DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII DE AUTOEVALUARE A

ELEVILOR LA ISTORIE

- o abordare conceptuală şi aplicativă -

DEVELOPING THE CAPACITY OF SELF-ASSESSMENT TO THE

STUDENTS TO HISTORY

Asist. univ. drd. ALEXANDRACHE CARMENUniversitatea „Dunărea de Jos” Galaţi

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

In today΄s social and cultural context, history equally deals with

the socialization and making the educated fit and trained for life in the

society to which he is willing to belong. Therefore, as a school subject,

history is mainly interested in assessing and self-assessing the

students΄results. In order to forge their own destiny, to become independent

the young students should get to know themselves, should be aware of their

own efficiency at school. An accurate assessment which is of great interest

to the student, leads to a conscions, fair and responsible self-assessment.

There are various ways of self-assessment during the history lesson which

can be applied to different moments of the educational act: a good

knowledge of assessment criteria, filling and controlled self-correction of

evaluation tests, mutually giving marks, achieving individual learning task

and sharing your opinion to the other. An accurate assessment will change

students΄attitude to history, encouraging them to perform better and work

harder, developing their interest for this school subject and science.

History learnes who are motivated perceive goals of various kinds.

Motivation is some kind of internal drive that encourages students to pursue

a course of action. The capacity of self-assessment provides students

notonly with a satisfactory blend of confidence and enjoyment the ability of

communicating-conveying information, debatingand expressing opinions-

but also with knowledge and using this knowledge in different contexts of

learning. Therefore history allows organizing different activities such as:

► involving students in test and reuising exercise making;

► drawing up marking criteria together wirh the teacher, the marks

showing students΄progress;

► self-correcting and self-marking;

► mutual correcting and marking (student-student);

► considering one of teacher΄s examples of assessment (evaluation);

► working out revising plans, comparing and discussing them with

other students;teacher΄s fairness when marking students.

Students get to feel the history lesson; they are important by what

they are and what they do. They become the teacher΄s partners in the

educational process, they are responsible for what they learn. At the same

time they change attitude towards history. This one is no longer a subject

where students should memorize past actions but a subject which allows

interpretation, research, discussion of viewpoints. By its feed-bach, self-

assessment leads students to get involved (for learning΄s sake). elf-

examination and self-correction of their own knowledge, judging their own

potentiality encourage-by these conscious activities- the achievment of the

main goal of history. Building an independent personality capable of self-

education, politically aware, acutely aware of stereotypes and prejudices; a

personality who values history not as revenge but as communication and

high moral standards and attitudes.

A fi stăpân pe tine însuţi certifică, în definitiv, dezideratul şcolii

moderne: cunoaşterea de sine, implicarea directă în construirea identităţii

proprii, integrarea responsabilă şi motivată în comunitatea faţă de care simţi

că aparţii. Falsa percepere a specificului ştiinţific şi disciplinar prin care

rolul istoriei era redus la conservarea faptelor trecute, deşi organizate

ierarhic, relaţional şi valoric-justiţiar, a fost anulată de practica şcolară, de

cerinţele social-culturale ale contextului contemporan (3, p. 27), ce insistă

pe valori şi atitudini moral-civice, pe antrenarea gândirii critice, pe

socializarea şi integrativitatea educatului. Prin strategiile didactice abordate,

lecţia de istorie contribuie fără echivoc la formarea autonomiei tânărului,

capabil să caute, să interpreteze, să-şi argumenteze opiniile, să comunice

integrator cu ceilalţi. Accentul se va pune pe învăţarea de metode şi tehnici

de cercetare şi creativitate, pe identificarea de noi semnificaţii, pe abordarea

multidirecţională a realităţii, spre manifestarea unei atitudini deschise

schimbului de idei. În acest sens istoria îşi orientează discursul didactic spre

implicarea tânărului în propria devenire, fapt care impune, în principal, o

bună autocunoaştere şi o corectă autoapreciere. Această „activitate a fiinţei

umane în scopul perfecţionării personalităţii proprii” (1, p. 16), trebuie deci

să fie orientată spre comunicarea cu ceilalţi

îmbogăţirea achiziţiilor cognitive şi practice.

Autoevaluarea (însemnând progresul şi calitatea achiziţiilor

şcolare, relevanţa lor pentru sine), indisolubil legată de evaluare, exprimă

esenţa procesului didactic, demonstrând finalitatea învăţării, schimbările de

ordin cognitiv, atitudinal sau comportamental produse în urma predării-

învăţării istoriei. Elevii, puşi în situaţia de a realiza măsurări, aprecieri, de a

lua decizii în legătură cu rezultatele lor şcolare, cu potenţialul de care

dispun, vor realiza de fapt o autoevaluare conştientă şi controlată. Dacă

aceasta antrenează participarea profesorului şi a elevului (trebuie să devină

parteneri), totuşi, pentru a fi completă îşi pot aduce contribuţia, mai mult sau

mai puţin riguros, demersurile apreciative ale altor categorii de persoane

asupra elevului (heteroevaluarea). De aceea profesorul va fi interesat să

informeze şi să coopteze potenţiali parteneri ce pot influenţa aprecierea de

sine, prin raportarea tânărului, prin atitudinea şi judecăţile de valoare

generate.

Lecţia de istorie oferă multiple ocazii educatului pentru o apreciere per

sonală a randamentului propriu, implicit pentru formarea unei atitudini fa

vorabile învăţării. Totodată, prin activităţile în care sunt implicaţi, ei devin

auto-reflexivi, asumându-şi răspunderea pentru felul în care învaţă.

Dezvoltarea capacităţilor de autoapreciere în atingerea performanţelor

şcolare proprii se poate dezvolta cu succes prin diverse metode şi tehnici,

conducând spre obiectivizarea aprecierii rezultatelor şi atragerea elevilor în

actul de învăţare:

aplicarea repetată a diferitelor probe de evaluare, de preferinţă cu itemi

obiectivi, precum şi aprecierea lor corectă de către profesorul de istorie;

analiza spre exemplificare a unei lucrări, elevii familiarizându-se cu

cerinţele completării, cu ceea ce se aşteaptă;

antrenarea elevilor în conceperea, probelor-model, mai ales în lecţii de

recapitulare, ca un exerciţiu util în consolidarea noţiunilor şi antrenarea

aptitudinilor. Problemele elaborate pot fi rezolvate în clasă, competitiv;

realizarea individual a unor scheme recapitulative, comparându-se,

solicitând colegii să formuleze enunţuri dezvoltate;

întocmirea şi completarea (sub îndrumarea profesorului) grilelor şi

criteriilor de evaluare, favorizând acceptarea notei obţinute. Aceste

criterii trebuie reactualizate, eventual pot rămâne afişate în clasă. Într-un

mod asemănător se procedează cu descriptorii de performanţă,

înţelegându-se acele afirmaţii explicite asupra condiţiilor pe care trebuie

să le îndeplinească, spre exemplu, o lucrare pentru a merita o anume notă;

organizarea unor acţiuni de autonotare conştientă şi de internotare,

cunoscându-se grila de notare; nota va fi „negociată”, justificându-se, dar

în final, ea aparţine profesorului;

autocorectarea răspunsurilor, în scris sau oral, cu ajutorul fişelor de

control ce cuprind răspunsurile corecte; nota finală trebuie să fie acordată

de profesor, de aceea se recomandă să corecteze în prealabil lucrările, fără

să intervină pe textul scris, ulterior, comparându-se corectările;

examinarea şi notarea reciprocă prin care elevii îşi verifică reciproc

răspunsurile şi le apreciază în funcţie de baremele de notare ştiute;

înscrierea rezultatelor şcolare pe scările notelor, permiţând compara rea

lor, pe o durată determinată de timp, semestru sau an şcolar;

completarea de chestionare privind nivelul lor de pregătire, atitudinea

faţă de învăţare, resursele necesare, opinii etc.;

portofoliul, cuprinzând produsele activităţii elevilor însoţite de

reflecţiile personale (asupra lucrului), formulând judecăţi de valoare.

Autoaprecierea şi reflecţia lor despre propria activitate, demonstrează că:

→ au acumulat din materialul predat, printr-o învăţare deplină;

→ au învăţat să utilizeze adecvat procese de gândire şi învăţare;

→ port răspunderea pentru felul în care înţeleg ce anume e bine să ştie

şi cum o pot face;

→ sunt capabili să facă planuri de îmbunătăţire a activităţii lor.

Reuşita instruirii este rezultatul interacţiunii echilibrate a mai

multor factori, printre care un loc aparte îl ocupă evaluarea personală a

activităţii proprii; dacă aprecierea de sine este corectă ea va reduce riscul de

eroare în evaluarea randamentului şcolar. O apreciere de sine conştientă este

stimulativă, va schiţa perspectiva spre care tinde tânărul, capabil acum să

perceapă clar realizările sale şi nevoile de dezvoltare

BIBLIOGRAFIE:

1. Barna, A., În puterea noastră autoeducaţia. Tinereţe, autoeducaţie,

responsabilitate, Bucureşti, 1989

2. Lisievici, P., Evaluarea în învăţământ. Teorie, practică, instrumente,

Bucureşti, 2002

3. Predarea istoriei secolului XX, MEC, Selecţia, traducerea şi adaptarea textelor de

Mihai Manea, Buzău, 2001

4. Voiculescu, E., Factorii subiectivi ai evaluării şcolare. Cunoaştere şi control,

Bucureşti, 2001