Axiologia-definiie termenul provine din limba greac, unde axios = ceea ce este bun, ceea ce este vrednic (de cinstire), ceea ce este valoros; axiologia este aadar teoria general a ceea ce este bun (sau bine), adic teoria general a valorilor; este studiul filozofic alvalorilor, regsit n special netic,estetic,religie.Obiectul de studiu i problematicaObiectul axiologiei l constituie studiul valorilor generice i al legturilor generale ale sistemului de valori, nct problematica axiologiei i propune s studieze: geneza, natura, structura , evoluia i justificarea valorilor; ierarhizarea, realizarea i funciile valorilor n viaa social; unitatea i diversitatea, continuitatea i discontinuitatea valorilor; corelaia, legitile i dinamica valorilor; relaia dintre procesul istoric de constituire a valorilor i atitudinea omului fa de valori. Universul valorilor semnific ceea ce este omul, prin valorile create, i ceea ce poate i trebuie s devin omul, prin idealuri, aspiraii, proiecte, dorine. Ca univers de semnificaii, lumea valorilor reflect nu aprecieri, necesiti i aspiraii individuale, ci idealuri, necesitile i nzuinele unei perioade istorice concrete. Dificultatea definirii termenului valoare este adeverit chiar de faptul c nsi definiia valorii este o valoare! Valorile sunt rezultatul activitii umane creatoare. n mod curent se obinuiete s se afirme c valoarea este ceva (un lucru) util, necesar, de pre, sau o calitate a unui lucru, o calitate care corespunde necesitilor, ateptrilor, idealului uman, naional, social etc. Dac prin lucru nelegem doar ceea ce se afl n afara omului, trebuie s acceptm c i valoarea este ceva care se afl n afara omului, prin urmare sensul vieii umane ar fi aproprierea- nsuirea- acapararea ct mai multor valori, valorile nu sunt reduse la lucruri i la fapte, dar anumite lucruri i fapte pot fi purttorii materiali ai unor valori. De exemplu, piatra dintr-un ru nu are valoare economic dect dac devine material de construcie sau este folosit pentru alte necesiti. Valorile pot fi numite valori doar prin raportarea lucrurilor la om, adic valori pot fi i ideile, sentimentele, calitile etc. Prin urmare, este corect s se defineasc valoarea ca un lucru care face parte nu doar din exteriorul omului ci i din interiorul acestuia, adic ca pe un lucru care aparine interior-exteriorului omului. Problematica axiologieiAxiologia i propune s studieze: a) geneza, natura, structura, evoluia i justificarea valorilor; b) ierarhizarea, realizarea i funciile valorilor n viaa social; c) unitatea i diversitatea, continuitatea i discontinuitatea valorilor; d) corelaia, legitile i dinamica valorilor; e) relaia dintre procesul istoric de constituire a valorilor i ncorporare a acestora n sfera motivaiei individului, sensul vieii i atitudinea omului fa de valori.Apariia acestei discipline a marcat: a) descoperirea unui nou continent teoretic domeniul valorilor; b) proiectarea unui concept nou, de valoare generic, care-i valideaz permanent importana operaional. Conceptul de valoarePentru a defini conceptul de valoare, vom proceda la o analiz invers, vom sublinia ce nu sunt valorile, pentru a sfri prin a enumera caracteristicile valorilor. Astfel: a) valorile nu pot fi confundate cu lucrurile dei nu poate exista fr purttorii materiali, valoarea supravieuiete i dup disocierea de suportul su; de exemplu, frumuseea ca valoare rezist timpului i dincolo de suportul su fizic, n cazul unui tablou, sau spiritual, n cazul unui model de personalitate moral. Analiznd suportul valorilor T. Vianu atrgea atenia c nu orice valoare se poate conexa cu orice suport concret, de exemplu, caritatea nu-i poate gsi suportul dect n caracterul unei persoane, deci este o valoare personal, fa de comestibilitate care este o valoare economic, reprezentnd o valoare real, putnd fi conexat cu o varietate de lucruri. Suportul valorilor, susinea T. Vianu, poate fi real, personal, material i spiritual; ntre suport i valoare se instituie o relaie de aderen cnd valoarea se conexeaz cu un singur lucru; un exemplu fiind valorile estetice i o relaie liber cnd valoarea se poate conexa cu o multitudine de suporturi; de pild, valorile teoretice pot relaiona cu diverse suporturi b) valorile nu pot fi reduse la strile psihologice dei aceste stri apar drept condiii ale actului de valorizare, care nu este dect un act de preuire, de apreciere; omul ierarhizeaz funcie de interesul pe care l prezint obiectele n direcia satisfacerii unor trebuine i deziderate; valoarea exist potenial nainte de procesul valorizrii, valoarea apare fie prin preluarea i integrarea n cmpul axiologic a noilor obiecte, principii sau relaii, fie prin prelucrarea elementelor funcie de setul de valori sociale dup care se conduce comunitatea; situaie ce impune distincia dintre a fi o valoare i a avea valoare; c) valoarea nu se identific cu calitatea obiectelor orice obiect are calitate, dar nu obligatoriu i valoare; de exemplu, crizele economice, delincvena juvenil etc.; d) valoarea nu se identific cu valoarea economic, cu preul; nu orice valoare devine o marf (vezi fericirea, libertatea etc.) Tipuri de valori. Valorile pot fi clasificate n funcie de diverse criterii: dup criteriul suportului valorilor, ele se impart n valori materiale i spirituale. Suportul valorilor poate fi ns o persoan sau un lucru i atunci spunem ca primele sunt valori personale, iar celelalte valori reale. De exemplu sntatatea i cinstea sunt valori personale, iar utilitatea este o valoare real. dup criteriul valabilitii, ele se impart n relative sau absolute; obiective sau subiective; individuale sau generale; sociale sau cosmice. dup sensul lor, se mpart n pozitive sau negative dup raportul la facultatea psihic prin care lum cunotin de ele, se impart n teoretice, sensibile, sentimentale. dup obiectul lor, se impart n valori economice; vitale; morale; estetice; juridice;politice; religioase. Valori economice. Aristotel vorbete de dou sensuri ale valorii economice: valoarea de schimb i valoarea de ntrebuinare. Principalele valori economice sunt: utilitatea, raritatea, munca. Prin valoare, n economie se mai poate nelege preul pltit pentru un obiect sau serviciu, iar banul ocup un loc aparte ntre valorile economice pentru c ntruchipeaz valoarea economic generic, adic jocul de schimb pentru procurarea oricrei mrfi. Valoarea economic este, aadar, o nsuire a obiectelor materiale, a serviciilor, a unor coninuturi intelectuale sau spirituale, care n principalele sfere ale vieii economice- ca producie, circulaie, consum- sunt necesare, rspund unor necesiti i comport manifestarea unor atitudini i relaii de natur individual i de grup. Valori vitale. Valorile vitale au ca suport viaa nsi i se refer la sntatea fizic i a psihicului uman, rezistena la boli i fora temperamentului i caracterului individului, capacitatea lui de efort i munc, viteza de reacie i frumuseea fizicului uman. Valorile vitale sunt condiia prim a asimilrii unor deprinderi i activiti profesionale, sportive sau chiar artistice, precum dansul, baletul, gimnastica i patinajul artistic. Valori morale. Valorile morale cuprind ntreaga existen uman, fiind repere de baz ale vieii noastre sufleteti. Valorile morale fundamentale sunt binele cu opusul rul; adevrul moral cu opusul minciuna; iubirea aproapelui cu opusul dumnirea aproapelui, dreptatea cu opusul nedreptatea. Suportul valorilor morale este ntotdeauna persoana. Valori estetice. Valorile estetice snt nsuiri ale obiectelor, fenomenelor i proceselor din natur, precum i ale creaiilor concrete sau abstracte ale oamenilor, care rspund necesitii umane de frumos. Frumosul este conceput n numeroase moduri: frumosul este armonie, echilibru, msur; frumosul este binele care i place; frumosul este relevarea unui sens i unei finaliti n lume, dincolo de scopurile corespunztoare. Distingem valorile estetice ale frumosului din natur i din viaa social, de valorile estetice ale artei, ntruct valorile estetice ale frumosului din natur cuprind obiecte, fenomene asupra crora ne orientm nevoia noastr de frumos, iar valorile artistice sunt create de om, atribuindu- le o finalitate estetic. Creaiile artistice valoaroase constuie contribuii la cunoaterea i apreciera modului uman de a simi, gndi i aciona. Valori juridice. Principalele valori juridice sunt drepatatea, legalitatea, justiia i semnific aprecierea pe care societatea i oamenii o dau actelor i raporturilor juridice i modului de realizare efectiv a dreptului. Ele viznd scopuri i mprejurri ce urmeaz a fi realizate, se exprim prin intermediul normelor juridice. Nerespectarea valorilor juridice se contureaz n infraciuni ce atrag intervenia organelor competente ale autoritilor publice. Cele mai nalte valori juridice sunt cele incluse n constituia rii, n Declaraia universal a drepturilor omului. Valori politice. Valorile politice se refer la stat, la societatea constituit pe baza legii. Aristotel considera casa ( familia ) ca prima valoare politic, iar statul ca scopul i punctual final al evoluiei politice. Valorile politice au valabilite intruct conrtibuie la realizarea culturii.Valori religioase. Valorile religioase se prezint ca un ansamblu de scopuri i ndatoriri superioare, permanente pentru adepii fiecrei religii. Avnd o coloratur moral, aceste valori sau virtui teologice ni se nfieaz ca mijloace de legtur i comuniune cu Dumnezeu. Astfel sunt concepute cele trei virtui teologice: credina, sperana i iubirea- din care deriv smerenia, cumptarea, tolerana i altele.Valorile religioase l consider pe Dumnezeu drept scopul lor direct, imediat i ultim.Definiia culturiiTermenul de cultur vine din latinescul colo, colere care semnific a lucra pmntul, a locui. Sensul lui primar desemna activiti agricole i a fost utilizat cu acest sens din secolul XI pn n secolului XIX, n paralel cu accepiunea dat de umanismul renascentist (sec. XVI) de cultur a spiritului.n limbajul curent, adesea, termenul sugereaz o form superioar de art : oper, teatru, coregrafie etc. Se consider c o persoan este cult atunci cnd deine cunotine despre arte i este capabil s fac aprecieri fondate referitoare la creaiile artistice, este rafinat, are gust i bune maniere. Acesta este un sens restrictiv : nu orice om este cult i nu orice produs al activitii sale este un act de cultur. Acesta este i punctul de vedere al lui J. Szczepanski, care ine s precizeze c nu toate produsele omului reprezint cultura lui, ci numai cele superioare, produse oarecum dezinteresat, pentru ele nsele, deci tiina, arta, religia, ideile politice i sociale, obiceiurile nobile ntr-un cuvnt, produsele superioare ale spiritului care necesit cultivarea minii, tendina realizrii unor scopuri mai nalte dect simpla satisfacere a nevoilor biologice.n sociologie i antropologie aa cum susine i Marvin Harris, termenii de cultur, societate i, uneori, etnologie, i disput preeminena.Kluchohn (1949) confer i el culturii nelesul de fenomen social, definind-o ntr-o formul succint ca mod distinct de via al oamenilor, model de a tri.n alt ordine de idei, unele definii au pus accentul mai mult pe sensul obiectiv al culturii (cultur material sau civilizaie), altele pe sensul subiectiv al culturii (cultur spiritual, cunotine, valori, simboluri etc.).Cultura material i spiritual.Componenta material a culturii - care va fi exprimat prin termenul de civilizaie - cuprinde mijloacele i valorile care asigur reproducerea material a vieii sociale, adic procesele existenei sociale. Componenta spiritual a culturii cuprinde sistemele de valori n care se cristalizeaz eforturile de cunoatere, atitudinile i reaciile omului fa de lume; acestea se fixeaz i mbrac forma unor sisteme teoretice (tiina, filozofia), simbolice (arta, religia), normative (morala, dreptul, tradiiile, obiceiurile). Am putea sintetiza astfel universul culturii: - sisteme teoretice (tiina, filozofia); - sisteme simbolice (religia, arta, mitologia, limba, toate tipurile de limbaje), n care predomin funciile simbolice i de comunicare; - sisteme normative (dreptul, morala, obiceiurile, tradiia) - cu funcii de reglementare a raporturilor interumane; - sisteme instituionale i instrumentale (instituii educaionale, mijloace de comunicare etc.) - cu funcii preponderent praxiologice, acionale, practice.Cultura cuprinde i un ansamblu complex de instituii aferente i mijloace de comunicare, n jurul crora este organizat viaa cultural i prin care ptrund valorile (sistemul de educaie, biblioteci, muzee, expoziii, teatre, edituri, pres etc.). Cultura trebuie considerat i n raport cu acest sistem de instituii, care au menirea de a organiza creaia cultural i de a o difuza n cmpul social. Printre cele mai nsemnate instituii care mijlocesc raporturile dintre cultur i societate, trebuie s menionm sistemul de nvmnt, institutele de cercetare tiinific, mijloacele de comunicare n mas. Ele constituie forme prin care cultura se socializeaz i i exercit toate funciile sale.

Personalitatea i culturaStudiile de antropologie evidentiaza rolul benefic al culturii in pastrarea echilibrului social si mintal al omului si al comunitatilor, ca si in crearea echipamentului de protectie necesar pentru evitarea dezordinilor mentale si anomiei.O personalitate armonios dezvoltata si integrata in campul de valori al unei culturi duce la ideea de comportament corect, printr-un proces de selectie critica a normelor si valorilor pe care societatea le recunoaste. Or, tocmai in raportul dintre societate si personalitate se evidentiaza eficienta sociala a culturii, forta ei modelatoare ca actiune sociala si ca rezistenta la devierea spre alte norme si valori. Cultura si personalitatea s-ar afla intr-o interdependenta atat de organica, incat sociologii si psihologii sociali considera ca: A discuta despre cultura si despre personalitate inseamna, intr-un sens, a opera o falsa dihotomie si a pune o falsa problema. Se poate sustine, pe de o parte, ca cultura se exprima prin comportamentul si atitudinea persoanelor si ca ea nu exista independent de indivizii care o determina; pe de alta parte, ca personalitatea este ceea ce este in virtutea proceselor de interculturatie si ca conceptul personalitatii reprezinta, in parte, rezultatul culturii ambiante Analizand impactul culturii asupra personalitatii, R.B. Cattell stabileste trei tipuri de influente posibile ale culturii asupra personalitatii: a. influenta directa, prin comunicarea mai mult sau mai putin voluntara a culturii sau a unei zone a culturii; b. efectele de situatie, ca urmare a pozitiei detinute de subiect in sfera culturii; c. aparitia unor structuri secundare in conformitate cu anumite legitati psihologice care vizeaza trebuinte ale personalitatii rezultate din exigente ale culturii, care actioneaza asupra personalitatii Intr-adevar, multi sociologi si criminologi, adepti ai determinismului social in sfera culturii, considera aparitia fenomenelor deviante ca o consecinta a esuarii proceselor de socializare, ca un dezechilibru dintre societate si individ in general si personalitate si cultura in special. Cand echilibrul dinamic dintre sfera de motivatii, de trebuinte si de atitudini a individului si cea sociala se rupe, apar nemultumirea, dezorientarea, izolarea si apoi trecerea la una din subculturile delincvente ale grupurilor aflate in conflict cu societatea oficiala. La aceasta trebuie sa mai adaugam si variatiile individuale considerabile in ceea ce priveste personalitatea. Acestea sunt functie de conditiile de mediu practic nelimitate in care se formeaza experienta individuala, precum si de caracterul eterogen al structurii psihosomatice. De aceea, modelele de personalitate nu pot fi reductibile la un tip comun; ele difera de la o societate la alta, in functie de gradul de dezvoltare economica si sociala, de ideologia impusa, de sistemele de atitudini si convingeri interiorizate prin intermediul instantelor de socializare, al scolii, si al familiei in primul rand.Socializarea si aculturatia inculca actorilor mecanismele care regleaza conduitele lor: actiunea, individuala sau colectiva, inscrie individul intr-o cultura ale carei coduri, valori, norme definesc sentimentul apartenentei si al identitatii.Ordinea sociala substituie sau adauga constrangerea interioara la constrangerea exterioara. Ea este in relatie stricta cu institutiile, cu miturile, cu mentalitatile, cu memoria sociala. Acestea sunt rezervorul ei de sprijin si de resurse, care intareste sau inlocuieste forta pura a carei intrebuintare efectiva sau virtuala nu asigura decat partial reglementarea ordinii publice. Cultura, sau ceea ce se desemneaza astfel, este si un transformator de conduite individuale in conduite colective si reciproc. Coexistenta culturilor in cadrul aceleiasi societati, ca si diferentele lor de la o societate la alta, ne arata ca ele au un factor comun ce exista pe plan microsocial: atitudinea fata de ordinea sociala instituita. Cultura ofera astfel cunoasterii juridice constelatia de elemente din care se fabrica identitatile colective, sistemele de atitudini. Prin urmare, la definitia valorilor culturale ca ansamblu de atitudini, credinte si sentimente care confera o ordine si un sens procesului politic si care prevad regulile si convingerile subdiacente ce comanda comportamentele dintr-un sistem social sau juridic, ar trebui sa se adauge si logica situatiilor de interactiune. Astfel, valorile culturale reprezinta o veriga importanta intre evenimentele vietii sociale si conduita indivizilor ca reactie la aceste evenimente. Chiar daca comportamentul politic si social al grupurilor sau indivizilor este, intr-adevar, afectat de crize si convulsii sociale, el este si mai mult afectat de semnificatiile pe care subiectii le dau acestor evenimente. Si aceasta pentru ca valorile care orienteaza individul in dezordinea lumii dau un sens universului, fac posibila identificarea individului cu un grup, obiectivele sale pe termen scurt sau lung, scopurile sale globale sunt insusite de individ, care le integreaza intr-o maniera mai mult sau mai putin constienta: Codurile de comportament ii permit individului sa se repereze intr-un spatiu social; valorile sa se orienteze intr-o directie istorica Formarea identitatii are loc prin largirea ariei de identificari cu grupurile de care el apartine de la nastere sau cu cele in care va fi nevoit sa se integreze. Fiinta umana, spune Erikson, de la un capat la altul al vietii sale, este organizata in grup cu baza geografica sau istorica: familia, clasa, satul sau cartierul, natiunea. O fiinta umana este constant un organism, un eu si un membru al unei societati si ea este implicata in cele trei procese de organizare. Copilul invata prin experienta proprie nemijlocita - spune Sapir - cine este el si de care grupuri apartine. Sentimentul de apartenenta fata de grupurile in care el s-a nascut si de care el apartine imediat ca parte intreaga, chiar daca, totusi, un anumit timp el nu isi da seama decat confuz de acest lucru si chiar daca ceilalti nu il recunosc decat indirect sau partial, trece prin insusirea personala a practicienilor, a valorilor si a normelor care, integrand trecutul, prezentul si proiectul grupului, ii fundamenteaza cunoasterea si identificarea. Fara asimilarea trecutului cultural al societatii si a sentimentelor in vigoare la ai sai, expresia subiectivitatii individului ar fi lovita de sterilitatea sociala [4]. Cunoasterea grupului poate sa ia o forma manifesta si explicita, dar este cel mai adesea implicita sau, cum spunea Sapir, intuitiva. Intretinerea sa se traduce prin adaptarea unui anumit numar de atitudini obligatorii si sanctionate de privilegii sau de interdictii, dar si prin aceea a atitudinilor mult mai difuze si neinstitutionalizate. Un individ nu apartine cu adevarat grupului sau decat atunci cand altii ii ghideaza conduita sa fara chiar ca el sa-si dea seama. Individul, scria tot Sapir, simte mai curand ca el nu cunoaste modele culturale intime ale grupului sau si le aplica cu toata candoarea fara a le putea descrie constient Identificarea, apartenenta presupun si stabilirea de relatii semnificative cu membrii propriului sau grup si cu cei ai altor grupuri. Orice subiect nu exista si nu poate ajunge sa se defineasca decat prin altii, printr-un joc complex de identificari negative si pozitive. Afirmarea solidaritatii sale, a identitatii punctelor de vedere cu ale sale, marcarea diferentei sale fata de altii sunt doua mecanisme esentiale ale socializarii politice. Copilul trebuie nu numai sa cunoasca si sa accepte valorile care fundamenteaza identitatea grupului, dar el trebuie sa le recunoasca in discursul celorlalti si mai ales sa invete sa le utilizeze pentru a descifra si exprima perceptiile sale despre lume. In fond, acesta este unlimbaj, un cod simbolic pe care copilul trebuie sa-l dobandeasca si sa-l stapaneasca pentru a-si afirma identitatea sa si pentru a comunica cu ceilalti, cu toti ceilalti si nu numai cu membrii grupurilor sale de apartenenta. Apartenenta la grup ia forma concreta a dobandirii mijloacelor de comunicare si a competentelor de a comunica. Oferind copilului continutul si forma actelor sale de vorbire, grupul il modeleaza dupa imaginea sa. Acceptand acest mod de a vorbi si de a comunica, copilul marcheaza apartenenta sa la grup. De fiecare data -spune Berstein - cand copilul vorbeste sau asculta, structura sociala in care el este un element este reintarita iar identitatea sa sociala stapanita.

Identitatea subiectului trece prin integrarea printr-un ansamblu original al diferitelor sale identificari. Calitatea acestei integrari depinde de intinderea sistemului relational al subiectului, de competenta sa de a rezolva conflictele care pot sa se nasca din contradictiile intre apartenentele sale, de distanta pe care el stie sa o ia in raport cu valorile pe care el ar putea sa le adopte.El intervine intr-un mod continuu si direct in procesul propriei sale dezvoltari socio-politice. In majoritatea cazurilor, socializarea nu rezulta din ucenicii deliberat culturale, nici dint-o vointa afirmata la adulti si la copii. Ea este rezultanta unor procese complexe de identificare si de integrare. Reprezentarile copilului, preferintele sale se formeaza intr-o realitate ontologica fundamentala, numita Patrie. Copilul creste intr-un moment determinat istoric si cultural, intr-o familie si societate date, cu regulile lor traditionale. Acestor constrangeri, legate de mediul imediat al copilului, li se adauga alte presiuni de ordin mai general. Copilul si familia sa traiesc intr-otaraanume, adica intr-un sistem care are propria sa istorie si propria sa logica de functionare culturala, sociala, economica si politica. Fiecare stat cunoaste forme specifice de apartenentala colectivitatea nationala, de reguli si moduri de participare sociala, structuri si roluri de autoritate. Istoria societatii, structura ei socio-demografica si economica, sistemul ei de norme si valori, relatiile dintre stat si institutiile sociale constituie tot atatia factori care conditioneaza in parte fenomenele de socializare ale copilului.Daca identitatile nationala si ideologica apar ca factori ce concura in egala masura la constituirea personalitatii sociale a subiectului, ambele se bazeaza pe moduri de organizare a perceptiilor puternic diferentiate. Prima diferenta, de unde decurg toate celelalte, tine de statutul dimensiunilor nationale partizane in campul politic. Identificarile nationale se formeaza cel mai adesea intr-o situatie de cvasiconsens. Larg acceptate de copii, pe langa care ele joaca un rol securizant, orchestrate si incurajate de majoritatea adultilor, ele au drept functie sa asigure un minimum de coeziune si de unitate ansamblului colectivitatii unui stat fata de celelalte state-natiuni. Identificarile partizan-ideologice se dezvolta intr-un cu totul alt climat. Ele nu au acelasi caracter de obligatie si se prezinta ca o problema de alegere: optiune de a se identifica sau nu cu un partid, cu o familie ideologica, optiune de a face o anumita politica. Cine spune identificare spune excludere, dar dimensiunea partizana strabate colectivitatea nationala si ea este, deci, atat un factor de diferentiere, cat si de unitate. Unitate in jurul unui ideal sau interes national comun; ceea ce difera fiind doar tehnicile sau strategia de realizare a lui. Identificarea partizana/ideologica este, deci, in acelasi timp, factor de securitate deoarece ea marturiseste o apartenenta la un grup, dar si un factor de diferentiere, deoarece ea contine ideea de opozitie cu un altul care nu mai este indepartat si mitic ca in cazul identificarii nationale, ci vecin imediat.Consecintele proceselor de socializare pe planul formarii culturale a individului se materializeaza in formarea personalitatii de baza, concept elaborat de Ralph Linton in colaborare cu Abram Kardiner. Prin acest concept el intelege configuratia psihologica specifica a membrilor unei societati date, caracterizata de un anumit stil de viata in raport cu care indivizii se organizeaza. Ansamblul trasaturilor care compun aceasta configuratie este numit personalitate de baza nu atat pentru ca reprezinta o personalitate, ci pentru ca ea constituie baza personalitatii pentru membrii grupului, matricea in care trasaturile personalitatii se dezvolta. In substanta, spune Linton, personalitatea de baza este aceea pentru care toti comansii sunt comansi, toti francezii sunt francezi.Se poate observa cu usurinta ca personalitatea de baza propusa de Linton este apropiata, printre notele ei caracteristice, de conceptele caracter national sau specific national construite indeosebi in prima perioada a copilariei prin asimilarea succesiva a normelor si valorilor fundamentale ale grupului primar, familia, si extinse ulterior la alte grupuri de referinta: familia largita, blocul, strada, cartierul, satul, tara. In felul acesta, individul isi dezvolta succesiv cercul sau de identitati si loialitati, pe baza recunoasterii conditiei sale in aceste sisteme de norme si valori. Precizam ca achizitiile ulterioare nu vor distruge nucleul acestor reprezentari din copilarie.Conceptul de personalitate de baza se caracterizeaza, dupa autorii mai sus mentionati, pe urmatoarele postulate:1.primele experiente ale individului exercita o influenta durabila asupra personalitatii sale, mai ales asupra dezvoltarii sistemelor sale proiective, adica a acelor proiectii prin care individul tinde sa atribuie altora ideile si sentimentele proprii;2.experiente analoage tind sa creeze configuratii ale personalitatii asemanatoare la indivizi care sunt supusi acestora;3.tehnicile pe care membrii oricarei societati le intrebuinteaza in cresterea si ingrijirea copiilor sunt cultural modelate si tind sa fie asemanatoare, desi niciodata identice;4.tehnicile cultural modelate pentru cresterea si ingrijirea copiilor difera de la o societate la alta.Daca aceste postulate sunt corecte, de aici urmeaza ca:1.membrii oricarei societati determinate vor avea in comun multe elemente din primele experiente;2.in consecinta, vor avea in comun si multe elemente ale personalitatii;3.si, deoarece experientele indivizilor difera de la o societate la alta, vor diferi si tipurile fundamentale de la o societate la alta.Personalitatea de baza ar putea fi definita ca acea parte a configuratiei unei personalitati care este caracteristica membrilor normali ai unei societati si in care la ei se formeaza primele experiente analoage din copilarie. Personalitatea de baza, precizeaza Linton in introducerea la lucrareaThe Psycological Frontiers of Society, nu corespunde personalitatii totale a individului ci, mai curand, sistemelor de valori-atasament care sunt fundamentale in configurarea personalitatii unui individ; astfel incat acelasi tip al personalitatii de baza se poate reflecta in forme diferite de comportament si se poate regasi in configuratii total diferite ale personalitatii. In concluzie, in viziunea lui R. Linton, personalitatea de baza nu constituie exact o personalitate, ci baza personalitatii pentru membrii unei anumite societati (sau a unui anumit grup social). Ea este, in fond, matricea din care se dezvolta trasaturile de caracter.