52. Alegeţi în acest caz layout-ul “A3 tip X”. În viewport-ul existent, modelul se prezintă la o scară nestandardizată, derivată din condiţia “Scale to fit”. Setaţi prin caseta de proprietăţi a viewport-ului scara 2:1.

53. Ajustaţi dimensiunile viewport-ului, cu ajutorul gripps-urilor sale, astfel încât modelul să se încadreze corect şi complet în viewport.

54. Un aparent incovenient este legat de dimensiunea textelor din cote. O scalare 2:1 scalează şi textele la aceeaşi valoare, astfel că ele apar de înălţime 7 unităţi. Pentru a readuce valoarea înălţimii lor la cea iniţial stabilită (3.5 unităţi), procedaţi după cum urmează:

55. Faceţi clic pe comutatorul spaţiului de lucru aflat pe dreapta barei de stare,

, astfel încât să treceţi din spaţiul hârtiei în cel al modelului, dar în interiorul viewport-ului flotant (“PAPER” trece în “MODEL”).

56. Apelaţi comanda pentru definirea şi modificarea stilurilor de cotare (DIMSTYLE), fie

din meniul derulant “Dimension”, linia “Style”, fie prin butonul de pe bara de instrumente “Dimension”.

57. În caseta “Dimension Style Manager”, selectaţi stilul “Standard” şi acţionaţi butonul “Modify”. Activaţi panoul “Fit”. În grupul de informaţii “Scale for Dimension Features”, optaţi pentru “Scale dimensions to layout (paperspace)”, ca în figura de mai jos:


III.13

Figura III.22

58. Încheiaţi prin “OK” modificarea stilului de cotare selectat. 59. Selectaţi acum stilul “Linie de indicatie” şi repetaţi ultimii doi paşi. 60. Închideţi apoi caseta “Dimension Style Manager”. 61. Faceţi curent stilul de cotare “Standard”. 62. Din meniul derulant “Dimension”, selectaţi linia “Update”. La solicitarea comenzii,

selectaţi toate cotele, cu excepţia liniei de indicaţie. Pentru o selectare comodă, procedaţi astfel: Tastaţi all la cererea de selectare a obiectelor, fapt ce face să fie selectate toate

obiectele din spaţiul modelului; apoi introduceţi cuvântul-cheie “Remove” (tastaţi r); AutoCAD comută din mod aditiv de selectare, în mod exclusiv şi afişează cererea “Remove objects”: selectaţi linia de indicaţie şi textul asociat ei, apoi încheiaţi procesul de selectare.

63. AutoCAD a micşorat corespunzător toate elementele cotării (săgeţi, extensii, înălţimi de texte, etc.), astfel încât plotate la scara 2:1, ele să aibă dimensiunile originale.

64. Faceţi curent stilul de cotare “Linie de indicaţie”. 65. Din meniul derulant “Dimension” apelaţi linia “Update” şi selectaţi linia de indicaţie.

AutoCAD a procedat ca şi la punctul 63. 66. Textul de pe linia de indicaţie nu s-a micşorat însă. Acesta nu aparţine unei cote, ci

este pur şi simplu un obiect de tip text. Pentru a-i micşora înălţimea, selectaţi-l, apelaţi caseta de proprietăţi şi operaţi modificarea.

67. Faceţi clic pe comutatorul spaţiului de lucru de pe bara de stare, pentru a reveni din spaţiul modelului, în cel al hârtiei (“MODEL” trece în “PAPER”).

68. Completaţi indicatorul prin editarea atributelor variabile. Folosiţi în acest scop, din meniul derulant “Modify”, linia “Attribute” şi opţiunea “Single”. Selectaţi indicatorul prin clic pe un element al lui. În caseta pentru atribute, introduceţi valorile adecvate.


III.14


69. Layout-urile nefolosite vor fi şterse. Plasaţi cursorul pe eticheta layout-ului “A4 tip X” şi apăsaţi butonul drept al mouse-ului. Din meniul contextual asociat, selectaţi linia “Delete”. Plasa,ti apoi cursorul pe eticheta layout-ului “A4 tip Y” şi repetaţi ştergerea.

70. Salvaţi desenul sub numele “PL1.dwg”. 71. Se face observaţia că în cazul prezentării desenului la scara 1:1, paşii 55-67 nu ar mai

fi fost necesari. Paşii respectivi sunt necesari pentru orice plotare a desenului din layout, la o altă scară decât la cea la care a fost desenat, dacă elementele cotării au fost concepute pentru desenul original.

III.4.2. PL2 2. Să se modeleze tridimensional piesa din problema precedentă şi să se prezinte pe un layout corespunzător unui format standardizat din seria A, la o scară standardizată potrivit aleasă. Să se includă în prezentare şi o imagine spaţială. 1. Începeţi un desen nou bazat pe şablonul “UPT-ET”. 2. Piesa va fi modelată prin extrudarea diferitelor forme plane care o definesc, extrudare

corespunzătoare grosimii de 0.5 milimetri. 3. Faceţi curent layer ”Vizibile” şi desenaţi piesa în conformitate cu indicaţiile din

problema precedentă. Liniile de axă nu sunt necesare. 4. Toate contururile se vor transforma în obiecte de tip “Region”, un obiect plan

considerat solid de grosime nulă. Regiunile pot fi generate din contururi închise (numite “bucle”, “loops” în limba engleză). O buclă este pentru AutoCAD o curbă sau o secvenţă de curbe conectate la capete, care defineşte o arie plană printr-un contur ce nu se autointersectează. Buclele pot fi combinaţii de linii, polilinii, cercuri, arce, elipse, arce eliptice, curbe spline, faţete 3D. Obiectele care compun o buclă trebuie să fie închise sau să formeze contururi închise prin atingerea lor pe capete. Obiectele respective trebuie să fie de asemenea coplanare.

5. Din meniul derulant “Draw”, selectaţi comanda REGION. Selectaţi toate contururile desenate. La o execuţie corectă a comenzii, veţi primi mesajul:

6 loops extracted. 6 Regions created.

6. Rezolvarea poate continua pe două căi:

extrudarea tuturor regiunilor prin aplicarea comenzii EXTRUDE pe înălţimea de 0.5 unităţi asupra lor şi apoi aplicarea unei diferenţe booleene (comanda (SUBTRACT) între regiunea corespunzătoare conturului exterior şi celelalte regiuni, care definesc decupajele de pe suprafaţă; efectuarea unei diferenţe booleene prin comanda SUBTRACT între regiunea

exterioară şi celelalte, urmată de extrudarea prin comanda EXTRUDE a regiunii compozite rezultate.

7. Aplicând a doua variantă, din meniul derulant “Modify”, selectaţi linia “Solids Editing”, opţiunea “Subtract”. La solicitarea “Select solids and regions to subtract from …”, selectaţi regiunea exterioară, apoi încheiaţi selecţia; aţi indicat obiectul cu rol de descăzut, la solicitarea “Select solids and regions to subtract …”, selectaţi orificiul circular, cele două orificii dreptunghiulare mici, orificiul dreptunghiular mare şi cel în formă de paralelogram, apoi încheiaţi selecţia; aţi precizat obiectele cu rol de scăzător. AutoCAD a generat o regiune de formă complexă, corespunzătoare suprafeţei frontale finale a cadranului.

III.158. Pentru a vizualiza optim procesul de “îngroşare” prin extrudare, împărţiţi ecranul în

două viewport-uri. În acest scop, din meniul derulant “View”, selectaţi linia “Viewports”, şi opţiunea “New Viewports”. În caseta de dialog deschisă, optaţi pentru două viewport-uri dispuse pe verticală, cu stabilirea condiţiilor de vederi 3D în rubrica “Setup”, ca în figura următoare:

Figura III.23

9. În viewport-ul din stânga vom păstra vederea de sus, de fapt vedera plană anterioară, iar în cel din dreapta vom opta pentru o vedere spaţială de tip “SE Isometric”.

10. Pentru a extruda regiunea existentă, din meniul derulant “Draw”, selectaţi linia “Solids”, optând pentru “Extrude”. Selectaţi regiunea pe un contur al ei şi încheiaţi selecţia. Tastaţi valoarea 0.5 la cererea privind înălţimea de extrudare. Acceptaţi unghiul <0> ca unghi de extrudare. Astfel cele două feţe ale corpului extrudat vor avea aceeaşi arie. AutoCAD a generat corpul solid extrudat din regiunea existentă. Regiunea a dispărut ca şi obiect de sine stătător în desen:

Figura III.24


III.1611. În viewport-ul izometric (cel din dreapta), optaţi pentru o afişare de tip “Gouraud

Shaded”. Dispuneţi astfel de o prezentare mai realistică a obiectului:

Figura III.25

12. Faceţi curent viewport-ul din stânga. 13. Executaţi un ZOOM “Out” şi faceţi curent layer “Cote”. Vizualizaţi bara de instrumente

“Dimension”, prin intermediul comenzii TOOLBARS, din meniul derulant “View”. 14. Verificaţi dacă stilul curent de cotare este cel numit “Standard”; în caz contrar,

declaraţi-l stil curent. 15. Cotaţi obiectul pe vederea frontală, după aceleaşi principii ca şi în problema

precedentă, cu următoarele excepţii: Plasaţi cota unghiulară de 45º chiar pe suprafaţa cadranului, pentru a economisi

spaţiu lateral; Cotaţi poziţia orificiului circular atât pe orizontală, cât şi pe verticală faţă de centrul

bazei sale; Pentru cotarea clară a razei de racordare, trasaţi un arc adiţional spre interiorul

obiectului, ca în figura următoare:

Figura III.26


III.17 Plasaţi linia de indicaţie pentru grosime în partea inferioară, pentru a economisi

spaţiu pe lateral (vezi figura anterioară). 16. Faceţi curent layer “0”. 17. Treceţi în spaţiul hârtiei, în layout-ul “A3 tip X”. 18. Layout-ul conţine un viewport cu imaginea frontală a obiectului. În caseta de

proprietăţi a viewport-ului, stabiliţi o scalare 2:1 a modelului. 19. Ajustaţi marginile şi poziţia viewport-ului pe format, astfel încât să redea complet

obiectul şi dimensiunile înscrise, dar pe un minim de suprafaţă. În partea dreaptă a formatului, păstraţi o zonă liberă, destinată unui al doilea viewport, care să prezinte imaginea spaţială a modelului.

20. Pentru a defini un viewport cu prezentarea spaţială a modelului, selectaţi linia “Viewports” din meniul derulant “View”. Optaţi pentru “New Viewports” şi apoi, în caseta de dialog deschisă, pentru “Single”. În rubrica “Setup” a casetei, selectaţi varianta “3D”, iar în rubrica “Change view to:”, alegeţi din lista disponibilă vederea izometrică de Sud-Est. Închideţi caseta “Viewports” prin “OK”. Punctaţi apoi pe format pentru a defini două colţuri diagonal opuse ale viewport-ului. O posibilă dispunere este prezentată în figura următoare:

Figura III.27

21. Câteva transformări vor optimiza prezentarea spaţială în noul viewport. 22. Intraţi în interiorul viewport-ului spaţial nou creat, în spaţiul modelului, prin comutatorul

“Model or Paper space” de pe bara de stare. Viewport-ul va avea acum chenar gros, iar zona de lucru accesibilă este restrânsă la interiorul viewport-ului.

23. Optaţi pentru afişare de tip “Gouraud Shaded” (meniul derulant “View”, linia “Shade”, …). Dacă e necesar, dezactivaţi afişarea grilei, prin butonul “Grid On/Off” de pe bara de stare.

24. Deschideţi caseta “Layer Properties Manager” (meniul derulant “Format”, linia “Layer”). Selectaţi layer “Cote”. Marcaţi rubrica “Freeze in active viewport”, din dreapta-jos. Selectaţi layer “Axe” şi marcaţi aceeaşi opţiune.


III.18

Figura III.28

25. Această opţiune va determina ascunderea cotelor şi a axelor în viewport-ul curent. 26. Maximizaţi imaginea în format printr-un ZOOM “Window” adecvat.

Figura III.29

27. NU părăsiţi încă spaţiul modelului! Dar, … 28. Pentru a adapta mărimea elementelor din cote la scara de prezentare a modelului

(mărimea săgeţilor, a textelor, etc.), treceţi în viewport-ul plan din stânga (clic pe suprafaţa sa) şi accesaţi caseta “Dimension Style Manager” (meniul derulant


III.19“Dimension”, linia “Style”). Selectaţi stilul “Standard”, apoi acţionaţi butonul “Modify”. Activaţi panoul “Fit”. Marcaţi opţiunea “Scale dimensions to layout (paperspace)”. Închideţi succesiv prin “OK”, şi respectiv “Close” cele două casete. Mărimea săgeţilor şi înălţimea textelor din cote se înjumătăţesc.

29. Eventual, modificaţi înălţimea textului de pe linia de indicaţie pentru grosimea piesei. 30. Reveniţi în spaţiul hârtiei, prin comutatorul “Model or Paper space” de pe bara de

stare. 31. Selectaţi viewport-ul spaţial, apelaţi caseta sa de proprietăţi şi optaţi pentru “Yes” pe

ultima linie a casetei, la “Hide Plot”. 32. Verificaţi prin “Print Preview” aspectul foii virtuale de hârtie. 33. Completaţi rubricile indicatorului prin editarea atributelor sale (meniul derulant

“Modify”, linia “Attribute”, opţiunea “Single”). 34. Dezavantajul creării cotelor este permanenta lor vizibilitate în spaţiul modelului. O

eventuală îngheţare a layer-ului “Cote” nu este acceptabilă, întrucât le face nevizibile peste tot în desen, inclusiv în viewport-ul plan din layout.

35. Ştergeţi celelalte layout-uri. 36. Salvaţi desenul sub numele “PL2.dwg”

III.4.3. PL3 3. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze panoul din faţă al unui aparat electric, panou redat în figura de mai jos. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A, la o scară standardizată potrivit aleasă. Dimensiunile obiectului se determină de pe reţeaua ortogonală pe care este desenat în figura de enunţ a problemei.

Figura III.30

1. Începeţi un desen nou folosind şablonul “UPT-ET”.


III.202. Piesa de reprezentat este o placă plană subţire de grosime uniformă. Aceasta

necesită o singură proiecţie ortogonală, şi anume vederea frontală. 3. Analizând figura din enunţ, se observă că orificiul a cărui rază este notată ca fiind R10

ocupă două pătrate de reţea. Aceasta înseamnă pe de o parte că diametrul orificiului este de 20 milimetri, iar pe de altă parte că un pas de reţea este de 10 milimetri.

4. Dimensiunile de gabarit ale panoului, determinate prin numărarea paşilor de reţea, sunt 300 mm x 200 mm x 2 mm. Raza de racordare a conturului exterior este de 30 mm. Decupajul pătrat are latura de 80 mm, cu colţurile teşite la 45º cu 10 mm. Decupajul dreptunghiular are dimensiunile 20 mm x 60 mm.

5. Valoarea pasului de reţea corespunde chiar pasului de grilă de 10 unităţi, iniţial setat. 6. Pentru o desenare comodă, stabiliţi pasul de Snap la 10 unităţi. Ulterior el va fi

micşorat. 7. Faceţi curent layer “Vizibile”. 8. Desenaţi prin comanda RECTANG (meniul derulant “Draw”) dreptunghiul pentru

conturul exterior, setând raza de “Fillet” la valoarea 30. Plasaţi primul colţ în punctul de coordonate 60,60, iar al doilea la @300,200.

9. Desenaţi decupajul de formă pătrată, tot prin comanda RECTANG. Imediat după lansarea comenzii, apelaţi opţiunea “Chamfer”, pentru a teşi colţurile încă din timpul desenării, şi setaţi ambele distanţe de teşire la valoarea 10. Indicaţi primul colţ în 120,140, iar pe cel diagonal opus la @80,80.

Figura III.31

10. Apelaţi a treia oară comanda RECTANG, pentru a desena decupajul dreptunghiular. Prima opţiune a comenzii va fi “Chamfer”; introduceţi valoarea 0 pentru fiecare distanţă. În pasul următor, punctaţi în 300,220 pentru primul colţ al dreptunghului, respectiv în 320,160 pentru al doilea colţ.

11. Setaţi modul Osnap “Center” activ. 12. Se desenează orificul circular de rază 3, din stânga-jos. Din meniul derulant “Draw”,

apelaţi comanda CIRCLE şi optaţi pentru “Center, Radius”. Punctaţi în centrul racordării de colţ din stânga-jos, pentru a preciza poziţia centrului orificiului şi introduceţi valoarea 3 pentru rază.

13. Generaţi toate cele 4 orificii de fixare de la colţuri, apelând comanda ARRAY (meniul derulant “Modify”). Selectaţi cercul desenat, optaţi pentru multiplicare rectangulară, şi specificaţi numărul de 2 pentru rânduri şi respectiv 2 pentru coloane. Punctaţi în centrul cercului şi apoi în centrul arcului de colţ diagonal opus, pentru a preciza celula unitate în cadrul multiplicării (acest răspuns include atât distanţa pe orizontală, cât şi cea pe verticală din cadrul multiplicării).


III.2114. Se desenează primul orificiu circular de rază 6. Apelaţi din nou comanda CIRCLE, cu

metoda “Center, Radius”. Precizaţi centrul ca fiind în 140,100, iar pentru rază introduceţi valoarea 6.

15. Multiplicaţi rectangular prin comanda ARRAY (meniul derulant “Modify”) acest cerc, în 1 rând şi 4 coloane, cu distanţa de 40 între coloane. Au rezultat toate cele 4 găuri de rază 6 mm.

16. Prin comanda CIRCLE, metoda “Center, Radius”, desenaţi orificiul circular de rază 10 mm. Punctaţi în 310,130 pentru centru şi introduceţi valoarea 10 pentru rază.

17. Desenarea muchiilor obiectului este finisată.

Figura III.32

18. Faceţi curent layer “Axe”, pentru a trasa axele necesare. 19. Datorită dimensiunilor mici ale orificiilor de colţ, se poate folosi pentru marcarea

centrelor lor comanda specifică din meniul derulant “Dimension”. Comanda în cauză va crea un marcator de centru ale cărui dimensiuni sunt stabilite în cadrul stilului de cotare. Pentru a adapta mărimea marcajului, apelaţi caseta “Dimension Style Manager” (meniul derulant “Dimension”, linia “Style”), selectaţi stilul de cotare “Standard” şi apăsaţi butonul “Modify”. Activaţi panoul “Lines and Arrows”. În dreapta-jos, panoul dispune de setări pentru marcatorul de centru:

Figura III.33

20. În prezent, mărimea marcatorului este de 3 unităţi. Schimbaţi valoarea la 8 unităţi, care este acoperitoare pentru aproape toate orificiile.

21. Închideţi prin “OK”, respectiv “Close” cele două casete. 22. Setaţi pasul de Snap la valoarea 1.


III.2223. Din meniul derulant “Dimension”, selectaţi linia “Center Mark”. Selectaţi unul din

orificiile mici de rază 3 unităţi. AutoCAD generează marcajul de centru pentru acesta. Repetaţi comanda pentru toate orificiile de rază 3 şi 6 unităţi.

24. Pentru marcarea centrului orificiului de rază 10 unităţi, desenaţi două linii perpendiculare (comanda LINE), depăşind conturul circular cu câteva unităţi.

Figura III.34

25. Pentru cotare, faceţi curent layer “Cote” vizualizaţi bara de instrumente “Dimension”. 26. Se desemnează drept baze de referinţă, muchiile exterioare din stânga şi respectiv de

jos ale panoului. Tipurile de cote necesare sunt cele de formă, de poziţie şi de gabarit. Poziţia orificiilor circulare se specifică pentru centrul lor, în timp ce poziţia decupajelor poligonale se raportează la muchiile acestora. La cele 4 orificii circulare identice echidistante, de rază 6, se aplică cotarea simplificată admisă în astfel de cazuri (vezi figura de mai jos).

Figura III.35

27. Pentru cota de gabarit reprezentând grosimea, se va folosi o linie de indicaţie (stilul de cotare “Linie de indicaţie”).

28. O posibilă soluţie este prezentată în continuare. 29. Pentru simbolul de pătrat ce precede cota de 80, reprezentând latura decupajului

pătrat, se desenează manual un pătrat în faţa cotei, plasat în layer “Cote”, dar de aceeaşi culoare ca şi textul cotei (s-a modificat culoarea sa din “bylayer” în “Green”).


III.23

Figura III.36

30. Pentru prezentarea în layout, treceţi în formatul predefinit “A3 tip X”. Setaţi scara de prezentare a modelului în viewport la valoarea 1:1. E necesar să ajustaţi cu grijă marginile viewport-ului şi poziţia sa pe format, pentru o încadrare completă a modelului. Reveniţi în spaţiul modelului şi ajustaţi eventual distanţa între cotele paralele succesive dispuse pe orizontală la numai 6 unităţi, pentru a obţine un plus de economie în dimensiunea pe verticală a desenului.

31. Completaţi rubricile variabile ale indicatorului din layout-ul “A3 tip X”. 32. Salvaţi desenul sub numele “PL3.dwg”.

III.4.4. PL4 4. Să se modeleze spaţial panoul din problema precedentă şi să se prezinte modelul pe un layout adecvat, la o scară standardizată. 1. Puteţi deschide desenul “PL3.dwg”, salvat anterior, dar salvaţi-l imediat sub un alt

nume, şi anume “PL4.dwg”. 2. Faceţi curent layer “Vizibile”. 3. Treceţi în spaţiul modelului, apoi îngheţaţi temporar layer “Cote” şi layer “Axe”.

Operaţia este indicată pentru o mai comodă selectare a obiectelor în timpul modelării. 4. Transformaţi prin comanda REGION (meniul derulant “Draw”) contururile desenate în

regiuni. 5. Scădeţi booleean prin comanda SUBTRACT (meniul derulant “Modify”, linia “Solids

Editing”, opţiunea “Subtract”) din regiunea mare, reprezentând întreaga suprafaţă a panoului, celelalte 11 regiuni.

6. Extrudaţi regiunea compozită astfel obţinută pe o înălţime de 2 unităţi, la unghi 0. Tema III. Piese de tip placa plana subtire

III.247. Topiţi cele două layer-e anterior îngheţate. 8. Faceţi curent layer “0”. 9. Spaţiul disponibil pe formatul “A3 tip X” nu mai este suficient, spre a prezenta obiectul

în layout şi într-o imagine spaţială, dacă se păstrează scara 1:1 pentru prezentarea modelului în viewport-ul ortogonal. O micşorare la scara 1:2 a modelului nu este recomandată, datorită dimensiunilor mici ale orificiilor de rază 3 şi datorită distanţelor dintre liniile de cotă paralele succesive, care s-ar micşora şi ele la valori prea mici.

10. Alegeţi un format de prezentare mai mare, definind un nou layout, “A2 tip X”. În acest scop, din meniul derulant “Insert”, selectaţi linia “Layout” şi opţiunea “Layout Wizard”: denumiţi layout-ul A2 tip X; selectaţi drept dispozitiv de plotare “DWF ePlot.pc3”; alegeţi formatul ISO A2 (594 mm x 420 mm), măsurat în milimetri; optaţi pentru orientare “Landscape” (adică baza formatului va fi latura mare); optaţi pentru “None” la alegerea indicatorului; acesta va fi creat ulterior; optaţi pentru un singur viewport, “Single”, la scara “1:1”; apăsaţi butonul “Select location” şi punctaţi în 395,100 şi apoi în 35,370; acceptaţi încheierea operaţiei prin butonul “Finish”.

11. Cu layer “0” ca layer curent, creaţi un nou viewport, cu o prezentare spaţială a panoului, plasându-l în dreapta, pe formatul A2.

12. În paşii următori aplicaţi punctele similare (21-26) din problema PL2. 13. Dacă prezentarea spaţială curentă nu este cea mai bună, căutaţi un alt punct din care

să priviţi desenul, cu ajutorul comenzii 3DORBIT (meniul derulant “View”). 14. Reveniţi în spaţiul hârtiei. 15. Dacă mai este necesar, ajustaţi poziţia şi dimensiunile celor două viewport-uri. 16. În caseta de proprietăţi a viewport-ului spaţial, optaţi pentru “Yes” pe linia “Hide Plot”. 17. Faceţi curent layer “Chenar1” şi trasaţi chenarul pe formatul A2, fie prin linii, fie printr-o

polilinie (comanda PLINE sau comanda RECTANG). 18. Inseraţi blocul denumit “indicator”, care este deja creat, încă din şablonul “UPT-ET”. În

acest scop, din meniul derulant “Inset”, selectaţi linia “Block”. În caseta de dialog deschisă, căutaţi numele blocului dorit. Optaţi pentru o scalare uniformă 1:1:

Figura III.37

19. Poziţionaţi acest bloc în colţul din dreapta-jos al chenarului. Specificaţi corespunzător valorile atributelor.


III.2520. Salvaţi din nou desenul sub numele atribuit la început (“PL4.dwg”).

III.4.5. PL5 5. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze placa izolatoare din figura următoare. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A, la o scară standardizată potrivit aleasă. Dimensiunile obiectului se determină de pe reţeaua ortogonală pe care este desenat în figura de enunţ a problemei. Grosimea materialului este de 1 mm.

Figura III.38

1. Începeţi un desen nou cu şablonul “UPT-ET”. 2. Setaţi pasul de Snap la valoarea 5. 3. Faceţi curent layer “Axe” şi desenaţi două linii perpendiculare, cu lungimea de

aproximativ 150 de unităţi, intersectându-se pe mijloacele lor. 4. Toate celelalte elemente desenate vor fi grupate în jurul celor două axe. Aplicaţi

comanda ZOOM cu opţiunea “Window”, pentru a maximiza imaginea pe ecran. 5. Faceţi curent layer “Vizibile” şi desenaţi un cerc cu centrul la intersecţia axelor şi de

rază 70. Acesta corespunde conturului exterior al piesei. 6. Urmaţi mai departe fazele de desenare redate în figurile alăturate şi având în vedere

dimensiunile rezultate de pe reţeaua ortogonală:


III.26

Figura III.39

7. Faceţi curent layer “Axe” şi desenaţi un cerc de rază 60. Acesta este cercul purtător al centrelor celor 8 orificii circulare.

8. Desenaţi un cerc concentric cu precedentul şi de rază 40. Acesta este cercul purtător al centrelor pentru arcele de rază 10 unităţi, de pe contur.


III.279. Desenaţi de asemenea o linie care uneşte mijlocul unui arc de rază 70, de pe contur

cu centrul piesei:

Figura III.40

10. Cu layer “Vizibile” ca layer curent, desenaţi un cerc de rază 5 unităţi, cu centrul la intersecţia dintre cercul purtător de rază 60 şi ultima linie. Apoi multiplicaţi polar în jurul centrului piesei cercul şi ultima linie, în 8 exemplare.

Figura III.41

11. Ajustaţi capetele axelor, cu ajutorul gripps-urilor lor. 12. Pentru înscrierea dimensiunilor, faceţi curent layer “Cote” şi vizualizaţi bara de

instrumente “Dimension”. Micşoraţi pasul de Snap la valoarea 1. 13. Cotaţi corespunzător, prin cote de tip rază, diametru, liniar şi unghiular, dimensiunile

necesare. 14. În cazul diametrului celor 8 orificii circulare, înscrieţi cota o singură dată, iar în faţa

valorii cotei introduceţi prefixul “8x”. În acest scop, după înscrierea cotei, aplicaţi modificarea pe textul acesteia, selectând din meniul derulant “Modify” linia “Text”.

15. Procedaţi similar în cazul cotei de 45º, dintre două orificii circulare succesive, pentru a evidenţia repetitivitatea şi dispunerea polară echidistantă. Tema III. Piese de tip placa plana subtire

III.2816. Cotaţi grosimea pe linie de indicaţie, cu stilul de cotare adecvat. 17. Pentru a finisa desenul, mai este necesară marcarea unor centre de curbură: al

racordărilor de rază 2.5 unităţi şi al semicercurilor de rază 10 unităţi, de pe conturul plăcii.

18. Faceţi curent layer “Axe”. 19. Faceţi curent stilul de cotare “Standard”. 20. Apelaţi comanda DIMCENTER (meniul derulant “Modify”, linia “Center Mark”, sau

butonul corespunzător de pe bara de instrumente “Dimension”). Selectaţi arcul de racordare pe care aţi înscris cota R2.5. Opţional, repetaţi marcarea centrului pe toate celelalte 15 arce de racordare de rază 2.5. Pentru o bună vizualizare şi o selectare comodă, profitaţi de comenzile ZOOM şi PAN, pentru a mări imaginea şi a o panorama în fereastra de afişare.

21. Marcaţi apoi centrele celor 4 arce de rază 10 unităţi de pe contur, care nu se află pe axa orizontală sau pe axa verticală a piesei.

22. Un posibil rezultat al înscrierii dimensiunilor este prezentat mai jos:

Figura III.42

23. Pentru o prezentare pe format standardizat, se poate utiliza layout-ul “A4 tip Y”, cu modelul expus la scara 1:1.


III.29III.4.6. PL6

6. Să se modeleze spaţial piesa din problema precedentă şi să se prezinte pe un layout corespunzător unui format standardizat din seria A, incluzând şi o imagine spaţială a piesei. 1. Bazaţi-vă pe indicaţiile din problema PL4 şi pe desenul obţinut în problema

precedentă. 2. Salvaţi acest desen sub numele “PL6.dwg”

III.4.7. PL7 7. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze placa din figură, apoi să se prezinte pe un format standardizat din seria A la o scară potrivit aleasă (“PL7.dwg”).

Figura III.43

III.4.8. PL8 8. Să se modeleze spaţial placa din problema precedentă şi să se prezinte pe un format standardizat din seria A, într-o vedere ortogonală şi una spaţială (“PL8.dwg”).

III.4.9. PL9 9. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze cadranul din figură, apoi să se prezinte pe un format standardizat din seria A la o scară potrivit aleasă (“PL9.dwg”). Dimensiunile se determină de pe reţeaua izometrică, al cărei


III.30pas de reţea este de 10 mm. Orificiile circulare mari au diametrul de 6 mm, iar cele mici, reprezentate simplificat, de 3 mm. Grosimea cadranului este de 2 mm.

Figura III.44

1. Poziţia celor 4 orificii circulare se cotează polar, în raport cu vârful din dreapta-jos al cadranului.

III.4.10. PL10 10. Să se modeleze spaţial piesa din problema precedentă şi să se prezinte pe un layout corespunzător unui format standardizat din seria A, incluzând şi o imagine spaţială a piesei (“PL10.dwg”).

III.4.11. PL11 11. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze cadranul din figură, apoi să se prezinte pe un format standardizat din seria A la o scară potrivit aleasă (“PL11.dwg”). Dimensiunile se determină de pe reţeaua izometrică, al cărei pas de reţea este de 5 mm. Orificiile circulare mari au diametrul de 2.5 mm, iar cele


III.31mici, reprezentate simplificat, de 2 mm. Grosimea cadranului este de 0.8 mm. Poziţia orificiilor mici se cotează polar, în raport cu vârful din stânga-jos, iar a celor mari rectangular. Bazele de referinţă pentru cotele dispuse rectangular vor fi latura verticală din dreapta, respectiv latura orizontală de jos.

Figura III.45

1. O posibilă soluţie pentru înscrierea dimensiunilor este prezentată în continuare:

Figura III.46


III.32III.4.12. PL12

12. Să se modeleze spaţial cadranul din problema precedentă şi să se prezinte pe un layout corespunzător unui format standardizat din seria A, incluzând şi o imagine spaţială a piesei (“PL12.dwg”).

III.4.13. PL13 13. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze pârghia plană din figură, apoi să se prezinte pe un format standardizat din seria A la o scară potrivit aleasă (“PL13.dwg”). Dimensiunile se determină de pe reţeaua izometrică, al cărei pas de reţea este de 10 mm. Grosimea pârghiei este de 2 mm.

Figura III.47

III.4.14. PL14 14. Să se modeleze spaţial pârghia din problema precedentă şi să se prezinte pe un layout corespunzător unui format standardizat din seria A, incluzând şi o imagine spaţială a piesei (“PL14.dwg”).

III.4.15. PL15 15. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze placa de fixare din figură. Dimensiunile plăcii sunt exprimate în inch. Pasul de reţea din figură este de 0.1 inch. Orificiile pătrate sunt identice şi echidistante şi au latura de 0.25 inch. Poziţionarea lor se realizează în raport cu centrele orificiilor. Datorită cerinţelor de precizie foarte ridicată în execuţie, poziţiile decupajelor se specifică toate faţă de un element de referinţă comun: latura din stânga pe orizontală şi cea de sus pe verticală. Să se prezinte pe un layout corespunzător, măsurat în inch desenul realizat.


Figura III.48

III.331. Dimensiunile fiind exprimate în inch, este preferabil un format adecvat. Începeţi lucrul

prin opţiunea “Start from Scratch” şi optaţi pentru format “English”. 2. Setaţi pasul de grilă la valoarea 0.1, punând astfel grila în coincidenţă cu cea din

enunţ. 3. Pentru a dispune rapid de o organizare adecvată în layer-e, se vor importa layer-e

dintr-un alt desen, prin intermediul utilitarului “AutoCAD Design Center”. 4. Din meniul derulant “Tools”, selectaţi linia “AutoCAD Design Center”. Programul

afişează fereastra acestuia peste cea pentru desenul propriu-zis. 5. Pe bara de instrumente de la partea superioară a acestei ferestre, apăsaţi butonul

“Tree View Toggle” (vezi figura de mai jos), astfel ca în stânga ferestrei “Design Center” să aveţi o afişare arborescentă a fişierelor. Căutaţi pe stânga, în directorul aplicaţiei AutoCAD 2000, subdirectorul “Template”. Localizaţi aici fişierul “UPT-ET.dwg”. Selectaţi fişierul.

Figura III.49

6. În partea dreaptă a ferestrei “Design Center” sunt afişate elementele importabile din desen: eventualele blocuri definite, stilurile de cotare, layer-ele, layout-urile, etc. Deschideţi grupul “Layers”, prin dublu clic pe iconiţa respectivă (vezi figura anterioară, iconiţa evidenţiată pe galben).

7. Selectaţi aditiv (clic cu butonul stâng al mouse-ului+ tasta <Shift> apăsată) toate layer-ele, exceptând-ul pe layer “0” şi trageţi cu mouse-ul aceste layer-e peste suprafaţa desenului curent. În acest fel aţi importat structura de layer-e a desenului baleiat cu “Design Center” îndesenul curent.

8. Închideţi fereastra “Design Center”. 9. Deoarece liniile discontinue importate fuseseră încărcate din biblioteca “acadiso.lin”,

care corespunde formatului metric, este recomandabil să le reîncărcaţi, optând pentru


III.34biblioteca “acad.lin”. Aceasta corespunde formatului în inch. În acest scop, din meniul derulant “Format”, selectaţi linia “Linetype”. În caseta de dialog deschisă, apăsaţi butonul “Load”. AutoCAD vizualizează modelele de linii din biblioteca “acad.lin”. Selectaţi liniile “ISO dash dot”, “Divide” şi “Hidden” şi apoi apăsaţi butonul “OK”. AutoCAD sesizează existenţa lor în desen şi solicită o eventuală reîncărcare:

Figura III.50

10. Optaţi pentru reîncăcarea tuturor liniilor. În felul acesta, se vor actualiza definiţiile în conformitate cu biblioteca de lucru pentru formate în inch.

11. Se poate începe acum desenarea plăcii, urmatăde înscrierea cotelor. 12. O cotare corectă a orificiilor este redată mai jos.

Figura III.51

13. În stilul de cotare “Standard” original, s-a modificat culoarea textului cotelor în “green”, iar în panoul “Fit” al acestuia s-a optat pentru “Always draw dim lines between extension lines” (vezi caseta din figură, rubrica din dreapta-jos):


III.35

Figura III.52

III.4.16. PL16 16. Să se modeleze spaţial placa din problema precedentă şi să se prezinte pe un layout corespunzător unui format standardizat din seria A, măsurat în inch, incluzând şi o imagine spaţială a piesei (“PL16.dwg”).

III.4.17. PL17 17. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze cosa din figura următoare. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A la o scară standardizată potrivit aleasă (“PL17.dwg”). Pasul de reţea este de 5 mm. Grosimea piesei este de 0.5 mm.

Figura III.53


III.361. Pentru crearea conturului exterior, desenaţi un cerc de rază 10 mm, precum şi cele

două segmente paralele ce formează partea lamelară a cosei (40 mm lungime, la distanţă de 10 mm unul de celălalt). Aplicaţi apoi comanda FILLET cu raza de 10 unităţi între cerc şi fiecare din cele două segmente şi tăiaţi prin comanda TRIM porţiunea de cerc dintre cele două arce de racordare (vezi figura de mai jos):

Figura III.54

III.4.18. PL18 18. Să se modeleze spaţial cosa din problema precedentă şi să se prezinte pe un layout corespunzător unui format standardizat din seria A, măsurat în mm, incluzând şi o imagine spaţială a piesei (“PL18.dwg”).

III.4.19. PL19 19. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze ecranul antimagnetic de wattmetru din figura următoare. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A la o scară standardizată potrivit aleasă (“PL19.dwg”). Pasul de reţea este de 10 mm. Grosimea piesei este de 0.35 mm. Conturul exterior are în partea superioară raza diferită de cea din partea inferioară. Observaţi dispunerea asimetrică a decupajului dreptunghiular!


III.37

Figura III.55

III.4.20. PL20 20. Să se modeleze spaţial ecranul antimagnetic din problema precedentă şi să se prezinte pe un layout corespunzător unui format standardizat din seria A, măsurat în mm, incluzând şi o imagine spaţială a piesei (“PL20.dwg”). Înapoi la începutul paginii


IV.1

Tema IV. Piese cu configuratie axial-simetrica

IV. Tema IV. Piese cu configuraţie axial-simetrică

IV.1. Obiective Însuşirea modului de reprezentare în proiecţii ortogonale şi de dimensionare a pieselor

cu configuraţie axial-simetrică, Modelarea spaţială a pieselor studiate şi obţinerea automată a vederilor ortogonale ale

acestora.

IV.2. Noţiuni aplicate Reprezentarea în proiecţii ortogonale, alegerea proiecţiilor necesare, Cotarea pieselor cu configuraţie axial-simetrică, Generarea solidelor 3D în medii CAD şi a vederilor ortogonale şi izometrice.

IV.3. Bibliografie Capitolul 3 Capitolul 5

IV.4. Exerciţii IV.4.1. AX1

1. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze piesa de tip ax descrisă în continuare. Forma geometrică a axului este compusă din trei tronsoane cilindrice în prelungire, având axa longitudinală comună. Diametrele celor trei tronsoane care compun piesa sunt de la stânga spre dreapta: 60, 70, 56 mm. Lungimile acestor tronsoane sunt: 50, 60, 45 mm. Tronsoanele de capăt sunt teşite conic pe 2 mm la 45º. Trecerea de la un tronson cilindric la celălalt se realizează printr-o rază de racordare de 2 mm. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A la o scară standardizată. 1. Demaraţi lucrul într-un desen nou, bazat pe şablonul “UPT-ET”. 2. Piesa de reprezentat are configuraţia geometrică axial-simetrică. Piesele de acest tip

necesită o singură proiecţie ortogonală, şi anume una în lungul axei. 3. Desenarea pieselor de revoluţie demarează prin trasarea axei. În acest scop, declaraţi

layer “Axe” drept layer curent. Activati funcţia “Polar Tracking”, cu un increment unghiular de 90º. Apelaţi comanda LINE. Lungimea totală a axului este 50+60+45 mm=155 mm. Trasaţi o orizontală de lungime acoperitoare (>=160 mm), începând de exemplu din punctul de coordonate 70,160. Cu ajutorul indicaţiei de pe firul de tracking, deplasaţi-vă spre dreapta cu 160 mm.

4. Se trece la desenarea conturului. Faceţi curent layer “Vizibile”. 5. Modul de abordare a desenului în continuare poate diferi după priorităţile pe care le

are reprezentarea:

IV.2 dacă obiectul este conceput, proiectat în momentul respectiv, fiecare tronson

este abordat separat. Prin urmare, şi desenarea axului urmează în mod firesc această succesiune: se desenează fiecare tronson (vezi figura următoare): dacă desenul există deja sub o altă formă, şi trebuie doar să fie reprodus cu

ajutorul calculatorului, atunci abordarea poate fi una globală, pe toată lungimea axului, de o parte a axei, urmând ca partea simetrică să se genereze automat prin oglindire (vezi figura următoare):

elaborarea desenului pe tronsoane

elaborarea desenului bazat pe simetrie

Figura IV.1

6. În rezolvarea curentă se adoptă a doua variantă de abordare a desenului, deoarece forma geometrică a axului este integral cunoscută în momentul începerii reprezentării.

7. Faceţi curent layer “Vizibile”. 8. Pentru trasarea conturului longitudinal al axului, se utilizează fie o polilinie, fie o

succesiune de linii. Desenul începe din punctul de coordonate 70,160 şi descrie semidiametrul primului tronson pe verticală (30 de unităţi) în sus, apoi lungimea tronsonului pe orizontală spre dreapta (50 de unităţi); se continuă cu treapta de trecere de la semidiametrul primului tronson la semidiametrul celui de-al doilea, pe verticală în sus (10 unităţi=(70-60)/2) şi apoi lungimea tronsonului al doilea spre dreapta, pe orizontală (60 unităţi). Urmează treapta de trecere la semidiametrul ultimului tronson, pe verticală (-7 unităţi=(56-70)/2), şi apoi lungimea acestuia pe orizontală spre dreapta (45 de unităţi). Se aduce conturul poligonal până pe axă, pentru a reda capătul din dreapta al axului.

9. Aplicaţi un ZOOM “Window” pe zona de lucru, pentru a maximiza imaginea în fereastră.


IV.3

Figura IV.2

10. Redaţi teşirea conică de la capătul din stânga: din meniul derulant “Modify”, lansaţi comanda CHAMFER. Specificaţi opţiunea “Distance” şi introduceţi pentru ambele distanţe de teşire valoarea 2. Aceasta face ca teşirea să fie la 45º. Repetaţi comanda CHAMFER şi selectaţi latura de capăt a conturului precum şi cea perpendiculară pe ea (vezi marcajul cu cerculeţ roşu pe figura anterioară).

11. Procedaţi similar pentru a realiza teşirea conică la capătul din dreapta. Nu este necesar să reintroduceţi distanţele de teşire, deoarece ele sunt memorate ca valori curente până la o nouă modificare.

Figura IV.3

12. Realizaţi racordările dintre tronsoane. Apelaţi comanda FILLET (meniul derulant “Modify”) şi introduceţi opţiunea “Radius”, specificând valoarea de 2 unităţi pentru aceasta.

13. Repetaţi comanda FILLET şi selectaţi muchiile marcate cu cerculeţ roşu pe figura anterioară.

14. Procedaţi la fel pentru racordarea dintre celelalte două tronsoane.

Figura IV.4

15. Pentru a obţine jumătatea de sub axă a conturului axului, apelaţi comanda MIRROR (meniul derulant “Modify”). Selectaţi conturul, apoi indicaţi două puncte diferie între ele de pe axă, pentru a defini axa de oglindire. Optaţi pentru păstrarea obiectelor originale, introducând răspunsul “No” la ultima întrebare a comenzii:


IV.4

Figura IV.5

16. Declaraţi modul Osnap “Endpoint” activ şi trasaţi prin linii muchiile transversale ale desenului: bazele teşirilor de capăt, precum şi muchiile dintre tronsoane:

Figura IV.6

17. Ajustaţi lungimea axei pe partea stângă, prin clic pe axă, clic pe gripp-ul de capăt al acesteia şi tragerea lui mai spre stânga, pe orizontală, cu 2-3 mm. Desenul este finisat.

18. Se trece la înscrierea dimensiunilor. Tipurile de cote necesare sunt cele de lungime ,si cele de diametre. Pe lungime se va folosi o cotare în paralel, cu două baze de referinţă: suprafaţa de capăt din stânga şi cea de capăt din dreapta.

19. Faceţi curent layer “Cote” şi vizualizaţi bara de instrumente “Dimension”. 20. Cotaţi liniar lungimea fiecărei teşiri de capăt (2 mm). Adăugaţi valorii implicite a cotei

sufixul x45º. Puteţi opera adăugarea chiar în timpul creării cotei, imediat după precizarea celor două puncte de măsurare, specificând opţiunea “Mtext”, sau încheierea comenzii de creare a cotei, prin comanda de modificare a unui text (meniul derulant “Modify” linia “Text”).

21. Cotaţi liniar lungimea fiecărui tronson de capăt. Dispuneţi fiecare cotă la aproximativ 7 unităţi mai înafara desenului faţă de cotele pentru teşiri.

22. Cotaţi liniar lungimea totală a axului. Aceasta este şi cota de gabarit pe direcţia respectivă.


IV.5

Figura IV.7

23. Cotaţi cele două raze de racordare prin cote de tip radial. 24. Se trece la cotarea diametrelor. Diametrul unui tronson cilindric apare pe proiecţia

longitudinală a acestuia sub forma unei linii perpendiculare pe axă, care determină lăţimea dreptunghiului de proiecţie. AutoCAD nu poate sesiza semnificaţia de diametru a liniei respective. Din acest motiv, cotei liniare măsurate automat de program trebuie să i se alăture prefixul Φ.

25. Cotaţi liniar lăţimea proiecţiei pentru tronsonul din stânga; poziţionaţi cota în afara conturului exterior al axului, la 7 unităţi spre stânga. Adăugaţi cotei prefixul Φ. Operaţi adăugarea fie în timpul comenzii de cotare, fie după încheierea acesteia, prin modificarea textului (meniul derulant “Modify” linia “Text”).

Figura IV.8

26. Cotaţi similar lăţimea proiecţiei la capătul din dreapta, reprezentând cota de diametru al acestui tronson.

27. Cota de diametru pentru tronsonul central este tot de tip liniar şi poate fi plasată chiar peste proiecţie, pentru a evita intersectarea elementelor din diferite cote. Adăugaţi prefixul pentru diametru cotei respective.


IV.628. Pentru a evita suprapunerea textului cu linia de axă, situaţie nepermisă la cotare, după

crearea cotei, selectaţi cota respectivă, pentru a vizualiza gripps-urile ei. Activaţi prin clic gripp-ul textului cotei şi deplasaţi-l deasupra sau dedesubt de axă:

Figura IV.9

29. Cota de diametru maxim reprezintă şi cota de gabarit pentru celelalte două direcţii ortogonale: valoarea cotei de gabarit pe fiecare din aceste direcţii este aceeaşi, datorită configuraţiei particulare a pieselor axial-simetrice.

30. Faceţi curent layer “Axe” şi marcaţi centrele arcelor de racordare dintre tronsoane prin comanda DIMCENTER (meniul derulant “Dimension” linia “Center Mark”, sau butonul corespunzător al barei de instrumente “Dimension”). Probabil că se cere aplicată o mărire a imaginii în zona arcelor prin ZOOM “Window” şi apoi o deplasare a desenului în fereastra de afişare prin comanda PAN.

Figura IV.10

31. Reprezentarea este finisată în spaţiul modelului. 32. Pentru o prezentare pe format standardizat, treceţi în spaţiul hârtiei: deoarece

lungimea desenului, inclusiv cotele de capăt este de aproximativ 180 unităţi, iar


IV.7densitatea de elemente desenate şi cotate nu este mare, se poate opta pentru scară 1:1, caz în care desenul se poate încadra pe un format A4 tip Y.

33. Treceţi în layout-ul “A4 tip Y”. Setaţi scara de afişare a modelului în viewport-ul existent la 1:1. Ajustaţi marginile viewport-ului, pentru o încadrare corectă a reprezentării în format. Eventual, micşoraţi pasul de Snap la valoarea 1.

34. Completaţi indicatorul prin editarea atributelor conţinute în el (meniul derulant “Modify” linia “Attribute”, opţiunea “Single”).

35. Ştergeţi celelalte layout-uri. 36. Salvaţi desenul sub numele “AX1.dwg”.

IV.4.2. AX2 2. Să se modeleze spaţial axul din problema precedentă şi să se genereze proiecţiile ortogonale necesare, alături de o prezentare spaţială a modelului, pe un format standardizat din seria A. 1. Începeţi un desen nou folosind şablonul “UPT-ET”. 2. Axul va fi modelat spaţial sub forma unui corp de revoluţie, prin rotirea unui contur

plan închis în jurul axei longitudinale a obiectului. Acesta contur poate fi conturul secţiunii longitudinale prin ax. Atenţie! Conturul care se roteşte nu are voie să se intersecteze cu axa de revoluţie, fapt pentru care se consideră doar semisecţiunea longitudinală şi nu întreaga secţiune (vezi figura de mai jos):

axa de revoluţiecontur plan închis

Figura IV.11

3. Reluaţi operaţiile de lucru din problema precedentă, de la început, până la punctul 14 inclusiv, considerând însă o lungime mai mare la desenarea axei longitudinale a piesei.

4. Conturul plan care se roteşte trebuie să fie neapărat închis automat. Dacă acesta se desenează din linii, ulterior trebuie să fie transformat într-o polilinie închisă. Dacă el se desenează printr-o polilinie, polilinia trebuie să fie închisă automat prin opţiunea “Close”.

5. Dacă desenarea s-a realizat din linii, din meniul derulant “Modify”, optaţi pentru “Polyline”, selectaţi oricare din liniile de pe contur şi acceptaţi modificarea ei într-o polilinie. Apoi introduceţi opţiunea “Join” şi selectaţi tot conturul. AutoCAD trebuie să comunice adăugarea a 10 segmente la polilinia iniţială. În felul acesta conturul a devenit o polilinie; în aceeaşi comandă, optaţi pentru “Close”; AutoCAD uneşte capătul din dreapta cu cel din stânga printr-un segment suprapus peste axă, generând astfel o polilinie închisă. Încheiaţi comanda de editare a poliliniei.

6. Împărţiţi ecranul în două viewport-uri, pe verticală (meniul derulant “View”, linia “Viewports”, opţiunea “New Viewports”). În caseta de dialog “Viewports”, optaţi pentru setări de tip “3D”, cu vederea de sus (“Top View”) în stânga şi o vedere izometrică de Sud-Est în dreapta.


IV.87. Pentru a genera solidul de revoluţie, din meniul derulant “Draw” selectaţi linia “Solids”

şi optaţi pentru “Revolve”. Selectaţi conturul închis creat anterior, apoi, la definirea axei de revoluţie, optaţi pentru “Object” şi indicaţi axa longitudinală prin clic pe ea. Acceptaţi unghiul de revoluţie de 360º. AutoCAD a generat obiectul solid care reprezintă modelul spaţial al axului.

8. În viewport-ul din stânga, dezactivaţi grila şi optaţi pentru afişare de tip “Gouraud Shaded”.

9. Setaţi acelaşi mod de afişare în viewport-ul din dreapta:

Figura IV.12

10. O posibilă cotare se poate realiza în viewport-ul din stânga. 11. Faceţi curent layer “Cote”. 12. Activaţi modul Osnap “Quadrant”. 13. Cotaţi pe partea inferioară a vederii cele trei diametre. Folosiţi cotă de tip “Diameter”.

Selectaţi fiecare cilindru la un capăt al său, pe quadrant. 14. Cotaţi pe partea superioară a vederii lungimile teşirilor conice şi lungimile tronsoanelor

de capăt, precum şi lungimea totală a axului. Adăugaţi sufixul x45º pentru lungimile teşirilor.

15. Cotarea razelor de racordare se poate realiza numai prin linie de indicaţie. 16. Din meniul derulant “Dimension”, lansaţi comanda QLEADER (linia de meniu

“Leader”). Optaţi imediat pentru “Settings”. Stabiliţi cerinţele obişnuite pentru linia de indicaţie, cu excepţia punctului îngroşat. Deoarece linia de indicaţie se va sprijini pe o muchie, se păstrează săgeata ca element de capăt. În panoul “Attachment”, optaţi pentru “Underline bottom line”). Începeţi linia de indicaţie de pe un quadrant al zonei racordate (vezi figura următoare). Apoi continuaţi comanda în mod obişnuit. Înscrieţi textul R2 pe linia de indicaţie.


IV.9

Figura IV.13

17. Pentru prezentarea în spaţiul hârtiei, optaţi pentru layout-ul “A3 tip X”. 18. Faceţi curent layer “0”. 19. Setaţi scara 1:1 pentru prezentarea modelului în viewport-ul existent. Ajustaţi mărimea

acestuia şi deplasaţi-l în format, pentru a crea spaţiul necesar unui al doilea viewport. 20. Din meniul derulant “View”, selectaţi linia “Viewports” şi optaţi pentru “New Viewports”.

Stabiliţi un nou “Single” în lista de configuraţii posibile. În rubrica “Setup” optaţi pentru “3D”, iar alături, în rubrica “Change view to:”, alegeţi “SE Isometric”. Punctaţi apoi în zona liberă din format, pentru a indica două colţuri diagonal opuse ale viitorului viewport.

21. Intraţi în interiorul acestui viewport spaţial prin intermediul comutatorului spaţiului de lucru “Model or Paper Space” de pe bara de stare. Apelaţi caseta “Layer Properties Manager”, selectând linia “Layer” din meniul derulant “Format”.

22. Selectaţi layer “Cote”. Marcaţi rubrica “Freeze in active viewport”. Apoi închideţi prin “OK” această casetă. Cotele nu mai sunt vizibile în viewport-ul spaţial.

23. Maximizaţi imaginea prin ZOOM “Window” în acest viewport. 24. Eventual optaţi pentru o afişare de tip “Gouraud Shaded”. 25. Reveniţi în spaţiul hârtiei, prin intermediul comutatorului “Model or Paper Space” de pe

bara de stare. 26. Selectaţi viewport-ul curent şi apelaţi caseta sa de proprietăţi. Opta,ti pentru “Yes” pe

ultima linie a casetei, în rubrica “Hide Plot”. 27. Selectaţi viewport-ul cu imaginea ortogonală. Apelaţi caseta sa de proprietăţi şi optaţi

şi în acest caz pentru “Hide Plot” în rubrica adecvată.


IV.1028. Pentru ca AutoCAD să afişeze numai silueta corpului la ascunderea muchiilor

nevizibile, nu şi muchiile intermediare de pe suprafeţele cilindrice, setaţi variabila DISPSILH pe valoarea 1. În acest scop, tastaţi numele variabilei pe prompter de comandă. La solicitarea programului, specificaţi noua valoare: 1.

29. Aplicaţi “Print Preview”, pentru a verifica modul de prezentare a desenului la tipărirea sa pe hârtie. Aveţi răbdare, generarea imaginii durează, deoarece AutoCAD procesează ascunderea muchiilor nevizibile în ambele viewport-uri!


Figura IV.14

30. Completaţi indicatorul prin editarea atributelor sale. 31. Ştergeţi celelalte layout-uri şi salvaţi desenul sub numele “AX2.dwg”.

IV.4.3. AX3 3. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze piesa de tip ax din figură (“AX3.dwg”). Să se prezinte desenul pe un format standardizat.

Ø50

Ø50Ø25

30

30

100

Figura IV.15

IV.11IV.4.4. AX4

4. Să se modeleze spaţial axul din problema precedentă şi să se genereze proiecţiile ortogonale necesare, alături de o prezentare spaţială a modelului, pe un format standardizat din seria A (“AX4.dwg”).


Figura IV.16

1. Raza tronsonului sferic de capăt rezultă prin respectarea celorlalte cote: distanţa de 10 unităţi între capătul tronsonului conic şi centrul sferei şi diametrul mic al tronsonului conic de 20 unităţi (vezi figura de mai jos).


IV.12

Figura IV.17

2. La cotare, pentru tronsoanele tronconice se poate înscrie conicitatea. În acest caz, cota pentru unul din cele două diametre de capăt nu mai este necesară. Se recomandă cotarea diametrului mare, care este comun pentru ambele tronsoane. Totuşi, pentru o determinare uşoară a capătului din dreapta, este binevenită înscrierea sub formă de cotă auxiliară a diametrului mic al trunchiului de con, de valoare Φ20.

3. Lungimea necotată, este tronsonul cilindric scurt, de diametru Φ40, de la mijlocul axului, care asigură cumularea toleranţelor,.

Figura IV.18

IV.4.6. AX6 6. Să se modeleze spaţial axul din problema precedentă şi să se genereze proiecţiile ortogonale necesare, alături de o prezentare spaţială a modelului, pe un format standardizat din seria A (“AX6.dwg”). 1. Prezenţa sferei nu împiedică generarea solidului ca şi corp de revoluţie, prin rotirea

conturului închis al semisecţiunii longitudinale în jurul axei piesei.



IV.13

Figura IV.19

1. La cotarea conului de capăt se consideră lungimea tronsonului cilindric + cea a conului. Se cotează de asemenea unghiul la vârf în con.

2. Cota de 90º a fost modificată după crearea ei, pentru scrierea textului în poziţie verticală şi deplasarea lui de pe linia de cotă. Din meniul derulant “Dimension”, s-a selectat linia “Align Text” şi apoi opţiunea “Angle”. S-a introdus valoarea 1 pentru unghi, deoarece valoarea 0 ar fi menţinut textul aliniat cu linia de cotă. Apoi, prin intermediul gripp-ului asociat textului din cotă, s-a deplasat textul lateral faţă de linia de cotă.

Figura IV.20


IV.14IV.4.8. AX8

8. Să se modeleze spaţial axul din problema precedentă şi să se genereze proiecţiile ortogonale necesare, alături de o prezentare spaţială a modelului, pe un format standardizat din seria A (“AX8.dwg”).

IV.4.9. AX9 9. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze bucşa din figură. Dimensiunile se determină de pe reţeaua izometrică, al cărei pas este de 5 mm. Să se prezinte desenul pe un format standardizat la o scară adecvată. Observaţie: figura prezintă obiectul parţial secţionat, pentru a evidenţia configuraţia interioară. Bucşa este o piesăa de revoluţie completă în jurul axei longitudinale.

Figura IV.21

1. Piesa aparţine categoriei celor axial-simetrice. Ca urmare, necesită o singură proiectie ortogonală; întrucât prezintă prelucrări interioare, este necesară reprezentarea în secţiune. O modalitate sintetică de reprezentare este cea în semisecţiune, fiind astfel simultan vizibile atât prelucrările interioare cât şi formele exterioare.

2. Poziţia de reprezentare corespunde principalei poziţii în care bucşa se găseşte în timpul prelucrării, deoarece, din punct de vedere al poziţiei de funcţionare, ea funcţionează în orice poziţie. Jumătatea desenatăîn vedere va fi deasupra axei, iar cea desenată în secţiune sub axă.

3. Începeţi un desen nou folosind şablonul “UPT-ET”. 4. Deoarece caroiajul izometric are pasul de 5 unităţi, este util să setaţi pasul de grilă la

valoarea 5.


IV.155. Faceţi curent layer “Axe” şi trasaţi axa longitudinală a bucşei, sub forma unei linii

orizontale care trece prin coordonata Y de valoare 150. Consideraţi o lungime de aproximativ 45 unităţi.

6. Măriţi imaginea în zona de lucru prin ZOOM “Window”. 7. Se trece la desenarea muchiilor vizibile. Faceţi curent layer “Vizibile”. 8. Deoarece pe contur există dimensiuni egale cu jumătăţi de pas de caroiaj, setaţi pasul

de Snap la valoarea 2.5 unităţi. 9. Pe exterior, bucşa se compune din două tronsoane cilindrice, cu axa longitudinală în

prelungire. Primul are diametrul de 50 mm şi lungimea de 25 mm, iar al doilea are diametrul de 60 mm şi lungimea de 12.5 mm. Ca şi în cazul pieselor de tip ax, se desenează conturul longitudinal:

Figura IV.22

10. Oglindiţi conturul exterior faţă de axa longitudinală, pentru a obţine jumătatea corespunzatoare secţiunii (meniul derulant “Modify”, comanda MIRROR). Se face observaţia că acest contur este simetric pe secţiune şi pe vedere.

Figura IV.23

11. Pe jumătatea desenată în vedere, trasaţi muchia transversală liniară ce delimitează cele două tronsoane unul de celălalt.


IV.1612. Pe jumătatea desenată în secţiune, evidenţiaţi prelucrările interioare. În partea stângă,

există un canal cilindric de diametru 40 mm şi de lungime 25 mm. Acesta apare în proiecţie longitudinală ca un dreptunghi lat cât diametrul şi lung cât generatoarea cilindrului, dispus simetric faţă de axa longitudinală. Deoarece se desenează numai jumătatea de sub axă, aspectul este următorul (pe figură, s-a evidenţiat prin lăţime mai mare conturul dreptunghiului în cauză):

Figura IV.24

13. La capătul drept a secţiunii, există un canal cilindric de lungime 7.5 mm şi de diametru 50 mm. Modul de reprezentare este similar cu al canalului cilindric de la capătul stâng: un dreptunghi lat de 50 mm şi de lungime 7.5 unităţi, plasat simetric faţă de axă. Deoarece este redat pe jumătate, pe desen apare doar jumătatea sa inferioară (pe figură, s-a evidenţiat prin lăţime mai mare conturul dreptunghiului în cauză):

Lia DOLGA, Marian DĂNĂIAŢĂ, MIHAI REVENCU Desen tehnic pentru electrotehnică Figura IV.25

IV.1714. Pe jumătatea desenată în secţiune, suprafeţele obţinute prin secţionare trebuie să fie

haşurate. Este vorba de suprafaţa indicată în figură prin culoarea violet:

Figura IV.26

15. Faceţi curent layer “Haşuri”.


IV.1816. Din meniul derulant “Draw”, selectaţi linia “Hatch”. AutoCAD deschide caseta de dialog

“Boundary Hatch” (adică haşurarea domeniilor), cu panoul “QuicK” activ.

17. Apăsaţi butonul , asociat rubricii “Pattern”, pentru a accesa biblioteca de modele de haşurare. Selectaţi grupul de modele “ANSI’, prin clic pe eticheta panoului respectiv, la partea superioară a subcasetei de dialog deschise pe moment.Selectaţi modelul ANSI37 (vezi figura de enunţ). Acesta corespunde unui material plastic. Închideţi subcaseta de modele prin “OK”.

18. Aţi revenit în caseta principală pentru haşurare. În partea dreaptă a casetei, apăsaţi

butonul “Pick Points” ( ), pentru a informa programul asupra modului de indicare a suprafeţei de haşurat. Faceţi clic într-un punct din interiorul suprafeţei vizate. Apoi reveniţi printr-un răspuns nul în caseta principală. Testaţi prin “Preview” aspectul viitoarei haşuri. Acceptaţi-o şi închideţi caseta de haşurare prin “OK”.

Figura IV.27

19. Desenul este elaborat. 20. Se trece la înscrierea dimensiunilor. Faceţi curent layer “Cote”. 21. Tipurile de cote necesare sunt diametrele exterioare şi interioare, precum şi lungimile

diferitelor tronsoane. Cotele exterioare vor fi plastae pe jumătatea desenată în vedere, iar cele interioare pe jumătatea desenată în secţiune.

22. Activaţi modul Osnap “Endpoint”. 23. Cotaţi liniar lungimea tronsonului din stânga pe exterior. Plasaţi cota deasupra

proiecţiei. 24. Cotaţi în paralel lungimea totală a bucşei şi plasaţi cota pe acceaşi parte a axei. Cota

de gabarit se consideră totdeauna o cotă exterioară. 25. Cotaţi liniar lungimea canalului cilindric din stânga. Plasaţi cota sub proiecţie. Este o

simplă coincidenţă de valoare egalitatea acestei cote şi a celei exterioare de 25 mm. Cele două cote dimensionează fiecare alt element de formă; de aceea trebuie să fie înscrise amândouă pe desen.


IV.1926. Cotaţi liniar lungimea canalului cilindric din partea dreaptă şi plasaţi cota de asemenea

sub proiecţie.

Figura IV.28

27. Grosimea de perete dintre cele două prelucrări interioare nu se cotează. Cota respectivă ar închide lanţul de dimensiuni între cotele interioare şi cea de gabarit. Dimensiunea respectivă rezultă prin prelucrări.

28. Se trece la înscrierea diametrelor. Pe secţiune, diametrele sunt reprezentate pe jumătate. Cotele respective vor avea aspect asimetric, cu săgeată şi linie de extensie la un singur capăt. După crearea cotei respective, se vor aplica anumite modificări.

29. Cotaţi deci liniar diametrul interior al canalului din stânga, începând neapărat cota de jos în sus. Adăugaţi şi prefixul Φ în faţa valorii dimensiunii. Creaţi cota integral, simetrică faţă de axă, ca în figură:

Figura IV.29


IV.2030. Pe prompter de comandă, selectaţi cota şi apelaţi caseta de proprietăţi. În casetă,

faceţi clic pe + în faţa grupului Lines & Arrows, pentru a desfăşura acest grup de proprietăţi:

Figura IV.30

31. Duceţi cursorul în linia “Arrow2”. Deschideţi lista derulantă cu diferitele elemente de capăt posibile şi selectaţi varianta “None”, adică nici un element la al doilea capăt al cotei.

32. Duceţi cursorul în linia “Dim line 2” şi setaţi valoarea “Off”. Aceasta suprimă capătul al doilea al liniei de cotă, scurtând corespunzător linia.

33. Duceţi cursorul în linia “Ext line 2” şi setaţi valoarea “Off”. Astfel se suprimă linia de extensie (linia ajutătoare) de la al doilea capăt al cotei.

34. Închideţi caseta de proprietăţi. Cota a dobândit un aspect asimetric:


IV.21

Figura IV.31

35. Dacă cota a fost înscrisă începând de sus în jos, modificările menţionate ar fi trebuit să se refere la primul ei capăt.

36. Cotaţi liniar diametrul interior la capătul din dreapta. Creaţi cota iniţială simetrică faţă de axă. Adăugaţi prefixul pentru diametru.

37. Pentru a conferi acestei cote aspectul celei anterioare, se pot opera aceleaşi modificări, sau se poate aplica comanda MATCHPROP, care copiază proprietăţile unui obiect sursă la un alt obiect din desen. Pentru a lansa comanda, din meniul derulant “Modify”, selectaţi linia “Match Properties”. Selectaţi cota de Φ40 ca şi obiect-sursă. AutoCAD schimbă cursorul în browser şi solicită obiectul destinaţie. Selectaţi cota de Φ50 drept obiect-destinaţie. Încheiaţi apoi comanda printr-un răspuns nul. Cota de Φ50 are acum aspect asimetric:

Figura IV.32


IV.2238. Cotaţi liniar pe stânga şi pe dreapta cele două diametre exterioare, adâugând şi

prefixul pentru diametru:

Figura IV.33

39. Pentru prezentarea modelului pe un format de hârtie standardizat, e necesar să alegeţi mai întâi scara la acare acesta va apare. Scara de 1:1 nu este potrivită, datorită dimensiunilor mici ale obiectului. Pentru o scară de 2:1, formatul “A4 tip Y” pare corespunzător.

40. Treceţi în spaţiul hârtiei, pe layout-ul “A4 tip Y”. Selectaţi viewport-ul existent. Setaţi scara de afişare a modelului, mai întâi la 1:1. Ajustaţi dimensiunile viewport-ului pentru o încadrare bună. Setaţi din nou scara la 2:1 şi reajustaţi viewport-ul ca dimensiuni şi poziţie. Trecerea la scara 2:1 direct de la cea originală ar fi condus probabil la “dispariţia” modelului, ajustarea viewport-ului devenind mai anevoioasă.

41. Prin scalarea 2:1 a modelului, şi elementele cotelor se dublează ca mărime. Pentru a le readuce la dimensinile normale, intraţi în interiorul viewport-ului, prin comutatorul spaţiului de lucru “Model or Paper Space”, de pe bara de stare. Din meniul derulant “Dimension”, apelaţi linia “Style”. În caseta “Dimension Style Manager”, selectaţi stilul “Standard” şi apăsaţi butonul de modificare. Activaţi panoul “Fit” al casetei de modificări. Marcaţi rubrica “Scale dimensions to layout”. AutoCAD va scala mărimea elementelor din cote, astfel încât în layout acestea să aibă dimensiuni uzuale. Închideţi succesiv, prin “OK” şi respectiv prin “Close” cele două casete.

42. Reveniţi în spaţiul hârtiei, cu ajutorul comutatorului “Model or Paper Space”, de pe bara de stare.

43. Completaţi rubricile indicatorului prin editarea atributelor sale. 44. Salvaţi desenul sub numele “AX9.dwg”.

IV.4.10. AX10 10. Să se modeleze spaţial bucşa din problema precedentă. Să se prezinte modelul într-o imagine ortogonală şi una spaţială, pe un format standardizat. 1. Bucşa este un corp de revoluţie, care poate fi modelat uşor prin rotirea semisecţiunii

longitudinale în jurul axei.


IV.232. Deschideţi desenul “AX9.dwg” şi salvaţi-l imediat sub numele “AX10.dwg”. 3. În spaţiul modelului, îngheţaţi layer ”Cote” şi layer “Haşuri”. 4. Păstraţi din desenul precedent conturul suprafeţei haşurate de pe secţiune, ştergând

celelalte muchii vizibile:

Figura IV.34

5. Pentru a delimita un contur închis, e necesar să desenaţi segmentul de închidere pe axă, cu layer “Vizibile” ca layer curent:

Figura IV.35

6. Pentru a genera un solid de revoluţie, obiectul care se roteşte trebuie să fie o regiune sau o polilinie închisă. Oricare din variante e corectă. Optaţi la alegere pentru una din ele: Pentru prima variantă: din meniul derulant “Draw”, lansaţi comanda REGION.

Selectaţi toate muchiile vizibile care conturează secţiunea. AutoCAD generează un obiect de tip “region”, de forma secţiunii. Liniile au dispărut din desen. Pentru a doua variantă: din meniul derulant “Modify”, selectaţi linia “Polyline”.

Selectaţi un segment de pe conturul secţiunii. Dacă AutoCAD solicită, acceptaţi transformarea în polilinie. Apoi introduceţi opţiunea “Join”. Selectaţi toate segmentele de pe contur spre a fi unite într-o singură polinie. După unire, AutoCAD trebuie să vadă polilinia ca fiind închisă. Verificaţi acest lucru, prin existenţa cuvântului-cheie “Open” în şirul de opţiuni ale comenzii. Dacă el există, polilinia vizată este închisă. În caz contrar, există erori de desenare şi e preferabil să reluaţi construcţia de la început. Încheiaţi comanda curentă.

7. O vizualizare mai completă a procesului de generare a solidului este posibilă prin împărţirea ecranului în două viewport-uri, pe verticală. În cel din stânga se va păstra vederea curentă. În cel din dreapta va fi setată o vedere izometrică de Sud-Est. În acest scop, selectaţi din meniul derulant “View”, linia “Viewports” şi opţiunea “New Viewports”. Stabiliţi următoarele setări în caseta de dialog “Viewports”:


IV.24

Figura IV.36

8. Prezentarea modelului este acum următoarea:

Figura IV.37


IV.259. Din meniul derulant “Draw”, selectaţi linia “Solids” şi apelaţi comanda REVOLVE.

Selectaţi secţiunea (regiune sau polilinie). Optaţi pentru “Object” la definirea axei de revoluţie şi selectaţi axa longitudinală. Acceptaţi unghiul de rotaţie de 360º. AutoCAD a creat corpul solid corespunzător. Ajustaţi imaginea prin ZOOM “Extents” în fiecare viewport. Afişarea solidului este de tip wirerame.

10. Setaţi în ambele viewport-uri o vizualizare de tip “Gouraud Shaded” (meniul derulant ”View”, linia “Shade”, …) şi dezactivaţi grila.

Figura IV.38

11. Pentru a vizualiza mai bine interiorul bucşei, vor fi operate anumite modificări: colorarea diferită a suprafeţelor exterioare, precum şi aplicarea unor plane de clipping pe imaginea ortogonală.

12. Faceţi curent viewport-ul din dreapta. 13. Din meniul derulant “Modify”, selectaţi linia “Solids Editing” şi optaţi pentru “Color

Faces”. Urmează să indicaţi feţele vizate. Selectaţi un punct de pe muchia circulară de capăt de la capătul stâng, ca în figura următoare:

Figura IV.39

14. AutoCAD selectează suprafaţa de la capătul stâng şi cea laterală a tronsonului mic (răspuns “2 faces found”). Acestea se supraluminează.

15. Continuaţi selecţia punctând pe cercul de capăt al tronsonului mare, spre capătul stâng al tronsonului, ca în figură:


IV.26

Figura IV.40

16. AutoCAD selectează încă două feţe: cea laterală a cilindrului mare şi cea de capăt a cilindrului mare, spre capătul stâng. Şi acestea se supraluminează.

17. Continuaţi selecţia, punctând pe cercul de capăt al cilindrului exterior spre capătul din dreapta, ca în figură:

Figura IV.41

18. AutoCAD selectează două suprafeţe: cea laterală a cilindrului mare, care este deja selectată, şi cea de capăt a cilindrului mare, spre capătul drept.

19. Încheiaţi selecţia. AutoCAD deschide caseta de culori. Selectaţi culoarea 51 (galben pal), sau o altă culoare deschisă, cât mai diferită de albastru. Închideţi caseta de culori prin “OK”.

20. Suprafeţele exterioare ale bucşei se colorează în galben deschis, în timp ce suprafeţele din interior rămân albastre. Încheiaţi comanda curentă.

21. Pentru a vedea simultan bucşa dinspre ambele capete, se va crea un nou viewport, prin divizarea celui curent pe orizontală. Verificaţi ca viewport-ul curent să fie cel din dreapta. Apoi, din meniul derulant “View”, selectaţi linia “New Viewports”. Setaţi opţiunile din caseta “Viewports” conform figurii ce urmează. Atenţie mărită la rubrica “Apply to”! Setarea se aplică viewport-ului curent! Selectaţi deci “Current Viewport”! Alegeţi de asemenea în casetă vederile “SW Isometric” pentru viewport-ul de sus şi “SE Isometric” pentru cel de jos.


IV.27

Figura IV.42

22. Rezultatul divizării viewport-ului este următorul:

Figura IV.43


IV.28


dow” în cele două viewport-uri izometrice.

25. icaţi comanda

26.

in meniul contextual asociat, selectaţi linia “More” şi apoi “Adjust Clipping Planes”:

23. Maximizaţi imaginea prin ZOOM “Win24. Faceţi curent viewport-ul din stânga.

Micşoraţi imaginea, pentru a ocupa aproximativ ¾ din viewport: aplZOOM, cu opţiunea 0.7x, care micşorează imaginea curentă de 0.7 ori. Din meniul derulant “View”, apelaţi comanda 3DORBIT. După apariţia orbitalului în jurul obiectului, apăsaţi butonul drept al mouse-ului, ţinând cursorul deasupra viewport-ului respectiv. D

Figura IV.44

27. AutoCAD afişează o nouă fereastră, numită “Adjust Clipping Planes”:

Figura IV.45

IV.2928. Fereastra oferă o vedere ortogonală perpendiculară pe cea curentă, utilă în plasarea

planelor de clipping. Acestea realizează o secţionare a imaginii, limitând-o la zona cuprinsă între plane. Dacă planul din spate (“back clipping plane”) este dezactivat, imaginea nu este limitată în spate. Dacă planul din faţă (“front clipping plane”) este dezactivat, imaginea nu este limitată frontal.

29. Deplasaţi spre dreapta această fereastră, pentru a urmări efectul clipping-ului în viewport-ul stâng.

30. Poziţia iniţială a planelor de clipping este aproape convenabilă: planul din spate este dezactivat, iar cel din faţă, activ, se găseşte chiar la jumătatea lăţimii proiecţiei, secţionând imaginea în lungul axei longitudinale. Pentru a vedea şi axa longitudinală, trebuie deplasat foarte puţin planul din faţă în jos. În acest scop, duceţi cursorul pe linia ce simbolizează planul de clipping, până când cursorul devine prismatic cu două săgeţi:

Figura IV.46

31. Sprijiniţi săgeata din stânga a cursorului pe linia planului şi deplasaţi-l foarte puţin, cu fineţe, în jos. Sesizaţi apariţia axei longitudinale pe imaginea din viewport-ul stâng.

32. Se face observaţia că aceste plane nu secţionează obiectul, ci limitează doar imaginea pe ecran.

33. Imaginea obţinută în viewport corespunde cu aproximaţie unei secţiuni longitudinale prin bucşă.

34. Închideţi fereastra de clipping şi încheiaţi comanda 3DORBIT. În viewport-ul din stânga priviţi bucşa ca şi când s-ar fi realizat o secţiune longitudinală totală prin ea.


IV.30

Figura IV.47

35. Topiţi layer “Cote”. Dimensiunile înscrise pe reprezentarea plană corespund cu cele necesare pe reprezentarea 3D. Ele se găsesc în planul de secţionare a imaginii. Dacă aceste cote nu apar la topirea layer-ului, apelaţi comanda 3DORBIT şi reajustaţi puţin poziţia planului de clipping din faţă: coborâţi-l puţin în ferestra de clipping. Apoi închideţi ferestra de clipping şi încheiaţi comanda 3DORBIT.

36. Topiţi layer “Haşuri”. Oglindiţi haşura faţă de axa longitudinală, pentru a “haşura” întreaga secţiune.

37. Pe viewport-ul din stânga, ajustaţi imaginea prin ZOOM “Realtime”, pentru o bună încadrare în viewport.

38. Urmează pregătirea imaginilor pe formatul de hârtie virtuală, în vederea plotării. Treceţi în layout-ul “A3 tip X”.

39. Apelaţi caseta de proprietăţi a viewport-ului existent. Setaţi scara modelului în vieport-ul existent la 2:1 şi optaţi pentru “Yes” la rubrica “Hide plot”.

40. Ajustaţi dimensiunile şi poziţia viewport-ului şi deplasaţi-l spre stânga pe format. În partea dreaptă se rezervă spaţiu pentru două viewport-uri spaţiale.

41. Faceţi curent layer “0”. 42. Din meniul derulant “View”, selectaţi linia “Viewports”, optând pentru “New Viewports”.

Procedaţi similar ca şi în spaţiul modelului, numai că de data aceasta nu trebuie să optaţi pentru împărţirea viewport-ului curent. Plasaţi cele două viewport-uri izometrice nou create în spaţiul liber din dreapta.

43. Selectaţi pe contur cele două noi viewport-uri, apelaţi caseta lor de proprietăţi şi optaţi pentru “Yes” în linia “Hide plot”.

44. Este necesară maximizarea imaginii în cele două viewport-uri şi îngheţarea layer-ului pentru cote în aceste viewport-uri.

45. Intraţi în interiorul viewport-ului de jos, prin intermediul comutatorului pentru spaţiul de lucru de pe bara de stare (“Model or Paper Space”).

46. Din meniul derulant “Format”, lansaţi comanda LAYER. În caseta “Layer Properties Manager”, selectaţi layer “Cote” şi marcaţi opţiunea “Freeze in Active Viewport”. Selectaţi layer “Haşuri” şi marcaţi aceeaşi opţiune.


IV.3147. Optaţi pentru afişare de tip “Gouraud Shaded” şi ajustaţi imaginea în viewport. 48. Treceţi în viewport-ul de sus (dreapta), prin clic pe suprafaţa sa. Repetaţi paşii 46-47. 49. Treceţi în interiorul viewport-ului ortogonal, din stânga. Optaţi pentru afişare de tip

“Gouraud Shaded, Edges On”. Ajustaţi planele de clipping pentru a genera o imagine secţionată longitudinal. Atenţie: imaginea este valabilă pe ecran! Ea nu poate fi plotată ca atare pe hârtie. Urmăriţi vizibilitatea cotelor, a haşurii şi a axei longitudinale.

50. Reveniţi în spaţiul hârtiei, acţionând comutatorul spaţiului de lucru de pe bara de stare. 51. Setaţi variabila de sistem DISPSILH pe valoarea 1, pentru ca la ascunderea muchiilor

nevizibile, AutoCAD să genereze doar silueta corpului, nu şi muchiile intermediare. Pe prompter de comandă, tastaţi numele variabilei. La solicitarea AutoCAD, introduceţi noua valoare.

52. Testaţi cu “Print Preview” formatul creat. 53. Salvaţi din nou desenul sub numele de “AX10.dwg”.

IV.4.11. AX11 11. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze carcasa de rezistenţă din figură. Dimensiunile ei se determină de pe reţeaua izometrică, ştiind că un pas de reţea are valoarea 10 mm. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A (“Ax11.dwg”).

Figura IV.48

IV.4.12. AX12 12. Să se modeleze spaţial carcasa din problema precedentă. Să se prezinte modelul într-o imagine ortogonală şi una spaţială, pe un format standardizat (“AX12.dwg”).

IV.4.13. AX13 13. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze bucşa de trecere din figură. Dimensiunile ei se determină de pe reţeaua izometrică, ştiind că un pas de reţea are valoarea 10 mm. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A (“Ax13.dwg”).


IV.32

Figura IV.49

IV.4.14. AX14 14. Să se modeleze spaţial bucşa de trecere din problema precedentă. Să se prezinte modelul într-o imagine ortogonală şi una spaţială, pe un format standardizat (“AX14.dwg”).

IV.4.15. AX15 15. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze capacul din figură. Dimensiunile ei se determină de pe reţeaua izometrică, ştiind că un pas de reţea are valoarea 10 mm. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A (“Ax15.dwg”).

Figura IV.50

IV.4.16. AX16 16. Să se modeleze spaţial capacul din problema precedentă. Să se prezinte modelul într-o imagine ortogonală şi una spaţială, pe un format standardizat (“AX16.dwg”). Înapoi la începutul paginii


V.1

V. Tema V. Piese în două proiecţii ortogonale

V.1. Obiective Însuşirea modului de reprezentare în proiecţii ortogonale şi de dimensionare a pieselor

care necesită două proiecţii ortogonale, Modelarea spaţială a pieselor studiate şi obţinerea automată a vederilor ortogonale ale

acestora.

V.2. Noţiuni aplicate Reprezentarea în proiecţii ortogonale, alegerea proiecţiilor necesare, Înscrierea dimensiunilor în desene, Generarea solidelor 3D în medii CAD şi a vederilor ortogonale şi izometrice.

V.3. Bibliografie Capitolul 3 Capitolul 4 Capitolul 5

V.4. Exerciţii V.4.1. PRO2_1

1. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze contragreutatea din figură. Dimensiunile se determină de pe reprezentarea izometrică, ştiind că un pas de reţea este de 10 mm. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A la o scară potrivit aleasă.

Figura V.1

Tema V. Piese in doua proiectii ortogonale

V.21. Geometria piesei este o combinaţie de forme de revoluţie şi forme prismatice. Global,

piesa este generată din doi cilindri coaxiali, cu axa longitudinală în prelungire. Corpul de revoluţie este traversat de un canal prismatic, cu rol de ghidare, a cărui formă este o combinaţie de două paralelipipede.

2. Geometria piesei impune reprezentarea acesteia în două proiecţii ortogonale. 3. Poziţia de reprezentare este cea de pe figura de enunţ. 4. Una din proiecţii va fi vederea de sus, iar ca proiecţie principală se va desena o

secţiune care să pună în evidenţă configuraţia transversală a canalului prismatic. 5. Începeţi un desen nou utilizând şablonul “UPT-ET”. 6. Desenul începe cu realizarea vederii de sus. 7. Dimensiunile celor doi cilindri exteriori sunt: cel de la bază cu diametrul de 80 mm şi

înălţimea de 30 mm, iar cel de deasupra cu diametrul de 40 mm şi înălţimea de 15 mm.

8. Faceţi curent layer “Axe” şi trasaţi două axe perpendiculare de lungime 90 mm, intersectându-se pe mijloacele lor în punctul de coordonate 150,100.

9. Măriţi imaginea în zona de lucru prin ZOOM “Window”. 10. Declaraţi layer “Vizibile” ca fiind layer curent. 11. Pentru desenarea conturului exterior al vederii de sus, desenaţi un cerc cu centrul la

intersecţia axelor şi de diametru 80 unităţi (meniul derulant “Draw”, linia “Circle”, metoda “Center, Diameter”).

12. Desenaţi un alt cerc concentric cu primul, de diametru 40 de unităţi. El reprezintă conturul cilindrului mic, privit de la capăt:

Figura V.2

13. Lăţimea canalului în partea de sus, care este vizibilă pe această proiecţie, este de 10 mm. Dacă se consideră direcţia canalului faţă-spate, pe vederea de sus muchiile lui apar sub forma a două linii verticale paralele între ele, dispuse simetric faţă de axa verticală. Lungimea lor nu se poate calcula în mod direct, ci se obţine printr-o construcţie geometrică adecvată.

14. Trasaţi aceste muchii prin comanda LINE, asigurând o lungime mai mare decât cea necesară, astfel încât să depăşească la ambele capete conturul circular. (de exemplu LINE 155,50 155,150; LINE 145,50 145,150):


V.3

Figura V.3

15. Aplicaţi comanda TRIM (meniul derulant “Modify”), selectând cercul mare ca muchie tăietoare şi pe rând, cele 4 capete de segmente, ca obiecte de tăiat.

16. O nouă operaţie de tip TRIM va îndepărta porţiunile din conturul circular mic delimitate între cele două muchii liniare. Lansaţi din nou comanda TRIM şi selectaţi cele două segmente drept muchii tăietoare. Apoi, ca obiecte de tăiat, selectaţi pe rând, cele 2 puncte de pe figura de mai jos:

Figura V.4

17. Rezultatul este următorul:

Figura V.5

18. Muchiile vizibile de pe vederea de sus sunt redate integral. Tema V. Piese in doua proiectii ortogonale

V.419. Pentru a evideţia continuitatea canalului pe toată piesa, se desenează muchiile

acoperite reprezentând partea de bază a canalului, de lăţime 20 mm. 20. Faceţi curent layer “Acoperite”. 21. Trasaţi două linii verticale, simetrice faţă de axă, la distanţa de 20 unităţi una de

cealaltă (de exemplu LINE 140,50 140,150 LINE 160,50 160,150). 22. Lansaţi comanda TRIM (meniul derulant “Modify”) şi selectaţi conturul exterior ca şi

muchie tăietoare. Ca obiecte de tăiat, selectaţi capetele liniilor pe ambele părţi. Rezultatul este cel din figură:

Figura V.6

23. Pe proiecţia desenată, se marchează traseul de secţionare. Acesta coincide cu axa orizontală a proiecţiei. Se adaugă liniei de axă segmentele groase de capăt, săgeţile care indică direcţi privirii şi literele majuscule pentru identificarea secţiunii.

24. Faceţi curent layer “Notaţii”. 25. Prelungiţi axa orizontală cu 10 unităţi în fiecare parte. Puteţi proceda într-unul din următoarele

două moduri: Din meniul derulant “Modify”, selectaţi comanda LENGTHEN. Introduceţi opţiunea

DElta şi apoi valoarea 10. Selectaţi fiecare capăt al axei orizontale pentru a fi prelungit; apoi încheiaţi comanda. Pe prompter de comandă, selectaţi linia de axă. Se vizualizează gripps-urile.

Activaţi gripp-ul din stânga, prin clic pe el. Deplasaţi-l spre stânga, cu 10 unităţi. Faceţi clic pe noua poziţie. Procedaţi la fel cu gripp-ul din dreapta, deplasându-l spre dreapta cu 10 unităţi. Pentru a înlătura gripps-urile, tastaţi <Esc>,<Esc> sau, din meniul contextual asociat butonului drept al mouse-ului, selectaţi linia “Deselect All”.

26. Pentru a desena segmentul îngroşat, din meniul derulant “Draw”, apelaţi linia “Polyline”. Specificaţi ca punct de start, capătul din stânga al axei orizontale. Introduceţi apoi opţiunea “Width”, pentru a conferi lăţime liniei. Specificaţi valoarea 1 atât pentru lăţimea la începutul verigii (“Starting Width:”), cât şi pentru cea de la sfârşitul verigii (“Ending Width:”). Indicaţi o lungime de 10 unităţi spre dreapta pentru punctul următor. Încheiaţi polilinia printr-un răspuns nul.

27. Pentru desenarea săgeţii, se poate folosi tot o polilinie, sau se poate profita de comanda QLEADER, care desenează linii de indicaţie. Din meniul derulant “Dimension”, selectaţi linia “Leader” şi optaţi imediat pentru “Settings”. În panoul “Annotation” al casetei de dialog “Leader Settings”, marcaţi opţiunea “None” referitoare la tipul notaţiei; aceasta înseamnă că linia de indicaţie nu susţine nici o notaţie. Apoi închideţi prin “OK” caseta de dialog şi punctaţi în 100,100 (mijlocul


V.5segmentului îngroşat) pentru a începe săgeata. Următorul punct va fi pe verticală mai jos cu 15 unităţi. Încheiaţi comanda printr-un răspuns nul.

28. Apelaţi comanda TEXT (meniul derulant “Draw”, linia “Text”, opţiunea “Single Line Text”), pentru a nota majuscula de identificare a secţiunii. Optaţi pentru “Justify” şi apoi pentru “Right”, cu scopul de a alinia la dreapta textul. Punctaţi în 97,85 pentru a preciza punctul de aliniere. Impuneţi valoarea 5 pentru înălţimea caracterelor şi acceptaţi unghiul 0 pentru rotaţia liniei de bază. Conţinutul textului este majuscula A. Încheiaţi comanda prin două răspunsuri nule succesive:

Figura V.7

29. Pentru a obţine elementele de capăt ale traseului de secţionare pe partea sa dreaptă, copiaţi obiectele create pe stânga. Din meniul derulant “Modify” lansaţi comanda COPY. Apoi punctaţi în ordine, în 90,110 şi în 110,80. S-a realizat o selecţie de tip “Window”. Numai trei obiecte sunt incluse integral în dreptunghiul de selecţie, deci numai acestea au fost selectate (segmentul îngroşat, săgeata şi majuscula). Încheiaţi selectarea printr-un răspuns nul. Precizaţi apoi distanţa de copiere: 100,0. La întrebarea privind al doilea punct, daţi un răspuns nul. AutoCAD consideră valorile specificate ca o distanţă relativă în coordonate rectangulare. Rezultatul este următorul:

Figura V.8

30. Aplicaţi comanda ZOOM cu opţiunea “All”, pentru a vizualiza întregul desen. 31. Secţiunea preconizată va înlocui vederea din faţă. Ea va ocupa locul acesteia, fiind

plasată deasupra vederii deja desenate. 32. Cele două proiecţii sunt aliniate pe verticală şi au aceeaşi dimensiune orizontală de

gabarit.


V.6


33. Pentru o aliniere comodă a proiecţiilor, faceţi curent layer “Construcţii”. Veţi trasa două linii de construcţie verticale, care să delimiteze pe orizontală vederea de sus.

34. Declaraţi modurile Osnap “Quadrant” şi “Intersection” active. 35. Activaţi funcţia “Polar Tracking” cu un increment unghiular de 90º. 36. Comanda pentru linii de construcţie este localizată în meniul derulant “Draw”, pe linia

“Construction Line”. După lansare introduceţi opţiunea “Ver”. Apoi indicaţi quadrantul de vest şi respectiv cel de est ale conturului exterior pe proiecţia desenată, ca puncte prin care să treacă liniile de construcţie.

37. Măriţi acum imaginea în zona situată deasupra vederii existente. 38. Secţiunea transversală prin contragreutate prezintă simetrie stânga-dreapta. Se poate

desena deci pe jumătate, iar a doua jumătate să fie obţinută prin oglindire. Înălţimea secţiunii este de 30 mm + 15 mm = 45 mm.

39. Faceţi curent layer “Axe” pentru a trasa axa verticală a secţiunii. Ea trebuie să aibă aceeaşi coordonată X ca şi axa vederii de sus. Lungimea este de 45 mm + 6 mm. Desenaţi o linie de exemplu din 150,177, de lungime 51, pe verticală în sus.

40. Faceţi curent layer “Vizibile”. Se desenează în continuare conturul secţiunii, pe jumătatea dreaptă.

41. Se consideră baza secţiunii la cota de Y=180. Trasaţi o linie orizontală din punctul 150,180, spre dreapta, până la intersecţia cu linia de construcţie verticală. Aceasta este şi baza tronsonului cilindric mare. Deoarece înălţimea acestui tronson este de 30 mm, continuaţi cu o linie verticală de lungime 30 unităţi.

42. La înălţimea curentă, se găseşte treapta de trecere la diametrul mic. Diferenţa de diametre este de 80 mm – 40 mm = 40 mm. Treapta de trecere are valoarea semidiferenţei diametrelor, adică 40 mm/2, deci 20 mm. Desenaţi din punctul curent, în continuare, o linie orizontală spre stânga, lungă de 20 unităţi.

43. Tronsonul cilindric superior are înălţimea de 15 mm. Desenaţi mai departe o linie verticală de lungime 15 unităţi. Dacă cilindrul ar fi plin, baza superioară ar corespunde razei de 20 mm. Desenaţi deocamdată întregul segment superior, orizontal, spre stânga, de lungime 20 unităţi:

V.7

Figura V.9

44. Canalul prismatic este delimitat lateral de două muchii verticale, la distanţa de 10 mm una de cealaltă în partea de sus, şi respectiv de 20 mm una de cealaltă în partea de jos. Înălţimea porţiunii înguste este de 25 mm, iar a celei mai late de 10 mm.

45. Trasaţi o linie la distanţa de 5 unităţi faţă de axă, pe dreapta, începând din punctul 155,225, de lungime 25 unităţi pe verticală în jos:

Figura V.10

46. De aici, canalul se lărgeşte cu 10 mm. Trasaţi mai departe o linie orizontală spre dreapta, de lungime 5 unităţi, apoi, o linie verticală în jos, lungă de 10 unităţi, reprezentând peretele lateral al canalului. Continuaţi cu o linie orizontală spre stânga, pănă la axă, pentru a delimita suprafaţa inferioară a canalului prismatic:


Figura V.11

V.847. Înlăturaţi extremitatea stângă a muchiei superioare a secţiunii, cu ajutorul comenzii

TRIM:

Muchie tăietoare

Obiect de tăiat

Figura V.12

48. Pentru a obţine jumătatea stângă a secţiunii, apelaţi comanda MIRROR (meniul derulant “Modify”). Selectaţi toate muchiile vizibile ale secţiunii, NU şi axa, indicaţi capetele axei drept puncte ale liniei de oglindire şi răspundeţi negativ (“No”) la întrebarea privind eventuala ştergere a obiectelor originale.

49. Conturul secţiunii este trasat. Se trece la haşurarea suprafeţei secţionate. 50. Faceţi curent layer “Haşuri”. 51. Din meniul derulant “Draw”, selectaţi linia “Hatch”. Este necesar să specificaţi modelul

haşurii şi suprafaţa de haşurat. Pentru a preciza modelul, apăsaţi butonul , din dreptul rubricii “Pattern”, accesând astfel biblioteca de modele. Din grupul de modele “ANSI”, selectaţi modelul “ANSI31”. Închideţi prin “OK” subcaseta de modele. În caseta principală pentru haşurare, apăsaţi butonul “Select Objects”,

. Apoi selectaţi toate muchiile vizibile ale secţiunii (NU şi axa!). Încheiaţi selecţia şi reveniţi în caseta de haşurare. Acceptaţi prin “OK” haşura:


Figura V.13

52. Faceti curent layer “Notaţii” pentru a scrie deasupra secţiunii numele secţiunii. Apelaţi comanda TEXT (meniul derulant “Draw”, linia “Text”, opţiunea “Single Line Text”). Introduceţi cuvântul-cheie “Justify” şi apoi modul de aliniere “Center”. Precizaţi punctul 150,245 ca punct de aliniere a textului şi acceptaţi rotaţia de 0º a liniei de bază. Tastaţi textul A – A.

V.9

Figura V.14

53. În scopul înscrierii dimensiunilor, faceţi curent layer “Cote”. Pentru a cota comod secţiunea, îngheţaţi layer “Haşuri”. Îngheţaţi de asemenea layer “Construcţii”, deoarece rolul liniilor de construcţie s-a încheiat.

54. Cotaţi liniar, pe secţiune, dimensiunea pe orizontală a canalului prismatic, pe partea de sus şi respectiv pe partea sa de jos. Plasaţi cotele deasupra şi respectiv sub secţiune:

Figura V.15

55. Cotaţi liniar pe verticală, pe dreapta secţiunii, poziţia canalului prismatic faţă de baza piesei şi înălţimea de 10 unităţi a zonei largi:


Figura V.16

56. Înălţimea zonei înguste a canalului nu se cotează. Ea rezultă din diferenţa cotelor înscrise faţă de gabaritul piesei pe verticală.

V.1057. Cotaţi liniar, pe verticală, pe stânga secţiunii, înălţimea tronsonului mic şi gabaritul

piesei pe verticală:

Figura V.17

58. Cotaţi pe vederea de sus diametrul exterior şi diametrul cilindrului mic:

Figura V.18

59. Înscrierea cotelor este încheiată. Topiţi layer “Haşuri”. 60. Aplicaţi comanda ZOOM cu opţiunea “All”. 61. Pentru prezentarea pe un format de hârtie standardizat, treceţi în layout-ul “A4 tip Y”. 62. Selectaţi viewport-ul existent, stabiliţi scara de 1:1 pentru prezentarea modelului, apoi

ajustaţi dimensiunile şi poziţia viewport-ului, pentru a se încadra corect în format. 63. Completaţi rubricile indicatorului, prin editarea atributelor sale (meniul derulant

“Modify”, linia “Attribute”, opţiunea “Single”). 64. Salvaţi desenul sub numele “PRO2_1.dwg”.


V.11V.4.2. PRO2_2

2. Să se modeleze spaţial obiectul din problema precedentă. Să se prezinte apoi în vederile ortogonale necesare şi într-una spaţială, pe un format standardizat din seria A. 1. Începeţi un desen nou pe şablonul “UPT-ET”. 2. Forma geometrică a contragreutăţii este obţinută prin scăderea dintr-un corp de

revoluţie a unei combinaţii de două paralelipipede paralele adiacente, având aceeaşi lungime.

3. Pentru a urmări eficient generarea volumului, se împarte ecranul în trei viewport-uri, unul cu vedere spaţială şi două cu vederi ortogonale. Din meniul derulant “View”, selectaţi linia “Viewports” şi optaţi pentru “New Viewports”. Din lista de viewport-uri stnadard, alegeţi configuraţia “Three: Right”. Setaţi în fiecare viewport vederea din figura următoare:

Figura V.19

4. Faceţi clic pe viewport-ul vederii din faţă, situat în stânga-sus pe ecran. Astfel el devine viewport curent.

5. Faceţi curent layer “Axe” şi desenaţi axa verticală a obiectului, ca o linie verticală de lungime 55 unităţi.

6. Măriţi imaginea prin ZOOM “Window” în zona de lucru. 7. Modificaţi pasul de Snap la valoarea 5.


V.128. Faceţi curent layer “Vizibile”. 9. Desenaţi conturul exterior al piesei, pe o parte a axei, ignorând canalul prismatic(vezi

punctele 41-47). Trasaţi şi segmentul de închidere a conturului peste axă, pentru a delimita o zonă închisă.

10. Din meniul derulant “Draw”, lansaţi comanda REGION. Selectaţi conturul desenat. Aţi creat un obiect de tip regiune.

11. Pentru a genera corpul de revoluţie, din meniul derulant “Draw”, optaţi pentru “Solids” şi apoi pentru “Revolve”. Selectaţi regiunea drept obiect care se roteşte, apoi optaţi pentru “Object” la specificarea axei de revoluţie. Selectaţi axa longitudinală şi acceptaţi rotaţia pe 360º. AutoCAD a generat corpul de revoluţie din figură:

Figura V.20

12. Aplicaţi ZOOM “Window” pe fiecare viewport şi, dacă e necesar, panoramaţi imaginea prin comanda PAN, “Realtime”, pentru a îmbunătăţi modul de prezentare în ferestre.

13. Reveniţi în viewport-ul vederii din faţă! 14. Faceţi curent layer “Construcţii”. Maximizaţi imaginea în viewport. 15. Trasaţi profilul transversal al canalului, prin linii sau printr-o polilinie, dispunându-l

simetric faţă de axa longitudinală (vezi figura de mai jos, conturul roşu):

25

5

10

20

25

5

10

Figura V.21

16. Privit simultan, în toate cele 3 viewport-uri, acesta are aspectul următor: Lia DOLGA, Marian DĂNĂIAŢĂ, MIHAI REVENCU Desen tehnic pentru electrotehnică

V.13

Figura V.22

17. Transformaţi conturul într-o regiune sau într-o polilinie închisă. Pentru a-l transforma în regiune, din meniul derulant “Draw”, lansaţi comanda REGION. Selectaţi întregul contur roşu. AutoCAD comunică formarea unui obiect de tip “region”.

18. Deoarece planul curent XY al vederii din faţă se află pe axa longitudinală, profilul transversal al canalului s-a creat în centrul obiectului.

19. Faceţi curent viewport-ul vederii de sus, situat în stânga-jos pe ecran. 20. Prin extrudarea profilului, se va genera forma canalului. Pentru a genera canalul pe

toată mărimea obiectului, trebuie să mutaţi mai întâi profilul canalului la “marginea” corpului de revoluţie. Lansaţi comanda MOVE (meniul derulant “Modfy”), selectaţi conturul roşu şi introduceţi distanţa relativă 0,-40 la valoarea deplasării. Pentru al doilea punct, introduceţi un răspuns nul. AutoCAD va deplasa conturul roşu pe verticala vederii, mai jos cu 40 de unităţi, devenind tangent la conturul exterior.

21. Din meniul derulant “Draw”, selectaţi linia “Solids” şi opţiunea “Extrude”. Selectaţi conturul roşu. Specificaţi valoarea –80 ca înălţime de extrudare. Valoarea este negativă pentru ca extrudarea să se producă în spatele profilului. Acceptaţi unghiul de extrudare de 0º. AutoCAD generează un corp solid de forma canalului prismatic:

Figura V.23


V.1422. Faceţi curent layer “Vizibile”. 23. Pentru a finisa forma contragreutăţii, trebuie efectuată diferenţa booleeană între corpul

de revoluţie (albastru) şi cel extrudat (roşu). Din meniul derulant “Modify”, selectaţi linia “Solids Editing” şi optaţi pentru “Subtract”. În primul set de selecţie includeţi corpul albastru: acest set constituie “descăzutul” operaţiei. Încheiaţi primul set de selecţie. În al doilea set includeţi corpul roşu; acest set este “scăzătorul” operaţiei. După încheierea selecţiei, AutoCAD crează corpul compozit preconizat.

24. Afişaţi viewport-ul din dreapta şi cel din stânga-sus în mod “Gouraud Shaded” (meniul derulant “View”, linia “Shade”, opţiunea “Gouraud Shaded”). Pentru viewport-ul din stânga-jos o afişare de acelaşi tip ar fi neinteresantă:

Figura V.24

25. Pentru a prezenta modelul pe un format de hârtie, treceţi în layout-ul “A3 tip X”. 26. Faceţi curent layer “0”. 27. Setaţi variabila de sistem DISPSILH pe valoarea 1 (tastaţi numele variabilei pe

prompter de comandă şi introduceţi valoarea 1). 28. Ştergeţi viewport-ul existent. 29. Creaţi trei viewport-uri similare celor din spaţiul modelului (vezi pasul 3 al problemei).

În viewport-urile ortogonale optaţi pentru prezentarea modelului la scara 2:1. Aceeaşi scară este indicată şi pentru viewport-ul izometric.

30. Stabiliţi pentru toate viewport-urile opţiunea de ascundere a muchiilor nevizibile la plotare (prin intermediul casetei de proprietăţi).

31. Verificaţi cu “Print Preview” corectitudinea setărilor. 32. Completaţi rubricile variabile ale indicatorului şi salvaţi desenul sub numele

“PRO2_2.dwg”.

V.4.3. PRO2_3 3. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze miezul de ferită din figura următoare. Dimensiunile se vor determina de pe reprezentarea izometrică, ştiind că un pas de reţea este de 2 mm.


V.15

Figura V.25

1. Forma geometrică a piesei are la bază 4 cilindri coaxiali, în care există 4 crestături transversale simetrice. Muchiile crestăturilor sunrt racordate cu pereţii cilindrici. Crestăturile sunr realizate pe direcţii paralele cu cele două axe perpendiculare ale contururilor circulare.

2. Poziţia de reprezentare este cea din figura de enunţ. Piesa necesită două proiecţii ortogonale: proiecţia principală, care este o vedere perpendiculară pe axa longitudinală, şi o proiecţie laterală de tip secţiune frântă, jumătate prin crestătură, jumătate prin peretele vertical.

3. Începeţi un desen nou folosind şablonul “UPT-ET”. 4. Dimensiunile de gabarit sunt: Φ20 X10 mm. Se consideră unitatea de desenare

(drawing unit) egală cu 0.1 mm, adică modelul se desenează la scara 10:1. 5. Desenarea începe cu vederea de sus. 6. Faceţi curent layer “Axe” şi trasaţi cele două axe perpendiculare, de lungime

260 unităţi fiecare, intersectându-se în punctul de coordonate 130,150. 7. Măriţi imaginea în zona de lucru, prin ZOOM “Window”. 8. Setaţi modul Osnap “Intersection” activ. 9. Setaţi pasul de grilă la valoarea 2. Acesta va coincide cu pasul reţelei izometrice de pe

figura de enunţ. 10. Faceţi curent layer “Vizibile” şi desenaţi două cercuri concentrice, cu centrul la

intersecţia axelor şi de raze 20, respectiv 40 unităţi. 11. Desenaţi alte două cercuri concentrice cu precendetele, de raze 80 şi respectiv 100

unităţi.


V.16

Figura V.26

12. Partea cea mai laborioasă a desenului o constituie realizarea arcelor din crestăturile exterioare ale piesei. Acestea necesită câteva construcţii auxiliare.

13. Arcul de cerc mic din crestătură este racordat cu arcele laterale de rază 80 şi respectiv 100 unităţi. Centrele tuturor acestor arce de capăt se găsesc pe un cerc concentric cu conturul exterior şi de rază (100 – 80)/2=90 unităţi. Faceţi curent layer “Axe” şi desenaţi un cerc cu centrul la intersecţia axelor şi de rază 90.

14. Faceţi curent layer “Construcţii”. 15. Măriţi imaginea în zona cadranului 1 al desenului, ca în figură:

Figura V.27

16. Trasaţi o linie verticală la distanţa de 20 unităţi spre dreapta faţă de axă, astfel încât ea să intersecteze cele două cercuri de rază 80 şi respectiv 100 unităţi:


V.17

Figura V.28

17. Notaţi cu m intersecţia liniei roşii cu cercul de rază 90 unităţi, existent în layer “Axe”. 18. Trasaţi prin LINE raza care uneşte centrul cercurilor cu punctul m şi extindeţi această

rază până la cercul exterior (meniul derulant “Modify”, linia “Extend”, cercul exterior = muchie de graniţă, raza roşie = obiect de extins):

Figura V.29

19. Arcul de racordare are centrul în m şi capetele la intersecţia razei roşii cu cercurile albastre. Fie cele două puncte de intersecţie n şi p:

Figura V.30


V.1820. Faceţi curent layer “Vizibile”. 21. Din meniul derulant “Draw”, lansaţi comanda ARC, selectând metoda “Start, Center,

End”. Indicaţi punctul de start în n, centrul arcului în m şi punctul de sfârşit în p (profitaţi de funcţionarea modului Osnap “Intersection”).

Figura V.31

22. Arcul desenat este racordat în punctele n şi p cu cele două cercuri: mn este rază de capăt pentru arcul mic, dar aparţine şi razei cercului mare, deci este perpendiculară pe ambele contururi circulare în punctul n (conform proprietăţii razei de a fi perpendiculară pe contur). Ca urmare, perpendiculara pe rază în punctul n, adică tangenta, este aceeaşi pentru ambele obiecte: arc şi cerc. Acelaşi raţionament este valabil şi pentru punctul p.

23. Îngheţaţi layer “Construcţii”. 24. Oglindiţi arcul faţă de axa verticală, spre a obţine arcul simetric din crestătură. Din

meniul derulant “Modify”, selectaţi comanda MIRROR. Selectaţi arcul şi specificaţi două puncte de pe axa verticală, diferite între ele, pentru a defini linia de oglindire. Optaţi pentru “No” la întrebarea privind ştergerea obiectului original.

25. Micşoraţi imaginea, pentru a vizualiza întregul contur exterior. 26. Setaţi grila le un pas de 10 unităţi. 27. Pentru a obţine arcele corespunzătoare tuturor crestăturilor, aplicaţi comanda de

multiplicare ARRAY (meniul derulant “Modify”). Selectaţi cele două arce şi optaţi pentru multiplicare polară (“Polar”). Precizaţi numărul de 4 exemplare şi unghiul de 360º, cu opţiunea de rotire a obiectelor prin multiplicare:

Figura V.32


V.1928. Înlăturarea fragmentelor inutile din cercul de rază 80 se realizează prin comanda

TRIM (meniul “Modify”). În categoria “Cutting edges”, selectaţi toate cele 8 arce, iar în categoria “Object to trim”, selectaţi pe rând, porţiunile din cerc de pe cele 4 axe:

Figura V.33

29. Desenarea propriu-zisă a vederii este încheiată. Urmează marcarea pe vedere a traseului de secţionare. Acesta corespunde unei secţiuni frânte. Deasupra axei orizontale, traseul coincide cu axa verticală, iar sub axa orizontală, traseul trece peste raza mediană a miezului.

30. Faceţi curent layer “Notaţii”. 31. Desenaţi printr-o polilinie un segment de lăţime 1 unitate, între punctele 130,280 şi

130,260. Acesta este segmentul îngroşat. 32. Din meniul derulant “Dimension”, selectaţi linia “Leader”, pentru a crea săgeata pentru

direcţia privirii. Imediat după lansare, introduceţi opţiunea “Settings”. În caseta “Leader Settings”, activaţi panoul “Annotation”. Marcaţi opţiunea “None” la tipul de notaţie ataşat liniei, adică nici o notaţie. Închideţi caseta “Leader Settings” şi indicaţi mijlocul segmentului îngroşat ca punct de plecare pentru leader. Al doilea punct va fi cu 20 de unităţi pe orizontală spre stânga.

33. Extremitatea de jos a traseului de secţionare se obţine prin oglindirea extremităţii de sus. Unghiul dintre cele două jumătăţi ale traseului este de 135º. Setaţi incrementul funcţiei “Polar Tracking” la 22.5º, care este un divizor al unghiului de 135º. Asiguraţi-vă că funcţia “Polar Tracking” este activă.

34. Deoarece unghiul care va trebui să fie interceptat are valoarea 67.5º, pentru a-l citi corect, din meniul derulant “Format” selectaţi linia “Units” şi optaţi pentru afişarea cu precizie de o cifră la partea zecimală a valorilor unghiulare.

35. Aplicaţi comanda MIRROR asupra segmentului îngroşat şi săgeţii. Drept linie de oglindire, interceptaţi raza care merge pe direcţia 157.5º (aceasta face cu verticala unghiul de 67.5º):


V.20

Figura V.34

36. Lângă săgeţi, înscrieţi literele majuscule care identifică secţiunea, cu o înălţime a caracterelor de 5 unităţi.

37. Trasaţi segmentele îngroşate care trebuie există la schimbarea de direcţie a traseului de secţionare. Folosiţi tot o polilinie (meniul derulant “Draw”, linia Polyline”), între punctele 130,160 @10<-90 @10<225.

38. Faceţi curent layer “Axe”. Trasaţi o linie, din centrul vederii, la 225º, de lungime 130 unităţi. Traseul de secţionare este acum marcat integral:

Figura V.35

39. Desenarea continuă cu realizarea secţiunii frânte. Aceasta va fi plasată în dreapta vederii existente, vedere faţă de care va fi aliniată pe orizontală.


V.2140. Pentru o aliniere comodă, topiţi şi faceţi curent layer “Construcţii”. 41. Desenaţi 4 linii de construcţie orizontale (meniul derulant “Draw”, linia “Construction

Line”, opţiunea “Hor”), care trec prin următoarele puncte ale vederii existente: quadrantul de nord al conturului exterior, punctul n, punctul p, quadrantul de sud al conturului exterior.

Figura V.36

42. Faceţi curent layer “Axe”. 43. Trasaţi axa longitudinală a proiecţiei, aliniată pe orizontală cu axa orizontală de pe

vederea alăturată. Aceasta va fi o linie din 275,150, de lungime 110 unităţi, pe direcţia orizontală spre dreapta.

44. Faceţi curent layer “Vizibile”. 45. Se desenează jumătatea de secţiune aflată deasupra axei orizontale. 46. Desenaţi baza piesei, pe jumătatea superioară a proiecţiei printr-o linie verticală, între

punctele 280,150 şi 280,250, punct în care se şi intersectează cu prima linie de construcţie.

47. De aici, continuaţi spre dreapta, cu o linie orizontală de lungime 20 de unităţi, reprezentând înălţimea bazei piesei. Ea coincide ca direcţie cu prima linie de construcţie.

48. Urmează un segment vertical, de lungime 60 de unităţi, reprezentând diferenţa de raze între cercul exterior şi cel interior de rază 40 de unităţi:


V.22

Figura V.37

49. Pe partea interioară, înălţimea miezului este de 8 mm, deci 80 de unităţi pe desen; de aceea, duceţi din punctul curent un segment orizontal spre dreapta, de lungime 80.

50. Segmentul următor coboară pe verticală, până pe axa orizontală. 51. Se completează şi linia orizontală de lungime 100 de unităţi, corespunzând canalului

axial străpuns prin miez:

Figura V.38


V.2352. În dreptul punctului n pe partea suprioară a secţiunii va apare generatoarea limită a

zonei racordate a miezului. Desenaţi o linie orizontală plasată pe a doua linie de construcţie (linia prin n), de lungime 80 de unităţi, începând de la baza miezului spre dreapta (linia îngroşată pe figură):

Figura V.39

53. Coborâţi o verticală din punctul curent, până intersectează celelalte muchii vizibile. 54. Opţional, pe a treia linie de construcţie, care trece prin punctul p, se poate trasa o

muchie fictivă, reprezentând muchia dintre cele două suprafeţe cilindrice racordate: cea de crestătură şi restul peretelui.

55. Faceţi curent layer “Fictive”. 56. Desenaţi o linie orizontală, peste a treia linie de construcţie, linia prin p, care să nu

atingă muchiile vizibile. Ea va fi muchia fictivă.

Figura V.40


V.2457. Pentru desenarea jumătăţii de secţiune aflate sub axă, sunt necesare construcţii

ajutătoare pe vederea anterioară. Măriţi imaginea ca în figura de mai jos:

Figura V.41

58. Faceţi curent layer “Construcţii”. 59. Din punctul notat cu a pe figură, reprezentând intersecţia dintre arcul mic şi cel mare

de rază 80 de unităţi, duceţi o perpendiculară pe traseul de secţionare:

Figura V.42

60. Din centrul arcului de racordare ce trece prin a, adică din punctul b, duceţi raza perpendiculară pe linia roşie tocmai creată. Extindeţi această linie, până intersectează arcul mic în punctul c (meniul derulant “Modify”, comanda EXTEND):


V.25

Figura V.43

61. Din punctul c, duceţi o perpendiculară pe braţul inferior al traseului de secţionare. 62. Din punctul d, simetricul lui b faţă de axa verticală, duceţi o perpendiculară pe ultima

linie:

Figura V.44

63. Ultima linie intersectează arcul mic albastru în punctul b. Din acest punct, duceţi o perpendiculară pe traseul de secţionare:


V.26

Figura V.45

64. Picioarele celor trei perpendiculare pe traseul de secţionare sunt punctele 1, 2, 3 (vezi figura de mai jos). Ele sunt proiecţiile punctelor de pe contur pe direcţia de secţionare considerată.

65. Desenaţi un arc de cerc prin metoda “Start, Center, End”, care începe în punctul 1, are centrul în centrul proiecţiei şi se termină pe axa verticală (unde se obţine punctul 4):

Figura V.46

66. Desenaţi câte un arc similar prin punctele 2 şi 3 (începutul în punctul x, centrul în centrul proiecţiei, sfârşitul pe axa verticală), obţinând pe axa verticală punctele 5 şi 6:


V.27

Figura V.47

67. Punctele 4, 5, 6 sunt proiecţiile punctelor importante de pe contur pe direcţia de secţionare considerată.

68. Duceţi linii de construcţie orizontale prin punctele 4, 5, 6:

Figura V.48

69. Faceţi curent layer “Vizibile”. 70. Aplicaţi un ZOOM “All”. 71. Desenaţi baza piesei sub axa orizontală, pe jumătatea inferioară a proiecţiei, printr-o

linie verticală, între punctele 280,150 şi 280,50. Aţi ajuns pe linia de construcţie


V.28inferioară. De aici, spre dreapta, trasaţi conturul exterior al piesei, ca o linie orizontală de lungime 100 unităţi.

72. În continuare, secţiunea trece prin miezul lateral. Trasaţi grosimea lui, de 20 de unităţi, sub forma unei linii verticale în sus. Apoi construiţi peretele interior, ca o linie orizontală spre stânga, de lungime 80 de unităţi:

Figura V.49

73. Secţiunea trece apoi spre miezul interior, printr-o diferenţă de raze de 40 unităţi, desenată ca o linie verticală în sus, spre axă, de lungime 40. Redaţi acum peretele interior, printr-o orizontalăde lungime 80, spre dreapta:

Figura V.50

Lia DOLGA, Marian DĂNĂIAŢĂ, MIHAI REVENCU Desen tehnic pentru electrotehnică 74. Continuaţi conturul secţiunii printr-un segment vertical până la axă.

V.2975. Trasaţi apoi generatoarea canalului axial străpuns pe această parte a secţiunii, ca o

linie orizontală, de lungime 100 de unităţi, paralelă cu axa orizontală, la distanţa de 20 de unităţi de aceasta:

Figura V.51

76. Pe liniile de construcţie prin punctul 4 şi punctul 5, trasaţi segmentele orizontale de lungime 80 (muchiile marcate cu cerculeţ pe figura următoare):

Figura V.52

77. Uniţi extremităţile din dreapta ale acestor muchii cu muchiile vizibile de deasupra şi respectiv de sub ele (vezi marcajele pe figura de mai jos): Tema V. Piese in doua proiectii ortogonale

V.30

Figura V.53

78. Faceţi curent layer “Fictive” şi trasaţi muchia fictivă corespunzătoare punctului a, proiectat în punctul 6. Desenaţi-o printr-o linie orizontală care nu atinge muchiile vizibile, poziţionată pe linia de construcţie ce trece prin 6 (vezi marcajul cu cerculeţ):

Figura V.54

79. Îngheţaţi layer “Construcţii”. 80. Faceţi curent layer “Haşuri”. 81. Apelaţi comanda de haşurare din meniul derulant “Draw”. Optaţi pentru model

“ANSI31”, apoi punctaţi în interiorul zonelor de haşurat şi aplicaţi haşura:


V.31

Figura V.55

82. Scrieţi numele secţiunii deasupra acesteia: A – A. 83. Faceţi curent layer “Cote”, pentru a înscrie dimensiunile. O posibilă cotare

satisfăcătoare este redată în continuare:


Figura V.56

V.3284. Deoarece desenul este realizat la scara 10:1, este necesară modificarea coeficientului

aplicat dimensiunilor măsurate de AutoCAD, astfel încât valoarea afişată să fie cea reală. În acest scop, din meniul derulant “Dimension”, selectaţi linia “Style”. Selectaţi stilul de cotare “Standard” şi apăsaţi butonul “Modify”. În caseta de modificări, selectaţi panoul “Primary Units”. În stânga-jos, în rubrica “Scale factor”, înscrieţi valoarea 0.1, apoi închideţi corect ambele casete. AutoCAD actualizează automat valorile cotelor, micşorându-le de 10 ori, adică la valoarea lor reală.

85. Scurtaţi capetele axelor acolo unde e cazul. 86. Prezentarea pe layout se poate realiza selectând layout-ul “A3 tip X”. 87. Selectaţi viewport-ul curent, apelaţi caseta sa de proprietăţi şi stabiliţi scara de afişare

a modelului în viewport de 1:1. 88. Pentru a reuşi încadrarea pe format, mai trebuie probabil să ajustaţi cotele

(plasându-le cât mai aproape de contur), precum şi marginile viewport-ului. 89. Completaţi rubricile indicatorului, prin editarea atributelor acestuia. Atenţie la scară!

Modelul însuşi este realizat 10:1! 90. Salvaţi desenul sub numele “PRO2_3.dwg”.

V.4.4. PRO2_4 4. Să se modeleze spaţial miezul de ferită din problema precedentă. Să se prezinte desenul în vederile ortogonale necesare şi într-o imagine spaţială, pe un layout adecvat. 1. Parcugeţi paşii 1-28 din problema precedentă. 2. Aplicaţi comanda TRIM, pentru a tăia conturul circular pe exterior, între arcele de

racordare (chiar porţiunile aflate pe axele vederii). Ca muchii tăietoare, selectaţi cele 8 arce de racordare, iar ca obiecte tăiate, cercul exterior pe porţiunile necesare:

Figura V.57

3. Lansaţi comanda REGION (meniul derulant “Draw”) şi selectaţi cele 16 elemente de pereţi laterali ai miezului, pentru a forma regiuni (vezi figura de mai jos):


V.33

Figura V.58

4. Împărţiţi ecranul în 3 viewport-uri, după indicaţiile din figura următoare:

Figura V.59


V.345. Faceţi curent viewport-ul din stânga-sus şi stabiliţi o afişare de tip “Gouraud Shaded”

(meniul derulant “View”, linia “Shade”, …). 6. Faceţi curent viewport-ul din dreapta şi stabiliţi acelaşi tip de afişare. 7. Faceţi curent viewport-ul din stânga-jos. 8. Aplicaţi comanda EXTRUDE (meniul derulant “Draw”, linia “Solids”, opţiunea

“Extrude”), pentru a extruda cele 4 regiuni pe o înălţime de 80 unităţi la unghi 0º.

Figura V.60

9. Creaţi un cilindru circular drept (meniul derulant “Draw”, linia “Solids”, …), cu centrul la intersecţia axelor (130,150), de rază 100 de unităţi, şi de înălţime –20 unităţi. Înălţimea se specifică negativă pentru a genera cilindrul în jos, pe axa Z.

10. Ştergeţi cercurile interioare încă existente pe desen. 11. Reuniţi cele 5 corpuri existente, adică cilindrul şi cele 4 obţinute prin extrudare (meniul

derulant “Modify”, linia “Solids Editing”, opţiunea “Union”). 12. Desenaţi un cilindru cu centrul la intersecţia axelor, de rază 40 şi înălţime 80. 13. Reuniţi acest cilindru cu corpul existent. 14. Desenaţi un cilindru cu centrul în 130,150,-20, de rază 20 şi înălţime 100. Cota

negativă Z=-20 este necesară pentru a poziţiona cilindrul la baza piesei. 15. Scădeţi booleean din corpul mare acest ultim cilindru. În acest scop, din meniul

derulant “Modify”, selectaţi linia “Solids Editing” şi apoi optaţi pentru “Subtract”. În primul set de selecţie, includeţi corpul mare, iar în cel de-al doilea set, ultimul cilindru.

16. Modelul spaţial este realizat, la scara 10:1. 17. Faceţi curent viewport-ul din stânga-sus. Micşoraţi mult imaginea prin ZOOM

“Realtime”. 18. Din meniul derulant “View”, lansaţi comanda 3DORBIT. Apăsaţi butonul drept al

mouse-ului şi selectaţi opţiunea “More”, apoi “Adjust Clipping Planes”. 19. Mutaţi fereastra “Adjust Clipping Planes” pe partea dreaptă a ecranului. 20. Verificaţi în această fereastră ca numai planul de clipping din faţă să fie activ (Front

Clipping Plane On), iar cel din spate să fie inactiv.


V.3521. Duceţi cursorul pe linia care evidenţiază planul de clipping din faţă şi deplasaţi planul

de clipping din faţă până la jumatatea corpului, al intersecţia axelor. Închideţi fereastra de clipping şi măriţi imaginea în viewport-ul din stânga-sus prin ZOOM “Realtime”.

22. Puteţi vizualiza acum interiorul obiectului, simulând o secţionare:

Figura V.61

23. Pentru prezentarea în layout, procedaţi ca şi în problemele similare precedente. 24. Salvaţi desenul sub numele “PRO2_4.dwg”.

V.4.5. PRO2_5 5. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze membrama de cauciuc aparţinând unui buton electric de pornire/oprire, din figura următoare. Dimensiunile se determină de pe reţeau izometrică, ştiind că un pas de reţea este de 5 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat, la o scară potrivit aleasă (“PRO2_5.dwg”).

Figura V.62


V.361. Se consideră o semisecţiune longitudinală şi o vedere de la unul din capete. Deoarece

numărul de detalii este acelaşi, este indiferent dacă se alege vederea de sus sau cea de jos.

2. Piesa se desenează în poziţia din figura de enunţ. 3. Jumătatea în vedere se plasează pe stânga axei verticale, iar cea în secţiune pe dreapta axei. 4. Membrana are grosime de perete constantă. La haşurare, aceasta se înnegreşte

complet, deoarece lăţimea secţiunii pe desen este mai mică decât 2 mm. Pentru aceasta, modelul de haşurare ales este “Solid”, din grupa “Other predefined”.

V.4.6. PRO2_6 6. Să se modeleze spaţial obiectul din problema precedentă. Să se prezinte pe un layout adecvat, din gama celor standardizate de tip A, vederile ortogonale necesare şi o vedere spaţială potrivit aleasă (“PRO2_6.dwg”). 1. Piesa se modelează ca un corp de revoluţie, generat prin rotirea conturului secţiunii

longitudinale. În pasul următor se aplică cele 4 orificii, prin scăderea unor cilindri din corpul de revoluţie.

V.4.7. PRO2_7 7. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze corpul unui buton electric de pornire/oprire, din figura următoare. Dimensiunile se determină de pe reţeau izometrică, ştiind că un pas de reţea este de 5 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat, la o scară potrivit aleasă (“PRO2_7.dwg”).

Figura V.63


V.371. Piesa necesită 2 proiecţii ortogonale: o secţiune longitudinală şi o vedere de capăt. 2. Existenţa orificiului transversal străpuns impune traseul de secţionare în lungul axei

acestui orificiu. 3. Nervurile laterale NU se haşurează în secţiunea longitudinală, deoarece planul de

secţionare considerat trece în lungul nervurilor.

V.4.8. PRO2_8 8. Să se modeleze spaţial obiectul din problema precedentă. Să se prezinte pe un layout adecvat, din gama celor standardizate de tip A, vederile ortogonale necesare şi o vedere spaţială potrivit aleasă (“PRO2_8.dwg”).

V.4.9. PRO2_9 9. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze carcasa de rezistenţă din figura următoare. Dimensiunile se determină de pe reţeau izometrică, ştiind că un pas de reţea este de 10 mm. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat, la o scară potrivit aleasă (“PRO2_9.dwg”).

Figura V.64

1. Carcasa necesită două proiecţii ortogonale: o semisecţiune longitudinală şi o vedere de capăt. Planul de secţionare trebuie să treacă prin crestătura laterală.

2. Desenarea începe neapărat cu vederea de sus. 3. Pentru a determina muchia laterală a crestăturii pe secţiune, se trasează linii de

construcţie:


V.38

Figura V.65

V.4.10. PRO2_10 10. Să se modeleze spaţial obiectul din problema precedentă. Să se prezinte pe un layout adecvat, din gama celor standardizate de tip A, vederile ortogonale necesare şi o vedere spaţială potrivit aleasă (“PRO2_10.dwg”).

V.4.11. PRO2_11 11. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze discul din figura următoare. Dimensiunile se determină de pe reţeaua izometrică, ştiind că un pas al acesteia este de 10 mm. Să se prezinte desenul pe un layout adecvat.

Figura V.66


V.39


V.4.12. PRO2_12 12. Să se modeleze spaţial obiectul din problema precedentă. Să se prezinte pe un layout adecvat, din gama celor standardizate de tip A, vederile ortogonale necesare şi o vedere spaţială potrivit aleasă (“PRO2_12.dwg”). Înapoi la începutul paginii

VI.1

VI. Tema VI. Piese complexe

VI.1. Obiective Însuşirea modului de reprezentare în proiecţii ortogonale şi de dimensionare a pieselor

care necesită mai multe proiecţii ortogonale, Modelarea spaţială a pieselor studiate şi obţinerea automată a vederilor ortogonale ale

acestora.

VI.2. Noţiuni aplicate Reprezentarea în proiecţii ortogonale, alegerea proiecţiilor necesare, Realizarea secţiunilor de diferite tipuri, Înscrierea dimensiunilor în desene, Generarea solidelor 3D în medii CAD şi a vederilor ortogonale şi izometrice.

VI.3. Bibliografie Capitolul 3 Capitolul 4 Capitolul 5

VI.4. Exerciţii VI.4.1. PRON_1

1. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze corpul de trecere din figură. Piesa prezintă o simetrie globală în raport cu fanta centrală.

Tema VI. Piese complexe Figura VI.1

VI.2Dimensiunile şi poziţiile diferitelor orificii sunt prezentate în continuare: 1: diametru 2.98 mm, poziţia axei: orizontală, la 5.2 mm pe orizontală spre

dreapta faţă de orificiul 2 şi 8.2 mm pe verticală în sus faţă de 2; 2: diametru 8 mm, poziţia axei: orizontală, la 18 mm de la muchia verticală din

faţă a piesei şi 11.5 mm de la muchia orizontală superioară a piesei; 3: diametru 5 mm, poziţia axei: orizontală, la 4 mm de la muchia verticală din

faţă a piesei şi 11.5 mm de la muchia orizontală superioară a piesei; se găseşte pe aceeaşi orizontală cu 2; 4: filet M8, poziţia axei: verticală, centrală, în planul de simetrie al piesei şi în

planul axei longitudinale a orificiului 3. toate orificiile sunt străpunse şi teşite conic la intrare, spre exteriorul piesei, cu

0.5x45º; 5: ambele prelucrări sunt dispuse simetric faţă de planul de simetrie vertical al

piesei; adâncime pe orizontală în piesă: 11 mm, lăţime pe orizontală 5.3 mm, dimensiune pe verticală 21.5 mm în total (vezi figura):

21.5

5.3

11

Figura VI.2

Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A la o scară potrivit aleasă. 1. Piesa necesită 3 vederi ortogonale şi o secţiune. Datorită coplanarităţii axelor orificiilor

2 şi 3, secţiunea va fi una plană, orizontală, care să conţină axele acestor orificii. Pe una din vederi se poate realiza o secţiune parţială, pentru a face vizibil orificiul filetat pe lungimea sa.

2. Vederea din faţă va prezenta orificiile 1, 2, 3 văzute de la capăt. 3. Datorită complexităţii piesei, este indicat să se traseze pe vederi şi muchiile acoperite. 4. Începeţi desenul utilizând şablonul “UPT-ET”. 5. Activaţi funcţia “Polar Tracking”, cu un increment unghiular de 90º. 6. Faceţi curent layer ”Vizibile” şi desenaţi conturul exterior al vederii din faţă, astfel încât

colţul din stânga-sus să fie situat în punctul de coordonate 160,200. Se va trasa întâi tot dreptunghiul de încadrare a feţei, iar după aceea se vor teşi colţurile. Utilizând o polilinie, şi parcurgând conturul în sens antiorar, secvenţa de lucru este:


VI.3 PLINE Specify start point: 160,200 Current line-width is 0.0000 Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: 33.5 (pe irul de tracking la -90º) f Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: 26.5 (pe irul de tracking la 0º) f Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: 33.5 (pe irul de tracking la 90º) f Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: c 7. Măriţi imaginea în zona de lucru prin ZOOM “Window”. 8. Deoarece mai multe elemente ale feţei se raportează la colţul din stânga-sus,

translataţi originea sistemului de coordonate în acest punct, definind astfel un nou sistem de coordonate (un “User Coordinate System”, pe scurt “UCS”). În acest scop, din meniul derulant “Tools”, selectaţi linia “Move UCS”. Punctaţi în 160,200. AutoCAD realizează translaţia dorită. Acum punctul de coordonate 0,0 este chiar colţul din stânga-sus al dreptunghiului desenat.

9. Din meniul derulant “Modify”, apelaţi comanda CHAMFER, pentru a teşi colţurile pe partea stângă. Introduceţi opţiunea “Distance”. Specificaţi ambele distanţe de teşire ca fiind de 9.5 unităţi.

10. Apelaţi din nou CHAMFER şi selectaţi pe rând muchia verticală din stânga şi cea orizontală de sus ca obiecte care se teşesc.

11. Apelaţi comanda CHAMFER şi optaţi din nou pentru “Distance”. Acum specificaţi ambele distanţe de teşire de 8 unităţi.

12. O nouă lansare a comenzii CHAMFER permite indicarea muchiei verticale din stânga şi a celei orizontale de jos ca obiecte ale teşirii. Aţi obţinut următorul contur:

Figura VI.3

13. Declaraţi modurile Osnap “Intersection” , “Center” şi “Endpoint” active.

Tema VI. Piese complexe

VI.414. Activaţi funcţia “Osnap Tracking”, apăsând butonul “OTRACK” de pe bara de stare. Cu

aceste pregătiri, vă veţi putea raporta uşor la muchiile diferitelor feţe. 15. Veţi desena orificiul 3 privit de la capăt. 16. Din meniul derulant “Draw”, lansaţi comanda CIRCLE, cu metoda “Center, Diameter”.

Drept punct de centru, specificaţi 4,-11.5. Introduceţi valoarea 5 pentru diametru. 17. Desenaţi orificiul 2, ca un cerc cu centrul în 18,-11.5 şi de diametru 8 unităţi. 18. Veţi desena orificiul 1, ca un cerc cu centrul raportat la cel al orificiului 2. Lansaţi

comanda CIRCLE, optând pentru metoda “Center, Diameter”. La cererea privind poziţia centrului, localizaţi pe bara de intrumente “Standard” butonul “Temporary Tracking Point” şi apăsaţi-l:

Figura VI.4

19. AutoCAD solicită poziţia punctului de referinţă temporar. Duceţi cursorul deasupra centrului ultimului cerc, fără să faceţi clic. La interceptarea centrului, deplasaţi cursorul spre dreapta pe orizontală, astfel încât să apară firul de tracking. Tastaţi distanţa 5.2:

Lia DOLGA, Marian DĂNĂIAŢĂ, MIHAI REVENCU Desen tehnic pentru electrotehnică Figura VI.5

VI.520. AutoCAD mută punctul de tracking corespunzător, cu 5.2 unităţi mai la dreapta.

Figura VI.6

21. Cele două puncte de referinţă temporare succesive sunt marcate prin mici cruciuliţe (roşie, verde).

22. Nu faceţi clic! Puneţi firul de tracking pe verticală în sus şi tastaţi distanţa 8.2. 23. Acest punct devine centrul noului cerc. Introduceţi valoarea 2.98 pentru diametru.

Figura VI.7

24. Teşirea conică de capăt a oricăruia dintre orificii se vede sub forma unui cerc concentric cu cel de bază, având raza cu 0.5 unităţi mai mare. Pentru construcţia acestuia, se poate aplica comanda OFFSET. Dezactivaţi temporar modurile Osnap active (prin clic pe butonul OSNAP de pe bara de stare) şi lansaţi comanda OFFSET (meniul derulant “Modify”). Setaţi o distanţă de 0.5 unităţi pentru construcţia obiectului paralel. Apoi selectaţi unul din cercurile de bază şi indicaţi un punct în afara sa pentru a desena cercul de teşire. Repetaţi selecţia pe celelalte două cercuri.

25. Reactivaţi modurile Osnap anterior active, apăsând butonul OSNAP de pe bara de stare.


VI.626. Trasaţi muchia orizontală care delimitează zona teşită inferioară. Începeţi linia de la

intersecţia teşirii, deplasaţi cursorul spre dreapta şi punctaţi la intersecţia firului de tracking cu muchia verticală dreaptă:

Figura VI.8

27. Faceţi curent layer “Acoperite” şi trasaţi muchiile liniare acoperite pe această vedere; LINE 0,-21.5 ;puneţi firul de tracking pe orizontală spre dreapta şi tastaţi distanţa

11; puneţi firul de tracking pe verticală în sus şi faceţi clic la intersecţia firului cu muchia superioară a vederii. LINE 0,-19.5 puneţi firul de tracking pe orizontală spre dreapta şi faceţi clic la

intersecţia firului cu muchia din dreapta a piesei.

Figura VI.9

28. Faceţi curent layer “Axe” şi desenaţi axa longitudinală a orificiului filetat (numărul 4). Această axă este verticală pe desen. Începeţi linia din punctul 18,-19 şi trasaţi-o pe verticală în jos de lungime 16.5.


VI.729. Marcaţi centrele celor 3 orificii prin linii de axă care depăşesc contururile circulare cu 2

unităţi. 30. Faceţi din nou curent layer “Acoperite”. 31. Desenaţi generatoarele orificiului filetat, de o parte şi de alta a axei, la distanţele de 4

unităţi de axă. Acestea corespund fundului de filet al orificiului. 32. Duceţi cu ajutorul comenzii OFFSET (meniul derulant “Modify”) la distanţa de 0.5

unităţi, două paralele la generatoarele în cauză, plasate spre axă. Acestea reprezintă vârful filetului orificiului, care nu se cotează pe desen.

Figura VI.10

33. Vederea din faţă este încheiată. 34. Se trece la realizarea vederii din stânga. Aceasta va fi plasată pe desen la dreapta

celei din faţă, aliniată pe orizontală cu prima. 35. Faceţi curent layer “Vizibile”. 36. Micşoraţi aproximativ de 2 ori imaginea prin ZOOM “Out” şi deplasaţi-o spre stânga,

prin PAN “Realtime”. 37. Considerând un spaţiu pe orizontală între proiecţii, începeţi desenarea conturului

printr-o linie sau o polilinie din punctul de coordonate 100,0 exprimate în actualul sistem de coordonate. Interceptaţi direcţiile în continuare cu firul de tracking. Continuaţi pe verticală în jos, cu 33.5, la dreapta pe orizontală cu 36 de unităţi, pe verticală în sus cu 33.5 şi închideţi conturul prin “Close”.

38. Mutaţi originea sistemului curent de coordonate la mijlocul laturii orizontale inferioare a proiecţiei (meniul derulant “Tools”, linia “Move UCS”, mod Osnap “Midpoint” aplicat pe latura respectivă):

Figura VI.11


VI.839. Faceţi curent layer “Axe” şi desenaţi axa verticală de simetrie a vederii, depăşind sus

şi jos conturul exterior cu 2 unităţi. 40. Trasaţi axa longitudinală a orificiului 1 pe această proiecţie, ca o linie orizontală,

aliniată cu cetrul cercului corespunzător de pe vederea din faţă. Aplicaţi funcţia “Osnap tracking” pe centrul cercului vizat, cu firul de tracking pe orizontală spre dreapta.

41. Trasaţi în aceeaşi modalitate axa orizontală a orificiului 2 şi apoi a orificiului 3. 42. Faceţi din nou curent layer “Vizibile”. 43. Lansaţi comanda CHAMFER (meniul derulant “Modify”) pentru a teşi colţurile vederii

în partea inferioară. Distanţa de teşire curentă de 8 unităţi corespunde (la nevoie, reintroduceţi valoarea). Indicaţi muchiile din stânga-jos pentru a fi teşite. Repetaţi comanda CHAMFER şi indicaţi muchiile din dreapta-jos.

44. Măriţi imaginea prin ZOOM “Window”.

Figura VI.12

45. Trasaţi muchia orizontală care delimitează teşirile aplicate. Profitaţi de modul Osnap activ “Endpoint” sau “Intersection”.

46. Se desenează prelucrările 5 din enunţ. 47. Trasaţi o linie verticală la 4 unităţi mai la dreapta de colţul din stânga-sus al proiecţiei

(aplicaţi tracking-ul pe capăt, cu distanţa de 4), de lungime 18.85 unităţi pe verticală în jos (obţinută prin următorul calcul: 21.5-5.3/2 = 18.85).

48. Duceţi o paralelă la linie (comanda OFFSET) la distanţa de 5.3 unităţi la dreapta de aceasta.

49. Aplicaţi comanda FILLET, pentru a desena arcul de capăt al fantei. Ignoraţi valoarea razei curente a comenzii. Selectaţi pe rând, fiecare din cele două linii, spre capătul de jos. AutoCAD crează arcul de racordare necesar.

50. Se realizează fanta centrală, de lăţime 8.2 şi adâncime 19.5 unităţi, dintr-o secvenţă de linii. După lansarea comenzii LINE, poziţionaţi cursorul pe intersecţia axei piesei cu muchia superioară şi fără a face clic, deplasaţi cursorul spre dreapta pe orizontală, pentru a afişa firul de tracking. Scrieţi pe taste distanţa de 4.1.


VI.9

Figura VI.13

51. Linia are o lungime pe verticală în jos de 19.5 unităţi:

Figura VI.14

52. Se continuă cu un segment orizontal spre stânga de lungime 8.2 unităţi (poziţionaţi firul de tracking şi scrieţi distanţa 8.2):


VI.10

Figura VI.15

53. Se încheie desenarea cu un segment vertical în sus până la intersecţia firului de tracking cu muchia orizontală superioară:

Figura VI.16

54. Aplicaţi comanda TRIM, considerând muchiile verticale trasate acum drept muchii tăietoare. Tăiaţi zona de mijloc a muchiei superioare orizontale.

55. Faceţi curent layer “Axe” şi trasaţi axele fantei din stânga. 56. Oglindiţi conturul şi axele fantei din stânga faţă de axa mediană a piesei, pentru a

obţine fanta din dreapta.


VI.11

Figura VI.17

57. Declaraţi layer “Vizibile” ca fiind layer curent. 58. Trasaţi prin comanda LINE cele 4 muchii orizontale care delimitează zona superioară,

înclinată, aflate la 9.5 mm mai jos faţă de muchia superioară. Reperaţi punctul de începere cu ajutorul funcţiei “Osnap tracking”, aplicată pe verticală în jos faţă de colţul din stânga-sus al vederii. Punctaţi pe firul de tracking la distanţa de 9.5 unităţi:

Figura VI.18

59. Poziţionaţi cursorul pe orizontală spre dreapta şi punctaţi la intersecţia cu prima muchie verticală întâlnită, apoi încheiaţi linia respectivă.


VI.12

Figura VI.19

60. Lansaţi a doua oară comanda LINE. Pentru punctul de început, interceptaţi capătul unde aţi rămas, FĂRĂ să punctaţi pe el. Deplasaţi mai departe cursorul pe orizontală spre dreapta, astfel încât să interceptaţi pe firul de tracking intersecţia cu următoarea muchie verticală şi punctaţi aici:

Figura VI.20

61. Poziţionaţi cursorul pe orizontală spre dreapta şi punctaţi la intersecţia cu prima muchie verticală întâlnită, apoi încheiaţi linia respectivă.

62. Continuaţi de aceeaşi manieră, pentru trasarea celorlalte 2 muchii, sau obţineţi-le prin oglindirea primelor două faţă de axa verticală a vederii.


VI.13

Figura VI.21

63. Faceţi curent layer “Acoperite”; trasaţi ca la punctele 31-32 orificiul filetat.

Figura VI.22

64. Vederea din stânga este încheiată. Vederea din dreapta va fi desenată în partea stângă a proiecţiei principale, aliniată pe orizontală cu aceasta.

65. Micşoraţi amplificarea imaginii, pentru a vedea simultan cele două vederi desenate. 66. Vederea din dreapta poate fi obţinută prin oglindirea celei din stânga faţă de proiecţia

principală, după care se vor aplica o serie de transformări (vezi figura de mai jos):

Figura VI.23


VI.1467. Pentru a realiza secţiunea, aplicaţi mai întâi comanda ZOOM cu opţiunea “All”. 68. Secţiunea orizontală înlocuieşte vederea de sus, deci va ocupa locul acesteia în

dispunerea proiecţiilor. 69. Planul de secţionare este orizontal şi trece prin axele orificiilor 2 şi 3. 70. Pentru a vă imagina mai uşor corpul secţionat, este redată în continuare o imagine în

perspectivă a secţiunii respective:

Figura VI.24

71. Măriţi imaginea, astfel încât să vizualizaţi comod vederea din faţă şi zona de sub ea:

Figura VI.25


VI.1572. Faceţi curent layer “Vizibile” şi trasaţi conturul exterior al proiecţiei, folosind fie

comanda LINE, fie PLINE. Începeţi desenul din punctul aflat la 40 unităţi pe verticală mai jos faţă de colţul din dreapta-jos al vederii din faţă. Interceptaţi punctul de începere cu ajutorul funcţiei “Osnap tracking”, ca în figură şi punctaţi pe punct:

Figura VI.26

73. Continuaţi pe verticală în jos cu 36 unităţi, spre stânga pe orizontală cu 26.5 unităţi, înapoi pe verticală în sus cu 36 unităţi, după care închideţi conturul prin “Close”.

74. Din meniul derulant “Tools”, selectaţi linia “Move UCS”, pentru a translata originea sistemului de coordonate în colţul din stânga-sus al proiecţiei curente.

75. Faceţi curent layer “Axe”. 76. Trasaţi axa longitudinală a orificiului 3, ca o linie între punctele 4,3 4,-39. 77. Pentru a obţine axa longitudinală ale orificiului 2, din meniul derulant “Modify”, lansaţi

comanda OFFSET. Introduceţi distanţa de 14 şi selectaţi ultima linie, indicând un punct în dreapta ei pentru poziţia paralelei.

78. Desenaţi axa mediană a piesei, ca o linie orizontală trasată la mijlocul proiecţiei (LINE –3.5,-18 30,-18).

79. Faceţi curent layer “Vizibile”. 80. Desenaţi cele două muchii orizontale care delimitează fanta transversală mediană,

sub forma a două linii orizontale situate de o parte şi de alta a axei proiecţiei la distanţa de 4.1 unităţi (LINE 0,-13.9 26.5,-13.9, …).

Figura VI.27


VI.1681. Trasaţi muchiile prelucrărilor 5. Începeţi o linie din punctul de coordonate 0,-4.

Continuaţi pe orizontală spre dreapta cu 11 unităţi, apoi pe verticală în jos cu 5.3 unităţi. Reveniţi la stânga pe orizontală cu 11 unităţi. Oglindiţi prin comanda MIRROR acest contur faţă de axa proiecţiei.

Figura VI.28

82. Măriţi mult imaginea în colţul din stânga-jos al proiecţiei (vezi figura de mai jos). 83. Desenaţi muchiile orificiului 3, ca în figura următoare (muchiile au fost evidenţiate

îngroşat). Diametrul orificiului este de 5 mm, deci distanţele muchiilor faţă de axa orificiului sunt de 2.5 unităţi. Nu uitaţi teşirea conică de la intrare, de 0.5 unităţi la 45º!

Figura VI.29

84. Oglindiţi prin comanda MIRROR muchiile trasate la punctul 83, considerând ca linie de oglindire axa proiecţiei. Rezultă reprezentarea orificiului 3 secţionat longitudinal.

85. Repetaţi punctele 83-84 pentru desenarea orificiului 2 secţionat longitudinal. Diametrul său este de 8 mm, deci distanţa muchiilor lui până la axa proprie este de 4 mm.

Figura VI.30


VI.1786. Desenaţi orificiul filetat 4 văzut de la capătul său superior. Fiind vorba de un filet

interior, veţi utiliza un contur circular pentru vârful filetului. Desenaţi un cerc cu centrul la intersecţia axei proiecţiei cu axa orificiului 1, şi de diametru 7 unităţi.

87. Pentru a desena arcul de fund al filetului, faceţi curent layer “Fictive”. 88. Din meniul derulant “Draw”, lansaţi comanda ARC selectând metoda “Center, Start,

Angle”. Precizaţi punctul de centru în centrul cercului anterior. Punctul de start este în 18,-14. Unghiul este de 270º. Arcul rezultat are diametrul de 8 unităţi, care corespunde diametrului nominal al filetului.

89. Rotiţi puţin acest arc prin comanda ROTATE (meniul derulant “Modify”). Punctul de referinţă în rotaţie este centrul arcului, iar valoarea unghiului este de 5º.

Figura VI.31

90. Faceţi curent layer “Haşuri” şi îngheţati layer “Fictive”. Lansaţi comanda de haşurare (meniul derulant “Draw”, linia “Hatch”). Setaţi modelul “ANSI31”. Optaţi pentru “Pick Points” în indicarea suprafeţelor de haşurat şi punctaţi în zonele marcate pe desenul următor prin puncte:

Figura VI.32


VI.1891. Topiţi layer “Fictive”. Reprezentarea secţiunii este încheiată. 92. Aplicaţi comanda ZOOM cu opţiunea “Extents”, pentru a afişa întreaga suprafaţă

efectiv desenată. 93. Reveniţi la sistemul fix de coordonate (“World Coordinate System”), selectând din

meniul derulant “Tools” linia “New UCS” şi opţiunea “World”. 94. Maximizaţi imaginea prin ZOOM “Window” pe vederea din faţă. 95. Mai este necesară marcarea traseului de secţionare pe vederea din faţă. 96. Ştergeţi axa orizontală a cercului mare. 97. Faceţi clic pe axa orizontală a cercului din stânga, şi prelungiţi-o, astfel încât să

depăşească conturul exterior al vederii cu 12 unităţi pe fiecare parte. Aţi indicat astfel traseul de secţionare.

98. Faceţi curent layer “Notaţii”, în care veţi plasa elementele de capăt ale traseului: săgeţile, segmentele îngroşate şi majusculele de identificare.

99. Trasaţi segmentul îngroşat de la capătul traseului, printr-o polilinie (meniul derulant “Draw”, linia “Polyline”) începând din capătul din stânga al traseului. Introduceţi opţiunea “Width” şi specificaţi valoarea 1 pentru lăţime la ambele capete. Indicaţi punctul următor spre dreapta pe orizontală cu 10 unităţi, apoi încheiaţi polilinia.

100. Pentru crearea săgeţii care indică direcţia privirii, din meniul derulant “Dimension”, selectaţi linia “Leader”. Introduceţi opţiunea “Settings” şi în caseta “Leader Settings”, activaţi panoul “Annotation”. Optaţi pentru “None” la tipul notaţiei. Închideţi caseta “Leader Settings” prin “OK”. Indicaţi ca punct de plecare pentru săgeată mijlocul segmentului îngroşat. Capătul opus este la 12 de unităţi pe verticală în sus. Încheiaţi comanda prin răspuns nul.

101. Scrieţi prin comanda TEXT (meniul derulant “Draw”, linia “Text”, opţiunea “Single Line Text” majuscula A, la dreapta săgeţii, cu o înălţime de 5 unităţi:

Figura VI.33

102. Copiaţi marcajul de capăt al traseului (segment îngroşat, săgeată, majusculă) şi la capătul din dreapta al traseului.


VI.19

Figura VI.34

103. Aplicaţi din nou comanda ZOOM cu opţiunea “Extents”. 104. Scrieţi printr-un text de tip “Single Line” centrat deasupra secţiunii numele ei:

A - A.

Figura VI.35

105. Faceţi curent layer “Cote”, pentru a înscrie dimensiunile. 106. Vizualizaţi vederea din faţă şi înscrieţi cotele de mai jos, ajustând poziţia

marcajului pentru traseul de secţionare. Se cotează diametrul orificiului circular mic (1) şi poziţia sa, poziţia orificiului circular 3 şi cea a orificiului circular 3. Se cotează de asemenea teşirile conturului exterior, pe stânga vederii.


VI.20

Figura VI.36

107. Înscrieţi pe vederea din stânga cotele din figura următoare. Aici se are în vedere cotarea fantelor simetrice. Datorită proprietăţii de simetrie, este suficientă cotarea uneia din ele, atât în ceea ce priveşte poziţia sa, cât şi în ceea ce priveşte mărimea.

Figura VI.37

108. Pe vederea din dreapta cotaţi următoarele elemente: gabaritul piesei pe două direcţii, fanta central străpunsă şi teşirea plană de la bază, văzută pe această faţă.


VI.21

Figura VI.38

109. Pe secţiune dispuneţi cotele din figura următoare. Pentru scrierea cotei de M8 reprezentând diametrul nominal al filetului, optaţi pentru cotă de tip diametru. Selectaţi arcul drept element cotat. Plasaţi cota aproximativ ca în figură. După înscrierea ei, faceţi clic pe cotă şi apăsaţi butonul drept al mouse-ului. Din meniul contextual asociat, selectaţi linia “Properties”. Faceţi clic pe semnul + din faţa grupului de proprietăţi “Primary Units”. În casetă se detaliază acest grup. Adăugaţi în linia “Dim prefix” majuscula M. Închideţi caseta de proprietăţi. AutoCAD a înlocuit prefixul Φ cu majuscula M.

Figura VI.39

110. Aplicaţi comanda ZOOM cu opţiunea “Extents”, pentru a vizualiza desenul în totalitatea sa.

111. Faceţi curent layer “Notaţii”. 112. Din meniul derulant “Draw”, selectaţi linia “Text”, cu opţiunea “Multiline Text”.

Înscrieţi într-un dreptunghi cu colţurile în punctele 210,130 şi respectiv 310,110, textul din figură. Atenţie, micşoraţi înălţimea caracterelor de la 5, la 3.5 unităţi!


VI.22

Figura VI.40

113. Reprezentarea piesei este încheiată. Desenul se prezintă astfel:

Figura VI.41

114. Observaţie: deocamdată, toleranţele dimensionale din figura de enunţ au fost ignorate. Ele vor fi reluate ulterior, într-un alt capitol de probleme.

115. Pentru prezentarea desenului pe un format standardizat, treceţi în layout-ul “A3 tip X”. Selectaţi viewport-ul existent şi stabiliţi scara de afişare a modelului de 1:1.

116. Completaţi rubricile indicatorului prin editarea atributelor sale. 117. Salvaţi desenul sub numele “PRON_1.dwg”. 118. Observaţie: nota de pe desen poate fi înscrisă în spaţiul hârtiei. În general este

recomandabilă această din urmă soluţie; totuşi, s-a optat pentru scrierea ei în spaţiul modelului, întrucât se referă direct la o dimensiune din desen. Informaţiile respective nu au fost înscrise efectiv ca şi elemente de cotă, deoarece înscrierea lor ridică probleme de plasare încarcă desenul. S-a profitat de faptul că au toate aceeaşi valoare.


VI.23VI.4.2. PRON_2

2. Să se modeleze în spaţiul tridimensional piesa din problema precedentă. Să se genereze în spaţiul hârtiei proiecţiile 2D ale acesteia, la scara 2:1. Gaura filetată străpunsă se modelează la diametrul vârfului de filet (7.2 unităţi) şi nu la valoarea de 8 unităţi. Filetul nu se modelează. 1. Începeţi un desen nou pe format A3 cu baza latura mare, demarând lucrul prin

opţiunea “Start from Scratch”. 2. Creaţi layer “corp” şi faceţi-l curent. 3. Împărţiţi ecranul în două vieport-uri pe verticală. Pentru început, stabiliţi în vieport-ul

din dreapta o vedere izometrică de Sud-Vest. În viewport-ul din stânga, stabiliţi vederea din faţă (“Front View”), cu adaptarea sistemului de coordonate (“UCS”) pentreu această vedere.

4. Desenaţi în viewport-ul din stânga un dreptunghi de dimensiuni 26.5 x 33.5, dintr-o polilinie închisă automat. Măriţi imaginea prin ZOOM.

5. Teşiţi colţul din stânga-sus pe ambele laturi cu 9.5 unităţi, utilizând comanda CHAMFER.

6. Extrudaţi profilul pe o lungime de 36 unităţi, la unghi de extrudare 0. 7. Faceţi curent viewport-ul din dreapta. Modificaţi punctul din care priviţi corpul prin

comanda VPOINT la –1,-1,0.5. 8. Teşiţi prin comanda CHAMFER cele trei muchii ale bazei de jos a corpului, cea din

faţă, cea din stânga şi cea din spate, cu ambele distanţe de teşire de 8 unităţi. Aţi obţinut corpul din imagine.

Figura VI.42

9. Trebuie să stabiliţi sistemul de coordonate cu planul XY pe faţa laterală proeminentă din stânga. Din meniul pull-down “Tools”, apelaţi linia “New UCS”, cu opţiunea “Face”. Selectaţi una din muchiile feţei. Dacă e necesar, folosiţi opţiunea “Next”, pentru a localiza faţa dorită. Iconiţa pentru UCS va ocupa poziţia de mai jos sau una similară pe un alt vârf al feţei. La nevoie, translataţi sistemul de coordonate prin comanda UCS, opţiunea “Origin” astfel încât să coincidă cu figura.


VI.24

Figura VI.43

10. Desenaţi dintr-o polilinie închisă, în viewport-ul din dreapta, conturul decupajului

înfundat , având vârful A în punctul de coordonate 4,9.5. Atenţie! Nu operaţi în viewport-ul stâng,! UCS-ul s-ar putea modifica! Desenarea nu este dificilă în viewport-ul din dreapta, mai ales dacă activaţi funcţia “Polar Tracking”.

Figura VI.44

11. Extrudaţi profilul desenat pe o distanţă de –11 unităţi, la unghi 0. 12. Oglindiţi prin comanda MIRROR corpul generat, considerând ca axă de oglindire o

verticală ce trece prin mijlocul feţei-suport pentru UCS. 13. Scădeţi din corpul de bază cele două corpuri noi. Stadiul de construcţie este următorul

(s-a aplicat comanda HIDE pe viewport-ul din dreapta):

Figura VI.45

14. Pentru a descrie forma fantei centrale, creaţi prin comanda BOX un paralelipiped cu primul colţ în 13.9,-10, având lungimea de 8.2 unităţi, lăţimea de 19.5 unităţi şi


VI.25înălţimea de –26.5 unităţi. Puteţi poziţiona paralelipipedul şi cu ajutorul modului Osnap “From” şi raportarea la mijlocul feţei suport pentru UCS.

15. Scădeţi booleean din corpul de bază acest paralelipiped.

Figura VI.46

16. Reveniţi la sistemul fix de coordonate în viewport-ul din dreapta.

Figura VI.47

17. Activaţi modul Osnap “MIDpoint” şi funcţia “Osnap Tracking”. 18. Pentru a realiza orificiul filetat central, creaţi un cilindru circular cu centrul situat faţă de

mijlocul laturii din stânga a fantei, marcat pe figura anterioară, la distanţă de 18 unităţi pe orizontală spre dreapta. Diametrul bazei este de 7.2 unităţi, iar înălţimea cilindrului –14 unităţi.

19. Scădeţi cilindrul din corpul de bază. 20. Pentru a verifica poziţia orificiului, stabiliţi pe moment in viewport-ul stâng vederea de

sus. Aspectul este cel de mai jos.

Figura VI.48


VI.2621. Restabiliţi în viewport-ul din stânga vederea din faţă. 22. Crearea găurilor cilindrice orizontale implică definirea unui UCS adecvat. 23. Faceţi curent viewport-ul din dreapta. 24. Translataţi originea sistemului de coordonate în punctul C de pe figura de mai jos şi

apoi rotiţi sistemul de coordonate în jurul axei X cu 90° (meniul derulant “Tools”, linia “New UCS”, opţiunea “X”).

Figura VI.49

25. Într-o imagine cu muchiile ascunse, în viewport-ul din dreapta obţineţi:

Figura VI.50

26. Găurile cilindrice vor fi modelate prin scăderea unor cilindri din corpul de bază. Înălţimea acestora va fi de –36 unităţi, cât dimensiunea de gabarit a piesei pe direcţia respectivă.

27. Creaţi un cilindru circular cu centrul bazei în punctul de coordonate 4,14, de diametru 5 unităţi şi înălţime -36 unităţi. Valoarea 14 s-a obţinut din diferenţa 33.5 – 8 - 11.5.


VI.2728. Creaţi în mod similar un cilindru de diametru 8 unităţi şi de aceeaşi înălţime, poziţionat

în punctul de coordonate 18,14. 29. Creaţi cilindrul de diametru 2.98 unităţi, având centrul la distanţa @5.22,8.22 faţă de

centrul cilindrului precedent. 30. Scădeţi din corpul de bază cei trei cilindri creaţi. Într-o imagine cu muchiile nevizibile

ascunse, rezultă:

Figura VI.51

31. Din meniul pull-down “View”, optaţi prin linia Shade pentru afişare de tip Hidden. 32. Aplicaţi comanda CHAMFER, pentru a teşi cu 0.5x45° muchiile bazelor vizibile ale

celor trei orificii străpunse obţinute. 33. În viewport-ul din dreapta stabiliţi vederea izometrică de Nord-Vest şi teşiţi muchiile

bazelor opuse ale celor trei orificii, tot la aceeaşi valoare de teşire. Rezultatul este:

Figura VI.52

34. Forma geometrică a piesei din enunţ este elaborată. 35. Reveniţi la sistemul fix de coordonate (UCS W) în viewport-ul din dreapta. 36. Priviţi desenul din punctul de coordonate –1,-1,0.5.


VI.2837. Modificaţi culoarea ataşată layer-ului “corp” în galben. 38. Optaţi prin meniul pull-down “View” linia “Shade” pentru vizualizarea “Gouraud

Shaded”, cu scopul de a inspecta modelul, după care reveniţi la fişarea 2D Wireframe. 39. Generarea proiecţiilor 2D în spaţiul hârtiei, este precedată de stabilirea câtorva condiţii

adecvate. 40. Încărcaţi în desen liniile discontinue de tip “Hidden” şi “ACAD_ISO10W100” (“ISO

dash dot”). 41. Setaţi variabila de sistem HPNAME, care stabileşte numele modelului curent de

haşurare, pe valoarea ANSI31. 42. Stabiliţi sistemul curent de coordonate ca fiind cel corespunzător vederii din faţă. În

acest scop, selectaţi din meniul pull-down “Tools” linia Orthographic UCS şi opţiunea “Front”.

43. Pentru a crea un layout după propriile necesităţi, din meniul pull-down “Tools”, selectaţi linia “Wizard” şi apoi linia “Create Layout”. Un miniprogram de asistenţă vă va ghida în definirea unui layout nou. Fiecare pas se încheie prin acţionarea butonului “Next”, pentru trecerea în pasul următor.

Figura VI.53

44. În primul pas, denumiţi noul layout “Proiectii”. Acţionaţi butonul “Next”. 45. În pasul al doilea, alegeţi tipul de imprimantă, conform dotării hard disponibile. 46. Stabiliţi formatul paginii la 210 x 297 milimetri. 47. Optaţi pentru format de tip “Landscape”, adică baza formatului este definită de latura

mare, de 297 milimetri. 48. Pasul următor solicită alegerea unui indicator, “Title Block”. Optaţi pentru “None”, ceea

ce înseamnă neincluderea unui indicator predefinit de firmă. 49. În pasul pentru alegerea vieport-urilor, optaţi pentru “None” în rubrica “Viewport

Setup”. Nu acum se definesc concret viewport-urile, ci după încheierea programului de asistenţă, prin comenzi specifice lucrului cu obiecte solide.


VI.2950. Prin acţionarea butonului “Finish”, au fost parcurşi toţi paşii programului de asistenţă

pentru definirea unui nou layout. 51. Layout-ul “Proiecţii” s-a creat în continuarea celor două layout-uri existente. 52. Vechile layout-uri sunt momentan inutile. Activaţi pe rând fiecare din aceste layout-uri

prin click pe eticheta lor, treceţi cu “Cancel” peste cerinţele de configurare a paginii, şi apăsaţi butonul drept al mouse-ului. Optaţi pentru Delete, spre a şterge layout-ul selectat.

53. Activaţi layout-ul “Proiecţii”. 54. Aplicaţi mai întâi comanda SOLVIEW, pentru a pregăti vederile şi secţiunile 2D dorite.

Comanda poate fi introdusă prin tastare, prin butonul , de pe bara de instrumente “Solids”, sau prin selectare din meniul pull-down “Draw”, linia Solids.

Figura VI.54

55. Prima vedere 2D pregătită de comanda SOLVIEW trebuie să fie obţinută prin opţiunea “Ucs”, ca proiecţie pe planul XY al unui sistem de coordonate cunoscut. Optaţi printr-un răspuns nul, pentru varianta <Current>, deci pentru sistemul curent de coordonate. Specificaţi valoarea 2 la cererea privind scara vederii. Poziţionaţi centrul vederii aproximativ în punctul de coordonate 140,150. Acceptaţi această poziţie şi delimitaţi printr-un dreptunghi solicitat de program spaţiul vederii 2D definite. Introduceti denumirea v_fata pentru această vedere.

56. Comanda nu se încheie, ci permite definirea altor vederi şi secţiuni, dependente de cele existente în momentul respectiv în desen, sau independente, după un anumit sistem de coordonate.


VI.3057. Dacă aţi rămas în comanda SOLVIEW, continuaţi definirea vederilor următoare; dacă

aţi încheiat comanda, lansaţi-o din nou! 58. Vederile laterale stânga şi dreapta vor fi definite ca vederi ortogonale în raport cu cea

din faţă. Optaţi pentru “Ortho” şi apoi localizaţi mijlocul laturii verticale din stânga a vederii din faţă pentru a indica direcţia privirii. Poziţionaţi vederea nou definită în dreapta proiecţiei principale, astfel încât cele două vederi să nu se suprapună. Delimitaţi dreptunghiul de încadrare a vederii din stânga şi denumiţi-o v_stanga.

59. Procedaţi similar pentru a defini în stânga vederii din faţă, vederea laterală dreapta. Denumiţi această vedere v_dreapta.

60. Pentru a defini secţiunea care ţine locul vederii de sus în enunţul exerciţiului, optaţi pentru “Section” în comanda SOLVIEW. AutoCAD comută în spaţiul modelului, dar în viewport-ul flotant şi nu în panoul “Model”. Sesizaţi apariţia unui chenar gros la vederea curentă (ultima creată).

61. Secţiunea trebuie însă să fie definită în raport cu vederea din faţă. Ca urmare, faceţi clic în chenarul acesteia.

62. Vederea este activată şi trebuie să precizaţi prin două puncte poziţia planului de secţionare. Interceptaţi pe rând, prin modul Osnap “Center”, centrele celor două orificii străpunse situate pe aceeaşi orizontală (orificiul de diametru mare şi cel de diametru mijlociu). Indicaţi un punct situat deasupra acestora pentru a stabili poziţia privitorului. Acceptaţi scara 2 propusă de program şi poziţionaţi viewport-ul sub cel al proiecţiei principale (vederea din faţă).

63. Delimitaţi dreptunghiul de încadrare a secţiunii şi denumiţi proiecţia sectiune. 64. Până în acest moment, AutoCAD a definit în spaţiul hârtiei viewport-uri flotante, care

să ofere imaginea dorită a obiectului. 65. Programul a generat automat seturi de layer-e pentru muchiile vizibile, pentru cele

ascunse, pentru eventualele haşuri şi cote corespunzătoare fiecărei vederi. Pentru a constata acest lucru, deschideţi caseta de layer-e şi observaţi noile layer-e!

66. Modificaţi culoarea ataşată fiecărui layer cu sufixul “-HID” în magenta. Trebuie să identificaţi 4 astfel de layer-e. Sesizaţi că AutoCAD le-a asociat automat linia discontinuă de tip “Hidden”!

67. Modificaţi culoarea “bylayer” a tuturor layer-elor pentru muchii vizibile (sufixul “–VIS”) în albastru. Există 4 astfel de layer-e.

68. Aplicaţi comanda SOLDRAW, pentru a genera efectiv imaginile plane vizate. Comanda SOLDRAW poate fi tastată, sau selectată din meniul pull-down “Draw”, linia

“Solids”, opţiunea “Setup”, sau poate fi lansată prin butonul de pe bara de instrumente “Solids”.

69. Selectaţi pe chenarul lor, toate cele 4 viewport-uri flotante. Aveţi răbdare, generarea imaginilor durează câteva secunde!

70. Aţi obţinut rezultatul următor:


VI.31

Figura VI.55

71. Muchiile vizibile au fost generate în layer-ele “*-VIS”, cele acoperite în layer-ele “*-HID”, iar haşura în layer “sectiune-HAT”.

72. La crearea viewport-urilor, s-a generat automat în desen layer “VPORTS”, în care AutoCAD plasează obiectele de acest tip.

73. Verificaţi ca layer-ul curent să fie “VPORTS”. 74. Creaţi în stânga-jos un viewport cu obiectul 3D privit spaţial. În acest scop, aplicaţi

comanda MVIEW. Precizaţi apoi două colţuri diagonal opuse ale viewport-ului. AutoCAD a creat noul viewport cu imaginea obiectului privit plan după ultimul sistem de coordonate cu care s-a operat (probabil, cel corespunzător secţiunii).

75. Pentru a ajusta imaginea, acţionaţi comutatorul pentru spaţiul de lucru, , de pa bara de stare; astfel treceţi în modelspace, dar în viewport-ul flotant tocmai creat. Viewport-ul a dobândit chenar gros.

76. Stabiliţi punctul de coordonate –1,-1,0.5 din care să priviţi modelul, optaţi pentru afişarea de tip “Gouraud Shaded” (meniul pull-down “View”, linia “Shade”, …) şi aplicaţi convenabil comenzile ZOOM şi PAN, spre a ocupa optim viewport-ul cu imagine.

77. Reveniţi în spaţiul hârtiei, prin acelaşi comutator. 78. Creaţi layer “Axe”, având asociate culoarea orange (21) şi linia “ISO dash dot”. 79. Spaţiul curent de lucru trebuie să fie cel al hârtiei (verificaţi!). 80. Faceţi curent layer “Axe” şi activăti ajutorul grafic ORTHO. Trasaţi axele de simetrie

ale orificiilor. Interceptaţi punctele de desenare prin moduri Osnap adecvate. 81. Aţi obţinut următorul rezultat.


VI.32

Figura VI.56

82. Pentru ca la plotarea desenului să nu apară şi chenarele viewport-urilor, optaţi pentru blocarea tipăririi layer-ului “VPORTS”, prin clic pe simbolul de imprimantă din linia corespunzătoare lui, pe bara “Object Properties”.

83. Dacă doriţi ca pe ecran chenarele viewport-urilor să fie nevizibile, îngheţaţi layer “VPORTS”. Imaginile din viewport-uri nu vor dispare, va dispare doar chenarul lor.

84. Din păcate, în spaţiul modelului, toate aceste desene 2D sunt vizibile şi nu pot fi îndepărtate. În funcţie de plasamentul concret al obiectului în raport cu sistemul de axe, elementele respective sunt mai apropiate sau mai depărtate de obiectul 3D. Elementele 2D din secţiune sunt chiar suprapuse cu obiectul.

85. Axele trasate în final sunt obiecte create în spaţiul hârtiei. Ele nu pot fi văzute în nici un fel în spaţiul modelului.

86. Exerciţiul s-a încheiat. Salvaţi desenul sub numele “PRON_2.dwg”. Înapoi la începutul paginii


VII.1

VII. Tema VII. Piese cu filet

VII.1. Obiective Însuşirea modului de reprezentare în proiecţii ortogonale şi de dimensionare a pieselor

cu filete standardizate, Modelarea spaţială a pieselor studiate şi obţinerea automată a vederilor ortogonale ale

acestora.

VII.2. Noţiuni aplicate Reprezentarea în proiecţii ortogonale, alegerea proiecţiilor necesare, Realizarea secţiunilor de diferite tipuri, Reprezentarea convenţională a filetelor standardizate, Înscrierea dimensiunilor în desene, inclusiv pentru filetele standardizate, Generarea solidelor 3D în medii CAD şi a vederilor ortogonale şi izometrice.

VII.3. Bibliografie Capitolul 4 Capitolul 5 Capitolul 6

VII.4. Exerciţii VII.4.1. FIL_1

1. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze braţul de susţinere din figură. Să se prezinte desenul pe un format standardizat.

Figura VII.1

Tema VII. Piese cu filet

VII.21. Braţul de susţinere este o piesă de revoluţie, prelucrată cu feţe plane pe două direcţii

diferite, fapt pentru care necesită 3 proiecţii ortogonale. Acestea sunt două vederi longitudinale şi una de capăt. Pe una din vederile longitudinale se realizează o secţiune parţială pentru a evidenţia gaura filetată înfundată.

2. Începeţi un desen nou pe şablonul “UPT-ET”. 3. Proiecţia principală se consideră vederea longitudinală care prezintă orificiul cilindric

de diametru 8 mm privit de la capăt. 4. Faceţi curent layer “Axe”. 5. Trasaţi axa longitudinală a proiecţiei, ca o linie orizontală, începând din punctul de

coordonate 98,200 şi de lungime 64 unităţi. 6. Măriţi imaginea prin ZOOM “Window” în zona de lucru. 7. Faceţi curent layer “Vizibile”. 8. Activaţi funcţia “Polar Tracking” cu incrementul unghiular de 90º. 9. Desenaţi conturul exterior al piesei, începând din punctul de coordonate 100,200.

Diametrul piesei este de 16 mm, deci trasaţi o linie verticală în sus de 8 unităţi. 10. Continuaţi cu o orizontală de lungime 61 unităţi spre dreapta şi apoi una în jos, pe

verticală, până la axă. 11. Apelaţi comanda CHAMFER (meniul derulant “Modify”) şi setaţi ambele distanţe de

teşire la valoarea 6.5. 12. Repetaţi comanda CHAMFER şi selectaţi ultimele 2 linii pentru a fi teşite.

Figura VII.2

13. Este necesară abordarea simultană a vederii de capăt (stânga), pentru a obţine muchiile frezării de pe faţa superioară.

14. Desenaţi un cerc cu centrul în 250,200 şi de diametru 16, corespunzând conturului exterior al vederii din stânga.

15. Dacă cercul nu este vizibil, micşoraţi imaginea prin ZOOM “Realtime” şi deplasaţi-o prin PAN “Realtime”, astfel încât ambele proiecţii la care se lucrează să fie vizibile.

16. Faceţi curent layer “Axe”. 17. Marcaţi axele cercului anterior prin două linii perpendiculare de lungime 20,

intersectându-se în 250,200. 18. Declaraţi din nou layer “Vizibile” ca layer de lucru. 19. Lăţimea frezării la 45º estede 8 mm. Muchiile acesteia sunt acoperite pe vederea din

stânga. 20. Faceţi curent layer “Acoperite” şi trasaţi pe vederea din stânga două linii verticale

paralele, dispuse simetric faţă de axa verticală a vederii, la distanţă de 4 unităţi faţă de axă. Lungimea lor va depăşi conturul exterior:


VII.3

Figura VII.3

21. Pentru a ajusta capetele celor două muchii, lansaţi comanda TRIM (meniul derulant “Modify”) şi selectaţi cercul drept muchie tăietoare. Selectaţi apoi pe rând fiecare din cele 4 capete ale liniilor acoperite, pentru a fi retezate până la cerc.

Figura VII.4

22. Punctele obţinute la intersecţia celor două muchii verticale cu cercul sunt puncte de referinţă în construcţiile ulterioare. Fie punctul A de pe figură “intersecţie de referinţă”.

23. Modificaţi valoarea pasului de Snap la 0.5 unităţi. 24. Tot pe vederea din stânga, desenaţi muchiile pentru vârful piesei, ca două linii

orizontale dispuse simetric faţă de axă, la distanţa de 1.5 unităţi de axă fiecare. Această valoare rezultă ca semidiferenţă dintre dimensiunea de gabarit (16) şi dimensiunile celor două teşiri la 45º (6.5): (16 – 2 x 6.5) / 2 (LINE 246,201.5 @8,0 OFFSET, 3, clic pe ultima linie, clic sub linie). Liniile orizontale au capetele pe verticalele trasate anterior.


Figura VII.5

VII.425. Activaţi modul Osnap “Intersection”, fără ca alte moduri Osnap să fie active. 26. Readuceţi valoarea pasului de Snap la 1. 27. De aici, problema are două variante de rezolvare: varianta I (clasică) şi varianta II

(ingenioasă, cere mai multă dexteritate în mânuirea mouse-ului). 28. Varianta I

1. Faceţi curent layer “Construcţii”. 2. Trasaţi o linie de construcţie raportată la vederea din stânga. Din meniul derulant

“Draw”, selectaţi linia “Construction Line”, introduceţi opţiunea “Hor” şi indicaţi intersecţia de referinţă A:

Figura VII.6

3. Faceţi curent layer “Vizibile”. 4. Activaţi funcţia “Osnap Tracking”. 5. Pe vederea din faţă, urmează să construiţi frezarea de pe faţa superioară. 6. Lansaţi comanda LINE şi treceţi cursorul peste extremitatea dreaptă a vederii,

pentru a intercepta intersecţia conturului cu linia de axă, dar nu faceţi clic. Deplasaţi cursorul spre stânga pe orizontală, în lungul firului de tracking. Faceţi clic la 28 de unităţi distanţă de intersecţie (ca pe figura de mai jos):

Figura VII.7

7. După selectarea punctului de capăt, puneţi firul de tracking pe verticală în sus, şi deplasaţi cursorul, până când firul intersectează linia de construcţie. Selectaţi punctul:

Figura VII.8


VII.58. Apoi puneţi firul de tracking pe orizontală spre dreapta, în lungul liniei de

construcţie. Deplasaţi cursorul, până la intersecţia cu muchia de contur. Selectaţi punctul şi încheiaţi comanda. Acesta este conturul frezării, pe jumătate de proiecţie.

Figura VII.9

9. Îngheţaţi layer “Construcţii”. 10. Continuati de la punctul 30

29. Varianta II 1. În această variantă, liniile de construcţie sunt substituite prin firul de tracking. 2. Faceţi curent layer “Vizibile”. 3. Lansaţi comanda LINE. Pentru punctul de început al liniei, interceptaţi fără a

selecta, extremitatea dreaptă a proiecţiei principale pe axă şi faceţi tracking la 180º pe acest punct, până la distanţa de 28 de unităţi (spre stânga). Selectaţi punctul:

Figura VII.10

4. Deplasaţi puţin firul de tracking pe verticală în sus şi apoi părăsiţi direcţia. Treceţi cursorul peste intersecţia de referinţă (punctul A) de pe vederea din stânga. Nu selectaţi punctul, ci faceţi tracking pe direcţie la 180º, până când cele două fire de tracking se intersectează (vezi figura următoare). Selectaţi punctul comun celor două fire de tracking:

Figura VII.11

5. Apoi direcţionaţi firul de tracking pe orizontală spre dreapta, până intersectează muchia exterioară. Selectaţi punctul şi încheiaţi secvenţa de linii:


VII.6

Figura VII.12

30. Măriţi imaginea în zona vederii din faţă (ZOOM “Window” sau “Realtime”). 31. Pentru a crea racordarea de rază 0.5 de la colţul teşirii, apelaţi comanda FILLET,

introduceţi opţiunea “Radius” şi stabiliţi raza de racordare la valoarea 0.5. Repetaţi comanda, selectând cele două muchii de colţ ale frezării.

Figura VII.13

32. Jumătatea inferioară a proiecţiei va rezulta prin oglindire. Lansaţi comanda MIRROR (meniul derulant “Modify”) şi selectaţi jumătatea de proiecţie desenată deasupra axei.Selectaţi două puncte de pe axa longitudinală pentru a defini linia de oglindire:

Figura VII.14

33. Se va realiza orificiul circular străpuns (meniul derulant “Draw”, linia “Circle”, opţiunea “Center, Diameter”). Centrul său este la distanţa de 54 unităţi de capătul din stânga al proiecţiei. Pentru a-l determina, treceţi cursorul peste intersecţia dintre axă şi muchiile piesei, la extremitatea stângă a vederii şi faceţi tracking până la distanţa de 54 unităţi pe orizontală. Selectaţi acest punct. Apoi introduceţi valoarea diametrului de 8 unităţi.

Figura VII.15


VII.734. Reprezentaţi teşirea conică de 0.5x45º, desenând încă un cerc concentric cu primul,

având raza cu 0.5 unităţi mai mare. Puteţi folosi fie comanda CIRCLE, fie comanda OFFSET (meniul derulant " Modify”) cu distanţa 0.5.

35. Pentru a evita suprapunerea vizuală a celor două cercuri, al căror contur este foarte apropiat, deschideţi caseta “Layer Properties Manager” (meniul derulant " Format”, linia “Layer”), selectaţi layer “Vizibile” şi modificaţi lăţimea liniilor acestuia la 0.35. Apoi închideţi caseta prin “OK”.

36. Dezactivaţi modul Osnap “Intersection”. 37. Trasaţi în layer “Axe” o linie verticală care să marcheze centrul orificiului circular.

Figura VII.16

38. Activaţi din nou modul Osnap “Intersection”. 39. Cu ajutorul comenzilor ZOOM şi PAN, vizualizaţi vederea din stânga mărită, astfel

încât să ocupe cât mai bine fereastra de afişare. Se va realiza reprezentarea găurii filetate înfundate.

40. Diametrul cotat în cazul filetelor interioare este cel mare, al fundului de filet. Pentru a desena corect diametrul vârfului de filet, e necesar să dispunem de un standard de filete metrice, din care să determinăm diametrul vârfului. Acesta este de 5 mm în cazul filetului interior M6.

41. Desenaţi în layer “Vizibile” un cerc cu centrul la intersecţia axelor şi diametrul de 5. 42. Faceţi curent layer “Fictive”. 43. Veţi desena un arc de cerc corespunzător fundului de filet (diametrul de 6 mm). 44. Din meniul derulant “Draw”, selectaţi comanda ARC, cu metoda “Center, Start, Angle”.

Indicaţi punctul de centru al arcului la intersecţia axelor. Punctul de start va fi pe verticală în sus la distanţa de 3 unităţi (folosiţi Osnap tracking-ul pe intersecţia axelor). Unghiul arcului este de 270º.

45. Rotiţi apoi acest arc cu câteva grade în jurul centrului. Lansaţi comanda ROTATE (meniul derulant " Modify”), selectaţi arcul, specificaţi intersecţia axelor drept punct de bază la rotaţie şi precizaţi valoarea de 5 pentru unghiul de rotaţie (5º):


Figura VII.17

VII.846. Lungimea găurii filetate înfundate va fi evidenţiată printr-o secţiune parţială (ruptură) la

capătul din stânga al proiecţiei principale. 47. Vizualizaţi vederea din faţă (combinaţii de ZOOM, PAN). 48. Trasaţi chiar în layer-ul curent (“Fictive”) o curbă spline având capetele pe cele două

muchii orizontale de sus şi de jos. Începeţi curba din punctul 122,208 (s-a ţinut cont de lungimea de 18 a găurii, la care s-a adăugat o rezervă pentru conul de fund). Indicaţi apoi alte 4-5 puncte nealiniate între ele, mai jos, ultimul fiind pe muchia inferioară. Pentru direcţia tangentei la start şi la sfârşit, indicaţi astfel de valori încât curba spline să nu depăşească muchia exterioară (vezi figura).

Figura VII.18

49. Reprezentarea unei găuri filetate înfundate într-o secţiune longitudinală prin axa ei are aspectul următor:

Figura VII.19

50. Desenaţi fundul filetului. Lansaţi comanda LINE. Primul punct se determină prin tracking pe intersecţia axei cu muchia de capăt, la 3 unităţi pe verticală în sus:

Figura VII.20


VII.951. Al doilea capăt al liniei de fund este pe orizontală, pe firul de tracking, la distanţa de 12

unităţi spre dreapta. 52. Desenaţi similar linia simetrică aflată sub axă sau obţineţi-o prin oglindire. 53. Faceţi curent layer “Vizibile” pentru a desena terminaţia filetului, vârful filetului şi zona

de fund a găurii: cea cilindrică nefiletată şi conul de fund. 54. Filetul găurii înfundate este filet cu ieşire, deci terminaţia sa este dată de o linie groasă

continuă perpendiculară pe axa filetului. Uniţi prin comanda LINE extremităţile din dreapta ale liniilor de fund ale filetului:

Figura VII.21

55. Vârful filetului şi zona nefiletată se reprezintă printr-o linie orizontală, care începe la 2.5 unităţi pe verticală în sus faţă de intersecţia axei cu muchia de capăt. Linia este orizontală spre dreapta, de lungime 18 unităţi. Apoi coborâţi cu următorul segment până pe axă. Se consideră punctul B ca element de referinţă în construcţia următoare.

Figura VII.22

56. Setaţi incrementul unghiular al funcţiei “Polar Tracking” la valoarea 30º. 57. Pentru conul de fund, desenaţi o linie începând din punctul B; puneţi firul de tracking

pe direcţie la 300º, şi selectaţi punctul aflat la intersecţia firului cu axa orizontală.

Figura VII.23


VII.1058. Aplicaţi comanda MIRROR (meniul derulant "Modify”) asupra ultimelor 3 linii;

oglindindiţi-le în raport cu axa, obţinând astfel jumătatea de sub axă a desenului;

Figura VII.24

59. Faceţi curent layer “Haşuri”, pentru a haşura suprafaţa secţionată. Aceasta este delimitată de muchia din stânga şi muchiile exterioare ale piesei, de linia de ruptură, de vârful filetului şi de conul de fund.

60. Dezactivaţi ajutorul grafic Snap, ridicând butonul “SNAP” de pe bara de stare. 61. Din meniul derulant “Draw”, lansaţi comanda pentru haşurare (linia “Hatch”). Alegeţi

modelul “ANSI31”. Optaţi pentru indicarea suprafeţelor de haşurat prin “Pick Points”. Faceţi clic în zonele sugerate pe figura următoare:

Figura VII.25

62. Aţi obţinut secţiunea parţială care permite explicitarea găurii filetate înfundate.

Figura VII.26

63. Atenţie: la haşurarea secţiunilor prin filetele interioare, haşura ajunge de la linia groasă a conturului exterior, la linia groasă a vârfului de filet. Haşura nu se opreşte la fundul filetului! Din acest motiv aţi indicat 4 puncte în specificarea suprafeţei de haşurat!

64. Activaţi pasul de Snap! 65. Ajustaţi, dacă e necesar, lungimea axei vederii, pentru ca aceasta să depăşească

muchiile de contur cu 2-3 unităţi. Puteţi efectua corectura cu ajutorul gripps-urilor axei. 66. Vederea din faţă este finisată. Se trece la realizarea vederii de sus, care va fi plasată

sub vederea din faţă, aliniată cu aceasta pe verticală.


VII.1167. Aplicaţi comanda ZOOM cu opţiunea “Extents”, pentru a dispune pe ecran de

imaginea întregii zone efectiv desenate. 68. Faceţi curent layer “Vizibile”. 69. Vizualizaţi prin ZOOM şi PAN proiecţia principală şi aproximativ încă 80 de unităţi pe

verticală sub aceasta. 70. Copiaţi prin comanda COPY (meniul derulant " Modify”) axa proiecţiei principale mai

jos pe verticală cu 60 de unităţi. 71. Modificaţi incrementul unghiular al funcţiei “Polar Tracking” la valoarea 90º. 72. Desenaţi jumătatea de deasupra axei a vederii, fie prin comanda LINE, fie prin PLINE,

începând din punctul 100,140. Trasaţi un segment vertical de 8 unităţi, apoi unul orizontal a cărui lungime o determinaţi prin dublu tracking, ca pe figură:

Figura VII.27

73. Coborâţi apoi cu un segment de 4 unităţi pe verticală ((16-8)/2) şi, în continuare, trasaţi pe orizontală spre dreapta un segment de 28 unităţi. Urmează un segment vertical în jos până la axă:


VII.12

Figura VII.28

74. Aplicaţi comanda FILLET (meniul derulant " Modify”) pentru a rotunji colţul C de pe figură. Raza curentă de racordare de 0.5 unităţi este corespunzătoare.

75. Oglindiţi prin comanda MIRROR (meniul derulant " Modify”) conturul trasat, faţă de axă. Aţi obţinut conturul exterior în întregime.

76. Pentru trasarea muchiei arcuite care delimitează teşirea de 6.5 unităţi, lansaţi comanda ARC (meniul derulant " Draw”) şi optaţi pentru metoda “3 Points”. Primul punct îl determinaţi combinând tracking-ul cu modul Osnap “Inersection”, ca pe figură:

Figura VII.29


VII.1377. Al doilea punct al arcului se găseşte pe axa proiecţiei, determinat tot prin combinarea

tracking-ului cu modul Osnap “Intersection”, ca mai jos:

Figura VII.30

78. Punctul al treilea al arcului se determină printr-o combinaţie de tracking cu modul Osnap “Intersection”, similar celei pentru primul punct:

Figura VII.31


VII.1479. Faceţi curent layer “Axe” şi trasaţi axa longitudinală a orificiului cilindric străpuns.

Aceasta este aliniată pe verticală cu marcajul de centru de pe vederea din faţă:

Figura VII.32

80. Măriţi mult imaginea asupra vederii de sus în zona orificiului de Φ8, faceţi curent layer “Acoperite” şi trasaţi muchiile orificiului străpuns, ştiind că are diametrul de 8 unităţi şi la ambele capete este teşit conic cu 0.5x45º.

81. Schimbaţi prin comanda LTSCALE (scrisă de la tastatură) aspectul liniilor discontinue. Setaţi o valoare de 0.4 pentru factorul de scară al liniilor discontinue.

Figura VII.33

82. Aplicaţi comanda ZOOM cu opţiunea “Extents”, pentru a vizualiza desenul realizat:


VII.15

Figura VII.34

83. Observaţie: în realizarea vederii de sus, funcţia “Osnap Tracking“ putea să fie substituită prin linii de construcţie verticale, trasate pe vederea din faţă, prin punctele de aliniere.

84. Faceţi curent layer “Cote” pentru a înscrie dimensiunile necesare pe desen. 85. Măriţi imaginea asupra vederii din faţă, dar cu un oarecare spaţiu în jurul ei, pentru a

dispune cotele. 86. Îngheţaţi layer “Haşuri”, fapt ce va permite o selectare uşoară a elementelor care se

cotează pe secţiune. 87. Pe vederea din faţă cotaţi mai întâi gaura filetată înfundată: lungimea filetului, şi

lungimea găurii (fără conul de fund, care nu se cotează). 88. Cotarea diametrului filetului o realizaţi de fapt printr-o cotă liniară. După crearea cotei,

adăugaţi prefixul M textului cotei, care să simbolizeze filetul metric. Selectaţi cota prin clic pe ea şi apelaţi caseta de proprietăţi (meniul derulant " Modify” linia “Properties”, sau meniul contextual asociat butonului drept al mouse-ului). În caseta “Properties”, faceţi clic pe semnul + ce precede titlul “Primary Units”. Aţi detaliat grupul respectiv de proprietăţi. În linia “Dim prefix”, înscrieţi majuscula M. Închideţi caseta “Properties”.

Figura VII.35


VII.1689. AutoCAD a ataşat prefixul M valorii măsurate a cotei. Aceeaşi adăugare ar fi putut să

fie realizată prin comanda de modificare a textului (meniul derulant " Modify”, linia “Text”).

Figura VII.36

90. Cotaţi pe partea de sus a proiecţiei teşirea de 6.5 şi lungimea totală a piesei. Dispunerea acestor două cote deasupra axei asigură respectarea principiului de separare a cotelor interioare de cele exterioare. Ădăugaţi cotei de 6.5 sufixul x45º.

Figura VII.37

91. Cotaţi de asemenea diametrul exterior al piesei, dispunând cota pe dreapta vederii din faţă. Folosiţi o cotare liniară şi adăugaţi prefixul Φ cotei înscrise.

92. Topiţi layer “Haşuri”.


VII.17

Figura VII.38

93. Cota de Φ16 ar putea fi înscrisă pe vederea laterală. S-a optat în acest caz pentru gruparea cotelor referitoare la acelaşi element pe cât posibil, pe aceeaşi proiecţie.

94. Cotaţi de asemenea pe vederea din faţă poziţia orificiului cilindric faţă de muchia din stânga şi diametrul acestuia. Poziţionaţi cota de diametru aproape de verticală. Adăugaţi textului cotei pentru diametru sufixul strapuns.

95. Pentru ca textul respectiv să fie uşor de citit, modificaţi proprietăţile cotei, astfel încât textul ei să nu mai fie aliniat cu linia de cotă. În acest scop, după crearea cotei, selectaţi-o prin clic pe ea. Apelaţi caseta de proprietăţi (meniul derulant " Modify” sau meniul contextual asociat butonului drept de mouse). Detaliaţi grupul de informaţii “Text” prin clic pe semnul + din faţa numelui acestui grup. În dreptul proprietăţii “Text outside align”, schimbaţi opţiunea curentă în Off. Aceasta obligă textul cotei să se repoziţioneze cu baza pe orizontală.

Figura VII.39


VII.1896. Deplasaţi textul cotei, cu ajutorul gripp-ului asociat lui, astfel încât să nu se suprapună

cu alte elemente din desen.

Figura VII.40

97. Vizualizaţi vederea de sus, cu un spaţiu suficient în jur, pentru a înscrie dimensiunile necesare.

98. Pe vederea de sus înscrieţi cotele referitoare la frezarea plană bilaterală: lungimea acesteia, distanţa dintre plane şi racordarea de colţ de R0.5.

Figura VII.41

99. Cota pentru teşirea conică va fi înscrisă sub formă de notă pe desen, deoarece elementul respectiv nu este vizibil.

100. Aplcaţi comanda ZOOM cu opţiunea “Extents”. 101. Faceţi curent layer ”Notaţii”. 102. Cu ajutorul comenzii MTEXT (meniul derulant " Draw”, linia “Text”, opţiunea

“Multiline Text”), înscrieţi următorul text în dreapta vederii de sus: Notă: Teşirile conice necotate au valoarea 0.5x45º.

103. Aplicaţi comanda ZOOM cu opţiunea “All”, pentru a afişa desenul în totalitate:


VII.19

Figura VII.42

104. La prezentarea desenului pe un format de hârtie standardizat din seria A, treceţi în layout-ul “A3 tip X”. Selectaţi viewport-ul existent şi stabiliţi scara 2:1 pentru afişarea modelului în viewport.

105. Ajustaţi prin gripps-uri marginile şi poziţia viewport-ului, pentru o încadrare corectă în format.

106. La scara 2:1, dimensiunile săgeţilor şi ale textelor din cote sunt prea mari. 107. Pentru a le corecta, intraţi în spaţiul modelului, în interiorul viewport-ului existent,

prin intermediul comutatorului “Model or Paper Space” de pe bara de stare. Din meniul derulant “Dimension”, apelaţi linia “Style”, selectaţi stilul “Standard” şi apăsaţi butonul “Modify”. În caseta de dialog “Dimension Style Manager”, activaţi panoul “Fit”. Marcaţi rubrica “Scale dimensions to layout (paperspace)”, situată în dreapta panoului. Închideţi corect casetele de dialog deschise succesiv.

108. Reveniţi în spaţiul hârtiei prin comutatorul “Model or Paper Space” de pe bara de stare.

109. AutoCAD a înjumătăţit dimensiunile elementelor din blocurile de cote (mărimea săgeţilor, înălţimea textului, etc.).

110. Completaţi indicatorul desenului prin editarea atributelor sale. 111. Salvaţi desenul sub numele “FIL_1.dwg”

VII.4.2. FIL_2 2. Să se modeleze spaţial piesa din problema precedentă, apoi să se prezinte în trei vederi ortogonale şi una sau două vederi spaţiale pe un format standardizat din seria A. 1. Începeţi un desen nou pe formatul “UPT-ET”.


2. Pe baza experienţei din problema precedentă, împărţiţi ecranul în 4 viewport-uri egale, ca în figură (meniul derulant " View”, linia “Viewports”, opţiunea “New Viewports”):

VII.20

Figura VII.43

3. În parcurgerea algoritmului propus pentru rezolvarea problemei, este esenţial să lucraţi corect cu viewport-urile. Fiecare viewport ortogonal are propriul său sistem de coordonate, de aceea, ceea ce corespunde unui viewport, nu se potriveşte în sistemul asociat altui viewport. Este important să schimbaţi corect şi la timp viewport-urile. Nu schimbaţi viewport-ul în timpul unei comenzi, deoarece nu mai aveţi controlul atent al sistemului de coordonate în care lucraţi! Dacă aţi comis o greşeală, este recomandat să întrerupeţi comanda şi să reveniţi prin comenzi U (forma scurtă de UNDO) succesive până la faza corectă.

4. Faceţi curent viewport-ul din dreapta-sus, care corespunde vederii ortogonale din stânga.

5. Faceţi curent layer “Vizibile”. 6. Creaţi un cilindru (meniul derulant " Draw”, linia “Solids”,…) cu centrul bazei în origine,

raza bazei de 8 unităţi şi înălţimea de –61 unităţi. 7. Selectaţi pe rând fiecare viewport şi maximizaţi imaginea prin ZOOM “Window”. 8. Faceţi curent viewport-ul din stânga-sus. 9. Faceţi curent layer ”Construcţii”. 10. Desenaţi printr-o polilinie, un triunghi dreptunghic isoscel, începând din punctul de

coordonate 61,8. Continuaţi prin @0,-6.5, @-6.5,6.5 Close. Triunghiul se găseşte la extremitatea superioară a cilindrului pe această vedere şi are catetele de 6.5 unităţi, spre stânga şi respectiv în jos:


VII.21

Figura VII.44

11. Prin comanda EXTRUDE, extrudaţi acest triunghi pe înălţimea de 8 unităţi la unghi 0. 12. Pentru ca noul corp să fie dispus simetric faţă de axa cilindrului, faceţi mai întâi curent

viewport-ul din stânga-jos. 13. Activaţi funcţia “Polar Tracking” cu un increment unghiular de 90º. 14. Dezactivaţi eventualele moduri Osnap active. 15. Din meniul derulant " Modify”, lansaţi comanda MOVE. Selectaţi corpul extrudat.

Indicaţi punctul 61,0,0 ca punct de plecare. Puneţi firul de tracking la 90º şi precizaţi o valoare de 4 unităţi în lungul său. Corpul este acum simetric plasat faţă de faţa laterală a cilindrului:

Figura VII.45

16. Faceţi curent viewport-ul din dreapta-sus. 17. Trebuie să obţineţi încă un corp extrudat, simetric cu primul faţă de un plan orizontal

ce trece prin axa cilindrului. 18. Aplicaţi comanda MIRROR, selectaţi corpul extrudat, iar ca linie de oglindire, punctaţi

în 0,0,0 şi într-un alt punct, pe orizontală spre dreapta. Nu ştergeţi corpul original. 19. Faceţi curent layer “Vizibile”. 20. Din meniul derulant " Modify”, selectaţi linia “Solids Editing” şi optaţi pentru “Subtract”,

pentru a scădea din cilindru corpurile extrudate. În primul set de obiecte selectate includeţi cilindrul, apoi, în al doilea set de obiecte selectate, includeţi corpurile extrudate.

21. Faceţi curent viewport-ul din dreapta-jos şi stabiliţi o afişare de tip “Gouraud Shaded” (meniul derulant " View”, linia “Shade”, …).

22. Rămâneţi în viewport-ul din dreapta-jos. 23. Faceţi curent layer “Construcţii”. 24. Setaţi pasul de Snap la 0.5 unităţi. 25. Activaţi modul Osnap “Endpoint”. 26. Din meniul derulant " Draw”, linia “Solids”, lansaţi comanda BOX. Indicaţi primul colţ în

punctul evidenţait pe figura următoare, interceptat cu modul Osnap “Endpoint”:


VII.22

Figura VII.46

27. Introduceţi opţiunea “Length” şi specificaţi lungimea de -28 unităţi (dimensiunea în lungul axei X curente). La cererea privind lăţimea (dimensiunea în lungul axei Y curente), introduceţi valoarea –6, iar la cererea privind înălţimea (dimensiunea în lungul axei Z curente), punctaţi pe rând în colţul iniţial indicat şi apoi în cel simetric situat pe verticală deasupra primului (vezi ilustraţia următoare).

Figura VII.47

28. Rezultatul este prezentat în continuare:


VII.23

Figura VII.48

29. Apelaţi comanda MIRROR, selectaţi noul corp şi oglindiţi-l faţă de o linie care trece prin 0,0 şi 1,0. Aţi obţinut încă un corp paralelipipedic, simetric cu primul faţă de axa OX.

Figura VII.49

30. Faceţi curent layer “Vizibile”. 31. Pentru a obţine frezările plane, scădeţi din corpul albastru cele două paralelipipede

roşii. În acest scop, din meniul derulant " Modify”, selectaţi linia “Solids Editing” şi optaţi pentru “Subtract”. În primul set de obiecte selectate includeţi corpul albastru, iar în cel de-al doilea set de obiecte selectate includeţi corpurile roşii.

32. Aţi obţinut forma prelucrată pe toate feţele a piesei de modelat:


VII.24

Figura VII.50

33. Faceţi din nou curent layer “Construcţii”. 34. Pentru a modela orificiul cilindric străpuns, va fi creat un cilindru corespunzător.

Lansaţi comanda CYLINDER. Centrul bazei este în 54,-4,0. Raza bazei este de 4 unităţi. Pentru ca baza să fie în panul XZ, introduceţi opţiunea “Center of other end”, puneţi firul de “Polar Tracking” la 90º şi scrieţi distanţa de 8 unităţi în lungul firului, sau tastaţi @0,8,0. Construcţia este prezentată în figură:

Figura VII.51


VII.2535. Faceţi curent layer “Vizibile”. 36. Faceţi curent viewport-ul din stânga-jos. 37. Apelaţi comanda SUBTRACT ca şi în fazele anterioare şi scădeţi din corpul albastru

cilindrul roşu. Rezultatul este prezentat mai jos.

Figura VII.52

38. Pentru a racorda muchiile de adâncime ale frezărilor, apelaţi comanda FILLET. Setaţi raza pe valoarea de 0.5.

39. Apelaţi din nou comanda FILLET şi selectaţi corpul în punctul indicat prin pătrăţel marcator pe figura următoare:

Figura VII.53

40. Acceptaţi apoi raza de 0.5. 41. În pasul următor selectaţi şi muchia simetrică primeia în raport cu axa OX, ca pe figura

de mai jos, apoi încheiaţi comanda:


VII.26

Figura VII.54

42. Realizarea racordării este vizibilă în toate viewport-urile. 43. Se trece la modelarea găurii filetate înfundate de la capătul din stânga. Se va modela

un orificiu corespunzător vârfului de filet. Elicea filetului nu se modelează. Pentru modelarea simultană a conului de fund, este preferabilă generarea corpului ca şi formă de revoluţie. De aceea, se va desena semiprofilul longitudinal al găurii, de la intrare până la fundul ei, apoi se va crea din acesta forma de revoluţie.

44. Faceţi curent layer “Axe”. 45. Desenaţi axa longitudinală a piesei, ca o linie din –3,0,0, de lungime 65 unităţi spre

dreapta, pe orizontală, pe firul de tracking. 46. Faceţi curent layer “Construcţii”. 47. Stabiliţi valoarea incrementului unghiular pentru funcţia “Polar Tracking” la 30º. 48. Dezactivaţi modul Osnap “Endpoint”, dar activaţi în schimb modul Osnap

“Intersection”. 49. Din meniul derulant "Draw”, selectaţi linia “Polyline”. Începeţi polilinia din origine

(0,0,0). Puneţi firul de tracking pe verticală în sus şi introduceţi distanţa 2.5. Continuaţi cu un segment orizontal spre dreapta de lungime 18 unităţi pe firul de tracking, iar apoi puneţi firul de tracking pe direcţia de 300º şi punctaţi la intersecţia firului cu axa. Introduceţi opţiunea “Close”, pentru a închide automat polilinia.

50. Este esenţial ca acest contur să fi fost închis automat. Dacă aţi întrerupt polilinia în cursul desenării ei, creaţi o regiune din conturul roşu. În acest scop, din meniul derulant “Draw”, apelaţi comanda REGION. Selectaţi toate muchiile roşii.

51. Generarea corpului de revoluţie se realizează prin comanda REVOLVE (meniul derulant "Draw”, linia “Solids”, opţiunea …). Selectaţi obiectul roşu. La întrebarea privind axa de revoluţie, introduceţi opţiunea “X”. Acceptaţi unghiul de 360º ca unghi de rotaţie a profilului. Aţi obţinut forma pozitivă a orificiului.


VII.27

Figura VII.55

52. Axa galbenă a fost necesară pentru construcţia uşoară a profilului, nu pentru definirea corpului de revoluţie.

53. Faceţi curent layer “Vizibile”. 54. Apelaţi comanda SUBTRACT şi scădeţi din corpul albastru pe cel roşu. 55. Veţi vedea mai bine orificiul creat, dacă faceţi curent viewport-ul din dreapta-jos şi

alegeţi o vedere izometrică de sud-vest, deoarece capătul din stânga al piesei este acum vizibil.

Figura VII.56

56. Mai trebuie să modelaţi teşirile conice de la capetele orificiului străpuns. 57. Modificaţi afişarea imaginii în viewport-ul curent (cel din dreapta-jos) în “2D

Wireframe” (meniul derulant " View”, linia “Shade”, opţiunea, …). 58. Măriţi imaginea prin ZOOM “Window” în zona orificiului străpuns (vezi figura):


VII.28

Figura VII.57

59. Din meniul derulant "Modify”, lansaţi comanda CHAMFER. Selectaţi suprafaţa cilindrică laterală a orificiului, prin clic pe o generatoare afişată. Introduceţi valoarea distanţei de teşire de 0.5. Introduceţi şi a doua valoare tot de 0.5. Atenţie! AutoCAD nu setează automat a doua valoare egală cu prima! În pasul următor optaţi pentru “Loop”. Apoi faceţi clic pentru selecţie pe rând, pe fiecare muchie circulară a orificiului. Încheiaţi comanda printr-un răspuns nul. AutoCAD a creat teşirile conice la ambele capete ale orificiului:

Figura VII.58

60. Optaţi pentru ZOOM “All” sau “Extents” în viewport-ul curent şi reveniţi la afişarea “Gouraud Shaded”.

61. Faceţi curent viewport-ul din stânga-jos şi stabiliţi şi aici afişarea “Gouraud Shaded”. Dezactivaţi grila. Procedaţi la fel cu viewport-ul din stânga-sus (“Gouraud Shaded”, Grid Off).

62. Faceţi curent viewport-ul din dreapta-sus. Schimbaţi vederea în SE-Isometric. Optaţi pentru afişare “Gouraud Shaded” şi dezactivaţi grila:


VII.29

Figura VII.59

63. Pentru prezentarea modelului în spaţiul hârtiei, selectaţi layout-ul “A3 tip X”. 64. Ştergeţi viewport-ul existent. 65. Faceţi curent layer “0”. 66. Din meniul derulant “View”, selectaţi linia “Viewports” şi optaţi pentru “New Viewports”.

În caseta de dialog deschisă, alegeţi configuraţia similară celei din spaţiul modelului şi setaţi vederile dorite. Închideţi caseta de dialog şi punctaţi în 400,50 apoi în 25,275 pentru a plasa viewport-urile pe format.

67. Selectaţi toate viewport-urile prin clic pe conturul lor. Apelaţi caseta de proprietăţi şi stabiliţi pentru toate scara de 2:1 pentru prezentarea modelului în viewport, precum şi opţiunea de “Hide Plot”.

68. Setaţi variabila DISPSILH pe 1 (scrieţi pe tastatură numele variabilei şi apoi, la solicitarea AutoCAD, introduceţi valoarea 1).

69. Testaţi cu “Print Preview” modul de prezentare. 70. Completaţi indicatorul. 71. Opţional, se poate stabili pe una din vederile ortogonale din stânga o prezentare

parţială, prin activarea planului de clipping din faţă, pentru a simula secţiunea în corp. 72. Salvaţi desenul sub numele “FIL_2.dwg”.

VII.4.3. FIL_3 3. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze izolatorul ceramic din figură. Dimensiunile se determină de pe reţeaua izometrică, ştiind că un pas de reţea este de 5 mm. Izolatorul este prevăzut cu 4 găuri filetate înfundate. Lungimea filetului este de 10 mm. Pentru simplificarea reprezentării, filetul se consideră de tip metric normal (M6 cu diametrul vârfului de 5 mm). Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A desenul realizat (“FIL_3.dwg”).


VII.30

Figura VII.60

1. Se recomandă realizarea unei vederi de capăt şi a unei secţiuni frânte, jumătate pe diagonală, prin axa găurilor, iar jumătate pe la mijlocul laturii bazei.

2. Pentru haşurare, se va alege un model adecvat din biblioteca de modele, similar cu cel utilizat în enunţ.

VII.4.4. FIL_4 4. Să se modeleze spaţial piesa din problema precedentă şi să se prezinte modelul pe un format de hârtie standardizat din seria A, în mai multe vederi ortogonale şi în cel puţin o vedere spaţială potrivit aleasă (“FIL_4.dwg”). 1. Modelarea este uşoară dacă se construieşte regiunea ce defineşte baza, fără găurile

filetate. Această regiune se extrudează, iar din corpul obţinut se scad 4 forme adecvat construite pentru a modela găurile înfundate. Modelarea filetului se realizează la diametrul vârfului, care este de 5 mm.

VII.4.5. FIL_5 5. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze capacul de conector din figură (realizat din policarbonat alb opac). Dimensiunile se determină de pe reţeaua izometrică, ştiind că un pas de reţea este de 5 mm. Capacul este prevăzut cu filet exterior pe toată lungimea tronsonului inferior (M10, cu diametrul fundului de filet de 8.5 mm). Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A desenul realizat (“FIL_5.dwg”).


VII.31

Figura VII.61

1. Piesa are forma axial-simetrică, deci este suficientă o semisecţiune longitudinală.

VII.4.6. FIL_6 6. Să se modeleze spaţial piesa din problema precedentă şi să se prezinte modelul pe un format de hârtie standardizat din seria A, cu vederile ortogonale necesare şi o vedere spaţială potrivit aleasă. Filetul se modelează la diametrul vârfului (“FIL_6.dwg”).

VII.4.7. FIL_7 7. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze manşonul cablului unui detector de incendiu, din figură (realizat din policarbonat alb opac). Dimensiunile se determină de pe reţeaua izometrică, ştiind că un pas de reţea este de 5 mm. Capacul este prevăzut cu filet exterior pe toată lungimea tronsonului la intrare (M12 cu diametrul fundului de 10.2 mm). Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A desenul realizat (“FIL_7.dwg”).


VII.32

Figura VII.62

VII.4.8. FIL_8 8. Să se modeleze spaţial piesa din problema precedentă şi să se prezinte modelul pe un format de hârtie standardizat din seria A, cu vederile ortogonale necesare şi o vedere spaţială potrivit aleasă (“FIL_8.dwg”).

VII.4.9. FIL_9 9. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze racordul metalic din figură. Dimensiunile se determină de pe reţeaua izometrică, ştiind că un pas de reţea este de 5 mm. Piesa este prevăzută cu filet interior metric cu ieşire la ambele capete (M16, cu diametrul vârfului de 14 mm). Lungimea acestuia este de 6 mm în ambele cazuri. Să se prezinte pe un format de hârtie standardizat din seria A desenul realizat (“FIL_9.dwg”).


VII.33

Figura VII.63

VII.4.10. FIL_10 10. Să se modeleze spaţial piesa din problema precedentă şi să se prezinte modelul pe un format de hârtie standardizat din seria A, cu vederile ortogonale necesare şi o vedere spaţială potrivit aleasă. Să se simuleze secţionarea prin poziţionarea adecvată a planelor de clipping (“FIL_10.dwg”).

VII.4.11. FIL_11 11. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze capacul din figură, Capacul este prevăzut în interior cu filet cu degajare. Dimensiunile se determină de pe reţeaua izometrică, ştiind că un pas de reţea este de 10 mm. Filetul se considerăde tip metric normal (M20, cu diametrul vârfului de 17.5). Să se prezinte modelul pe un format de hârtie standardizat, la o scară potrivit aleasă (“FIL_11.dwg”).

Tema VII. Piese cu filet Figura VII.64

VII.34


1. Piesa are configuraţie axial-simetrică. Ea se pretează la o reprezentare în semisecţiune longitudinală sau în secţiune longitudinală totală. Întrucât pe exterior nu există detalii, se recomandă reprezentarea în secţiune totală, pentru o mai clară redare a filetului.

2. La filetul interior cu degajare, se cotează lungimea degajării şi lungimea de înfiletare (lungimea filetului + lungimea degajării).

VII.4.12. FIL_12 12. Să se modeleze spaţial piesa din problema precedentă şi să se prezinte modelul pe un format de hârtie standardizat din seria A, cu vederile ortogonale necesare şi o vedere spaţială potrivit aleasă. Să se simuleze secţionarea prin poziţionarea adecvată a planelor de clipping (“FIL_12.dwg”). Înapoi la începutul paginii

VIII.1

Tema VIII.Arbori drepti

VIII. Tema VIII. Arbori drepţi

VIII.1. Obiective Însuşirea modului de reprezentare în proiecţii ortogonale şi de dimensionare a pieselor

de tip arbore drept, Modelarea spaţială a pieselor studiate şi obţinerea automată a vederilor ortogonale ale

acestora.

VIII.2. Noţiuni aplicate Reprezentarea în proiecţii ortogonale, alegerea proiecţiilor necesare, Realizarea secţiunilor propriu-zise, Reprezentarea convenţională a filetelor standardizate, Înscrierea dimensiunilor în desene, inclusiv pentru filetele standardizate, Generarea solidelor 3D în medii CAD şi a vederilor ortogonale şi izometrice.

VIII.3. Bibliografie Capitolul 4 Capitolul 5 Capitolul 9

VIII.4. Exerciţii VIII.4.1. ARB_1

1. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze arborele din figură. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A, la o scară potrivit aleasă.

VIII.2

Figura VIII.1

1. Piesa este una de tip arbore drept. 2. Forma geometrică este dată de o succesiune de tronsoane iniţial cilindrice, cu axele în

prelungire, pe care sunt realizate diferite prelucrări. 3. O astfel de piesă poate fi optim reprezentată într-o vedere longitudinală şi mai multe

secţiuni propriu-zise. 4. Vederea se alege pe partea pe care sunt vizibile cele mai multe detalii de formă. În

raport cu figura de enunţ, vederea se consideră privind arborele de sus. 5. Secţiunile pun în evidenţă prelucrările interioare. Cea mai comodă plasare a lor este în

poziţie deplasată în lungul traseului de secţionare. Aceste trasee se aleg astfel încât să fie evidenţiate elementele de formă în adâncime. Planele de secţionare sunt redate în roşu pe figura de enunţ.


VIII.36. Începeţi un desen nou pe şablonul “UPT-ET”. 7. Activaţi funcţia “Polar Tracking” cu incrementul unghiular de 90º. 8. Faceţi curent layer “Axe” şi desenaţi axa longitudinală a arborelui, ca o linie orizontală

începând din 40,200, de lungime 200 de unităţi. Ulterior, lungimea axei va fi ajustată corespunzător.

9. Măriţi imaginea în zona de lucru, astfel încât să cuprindeţi întreaga axă în fereastra de afişare.

10. Numerotarea tronsoanelor se consideră de la stânga la dreapta. Această numerotare nu influenţează desenul, ci ajută doar la identificarea tronsoanelor.

11. Primul tronson din stânga are dimensiunile :Φ50, lungimea de 65; al doilea tronson (cel central) are dimensiunile: Φ60, lungimea 50; al treilea tronson are dimensiunile: Φ40, lungimea 180 – 65 – 50 = 65.

12. Modul de abordare a proiecţiei longitudinale va fi asemănător cu cel de la piesele axial-simetrice: se va desena profilul arborelui de o parte a axei, apoi se va oglindi pentru a obţine întregul profil. În paşii următori se vor detalia diferitele prelucrări de pe tronsoane.

13. Faceţi curent layer “Vizibile”. 14. Setaţi deocamdată pasul de Snap pe valoarea 5. 15. Trasaţi conturul redat mai jos în albastru, începând din punctul de coordonate 40,200,

unde se cosideră plasat capătul din stânga al arborelui. Profitaţi de utilitatea funcţiei “Polar Tracking”; poziţionaţi firul de tracking de fiecare dată pe direcţia necesară, orizontală sau verticală, şi scrieţi valoarea distanţei.

25 20

65 5 50 10

40,200 Figura VIII.2

16. Activaţi modul Osnap “Intersection”. 17. Aplicând comanda MIRROR, obţineţi jumătatea inferioară a conturului (meniul

derulant "Modify”); selectaţi conturul trasat şi indicaţi două puncte diferite de pe axă pentru a defini linia de oglindire. Nu ştergeţi setul original de obiecte.

18. Trasaţi muchiile transversale care delimitează tronsoanele (comanda LINE; punctele de desenare sunt localizate prin modul Osnap “Intersection”).


VIII.4

Figura VIII.3

19. Mutaţi originea sistemului de coordonate în punctul 40,200, apelând din meniul derulant " Tools” linia “Move UCS”.

20. Se desenează în continuare prelucrările de pe primul tronson. Acesta prezintă o crestătură mediană de lăţime 20 şi lungime 35 de unităţi, dispusă în lungul axei, simetric faţă de aceasta.

21. Începeţi o linie din 0,10. Trasaţi-o orizontală, spre dreapta, de lungime 35. Coborâţi apoi pe verticală cu 20 de unităţi şi reveniţi spre stânga, pe orizontală, la capătul arborelui:

Figura VIII.4

22. Zona mediană a capătului arborelui, delimitată de cele două muchii orizontale ale crestăturii, trebuie să fie înlăturată. Apelaţi comanda TRIM (meniul derulant " Modify”). Selectaţi cele două muchii orizontale ale crestăturii drept muchii tăietoare (“cutting edges”). Pentru a indica obiectele tăiate, punctaţi pe muchiile de capăt ale arborelui, de o parte şi de alta a axei.

Figura VIII.5


VIII.523. Pe tronsonul curent există un orificiu cilindric străpuns, de diametru Φ14, la distanţa

de 17 mm de capătul din stânga. 24. Pentru a trasa axa orificiului, declaraţi layer “Axe” ca layer curent. 25. Setaţi pasul de Snap la valoarea 1. 26. Trasaţi o linie verticală, din punctul 17,30 până în 17,-30. 27. Faceţi curent layer “Vizibile”. 28. Activaţi funcţia “Osnap Tracking”. 29. În dreptul orificiului, muchia tronsonului devine o curbă arcuită spre axa tronsonului.

Deoarece arcul respectiv are deviaţie mică de la linia dreaptă, se poate neglija desenarea lui. Pentru a-l pune în evidenţă, totuşi, desenaţi un arc prin trei puncte, şi anume extremităţile diametrului orificiului şi un punct de pe axă: 24,25 17,24 10,25.

30. Prin comanda MIRROR, obţineţi arcul simetric faţă de axa longitudinală a arborelui. 31. Măriţi mult imaginea în zona de lucru. 32. Lansaţi comanda TRIM şi selectaţi cele două arce desenate ca muchii tăietoare. Drept

obiecte de tăiat, indicaţi generatoarele tronsonului între capetele arcelor:

Figura VIII.6

33. Faceţi curent layer “Acoperite” şi desenaţi generatoarele orificiului, ca linii verticale de la capetele arcelor până la crestături:

Figura VIII.7

34. Pentru a explicita cât mai complet tronsonul, se realizează o secţiune deplasată prin axa orificiului. Planul de secţionare este perpendicular pe vederea longitudinală (vezi figura de enunţ).


VIII.635. Micşoraţi imaginea, astfel încât în partea de jos să devină vizibilă o zonă de

aproximativ 100 de unităţi sub conturul tronsonului. 36. Selectaţi axa verticală şi activaţi gripp-ul ei inferior. Alungiţi axa, mutând gripp-ul în

punctul de coordonate 17,-120. Axa verticală a devenit traseu de secţionare. Tastaţi succesiv <Esc><Esc>, pentru a înlătura gripps-urile.

37. Faceţi curent layer “Vizibile”. 38. Desenaţi un cerc cu centrul în 17,-90 şi de diametru 50 de unităţi. 39. Faceţi curent layer “Axe”. 40. Desenaţi axa orizontală a secţiunii, astfel încât să depăşească cercul cu 2-3 unităţi.

Figura VIII.8

41. Reveniţi la layer-ul “Vizibile” ca layer curent. 42. Trasaţi două linii orizontale, de o parte şi de alta a axei, la distanţă de 10 unităţi fiecare

faţă de axă, mai lungi decât diametrul cercului şi secante la cerc. Distanţa dintre ele este lăţimea crestăturii.

43. Ajustaţi prin comanda TRIM lungimea celor două linii, astfel încât să aibă capetele pe conturul cercului.

44. Aplicaţi comanda TRIM, pentru a îndepărta porţiunile de cerc cuprinse între cele două linii, pe stânga şi pe dreapta. Cele două linii vor fi muchii tăietoare, iar cercul, pe părţile laterale, va fi obiectul de tăiat.


Figura VIII.9

VIII.745. Măriţi imaginea în zona secţiunii. 46. Trasaţi pe verticală, de o parte şi de alta a axei, la câte 7 mm, muchiile orificiului

străpuns. Ajustaţi lungimea lor până la conturul secţiunii, respectiv al crestăturii.

Figura VIII.10

47. Faceţi curent layer “Haşuri”. 48. Haşuraţi (meniul derulant "Draw”, linia “Hatch”) cele 4 suprafeţe laterale ale secţiunii.

Modelul de haşurare este ANSI31.

Figura VIII.11

49. Reprezentarea detaliilor pentru primul tronson este încheiată. 50. Pe tronsonul al doilea, arborele are două găuri cilindrice înfundate de diametru Φ16 şi

adâncime 20 mm măsurată de la generatoarea tronsonului. Axele lor longitudinale sunt în prelungire. Găurile se găsesc la distanţa de 25 mm de capătul din stânga al tronsonului.

51. Faceţi curent layer “Axe”. 52. Afişaţi în fereastră prin combinaţii de PAN şi ZOOM zona celui de-al doilea tronson. 53. Desenaţi o linie verticală între punctele 90,33 şi 90,-33. 54. Faceţi curent layer “Vizibile”. 55. Conturaţi gaura transversală de Φ16, printr-un cerc cu centrul la intersecţia celor două

axe de pe tronson şi de diametru 16 unităţi.

Figura VIII.12


VIII.856. Adâncimea găurilor nu este vizibilă pe vederea longitudinală. De aceea, este necesară

o secţiune transversală prin tronson. Planul ei conţine axele găurilor (vezi planul roşu pe figura de enunţ).

57. Micşoraţi imaginea prin ZOOM “Realtime” şi deplasaţi-o în sus în fereastra de afişare prin PAN “Realtime”, pentru a face vizibilă şi zona de sub arbore (95-100 de unităţi vizibile sub conturul arborelui).

58. Faceţi clic pe axa găurilor. Aceasta va fi şi traseu de secţionare. Faceţi clic pe gripp-ul de jos al axei şi alungiţi linia cu 90 de unităţi pe verticală în jos.

59. Desenaţi un cerc cu centrul în 90,-90 şi de diametru 60 de unităţi. Acesta reprezintă conturul exterior al secţiunii.

60. Faceţi curent layer “Axe”. 61. Trasaţi axa orizontală a secţiunii, astfel încât să depăşească cercul cu 2-3 unităţi. 62. Faceţi curent layer “Vizibile”. 63. Măriţi imaginea în zona secţiunii în lucru. 64. Trasaţi conturul găurilor, ghidându-vă după figura următoare, apoi faceţi curent layer

“Haşuri” şi haşuraţi secţiunea.

Figura VIII.13

65. Aplicaţi un ZOOM “Extents”, pentru a avea în imagine desenul în totalitate. 66. Pe tronsonul al treilea există un canal de pană, de lăţime 12 mm şi adâncime 4.5 mm

măsurată pe peretele canalului. Distanţa între axele capetelor rotunjite este de 18 mm, iar poziţia canalului este dată în raport cu extremitatea dreaptă a arborelui, faţă de care se găseşte la distanţa de 21 mm.

67. Faceţi curent layer “Axe”. 68. Desenaţi două linii verticale, de lungime 20 unităţi, având mijloacele pe axă,

perpendiculare pe axa arborelui, prima la distanţa de 21 unităţi faţă de capătul din dreapta al piesei, iar a doua la distanţă de 18 unităţi spre stânga faţă de precedenta.

69. Faceţi curent layer “Vizibile”. 70. Măriţi imaginea în zona de lucru. 71. Conturaţi canalul de pană, ca în figura de mai jos.


VIII.9

Figura VIII.14

72. Adâncimea canalului va fi evidenţiată pe o secţiune deplasată realizată cu un plan perpendicular pe axa arborelui, în zona dintre cele două axe (vezi figura de enunţ).

73. Vizualizaţi desenul astfel încât sub proiecţia principală să fie vizibilă o zonă de aproximativ 100 de unităţi.

74. Faceţi curent layer “Axe” şi desenaţi traseul de secţionare sub forma unei linii verticale, între punctele 150,33 şi 150,-123.

75. Desenaţi axa orizontală a viitoarei secţiuni, ca o linie între 127,-90 şi 173,-90. 76. Faceţi curent layer “Vizibile”. 77. Desenaţi un cerc cu centrul la intersecţia liniilor precedente (150,190) şi de diametru

40 de unităţi. 78. Stabiliţi incrementul unghiular de 90º pentru funcţia “Polar Tracking”. 79. Măriţi mult imaginea în zona secţiunii, acolo unde trebuie să plasaţi canalul de pană. 80. Se vor desena muchiile de contur ale canalului de pană, ştiind că lăţimea sa este de

12 mm. Această lăţime se dispune pe secţiune simetric faţă de axa orizontală. Datorită măsurării adâncimii de 4.5 unităţi pe peretele canalului, ordinea de desenare diferă întrucâtva de tronsoanele precedente. Apelaţi tot timpul la funcţia “Osnap Tracking”!

Figura VIII.15

81. Aplicaţi comanda TRIM pentru a înlătura zona de contur circular dintre pereţii canalului de pană.


VIII.10

Figura VIII.16

82. Faceţi curent layer “Haşuri”. 83. Apelaţi comanda de haşurare pe suprafaţa secţiunii. 84. Aplicaţi comanda ZOOM cu opţiunea “All”. 85. Ajustaţi axa longitudinală a proiecţiei principale.

Figura VIII.17

86. Faceţi curent layer “Cote” pentru a înscrie în desen dimensiunile necesare. 87. Pe timpul cotării, e util să îngheţaţi layer “Haşuri”. 88. Pe tronsonul din stânga e necesar să se coteze lăţimea şi lungimea crestăturii, poziţia

orificiului faţă de capăt şi lungimea tronsonului. Diametrul tronsonului se înscrie pe


VIII.11secţiune (din motive de uniformitate a cotării tronsoanelor şi de evitare a supraîncărcării proiecţiei lungitudinale), iar diametrul orificiului de asemenea (nu este vizibil pe vedere).

89. Pe tronsonul central se cotează poziţia găurilor şi diametrul lor (precedat de factorul 2 de multiplicare a elementului). Nu se înscrie lungimea tronsonului. Ea rezultă ca diferenţă între lungimea de gabarit şi lungimile tronsoanelor de capăt. Diametrul tronsonului se cotează pe secţiune, pebtru a nu supraîncărca desenul. Tot pe secţiune se cotează adâncimea găurilor înfundate.

90. Pe tronsonul al treilea se cotează poziţia şi lungimea canalului de pană, raza canalului la capete, precum şi lungimea tronsonului. Diametrul tronsonului se cotează pe secţiune. Tot pe secţiune se cotează şi adâncimea canalului de pană. Informativ, s-a înscris şi lăţimea acestuia, ca o cotă auxiliară.

91. Pe proiecţia longitudinală se mai cotează lungimea de gabarit. 92. Datorită plasării secţiunilor sub proiecţia principală, s-au dispus majoritatea cotelor

deasupra acesteia, începând cu cele mai mici spre contur. 93. O posibilă soluţie de cotare este ilustrată mai jos:

Figura VIII.18

94. Continuaţi problema cu etapa de plasare în layout (A3, scara 1:1) şi completare a indicatorului.

95. Salvaţi desenul sub numele “ARB_1.dwg”. Tema VIII.Arbori drepti

VIII.12VIII.4.2. ARB_2

2. Să se modeleze spaţial arborele din problema precedentă şi să se prezinte pe un format standardizat în vederi optime (ortogonale şi spaţiale) (“ARB_2.dwg”). 1. Modelarea începe prin desenarea semiprofilului longitudinal, similar cu punctele 6-15

din problema precedentă. Lucraţi însă în layer “Construcţii”. 2. Închideţi conturul semiprofilului, ca în figura de mai jos:

25 20

65 5 50 10

40,200 Figura VIII.19

3. Transformaţi în regiune semiprofilul arborelui, apelând comanda REGION din meniul derulant "Draw”. Selectaţi tot profilul roşu în acest scop.

4. Faceţi curent layer “Vizibile”. 5. Din meniul derulant "Draw”, selectaţi linia “Solids” şi optaţi pentru REVOLVE, cu

scopul de a genera forma de bază a arborelui. Ca obiect care se roteşte, indicaţi regiunea roşie. La specificarea axei, introduceţi opţiunea “Object” şi selectaţi axa longitudinală creată în desen. AutoCAD a generat forma de bază a arborelui.

6. Împărţiţi ecranul în două viewport-uri, pe verticală: în cel din stânga păstraţi vederea curentă (de sus), iar în cel din dreapta stabiliţi o vedere izometrică de sud-est.

7. Mutaţi originea sistemului de coordonate în punctul de coordonate 40,200 (meniul derulant “Tools”, linia “Move UCS”). Atfel, capătul din stânga al arborelui are centrul bazei în origine.

8. Faceţi curent viewport-ul din stânga. 9. Faceţi curent layer “Construcţii”. 10. Pentru a crea crestătura, construiţi un paralelipiped prin comanda BOX (meniul

derulant "Draw”, linia “Solids”, …). Primul colţ este în punctul 0,-10,-25. Introduceţi apoi opţiunea “Length” şi specificaţi valoarea lungimii de 35. Pentru lăţime, introduceţi valoarea 20, iar pentru înălţime valoarea 50. Aţi obţinut corpul roşu din figură.

Figura VIII.20


VIII.1311. Faceţi curent layer “Vizibile”. 12. Aplicaţi scăderea booleeană prin comanda SUBTRACT, pentru a înlătura din corpul

albastru pe cel roşu. 13. Pentru a obţine o imagine mai realistică a arborelui, treceţi în viewport-ul din dreapta şi

optaţi pentru afişare de tip “Gouraud Shaded” (meniul derulant “View”, linia “Shade”). 14. Reveniţi în viewport-ul stâng. 15. Faceţi curent layer “Construcţii”. 16. Veţi modela un cilindru pentru orificiul străpuns. Lansaţi comanda CYLINDER şi

indicaţi centrul în 17,-25,0. Precizaţi raza bazei de 7 unităţi. Optaţi pentru “Center of other end” şi indicaţi centrul celuilalt capăt punctând pe firul de tracking al funcţiei “Polar Tracking”, direcţionat la 90º, la distanţa de 50 (sau tastaţi @50<90).

Figura VIII.21

17. Faceţi curent layer “Vizibile” şi scădeţi prin comanda SUBTRACT din corpul albastru pe cel roşu. Rezultatul este redat mai jos.

Tema VIII.Arbori drepti Figura VIII.22

VIII.1418. În continuare vor fi modelate prelucrările de pe tronsonul 2. 19. Pentru a modela şi conul de fund simultan cu lungimea utilă a găurii, forma respectivă

va fi obţinută ca un corp de revoluţie. 20. Faceţi curent viewport-ul din dreapta şi stabiliţi vederea din faţă (Front View). În acest

scop, din meniul derulant " View”, selectaţi linia “3D Views” şi optaţi pentru “Front”. Odată cu schimbarea vederii, AutoCAD actualizează şi sistemul de coordonate, astfel că noul plan XY corespunde acum vederii din faţă.

21. Stabiliţi o afişare de tip wireframe. Din meniul derulant " View”, linia “Shade”, alegeţi “2D Wireframe”. Astfel modelul devine transparent şi veţi vedea ce se întâmplă în interiorul său.

22. Mutaţi originea sistemului de coordonate în centrul bazei din stânga. Interceptaţi punctul prin mod Osnap “Center”.

23. Faceţi curent layer “Axe”. 24. Declaraţi şi modul Osnap “Quadrant” activ, pe lângă “Intersection”. 25. Verificaţi dacă funcţia “Osnap Tracking” e activă. La nevoie, activaţi-o! 26. Trasaţi axa comună a celor două orificii, ca o linie verticală, situată la distanţa de 25

de unităţi de capătul stâng al tronsonului central. 27. Măriţi imaginea în zona tronsonului central. 28. Faceţi curent layer “Construcţii”. 29. Setaţi incrementul unghiular al funcţiei “Polar Tracking” la 30º. 30. Activaţi funcţia “Osnap Tracking”. 31. Desenaţi semiprofilul găurii înfundate aflate deasupra axei. Pentru conul de fund,

bazaţi-vă pe trackingla 210º! Închideţi conturul prin “Close”.

Figura VIII.23

32. Apelaţi comanda REGION şi transformaţi conturul roşu în regiune. 33. Faceţi curent layer “Vizibile”. 34. Apelaţi comanda REVOLVE pentru a genera corpul de revoluţie. Selectaţi regiunea

ca obiect care se roteşte. Introduceţi opţiunea “Object” pentru specificarea axei şi apoi selectaţi axa trasată cu câţiva paşi mai devreme.


VIII.15

Figura VIII.24

35. Pentru a obţine orificiul aflat sub axă, aplicaţi comanda MIRROR. Selectaţi corpul roşu şi indicaţi două puncte de pe axa longitudinală drept linie de oglindire.

Figura VIII.25

36. Faceţi curent layer “Vizibile” . 37. Scădeţi booleean prin comanda SUBTRACT din corpul albastru pe cele roşii. 38. Optaţi în viewport-ul curent pentru afişare “Gouraud Shaded” şi pentru o vedere

sud-est izometrică.


VIII.16

Figura VIII.26

39. Canalul de pană de pe tronsonul din dreapta se modelează lucrând în viewport-ul din stânga.

40. Faceţi curent viewport-ul din stânga. 41. Faceţi curent layer “Construcţii”. 42. Măriţi imaginea în zona tronsonului 3. 43. Conturul bazei canalului se desenează cu o polilinie închisă, formată dintr-o

succesiune de o linie, un arc, o linie şi o închidere pe arc. Începeţi o polilinie din 159,6,20. Trasaţi un segment spre stânga de lungime 18 unităţi, cu ajutorul funcţiei “Polar Tracking”. În cadrul comenzii curente, introduceţi opţiunea de “Arc”. Puneţi firul de tracking la 270º şi indicaţi o distanţă de 12 unităţi pe fir. Tot în cadrul comenzii curente, introduceţi opţiunea “Line”; puneţi firul de tracking pe orizontală spre dreapta şi introduceţi distanţa de 18 în lungul firului. Optaţi pentru “Arc” şi apoi pentru “CLose”. Aţi obţinut rezultatul de mai jos:

Figura VIII.27


VIII.1744. Acest profil urmează să fie extrudat. 45. Pentru a cunoaşte grosimea corpului extrudat, deschideţi desenul “ARB_1.dwg” şi

măsuraţi pe secţiunea prin tronsonul 3 adâncimea canalului până la generatoarea cilindrului. Rezultă o valoare de 5.42 unităţi.

46. Pentru siguranţa lucrului, în cazul în care conturul canalului nu a fost construit printr-o polilinie închisă automat cu opţiunea “Close”, transformaţi mai întâi în regiune acest contur. Din meniul derulant " Draw”, apelaţi comanda REGION. Selectaţi conturul roşu.

47. Din meniul derulant “Draw”, linia “Solids”, lansaţi comanda EXTRUDE. Selectaţi regiunea roşie pentru a fi extrudată. Introduceţi înăţimea de –5.42 şi unghiul 0. Semnul – din faţa înălţimii de extrudare determină programul să creeze corpul în sensul negativ al lui Z.

48. Faceţi curent layer “Vizibile”. 49. Aplicaţi comanda SUBTRACT, scăzând din corpul albastru pe cel roşu. 50. Aplicaţi comanda ZOOM cu opţiunea “Extents” în viewport-ul curent. 51. Optaţi pentru o afişare “Gouraud Shaded” şi dezactivaţi grila. Rezultatul este prezentat

în continuare. Cu aceasta, operaţia de modelare s-a încheiat.

Figura VIII.28

52. Pentru evidenţierea secţiunilor în tronsoane, vor fi generate aceste forme. 53. Apelaţi prin comanda LAYER (meniul derulant “Format”) caseta “Layer Properties

Manager”. Modificaţi tipul de linie asociat layer-ului “Auxiliare” în linie continuă. Schimbaţi de asemenea culoarea asociată layer-ului haşuri în verde (“green”).

54. Faceţi curent layer “Auxiliare”. 55. Optaţi în ambele viewport-uri pentru afişare 2D wireframe (meniul derulant " View”,

linia “Shade”, …). 56. Faceţi curent viewport-ul din stânga. 57. Din meniul derulant " Draw”, selectaţi linia “Solids”, optând pentru “Section”. Selectaţi

arborele. La cererea de precizare a planului de secţionare, introduceţi opţiunea “YZ” (tastaţi YZ, sau selectaţi opţiunea din meniul contextual asociat butonului drept al mouse-ului). Specificaţi apoi punctul 17,0,0 ca aparţinând planului de secţionare. Tema VIII.Arbori drepti

VIII.18AutoCAD generează conturul secţiunii plane corespunzătoare. Acesta e vizibil pe ambele viewport-uri, în culoare verde.

Figura VIII.29

58. Repetaţi comanda SECTION, cu aceeaşi opţiune privind corpul de secţionat (arborele) şi tipul planului de secţionare (“YZ”). Indicaţi punctul de centru al găurii tronsonului 2 ca punct aparţinător planului de secţionare.

59. Generaţi secţiunea prin dreptul canalului de pană în mod similar, punctul aparţinător planului de secţionare fiind 150,0,0.

Figura VIII.30

60. Faceţi curent layer “Haşuri”. 61. Haşurarea suprafeţelor secţionate se poate realiza numai dacă planul curent XY

coincide cu cel al secţiunii. 62. Din meniul derulant " Tools”, apelaţi linia “New UCS” şi optaţi pentru “Object”. Selectaţi

secţiunea prin tronsonul 1. AutoCAD schimbă corespunzător sistemul de coordonate, Lia DOLGA, Marian DĂNĂIAŢĂ, MIHAI REVENCU Desen tehnic pentru electrotehnică

VIII.19dispunând planul XY în planul secţiunii selectate. Observaţi iconiţa pentru UCS din colţul viewport-ului! Planul curent este perpendicular pe viewport. Totuşi puteţi desena în el.

63. Din meniul derulant " Draw”, selectaţi linia “Hatch”. Alegeţi modelul ANSI31 şi optaţi neapărat pentru metoda “Select Objects” în indicarea zonei de haşurat. Selectaţi secţiunea pe conturul ei. Pe viewport-ul din dreapta puteţi observa crearea haşurii.

64. Repetaţi paşii 62-63 vizând pe rând a doua şi a treia secţiune. 65. În viewport-ul izometric cele trei secţiuni sunt bine vizibile.

Figura VIII.31

66. Pentru siguranţa unor construcţii sau modificări ulterioare, reveniţi în viewport-ul din stânga la sistemul de coordonate asociat vederii, restabilind vederea ortogonală de sus. Din meniul derulant " View”, selectaţi linia “3D Views” şi apoi optaţi pentu “Top”. Automat, AutoCAD restabileşte şi sistemul de coordonate corespunzător. 67. Parcurgeţi mai departe paşii de realizare a unui layout adecvat. 68. Treceţi în layout-ul “A3 tip X”. 69. Faceţi curent layer “0”. 70. Ştergeţi viewport-ul existent şi generaţi altele noi. O propunere este prezentată mai

jos. În viewport-ul din dreapta-jos, s-a optat pentru îngheţarea layer-ului “Vizibile” în viewport. În viewport-ul din dreapta-sus s-a optat pentru afişare de tip “Gouraud Shaded Edges On”, care redă şi conturul secţiunilor.

71. Tuturor viewport-urilor li s-a stabilit proprietatea de “Hide Plot”. 72. Pentru viewport-urile ortogonale s-a ales scara de afişare 1:1.


VIII.20

Figura VIII.32

73. Completaţi indicatorul şi salvaţi desenul sub numele “ARB_2.dwg”. 74. O prezentare mai realistică a modelului poate fi realizată prin atribuirea texturilor de

material, prin iluminare, umbrire şi prezentare în imagine randată a acestuia. În figura următoare este redat un exemplu (fişierul “ARB_2_mostra.dwg”).

Figura VIII.33



3. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze arborele din figură. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A, la o scară potrivit aleasă (“ARB_3.dwg”). Atenţie! Arborele este tubular!

Figura VIII.34

VIII.4.4. ARB_4 4. Să se modeleze spaţial arborele din problema precedentă şi să se prezinte pe un format standardizat în vederi optime (ortogonale şi spaţiale) (“ARB_4.dwg”). 1. O mostră modelată spaţial şi prezentată realistic este redată mai jos.

Figura VIII.35



5. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze arborele din figură. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A, la o scară potrivit aleasă (“ARB_5.dwg”).

Figura VIII.36

VIII.4.6. ARB_6 6. Să se modeleze spaţial arborele din problema precedentă şi să se prezinte pe un format standardizat în vederi optime (ortogonale şi spaţiale) (“ARB_6.dwg”). 1. O mostră de model spaţial prezentat realistic este redată mai jos.


VIII.23

Figura VIII.37

VIII.4.7. ARB_7 7. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze arborele din figură. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A, la o scară potrivit aleasă (“ARB_7.dwg”).


VIII.24

Figura VIII.38

VIII.4.8. ARB_8 8. Să se modeleze spaţial arborele din problema precedentă şi să se prezinte pe un format standardizat în vederi optime (ortogonale şi spaţiale) (“ARB_8.dwg”).

Figura VIII.39



9. Să se reprezinte în proiecţiile ortogonale necesare şi să se coteze arborele din figură. Să se prezinte desenul pe un format standardizat din seria A, la o scară potrivit aleasă (“ARB_9.dwg”).

Figura VIII.40

VIII.4.10. ARB_10 10. Să se modeleze spaţial arborele din problema precedentă şi să se prezinte pe un format standardizat în vederi optime (ortogonale şi spaţiale) (“ARB_10.dwg”).

Figura VIII.41



IX.1

Tema IX.Tolerante si rugozitati

IX. Tema IX. Toleranţe şi rugozităţi

IX.1. Obiective Aplicarea noţiunilor de tolerare dimensională şi geometrică a desenelor, Studiul modului de notare a calităţii suprafeţelor.

IX.2. Noţiuni aplicate Înscrierea toleranţelor dimensionale, Înscrierea toleranţelor geometrice, Înscrierea rugozităţii.

IX.3. Bibliografie Capitolul 5 Capitolul 7 Capitolul 8

IX.4. Exerciţii IX.4.1. TR_1

1. Se consideră desenul “AX1.dwg”. Să se înscrie pe desen următoarele informaţii: Toleranţe dimensionale generale în clasa de toleranţă mijlocie; Toleranţă geometrică la coaxialitate de 0.1 a tronsonului central în raport

cu cel din dreapta şi cu cel din stânga; Rugozitatea dată de Ra=6.3 µm pe toate suprafeţele cu excepţia suprafeţei

laterale a tronsonului central, pentru care parametrul de profil este Ra=3.2 µm.

1. Deschideţi desenul “AX1.dwg”. 2. Cele trei rubrici barate ale indicatorului pot fi folosite pentru înscrierea informaţiilor

generale privind toleranţele dimensionale, calitatea suprafeţei şi materialul din care se execută obiectul reprezentat. Deoarece indicatorul este un bloc, pentru modificarea conţinutului său e necesară editarea blocului prin intermediul editării referinţelor.

3. În rubricile menţionate ale indicatorului se poate înscrie informaţia privind toleranţele dimensionale generale sub forma textului ISO 2768-m, precum şi valoarea rugozităţii predominante de 6.3.

4. Treceţi în spaţiul hârtiei, în oricare din cele trei layout-uri. 5. Din meniul derulant “Modify”, alegeţi linia “In-place Xref and Block Edit”, selectând

opţiunea “Edit Reference”. Aceasta corespunde comenzii REFEDIT. Selectaţi blocul indicator prin clic pe un element al său (oricare). AutoCAD afişează caseta de dialog

IX.2“Reference Edit”, focalizată pe blocul numit “indicator”, precum şi bara de instrumente “Refedit”.

Figura IX.1

6. Acceptaţi prin “OK” editarea blocului în cauză. 7. AutoCAD solicită selectarea elementelor concrete incluse (încuibate=”nested”) în bloc

a căror editare se doreşte. Selectaţi cele trei linii orizontale din indicator, apoi încheiaţi selecţia. Acestea sunt singurele elemente din bloc ce pot să fie modificate în această etapă. Ştergeţi 2 din liniile respective.

8. Faceţi curent layer “Chenar_date_variabile” 9. În locul uneia din linii înscrieţi textul ISO 2768-m. 10. În locul celei de-a doua linii şterse, desenaţi simbolul general de rugozitate şi înscrieţi

valoarea 6.3 a rugozităţii predominante.

Figura IX.2

11. Pentru a păstra modificările şi a încheia editarea blocului, apăsaţi butonul “Save back changes to reference” de pe bara de instrumente “Refedit”, sau selectaţi linia “Save Reference Edit” din submeniul asociat grupului “In-place Xref and Block Edit” al


IX.3meniului derulant “Modify”. AuotCAD avertizează asupra salvării modificărilor. Acceptaţi cu “OK” aceste salvări. Operaţia se închide, iar în blocul indicator, pe oricare din layout-uri, apar noile informaţii.

12. Reveniţi în spaţiul modelului. 13. Toleranţele geometrice se înscriu prin intermediul comenzii QLEADER din meniul

derulant " Dimension”. Ele pot fi plasate fie în layer “Notaţii”, fie în layer “Cote”. Se alege prima variantă.

14. Faceţi curent layer “Notaţii”. 15. Urmează să înscrieţi tolaranţa la coaxialitate pe tronsonul central. Deoarece se referă

la axa elementului, simbolul va fi plasat în prelungirea liniei de cotă pentru diametru a acestui tronson.

16. Verificaţi dacă stilul de cotare este cel numit “Standard”. În caz contrar, declaraţi-l stil curent de cotare. Accesaţi în acest scop caseta “Dimension Style Manager”, selectând linia “Style” din meniul derulant " Dimension”, sau verificaţi rubrica “Dim Style Control” de pe bara de instrumente “Dimension”.

17. Din meniul derulant " Dimension”, selectaţi linia “Leader”. Introduceţi imediat opţiunea “Settings”. În caseta de dialog “Leader Settings”, activaţi panoul “Leader Settings”. Optaţi pentru anotaţie de tip “Tolerance”. Închideţi caseta prin “OK”. Indicaţi primul punct al liniei de indicaţie chiar la capătul inferior al cotei de Φ70.

18. Continuaţi cu un segment pe verticală în jos la 25 de unităţi şi apoi spre dreapta pe orizontală încă 20 unităţi. Încheiaţi printr-un răspuns nul trasarea segmentelor liniei de indicaţie. AutoCAD afişează caseta “Geometric Tolerance”. Înscrieţi în casetă informaţiile necesare (simbolul în rubrica “Sym”, valoarea în rubrica “Tolerance 1”, baza de referinţă A în rubrica “Datum 1” şi baza de referinţă B în rubrica “Datum 2”), ajutându-vă şi de figura de mai jos:

Figura IX.3

19. Mai trebuie să menţionaţi bazele de referinţă A şi B. 20. Procedaţi ca şi în cazul anterior, dar nu completaţi decât rubrica pentru bază de

referinţă în caseta “Geometric Tolerance”. Pentru a înlocui săgeata cu triunghi înnegrit, aşa cum e necesar la menţionarea bazei de referinţă, după crearea simbolului şi încheierea comenzii, faceţi clic pe linia de indicaţie a simbolului. Apelaţi caseta de proprietăţi şi localizaţi linia “Arrow”. Schimbaţi săgeata în “Datum triangle


IX.4filled”. Plasaţi începutul liniei în prelungirea cotelor de diametru ale celor două tronsoane, deoarece se referă la axa fiecăruia.

21. Rezultatul este cel din figura următoare:

Figura IX.4

22. Mai trebuie să înscrieţi rugozitatea de 3.2 µm pe suprafaţa laterală a tronsonului central.

23. Faceţi curent layer “Notaţii”, dacă nu este deja layer de lucru. 24. Deoarece textele cotelor au înălţimea de 3.5 mm, pentru simbolul de rugozitate

dimensiunea verticală definitorie H este 5 mm. Desenaţi simbolul din 2 linii (subţiri!), ca mai jos. Plasaţi vârful simbolului pe generatoarea superioară a cilindrului.

Figura IX.5

25. Înscrieţi printr-un text “Single Line” aliniat centrat stânga-dreapta faţă de verticala care trece prin vârful simbolului textul 3.2.


IX.5

Figura IX.6

26. Salvaţi desenul sub acelaşi nume sau sub un nume nou.

IX.4.2. TR_2 2. Se consideră desenul “PRON_1.dwg”.

Să se înscrie pe desen toleranţele dimensionale din figura de enunţ, ignorate iniţial la crearea desenului. Să se tolereze dimensional diametrele orificiilor circulare 2 şi 3 în clasa

de toleranţă H7. Pentru orificiul circular 1 se va înscrie toleranţa dimensională simetrică

de ±0.01 mm. Să se prevadă o toleranţă de simetrie de 0.05 mm a feţelor verticale ale

fantei străpunse în raport cu planul de simetrie al feţei superioare orizontale a piesei. Să se prevadă o rugozitate de Ra=1.7 µm pentru suprafeţele cilindrice ale

orificiilor 2 şi 3 obţinută printr-o operaţie finală de prelucrare cu îndepărtare de material.

1. Deschideţi desenul “PRON_1.dwg”. 2. Lucraţi în spaţiul modelului. 3. Toleranţele dimensionale date în enunţul problemei de reprezentare a piesei se referă

la dimensiunile fantei străpunse: 8.2±0.1 mm pentru lăţime şi 19.5±0.2 mm pentru înălţime. Aceste dimensiuni sunt înscrise pe vederea din dreapta. Aplicaţi comanda ZOOM cu opţiunea “Window”, pentru a mări imaginea asupra vederii din dreapta.

4. Selectaţi cota de 8.2, prin clic pe ea. Apelaţi caseta de proprietăţi şi localizaţi grupul de informaţii “Tolerances”. Faceţi clic pe semnul +, pentru a detalia grupul. Optaţi pentru stabilirea noilor valori conform figurii:


IX.6

Figura IX.7

5. AutoCAD actualizează cota corespunzător. 6. Nu închideţi caseta încă! 7. Faceţi clic în desen şi apoi selectaţi cota verticală de 19.5. Operaţi aceleaşi modificări,

doar că valoarea toleranţei va fi de 0.2. Cota este actualizată automat de program.

Figura IX.8

8. Observaţie: o modificare cu acelaşi efect aparent ar fi putut să fie făcută prin editarea textului cotei şi adăugarea sufixului corespunzător. Vizual nu ar fi fost nici o deosebire.


IX.7Pentru AutoCAD însă, diferenţa este mare: una reprezintă o toleranţă, iar cealaltă un text.

9. Tolerarea dimensională a diametrelor pentru orificiile 2 şi 3 se realizează pe secţiune, deoarece pe această proiecţie sunt înscrise cotele respective.

10. Vizualizaţi secţiunea. 11. Din meniul derulant " Modify”, selectaţi linia “Text”. Selectaţi textul cotei Φ8. Aşteptaţi

deschiderea editorului de texte. Duceţi cursorul după simbolul pentru valoarea măsurată şi adăugaţi textul H7. Apoi închideţi prin “OK” editorul. Aceasta nu este o informaţie pe care AutoCAD să o recunoască drept toleranţă.

Figura IX.9

12. Vizualizaţi vederea din faţă, pe care este cotat diametrul orificiului circular 1. 13. Selectaţi cota de Φ2.98 şi procedaţi ca şi în cazul celor pentru orificiile 2 şi 3.

Prevedeţi o toleranţă simetrică de ±0.01. Atenţie la precizia de afişare, care trebuie să cuprindă 2 zecimale!

Figura IX.10

14. Pentru a înscrie toleranţa la simetrie a feţelor verticale ale fantei, reveniţi pe vederea din dreapta.

15. Faceţi curent layer “Notaţii”.


IX.816. Deoarece toleranţa de simetrie se referă la planul de simetrie al fantei, simbolul se

trasează în prelungirea liniei de cotă de 8.2. 17. Pentru a elibera spaţiu în partea dreaptă a proiecţiei, mutaţi cota de 19.5 pe stânga,

prin clic pe cotă şi apoi pe unul din cele 2 gripps-uri ale liniei de cotă. Mutaţi linia de cotă în poziţia dorită. (Tastaţi <Esc><Esc> pentru a ascunde gripps-urile).

18. Din meniul derulant " Dimension”, selectaţi linia “Leader” şi introduceţi opţiunea “Settings”. Specificaţi în caseta deschisă că doriţi să ataşaţi liniei o toleranţă. În panoul “Leader Line and Arrow” optaţi pentru “None” ca bloc de capăt, deoarece drept săgeată va fi reutilizată cea a cotei. Începeţi linia de indicaţie de la extremitatea dreaptă a cotei de 8.2. Indicaţi al doilea punct pe orizontală spre dreapta la 15 unităţi. Apoi introduceţi răspunsul nul care deschide caseta “Geometric Tolerance”. Introduceţi valorile conform figurii de mai jos şi închideţi caseta:

Figura IX.11

19. Nu s-a specificat o literă pentru baza de referinţă, deoarece simbolul de toleranţă va fi legat direct de bază.

20. Repetaţi comanda QLEADER şi optaţi “Settings”. Marcaţi opţiunea “None” la tipul informaţiei ataşate. Stabiliţi din nou elementul de capăt de tip “Datum triangle filled” şi măriţi numărul punctelor de definiţie la 4 (vezi modelul de mai jos).

Figura IX.12


IX.921. Începeţi linia de indicaţie din extremitatea dreaptă a cotei de 36, care defineşte faţa

superioară. Continuaţi spre dreapta, în jos şi spre stânga, astfel încât să ajungeţi pe simbolul de toleranţă în partea sa dreaptă.

Figura IX.13

22. Pentru înscrierea rugozităţii, vizualizaţi secţiunea. 23. Referindu-se la suprafaţa cilindrică a orificiului 2, simbolul de rugozitate poate fi plasat

pe prelungirea liniei de cotă pentru diametru. Desenaţi corespunzător simbolul

( )şi înscrieţi valoarea 1.7. 24. Copiaţi elementele de rugozitate şi în prelungirea cotei de diametru pentru orificiul 3,

dar plasaţi informaţia în stânga cotei.

Figura IX.14

25. Salvaţi desenul sub acelaşi nume sau sub unul diferit.

IX.4.3. TR_3 3. Se consideră desenul “FIL_.dwg”. Să se înscrie pe desen următoarele informaţii:

Cota de Φ8 se tolerează dimensional cu abaterile +0.03 şi –0.015; Poziţia orificiului de Φ8 (dată prin cota de 54 mm) se tolerează

dimensional cu ±0.1 mm;


IX.10 Pentru suprafaţa cilindrică a orificiului de Φ8 se prevede o rugozitate de

1.7 m, obţinută printr-o prelucrare finală cu îndepărtare de material. Diametrul de gabarit de Φ16 se tolerează dimensional cu 0 şi –0.1; Cota liniară de 8 mm reprezentând grosimea la vârf se tolerează

dimensional cu 0 şi –0.1 mm. 1. Deschideţi desenul “FIL_1.dwg”. 2. Veţi lucra în spaţiul modelului. 3. Pentru a prevedea toleranţele dimensionale, vizualizaţi vederea din faţă, pe care s-au

cotat elementele pentru orificiul cilindric străpuns. 4. Selectaţi cota de Φ8, prin clic pe ea. 5. Apelaţi caseta de proprietăţi şi detaliaţi grupul de proprietăţi “Tolerances”. Stabiliţi

proprietăţile conform figurii de mai jos:

Figura IX.15

6. Pentru cota de poziţie a orificiului (54), stabiliţi proprietăţile de înscriere a toleranţelor ca în figura de mai jos:


IX.11

Figura IX.16

7. Pe aceeaşi proiecţie toleraţi dimensional diametrul de gabarit de Φ16. Selectaţi cota şi apelaţi caseta de proprietăţi. Stabiliţi următoarea stare a proprietăţilor de resort.

Figura IX.17


IX.128. Atenţie! Faţă de situaţiile anterioare, s-a optat pentru “Yes” la suprimarea zerourilor

nesemnificative, în rubrica “Tolerance suppress trailing zeros”, pentru a permite toleranţei nule să apară ca valoare întreagă.

9. Mutaţi corespunzător cotele de Φ16 şi Φ8, pentru a nu se suprapune. Figura de mai jos este un posibil rezultat:

Figura IX.18

10. Desenaţi simbolul de rugozitate cu vârful sprijinit pe prelungirea liniei de cotă al diametrului de Φ8 şi înscrieţi valoarea rugozităţii (vezi problema anterioară).

Figura IX.19

11. Vizualizaţi vederea de sus şi toleraţi corespunzător cota de 8 mm, ghidându-vă după figura următoare. Atenţie din nou la opţiunea de suprimare a zerourilor nesemnificative ale valorilor toleranţelor!


IX.13

Figura IX.20

12. Soluţia este evidenţiată în continuare:

Figura IX.21

13. Salvaţi desenul sub acelaşi nume sau sub un nume diferit.

IX.4.4. TR_4 4. Se consideră desenul “AX5.dwg”. Să se înscrie pe desen următoarele rugozităţi, exprimate toate prin parametrul de profil Ra:


IX.14

Figura IX.22

Tronsonul A (suprafaţa laterală): 1.6 Tronsonul B (suprafaţa laterală): 3.2 Tronsonul C (suprafaţa laterală): 1.6 Tronsonul D (suprafaţa laterală): 3.2 Tronsonul E (suprafaţa laterală): 3.2

1. Deschideţi desenul “AX5.dwg”. 2. Lucraţi în spaţiul modelului. 3. Se observă că există o valoare predominantă, 3.2, care poate fi înscrisă în indicator,

pentru a nu încărca inutil desenul. 4. Înscrieţi rugozităţile pe tronsoanele A şi C, la fel ca în problemele anterioare. 5. Treceţi în spaţiul hârtiei, pe layout-ul existent. Din meniul derulant " Modify”, selectaţi

linia “In-place Xref and Block Edit” şi optaţi pentru “Edit Reference”. Selectaţi indicatorul şi continuaţi ca şi în problema IX.4.1, subpunctele 5-11.

6. Salvaţi desenul sub acelaşi nume sau sub unul diferit.

IX.4.5. TR_5 5. Se consideră desenul “AX7.dwg”, creat anterior. Numerotând tronsoanele axului de la stânga la dreapta, să se înscrie pentru fiecare tronson următoarele rugozităţi


IX.15


ale feţelor laterale, exprimate prin parametrul de profil Ra: I-1.6 II-3.2 III-1.6 faţa conică-0.8. 1. Se observă că valorile rugozităţii diferă de la o suprafaţă la cealaltă. Se va proceda la

înscrierea acestor valori în mod concret pe desen, neexistând posibilitatea de a le prevedea în indicator.

IX.4.6. TR_6 6. Se consideră desenul “PL1.dwg”. Să se menţioneze pe desen cerinţa de încadrare a toleranţelor dimensionale în clasa de execuţie fină şi să se înscrie toleranţa la planitate a suprafeţei cadranului de valoare 0.05 mm. Înapoi la începutul paginii

X.1

Tema X.Desenul de ansamblu

X. Tema X. Desenul de ansamblu

X.1. Obiective Realizarea unor desene de ansamblu pentru mici ansambluri din domeniul

electro-mecanic

X.2. Noţiuni aplicate Reprezentarea ansamblurilor, Înscrierea dimensiunilor pe desenele de ansamblu, Poziţionarea componentelor şi crearea tabelului de componenţă.

X.3. Bibliografie Capitolul 10 Capitolul 6 Capitolul 9

X.4. Exerciţii X.4.1. ANS_1

1. Sa se realizeze ansamblul unei mufe conectoare, formata din trei componente, prezentate în desenul “ANS_1_ENUNT.dwg”, din folder-ul “Desene”. Asamblarea se va realiza într-un desenou, prin suprapunerea celor trei desene. Suprapunerea se va realiza astfel încât componentele să fie situate în poziţia de montaj a acestora, conform cotelor din figura alăturată. Desenul de ansamblu se va realiza ţinând cont de regulile de desenare privind suprapunerea liniilor şi secţionarea pieselor componente. Se vor trece pe desen numere de poziţie şi se va completa tabelul de componenţă. Denumirea reperelor în ordine de la stânga la dreapta este: ştift, capac, suport. Opţional, completaţi şi rubrica referitoare la material.

X.2

Figura X.1

1. Se va lucra într-un desen nou, folosind şablonul “UPT-ET”. 2. Desenele de repere pot fi inserate în noul desen prin comanda INSERT (meniul

derulant “Insert”. 3. Salvaţi desenul sub numele “ANS_1.dwg”

X.4.2. ANS_2 2. Să se realizeze desenul de ansamblu pentru un racord, compus din trei repere, prezentate în desenul “ANS_2_ENUNT.dwg” din folder-ul “Desene”. Asamblarea


X.3componentelor se va realiza prin suprapunere, ţinând cont de cotele de montaj şi de regulile de desenare a ansamblurilor, conform cu figura alăturată.

Figura X.2

1. Folosiţi şablonul cunoscut şi salvaţi desenul sub numele “ANS_2.dwg”.

X.4.3. AN S_3 3. Să se realizeze desenul de ansamblu al racordului din figură, având trei componente prezentate în fişierul “ANS_3_ENUNT.dwg” din folder-ul “Desene”. Asamblarea acestora se va realiza prin suprapunere, ţinând cont de regulile de desenare a ansamblurilor şi de figura alăturată (“ANS_3.dwg”). Pe desen se vor înscrie dimensiunile necesare.


X.4

Figura X.3

X.4.4. ANS_4 4. Să se realizeze desenul de ansamblu al unui buton de pornire/oprire, ale cărui componente sunt prezentate în fişierul “ANS_4_ENUNT.dwg” din folder-ul “Desene”. În componenţa acestuia se includ un subansamblu şi alte patru componente. Se va realiza mai întâi desenul de asamblare al subansamblului. Se va apoi realiza ansamblul final, rezultat în urma suprapunerii componentelor, respectând cotele de montaj şi regulile de desenare a ansamblurilor (“ANS_4.dwg”). Se vor înscrie pe desen dimensiunile necesare. Pentru realizarea subansamblului şi a ansamblului final, ghidaţi-vă după modelul din figura următoare. Imaginea din stânga prezintă componentele suprapuse, iar imaginea din dreapta este rezultatul asamblării. Se menţionează faptul că fiecare componentă este reprezentată în poziţia de montaj.


X.5

Figura X.4



carte autocad 3

Documents