capitolul iv.doc

Comuna Vatra Moldoviţei Relieful

CAPITOLUL IV

Relieful

4.1. Morfografia şi morfometria

4.1.1. Morfografie

Trăsătura esenţiala a reliefului de pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei o

constituie paralelismul culmilor principale care au o orientare nord-vest--sud-est, şi

culmile secundare care se desprind din culmile principale fiind perpendiculare pe acestea cu

orientare vest-est şi est-vest. Orientarea generala a culmilor (nord-vest-sud-est) este

concordantă cu cea a structurilor geologice, remarcându-se şi caracterul longitudinal al

reţelei hidrografice principale reprezentate prin Valea Moldoviţei. Dar văile secundare au

caracter predominant transversal, totuşi prezintă sectoare longitudinale, cursurile

superioare ale pâraielor Boul Mare şi Boul Mic.

O altă caracteristică a reliefului este dată de prezenta interfluviilor a căror

orientare generala este sud-vest-nord-est, desprinse din culmile principale ale Obcinei

Feredeului şi Obcinei Mari, dau aspect de adevărate contraforturi ce descresc altitudinal

spre Valea Moldoviţei şi sunt întretăiate transversal de afluenţii acesteia.

4.1.2. Morfometria

4.1.2.1. Hipsometria

Din punct de vedere altitudinal relieful depăşeşte altitudinea de 1350m în culmea

principală a Obcinei Feredeului, valoarea maximă altitudinală înregistrându-se în Vf.

lorascu - 1379m, altitudinea minimă este la confluenţa râului Moldoviţa cu pârâul

Dragoşa, înregistrându-se altitudinea de 591m, media altitudinală a teritoriului luat în

studiu este de 985 m.

Pentru teritoriul comunei Vatra Moldoviţei înregistrăm o energie a reliefului de

788 m. Circa 90% din zona studiată este cuprinsă între izohipsele de 700 şi 1000 m.

27


Tab.1 Repartiţia suprafeţelor cu valori diferite ale densităţii fragmentării medii

Densitatea

(Km/Km2)

0.1 -0.5 0.6-1. 1.01-1.5 1.51 -2 2.01 -2.5 2.51 - 3 >3

Suprafata (%) 10.65 10.65 9.46 17.75 20.71 17.75 13.03

Valorile cele mai ridicate ale densităţii fragmentării reliefului sunt întâlnite pe

versantul nord-estic al culmii principale a Obcinei Feredeului, versant brăzdat de

numeroase văi de ordin I, pe un substrat de şisturi negre, roci mai puţin rezistente la

eroziune sau acestea areale cu mare densitate a fragmentării se mai suprapun şi pe

zonele de convergenţă hidrologica. (Tab 1, Harta densităţii fragmentarii reliefului)

Zonele cu cele mai mici valori ale densităţii fragmentarii reliefului, corespund

culmilor interfluviale, culmilor masive, precum şi unor versanţi alcătuiţi din gresia de

Prisaca şi Kliwa, formaţiuni dure.

Tab.2 Repartiţia valorilor adâncimii fragmentării reliefului

Adancimea

fragmentarii

(m)

50-100 101-150 151 -200 201 –

250

251 - 300 >301

Suprafata (%) 6.5 13.65 25.45 17.15 13.65 13.65

Cele mai mari valori ale adâncimii fragmentării reliefului sunt de 420 m, iar cele mai

mici valori sunt de 60 m, media adâncimii fragmentării reliefului pentru zona studiată este

de 230 – 240 m. Cele mai mari valori ale adâncimii fragmentării reliefului se regăsesc în

cuprinsul culmilor iar cele mai mici apar în albia majora a Văii Moldoviţei. (Harta adâncimii

fragmentării reliefului).

Acest element morfometric este influenţat direct proporţional de alcătuirea

geologică. Astfel pe formaţiunile gresiei de Prisaca, masivă şi rezistentă la eroziune, sunt

valori mici ale adâncimii fragmentării reliefului care nu se leagă de vârsta reliefului.

(Dealurile Lucina, Fundoaia, Cremeneşti şi Soci).

28


Prezenţa unei reţele hidrografice tributare râului Moldoviţa, a facilitat o puternică

fragmentare a culmilor care a avut ca urmare o mare fragmentare a reliefului atât în

adâncime cât şi în suprafaţă.

4.1.2.2. Geodeclivitatea

Extinderea cea mai mare o au suprafeţele cu înclinări mai mari de 20°, acestea

sunt caracteristice în general versanţilor, abrupturilor de eroziune şi frunţilor de terasa.

( Harta geodeclivităţii).

Pantele de 3° - 5° şi mai rar 5° - 10 ° sunt caracteristice în special glacisurilor

coluviale care se desfăşoară la baza versanţilor şi pe podurile unor terase parazitate de

glacisuri. De asemenea, astfel de pante mici se întâlnesc în cuprinsul albiilor minore

creionate în aluviuni mai ales, dar şi pe podurile interfluviilor - suprafeţe de denudaţie.

înclinări de 1 ° - 3° se întâlnesc în albia majora a râului Moldoviţa şi pe cursurile inferioare

ale pâraielor Boul şi Ciumîrna.

Asocierea în spaţiu a suprafeţelor de relief cu înclinări variate aduc o nota aparte în

arhitectura teritoriului studiat. Trăsăturile morfometrice studiate au scos în evidenţă unele

aspecte ale interacţiunii factorilor interni şi externi în diferite etape de evoluţie a reliefului

comunei Vatra Moldoviţei.

4.1.2.3. Ierarhizarea reţelei hidrografice

Dintre modelele de ierarhizare a reţelei hidrografice se considera că sistemul

Strahler-Horton (1952) oferă o baza logica a studiului geomorfologic comparativ al văilor în

raport cu diverşi factori ce determina evoluţia lor. Aplicarea modelului s-a făcut pe baza

reprezentării întregii reţele de vai după hărţile topografice la scări similare 1: 25000.

În determinarea şi trasarea reţelei de văi de ordinul I, a fost folosită metoda

"inflexiunilor curbelor de nivel introdusă de A. Strahler. Am făcut ordonarea reţelei

hidrografice, considerând că segmentele cuprinse Intre izvor şi prima confluentă sunt de

ordin I. Unirea a două segmente de ordin I va forma un segment de ordinul II; două

29


segmente de ordinul lI prin confluenţă vor forma un segment de ordinul III etc. ; primirea

de segmente de ordin inferior nu modifica ordinul format.

Ca rezultat al ierarhizării se constată firesc o scădere a numărului bazinelor

hidrografice pe măsura creşterii ordinului de mărime. (Tab. 3).

Tab.3 Numărul de bazine hidrografice de diferite ordine

Ordinul

bazinului

I II III IV V VII

Nr. Bazinelor 392 66 17 6 2 1

Cele 6 bazine de ordin IV sunt: Boul Mare, Boul Mic, Ursulova, Ovazu, Vasile,

Valcan; iar cele de ordin V sunt Boul şi Ciumîrna. Bazinul Moldoviţei este de ordin VII

care este şi ordinul final.

Trebuie făcută remarca, că determinarea în teritoriul studiat al ordinului bazinului

cât şi a fiecărui râu în parte depinde de scara hărţii folosite.

Structura actuală a sistemului de văi ne arată neta dominare a ramificaţiilor de tip

dendritic ceea ce ne indică influenţa relativ redusă a structurii geologice şi litologiei în

structurarea generală a sistemului de văi afluente Moldoviţei, de ordin V. De asemenea s-a

realizat şi magnitudinea ca expresie a cumulării ordinului de mărime ( 4.3.1.1 ,Tab 4).

4.2. Tipuri genetice de relief

4.2.1. ReliefuI în raport cu geologia

4.2.1.1. Relieful litologic

Acest tip de relief se dezvoltă în special din complexul morfolitologic al gresiei de

Prisaca şi al gresiei de Kliwa, precum şi unele inversiuni de relief ce apar pe teritoriul

comunei Vatra Moldoviţei şj care au ca factori principali de iniţiere şi dezvoltare litologia.

30


Relieful grefat pe subunitatea gresiei de Prisaca, care prin rezistenţa la eroziune se

impune cu autoritate, apare sub forma unor culmi rotunjite şi măguri cu înălţimi între 1200

şi 1300 m aliniate pe direcţia nord-vest-sud-est în partea vestică a comunei Vatra

Moldoviţei. Dintre aceste înălţimi menţionăm: Feredeul 1360m, lonu 1274m, Pauşa

1374m, Paltinul 1117m, Senator 1210m, Măgura Deii 1202m.

Relieful grefat pe subunitatea gresiei de Kliwa care prin duritatea ei se impune în

peisaj (Obcina Moldoviţa este grefata pe gresia de Kliwa) ca o culme anticlinală ce

domină cu 200 m ulucul depresionar de la est, vine în contact anormal cu umplutura

sinclinalului în lungul unei falii direcţionale. Apar astfel culmi de 900 – 1100 m, aliniate pe

direcţia nord-vest--sud-est, în partea central estică a comunei Vatra Moldoviţei. Dintre

aceste înălţimi menţionam: Vf. Dragoşa 943m, Vf. Lupoaia 1165m, Vf. Plaiul Rotunda

998m, Vf. Mănăstirii 1004m, Vf. La Ţoante 1004m. Dat fiind faptul că în această zonă

reliefului a cunoscut o intensă fragmentare tectonică iar structura geologică actuală este

deosebit de complicată, este greu să separăm un relief în a cărui dezvoltare factorul

predominant să fi fost numai de natură litologică.

O serie de sinclinale care au în componenţă litologia flişului marno-grezos al

formaţiunii de Vinetişu sunt predispuse „inversiunilor de relief”. Pe aceste sinclinale

suspendate au luat naştere o serie de înălţimi ca Dealul Runcul Boului – 943 m, ce

domină zonele înconjurătoare, cutate în micro-anticlinale şi care au ca substrat litologic

gresia de Fusaru, mai puţin rezistenta la eroziune. O alta inversiune de relief determinată de

litologie întâlnim în cuprinsul „Ulucului depresionar Ciumîrna - Secrieş". Aceasta zonă

corespunde unui sinclinal suspendat, care are în ax Oligocenul în facies de Kliwa, fiind

afectat de eroziunea regresivă a văilor transversale în care datorită durităţii a păstrat

„martori de inversiune " - Orata Mare, Subcalu care complicând morfologia acestui

sinclinal.

Relieful dezvoltat pe subunitatea gresia de Fusaru este mai domol deoarece

gresia este friabilă, ea se suprapune zonei colinare din vestul comunei şi dă un relief de

platou, în care pâraiele afluente ale Moldoviţei s-au adâncit foarte mult (200 - 300m)

dând naştere unor interfluvii bine conturate. Din aceste interfluvii care par a fi

perpendiculare pe cresta de gresia Tarcău - Prisaca amintim: Dealul Negureştilor 872 m,

Dealul Vasile 937 m, Dealul Lucina 921 m.

31


Relieful dezvoltat pe conglomerate la sud de pârâul Boului (din Obcina Feredeului) şi

microconglomerate (din Obcina Mare) se impun în peisaj prin masive înălţate datorită

rezistenţei la eroziune şi denudaţie. Ele oferă în acelaşi timp exemple clasice de

inversiuni de relief.

Relieful dezvoltat pe marne şi argile constituie categoria morfolitologică care se

caracterizează prin forme de relief joase şi şterse. Apar mai ales pe versantul vestic al

Obcinei Moldoviţa, la contactul cu Valea Moldoviţei în zona de confluenţă a pâraielor Boul

şi Ciumîrna cu Moldoviţa, unde Valea Moldoviţei are cea mai largă deschidere. Aici Valea

prezintă profile transversale largi cu versanţi slab înclinaţi, pofilele versanţilor şi

microrelieful creat fiind specific acestui loc. Pe formaţiunile argiloase predomină

deplasările în masă şi eroziunea liniara. Astfel de procese sunt în cuprinsul versantului

vestic al dealurilor: Mănăstirii, Bodnarescu, Lupoaia şi Palamania, formându-se ravene,

rigole accentuate prin despăduriri şi păşunat intens.

4.2.1.2. Relieful tectono - structural

Este unul din tipurile de relief predominante al teritoriului comunei Vatra Moldoviţei.

Structura explică multimea culmilor înguste şi prelungi direcţionate paralel, care formează

culmea principală a Obcinei Feredeului. Culmile corespund, aproape fără excepţie,

orizonturilor de gresie din alcătuirea solzilor. Corespondenţa structurală este atât de

strânsă, încât structura poate fi urmarită după orientarea liniilor reliefului. În cadrul

Unitatii de Audia întreaga zona este un vast „monoclin de orogen", cu strate dure şi moi,

puternic redresate a caror înclinare spre sud - vest se menţine la valori de 60°-70°.

Eroziunea selectivă a degajat în acest monoclin de orogen o succesiune de

hogback-uri separate de înşeuări sau de văile afluenţilor de dreapta ai Moldoviţei. (fig.6)

32


Fig.6 Profil transversal prin Obcinile Bucovinei (relief de hogback- dupa N.

Barbu-1976)

Putemica înclinare a stratelor geologice este mascată de declivitatea reliefului

„reversurilor monoclinale" ce variază între 15° - 35°.

AbruptuI accentuat de 200 m din vestul comunei Vatra Moldoviţei corespunde faliei

Feredeului şi separa subunitatea şisturilor negre de subunitatea gresiei de Prisaca.

Un alt abrupt morfotectonic de 200-300 m se pune în evidenţă în lungul frunţii

Pânzei de Audia, care în lungul planului faliei cu acelaşi nume (I. Băncilă 1958), încalecă

peste compartimentul mai coborât al Pânzei de Tarcău, aflată la est.

Din punct de vedere geomorfologic acest abrupt este o „ frunte de monoclin" ce se

menţine în relief cu o mare claritate pe toata suprafaţa din vestul comunei Vatra

Moldoviţei.

La est de abruptul Pânzei de Audia relieful structural şi tectonic aparţinând Pânzei de

Tarcău este prezent dar importanţa structurii este diminuata de apariţia de noi factori

morfogenetici, între aceştia menţionam eroziunea şi litologia aflate în strânsă legătură.

(Foto. 5)

33


Foto. 5 Valea Boului Mic axata pe falia de decroşare a Pânzelor solzi

Formaţiunile Paleogene ale Unităţii de Tarcău sunt cutate într-un mare număr de

anticlinale şi sinclinale care se grupează în doua sinclinorii despărţite de un anticlinoriu:

sinclinoriul Măgura - Făgeţel, anticlinoriul Rusca - Stuba şi sinclinoriul Argel - Moldoviţa -

Varna.

Pentru a urmări raporturile de detaliu între relief şi structură, menţionăm că

principalele subunităţi geomorfologice ale Depresiunii Moldoviţa sunt:

- Ulucul de contact ( cu Obcina Feredeului );

- Zona colinară centrală;

- Valea largă a Moldoviţei, (în partea estică la contact cu Obcina Mare)

Aceasta regionare a fost facuta de N. Barbu în lucrarea „Obcinile Bucovinei"-1976.

Ulucul de contact (cu Obcina Feredeului) cu o lăţime de 1-3 km, este bine

individualizat morfologic în tot lungul contactului cu Unitatea de Audia, prezenţa sa

accentuând Fruntea Pânzei de Audia.

Zona colinara centrală, cuprinsă între Ulucul de contact şi Valea Moldoviţei, se

înscrie pe o succesiune de cute anticlinale şi sinclinale direcţionale ce afectează 34


depozitele paleogene care sunt exprimate morfologic printr-un complex de culmi

longitudinale orientate vest - est, paralele, având topice de dâlme In limbajul localnicilor,

menţionam câteva: Seredna, Runcul Boului, Dealul Trifului, Dealul Vasile, Soci, Culmea

Negureştilor şi Scauele.

Între structură şi relief există raporturi de condiţionare altitudinală şi morfologică. De

remarcat că aceste culmi din partea centrală a zonei depresionare centrale se menţin

aproximativ la acelaşi nivel – 900 m - pe care N. Barbu l-a numit „Nivelul Moldoviţa".

Afluenţii pe dreapta ai Moldoviţei (Valcan, Boul, Vasile) s-au adâncit în cuaternar cu 200-300

m sub acest nivel, dând zonei un aspect colinar.

Aspectul de coline direcţionale provenite dintr-o suprafaţă de nivelare, este

peisajul morfologic caracteristic al acestui culoar depresionar. Este un nivel de eroziune în

sens Davis sau un nivel litologic înscris pe rocile friabile ale umpluturii depresiunii (N.

Barbu-1976).

Valea Moldoviţei are un curs longitudinal pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei.

Sectorul de vale se tnscrie pe un ax de sinclinal până la localitatea Dragoşa. În acest

sector largimea văii este de 1.5 km, în medie datorită intersectării depozitelor friabile ale

flişului senonian paleogen. Valea este însoţită de 5 nivele de terasă, pe care se găsesc

aşezări, culturi, fâneţe. Acesta este adevaratul „Campulung al Moldovitei" (N. Barbu -

1976).

Pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei traiectul este longitudinal şi înscris pe

sinclinal. Acest lucru făcând ca anticlinalul de gresie eocenă să rămână în stânga de

unde domină cu înălţimi de 200-300 m Câmpulungul Moldoviţei coborând spre acesta sub

forma de umeri. Dar aceste înălţimi se înscriu la nivelul plafonului depresiunii – 900 m,

fapt ce pledează în sprijinul considerării nivelului Moldoviţa ca suprafaţă de nivelare nu

numai ca nivel litologic (N. Barbu -1976).

Obcina Mare este grefată pe formaţiunile flişului senonian paleogen

corespunzătoare sectorului frontal al Unitaţii de Tarcău, care s-a înălţat şi a alunecat în

pânză peste Unitatea externă, în timpul diastrofismului moldavic. Mişcarea de şariaj a dus la

deformări structurale datorate escaladării fundamentului Platformei Moldoveneşti,

contribuind decisiv la conturarea sistemului orografic al Obcinei Mari, la marginea flişului. 35


Tectonica de înălţare combinată cu rezistenţa la eroziune a calcarelor şi gresiilor

eocene, a grezo - calcarelor, marno-calcarelor senoniene şi a gresiilor de Kliwa oligocene,

dau înălţimea reliefului. Obcina Mare este alcătuită dintr-un sistem de culmi paralele pe

direcţia nord - vest — sud - est, cu profil asimetric.

Raporturile structură - tectonică exprimate în relieful de detaliu poate fi urmărit în

cadrul fiecărei subunităţi geomorfologice a sistemului orografic Obcina Mare:

- Obcina Moldoviţa ;

- Ulucul depresionar Ciumîrna - Secrieş;

- Creasta principală a Obcinei Mari.

Obcina Moldoviţa este în vestul Obcinei Mari, fiind grefată pe un mare anticlinal

deversat spre est. Aripa estică este afectată de o falie orientata pe directia nord - vest-sud

- est, ce aduce în contact direct, anormal, eocenul grezos cu oligocenul sinclinalului

alăturat, rezultând un abrupt morfostructural şi tectonic înclinat prin care Obcina

Moldoviţa domină Ulucul depresionar de la est cu 150-200 m. În schimb, flancul vestic

este mai domol, în ansamblu, dar mai fragmentat în detaliu, cu numeroase înşeuări, bâtci,

umeri, trepte litologice sau sculpturale ce se succed spre Valea Moldoviţei.

Ulucul depresionar Ciumârna - Secrieş - situat în est-nord-estul teritoriului studiat,

este cuprins între Obcina Moldoviţa la vest şi culmea principală a Obcinei Mari la est

se înscrie pe formaţiunile marno-grezoase şi grezoase ale formaţiunilor de Plopu

(eocen superioare) şi ale gresiei de Kliwa (oligocene), dispuse în umplutura sinclinalului.

Creasta principală a Obcinei Mari, corespunde unei cute anticlinale deversate spre

est şi afectate la nivelul axului de o falie inversă. Se păstrează flancul vestic al acestui

anticlinal unic - Vf. Poiana Ursului 1138 m, Vf. Poiana Ovăzului 1150 m şi Vf. Poiana

Prislop 1180 m. Culmea este un hogback simplu foarte amplu, înclinarea stratelor spre

sud-vest este de 40°-70°, în timp ce pantele topografice ale reversului oscilează în jur de

20º, în aceste condiţii apar inversiuni structurale ca cea de la Poiana Ovăzului.

36


4.3.Relieful sculptural

4.3.1. Relieful fluvial

4.3.1. 1. AIbii minore şi problema pofileior longitudinale

Analiza pofilelor longitudinale a preocupat foarte multi cercetatori. Analiza fiind un

aspect important pentru studiile geomorfologice, pofilele longitudinale s-au făcut prin

reprezentarea grafica exprimată prin repartiţia distanţelor în lungul râului în functie de

înălţimea reliefului. Forma oricărui profii longitudinal este o curbă mai mult sau mai puţin

regulată a carei rază de concavitate creşte spre zona de izvoare.

Referitor la problema pofilelor longitudinale de pe teritoriul comunei Vatra

Moldoviţei trebuie să precizăm că s-au analizat statistic 9 râuri.

Metodologia de lucru.

37


lerarhizarea sistemului hidrografic a fost realizată după metoda propusa de A.

Strahler (1952), după care am reprezentat grafic pofilele longitudinale pentru văile de

ordin IV, V şi VII. Datele au fost transpuse clasic, prin metoda transpunerii valorilor

altitudinale ale liniilor de talveg. Pe pofilele au fost înscrise altitudinile relative ale

schimbărilor de pantă în raport cu baza pofilelor, şi în acelaşi timp au fost trecute şi

confluenţele mai importante. De asemenea, analiza a fost completată prin analiza

computerizata sub Windou/XP, Excel 7.0. Au fost întocmite fişe morfometrice pentru

toate cele 9 profile studiate. (tabelul 4).

Pentru fiecare profil în parte au fost obţinute date cu privire la magnitudinea şi

suprafaţa bazinului aferent, lungime, energie, altitudine maximă, altitudine minimă, pantă,

altitudine relativa a pragurilor.

Pofilele longitudinale ale văilor de ordin IV (în sens Strahler) au valori ale energiei

cuprinse între 230 – 685 m, cu o medie de 470 m. Lungimea pofilelor variază între 3,75 km

şi 11 km cu o medie de 6,76 km, iar suma pofilelor analizate este de 40,56 km. Altitudinea

maximă variază între 1320 m şi 1100 m, iar cea minima între 605 m şi 710 m. Panta este

cuprinsă între 60 m/km şi 102,6 m/km cu o medie de 77,9 m/km. Suprafeţele bazinelor sunt

cuprinse între 6,17 km2 şi 23,52k m2, magnitudinea este cuprinsa între 28 şi 154 unităţi de

ordin I (în sens Strahler), (fig. 7 sj 8).

Văile de ordin V, (în sens Strahler ) sunt în număr de doua, şi au valori ale

energiei de 492 m pentru Ciumîrna şi respectiv 705 m pentru Boul, lungimea lor este de

13,65 km şi respectiv 13,85 km, altitudinea maximă este de 1100 m şi respectiv 1320 m,

altitudinea minimă este de 618 m respectiv 615 m, panta este de 36,4 m/km şi respectiv

50,9 m/km. Suprafaţa bazinului este de 36 km2 pentru Ciumîrna şi 49,4 km2 pentru Boul,

magnitudinea fiind de 286 respectiv 315 unităţi de ordin I. (fig. 9).

Moldoviţa este singurul râu de ordin VII (în sens Strahler), afluent de stânga al

Moldovei, având o suprafaţă a bazinului de 562,9 km2, o magnitudine de 3370 unităţi de

ordin I, lungimea de 49,5 km, altitudinea maximă de 1320 m, altitudinea minimă de 535 m,

energia de 785 m, panta de 15,85 m/km.

Referitor la panta pofilelor se observă că acestea scad pe măsură ce ordinul

râurilor creşte. Exista o corelaţie între ordinul râului şi debitul lichid, foarte clară, astfel 38


încăt, în cazul Moldoviţei panta profilului este invers proporţională cu debitul lichid.

Din arterele şi segmentele hidrografice studiate au fost alese bazinele hidrografice

ale pâraielor Boului şi Ciumîrna deoarece sunt reprezentative pentru afluenţii Moldoviţei şi

subliniază morfometric aspecte privind vârsta reliefului din zonă.

Pârâul Boul drenează vestul bazinului Moldoviţei iar Ciumîrna drenează estul

bazinului, ambele au ordin V în sistem Strahler, fiind vai transversale, au lungimi

aproximativ egale 13.85 Km Boul si 13.65 Km Ciumîrna, confluează la altitudini

apropiate 614.5 m şi 618 m, la distanţă faţă de izvoarele Moldoviţei la 34 Km Boul şi 33.5

Km Ciumîrna (Foto. 6).

Foto. 6. Lunca vaii Boului in zona confluentei Boului Mic cu Boul Mare.

Am analizat profilele longitudinale ale celor două pâraie afluente ale Moldoviţei pe de

o parte în corespondenţă directă cu structura geologică de amănunt căutând

posibilităţi de corelaţie ale acestora exprimate prin unele discontinuităţi de talveg,

aspecte confirmate de observaţiile de teren, transpuse pe un grafic în sistem 2D. De

asemenea valorile cumulate ale distanţelor izvor (origine) - intersecţii de izohipse, au fost

39


transpuse prin analiza computerizata (mediul WindowsXP, sub Excel 7.0) printr-un grafic de

tip "Scatter" - prin alegerea liniei de tendinţă optime (polinomiala de gradul 6) s-au obţinut

următoarele rezultate:

■ identificarea pragurilor

■ identificarea "comportamentului" general al râului în functţe de geostructurile majore ale

zonei.

În paralel analizând profilele longitudinale ale celor două pâraie am constatat o

adaptare a reţelei hidrografice la litologie. În zona flişului extern corespunzător Unităţii de

Tarcău, litologia şi structura este decisivă în adaptarea retelei hidrografice (exemplu -

Ciumîrna în partea superioară a bazinului are depozite friabile care îi dau o mai largă

desfăşurare a bazinului, în partea mijlocie şi inferioară apariţia gresiei de Kliwa dictează

amplitudinea bazinului).

Analizând profilul longitudinal al pârâului Boul am observat că apar trei sectoare:

a) unul concav în cursul superior grefat pe formaţiunea şisturilor negre;

b) un sector convex determinat de rezistenţa la eroziune a gresiei de Prisaca;

c) Sectorul din cursul inferior cu o concavitate mai mică determinate de faciesul mai

mare al gresiei de Prisaca (Fig. 7).

Profilul longitudinal al pârâului Ciumîrna prezintă de asemenea trei sectoare:

a) un sector concav datorat unor strate mai moi care se găsesc în partea superioară a

bazinului (formaţiunea de Suceviţa, calcarele de Pasiecsna, marne şi argile verzi,

roşii, cenuşii, gresii calcaroase, marne bituminoase);

b) un sector convex în general dar în care apar numeroase rupturi determinate în special

de apariţia gresiei de Kliwa şi a formaţiunii de Vineţişu care sunt foarte rezistente la

eroziune;

c) un sector concav suprapus cursului inferior care este adâncit în bogatul sistem de

terase aflat în stânga Văii Moldoviţei (Fig. 8).

Funcţia matematică ce copie cel mai bine forma profilului longitudinal este în

40


opinia noastră funcţia polinomică de gradul VI. În urma analizei curbei rezultate se

observă că în cazul pâraielor Boul şi Ciumîrna avem de a face cu sectoare de

concavitate şi convexitate care modelează forma generala a profilului. Aceste

particularităţi ale profilelor longitudinale puse în valoare de funcţia polinomică de gradul 6,

pe bazine de ordin V pot fi explicate sub următoarele aspecte:

1. Cursul mijlociu, predomină procesele de agradare a albiei sub nivelul altitudinii de

900 m pe pârâul Boul şi sub nivelul de 800 m pe pârâul Ciumîrna;

2. Apariţia unor faşii oligocene - deci reflectarea în profil a litologiei mai dure din această

zonă;

3. O discontinuitate de evoluţie normală spre un profil ideal din considerente

morfoclimatice;

4. Asfel se impune o primă nota: dacă la nivelul corespunzator morfologic pentru fiecare

formaţiune dezvoltată avem de a face cu praguri, acestea nu corespund todeauna

unor faciesuri mai dure (exemplu pragul apărut pe pârâul Boul la confluenţa Boului

Mare cu Boul Mic). În ansamblu, forma profilelor este clar influenţată de formaţiunea

dominantă de roci (exemplu sectoarele de convexitate care au corespondent în

formaţiuni şi Unităţi geologice cu predominarea faciesurilor dure. Sectoarele de

concavitate - generală, în forma profilului longitudinal exprimate prin funcţia

matematica de expresie a profilului longitudinal se înscrie pe formatiuni geologice cu

faciesuri mai moi, în general. (Fig. 9, 10, 11, 12, 13, 14).

41


42


43


44


45


46


Profilele transversale ale acestor văi, sunt dovezi generale, că acestea au avut o

evoluţie diferită, în sens temporal, deşi ele se grefează pe formaţiuni asemănătoare de tip

fliş. După forma generală a profilelor celor două pâraie ce traversează formaţiuni diferite

constatăm că deşi au acelaşi ordin de mărime suprafeţele bazinelor sunt diferite (Boul

49.4 Km2 şi Ciumîrna 34 Km2 demonstrând vechimea diferita a reţelei, mai veche

probabil, în cazul pârâului Boul fiind Pliocen final. Analizând forma celor doua bazine se

observă că Ciumîrna are un bazin alungit - 30% din lungimea bazinului cuprinde o reţea

de ordin inferior iar restul de 70% este de ordin V. Pe pârâul Boul situaţia este diferita -

77% din lungime este dată de râurile de ordin inferior iar 23% este de ordin V. Existenţa

uni număr diferit de terase, pe Boul existând două nivele de terasă de 4 – 6 m si

respectiv 8 – 12 m, dezvoltate până în zona de confluenţă a Boului Mare cu Boul Mic,

pe când pe Ciumîrna terasele sunt slab exprimate existând doar fragmente din terasa

inferioara de 8 -10 m pe o distanta de 1 Km în amonte de confluenţa cu Moldoviţa.

Valea pârâului Boul este mai largă chiar din sectorul mijlociu fiind dominată de

martori de eroziune şi de modelare selectivă, suspendaţi la 800 m.

Pe valea pârâului Ciumîrna, care are un profil clar asimetric, cu un versant drept,

mai scurt şi mai abrupt, comparativ cu cel stâng, dominat de culmi interfluviale prelungi

corespunzătoare "suprafeţei de denudaţie Mestecăniş".

De asemenea sunt importante diferenţieri între cele doua bazine hidrografice

analizate, privind valorile de magnitudine. (Tab. 5).

Tab. 5. Valorile magnitudinii reţelei hidrografice

Ordin St 1 I! III IV V

Bazinul Boului 285 58 12 2 1

Bazinul Ciumîrna 174 30 7 2 1

Aceste argumente conferă o asimetrie clară de evoluţie a bazinului Moldoviţei,

47


Astfel a existat o reţea mai veche cu o evoluţie mai îndelungată în cuprinsul Obcinei

Feredeului, comparativ cu versantul corespunzător Obcinei Mari, cu o reţea creionată mai

târziu cu profile mai accentuate (Foto. 7).

Foto. 7. Vale asimetrica a paraului Ciumîrna

Analiza pragurilor

Chiar dacă prin analiza acestor elemente de relief din albia minoră nu se pot

obţine concluzii generale pentru bazine hidrografice mai mari, ‚în cazul pâraielor Boul şi

Ciumîrna constatăm o serie de adaptări sau neadaptării la structura şi litologia de

detaliu. Deşi relativ tânără, se pare că reţeaua hidrografică a fost, prin profilele

longitudinale, o martoră fidelă a unor schimbări morfoclimatice evidente.

În urma analizării profilelor longitudinale ale pârâului Boul şi pârâului Ciumîrna, s-a

constat existenţa unui număr de 9 praguri pe pârâul Boul şi 8 praguri pe Ciumîrna (graficele

au fost trasate folosind distanţele cumulate măsurate pe hărţile topografice 1: 25000).

Numărul diferit de praguri pe cele doua râuri ne este confirmat şi de analiza

afluenţilor de ordin IV care pe Ciumîrna ( Ursulova şi Ovăzu ) au o mare adaptare la

48


structura geologică. Pe Ursulova s-au găsit 5 praguri iar pe Ovăzu 6 praguri în proporţie de

90% explicate prin structura geologică de amănunt. Afluenţii principali ai Boului cu toate ca

sunt de ordin IV, au un profil mai evoluat cu praguri bine marcate. Pe Boul Mare apar un

număr de 8 praguri iar pe Boul Mic un număr de 10 praguri.

Pe râurile de ordin superior constatăm apariţia unui număr aproape egal de

praguri din care circa 90% sunt explicate litologic.

Faptul că avem de-a face cu un nivel mai redus de praguri care corespund unor

structuri mai dure ne duce cu gândul la rolul confluenţelor în formarea acestor praguri sau

la ciclicitatea morfoclimatică, reflectată şi în profilele longitudinale.

Aceste elemente sunt cu atât mai evidente cu cât pragurile se află la altitudinea

absolută de 1000 – 1100 m, corespunzător nivelului de eroziune pliocena Mestecăniş,

menţionat de Nicolae Barbu în 1976.

Din analiza celor 6 profile longitudinale de ordin IV (în sens Strahler) am constatat

ca circa 83.4% din talveguri prezintă discontinuităţi de înclinare sesizabile pe hărţile

topografice 1:25000, precum şi prezenţa unui număr de 5 până la 10 praguri:

■ circa 14.3% din profile evidenţiază existenţa unui nivel de discontinuitate cu

altitudini relative faţă de confluenţa astfel: de 40 – 60 m;

■ 14.3% prezintă discontinuităţi la altitudini relative de: 170 – 180 m, 270 – 280 m şi

370 – 380 m;

■ 21.42% prezintă praguri la un nivel de 220 – 240 m.

Râurile de ordin V prezintă un număr de 8 praguri Ciumîma şi respectiv 9 praguri

Boul (Foto. 8). Toate acestea ne fac să credem că există nivele caracteristice de

discontinuitaţi de pantă. În explicarea semnificaţiei geomorfologice a acestor

discontinuităţi un rol important îl au condiţiile geologice dar existenţa unui nivel de prag

neexplicat geologic sau hidrologic la o altitudine de aproximativ 1000 – 1100 m, este

posibil să-şi găsească originea în nivelul de eroziune Mestecăniş,. (Fig. : 15, 16, 17, 18, 19

si 20).

49


Foto. 8. Valea Boului Mic - praguri în albia minoră

50


51


52


53


54


Albia minora

Observaţiile de teren au evidenţiat o serie de aspecte geomorfologice legate de

albia râului Moldoviţa şi a principalilor afluenţi colectaţi pe teritoriul comunei Vatra

Moldoviţei (Foto. 9).

Foto. 9. Râul Moldoviţa - albia minoră

Albia minoră a râului Moldoviţa - este adâncită în aluviuni şi are un traseu sinuos, cu

frecvente meandre şi schimbări de direcţie. Pe teritoriul luat în studiu albia minoră are cea

mai mare extindere. Aluviunile din patul albiei sunt formate din pietrişuri cu diametrul

galetilor de până la 20 cm. Valea Moldoviţei se adanceşte în aluviuni dar are sectoare pe

teritoriul comunei Vatra Moldoviţei unde se adanceşte în rocă - la sud de confluenţa cu

pârâul Valcanu, la sud de confluenţa cu pârâul Vasile pe o distanţă de 150 m şi în zona

Zavoi pe un sector de aproximativ 1 Km. Patul albiei este căptuşit cu un strat de aluviuni de

20 - 40cm grosime.

Meandre şi braţe

Migrează la ape mari dar numai în cadrul albiei majore, astfel râul Moldoviţa la

confluenţa cu principalii afluenţi formează meandre, iar braţele sunt puţin întâlnite.

55


Abrupturi de eroziune laterala în albia majoră

La intrarea pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei, râul Moldoviţa are albia minoră în

contact direct cu versantul drept reprezentat de Dealul Ciocan, eroziunea laterală a râului

făcând să existe câteva deschideri de mici proporţii în rocă. Asfel sectoare cu eroziune

laterală direct în rocă se mai întâlnesc în amonte şi în aval de confluenţa cu pârâul Vasile

pe versantul drept unde deschiderea în rocă este foarte clară iar un ultim sector ar fi cel

din zona Zăvoi unde, pe o distanţă de aproximativ 100 m talvagul este dominat de

versantul drept abrupt format printr-un proces activ de eroziune laterală.

Eroziunea lateral în aluviuni se manifestă mai ales pe versantul stâng al văii unde

aluviunile au o mare extindere, cu prezenţa largă a nivelelor de terasă. Aceste sectoare cu

eroziune laterală în aluviuni sunt intercalate între cele cu eroziune în rocă.

Eroziunea laterală mixtă în aluviuni şi roca se întâlneşte în sectorul Zăvoi. Acolo

râul are o eroziune laterală direct în rocă, dar existenţa câtorva torenţi a dus la apariţia

unor conuri de depunere (dejecţie) care au fost retezate în acelaşi timp cu roca. Aceste

tipuri de eroziune laterală le întâlnim pe pârâul Boul după confluenţa Boului Mare cu Boul

Mic şi pe Ciumîrna unde predomină eroziunea laterală în rocă. La fel şi în cazul

celorlalte pâraie studiate, Vasile, Valcanu, pe care predomina eroziunea laterală în

rocă. (Foto. 10).

56


Foto. 10. Sector de vale transversală - Pârâul Boul, cu eroziune laterală puternică

Albia majoră şi terasele

Albia majoră reprezintă a doua treaptă morfologică ce urmează altitudinal albiei

minore. Din punct de vedere genetic albia majoră reprezintă cea mai tânăra forma de

relief, terasele sunt pleistocene, pentru cele superioare şi holocene pentru cele medii şi

inferioare. Intensitatea diferită cu care acţionează procesele de eroziune liniară şi

laterală în cadrul diferitelor sectoare a dus la conturarea unor trăsături specifice fiecărui

dintre ele (Foto. 11).

57


Foto. 11. Valea Moldoviţei - trepte de luncă

Morfologia de ansamblu cât şi cea de amănunt a albiei majore este rezultatul

evoluţiei continue a râului în tendinţa realizării profilului său de echilibru. Sectoarele

reflectă stadiile de evoluţie atinse de râu. Deşi tinere, alcătuirea geologică si-a pus

amprenta asupra morfologiei albiei majore. Geologia albiei corespunzătoare râului

Moldoviţa prezintă caracteristici tipice ale unei albii majore din zona montană. Litologic,

albia majoră este alcătuită predominant din aluviuni grosiere din punct de vedere

granulometric, dar apar şi nisipuri. Pietrişurile cunosc un mare grad de rulare iar

nisipurile apar izolat, numai în maluri convexe. Albia majoră se dezvoltă asimetric, în

general în cadrul comunei Vatra Moldoviţei valea are o dezvoltare mai mult pe stânga cu

versanţi estici mai abrupţi şi cei vestici în zona confluenţei cu pârâul Boul, rarefiaţi largi şi

versanţi prelungi. Pe afluenţi albia majoră este slab dezvoltată, de o albie majoră

neputându-se vorbi decât pe Bou, după confluenta Boului Mare cu Boul Mic, axata pe

partea dreaptă.

Terasele

Ca formă a reliefului erozivo-acumulativ, deţin o importantă suprafaţa în cadrul

comunei Vatra Moldoviţei. Aceste trepte morfologice situate deasupra albiei majore a

râului sunt cele care marchează stadii de echilibru în evoluţia văii şi sunt cele mai tipice 58


forme de relief fluvial.

În urma cercetărilor de teren au fost identificate cinci nivele de terasă: de 4 – 6 m, 8 -

12 m, 15-16 m, 18 -20 m, 30 – 35 m.

Terasele nu se dezvoltă în ambele părţi decât în mici sectoare, hotărâtoare fiind

influenţa celor trei factori: structura, litologie şi clima, dintre care unul este hotărâtor,

acesta fiind structura.

Teritoriul comunei Vatra Moldoviţei se află pe cursul mijlociu al râului Moldoviţa

care are în acest sector un profil transversal asimetric excepţie făcând confluenţa cu

pâraiele Boul şi Ciumîma. În acest sector Moldoviţa îşi lărgeşte valea cu 1.5 - 3 Km pe

seama gresiilor micacee friabile ale flişului senonian paleogen.

De la pârâul Hăuceni în aval, terasa de 8 – 12 m are o mare înclinare spre talveg

deoarece este parazitată de conurile a numeroşi torenţi de pe versantul stâng, terasa de 15

– 16 m prezintă aceiaşi situaţie. Zona de confluenţă a pâraielor Boul şi Ciumîrna cu Valea

Moldoviţei are cel mai autentic aspect de depresiune, având lăţimea maximă atât pe

stânga cât şi pe dreapta iar cele cinci nivele de terasă apar pe ambele părţi.

Pe stânga Văii Moldoviţei se păstrează cele 5 nivele de terasă şi după confluenţa cu

Ciumîrna. Valea se lărgeşte din nou în zona satului Valea Stânii. în aval de Valea Stânii,

Moldoviţa retează terasa de 15 – 16 m din stânga şi lasă pe dreapta o terasă joasă de 4 –

6 m formând un meandru puternic spre est. În amonte de Dragoşa, râul lasă din dreapta

un nivel jos de terasă de 4 - 6 m iar în stânga terasa de 8 – 12 m (Foto. 12).

59


60


Foto. 12. Podurile teraselor de 4-6 m pe pârâul Bou, amonte de confluenţa cu pârâul

Trifu

61


Pe pârâul Boul există doua nivele de terasă de 4 – 6 m şi 8 – 12 m dezvoltate până

în zona confluenţei Boului Mare cu Boul Mic, pe când pe Ciumîrna, terasele sunt slab

exprimate, doar o terasă inferioară de 8 – 10 m apare fragmentar pe o distanţă de 1 Km în

amonte de confluenţa cu Moldoviţa. Pe ceilalţi afluenţi terasele sunt foarte slab exprimate

sau inexistente . Frunţile de terasă sunt bine conturate între terasele de 4 – 6 m şi albia

majoră, între terasele de 8 – 12 m şi cele de 4 – 6 m, fiind mai estompate între terasele de 8

– 12 m şi cele de 15 – 16 m.

Conuri aluviale

Sunt prezente la toate confluenţele pâraielor afluente Moldoviţei precum şi la

afluenţii pâraielor Boul şi Ciumîrna. Forma lor este triunghiulară având suprafaţa de la

câţiva m la sute de m şi pante ce nu depăşesc 15°, iar în unele cazuri sunt retezate de

albia minora a râurilor (exemplul conurilor de pe versantul sudic al Dealului Runcul

Boului). Aceste conuri proluviale se întrepătrund deseori cu terasele de lunca ale râurilor.

Văile relativ înguste cu versanţi ai căror înclinare accentuată a făcut ca glacisurile de la

baza versanţilor să nu aibă o mare amploare. Una din caracteristicile acestora este

frecvenţa lor la contactul dintre versanţi şi terasele de 4 - 6m, în majoritatea cazurilor

vârsta lor este holocenă.

Relieful denudaţional şi fluvio-denudaţional

Culmile şi interfluviile sculpturale

Este indicat ca analiza acestor forme de relief să fie făcută în funcţie de ordinul de

mărime al văilor pe care le separă. Consideram astfel că în categoria culmilor principale

vor intra:

■ Culmea Feredeului - între Vf. Pietriş 1351 m şi Măgura Deii 1202 m;

■ Culmea Obcinei Mari - între Vf. Ursulova 1138 m şi Vf. Ovăzu 1150 m.

Cele doua culmi principale se menţin la altitudini de 1100 – 1200 m, 1200 m pentru

Obcina Feredeului şi 1100 m pentru Obcina Mare. Celelalte culmi separate de afluenţi de

ordin V şi IV se dispun aproximativ perpendicular pe culmile principale, existând o

legătură evidentă între morfologie şi structura litologică a zonei. Interfluviile secundare

64


depăşesc altitudinea absolută de 1000 m pe arealul Gresiei de Prisaca, arealul flişului

mamo-grezos al formaţiunii de Vineţişu şi arealul gresiei de Kliwa. Pe rocile cu mai mică

rezistenţă la eroziune, gresia de Fusaru, marnele brune bituminoase şi menilitele

inferioare, altitudinile scad la valori de sub 1000 m.

Din punct de vedere tipologic putem separa pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei

doua tipuri de culmi: de intersecţie a versanţilor şi de modelare selectivă.

Culmile de intersecţie ale versanţilor sunt cele mai frecvent întâlnite, în această

categorie intră - Culmea principală a Obcinei Feredeului şi culmea principală a Obcinei

Mari.

Culmile de modelare selectivă au apărut în condiţiile existenţei unei mari arii cu

roci rezistente la eroziune, în cadrul acestora intră culmile interfluviale separate de

afluenţii de gradul V. Sunt în general larg rotunjite, dar prin eroziunea regresivă a

afluenţilor de gradul I şi II prezintă numeroase înălţimi sub forma de măguri, separate

între ele de şei. Aceste măguri (vârfuri de modelare selectiva apar pe tot teritoriul comunei

Vatra Moldoviţei, dar o frecvenţă mai mare o au pe arealul gresiei de Prisaca din partea

vestică (Harta geomorfologică).

Versanţii şi formele de relief create prin modelare actuală

Pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei se întâlnesc pe versanţii Văii Ciumîma,

unde apar văile de alunecare cu profil transversal în "U" cu versanţii afectaţi de alunecări

superficiale. Apar la racordul văii Ciumîrna cu Valea Moldoviţei în condiţiile flişului sunt

foarte frecvenţi versanţii de alunecare care prezintă următoarele caracteristici: apariţia

mai multor baze efemere de modelare precum şi grosime mare a deluviilor cu deosebire

spre partea mediană şi inferioară a acestuia.

O mare pondere în modelarea versanţilor o are crepul, în condiţiile actuale o

maxima importanta capătă crepul gravitaţional, proces care rămâne tipic versanţilor cu

înclinări mai mari de 15° - 20° şi cu mare fragmentare.

Versanţii modelaţi prin eroziune areolară

Eroziunea areolara este un efect al scurgerii difuze şi a şiroirilor pe trasee

65


instabile, şi cu concentrare pe un traseu liniar, ca în cazul categoriilor de eroziune

torenţială. Pe lângă condiţiile de climă, sol, pantă, intervenţie antropică eroziunea

areolară este influenţată şi de caracterul învelişului vegetal.

Teritoriul comunei Vatra Moldoviţei este acoperit în proporţie de 74.1% cu păduri

compacte de conifere .fapt ce face ca eroziunea areolară să fie redusă, adesea la valori

inesesizabile. Pe versanţi văilor Moldoviţa, Boul şi Ciumîrna care au fost despăduriţi şi

luaţi în cultură, având înclinări mai mari de 5° au dus la intensificarea eroziunii

materializată prin spălarea de pe anumite suprafeţe a orizontului "A" de sol, observat pe

suprafeţele desţelenite de pe versanţii dealurilor - Vasile, Runcu Boului, Mănăstirii,

Bodnărescu şi Palamania, unde apar pete de culoare roşiatică specifice orizontului "C" de

sol. în ansamblu versanţii aparţinând teritoriului comunei Vatra Moldoviţei se

caracterizează printr-o eroziune în suprafaţă foarte slaba fapt datorat gradului ridicat de

împădurire.

4.5. Relieful fluvial şi de denudaţie

Umerii de vale

În profilul transversal al versanţilor dar mai ales al culmilor secundare se disting o

serie de trepte cu aspect de umeri, deasupra văilor care se succed în suite de 2 - 3 si

mai rar 4 nivele.

Sunt foarte bine conturaţi sub 900 m şi domina talvegurile cu altitudinile relative de

până la 300 m, faţă de nivelul râului Moldoviţa şi în general cu 100 – 150 m faţă de

afluenţii acestuia, aflându-se deasupra celor mai înalte terase.

Aceşti umeri de vale pot fi în succesiuni de 2 -3 nivele iar geneza acestora se

leagă de evoluţia morfogenetică pliocen - cuatemară a zonei. Astfel am deosebit

următoarele categorii (Foto. 13):

■ de nivel de baza (cei mai înalţi);

■ structural litologici;

■ derivaţi din glacisuri.

66


Văile elementare şi eroziunea torenţială.

Cuprind cursurile afluenţilor de ordin I şi îi precum şi cursurile superioare ale

afluenţilor de ordin superior ai Moldoviţei. Bogata reţea hidrografică şi varietatea litologică

a făcut ca pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei să apară toate tipurile de văi elementare:

- cu profil în "V";

- cu profil trapezoidal;

- cu profil asimetric.

Foto 13 – Dealul Runcul Boului ( 942 m) – Umeri de vale

suspendaţi la 250 -260 -300 m deasupra Văii Boului

Văile elementare (de ordinul I şi II) cu profil în "V" sunt caracteristice în special

afluenţilor, apar cel mai bine conturate pe arealul gresiei de Prisaca şi a gresiei de Kliwa

care datorita rezistentei mare la eroziune menţin o energie ridicată a reliefului şi implicit o

67


pantă ridicată a profilelor longitudinale care favorizează adâncirea văii în forma de "V".

Văile cu profil transversal trapezoidal - sunt caracteristice afluenţilor de ordin

superior dar nu apar decât pe sectoare scurte în cursul mijlociu al văilor.

Văile cu profil asimetric sunt caracteristice Moldoviţei şi afluenţilor acesteia, Boul şi

Ciumîrna. Moldoviţa are un profil tipic asimetric cu versantul stâng mai domol şi cel drept

mai accentuat. Pe Ciumîrna, după confluenţă, se întâlneşte acelaşi lucru, versantul stâng

este mai accentuat iar cel drept mai domol. Pe Bou profilul văii devine asimetric după

confluenţa pâraielor Boul Mare şi Boul Mic, versantul stâng este foarte accentuat în timp ce

versantul drept este mai domol (Foto. 14).

Foto. 14. Versanţi asimetrici în albia Pârâului Boul

Eroziunea torenţială

Văile torenţiale corespund mai ales sectoarelor de reţea elementară şi sunt

caracteristice ambilor versanţi ai văii Moldoviţei, dar apar şi pe versanţii celorlalte văi

afluente în special pe versanţii cu expoziţie vestică. Ploile torenţiale sunt fenomene

68


frecvente şi dau cantităţi de apă suficiente pentru declanşarea eroziunii torenţiale,

acţiunea geomorfologică de maxima intensitate pentru torenţi este atât în timpul ploilor

torenţiale cât şi în timpul topirii zăpezilor, când scurgerea este maxima. în cele doua

perioade de scurgere minimă (vara - toamna şi iarna) întâlnim fenomenul de secare a

organismelor torenţiale. Pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei se întâlnesc toate tipurile de

forme de relief rezultat din eroziunea torenţială: râpe torenţiale, ravene, ogaşe, făgaşe,

forme de ablaţie şi badlands. Adeseori conurile de depunere ale organismelor torenţiale se

întrepătrund cu terasele de lunca ale Moldoviţei. Văile torenţiale se dezvolta în special pe

versanţii vestici, deoarece aceştia primesc cea mai mare cantitate de precipitaţii, o alta

cauză sete litologia (predomina argilele) şi faptul ca sunt puternic despăduriţi şi supuşi unui

păşunat intens (Foto. 15)7

Foto. 15. Con de dejecţie care parazitează albia minoră a Pârâului Boul

Forme de acumulare

Glaciesuri proluvio-coluviale

69


Văile relativ înguste de pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei, cu versanţi a căror

declivitate este accentuata au făcut ca, glacisurile de la baza versanţilor să capete o

amploare redusă faţă de alte regiuni. De aici şi mica importanţă pe care o au în

morfologia regiunii studiate (Foto. 16).

Foto. 16. Giacisuri mixte, proluvio-coluviale care parazitează podul terasei de 8 – 12 m

din zona Pârâului Boul

Acestea sunt frecvent întâlnite pe Valea Moldoviţei la contactul versanţilor cu

terasele mai înalte, precum şi pe Bou la contactele versanţilor cu terasele de 4 - 6 m.

Grosimea depozitelor ce le alcătuiesc este de circa 2 - 6 m iar lungimea nu depăşeşte 300

m (Foto. 17).

70


Foto. 17.

Glacisuri mixte aluvio-proluvio-coluviale, parazitând albia minoră a Moidovitei în aval de confluenţa cu Valcanu

Alunecările de teren

Pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei există o suprafaţa destul de mare afectată de

alunecări. Altitudinea se menţine în proporţie de 80% sub 1000 m, maximum de

altitudine fiind în Vf. lorăscu (1379 m). înclinarea versanţilor este în proporţie de 90 % mai

mare de 20°, fapt care indică un ridicat potenţial dinamic, favorizând de procesele

geomorfologice actuale. Pe versanţi există groase cuverturi deluviale, iar condiţiile

geologice în care s-au realizat aceste caracteristici se pot rezuma astfel: peste 70 % din

teritoriul comunei se afla grefat pe flişul paleogen al Pânzei de Tarcău, depozite dispuse în

aceasta zona intr-o structura de „orogen în monoclin". Fragmentarea foarte mare a regiunii

de către văile transversale, versanţii principali ai văii sunt modelaţi pe capete de strate,

acest lucru făcând ca alunecările să fie favorizate de alternanţele de strate pe direcţii

preferenţiale.

Depozitele care favorizează alunecările sunt: gresia de Fusaru, foarte friabila,

marnele şi argilele disodile, care sunt favorabile alunecărilor. Condiţiile morfoclimatice

situează aria situată între izotermele de 2° şi 7°C şi izohietele de 750 şi 1000 mm. în ceea ce

priveşte precipitaţiile, ca elemente de mare importantă în dinamica alunecărilor actuale

precizam ca: 50% din ploile ce cad în sezonul cald au o durata mai mare de trei ore, ceea

71


ce în condiţiile de umiditate ridicată a deluviilor poate duce la declanşarea alunecărilor.

Din punct de vedere hidrogeologic menţionăm că ritmul de regenerare al apelor

freatice este de 1,5 - 5,1 l/s/km2, drenajul este intens din cauza pantei mari a versanţilor,

făcându-se sub formă de pânză ceea ce dă versanţilor un aspect mai mlăştinos. Un alt

factor este acela că versanţii predispuşi alunecărilor sunt folosiţi în special ca păşuni şi

fâneţe.

În zona comunei Vatra Moldoviţei panta, apa, gresiile friabile ale flişului se

pretează în mod deosebit la acest fenomen. Cele mai frecvente alunecări apar în culoarul

depresionar al Moldoviţei, cu relief deluros acoperit de păşuni, fâneţe şi înscris în mare

parte pe oligocenul friabil în facies de Fusaru. Cea mai mare parte din alunecări sunt

stabilizate puse în evidenta doar prin vălurarea versanţilor. Pe acest fond al alunecărilor

vechi apar mici areale cu alunecări actuale În bazinele pâraielor Boul şi Vasile ( pe

afluentul sau Groapa Ţiganului apărând chiar o alunecare de mari proporţii în care a fost

antrenat versantul stâng). Alunecări apar şi în bazinul Ciumîrna în aria actuala a satului

omonim precum şi pe glacisul de la poalele Obcinei Feredeului.

În genere alunecările recente afectează numai partea superioară a deluviului dar

există alunecări care antrenează întreaga grosime. După formă sunt: în forma de valuri,

brazde şi sunt caracteristice deluviilor formate din roci moi. Mici alunecări apar pe

versantul drept al Moldoviţei datorită eroziunii laterale a răului.

Solifluxiunile.

Aceste procese se produc în condiţiile unor pante accentuate şi ale unor fenomene

de îngheţ, dezgheţ pe mari adâncimi. Aceste ondulaţii mărunte de pe versanţi, astăzi

stabilizate se datorează scurgerilor solifluidale din ultima perioadă glaciară (Wűrmian)

şi din perioada de tranziţie spre post glaciar. Ele sunt localizate în special în zonele de

predominare a rocilor marno - argiloase, pe oligocenul în facies de Fusaru şi marno-

gresiile curbicorticale . Cele mai reprezentative se găsesc pe versantul drept al cursului

mijlociu al pârâului Ciumîrna, şi pe versantul stâng al cursului inferior al pârâului Boului. în

prezent apar doar pseudosolifluxiuni, dar nu au o participare activă la modelarea

versanţilor, iernile tot mai grele au favorizat îngheţul, iar schimbările bruşte de la iarna la

vară din ultimii ani au dus la accelerarea proceselor (Foto. 18).

72


Foto. 18. Dealul Lupoaia - 940m - versantul nord-vestic afectat de eroziune torenţială si de pseudosoiifuncţiuni

Pe teritoriul comunei Vatra Moldoviţei se remarcă alunecări superficiale cu curgeri,

fenomene ce antrenează deluvii predominant fine şi cu mare plasticitate, pe grosimi

reduse ( cel mult 1-2 m ), pe timpul producerii lor, suprafaţa masei în mişcare îşi

păstrează continuitatea excepţie făcând zona de desprindere, caracterizată prin

denivelări şi crăpături. Totodată se observa că în fruntea lobului are loc o continuă

îngropare prin răsturnarea învelişului ierbos. Aceste fenomene se numesc

pseudosolifluxiuni deoarece locul substratului de îngheţ este luat de marno-argile.

Aceste procese se intensifica mai ales în condiţiile de exces de umiditate când creşte

plasticitatea depozitelor.

73

capitolul iv.doc

Documents