CAP.IV. IMPORTANŢA ACTUALĂ A CANOANELOR

SINOADELOR LOCALE

Hotărârile sinoadelor locale nu au fost date pentru a legifera apriori asupra

unor probleme care ar fi putut să se ivească în sânul Bisericii, ci pentru a rezolva

probleme reale cu care s-au confruntat comunităţile creştine datorită unei

înţelegerii greşite a Revelaţiei în Hristos.

Canoanele sinoadelor locale au fără îndoială o importanţă istorică

deosebită, dat fiind faptul că acestea pot servi ca izvoare istorice, care pe de o

parte atestă prezenţa creştinismului încă din cele mai vechi timpuri în diversele

regiuni ale globului, iar pe de altă parte ne informează asupra problemelor cu

care se confrunta Biserica, referitoare la viaţa liturgică, la condiţiile de reprimire

în sânul Bisericii a celor căzuţi (lapsi) de la dreapta credinţă, a ereticilor,

condiţiile de hirotonire, de alegere a episcopilor, precum şi problemele morale

ale credincioşilor. Deşi canoanele1 sinoadelor locale au o importanţă istorică de

necontestat, acestea nu pot fi privite doar ca izvoare autentice ale istoriei

bisericeşti, deoarece ele decurg direct din viaţa istorică a Bisericii.

Pentru a înţelege canoanele este important să se cerceteze şi cauzele

bisericeşti care au favorizat adoptarea acestora. Ar fi imposibil de înţeles

mesajul2 canoanelor dacă am despărţi conţinutul specific al acestora de contextul

istoric.

Dispoziţiile sinoadelor locale se referă mai ales la jurisdicţiile şi

obligaţiile pastorale ale episcopilor provinciali, la raportul dintre episcopi şi

păstoriţi, la problemele canonice şi liturgice care preocupau Bisericile locale, la

viaţa morală şi în general la credinţa creştinilor, penitenţă sau altfel spus, la

ansamblul slujirii pastorale a fiecărui episcop. Sinoadele locale au fost

1 Vlassios I. Phidas, Drept Canonic. O perspectivă ortodoxă. pag. 30 - 602 Idem pag. 28 - 63

93

convocate în diferite circumstanţe şi în scopul de a armoniza în chip autentic

misiune spirituală a Bisericii la condiţiile istorice permanent schimbătoare.

Hotărârile sinoadelor locale au o importanţă şi o valoare de necontestat,

fapt dovedit şi de hotărârile Sinoadelor Ecumenice VI şi VII, care prin

canoanele 2 şi respectiv 1 au conferit acestora autoritate ecumenică. Aşadar

nimeni nu poate contesta valabilitatea deciziilor acestor sinoade ecumenice. Cu

toate acestea, autorii de drept canonic, dar şi teologii, şi-au pus întrebarea dacă

unele din aceste canoane pot fi modificate, ştiut fiind faptul că evoluţia societăţii

a determinat numeroase schimbări, iar unele din dispoziţiile acestor sinoade nu

mai pot fi aplicate în prezent, deoarece situaţiile şi probleme reglementate prin

acestea, nu mai sunt întâlnite în prezent.

Pr. prof. Liviu Stan argumentează că ar fi chiar cu neputinţă ca toate

dintre canoanele adoptate într-o perioadă de 7 - 8 veacuri înainte de anul 920, să

se mai potrivească şi astăzi - autorul făcând referire aici la canoanele

disciplinare şi nu la cele dogmatice. Despre această problemă Prof. Dr. Boroianu

afirma următoarele: „în ceiace priveşte credinţa, legile rămân etern aplicabile,

iar în ceea ce priveşte buna rânduială în biserică, se susţin atât cât alte legi nu

vin a le schimba”3. De asemenea Nicodim Milaş în importantul său tratat de

„Drept Bisericesc Orintal” preciza „deosebirea dintre legile dogmatice şi cele

disciplinare, cele dintâi numite dogme expun cu multă preciziune adevărul

descoperit prin el şi condamnă ereziile îndreptate împotriva lui. Aceste erezii au

şi făcut ca biserica să dea aceste legi ... deoarece Biserica nu creează nici o

dogmă nouă, ci dă o formă scrisă şi stabilită adevărurilor descoperite

precizându-le. Legile dogmatice ca atare sunt cu totul neschimbătoare.

Celelalte legi, adică legile disciplinare sau legile bisericeşti în sens mai

strâns regulează viaţa din afară a credincioşilor din biserică precum a tot ce

trebuie pentru menţinerea ordinii bisericeşti şi ajungerea scopului bisericii.

Aceste legi disciplinare nu sunt deloc neschimbătoare, ci se pot schimba după

3 Dumitru Boroianu, Dreptul Bisericesc, vol. II, pag. 24

94

nevoile bisericii şi după schimbările pe care le indică starea socială dintr-o epocă

sau alta. Asemenea schimbări se puteau face odinioară şi se pot face şi azi numai

cu condiţie ca să ţinem cu tărie la legile fundamentale ale organizării bisericeşti

şi să avem în vedere normele de mai înainte, ferindu-ne de a produce sminteală

între credincioşi”4.

Ţinând seama de toate aceste aspecte Pr. C. Dron opinia că „deşi

canoanele sunt în vigoare vorbind din punct de vedere teoretic pot fi totuşi

modificate”5.

Din categoria teologilor care susţin revizuirea operei canonice face parte

şi Pr. Prof. Liviu Stan care în studiul intitulat „Legislaţia bisericească şi valoarea

ei canonică” face o clasificare a canoanelor care au căzut în desuetudine, acestea

se referă la:

Funcţii bisericeşti dispărute: fac referire canonul 38 Cartagina, care are ca

obiect pe văduve ca grup organizat de slujitoare sau femeii afierosite

bisericii, acest cin exista în epoca apostolică, dar nu şi astăzi. Canonul 26

Laodiceea este fără obiect, deoarece reglementează situaţia exorciştilor,

funcţie care nu mai există în Biserică de 1500 de ani. Canonul 96 Cartagina

se referă la executori bisericeşti, funcţie existentă în Biserica Africii în sec.

V.

Stări bisericeşti şi condiţii sociale dispărute: canoanele 12 Ancira, 5

Neocezareea, 5, 19, 45, 46, 47 Laodiceea se referă la catehumenatul

organizat, care astăzi a dispărut din viaţa bisericească. Canoanel 45, 63, 129

Cartagina îi socotesc în afara Bisericii pe actori, comedianţi şi artişti în

general. Canoanele 64, 82 Cartagina se referă la scalavi. Raporturile

creştinilor cu evreii sunt reglementate prin canoanele 37, 38 Laodiceea.

Privilegii de altă dată ale unor biserici: canonul 7 Sardica care stabileşte aşa

numitul drept de azil al bisericii, un privilegiu care astăzi nu mai există.

4 Nicodim Milaş, Drept Bisericesc Oriental, vol. II, pag. 245 Constantin Dron, Valoarea actuală a canoanelor, pag. 150

95

Canonul 55 Cartagina care dă episcopului Cartaginei dreptul de a hirotoni

clerici întoate parohiile din Africa.

Privilegiile împăraţilor bizantini: invocate de canonul 104 Cartagina care

permite împăratului bizantin să convoace instanţele de judecată ale clerului.

Condiţia socială a clerului în primele secole creştine: canonul 15 Cartagina

care impune clerului să nu ia parte la spectacole de teatru, de dans, de circ şi

canonul 30 Laodiceea care impune clericilor să nu gireze pe nimeni.

Cu toate că au fost semnalate unele canoane care au căzut în desuetudine,

rămânând - aşa cum arăta Pr. prof. Stan - fără obiect, opera canonică a

sinoadelor locale este fără îndoială valabilă şi astăzi după atâtea secole, aspect

consfinţit de hotărârile sinoadelor ecumenice; iar privitor la canoanele care nu

mai au aplicare în prezent, consider că nu reprezintă o problemă atât de

stringentă pentru legislaţia bisericească, dat fiind faptul că acestea sunt foarte

puţine în raport cu marea operă legislativă a celor 11 sinoade particulare şi a

faptului că acestea au dezbătut o varietate de probleme, ale căror reglementări au

aplicare şi în mileniul 3. Aceste reglementări se referă la condiţia clerului, la

probleme morale ale credincioşilor precum şi la eretici.

Biserica a acordat o importanţă deosebită condiţiilor de reprimire în

comunitatea creştină a ereticilor şi schismaticilor. Atitudinea faţă de eretici este

diferită stabilind necesitatea botezului pentru acei care se depărtează de dogma

fundamentală a Bisericii, iar acei care se deosebesc mai puţin prin abateri de

ordin secundar de perceptele ortodoxiei, să fie reprimiţi în Biserică prin

pecetluirea cu Sfântul Mir, nefiind necesară repetarea botezului.

Canoanele sinoadelor locale cu privire la eretici au avut o importanţă

deosebită prin faptul că la vremea respectivă au reglementat şi relaţia care o

puteau avea creştinii cu ereticii. Referitor la acest aspect, Părinţii sinoadelor

locale au avut o atitudine reticentă, fapt ce transpare şi din prevederile

canoanelor adoptate la aceste sinoade. Se remarcă faptul că hotărârile sinoadelor

locale nu încurajează legăturile sociale ale creştinilor cu ereticii, probabil în

96

scopul de a-i feri pe creştini de relaţii cu aceştia, pentru a nu fi creştinilor motiv

de sminteală.

Sinodul local de la Gangra (340) a fost convocat de episcopii locului, în

scopul de a combate învăţătura greşită a eustaţienilor, care desconsiderau nunta

şi îndemnau soţii să-şi abandoneze familiile, nu respectau zilele de post rânduite

de biserică şi desconsiderau preoţii căsătoriţi. Canonul 4 al acestui sinod

consideră drept act legal căsătoria preoţilor fapt ce s-a menţinut până în zilele

noastre. Acest sinod a avut o importanţă deosebită, ca urmare a faptului că prin

hotărârile adoptate a fost combătută învăţătura eretică a eustaţienilor, care

rigorişti fiind, riscau să transforme monahismul într-o sectă religioasă.

În sinodul de la Ancira, Părinţii sinodului au stabilit condiţiile de

reprimire a celor căzuţi (lapsi) de la dreapta credinţă, dispunând în funcţie de

gravitatea faptelor săvârşite şi a căderii, trepte diferite de penitenţă.

La sinodul de la Neocezareea (315) s-au dezbătut probleme de disciplină

şi au fost adoptate un număr de 15 canoane, majoritatea cu un caracter

disciplinar, din prevederile cărora ne putem face o imagine despre starea socială

şi morală a societăţii creştine de la începutul secolului al IV-lea.

Sinodul de la Sardica (343) este important prin faptul că, la acest conciliu

s-a încercat aplanarea neînţelegerilor şi tulburărilor provocate în Biserică de

către arieni şi semiarieni, mai ale după condamnarea lui Arie, la sinodul I

Ecumenic, scopul acestui sinod însă, nu a fost niciodată atins. Aşa după cum

nota istoricul I. Rămureanu, acest sinod are o importanţă deosebită pentru istoria

pătrunderii creştinismului la geto-daci şi daco-romani de la sudul şi nordul

Dunării, prin faptul că la acest sinod au participat mulţi episcopi care-i păstoreau

pe strămoşii noştri. Numărul mare de episcopi din regiunile dunărene care au

participat la sinodul de la Sardica, atestă vechimea creştinismului pe teritoriul

patriei noastre6.

6 Ioan Rămureanu, Sinodul de la Sardica din anul 343 ..., pag, 176 - 182

97

Sinodul de la Constantinopol (861) şi-a dovedit cu siguranţă importanţa,

nu numai prin faptul că a confirmat condamnarea iconoclaştilor, dar şi prin

faptul că majoritatea prevederilor canoanelor adoptate la acest sinod au fost

statornicite şi de alte sinoade.

Canonul 1 a sinodului de la Constantinopol (879 - 880) este, după opinia

mea, de o importanţă incontestabilă, prin faptul că, prin prevederile lui este

subliniată însăşi unitatea7 canonică dintre Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană.

Vorbind despre importanţa sinodului de la Constantinopol (879 - 880), Milaş

afirma că prin acest conciliu a fost „proclamată solemn pacea încheiată între

Biserica de Răsărit şi cea de Apus”8.

Canoanele sinodului de la Cartagina (419) sunt cele mai numeroase

aprobate vreodată la un sinod local. Aceste canoane au o valoare deosebită prin

varietatea problemelor dezbătute, care vizează atât reglementarea vieţii morale a

creştinilor cât şi problema ereticilor donatişti, care au frământat Biserica Africii

o lungă perioadă de timp. Este demn de remarcat faptul că dintre sinoadele

locale, numai la sinodul de la Cartagina (419) s-au aprobat pe lângă canoanele

cu caracter disciplinar şi canoane de conţinut dogmatic. Pr. C. Dron numără 9

canoane de conţinut dogmatic aprobate de sinodalii de la Cartagina, şi anume

canonul 2 care face vorbire despre Sfânta Treime şi care are - după cum afirmă

autorul9 un „sumar” conţinut dogmatic - şi canoanel 120 - 128 prin care se

anatemizează eresul pelagian.

Valoarea actuală a canoanelor celor 11 sinoade locale este subliniată, atât

de faptul că ele sunt obligatorii pentru toată Biserica aspect consfinţit de

hotărârile sinoadelor ecumenice, cât şi din aplicarea în viaţă bisericească de-a

lungul celor 17 secole, de când acestea au fost adoptate.

Un alt argument care susţine importanţa operei canonice a sinoadelor

locale, îl reprezintă studiul făcut de Pr. Vlasioss Phidas în lucrarea „Drept

7 Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, pag. 3158 Nicodim Milaş, Drept Bisericesc Oriental, vol. II, pag. 819 Constantin Dron, Valoarea actuală a canoanelor, pag. 132

98

canonic. O perspectivă ortodoxă”, operă în care autorul prezintă pentru fiecare

sinod local în parte, canoanele ale căror prevederi au fost reluate şi dezbătute la

sinoadele ecumenice. Acestea sunt următoarele:

15 dintre cele 25 de canoane aprobate la sinodul de la Ancira (314)

9 dintre cele 15 canoane aprobate la sinodul de la Neocezareea (315)

13 dintre cele 25 canoane aprobate la sinodul de la Antiohia (341)

16 dintre canoanele sinodului de la Sardica (343)

34 dintre cele 60 de canoane ale sinodului de la Laodiceea (343)

11 dintre cele 21 de canoane ale sinodului de la Gangra (340)

canonul de la sinodul de la Constantinopol (394)

77 dintre cele 133 de canoane ale sinodului de la Cartagina (419)

15 dintre cele 17 canoane ale sinodului de la Constantinopol (861)

2 dintre cele 3 canoane ale sinodului de la Sofia în Constantinopol

(879 - 880)

Din toată opera canonică a sinoadelor locale, reprezentată de cele 322 de

canoane aprobate de acestea, se observă din studiul enunţat anterior, că

reglementările a 193 dintre aceste canoane, au fost reluate şi dezbătute şi la

sinoadele Ecumenice. Faptul că Sfinţii Părinţi ai sinoadelor ecumenice au

găsit de cuviinţă să reia parte din prevederile acestor sinoade şi să le dezbată în

şedinţele sinoadelor Ecumenice, subliniază importanţa problemelor dezbătute la

sinoadele locale.

Sinoadele locale au transmis Bisericii un preţios tezaur de învăţătură şi

disciplină, care alimentează viaţa creştinilor de peste 1600 de ani.

99