Download - CAPITOLUL 4
CAP.IV. IMPORTANŢA ACTUALĂ A CANOANELOR
SINOADELOR LOCALE
Hotărârile sinoadelor locale nu au fost date pentru a legifera apriori asupra
unor probleme care ar fi putut să se ivească în sânul Bisericii, ci pentru a rezolva
probleme reale cu care s-au confruntat comunităţile creştine datorită unei
înţelegerii greşite a Revelaţiei în Hristos.
Canoanele sinoadelor locale au fără îndoială o importanţă istorică
deosebită, dat fiind faptul că acestea pot servi ca izvoare istorice, care pe de o
parte atestă prezenţa creştinismului încă din cele mai vechi timpuri în diversele
regiuni ale globului, iar pe de altă parte ne informează asupra problemelor cu
care se confrunta Biserica, referitoare la viaţa liturgică, la condiţiile de reprimire
în sânul Bisericii a celor căzuţi (lapsi) de la dreapta credinţă, a ereticilor,
condiţiile de hirotonire, de alegere a episcopilor, precum şi problemele morale
ale credincioşilor. Deşi canoanele1 sinoadelor locale au o importanţă istorică de
necontestat, acestea nu pot fi privite doar ca izvoare autentice ale istoriei
bisericeşti, deoarece ele decurg direct din viaţa istorică a Bisericii.
Pentru a înţelege canoanele este important să se cerceteze şi cauzele
bisericeşti care au favorizat adoptarea acestora. Ar fi imposibil de înţeles
mesajul2 canoanelor dacă am despărţi conţinutul specific al acestora de contextul
istoric.
Dispoziţiile sinoadelor locale se referă mai ales la jurisdicţiile şi
obligaţiile pastorale ale episcopilor provinciali, la raportul dintre episcopi şi
păstoriţi, la problemele canonice şi liturgice care preocupau Bisericile locale, la
viaţa morală şi în general la credinţa creştinilor, penitenţă sau altfel spus, la
ansamblul slujirii pastorale a fiecărui episcop. Sinoadele locale au fost
1 Vlassios I. Phidas, Drept Canonic. O perspectivă ortodoxă. pag. 30 - 602 Idem pag. 28 - 63
93
convocate în diferite circumstanţe şi în scopul de a armoniza în chip autentic
misiune spirituală a Bisericii la condiţiile istorice permanent schimbătoare.
Hotărârile sinoadelor locale au o importanţă şi o valoare de necontestat,
fapt dovedit şi de hotărârile Sinoadelor Ecumenice VI şi VII, care prin
canoanele 2 şi respectiv 1 au conferit acestora autoritate ecumenică. Aşadar
nimeni nu poate contesta valabilitatea deciziilor acestor sinoade ecumenice. Cu
toate acestea, autorii de drept canonic, dar şi teologii, şi-au pus întrebarea dacă
unele din aceste canoane pot fi modificate, ştiut fiind faptul că evoluţia societăţii
a determinat numeroase schimbări, iar unele din dispoziţiile acestor sinoade nu
mai pot fi aplicate în prezent, deoarece situaţiile şi probleme reglementate prin
acestea, nu mai sunt întâlnite în prezent.
Pr. prof. Liviu Stan argumentează că ar fi chiar cu neputinţă ca toate
dintre canoanele adoptate într-o perioadă de 7 - 8 veacuri înainte de anul 920, să
se mai potrivească şi astăzi - autorul făcând referire aici la canoanele
disciplinare şi nu la cele dogmatice. Despre această problemă Prof. Dr. Boroianu
afirma următoarele: „în ceiace priveşte credinţa, legile rămân etern aplicabile,
iar în ceea ce priveşte buna rânduială în biserică, se susţin atât cât alte legi nu
vin a le schimba”3. De asemenea Nicodim Milaş în importantul său tratat de
„Drept Bisericesc Orintal” preciza „deosebirea dintre legile dogmatice şi cele
disciplinare, cele dintâi numite dogme expun cu multă preciziune adevărul
descoperit prin el şi condamnă ereziile îndreptate împotriva lui. Aceste erezii au
şi făcut ca biserica să dea aceste legi ... deoarece Biserica nu creează nici o
dogmă nouă, ci dă o formă scrisă şi stabilită adevărurilor descoperite
precizându-le. Legile dogmatice ca atare sunt cu totul neschimbătoare.
Celelalte legi, adică legile disciplinare sau legile bisericeşti în sens mai
strâns regulează viaţa din afară a credincioşilor din biserică precum a tot ce
trebuie pentru menţinerea ordinii bisericeşti şi ajungerea scopului bisericii.
Aceste legi disciplinare nu sunt deloc neschimbătoare, ci se pot schimba după
3 Dumitru Boroianu, Dreptul Bisericesc, vol. II, pag. 24
94
nevoile bisericii şi după schimbările pe care le indică starea socială dintr-o epocă
sau alta. Asemenea schimbări se puteau face odinioară şi se pot face şi azi numai
cu condiţie ca să ţinem cu tărie la legile fundamentale ale organizării bisericeşti
şi să avem în vedere normele de mai înainte, ferindu-ne de a produce sminteală
între credincioşi”4.
Ţinând seama de toate aceste aspecte Pr. C. Dron opinia că „deşi
canoanele sunt în vigoare vorbind din punct de vedere teoretic pot fi totuşi
modificate”5.
Din categoria teologilor care susţin revizuirea operei canonice face parte
şi Pr. Prof. Liviu Stan care în studiul intitulat „Legislaţia bisericească şi valoarea
ei canonică” face o clasificare a canoanelor care au căzut în desuetudine, acestea
se referă la:
Funcţii bisericeşti dispărute: fac referire canonul 38 Cartagina, care are ca
obiect pe văduve ca grup organizat de slujitoare sau femeii afierosite
bisericii, acest cin exista în epoca apostolică, dar nu şi astăzi. Canonul 26
Laodiceea este fără obiect, deoarece reglementează situaţia exorciştilor,
funcţie care nu mai există în Biserică de 1500 de ani. Canonul 96 Cartagina
se referă la executori bisericeşti, funcţie existentă în Biserica Africii în sec.
V.
Stări bisericeşti şi condiţii sociale dispărute: canoanele 12 Ancira, 5
Neocezareea, 5, 19, 45, 46, 47 Laodiceea se referă la catehumenatul
organizat, care astăzi a dispărut din viaţa bisericească. Canoanel 45, 63, 129
Cartagina îi socotesc în afara Bisericii pe actori, comedianţi şi artişti în
general. Canoanele 64, 82 Cartagina se referă la scalavi. Raporturile
creştinilor cu evreii sunt reglementate prin canoanele 37, 38 Laodiceea.
Privilegii de altă dată ale unor biserici: canonul 7 Sardica care stabileşte aşa
numitul drept de azil al bisericii, un privilegiu care astăzi nu mai există.
4 Nicodim Milaş, Drept Bisericesc Oriental, vol. II, pag. 245 Constantin Dron, Valoarea actuală a canoanelor, pag. 150
95
Canonul 55 Cartagina care dă episcopului Cartaginei dreptul de a hirotoni
clerici întoate parohiile din Africa.
Privilegiile împăraţilor bizantini: invocate de canonul 104 Cartagina care
permite împăratului bizantin să convoace instanţele de judecată ale clerului.
Condiţia socială a clerului în primele secole creştine: canonul 15 Cartagina
care impune clerului să nu ia parte la spectacole de teatru, de dans, de circ şi
canonul 30 Laodiceea care impune clericilor să nu gireze pe nimeni.
Cu toate că au fost semnalate unele canoane care au căzut în desuetudine,
rămânând - aşa cum arăta Pr. prof. Stan - fără obiect, opera canonică a
sinoadelor locale este fără îndoială valabilă şi astăzi după atâtea secole, aspect
consfinţit de hotărârile sinoadelor ecumenice; iar privitor la canoanele care nu
mai au aplicare în prezent, consider că nu reprezintă o problemă atât de
stringentă pentru legislaţia bisericească, dat fiind faptul că acestea sunt foarte
puţine în raport cu marea operă legislativă a celor 11 sinoade particulare şi a
faptului că acestea au dezbătut o varietate de probleme, ale căror reglementări au
aplicare şi în mileniul 3. Aceste reglementări se referă la condiţia clerului, la
probleme morale ale credincioşilor precum şi la eretici.
Biserica a acordat o importanţă deosebită condiţiilor de reprimire în
comunitatea creştină a ereticilor şi schismaticilor. Atitudinea faţă de eretici este
diferită stabilind necesitatea botezului pentru acei care se depărtează de dogma
fundamentală a Bisericii, iar acei care se deosebesc mai puţin prin abateri de
ordin secundar de perceptele ortodoxiei, să fie reprimiţi în Biserică prin
pecetluirea cu Sfântul Mir, nefiind necesară repetarea botezului.
Canoanele sinoadelor locale cu privire la eretici au avut o importanţă
deosebită prin faptul că la vremea respectivă au reglementat şi relaţia care o
puteau avea creştinii cu ereticii. Referitor la acest aspect, Părinţii sinoadelor
locale au avut o atitudine reticentă, fapt ce transpare şi din prevederile
canoanelor adoptate la aceste sinoade. Se remarcă faptul că hotărârile sinoadelor
locale nu încurajează legăturile sociale ale creştinilor cu ereticii, probabil în
96
scopul de a-i feri pe creştini de relaţii cu aceştia, pentru a nu fi creştinilor motiv
de sminteală.
Sinodul local de la Gangra (340) a fost convocat de episcopii locului, în
scopul de a combate învăţătura greşită a eustaţienilor, care desconsiderau nunta
şi îndemnau soţii să-şi abandoneze familiile, nu respectau zilele de post rânduite
de biserică şi desconsiderau preoţii căsătoriţi. Canonul 4 al acestui sinod
consideră drept act legal căsătoria preoţilor fapt ce s-a menţinut până în zilele
noastre. Acest sinod a avut o importanţă deosebită, ca urmare a faptului că prin
hotărârile adoptate a fost combătută învăţătura eretică a eustaţienilor, care
rigorişti fiind, riscau să transforme monahismul într-o sectă religioasă.
În sinodul de la Ancira, Părinţii sinodului au stabilit condiţiile de
reprimire a celor căzuţi (lapsi) de la dreapta credinţă, dispunând în funcţie de
gravitatea faptelor săvârşite şi a căderii, trepte diferite de penitenţă.
La sinodul de la Neocezareea (315) s-au dezbătut probleme de disciplină
şi au fost adoptate un număr de 15 canoane, majoritatea cu un caracter
disciplinar, din prevederile cărora ne putem face o imagine despre starea socială
şi morală a societăţii creştine de la începutul secolului al IV-lea.
Sinodul de la Sardica (343) este important prin faptul că, la acest conciliu
s-a încercat aplanarea neînţelegerilor şi tulburărilor provocate în Biserică de
către arieni şi semiarieni, mai ale după condamnarea lui Arie, la sinodul I
Ecumenic, scopul acestui sinod însă, nu a fost niciodată atins. Aşa după cum
nota istoricul I. Rămureanu, acest sinod are o importanţă deosebită pentru istoria
pătrunderii creştinismului la geto-daci şi daco-romani de la sudul şi nordul
Dunării, prin faptul că la acest sinod au participat mulţi episcopi care-i păstoreau
pe strămoşii noştri. Numărul mare de episcopi din regiunile dunărene care au
participat la sinodul de la Sardica, atestă vechimea creştinismului pe teritoriul
patriei noastre6.
6 Ioan Rămureanu, Sinodul de la Sardica din anul 343 ..., pag, 176 - 182
97
Sinodul de la Constantinopol (861) şi-a dovedit cu siguranţă importanţa,
nu numai prin faptul că a confirmat condamnarea iconoclaştilor, dar şi prin
faptul că majoritatea prevederilor canoanelor adoptate la acest sinod au fost
statornicite şi de alte sinoade.
Canonul 1 a sinodului de la Constantinopol (879 - 880) este, după opinia
mea, de o importanţă incontestabilă, prin faptul că, prin prevederile lui este
subliniată însăşi unitatea7 canonică dintre Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană.
Vorbind despre importanţa sinodului de la Constantinopol (879 - 880), Milaş
afirma că prin acest conciliu a fost „proclamată solemn pacea încheiată între
Biserica de Răsărit şi cea de Apus”8.
Canoanele sinodului de la Cartagina (419) sunt cele mai numeroase
aprobate vreodată la un sinod local. Aceste canoane au o valoare deosebită prin
varietatea problemelor dezbătute, care vizează atât reglementarea vieţii morale a
creştinilor cât şi problema ereticilor donatişti, care au frământat Biserica Africii
o lungă perioadă de timp. Este demn de remarcat faptul că dintre sinoadele
locale, numai la sinodul de la Cartagina (419) s-au aprobat pe lângă canoanele
cu caracter disciplinar şi canoane de conţinut dogmatic. Pr. C. Dron numără 9
canoane de conţinut dogmatic aprobate de sinodalii de la Cartagina, şi anume
canonul 2 care face vorbire despre Sfânta Treime şi care are - după cum afirmă
autorul9 un „sumar” conţinut dogmatic - şi canoanel 120 - 128 prin care se
anatemizează eresul pelagian.
Valoarea actuală a canoanelor celor 11 sinoade locale este subliniată, atât
de faptul că ele sunt obligatorii pentru toată Biserica aspect consfinţit de
hotărârile sinoadelor ecumenice, cât şi din aplicarea în viaţă bisericească de-a
lungul celor 17 secole, de când acestea au fost adoptate.
Un alt argument care susţine importanţa operei canonice a sinoadelor
locale, îl reprezintă studiul făcut de Pr. Vlasioss Phidas în lucrarea „Drept
7 Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, pag. 3158 Nicodim Milaş, Drept Bisericesc Oriental, vol. II, pag. 819 Constantin Dron, Valoarea actuală a canoanelor, pag. 132
98
canonic. O perspectivă ortodoxă”, operă în care autorul prezintă pentru fiecare
sinod local în parte, canoanele ale căror prevederi au fost reluate şi dezbătute la
sinoadele ecumenice. Acestea sunt următoarele:
15 dintre cele 25 de canoane aprobate la sinodul de la Ancira (314)
9 dintre cele 15 canoane aprobate la sinodul de la Neocezareea (315)
13 dintre cele 25 canoane aprobate la sinodul de la Antiohia (341)
16 dintre canoanele sinodului de la Sardica (343)
34 dintre cele 60 de canoane ale sinodului de la Laodiceea (343)
11 dintre cele 21 de canoane ale sinodului de la Gangra (340)
canonul de la sinodul de la Constantinopol (394)
77 dintre cele 133 de canoane ale sinodului de la Cartagina (419)
15 dintre cele 17 canoane ale sinodului de la Constantinopol (861)
2 dintre cele 3 canoane ale sinodului de la Sofia în Constantinopol
(879 - 880)
Din toată opera canonică a sinoadelor locale, reprezentată de cele 322 de
canoane aprobate de acestea, se observă din studiul enunţat anterior, că
reglementările a 193 dintre aceste canoane, au fost reluate şi dezbătute şi la
sinoadele Ecumenice. Faptul că Sfinţii Părinţi ai sinoadelor ecumenice au
găsit de cuviinţă să reia parte din prevederile acestor sinoade şi să le dezbată în
şedinţele sinoadelor Ecumenice, subliniază importanţa problemelor dezbătute la
sinoadele locale.
Sinoadele locale au transmis Bisericii un preţios tezaur de învăţătură şi
disciplină, care alimentează viaţa creştinilor de peste 1600 de ani.
99