cap_ii

CAPITOLUL II

EXPLORAREA PARAMETRILOR BIOCHIMICI

NEENZIMATICI UTILIZAŢI ÎN EVALUAREA

FUNCŢIEI HEPATICE

II.1. Dozarea proteinelor totale (reacţia biuretului) II.1.1. Dozarea proteinelor totale (metoda biuretului)

(cu reactiv gata preparat)II.2. Dozarea bilirubinei totale (metoda Jendrassik-Grof

modificată după Merckotest)II.2.1. Dozarea bilirubinei totale (metoda

spectrometrică cu 2,4 –dicloranilina ( DCA )- cu reactiv gata

preparat)II.3. Dozarea colesterolului total în ser (metoda Rappoport)

II.3.1. Dozarea colesterolului total (metoda enzimatică)II.4. Dozarea glucozei în sânge (metoda cu ortotoluidină)

II.4.1. Dozarea glucozei (metoda enzimatică)II.5. Dozarea ureei (metoda cu diacetilmonoximă)

II.5.1. Dozarea ureei (metoda enzimatică în UV)II.6. Dozarea acidului uric în ser (metoda colorimetrică)

II.6.1. Dozarea acidului uric în ser şi urină (metoda enzimatică)

39

CAPITOLUL II

EXPLORAREA PARAMETRILOR BIOCHIMICI

NEENZIMATICI UTILIZAŢI ÎN EVALUAREA FUNCŢIEI

HEPATICE

II.1. DOZAREA PROTEINELOR TOTALE (reacţia biuretului)

Proteinele plasmatice reprezintă un constituent principal al plasmei

sanguine, alcătuind aproximativ 75 % din rezidul uscat al plasmei (7 g

proteine din 9 g reziduu uscat).

Principiul metodei

Proteinele, polipeptidele, ca şi biuretul, reacţionează cu ionul de

Cu2, în soluţie alcalină, dând un complex proteic sau peptidic cupru-

alcalin, de culoare violet.

Această reacţie, care este dată de toţi compuşi cu legături peptidice

şi poartă numele de reacţia biuretului, deoarece cel mai simplu compus

care dă reacţia este biuretul obţinut prin încălzirea ureei.

Se poate spune că reacţia este dată de compuşi care conţin cel puţin

două legături peptidice. Aminoacizii, ureea , acidul uric şi alţi compuşi

azotaţi simpli nu interferă.

40

Reactivi

1.Reactiv biuret :

- CuSO4 . 5 H2O 0,235 g

- Tartrat dublu de Na şi K 0,94 g

- NaOH 4,60 g

-Apă distilată pănă la 100 ml

2. Soluţie Fehling II :

- Tartrat dublu de Na şi K 0,94 g

- NaOH 4,60 g

- Apă distilată pănă la 100 ml

3.Soluţie NaCl 0,9 g %

4. Soluţie standard albumină bovină 8 g ‰

Mod de lucru

În trei eprubete se pipetează:

Reactivi (ml) Blanc (ml)Standard (ml)

Proba (ml)

NaCl 0,9% 1 0,9 0,9Ser - - 0,1Standard (albumină bovină) - 0,1 -Sol. Fehling II 4 - -Reactiv biuret 4 4

Se agită eprubetele şi se lasă la repaus la întuneric 20 minute şi apoi

se citesc absorbanţele probelor şi standardului faţă de martor la 546 nm.

Calcularea rezultatelor:

AP/AS x 0,008 x 1000 g proteine%, în care:

0,008 g proteine la 0,1 ml ser

1000 factor necesar raportării la 100 ml ser

AP- absorbanţa citită la proba de analizat

AS- absorbanţa citită la proba standard

41

II.1.1. DOZAREA PROTEINELOR TOTALE (metoda biuretului)

(cu reactiv gata preparat)

Principiul metodei:

În mediul alcalin proteinele reacţionează cu ionii divalenţi ai cuprului

formând un compus colorat. Intensitatea culorii este direct proporţională

cu concentraţia proteinelor totale din probă.

Aparatură:

Spectrofotometru

Reactivi:

1. Hidroxid de sodiu 350 mmol/L

tartrat dublu de sodiu şi potasiu 20 mmol/L

iodura de potasiu 5,2 mmol/L

sulfat de cupru 4,8 mmol/L

2. Standard de proteine 6 g/dl

3. Ser sau plasma (recoltate pe heparină). Nu se foloseşte ser

hemolizat.

Mod de lucru:

Reactivi (l) Blanc (l) Standard (l) Proba (l)

Soluţie reactiv 1 1000 1000 1000Apa distilata 10 - -Standard (Et.) - 10 -Proba - - 10Se agită şi se incubează 10 minute la 37 C

Se citesc absorbanţele probelor şi standardului faţă de blanc la 540

nm.


AP/AS x Conc. standard = proteine totale (g/dl)



42

Intervale de referinţă:

Adulţi şi vîrstnici

6,4-8,3 g/dl

La copii, intervalul de valori normale este mai larg

Prematuri: 4,2-7,6 g / dl

Nou născuţi: 4,6 – 7,4 g / dl

Sugari: 6 – 7 g /dl

1 – 3 ani: 5,9 – 7,8 g /dl

4-6 ani: 5,9-7,8 g/dl

7-9 ani: 6,2-8,1 g/dl

10-19 ani 6,3-8,6 g /dl

Observaţii:

Linearitatea reacţiei se menţine până la valori de 10g/dl, peste această

valoare se recomandă diluarea probei cu o soluţie de ser fiziologic, iar la

calcul se va lua în considerare diluţia efectuată. Limita minimă de detecţie

este de 0,3 g/dl.

Interpretarea rezultatelor:

Dozarea proteinelor totale constitue examenul screening pentru

depistarea deficitelor nutriţionale şi gamapatiilor.

Valori crescute:

Hipergamaglobulinemie.

Stări hipovolemice.

Valori scăzute

1.Deficite nutriţionale (ex. malabsorbţie)

2. Sinteză proteică insuficientă

- afecţiuni hepatice severe

- agamaglobulinemie

3. Pierderi crescute

- afecţiuni digestive

- afecţiuni renale (sindrom nefrotic)

- afecţiuni cutanate (arsuri, eczeme)

- pierderi sanguine

43

4.Catabolism intensificat

- febră

- inflamaţie

Discuţii:

Un examen biochimic complet privind concentraţia proteinelor

presupune electroforeza lor. Electroforeza se bazează pe proprietatea

particulelor încărcate electric de a migra spre polul negativ sau pozitiv, la

trecerea curentului electric. Aminoacizii care sunt constituenţi ai

proteinelor datorită grupelor amino şi carboxilice pe care le conţin au un

caracter amfoter. În soluţie, sub influenţa unui curent electric, aminoacizii

vor migra spre unul din poli, iar direcţia de migrare este în funcţie de pH-ul

mediului.

Proteinele totale cuprind: albumina şi globulinele. Globulinele

migrează în următoarele fracţiuni: (α1, α2, β şi γ).

Valorile pentru fracţiunile proteice separate prin electroforeză sunt

prezentate în următorul tabel:

FracţiuniValori absolute

(g/dl)Valori electroforetice

(g/dl)proteine totale 6,4-8,4 100albumine 3,5-5 60globuline 2,3-3,4 40α1-globuline 0,1-0,3 3-6α2-globuline 0,6-1 6-10β-globuline 0,7-1,1 8-12,5γ-globuline 0,1-1,6 13-18

În evaluarea fracţiunilor proteice datorită rolului major al ficatului în

sinteza proteinelor plasmatice se pot înregistra:

Hipoalbuminemii :

- insuficienţa hepatică acută

- hepatite de diferite etiologii (toxică- alcoolică,virală, bacteriană

etc.)

- ciroza hepatică. O creştere cu 2-3 g/dl în timpul tratamentului

44

cirozei hepatice semnifică îmbunătăţirea stării generale şi

sugerează un prognostic mai favorabil decît absenţa acestei

evoluţii sub tratament.

Hiperglobulinemii :

- ciroza hepatică (mai ales fracţiunea gama)

- colangită sclerozantă primară (fracţiunea gama)

- abces hepatic supurat

45

II.2. DOZAREA BILIRUBINEI TOTALE (metoda Jendrassik-Grof

modificată după Merckotest)

Bilirubina este un compus tetrapirolic liposolubil produs în

macrofage prin catabolismul enzimatic al fracţiunii hem din hematiile

îmbătrânite (80%), dar şi din diverse hemoproteine hepatice (citocromi,

oxidaze, catalaze).

Liberă (neconjugată) este insolubilă în apă, iar în plasmă circulă

legată de albumină această bilirubină este numită şi indirectă. În ficat

bilirubina este conjugata cu acid glucuronic formând bilirubina solubilă,

conjugată sau directă. Sângele conţine atât bilirubină indirectă cât şi

directă.

Prin metodele de dozare se poate evidenţia bilirubina directă şi

bilirubina totală. Bilirubina directă (conjugată) reacţionează direct cu

reactivul diazo (acid sulfanilic diazotat), dar în cazul bilirubinei indirecte

(neconjugate) este necesară tratarea în prealabil a serului cu un

accelerator (de exemplu cafeină, benzoat de sodiu, salicilat, antipirină)

pentru desfacerea de albumină.

Principiul metodei

Bilirubina conjugată reacţionează cu reactivul diazo, formând

azobilirubina de culoare roşie. Bilirubina indirectă nu este solubilă şi nu

reacţionează direct cu reactivul diazo, ci prin adăugarea în ser de cafeină,

ca accelerator.

46

complex colorat în roşu

Aparatura:

Spectrofotometru

Reactivi

1. Cafeină 20 g, benzoat de sodiu 30, acetat de sodiu cristalizat 50g

dizolvate la cald în 400 ml apă distilată.

2. Acid sulfanilic 5,5 g se dizolvă în 15 ml HCl concentrat şi se aduce

la 1000 ml cu apă distilată.

3. Azotit de sodiu 2 g dizolvat în 1000 ml apă distilată.

4. Soluţie Fehling B formată din 100 g NaOH şi 350 g tartrat dublu

de sodiu şi potasiu dizolvat în 1000 ml apă distilată.

5. Ser sau plasma (recoltare pe heparină).

Mod de lucru:

Determinarea bilirubinei totale

Reactivi (l) Blanc (l) Probă (l)Acid sulfanilic 200 200Azotit de sodiu - 50Accelerator (cafeină) 1000 1000Ser - 200Reactiv Fehling 1000 1000

Se agită şi se citeşte absorbanţa probei faţă de martor după 15

minute la 578 nm, în cuva de 1 cm.


Ap x 10,5 = mg% (mg/dl)



Până la 1mg/dl sau până la 17 moli/l

Determinarea bilirubinei directe (conjugate)

Reactivi (l) Blanc (l) Probă (l)Acid sulfanilic 200 200Azotit de sodiu - 50

47

Ser fizilogic 2000 2000Ser - 200

Se agită conţinutul eprubetelor şi se citeşte absorbanţa probei faţă

de martor la 546 nm.

Calcularea rezultatelor

Ap x 14 = mg/dl


Intervale de referinţă

Până la 0,25 mg/dl sau până la 4,3 moli/l.

BT = BD + BI

BI = BT - BD

48

II.2.1. DOZAREA BILIRUBINEI TOTALE (metoda spectrometrică cu

2,4 –dicloranilina ( DCA )- cu reactiv gata preparat)

Principiul metodei

Bilirubina directă formează cu 2,4 –dicloranilina, în mediu acid, un

azocompus de culoare roşie. Folosirea unui amestec de reactivi cu

proprietăţi detergente specifice permite determinarea bilirubinei totale.

(Bilirubina indirecta nu poate reacţiona cu reactivul diazo decât după o

prealabilă reacţie de solubilizare).

Aparatură

Spectrofotometru

Reactivi:

1. Reactiv 1: Tampon fosfat

NaCl

Detergent

2. Reactiv 2: 2,4 diclorfenil-diazoniu

HCl

Amestec detergent

3. Ser sau plasmă recoltată pe heparină

Este foarte important ca probele să fie păstrate ferite de lumină.

Probele de ser sau plasmă sunt stabile 24 de ore la temperatura de 15-25

C, 7 zile la 2-8 C şi 3 luni la -20 C.

Mod de lucru:

Reactivi (µl) Standard (µl) Proba (µl)Ser - 25μl

Apa distilată 25μl -Reactiv 1 1000μl 1000μl

Se incubează 5 minute la 37 C se citeşte A1Reactiv 2 250 μl 250 μl

Se incubează 5 minute la 37 C se citeşte A2

ΔA= ((A2-A1)probă- (A2-A1)standard)

49


Bilirubină (mg/dl)= ΔA probă/ ΔA standard x concentraţia

standardului (mg/dl)

Factor de conversie: bilirubină (mg/dl) x 17,1= bilirubină (μmol/l)


Nou născuţi: 24 h < 88 mg/dl <150 μmol/l

2 zile 1,3-113 mg/dl 22-193 μmol/l

3 zile 7-127 mg/dl 12-217 μmol/l

4-6 zile 1-126 mg/dl 1,7-216 μmol/l

Copii > 1 lună 2-10 mg/dl 3,4-17 μmol/l

Adulţi 1-12 mg-dl 1,7-21 μmol/l

Observaţii:

Testul este realizat pentru a determina concentraţiile de bilirubină

într-un domeniu de 1-300 mg/dl. Peste acest interval se recomandă diluţii

de 1 ml probă cu 1 ml ser fiziologic, iar rezultatul se va înmulţi cu 2.

Nu s-au observat interferenţe pentru următoarele substrate: acid

ascorbic pâna la 300 mg/dl, hemoglobină până la 5g/l.


Valori crescute:

Creşterile valorii bilirubinei serice (hiperbilirubinemia) prezintă interes

clinic.

Hiperbilirubinemia este consecinţa unor anomalii în sinteza, transportul,

metabolismul şi excreţia bilirubinei.

50

Mecanismele care ar putea duce la apariţia unei hiperbilirubinemii

pot fi astfel sintetizate:

1. producerea excesivă de bilirubină cauzată de hemoliză

2. defect de captare şi fixare a bilirubinei neconjugate de către

hepatocite

3. deficit de glucuronoconjugare

4. perturbarea procesului de excreţie activă a bilirubinei în

canaliculele biliare

5. reducerea fluxului biliar apos în căile biliare intrahepatice

6. obstrucţia coledocului

Rezultatul acumulării bilirubinei în ţesuturile organismului (evidenţiat

printr-o coloraţie anormală gălbuie a scleroticelor şi a pielii ) poartă

numele de icter. Icterul apare evident clinic la valori ale bilirubinei ce

depăşesc 2,5 mg/dl. Coloraţia între bilirubinemie şi intensitatea icterului

nu este strictă.

Din punct de vedere fiziopatologic icterul poate fi rezultatul

predominanţei în ser a bilirubinei conjugate sau neconjugate.

Clasificarea icterelor se bazează pe cele şase mecanisme descrise mai

sus coroborate cu observaţiile clinice. Se disting: ictere hemolitice, ictere prin

colestază şi ictere hepatocelulare. La acestea se mai adaugă

hiperbilirubinemiile cauzate prin defecte cu caracter genetic ale

metabolismului bilirubinei.

După L.S. Friedman (Diagnostic şi tratament în practica medicală,

2001) caracteristicele unor sindroame hiperbilirubinemice pot fi astfel

rezumate:

Tip de hiperbilirubinemie

Localizare şi cauze

Hiperbilirubinemie neconjugată (predomină bilirubina indirectă)

Creşterea producţiei de bilirubină (anemii hemolitice, reacţii hemolitice, hematoame, infarct)Preluarea şi depozitarea deficitară a bilirubinei (hiperbilirubinemia poshepatică, sindrom Gilbert, sindrom Criegler-Najjar, reacţii medicamentoase)

Hiperbilirubinemie Sindrom colestatic ereditar

51

conjugată (predomină bilirubina directă)

Defect de excreţie a compuşilor conjugaţi (sindrom Dubin-Johnson, sindrom Rotor)

Disfuncţie hepatocelularăLeziuni epiteliale biliare (hepatită, ciroză hepatică)Colestază intrahepatică (determinată de anumite medicamente, ciroză biliară, proces infecţios, icter postoperator)Leziuni hepatocelulare sau colestază intrahepatică de diverse cauze (infecţii cu spirochete, mononucleoză, colangită, sarcoidoză, toxice industriale, limfoame)Obstrucţie biliarăLitiază coledociană, atrezie biliară, carcinom de duct biliar, colangită sclerozantă, compresiune pe calea biliară principală, pancreatită, neoplasme pancreatice)

În practica de laborator scopul dozării bilirubinei se efectuează

pentru evaluarea unor afecţiuni hepatice (hepatite, obstrucţii, icter).

Bilirubina serică totală:

Nu constituie un indicator sensibil al disfuncţiei hepatice: poate să

nu reflecte gradul de lezare hepatică.

în stări de hemoliză necomplicată (din afecţiuni imunologice,

hematii, hemoglobine cu structură anormală, hemoliza

extravascu-lară) rar atinge valori > 5mg/dl, cu excepţia situaţiilor

în care se suprapune şi o afecţiune hepatobiliară.

în icterul hepatocelular

în obstrucţia biliară extrahepatică, nivelul bilirubinei creşte

progresiv atingînd valori extreme ( 30-40 mg/dl)

concentraţiile sunt în general mai mari în obstrucţiile neoplazice

decât în cele litiazice

în hepatitele virale un nivel ridicat al bilirubinei sugerează o

afectare hepatică extinsă şi o evoluţie clinică lungă

în hepatita alcoolică acută valori > 5 mg/dl sugerează un

prognostic nefavorabil

datorită excreţiei renale nivelul maxim al bilirubinei poate atinge

valori de 10-35 mg/dl, dacă se suprapune însă o afecţiune renală

52

nivelul poate ajunge la 75 mg/dl

creşterea nivelului seric al bilirubinei cu valori normale ale ALP

sugerează o hiperbilirubinemie constituţională sau o diateză

hemolitică.

leziunile metastatice şi granulomatoase ale ficatului produc o

creştere semnificativă a nivelului ALP şi LDH, iar nivelul bilirubinei

este normal sau moderat crescut.

Teste biochimice hepatice: valori normale şi

modificate în două tipuri de ictere

TestulValori

normaleIcter

hepatocelular

Icter obstructiv(colestatic)

BilirubinaDirectăIndirectă

0,1-0,3 mg/dl0,2-0,7 mg/dl

crescutăcrescută

crescutăcrescută

Bilirubina urinară (pigmenţi biliari)

negativ pigmenţi pozitiviurobilinogen negativpigmenţi pozitivi

Proteine totale/albumină

6,5-8,4 g/dl3,5-5,5 g/dl

scăzută albuminavalori nemodificate

ALAT (GPT) 5-35 U/Lcrescută în hepatite virale şi leziuni hepatocelulare

creştere minimă

ASAT (GOT) 5-40 U/Lcrescută în hepatite virale şi leziuni hepatocelulare

creştere minimă

Fosfataza alcalină 30-115 U/L crescută (+)creştere majoră (+++)

γ- GT crescută(+)creştere majoră (+++)

Particularităţi de laborator evoluând cu creşterea bilirubinei

neconjugate în anomalii genetice – după Cucuianu şi colab., 2003

(modificată).

Mod de transmitere Valori bilirubină

Sindrom Gilbert

-mecanism de transmitere neclar-apare de obicei după 20 de ani

1,2-6 mg/dl (20-120 mmoli/l)

Sindrom Crigler-Najjar - autosomal recesiv 15-40 mg/dl (obişnuit

53

tip I (homozigoţi) -apare de la naşterepeste 20 mg/dl) (>340 mmoli/l)

Sindrom Crigler-Najjar tip II (sindrom Arias)

-autosomal dominant cu penetranţă variabilă-apare la naştere

6-20 mg/dl (102-340 mmoli/l)

Particularităţi de laborator evoluând cu creşterea bilirubinei

conjugate în anomalii genetice – după Cucuianu şi colab., 2003

(modificată).

Mod de transmitere

Valori bilirubină

Sindrom Dubin-Johnson -autosomal recesiv2-5 mg/dl (până la 15 mg/dl, predomină forma de diglicuronid)

Sindrom Rotor -autosomal recesiv2-5 mg/dl (până la 15 mg/dl, predomină forma de monoglicuronid)

Sindromul deficitului de stocare hepatică

-neclar2-7 mg/dl, predomină forma de monoglicuronid

Un caz particular de icter îl constitue icterul neonatal.

Icterul fiziologic al nou născutului sau icterul comun- pentru nou-

născuţii la termen o valoare medie a bilirubinei de 6 mg/dl (până

la 12 mg/dl) este în intervalul fiziologic. Acest nivel este atins în

primele 2-4 zile de la naştere, dar scade rapid spre valori de

aproximativ 2 mg/dl în a cincea zi de viaţă (faza I a icterului)

apare o scădere lentă spre valori <1 mg/dl din ziua a cincea până

în cea de-a zecea zi de viaţa, iar uneori chiar mai târziu (faza a II-

a). Apariţia icterului la nou născut este datorată deficitului acţiunii

glucuroniltransferazei hepatice precum şi creşterii de şase ori a

cantităţii de bilirubină ce ajunge la ficat (secundară hemolizei în

exces). Imaturitatea mecanismelor de captare, conjugare şi

54

eliminare a bilirubinei stă la baza instalării icterului. În cazul

prematurilor valoarea medie a bilirubinei este de 10-12 mg/dl şi

este atinsă între a cincea şi a şaptea zi de viaţă. La dismaturi sau

postmaturi nivelul seric al bilirubinei este <2,5 mg/dl şi icterul

fiziologic nu apare.

Icterul neonatal prin inhibitori din lapte matern (icter al laptelui de

mamă)- este datorat prezenţei în laptele matern a 5-β pregnan-

3α-20 diol care determină o hiperbilirubinemie neconjugată

severă, dar care dipare rapid la întreruperea alăptării.

Icterul neonatal prin incompatibilitate de Rh- hiperbilirubinemia în

acest caz este severă, datorită hemolizei excesive şi poate atinge

valori foarte ridicate. În acest caz este necesară monitorizarea

zilnică (chiar de 2ori pe zi) a valorilor bilirubinei şi instituirea

terapiei adecvate (expunerea la lampa cu UV şi/sau administrarea

de albumină). Icterul prin incompatibilitate de Rh este cu atât mai

grav cu cât nou născutul este prematur (se asociază în acest caz

hiperproducţia de bilirubină cu deficienţa mecanismelor de

îndepărtare a bilirubinei neconjugate). Valoarea bilirubinei poate

să atingă 20 mg/dl existând riscul dezvoltării icterului nuclear cu

generarea unor leziuni ireversibile la nivel de SNC, mai ales la

nivelul nucleilor cenuşii de la baza creierului.

Icterul neonatal prin deficit de glucoză 6-fosfat dehidrogenaza-

este destul de rar în acest caz fenomenul de hemoliză apărut se

suprapune imaturităţii mecanismelor de conjugare şi captare a

bilirubinei.

55

II.3. DOZAREA COLESTEROLULUI TOTAL ÎN SER

(metoda Rappoport)

Principiul metodei:

Colesterolul formează cu acidul sulfuric şi anhidrida acetică compuşi

coloraţi în verde (reacţia Lieberman – Burchard).

Reactivi:

1. Reactiv anhidridă / acid acetic

- anhidridă acetică 30,5 ml

- acid acetic glacial 19,5 ml

2. Acid sulfuric conc. ( D 1,84 )

3. Sol. Standard colesterol 200mg/dl .

Mod de lucru:

În următoarele eprubete de reacţie se pipetează :

Reactivi (ml) Blanc (ml)Standard

(ml)Probă (ml)

Reactiv anhidridă /Acid acetic 2,4 2,4 2,4Ser - - 0,1Sol. standard - 0,1 -Apă bidistilată 0,1 - -Se agită şi se lasă la temperatura laboratorului, după care se adaugă :

Acid sulfuric conc. 0,5 0,5 0,5

Se agită energic, se lasă într-o baie de apă la temperatura de

aproximativ 25 C timp de 10 minute, după care se citesc absorbanţele

probelor (AP) şi a standardului (AS) faţă de martor la 625 nm ( 550-650).

Calcul:

AP/AS x conc.standard (200) = mg/dl colesterol

Observaţii:

În general, precipitatul care apare datorită prezenţei proteinelor din

ser, dispar după agitare.

56

Prin adăugarea a 0,55 g acid sulfosalicilic sau a 0,25 g acid dimetil-

benz–sulfonic la reactivul anhidridă/acid acetic glacial, se împedică

apariţia precipitatului proteic iar complexul devine mai stabil.

Este recomandabil atunci cănd suntem nevoiţi a citi un număr mare

de probe, să repetăm citirea standardului după citirea unui număr de 4-5

probe, iar în cazul cînd avem modificări de absorbţie, să luăm în

considerare noua absorbanţă pentru următoarele 4-5 probe .

Serurile hemolizate nu pot fi folosite.

Serurile icterice furnizează valori mari, datorită prezenţei bilirubinei,

care dă o reacţie de 5 ori mai intesă decît a colesterolului, adică 1 mg

bilirubină 5mg colesterol.

Când se foloseşte acid acetic glacial care are o concentraţie de 90-

100 % sau este proaspăt distilat, nu este necesar a se adăuga sulfat de

sodiu anhidru.

Acidul acetic şi sulfuric nu trebuie să conţină substanţe oxidante

(urme de HNO3 ), căci duc la apariţia unei oxidări secundare cu diminuarea

densităţii optice.

Acidul acetic trebuie să fie lipsit de acetaldehidă, deoarece aceasta

în prezenţa unor constituienţi de natură indolică (triptofanul ) şi în mediu

de acid sulfuric dă o reacţie de culoare, parazitară de intensitate maro.

Legea lui Beer este respectată pînă la o concentraţie de 5 g ‰.Este

necesară o diluţie a serului cu ser fiziologic, la probele cu valori peste

această limită şi deci o nouă determinare. La calcul trebuie să se ţină

seama de diluţie.

Sticlăria trebuie să fie perfect uscată. Reacţia de culoare este

influenţată de prezenţa apei.

57

II.3.1. DOZAREA COLESTEROLULUI TOTAL (metoda enzimatică)

Principiul metodei:

Pentru dozarea colesterolului total în ser sunt implicate trei enzime

colesterol esteraza (CE), colesterol oxidaza (CO) şi peroxidaza (POD). Apa

oxigenată formată în prezenţa peroxidazei oxidează un amestec format

din fenol şi 4-aminoantipirină (4-AA), formând quinonimina, compus

colorat a cărui intensitate este direct proporţională cu concentraţia de

colesterol din ser.

Aparatură

Spectrofotometru

Termostat (fixată la 37C)

Reactivi

1. Monoreactivul (gata preparat)

2. Standard colesterol – concentraţie 200 mg/dl (5,18 mmol/l)

3. Ser sau plasmă nehemolizate

Mod de lucru

Reactivi (l) Blanc (l)Standard

(l)Probă (l)

Monoreactiv 1000 1000 1000Standard - 10 -Ser - - 10

Se amestecă şi se incubează 5 minute la 37C sau 10 minute la

temperatura camerei.

Se citesc absorbanţele probei (Ap) şi a standardului (AS) faţă de

58

martor la 550 nm.

Calcularea rezultatelor

Dacă se doreşte exprimarea în mmol/l se înmulţeşte rezultatul din

mg/dl cu 0,0259.

Observaţii: probele cu concentraţii mai mari de 600 mg/dl se vor

dilua 1:2 cu soluţie ser fiziologic. Rezultatul de va multiplica cu 2.

Stabilitatea culorii se menţine 30 minute.


Cele mai recente date clinice prezintă aşa numitul „indice de decizie

pentru colesterol” în contextul evaluării riscului de ateroscleroză, boală

coronariană şi infarct miocardic.

200 mg/dl ( 5,18 mmol/L)

Colesterol total Gradul de risc200 mg/dl (5,18 mmol/l) Nivel dorit – risc scăzut200-239 mg/dl (5,18-6,2 mmol/l) Nivel de graniţă – risc moderat240 mg/dl ( 6,2 mmol/l) Nivel crescut – risc crescut

Din cele prezentate mai sus interpretarea posibilelor valori ale

colesterolului este extrem de complexă şi de aceea ne rezervăm dreptul

de a aminti doar că valorile de referinţă acceptate sunt 200 mg/dl (

5,18 mmol/L), acestea variind cu vârsta, sexul, zona geografică, obiceiuri

alimentare, consum de droguri etc.

Indicaţii pentru dozarea colesterolului:

evaluarea statusului lipidic şi a tulburărilor de metabolism

(screeningul hiperlipidemiilor primare şi secundare)

determinarea riscului cardiovascular

afecţiuni hepatice, sindrom nefrotic, pancreatită, afecţiuni ale

tiroidei, monitorizarea tratamentului hipolipemiant.

59

APAE

CE = mg/dl colesterol totalx

În patologia hepatică care face obiectul discuţiilor noastre întîlnim

următoarele variaţii patologice:

Valori crescute (hipercolesterolemie):

- ciroză biliară primară

- colestază (nu cresc şi trigliceridele)

- obstrucţie biliară completă

- carcinom de duct biliar

- icter posthepatic

- în hepatitele toxice cauzate de consumul de fenitoină

Valori scăzute (hipocolesterolemie):

- ciroză hepatică - în acest caz scad progresiv şi valorile pentru

HDL şi LDL colesterol

- hepatită acută virală, mai ales în faza icterică acută când raportul

colesterol seric total/colesterol esterificat este scăzut (nivelul

seric al colesterolului total scade doar în bolile severe)

- insuficienţă hepatică acută

- sindrom de malabsorbţie

- neoplasm

60

II.4. DOZAREA GLUCOZEI ÎN SÂNGE (metoda cu ortotoluidină)

Principiul metodei:

Glucoza în mediu acid formează cu ortotoluidina (amină aromatică)

un compus de condensare colorat în verde.

Glucoză o-toluidină Compus de condensare

Reacţia de culoare se efectuează după precipitarea proteinelor cu

acid tricloracetic.

Aparatura:

Centrifugă

Spectrofotometru

Reactivi:

- Acid tricloracetic 20 g% şi 5 g%

- Soluţie ortotoluidină 6% în acid acetic glacial

- Soluţie acid benzoic 0,2 g%

- Soluţie standard glucoză: 100 mg glucoză în 100 ml acid benzoic

0,2%

Mod de lucru:

1. Reacţia de precipitare

Reactivi (ml) Blanc (ml) Standard (ml) Probă (ml)Apă distilată 1,5 1,3 ml 1,3Ser, plasmă - - 0,2 mlStandard glucoză - 0,2 ml -Acid tricloracetic 20% 0,5 ml 0,5 ml 0,5 ml

Centrifugare 10 minute la 2500 rot/min

61

2. Reacţia de culoare

Reactivi (ml) Blanc (ml) Standard (ml) Probă (ml)Supernatant blanc 0,5 ml - -Supernatant ser, plasmă - - 0,5Supernatant standard - 0,5 ml -Ortotoluidină 2,0 ml 2,0 ml 2,0 ml

Fierbere pe baia de apă 8 minute şi răcire la jet de apă

Se citesc absorbanţa probei (Ap) şi a standardului (AS) faţă de martor

la = 630 nm.


AP/AS x CS=mg/dl glucoză



CS este concentraţia standardului (100 mg/dl).


60-90 mg/dl

Observaţii:

- Recoltarea probelor pentru determinarea glicemiei se face pe

florură de sodiu (0,01 g pentru 1ml sânge recoltat) pentru a preîntâmpina

coagularea şi fenomenul de glicoliză.

- Ceto- sau aldopentozele dau coloraţie cu o-toluidina, dar de

intensitate foarte slabă, neglijabilă pentru concentraţia acestor substanţe

în sânge. Galactoza poate interfera în cazurile de galactozemie.

- Dacă determinarea glucozei se face în mai puţin de 3 ore de

la recoltarea probei, atunci nu este obligatorie recoltarea pe substanţe

anticoagulante.

62

II.4.1. DOZAREA GLUCOZEI (metoda enzimatică)

Principiul metodei:

În reacţia Trinder glucoza este oxidată la D-gluconat de către

glucozoxidaza (GOD) cu formarea apei oxigenate. În prezenţa peroxidazei

(POD) un amestec de fenol şi 4-aminoantipirină (4_AA) este oxidat de către

apa oxigenată la forma quinoniminică (compus de culoare roşie).

Intensitatea coloraţiei compusului quinoniminic este direct proporţională

cu concentraţia glucozei din probă.

Aparatura:

Spectrofotometru

Reactivi:

1. Reactivul 1 format din tampon fosfat pH=7,4 şi fenol (24 mmol/l)

2. Reactivul 2 format din glucozoxidază (12000U/l ), peroxidază

(700U/l), aminoantipirină (0,4 mmol/l)

3. Standard de glucoza-concenţraţie 100mg/dl (5,55mmol/l)

4. Ser sau plasmă nehemolizate

Probele (de ser sau plasmă) pentru dozarea glucozei pot fi păstrate la

2-8 C dacă au fost separate în cel mult 30 de minute de la recoltare.

Enzimele ce se eliberează în cazul probelor hemolizate vor determina

consumarea glucozei, determinând false valori scăzute.

63

Mod de lucru:

Se amestecă conţinutul unei sticle de reactiv 1 cu cel al unei sticle

de reactiv 2. Stabilitatea soluţiei este:

la 20-25C 2 săptămâni

la 2-8C 1 lună

Reactivi (µl) Blanc (µl)Standard

(µl)Proba (µl)

Amestec reactivi

1000 1000 1000

Standard - 10 -Ser - - 10

Se amestecă şi se incubează 10 minute la temperatura camerei sau

5 minute la 37 C. Se citesc absorbanţa probei (Ap) şi standardului (AS) la

= 500nm faţă de martor.


Ap/Ae x n=mg/dl glucoza

în care:

n=5,55 când se exprimă concentraţia standardului de glucoză în

mmol/l

n=100 când se exprimă concentraţia standardului de glucoză în

mg/dl

Observaţie:

Probele cu concentraţii mai mari de 500 mg/dl se vor dilua 1:4 cu ser

fiziologic şi se vor citi din nou. Rezultatul se va multiplica cu 4.


Adulţi 70-105 mg/dl(3.8-5.8mmol/l)Copii< 2 ani 60-100mg/dl(3.3-5,5mmol/l) Sugari 40-90 mg/dl(2.2-5 mmol/l)Nou-născuţi 30-60 mg/dl (1,7-3,3 mmol/l)Prematuri 20-60 mg/dl (2,5- 3,3 mmol/l)

Indicaţii pentru dozarea glicemiei:

screening pentru diabet zaharat

64

calcularea necesarului de insulină

evaluarea tulburărilor de metabolizare a carbohidraţilor

Valori crescute (hiperglicemie):

Diabet zaharat

glicemie >200 mg/dl obţinută aleator în prezenţa simptomelor

clasice sau

nivelul seric al glucozei á jeun (după post de 8 ore) ≥126 mg/dl

sau

nivel seric de 200 mg/dl al glucozei la 2 ore după o doză de

încărcare de 75 gr. glucoză (testul de toleranţă la glucoza orală)

glicemie á jeun ≥126 mg/dl reprezintă un diagnostic provizoriu

de diabet zaharat şi necesită monitorizarea pacientului.

Înainte de a fi stabilit un diagnostic clar de diabet zaharat trebuie

excluse alte cauze de scăderea toleranţei la glucoză.

Diabet secundar afecţiunilor tiroidiene

Diabet secundar hipersecreţiei hormonilor suprarenalieni

Diabet zaharat gestaţional

Diabet zaharat neonatal

Intoxicaţii (cu oxid de carbon, cafeină)

Infecţii

Tumori

Accidente cerebro-vasculare

Infarct miocardic acut

Valori scăzute (hipoglicemie):

Hipoglicemia á jeun spontană (< 50 mg/dl) indică aproape

întotdeauna o afectare organică

insuficienţă hepatică acută

steatoza hepatică acută din sarcină

sindrom Reye

defecte enzimatice (ex. boala depunerilor de glicogen,

galactozemie etc.)

insulinom

65

II.5. DOZAREA UREEI (metoda cu diacetilmonoximă)

Principiul metodei:

Ureea în mediu acid de diacetil monoximă şi în prezenţa unui

catalizator, formează la cald un complex de culoare roz care poate fi

colorimetrat.

Reactivi

1. Sol. acid tricloracetic 10 %

2. Sol. diacetilmonoximă 50 mM

se dizolvă 5,05 g diacetilmonoximă în 1000ml acid acetic 5 %

3. Sol. catalizatoare : FeCl3 1,8 mM; tiosemicarbazidă 0,66 mM ;

H2SO4 2 M ; H3PO4 2 M .

FeCl3 . 6H2O 0,486 g

Tiosemicarbazidă 0,060 g

H2SO4 (d 1,84 ) 180 ml

H3PO4 (d 1,71 ) 114 ml

Apă distilată până la 1000 ml

Se prepară amestecul de acizi o parte din cantitate se încălzeşte, iar

după răcirea amestecului se dizolvă clorura ferică şi tiosemicarbazida. Se

completează cu apă la 1000 ml.

4. Sol. etalon uree 5 g ‰

5. Sol. etalon uree pentru lucru 50 mg/dl.

(1 ml sol. etalon uree 5 g ‰ 9 ml apă distilată)

Mod de lucru

1. Deproteinizare

În următoarele eprubete se pipetează :

Reactivi (ml) Blanc (ml)

Standard (ml)

Proba (ml)

Apă distilată 1,1 1 1Ser, plasmă, sânge total - - 0,1Sol. standard uree pentru lucru - 0,1 -Sol. acid tricloracetic 10 % 1 1 1

66

Se agită şi se lasă în repaus 5 minute apoi se centrifughează la 2500

t/min. timp de 5 minute.

Reacţia de culoare :

În următoarele eprubete se pipetează :


(ml)Probă (ml)

Supernatant probă - - 0,1Amestec etalon - 0,1 -Amestec blanc 0,1 - -Sol. catalizatoare 1 1 1Sol. diacetil monoximă 1 1 1

Se agită eprubetele, se fierb 10 minute pe baia de apă la 100 C, se

răcesc, se lasă în repaus 15 minute. Se citeşte absorbanţa standardelor şi

probelor faţă de martor la 540 nm ( 480 – 580 ) în cuva de 1 cm diametru.


AP /As x 50 mg /dl uree

67

II.5.1. DOZAREA UREEI (metoda enzimatică în UV)

Principiul meodei:

În prezenţa ureazei şi a apei ureea este hidrolizată, obţinându-se

amoniac şi dioxid de carbon. Amoniacul obţinut reacţionează cu acidul -

oxoglutaric şi NADH în prezenţa glutamatdehidrogenazei (GLDH),

formându-se acid L-glutamic şi NAD+.

Uree

Acid -oxoglutaric Acid glutamic

Aparatură:

Spectrofotometru

Proba de analizat:

Ser sau plasmă recoltată pe heparină sau EDTA.

Urină (se diluează urina 1+20 ml apă, iar rezultatul se înmulţeşte cu

21).

Reactivi:

1. Tampon TRIS

2. Reactiv enzimatic: Conţine: urează, glutamatdehidrogenază

(GLDH), NADH, adenozin 5-difosfat, -oxoglutaratul. (acid -

oxoglutaric)

3. Standard de uree 80 mg/dl.(13.3 mmmol/l)

68

Mod de lucru:

Se amestecă flaconul reactivului 1 cu al reactivului 2, obţinându-se

reactivul de lucru.

Reactivi (µl) Blanc (µl) Standard (µl)

Probă (µl)

Ser (sau urină) - - 10Apa distilată 10 - -Standard - 10 -Reactiv de lucru 1000 1000 1000

Se amestecă şi se citeşte absorbanţa la 30 de secunde şi la 1 minut

a probelor şi standardului faţă de martor la340 nm.


ΔAp/ΔAs X conc.standard= mg/dl uree.

Valori de referinţă:

Ser:

Nou-născuţi 3-12 mg/dl

Copii: 1-3 ani 5-17 mg/dl

4-13 ani 7-17 mg/dl

14-19 ani 8-21 mg/dl

Adulţi: 10-50 mg/dl (1.7-8,3 mmol/l)

Vârstnici: valori uneori uşor mai ridicate comparativ cu adulţii.

Urină: 20-35 g/24 ore (333-583 mmol/24 ore)

Observaţii:

Linearitatea reacţiei se măsoară până la 300 mg/dl uree în ser sau

plasmă şi 6300 mg/l în urină.

Pentru valori prea ridicate ale concentraţiilor de uree probele se vor

dilua 1+1 cu ser fiziologic (NaCl 0,9 %), iar rezultatul se va înmulţi cu 2.


Nivelul seric al ureei reflectă echilibrul dintre producţia de uree

hepatică şi excreţia renală.

69

Aportul proteic modifică rezultatele testului. Aportul hidric

influenţează rezultatele testului.

Dozarea ureei în probele biologice se face mai ales pentru evaluarea

funcţiei renale. Valorile se corelează mai bine decât creatinina cu

simptomatologia uremică şi reflectă aportul de proteine.

Valori crescute: hiperuremia

Hiperuremia poate avea cauze:

prerenale

- hemoragiile digestive mai ales la pacienţii cu ciroză hepatică

valorile pot creşte semnificativ.

- status hipercatabolic (traumatisme, arsuri, intervenţii chirurgicale)

- hipertiroidism, sindrom Cushing

- scăderea perfuziei renale

- sindrom Reye.

renale

- creşteri ale ureei sanguine indică o afectare semnificativă a

funcţiei renale.

- creşterile marcante ale ureei reprezintă un semn concludent

de afectare severă a funcţiei renale.

postrenale

- obstrucţia tractului urinar: litiază, tumori.

Valori scăzute:

În ciroza hepatică ureea este adesea scăzută (sub 10 mg/dl).

La alcoolici valorile pentru uree sunt scăzute şi persistă timp

îndelungat şi după stoparea consumului de alcool (> 6 săptămîni).

Insuficienţă hepatică în faze terminale.

70

II.6. DOZAREA ACIDULUI URIC ÎN SER (metoda colorimetrică)

Principiul metodei:

Se bazează pe reducerea acidului fosfowolframic de către acidul uric

cu formarea unui complex de culoare albastră, intensitatea coloraţiei este

proporţională cu concentraţia acidului uric din probă.

Aparatură:

Spectrofotometru UV-VIS

Reactivi:

1. Acid fosfowolframic

2. Acid tricloracetic

3. Soluţie de carbonat de sodiu cristalizat 22%.

4. Soluţie stoc de acid uric 100mg/dl.

5. Soluţie standard de lucru 1ml=0,01 mg acid uric.

Mod de lucru:

Deproteinizare:

Se efectuează deproteinizarea probei astfel: într-o eprubetă de

centrifugă se amestecă 1 ml ser, 2 ml apă distilată şi 1 ml acid

tricloracetic. Se lasă 5 minute la temperatura camerei şi se centrifughează

5 minute la 3000 rotaţii/minut. Se lucrează apoi din supernatant.

Reacţia de culoare:


(ml)Probă (ml)

Supernatant probă - - 2 Soluţie standard - 2 - Apă distilată 2 - - Soluţie carbonat de sodiu 0,9 0,9 0,9 Reactiv fosfowolframic 0,1 0,1 0,1

71

Se lasă în repaus 10 minute şi se citesc absorbanţele probei şi

standardului faţă de martor la 710 nm. Dacă apare o opalescenţă este

necesară centrifugarea.


Ap/Asx 0,02x200=mg/dl acid uric

unde 0,02= concentraţia standardului luat în lucru în cei 2 ml.

200=mg/dl diluţia serului.

Observaţii:

Analiza acidului uric poate fi făcută pe plasmă sau ser. O stază

venoasă în timpul prelevării nu modifică rezultatul şi nu este absolut

necesar ca pacientul să fie „a jeun”, fiind suficient de a recomanda

pacientului evitarea alimentelor grase în cele 8-12 ore care preced

prelevării. Deoarece acidul uric migrează din plasmă către eritrocite, pe

măsură ce pH-ul sângelui scade, este necesar ca sângele să fie centrifugat

cât mai repede posibil.

Hemoliza jenează reacţia de culoare, datorită conţinutului ridicat în

substanţe reducătoare din eritrocite, cum ar fi glutationul.

Valoarea acidului uric din ser nu se modifică timp de 3-5 zile, dacă

acesta este păstrat la frigider la 4C, timp de 6 luni la congelator şi cel

puţin 8 ore la 4 C.

72

II.6.1. DOZAREA ACIDULUI URIC ÎN SER ŞI URINĂ

(metoda enzimatică)

Principiul metodei:

Sub acţiunea uricazei acidul uric este transformat în alantoină şi apă

oxigenată. Apa oxigentă sub influenţa peroxidazei (POD) va oxida ADPS

(N-etil-N-sulfopropil-N-anisidină) şi 4-aminoantipirină la un compus

chinoniminic de culoare roşie.

Acid uric Alantoină

Aparatură:

Spectrofotometru

Proba de analizat:

Ser sau urină.

Reactivi:

1. Reactiv 1: 4- aminoantipirină, peroxidază, ascorbat oxidaza în

soluţie tampon fosfat pH=7

2. Reactiv 2:

- ferocianură 50 µmol/l

- ADPS 1,1mmol/l

- uricaza ≥ 200 UI/l

3. Soluţie standard 6 mg/dl (375 µmol/l)

73

Mod de lucru:

Se amestecă reactivul 2 cu 15 ml reactiv 1 se obţine reactivul de

lucru. Stabilitatea reactivului este de 30 de zile la 2-8 C.

Reactivi (µl) Blanc (µl) Standard (µl)

Probă (µl)

Ser (sau urină) - - 50 (25)Apă distilată 50 (25)Standard - 50 (25) -Reactiv de lucru 1000 (500) 1000 (500) 1000 (500)

Se amestecă şi se incubează 15 minute la 20-25C şi se citesc

absorbanţele probei şi standardului faţă de martor la 520 nm.


Ser sau plasmă

Ap/As x Cs=mg/dl acid uric

Urină

Ap/Asx 110=mg/dl acid uric

Valori de referinţă:

Ser:

Nou-născuţi 2-6,2 mg/dl

Copii 2,5-5,5 mg/dl (120-320 µmol/l)

Femei 2,7-6,8 mg/dl ( 160-430 µmol/l )

Bărbaţi 4-7,5 mg/dl (240-510 µmol/l )

Urină: 25-75 mg/24ore

Observaţii:

Linearitatea reacţiei se măsoară până la concentraţii de 20 mg/dl

acid uric în ser sau plasmă. Peste această valoare se face diluţi 1:1 cu ser

fiziologic, iar rezultatul se înmulţeşte cu 2.

Pentru dozarea acidului uric în urină se face diluţia 1:10 cu apă

distilată.

Hemoglobina până la 100mg/dl şi bilirubina până la 20 mg/dl nu

influenţează rezultatele.

74


Variaţii fiziologice

Majoritatea studiilor au demonstrat că la bărbaţi valoarea din ser nu

creşte cu vârsta. La femei, înainte de menopauză, acidul uric este cu 10

mg/l mai scăzut decât la bărbaţi; la menopauză nivelul acidului uric creşte

până atinge pe cel al bărbatului.

În primul şi al doilea trimestru de sarcină, nivelul acidului uric scade

uşor şi creşte din nou în cel de al treilea trimestru.

La nou născut cantitatea de acid uric creşte în prima zi de viaţă şi

scade în zilele următoare, după care rămâne scăzut până la 10 ani, apoi

creşte progresiv, mai repede la băieţi decât la fete, pentru ca să ajungă la

acelaşi nivel cu al adulţilor, după pubertate. Există o fluctuaţie, relativ

mică, în medie de 5 mg/l în cursul a 24 de ore. Variaţiile de la o zi la alta,

pot atinge pe parcursul unei săptămâni, diferenţe de până la 20 mg/1. De

asemenea, sunt fluctuaţii sezoniere, valorile fiind mai crescute vara decât

iarna.

Variaţii patologice

Valori crescute în ser (hiperuricemia)

1. Supraproducţie de nucleoproteine: (mielom multiplu, leucemie,

alte neoplasme diseminate, chimioterapia antineoplazică, psoriazis

1/3 dintre pacienţi, toxemia de sarcină etc).

2. Deficit enzimatic în metabolizarea purinelor: guta.

3. Excreţie deficitară: insuficienţa renală (nu se corelează cu

severitatea afectării renale).

4. Administrarea unor medicamente: dozele mici de salicilaţi (<4 g/zi),

intoxicaţii cu (barbiturice, alcool metilic, monoxid de carbon),

administrarea de compuşi nefrotoxici (mitomicină C), substanţe

care determină scăderea clearence-ului renal sau al secreţiei

tubulare (diuretice).

5. Diverse obiceiuri alimentare: consum de nucleoproteine în exces

(ficat, creier), diete cu scăderea proteinelor cu greutate

moleculară mare, consumul de alcool.

75

6. Hiperuricemia se asociază adesea cu hipertensiunea arterială,

ateroscleroza, obezitatea, hipercolesterolemia familială, diabet

zaharat, acidoză lactică, cetoacidoză, hiper şi hipoparatiroidism,

hipotiroidism. Valori crescute ale acidului uric se mai întâlnesc în

sindromul Lesch-Nyhan, sindromul Down, boala urinii cu miros de

arţar, intoxicaţia cu plumb, alcoolism cronic.

Valori crescute în urină (uricozurie)

Creşteri ale valorilor acidului uric în urină apar în gută, diete bogate

în purine, intoxicaţie cu plumb, metastaze etc.

Valori scăzute în ser (hipouricemie)

1. Administrarea unor medicamente: cortizon, alopurinol, doze

ridicate de salicilaţi, ACTH, cumarina, substanţe radiologice de

contrast, estrogeni, indometacin, calcitonina.

2. Diverse: afecţiuni hepatice severe, boala Wilson, sindromul

Fanconi, acromegalia (la unii pacienţi).

3. Adulţi sănătoşi cu defect izolat de transport tubular al acidului

uric (aşa numita mutaţie a câinelui dalmaţian).

76

cap_ii

Documents