Conservatorismul Conservatorismul este definit de cele mai multe ori mai degrab ca o stare de spiritdect ca o ideologie n sine.i aceasta pentru c sunt foarte multe interpretri asupra naturii acestei doctrine, n special datorit abilitii ei extraordinare de a supravieui n orice context. Pentru a fi conservator este nevoie s existe ceva de conservat: un status-quo, o situaie, o poziie etc. Dar conservatori sunt percepui i cei care manifest rezisten la schimbare chiar dac situaia n care se afl nu este neaprat n favoarea lor, cum sunt locuitorii din mediul rural sau din oraele mici care nu i pot nchipui un alt tip de existen altul dect al lor.De aceea, putem defini conservatorismul ca i o rezisten teoretic articulat i sistematic la schimbare, fiind o ideologie ce i propune s apere status-quo-ul deja prestabilit n faa oricrei schimbri rapide sau forate. Dac definim conservatorismul ca pe o ideologie care apr status-quo-ul i pe o raionalizare i legitimare a unei ordini deja existente adic ca pe o ideologie situaional vom observa c aceast ideologie are propria sa logic, ea nefiind influenat n esena sa de epoca istoric n care se manifest. Astfel, conservatorismul, oriunde i oricnd s-ar manifesta, are cteva principii de baz care reuesc sa defineasc ideea conservatoare chiar i atunci cnd ea nu este definit ca atare 1.Libertile individuale sunt mai importante pentru conservatorism dect egalitatea 2.Conservatorismul este mpotriva concentrrii puterii politice n mna oricui, i mai ales a mulimilor 3.Insist asupra unei teorii organice a societii, care s includ o ierarhizare a grupurilor i a claselor dar i o cooperare ntre ele. De aici se deduce c ideea de comunitate i interesele sale sunt totdeauna deasupra intereselor individuale. 4.i asum un respect aproape sacru pentru tradi ie i motenirea cultural, adic ceea ce ne leagn mod fericit de naintaii notri. 5.Raiunea i proprietatea sunt metode de rezolvare a problemelor sociale 6.Religia, care este un bun cultural tradiional, trebuie s se bucure de respect. 7.Majoritatea liniilor ideologice conservatoare sunt elitiste. Din punct de vedere istoric este greu de artat care este momentul real al apariiei conservatorismului ca i doctrin politic nchegat. Unii autori pretind c un anumit fel de conservatorism a existat dintotdeauna n cultura umanit ii, Cicero fiind un conservator n raport cu Cezar care a intuit mai repede beneficiile schimbrii republicii n imperiu pentru cetenii Romei antice. E totui greu s accepi c orice rezisten la schimbare este o form a conservatorismului, acesta din urm pierzndu-i astfel orice dimensiune ideologic, fiind doar o ncpnare de moment de a rmne n urm, ncondiiile n care schimbarea oricum se produce. De aceea, majoritatea autorilor consider c aceast ideologie se ntemeiaz ca o reacie la trecerea de feudalism la modernitate, fiind ns o doctrin a modernitii, care se uit ns napoi cu nostalgie. i, n sfrit, ali autori ncearc s demonstreze c nu avem de a face doar cu un singur conservatorism, ci cu mai multe dimensiuni ale acelea i doctrine. Astfel Samuel P. Huntington argumenteaz c conservatorismul poate fi vzut ca: 1. O ideologie care eman de la aristocraie ca raionalizare a poziiilor i intereselor ei sociale n raport cu Revoluia Francez de la 1789 conservatorismul aristocratic;2. O ideologie care conine prescripii substaniale asupra organizrii vieii sociale i politice conservatorismul autonom 3. O ideologie care apare n situaii specifice, atunci cnd status-quo-ul i interesele unui grup social sunt ameninate de o ideologie a schimbrii profunde conservatorismul situaional. 10.3 Conservatorismul Conservatorismul, nainte de a fi doctrina politica, a existat ca stare de spirit, atitudine, nsotind politicul de-a lungul evolutiei sale istorice. Ca doctrina politica, conservatorismul apare n aceeasi perioada cu revolutiile burgheze, ca o reactie la princip iile doctrinei liberale, n general, si ale revolutiei franceze de la sfrsitul secolului al XVIII-lea, n special.Fondatorul doctrinei conservatoare a fost englezul Ed. Burke care, n lucrarea "Reflectii asupra revolutiei franceze", aparuta n anul 1790, se pronunta pentru apararea ordinii sociale, a ideilor si institutiilor traditionale, Doctrine politice privind organizarea si conducerea societatii mpotriva nnoirilor si schimbarilor afirmate de revolutionarii francezi si de doctrinarii liberali, care au inspirat revolutia franceza, inspirndu-se totodata de la ea. Doctrina politica conservatoare poate fi definita ca un ansamblu de idei, teze care vizeaza organizarea si conducerea societatii prin pastrarea pe perioade ndelungate a structurii politice traditionale. La nceputurile sale, conservatorismul sustinea, n opozitie cu liberalismul, ca ordinea traditionala este ierarhica, ca forma de guvernamnt este monarhia, iar institutiile politice sunt produsul unei dezvoltari ndelungate, si schimbarea acestora de catre oameni s-ar realiza mpotriva legilor eterne, schimbarile fiind apreciate ca brutalizari ale istoriei. Doctrina conservatoare, avnd la baza, ca si doctrina liberala, principiile statului de drept, sustine nsa ideile inegalitatii oamenilor, ale necesitatii existentei claselor sociale, distincte si i erarhizate, rolul primordial al proprietatii private n apararea ordinii sociale, al religiei ca institutie fundamentala, al inegalitatii indivizilor si claselor sociale ca ordine fireasca, nscrisa n natura umana, statului revenindu-i sarcina apararii si reglementarii acestei ordini sociale. Si doctrina conservatoare s-a manifestat si se manifesta prin mai multe variante: conservatorismul clasic , de nceput, cnd avea la baza ideea conservarii institutiilor traditionale fata de schimbarile preconizate de revolutiile burgheze si sustinute de doctrina liberala si neoconservatorismul, aparut n perioada interbelica si care a cunoscut si cunoaste o raspndire larga n tarile dezvoltate, caracterizndu-se prin sustinerea institutiilor politice traditionale create, n principal, pe baza doctrinelor liberale. Asistam, de fapt, la sustinerea de catre neoconservatoria vechilor principii ale liberalismului, inclusiv criticarea interventiei statului n viata social-economica si a initierii unor masuri cu caracter social. Multe doctrine conservatoare din tarile dezvoltate au o importanta componenta religioasa, devenind doctrine democrat -crestine, care stau la baza partidelor cu acelasi nume.