Darie DanComunicare publica, an II

„Calcaiul lui Ahile” mitul invulnerabilitatii imperfecte

Perioada antica (ca si cea medievala de altfel) este una a razboaielor asa-zis „oneste”. De ce „oneste”? In lupta, fiecare combatant isi infrunta dusmanul in mod direct, atacand si aparandu-se cu sabia si scutul sau. Astfel, victoria sau infrangerea, supravietuirea sau moartea, sunt decise de caracteristici proprii ale luptatorului, de curajul, puterea sau iscusinta sa. Intr-o asemenea conjunctura istorica aparitia eroului fantastic, imposibil de ucis cu orice arma a epocii este de la sine inteleasa.Acest prototip de erou invulnerabil este dezideratul oricarui razboinic. Si totusi… acest vis nu este perfect. Fie ca este vorba de cultura elina, germanica sau persana, eroul are acel punct sensibil in care este lovit si astfel, ucis. Desi este cunoscut generic drept „calcaiul lui Ahile”, acest loc variaza in cele trei culturi amintite, dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza.

Cultura elina Ahile este personajul central al epopeei lui Homer, „Iliada”.Eroul este fiul zeitei nereide Tetis si al lui Peleu, regele din Thessalia.Inca de la nasterea sa, Zeita Tetis ii stie destinul. Stie ca fiul ei va deveni un mare luptator, dar si ca Moira (zeita sortii neinduplecate) i-a harazit sa-si piarda viata sub zidurile Troiei. Pentru a-l feri de cruda soarta, zeita isi unge pruncul cu ambrozie, pentru a-l face nemuritor.Il vara in flacari pentru a-l cali. Merge in Infern si il scalda in celebrul rau Styx, pentru ca nici o arma sa nu-i poata rani trupul.Atat doar ca micutul Ahile a fost tinut de calcaiul stang cand a fost cufundat in rau, si acest loc a ramas necalit. Soarta nu poate fi invinsa. Sfarsitul eroului survine, dupa cum fusese prevestit, in timpul asediului Ilionului. Paris, fiul regelui Priam, il tinteste pe Ahile cu sageata fatala.Zeul Apollo, aliatul troienilor, indreapta sageata spre calcaiul eroului aheu, dandu-i o putere nemarginita. Lovit in acelasi timp si de un muritor si de un zeu, fiul zeitei Tetis moare pe campul de lupta.Cultura germana In lumea germana, „Cantecul nibelungilor” il impune pe Siegfrid. Erou de o vitejie fara seaman, acesta ucide balaurul (considerat de unii cercetatori ca fiind o reprezentare metaforica a armatelor Imperiului Roman)

si se scalda in sangele lui. Datorita sangelui balaurului, pielea sa capata un aspect solzos, aramiu.Armele ce-l loveau, alunecau, fara a-l putea rani. Insa in timp ce se scalda, o frunza de tei i se lipeste de umar. Siegfrid nu o observa decat prea tarziu. Acest loc va deveni punctul sau slab.Eroul este ucis miseleste de Hagen, la indemnul Brumhildei.Cultura persana Eroul invulnerabil al persilor se numeste Isfendiar*. Intr-una din aventurile sale el se lupta cu pasarea magica Simurgh. Legenda spune ca in aceasta lupta Simurgh este ranita grav, aproape mortal, si sangele ei il improasca pe Isfendiar pe tot trupul; tot trupul in afara de ochi, pe care acesta ii inchide cand este improscat. Din acea zi, datorita virtutilor sangelui pasarii Simurgh, Isfendiar devine asemenea acesteia: nu putea fi ucis de nici o arma, ci doar ranit. Sfarsitul lui Isfendiar survine in lupta cu Rustem, marele erou al mitologiei persane antice (o figura similara grecului Heracles).Acesta, sfatuit de pasarea Simurgh – protectoarea familiei sale-, isi face o sageata din lemn de tamarisc, o sageata cu doua varfuri. In timpul luptei, Rustem tinteste sageata in ochii lui Isfendiar, singurul loc neprotejat de sangele magic. Sageata isi atinge tinta si soarta lui Isfendiar este pecetluita.Concluzii Ajunsi in acest punct, intrebarea ce se ridica este cu totul legitima: de ce aceasta armura imperfecta? De ce eroii au fost creati cu acesta fisura mica, dar suficienta pentru a le aduce sfarsitul? Motivul, in principiu acelasi in toate culturile, este cel mai bine exprimat in mitologia elina. Pentru vechii greci, eroul este, prin definitie, fiul unui zeu/zeite cu o muritoare/muritor. (Heracles este fiul lui Zeus si al Alcmenei, Ahile este fiul zeitei Tetis cu Peleu). Astfel, acesta se gaseste situat la confluenta eternului cu perenul. El beneficiaza de anumite atribute extraordinare (putere, vitejie, inteligenta) dar este totusi om, supus greselii, sortii si mortii. Perfectiunea, nemurirea sunt caracteristice zeilor. A crea eroi perfecti, imbatabili si indestructibili, inseamna a-i zeifica din start, a-i indeparta de ascultatorul de atunci/ cititorul de azi. Personajele de mai sus au reprezentat si reprezinta modele de comportament demne de urmat. Oamenii ii iubesc si incearca sa se apropie de ei tocmai accesibilitatii conferite de natura umana. Eroul legendar se lupta din rasputeri, sufera la infrangere, se bucura la victorie, uraste, iubeste, nu este un Hyperion „nemuritor si rece”, este un om animat de sentimente. Este tangibil. In antiteza, zeul este intangibil, este partial ascuns, este temut pentru puterea sa misterioasa, identificarea cu acesta este imposibila.

*Faptele povestite aici sunt preluate din „Shah Name” („Cronica regilor”) poem epic de dimensiuni apreciabile al poetului persan Firdousi. In aceasta opera, autorul prezinta istoia Iranului de la Creatie pana la cucerirea ei de catre arabi in secolul al VII-lea. Prima jumatate a poemului cuprinde toate miturile din istoria legendara timpurie a Persiei, faptele regilor si eroilor fabulosi din vechime. Partea a doua prezinta personajele istorice – dar multe dintre ispravile acestora, asa cum sunt prezentate de Firdousi, sunt foarte putin fundamentate istoric.