autohipnoza xxii

2
Autohipnoza XXII Autohipnoza XXII după Bernard Raquin Aşteptarea: atunci când doriţi să vă creşteţi dorinţa pentru cineva sau ceva, când doriţi să vă intensificaţi starea de mobilizare, pentru a vă ajuta la realizarea dorinţelor. În poziţie de aşteptare, vă veţi mobiliza resursele spre un scop. Creierul nostru are nevoie de indicaţii în legătură cu ceea ce ne dorim. ,,Sunt pe cale să mă întreb ce voi exprima dacă îmi voi exprima resursele imediat sau puţin mai târziu şi, în acelaşi timp, sunt atent la ce se va întâmpla şi sunt preocupat de ceea ce mă preocupă, mai ales dacă sunt pe cale să mă orientez spre noi idei de rezolvare, care îmi vin în minte, referitoare la preocupările legate de un moment aproape trecut… Comportamente puţin diferite, convingeri mai largi… şi sunt din ce în ce mai interesat de apariţia soluţiilor care ţâşnesc ca un izvor al inconştientului, comportamente mai autentice şi mai potrivite, şi nu este necesar ca spiritul meu conştient să fie informat despre tot ceea ce spiritul inconştient este pe cale să facă pentru mine în acest moment… Se întâmplă să trăim momente de aşteptare, ca într-o sală de aşteptare, momente când ne putem întreba în ce ar consta o surpriză plăcută… Şi, de exemplu, pot, evident, să mă întreb ce eram pe cale să trăiesc când aşteptam un tren, şi pe cineva pe care îl aşteptam, această nerăbdare care îmi atrăgea toată atenţia, şi trenul părea că nu mai vine, deşi era prevăzut că va sosi şi a sosit cu bine…

Upload: nelu49

Post on 14-Dec-2015

217 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: Autohipnoza XXII

Autohipnoza XXIIAutohipnoza XXII

                                              după Bernard Raquin

Aşteptarea: atunci când doriţi să vă creşteţi dorinţa pentru cineva sau ceva, când

doriţi să vă intensificaţi starea de mobilizare, pentru a vă ajuta la realizarea dorinţelor.

În poziţie de aşteptare, vă veţi mobiliza resursele spre un scop. Creierul nostru are

nevoie de indicaţii în legătură cu ceea ce ne dorim.

,,Sunt pe cale să mă întreb ce voi exprima dacă îmi voi exprima resursele imediat sau

puţin mai târziu şi, în acelaşi timp, sunt atent la ce se va întâmpla şi sunt preocupat de

ceea ce mă preocupă, mai ales dacă sunt pe cale să mă orientez spre noi idei de

rezolvare, care îmi vin în minte, referitoare la preocupările legate de un moment

aproape trecut… Comportamente puţin diferite, convingeri mai largi… şi sunt din ce în

ce mai interesat de apariţia soluţiilor care ţâşnesc ca un izvor al inconştientului,

comportamente mai autentice şi mai potrivite, şi nu este necesar ca spiritul meu

conştient să fie informat despre tot ceea ce spiritul inconştient este pe cale să facă

pentru mine în acest moment…

Se întâmplă să trăim momente de aşteptare, ca într-o sală de aşteptare, momente când

ne putem întreba în ce ar consta o surpriză plăcută… Şi, de exemplu, pot, evident, să

mă întreb ce eram pe cale să trăiesc când aşteptam un tren, şi pe cineva pe care îl

aşteptam, această nerăbdare care îmi atrăgea toată atenţia, şi trenul părea că nu mai

vine, deşi era prevăzut că va sosi şi a sosit cu bine…

Page 2: Autohipnoza XXII

Şi când aşteptam un cadou, cât de nerăbdător eram înainte de a primi acest

 cadou sau de a aştepta ziua aniversării mele, şi, mai

târziu, cât eram de nerăbdător să merg la această întâlnire… Aveam impresia că îmi va

sări inima din piept! Nu mai ştiu ce gânduri aveam în cap, totul se îmbulzea în toate

sensurile, aveam impresia că nu am fost niciodată în stare să aştept atât de mult timp

şi, în final, nu a fost atât de mult. Şi, mai târziu, m-am întrebat cum o fi, după ce

aşteptarea a dispărut, să mă bucur de cadoul meu.

Şi, în acest moment, mă întreb cum ar fi să doresc foarte mult acel lucru, cum de simt

nerăbdarea mâinilor şi a picioarelor mele, respiraţia mai scurtă, poate, şi mă întreb

cum este această senzaţie de aşteptare a unui cadou şi de a fi pe cale să simţi în ce

măsură este minunat să aştepţi… şi mă întreb ce momente frumoase voi petrece în

zilele care vin, şi dacă voi fi nerăbdător când voi observa toate aceste momente

frumoase…”

Cadouri pentru voi: androxa, carla, dagatha, paporniţa cu vorbe, schtiel,  theodor About these ads