“CAPRICII, SAVOARE SI BIZAR, IN BUCATARIA PERSONALA. O AUTOBIOGRAFIE CULINARA”

Relatia mea cu arta culinara este una sporadica, aventuroasa si capricioasa. Am invatat, cat de cat, sa gatesc, in a doua jumatate a vietii, dupa ani in sir de experimente si esecuri. De fapt, se poate spune ca relatia mea cu bucataria sau cu cartile de bucate seamana putin cu relatia pe care ar avea-o un liber cugetator cu Dumnezeu, sau un laic, cu manastirea, sau, si mai exact, ar semana cu legatura imposibila dintre placerea invatarii si capacitatea didactica, de a preda altuia ceeace ai asimilat. De fapt, modul in care ne exersam si ne manifastam in bucatarie, este intotdeauna strans legat de evenimentele grave din viata noastra, ca si de constructia noastra genetica. In orice caz, pentru mine, straniu a fost faptul ca, am invatat sa gatesc, in momentele de rasturnare grava a situatiei din viata mea personala, fie o concediere, fie o despartire, fie o suita de abuzuri si de tracasari, atat din partea proprietarilor, in casa carora locuiesti cu chirie, cat si din partea familiei, abuzuri verbale si comportamentale, care urmeaza, inevitabil, atunci cand iti pierzi, in mod nedrept, locul de munca, si toti cunoscutii iti ofera mii si mii de sfaturi, despre ceva ce nici ei nu inteleg,de fapt, nimic, numai fie siprin simplul fapt ca nu au trecut prin experienta somajului, sau pur si simplu, pentru ca au traversat-o inmod mai putin dramatic si/sau glorios, decat defaimata ta persoana. Dintre toate dureroasele evenimente, survenite, in urma disponibilizarii mele, cred ca m-a afectat si m-a determinat sa-mi schimb complet, intr-un mod ireversibil si dramatic, perceptia asupra relatiilor dintre noi si cei pe care ii consideram apropiati, -nu atitudinea familiei fata de mine, intrucat, in acest domeniu spinos, aveam deja ideile formate, si ceea ce a intervenit pe parcurs, nu a facut decat sa se adauge, ca un balast lipsit de importanta, de acum, unor amintiri ingropate, de care sper sa scap definitiv intr-o zi, -, ci m-a dezamagit flagrant atitudinea unui prieten extrem de apropiat, proprietar, care a facut tot posibilul sa ma indeparteze dintr-o mansarda, in care locuiseram, foarte aproape, unul de celalalt, timp de aproape noua ani. Dupa aceasta lovitura, in fata careia am zambit ironic, in sinea mea, am ridicat din umeri, am strans din dinti si am pornit sa pribegesc prin zona natala, precum faceau probabil haiducii, pe vremuri, piratii dezmosteniti, plecati in necunoscutul oceanelor, sau acele personaje justitiare, deposedate de bunuri si de familie, prin tradari diabolice, din umbra, incercand sa ma regasesc, sa-mi reconstruiesc reperele, sa ma reconstruiesc p mine insami, intreaga viata, din care totul fusese furat, manjit, rupt, spart, scos la vanzare, bunuri, onoare, demnitate, sanatate, frumusete, distinctie, cunostinte, cultura, capacitati intelectuale sau sociale si umane, totul, dar absolut totul, fusese devastat, distrus, calcat in picioare murdare si plate, cu satisfactie morbida, a invingatorului lipsit de merit si care isi insuseste, o prada gasita in drum, identificandu-se apoi cu fostul posesor al acesteia si multiplicandu-si, astfel, in mod imaginar, niste calitati, pe care nu le-a avut niciodata. Incercarile nu s-au oprit aici, dar, se pare ca au afectat pana si domeniul in care activam cel mai mult, care constituia piatra unghiulara a vietii mele profesionale si intelectuale, acolo unde eram mereu si mereu invingatoare, unde triumfam, de fiecare data, iremediabil, in ciuda oricaror piedici si masinatii, cu un simt al subtilului si al strategiei, pe care il recunosteam si imi era recunoscut peste tot, un fel de morga a invingatorului, a intelectualului sigur pe cunostintele sale, pe judecata si capacitate de analiza logica, domeniu din care credeam ca nu voi fi niciodata inlaturata. Teza mea de doctorat a fost calcata in picioare si respinsa, iar incercarile mele de a o reface si de a o reabilita, reabilitandu-mi, in acelasi timp, reputatia de doctorand supercalificat, au esuat, in mod absurd, din cauza unor personaje care, nu se stie din ce motive, dar sigur la interventiile unor femei din domeniul culturii, care ma cunoscusera, ma retinusera si ma urasera mereu, au decis ca nu am avut si nu voi avea dreptul niciodata sa obtin titlul de doctor in respectiva facultate, cu toate ca

foarte multi membri ai scolii doctorale si/sau ai comisiei de evaluare a lucrarii, ma sprijinisera si avusesem parte de referate mai mult decat favorabile, nu s-a putut insa trece peste rea-vointa si invidia femeilor cu functii si titluri nemeritate, obtinute prin rude, parinti sau sotii lor, intelectuali puternici si consacrati, cu care nu ma puteam lupta. M-am resemnat, de fiecare data, cu fiecare lovitura, ivita ca un sobolan murdar, in capatul unei strazi, in care lumina felinarului apare, si, cu toate astea, lighioana te ataca, inspaimantata si flamanda. Am incercat sa-mi transform viata, atat cat mi-a stat in putinta. Cu precaritatea mijloacelor de care mai dispuneam, intr-o oaza de relaxare, ca, sub puterea fortei interioare, salvate si regasite mereu, ca un capitol salvator, intr-o carte de suspans, care-ti taie respiratia,iar, in final, sau la anumite pagini, reusesti sa identifici, totusi, descrieri de peisaje, lucruri sau oameni, care sa te ilumineze, sa te delecteze, si chiar sa te inspire, in alegerea unor tactici de recuperare a unei situatii in suspensie. Nevoia de economisire a mijloacelor materiale, calculul limita al banilor, pe care iiprimeam de acasa, necesitatea improvizatiei in alimentatie, care trebuia sa fie, atat ieftina si buna, cat si, mai ales, in cantitate mare, acoperind uneori doua sau trei saptamani, pana la urmatoarea virare de bani de acasa, m-au determinat sa imi rafinez si sa-mi inteleptesc modul de preparare al hranei. La fel ca oamenii din preistorie, sau ca Robinson pe insula, sau ca alti naufragiati sau sinistrati ai istoriei, societatii si comunitatii, aveam nevoie sa inventez si sa creez minunea sau formula alchimica, prin care sa reusesc sa supravietuiesc, fara niciun venit, timp de patru ani. Nu stiam ca va trebui sa sufar de inanitie atat de multi ani. Dar, in cele din urma, m-am obisnuit, asa cum se obisnuieste si se adapteaza orice om normal, adica un SUPRAVIETUITOR. CACI PENTRU MINE, DUPA DISPONIBILIZARE, A FOST HOLOCAUSTUL PERSONAL, IAR ACUM MA CONSIDER UN SUPRAVIETUITOR DE ELITA, PENTRU CA STIU ACUM SA MA APRECIEZ SI SA IMI RECUNOSC MERITELE, SI, MAI ALES, PENTRU CA STIU CA ALTII N-O VOR FACE NICIODATA, IN ZECE MII DE ANI, DE ACUM INCOLO.

….............................................. SOON