Impactul progresului tehnologic asupra serviciilor romanesti

CAP 1 Dezvoltarea serviciilor si rolul sau in economie si societate

1.1 aspecte conceptuale privind serviciile

1.2. evolutia serviciilor in timp

1.3. consideratii privind inovarea serviciilor si impactul sau asupra calitatii lor

CAP 2. Serviciile in economia romaneasca

2.1. Sfera de cuprindere a serviciilor

2.2. Sructurile sectorului tertiar

2.3. Rolul progresului tehnico stiintific in dezvoltarea serviciilor

CAP 3 Studiu de caz privind impactul progresului tehnic asupra serviciilor romanesti

3.1. Serviciile de cercetare dezvoltare si rolul lor in modernizarea serviciilor romanesti

3.2 Analiza statistica a impactului progresului tehnic asupra serviciilor

CAPITOLUL 1

1.1 ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND SERVICIILE

1.1.1 CE SUNT SERVICIILE?

De-a lungul timpului, încă de la începuturile științei economice moderne, a fost dezbătută

natura activităților economice cunoscute sub termenul generic de ”servicii”, precum și distincția

lor față de bunurile materiale, problema evaluării lor în raport cu producția totală în cadrul unei

economii. Până la ora actuală, nu există o definiție universal acceptată a serviciilor.

Noțiunea de serviciu are multiple înțelesuri, însa cert este faptul că toate acestea îi

conferă același sens, mai précis acela de ”servește la” și “satisface o necesitate”. Atunci când se

urmărește definirea serviciilor, se au în vedere caracteristicile acestora, elementele de

intangibilitate, relațiile dintre prestator și cumparator, diferențele dintre bunuri și servicii.1

În aceste condiții, observația lui Stigler, din anul 1956, că: ”nu există un consesns

autorizat nici în privința granițelor și nici în privința clasificării ramurilor de servicii” 2, o putem

considera fundamentală și în zilele noastre. În prezent, putem nota pe marginea acestei observații

doar faptul că există cel puțin un acord unanim al economiștilor care au studiat problematica

serviciilor în perioada contemporană că este extrem de greu, dacă nu imposibil de realizat un

consens cu privire la conținutul și la limitele conceptului de ”servicii”.3

Există două abordări de bază care au fost reduse sistematic din incursiunea care s-a

realizat în istoria variantelor de definire a serviciilor, acestea impunându-se în literatura

economică de specialiate și anume: prima este structurată în jurul rezultatului procesului de

producție și subliniază natura intangibilă a produselor ”servicii”, cea de-a doua pune accentul pe

metoda de producție, definind serviciile în mod rezidual (negativ).4 În timp ce ambele construcții

teoretice par a fi clare și precise inițial, problemele apar atunci când încercămsă le aplicăm la

realitate: prima se dovedește prea îngustă, întrucât unele activități de servicii (de exemplu:

1Cecilia Irina Răbonțu și Amalia VeneraTodoruț, Economia și managementul calității imaterialului, Ed.: AcademicaBrâncuși, Tg. Jiu, 2009, p. 182G.J. Stigler, Trends in Employment in the Service Industries, National Bureau of Economic Research (NBER),Princeton, 1956, p. 473Agnes Ghibuțiu, Serviciile și dezvoltarea. De la prejudecăți la noi orizonturi, Ed.: Expert, București, 2000, p. 534Agnes Ghibuțiu, Op. Cit., p. 53

contrucțiile, publicitatea) produc bunuri materiale; cea de-a doua se dovedește prea largă și, de

fapt, nu este o definiție propriu zisă. Probabil că dacă ar fi posibilă formularea definiției ideale,

ea s-ar situa undeva la mijloc. 5

S-a încercat să se găsească o definiție unitară care să cuprindă o explicație exhaustivă a

ceea ce înseamnă “serviciile”. O serie de teoreticieni, precum Shelp, Krommenacker și Gershuny

au ajuns la concluzia comună că singura soluție satisfăcătoare o reprezintă acceptarea unei

descrieri vagi: un grup extrem de eterogen de activități economice care, în realitate, nu au altceva

în comun decât faptul că nu sunt activități prelucrătoare și, respectiv, că producția lor principală

constituie cu precădere produse intangibile.

Per ansamblu, serviciile sunt definite de către anumiți specialisti ca un sistem de utilități,

în care beneficiarul cumpără sau folosește un produs și o anumită utilitate, care-i conferă anumite

avantaje ori satisfacții neconcretizate, într-un bun material şi destinate satisfacerii unor nevoi

personale sau sociale.

Serviciile sunt considerate de majoritatea specialistilor ca fiind “activități al căror rezultat

este nematerial și deci se concretizează într-un produs cu existență de sine stătătoare”.6

Asociația Americană de Marketing a definit serviciile ca reprezentând “activități,

beneficii sau utilități care sunt oferite pe piaţă sau prestate în asocierea cu vânzarea unui bun

material”. Alte definiții de specialitate ale serviciilor sunt regăsite în mai multe dicţionare,

precum:

“serviciile sunt activităţi economice – cum ar fi transportul, activitățile bancare, asigurările,

turismul, telecomunicațiile, publicitatea, industria divertismentului, prelucrarea informațiilor și

consultanță – care în mod normal consumate în timp ce sunt produse, și în contrast cu bunurile

economice care sunt tangibile”7;

“serviciile sunt activități care reprezintă o valoare economică fără a corespunde unei producții de

bunuri materiale”8;

5R. K. Shelp, Beyond Industrialization. Ascendency of the Global Service Economic, Prager Publishers, New York, 1981, p. 456 Maria Ioncică, Rodica Minciu, Gabriela Stănciulescu Economia serviciilor Ediția a-II-a, Ed. Uraus, București, 1999, p. 107Dicționarul american limbajul comerțului, United states information, Embassy of SUA, 1995, p. 1028Cecilia Irina Răbonțu, Op. Cit., p. 18

“serviciile sunt considerate a reprezenta un sector al economiei naționale în care se desfășoara o

activitate utilă, menită să satisfacă anumite nevoi sociale, fără a se materializa obligatoriu în

produse sau bunuri”.9

Un alt sens al termenului de “serviciu” este acela de instrument se servire (o succesiune de

feluri de mâncare, un complex de veselă), urmat de o trimitere ulterioară la funcțiile acestui

termen (serviciul militar, de marină, serviciul public) până la înțelesuri mai speciale, mai elevate

(serviciul feudal, serviciul regelui, funcție politică).10

Serviciul ca act reprezintă prestarea efectivă şi asimileaza activitatea prestatorului, mijloacele

materiale ale prestaţiei şi obiectul serviciului, cu realitatea materială sau socială de transformat

sau modificat. Interacţiunea elementelor menţionate şi faptul că prestaţiile de servicii au

caracteristici spaţiale şi temporale le conferă trăsături de materialitate. Astfel ca şi în cazul

fabricării bunurilor materiale şi în cazul serviciilor este nevoie de mână de lucru, de capital

tehnic (suportul fizic al producţiei) şi este necesar un beneficiar, adică un client. 11

Incercand sa se aduca un numitor comun in ceea ce inseamna serviciile, s-a dovedit faptul

ca multi specialisti au impus definitii negative.12

Asadar, serviciile sunt definite ca fiind acele activităţi economice care nu sunt nici

producţie industrială, nici minerit, nici agricultură. Conform altor definiţii, care isi mentin

negativismul, din sectorul serviciilor s-ar exclude şi construcţiile, altele exlud şi alimentaţia

publică (cel puţin parţial), iar o definiţie şi mai rastrânsă exclude si ditribuirea de apă, gaz,

electricitate şi salubritatea. In acesti termeni, apare diferit şi rolul serviciilor în economie,

respective contribuţia lor la crearea Produsului Naţional Brut (P.N.B.) sau Produsul Intern Brut

(P.I.B.) în diferite ţări, mai mult sau mai puţin dezvoltate.13

Din punct de vedere al prestatorului, K.J. Blois afirma că “serviciul reprezintă orice activitate

care oferă beneficii fără a presupune în mod obligatoriu un schimb de bunuri tangibile”14. Pe de

9Dicționarul general al limbii române, Ed.: Științifică, București, 1989, p. 94910Daniela Morariu, Funcțiile serviciilor în economia mondială, Ed.: Mirton Timișoara, 1999, p. 1011Maria Ioncică, Economia serviciilor Bucuresti, p. 1112 Fr. Escalle, L’economie des services, Ed. PUF, Paris, 1989, p. 313Ion Roșu-Hamzescu, Comerțul internațional de servicii, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1989, pp. 10-1114J. Blois The Marketing of Service Retailling- a Strateguc Marketing Approach, Journal of Retailing, nr. 8/ 1975, p. 138

altă parte, David W. Jackson si Besson Richard definesc serviciile din punct de vedere al

consumatorului și anume: “pentru consumator, serviciile reprezintă activități care se finalizează

prin obținerea unui beneficiu sau a unei utilități; activități pe care nu poate sau nu dorește să le

presteze el însuși”.15

Ph. Kotler reda urmatoarea afirmație: “serviciul reprezintă orice activitate sau beneficiu pe

care o parte o poate oferi alteia, acesta este, în general intangibil, și al cărui rezultat nu presupune

dreptul de proprietate asupra unui bun material”.16 De asemenea, Amstrong împreună cu Ph.

Kotler apreciau că “serviciile sunt activități oferite sub forma imaterială de către un furnizor unui

beneficiar, fără ca acesta, în calitate de cumpărător, să obțină și dreptul de posesiune. Serviciile

sunt de obicei legate de un bun material, deși aceasta nu este o condiție obligatorie”.17

P. Nicolaides a adus unele critici în ceea ce privește definițiile care pun accent pe

diferențele dintre bunuri și servicii, acesta susținând că trebuie mai degrabă să se gasească

legătura dintre ele și afirmând faptul că există tot mai multe incertitudini cu privire la definiția și

clasificarea lor.

Sunt autori care nu au luat în considerare aspectul imaterial al serviciilor, ci au evidențiat

diferența de conținut dintre rezultat și activitatea în sine. Unul dintre acești specialisti fiind T. P.

Hill care a definit serviciile ca fiind: “activități depuse de o persoană sau unitate economică, la

solicitarea altei persoane sau unități economice sau cu consimțământul acestora, în scopul

modificării stării persoanei beneficiare sau a bunului care ii aparține”; de asemenea ca fiind

“activități în dreptate spre o persoană/agent economic sau spre bunurile supuse respectivelor

activităţi”.18

În afara de termenii deja enuntati, procesul de definire a serviciilor este dificil și datorită

faptului că acestea se realizează nu numai în cadrul unor unități specializate, “exteriorizate” de

15Besson Richard și David Jackson, Service Retailing- A Journal of Retailling, nr. 8/1975, p. 13616Ph Kotler, Managementul marketingului. Analiză, planificare, implementare, control, Ed.: Teora, București, 1997, p. 717 Cecilia Irina Răbonțu, Op. Cit., p. 1918Ibidem, p. 19

activitățiile de producție propriu-zise, ci și în interiorul întreprinderilor producătoare de bunuri

materiale19.

Printre autorii români care au studiat această arie a „Serviciilor” se regăsec și I.

Marculescu și N. Nichita care au definit serviciile ca “activități din sfera producției materiale sau

nemateriale care, fie că preced procesul de creare a produsului finit, contribuind la pregătirea, fie

că sunt legate de produsele care au ieșit deja din sfera producției sociale, fie că se concretizează

în anumite efecte utile care se răsfâng direct asupra omului, societății în asamblul sặu asupra

naturii, trăsătura generală a majorității lor constituind-o faptul că prestarea lor coincide cu

întrebuințarea, consumarea lor, în timp și spațiu”.20

Autoarele Rodica Minciu şi R. Zading afirmau că “operațiunile cu anumit grad de

servicizare constituie activități de producție propriu-zise, iar celelalte fiind cunoscute sub

denumirea de servicii propriu-zise”.21

Intr-o alta ordine de idei, in ceea ce priveste serviciile C. Angelescu, D. Jula si I. Cetină

exemplifica astfel: “activități care satisfac anumite necesități sociale sau individuale, fără a se

concretiza în produse de sine stătătoare.22

1.2. Evoluţia serviciilor in timp

19Maria Ioncică, Economia serviciilor. Abordări teoretice și implicații practice, E97d.: Uranus, București, 2006, p. 1220I.Mărculescu și N. Nichita, Serviciile și modernizarea economiei românești, Ed.: Științifică și Enciclopedică, București 1977, p.4521Rodica Minciu și R. Zading, Economia și tehnica serviciilor de alimentație publică și turism, București, 1984, p. 2922C. Angelescu, D. Jula, I. Cetină, Dezvoltarea serviciilor pentru populație și timpul liber, Ed.: Politică, București, 1989, p.16

Termenul de “serviciu” a fost utilizat încă din antichitate unde regăsim verbul "a servi",

verb folosit în strânsă legătură cu sclavia, întruchipând conotațiile acesteia. Ca părinți adoptivi ai

acestei noțiuni pot fi considerați Platon și Aristotel. Platon a fost primul care a grupat comerțul și

activitățile de prestări de servicii, chiar și numai formal, enumerând unele activități de talia

serviciilor și anume: medicii, coaforii, potcovarii, rotarii, etc. Aristotel, la rândul său, reflectând

preocupările sale ideologice pentru sfera bogăției sociale, comerțului și banilor a făcut o

delimitare clară între activitățile cu caracter neintelectual ale oamenilor denumite activități

naturale ("economice"), activităti intermediare, în cadrul cărora se întâlnesc cele de exploatare a

pădurilor și minelor, și activitățile de schimb cuprinzând, comerțul și afacerile bănești, ca

activități nenaturale, deoarece nu pun în prim plan satisfacerea nevoilor așa zise naturale ale

omului, ci obținerea de câștig care să ducă la bogăție și implicit putere.23

Mercantiștii în perioada secolelor XVII-XVIII, s-au remarcat în delimitatea serviciilor.

Această perioadă se caracterizează nu printr-o manieră de individualizare a serviciilor, ci prin

tratarea serviciilor considerate utile din punct de vedere social. Mercantinștii au susținut că

principala soluție ca un popor sa devină mai bogat, este aceeasă exporte cât mai mult. Soluțiile

necesare fiind comerțul peste mări și transportul maritim. Gregory King, Wiliam Petty si Adam

Smith s-au remarcat tot in perioda mercantiștilor.

Precursorii teoriei clasice a serviciilor au fost considerați G. King șiW. Petty,

remarcându-se prin împărțirea activităților în două categorii:

profesii practicate de “stâlpii societății” (țăranii, marinarii, soldații, artizanii și

comercianții);

profesii care au ca origine slăbiciunile și defectele primei categorii.24

23 Cecilia Irina Răbonțu, Serviciileîneconomiaromânească, Ed.: Scrisul Românesc, Craiova, 2005, p. 1124 Laura Cristina Maniu, Marian Zaharia, Roxana Elena Stan, Economia serviciilor și globalizarea, Ed.: Universitară, București, 2013, p. 31

F. Quesnay, reprezentând școala fiziocrată a încercat după criterii proprii o ierarhizare a

economiei, care se află la proximitatea dintre problematica muncii productive și cea a avuției.

Reprezentanții săi au considerat că societatea e compusă din trei subsisteme25:

-“clasa productivă’’, respectiv clasa care lucrează efectiv în agricultură (fermierii şi

muncitorii agricoli); ei sunt considerați productivi fiindcă munca lor aduce plus de valoare;

-clasa care își însuşeşte renta, respectiv proprietarii funciari şi servitorii acestora,

suveranul, funcţionarii plătiţi de stat, precum şi biserica, care îşi însuşeşte zeciuiala;

- clasa industrială sau “sterilă”, cuprinzând deopotrivă capitaliștii și muncitorii. Conform

concepției fiziocrate, se adaugă materiilor prime, pe care i le pune la dispoziție “clasa sterilă”,

numai atâta valoare cât consumă sub formă de mijloace de subzistență puse la dispoziție tot de

“clasa productivă”.

Adam Smith a făcut diferența clară dintre munca productivă si cea neproductivă, crezând

că dacă adaugă valoare materiei prime prelucrate, atunci munca devine productivă.26

Adam Smith a considerat că:

a) serviciile se pierd în momentul în care sunt create și astfel nu se menține nici o urmă de

valoare ce ar putea fi utilizată ulterior pentru schimb sau pentru achiziționarea unor

bunuri sau servicii;

b) în lista activităților neproductive sunt incluse și următoarele specificații: justiția, medicii,

ecleziaștii, armata, flota, oamenii de litere şi alţii;

c) recunoaste faptul că multe din activitățile neproductive denumite servicii sunt necesare

așa cum ar fi comerțul, învățământul, ș.a..27

În evoluția serviciilor, o altă perioadă de amploare corespunde secolelor XVIII-lea și al

XIX-lea, când s-au scris lucrări din cele mai diverse, pro sau contra,celor spuse de Adam Smith.

25Manescu M. Avutia nationala, Ed.: Academiei, Bucuresti, 1984, p.69

26 A se vedeaAdam Smith Avuția națiunilor, vol I, Ed: Academiei Române, București, 1962, pp. 223-224

27Cecilia Irina Răbonțu și Amalia VeneraTodoruțOp.Cit., p. 9

Jean Baptiste Say (1767-1832) a fost unul dintre primii gânditori, care l-a dezaprobat pe

Adam Smith, aducând în discuție trăsăturile productive ale muncii, printr-o concepție generală.

Concret, acesta credea că “produsele nemateriale ”erau create de servicii, și că există o anumită

legătură între teoria capitalului uman și idea de servicii.

Potrivit tezelor lui J. B. Say, serviciile au următoarele trăsături:

în totalitatea lor sunt create de către factorii de producție: natura (pământul), munca și

capitalul;

chiar dacă sunt materiale sau imateriale au caracter productiv;

serviciile materiale sunt prestațiile factorilor materiali de producție, iar serviciile

imateriale sunt produsele lucrătorilor greșit considerați neproductivi de către Smith; ele

sunt efectele colaborării muncii cu capitalul;

atunci când se schimbă două produse, se schimbă numai serviciile productive care au

servit la crearea lor.28

Adept al liberalismului, Charles Dunoyer a încercat o nouă reprezentare comparativ cu cele

elaborate în perioada precedentă și a accentuat că avuția nu este munca asimilată, ci utilitatea

cumulată.

Charles Dunoyer fiind împotriva distribuirii “industriilor” în cele trei ramuri (industria

agricolă, industria manufacturieră și industria comercială) elaborează o nouă împărțire: “artele”

care acționează in ceea ce privește lumea materială, comerțul și “artele” care vizează omul si

acțiunile acestuia.

John Stuart Mill este la fel de important pentru această vreme, deoarece încearcă să

rezume opiniile spuse anterior. Dacă serviciile erau considerate neproductive de majoritatea

scriitorilor, J. Mill evidențiază trei clase de lucrări:

munca înglobată in obiective (transporturile si comerțul);

munca care se fixează asupra ființei umane (educația, sănătatea);

munca neînglobată în nimic, adică servicii “volatile”.

28Ibidem, p.10

J. S, Mill, în lucrarea Essays on some Unsette Questions of Political Economy, apărută la

Londra în 1844, pornind de la definiția conform căreia “avuția unei țări constă din suma totală a

resurselor durabile […] indifferent dacă sunt materiale sau imateriale, iar munca sau cheltuiala

care tinde să păstreze aceste surse durabile trebuie numită productivă”, ajunge la concluzia că

“ceea ce consumă mecanicul sau filatorul în timpul cât învață meserie este consumat în mod

productiv, adică consumul lui nu tinde să diminueze, ci să sporească în țară sursele durabile de

placere, prin crearea de noi surse în cantități care să depășească totalul consumului”.29

Una din opiniile acestui autor, care este folosită si în perioada gândirii contemporane este:

“eu nu refuz titlul de productivă muncii care nu creează un obiect material imediat, în situația în

care rezultatul ultim al acestor eforturi este un produs material…Se poate spune că această

muncă este indirect productivă… ea mărește sau tinde să mărească bogăția materială”.30

În a doua parte a secolului XIX, dar și la începutul secolului XX, la originea scrieriilor

despre servicii au stat concepțiile marxiste și cele începute de J. B. Say si A. Smith.

Scrierile lui Karl Marx au avut la origine diferența dintre munca productivă și cea

neproductivă în scop capitalist, adică între munca ce produce plus valoare și cea care nu creează

valoare și plus valoare.

Cu alte cuvinte, pentru vremea respectivă contribuțiile lui Marx la sintetizarea teoriei

serviciilor sunt de bază deoarece:

există neproductivi care nu primesc gratuit fondul din care sunt întreţinuţi (învățători,

profesori, funcționari de stat, etc.) și neproductivi ale căror servicii sunt doar presupuse

sau închipuite;31

anumite sevicii sunt cuprinse în cheltuielile cu forța de muncă, pentru reproducerea,

instruirea și specializarea acesteia, fără ca munca unor asemenea prestatori să creeze

nemijlocit fondul din care sunt plătiţi;32

29 M. Mănescu, Op. Cit. p. 15730 A se vedeaJohn Stuart Mill Principles of Political Economy31 Karl Max Teoriiasupraplusvalorii, ed. A II-a Ed. Politică, București, 1962, pp. 115-11632 Karl Max Op. Cit., pp. 109-110

unele munci neproductive pot lua o formă obiectivă, separate de producătorul lor, iar

altele se produc și se consumă simultan cu manifestarea aptitudinilor persoanei care le

prestează și nu lasă nici o urmă, nici un rezultat material;33

munca neproductivă nu este o munca irațională sau inutilă; ea creează efecte utile pentru

indivizi sau societatea dată, poate participa la producția materială a societăți i capitaliste,

întruchipându-se în bunuri, în mărfuri potențiale și reale (activitatea meseriaşilor,

agricultorilor pe cont propriu, a liber profesionaliştilor).34

Antagonic conceptiei lui Marx asupra serviciilor se afla ideea sustinuta de Frederich

Bastiat, pentru care totul poate fi definit prin serviciile oferite. Ideile care au fost la

bazastudiilor sale au fost strans legate de ideea că valoarea se stabileste prin aprecierea

comparativă a serviciilor reciproce35,opinie ce s-a realizat, in faptul că:

in sistemul trocului simplu, valoarea este determinata ca legatura intre doua servicii

schimbate si comparate direct intre ele;

in sistemul trocului compus diferenta dintre cele doua servicii se realizeaza cu ajutorul unui

catalizator care este dat de moneda.

In perioada 1935-1965, se evidentiaza nasterea si modernizarea ideilor nemarxiste cu

privire la sectorul tertiar al economiei ce au aparut cu precadere in lucrarile lui Allan Fisher,

Jean Fourastie si Colin Clark. Ulterior, dupa anii ’50, o atentie deosebita se acorda

conceptiilor cu privire la societatea post-industriala si la opiniile neo-industriale definitorii

acestei perioade de timp.

Unuldin curentele neo-industriale, este cel ce are în plus faptul că „self-service” nu mai este

elementul central al societății viitoare, ci se pune accent pe transformările din cadrul producției

în sensul că va devenii din ce în ce mai intensivă și pe modificările din tehnologia serviciilor ce

se constituie într-un subiect al modernizării si industrializării.36

33Ibidem p. 10334Ibidem p.31335FrederichBastiat, Les harmonies economiques Ed. Guillaumen, Paris, pp.125-13536 J. Cl. Delaunay, J. Gadrey, Les enjeux des la societe de service Ed. Presse de la Fondation National des Sciences Politiques, Paris, 1987, pp.129-139

Raționamentele pe care se bazează acest curent sunt:

creșterea costurilor de organizare37este motivul principal a ascensiuniiserviciilor;

viitorul societății non industriale este vazută ca o societate informațională, idee

argumentată de mulți autori.38

Incepand cu 1980 majoritatea profesionistilor din domeniul serviciilor, facand referire la

Orlo Giarini, Walther Stahel, Jacques De Bandt, Jean Claude Delaunay, Jean Gadrey,etc., sunt de

parere ca societatea contemporana si viitoare este o societate schimbata de cea neo-industriala,

sau cea individuala, si o numesc „economie a serviciilor”.

În zilele noastre serviciile contribuie într-o proporție importantă la ceea ce înseamnă

crearea locurilor de muncă, în diminuarea șomajului și la crearea venitului național.

Dezvoltarea rapidă a sectorului serviciilor a devansat simțitor teoria economică, iar

specialiștii ce au vizat acest domeniu s-au axat pe definirea conceptului de servicii. Frecvent au

apărut dificultăți datorate eterogenității sporite a activităților economice cuprinse în categoria

deservicii și accepțiunile numeroase acordate termenului de serviciu, dar și confuzii generate de

posibilitățile reduse de comensurare și definire a activităților imateriale.39

De-a lungul timpului, cu precădere în ultima jumătate de secol serviciile au atras atenția

și au fost serios discutate și elaborate în lucrări economice și sociologice. Ceea ce a avut un

interes desăvârșit în acest domeniu al serviciilor au fost elementele conceptuale, caracteristicile,

dar mai ales natura acestora. Se poate observa faptul că aceste cercetări sunt de o mare

diversitate, uneori, conform unor opinii, ar fi puțin cam exagerată. Din lucrările parcurse în

domeniu se poate observa faptul că nici până în momentul de față nu se poate spune că există o

definire la unisol, clar acceptată, în ceea ce privește natura serviciilor.

1.3. Consideratii privind inovarea serviciilor si impactul sau asupra calitatii lor

37 D. De Bandt, Services aux entreprisesEd.Economică, Paris, pp.65-6838 John Naisbitt, Megatendințe, Ed. Politică, București, 1989, pp. 39-7639Cecilia Irina Răbonțu și Amalia VeneraTodoruț Op.Cit. p. 17