3.4. Autovictimizarea. Forma tipica, si cea mai grava, o reprezinta suicidul (sinuciderea). Cu toate acestea autovictimizarea nu trebuie sa se confunde cu suicidul, pentru ca ea presupune forme mult mai variate de autoagresiune, de exemplu automutilarile ori, in alt caz, vatamarile corporale autoprovocate de catre detinuti cu scopul de a inlatura temporar regimul de incarcerare.G. Kaiser arata suicidul ca fiind o agresiune voita si constienta orientata catre propria persoana in scopul suprimarii propriei vieti. El are o functie tripla: de exprimare a gandirii si actiunii individului; de represiune a agresiunii; de suprimare a fiintarii victimei ca modalitate de realizare a primelor doua functii. Potrivit lui A. Thio, exista trei categorii de suicid:a) Suicidul-amenintare. Indivizii care ameninta cu suicidul vor mai mult sa traiasca decat sa moara, amenintarile lor fiind folosite pentru a atinge anumite scopuri. Actul suicidal va fi insa transpus in realitate atunci cand exista un pericol real de a nu-si realiza scopurile propuse.b) Suicidul-tentativa. Se caracterizeaza printr-o mare ambiguitate. Sinucigasii din aceasta categorie nu reusesc de cele mai multe ori, la nivel comunicativ, sa-si declare adevaratele intentii. Ei arata altora doar cat sunt de depresivi dar evita folosirea cuvantului sinucidere. Chiar si atunci cand reusesc o atare comunicare, cei care receptioneaza mesajul nu il iau in serios datorita caracterului prea vag al acestuia. Cele mai intalnite metode sunt: taiatul venelor, inghitirea unei cantitati mari de medicamente si asfixierea cu gaz in casa sau in masina. Desi metodele pot fi letale, ele mai pastreaza o speranta pentru viata, mai mult chiar, cele mai dese tentative de suicid se petrec in locuri sau conjuncturi in care salvarea este posibila sau chiar inevitabila, astfel ca, unii autori numesc asemenea tentative „drumul spre viata si nu spre moarte”. Studiile statistice arata ca intre suicidul-tentativa si cel reusit exista un raport invers: cele mai multe tentative apartin femeilor si tinerilor; cele mai multe reusite apartin barbatilor si batranilor.c) Suicidul reusit. Categoria cuprinde acele persoane care, incercand sa se sinucida, nu au fost salvate la timp si pe cele care au fost mai determinate sa moara. In aproximativ o treime din sinuciderile reusite autorii lor au mai avut tentative de suicid. De asemenea cei mai multi dintre ei au comunicat, direct sau indirect, ideea lor suicidara altor persoane. Cele mai folosite metode sunt impuscarea cu arme de foc si spanzurarea. Pornind de la notele lasate de sinucigasi, se pot identifica cel putin patru tipuri de sentimente suicidare: sentimentul de scuza si aparare in raport cu unele persoane ; sentimente vindicative, de razbunare pe alte persoane sau chiar pe sine ; sentimente de marinimie si generozitate fata de lumea pe care o abandoneaza cu scopul de a-si dona averea, trupul pentru experimente, organele altor bolnavi etc., tot aici regasindu-se si sentimentele de iertare fata de persoanele care au gresit sinucigasului ; sentimente suprarealiste: tensiunea puternica ce i-a condus spre suicid scade si un calm coplesitor ii cuprinde. Multi sinucigasi care si-au taiat venele declara ca nu au simtit durerea, altii au avut orgasm urmat de un sentiment linistitor de relaxare si un somn adanc.In ceea ce priveste raspunsul persoanelor care au avut o oarecare legatura cu sinucigasul si care ar fi putut prevedea si preveni sinuciderea, acesta consta, de cele mai multe ori in sentimentul de vinovatie ca nu au prevazut-o si prevenit-o, ca nu s-au comportat mai bine cu victima, ca nu au perceput din timp intentiile acesteia.Exista doua teorii consacrate care explica actul suicidal: teorii psihiatrice si cele sociologice. Primele considera ca boala mintala este principala cauza a sinuciderii sau cel putin un dezechilibru psihic. La acestea se adauga depresia, anxietatea morbida, lipsa de speranta, frustratia adanca, experienta traumatizanta din timpul copilariei. Teoriile sociologice sustin ca nu exista nimic rau cu sinucigasii. Potrivit lui E. Durkheim exista doua motive sociologice ale suicidului: probleme de integrare sociala si probleme cu reglarea sociala, respectiv cu constrangerea si regulile grupului social asupra individului. Pornind de la postulatele durkheimiene au fost elaborate si alte teorii moderne noi. A. Henry si J. Short au elaborat teoria trifactoriala, conform careia suicidul este determinat de trei categorii de factori: sociologici, psihologici si economici. Acestia redau statutul individului. Cu cat statutul este mai „inalt” cu atat individul este mai predispus suicidului, pentru ca are un superego, resimte mai greu crizele

sociale, economice etc. J. Gibbs si W. Martin au elaborat teoria integrarii statutului, care afirma ca rata suicidului unei poulatii variaza invers cu nivelul integrarii statutului in acea populatie. Nivelul integrarii devine masurabil prin urmatoarele concepte: rata inalta a suicidului; lipsa stabilitatii si durabilitatii sociale; lipsa conformitatii sociale la cerintele societatii; conflictele de rol, respectiv raportul dintre asteptarile societatii de la un individ si realizarile lui in acest sens; incompatibilitatea statutului, respectiv pozitia pe care o ocupa individul in societate si care genereaza conflictul de rol; lipsa integrarii statutului, respectiv masura de ocupare a pozitiei solicitate de catre sociatate.Suicidul este explicat si prin prisma teoriilor fenomenologice care opereaza cu intelesurile si semnificatiile sinuciderii si cu modul in care persoana sinucigasa actioneaza in baza acestor intelesuri. Una dintre acestea este teoria intelesurilor suicidare care considera ca indivizii, pentru a se sinucide, atribuie anumite semnificatii specifice actelor lor suicidare (suicidul ca o cale de a transporta sufletul in alta lume, de a schimba imaginea lor in ochii altora, de a obtine sentimentele altora, de razbunare), acestea fiind, la randul lor, influentate de intelesurile generale pe care societatea le acorda suicidului (suicidul are ca motiv depresia, dorinta de a scapa de ceva neplacut din viata, de moarte; ceva este rau in legatura cu situatia sociala a sinucigasului, iar cineva este vinovat; ceva este rau cu insasi persoana sinucigasa). Alta teorie fenomenologica este teoria procesului suicidar care, in opozitie cu cea anterioara, considera ca semnificatiile suicidului tind sa descurajeze sinucigasul. Autorul teoriei, J. Jacobs, identifica zece pasi in cadrul procesului de devenire a sinucigasului:1. indivizii se confrunta cu probleme neasteptate, intolerabile si insolvabile;2. ei le vad, nu ca pe niste incidente izolate, ci ca pe o veriga dintr-un sir nesfarsit de probleme;3. ei cred ca moartea este singurul mod de a le rezolva;4. aceasta convingere se fundamenteaza pe izolarea lor sociala; ei nu isi pot impartasi cu altii problemele;5. ei se straduiesc din greu sa invinga prohibitia societatii impotriva suicidului pe care au interiorizat-o atat de mult incat vad suicidul ca fiind imoral;6. ei reusesc s-o invinga deoarece sunt deja foarte izolati social;7. ei reusesc s-o invinga si prin autosugestionarea ca prin suicid nu renunta la viata sacra;8. ei rezolva conflictul (rational, psihologic, moral si spiritual) definind problemele ca fiind insolvabile in alt mod, deci suicidul devine o necesitate, devine justificat;9. definind suicidul ca singura solutie, ei inlatura sentimentul de vinovatie si raspundere;10. pentru a fi siguri ca nu vor fi pedepsiti in alta viata, ei Il roaga pe Dumnezeu pentru iertare sau lasa o nota suicidara cerand supravietuitorilor sa se roage pentru sufletul lor, apoi se sinucid.Semnificatia psiho-sociala a suicidului este contradictorie deoarece are la baza o criza de fundamente, victima acceptand raportarea comportamentului individual la un comportament ideal absolut, care va avea intotdeauna o semnificatie irationala. Victima suicidului isi precizeaza raporturile cu agresorul (mediul social sau un individ), si asa-zisa intelegere rational-irational a existentei delibereaza in sensul negarii acesteia, printr-o viziune tragica, speculativa, irationala.