campanie fcrp bucuresti

30
Campanie de promovare a ofertei educaţionale a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative Bucureşti 1. Definirea problemei Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (FCRP) din cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţ e Politice şi Administrative Bucureşti (SNSPA) este o instituţ ie de învăţământ superior ce s-a impus drept un punct de reper în pregătirea viitorilor speciali şti în domeniul comunicării şi al relaţiilor publice. Deşi se bucură de o imagine foarte bună în rândul studenţilor, al cadrelor didactice universitare şi al angajatorilor din domeniu, FCRP are un deficit de imagine în rândul multor liceeni, cadre didactice şi părinţi, care percep fragmentar şi, uneori, eronat această instituţ ie de prestigiu. Motivul este în cele mai multe cazuri lipsa informaţ iilor sau informarea incorectă a categoriilor de persoane mai sus menţionate. De aceea, o campanie de promovare a FCRP poate fi extrem de utilă atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, aducând nu numai capital de imagine, cât şi viitori studenţi sau masteranzi, care aleg această instituţie de învăţământ în cunoştinţă de cauză, prin identificarea cu valorile şi principiile promovate de aceasta. 2. Analiza situaţiei Facu lt atea de Comu ni care ş i Rela ţ i i Publ ic e a ap ă r ut in i ţ ia l su b fo rma Departamentului de Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative în anul 1991. În anul 1998, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a luat fiinţă în forma universitară, iar Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice a fost acreditat. Ulterior, în 1999, FCRP a lansat învăţământul la distanţă, iar în anul 2000 au fos t des chise cent rele teri tor ial e FCRP la Bra şov , Clu j-Napoc a, Iaş i, Const anţ a ş i Cr ai ova. În 2008  s-a lansat o nouă spe cia lizare pent ru înv ăţă mântul universitar: Psihologia.

Upload: enciu-carmen

Post on 08-Apr-2018

229 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 1/30

Campanie de promovare a ofertei educaţionale a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii

Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative Bucureşti

1. Definirea problemei

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (FCRP) din cadrul Şcolii Naţionale de

Ştiinţe Politice şi Administrative Bucureşti (SNSPA) este o instituţie de învăţământ

superior ce s-a impus drept un punct de reper în pregătirea viitorilor specialişti în

domeniul comunicării şi al relaţiilor publice.

Deşi se bucură de o imagine foarte bună în rândul studenţilor, al cadrelor didactice

universitare şi al angajatorilor din domeniu, FCRP are un deficit de imagine în rândulmultor liceeni, cadre didactice şi părinţi, care percep fragmentar şi, uneori, eronat această

instituţie de prestigiu. Motivul este în cele mai multe cazuri lipsa informaţiilor sau

informarea incorectă a categoriilor de persoane mai sus menţionate.

De aceea, o campanie de promovare a FCRP poate fi extrem de utilă atât pe termen

scurt, cât şi pe termen lung, aducând nu numai capital de imagine, cât şi viitori studenţi

sau masteranzi, care aleg această instituţie de învăţământ în cunoştinţă de cauză, prin

identificarea cu valorile şi principiile promovate de aceasta.

2. Analiza situaţiei

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a apărut iniţial sub forma

Departamentului de Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe

Politice şi Administrative în anul 1991. În anul 1998, Facultatea de Comunicare şi Relaţii

Publice a luat fiinţă în forma universitară, iar Departamentul de Comunicare şi Relaţii

Publice a fost acreditat. Ulterior, în 1999, FCRP a lansat învăţământul la distanţă, iar în

anul 2000 au fost deschise centrele teritoriale FCRP la Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi,

Constanţa şi Craiova. În 2008  s-a lansat o nouă specializare pentru învăţământul

universitar: Psihologia.

Page 2: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 2/30

Corpul profesoral este alcătuit din cadre didactice cu vaste cunoştinţe în domeniu,

dublate de experienţă practică îndelungată. Mai mult decât atât, cadrele didactice tinere

imprimă un plus de dinamism procesului educaţional, în cadrul căruia se transmit nu

numai informaţii şi cunoştinţe, ci şi idei, valori, principii.

Studenţii FCRP sunt selectaţi în urma unui examen de admitere (examen scris

 pentru învăţământul la zi, interviu pentru învăţământul la distanţă sau eseu pentru studiile

de masterat), ceea ce permite o mai bună selecţie decât varianta admiterii pe bază de

dosar. Studenţii FCRP au obţinut numeroase premii la concursuri din domeniu adresate

lor, cum ar fi Olimpiadele Comunicării şi s-au implicat în organizarea a diferite

evenimente (de exemplu, Summit-ul NATO de la Bucureşti din aprilie 2008).

Astfel, FCRP a avut şi are în continuare o evoluţie rapidă, datorată atât

 profesionalismului cadrelor didactice, cât şi calităţii şi implicării studenţilor. Cu toateacestea, imaginea sa este uneori distorsionată în mintea multor elevi, părinţi şi cadre

didactice, mai exact, a persoanelor din afara domeniului, dar care pot ajunge (în special

elevii) într-un anumit moment şi context să aibă tangenţă cu acesta.

Mai mult decât atât, există o diferenţă clară între gradul de notorietate al FCRP în

mediul urban, cu precădere în oraşele mari şi mijlocii, şi cel din mediul rural. În primul

rând, marea majoritate a studenţilor FCRP provin din mediul urban, informaţiile despre

această instituţie diseminându-se mai uşor (metoda word of mouth) de la aceştia către posibili studenţi, părinţi, cadre didactice. De aici, reputaţia mai bună de care se bucură

FCRP în zonele urbane unde, cu cât sunt mai mulţi sutdenţi sau absolvenţi FCRP, cu atât

este mai cunoscută.

De altfel, studenţii şi absolvenţii FCRP sunt un factor important în promovarea

imaginii facultăţii, atât în cadrul informal, al comunităţii, cât şi în cel formal, al pieţei

muncii.

Pentru a pune mai bine în evidenţă situaţia actuală şi pentru a elabora o campanie de

 promovare eficientă a FCRP am considerat că este necesar să cunoaştem gradul de

informare al liceenilor, dar şi atitudinea lor atât faţă de această facultate, cât si faţă de

alegerea propriu-zisă de la finalul liceului.

Page 3: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 3/30

De aceea, am realizat un sondaj de opinie concretizat într-un chestionar cu şase

itemi de răspuns, pe care l-am aplicat unui eşantion de 60 de elevi:12 cu vârste cuprinse

între 16 şi 17 ani şi 48 cu vârste cuprinse între 18 şi 19 ani de la Colegiul Naţional

„Calistrat Hogaş” din Piatra-Neamţ.

Chestionarul a fost alcătuit din şase întrebări, dintre care cinci întrebări cu variante

de răspuns, fiind posibilă alegerea a cel puţin uneia dintre variante (inclusiv opţiunea Altă 

variantă ) si o întrebare deschisă.

Prima întrebare, Ai auzit de Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (FCRP)

din cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti?, a

vizat aflarea gradului de notorietate a FCRP în rândul liceenilor. Variantele oferite drept

continuare la alegerea răspunsului afirmativ (Mass-media, Colegi, Prieteni, Pliante, afişe

etc., Profesori, Rude, Părinţi, Altele) au fost incluse pentru a vedea care sunt principalelesurse de informare ale elevilor cu privire la FCRP.

Al doilea item de răspuns, Cunoşti studenţi sau absolvenţi ai FCRP?, a avut drept

intenţie realizarea unei legături cu prima întrebare, dar şi corelarea acestei întrebări cu

modul în care elevul a răspuns la următoarele, încercându-se astfel observarea unei

diferenţieri dintre liceeni care cunosc studenţi sau absolvenţi FCRP şi care au primit

informaţii despre facultate în mod direct de la aceştia şi cei care nu au avut ocazia să intre

în dialog cu studenţi sau absolvenţi FCRP.Prin următoarea întrebare, Spre ce domenii crezi că se pot îndrepta absolvenţii

 FCRP?, având variantele de răspuns:  Relaţii Publice, Publicitate, Marketing, Marketing 

  politic, Comunicare organizaţională, Managementul resurselor umane, Mass-media,

 Altă variantă , am dorit să verificăm dacă liceeni cunosc diversitatea de opţiuni pe care o

are un absolvent de FCRP şi cu cât de multe domenii asociază această facultate.

A patra întrebare, De cât timp crezi că există FCRP?, cu variantele de răspuns: 5-10

ani, 10-20 de ani, 20-30 de ani, 30-40 de ani, Altă variantă a avut drept scop observarea

modului în care elevii de liceu percep vechimea acestei instituţii, dacă ei supraestimează,

subestimează sau, dimpotrivă, estimează corect acest aspect.

Prin penultima întrebare: Cine te influenţează în alegerea unei facultăţi?, având

următoarele variante de răspuns: părinţi, profesori, prieteni, rude, altă variantă , s-a dorit

Page 4: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 4/30

identificarea modului în care liceenii iau o decizie atât de importantă şi, mai ales, cât de

mult sunt ei influenţaţi de anumite persoane în realizarea acestei alegeri.

Ultima întrebare, Ce crezi despre FCRP?, a avut drept scop aflarea opiniei elevilor 

cu privire la FCRP şi a modului în care ei o percep din informaţiile pe care le deţin.

Chestionarul:

Clasa _____________ 

1. Ai auzit de Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (FCRP) din cadrul Şcolii

 Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti?

DA NU

Dacă da, de unde anume?

Mass-media Colegi Prieteni Pliante, afişe etc.

Profesori Rude Părinţi

Altă variantă __________________ 

2. Cunoşti studenţi sau absolvenţi ai FCRP?

DA NU

3. Spre ce domenii crezi că se pot îndrepta absolvenţii FCRP?

Relaţii Publice Publicitate Marketing

Marketing politic Comunicare organizaţională

Managementul resurselor umane Mass-media

Altă variantă __________________________________________ 

4. De cât timp crezi că există FCRP?

5-10 ani 10-20 de ani 20-30 de ani 30-40

de ani

Altă variantă __________________________________________ 

Page 5: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 5/30

5. Cine te influenţează în alegerea unei facultăţi?

Părinţi Profesori Prieteni Rude

Altă variantă ___________________________________________ 

6. Ce crezi despre FCRP?

 _______________________________________________________________________ 

 _______________________________________________________________________ 

 _______________________________________________________________________ 

 ___ 

Evaluarea sondajului de opinie

Grupa de vârstă: 16-17ani

Loc de desfăşurare: Colegiul Naţional “Calistrat Hogaş” Piatra-Neamţ

Eşantion : 12 persoane

Dintr-un eşantion de 12 persoane chestionate, la întrebarea ,, Ai auzit deFacultatea de Comunicare şi Relaţii Publice  (FCRP) din cadrul Şcolii Naţionale de

Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti?” un număr de 6 persoane au

răspuns afirmativ şi un număr de 6 persoane au răspuns negativ. Dintre cei care au

răspuns afirmativ 3 au auzit de la prieteni, 2 din mass-media şi unul de la colegi.

La întrebarea dacă cunosc studenţi sau absolvenţi din cadrul FCRP-ului, 2 dintre

cei chestionaţi au răspuns afirmativ şi 10 negativ.

La întrebarea ,, Spre ce domenii crezi că se pot îndrepta absolvenţii FCRP?”, 10

dintre elevii intervievaţi au răspuns relaţii publice, 4- Comunicare organizaţională, 3

- Publicitate , 3 - Managementul resurselor umane, 2 - Marketing politic, 2 - Mass-media

.

La următoarea întrebare („De cât timp crezi că există FCRP?”), majoritatea

elevilor (7 din 12) au răspuns: între 5 şi 10 ani, 3 au ales varianta între 20 şi 30 de ani,

Page 6: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 6/30

unul cea între 10 şi 20 de ani şi numai unul a considerat că nu ştie cu exactitate şi a

 preferat să menţioneze acest fapt.

Penultima întrebare a vizat persoanele care îi influenţează pe elevi în alegerea

studiilor universitare. Părinţii se pare că influenţează o mare parte din elevi (5 din 12),

 profesori – 3, prieteni – 2, nimeni – 4.

În ceea ce priveşte părerea lor despre FCRP, răspunsurile au fost variate. Printre

acestea s-au numărat:

1. Nu îmi pot exprima părerea despre această facultate din moment ce nu cunosc

foarte multe detalii.

2. După absolvire lasă multe posibilităţi de angajare, dar şi incertitudine.

3. Cred că este o facultate de viitor şi că îi ajută pe studenţi să îşi formeze o carieră

de succes.4. Nu ştiu multe despre această facultate, deci nu îmi pot exprima părerea.

5. Ajută la dezvoltarea individului şi la îndrumarea spre o carieră de succes.

6. Bănuiesc că este o facultate foarte bună pentru cei care doresc să se axeze pe acest

domeniu.

7. Nimic.

8. Nu ştiu multe despre ea, nu am cum să am o părere încă.

9. Că e cool.10. Din moment ce nu am auzit despre ea, nu pot avea o părere, încă având ca profil

relaţiile publice, consider că vizează un domeniu interesant şi de viitor.

11. Având în vedere că nu ştiu nimic despre ea, nu îmi pot exprima opinia.

12. Nu cred.

Grupa de vârstă: 18-19 ani

Loc de desfăşurare: Colegiul National “Calistrat Hogaş” Piatra-Neamţ

Eşantion : 48 persoane

Dintr-un eşantion de 48 persoane chestionate, la întrebarea ,, Ai auzit de

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice  (FCRP) din cadrul Şcolii Naţionale de

Page 7: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 7/30

Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti?” un număr de 43 de persoane

au răspuns afirmativ şi un număr de 5 persoane au răspuns negativ. Dintre cei care au

răspuns afirmativ, 25 au auzit de la colegi, 24 din mass-media, 18 de la prieteni, 9 de la

 profesori şi 8 din pliante sau afişe.

La întrebarea dacă cunosc studenţi sau absolvenţi din cadrul FCRP-ului, 17 dintre

cei chestionaţi au răspuns afirmativ şi 31 negativ.

La întrebarea ,, Spre ce domenii crezi că se pot îndrepta absolvenţii FCRP?”, 44

dintre elevii intervievaţi au răspuns relaţii publice, 20 - Publicitate, 14 - Mass-media,

14 - Managementul resurselor umane, 13 - Comunicare organizaţională, 5 - Marketing

 politic.

La următoarea întrebare („De cât timp crezi că există FCRP?”), cea mai mare

 parte a elevilor (23 din 48) au răspuns: între 5 şi 10 ani, 16 au ales varianta între 10 şi 20de ani, patru cea între 20 şi 30 de ani, trei cea între 30 şi 40 de ani şi numai unul a

considerat că nu ştie cu exactitate şi a preferat să menţioneze acest lucru.

Penultima întrebare a vizat persoanele care îi influenţează pe elevi în alegerea

studiilor universitare. Părinţii se pare că influenţează o mare parte din elevi (10 din 48),

fiind la egalitate cu profesorii, prieteni – 7. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre

elevi (27 din 48) consideră că nu sunt influenţaţi, ci sunt singura instanţă decizională în

realizarea acestei opţiuni.

În ceea ce priveşte părerea lor despre FCRP, răspunsurile au fost variate.Printre

acestea s-au numărat:

1. Este o facultate în cadrul căreia găsim domenii interesante, dar nu se regăseşte

 printre dorinţele mele.

2. Este o facultate de viitor.

3. Relaţii publice e un domeniu de viitor, putem lucra în mai multe domenii.

4. Numele pare atrăgător, dar nu ştiu ce viitor îţi oferă.

5. Că e o facultate foarte bună şi de viitor.

6. Este o facultate cu multe şanse pentru viitor.

7. Este o facultate destul de favorabilă, ai mai multe posibilităţi şi mai multe opţiuni.

Page 8: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 8/30

8. Având în vedere că nu cunosc prea multe despre această facultate, nu pot spune că

mi-am format o părere.

9. Cred că este o facultate foarte bună, pe care trebuie s-o urmeze toţi cei care doresc

să lucreze în domeniu.

10. Probabil o facultate de viitor.

11. Cred că este o facultate bună, care te poate pregăti pentru viitor.

12. O facultate de viitor.

13. Că este o facultate bună şi de viitor.

14. Mi-aş dori să studiez aici, dar nu în Bucureşti, ci în Iaşi.

15. Nu am o opinie clară, întrucât nu cunosc îndeajuns subiectul.

16. Este o alternativă de viitor.

17. Nu am o părere deoarece nu am îndeajuns de multe informaţii în acest sens.18. Nu mă preocupă subiectul.

19. Cred că este o facultate bună, dar nu aş merge la ea deoarece nu mă pasionează

domeniul politicii.

20. Este o facultate care deschide tinerilor multe posibilităţi.

21. Este o facultate destul de căutată de tineri deoarece oferă numeroase oportunităţi

după absolvire.

22. Este o facultate de viitor.23. Că este o facultate de viitor.

24. Nu am nicio părere.

25. O facultate de viitor care are destul de mulţi pretendenţi.

26. Cred că ar trebui mai bine mediatizată întrucât este o facultate de mare interes

actual.

27. Cred că este o facultate cu domenii de actualitate, care pregăteşte oameni

specializaţi în relaţionarea cu publicul.

28. Este o facultate de viitor.

29. Nu ştiu foarte multe despre această facultate, doar am auzit de ea. Însă ştiu că din

ce în ce mai mulţi elevi doresc să urmeze cursurile ei.

30. Este facultatea pe care îmi doresc să o urmez. Are o deschidere mai largă spre mai

multe domenii de activitate.

Page 9: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 9/30

31. E o facultate cu un viitor promiţător ce va asigura absolventului un loc de muncă,

un nivel financiar ridicat.

32. Este o facultate ce poate asigura studentului condiţii bune în urma finalizării

cursurilor. Admiterea este grea, iar locurile puţine.

33. Este o facultate de viitor, ce oferă multe posibilităţi absolvenţilor.

34. Este o facultate cu potenţial, foarte populară în rândul generaţiei actuale.

35. Este o alegere bună pentru cei care vor să lucreze în domeniul publicităţii sau al

relaţiilor publice.

36. Cred că este o bună treaptă de lansare pentru absolvenţii săi.

37. Este o facultate de viitor, ce oferă multe perspective.

38. Este o facultate care îmi oferă o multitudine de posibilităţi spre care să mă

orientez în cariera mea profesională.39. Este o facultate cu o deschidere largă în alegerea unei cariere după absolvire.

Concluzia sondajului de opinie

La sfârşitul evaluării celor 60 de chestionare, putem afirma că elevii cu vârste

cuprinse între 16 şi 17 ani nu sunt atât de bine informaţi cu privire la alegerea unei

viitoare facultăţi şi nu au destule informaţii referitoare la FCRP.Înaintarea în vârstă, apropierea momentului deciziei, dar şi o eventuală maturitate

îi fac pe elevi mai responsabili, mai atenţi în vederea alegerii unei facultăţi care să le

deschidă calea către o carieră de viitor.

FCRP este mai bine cunoscut de către elevii din clasele terminale, 43 din 48

răspunzând afirmativ la întrebarea ,,Ai auzit de Facultatea de Comunicare şi Relaţii

Publice  (FCRP) din cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative

(SNSPA) din Bucureşti?” spre deosebire de 6 din 12 elevi cu vârste cuprinse între 16 şi

17 ani care au răspuns afirmativ la aceeaşi întrebare.

Majoritatea liceenilor din clasele terminale ştiu de existenţa FCRP de la colegi (26

din 60), următoarea sursă de informaţii fiind mass-media (26 din 60) şi o a treia sursă

importantă: prietenii (21 din 60). Interesant, dar nu surprinzător, este faptul că niciunul

dintre cei 60 de elevi care au răspuns chestionarului nu a aflat de FCRP de la părinţi.

Page 10: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 10/30

Page 11: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 11/30

1. O mare parte a elevilor chestionaţi (21 din 60) consideră că FCRP este

o facultate de viitor , care poate fi un punct de plecare foarte bun pentru

dezvoltarea unei cariere de succes.

2. Un număr considerabil de elevi (12 din 60) au răspuns că nu posedă

destule informaţii pentru a-şi exprima opinia referitor la FCRP.

3. Destul de mulţi l iceeni (8 din 60) percep FCRP drept o facultate

 potrivită celor care doresc să devină profesionişti în domeniu.

4. Opt elevi din total asociază FCRP-ul cu diversitatea de opţiuni pe care

le are un absolvent.

Printre alte răspunsuri la ultima întrebare s-au numărat faptul că e o facultate cool ,

că e populară în rândul generaţiei actuale sau că ar trebui mai bine mediatizată.

În continuarea concluziei sondajului de opinie vom analiza fiecare categorie de

  persoane menţionată la începutul analizei situaţiei (elevi, părinţi, cadre didactice) şi

erorile specifice comise în privinţa imaginii FCRP.

Elevii au asemeni celorlalte două categorii o percepţie fragmentară asupra acestei

facultăţi şi acestui domeniu. Marea majoritate confundă Facultatea de Comunicare şi

Relaţii Publice cu Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, considerând că

sunt unul şi acelaşi lucru. O confuzie şi mai gravă se realizează între FCRP şiDepartamentul de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Facultăţii de Litere,

Universitatea Bucureşti, deşi pentru o mare parte dintre elevii din clasa a XII-a, această

distincţie este destul de clară. O altă eroare este confuzia dintre relaţiile publice şi

 publicitatea, mulţi liceeni punând egal între aceste noţiuni. De aceea, nu de puţine ori se

întâmplă ca studenţii FCRP să fie întrebaţi de către elevi de lieu “Cum e la publicitate?”

sau “În relaţiile publice, faci spot-uri, nu-i aşa?”.

Părinţii, spre deosebire de elevi, sunt mai refractari şi mai puţin dispuşi să aloce

câteva minute şi un minim de atenţie pentru înţelegerea a ceea ce înseamnă FCRP cu

adevărat, atunci când, bineînţeles, se află în această situaţie. Pentru că o mare parte din

 părinţi, nici măcar nu au ocazia de a găsi o persoană capabilă şi dispusă a le oferi astfel

de explicaţii, ce pot fi extrem de utile, chiar decisive pentru copii lor.

Page 12: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 12/30

Astfel, în majoritatea cazurilor, cele mai frecvente întrebări din partea părinţilor cu

 privire la FCRP sunt: “Şi ce eşti cand termini?”, “La facultatea asta devii politician?”,

“Cu ce se ocupă relaţiile publice, cu relaţia cu publicul?!” etc.

Foarte puţini părinţi ştiu că, în anul 1997, categoria de “specialist în relaţii publice”

a fost introdusă în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR).

Cadrele didactice sunt şi ele mai mult sau mai puţin corect informate privind

FCRP, gradul de informare crescând proporţional cu numărul foştilor elevi ai acestora

care sunt actuali studenţi sau absolvenţi FCRP. Un element important în creşterea

 popularităţii FCRP în rândul profesorilor este Masterul de Management educaţional şi

comunicare instituţională, care prin standardul educaţional impus a contribuit la reputaţia

FCRP.

Din păcate, mai sunt mulţi profesori de liceu care au o imagine eronată, fragmentarăasupra FCRP-ului, considerând că “E prea tânără, încă nu au destulă experienţă.”, asta în

cazul în care nu sunt chiar ei cei care întreabă “Ce e FCRP? Ce e SNSPA?”. Desigur,

există şi cadre didactice care influenţează elevii de liceu în sens pozitiv cu privire la

această facultate, oferind argumente corecte şi convingătoare.

Pentru a face o analiză complexă a situaţiei actuale şi a putea ulterior identifica

obiectivele şi strategiile pe care şi le propune campania de promovare a FCRP, am recursla analiza SWOT.

Analiza SWOT :

 

1. Puncte tari:

• Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice cu cea mai mare vechime din

România.

• Profesionalismul cadrelor didactice.

• Entuziasmul, creativitatea şi implicarea studenţilor.

• Parteneriate şi colaborări cu diferite instituţii.

• Participarea la proiecte europene (Leonardo, Erasmus etc.).

Page 13: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 13/30

• Site-ul complex al facultăţii.

• Locaţia centrală a sediului facultăţii.

• Valorile şi principiile promovate.

Calitatea procesului educaţional.• Diversitatea opţiunilor.

2. Puncte slabe :

• Probleme legate de sălile de curs.

• Mediatizarea redusă.

3. Oportunităţi :

• Dezvoltarea domeniului comunicării, aflat în plin proces de creştere.

• Cererea mare de specialişti în comunicare pe piaţa muncii.

• Creşterea numărului de persoane conştiente de importanţa acestui domeniu.

•  Noi parteneriate şi colaborări.

4. Ameninţări :

• Concurenţa – existenţa a mai multor departamente şi facultăţi asemănătoare.

• Orientarea liceenilor spre alte domenii.

• Probleme financiare şi administrative.

• Apariţia de noi competitori.

Page 14: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 14/30

•  Neîncrederea ce provine din lipsa de informare a multor părinţi şi cadre didactice.

În concluzie, FCRP este o instituţie de învăţământ superior care s-a impus drept un

reper în studiul comunicării în România, dar necesită o mai bună vizibilitate şi promovare

în rândul liceenilor, părinţilor şi cadrelor didactice de liceu, pentru a putea avea o evoluţie

şi mai bună în viitor.

3. Obiectivele campaniei

Analizând în detaliu situaţia actuală, am ajuns la concluzia că această campanie va

avea drept scop atragerea unor viitori studenţi, care să aleagă FCRP în cunoştinţă de

cauză, şi consolidarea reputaţiei acestei instituţii, mai exact, dezvoltarea unui adevărat

 brand FCRP.

Atragerea de viitori studenţi este esenţială pentru o facultate. Cu cât mai mulţi

liceeni cunosc oferta educaţională, cu atât sunt şanse mai mari de partea FCRP-ului de a

avea candidaţi mai mulţi şi mai bine informaţi la examenele de admitere. În acest modexistă posibilitatea de a realiza o selecţie mai bună a viitorilor studenţi dintr-o paletă mai

largă de elevi.

Un alt obiectiv este creşterea notorietăţii FCRP, astfel încât un număr cât mai mare

de persoane să fi auzit cel puţin o dată de FCRP, reţinând după această „primă întâlnire”

câteva cuvinte-cheie precum: comunicare, calitate, profesionalism, experienţă, opţiuni

multiple etc.

Campania de promovare vizează întărirea percepţiei de instituţie de învăţământ de

 prestigiu, ce mizează atât pe un set de valori şi principii, cât şi pe două elemente umane

fundamentale: profesori şi studenţi. Mai mult decât atât, campania are drept obiectiv

 poziţionarea corectă în mintea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice de liceu a FCRP

 prin prezentarea unei imagini de ansamblu, promovând multiplele opţiuni pe care le are

Page 15: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 15/30

un absolvent la finalul facultăţii sau domeniile specifice în care poate profesa un

masterand.

De asemenea, se doreşte eliminarea concepţiei greşite intitulată generic „lipsa de

experienţă”, având în vedere că de 18 ani se studiază comunicare, în sensul actual, în

cadrul SNSPA şi de 10 ani în cadrul FCRP, fiind astfel instituţia cu cea mai mare vechime

în studiul acestui domeniu din România.

Mai mult decât atât, campania mizează pe ideea învăţământului de calitate, un alt

obiectiv fiind ca persoanele vizate să realizeze asocierea FCRP - învăţământ de calitate.

4. Categoriile de public vizate

Prin raportarea la situaţia actuală (punctul 2) şi la obiectivele acestei campanii

(punctul 3), grupurile-ţintă vizate de această campanie sunt în număr de trei:

1. elevi

2. cadre didactice

3. părinţi

1. Elevii sunt priviţi în calitate de potenţiali studenţi sau, cel puţin, ca o sursă deinformaţii pentru alţi elevi. În primul caz, intenţia acestei campanii este de a informa cât

mai bine liceenii cu privire la FCRP, încercând să lămurească orice neclaritate care ar 

 putea să distorsioneze imaginea reală a facultăţii.

Am analizat erorile comise în mod frecvent şi involuntar, de cele mai multe ori, de

către elevii de liceu în cadrul celui de-al doilea punct al acestui proiect de campanie şi am

ajuns la concluzia că grupurile-ţintă sunt elevii din clasele a XI-a şi a XII-a.

Această campanie nu se limitează la elevii claselor terminale, aşa cum se întâmplă

cu majoritatea campaniilor de promovare a instituţiilor de învăţământ superior, deoarece

am considerat că o informare corectă se impune încă din clasa a XI-a. În acest mod,

elevul are timp de gândire, încât la începutul clasei a XII-a, sau cel mult până la finalul

 primului semestru, să fie decis în cazul în care doreşte să devină student FCRP. Astfel,

Page 16: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 16/30

liceanul va avea timp destul pentru a se informa mai bine şi a-şi lămuri eventualele

neclarităţi, dar şi pentru a se pregăti temeinic pentru susţinerea examenului de admitere.

Considerăm că elevi bine informaţi şi bine pregătiţi sunt viitori studenţi de calitate,

care pot contribui din plin la dezvoltarea FCRP şi a imaginii sale.

Sunt vizate trei categorii de elevi: elevi interesaţi de FCRP, care doresc să afle mai

multe informaţii despre această instituţie, elevii neutri, care pot deveni interesaţi odată ce

le este atrasă atenţia şi cei neinteresaţi, dintre care o parte pot deveni şi ei interesaţi (deşi

 pentru această schimbare se necesită un efort mai mare din partea promotorilor campaniei

 pentru un rezultat redus calitativ şi cantitativ), şi o parte, care prin specificul profilului

absolvit nu se încadrează în categoria viitorilor studenţi, decât în cea a posibilelor surse

de informaţii pe filonul word of mouth.

În cazul în care elevul nu este influenţat de alte persoane în alegerea unei facultăţi(aşa cum se întâmplă, conform rezultatelor sondajului de opinie, în cazul multor elevi cu

vârste cuprinse între 18 şi 19 ani), atunci el este singurul factor decizional şi cu cât

 promovarea FCRP este mai bine realizată, iar campania este mai convingătoare, cu atât

şansele ca elevul ce a participat la această campanie de a susţine examenul de admitere la

FCRP sunt mai mari.

2. În ceea ce priveşte cadrele didactice, acestea au rol important în alegerilerealizate de elevi. Profesorii şi, mai ales, diriginţii îi influenţează într-o măsură egală cu

 părinţii pe elevii ce se confruntă cu problema alegerii unei facultăţi. Inerent, anumite

opinii şi idei exprimate de cadrele didactice sunt reţinute de elevi şi luate în calcul în

momentul alegerii.

Cert este că, un cadru didactic bine informat cu privire la FCRP poate influenţa un

elev în realizarea unei alegeri corecte, în sensul potrivirii dintre dorinţele, aspiraţiile,

abilităţile şi pasiunile acestui elev şi facultate. De aceea, un profesor ce cunoaşte atât

elevul, cât şi facultatea ce se numără printre opţiunile acestuia, îl poate îndruma pe acesta

către o alegere bună, pe care să nu o regrete ulterior.

Mai mult decât atât, un cadru didactic poate oferi FCRP drept soluţie unui elev care

nu o cunoaşte sau care nu o ia în calcul.

Page 17: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 17/30

3. Părinţii sunt categoria cu cea mai mare influenţă asupra elevilor, după cum

reiese din sondajul efectuat. Astfel, în cazul elevilor de clasa a X-a, 5 din 12 au ales drept

răspuns la întrebarea „Cine te influenţează în alegerea unei facultăţi?” varianta: părinţii,

în timp ce în cazul elevilor de clasa a XII-a, numai 10 din 48 au ales această variantă,

care este la egalitate cu varianta profesori.

În concluzie, părinţii rămân în continuare un factor important, chiar dacă nu decisiv

în alegerea unei facultăţi. De aceea, această categorie trebuie avută în vedere în mod

obligatoriu atunci când se realizează promovarea FCRP-ului.

Foarte puţini părinţi ştiu cu exactitate ce presupune studiul la această facultate,

 pentru că, în primul rând, un număr foarte mic de părinţi sunt familiarizaţi cu conceptul

de relaţii publice. Neavând cunoştinţe despre domeniu, desigur că sunt refractari şi la

instituţia de învăţământ, pe care mulţi dintre părinţi o consideră o facultate ai căreiabsolvenţi nu au o meserie precisă. Aşa cum am menţionat şi în analiza situaţiei, foarte

 puţini părinţi ştiu că, în anul 1997, categoria de “specialist în relaţii publice” a fost

introdusă în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR).

În aceste condiţii, un părinte neinformat îşi poate convinge (sau, cel puţin, poate

încerca să îşi convingă) copilul să nu urmeze cursurile acestei facultăţi, reorientându-l

spre alte opţiuni. În acest moment, determinarea elevului este majoră, pentru că un bun

viitor comunicator va reuşi să-şi convingă părinţii prin argumente solide de ce doreşte sădevină student FCRP.

Cu toate acestea, un părinte bine informat este un atu pentru facultate, care, în acest

mod, devină mai cunoscută şi are şanse mai mari de a avea viitori studenţi mulţumiţi de

alegerea făcută şi din perspectiva părinţilor, evitând astfel reproşurile de genul „Vezi, ţi-

am spus eu că trebuia să dai admitere la X sau Y, dar n-ai vrut să mă asculţi!”.

5.Strategiile campaniei

Pentru atingerea obiectivelor stabilite se impune găsirea unor strategii adecvate.

Astfel, pentru a atrage cât mai mulţi elevi să devină studenţi FCRP se va realiza o acţiune

de promovare a ofertei educaţionale a FCRP, care să fie cât mai clară şi mai

convingătoare pentru liceeni, încât să-i determine să se informeze în continuare cu privire

Page 18: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 18/30

la această facultate şi să susţină examenul de admitere, pe care, cei mai bine pregătiţi şi

mai potriviţi acestui domeniu să-l treacă cu brio.

De asemenea, se doreşte poziţionarea FCRP drept o instituţie de învăţământ

superior de prestigiu, cu cea mai mare experienţă în domeniu în România, care s-a impus

 prin profesionalism. Mai mult decât atât, evoluţia sa rapidă, dar nu artificială, ci datorită

rezultatelor reale obţinute de profesorii şi studenţii FCRP, face posibilă poziţionarea

aceastei facultăţi drept una dintre instiuţiile cu cea mai bună ofertă educaţională din acest

segment, adoptarea sistematică a acestei poziţii având loc în prezent, dar fiind necesară şi

în continuare.

O altă strategie este menţinerea, promovarea şi dezvoltarea punctelor tari

identificate în cadrul analizei SWOT de la al doilea punct al acestei campanii pe termen

lung, transformarea punctelor slabe în puncte tari – în special privind mediatizarea FCRP  – weakness ce se intenţionează a fi eliminat şi transformat în strength tocmai prin

intermediul acestei campanii de promovare şi încercarea de valorificare a tuturor 

oportunităţilor apărute pe parcurs.

Dacă unele ameninţări sunt inevitabile, cum ar fi apariţia de noi competitori, adică

de noi insituţii care să aibă drept obiect de studiu acelaşi domeniu, prin menţinerea şi

stimularea punctelor tari (profesionalismul cadrelor didactice; entuziasmul, creativitatea

şi implicarea studenţilor; parteneriate şi colaborări cu diferite instituţii etc.), impactulacestor ameninţări poate fi diminuat, iar concurenţa poate fi văzută drept o ocazie

deosebită pentru demonstrarea calităţilor FCRP şi a statutului său binemeritat în rândul

instituţiilor de învăţământ superior din România.

6. Tactici

În ceea ce priveşte tacticile corespunzătoare strategiilor alese pentru campania de

 promovare a FCRP-ului în liceele din ţară şi din Bucureşti, am selectat metode diverse

 pentru a acoperi un număr cât mai mare de persoane, atingând categoriile de public-ţintă

menţionate în etapa a patra.

Aşadar, vom începe printr-o puternică promovare a FCRP (înainte de începerea

 prezentărilor propriu-zise din licee) în rândul elevilor prin intermediul a:

Page 19: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 19/30

1. mijloacelor tipărite – Se vor distribui flyer-e în punctele unde se concentrează un

număr mare de elevi şi în locurile cele mai frecventate de aceştia. Printre aceste

locuri se numără: licee, biblioteci, librării, parcuri, pub-uri, la ieşirea din staţiile

de metrou, străzi, intersecţii importante etc. Se vor pune afişe cu FCRP în special

în licee. Flyer-ele, afişele au impact mare asupra liceenilor interesaţi de planurile

de viitor. Acestea le captează atenţia şi le stârnesc curiozitatea.

2. site-ului FCRP (www.comunicare.ro) , care va fi menţionat pe toate materialele

tipărite de promovare, pentru a direcţiona elevii interesaţi către o sursă de

informaţii mult mai completă decât orice pliant sau chiar şi broşură, cu atât mai

mult cu cât necesită costuri reduse spre deosebire de mijloacele tipărite.

3. print-urilor despre FCRP din revistele editate special pentru elevii de liceu aflaţi

în căutarea unei facultăţi potrivite. Aceste reviste apar anual, în primăvară, dar şiîn luna iunie, înainte de perioada admiterilor, de cele mai multe ori ca suplimente

la ziare sau reviste consacrate sau ca reviste de sine stătătoare.

În ceea ce îi priveşte pe părinţi, promovarea FCRP se va realiza prin intermediul a:

1. mijloacelor tipărite – Se vor distribui flyer-e în multe dintre punctele comune cu

cele de distribuire destinate elevilor, de exemplu: parcuri, pub-uri, la ieşirea din

staţiile de metrou, străzi, intersecţii importante etc., pentru că acele locuri conţinşi o mare concentrare de adulţi.

2. print-urilor despre FCRP din revistele editate special pentru elevii de liceu aflaţi

în căutarea unei facultăţi potrivite, pentru că aceste reviste sunt citite de foarte

mulţi părinţi interesaţi de oferta educaţională destinată copiilor lor.

În cazul cadrelor didactice, promovarea FCRP se va realiza prin intermediul a:

1. articolelor din reviste destinate cadrelor didactice cum ar fi: Revista didactică .

2. afişelor amplasate în licee, inclusiv în cancelarie.

3. print-urilor despre FCRP din revistele editate special pentru elevii de liceu aflaţi

în căutarea unei facultăţi potrivite, pentru că aceste reviste sunt citite şi de mulţi

 profesori de liceu interesaţi de oferta educaţională destinată elevilor lor.

Page 20: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 20/30

După această promovare iniţială, va avea loc caravana prin liceele din Bucureşti şi

din ţară. În fiecare reşedinţă de judeţ va fi selectat cel puţin un liceu şi maxim trei licee

 pentru prezentarea ofertei educaţionale a FCRP. Aceste prezentări se vor desfăşura în

sălile de festivităţi ale liceelor sau alte spaţii adecvate puse la dispoziţie de către

conducerea acestora. Pentru eficientizarea şi reducerea costurilor de promovare, se va

realiza un concurs în cadrul studenţilor FCRP din anul II (am ales anul II, pentru că

studenţii din anul I sunt abia la începutul drumului lor şi acum descoperă FCRP-ul, iar cei

de anul III sunt ocupaţi cu elaborarea tezei de licenţă), care să fie reprezentativi pentru

facultate şi care să meargă fiecare în oraşul său de provenienţă pentru a realiza aceste

activităţi. Am ales această variantă, pentru că o astfel de persoană cunoaşte cel mai bine

situaţia din oraşul şi liceul respectiv, a mai avut contact cu oamenii din acea comunitate şi

cu unii dintre elevii invitaţi la prezentare, nu are nevoie de o cazare plătită pentru că poate sta acasă pe perioada caravanei şi, în acelaşi timp, cunoaşte foarte bine ce înseamnă

FCRP şi poate oferi informaţii corecte inclusiv de backstage elevilor interesaţi. Studenţii

aleşi vor avea cheltuielile de transport asigurate şi vor primi bonus-uri constând în cărţi

de la editura comunicare.ro, un punct în plus la un anumit examen (în măsura în care

 profesorul respectiv va fi de acord, considerând efortul şi prestaţia acelui student în

 promovarea FCRP).

Prezentarea facultăţii va începe cu un brainstorming, urmărindu-se astfelobservarea gradului de informare a liceenilor (elevi de clasa a XI şi a XII-a, categorii

menţionate la capitolul public-ţintă) în ceea ce priveşte FCRP. În urma culegerii

informaţiilor din public, se va crea un context favorabil pentru a le explica viitorilor 

studenţi ce înseamnă cu adevărat FCRP, care sunt posibilităţile găsirii unui job, în ce

domenii pot activa, ce oportunităţi au studenţii acestei facultăţi etc. De asemenea,

moderatorul va accentua sloganul campaniei: ALEGE ECHIPA FCRP! - FII

PRINTRE CEI MAI BUNI!.

În ceea ce priveşte alegerea acestui slogan, s-a pornit de la ideea conform căreia în

clasele primare, apoi în clasele gimnaziale şi la liceu s-a tot afirmat în special în cadrul

orelor de dirigenţie că suntem o familie, alcătuită din dirigintă sau diriginte şi elevi, deşi

de cele mai multe ori această idee a rămas o utopie. De aceea, în pragul maturităţii, elevii

au ocazia de a-şi alege o echipă. Astfel îţi poţi alege facultatea pe care vrei să o urmezi, îţi

Page 21: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 21/30

  poti alege echipa FCRP. Verbul ,,a alege" este pus strategic la începutul sloganului,

deoarece scoate în evidenţă capacitatea de a lua decizii a elevilor, acum absolvenţi de

clasa a XII-a. Acest verb trimite la ideea de libertate, de putere, dar în acelaşi timp şi de

responsabilitate. Elevii, în curând viitori studenţi sunt responsabili de alegerile pe care le

fac. De asemenea, cuvântul echipă ne duce cu gândul la comunicare, la profesionalism,

la colaborare şi la tinereţe sugerându-se astfel o unitate cu privire la studenţi şi profesori,

în care toţi sunt membrii unei echipe (echipa FCRP).

În acest timp vor fi proiectate pe fundal imagini: de la cursuri, de la concursuri

organizate de FCRP sau la care studenţii facultăţii au participat, a premiilor câştigate pe

 parcursul celor 18 ani, imagini ale generaţiilor trecute, de la petrecerile FCRP, de la

activităţile întreprinse de studenţi.Următorul pas este prezentarea ofertei educaţionale a FCRP, cu secţiile pe care le

cuprinde, din 2008 introducându-se o secţie nouă - Psihologie. Prezentarea cursurilor, a

  profesorilor prestigioşi care ne onorează facultatea şi o scurtă prezentare a facultăţii

(imagini din sălile de curs, bibliotecă, conferinţe organizate de FCRP).

Prezentarea va pune accent pe faptul că, în cadrul FCRP, există posibilitatea

efectuării atât a studiilor de licenţă, cât şi a masteratelor în trei forme de învăţământ:

învăţământ de zi, învăţământ la distanţă şi învăţământ online, ceea ce oferă o deosebităflexibilitate studenţilor în realizarea unei opţiuni. În acest mod, FCRP apare drept o

instituţie care îşi customizează oferta educaţională în funcţie de necesităţile studenţilor şi

care se adaptează contextului socio-politic şi economic actual.

Totodată vom prezenta şi oferta educaţională în ceea ce priveşte efectuarea unui

master în cadrul FCRP. În acest mod, dorim ca elevii de liceu să observe că au

 posibilitatea de a-şi continua studiile în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, alegând

unul din cele şapte masterate (Comunicare Audio-Video, Publicitate şi reclamã,

Comunicare politicã. Marketing politic si electoral, Comunicare si Relatii Publice,

Comunicare managerialã si resurse umane, Management educational si comunicare

institutionala, Management si comunicare in afaceri, Managementul proiectelor)

disponibile în varianta de 2 ani, dar şi de 1.5 ani. Mai mult decât atât, intenţionăm ca

liceeni să realizeze faptul că diversitatea şi complexitatea masteratelor din cadrul acestei

Page 22: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 22/30

facultăţi reprezintă un atu şi demonstrează profesionalismul şi dedicaţia atât a cadrelor 

didactice cât şi a studenţilor.

Un alt punct important în prezentarea facultăţii îl ocupă descrierea instituţiilor şi

activităţilor conexe, la care participă profesori şi studenţi FCRP, multitudinea acestora

demonstrând pasiunea pentru comunicare. Câteva dinte acestea sunt:

Institutul Român de Comunicare şi Relaţii Publice, înfiinţat în 1998, ale cărui

 principale activităţi sunt: cercetarea în domeniul comunicării şi relaţiilor publice, editarea

de lucrări de specialitate, traducerea de lucrări fundamentale de comunicare şi relaţii

  publice, stabilirea de contacte cu institute similare din străinătate, managementul

 proiectelor de relaţii publice.

 Revista Română de Comunicare şi Relaţii Publice, realizată în colaborare cu

Academia Română (Institutul de Sociologie, Laboratorul de Media, Comunicare şiCultură) şi cu Universitatea Bucureşti (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării).

Şi editura Comunicare.ro, înfiinţată în anul 2000, care publică numeroase titluri

importante pentru domeniul vast al comunicării.

În final, prezentarea se va încheia cu o discuţie liberă cu elevii, în cadrul căreia se

vor pune întrebări din public.

La sfârşit le vom oferi elevilor (dintre care să sperăm că vor fi cât mai mulţi

viitori studenţi FCRP) un chestionar, alcătuit din întrebări legate de facultate, aşteptările pe care le au de la acest domeniu. Cei care vor răspunde cel mai bine acestui chestionar 

vor avea ocazia să petreacă o zi la cursurile FCRP, să viziteze sălile de curs, să discute cu

corpul profesoral. Şi tot atunci, le vor fi distribuite flyer-e cu adresa site-ului FCRP,

 pentru mai multe informaţii.

O altă oportunitate de promovare a FCRP sunt târgurile educaţionale organizate

în marile oraşe din ţară: Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj. La aceste târguri, FCRP trebuie

să fie nelipsit cu materiale cum ar fi: afişe, flyer-e, broşuri. La standul FCRP vor fi

 prezenţi atât studenţi reprezentativi pentru facultate, cât şi unul sau doi profesori.

O modalitate aparte de promovare a FCRP poate fi Ziua Poţilor Deschise – o zi

când elevi, părinţi, cadre didactice sau orice persoană interesată de această facultate are

Page 23: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 23/30

ocazia de a vizita FCRP-ul, de a discuta cu studenţi şi profesori şi de a participa la

întâlniri cu oameni din domeniu (angajaţi din cadrul agenţiilor de publictate, de PR,

directori de marketing, manageri, jurnalişti), eventual foşti absolvenţi FCRP, care să le

ofere o imagine de ansamblu atât asupra domeniului, cât şi aspra facultăţii. Acest lucru

are un impact foarte mare asupra viitorilor studenţi pentru că aceştia au ocazia să vadă

rezultate concrete ale facultăţii

7. Calendar

Campania se desfăşoară pe o perioadă de 3 luni, în prima lună având loc

 promovarea iniţială, prin materialele tipărite menţionate la tactici, iar în celelalte două

luni având loc prezentările propriu-zise din reşedinţele de judeţ şi din capitală.În cadrul caravanei se acordă câte o zi pentru fiecare oraş, iar pentru Bucureşti vor 

fi dedicate 3 zile.

Judeţele vizate:

1. Ialomiţa

2. Buzău

3. Brăila4. Prahova

5. Dâmboviţa

6. Argeş

7. Olt

8. Teleorman

9. Braşov

10.Galaţi

11. Vâlcea

12. Vaslui

13.Bacău

14. Iaşi

15. Neamţ

Page 24: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 24/30

16. Botoşani

17.Suceava

18.Bistriţa

19.Mureş

20.Satu Mare

21. Bihor 

22.Cluj

23. Arad

24.Timişoara

25.Alba

26.Sibiu

27. Gorj28. Bucureşti

Caravana va începe în luna martie.

Săptămâna 2-8 martie 2009

1. Luni 02 martie 2009- Ialomiţa2. Miercuri 04 martie 2009- Brăila

3. Vineri 06 martie 2009 - Buzău

Săptămâna 9-15 martie 2009

1. Luni 09 martie 2009-Galaţi

2. Miercuri 11 martie 2009- Bacău

3. Vineri 13 martie 2009 - Vaslui

Săptămâna 16-22 martie 2009

1. Luni 16 martie 2009-Neamţ

Page 25: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 25/30

2. Miercuri 18 martie 2009- Iaşi

3. Vineri 20 martie 2009 - Botoşani

Săptămâna 23-29 martie 2009

1. Luni 23 martie 2009-Suceava

2. Miercuri 25 martie 2009- Bistrita

3. Vineri 27 martie 2009- Mureş

Săptămâna 30martie-5 aprilie 2009

1. Luni 30 martie 2009-Satu Mare

2. Miercuri 1 aprilie2009- Cluj

3. Vineri 3 aprilie 2009- Bihor 

Săptămâna 6 aprilie-12 aprilie 2009

1. Luni 6 aprilie 2009-Alba

2. Miercuri 8 aprilie2009- Arad

3. Vineri 10 aprilie 2009- Timiş

Săptămâna 13 aprilie-19 aprilie 2009

1. Luni 13 aprilie 2009-Hunedoara

Page 26: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 26/30

2. Miercuri 15 aprilie2009- Sibiu

3. Vineri 17 aprilie 2009- Gorj

Săptămâna 20 aprilie-26 aprilie 2009

1. Luni 20 aprilie 2009-Prahova

2. Miercuri 22 aprilie2009- Dâmboviţa

3. Vineri 24 aprilie 2009- Argeş

Săptămâna 27 aprilie-3 mai 2009

1. Luni 27 aprilie 2009-Olt

2. Miercuri 29 aprilie2009- Teleorman

3. Vineri 30 aprilie 2009- Bucureşti

4. Sâmbătă 1 mai 2009- Bucureşti

5. Duminică 2 mai 2009 -Bucureşti

Ziua Porţilor deschise va fi stabilită de către conducrerea facultăţii, iar 

 participarea FCRP la târgurile educaţionale va fi în funcţie de perioadele de desfăşurare

ale acestora.

8. Bugetul

Materiale necesare campaniei:

1. Electronice:

- laptop

- videoproiector 

Page 27: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 27/30

- boxe

2. Materiale tipărite:

- afişe

- flyer-e

- broşuri

3. Altele

- flipchart

- ecran proiectare

- consumabile

Pentru fiecare prezentare va fi nevoie de câte o sală mare, eventual o sală de

festivităţi sau un amfiteatru pentru a putea strânge cât mai mulţi elevi, profesori şi

 părinţi.De asemenea va fi invitată şi presa locală din fiecare oraş, prin care se poate face

 publică oferta educaţională. La intrarea în sală elevii vor primi o broşură cu programul

conferinţei, invitaţii de onoare şi informaţii cu privire la FCRP(site, informaţii cu privire

la admitere, etc).

Pentru a evita costurile de cazare ridicate pe care le presupune o campanie de oasemenea anvergură, vom alege câte un student FCRP care să îşi reprezinte oraşul..

Costuri estimative:

- pentru transport - tren/maşină (1-2 persoane vor fi prezente în fiecare judeţ) – 5000

RON

 

- afişe, flyer-e, broşuri - 5000 RON

- închiriere stand la târgurile educaţionale – 1000 RON pentru fiecare târg

Page 28: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 28/30

De asemenea, pentru diminuarea cheltuielilor, studenţii FCRP vor fi cei care vor 

împărţi flyer-ele menţionate la capitolul tactici.

O parte din cheltuieli vor fi suportate de facultate, dar se poate încerca şi găsirea

de sponsori.

9. Evaluarea campaniei

La sfârşitul caravanei, vom putea face o evaluare corectă a campaniei de promovare a FCRP. Până atunci vom realiza o evaluare parţială a campaniei bazată pe

rezultatele de la finalul fiecărei prezentări – feedback-ul primit din partea elevilor 

 participanţi şi modul în care aceşti vor completa chestionarele.

Pentru a face o evaluare corectă se va elabora un chestionar oferit elevilor la

finalul fiecărei prezentări. Pe baza acestui chestionar vom putea observa atât eficienţa

campaniei de promovare a FCRP, dar şi gradul de interes al liceenilor în ceea ce priveşte

această facultate. Chestionarul cuprinde întrebări al căror răspuns a fost oferit demoderator pe parcursul prezentării, dar şi întrebări cu privire la aşteptările viitorilor 

studenţi de la această facultate şi la acest domeniu de studiu. Acesta a fost astfel conceput

încât să lase elevilor libertatea de exprimare în ceea ce priveşte FCRP.

Prima întrebare ,,Care sunt domeniile de activitate în cadrul cărora vă veţi putea

desfăşura activitatea în urma terminării FCRP?" are ca scop evaluarea atenţiei pe care

liceenii au acordat-o moderatorului pe parcursul prezentării, precum şi corectarea

eventualelor opinii greşite cu privire la domeniile de activitate.

Cea de-a doua întrebare a avut ca scop punerea în evidenţă a celor trei posibilităţi

de învăţământ pe care le oferă FCRP, astfel viitorii studenţi putând opta pentru una din

ele în funcţie de priorităţile pe care le au în vedere privind studiile superioare.

Apoi am încercat în chestionarul realizat să actualizăm în mintea elevilor 

modalitatea prin care se face admiterea la FCRP. Este important să aibă în vedere

Page 29: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 29/30

modalităţile de admitere în funcţie de forma de învăţământ pe care şi-o doresc.

Ultimele două întrebări vizează creativitatea potenţialilor studenţi, aceştia având

ocazia să îşi exprime propriile dorinţe, nelămuriri sau eventuale nemulţumiri.

Considerăm că acest chestionar ne va ajuta să facem o evaluare corectă a

succesului acestei campanii. Deşi succesul ei real se va putea observa în perioada

admiterii, când numărul de elevi va creşte considerabil faţă de anii precedenţi. În funcţie

de numărul de potenţiali studenţi prezenţi la admitere vom putea spune dacă această

campanie de promovare FCRP şi-a atins scopul dorit.

Chestionar :

1. Care sunt domeniile de activitate în cadrul cărora vă veţi putea implica în urma

absolvirii FCRP?

a) advertising

 b) marketing

c) management

d) cercetare

e) politicăf) PR 

g) toate variantele de mai sus

2. Câte forme de învăţământ vă oferă FCRP?

a) 3(învăţământ de zi, la distanţă, online)

 b) 2 (învăţământ de zi, la distanţă)

c) 1(învăţământ de zi)

3.Care este modalitatea de admitere în învăţământul universitar(FCRP)?

Page 30: CAMPANIE FCRP BUCURESTI

8/6/2019 CAMPANIE FCRP BUCURESTI

http://slidepdf.com/reader/full/campanie-fcrp-bucuresti 30/30

a) dosar 

 b) admitere

c)dosar+admitere

4.Ce aşteptări aveţi de la această facultate?

...............................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

5. Ce sugestii aveţi pentru această facultate?(o nouă ramură, mai multe activităţi,

concursuri, etc)

...............................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

...............................................................................................................................................

......