cantica pentru leibowitz - walter m. miller jr_.pdf

189
Walter M. Miller Jr CANTICĂ PENTRU LEIBOWITZ A Canticle forLeibowitz, 1959 Orice dedicaţie nu e decât o scărpinătură în locul unde ai mâncărimi – prin urmare, pentru ANNE, la sânul căreia se află RACHEL care, ca o muză, Î mi îndrumă cântecul stingaci şi chicoteşte printre rânduri — cu binecuvântări, Lass W. Fiat homo 1 Fratele Francis din Utah n-ar fi descoperit relicvele sfinte dacă, în Postul Paştelui pe care, ca tânăr novice, trebuia să-l ţină în deşert, nu l-ar fi întâlnit pe acel pelerin încins cu o fâşie de pânză în jurul coapselor. Adevărat, până atunci fratele Francis nu mai văzuse vreun pelerin îmbrăcat astfel, dar imediat ce-şi revenise din nemărginita uimire pricinuită de apariţia lui la marginea orizontului, ca un punct neînsemnat prins în aburul tremurător ridicat de arşiţă, fu convins că ochii nu-l înşelaseră. Punctul se întrupă din luciul ca de oglindă al şoselei ajunsă o ruină, la început parcă lipsit de picioare, dar având un cap minuscul, şi părând să se apropie, mai degrabă zvârcolindu-se decât mergând, ceea ce-l făcu pe fratele Francis să strângă crucifixul în mână şi să murmure unul sau chiar două Ave Maria. Punctul sugera o lighioană pipernicită adusă pe lume de demonii pârjolului care bântuiau pământul la amiază, moment în care toate creaturile în stare să se mişte prin deşert (ân afara vulturilor şi a celor câţiva pustnici precum Francis) zăceau neclintite în vizuini ori se ascundeau sub stânci pentru a scăpa de grozăvia soarelui. Doar ceva monstruos, anormal sau cu mintea rătăcită ar fi păşit încoace cu atâta hotărâre la acea oră din zi. Fratele Francis înălţă în grabă o rugăciune către Sfântul Paul Ciclopul, patronul avortonilor, pentru a se apăra de nefericiţii lui protejaţi. (Fiindcă pe vremea aceea cine nu ştia că pământul era înţesat de monştri? Potrivit canoanelor Bisericii şi legii nescrise a Naturii, celor născuţi vii li se îngăduia să trăiască şi, dacă aveau putinţa, cei care-i aduseseră pe lume îi ajutau să ajungă la maturitate. Chiar dacă nu în litera ei, legea era respectată atât cât să contribuie la menţinerea unei populaţii răzleţe alcătuită din monştri adulţi care de multe ori îşi alegeau ca loc de peregrinare ţinuturile cele mai pustii, unde dădeau târcoale focurilor aprinse noaptea de cei ce călătoreau prin preerie.) Într-un târziu, smulgându-se din aburii arşiţei şi intrând în aerul clar, punctul se transformă într-un pelerin aflat încă departe; şoptind un Amen, fratele Francis dădu drumul crucifixului. Pelerinul era un bătrânel cu barbă stufoasă şi picioare ca nişte fuse, care avea un toiag, o pălărie înaltă şi o desagă din piele plină cu apă, atârnată pe umăr. Prea mesteca şi scuipa

Upload: virzav

Post on 23-Nov-2015

250 views

Category:

Documents


96 download

TRANSCRIPT

  • Walter M. Miller Jr

    CANTIC PENTRU LEIBOWITZA Canticle forLeibowitz, 1959 Orice dedicaie nu e decto scrpintur n locul unde ai mncrimi prin urmare, pentru ANNE,la snul creia se afl RACHEL care,ca o muz,mi ndrum cntecul stingacii chicotete printre rnduri cu binecuvntri, Lass W. Fiat homo 1 Fratele Francis din Utah n-ar fi descoperit relicvele sfinte dac, n Postul Patelui pe care,

    ca tnr novice, trebuia s-l in n deert, nu l-ar fi ntlnit pe acel pelerin ncins cu o fie depnz n jurul coapselor.

    Adevrat, pn atunci fratele Francis nu mai vzuse vreun pelerin mbrcat astfel, darimediat ce-i revenise din nemrginita uimire pricinuit de apariia lui la marginea orizontului,ca un punct nensemnat prins n aburul tremurtor ridicat de ari, fu convins c ochii nu-lnelaser. Punctul se ntrup din luciul ca de oglind al oselei ajuns o ruin, la nceputparc lipsit de picioare, dar avnd un cap minuscul, i prnd s se apropie, mai degrabzvrcolindu-se dect mergnd, ceea ce-l fcu pe fratele Francis s strng crucifixul n mn is murmure unul sau chiar dou Ave Maria. Punctul sugera o lighioan pipernicit adus pelume de demonii prjolului care bntuiau pmntul la amiaz, moment n care toate creaturilen stare s se mite prin deert (n afara vulturilor i a celor civa pustnici precum Francis)zceau neclintite n vizuini ori se ascundeau sub stnci pentru a scpa de grozvia soarelui.Doar ceva monstruos, anormal sau cu mintea rtcit ar fi pit ncoace cu atta hotrre laacea or din zi.

    Fratele Francis nl n grab o rugciune ctre Sfntul Paul Ciclopul, patronulavortonilor, pentru a se apra de nefericiii lui protejai. (Fiindc pe vremea aceea cine nu tiac pmntul era nesat de montri? Potrivit canoanelor Bisericii i legii nescrise a Naturii, celornscui vii li se ngduia s triasc i, dac aveau putina, cei care-i aduseser pe lume iajutau s ajung la maturitate. Chiar dac nu n litera ei, legea era respectat att ct scontribuie la meninerea unei populaii rzlee alctuit din montri aduli care de multe ori ialegeau ca loc de peregrinare inuturile cele mai pustii, unde ddeau trcoale focurilor aprinsenoaptea de cei ce cltoreau prin preerie.) ntr-un trziu, smulgndu-se din aburii ariei iintrnd n aerul clar, punctul se transform ntr-un pelerin aflat nc departe; optind un Amen,fratele Francis ddu drumul crucifixului.

    Pelerinul era un btrnel cu barb stufoas i picioare ca nite fuse, care avea un toiag, oplrie nalt i o desag din piele plin cu ap, atrnat pe umr. Prea mesteca i scuipa

  • ncntat ca s fie luat drept spirit i prea din cale-afar de plpnd i nevolnic pentru a reuis bage pe cineva n rcori ori pentru a-i alege ca ndeletnicire jaful la drumul mare. Cu toateastea, fr s scoat un sunet, Francis se trase mai la adpost de ochii lui i se ghemui ndosul unui morman de piatr sfrmat, de unde s nu-i scape nimic, dar s nu fie vzut. Deirare n plin deert, ntlnirile ntre doi oameni care nu se cunoteau deveneau

    prilejuri de suspiciune reciproc i erau marcate, din ambele pri, de preparative nvederea unui eveniment ce se putea dovedi fie amical, fie rzboinic.

    Abaia nu era vizitat de mireni ori de strini mai des de dou-trei ori pe an, n ciuda oazeicare-o ajutase s supravieuiasc i care ar fi transformat-o ntr-un refugiu firesc pentru drumei,dac drumul, socotind felul cum se cltorea atunci, n-ar fi fost unul dintre acelea care nupornea de undeva i nici nu ducea spre un loc anume. Pesemne c-n vremurile de demult,acest drum fusese o prticic din ruta cea mai scurt dintre Great Salt Lake i Old El Paso; lasud de abaie, el intersecta o fie asemntoare, din piatr sfrmat, care se ntindea spreest i spre vest. n ultimul timp, ncruciarea de drumuri era mcinat mai mult de vreme dectde om.

    Pelerinul se apropie ct s poat da binee i s fie auzit, ns novicele rmase ascuns ndosul mormanului de moloz. Necunoscutul avea ntr-adevr o legtur murdar din pnz desac n jurul coapselor, singurul articol de mbrcminte n afara plriei i a sandalelor. naintagreoi i ndrjit, clcnd cu un chioptat mecanic, ajutndu-i n acelai timp piciorul beteagcu toiagul masiv. Mersul lui ritmic era acela al unui drume care a btut drum lung i are ncmult de mers. Ptrunznd ns n zona ruinelor uitate de timp, rri pasul i zbovi o clip,uitndu-se n jur.

    Francis se ghemui i mai mult.Printre mormanele de moloz rmase de la grupul de cldiri vechi ce se nlaser aici

    odinioar nu puteai afla adpost de nemilostenia soarelui, dar unele dintre lespezile mai mariputeau totui oferi oarece mngiere i rcoare pentru unele pri ale trupului, lucru cunoscutde drumeii cunosctori n ale deertului, aa cum se dovedi curnd i pelerinul, care privicteva clipe n jur, cutnd o piatr de dimensiuni potrivite. Cu o micare aprobatoare din cap,fratele Francis bg de seam c btrnul nu se apuc s trag imediat de piatr, ci se inu laoarecare distan de ea i, folosindu-i toiagul drept prghie i un pietroi drept punct de sprijin,o disloc pe cea mai grea pn cnd nelipsita creatur aflat dedesubt, de ast dat un arpe,se tr afar. Cltorul l ucise fr prea mult tragere de inim, cu toiagul i azvrli n lturicadavrul care nc se zvrcolea. Acum c scpase de ocupantul locorului rece de sublespede, pelerinul o rsturn, devenind noul ei stpn. Dup aceea, i ridic partea din spatea legturii din jurul coapselor, se aez cu fesele descrnate pe partea relativ rece a lespezii,i scoase sandalele dintr-o micare i-i aps tlpile picioarelor pe pmntul nisipos ircoros. mprosptat astfel, i mic degetele picioarelor, zmbi larg artndu-i gingiile lipsitede dini i ncepu s ngne un cntec. Curnd, porni s cnte cu jumtate de glas un soi delitanie, ntr-un dialect necunoscut novicelui. Amorit de poziia ghemuit n care sttea, frateleFrancis se foi negsindu-i locul.

    Tot cntnd, pelerinul scoase dintr-o legtur o bucat de pine uscat i un col debrnz. Apoi tcu i, jidicndu-se n picioare o clip, strig moale, cu un soi de behit pe nas,n dialectul vorbit n inut: Binecuvntat fie Adonoi Elohim, Rege peste Toate, care face capinea s rsar din pmnt." Terminnd de spus acestea, se aez din nou i ncepu smnnce.

    Rtcitorul a btut cale lung, ntr-adevr, gndi fratele Francis, care nu auzise ca vreuninut aflat prin apropiere s aib un monarh cu un asemenea nume ciudat arogndu-i calitiatt de ieite din comun. Btrnul pornise ntr-un pelerinaj de peniten, se aventur s cread

  • fratele Francis pesemne pn la capela sfnt" de la abaie, dei capela" nc nu primiseoficial acest titlu, iar sfntul" nc nu fusese canonizat. Fratele Francis nu reui s explice altfelprezena btrnului rtcitor pe drumul care nu ducea nicieri.

    Pelerinul nu se grbea s mnnce pinea i brnza i, pe msur ce nelinitea dintrunceput se risipi, novicele deveni din ce n ce mai nerbdtor. Regula tcerii ce trebuiarespectat pe perioada Postului nu-i ngduia s intre n vorb din proprie iniiativ cu btrnul,ns dac ieea din ascunztoarea oferit de mormanul de drmturi nainte ca insul splece, era sigur c ar fi fost vzut sau auzit, ori, nainte de ncheierea Postului Mare, nu aveavoie cu nici un chip s-i prseasc locul retras pe care i-l gsise.

    nc temtor, fratele Francis i drese glasul, apoi se ridic, lsndu-se vzut. Vai!Pinea i brnza zburar ct colo din minile pelerinului care nfc toiagul i sri n

    picioare. Numai s-ndrzneti s te apropii!Scutur amenintor toiagul ctre silueta nvemntat i cu gluga tras peste fa care

    apruse din spatele grmezii de pietre. Fratele Francis observ c n captul toiagului eranfipt o epu. Se nclin smerit de trei ori, dar pelerinul nu lu n seam gestul curtenitor.

    Rmi unde eti! cri el. Stai locului, biete! N-am nimic din cele ce i-ar face trebuin,dect dac vrei nite brnz, iar dac-i aa, i-o dau cu drag inim. Dac ns vrei carne, aflc sunt slab ca un r, dar tot m-a lupta s mi-o pstrez. D-te napoi! napoi!

    Stai puin... Novicele amui. Milostenia ori chiar buncreterea de rnd puteau fi pusemai presus de regula tcerii pe durata Postului, dar numai atunci cnd situaia o impunea; cutoate astea, ideea de a vorbi din proprie iniiativ i ddea o vag nelinite. Nu sunt biat,bunule netiutor, continu el, adresndu-se politicos. i ddu gluga pe spate dintr-o micares-i arate tunsura monahal i ridic iragul de mtnii. tii ce sunt acestea?

    Btrnul rmase cteva clipe arcuit ca o pisic gata de atac, timp n care privi cercettor lachipul adolescentin, bicat de ari, al novicelui. Confuzia din mintea pelerinului era n firealucrurilor. Creaturile groteti care hlduiau pe la marginea deertului purtau de cele mai multeori mti, glugi ori mantii largi pentru a-i ascunde sluenia. Printre ei se gseau i unii a crordiformitate nu se mrginea numai la trup, iar acetia i luau uneori pe cltori drept vnat dincare se puteau nfrupta.

    Dup o scurt verificare, pelerinul se ndrept de spate. Aha, unul dintre ei . Se rezem n toiag i-l privi ptrunztor. Cea de colo e Abaia

    Leibowitz? ntreb el, artnd departe spre sud, unde se vedea un plc de cldiri.Fratele Francis se nclin cuviincios i ddu aprobator din cap ctre pmnt. i ce caui aici, printre ruine?Novicele ridic un fragment de piatr mai moale pentru a o folosi drept cret. Statistic

    vorbind, prea puin probabil ca btrnul s aib tiin de carte, dar fratele Francis socoti cmerita s fac o ncercare. Cum dialectele vulgare ale diferitelor populaii nu aveau nici alfabet,

    nici ortografie, zgrie cu piatra cuvintele latineti repre-zentnd Peniten, Singurtate,Tcere" pe o lespede mai mare i neted, apoi le scrise din nou dedesubt n engleza deodinioar, spernd c, n ciuda dorinei nemrturisite de a gsi pe cineva cu care s vorbeasc,btrnul va nelege, lsndu-l s-i continue veghea solitar a Postului.

    Vznd inscripia, pelerinul zmbi din colul buzelor. Hohotul de rs care urm semnamai mult cu un behit apsat de fatalitate.

    Hmm-hnn! nc scriei de-a-ndratelea! constat el; ns chiar dac nelesese cele depe piatr, nu catadicsi s recunoasc. i ls deoparte toiagul, se aez din nou pe lespede,ridic pinea i brnza i se apuc s le curee de nisip. Rupt de foame, Francis i linse

  • buzele i privi n alt parte. De la Miercurea Cenuii ncoace, nu mncase nimic altceva dectfructe de cactus i o mn de boabe sfrijite de porumb; regulile postului i abstinenei eraufoarte stricte pentru cei care-i urmau vocaia.

    Observndu-i stnjeneala, pelerinul rupse din pine i din brnz i-i oferi fratelui Franciscte o bucat din fiecare.

    n ciuda strii de deshidratare provocat de provizia srccioas de ap, novicele isimi gura inundat de saliv. Ochii lui se ncpnar s nu se dezlipeasc de la mna care idruia hran. Universul se contract; exact n centrul lui geometric pluteau frmele de pineneagr i de brnz albicioas. Parc ptruns n carnea lui, un demon l ndemn s ridicepiciorul stng i s nainteze jumtate de metru. Acelai demon i lu n stpnire cellalt piciorcare pi n faa celui stng, iar apoi, pe negndite, i sili muchii pectorali i bicepii smping braul nainte pn cnd mna lui o atinse pe aceea a pelerinului. Degetele pipirmncarea; preau chiar s o guste. Prin trupul pe jumtate mortificat de foame trecu un fiorinvoluntar. nchise ochii i-l vzu pe Sfinia Sa Abatele fulgerndu-l cu privirea i dnd la ivealun bici. Ori de cte ori novicele ncerca s-i imagineze Sfnta Treime, trsturileAtotputernicului Dumnezeu se amestecau cu cele ale abatelui, devenind foarte furioase, lucrufiresc, socoti Francis. n spatele abatelui ardea un rug cu flcri nalte, din mijlocul crora ochiiBine-cuvntatului Martir Leibowitz, suferind chinuri de moarte, priveau la protejatul su aflat nPost, surprinzndu-l n chiar clipa cnd ntindea mna dup brnz.

    Novicele se cutremur din nou. Apage Satanas! uier el i, fcnd un pas napoi, ls mncarea s-i cad la pmnt.

    Pe neateptate, l stropi pe btrn cu apa sfinit dintr-o sticlu pe care o scoase pe furi dinmnec. Vreme de o clip, mintea ameit de atta soare i ari l confund pe btrn cuSatana n persoan.

    Acest atac venit prin surprindere asupra Forelor ntunericului i ale Ispitei nu ddurezultatele magice anticipate, ci roadele fireti aprur mai curnd ex opere operato. Pelerinulluat drept Belzebut nu dispru ntr-o explozie de fum mirosind a pucioas, ci scoase un soi deglgit, se fcu rou la fa i, dnd un rcnet care-ar fi fcut pe oricine s-i nghee sngele nvine, se npusti ctre Francis. mpiedicndu-se aproape la fiecare pas de pulpana rasei,novicele se refugie n grab, ncercnd s evite ploaia loviturilor de toiag, i scp cu pieleantreag doar pentru c pelerinul uitase c nu avea sandalele n picioare. Atacul chioptat albtrnului deveni o opial pe vrful picioarelor. Prea s fi descoperit brusc pietrele ncinsecare-i ardeau tlpile descule. Se opri i porni napoi. Cnd ndrzni s priveasc peste umr,fratele Francis rmase aproape convins c pelerinul reuise s se retrag pn la locorulrcoros doar sltnd tot drumul pe vrful degetelor mari.

    Ruinat de mirosul de brnz care nc rzbtea de pe buricele degetelor i cindu-sepentru modul necugetat n care ncercase s-l alunge pe cel necurat, novicele se ntoarse tcutla truda ce i-o impusese ntre ruine, n vreme ce pelerinul i rcorea picioarele i-i descrcamnia aruncnd cu pietre n el ori de cte ori l vedea aprnd printre mormanele de pietre.Cnd, ntr-un trziu, simi c-i amorete braul, mai mult mim aruncarea, iar cnd i Francisncet s se mai fereasc, se mulumi s-l boscorodeasc printre nghiiturile pe care le lua dinpine i din brnz.

    Novicele rtcea de colo-colo printre ruine, cnd i cnd mpleticindu-se ctre punctulnodal al lucrrii lui, cu cte-o piatr ct pieptul de mare pe care-o cra ntr-o mbriarechinuitoare. Pelerinul l urmri alegnd o piatr, apreciindu-i mrimea prin msurarea cupalma, considernd-o nedemn i apoi cutnd alta, care era smuls cu greutate dinvlmagul de moloz din morman, aceasta fiind apoi ridicat i dus cu pai nesiguri. Francisddu drumul unei pietre doar dup civa metri i, frngndu-se brusc, i puse capul ntre

  • genunchi, fcnd un efort disperat s nu leine. Dup ce gfi o vreme, se ridic la loc i socotic era mai bine s rostogoleasc piatra ctre locul cuvenit. i continu activitatea, n vreme cepelerinul, fcnd uitat cuttura urt, ncepu s-l priveasc nedumerit.

    Soarele i revrsa blestemul de la miezul zilei asupra pmntului uscat, rzbunndu-secu precdere pe tot ce era ct de ct umed. n ciuda ariei, Francis i urm truda.

    Dup ce nghii i ultimele mbucturi pline de nisip cu cteva guri de ap din desaga depiele, pelerinul i trase sandalele n picioare, se ridic gemnd i, ontcind i ocolindmormanele de pietre, porni ctre locul n care se canonea novicele. Bgnd de seam c seapropie, fratele Francis se grbi s se ndeprteze. Pelerinul i art mai mult n joac toiagulcu epu la capt, dar prea mai curnd dornic s vad zidirea fcut de tnr dect s cauterzbunare. Se opri s cerceteze adpostul mai ndeaproape.

    Folosind un b drept splig i minile drept lopat, fratele Francis spase un an nuprea adnc lng marginea dinspre rsrit a ruinelor. n prima zi a Postului Patelui i puseseun acoperi dintr-un bra de mrcini i noaptea l folosise pentru a se adposti de lupii carebntuiau prin locurile acelea. Dar pe msur ce zilele Postului sporeau n numr, prin prezenalui lsase peste tot attea urme nct lupii care se aventurau noaptea prin deert preau s fietot mai des atrai de ruine, ajungnd chiar s scormoneasc prin mormanul de mrcini, maiales cnd focul se stingea. La nceput, Francis ncercase s descurajeze vizitele lor nocturnemrind grosimea stratului de mrcini de deasupra adpostului i nconjurndu-l cu un rnd depietre aezate una lng alta, alctuind astfel o baricad. Dar, cu o noapte n urm, o artaresrise exact pe mormanul de mrcini i uriae n vreme ce el rmsese ntins i tremurnddedesubt, iar asta l ndemnase s-i fortifice brlogul, astfel c, folosind primul rnd de pietre,ncepuse a construi un zid n toat regula. Tot inlndu-se, zidul se nclina spre interior; darcum ngrditura avea o form aproape oval, pietrele din fiecare nou rnd erau ngrmditelng cele deja aezate pentru a mpiedica prbuirea spre interior. Fratele Francis ndjduiac alegnd cu mare grij pietrele i echilibrndu-le, completnd spaiile goale dintre ele cu totsoiul de resturi i bolovani, va reui s-i fac o colib. Iar acum, ca dovad a ambiiei lui,deasupra anului se ridica un dom din pietre legate ntre ele fr mortar care, printr-o minune,sfida legea gravitaiei, rmnnd n picioare. De aceea, fratele Francis scnci precum un cinebtut cnd pelerinul curios lovi cu toiagul n construcia lui.

    ngrijorat pentru soarta adpostului, novicele se trase mai aproape. Pelerinul rspunse lascncetul lui cu o rsucire a toiagului i cu un urlet amenintor. Fratele Francis clc aproapeimediat pe poalele rasei i se ntinse ct era de lung. Btrnul chicoti.

    Hmm-hnn! o s ai nevoie de-o piatr cu o form ciudat s se potriveasc n gauraaceea, spuse el rotind toiagul n spaiul gol dintre pietrele ce formau ultimul rnd.

    Tnrul ncuviin cu o micare din cap i-i mut privirea n alt parte. Rmase pe nisipi, prin tcere i privirea plecat n pmnt, spera s-l lmureasc pe btrn c nu-i erangduit nici s vorbeasc, nici s accepte prezena altcuiva n locul ales pentru a ine Postul nsingurtate. Folosind o rmuric uscat, ncepu s schieze pe nisip cuvintele: Et ne nosinducas in...

    nc nu m-am oferit s-i prefac pietrele astea n pine, aa e? spuse necjit btrnulcltor.

    Fratele Francis ridic imediat ochii spre el. Aha! deci btrnul tia s citeasc i, pedeasupra, cunotea Scripturile. Tot astfel, vorbele lui sugerau c nelesese att gestulnestpnit de a-l stropi cu ap sfinit, ct i rostul prezenei lui Francis aici. Acum, contient cpelerinul l punea la ncercare, fratele Francis cobor din nou ochii i rmase n ateptare.

    Hmm-hnn! Deci trebuie s-i dau pace, aa-i? Pi, atunci a face mai bine s plec.Spune-mi, fraii ti de la abaie i-ar ngdui unui btrn ca mine s-i trag puin sufletul, la

  • adpostul umbrei?Fratele Francis ddu din cap. i vor da i mncare i ap, adug el ncet, cu buntate.Pelerinul chicoti. Pentru vorbele astea, nainte de-a pleca, o s-i gsesc o lespede care s se

    potriveasc n vrf. Dumnezeu s te aib n paza lui!Dar nu-i nevoie... Protestul rmase nerostit. Fratele Francis l urmri pe btrn ontcind

    cu pai ostenii. Pelerinul umbla printre mormanele de moloz. Se opri din cnd n cnd scerceteze cte-o piatr sau s-o disloce pe alta cu toiagul. Cutarea sigur se va dovedizadarnic, gndi novicele, pentru c nu va face dect s repete propria lui strdanie nceputdis-de-diminea. n cele din urm, socotise c i-ar fi fost mai lesne s drme i s refac oporiune din irul de pietre de sus dect s gseasc o lespede care s se potriveasc formeide clepsidr din vrf. Dar fr ndoial c, pierzndu-i curnd rbdarea, pelerinul avea s-ivad de drum.

    Pn una alta, fratele Francis se odihni. Se rug s-i recapete acea pace interioar, careera i rostul postului inut ntr-un asemenea loc: o ascez total a spiritului pe care, n aceastsolitudine, s poat fi gravate cuvintele judecii asta dac cealalt NemsuratSingurtate, care era Dumnezeu, ntindea a Sa mn s ating propria lui singurtatenensemnat i s aeze la locul ei Chemarea. Crticica, pe care stareul Cheroki i-o lsase nduminica precedent, i slujea drept ndrumar pentru meditaie. Era veche de secole i senumea Libellus Leibo-witz, dei doar o tradiie incert atribuia paternitatea ei lui Beatus nsui.

    Parum equidem te diligebam, Domine, juventute mea; quare doleo nimis... Prea puinTe iubesc eu, Doamne, acum la vremea tinereii mele; de aceea pctuiesc att la aceastvrst necoapt. Zadarnic m-am ndeprtat de Tine pe vremurile acelea...

    Hei! Vino-ncoace! se auzi un strigt de undeva, din dosul movilelor. Fratele Francisridic ochii de pe pagin, dar nu-l vzu pe pelerin. i relu lectura.

    Repugnans tibi, ausus sum quaerere quidquid doc-tius mihi fide, certius spe, autdulcius caritate visum esset. Quis itaque stultior me...

    Hei, biete! se auzi din nou. i-am gsit o piatr, una care sigur are s se potriveasc.Cnd fratele Francis ridic iar ochii, zri toiagul pe care pelerinul l agita n aer pe

    deasupra unei movile, fcndu-i astfel semn s mearg ntr-acolo. Oftnd, reveni cu ochii pepagin.

    O inscrutabilis Scrutator animarum, cui patet omne cor, si me vocaveras, olim a tefugeram. Si autem nunc velis vocare me indignum...

    Din dreptul movilei rsun vocea morocnoas a pelerinului: Bine, atunci f cum vrei. Fac un semn pe piatr i aez un b deasupra. Treaba ta dac

    ncerci ori ba. Mulumesc, spuse novicele n oapt, dar se ndoi c btrnul l auzise. Continu s se

    canoneasc: Libera me, Domine, ab vitiis meis, ut solim tuae voluntatis mihi cupidus sim, et

    vocationis... Gata, am terminat! strig pelerinul. Am nsemnat piatra i locul. S te ajute Cel de Sus

    s-i gseti vocea ct mai grabnic, biete. Olla allay!Curnd dup ce strigtul se stinse, fratele Francis observ c pelerinul se ndeprta cu

    pai ovitori, lund-o pe drumul care ducea spre abaie. Rosti n oapt o bine-cuvntarescurt n urma lui, precum i o rugciune care s-l fereasc de primejdii n cltoria ce-o fcea.

    Dup ce-i regsi solitudinea i pacea, fratele Francis i duse crticica n adpost i-irelu zidirea plin de riscuri, fr ns a catadicsi s vad ce gsise pelerinul. n vreme ce

  • trupul slbit de foame gemea, se ncorda i se ncovoia sub greutatea pietrelor, mintea luirepeta mereu-mereu, ca o main, rugciunea menit a-i ntri credina n vocaia aleas.

    Libere me, Domine, ab vitiis meis... Curete-m Tu, Doamne, de neputina mea,pentru ca numai Voina Ta s-i gseasc loc n inima mea i f s aud chemarea Ta atuncicnd ea va s vin... ut solius tuae voluntatis mihi cupidus sim, et vocationis tuae conscius sidigneris me vocare. Amen. Mntuiete-m Tu, Doamne, de pcatele mele, f ca n inima mea...

    O turm cereasc de nori cumulus, pornit s-i slo-bozeasc umeda binecuvntareasupra munilor, dup ce nelase crunt speranele deertului scorojit de ari, ncepu sacopere soarele i s lase umbre mictoare pe pmntul prjolit, oferind cte-o alinaretrectoare, dar

    binevenit, de dogoarea soarelui. De fiecare dat cnd umbra vreunui nor mtura ruinele,novicele trudea febril pn cnd aceasta disprea, apoi se odihnea, ateptnd urmtorulvltuc de ln alburie care s treac prin dreptul soarelui.

    n cele din urm, fratele Francis descoperi mai mult, din ntmplare piatra aleas depelerin. Tot umblnd tehui de colo-colo, se mpiedic de bul pe care btrnul l nfipsese npmnt ca semn. Se trezi deodat n patru labe, cu privirea aintit la dou inscripii fcute decurnd cu creta, pe o lespede strveche:

    Caracterele erau att de grijuliu trasate nct fratele Francis presupuse pe dat creprezentau simboluri i, dup minute ntregi de mirare n faa lor, rmase tot nelmurit. Oareerau semne magice? Nu, doar btrnul i strigase: Dumnezeu s te aib n paza Lui", iar unvrjitor nu i-ar fi spus aa ceva. Desprinse piatra din morman i o rostogoli. Cnd fcu asta, dela baza grmezii se auzi un huruit slab; zgomotul scos de un bolovan care se rostogolete pe opant. Francis se trase de ndat la o parte, temndu-se de o posibil avalan, dar zgomotulnu se repet. n locul unde fusese nepenit lespedea aleas de pelerin se vedea acum oadncitur neagr, nu prea mare.

    Adnciturile erau adesea locuite.ns aceasta prea s fi fost att de etan astupat de lespede nct, nainte ca fratele

    Francis s-o fi rsturnat, nici mcar un purice n-ar fi putut s ptrund pe lng ea. Cu toateastea, gsi un b i-l vr cu precauie prin deschiztur. Nimic nu-i opuse rezisten. Cnd iddu drumul din mn, bul alunec n gaur i dispru, parc supt de o cavitate subteranmai mare. Atept nelinitit. Dinuntru nu apru nici o trtoare.

    Se ls din nou pe genunchi i, prevztor, mirosi groapa. Cum nu simi miros de animal,ori de pucioas, rostogoli pietricele mrunte nuntru i se ddu mai aproape s asculte.Pietriul se rostogoli o dat, la vreun metru sub deschiztur, apoi i continu micarea n jos,lovi ceva metalic n trecere i n cele din urm se opri undeva, n adnc. Reverberaiazgomotului sugera existena unei deschideri subterane de mrimea unei ncperi.

    Fratele Francis se ridic cu greu n picioare i privi mprejur. Prea s fie singur, ca deobicei, neavnd alt tovar dect vulturul care, plannd n nlimi, l urmrise cu attapersisten n ultima vreme nct i ali semeni de-ai lui i prseau uneori teritoriile devntoare i se apropiau s cerceteze.

    Ddu roat mormanului de moloz, dar nu gsi urme ale vreunei alte gropi. Se coco pe ogrmad alturat i privi printre gene n lungul drumului. Pelerinul se mis-tuise de mult. Peoseaua de odinioar nu se vedea nici o micare, ns l zri n treact pe fratele Alfredtraversnd o mgur, la vreo mil spre rsrit, pornit n cutare de lemn n preajma ermitajuluin care inea Postul. Fratele Alfred era surd bocn. Altceva nu i se art. Francis nu anticipanici un motiv pentru care s rcneasc dup ajutor, ns i se prea o msur de prevedere ssocoteasc dinainte ce roade ar fi dat ipetele, n caz de nevoie. Dup ce scrut atent toatzona, se ddu jos de pe morman. Dect s-i dea duhul strignd, mai bine i-ar pstra suflul

  • pentru a o rupe la goan.Se gndi s pun la loc lespedea pentru a lsa groapa aa cum o gsise, numai c

    pietrele alturate alunecaser puin i ea nu i-ar mai fi gsit locul potrivit n vlmagul acela.Pe de alt parte, spaiul liber din stratul de sus al adpostului su ar fi rmas cscat, iarpelerinul avusese dreptate: dimensiunile lespezii i forma ei sugerau c o va putea folosi.Alung curnd toate ndoielile, ridic piatra cu un icnet i porni, trndu-i picioarele, sprebrlogul lui.

    Lespedea se potrivi de parc ar fi fost de acolo. Lovi cu piciorul s-i probeze rezistena;irul de pietre nu se clinti, cu toate c zdruncintura provocase o dislocare n alt loc, la vreunmetru deprtare. Dei puin terse n timp ce se canonise cu piatra, semnele fcute de pelerinrmseser destul de clare pentru a fi copiate. Folosind un b pe jumtate ars drept stilus, ledesen pe o alt piatr. Poate c, atunci cnd va face turul sptmnal pe la toate sihstriile,stareul Cheroki va fi n stare s-i spun dac semnele aveau vreo noim, fie ca farmec, fie cablestem. Le era interzis tuturor s se team de semne pgne dar, innd seama de greutateaedificiului, novicele era curios s afle mcar ce inscripie sttea deasupra locului n caredormea.

    i continu truda n plin ari, toat dup-amiaza. Un gnd ascuns i reamintea mereude gaur de groapa ispititoare, dar, n acelai timp, nspimnttoare de ecourile pe carele strnise pietriul rostogolindu-se n adncul pmntului. tia c toate ruinele din jur eraufoarte vechi. Mai tia, asta din tradiie, c deveniser cu ncetul nite mormane nefireti depietre din pricina nenumratelor generaii de clugri i de necunoscui aflai n trecere, carecutaser niscaiva pietre ori scotociser dup buci de oel ruginit ce puteau fi gsite doarsfrmnd seciunile mai groase ale coloanelor i planee-lor, extrgnd astfel fiile acelea,plasate, nu se tie cum i de ce, n interiorul lor de oamenii unui secol i ai unei lumi aproapetrecute n uitare. Intervenia uman mai c tersese orice asemnare a ruinelor care, potrivittradiiei, datau dintr-o epoc foarte timpurie cu cldiri de odinioar, dei actualul constructor-ef al abaiei nc era mndru de priceperea cu care descifra i arta, ici i colo, resturile terseale vreunei podele.

    nc se mai putea gsi metal, dar asta numai dac era cineva dispus s sfrme pietrele.Pn i abaia fusese durat din aceste pietre. Francis considera c era o pur nlucire

    s-i nchipuie c secolelor ntregi de zidari i constructori le scpase ceva interesant printreaceste ruine. i totui, nu auzise pe nimeni vorbind vreodat de cldiri cu subsoluri ori cameresubterane. Constructorul-ef, i aduse el aminte ntr-un trziu, afirmase cu mult convingerec, judecnd dup aspect, cldirile din locul acesta fuseser lucrate n prip, lipsindu-lefundaii adnci i fiind aezate pe planee.

    Acum, c adpostul era aproape terminat, fratele Francis se aventur din nou n preajmagurii i rmase cu privirea pierdut la ea; nu reuea s-i scoat din cap convingerea tipic acelui ce locuiete n deert c, oriunde exist un loc ferit de soare, el trebuie s constituieascunziul unei creaturi. Chiar dac gaura era neocupat n acest moment, nu ncpea nici ondoial c pn mine n zori se va strecura nuntru vreo lighioan. Pe de alt parte, gndiFrancis, dac n gaur slluia deja ceva, era mai bine s aib cunotin de ea la vreme dezi dect noaptea. Prin apropiere nu se vedeau dect urmele lui, ale pelerinului i cele lsate delupi.

    Lund iute o hotrre, ncepu s curee resturile i nisipul din gaur. Dup o or de trud,gaura nu se lrgise prea mult, dar bnuiala lui c ea ddea ntr-un pu subteran devenicertitudine.

    Doi bolovani mai mici, pe jumtate ngropai i plasai de o parte i de alta a deschizturii,erau nepenii mpreun de apsarea masei de pietre ngrmdite la gura unui pu; preau

  • blocai ntr-o gtuitur. Dup ce disloc o piatr spre dreapta, vecina ei se rostogoli n stngapn nu mai reui s o mite. Acelai lucru se ntmpl i cnd trase n direcie opus, darcontinu s trag de bolovanii ncuibai.

    Deodat, prghia i scp din strnsoarea minii, fcu un salt n aer, i terse tmpla idispru n cascada de pietre care urm. Lovitura scurt i neateptat l fcu s-i piardechilibrul. O piatr srit din rostogolirea ca de avalan l lovi n spinare i fratele Francis czucu un icnet, netiind dac se prbuete n pu sau nu, dect atunci cnd lovi pmntul cupntecul i se ag de el, mbri-ndu-l. Zgomotul asurzitor al cascadei de pietre se stinseimediat.

    Orbit de praf, Francis rmase ntins, gfind i nendrznind s se mite, att de ascuit iera durerea din spinare. Dup ce-i trase puin sufletul, reui s-i vre o mn pe sub ras iajunse s pipie locul dintre omoplai unde credea c-i plesniser oasele. Locul era dureros iparc-l nepa. Cnd se uit la degete, le vzu umede i nroite de snge. Se mic, dar gemuimediat i rmase locului, fr s mai scoat nici un sunet.

    Se auzi o uoar btaie din aripi. Fratele Francis i arunc privirea n sus, exact la vremepentru a vedea vulturul pregtindu-se s se aeze pe un morman de pietre din apropiere.Pasrea i lu zborul imediat, dar Francis i nchipui c l msurase cu un fel de grij matern,ca o

    cloc ngrijorat. Se rostogoli, ajungnd cu faa n sus. Creaturile negre ale ceruluiformaser deja un stol mare, rotindu-se la o nlime ciudat, nefiresc de mic. Aproapeatingnd movilele. Cnd se mic, stolul se ridic mai sus. Nelund n seam probabilitatea dea avea vreo vertebr fisurat, Francis se ridic de la pmnt, cltinndu-se pe picioare.Decepionat, ntunecata hoard cereasc se ntoarse la mare nlime, slujindu-se de cureniiinvizibili de aer cald, apoi se destrm i se dispers, fiecare pasre relundu-i locul veghii eidinainte. Alternativ ntunecat la Duhul Sfnt a crui sosire era ateptat de Francis, psrilepreau dornice uneori s pogoare pe pmnt n locul Porumbelului; interesul trector pe care i-l artaser n ultima vreme l irita, de aceea, dup ce ddu de prob din umeri, socoti curnd cpiatra ascuit doar l zgriase i-l nvineise.

    Coloana nalt de praf ridicat din locul n care se produsese prbuirea se ndeprta,destrmndu-se ncet n briza care-o purta. Sper s fie vzut de vreunul dintre fraii aflai deveghe n turnurile de observaie i s trimit pe cineva ncoace. La picioarele lui, acolo unde olatur a puului se prbuise, se csca o deschidere de form rectangular. O scar ducea njos, dar numai treptele de sus rmseser nengropate de avalana care rmsese ntr-unechilibru precar vreme de ase secole, ateptnd ajutorul fratelui Francis pentru a-i ncheiacoborrea cu un vuiet asurzitor.

    Pe zidul dintr-o latur a scrii rmsese vizibil o plcu pe jumtate ngropat, purtnd oinscripie nc descifrabil. Strduindu-se s-i aminteasc engleza de dinaintea Potopului,Francis citi n oapt, blbindu-se, urmtoarele cuvinte:

    ADPOST CONTRA CDERILOR DE PULBERI Capacitate maxim: 15 Limite de aprovizionare pentru un singur ocupant: 180 zile; a se mpri la numrul real de

    persoane. Dup intrarea n adpost, verificai nchiderea i etaneitatea Primului Bocaport,activarea electric a scuturilor, pentru ndeprtarea persoanelor contaminate care ar ncerca sptrund, aprinderea luminilor avertizoare de la exterior...

  • Restul rmsese ngropat, dar aceste prime cuvinte i erau de ajuns lui Francis. Pnacum nu vzuse o Cdere de pulberi" i spera ca un asemenea eveniment s-l ocoleasc. Dinvechime nu supravieuise nici o descriere cuprinztoare a monstrului, dar Francis auzisedestule legende. i fcu cruce i se trase napoi de lng intrare. Tradiia susinea c nsuiFericitul Leibowitz dduse piept cu Cderea, iar ea l luase n stpnire vreme de multe luni,pn cnd exorcismul ce nsoise Botezul su alungase dumanul.

    Fratele Francis i imagina o Cdere drept ceva adu-cnd pe jumtate a salamandr,fiindc, potrivit tradiiei, acel lucru se nscuse n Potopul Flcrilor i pe jumtate a duh ru,care le despuia pe fecioare n somn. Oare montrilor de acum nu li se spunea tot copii aiCderii"? Iar faptul c demonul acela era capabil s aduc toate nenorocirile care czuserasupra lui Iov sttea consemnat, chiar dac nu era nc dogm.

    Novicele se holb speriat la tbli. Semnificaia ei i era foarte limpede. n marea luinechibzuin, ptrunsese n culcuul (i se rug s fie prsit) n care nu slluise o singurasemenea creatur ngrozitoare, ci cincisprezece! Bjbi nfrigurat dup sticlua cu ap sfinit.

    2 A spiritu fornicationis,Domine, libera nos.De fulger i de furtunTu, Doamne, pzete-ne pre noiDe npasta cutremurului,Mrite Doamne, pzete-ne pre noi.De cium, foamete, rzboi,Sfinte Doamne, pzete-ne pre noi.De locul nceputului,Tu, Doamne, ferete-ne pre noiDe ploaia de cobalt,O, Doamne, ferete-ne pre nouDe ploaia de stroniu,O, Doamne, pzete-ne pre noiDe cderile de cesiu,Tu, Doamne, ferete-ne pre noiDe blestemul Cderii,Tu, Doamne, pzete-ne pre nouDe naterea de montri,Tu, Doamne, pzete-ne pre noiDe pacostea sluilor,O, Doamne, pzete-ne pre noi.A morte perpetua,Domine, libera nos. Peccatores,te rogamus, audi nos.Pzete-ne n mila Ta,

  • te rugm smerit, auzi-ne.Fie s ne ieri, Doamne,Te rugm smerit, auzi-ne.i adu-ne pe calea adevratei cine,te rogamus, audi nos." Fiecare respiraie gfit veni nsoit de asemenea frnturi de versete din Litania Sfinilor,

    iar fratele Francis i ddu drumul uor pe treptele strvechiului Adpost contra Cderii,neavnd alte arme la ndemn dect apa sfinit i o tor improvizat, fcut din tciuniipstrai din focul din noaptea de dinainte. Ateptase mai bine de-o or sosirea cuiva de laabaie, care s cerceteze ce era cu norul de praf. Dar nu apruse nimeni,

    n condiiile n care nu era grav bolnav i nici nu i se poruncise s se ntoarc la abaie,prsirea locului de veghe, chiar i pentru scurt vreme, ar fi fost considerat drept oabandonare ipso facto a dorinei lui de a dovedi c are vocaia necesar pentru a deveniclugr al Ordinului Albertian al lui Leibowitz. Fratele Francis ar fi preferat moartea, n loculunei asemenea ruini. Prin urmare, trebuia s aleag: ori cerceta nspimnttorul pu naintede rsritul zorilor, ori i petrecea noaptea n culcuul lui, netiind dac lighioana ce seascundea n adpost nu se va trezi cumva la via i va ncepe a hldui prin bezn. Vntorinocturni, lupii i pricinuiser deja destule necazuri, ns ei erau creaturi alctuite doar din carnei snge. Pe cele alctuite din ceva mai puin solid, prefera s le ntlneasc la lumina zilei,dei acum, cnd soarele cobora spre asfinit, n pu nu ptrundeau prea multe raze.

    Molozul care se prvlise n interiorul adpostului formase o movil a crei culme aproapec atingea capul scrilor, iar spaiul ngust dintre pietre i tavan nu-i permitea s treac decttri. i ddu drumul cu picioarele nainte i, din cauza pantei abrupte, se vzu silit s continuetot aa. nfruntnd astfel Necunoscutul, pipi cu picioarele s gseasc puncte de sprijin ngrohoti i, ncetul cu ncetul, reui s coboare. Cnd, ntmpltor, lumina torei mai scdea, seoprea o clip, nclinnd captul aprins n jos i lsa flacra s ling nc o poriune din lemn; nasemenea momente de rgaz, ncerca s calculeze primejdia care-l pndea din jur i dedeasupra. Nu prea avea ce s vad. Se afla ntr-o ncpere subteran, dar cel puin o treimedin volumul ei era ocupat de mormanul de moloz care czuse prin puul scrii. Cascada depietre acoperise ntreaga suprafa a podelei, strivind cteva piese de mobilier, ale cror resturinc se vedeau, i probabil ngropndu-le pe altele cu totul. Zri dulapuri metalice deformatestnd ntr-o rn, acoperite de moloz pn la nlimea taliei. La captul cellalt al camereiexista o u din metal care, judecnd dup ni, se deschidea n afar, dar acum eraimposibil de deschis din cauza avalanei de pietre. nc se puteau descifra literele scrise peu cu vopsea scorojit de vreme:

    BOCAPORT INTERIORMEDIU STERIL ETAN Evident, ncperea n care se gsea nu era dect o anticamer. Dar ceea ce se afla

    dincolo de BOCAPORT INTERIOR rmnea inaccesibil din cauza tonelor de piatr careblocau ua. Mediul era ntr-adevr ETAN, inaccesibil, pentru c alt u nu se zrea.

    Dup ce ajunsese la poalele pantei i se asigurase c n anticamer nu-l pndea nici oprimejdie, novicele porni cu precauie s cerceteze mai ndeaproape ua metalic, slu-jindu-sede lumina torei. Sub literele mari care alctuiau inscripia BOCAPORT INTERIOR, mai era otbli ptruns de rugin:

  • ATENIUNE: Acest bocaport nu trebuie nchis nainte de intrarea tuturor persoanelor saude ndeplinirea tuturor etapelor procedurii de siguran, specificate n Cartea Tehnic CD-Bu-83A. Cnd bocaportul se etaneizeaz, aerul din interiorul adpostului va avea o presiune cu2,0 livre pe ol ptrat mai mare dect nivelul barometric exterior pentru a micora la maximumptrunderea acestuia din urm n interior. Imediat ce este etaneizat, bocaportul va fi deschisautomat de ctre sistemul servomonitor numai cnd va aprea una dintre urmtoarele situaii:(l) radiaia de la exterior scade sub nivelul de pericol; (2) sistemul de purificare a aerului i apeinu mai funcioneaz; (3) rezervele de hran s-au epuizat; (4) sistemul intern de alimentare cuenergie nu mai funcioneaz. Consultai broura CD-Bu-83A pentru instruciuni suplimentare.

    Tblia cu Ateniune" l cam nedumeri pe fratele Francis, dar oricum avea de gnd s se

    poarte cu bgare de seam, aa c nu se atinse de u. Cu dispozitivele miraculoase aleanticilor nu era recomandat s te joci, afirmaie ntrit i confirmat de cuvintele rostite o datcu ultima suflare de nenumrai scormonitori ai trecutului.

    Fratele Francis observ c molozul, aflat n anticamer de secole i secole, avea o culoaremai nchis i o textur mai aspr dect cel care ndurase soarele deertului i zbatereanisipului purtat de vnt. Ajungea o privire fugar ctre pietre pentru a nelege c BocaportulInterior nu fusese blocat de alunecarea de astzi, ci de una care se petrecuse chiar nainte deconstruirea abaiei. Dac Mediul Steril Etan al Adpostului contra Cderilor de Pulbericoninea o Cdere, era de la sine neles c demonul nu deschisese Bocaportul Interior de pevremea Potopului Flcrilor, adic dinainte de Simplificare. i, dac fusese etanat de ua demetal timp de attea veacuri, existau puine motive s se team, i mrturisi Francis, c el vada buzna prin etanare nainte de Ajunul Patilor.

    Tora i pierduse din putere. Fiindc gsise un picior de scaun ferfeniit, l aprinse de laflacra muribund, apoi ncepu s adune fragmente din mobila distrus, cu care s ae un focbunicel, timp n care se gndi la nelesul acelui semn de odinioar:

    ADPOST CONTRA CDERILOR DE PULBERI. Dup cum recunotea fr s se codeasc prea mult, cunotinele lui de englez de

    dinaintea Potopului erau departe de a fi perfecte. ntre punctele lui slabe fusese dintotdeauna imodul cum, n aceast limb, unele substantive modificau nelesul altora. n latin, ca nmajoritatea dialectelor din inut, o construcie de genul servus puer nsemna aproape acelailucru ca i puer servus i chiar n englez biat sclav nsemna sclav biat. Dar similitudinea sencheia aici. nvase cu greu c o expresie precum cruce din piatr nu era totuna cu crucea depiatr i c un dativ posesiv sau de scop, precum mihi ami-cus era exprimat prin mncarepentru cini ori post de santinel. Dar cum se putea explica o apoziie precum adpost contracderilor"? Fratele Francis cltin din cap. Tblia cu Ateniune" de pe Bocaportul Interiorvorbea de hran, ap i aer, i totui astea nu reprezentau necesiti pentru diavolii din Iad.Uneori, engleza de dinaintea Potopului i se prea novicelui mai ameitoare dect AngelologiaIntermediar sau calculul teologic al Sfntului Leslie.

    Fcu focul pe panta movilei de moloz, astfel nct flacra s poat lumina i cele maintunecate cotloane ale anticamerei. Apoi se apuc s cerceteze ce nu fusese acoperit demoloz. Ruinele de deasupra solului deveniser ambiguiti arheologice dup trecerea attorgeneraii de scormonitori n gunoaie, ns de aceast ruin subteran nu se atinsese nici omn, n afar de cea impersonal a dezastrului. Locul prea bntuit de prezenele altorsecole. O east, aflat printre pietre ntr-un col mai ferit, nc mai avea un dinte mbrcat n aur dovedind fr putin de tgad c adpostul nu fusese invadat de nomazi. Incisivul din aur

  • licrea de fiecare dat cnd flcrile se ridicau ceva mai sus.Fratele Francis nimerise de nenumrate ori, prin deert, n preajma vreunui curs de ap

    secat, i vzuse grmjoare de oase umane curate i albindu-se n soare. Nu i se fcea greacu una cu dou i astfel de lucruri erau de ateptat. Prin urmare, nu rmase surprins cndremarc easta ntr-un col al ncperii, ns sticlirea aurului i atrgea mereu privirea n vremece trgea de uile (ncuiate ori nepenite) ale dulapurilor metalice ruginite ori se opintea sdeschid sertarele (de asemenea nepenite) ale unui birou metalic deformat. Biroul se puteadovedi o descoperire nepreuit dac ar fi coninut documente sau vreo crulie-dou, care s fisupravieuit rugurilor turbate ale Secolului Simplificrii. n vreme ce se chinuia s deschidsertarele, focul continu s ard mocnit; la un moment dat, i se pru c easta emite o palidstrlucire proprie. Un asemenea fenomen nu era cu totul ieit din comun, ns n criptamohort fratelui Francis acest lucru i se pru din cale-afar de tulburtor. Mai adun lemnpentru a alimenta focul, se apuc din nou s trag i s zglie de birou i se strdui s ignorernjetul sclipitor al craniului. nc temndu-se de Cderile pe care le simea pndind, Francisi revenise suficient de mult din spaima dintru nceput, ajungnd s priceap c adpostul,ndeosebi biroul i dulapurile, ar putea s fie doldora de relicve bogate, provenind dintr-unsecol pe care lumea hotrse n mod deliberat s-l fac uitat.

    Providena i rezervase o adevrat binecuvntare. Era un noroc nesperat s gseasc oprticic din trecutul care scpase att de ruguri, ct i de prdciunile cuttorilor. Existau,totui, i unele riscuri. Se mai ntmplase ca unii dintre cei ce efectuau spturi pentru abaie,cu ochii roat dup comori, s ias dintr-o groap ducnd triumftori cte-un lucruor ciudat deform cilindric, iar apoi n vreme ce-l curau sau ncercau s-i ghiceasc rostul, s apesepe un buton ori s rsuceasc anapoda vreun reglaj, ncheindu-i conturile cu viaa frajutorul unei lumnri la cap sau al mrturisirii n faa preotului. Nu trecuser nici opt ani decnd Venerabilul Boedullus i scrisese cu deosebit ncntare Luminiei Sale Abatele c micasa expediie descoperise, dup cum se exprima chiar el nsui, rmiele intacte ale uneibaze de lansare pentru rachete intercontinentale, mpreun cu o serie de silozuri subteranefascinante." La abaie, nimeni nu pricepuse ce voise s spun Venerabilul Boedullus prinbaz de lansare pentru rachete intercontinentale", ns Luminia Sa Abatele care pstorea lavremea aceea a poruncit sever c pe viitor anticarii monastici trebuie s ocoleasc asemeneabaze", altfel vor fi excomunicai.

    Fiindc acea scrisoare ctre abate adusese cea din urm veste despre VenerabilulBoedullus, despre membrii expediiei, despre baza de lansare" i ctunul ntemeiat deasupraacelei baze; n prezent, peisajul n care se aflase cndva stucul era mbogit de un lac mare,iar asta mulumit unor pstori care mutaser cursul unui pru, fcnd apa s se acumulezen crater pentru ca turmele lor s aib ce bea la vreme de secet. Cu vreo zece ani n urm, uncltor sosit din prile acelea vorbise despre bogia de pete din lac, dar nu uitase saminteasc de credina pstorilor care vedeau n peti sufletele stenilor i ale exploratorilor irefuzau s pescuiasc din cauza lui Bo'dollos, un pete rpitor uria care pndea din adncuri.

    ...i nici nu vor fi ncepute spturi care au alt scop dect acela s mbogeascMemorabilia", precizase decretul Sfiniei Sale Abatele asta nsemnnd c fratele Francistrebuia s caute doar cri i documente, evitnd obiectele care i se preau interesante.

    n vreme ce se chinuia din rsputeri s deschid sertarele biroului, dintele mbrcat n aurcontinu s sclipeasc ademenitor ctre fratele Francis. Sertarele refuzau s cedeze. n celedin urm, lovi cu piciorul n birou i se ntoarse, uitndu-se urt la craniu: La altceva nu i-aigsit s rnjeti?

    Rnjetul rmase neclintit. Craniul cu dinte mbrcat n aur era tescuit ntre o piatr i ocutie metalic pe jumtate ruginit. Pn la urm, novicele ls biroul n voia soartei i pi

  • atent prin moloz, dorind s vad craniul mai de aproape. Evident, persoana murise imediat,dobort de torentul de pietre i fusese pe jumtate ngropat sub sfrmturi. Doar easta ioasele unui picior rmseser la vedere. Femurul era rupt, iar partea din spate a craniuluistrivit.

    Fratele Francis rosti n oapt o rugciune pentru mori, apoi, cu micri delicate, ridiceasta din locul n care se odihnea i o rsuci, astfel ca ea s rnjeasc spre perete. i, naceeai clip, ochii i czur pe cutia ruginit.

    Arta ca un ghiozdan i sigur slujise pentru a transporta diferite obiecte. Poate c servisemultor scopuri, numai c loviturile primite o deformaser. O desprinse cu atenie dintresfrmturi i o duse mai aproape de foc. ncuietoa-rea prea s fie stricat, iar capacul seblocase din pricina ruginei. Cnd scutur cutia, dinuntrul ei se auzi un zngnit. Binenelesc nu era locul cel mai potrivit pentru a cuta cri ori documente, dar lucru la fel de sigur cutia fusese fcut s se deschid i s se nchid, i coninea probabil informaii pentruMemorabilia. Cu toate acestea, amintindu-i de soarta fratelui Boedullus i a celorlali, o stropicu ap sfinit nainte de a ncerca s o deschid cu fora, astfel c, bocnind cu un bolovan nbalamalele ruginite, se strdui s se poarte cu ea ct se poate de cuviincios.

    n cele din urm, sparse balamalele i capacul se desprinse. Din sertare srir o serie deobiecte mrunte care se mprtiar printre pietre, unele dintre ele imposibil de recuperat dupce se strecuraser prin spaiile goale. Dar la fundul cutiei, sub tvie, descoperi ceva hrtii!Dup ce rosti o scurt rugciune de recunotin, strnse ct de multe nimicuri reui, apoi,dup ce aez capacul la loc, ncepu s urce dealul de moloz ctre casa scrilor i peticul decer, innd strns cutia sub bra.

    Dup bezna din adpost, lumina zilei l orbi. Abia catadicsind s bage de seam csoarele cobora grbit spre asfinit, se apuc pe dat s caute o lespede pe care s verseobiectele din cutie pentru a le examina fr a risca s piard vreunul n nisip.

    Cteva clipe mai trziu, aezat pe o plac de fundaie plin de crpturi, ncepu s scoatbucelele din metal i sticl aflate n sertare. Erau mai toate fleacuri de form tubular, careaveau cte o bucat de srm la fiecare capt. Mai vzuse asemenea lucruri. Muzeul abaieiposeda cteva exemplare, diferite ca dimensiuni, forme i culori. Vzuse cndva pe vrjitorulunui trib pgn de la poalele dealurilor purtnd o salb ceremonial alctuit din astfel deobiecte. Oamenii aceia le considerau poriuni din trupul zeului" numit Machina analytica,venerat drept cel mai nelept dintre zeii lor. Susineau c, nghiind unul dintre respectiveleobiecte, vrjitorul putea deveni infailibil". n acest fel, omul sigur ctiga autoritate n rndulalor si cu condiia s nu nghit unul otrvitor. Nimicurile similare din muzeu erau legate lafel nu alctuind un colier, ci un labirint foarte complicat i dezlnat, pe fundul unei cutii dinmetal prezentat drept: asiu de Radio: ntrebuinare Incert".

    n interiorul recipientului folosit pentru transportul diferitelor obiecte fusese lipit un bileel;substana adeziv devenise pulbere, cerneala se decolorase, iar hrtia devenise att dentunecat la culoare, nct pn i scrisul frumos ar fi fost greu de descifrat, ns cuvintelefuseser caligrafiate n grab. Dup cum sunau, ele preau s fie n englez, ns pn sdescifreze mesajul n prile lui eseniale, fratelui Francis i trebui jumtate de or:

    Carl,Trebuie s prind avionul ctre (indescifrabil) peste douzeci de minute. Pentru numele lui

    Dumnezeu, ai grij de Em pn aflu sigur dac am intrat n rzboi .Te rog! ncearc s-o treci pelista de acces n adpost. Nu-i pot obine un loc la avionul cu care plec. Nu-i spune de ce amtrimis-o cu ldita asta plin cu fleacuri, dar strduiete-te s-o ii acolo pn aflm (indescifrabil)n cel mai ru caz, c nu exist alt soluie.

  • I.E.L. P.S. Sigilez ncuietoarea i aplic inscripia STRICT SECRET pe capac tocmai ca s-o

    determin pe Em s nu umble nuntru. E prima trus de scule care mi-a czut n mn. Bag-o nfietul meu sau f ce vrei cu ea.

    Biletul i se prea o gngveal fr noim fratelui Francis, care n acele clipe era prea

    tulburat pentru a se putea concentra mai mult asupra vreunui element ieit din comun. Dup cepufni dispreuitor fa de mzgliturile greu de citit, Francis ncepu s scoat sertarele pentru aajunge la hrtiile aflate la fundul cutiei. Sertarele erau fixate pe un eafodaj care trebuia s learanjeze n trepte n momentul deschiderii cutiei, ns articulaiile ruginiser i nepeniser,astfel c Francis fu nevoit s le foreze cu o scul de mici dimensiuni, pe care-o gsi ntr-unuidintre compartimentele sub form de tav.

    Dup ce scoase i cea din urm tvi, atinse hrtiile cu pioenie; avea n fa doar omn de documente, ns ele constituiau o comoar, tocmai fiindc scpaser de flcrileflmnde ale Simplificrii n care, nnegrindu-se, pn i scrieri sfinte se scorojiser i setransformaser n fum, n vreme ce mulimile ignorante urlaser i aclamaser asta ca pe untriumf. Se purt cu hrtiile de parc ar fi fost obiecte de cult, ferindu-le de vnt cu vemntul,pentru c toate erau fragile i crpate de trecerea timpului. Vzu un teanc de schie nefinisatei diagrame. Apoi, dou notaii fcute de mn i dou pagini mari, mpturite, precum i ocrulie intitulat Memo.

    nti cercet notiele luate n grab. Erau mzglite de aceeai mn care scrisese ibiletul lipit pe capac, iar stilul se dovedea la fel de cumplit. Jumtate kilogram pastram, anunao noti, una cutie crnai, ase chifle de adus acas pentru Emma. O alta avertiza: S nu uit ridic Formularul 1040, Unchiul Fisc. O alt bucat de hrtie coninea doar cifre aezateunele sub altele, iar din suma lor, ncercuit, se sczuse o alt sum i, n cele din urm,fusese extras un procentaj, urmat de cuvntul drace! Fratele Francis verific socotelile;cu toatec nu reui nicicum s priceap ce reprezentau numerele acelea, aritmetica autorului cu scrisinfect era fr cusur.

    Ct privete crticica numit Memo, o mnui cu pioenie deosebit, fiindc titlul ei i aduseaminte de Memorabilia. nainte de a o deschide, i fcu cruce i rosti n oapt BinecuvntareaTextelor. ns coninutul cruliei l umplu de dezamgire. Sperase s fie tiprit, dar nu gsidect o list de nume, locuri, numere i date, toate scrise de mn. Datele cuprindeau sfrituldeceniului cinci i nceputul deceniului ase, secolul douzeci. Avea o nou confirmare! adpostul provenea din perioada

    crepuscular a Secolului Iluminrii. Fcuse o descoperire cu adevrat important.Una dintre hrtiile de dimensiuni mai mari era rulat foarte strns i ncepu s se destrame

    cnd ncerc s-o desfac; reui s disting cuvintele BILET DE PARTICIPARE CURSE, darnimic altceva. Dup ce o bg napoi n cutie, pentru ca mai trziu s fie restaurat, i ndreptatenia asupra celui de-al doilea document; hrtia era att de sfrmicioas n dreptulndoiturilor, nct nu ndrzni s cerceteze dect o parte, ridicnd pliurile cu atenie i furindprivirea printre ele.

    O schem, aa prea, ns trasat cu linii albe pe hrtie neagr!Se simi din nou strbtut de emoia descoperirii. Fr ndoial c era un plan! iar la

    abaie nu mai exista nici un plan original, ci doar copii fcute n cerneal dup asemeneadocumente. Originalele se decoloraser demult din cauza expunerii prea ndelungate lalumin. Francis nu-i aruncase niciodat ochii pe vreunul, dei vzuse destule reproducerilucrate de mn, astfel c-l recunoscu drept un plan care, chiar dac era ptat i decolorat,

  • rmsese descifrabil dup attea secole datorit ntunericului deplin i umiditii sczute dinadpost. ntoarse documentul pe dos i l cuprinse o sfnt furie. Ce imbecil pngrisenepreuita relicv? Cineva desenase pe dosul lui forme geometrice fr noim i fee deanimale cu expresii puerile. Ce vandal nechibzuit...

    Dup o clip de meditaie, suprarea i trecu. Pe vremea cnd se petrecuse acea fapt,schemele fuseser la fel de obinuite ca i blriile, iar vinovatul era chiar proprietarul cutiei.Feri desenul de soare cu propria-i umbr i ncerc s-l desfac mai mult. n colul din dreapta,jos,

    CANTIC PENTRU LEIBOWITZ 45era imprimat un dreptunghi care coninea, scrise cu litere de tipar, diferite titluri, date,

    numrul patentului", numere de avizare i nume. i plimb ochii n josul listei pn gsi:CIRCUIT PROIECTAT DE: Leibowitz, I. E."

    Strnse din pleoape i cltin din cap pn avu impresia c ncepe s-i vjie. Apoi semai uit o dat. Pe hrtie se vedea clar:

    CIRCUIT PROIECTAT DE: Leibowitz, I. E. ntoarse hrtia pe dos. Printre figurile geometrice i schiele copilreti, ieea n eviden

    un formular tampilat cu cerneal purpurie: ACEST DOSAR SE NAINTEAZ CTRE: VERIF............................ FABRIC........................... PROIECTAT I.E. Leibowitz ING............................... ARMATA.......................... Numele aprea cu un scris cite i feminin, nu azvrlit pe pagin precum celelalte notaii.

    Se uit iar la semntura prin iniiale de pe biletul din capacul cutiei: I. E. L. apoi la CIRCUITPROIECTAT DE..." Aceleai iniiale apreau n toate notiele.

    Avuseser loc discuii aprinse, toate lipsite de dovezi, pentru a se stabili dac, n cazulcanonizrii sale, fondatorul beatificat al Ordinului ar trebui s primeasc numele de SfntulIsaac sau Sfntul Edward. Unii se pronunau chiar pentru Sfntul Leibowitz, considerndu-l celmai potrivit, fiindc pn n prezent toate referirile la Beatus se fcuser folosind numele defamilie.

    Beate Leibowitz, ora pro me! opti fratele Francis. Minile i tremurau att deincontrolabil, nct exista primejdia s vatme fragilele documente.

    Descoperise relicve aparinnd Sfntului.Adevrat, Noua Rom nu-l proclamase nc sfnt pe Leibowitz, ns fratele Francis era

    att de convins c aa se va ntmpla, nct i luase libertatea s adauge: Sancte Leibowitz,ora pro me!

    Nu mai fcu risip de logic pentru a trage concluzia ce i se prea clar: nsui Cerul idduse un semn privind chemarea sa ctre credin. Gsise acel lucru pentru care fusesetrimis n deert, aa interpret el lucrurile. Avea chemarea pentru a deveni clugr devotat alOrdinului.

    Fcnd uitate vorbele abatelui care le atrsese atenia s nu se atepte ca vocaia sapar n mod spectaculos ori miraculos, novicele ngenunche pe nisip s ridice o rug derecunotin i s ofere cteva zeci de rugciuni din rozariu inteniilor btrnului pelerin care i

  • artase piatra de deasupra adpostului. S te ajute Cel de Sus s-i gseti Vocea ct maigrabnic, biete, i spusese rtcitorul. Pn n aceast clip nu-i dduse seama c pelerinulavusese n vedere cuvntul Voce cu liter mare.

    Ut solius tuae voluntatis mihi cupidus sim, et voca-tionis tuae conscius, si digneris mevocare...

    Rmnea doar ca abatele s judece dac vocea" lui era rezultatul ntmplrii ori al cauzeii efectului. Doar Promotor Fidei va hotr dac Leibowitz" era un nume neobinuit nainte dePotopul Flcrii, i dac I. E. putea s nsemne la fel de bine Ichabor Ebenezer" sau IsaacEdward." Pentru Francis nu exista dect o soluie.

    Dinspre abaia aflat n deprtare rsunar trei bti de clopot care traversar deertul,urmate de o pauz, apoi se auzir nou bti.

    Angelus Domini nuntiavit Mariae, rspunse cuminte novicele, ridicnd n acelai timpochii i constatnd cu surprindere c soarele devenise o elips umflat, de culoare stacojie,care atinsese deja orizontul spre apus. Bariera de pietre din jurul brlogului rmseseneterminat.

    De ndat ce sfri de spus rugciunea, vr grbit documentele n cutia veche i ruginit.Chemarea primit din Ceruri nu nsemna i darul de a mblnzi fiarele pustiei ori de a faceprieteug cu lupii flmnzi.

    Cnd se stinse pn i ultima gean a crepusculului i aprur stelele, adpostul era

    ntrit pe msura puterilor lui; doar ncercrile de peste noapte aveau s dovedeasc dacputea s-i in pe lupi la distan. Nu mai avea mult de ateptat. Auzise deja cteva urletedinspre apus. Aprinse i focul, dar dincolo de cercul de lumin aruncat de el nu vedea att cts poat strnge poria zilnic de fructe purpurii de cactus singura surs de hran cuexcepia duminicilor, cnd, de la abaie, dup ce trecea preotul cu Sfnta cuminectur, i setrimitea o mn de boabe uscate de porumb. Regula privind veghea Postului Mare nu era chiaratt de sever precum se aplica. Aa cum era pus n practic, regula aducea a post negru.

    n seara asta ns, chinurile pricinuite de foame erau mai puin suprtoare dect dorinagreu de nfrnat de a da fuga pn la abaie s duc vestea privind descoperirea fcut. Dacar proceda astfel, ar nsemna s renune la vocaie chiar nainte ca ea s se fi nstpnit n fiinalui; fie c avea chemare, fie c nu, trebuia s rmn aici pe toat durata Postului, s-icontinue veghea ca i cum nu s-ar fi ntmplat nimic extraordinar.

    Stnd vistor n preajma focului, scrut bezna n direcia Adpostului contra Cderilor dePulberi i ncerc s vad cu ochiul minii o basilic impuntoare ridicndu-se exact n acel loc.nchipuirea i ddea un sentiment plcut, dar era greu de imaginat c cineva ar alege aceastporiune de deert uitat drept centru al unei viitoare dioceze. Dac nu o basilic, mcar obiseric mai mrunt Biserica Sfntul Leibowitz din Pustie nconjurat de o grdin i unzid, cu un altar al Sfntului care s atrag dinspre nord fluvii de pelerini cu legturi de pnz njurul coapselor. Printele" Francis din Utah ar ndruma pelerinii ntr-un tur al ruinelor, chiar prinBocaportul Doi" n splendorile Mediului Steril Etan", prin catacombele Potopului flcriiunde... unde... ei bine, dup aceea va ine o slujb pentru ei la piatra altarului, care va conine orelicv aparinnd sfntului care d numele bisericii un petec din pnz de sac? fire dinfunia clului? buci de unghii culese de pe fundul cutiei ruginite? ori poate acel BILET DEPARTICIPARE CURSE. Imaginile se stinser. Fratele Francis avea puine anse s ajungpreot nefiind un ordin de misionari, Fraii lui Leibowitz aveau nevoie doar de o mn depreoi pentru abaie i pentru cele cteva comuniti mrunte de clugri aflai n alte locuri. Pede alt parte, Sfntul" era deocamdat doar Fericit i nu va fi declarat niciodat sfnt n mod

  • oficial dect dac mai fcea cteva miracole convingtoare pentru a-i susine beatificarea,care nu avea caracter definitiv precum canonizarea, dei le ngduia clugrilor OrdinuluiLeibowitz s-i venereze fondatorul i patronul n afara Liturghiilor i a serviciului religiosobinuit. Catedrala nchipuit se micor pn ajunse o biseric oarecare, de la margine dedrum, iar fluviul de pelerini sec, devenind un izvora. Noua Rom avea alte probleme maiimportante de rezolvat, cum ar fi, de pild, petiia privind definirea oficial a chestiunii DarurilorDivine ale Sfintei Fecioare, fiindc Dominicanii susineau c Imaculata Concepie nupresupunea doar graie luntric, dar i faptul c Binecuvntata Mam avusese puteri divinecare erau i acelea ale Evei nainte de Pcat; unii teologi aparinnd altor Ordine, deirecunoteau c aceasta e o ntmplare fericit, refuzau s admit c exact aa stteau lucrurilei susineau c o fiin" ar putea fi curat dintru nceput", dar nu neaprat nzestrat cu daruridivine. Dominicanii se nclinau n faa ideii, ns afirmau c aceast credin fusesedintotdeauna inclus de la sine n alte dogme la fel ca i Adormirea Maicii Domnului(nemurire divin) i Aprarea de Pcat (presupunnd integritatea divin) i multe alte exemple.Dup cum se vedea, strduindu-se s rezolve polemica, Noua Rom lsase dosarulcanonizrii lui Leibowitz s se acopere de praf de pe un raft.

    Mulumindu-se i cu un altar mic al Fericitului, plus un firicel de pelerini, fratele Francisncepu s moie. Cnd se trezi, din foc nu mai rmseser dect tciuni licrind roiatic. Cevaprea anapoda. Era chiar singur? i ncord privirea ctre ntunericul atoateeuprinztor.

    De dincolo de stratul de crbuni, licrir ctre el ochii unui lup negru.Francis scoase un ipt i se adposti n grab mare.iptul, hotr el n vreme ce tremura n brlogul durat din pietre i mrcini, reprezentase

    o nclcare fr de voie a legii tcerii. Rmase ntins la pmnt, strngnd cutia metalic lapiept i rugndu-se ca zilele Postului Mare s treac iute, timp n care prin jurul adpostului seauzeau pai mruni zgrepnnd rn.

    3 ...iar apoi, Printe, aproape c-am luat pinea i brnza. Dar nu le-ai primit, aa e? Nu. Atunci n-ai pctuit cu fapta. Dar le voiam att de mult nct m simeam n stare s le gust. Cu voie? Ai simit c dorina pornea din adncul sufletului? Nu. Ai ncercat s o alungi. Sigur. Deci nici cu gndul n-ai fptuit pcatul lcomiei. Atunci de ce mi te spovedeti? Fiindc mi-am pierdut cumptul i l-am stropit pe btrn cu ap sfinit. Ce-ai fcut? De ce?mbrcat cu stola obinuit, printele Cheroki privi fix profilul penitentului care sttea

    ngenuncheat n deertul prjolit de soare; se ntreba cum de era posibil ca un asemenea tnr(nu deosebit de inteligent, dup cte i putea da el seama) s gseasc prilejul de a pctuichiar aflndu-se cu desvrire izolat n pustietatea asta, departe de orice pricini de supraresau surse de ispit. Aici, un biat ca acesta n-ar prea avea cum s pctuiasc, mai ales dacnu are la el dect un rozariu, o bucic de cremene, un cuita i o carte de rugciuni. Celpuin aa socotea printele Cheroki. Confesiunea aceasta i rpea prea mult timp; sper ca

  • biatul s isprveasc mai curnd. Artrita l supra iar, ns din cauza Sfintei mprtanii depe msua portabil pe care de obicei o cra dup el cnd i fcea rondul, prefera s rmnn picioare ori s ngenuncheze alturi de penitent. Aprinsese o lumnare n faa recipientului ncare inea azima de grijanie, dar n lumina orbitoare a soarelui flacra trecea neobservat, iar opal de vnt ar fi putut s-o sting fr ca el s-i dea mcar seama.

    Dar exorcismul e ngduit n vremurile acestea fr nici o aprobare expres din parteaunei autoriti superioare. Ce mrturiseti faptul c i-ai pierdut cumptul?

    i asta. Pe cine te-ai suprat? Pe btrn sau pe tine nsui fiindc erai ct pe ce s iei

    mncarea? N... nu tiu precis. Pi, hotrte-te, l ndemn nerbdtor printele Cheroki. Ori i gseti vin, ori nu. mi gsesc vin. Pentru ce? ntreb Cheroki, oftnd. Pentru c-am pngrit apa sfinit ntr-un acces de furie. Pngrit?" N-ai avut nici un motiv s bnuieti o influen diavoleasc? Pur i simplu

    te-ai nfuriat i l-ai stropit cu ea? Ca i cum i-ai fi azvrlit cerneal n ochi?Percepnd sarcasmul preotului, novicele se frmnt i ovi cu rspunsul. Fratelui

    Francis i era ntotdeauna greu s se mrturiseasc. Nu gsea cuvintele potrivite pentru a-idescrie faptele pctoase, iar cnd ncerca s-i aminteasc motivele care-l ndemnaser scad n greeal devenea neajutorat i patetic. Adevrat, nici preotul nu-i srea n ajutorntrebndu-l de-a dreptul dac a pctuit ori nu cu toate c alt ieire nu exista.

    Cred c am uitat de mine pentru o. clip, spuse el ntr-un sfrit.Cheroki deschise gura, cu gnd s cear lmuriri suplimentare, dar se rzgndi imediat. neleg. Ce altceva mai ai de mrturisit? Gnduri lacome, spuse Francis dup ce se gndi puin.Preotul oft. Credeam c-am ncheiat cu asta. Sau ai mai pctuit o dat? Ieri. Printe, am vzut o oprl. Era vrgat n albastru i galben i avea nite copane

    divine groase ct degetul mare i durdulii, iar eu mi-am adus aminte c au gust d,e pui cndsunt rumenite bine i pielea devine crocant i...

    Bine, bine, l ntrerupse preotul. Pe chipul lui mbtrnit trecu doar o umbr de dezgust.La urma-urmei, biatul acesta sttuse mult vreme n soarele nemilos.

    Te-ai complcut n aceste gnduri? N-ai ncercat s alungi ispita?Francis roi. Am ncercat s-o prind. Mi-a scpat. Aa, deci n-ai pctuit doar cu gndul... ci i cu fapta. Numai o dat? Pi, da... doar att. Clar, prin gnd i fapt, voind cu bun tiin s mnnci carne n Postul Mare. Te rog

    s te exprimi ct poi de limpede. Credeam c i-ai cercetat contiina cum se cuvine. Mai ai demrturisit i altele?

    Destule.Preotul se crisp. Trebuia s viziteze i alte locuri de sihstrie; avea mult de mers clare

    prin ari, iar genunchii l dureau deja. Continu, te rog, ct poi de repede, spuse el cu un oftat. Necurenie, o dat. Cu gndul, cu vorba ori cu fapta? Pi, a venit vedenia aceea, iar ea...

  • Vedenie? A, noaptea? Dormeai? Da, dar... Atunci de ce mrturiseti asta? Pentru ce-a fost dup aceea. Cnd anume? Dup ce te-ai trezit? Da. Mi-a rmas gndul la ea. Mi-am imaginat-o din nou. Bine, gnduri de preacurvie, ai greit cu bun tiin. Acum te cieti? Ce altceva mai ai

    de spus?Toate acestea erau n firea lucrurilor i printele Cheroki le auzise de att de multe ori

    mrturisite de postulani dup postulani i novici dup novici, nct acum fratele Francis ar fiputut mcar s-i strige de-a dreptul auto-acuzaiile una, dou, trei n bun rnduial, fr smai fie nevoie s-l mboldeasc si ndemne la fiecare pas. Francis prea s ntmpine greutin a-i formula gndurile; preotul se art rbdtor.

    Cred c mi-am gsit chemarea, Printe, numai c... Francis i linse buzele crpate deuscciune i rmase cu privirea pironit la un gndac aflat pe o piatr.

    O, chiar aa? ntreb Cheroki fr nici o inflexiune n glas. Da, aa cred, Printe, dar poate fi considerat un pcat dac, atunci cnd am simit asta

    pentru prima oar, am privit cam cu dispre la scris? Aa s fie?Cheroki clipi nedumerit. Scris? Chemare? Ce era cu ntrebarea asta? Studie vreme de

    cteva clipe expresia de seriozitate de pe chipul novicelui, apoi se ncrunt. Tu i fratele Alfred v-ai scris bileele? ntreb el amenintor. A, nu, Printe! Atunci despre al cui scris vorbeti? Al Fericitului Leibowitz.Cheroki rmase pe gnduri. Oare prin colecia de documente de odinioar a abaiei exista

    vreun manuscris scris personal de fondatorul Ordinului? Vreun exemplar original, mcar?Dup ce cuget un moment, socoti c exista; da, erau cteva petice rmase, pstrate ns cumare grij sub cheie.

    Te referi la ceva ntmplat la abaie? nainte de venirea ta aici? Nu, Printe. S-a ntmplat chiar acolo. Fcu un semn din cap ctre stnga. Trei movile

    mai ncolo, n preajma acelui cactus nalt. i spui c asta are vreo legtur cu chemarea ta? D-dda, dar... Pi bineneles, rosti Cheroki tios, nici NU E POSIBIL s ncerci a spune c... ai primit

    de la Fericitul Leibowitz, care e mort, ia s vedem, de ase sute de ani, o invitaie scris demna lui pentru a depune jurmintele solemne? Iart-m, dar aa am neles eu vorbele tale.

    Pi, cam aa stau lucrurile, Printe.Cheroki ddea s spumege. Dndu-i seama de primejdie, fratele Francis scoase din

    mnec un petec de hrtie i i-l nmn preotului. Devenise pergamentoas din pricinavechimii i era ptat. Cerneala se decolorase.

    Jumtate kilogram pastram, pronun printele Cheroki, zbovind asupra unora dintrecuvintele necunoscute, una cutie crnai, ase chifle de adus acas pentru Emma. l intui cuprivirea pe fratele Francis. Cine a scris astea?

    Francis i povesti.Cheroki czu pe gnduri. Nu poi s te confesezi cum se cuvine n starea asta. i nici eu n-a proceda corect

    absolvindu-te de pcate, atta vreme ct nu eti n toate minile. Vzndu-L pe Francis cum sechircete ndurerat, preotul l atinse ncurajator pe umr. Nu te ngrijora, fiule, o s discutm pe

  • ndelete dup ce te faci bine. O s-i ascult confesiunea alt dat. Deocamdat... Agitat, arunco privire la vasul n care se afla cuminectura. A vrea s-i strngi lucrurile i s te ntorcinentrziat la abaie.

    Printe, dar eu... i poruncesc, spuse preotul ferm, s te-ntorci nentrziat la abaie. D-dda, Printe. Acum nu te voi absolvi de pcate, ns ai putea face un gest de pocin bineprimit

    nlnd douzeci de rugi drept peniten. Doreti s te binecuvntez?Novicele ddu aprobator din cap, luptndu-se s-i stvileasc lacrimile. Preotul l

    binecuvnt, se ridic, fcu o plecciune n faa Sfintei cuminecturi, lu vasul din aur i-l legla loc de lanul din jurul gtului. Dup ce vr lumnarea n buzunar, plie masa i o fix cu ocurelu n spatele eii, nclin capul cu un aer solemn ctre Francis, apoi nclec pe iapa luii porni s-i termine turul locurilor de post ale altor frai. Francis se aez pe nisip i plnse.

    Ar fi fost mai simplu dac l-ar fi convins pe preot s coboare n cript pentru a-i artacamera, dac ar fi ndrznit s-i pun n fa cutia i coninutul ei, precum i semnul fcut depelerin pe piatr. ns preotul ducea cu sine mprtania i nimic nu l-ar fi nduplecat sptrund ntr-un subsol plin cu pietre, cobornd pe palme i genunchi, ori s rscoleasc princutia veche i s se vre n dispute arheologice. Francis socotea c, evitnd s-l invite,procedase cum era mai bine. Atta vreme ct mai avea n vas o singur Cuminectur, secuvenea ca vizita lui Cheroki s rmn solemn; dup ce vasul se golea, poate c preotul ar fifost dispus s asculte totul cu un aer mai prietenesc. Novicele nu-l putea nvinovi pe printeleCheroki c se pripise trgnd concluzia c i ieise din mini. Era, ntr-adevr, niel ameit desoare i se blbise destul de mult. Dup veghea menit a le pune la ncercare chemarea,muli novici se ntorseser la abaie cu minile rtcite.

    Nu avea de ales; trebuia s dea ascultare poruncii de a se ntoarce.Merse pn la adpost i arunc o ultim privire nuntru, s se asigure c era cu adevrat

    acolo, apoi se duse pentru a lua cutia. n momentul cnd o pusese deja n desag i sepregtea s plece, spre sud-est apru dra de colb anunnd sosirea celui care aduceaprovizia de ap i porumb de la abaie. Fratele Francis hotr s atepte hrana nainte de aporni n lungul drum spre cas.

    n faa vltucului de praf aprur trei mgari i un clugr. Mgarul din frunte sempleticea sub povara fratelui Fingo. n ciuda glugii, Francis l recunoscu pe ajutorul de buctardup umerii czui i dup picioarele proase care erau att de lungi nct, blbnindu-se deo parte i de alta a coastelor mgarului, aproape c se trau pe pmnt. Animalele careveneau n urma lui aveau n spinare sculei cu porumb i desagi cu ap.

    Hai, uti uti, purcelu! Uti, uti! striga Fingo, inndu-i palmele plnie la gur i lansndchemarea pentru porci pe deasupra ruinelor, de parc nu l-ar fi vzut pe Francis ateptnd lamarginea drumului. Hai, uti uti, godac! A, aici mi-erai, Francisco! Te luasem drept o grmjoarde oscioare. Hai, c trebuie s te-ngrm pentru lupi. Mic-te odat, servete-te cu lturile deduminic. Cum i merge ca sihastru? Crezi c-o s faci carier din asta? Bag de seam, doar odesag cu ap i un scule cu porumb. i ai grij la copitele Maliciei; e-n clduri i are chef dejoac i-a tras una lui Alfred, zdranc! drept n rotul. Fii atent cu ea! Fratele Fingo i mpinsegluga pe spate i chicoti nveselit vzndu-i pe novice i pe mgri cutndu-i o poziiefavorabil. Fingo era fr nici o ndoial cel mai urt om din ci existaser vreodat i, cndrdea, gingiile diforme i rozalii, precum i dinii uriai, de diferite culori, nu adugau nimicfarmecului pe care-l avea; era un slut, ns unul care cu greu putea fi numit drept monstruos;aceasta era structura ereditar n inutul Minnesota, de unde venea, structur care produceachelirea i o distribuie inegal a melaninei, astfel c pielea clugrului deirat era o peticeal

  • de rubiniu ca ficatul de vit cu pete ciocolatii pe un fond de albinos. Cu toate acestea, buna luidispoziie reuea s compenseze n asemenea msur sluenia nfirii lui, nct cel care-lprivea o uita de ndat, iar dup o ndelungat convieuire, petele purtate de fratele Fingopreau fireti ca i acelea ale unui ponei trcat. Ceea ce ar putut prea hidos, dac ar fi fost unom posomort, reuea s devin la fel de decorativ precum obrazul dat cu chinoroz al unuimscrici druit de natur cu o veselie molipsitoare. Ca meseria, era cioplitor n lemn i deobicei lucra n atelierul dulgherilor. Numai c un incident provocat de trufia lui, legat de chipulFericitului Leibowitz pe care i se ngduise s-l sculpteze, l fcuse pe abate s dea poruncde mutare la buctrie pn va face dovada umilinei sale. ntre timp, chipul Fericitului ateptan atelier, pe jumtate sculptat.

    Zmbetul se stinse pe faa lui Fingo dup ce vzu trsturile fratelui Francis, caredescrca grunele i apa de pe spinarea mgriei nrvae.

    Biete, ari ca o oaie bolnav de glbeaz, i spuse el penitentului. Care-i baiul? Iarmocnete furia n printele Cheroki?

    Fratele Francis cltin din cap. Nu mi-am dat seama. Atunci ce s-a ntmplat? Chiar eti bolnav? Mi-a poruncit s m ntorc la abaie. Ceee? Fingo i azvrli un picior pros peste greabnul mgarului i-i ddu drumul la

    pmnt. Uria cum era, se aplec asupra fratelui Francis i-i ls mna grea pe umrul lui,apoi l privi cercettor n ochi. Ce-ai pit, ai glbinare?

    Nu. Socotete c-s... i Francis se btu cu degetul n tmpl, ridicnd n acelai timp dinumeri.

    Fingo pufni n rs. Ei, na, pi e adevrat, doar tiam cu toii treaba asta. De ce te trimite ndrt?Francis arunc o privire ctre cutia de lng picioare. Am gsit cteva lucruri care au aparinut Fericitului Leibowitz. Am nceput s-i

    povestesc, dar nu m-a crezut. Nici nu m-a lsat s-i explic. A... Ce zici c-ai gsit? Fingo zmbi nencreztor, apoi se ls pe genunchi i deschise

    cutia, n timp ce novicele l urmrea iritat. Clugrul rostogoli cu degetul cilindrii mustcioiaflai n sertare i fluier ncetior: Farmece pgne, nu-i aa? Sunt vechi, Francisco, chiar c-svechi. Arunc o privire la biletul de pe capac. Ce-i cu gngveala asta? ntreb el, uitndu-seprintre gene la nefericitul, novice.

    Englez de dinaintea Potopului. N-am studiat-o niciodat, nu tiu dect ce se cnt la cor. A fost scris chiar de Fericitul. sta? Fratele Fingo i lu ochii de la bilet i se uit la Francis, apoi din nou la bilet.

    Cltin hotrt din cap, trnti capacul cutiei i se ridic. Zmbetul deveni forat. Poate aredreptate Printele. F bine i ntoarce-te, dar roag-l pe fratele farmacist s-i pregteasc ofiertur din aceea special, de ciuperci nebune. Suferi de fierbineal, frate.

    Tot ce se poate, spuse Francis ridicnd din umeri. Unde-ai gsit chestiile astea?Novicele i art cu degetul. n partea aceea, la cteva mormane mai ncolo. Am mutat cteva pietre. Era o tasare de

    teren i am gsit un subsol. Du-te s vezi cu ochii ti.Fingo cltin din cap. Mai am cale lung de btut.Francis lu cutia de jos i porni spre abaie, n vreme ce Fingo se ntoarse la mgarii lui,

  • ns dup ce parcurse civa pai, se opri i strig: Frate Peticil, chiar nu-i poi ngdui dou minute? Poate c da, rspunse Fingo. De ce? Du-te pn acolo i arunc o privire n groap. La ce bun? Ca s-i poi spune Printelui Cheroki dac e tot acolo.Fingo rmase cu un picior petrecut peste spinarea mgarului. Ha! fcu el. i trase piciorul napoi. Bine. Dac n-o fi acolo, o s-i spun eu cteva.Francis l urmri pe lunganul Fingo pn ce dispru dup movile; apoi se ntoarse i porni

    trindu-i picioarele pe drumul lung i plin de praf care ducea spre abaie, mestecnd dinboabele de porumb, apoi lund cte o gur de ap din desag. Cnd i cnd arunca priviripeste umr. Fingo dispru mai mult de dou minute. Fratele Francis nu se mai uit s-l vadaprnd din nou, dar deodat auzi un urlet venind dinspre ruine. Se rsuci pe clcie. Distinsesilueta cioplitorului n lemn stnd pe coama unei movile. Fcea semne largi din brae i ddeaputernic din cap n semn de aprobare. Francis rspunse salutului, apoi, cu pai ostenii, lu dinnou drumul n piept.

    Cele dou sptmni de post aproape negru i cereau tributul. Dup dou sau trei mile,Francis ncepu s se clatine pe picioare. Cnd mai avea doar o mil pn la abaie, lein pemarginea drumului. Abia spre sear, ntorcndu-se din turul su, Cheroki l observ zcndacolo, desclec n grab i-i ddu cu ap pe fa, pn cnd Francis se dezmetici. Cheroki sentlnise cu Fingo i mgarii lui pe drumul de ntoarcere i se oprise o clip s asculte relatareaacestuia care confirma descoperirea fcut de fratele Francis. Dei nu era pregtit s accepteideea c Francis gsise ceva de importan covritoare, preotul regret intolerana pe care odovedise mai devreme fa de el. Observnd cutia zcnd n apropiere i coninutul ei rsfiratn mijlocul drumului, arunc un ochi la bileelul de pe capac, apoi la Francis care sttea caprostit lng un an. Cheroki se gndi c ar fi fost mai bine dac ar fi luat boscorodelile de maidevreme ale biatului drept rod al unei imaginaii bogate, iar nu semne de nebunie sau delir.Nu vizitase cripta i nici nu examinase cu atenie coninutul cutiei, ns era vdit c biatulinterpretase mai curnd anapoda evenimente reale dect mrturisise halucinaii.

    i poi ncheia confesiunea imediat ce ajungem la abaie, i se adres cu blndeenovicelui, ajutndu-l s urce n a, la spatele lui. Cred c te pot absolvi de pcate, dac nu maistrui atta asupra mesajelor personale primite de la sfini. Ei, ce zici?

    n acele momente, fratele Francis era prea vlguit ca s mai struie n ceva. 4 Ai procedat cu nelepciune, mormi ntr-un sfrit abatele. De vreo cinci minute pea

    rar ncoace i ncolo prin biroul su, iar pe faa mare i zbrcit, cu trsturi rneti, avea oexpresie preocupat, n vreme ce printele Cheroki edea agitat pe marginea unui scaun. Lafel ca i superiorul su care-l convocase, Cheroki nu scosese nici o vorb de cnd intrase nncpere, de aceea tresri cnd abatele Arkos rupse tcerea pe neateptate.

    Ai procedat cu nelepciune, repet abatele, oprin-du-se n mijlocul camerei imsurndu-l printre gene pe stare, care ncepuse s se mai calmeze. Era aproape miezulnopii i Arkos se pregtea s se retrag pentru a dormi o or sau dou nainte de Utrenie iSlujba de diminea. nc ud i cu prul n dezordine dup recenta cufundare n butoiul cu apunde-i fcuse baia obinuit, i amintea lui Cheroki de un urs-pricolici preschimbat n om doarpe jumtate. Purta o rob din blan de coiot i singurul semn al funciei sale era numai crucea

  • mare, cuibrit n crlionii bogai de pe piept, care reflecta plpirea lumnrii ori de cte orii ntorcea trupul spre birou. Prul ud care-i atrna pe frunte, barba scurt i epoas imbrcmintea din blan de coiot l fceau s semene mai curnd a cpetenie militar, ncncordat i reinndu-i furia de dup un ultim asalt, dect a preot. Avnd drept strmoi baronidin Denver, printele Cheroki simea ndemnul de a se purta curtenitor fa de oamenii careaveau caliti oficiale, de a se adresa politicos celor ce purtau nsemnele puterii i nu-ingduia s priveasc mai atent omul cruia i fuseser ncredinate, urmnd, n aceastprivin, obiceiurile curtene nstpnite de veacuri. Prin urmare, printele Cheroki pstrasedintotdeauna o distan cordial i oficial fa de funcia, inelul i crucea purtate de abatelesu, ns i permitea s asocieze toate acestea ct mai puin cu Arkos, omul. n condiiile deacum, i era cam greu s procedeze astfel, ntruct Cuvioia Sa Printele Abate abia ieise dinbaie i lipia prin birou cu picioarele descule. Se vedea ct de colo c abatele i retezase obttur i tiase prea adnc; unul dintre degetele mari era plin de snge. Cheroki se strduis nu bage de seam, ns se simea tare stnjenit.

    tii despre ce vorbesc, nu? mri nerbdtor Arkos.Cheroki ezit. Printe Abate, n-ai vrea s fii mai explicit asta n caz c are vreo legtur cu lucruri

    pe care le-a fi putut afla doar din mrturisirea lui? H? Aha! M-am lsat prad furiei! I-ai ascultat mrturisirea, asta-mi ieise cu totul din

    minte. Ei bine, f-l s mrturiseasc din nou, ca s poi vorbi i tu, dei Dumnezeu mi-e martor,istoria a fcut nconjurul abaiei. Nu, nu-l lua acum la ntrebri. O s-i spun eu, iar tu nu-mirspunzi dac ai aflat asta sub pecetea jurmntului.

    Ai vzut materialele astea? Abatele Arkos fcu un semn spre biroul su unde fusese golitconinutul cutiei spre examinare.

    Cheroki ddu rar din cap: I-au czut pe jos pe marginea drumului cnd a leinat. L-am ajutat s le adune, dar nu

    m-am uitat prea atent la ele. Ei, tii ce susine c sunt?Printele Cheroki se uit n alt parte. Pru s nici nu fi auzit ntrebarea. Bine, bine, mri abatele, n-are importan ce susine el. Doar uit-te mai atent la ele i

    spune-mi ce crezi tu c reprezint.Apropiindu-se de birou, Cheroki se aplec i privi cercettor hrtiile, ridicndu-le una cte

    una, n vreme ce abatele continu s peasc i s vorbeasc, aparent ctre preot, dar maimult ctre sine:

    E imposibil! Ai fcut lucrul cel mai potrivit tri-mindu-l napoi, nainte s descopere ialtceva. Dar bineneles c nu sta-i lucrul cel mai grav. Nenorocirea e biguiala despre btrn.Se ngroa gluma. Nu cred c exist ceva care s fac mai mult ru Fericitului dect oavalan ntreag de aa-zise miracole." A, cteva ntmplri, acolo, mai merg! Trebuieclarificat dac intervenia Fericitului poate s se petreac, producnd miracole, nainte decanonizare. Dar sunt prea multe! Uite ce s-a ntmplat cu Binecuvntatul Chang beatificatacum dou veacuri, dar rmas necanonizat, asta pn acum. i de ce asta? Ordinul lui s-apripit, de aceea. De fiecare dat cnd cuiva i trecea tusea, gata, nsntoirea era pus peseama Fericitului. Viziuni n subsol, evocri n clopotni; totul suna mai curnd a colecie depovestiri cu stafii dect

    a list de ntmplri miraculoase. Pesemne c vreo dou-trei din ele au fost adevrate, darcnd-se adun attea lucruri de nimic... ei, ce zici?

    Printele Cheroki ridic ochii. Strngea marginea biroului att de tare nct degetele i sealbiser i pe chip i se citea ncordarea. Arta de parc n-ar fi auzit vorbele abatelui.

  • V cer iertare, Printe Abate. Pi, acelai lucru se putea ntmpla i aici, asta e, spuse abatele i continu s lipie

    descul. Anul trecut a fost fratele Noyon i miraculoasa lui funie a clului. Ha! Iar cu un annainte, fratele Smirnov s-a lecuit de gut ca prin minune i cum? atingnd o relicvaparinnd probabil Fericitului nostru Leibowitz, aa zic prostovanii tia tineri. Iar acum, acestFrancis, care ntlnete un pelerin purtnd, ia ghici? purtnd drept kilt nsi pnza desac pe care i-au tras-o peste cap Binecuvntatului Leibowitz nainte de a-l spnzura. i ceavea drept cingtoare? O frnghie. Ce fel de frnghie? Aha, exact aceeai care... Fcu o pauzi-l msur pe Cheroki. Dup privirea ta nedumerit mi dau seama c nc n-ai auzit-o pe asta.Aa e? Bine, tneleg, n-ai dezlegare s-o spui. Nu-nu-nu. Francis n-a spus aa ceva. N-a afirmatdect... Abatele Arkos se strdui s strecoare o not mai nalt n vocea lui de obicei gutural.Fratele Francis a zis doar Am ntlnit un btrnel nu prea nalt i-am crezut c-i un pelerincare se-ndreapt spre abaie fiindc a luat-o ntr-acolo, i purta o bucat de pnz de saclegat n talie cu o frnghie. i pe piatr a fcut un semn care arta cam aa."

    Arkos scoase un petec de hrtie din buzunarul robei de blan i o ridic n dreptul ochilorlui Cheroki pentru ca acesta s-o poat vedea la flacra lumnrii. nc incercnd, fr preamare succes, s-l imite pe fratele Francis, continu:

    i n-am fost n stare s-neleg ce nsemna. Dumneavoastr tii?Cheroki se holb la simbolurile i cltin din cap. Nu pe tine te-am ntrebat, hri Arkos cu glasul lui obinuit. Astea-s cuvintele lui

    Francis. Nici eu n-am tiut. Dar acum tii? Acum, da. A cutat cineva nelesul lor. Acesta e un lamedh, iar acela un sadhe. Litere

    ebraice. Sadhe lamedh? Nu. De la dreapta spre stnga. Lamedh sadhe. Un sunet l i altul s. Dac ar fi avut

    semnele pentru vocale, s-ar fi pronunat loots", lots", lets", latz", litz"', sau ceva de genulsta. Dac ntre cele dou semne ar fi fost vreo liter, ar fi sunat ca Lll... ia ghici.

    Leibo... Ei, nu se poate! Ba da! Fratele Francis nu s-a gndit la asta. Noroc cu alii. Pe fratele Francis nu l-a dus

    mintea s fac legtura ntre gluga din pnz de sac i frnghia clului; unul dintre tovariilui a gsit-o. Aadar, ce facem? Tot noviciatul vuiete de istorioara potrivit creia Francis l-antlnit acolo pe Fericitul n persoan, iar Fericitul l-a condus pe bieaul nostru n locul undese aflau obiectele astea i i-a spus c-i va gsi chemarea.

    Chipul lui Cheroki se ncrunt plin de mirare. A spus fratele Francis aa ceva? NUU! mugi Arkos. N-ai auzit ce-am spus? Francis n-a afirmat nimic din toate astea. Mai

    bine-o fcea, afurisit s fie, i-atunci l PRINDEAM pe ticlos! Numai c e l povestete pur isimplu, ca un prost, ca s spunem lucrurilor pe nume, i-i las pe ceilali s desclceascnelesurile. nc n-am discutat cu el. L-am trimis pe rectorul Memorabiliei s-l trag de limb.

    Cred c-ar fi mai bine s vorbesc eu cu fratele Francis, murmur Cheroki. Te rog! Cnd ai intrat mi puneam ntrebarea dac e cazul s te prjesc de viu sau nu.

    Pentru c l-ai trimis napoi, de asta era vorba. Dac l-ai fi lsat s mai stea n deert n-am fiavut parte de toat plvrgeala asta care cuprinde toat abaia. Dar, pe de alt parte, dac-ar firmas acolo, nu se tie ce altceva ar mai fi dezgropat din beciul acela. Cred c-ai fcut cum eramai nelept porun-cindu-i s se ntoarc.

    Cheroki nu luase hotrrea gndind n felul acesta, de aceea socoti c tcerea era cel maipotrivit rspuns.

  • Vorbete cu el, mormi abatele. Apoi trimite-l la mine.Luni diminea, n jurul orei nou, fratele Francis btu temtor la ua biroului unde-l

    atepta abatele. Noaptea de somn omenesc pe salteaua tare, umplut cu paie, din chilia lui, lacare se adugaser cteva mbucturi de mncare al crei gust aproape c-l uitase nufcuser chiar minuni pentru esuturile epuizate i nici nu limpeziser pe deplin ameealaprovocat de expunerea ndelungat la soare, dar toate acestea, echivalnd cu luxul, lajutaser cel puin s capete claritatea necesar pentru a pricepe c n-avea de ce s se team.Adevrul e c se simea ngrozit, i tocmai de aceea primele ciocnituri n u trecur neauzite.Nici mcar el nsui nu le percepu. Dup cteva clipe reui s-i dea curaj pentru a bate dinnou.

    Benedicamus Domino. Deo? gratias? ntreb Francis. Intr, biete, intr! se auzi o voce puternic i amabil pe care, dup cteva momente

    de confuzie, o recunoscu uimit ca aparinnd suveranului abate. Rsucete butonul acela mic, fiule, i se adres aceeai voce pe un ton prietenos, dup

    ce novicele rmsese ca ngheat locului ctva timp, cu degetele strnse, pregtindu-se sciocneasc iar.

    D-dda... Francis abia atinse butonul, dar avu impresia c blestemata de u oricum s-arfi deschis; sperase c va fi nepenit.

    Luminia Sa Abatele a t-t-trimis dup mine? ntreb novicele cu glas piigiat.Abatele Arkos strmb din buze i cltin n semn de aprobare. Mmm, mda, Luminia Sa Abatele te-a chemat pe tine. Intr, te rog, i nchide ua.Fratele Francis reui s-o nchid i rmase tremurnd n mijlocul ncperii. Abatele se juca

    cu cteva dintre obiectele mustcioase din lada de unelte gsit de el. Ori pesemne c-ar fi mai potrivit, spuse abatele Arkos, dac Sfinia Sa Printele Abate ar

    fi chemat la tine. Mai ales dup ce-ai fost favorizat de providen i i-ai cptat un asemenearenume, nu? Zmbi linititor.

    He, he? rse fratele Francis ntrebtor. O, n-nu, S-Sfinia Voastr. Nu pui la ndoial c i-ai ctigat recunoaterea peste noapte? C Pronia te-a ales s

    descoperi ACEAST i fcu un gest cuprinztor ctre relicvele de pe birou aceast cutiecu PROSTII, aa cum ar fi numit-o pe drept cuvnt fostul ei posesor?

    Novicele se blbi neajutorat i reui printr-o minune s zmbeasc dezarmant. Ai aptesprezece ani i eti un imbecil desvrit, nu-i aa? Fr nici o ndoial, Sfinia Voastr. Ce scuz-i gseti pentru a crede c ai chemare ctre Religie? Nici una, Magister meus. Zu? Aa deci? Atunci consideri c n-ai nici o vocaie pentru a face parte din Ordin? A, ba da, spuse novicele dintr-o suflare. Dar nu-i gseti nici o scuz, aa-i? Nici una. Cretin mic ce eti, te-am ntrebat dac ai vreun motiv. De vreme ce nu tii nici unul,

    neleg c eti gata s recunoti c n-ai ntlnit pe nimeni n deert mai zilele trecute, c n-ai datpeste asta, cutia asta cu PROSTII, fr ajutorul cuiva i c ceea ce am auzit pe alii spunndreprezint doar... un delir pricinuit de fierbineal?

    A, nu, Dom Arkos! A, nu, ce? Nu pot nega ceea ce-am vzut cu ochii mei, Luminate Printe. Deci tu chiar ai ntlnit un nger ori era sfnt? ori nc nu era sfnt? iar el i-a artat

  • unde s caui? N-am spus c era... i asta e tot ce poi prezenta ca scuz pentru a-i nchipui c ai o adevrat chemare?

    C aceast, aceast... s-o numim creatur" i-a spus c-i vei gsi o voce, i a nsemnat opiatr cu iniialele ei, i te-a anunat c era exact ce-i trebuia, iar cnd te-ai uitat sub ea... aiaflat ASTA. Aa?

    Da, Dom Arkos. Ce prere ai despre propria-i trufie nemsurat? Nemsurata mea trufie este de neiertat, Prea Luminate nvtor. Faptul c te crezi ndeajuns de important pentru a fi de neiertat e o trufie i mai mare,

    tun suveranul abaiei. Stpne, sunt un vierme. Foarte bine, trebuie doar s negi partea referitoare la pelerin. tii bine c nimeni altul n-

    a vzut o asemenea persoan. neleg c pornise ctre abaie, adevrat? Spunnd chiar c arvoi s poposeasc aici. C s-a interesat de abaie. Da? i, dac a existat, unde a disprut?Nimeni n-a trecut prin preajm. Fratele de serviciu la acea or n turnul de veghe nu l-a vzut.Ei? Acum eti gata s recunoti c a fost doar o nchipuire?

    Dac n-ar fi cele dou semne pe piatra aceea unde el a... poate c-a...Abatele nchise ochii i oft, parc aflat la captul puterilor. Semnele exist, slab, recunoscu el. Dar le-ai fi putut face tu nsui. Nu, Luminia Voastr. Vrei s recunoti c i-ai imaginat btrnelul acela? Nu, Sfinia Voastr. Foarte bine, tii ce-o s peti acum? Da, Printe. Atunci pregtete-te s primeti ce merii.Tremurnd, novicele i ridic vemntul n talie i se aplec deasupra biroului. Abatele

    scoase din sertar un b rezistent de pin, l ncerc n palm, apoi i arse lui Fran-cis o loviturstranic peste fese.

    Deo gratias! rspunse ndatoritor novicele, scpnd un suspin. Vrei s te rzgndeti, biatul meu? Prea Luminate Printe, nu pot nega...PLEOSC! Deo gratias!PLEOSC! Deo gratias!Aceast litanie simpl se repet de zece ori, fratele Francis ipndu-i recunotina ctre

    Cer pentru fiecare lecie usturtoare de virtute a umilinei, aa cum era i de ateptat. Dup ceade-a zecea lovitur, abatele se opri. Fratele Francis rmase pe vrfurile picioarelor, legnndu-se uor. Lacrimile se ngrmdeau, ncercnd s se strecoare printre pleoapele strnse.

    Dragul meu frate Francis, spuse abatele Arkos, chiar eti sigur c l-ai vzut pe btrn? Sigur, scnci el, pregtindu-se pentru ceea ce avea s urmeze.Abatele l msur pe tnr cu un ochi clinic, apoi ocoli biroul i se aez mormind. Se

    holb o vreme la petecul de hrtie pe care erau nscrise literele i cine crezi tu