1. INTRODUCERE ÎN AutoCAD

Programul AutoCAD se lansează prin dublu clic asupra icoanei ataşate ACAD-ului.

PREZENTAREA ECRANULUI

Odată lansat ACAD-ul apare un ecran iniţial care conţine următoarele elemente:

BARA DE TITLU – cea mai de sus, afişează numele programului ACAD urmat de numele fişierului

deschis. La dreapta barei se află trei butoane Minimizare, Maximizare/Restaurare şi Închidere. La un moment

dat se lucrează cu un singur fişier (desen).

BARA DE MENIURI – se găseşte sub bara de titlu şi oferă acces la o serie de meniuri derulante.

BARA CU INSTRUMENTE – aflată sub bara de meniuri şi care conţine comenzi şi instrucţiuni

asociate cu pictograme. În momentul când se plimbă cursorul deasupra pictogramelor apare un dreptunghi ce

conţine numele comenzii. Acestea sunt:

NEW – deschide un desen nou, îl crează propriu-zis;

OPEN – deschide desene existente;

SAVE – salvează desenul curent;

PRINT – tipăreşte sau previzualizează desenul curent;

PRINT PREVIEW – previzualizare pentru tipărire;

SPELLING – verifică ortografia;

CUT – înlătură elementele selectate şi le plasează în memoria temporară;

COPY – copiază elementele selectate şi le plasează în memoria temporară;

PASTE – plasează conţinutul memoriei temporare în desenul curent;

MATCH PROPERTIES – copierea proprietăţilor de la un obiect la altul (ex. culoarea, tipul de

linie).

UNDO – anulare secvenţială a unei comenzi de desenare, începând de la ultima salvare;

REDO – refacerea comenzii din memoria tampon UNDO;

1

21 3

5

4

6 7 8 9 10

LAUNCH BROWSER – lansare browser;

TRACKING – apelează un mod snap – poziţionare exactă. Este un buton exploziv;

PRESET UCS – configurează sistemul de coordonate utilizator. Este un buton exploziv;

DISTANCE – măsurarea distanţelor, suprafeţelor. Este un buton exploziv;

REDRAW ALL – redesenează ecranul, pentru curăţarea de imaginile temporare sau obiecte

inutile;

AERIAL VIEW – accesează fereastra AERIAL VIEW sau apelează oricare din celelalte bare

de instrumente;

NAMED VIEW – restaurarea vederii. Este un buton exploziv;

PAN REALTIME – mută desenul, fără a-i schimba scara, în direcţia dorită;

ZOOM REALTIME – marirea sau micşorarea în timp real a desenului;

ZOOM IN – măreşte un desen prin dublarea scării de afişare; Buton exploziv.

ZOOM OUT – micşorează un desen prin înjumătaţirea scării de afişare;

ZOOM WINDOW – măreşte o parte din desen, specificată printr-o fereastră

dreptunghiulară;

ZOOM ALL – vizualizează întregul desen. Este un meniu exploziv care accesează diversele

comenzi ZOOM;

ZOOM PREVIOUS – revenire la desenul de dinainte;

HELP – accesează sistemul de asistenţă on line.

Observaţii:

pictogramele care au în partea dreapta jos o săgeată, vor derula mai multe butoane în momentul

selectarii cu mouse-ul;

prin deplasarea mouse-ului cu butonul din stânga apăsat se poate alege o altă pictogramă din meniul

exploziv.

BARELE MOBILE CU INSTRUMENTE –

În momentul lansării ACAD sunt afişate doar barele cu instrumente DRAW şi MODIFY. Pentru a

afişa barele mobile suplimentare se alege din bara de meniuri Views, Toolbars şi în felul acesta se oferă acces

la caseta de dialog, iar plasarea unui x în caseta de validare din dreptul barei dorite are ca rezultat apariţia ei

pe ecran. Apăsând butonul din stânga sus al acesteia , bara este închisă şi va dispare de pe ecran. Pentru

mutarea în altă poziţie a barei de instrumente se apasă butonul din stânga al mouse-ului cu cursorul poziţionat

pe dreptunghiul albastru corespunzător barei şi cu butonul în continuare apăsat se mută bara în poziţia dorită.

2

FEREASTRA DE COMANDĂ – se găseşte în partea inferioară a ecranului şi este formată din

fereastra cu istoricul (F2) şi linia de comandă ce arată instrucţiune introdusă de la tastatură. Această zonă este

folosită de către program pentru a comunica cu utilizatorul. Aici sunt afişate mesajele de eroare, opţiunile de

comandă şi alte invitaţii.

BARA DE STARE – afişează coordonatele cursorului şi starea diferitelor moduri operaţionale

ACAD: Snap (salt), Grid, Ortho (ortogonal), OSNAP (saltul automat la o entitate). Activarea şi dezactivarea

lor se face cu un dublu clic pe acestea.

Observaţie: o altă bară de stare se găseşte sub bara cu instrumente standard şi conţine

denumirea stratului curent şi oferă posibilitatea alegerii culorii de desenare şi a tipului de linie. În plus putem

modifica uşor proprietăţile.

SUPRAFAŢA DE DESENARE – analoagă cu foaia de hârtie pe care se desenează manual, doar că

în ACAD aceasta are o dimensiune infinită.

CURSORUL ÎN CRUCE, CASETA DE SELECŢIE ŞI CURSORUL – cursorul are mai multe

feluri de apariţii: este cursor în cruce în cazul poziţionării pe ecran în momentul desenării, caz în care în partea

de jos a ecranului sunt indicate coordonatele lui sau este casetă de selecţie în momentul în care programul

doreşte să selectaţi un obiect.

INTERACŢIUNEA CU ACAD-ul

Utilizarea barelor mobile cu instrumente este posibil să fie mai eficientă, dar în unele situaţii

este necesară introducerea datelor de la tastatură. Vom folosi şi metode combinate.

APELAREA COMENZILOR – în linia de comandă se aşteaptă o comandă şi este vizibilă invitaţie

Command: . Dacă o comandă se află în execuţie, programul afişează un mesaj care vă cere să introduceţi date.

Ex. Command: line

From point:

în consecinţă programul aşteaptă să-i oferiţi punctul de unde să înceapă execuţia comenzii line.

Comanda poate fi dată de la tastatură sau prin intermediul mouse-ului.

Concluzii:

se pot introduce comenzile de la tastatură;

se pot introduce comenzile prin barele de instrumente şi meniuri;

se lucrează cu casete de dialog.

OBŢINEREA ASISTENŢEI SOFT

Pentru a afişa fereastra Help se alege din bara de meniu Help, AutoCAD Help Topic şi rezultă

ecranul iniţial al help-ului. Posibilităţile de lucru sunt:

Contents – conţinutul help-ului;

Index – se introduc literele dorite şi se caută din aprope in aproape;

Find – caută după nume.

OPERAŢII CU FIŞIERE

NEW – crearea unui nou desen cu File, New şi apare o casetă de dialog în care se poate specifica

numele fişierului ce se doreşte a fi creat. Sau altă modalitate este apasând pe pagina albă ce se găseşte în bara

de instrumente standard. La baza lui stă un fişier prototip, adică tot un fişier desen obişnuit dar setat conform

cerinţelor uzuale.

3

OPEN – deschiderea unui desen existent se face cu File, Open (sau pe butonul de Open) şi apare o

casetă de dialog în care se caută fişierul dorit. Există şi posibilitatea de căutare a fişierului dorit cu Find File

din caseta de dialog. Se selectează fişierul dorit şi se dă OK.

SAVE – salvează desenul curent File, Save (sau apasând pe pictograma cu discheta). Dacă desenul

are nume, are loc salvarea. Dacă desenul nu a fost încă botezat şi se apelează comanda Save, se va deschide o

casetă de dialog în care se poate specifica numele fişierului, unitatea şi directorul în care se salvează.

SAVE AS – redenumirea unui fişier existent File, Save As folosită pentru a salva desenul curent în

altă locaţie.

SALVARE AUTOMATĂ – Tools, Options, General, Automatic Save şi apoi se fixează durata dorită

şi se dă OK.

EXIT – File, Exit are loc închiderea ACAD-ului dar nu înainte de apariţia unei casete de dialog care

cere salvarea desenului.

Personalizarea ecranului

Se realizează prin apelarea comenzii Option din meniul Tools, în urma căreia se va deschide o

fereastră de dialog, prezentată în fig. de mai jos:

Fig. - Setarea proprietăţilor ecranului

Conform fig., fereastra de dialog Option oferă mai multe posibilităţi de personalizare, pentru

fiecare din acestea se vor prezenta în continuare opţiunile cele mai uzuale:

File permite indicarea căii de acces a fişierelor program (executabile) care rulează sub AutoCAD

(fişiere cu extensia lsp, arx, mnu, dvb, dbx, vlx, fas)

Display permite setarea culorii de fundal (la instalare culoarea implicită este negru), a fonturilor din

meniuri sau butoane, a rezoluţiei de desenare a curbelor şi a suprafeţelor (curbele în AutoCAD sunt

reprezentate printr-un număr foarte mare de segmente de lungime mică), etc.

Open and save permite setări referitoare la salvare, respectiv versiunea de AutoCAD în care se

realizează salvarea, timpul după care se realizează salvarea automată, crearea sau nu a fişierelor de rezervă

(bakup file, .bak), etc.

Plotting permite realizarea setărilor referitoare la plotare (tipărire).

4

System permite setarea modului de lansare în execuţie a programului (tradiţional, sau on line)

configurarea legăturilor cu locaţia Autodesk Point A, (Http://www.pointA.autodesk.com), care este un centru

de informare şi instruire on line.

User preference permite setarea unităţilor de măsură, personalizarea butonului butonului drept al

mous-ului (la fel ca în toate aplicaţiile de tip Windows), respectiv a modului de vizibilitate a grosimilor

entităţilor grafice, etc.

Drafting permite setarea culorii şi mărimii selectorului la utilizarea comenzilor ajutătoare Osnap,

precum şi a modului de lucru al acestora.

Selection permite validarea sau nu a utilizării grip-urilor, setarea culorii şi a mărimii selectorului la

utilizarea comenzilor de editare.

Profiles permite selectarea unei bare de meniuri personalizate, existente sau create de utilizator.

Utilizarea ajutoarelor grafice: modurile SNAP, GRID, ORTHO

AutoCAD oferă o serie de mijloace ajutătoare pentru desenare – modurile SNAP, GRID şi ORTHO

– asupra cărora se poate acţiona prin comenzile cu acelaşi nume sau prin butoanele corespunzătoare situate în

bara de stare.

Comanda SNAP stabileşte dimensiunile pasului de deplasare a colimatorului pe ecran. Ca efect,

modul SNAP asigură acurateţea desenului, prin stabilirea rezoluţiei de desenare. Dacă punctele sunt indicate

prin coordonate, nu se iau în considerare setările modului SNAP. Opţiunile comenzii SNAP sunt:

Specify snap spacing or [ON/OFF/Aspect/Rotate/Style/Type] <1.0000>:, unde:

opţiunea implicită este indicarea unei mărimi a pasului de deplasare a colimatorului;

ON/OFF – stabileşte activarea/dezactivarea modului SNAP; dacă modul SNAP este dezactivat,

deplasarea colimatorului are loc la nivel de pixel, distanţa de deplasare putând fi mărită de 10 ori, respectiv de

100 ori prin acţionarea tastei <Page Up> o dată, respectiv de două ori, iar revenirea la normal făcându-se cu

tasta <Page Down>;

Aspect – permite stabilirea de paşi diferiţi pe cele două direcţii;

Rotate – permite rotirea reţelei SNAP cu un unghi dat faţă de orizontală;

Style – permite alegerea unuia dintre cele două stiluri de grile – standard (cu două direcţii

perpendiculare) sau izometric (direcţii după axele axonometriei izometrice); alegerea planului izometric de

desenare se face prin comanda Isoplane;

Type – această opţiune permite definirea a două tipuri de SNAP:

Grid – determină asocierea reţelei SNAP cu reţeaua GRID;

Polar – asigură saltul pe direcţii perpendiculare, înclinate la unghiuri prestabilite.

Comanda GRID se foloseşte pentru a putea controla vizual unităţile de măsură ale desenului. Aceasta

poate determina suprapunerea peste desen a unei reţele de puncte care nu se poate tipări – fig. Opţiunile

comenzii sunt:

Specify grid spacing(X) or [ON/OFF/Snap/Aspect] <0.0000>:, unde:

5

opţiunea implicită este o valoare care determină distanţa dintre punctele grilei; dacă se alege 0 ca

valoare implicită, atunci se adoptă distanţa de la SNAP, dacă se indică o valoare prea mică, reţeaua de GRID

nu poate fi afişată, fiind prea densă;

ON/OFF – determină activarea, respectiv dezactivarea reţelei GRID;

Snap – determină afişarea reţelei GRID pe dimensiunile SNAP;

Aspect – permite stabilirea unor distanţe între punctele GRID, diferite pe cele două direcţii.

Pentru o rapidă setare a opţiunilor comenzilor

SNAP şi GRID se deschide caseta de dialog Drafting

Settings prin alegerea opţiunii Settings a meniurilor

butoanelor SNAP şi GRID deschise cu ajutorul butonului

drept al mouse-ului.

Modul ortogonal de desenare (ORTHO) poate fi

activat sau dezactivat prin comanda ORTHO, cu opţiunile

ON/OFF, sau prin apăsarea repetată a tastei <F8>. Ca efect

al activării modului ORTHO, desenarea şi editarea se fac

doar pe direcţiile orizontală şi verticală ale UCS-ului

curent

Fig. – Reţeaua GRID Fig. – Modul ORTHO

2. INCEPEREA UNUI DESEN

Se deschide un desen nou şi se salvează în directorul dorit cu numele dorit, după care pentru a

uşura lucrul se vor poziţiona anumite elemente ajutătoare.

LAYER-E

Straturile (layers) oferă un mijloc de a grupa obiectele. Ele sunt realizate similar cu modul în

care un proiectant desenează cu mâna grupuri de obiecte pe foi de calc. Produsul final este compus din foile

de calc aşezate una peste alta.

Când se utilizează straturile, se pot aşeza obiecte numai pe stratul curent. Dar ACAD-ul

permite comutarea între straturi şi mutarea obiectelor de pe un strat pe altul.

LUCRUL CU STRATURI

Se pot grupa informaţiile distincte pe straturi separate, fiecărui strat i se poate atribui un

nume, o culoare şi un tip de linie pentru a mări calitatea. Straturile pot fi dezactivate sau îngheţate, pentru a

reduce cantitatea de informaţii de pe ecran. De asemenea straturile desenului pot fi tipărite individual sau

combinate în orice format. Stratul curent nu poate fi îngheţat sau dezactivat.

Fig. – Caseta Drafting Settings

6

CASETA DE DIALOG – LAYER CONTROL

Caseta de dialog apare ca urmare a selectării butonului layers din bara mobilă cu instrumente

Object Properties sau din bara de meniuri alegând Format şi apoi Layer. Ca urmare se oferă ur mătoarele

facilităţi:

Fig. – Caseta de dialog Layer Properties Manager

În caseta de dialog se disting următoarele opţiuni:

New – creează un nou strat de desenare, fără a deveni curent;

Delete – şterge un strat de desenare;

Current – activează un alt start, în locul celui curent;

ON – face vizibil un strat, care era invizibil;

OFF – face invizibil un strat;

Freeze – „îngheaţă” un strat, AutoCAD ignoră entităţile de pe acel strat, reducându-se astfel timpul

necesar regenerării desenului; un strat „îngheţat” este invizibil;

Lock – determină blocarea accesului la editarea obiectelor aflate pe strat, prevenind modificarea

accidentală a entităţilor respective;

Color – stabileşte culoarea entităţilor de pe un strat;

Linetype – stabileşte tipul de linie pentru un strat;

Lineweight – stabileşte grosimea de linie pentru un strat;

Plot Style – se poate asocia unui strat un stil de tipărire, definit anterior;

Plot – se pot stabili straturile care vor fi tipărite.

Proprietăţile fiecărui strat pot fi afişate detaliat în partea inferioară a casetei, prin acţionarea butonului

Show/Hide details. Cu butoanele Save state.../Restore state... se salvează şi se restaurează stările straturilor.

Prin aplicarea filtrelor de straturi din lista derulantă Named layer filters (filtre de straturi denumite), AutoCAD

permite ajustarea instantanee a listei straturilor afişate. Fiecare desen din AutoCAD are, în mod prestabilit, trei

filtre de straturi standard:

Show All Layers, care afişează toate straturile;

Show All Used Layers - afişează toate straturile folosite;

Show All Xref - Dependent Layers - afişează toate straturile dependente de referinţe externe.

7

Cu ajutorul acestor trei filtre de straturi se poate simplifica mult vizualizarea listei straturilor.

Totodată, caseta Layer Properties Manager mai conţine două opţiuni care permit inversarea filtrului de straturi

curent (Invert filter), respectiv aplicarea filtrului de straturi curent listei derulante de control al straturilor din

bara de instrumente Object Properties (Apply to Object Properties toolbars).

Alegerea culorii de desenare, indiferent de layer, se face prin comanda Color, care afişează o casetă de

dialog pentru alegerea culorii de lucru – fig.

Fig. – Caseta de dialog Color

Alegerea tipului de linie, independent de layer, se face prin comanda Linetype, care afişează o casetă

de dialog pentru alegerea tipului de linie – fig. .

Fig. – Caseta de dialog Linetype

Există posibilitatea alegerii grosimii de linie, prin comanda Lineweight,

Prin intermediul liniei de afişare a proprietăţilor obiectelor, aflată în partea superioară a ecranului

AutoCAD, toate opţiunile privind layer-ele, culori, tipuri şi grosimi de linie pot fi selectate rapid.

3. EDITAREA UNUI DESEN

SELECTAREA OBIECTELOR

Editarea obiectelor include şi selectarea acestora în timpul unei din uneia din diversele

comenzi de editare. Ştergerea obiectelor este doar un exemplu şi implică selecţia anterioară. Deci în momentul

când se execută o operaţie de editare, trebuie să informăm programul ACAD care sunt obiecte ce se doresc a

fi modificate prin crearea unui set de selecţie.

Un set de selecţie este necesar în momentul când se doreşte modificarea mai multor obiecte

simultan. ACAD-ul furnizează invitaţia Select Object: când comanda curentă poate fi aplicată unui singur

obiect sau Select Objects: când comanda se poate executa asupra mai multor obiecte. Când un obiect este

selectat, el apare pus în evidenţă şi în general îşi schimbă culoarea, căpătând un contur cu linie întreruptă,

astfel comanda de editare afectează doar obiectele puse în evidenţă.

8

Ori de câte ori introduceţi o comandă care necesită selecţia unui obiect, în punctul de indicare

apare o casetă mică numită casetă de selecţie. Pentru a selecta un obiect plasaţi caseta de selecţie pe obiectul

ales şi executaţi clic astfel obiectul apare punctat.

În continuare vom construi BARA DE INSTRUMENTE SELECT – în bara de instrumente

mobilă Selectie veţi avea la dispoziţie diverse metode de selectare a obiectelor. Construirea barei se va face

din meniul View, Toolbars. Odată ajunşi în caseta Toolbars vom alege New şi vom da numele Selectie noii

bare. Odată construită bara vom aduce instrumentele apăsând Customize si apoi alegând de la Categories,

Standard, si aici ne vom deplasa pană la butonul care arată un dreptunghi în jurul unui obiect. Vom lua pe

rând butoanele şi le vom adauga în bara noastră până la butonul ce reprezintă o pâlnie, inclusiv.

Semnificaţia metodelor de selectare este următoarea:

- SELECT WINDOW – selectează toate obiectele incluse în întregime într-o fereastră pe care o

defineşte utilizatorul cu ajutorul mouse-ului, dând două colţuri opuse ale ferestrei;

SELECT CROSSING – selectează obiectele complet incluse sau care ating o fereastră dată de

utilizator ca mai înainte;

SELECT GROUP – selectează toate obiectele dintr-un grup dat;

SELECT PREVIOUS – selectează toate obiectele incluse în cel mai recent set de selecţie;

SELECT LAST – selectează elementele vizibile cele mai recent create;

SELECT ALL – selectează toate obiectele vizibile de pe straturile dezgheţate;

SELECT WINDOW POLYGON – selectează toate obiectele complet incluse într-un poligon dat (ca

şi la fereastră dar poate avea mai mult de 4 laturi);

SELECT CROSSING POLYGON – selectează toate obiectele incluse sau care intersectează un

poligon dat ;

SELECT FENCE – selectează toate obiectele care traversează un gard de selecţie;

ADD – comută setul de selecţie în modul adăugare (oferă posibilitatea de adăugare a unui obiect la un

set de selecţie);

REMOVE – comută setul de selecţie în modul înlăturare ( oferă posibilitatea de ştergere a unui obiect

dintr-un set de selecţie);

SELECTION FILTERS – filtrele de selecţie a obiectelor sunt utilizate pentru a crea o listă de

proprietăţi necesare unui obiect ca să fie selectat. De exemplu, puteţi configura un filtru de selecţie a

obiectelor dintr-un anumit layer. Indiferent de metoda de selecţie folosită singurele obiecte alese vor fi cele de

pe stratul precizat. Astfel dacă tastăm all la invitaţia Command: se vor selecta toate obiectele de pe layer-ul

specificat ca şi filtru şi se vor putea modifica toate odată.

Pentru realizarea unui set de selecţie se poate folosi şi varianta de tastare a comenzii select la invitaţia

Command:. Astfel vor putea fi selectate mai întâi obiectele care dorim să fie modificate şi apoi va fi apelată

comanda de editare dorită.

Programul AutoCAD oferă două metode de construcţie a unui set de selecţie:

Selecţie PICK-FIRST – întâi se construieşte setul de selecţie şi apoi se apelează comanda de editare;

Selecţie PICK-AFTER – mai întâi se dă comanda şi după aceea alegem obiectele care vor fi

modificate.

9

Comutarea între modurile anterioare are loc astfel: tastăm pickfirst pentru a dezactiva variabila

pickfirst şi apoi tastăm 0, altfel valoarea implicită este 1.

STABILIREA UNITĂŢII DE MĂSURĂ – se alege Format şi apoi Units din meniul derulant şi

astfel va apare caseta de dialog . Se alege una din opţiunile dorite şi precizia 0. (Ex. Decimal, resp Decimal

Degrees) după care se dă OK pentru a salva modificările. Acelaşi lucru se poate face tastând la invitaţia

Command: ddunits.

STABILIREA DIMENSIUNII DESENULUI – propriu-zis se realizează alegerea hârtiei pe care se

va desena. Principala utilitate a fixării limitelor este furnizarea unui contur prin care se încadrează desenul în

dimensiunile hârtiei stabilite. Comanda se apelează prin Format, Drawing Limits sau se tastează la invitaţia

Command: limits. Se vor cere coordonatele punctului din stânga jos, iar apoi ale celui din dreapta sus.

UTILIZAREA INSTRUMENTELOR DE PROIECTARE – Pentru a ajunge la aceste instrumente

parcurgem următorii paşi: alegem din bara de meniuri Tools şi apoi Drafting Seeting sau tastând la invitaţia

Command: ddrmodes.

GRID – plasează pe ecran un şablon de puncte, cu orice spaţiere. Şablonul apare doar în

interiorul suprafeţei date de limitele de desenare;

SNAP – pas de incrementare, astfel poziţionarea mouse-lui se va face exact în punctele

stabilite prin pas;

ORTHO – se pot desena doar linii perpendiculare sau paralele între ele, deci se asigură

unghiul drept.

POLAR – stabilirea unghiului direcţiei de deplasare.

Observaţie:

- activarea şi dezactivarea acestora se face prin dublu clic asupra numelor ce se găsesc în bara

de stare din partea de jos a ecranului.

Coordonate rectangulare absolute – “x,y”

Coordonate polare absolute – “lungime<unghi”

Coordonate relative – “@distx,disty”

Sistemele de coordonate în AutoCAD

Sistemul principal de coordonate al AutoCAD este numit WCS (World Coordinate System).

Utilizatorul poate defini în orice moment un sistem de coordonate propriu, numit UCS (User Coordinate

System), prin folosirea comenzii UCS, a cărei sintaxă este următoarea:

Command: UCS <enter>

Current ucs name: *WORLD*

Enter an option [New/Move/orthoGraphic/Prev/Restore/Save/Del/Apply/?/World] <World>:

cu semnificaţiile următoare:

New – permite alegerea unui nou UCS, cu subopţiunile:

Origin of new UCS or [ZAxis/3point/OBject/Face/View/X/Y/Z] <0,0,0>, unde:

Origin – defineşte un nou UCS, cu originea într-un punct indicat, fără a schimba orientarea axelor;

10

ZAxis – defineşte un nou UCS, prin indicarea unei origini şi un punct pe noua axă Z, în sensul pozitiv

al acesteia;

3point – defineşte un nou UCS, prin indicarea a trei puncte necoliniare: originea, un punct de pe noua

axă X şi unul de pe noua axă Y, în sensurile pozitive ale acestora;

OBject – defineşte un nou UCS, asociat unui obiect existent în desen;

Face – permite alegerea unui UCS asociat unei feţe a unui solid;

View – defineşte un nou UCS, cu axa Z perpendiculară pe imaginea curentă;

X, Y, Z – defineşte un nou UCS, rotit în jurul uneia dintre axele X, Y, respectiv Z, cu un unghi ales de

utilizator.

Move – defineşte originea unui nou UCS, prin deplasarea vechii origini pe axa Z;

ortoGraphic – permite alegerea unui UCS, asociat uneia dintre cele şase proiecţii ortogonale

principale;

Prev – determină revenirea la UCS-ul anterior;

Save – salvează sub un nume UCS-ul curent;

Restore – revine la unul dintre UCS-urile salvate;

Del – şterge din memorie un UCS salvat;

? – afişează lista cu UCS-urile salvate;

Apply – aplică UCS-ul curent uneia sau mai multor ferestre din desen;

World – stabileşte UCS-ul identic cu WCS.

Asupra pictogramei sistemului de coordonate se poate acţiona prin comanda UCSICON, care

afişează opţiunile:

Command: ucsicon <enter>

Enter an option [ON/OFF/All/Noorigin/ORigin] <implicit>, unde:

ON – activează afişarea pictogramei;

OFF – dezactivează afişarea pictogramei;

All – modifică pictograma în toate ferestrele ecranului;

Noorigin – afişează pictograma în colţul din stânga-jos al ecranului;

Origin - afişează pictograma, dacă este posibil, în punctul de origine al UCS-ului curent.

DESENAREA LINIILOR

Apelul funcţiei Line se face fie din bara cu instrumente Draw, fie prin tastând la invitaţia

Command: line. După aceasta se vor cere punctul de început al liniei şi apoi punctul de sfârşit al liniei. Deci la

invitaţia From point: se dă primul punct iar la To point: se dă al doilea punct. Dacă se doresc linii legate între

ele se continuă introducerea punctelor, altfel se dă Enter.

opţiunea Close: dacă spre exemplu se dau 2 drepte legate între ele şi la opţiunea To point se va da

litera c, efectul este închiderea unui triunghi;

opţiunea Undo: în cazul în care un punct a fost greşit ales, se tastează u şi astfel acest punct este

înlăturat;

11

desenarea segmentelor continue – dacă se doreşte desenarea unei linii de la sfârşitul liniei anterioare,

la invitaţia From point: se dă Enter;

curăţarea ecranului se dă prin comanda redraw sau introducând r de la tastatură.

OBIECTE

Cu ajutorul butoanelor din bara de instrumente Draw se crează obiecte (linii, cercuri, arce,

dreptunghiuri). Obiectele complexe sunt cele care sunt create printr-o comandă unică (poligoane, polilinii,

coroane circulare). Deşi obiectele complexe par a fi formate din mai multe segmente, ACAD le consideră un

singur obiect.

4. FIGURI GEOMETRICE FUNDAMENTALE

DESENAREA DREPTUNGHIURILOR

Modalităţile de desenare a dreptunghiurilor sunt: tastând rectang la invitaţia Command:: sau

executând clic pe butonul Rectangle din bara de instrumente Draw, sau din meniul Draw. Drept urmare se

vor cere pe rând coordonatele primului colţ şi apoi coordonatele colţului opus acestuia. Coordonatele vor

putea fi introduse de la tastatură sau executând un clic cu mouse-ul pe ecran în punctele dorite (de la tastatură

un punct se dă astfel x,y).

DESENAREA CERCURILOR

Modalităţile de desenare a cercurilor sunt: tastând circle sau mai simplu doar c la invitaţia

Command: sau prin alegerea butonului Circle din bara de instrumente Draw. Odată apelată comanda se poate

alege modalitatea de indicare a datelor necesare desenării unui cerc:

Center, Radius – specifică întâi centrul cercului şi apoi raza acestuia;

Center, Diameter – se specifică întâi centrul cercului şi apoi diametrul cercului;

2Point – se specifică două puncte care definesc diametrul;

3Point – se specifică 3 puncte de pe circumferinţa cercului;

Tangent, Tangent, Radius – se specifică două obiecte la care cercul va fi tangent şi raza cercului;

Tan, Tan, Tan – se specifică trei obiecte la care cercul va fi tangent.

DESENAREA ARCELOR

Modalităţile de desenare a arcelor sunt: tastând arc la invitaţia Command: sau prin alegerea

butonului Arc din bara cu instrumente Draw, sau din meniul Draw. La fel ca şi la cercuri există mai multe

posibilităţi de desenare a arcelor dintre care amintim:

3Points – se selecteză un punct de început, un punct de pe arc şi un punct sfârşit;

Start, Center, End – se alege un punct de început, centrul cercului din care aparţine arcul şi un punct

de sfârşit;

Start, Center, Angle – punct de început, centrul cercului şi unghiul inclus. Arcul este desenat în

sensul arcelor de ceasornic dacă utilizaţi un unghi negativ;

Start, Center, Length – punct de început, centrul cercului şi lungimea corzii;

Start, End, Radius – punct de început, punct final şi raza cercului în care e inclus arcul.

Start, End, Angle – punct de început, punct final şi unghi şamd.

Centru, Start, Angle – pentru arhitectura.

12

Observaţie: Se poate alege opţiunea continuării unui arc dintr-unul desenat anterior prin alegerea

butonului Arc Continue sau tastând Enter la invitaţia de a da punctul de start al noului arc.

DESENAREA POLIGOANELOR

Cu ajutorul comenzii ACAD polygon dată de la tastatură sau prin intermediul butonului Polygon din

bara cu instrumente Draw se pot desena uşor poligoane regulate. Se va cere numărul de laturi ale poligonului,

iar apoi se poate preciza mărimea laturii sau centrul cercului în care este înscris sau circumscris poligonul.

La invitaţia Edge/<Center of polygon> dacă se tastează e atunci se cere să se introducă

mărimea laturii, altfel se dau coordonatele centrului cercului după care apare interogarea inscriptibil sau

circumscris unui cerc I/C. După alegerea unei variante se cere raza cercului.

Observaţie: Ex. la desenarea unui dreptunghi dacă după interogarea First corner: 1,1 (se dau

coordonatele) la Other corner: se dă @ 3,5 deci vom avea coordonatele relative la primul colţ şi deci

coordonatele propriu zise ale celui de-al doilea colţ sunt 4,6.

FIXAREA PE OBIECTE

Programul ACAD furnizează posibilitatea stabilirii cu precizie a unei poziţii exacte, prin

controlarea mişcărilor cursorului. Una dintre aceste metode a fost deja prezentată: şi anume Snap, dar în

continuare va fi explicată funcţia object snap sau osnap (fixare pe obiecte).

Fig. – Meniul funcţiei

OSNAP

Fig. – Puncte caracteristice şi

marcatorii corespunzători

Osnap obligă cursorul să sară exact la un anumit punct sau la un anumit obiect existent.

Ex. dacă se doreşte desenarea unei drepte ce începe la intersecţia a două drepte create anterior şi dacă punctul

de intersecţie nu coincide cu un punct din reţeaua snap atunci există toate şansele să nu găsiţi punctul.

Utilizând modul de fixare pe obiecte, este necesar doar să executaţi un clic în apropierea interscţiei dorite şi

cursorul în cruce se va deplasa automat în punctul de intersecţie.

Vă voi prezenta întâi modurile de fixare şi apoi apelul lor:

Endpoint – se realizează selecţia punctului final al unei drepte sau al unui arc prin mutarea casetei

vizorului spre capătul ce se doreşte a fi selectat ;

Midpoint – folosit pentru găsirea mijlocului unei drepte sau unui arc, prin selecţia unui punct de pe

acestea. Cursorul sare automat la mijloc;

Center – permite fixarea în centrul unui cerc, arc sau coroană circulară;

13

Quadrant – ACAD-ul defineşte un cvadrant ca fiind un sfert dintr-un circ, o coroană circulară sau un

arc. Utilizând acest mod de fixare puteţi găsi poziţiile unghiurilor de 0, 90, 180, 270 de grade de pe un cerc, o

coroană circulară sau un arc;

NoDe – localizează un obiect punct;

Intersection – permite fixarea pe intersecţia a două obiecte;

InSertion – găseşte punctul de inserare al obiectelor de tip text şi al referinţelor de bloc;

Perpendicular – permite fixarea perpendicularei pe o dreaptă, un arc sau un cerc şi apoi fixăm

punctul de unde se va duce perpendiculara pe obiectul ales;

Tangent – permite poziţionarea pe punctul care împreună cu un alt punct scalat defineşte o tangentă

la obiectul pe care se află;

NeaRest – permite fixarea pe obiectul cel mai apropiat de centrul cutiei vizorului, acolo unde se

intersectează crucea cursorului;

Apparent int – permite poziţionarea la intersecţia aparentă a două linii, chiar daca în desen nu sunt

prelungite până se intersectează.

Apelul modurilor snap se poate face în mai mult feluri:

tastarea în cadrul unei comenzi în derulare, care necesită poziţionarea unui punct, a literei subliniate

ale unuia din modurile de poziţionare duce la deplasarea cursorului în locul dorit;

tastând ddosnap la invitaţia Command: apare caseta de dialog Osnap Settings în care se bifează una

sau mai multe dintre opţiunile dorite;

luând din bara de meniuri Tools şi apoi Object Snap Settings ajungem la varianta anterioară;

sau selectând opţinea dorită din butonul exploziv din bara cu instrumente;

sau cel mai simplu cu View, Toolbars şi bifând Object Snap rezultă apariţia pe ecran a barei snap.

Parallel – stabilim primul punct , apoi direcţia şi deplasamentul, unghiul;

ALTE MODURI SNAP UTILE

Temporary Traking Point – solicită specificarea unui punct după care restrânge posibilitatea

de selectare a punctului următor la o direcţie stabilită în Tools, Drafting Settings, Polar Tracking. Vom alege

în fereastra Polar Tracking unghiul la care ne raportăm: ex. alegem 30 atunci ne putem muta din 30 în 30 de

grade şi lateral dreapta bifăm modul de tracking în funcţie de unghiul selectat sau dacă dorim sa ne deplasăm

doar ortogonal atunci alegem prima variantă. Unghiurile măsurate în mod absolut sunt calculate în raport cu

UCS-ul curent iar cele măsurate în mod relativ sunt calculate în raport cu ultimul punct selectat.

! Dacă se doreşte limitarea posibilităţilor de mişcare ale cursorului la un unghi de 33 de grade

în timpul execuţiei unei comenzi, atunci la cererea de specificare a noului punct vom tasta <33 şi programul

va obliga, temporar , cursorul să caute următorul punct pe o dreaptă înclinată la 33 de grade.

Snap From – stabileşte un punct de referinţă temporarca bază pentruspecificarea punctelor

ulterioare. De obicei se foloseşte cu alte moduri snap sau cu coordonate relative. Ex. se desenează o linie cu

punctul de început la dreapta cu 4 unităţi şi mai sus cu cinci unitaţi decat capătul altei linii => From Endp se

selectează o linie şi se dau coordonatele @4,5 , acesta va fi primul punct.

Filtre pe axe – putem specifica pe rând coordonatele unui punct prin filtre de selecţie.

14

De exemplu avem un pătrat si vrem sa ne poziţionam in centrul lui pentru a trasa de acolo o linie.

Atunci vom da line şi la primul punct vom introduce .y după care vom specifica drept coordonată y a

punctului mijlocul uneia din laturile verticale ale pătratului, iar după aceasta vom furniza ca şi coordonată x

mijlocul uneia din laturile orizontale => se poziţionează cursorul în mijlocul pătratului.

În momentul când, dacă se cere selectarea unui punct noi vom răspunde cu .x înseamnă că vom da

mai întâi coordonata x a punctului şi apoi vom specifica şi coord y sau z dacă e cazul.

Extension – oadată selectat modul extension ne deplasăm cu cursorul pe o linie spre capătul

ei unde va apărea o cruciuliţă (! Nu dăm clic) după care din acel punct ne deplasăm de-a lungul liniei până în

punctul dorit unde vom da clic. Ne va apărea o ferestră în care e specificată distanţa faţă de punctul ales.

UTILIZAREA COMENZILOR DE EDITARE

În continuare vor fi prezentate cele mai importante comenzi de editare:

Erase

Mirror

Array

Rotate

Stretch

Trim

Break

Fillet

Copy

Offset

Move

Scale

Lenghten

Extend

Chamfer

Explode

ERASE – apelată prin butonul Erase din bara Modify sau tastând erase, după care se cere selectarea

unuia sau mai multor obiecte care vor fi şterse;

OOPS – când se utilizează comanda Erase s-ar putea să ştergem din greşeală sau voit unele elemente.

Dacă se doreşte readucerea lor în desen se apelează comanda Oops care reaşează la loc ultimul obiect şters.

Apelul se face tastând oops;

COPY – apelul se face apăsând butonul Copy din bara Modify sau tastând copy. Se va selecta de

către utilizator obiectul care se doreşte a fi copiat (sau obiectele). Se cere apoi punctul de referinţă şi punctul

în care va fi mutat. Există posibilitatea realizării de copii multiple astfel: după ce au fost selectate obiectele

(sau obiectul) se va da de la tastatură M ceea ce oferă posibilitatea realizării de copii multiple, după care se dă

punctul de referinţă şi se copiază obiectul în punctele dorite;

MIRROR – apelul poate fi făcut din bara Modify din meniul exploziv Copy Object sau tastând

mirror. Se vor selecta obiectele ce se doresc a fi oglindite după care se precizează axa faţă de care are loc

oglindirea, prin intermediul a două puncte. Axa nu trebuie să fie neaparat orizontală sau verticală. Dacă se

doreşte păstrarea obiectului original se va da n la invitaţia de ştergere a lui;

15

OFFSET – apelul poate fi făcut din bara Modify din meniul exploziv Copy Object sau tastând offset.

Comanda oferă posibilitatea de a alege o distanţă de offset, iar apoi se va selecta un obiect după care vor fi

făcute copii offset. Acest obiect trebuie să fie o linie, un arc, o polilinie, un cerc sau o elipsă. Se va alege apoi

direcţia în care va fi duplicat obiectul. Dacă obiectul este cerc sau arc selectarea unui punct spre centrul

obiectului crează un cerc cu o rază mai mică, în timp ce alegerea unui punct în exterior crează un obiect cu o

rază mai mare;

ARRAY – permite realizarea de copii multiple ale obiectelor selectate. Copiile create pot fi aranjate

pe linii şi coloane (matrice rectangulară) sau pot fi dispuse circular (matrice polară). Pentru crearea unei

matrice rectangulare vi se solicită numărul de linii şi de coloane, distanţa dintre liniile alăturate şi distanţa

dintre coloane. La crearea unei matrice polare vi se cere să specificaţi centrul în jurul căruia vor fi dispuse

copiile, câte articole (copii) vreţi să creaţi (inclusiv originalul) şi unghiul de umplere.

MOVE – apelul se face apasând butonul Move din bara Modify sau tastând move. Comanda va da

următoarele invitaţii: selecţie obiect sau obiecte, după ce acestea au fost selectate se cere punctul de bază de

unde vor fi mutate obiectele şi apoi punctul în care va fi mutat.

ROTATE – apelul poate fi făcut din bara Modify sau tastând rotate. Se selectează obiectul, se dă

punctul în jurul căruia are loc rotirea şi apoi se specifică unghiul de rotaţie faţă de poziţia iniţială;

SCALE – apelul poate fi făcut din bara Modify din meniul exploziv Stretch sau tastând scale.

Comanda este folosită dacă se doreşte redimensionarea unui obiect. Exemplu: dacă un titlu este prea mic îl

vom mări, dacă un detaliu este imposibil de citit îl vom desena la altă scară. Se va selecta obiectul (obiectele),

se alege punctul de referinţă spre sau de la care se vor aduce la scară obiectele. După aceasta se poate da direct

scara la care se doreşte mărirea sau micşorarea , sau tastând r se va putea da valoarea actuală a obiectului şi

apoi noua valoare a obiectului (prin valoare se înţelege mărimea obiectului);

STRETCH – apelul poate fi făcut din bara Modify sau tastând stretch. Comanda este folosită pentru a

lungi, scurta sau înălţa un obiect ce a fost deja desenat. Obiectul trebuie obligatoriu selectat prin metoda

crossing – window sau crossing – polygon. După aceasta trebuie ales locul de la care vor fi modificate

obiectele şi apoi locul până unde vor fi modificate obiectele;

LENGTHEN – apelul se poate face din bara Modify din butonul exploziv Stretch sau tastând

lengthen. Comanda este utilizată pentru a mări şi micşora lungimile obiectelor, aceste obiecte trebuie să fie

deschise (nu are efect asupra poligoanelor). Utilizând comanda puteţi modifica obiectele prin tragere

dinamică specificând o nouă lungime sau un nou unghi, ca procent din lungimea sau unghiul total, oferind o

lungime sau un unghi absolut sau selectând o lungime sau un unghi incremental măsurat de la punctul final al

unui obiect;

TRIM – apelul poate fi făcut din bara Modify sau tastând trim. Comanda defineşte una sau mai multe

drepte care servesc drept plan de tăiere (locul până la care vor fi scurtate obiectele sau vor fi eliminate părţi

din ele). Deci întâi se aleg obiectele cu care se intersectează obiectele ce vor fi scurtate şi apoi obiectele ce

vor fi scurtate. Dacă liniile ce servesc drept plan de tăiere au fost desenate special pentru folosirea comenzii

trim şi ulterior nu îşi mai au rostul în desen, atunci ele vor trebui şterse după încheierea acestei comenzi;

EXTEND – apelul se poate face din bara Modify din butonul exploziv Trim sau tastând extend. În

timp ce trim scurtează obiectele până în dreptul planurilor de tăiere selectate, comanda extend le lungeşte până

la liniile de frontieră alese. Pentru execuţie se va selecta mai întâi obiectele care servesc drept limite pentru

16

alungire şi abia apoi obiectele ce vor fi alungite. Liniile limită dacă au fost desenate doar pentru execuţia

comenzii extend şi ulterior nu-şi mai au rostul vor fi şterse după execuţia comenzii;

BREAK – apelul poate fi făcut din bara Modify sau tastând break. Comanda constituie o alternativă

comodă la comanda trim, pentru că nu necesită desenarea unor drepte care să fie utilizate doar ca plan de

taiere şi care ulterior sunt şterse. Comanda break permite definirea a două puncte pe un obiect, care puncte

delimitează porţiunea care va fi ştearsă. Alegerea părţii din obiect care va fi eliminată poate fi făcută prin două

metode. Prima este să selectaţi două puncte pe obiect. A doua este să selectaţi obiectul şi abia apoi să selectaţi

cele două puncte. Pentru a doua metoda după ce se selectează obiectul se tastează F (first point) şi se dă

primul punct iar apoi al doilea. Dacă se alege varianta de apel prin intermediul butonului exploziv Break din

bara Modify există patru variante ale comenzii: primul buton întrerupe obiectul în punctul selectat pe el;

selectează obiectul şi apoi întrerupe obiectul în puncul care este selectat ulterior; al treilea buton elimină

bucata cuprinsă între cele două puncte selectate pe obiect; al patrulea buton selectează întâi obiectul şi abia

apoi elimină bucata între cele două puncte date ulterior;

CHAMFER şi FILLET – sunt utilizate pentru realizarea teşiturilor respectiv a racordurilor;

EXPLODE – există obiecte care sunt considerate compuse fiind alcătuite din alte obiecte AutoCAD.

Cu ajutorul comenzii explode , obiectele compuse pot fi explodate, sau descompuse în părţile componente. De

obicei comanda e folosităcând vreţi să modificaţi una sau mai multe componente ale obiectului compus şi nu

dispuneţi de metodele necesare entru a acţiona direct asupra acestuia. Se selectează obiectul compus apoi se

apasă butonul ce are ca pictogramă dinamita.

Alte comenzi des utilizate sunt:

UNDO şi REDO – apelul se face din bara de instrumente Standard cu butoanele Undo şi Redo sau

tastând undo respectiv redo. Cu ajutorul comenzii undo se revenine secvenţial înapoi anulând comenzile

făcute. Cu ajutorul comenzii redo se poate fi executată doar dacă ultima comandă executată a fost un undo şi

reconstituie ce a fost şters. Redo nu este valabilă decât pentru o singură comandă şi anume ultima ştearsă;

PURGE – pe măsură ce se lucrează la un desen el va deveni plin de blocuri, straturi, stiluri de text,

stiluri de cotare etc., care nu mai sunt necesare. Pentru eliminarea lor se tastează purge. Veţi avea nevoie doar

de eliminarea blocurilor nefolosite (cazul când aţi introdus greşit un bloc şi l-aţi şters). Apelul se face: se

tastează purge, apoi se dă B de la (blocks) şi la întrebarea Name to purge se dă enter (sau numele blocului

dacă îl ştiţi), după care se dă enter la următoarea întrebare pentru a verifica numele blocurilor ce vor fi

eliminate, şi apoi se trece Y (yes) în dreptul blocurilor ce vor fi eliminate. Purge mai poate fi apelată şi

din meniul File, Drawing Utilities, Purge şi se alege tipul de enitate ce se doreşte a fi eliminat.

EDITAREA CU AJUTORUL PUNCTELOR DE PRINDERE

Punctele de prindere GRIPS sunt mici pătrate sau casete care apar în anumite poziţii pe un

obiect, după ce acesta a fost selectat. După ce un obiect a fost selectat cu un punct de prindere, puteţi aplica

asupra lui diverse funcţii Grip: modificarea formei (stretch), mutarea (move), rotirea (rotate), aducerea la

scară (scale), oglindirea (mirror).

Odată selectat un obiect punctele de prindere apar ca şi nişte casete albastre goale. După ce

obiectul este selectat şi apar punctele de prindere aveţi două posibilităţi. Una este să apelaţi un mod grip şi

17

cealaltă este să selectaţi mai multe puncte de prindere de pe obiect. Când punctul de prindere este selectat cu

ajutorul cursorului, în vederea editării, el devine o casetă plină, roşie.

Pentru a selecta un singur punct de prindere şi a apela un mod grip, plasaţi cursorul pe punctul

respetiv şi executaţi clic pe butonul de selecţie. Cursorul va sări automat în centrul punctului respectiv şi

acesta va căpăta culoare a roşie. Modul grip stretch este primul apelat şi pentru a trece la celelalte moduri

grip se dă enter.

Totodată, cu ajutorul punctelor de prindere puteţi activa mai multe obiecte pentru a crea un set

de selecţie. Pentru aceasta se aleg obiectele dorite, astfel ele vor apare cu punctele de prindere albastre, după

care se selectează un singur punct de prindere. El va deveni roşu şi el este punctul de bază utilizat pentru

editare. Deci pentru a apare opţiunile de editare este necesar să selectăm un punct de prindere astfel încât să

devină roşu. Odată selectat prin apăsarea butonului din dreapta al mouse-ului apare o listă din care se alege

opţiunea dorită.

Modurile GRIP:

STRETCH – similar comenzii stretch. Deformează obiectele; dacă selectaţi punctul de prindere la

capătul unei linii, poziţia de capăt se va modifica ceea ce va avea ca efect lungirea sau scurtarea liniei. Dacă

selectaţi punctul de prindere de pe cvadrantul unui cerc, atunci raza cercului se va modifica. Dacă înainte de a

deforma obiectul tastăm c, va apărea o copie a obiectului original şi aceea va fi deformată, rezultă astfel 2 sau

mai multe obiecte în funcţie de numărul de apeluri ale comenzii multiple;

MOVE – similar comenzii move. Se alege un punct de prindere şi cu acesta roşu se deplasează

obiectul în punctul dorit. Dacă în loc să deplasăm tastăm c, va apare o copie a obiectului iniţial şi aceasta va fi

mutată rezultând astfel 2 sau mai multe obiecte în funcţie de numărul de apeluri ale comenzii multiple;

ROTATE – similar comenzii rotate. Utilă pentru că permite desenarea unui subansamblu în

coordonate x,y normale şi apoi rotirea lui sub orice unghi. Dacă înainte de a roti tastăm c, va apare o copie a

obiectului iniţial şi aceasta va fi rotită rezultând astfel 2 sau mai multe obiecte în funcţie de numărul de apeluri

ale comenzii multiple;

SCALE – similar comenzii scale şi cu aceleaşi precizări ca şi la modurile grip anterioare;

MIRROR – similar comenzii mirror şi cu aceleaşi precizări ca şi la modurile grip anterioare.

Observaţii:

Opţiunile comune tuturor modurilor grip sunt:

Base point – se tastează b şi permite alegerea oricărui punct de pe obiect, nu numai punctele de

prindere;

Copy – se tastează c şi realizează copierea obiectului iniţial, şi aplicarea funcţiei grip asupra copiei.

Oferă posibilitatea de copii multiple;

Undo – se tastează u şi anulează ultima selecţie făcută pentru copiere sau punct de bază;

Exit – se tastează x şi se abandonează modul grip.

Modificarea proprietăţilor obiectelor

AutoCAD oferă accesul comod la proprietăţile entităţilor prin utilizarea comenzii

PROPERTIES care poate fi apelată prin tastare, din meniul Modify sau cu ajutorul iconului de pe

bara de instrumente Standard. Efectul este apariţia casetei docabile Properties (poate fi plasată pe ecran şi

18

menţinută vizibilă) . Aceeaşi casetă apare dacă se selectează entitatea pe ecran şi apoi se alege opţiunea

Properties a meniului deschis cu butonul drept al mouse-ului.

O modalitate utilă de a defini proprietăţile unui obiect este aceea de a copia proprietăţile unui

obiect deja existent. Aceasta se poate obţine prin comanda Match Properties sau MATCHPROP,

selectând un obiect sursă şi unul sau mai multe obiecte asupra cărora să se acţioneze. La prompter-ul comenzii

se poate alege opţiunea Settings, prin care se poate opta, într-o casetă de dialog, asupra căror proprietăţi se

doreşte să se aplice comanda.

FOLOSIREA COMENZILOR ZOOM PENTRU AFIŞARE

Observaţie: Pe măsură ce se lucrează la un desen, pe ecran pot apare: cruciuliţe mici în locuri

în care punctele au fost îndepărtate sau alte urme cauzate de adăugarea, modificarea sau ştergerea obiectelor.

Pentru curăţarea ecranului se pot folosi comenzile:

REDRAW – realizează redesenarea ecranului şi poate fi apelată tastând r la invitaţia Command:, 'r

din interiorul altei comenzi sau dând clic pe butonul Redraw din bara de instrumente Standard;

REGEN – folosită în general mai rar pentru că în cazul fişierelor mari regenerarea durează foarte

mult. Pe lângă faptul că actualizează ecranul comanda mai actualizează şi baza de date a desenului. Apelul ei

se face prin tastarea regen. Dacă se execută măriri sau micşorări ale ecranului pentru calcularea coordonatelor

ACAD-ul regenerează desenul şi afişează mesajul Regenerating Drawing, ori de câte ori se execută o

regenerare.

Pentru apelul funcţiilor ce oferă posibilitatea de a vizualiza clar un desen se poate:

- executa clic pe unul dintre butoanele Zoom In, Zoom Out, Zoom Window sau butonul exploziv

Zoom All din bara de instrumente Standard;

- alegem View, apoi Zoom şi apare un submeniu în cascadă care listează diversele opţiuni Zoom;

- tastând zoom la invitaţia Command şi alegem una din variantele afişate;

- mai există varianta de Zoom Realtime – dacă deplasăm cursorul de la dreapta la stânga micşorăm,

iar de la stânga la dreapta mărim desenul;

ZOOM ALL – afişează desenul până la limitele sau marginile sale, oricât de mare ar fi acesta.

Mărimea limitelor pentru desen este stabilită cu comanda LIMITS. Dacă desenul depăşeşte limitele, comanda

face în aşa fel încât tot desenul să apară afişat (drawing's extents);

ZOOM CENTER – oferă posibilitatea de a aduce în centrul imaginii un obiect dorit. Se cere

precizarea centrului dorit şi apoi dacă la următoarea invitaţie nu se dă nici o valoare desenul rămâne la aceeaşi

scară, dacă se dă o valoare însoţită de x (ex. 2x = dublare; 0.5x înjumătăţire) se modifică scara. La această

invitaţie se poate da pur şi simplu înălţimea;

ZOOM DYNAMIC – afişează temporar întregul desen (atât cât e posibil fără o regenerare şi permite

afişarea oricărei porţiuni din desen în vederea imediat următoare. Programul ACAD realizează aceasta prin

intermediul unei casete de vizualizare pe care utilizatorul o dimensionează;

ZOOM EXTENTS – oferă cea mai potrivită imagine a întregii geometri a unui fişier desen;

19

ZOOM LEFT – crează o nouă vedere, redimensionată, dacă se specifică noua poziţie a colţului din

stânga jos şi înălţimea imaginii (valoare sau scară 2x);

ZOOM PREVIOUS – aduce pe ecran imaginea anterioară. ACAD-ul poate aduce pe ecran succesiv,

în ordine inversă, cele 10 imagini anterioare;

ZOOM WINDOW – se măreşte o zonă desenată prin selecţia ei cu ajutorul uei ferestre pe care o

stabilim prin intermediul a două puncte (2 colţuri opuse ale ferestrei);

ZOOM SCALE – permite mărirea sau micşorarea imaginii cu păstrarea aceluiaşi centru pe desen.

Dacă factorul de multiplicare este egal cu 1, se afişează o vedere a limitelor desenului. Dacă valoarea e mai

mică decât 1, vederea se micşorează faţă de limite; iar o valoare mai mare decât 1 măreşte vederea existentă.

ZOOM IN şi ZOOM OUT (mărire şi micşorare). Aceste 2 butoane permit selecţia rapidă a unui

factor de scară de 2 (2x) cu ZOOM IN şi de 0.5 (.5x) cu ZOOM OUT;

PAN REALTIME pentru a vedea o secţiune a desenului ce se află în afara desenului curent pe ecran,

deplasarea este cea mai indicată metodă, deoarece nu este nevoie de o micşorare a desenului pentru o imagine

atot cuprinzătoare şi apoi mărirea secţiunii dorite. Din meniul View, PAN se poate alege direcţia dorită de

deplasare.

5.HAŞURAREA ŞI COTAREA DESENELOR ÎN AutoCAD. PLASAREA TEXTELOR ÎN

DESENE

5.1. Haşurarea

În AutoCAD, umplerea unei suprafeţe cu un model (haşurarea) se poate face cu ajutorul comenzilor

HATCH sau BHATCH, care plasează un model de haşură într-o suprafaţă mărginită de un contur închis.

Comanda HATCH permite haşurarea unui contur închis, prin indicarea liniei de contur. Sintaxa

comenzii este:

Command: hatch <enter>

Enter a pattern name or [?/Solid/User defined] <model implicit>: {permite alegerea unui model de

haşură sau ?, S, U} <enter>

Specify a scale for the pattern <scala implicit>: {determină scara de desenare a haşurii} <enter>

Specify an angle for the pattern <unghi implicit>: {permite alegerea unghiului haşurii} <enter>

Select objects to define hatch boundary or <direct hatch>,

Select objects:{se selectează obiectele care determină conturul de haşurat} sau <enter>{se poate

haşura un contur definit pe loc, prin puncte, existând o opţiune pentru a reţine sau nu linia de contur în desen}.

Opţiunile ?, Solid, User defined au următorul efect:

? – afişează lista modelelor de haşuri din biblioteca AutoCAD;

Solid – permite haşurarea prin umplere uniformă a conturului;

User defined – permite crearea de către utilizator a unui model simplu de haşură, prin opţiunile:

Specify angle for crosshatch lines <implicit>:{unghiul de înclinare a liniilor de haşură} <enter>

Specify spacing between the lines <implicit>:{distanţa dintre liniile de haşură} <enter>

Double hatch area? [Yes/No] <N>: <enter> sau Y <enter> {dacă se doreşte sau nu haşură dublă}

20

Modelul de haşură poate fi ales dintr-un fişier de modele, prin introducerea numelui modelului

respectiv, sau poate fi creat de utilizator. Câteva dintre modelele de haşură existente implicit sunt prezentate în

fig. 5.1.

Fig. 5.1 – Modele de haşură

Fig. 5.2 – Caseta de dialog Boundary Hatch, tab-ul Quick

Comanda BHATCH determină afişarea casetei de dialog Boundary Hatch – fig. 5.2 – care permite

alegerea atât a modelului de haşură, cât şi a opţiunilor de haşurare. Selectarea suprafeţei de haşurat se poate

face prin selectarea conturului, ca la comanda HATCH (opţiunea Select Objects), sau prin indicarea unui

punct din interiorul conturului (opţiunea Pick Points).

Opţiunile oferite de caseta de dialog Boundary Hatch şi tab-ul Quick permit:

alegerea proprietăţilor geometrice ale haşurii: tipul, predefinit sau definit de utilizator, din lista

derulantă Type, modelul de haşură din lista Pattern, unghiul de înclinare din lista derulantă Angle, scara din

Scale;

alegerea modului de definire a suprafeţei de haşurat – prin selectarea unui punct al suprafeţei (Pick

Points) sau selectarea conturului (Select Objects);

copierea proprietăţilor unei haşuri deja existente, pentru haşura curentă (Inherit Properties);

21

înlăturarea insulelor individuale din setul de frontiere atunci când se foloseşte metoda punctelor

interne (cu butonul Remove Island);

vizualizarea frontierelor definite la un moment dat (butonul View Selections);

selectarea tipului de haşură, în zona Composition. AutoCAD permite două tipuri de haşură,

asociativă şi neasociativă. Cea asociativă are proprietatea că la modificarea obiectului (obiectelor) de

frontieră, haşura este ajustată automat;

previzualizarea haşurilor (butonul Preview).

În pagina Advanced (fig. 5.3) a casetei de dialog Boundary Hatch se permite setarea modului de

tratare a contururilor interioare (Normal, Outermost sau Ignore), activarea sau dezactivarea depistării

insulelor folosind posibilităţile Flood şi Ray Casting, se poate opta pentru păstrarea frontierelor (Retain

boundaries) etc.

Fig. 5.3 – Caseta de dialog Boundary Hatch, tab-ul Advanced

La selectarea unor contururi sau a unui punct în interiorul conturului (fig. 5.4), stilurile de haşurare

funcţionează astfel:

stilul Normal – se haşurează orice suprafaţă închisă, dinspre interior spre exterior;

stilul Outermost – se haşurează doar prima suprafaţă închisă întâlnită, dinspre exterior;

stilul Ignore – se haşurează toată suprafaţa din interiorul conturului (ignoră frontierele interioare).

Fig. 5.4 – Stiluri de haşurare

5.1.1. Editarea haşurilor

Modelele de haşură pot fi editate cu ajutorul comenzii HATCHEDIT, a cărei apelare se face la

prompter-ul Command: sau prin selecţia opţiunii Hatch din meniul Modify.

22

Caseta de dialog Hatch Edit care se afişează este similară casetei de dialog Boundary Hatch, cu

deosebirea că un număr de opţiuni sunt inaccesibile.

5.2. Cotarea desenului

În accepţiune inginerească, dimensiunea este o caracteristică geometrică, liniară sau unghiulară, care

stabileşte mărimea unei piese, distanţa sau unghiul dintre două suprafeţe, distanţa sau unghiul dintre piesele

unui ansamblu etc. Determinarea şi înscrierea pe desene a dimensiunilor poartă denumirea de cotare.

Capacitatea de a crea şi controla cote într-un desen este una dintre cele mai performante caracteristici

ale programului AutoCAD. Acesta ne pune la dispoziţie multe instrumente pentru crearea, editarea şi

stabilirea aspectului unei cote în cadrul unui desen.

Elementele unei cote sunt prezentate în fig. 5.5 (în paranteze sunt denumirile elementelor aşa

cum se regăsesc în gestionarul stilului de cotare Dimension Style Manager, la care vom face referire în

continuare).

Fig. 5.5 – Elementele cotării5.2.1. Definirea stilurilor de cotare

Stilurile de cotare reprezintă metodele principale cu ajutorul cărora se poate controla aspectul

unei cote. Prin crearea unui stil de cotare se defineşte exact aspectul pe care îl vor avea cotele respective în

momentul plasării acestora în desen. Stilurile de cotare se controlează cu ajutorul variabilelor de cotare. Putem

accede la acestea în două moduri: prin intermediul casetei de dialog Dimension Style (apelabilă cu comanda

DDIM tastată la prompter-ul Command:, din meniul Dimension, opţiunea Style..., sau cu ajutorul iconului

corespunzător din bara de instrumente Dimension), sau prin tastarea numelui variabilei la prompter-ul de

comandă sau prompt-ul Dim:, după care i se atribuie variabilei o nouă valoare. Prima dintre metode este cea

mai simplă, comodă şi intuitivă şi de obicei este cea mai potrivită pentru modificarea valorilor variabilelor de

cotare.

Caseta de dialog Dimension Style Manager (fig. 5.6) permite să se stabilească stilul de cotare

curent (butonul Set Current), să se creeze un stil nou (butonul New...), să se modifice un stil existent (butonul

Modify...), să se anuleze un atribut al stilului curent (butonul Override...), să se compare două stiluri existente

din acelaşi desen (butonul Compare...) şi chiar să se examineze aspectul pe care-l va avea stilul de cotare

curent selectat în momentul în care va fi aplicat pe desen (fereastra de previzualizare).

23

Fig. 5.6 – Caseta de dialog Dimension Style Manager

Acţionarea butonului New… determină afişarea casetei de dialog Create New Dimension

Style – fig. 5.7. În casetă sunt câmpuri pentru denumirea noului stil de cotare (New Style Name) şi de alegere

a stilului de la care se porneşte definirea (Start Width). La acţionarea butonului Continue este afişată o nouă

casetă de dialog, New Dimension Style (fig. 5.8). Aceeaşi casetă este afişată şi dacă se doreşte modificarea

unui stil de cotare.

Fig. 5.7 – Caseta de dialog Create New Dimension Style

Fig. 5.8 – Caseta de dialog New Dimension Style

24

Caseta de dialog New Dimension Style conţine un număr de şase tab-uri (pagini), destinate

fiecărui set de atribute ale stilului. Fiecare tab este însoţit de către o fereastră de examinare.

Tab-ul Lines and Arrows (fig. 5.8) permite controlul variabilelor de sistem pentru cotare

legate de forma cotelor, mai puţin textul cotei şi conţine patru zone:

Zona Dimension Lines controlează aspectul liniei de cotă (culoare, grosime de linie). Opţiunea

Supress permite eliminarea unei sau a ambelor linii de cotă, iar Extend Beyond Ticks (Depăşeşte liniile

ajutătoare) se activează doar pentru anumite tipuri de săgeţi (liniuţe oblice sau arhitecturale).

Opţiunile din zona Extension Lines au aceleaşi funcţii ca şi opţiunile din zona Dimension Lines. În

plus, opţiunea Extend beyond dim lines permite stabilirea distanţei cu care liniile ajutătoare depăşesc linia de

cotă, iar în câmpul Offset from origin se setează valoarea distanţei de la linia ajutătoare la obiectul selectat.

În Arrowheads se pot alege săgeţi (standard sau definite de utilizator - opţiunea User Arrow) din

listele derulante 1st şi 2st şi mărimea acestora (câmpul Arrow size).

Ultima zona a tab-ului, Center Mark for Circles, controlează marcajele de centru (de tip punct,

opţiunea Mark sau de tip linie, opţiunea Line) şi factorul de scară.

Tab-ul Text (fig. 5.9) permite să se controleze aspectul textului în cadrul cotelor. Din lista

derulantă Text style se poate selecta orice stil de text definit anterior sau se poate crea un nou stil de text cu

ajutorul butonului din dreapta listei derulante Text style, se pot aplica proprietăţi, cum ar fi cele de înălţime

(Text height) şi de culoare (Text color). Totodată, se poate controla plasarea textului în raport cu linia de cotă

(zona Text Placement) şi alinierea textului în desen (zona Text Alignment). Prin opţiunea Offset from dim line

(din zona Text Placement) se poate controla valoarea distanţa dintre text şi linia de cotă.

Fig. 5.9 – Tab-ul Text a casetei de dialog New Dimension Style

Pagina Fit (fig. 5.10) permite controlul plasării textului atunci când cota este prea mică pentru ca

textul să încapă între liniile ajutătoare. Zona Fit Options conţine următoarele şase opţiuni:

Either the Text or the Arrows, Whichever fits Best (Fie textul, fie săgeţile, care încape mai bine). În

această situaţie, AutoCAD determină metoda optimă de a crea cota cea mai lizibilă posibil; este opţiunea

prestabilită.

25

Arrows (Săgeţi) - când este selectată această opţiune, doar săgeţile vor fi plasate forţat între liniile

ajutătoare. Atunci când distanţa dintre linii este prea mică pentru a încăpea şi textul, acesta va fi plasat în

exteriorul liniilor ajutătoare.

Text - când este selectată această opţiune, doar textul va fi plasat forţat între liniile ajutătoare. Atunci

când distanţa dintre linii este prea mică pentru a încăpea şi săgeţile, acestea vor fi plasat în exteriorul liniilor

ajutătoare.

Both text and Arrows (Atât textul, cât şi săgeţile). Această opţiune impune plasarea textului şi a

săgeţilor între liniile ajutătoare, chiar dacă nu există spaţiu suficient.

Always Keep text Between Ext Lines (Textul este plasat întotdeauna între liniile ajutătoare). Când

este selectată această opţiune, textul va fi plasat întotdeauna între liniile ajutătoare ale cotelor, indiferent dacă

încape sau nu.

Suppress arrows If They Don’t fit Inside the Extension Lines (Elimină săgeţile dacă acestea nu

încap între liniile ajutătoare). Când această opţiune este selectată, programul nu desenează săgeţile cotei atunci

când textul este plasat forţat între liniile ajutătoare.

Fig. 5.10 – Tab-ul Fit a casetei de dialog New Dimension Style

Opţiunile din zona Text placement permit controlul locului în care este plasat textul faţă de linia de

cotă atunci când aceasta nu se află în poziţia prestabilită. Sunt disponibile trei metode de plasare: lângă linie,

deasupra liniei, cu o linie de indicaţie, sau deasupra liniei, fără linie de indicaţie.

Zona Scale for Dimension Features permite opţiunile:

Overall Scale (scară generală), care controlează mărimea componentelor cotei în cadrul desenului şi

este în relaţie directă cu scara de plotare finală a desenului. Când se stabileşte factorul de scară, practic se

defineşte un factor cu care vor fi înmulţite toate variabilele de mărime ale cotelor.

Scale dimenions to layout (paperspace) - dacă se doreşte plasarea cotelor în spaţiul hârtie. Opţiunea

este echivalentă cu atribuirea valorii 1 factorului Overall Scale.

Pagina Primary Units (Unităţi de cotare principale) este utilizată pentru a defini unităţile în care vor

fi exprimate textele cotei (fig. 5.11). În zona Linear Dimensions se poate selecta tipul de unităţi (din lista

Unit format), precizia de afişare (în câmpul Precision), şi chiar se pot preciza prefixe şi sufixe (în câmpurile

26

Prefix şi Suffix). Opţiunea Round Off permite să se definească valoarea maximă cu care vor fi rotunjite

valorile numerice ale cotelor, iar din lista Decimal separator se alege tipul de separator zecimal (virgulă, punct

sau spaţiu). Opţiunea Zero Suppression este folosită pentru controlul situaţiilor în care apare un 0 în cadrul

textului unei cote. Se pot elimina zerourile de la începutul şi de la sfârşitul numerelor şi se poate

activa/dezactiva eliminarea zerourilor pentru picioare şi inci.

Fig. 5.11 – Tab-ul Primary Units a casetei de dialog New Dimension Style

Opţiunile pentru cotele unghiulare se stabilesc în zona Angular Dimensions. În cadrul acestei zone se

pot alege unităţile de măsură în care vor fi exprimate unghiurile, precizia de afişare a acestora şi modul de

afişare a zerourilor.

Pagina Alternate Units permite afişarea unităţilor alternative în desen. De exemplu, pot exista desene

în care să se folosească atât unităţi arhitecturale, cât şi unităţi metrice, acestea din urmă fiind considerate

unităţi alternative. Când este activată opţiunea de afişare a unităţilor alternative (Display alternate units),

opţiunile din această pagină sunt aceleaşi ca în pagina Primary Units.

Pagina Tolerances (Toleranţe), prezentată în fig. 5.12, ne oferă posibilitatea să adăugăm toleranţe

dimensionale textului cotei.

27

Fig. 5.12 – Tab-ul Tolerances a casetei de dialog New Dimension Style

Programul AutoCAD permite înscrierea a cinci tipuri de toleranţe (fig. 5.13):

None (Fără) - nu sunt specificate toleranţe.

Symmetrical (Simetrice) - toleranţa se înscrie specificând o abatere superioară şi o abatere inferioară

care au (în modul) aceeaşi valoare.

Deviation (Abateri) - toleranţa se înscrie specificând o abatere superioară şi o abatere inferioară care

pot avea (în modul) valori diferite.

Limits (Limite) - prin selecţia acestei opţiuni, textul cotei se exprimă prin valorile dimensiunilor

limită (minimă şi maximă).

Basic (De bază) - nu se specifică toleranţe, dar textul cotei este încadrat într-o casetă.

Fig. 5.13 – Tipuri de toleranţe dimensionale

28

5.2.2. Comenzi pentru cotarea desenelor

Cotarea desenelor în AutoCAD se poate realiza în următoarele moduri:

cu ajutorul comenzilor DIM şi DIM1. se deschide o sesiune de cotare, Dimensioning mode, în care se

pot folosi subcomenzile de dimensionare din versiunile anterioare ale programului AutoCAD. Aceste comenzi

determină înlocuirea prompter-ului Command: printr-un nou prompter, Dim:. Diferenţa dintre aceste comenzi

de cotare este că, în timp ce DIM1 permite trasarea unei singure cote, după care se revine pe prompter-ul

Command:, comanda DIM deschide o sesiune de cotare, din care se iese doar

prin acţionarea tastei <Esc>. Nu se pot folosi comenzi de desenare sau de

editare în timpul unei sesiuni de cotare. În cadrul comenzilor DIM şi DIM1

există un număr mare de subcomenzi şi variabile de cotare, care permit

definirea unui stil propriu de cotare. La prompter-ul Dim: se poate răspunde cu

una dintre subcomenzile prezentate în tabelul 5.1, coloana 1, caracterele pentru

care tastarea este obligatorie, în cazul introducerii comenzilor de la tastatură,

au fost marcate prin aldine.

prin tastarea comenzilor de cotare (vezi tabelul 5.1, coloana 2) direct

la prompter-ul Command:, fără deschiderea unei sesiuni de cotare.

cu ajutorul comenzilor de cotare accesibile din meniul derulant

Dimension (fig.5.14).

prin apelarea comenzilor de cotare cu ajutorul iconurilor

corespunzătoare din bara de instrumente Dimension (fig. 5.15).

Deoarece metodele sunt echivalente, pentru lansarea comenzilor,

utilizatorul va folosi varianta care i se pare cea mai convenabilă.

Fig. 5.14 –

Comenzile de cotare din

meniul Dimension

29

Lin

ear

Dim

ensi

on

Ali

gned

Dim

ensi

on

Ord

inat

e D

imen

sion

Rad

ius

Dim

ensi

on

Dia

met

er D

imen

sion

An

gula

r D

imen

sion

Qu

ick

Dim

ensi

on

Bas

elin

e D

imen

sion

Con

tin

ue

Dim

ensi

on

Qu

ick

Lea

der

Tol

eran

ce

Cen

ter

Mar

k

Dim

ensi

on E

dit

Dim

ensi

on T

ext

Ed

it

Dim

ensi

on U

pd

ate

Dim

ensi

on S

tyle

Con

trol

Dim

ensi

on S

tyle

Fig. 5.15 – Bara de instrumente Dimension

Tabelul 5.1 – Comenzi şi subcomenzi de cotare

Subcomanda

la prompter-ul Dim:

Comanda

echivalentă la prompter-ul

Command:

Descriere Exemplu

Comenzi pentru desenarea cotei

ALigned DIMALIgned

Aliniază

cota cu originile

liniilor ajutătoare.

ANgular DIMANgularPermite

cotarea unghiurilor

Baseline DIMBASEline

Permite

cotarea faţă de o

singură bază de

cotare

CEnter DIMCENter

Permite

marcarea centrului

unui cerc

COntinue DIMCONtinuePermite

cotarea în serie

30

Diameter DIMDIAmeterPermite

cotarea diametrelor

HORizontalDIMLINear,

opţiunea Horizontal

Permite

trasarea cotelor

orizontale

Leader LEADer

Permite

construirea liniilor

de indicaţie

ORdinate DIMORDinate

Permite

cotarea în

coordonate

RAdius DIMRADiusPermite

cotarea razelor

ROtatedDIMLINear,

opţiunea Rotated

Selectează

un unghi de rotaţie

pentru cotele liniare

VErticalDIMLINear,

opţiunea Vertical

Permite

trasarea de cote

verticale

Comenzi pentru editare

HOMtextDIMEDit,

opţiunea Home

Readuce textul unei cote, care a fost deplasat, la

poziţia iniţială

NewtextDIMEDit, opţiunea

NewModifică textul cotelor

OBliqueDIMEDit,

opţiunea Oblique

Stabileşte un unghi de înclinare pentru liniile

ajutătoare

TEdit DIMTEDitPermite schimbarea poziţiei şi a unghiului

textului cotei

TRotateDIMEDit,

opţiunea RotateModifică orientarea textului

UPdate- DIMSTYLE,

opţiunea Apply

Acţionează asupra cotelor deja desenate,

modificându-le la setările curenteComenzi pentru controlul stilului de cotare

Override DIMOVERrideModifică setările variabilelor de cotare pentru

cotele selectate

31

REStore- DIMSTYLE ,

opţiunea Restore

Setează un stil de cotare definit anterior şi salvat

cu Save

SAve- DIMSTYLE,

opţiunea SaveSalvează un stil de cotare sub un nume

VAriables- DIMSTYLE,

opţiunea Variables

Listează setările variabilelor de cotare, pentru un

stil specificat

Pentru textul cotelor se pot adopta valorile

implicite, propuse de sistem, sau se pot tasta valorile

dorite, la prompter-ul: …dimension text <valoare

implicită>:. Pentru introducerea simbolurilor de

cotare se folosesc combinaţiile de taste din tabelul 5.2.

De exemplu (fig. 5.16), dacă se acţionează

butonul Linear Dimension, pentru a obţine o cotă pe

orizontală între punctele P1 şi P2, dialogul la prompter-ul Command: este:

Command: DIMLINEAR

Specify first extension line origin or <select object>:{se indică punctul P1}

Specify second extension line origin: {se indică punctul P2}

Specify dimension line location or

[Mtext/Text/Angle/Horizontal/Vertical/Rotated]:{se indică un punct P3 prin care va trece linia de

cotă; se obţine o cotă orizontală sau verticală, în funcţie de poziţia punctului P3 sau M, T, A, H, V, R} <enter>

Dimension text = 5.0000 <enter> {se acceptă valoarea propusă pentru textul cotei}

Dacă în loc de indicarea punctului P1 la prompter-ul

Specify first extension line origin or <select object>: se

răspunde prin apăsarea tastei <Enter>, apare un nou prompter -

Select object to dimension:. La acest prompter se poate selecta

un obiect desenat, căruia i se pot plasa astfel cotele principale.

5.2.3. Cotarea asociativă

În toate versiunile mai vechi de AutoCAD se opera cu două tipuri de cote: explodate şi asociative.

Cotele explodate sunt alcătuite din entităţi individuale: textul cotei, linia de cotă, liniile ajutătoare, săgeata

etc. Cotarea asociativă – metodă implicită – grupa elementele cotării într-o singură entitate. Textul cotelor

asociative se schimba automat odată cu editarea cotei.

Tabelul 5.2 – Indicarea simbolurilor folosite

la cotareCombinaţia Simbolul%%o Text supraliniat%%u Text subliniat%%d Simbolul pentru grade (°)%%p Simbolul pentru plus/minus (±)%%c Simbolul pentru diametru (Ø)

Fig. 5.16 - Exemplu de cotare liniară

32

Command: DIMREASSOCIATE

Select dimensions to reassociate ...{se selectează cota, fig. 5.18, a}

Select objects: 1 found

Select objects: <enter> {pentru încheierea sesiunii de selecţie}

Specify first extension line origin or [Select object] <next>: S <enter> {se alege opţiunea care permite

selectarea unui obiectul căruia să i se asociază cota}

Select object: {se selectează cercul}

5.2.4. Cotare rapidă cu QUICK DIMENSIONS (QDIM)

Comanda QDIM permite cotarea rapidă a unui set de entităţi şi funcţionează prin selectarea obiectelor

de cotat, urmată de plasarea liniei de cotă. Apelarea comenzii, indiferent pe ce cale, conduce la următorul

dialog:

Command: QDIM

Select geometry to dimension: {se selectează grupul de obiecte}

Select geometry to dimension: <enter> {se încheie mulţimea de selecţie}

Specify dimension line position, or

[Continuous/Staggered/Baseline/Ordinate/Radius/Diameter/datumPoint/Edit]

<Baseline>: {se specifică poziţia liniei de cotă, se apasă <enter> pentru acceptarea opţiunii implicite

din parantezele unghiulare sau C, S, O, R, D, P, E urmate de <enter>}.

Opţiunile acestei comenzi, exemplificate în fig. 5.19, sunt:

Continuous - crează o serie de cote continue;

Staggered - crează o serie de cote suprapuse;

Ordinate - crează o serie de cote în coordonate;

Baseline - crează o serie de cote faţă de o bază de cotare;

Radius - crează o serie de cote radiale;

Diameter - crează o serie de cote diametrale;

datumPoint - selectează un nou punct de referinţă pentru opţiunile de cotare în coordonate sau faţă de

o bază de cotare;

Edit - permite editarea seriei de cote prin adăugarea sau stergerea punctelor de inserţie a acestora.

33

Fig. 5.19 – Opţiunile comenzii Quick Dimension

5.2.5. Înscrierea toleranţelor de formă şi poziţie

Pentru plasarea în desene a toleranţelor de formă şi poziţie, AutoCAD ne pune la dispoziţie o

comandă specifică, Tolerance, apelabilă din meniul Dimension, din bara de instrumente pentru cotare, făcând

clic pe iconul corespunzător sau prin tastare la prompter-ul Command:.

Apelarea comenzii conduce la afişarea casetei de dialog Geometric Tolerance (fig. 5.20) în care se

poate selecta simbolul grafic al toleranţei, se poate specifica valoarea toleranţei, litera de indicare a bazei de

referinţă etc. Dacă toleranţa este dependentă, caseta ne permite înscrierea semnului M, L sau S după valoarea

toleranţei sau după litera de identificare a bazei de referinţă. Simbolul grafic al toleranţei se poate selecta din

caseta de dialog Symbol (fig. 5.21) care apare la efectuarea unui clic pe casetele negre din extremitatea stângă

a casetei. Valorile toleranţelor se specifică în câmpurile Tolerance, iar când toleranţa este circulară sau

cilindrică, semnul φ cu un simplu clic pe casetelor negre din faţa câmpurilor Tolerance. Un exemplu de

înscriere a unei toleranţe de profil este prezentat în fig. 5.22.

Fig. 5.21– Caseta Symbol

Fig. 5.20 – Caseta de dialog Geometric Tolerance Fig. 5.22 – Toleranţă de

profil

5.2.6. Posibilităţi de editare a cotelor

Modificarea cotelor existente se poate face utilizând diverse tehnici de

editare. Una

dintre tehnicile

cele mai

performante

este editarea cu Fig. 5.24 –

Meniul pop-up pentru

editarea grip-urilor

a. b.

Fig. 5.23 – Grip-urile cotelor liniară şi radială34

ajutorul grip-urilor (punctelor de prindere). Primul pas în editarea cotei prin această metodă este selecţia cotei.

Dacă aceasta este o cotă liniară asociativă, în jurul ei vor fi afişate cele cinci grip-uri, ca în fig. 5.23, a.

Desigur, poziţia exactă şi efectul utilizării fiecărui grip diferă de la un tip de cotă la altul. În figura 5.23, b este

arătată dispunerea grip-urilor pentru o cotă radială.

Se activează unul dintre grip-uri şi se execută clic dreapta pentru a afişa meniul pop-up (fig. 5.24)

pentru editarea grip-ului. Opţiunile din meniu permit mutarea, oglindirea, rotirea, scalarea şi ajustarea

elementelor cotei.

Una dintre operaţiile de editare aplicate frecvent unei cote este modificarea textului cotei, în urma

creării acesteia. Cea mai simplă metodă de editare a textului constă în selectarea opţiunii Text din meniul

derulant Modify care conduce la afişarea casetei Multiline Text Editor în care se poate face editarea.

O altă operaţie de editare a cotelor foarte utilizată este actualizarea unei cote existente, atribuindu-i

stilul de cotare curent. Aceasta se face cu comanda Update, care poate fi apelată, cel mai simplu, din meniul

Dimension sau din bara de instrumente pentru cotare.

5.3. Plasarea textelor în desene

Pentru completarea textelor în interiorul desenului, se stabilesc iniţial caracteristicile acestora, prin

comanda STYLE tastată la prompter-ul Command: sau opţiunea Text Style... a meniului Format. Comenzile

determină afişează caseta de dialog Text Style – fig. 5.25, care permite alegerea centralizată a caracteristicilor

stilului de scriere. Astfel, în zona Style Name se poate selecta stilul de scriere al textului din lista derulantă, se

poate crea un stil nou şi se pot redenumi sau şterge stiluri de scriere deja existente. În zona Font se poate

alege numele font-ului din lista Font Name, stilul acestuia din Font Style şi specifica înălţimea în câmpul

Height. Opţiunile din zona Effect permit: stabilirea unui factor de lăţime (Width Factor), a unghiului de

înclinare a scrierii (Oblique Angle), scrierea în oglindă, faţă de orizontală (Upside Down), scrierea de la

dreapta la stânga (Backwards) şi scrierea pe verticală (Vertical).

Caseta are şi posibilitatea de vizualizare a noului stil, înainte de a fi aplicat.

Pentru definirea unui nou text, se selectează butonul New al casetei şi, după stabilirea caracteristicilor

stilului dorit, se acţionează butonul Apply, pentru ca acestea să devină operative.

35

Fig. 5.25 – Caseta de dialog Text StyleScrierea efectivă a textului se obţine cu ajutorul comenzilor DTEXT sau MTEXT. Comanda DTEXT

permite înserarea unei singure linii de text, sintaxa acesteia fiind:

Command: text <enter>

Current text style: "style1" Text height: 4.00 {setări implicite}

Specify start point of text or [Justify/Style]: {opţiunea implicită constă în alegerea unui punct de unde

să înceapă textul sau J, S} <enter>

Specify height <4.00>: {se alege înălţimea scrierii} <enter>

Specify rotation angle of text <0>: {unghiul de înclinare a scrierii} <enter>

Enter text: {se introduce textul dorit} <enter>

Enter text: {se introduce textul de pe următoarea linie} <enter>

Enter text: <enter>

Opţiunea Style permite alegerea altui stil de scriere decât cel curent.

Opţiunea Justify oferă următoarele subopţiuni:

Enter an option [Align/Fit/Center/Middle/Right/TL/TC/TR/ML/MC/MR/BL/BC/BR]:, unde:

Align – determină alinierea textului între două puncte alese de utilizator;

Fit – potriveşte textul între două puncte, păstrând înălţimea literelor, dar modificând factorul de

lăţime;

Center – centrează textul pe orizontală, faţă de un punct ales, care va fi centrul liniei de bază a

textului;

Middle – centrează textul, atât pe orizontală cât şi pe verticală;

Right – aliniază textul la dreapta, faţă de un punct.

Celelalte opţiuni permit alegerea marginilor superioară (Top), inferioară (Bottom), stânga (Left),

dreapta (Right), ale textului, ca şi punctele sale

de mijloc (Middle) şi de centru (Center) – fig.

5.26.

Atunci când se începe tastarea textului

dorit, apare un cursor care indică punctul de

inserare a textului. Textul apare pe ecran pe

măsură ce este tastat. La apăsarea tastei

<Enter>, se trece pe rândul următor, care nu

trebuie să fie neapărat sub primul, ci poate fi

plasat oriunde pe ecran, prin punctare cu mouse-

ul.Fig. 5.26 – Opţiuni ale comenzii TEXT

36

Comanda MTEXT permite plasarea în desen a unui întreg paragraf de text, într-un spaţiu definit de

utilizator, tot textul paragrafului fiind considerat ca o entitate. Textul dorit se poate introduce direct de la

tastatură, se poate importa dintr-un editor de text sau se poate copia folosind memoria Clipboard, prin

procedee de tip Cut/Paste. Dialogul comenzii MTEXT este:

Command: MTEXT

Current text style: "style1" Text height: 7 {setarile curente}

Specify first corner: {se indică un colţ al ferestrei de încadrare a textului}

Specify opposite corner or [Height/Justify/Line spacing /Rotation /Style /Width]: {implicit, se indică

colţul opus al ferestrei de încadrare}

Opţiunile Height, Justify, Line spacing, Rotation, Style, Width permit alegerea unor caracteristici ale

textului. Introducerea textului se realizează cu ajutorul casetei de dialog Multiline Text Editor – fig. 5.27.

Fig. 5.27 – Caseta de dialog Multiline Text EditorO caracteristică importantă a casetei de dialog Multiline Text Editor este Stack/Unstack care permite

transformarea textelor în fracţii şi readucerea lor la forma iniţială. Pot fi create trei tipuri de fracţii, cu ajutorul

următoarelor caractere:

Accent circumflex (^) - converteşte textul selectat, numărătorul şi numitorul fiind aliniate la stânga;

Slash (/) - converteşte textul selectat într-o fracţie;

Diez (#) - converteşte textul selectat într-o fracţie separată de o diagonală.

Pentru a transformarea textului selectat în fracţii, se introduce unul dintre caracterele prezentate mai

sus între textele pe care le dorim suprapuse, se selectează textul şi se apasă butonul Stack (care se activează în

momentul selecţiei caracterului). Textul din stânga caracterului va fi plasat la numărător, iar textul din dreapta

acestuia va fi plasat la numitor. Butonul Properties al meniului deschis cu butonul drept al mouse-ului afişează

caseta de dialog Stack Properties (fig. 5.28) care ne permite să edităm textele suprapuse şi să modificăm tipul

de fracţie, alinierea sau dimensiunile. Atunci când se creează prima fracţie, programul afişează caseta de

dialog AutoStack Properties care permite controlul setărilor prestabilite ale textului de tip fracţie (fig. 5.29).

Aceeaşi casetă este afişată dacă se acţionează butonul AutoStack... al casetei Stack Properties.

37

Fig. 5.28 – Caseta de dialog Stack

Properties

Fig. 5.29 – Caseta de dialog AutoStack

Properties

Modificarea unui text poate fi realizată prin comenzile DDEDIT şi DDMODIFY, care permit

înlocuirea caracterelor textului, respectiv, pot schimba şi alte proprietăţi: aliniere, stil, layer etc

ACAD-ul oferă posibilitatea de a copia construcţii geometrice existente, în alte locaţii în

desen sau chiar copierea lor dintr-un loc în altul.

Pentru editarea unei biblioteci de simboluri se va utiliza comanda Block; aceste blocuri vor fi

inserate într-un desen (insert, ddinsert), se vor specifica noi puncte de inserare (base); se va sparge un bloc în

obiecte separate (explode); se vor crea seturi de selecţie cu comanda group.

Capitolul 6. OBIECTE GRAFICE

6.1. Blocuri

Blocurile sunt obiecte grafice complexe de sine stătătoare, rezultate prin reunirea a mai multor entităţi

grafice simple (segmente de linii, cercuri, arce de cerc, curbe, text, cote, haşuri etc.).

Utilizarea (inserarea) multiplă a blocurilor într-un desen poate fi considerată o variantă a

comenzii copy, însă efectul este acela de reducere considerabilă a mărimii fişierului în care este stocat

desenul. Dacă la utilizarea comenzii copy entităţile copiate se regăsesc în desen de câte ori s-a realizat

copierea, la utilizarea blocurilor datele referitoare la acesta (proprietăţi) sunt stocate într-un tabel al blocurilor

(Block Table). La inserarea blocurilor AutoCAD foloseşte datele stocate în tabelul blocurilor fără a încărca

fişierul suplimentar, ca şi cum entităţile care compun blocul respectiv ar fi desenate o singură dată.

Totodată entităţile grafice care au fost utilizate la crearea unui bloc sunt şterse automat în momentul

definirii blocului respectiv.

Dacă un desen conţine un număr semnificativ de inserări ale unui bloc şi se doreşte modificarea

proprietăţilor acestora, este suficient să se editeze doar definiţia blocului original, modificările efectuate

actualizându-se instantaneu în toate copiile inserate.

Blocurile pot fi prevăzute cu atribute, care sunt note de text ataşate acestora, dar care pot furniza

informaţii utile specifice unei inserări.

6.2. Crearea blocurilor

În funcţie de scopul utilizării blocurilor, acestea pot fi create în două moduri:

38

Cu comanda block (sau bmake – block make) introdusă de la tastatură, de la bara de instrumente

Draw (scurtătura Make Block) sau din meniul Draw → Block→ Make, atunci când blocul respectiv se

utilizează doar în desenul curent.

La apelarea comenzii (indiferent de varianta de comandă) pe ecran se deschide o fereastră de dialog

prezentată în fig. 6.1, care cere următoarele informaţii:

Numele blocului (trebuie să fie sugestiv, pentru a nu crea confuzie în cazul utilizării mai multor

blocuri în acelaşi desen)

Definirea punctului de bază al blocului (prin coordonatele sale, tastate în casetele text sau cu opţiunea

Pick Point prin indicare cu mousul pe desen)

Selectarea entităţilor care vor compune blocul (Select Object)

Definirea unităţilor de măsură

Eventuale comentarii referitoare la bloc

Fig. 6.1 - Crearea blocurilor (block) Fig. 6.2 - Crearea blocurilor (wblock)

Cu comanda wblock (write block) atunci când se doreşte crearea unui obiect (de exemplu un element

standardizat), care să poată fi utilizat şi în alte sesiuni de lucru, respectiv alţi utilizatori, informaţiile referitoare

la bloc fiind salvate într-un fişier grafic (.dwg). În acest caz fereastra de dialog este prezentată în fig. 6.2.

În această situaţie se cer aceleaşi informaţii ca şi la prima variantă, în plus trebuie definită calea unde

să fie stocat fişierul grafic care conţine blocul.

6.3. Inserarea blocurilor

Inserarea blocurilor în desen se face cu comanda Insert, introdusă de la tastatură, cu butonul Insert

Block din bara de instrumente Draw sau din meniul Insert→Block. În fiecare situaţie pe ecran se afişează o

casetă de dialog prezentată în fig. 6.3.

39

Fig. 6.3 - Inserarea blocurilorLa inserare trebuie precizat numele blocului (din caseta derulantă sau prin căutare – Browse

în cazul în care este definit cu comanda wblock), punctul de inserţie (punctul de bază la definirea blocului),

scara şi unghiul de rotaţie. Mai puţin numele blocului, celelalte opţiuni pot fi definite fie în casetele text din

fereastra de dialog fie interactiv în momentul inserării.

O influenţă semnificativă o au straturile de desenare (layer – ele) pe care au fost definite

componentele blocurilor, respectiv inserate acestea.

Dacă entităţile componente au fost definite pe mai multe straturi, cu proprietăţile aferente, iar

blocul se defineşte pe un strat propriu, în urma inserărilor multiple ale acestuia, rămân valabile operaţiile

asupra straturilor pe care au fost definite componentele. De exemplu, dacă se îngheaţă unul din straturile pe

care a fost creat un grup de entităţi componente, acestea vor deveni invizibile în cadrul tuturor blocurilor

inserate. În fig. 6.4, se prezintă un desen, care conţine entităţi de tipul liniilor de contur, cote şi haşură, fiecare

din acestea fiind definite pe straturi individuale, iar blocul a fost definit pe un alt strat – bloc. În urma inserării

blocului, dacă de exemplu nu se doreşte vizualizarea cotelor se îngheaţă stratul corespunzător, acestea

devenind invizibile (partea de jos a figurii)

Fig. 6.4 – Influenţa straturilor asupra blocurilor

Dacă blocul se defineşte pe stratul 0, pe opţiunile Bylayer pentru culoare, tip şi grosime de linie, cu

valori specificate de către utilizator şi se inserează pe un alt strat, atunci entităţile componente ale blocului vor

prelua automat proprietăţile noului strat. Spre exemplificare în fig. 6.5. Pe stratul 0 s-a creat un bloc,

reprezentând un dreptunghi, desenat cu linie continuă de grosime 0,30 mm. Blocul se va insera într-un strat,

care este definit cu linie întreruptă având grosimea 1,00 mm, preluând automat proprietăţile acestuia.

Fig. 6.5 – Influenţa stratului 0 - Bylayer

Dacă blocul se defineşte pe stratul 0, pe opţiunile ByBlock pentru culoare, tip şi grosime de linie, cu

valori specificate de către utilizator şi se inserează pe un alt strat, atunci indiferent de proprietăţile acestuia,

blocul va păstra caracteristicile stratului 0, pe care a fost definit. De exemplu în fig. 6.6 s - a creat acelaşi bloc

ca şi în exemplul precedent (cu opţiunile ByBlock), reprezentând un dreptunghi, desenat cu linie continuă cu

grosime de 0,30 mm. Blocul se va insera într-un strat care este definit cu linie întreruptă cu grosime de 1,00

40

mm, cum se observă şi în figură. Chiar dacă blocul se inserează într-un alt strat, se păstrează caracteristicile

stratului în care acesta a fost definit

Fig. 6.6 - Influenţa stratului 0 - Byblock

6.4. Inserarea complexă a blocurilor

Blocurile pot fi inserate într-un desen şi în mod complex, asigurând totodată şi multiplicarea

acestora sub diferite forme.

În acest sens se utilizează următoarele comenzi pentru inserare:

Comanda MINSERT, asigură inserarea unui bloc multiplicat sub forma unui tablou (matrice) prin

specificarea pe lângă opţiunile specifice, a numărului de coloane şi rânduri respectiv a distanţei dintre acestea,

întreg tabloul fiind tratat în continuare ca o singură entitate. Este o variantă a comenzii Rectangular→Array.

Sintaxa comenzii este (exemplificare în fig. 6.7):

Command: minsert

Enter block name or [?] <enter>: cerc {numele blocului}

Specify insertion point or [Scale/X/Y/Z/Rotate/PScale/PX/PY/PZ/PRotate]: {punctul de inserţie prin

clic cu mousul sau tastarea coordonatelor}

Enter X scale factor, specify opposite corner, or [Corner/XYZ] <1>: 1 {factor de scară pe axa X}

Enter Y scale factor <use X scale factor>: 1 {factor de scară pe axa Y }

Specify rotation angle <0>: 0 {unghi de rotaţie}

Enter number of rows (---) <1>: 5 {numărul de rânduri}

Enter number of columns (|||) <1>: 5 {numărul de coloane}

Enter distance between rows or specify unit cell (---): 30 {distanţa dintre rânduri}

Specify distance between columns (|||): 30 {distanţa dintre coloane – finalizarea comenzii}

Fig. 6.7 - Utilizarea comenzii Minsert

41

Comanda MEASURE, asigură inserarea multiplicată a unui bloc, prin dispunerea echidistantă a

acestuia de a lungul unei curbe oarecare (entitate grafică). În acest caz nu se poate modifica scara la inserare,

respectiv unghiul de rotaţie. Sintaxa comenzii este (exemplificare în fig. 6.8):

Command: measure

Select object to measure: {selectare curbă - obiect}

Specify length of segment or [Block]: b {distanţa dintre obiecte sau inserare bloc}

Enter name of block to insert: cerc {numele blocului}

Align block with object? [Yes/No] <Y>: y {alinierea blocului cu curba}

Specify length of segment: 30 {distanţa dintre blocurile inserate – finalizarea comenzii}

Fig. 6.8 - Utilizarea comenzii Measure

Comanda DIVIDE, este asemănătoare comenzii measure, diferenţa constă în faptul că în acest caz se

indică exact numărul de segmente în care se împarte curba (evident şi în acest caz egale) şi nu lungimea sa.

Sintaxa comenzii este (exemplificare în fig. 6.9):

Command: divide

Select object to divide: {selectare curbă - obiect}

Enter the number of segments or [Block]: b {numărul de segmente sau

inserare bloc}

Enter name of block to insert: cerc {numele blocului}

Align block with object? [Yes/No] <Y>: y {alinierea blocului cu curba}

Enter the number of segments: 13 {numărul de segmente – finalizarea comenzii}

Fig. 6.9 - Utilizarea comenzii Divide

6.5. Atribute

Atributele sunt entităţi de tip text, variabile sau nu, ataşate

blocurilor. Acestea fac parte din blocuri, iar valorile lor pot fi

modificate fie la inserarea blocurilor în desen, fie ulterior. Pentru a

Fig. .6.10 42

înţelege mai bine aceste noţiuni în fig. 6.10 se va considera ca exemplu simbolul de rugozitate, definit ca bloc,

iar textele care exprimă mărimea rugozităţii, sau indică un anumit tratament termic, respectiv prelucrare prin

aşchiere definite ca atribute ataşate locului respectiv.Definirea atributelor se realizează cu ajutorul comenzii

attdef, introdusă de la tastatură, în urma căreia se va deschide o fereastră de dialog prezentată în fig. 6. 11.

Fig. 6.11 – Definirea atributelor Fig. 6.12 – Eticheta atributelor

În fereastra de dialog a definirii unui atribut se găsesc mai multe câmpuri cu opţiuni, respectiv

casete text pentru care se poate opta în funcţie de preferinţele utilizatorului:

Câmpul Mod se referă la proprietatea unui atribut care poate fi:

Invisible – atributul există dar nu este vizibil

Constant – atributul are valoare constantă şi nu poate fi modificată

Verify – la crearea şi inserarea unui bloc se cere verificarea suplimentară a valorii atributului

Preset – atributul are valoare predefinită

Câmpul Attribute conţine următoarele casete text:

Tag – eticheta atributului

Prompt – expresia de interogare la modificarea valorii atributului

Value – valoarea predefinită (implicită) a atributului

Câmpul Insertion Point – cere indicarea punctului de inserţie al atributului, prin coordonatele sale

sau prin indicarea cu mous - ul (Pick Point)

Câmpul Text Option – cere informaţii cu privire la proprietăţile textului atributului.

În momentul în care sau definit atributele, dar înaintea definirii blocului din care acestea vor face

parte, atributele vor fi afişate prin eticheta lor (fig. 6.12). Abia după definirea blocului, acestea vor fi afişate

prin valoarea lor, implicită sau modificată, (fig. 6.10)

Valorile atributelor se pot modifica la inserarea blocului în desen, dacă este activată opţiunea

Verify (prin interogări succesive în caseta de comandă), sau oricând cu ajutorul comenzii Attedit (fig. 6.13),

introdusă la tastatură.

43

Fig.6.13 - Modificarea atributelor

Modificarea proprietăţilor atributelor se realizează prin apăsarea butonului Edit.

6.6. Regiuni

Regiunile sunt obiecte grafice specifice programului AutoCAD. Ele pot fi considerate ca

obiecte (modele) bidimensionale ne având cea de a treia dimensiune z, respectiv ca plăci plane cu grosimea

egală cu unitatea. Regiunile deşi sunt obiecte bidimensionale, în multe situaţii se comportă, ca modele

tridimensionale, având proprietăţile acestora.

Regiunile se pot crea cu două comenzi, Region, respectiv Boundary, efectul lor este acelaşi

însă se aplică pentru situaţii diferite. În continuare se prezintă cele două comenzi:

Region - se introduce de la tastatură, cu butonul de scurtătură din bara de instrumente Draw

(standard) sau este apelată din meniul Draw→Region. Comanda region poate fi utilizată la crearea modelelor

bidimensionale plecând numai de la entităţi grafice (linii, polilinii, arce, etc) care formează un contur închis,

fără ca acestea să se intersecteze între ele. Crearea regiunilor cu comanda Region duce la ştergerea automată a

entităţilor sursă, în desen rămânând doar modelul bidimensional. Sintaxa comenzii este:

Command: region

Select objects: {se selectează entităţile care formează conturul (contururile) închise} 1 found

Select objects: {se selectează un alt contur} <enter>

1 loop extracted. {numărul de contururi extrase}

1 Region created. {numărul de regiuni create}

44

Utilizarea comenzii region, respectiv a sintaxei de mai sus, se exemplifică în fig. 6.19, unde s-a creat

o regiune plecând de la un dreptunghi ca entitate sursă. (Haşurarea regiunii create s-a realizat strict din

motivul de a pune în evidenţă, modelul obţinut).

Fig. 6.19 - Crearea regiunilor cu region

Boundary – se introduce de la tastatură sau se apelează din meniul Draw→Boundary. Spre

deosebire de comanda Region, cu Boundary se pot crea modele bidimensionale şi în cazul în care entităţile

grafice sursă, care formează un contur se intersectează între ele. Totodată la utilizarea acestei comenzi

entităţile sursă nu sunt şterse din desen, regiunile create sunt desenate peste acestea, ele putând fi mutate

oriunde în spaţiul grafic, prin selecţie şi simpla lor tragere, cu mous - ul (fig. 6.21). La apelarea comenzii se

deschide o fereastră de dialog, prezentată în fig. 6.20, sintaxa comenzii fiind similară cu region.

Fig. 6.20

În vederea creării regiunilor la opţiunea Object type se selectează Region, după care prin

apăsarea butonului Pick Point, fereastra se închide temporar, permiţând utilizatorului indicarea, de această

dată, a punctelor din interiorul contururilor închise, chiar dacă entităţile care o formează se intersectează între

ele. Comanda se finalizează prin apăsarea tastei enter.

Utilizarea comenzii Boundary se exemplifică în fig. 6.21 (s-au creat două regiuni), într-o

situaţie în care comanda Region nu poate fi aplicată.

Fig. 6.21 – Crearea regiunilor cu boundary

45

În cazul definirii într-un desen a mai multor regiuni (mai multe modele bidimensionale),

acestea pot forma un singur model prin aplicarea asupra lor a operaţiilor booleene, specifice corpurilor solide.

Aceste operaţii sunt de tipul unirii, intersecţiei, respectiv scăderii (decupării) a două sau mai multor regiuni.

Comenzile cu care se realizează aceste operaţii, sunt: union, intersect şi subtract. Utilizarea celor trei

comenzi este prezentată în fig. 6.22, exemplificarea fiind făcută pentru două regiuni create dintr-un dreptunghi

respectiv un cerc, dispuse convenabil una faţă de cealaltă, pentru a pune în evidenţă efectul operaţiilor.

Fig. 6.22 – Operaţii booleene efectuate asupra regiunilor

Regiunile fiind considerate modele bidimensionale (plăci având grosimea egală cu unitatea),

din ele se pot extrage informaţii cu privire la proprietăţile masice ale acestora, de tipul ariei, perimetrului,

centrului de greutate (faţă de sistemul de referinţă UCS definit de utilizator), momentelor de inerţie, razei de

giraţie, momentelor de inerţie principale etc. Comanda utilizată este massprop, introdusă la tastatură sau

apelată din meniul Tools→Inquiry→Region/Mass Properties. Pentru exemplificare (fig. 6.23) s-a luat în

considerare o placă dreptunghiulară prevăzute cu orificii şi decupaje de diferite forme.

Fig. 6.23 – Model bidimensional

Rezultatele obţinute sunt afişate într-o fereastră (fig. 6.24), cu posibilitate de salvare ale

acestora într-un fişier text.

46

Fig. 6.24 – Proprietăţile masice ale unui model bidimensional

Capitolul 7. TIPĂRIREA DESENELOR ÎN AutoCAD

Tipărirea desenelor în AutoCAD se realizează cu ajutorul unor periferice denumite plotter, de

unde rezultă şi termenul utilizat pentru imprimare – plotare. Tipărirea desenelor se poate realiza şi cu ajutorul

imprimantelor, însă doar în cazul formatelor mici (A4, A3).

7.1. Tipărirea desenelor din spaţiul model (Model)

Deoarece desenele, respectiv modelele 2D şi 3D, în AutoCAD sunt realizate în spaţiul model,

tipărirea lor se poate realiza direct de aici. Tipărirea se realizează cu comanda plot, apelată din meniul File, în

urma căreia se deschide o fereastră de dialog prezentată în fig. 7.1

Fig. 7.1 – Tipărirea desenelor din spaţiul model

Pentru a realiza tipărirea corectă a unui desen se vor indica opţiunile cerute de fereastra de

dialog din fig. 7.1:

Plot Device – alegerea ploterului sau imprimantei cu care se realizează tipărirea

Plot Settings – alegerea formatul de hârtie

Drawing orientation – alegerea orientării formatului de hârtie

Plot area – alegerea uneia din următoarele opţiuni referitoare la limitele de tipărire

Limits – tipărire între limitele de desenare definite de utilizator

47

Extents – tipărire prin extinderea desenului pe întreg formatul

Display – tipărirea a ceea ce se vede pe ecran

Window – tipărire prin selectare tip fereastră a desenului sau doar a unei porţiuni de desen

Plot Scale – alegerea scării de tipărire

Plot Offset – aşezarea desenului pe suprafaţa hârtiei

Plot option – alegerea unor opţiuni de plotare

Page setup name – definirea şi salva mai multe stiluri de tipărire

Full/Partial Preview – previzualizare parţială sau completă a formatului tipărit

7.2. Tipărirea desenelor din spaţiul hârtie (Layout)

În multe situaţii este util a se realiza tipărirea desenelor din spaţiul hârtie (Layout), pentru a

nu se încărca fişierul grafic (spaţiul model) cu informaţii suplimentare de tipul chenarului formatului sau a

indicatorului. Formatele de diferite mărimi împreună cu indicatoarele se pot insera direct în spaţiul hârtie,

acestea fiind definite în AutoCAD şi se regăsesc în directorul Template, în locaţia în care a fost instalat

programul.

Deoarece modelul indicatorului din formatele predefinite nu coincide cu cel utilizat în

România, se pot crea formate corespunzătoare, parcurgând următoarele etape:

Se desenează chenarul şi indicatorul pentru formatul dorit;

Expresiile text din indicator se definesc ca atribute;

Chenarul, respectiv indicatorul împreună cu atributele se definesc ca bloc;

Cu opţiunea page setup se alege formatul de hârtie corespunzător şi se dă un nume spaţiului hârtie

(Layout name, fig. 7.5);

Blocul creat se copiază în spaţiul hârtie;

Se salvează spaţiul hârtie ca fişier predefinit (template - .dwt) în folderul Template.

În cazul unui desen, când se doreşte utilizarea unui astfel de format predefinit, el se apelează (prin

deschidere ca orice fişier) din meniul derulat (opţiunea From template), prin clic cu butonul drept al mouse -

ului pe eticheta Layout al spaţiului hârtie (fig. 7.2)

Fig. 7.2 – Deschidere de fişier .dwt în spaţiul hârtie

Spaţiul hârtie astfel configurat este prezentat în fig. 7.3, exemplificarea fiind făcută pentru un

format A4. Completarea indicatorului se realizează prin modificarea valorii atributelor.

48

Fig. 7.3 - Format A4 - .dwt Fig. 7.4 – Setarea viewporturilor

Pentru ca desenul din spaţiul model să fie vizualizat în şi în spaţiul hârtie, în vederea originală

(cazul desenelor 2D) sau în mai multe vederi (cazul modelelor 3D) se utilizează comanda mview, introdusă la

tastatură, sau apelată din meniul View→Viewports→New Viewport, în urma căreia se deschide fereastra de

dialog, prezentată în fig. 7.4.

În final cu opţiunea Page setup apelat din meniul prezentat în fig. 7. 2 se fac ultimele ajustări

cu privire la configurarea imprimantei sau a ploterului, a stilului de plotare, după care se poate realiza tipărirea

propriu – zisă, apăsând butonul Plot. Fereastra de dialog (fig. 7.5) deschisă este asemănătoare cu cea de la

tipărirea din spaţiul model, diferenţele constau în faptul că unele opţiuni cum ar fi previzualizarea, etc., lipsesc

în acest caz.

Totodată se observă faptul că opţiunea Layout (Plot Area) este implicită, la fel şi scara de

tipărire, de 1:1.

8. UTILIZAREA POLILINIILOR

Poliliniile sunt obiecte ACAD, care pot înlocui obiecte de bază cum ar fi liniile, arcele,

solidele, combinând caracteristicile acestora într-un singur obiect. Poliliniile au chiar comenzi proprii de

editare.

49

OBS. Pentru a alege dintre opţiunile unei comenzi se alege din lista ce apare în linia de

comandă opţiunea dorită prin tastarea literei mari a cuvântului.

TRASAREA POLILINIILOR

O polilinie este un obiect compus dintr-un număr oarecare de segmente (linii drepte) şi curbe

(arce) racordate. Puteţi atribui poliliniilor diverse grosimi ca să obţineţi segmente late şi segmentele care se

subţiază.

Pentru a desena polilinii se apelează comanda pline astfel:

- tastaţi pline la invitaţia Command;

- selectaţi butonul polylinedin bara de instrumente Draw.

După aceasta programul vă invită să daţi punctul de început al poliliniei. Odată dat acest

punct vi se oferă o serie de opţiuni:

<Endpoint of line> - punctul de sfârşit al liniei, care este implicit. Dacă se tastează enter la invitaţia

de mai sus, comanda se încheie;

Close – închide automat polilinia, conectând ultimul punct de capăt selectat, la primul punct al său, iar

apoi încheie comanda;

Halfwidth – permite să specificaţi cât reprezintă jumătate din grosimea totală a poliliniei. Se poate

specifica jumătatea grosimii de început şi de sfârşit;

Length – vă invită să specificaţi lungimea următorului segment de dreaptă şi îl desenează pe aceeaşi

direcţie cu cel anterior. Dacă se foloseşte opţiunea în timp ce desenaţi o polilinie din arce, programul

desenează un segment de dreaptă tangent la arcul precedent;

Undo – şterge dintr-o polilinie ultimul segment desenat;

Width – permite desenarea de polilinii late. diferenţa dintre width şi halfwidth este ca acesta dă

valoarea grosimii şi nu jumătatea valorii;

EDITAREA POLILINIILOR

Editarea poliliniilor se face prin intermediul comenzii pedit care se apelează astfel:

- tastând pedit la invitaţia Command;

- executând clic pe butonul Edit polyline din bara Modify;

Opţiunile de care veţi avea nevoie pentru editarea schemelor sunt:

Width – cu această opţiune se poate atribui întregii polilinii o grosime constantă;

Edit vertex – acestă opţiune permite isserarea de puncte de inflexiune. Ea conţine la rândul ei o serie

de opţiuni:

Next – oferă posibilitatea de a ne deplasa de-a lungul poliliniei tastând enter deoarece opţiunea next

este implicită;

Previous – permite deplasarea înapoi pe vertex-ul dorit;

Insert – permite adăugarea de noi puncte de inflexiune pe o polilinie, prin selectarea vertexului dorit,

tastarea I şi enter după care se specifică poziţia noului punct;

Move – realizează deplasarea punctului de pe polilinie, ales înainte de a da M, până în poziţia dorită

pe care o specificăm ulterior;

50

Straighten – înlătură punctele de inflexiune de pe o polilinie. Se alege punctul de început, se apelează

comanda dând S după care ne deplasăm în punctul de sfârşit şi tastăm G. Astfel inflexiunea este îndepărtată şi

vom avea o dreaptă între cele două puncte.

9. UTILITĂŢI 2D

Cum se scalează o linie punctată?

Se alege din meniul Format submeniul Linetype si apare fereastra de dialog Linetype Manager şi se

apasă butonul Show Details aflat lateral dreapta. În partea de jos a ferestrei Linetype Manager va aparea o

extensie a ferestrei numită Details. În mod normal factorul de scară este fixat la nivelul unităţii de desen dar

poate fi modificat.

Dacă specificăm Global factor scale la 0.5 atunci linia punctată va deveni redusă la jumătate.

Înainte de inserarea unui obiect a cărui linie punctată se vrea mai deasă sau mai rară se poate alege

Current object scale care este relativ la unitatea de desen. Dacă Current object scale este pe 1 atunci noul

obiect va desenat corespunzător unităţii globale, dacă este pe 0.5 atunci mai deasă de 2 ori.

DREPTE ŞI SEMIDREPTE AJUTĂTOARE

Acad-ul e prevăzut cu 2 tipuri de linii ajutătoare xline şi ray acestea îndeplinind acelaşi rol ca liniile

ajutătoare de construcţie. Se pot lua instrumentele din bara Draw – butonul Construction Line.

C-da XLINE crează drepte infinite care pot fi plasate vertical, orizontal, înclinate cu un unghi

specificat, decalate cu o anumită distanţă sau ca bisectoare ale unghiurilor. Dreptele se întind la infinit în

ambele direcţii, dar sunt ignorate atunci când sunt calculate dimensiunile desenului.

C-da RAY crează semidrepte care sunt folosite ca linii ajutătoare. Ele pornesc dintr-un punct şi se

termină la infinit.

MULTILINII

La desenarea unei multilinii se alege din bara Draw , butonul Multiline şi ni se oferă următoarele

opţiuni:

Justification – permite alegerea punctului de prindere al multiliniei: Top – punctul de la dreapta axei

de simetrie , Zero - punctul de mijloc al axei, Bottom – punctul de la stanga axei.

Scale – permite alegerea distanţei dintre cele două drepte paralele;

STyle – permite alegerea tipului liniei.

Multiliniile pot fi editate alegând din meniul Modify submeniul Multiline.

Definirea de noi stiluri de multilinie se face cu comanda MLSTYLE.

10. POLILINII COMPLEXE ŞI CURBE SPLINE

Poliliniile desenate cu comanda pline pot fi de doua tipuri linie sau arc. Cum am văzut în

capitolul anterior implicit desenăm linii. Dacă în linia de comandă dăm opţiunea arc adică tastăm a atunci

intrăm în comanda de editare a arcelor. Iată opţiunile ce apar în cazul alegerii arcelor:

Angle (Unghi) solicită valoarea unghiului a arcului (valoare cu – înseamnă desenarea arcului în sensul

acelor de ceasornic);

Center –solicită specificarea centrului arcului;

51

CLose – închide automat polilinia cu un arc, conectând ultimul punct de capăt selectat, la primul

punct al său, iar apoi încheie comanda;

Direction (Direcţie) – solicită specificarea direcţiei tangente la arc;

Halfwidth – permite să specificaţi cât reprezintă jumătate din grosimea totală a poliliniei. Se poate

specifica jumătatea grosimii de început şi de sfârşit;

Line (linie) – comută în modul linie;

Radius (raza) – solicită raza poliarcului;

Second pt (al doilea punct) – permite selectia celui de-al doilea punct;

Undo – şterge dintr-o polilinie ultimul segment desenat;

Width – permite desenarea de polilinii late. diferenţa dintre width şi halfwidth este ca acesta dă

valoarea grosimii şi nu jumătatea valorii;

<Endpoint of arc> - punctul de sfârşit al arcului, care este implicit. Dacă se tastează enter la invitaţia

de mai sus, comanda se încheie.

EDITAREA POLILINIILOR cu comanda pedit.

Opţiunile de care veţi avea nevoie pentru editarea schemelor sunt:

Close/Open – Adaugă un segment dacă e necesar şi uneşte primul şi ultimul vertex pentru a crea o

polilinie. Dacă polilinia e deschisă promptul arată opţiune Close altfel o arată pe Open. O polilinie poate fi

deschisă chiar dacă primul şi ultimul punct coincid. Polilinia rămâne deschisă până folosim opţiunea Close;

Join – uneşte - permite să adăugaţi unei polilinii existente arce sau linii sau alte polilinii, e valabilă

doar dacă punctele de sfârşit coincid;

Width – cu această opţiune se poate atribui întregii polilinii o grosime constantă;

Edit vertex – tratată anterior;

Fit (ajustare) – crează o curbă netedă ce trece prin vertexurile poliliniei;

Spline – crează o curbă spline controlată de vertexurile poliliniei dar nu trece neaparat prin acestea;

Decurve – anulează ajustarea unei curbe cu opţiunile Fit sau Spline şi reface configuraţia originală;

Ltype gen – controlează generarea tipurilor de linie între vertexurile poliliniei (opţiune dezactivată)

sau între punctele de sfârşit (opţiune activată);

Undo – anulează cea mai recentă acţiune a pedit;

eXit – închide comanda.

CREAREA CURBELOR SPLINE PROPRIU – ZISE

Comanda spline are următoarele opţiuni:

Object/<Enter first point> – se solicită primul punct al curbei apoi trebui date cel utin incă două

puncte pentru a putea construi o curbă spline;

Object – se convertesc poliliniile ajustate la curbe spline în obiecte spline propriu-zise;

Close/Fit Tolerance/<Enter point> - după specificarea celui de al doilea punct se oferă implicit

posibilitatea de a da alt punct;

Close – asigură coincidenţa punctului de sfârşit cu cel de început al curbei;

52

Fit Tolerance – controlează precizia cu care curba urmăreşte punctele de ajustare. Cu cât toleranţa

(exprimată în unităţi de desenare) e mai mică cu atât curba spline e mai apropiată de punctele de ajustare;

(Undo) – nu apare explicit dar se poate tasta U după fiecare punct pentru a anula ultimul segment.

CONTROLUL CURBELOR SPLINE

Comanda splinedit are următoarele opţiuni:

Fit Data – permite să editaţi eventualele puncte de ajustare şi are opţiunile următoare:

Close – închide o curbă deschisă;

Open – deschide o curbă închisă;

Move vertex – permite mutarea vertexurilor de control ale curbei;

Refine – afişează opţiuni ce permit adaugarea sau modificarea punctelor de control :

Add control point – permite adăugarea unui punct de control – nu modifica forma;

Elevate Order – adaugă puncte de control distribuite uniform de-a lungul curbei;

Weight – controlează tensiunea ce împinge curba într-un punct de control;

eXit – determină revenirea la promptul principal al splinedit;

rEverse – schimbă sensul curbei spline;

Undo – anulează efectele ultimei opţiuni;

eXit – închide splinedit;

Add – adaugă puncte suplimentare ce modifică forma curbei;

Close – acelaşi lucru;

Open – acelaşi lucru;

Delete – elimină unele puncte de ajustare şi redesenează curba;

Move – se permite mutarea vertexurilor din punctele de ajustare. Se sare dintr-un punct in altul;

Purge – elimină toate datele de ajustare;

Tangent – permite modificarea informaţiilor referitoare la punctele de început şi sfârşit ale curbei;

ToLerance – modifică toleranţa şi redesenează curba;

eXit – revenirea la prompterul de editare a punctelor de control.

11. VIEWPORT-uri

Viewport-urile din spaţiul MODEL reprezintă subdiviziuni ale ecranului. Viewport-urile alăturate

împart viewport-ul original al spaţiului model în în mai multe viewport-uri de dimensiuni mai mici. Aceste

viewport-uri nu pot fi nici mutate, nici suprapuse iar marginile viewport-urilor învecinate sunt lipite între ele.

Ele sunt folosite spre exemplu pentru a păstra o imagine de ansamblu a desenului. Viewport-ul alăturat curent

poate fi la randul lui împărţit în alte viewport-uri sau poate fuziona cu un viewport vecin, creând astfel unul

mai mare.

În spaţiul hârtie – LAYOUT – viewporturile sunt mobile, pot fi copiate, redimensionate, deplasate,

suprapuse, pentru ca nu sunt subdiviziuni ale ecranului.

Există o bară de instrumente VIEWPORTS sau pot fi apelete comenzile din meniul View,

submeniul Viewports.

53

Putem creea viewporturi multiple fie alegand direct optiunile dorite fie apelând fereastra de dialog şi

alegând de acolo modurile de aranjare. Configuraţiile de viewport-uri pot fi realizate doar în spaţiul MODEL.

În spaţiul modelului pagina New Viewport puteţi selecta configuraţia dorită. De asemenea puteţi stabili dacă

o configuraţie va fi bi sau tri dimensională. O configuraţie bidimensională va permite definirea vederii din

fiecare viewport selectând vederi definite anterior iar configuraţia 3D permite alegerea din lista derulantă

Change View To a unei vederi din setul de vederi standard tridimensionale, ortogonale. Odată creată

configuraţia o puteţi denumi şi salva.

12. INTRODUCERE ÎN SPAŢIUL 3D

Lucrul în spaţiul 3D permite accesul la un număr infinit de planuri nu doar la cel xOy al desenelor

bidimensionale. Pentru a vedea sistemul WCS în 3D vom trece cu ajutorul meniului View, 3D Views la SE

Isometric. Trecerea înapoi la vederea plană se face alegând View, 3D Views, Plan View, WCS. Pe langă

acesta se pot defini un număr infinit de coordonate utilizator. La un moment dat unul singur este activat.

Comanda UCS asigură mijloacele necesare modificării poziţiei (0,0,0) originii sistemului de

coordonate precum şi a orientării planului xOy şi a axei Z. Dacă sunt active mai multe viewporturi atunci

putem atribui fiecaruia un alt sistem de coordonate.

! ATENŢIE – e mai uşor sa aliniaţi sistemul de coordonate la forma geometrică a modelului

decât sa determinaţi locul unui punct în spaţiu.

DEFINIREA UNUI NOU SISTEM DE COORD SE POATE FACE:

specificaţi o nouă origine, un nou plan xOy, o nouă axă Z

aliniaţi noul sistem de coordonate la un obiect existent

aliniaţi noul sistem de coordonate la direcţia de privire curentă

aliniaţi noul sistem la o faţă a unui solid

rotiţi sistemul de coordonate în jurul unei axe

selectaţi un sistem de coordonate prestabilit de AutoCAD.

Există un buton exploziv care permite modificarea View-ului, un buton pentru lucrul cu Viewporturi

şi un alt buton exploziv pentru lucrul cu UCS-urile.

Comanda 3D Orbit din meniul View permite vizualizarea interactivă în spaţiul 3D. Când comanda

este în execuţie se poate manipula vederea cu ajutorul mouse-ului şi puteţi vedea modelul din orice punct al

spaţiului tridimensional.

13. CREAREA DE DESENE TRIDIMENSIONALE

LUCRUL CU LINII, POLILINII ŞI POLILINII TRIDIMENSIONALE

O linie standard în ACAD e desenată de obicei în 2 dimensiuni şi se raportează la sistemul de

coordonate universal sau la UCS-ul curent. Fiecare capăt al liniei este definit de un set de coordonate X, Y şi

Z. În spaţiul bidimensional valoarea coordonatei Z este 0 dacă aceasta se schimbă atunci se trece în spaţiul

tridimensional.

54

Faptul că linia e in spaţiul tridimensional se observă doar prin schimbarea punctului de vedere.

Ex. desenarea cadrului unei casete fără schimbarea sistemului de coordonate:

Se desenează linii cu următoarele coordonate ale punctelor (X,Y) 0,0 5,0 5,5 0,5 şi la final Close.

Apoi din meniul View se trece în vedere SW Isometric, pentru a trece la o vedere isometrică a desenului.

Dupa aceasta copiem cu Copy obiectul format din liniile desenate cu o deplasare de 0,0,5 (x,y,z).

Apoi trasăm o linie între punctele 0,0,0 şi 0,0,5 şi o copiem şi în celelalte 3 colţuri.

Dacă acum modificăm punctul de vedere cu 3D Orbit o să avem imaginea cubului creat.

Structura creată anterior se numeşte cadru de sârmă al unui obiect – wireframe. Un model de tip

wireframe nu are suprafeţe tridimensionale ci doar muchii cărora li se pot aplica mai târziu suprafeţe.

În spaţiul 3D o polilinie standard nu este la fel de flexibilă ca o linie obişnuită. Când creaţi o polilinie

standard vârfurile poliliniei trebuie să aparţină aceluiaşi plan bidimensional. Dacă începem să desenăm o

polilinie la înălţimea de 3 unităţi de aici înainte toată polilinia se va desena la aceeaşi înălţime.

poliliniile sunt utile pentru desenarea planurilor 2D după care le aplicm suprafeţe.

atribuirea de suprafeţe reprezintă procesul de creare de suprafeţe continue între graniţele care le

delimitează.

Poliliniile 3D diferă de poliliniile standard deoarece puteţi poziţiona ficare vertex al poliliniei într-un

loc oarecare în spaţiu. Nu toate comenzile referitoare la polilinii sunt valabile şi în cazul poliliniilor 3D. Din

meniul Draw îmi aleg submeniul 3D polyline sau îmi aduc în bara de instrumente Draw instrumentul pentru

3D polyline.

UTILIZAREA MODURILOR OBJECT SNAP ŞI A FILTRELOR DE PUNCTE

Pentru o trasare mai rapidă şi mai exectă vom folosi modurile snap. În modul 3D fixarea pe obiecte

are o importanţă esenţială pentru procesul de desenare. În modul 3D OSNAP-ul funcţionează la fel ca în 2D

doar ca trebuie avut în vedere faptul că dintr-un anumit unghi de vedere două sau mai multe puncte din spaţiu

pot apărea suprapuse şi atunci poziţionarea poate fi eronată. Deci se va schimba vederea modelului 3D.

Filtrele de puncte reprezintă o metodă simplă de desenare în spaţiul 3D. Spre exemplu dacă

specificăm filtrul .XY vom da în acelaţi timp coordonatele x şi y după care dăm un filtru pe z şi anume .Z

pentru a furniza a treia coordonată.

! ATENŢIE Filtrele de puncte se raportează întotdeauna la sistemul de coordonate curent de aceea

asiguraţi-vă că ştiţi exact orientarea curentă a UCS.

COMENZILE DE EDITARE ÎN 3D

Comenzile de bază pentru editarea spaţiului 2D se folosesc şi în spaţiul 3D.

C-da MOVE mutarea unei suprafeţe 3D prin alegerea cu ajutorul filtrului .XY a coordonatelor x şi

yiar apoi se permite specificarea punctului de bază faţă de care va fi mutat sau direct a deplasamentului. Un

deplasament 0,0,10 înseamnă deplasarea pe verticală (axa Z) cu 10 unităţi.

O utilizare eficientă se face prin folosirea asociată cu modurile OSNAP.

Comanda COPY oferă aceeaşi opţiune sub forma promptului Specify base point:, În loc să specificaţi

un punct de bază, se poate introduce de la tastatură un vector tridimensional pentru deplasare. În anumite

cazuri chiar dacă există obiecte geometrice care să fie folosite drept puncte de referinţă este mai convenabil sa

indicaţi deplasări atunci când mutaţi sau copiaţi obiecte.

55

Comenzile SCALE şi ROTATE pot fi utilizate în 3D cu observaţia că atunci când editaţi modele 3D

este esenţial să treceţi de la vederile plane la utilizarea vederilor isometrice, a.î. obiectul să poată fi văzut în

întregime.

C-da MIRROR3D poate fi localizată în meniul Modify submeniul 3D Operation sau poate fi adus

instrumentul în bara de instrumente Modify. În cazul comenzii MIRROR standard planul de oglindire se afla

întotdeauna în planul xoy al UCS curent.

În 3D planul de oglindire poate fi orice plan din spaţiul 3D.

Opţiunile c-zi:

Object – utilizează ca plan de oglindire un plan în care se află un obiect planar curent.

Last – utilizează ultimul plan de oglindire definit.

Zaxis – defineşte planul prin specificarea unui punct al planului şi a unui punct pe normala planului respectiv.

View – utilizează planul de vizualizare curent drept plan de oglindire.

XZ/YZ/ZX – utilizează unul din planurile standard prin specificarea unui punct.

3 points – defineşte planul prin specificarea a trei puncte pe planul de oglindire.

C-da 3DROTATE se aseamănă cu cea anterioară şi diferă de componenta din staţiul 2D prin faptul

că permite rotirea şi în jurul unei alte axe decât z.

După selectarea obiectului dispunem de mai multe metode de specificare a axei de rotaţie în spaţiul 3D:

Object – aliniază axa de rotaţie la un obiect existent.

Last – utilizează ultima axă de rotaţie definită.

View – utilizează planul de vizualizare curent drept plan de oglindire.

X/Y/Z axis – stabileşte o axă paralelă cu una din axele standard şi care trece prin punctul selectat.

2 points – defineşte axa prin specificarea a două puncte.

C-da ALIGN este utilizată pentru a determina alinierea unui obiect cu alte obiecte pe baza punctelor

sursă şi destinaţie specificate pe cele două obiecte. Cele două puncte nu trebuie să se alinieze exanct. C-da va

realiza cea mai bună aliniere posibilă cu punctul furnizat şi oferă posibilitatea de scalarea obiectului aliniat la

obiectul la care se face alinierea (dacă se specifică doar 2 puncte). Utilizarea modurilor de snap este esenţială.

C-da 3DARRAY este utilizată pentru a crea obiecte în 3D. Acest kucru se realizează prin adăugarea

de niveluri la liniile şi coloanele dintr-o matrice bidimensională. Comanda acceptă şi o opţiune polară.

Comenzile EXTEND şi TRIM au o opţiune Projection care asigură un grad de flexibilitate în

utilizarea în spaţiul 3D. C-da extend poate extinde o linie aflată în spaţiu până la o altă linie plasată într-un

plan diferit. Ca alternativă puteţi utiliza extinderea unei linii până la un plan perpendicular pe planul de privire

curent.

Utilizând modul projection puteţi determina următoarele tipuri de comportamente:

neutilizarea nici unei proiecţii determină folosirea obiectelor cu care se intersectează efectiv.

utilizarea modului UCS determină proiectarea obiectelor pe planul UCS curent.

Utilizarea modului View determină proiectarea obiectelor pe un plan perpendicular pe planul de

privire curent.

LUCRUL CU REGIUNI

Regiunile se comportă ca nişte obiecte plane bidimensionale. La fel ca şi suprafeţele 3D regiunile pot

ascunde obiecte în spatele lor şi li se pot aplica materiale. Ele nu au dimensiune pe axa Z deci nici informaţii

56

despre ea. Regiunile sunt create pornind de la forme închise adică curbe sau şiruri de curbe ce definesc o arie

într-un plan şi care nu se intersectează.

Dacă se realizează mai mult regiuni care se intersectează în spaţiu putem ascunde liniile care nu se

văd cu ajutorul comenzii HIDE din meniul View şi se poate reveni la imaginea wireframe alegând din meniul

View opţiunea Shade 3D wireframe.

14. APLICAREA SUPRAFEŢELOR ÎN 3D

Pentru a crea un obiect 3D trebuie aplicate suprafeţe peste sau în jurul muchiilor din reprezentarea

cadru sârmă. Suprafeţelor li se pot aplica modele de haşură sau materiale pentru a obţine un aspect real.

Toate comenzile sunt accesibile din meniurile de derulare dar există bara de instrumente Surfaces ce

e mai usor de folosit.

Utilizarea plaselor formate cu feţe 3D sau cu feţe poligonale

O faţă 3D 3D face este definită de 3 sau patru laturi formând o suprafaţă triunghiulară sau

dreptunghiulară. Odată declarate suprafeţele dacă utilizăm comanda HIDE tot ce e în spatele suprafeţelor este

ascuns.

Cu ajutorul comenzii EDGE se poate face invizibilă o latura sau mai multe ale suprafeţei generate.

Nu este eficient lucrul datorită limitărilor la 3 sau 4 puncte.

O altă comandă de generare manuală de suprafeţe este PFACE şi generează o plasă multifaţă. Nu este

eficientă generarea manuală.

Comenzi avansate de generare a suprafeţelor

C-da EDGESURF crează plase poligonale cuprinse între patru linii sau polilinii conectate. Rezoluţia

suprafeţei 3D generate este controlată de 2 variabile sistem SURFTAB1 şi SURFTAB2. Valoarea implicită

este 6 dar ea poate fi modificată cu ajutorul comenzii SETVAR sau daca scriem direct in linia de comandă

numele variabilei. In primul cay valoarea rămâne prestabilită altfel va fi folosită doar pentru obiectul curent.

! Muchiile nu sunt nici şterse şi nici ataşate plasei.

C-da RULESURF crează o suprafaţă riglată necesită definirea doar a 2 muchii . Muchiile pot fi

punct, linii, curbe spline, cercuri arce sau polilinii. Doar variabila SURFTAB1 intervine.

C-da TABSURF crează o suprafaţă tabulară de-a lungul unei căi liniare. Ex. desenarea unei

balustrade. Se furnizează conturul sau curba care urmează a fi extrusă si apoi se dă calea (linii, arc, cerc,

elipsă, polilinie 2D).

C-da REVSURF cea mai utilă comandă de generare a suprafeţelor în 3D. Ea generează un obiect

plasă sub forma unei suprafeţe de revoluţie pornind de la un contur. Curba căii este conturul care va fi

înfăşurat. Acesta trebuie să fie un singur obiect (linie, arc, cerc, elipsă, polilinie, poligon, curbă spline). Axa

de revoluţie poate fi o linie sau polilinie deschisă şi trebuie să treacă prin primul şi ultimul vertex al poliliniei

selectate. Înfăşurarea căi se poate face la un unghi de revoluţie inclus intre 0 şi 360 de grade. Se poate de şi

unghiul de la care se porneşte cu crearea supafeţei. Se lucrează în sens trigonometric sau dacă se dă valoarea

cu – în sens invers trigonometric.

! Este de preferat ca suprafeţele generate să fie trecute pe straturi separate.

57

Editarea suprafeţelor de tip plasă se poate face cu comenzile uzuale MOVE, ROTATE şi SCALE

dar şi cu ajutorul punctelor de prindere şi a comenzii PEDIT.

Ultima comandă menţionată permite:

editarea vertexurilor;

netezirea suprafeţelor;

anularea netezirii;

MOPEN, MCLOSE, NOPEN şi NCLOSE aceste comenzi închid sau deschid poliliniile pe direcţiile

M şi N.

15. MODELAREA SOLIDELOR

Se foloseşte bara de instrumente SOLIDS, sau se aplelează la meniul Draw, Solids.

Acad-ul aceptă 6 obiecte primitive distincte:

Box – paralelipiped

Sphere – sferă

Cylinder – cilindru

Cone – con

Wedge – pană

Torus – tor

! Pentru crearea altor suprafeţe se porneşte de la obiectele primitive. Liniile utilizate pentru

aproximarea solidelor se numesc isoline. Nr. De linii de aproximare este implicit 4 dar se poate modifica

variabila sistem ISOLINE după dorinţe.

C-da EXTRUDE permite atribuirea grosimii unor obiecte bidimensionale. Extrudarea se face de-a

lungul unei căi sau se poate specifica o înălţime şi un unghi de extrudare.

Obiectele trebuie să fie închise: feţe plane 3 D, polilinii închise, poligoane, cercuri,, elipse, curbe

spline închise, secţiuni printr-un tor şi regiuni.

C-da REVOLVE în mod similar cu EXTRUDE produce obiecte solide pornind de la profiluri

bidimensionale. Este necesară însă o axă de simetrie. Analog cu folosirea comenzii Revsurf de la suprafeţe.

Lucrul cu operaţii booleene în spaţiul tridimensional

C-da UNION – realizează reuniunea unor solide care se intersectează rezultatul fiind un singur solid;

C-da INTERSECT – realizează intersecţia a două solide, rezultatul fiind solidul care aparţine

intersecţiei;

C-da SUBSTRACT – realizează scăderea dintr-un solid a altui solid, rezultatul fiind primul solid din

care s-a extras unul sau mai multe solide.

Comenzile FILLET şi CHAMFER folosite în spaţiul 3D.

C-da FILLET – realizează rotunjirea muchiei unui solid aleasă prin selecţie cu o rază de rotunjire

specificată ulterior. Dacă se doreşte rotunjirea mai multor muchii care nu închid un lanţ, acestea se selectează

pe rând după ce a fost specificată raza de rotunjire pentru prima muchie selectată. Dacă muchiile formează un

lanţ (muchiile mărginesc o faţă şi se află una în continuarea celeilalte), după apelul comenzii se selectează o

58

muchie, se specifică raza de rotunjire şi ulterior la opţiunea Select an Edge or Chain se va tasta C şi se va

alege o muchie din lanţ. Rezultatul e că toate muchiile din lanţ sunt selectate automat.

C-da CHAMFER - realizează teşirea muchiei unui solid. Se selectează o latură ceea ce duce la

selecţia întregii feţe. Dacă nu e faţa dorită se tastează N de la next şi tot aşa pană când e cea pe care o dorim.

Se cere apoi specificarea unei distanţe pe faţa de bază şi apoi a unei distanţe pe cealaltă faţă. Ulterior se poate

selecta fie o singură muchie fie se tastează L de la Loop şi odată selectată o muchie toate celelalte muchii ale

feţei sunt selctate automat.

Comenzi avansate de modelare a solidelor

C-da SLICE e utilizată la împărţirea obiectelor solide aflate de o parte şi de alta a unui plan de tăiere.

Există mai multe metode pentru definirea planului de tăiere:

3 points – defineşte planul prin specificarea a trei puncte pe planul de tăiere

Object – utilizează ca plan de oglindire un plan în care se află un obiect planar curent.

Zaxis – defineşte planul prin specificarea unui punct al planului şi a unui punct pe normala planului

respectiv.

View – aliniază planul de tăiere cu planul de vizualizare din viewportul curent.

XZ/YZ/ZX – aliniază planul de tăiere cu unul din planurile standard prin specificarea unui punct.

Odată tăierea realizată se cere specificarea unui punct în partea care se doreşte păstrată sau se poate

specifica păstrarea ambelor părţi ca două solide plasate de cele două părţi ale planului.

C-da SECTION funcţionează la fel cu SLICE doar că rezultatul este o regiune generată care

reprezintă o secţiune în obiectul solid (acesta rămâne intact). Regiunea poate fi mutată cu ajutoul comenzii

MOVE şi poate fi editată în continuare.

C-da INTERFERE - e folosită pentru a determina dacă două solide se suprapun sau interferă unul cu

altul. Dacă interferă putem genera un nou solid al cărui volum e volumul de suprapunere a celor două obiecte

solide.

Editarea solidelor cu operaţiile comenzii SOLIDEDIT

EXTRUDE – extrude feţele plane, selectate ale unui obiect solid tridimensional la o anumită înălţime

sau de-a lungul unei căi.

MOVE – mută feţele selectate ale unui obiect solid tridimensional la o anumită înălţime sau distanţă.

Puteţi selecta simultan mai multe feţe.

ROTATE – roteşte una sau mai multe feţe sau un grup de caracteristici ale unui obiectsolid în jurul

unei axe precizate;

OFFSET – deplasează fiecare faţă la o distanţă offset specificată sau printr-un punct specificat. O

valoare pozitivă măreşte dimensiunea sau volumul obiectului solid; o valoare negativă micşorează

dimensiunea sau volumul obiectului solid.

TAPER – apropie între ele feţele la un anumit unghi în partea superioară. Rotaţia unghiului de bază

este determinată de secvenţa de selecţie formată din punctul de bază şi al doilea punct plasat pe vectorul

selectat.

DELETE – şterge sau îndepărtează de pe ecran feţele, inclusiv muchiile rotunjite şi teşite.

59

COPY – în cazul feţelor copiază feţele drept o regiune sau un corp. Dacă specificaţi 2 puncte atunci

primul punct va fi punctul de bază iar al doilea punctul în cre plasează copia relativ la punctul de bază. Dacă

se selectează un singur punct atunci acesta va reprezenta noua poziţie. Dacă e vorba de muchii acestea vor fi

copiate drept linie, arc, elipsă sau curbă spline.

COLOR – schimbă culoarea feţelor sau a muchiilor.

IMPRINT – imprimă un obiect pe solidul selectat. Obiectul ce va fi imprimat trebuie să intersecteze

una sau mai multe dintre feţele solidului selectat pentru ca imprimarea să se facă cu succes. Imprimarea e

limitată la arce, cercuri, linii, polilinii bidimensionale şi tridimensionale, elipse, curbe spline, regiuni, corpuri

şi solide 3D.

SEPARATE – separă obiectele solide 3D cu volume disjuncte în obiecte solide tridimensionale

independente.

SHELL – creează un perete subţire , gol în interior, având o anumită grosime. Puteţi specifica o

grosime de perete constantă pentru toate feţele şi mai puteţi exclude o anumită faţă a peretelui selectând-o.

Specificarea unei valori pozitive creează un perete pornind din exteriorul perimetrului iar indicarea unei valori

negative creează un perete pornind din interiorul perimetrului.

CLEAN – îndepărtează muchiile sau vertexurile comune, având aceeaşi definiţie de suprafaţă sau de

curbă pe fiecare parte a muchiei sau a vertexului. Îndepărtează toate muchiile, vertexurile redundante, formele

imprimate, precum şi elementele geometrice neutilizate.

CHECK – validează obiectul solid tridimensional, pentru a şti dacă putem aplica comenzile de

editare de solide.

16. RANDAREA ÎN SPAŢIUL 3D

Randarea este un proces prin care veţi ataşa materiale suprafeţelor obiectelor tridimensionale, veţi

crea lumini pentru a lumina obiectele, veţi stabili un punct de vedere pentru privi obiectul, după care veţi

transforma scena într-o imagine realistă sau o “fotografie”.

Tipuri de randare

RENDER – randarea elementară permite mai mult decat modul de umbrire oferit de SHADEMODE,

permite asocirea de materiale (cărămidă, crom, lemn) la suprafeţe. In plus se poate adauga o scenă şi trei tipuri

de surse de lumină. Sursele de lumină nu sunt capabile să arunce umbre.

PHOTO REAL – pe langă caracteristicile modului render adaugă posibilitatea proiectării umbrelor

şi utilizării de imagini bitmap care reprezintă materiale.

PHOTO RAYTRACE – realizează cele mai realiste randări prin adaugarea efectelor de reflexie,

refracţie şi umbre detaliate.

Procesul de randare a unui model

Randarea are loc după ce aţi construit un model tridimensional. Paşii randării:

Creaţi o vedere a scenei şi creaţi o vedere în perspectivă.

Creaţi şi atribuiţi materiale obiectelor din scenă.

Creaţi luminile din scenă.

Efectuaţi randările de test (de preferat cu Photo Real).

60

Stabiliţi randarea finală cu Photo Raytrace şi salvaţi randarea într-un fişier în vederea tipăririi

Crearea şi aplicarea materialelor

Un material este un set de atribute grafice asociate unei suprafeţe ( culoare, netezime, grad de reflexie,

textură, transpareţă). Când este randat modelul se au în vedere aceste atribute şi se colorează corespunzător

imaginea.

Materialele sunt manevrate prin intermediul casetelor de dialog Materials şi Materials Library.

Caseta Material e utilizată la atribuirea, crearea sau modificarea materialelor şi a setului de atribute asociat

acestora. Caseta Materials Library serveşte la stocarea unui număr de materiale predefinite sau pe care le

creaţi.

Veţi folosi caseta Material Library pentru a importa materialele dorite în model în vederea atribuirii

lor la suprafeţe sau pentru folosirea lor ca bază pentru alte materiale. Caseta Material Librarz poate fi accesată

din bara de instrumente Render sau din meniul View, Render, Material Library.

Zonele casetei Material Library:

Lista Current Drawing – este o listă ce conţine toate materialele încărcate curent pentru a fi utilizate

sau atribuite unor suprafeţe din desen:

Purge – şterge din listă toate materialele neatribuite;

Save As – permite salvarea listei din desenul curent într-un fişier bibliotecă de materiale (.MLI)

Fereastra Preview – fereastra oferă o imagine a unui material aplicat pe o sferă, respectiv pe un cub,

înainte de aplicarea acestuia în desen:

Import – adaugă materialele selectate din lista Current Library în lista Current Drawing;

Export – adaugă materialele selectate din lista Current Drawing în lista Current Library;

Delete – şterge materialele selectate din cele două liste.

Lista Current Librarz – este o listă ce conţine toate materialele din biblioteca curentă. Toate

bibliotecile de materiale au extensia .MLI.

Open – afişează o casetă de dialog standard pentru selectarea fişierelor bibliotecă.

Save – salvează în directorul curent modificările operate în fişierul .MLI curent.

Save As – afişează o casetă de dialog standard în care se poate specifica numele fişierului bibliotecă

de materiale în care se poate salva lista Current Librarz.

Caseta de dialog Materials cuprinde funcţiile:

Materials – afişează lista cu materiale disponibile;

Preview – fereastra oferă o imagine a unui material aplicat pe o sferă sau cub;

Materials Library – afişeaza caseta cu acelaşi nume;

Select – închide temporar caseta pentru a putea selecta un obiect şi a afişa materialul aplicat acestuia;

Modify – permite modificarea caracteristicilor unui material existent;

Duplicate – crează o copie a unui material şi se permite salvarea cu alt nume a copiei;

New – crează un material nou;

Attach< - permite selecţia unui obiect şi ataşarea materialului curent;

61

Detach> - permite selecţia unui obiect şi detaşarea materialului;

By ACI – afişează o casetă de dialog care permite selectarea unui element de index ACI căruia să-i

ataşaţi un material;

By Layer – afişează caseta Attach By Layer din care puteţi selecta un strat căruia să-i ataşaţi un

material.

Materiale de bază

Aceste materiale nu folosesc imagini bitmap şi nu conţin texturi deosebite sau modele semnificative.

Ex.de materile: metale, vopsele, materiale plastice, sticla.

În caseta Modify Standard Material vedem atributele ce pot fi modificate:

Color/Pattern - culoarea generală a materialului definită fi ca şi culori RGB – roşu, verde, albastru

sau ca saturaţie HSV natură, saturaţie, intensitate.

Ambient – aceasta e culoarea materialului cand prezintă umbre;

Reflection – determină gradul de reflexie specific materialului. Caseta LOCK e folosită pentru a

bloca la un loc toate culorile iar caseta MIRROR e utilizază pentru a transforma materialul într-o oglindă pe

baza culorii;

Roughness - acest atribut adaugă rugozitate materialului (valoare mai mare = material mai aspru);

Transparency – determină cantitatea de lumină ce trece prin obiect;

Refraction – determină devierea direcţiei luminii ce trece prin obiect;

Bump map – hartă a protuberanţelor – e utilizată pentru a face suprafaţa obiectului să pară mai

bogată în detalii.

Crearea luminilor

Se pot crea lumini selectând butonul Lights din bara de instrumente Render şi apare o casetă de

dialog în care se văd luminile aflate curent în scenă şi controalele: Ambient Light (lumină ambientală), Light

Creation (crearea luminilor) şi butonul North Location (poziţia nordului – în mod prestabilit nordul coincide

cu direcţia semiaxei pozitive a axei Y ).

Tipuri de lumină:

Point Light – lumină punctiformă similară unui bec – lumină răspândită radial în toate direcţiile;

Spotlight – con de lumină similar cu cel emis de o lanternă, se poate stabili poziţia sursă, poziţia ţintă

şi unghiul de vârf al conului de lumină;

Distant – o sursă aflată la distanţă care emite raze paralele, într-o singură direcţie.

Pentru crearea unei lumini se va da New şi se va specifica un nume, după care se va da poziţia sursei

de lumină şi a obiectului ţintă dacă e cazul. Apoi se vor stabili parametri asociaţi cu lumina:

Intensity – stabileşte intensitatea luminii (0 = întuneric)

Color – puteţi atribui fiecărei lumini din scenă o culoare diferită;

Attenuation – factor de atenuare folosit pentru pălirea luminii proporţional sau invers proporţional cu

distanţa dintre sursă şi ţintă;

Shadows – capacitatea de a genera umbre poate fi activată sau dezactivată.

Odată stabilite materialele şi lumina vom stabili scena şi îi vom atribui un nume. Astfel fiecare

încercare va putea fi salvată cu un nume şi ulterior vom da comanda render care va realiza randarea. Pentru a

62

putea tipări modelul randat este necesar mai întâi să-l salvăm ca fişier imagine: bmp, jpg. În caseta de dialog

render la Destination se va alege file şi se va salva fişierul imagine cu nume.

Fereastra Render care apare odată cu realizarea funcţiei Render permite deschiderea de fisiere

imagine şi scoaterea la imprimantă a acestora.

Capitolul 8. APLICAŢII

8.1. Aplicaţii rezolvate

AR 1. Să se reprezinte conturul din figura AR 1.1 utilizând comenzile simple de desenare.

Figura AR 1.1

Analizând dimensiunile din figura AR 1.1 se pot determina cu uşurinţă coordonatele punctelor (faţă de originea sistemului de referinţă aflat în poziţia stânga jos a conturului) între care se vor reprezenta entităţi grafice de tipul liniilor, arcelor de cerc sau cercurilor aspect prezentat în figura AR 1.2.

63

Figura AR 1.2

Se alege tipul de linie continuă, de grosime 0,30 u.m. Se desenează segmentul între punctele 1 şi 2 cu ajutorul comenzii line.

Command: line Specify first point: 0,0 { coordonatele punctului de start - 1}Specify next point or [Undo]: 90,0 {coordonatele punctului final - 2}Specify next point or [Undo]: <enter> {finalizarea comenzii}

Se desenează semicercul dintre punctele 2 şi 4, având centrul în punctul 3. Se utilizează comanda arc cu opţiunea Start – Center – End, ales din meniul Draw – Arc. Pentru desenarea acestui semicerc se pot utiliza şi alte opţiuni ale comenzi arc.

Command: arc Specify start point of arc or [Center]: 90,0 {coordonatele punctului 2 - de start al arcului}Specify second point of arc or [Center/End]: c Specify center point ofarc: 90,30 {coordonatele punctului 3 – centrul arcului}Specify end point of arc or [Angle/chord Length]: 90,60 {coordonatele punctului 4 – de final al arcului – finalizarea comenzii}

În sintaxa de mai sus pentru introducerea coordonatelor punctelor, s-au utilizat coordonatele absolute. În cazul figurilor mai complexe, pentru evitarea calculului acestor coordonate este mau uşor să se lucreze cu coordonate relative. În continuare se prezintă desenarea aceluiaşi arc utilizând coordonate relative.

Command: arc Specify start point of arc or [Center]: 90,0 {coordonatele punctului 2 - de start al arcului}Specify second point of arc or [Center/End]: _c Specify center point ofarc: @0,30 {coordonatele relative ale punctului 3 faţă de punctul 2 – centrul arcului}Specify end point of arc or [Angle/chord Length]: @0,30 {coordonatele relative ale punctului 4 faţă de punctul 3 – de final al arcului – finalizarea comenzii}

Se desenează segmentul între punctele 4 şi 5 utilizând comanda line

Command: line Specify first point: 90,60 {coordonatele punctului 4}Specify next point or [Undo]: 30,60 {coordonatele punctului 5}Specify next point or [Undo]: <enter> {finalizarea comenzii}

Se desenează sfertul de cerc între punctele 5 şi 6 cu comanda arc, opţiunea Start – End – Radius.

64

Command: arc Specify start point of arc or [Center]: 30,60 {coordonatele punctului 5}Specify second point of arc or [Center/End]: eSpecify end point of arc: 0,90 {coordonatele punctului 6}Specify center point of arc or [Angle/Direction/Radius]: r Specify radius of arc: 30 {raza arcului 5 – finalizarea comenzii}

Se desenează segmentele de dreaptă între punctele 6, 7, 8 şi 1 utilizând comanda line.

Command: line Specify first point: 0,90 {coordonatele punctului 6}Specify next point or [Undo]: 0,60 {coordonatele punctului 7}Specify next point or [Undo]: 45,30 {coordonatele punctului 8}Specify next point or [Close/Undo]: 0,0 {coordonatele punctului 1}Specify next point or [Close/Undo]: <enter> {finalizarea comenzii}

Se desenează cercul cu centrul în punctul 3 utilizând comanda circle.

Command: circle Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr (tan tan radius)]: 90,30{coordonatele punctului 3 – centrul cercului}Specify radius of circle or [Diameter] <10.0000>: 20 {raza cercului – finalizarea comenzii}

În vederea uşurării sesiunii de lucru este mai comod să se indice unele puncte specifice cu ajutorul opţiunilor modului Osnap. De exemplu centrul cercului (punctul 3) se poate indica direct cu mouse - ul, ca fiind şi centrul semicercului dintre punctele 2 şi 4. Acest lucru se realizează prin apropierea colimatorului de punctul în cauză, figura AR 1.3.

Figura AR 1.3

În final se trasează axele de simetrie ale arcelor de cerc şi ale cercului utilizând comanda line, tipul de linie fiind ISO long-dashdot (linie de axă) cu grosimea 0,0. Aceste linii de axă se pot reprezenta fie utilizând coordonatele absolute ale punctelor între care se desenează, fie utilizând opţiunile modului Osnap/Otrack. Exemplificarea se va face cu cea de a doua variantă (figura AR 1.4).

Se desenează linia de axă verticală

Command: lineSpecify first point: {se indică cu mouse - ul un punct utilizând modul Osnap- Center şi Otrack} (figura AR 1.4 a).Specify next point or [Undo]: {se indică un punct de final al liniei de axă cumous - ul} (figura AR 1.4 b).Specify next point or [Undo]: <enter> {finalizarea comenzii}

65

a b c

Figura AR.1.4

Linia de axă orizontală se desenează în mod identic (figura AR.1.4 b), iar cea dintre punctele 5 şi 7 se va reprezenta cu utilizând comanda line, respectiv modul Osnap - Endpoint (figura AR 1.4 c).

Command: line Specify first point: {se indică cu mouse-ul punctul 5 utilizând modul Osnap- Endpoint}Specify next point or [Undo]: {se indică cu mouse-ul punctul 7 utilizând modul Osnap - Endpoint}Specify next point or [Undo]: <enter> {finalizarea comenzii}

AR 2. Să de reprezinte şi să se coteze desenul următor, folosind straturile (layer – ele) de

desenare.

Pentru fiecare tip de entitate (linie groasă continuă, linie de axă, cotă) se definesc starturile de

desenare, apelând comanda layer, conform figurii AR 2.1.

66

Figura AR 2.1

Se desenează liniile de axă (startul curent este axa), conform figurii AR 2.2

Command: line Specify first point:{se indică punctul 1}

Specify next point or [Undo]: @130,0 {coordonatele relative ale punctului 2, în raport cu punctul 1}

Specify next point or [Undo]: <enter> {finalizarea comenzii}

Command: line Specify first point: {se indică punctul 3 – mijlocul segmentului desenat, cu modul Osnap -

Midpoint}

Specify next point or [Undo]: @0,45 {se indică punctul 4}

Specify next point or [Undo]: <enter> {finalizarea comenzii}

Figura AR 2.2

Se mută originea sistemului de referinţă în punctul 3 (figura AR 2.2):

Command: ucs

Current ucs name: *NO NAME*

Enter an option [New/Move/orthoGraphic/Prev/Restore/Save/Del/Apply/?/World]

<World>: m {se indică opţiunea move}

Specify new origin point or [Zdepth]<0,0,0>:{se indică punctul 3}

În mod similar se desenează o linie de axă din punctul 5 (de coordonate absolute 56,0)

Deoarece conturul este simetric faţă de ambele axe de simetrie se va desena doar un sfert din

el – stratul curent este contur (figura AR 2.3):

67

Figura AR 2.3

Command: pline

Specify start point: 0,44 {se indică punctul 6}

Current line-width is 0.0000

Specify next point or [Arc/Halfwidth/Length/Undo/Width]: @64,0 {punctul 7}

Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: @0,-38 {punctul 8}

Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: @-8,0 {punctul 9}

Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: a {opţiunea arc}

Specify endpoint of arc or

[Angle/CEnter/CLose/Direction/Halfwidth/Line/Radius/Second pt/Undo/Width]: a

{opţiunea angle – unghi la centru}

Specify included angle: 90 {valoarea unghiului}

Specify endpoint of arc or [CEnter/Radius]: ce {se indică opţiunea center}

Specify center point of arc: {se indică centrul arcului cu modul Osnap - Int – punctul 5}

Specify endpoint of arc or [Angle/CEnter/CLose/Direction/

Halfwidth/Line/Radius/Second pt/Undo/Width]: {finalizarea comenzii}

În continuare se oglindeşte succesiv porţiunea de contur desenat faţă de cele două axe de

simetrie, cu ajutorul comenzii mirror (figura AR 2.4)

Command: mirror

Select objects: 1 found {se selectează linia de axă – punctul 11}

Select objects: 1 found, 2 total {conturul punctul 12}

Select objects: 1 found, 3 total {linia de axă punctul 13}

Select objects: <>

Specify first point of mirror line: {punctul 14 – primul de pe linia de simetrie}

Specify second point of mirror line: {punctul 15 al doilea de pe linia de simetrie}

Delete source objects? [Yes/No] <N>: {se indică faptul că nu se şterge imaginea sursă – finalizarea

comenzii}

68

Figura AR 2.4

În mod similar se realizează şi oglindirea faţă de axa verticală (figura AR 2.5)

Command: mirror

Select objects: 1 found {se selectează primul sfert de contur – punctul 16}

Select objects: 1 found, 2 total {al doilea sfert de contur – punctul 17}

Select objects: 1 found, 3 total {axa – punctul 18}

Select objects: 1 found, 4 total {axa – punctul 19}

Select objects: <enter>

Specify first point of mirror line: {punctul 20 – primul pe axa de simetrie}

Specify second point of mirror line: {punctul 20 al doilea de pe linia de simetrie}

Delete source objects? [Yes/No] <N>:{ se indică faptul că nu se şterge imaginea sursă – finalizarea

comenzii }

Figura AR 2.5

Se mută originea sistemului de referinţă în colţul stânga jos al conturului şi se desenează

primul cerc de Φ 16, având coordonatele centrului (32,16) faţă de noua origine (figura AR 2.6).

Command: circle

Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr (tan tan radius)]: 32,16 {centrul cercului}

Specify radius of circle or [Diameter] <3.0000>: 8{raza cercului – finalizarea comenzii}

69

Se desenează axele de simetrie cu ajutorul modului Osnap şi Otrack (exemplu în figura AR

2.6).

Figura AR 2.6

Cercul desenat se multiplică într-o structură tip matrice rectangulară cu ajutorul comenzii

array. Opţiunile comenzii se aleg utilizând fereastra de dialog a comenzii (figura AR 2.7)

Se stabilesc:

• numărul de rânduri – 3,

• numărul de coloane – 2,

• distanţa dintre rânduri – 28,

• distanţa dintre coloane – 64

• se selectează obiectele – cercul şi cele două axe de simetrie

Figura AR 2.7

Se desenează dreptunghiul din centrul plăcii. El se va reprezenta undeva alăturat, urmând a fi

rotit şi mutat în poziţia dorită. Comenzile utilizate sunt rectangle, rotate şi move. (figura AR

2.8)

Command: rectang

Specify first corner point or [Chamfer/Elevation/Fillet/Thickness/Width]:{punctul 22}

Specify other corner point or [Dimensions]: @30,8 {punctul 23 – diagonal opus}

Se desenează axa de simetrie a dreptunghiului

Command: pline

Specify start point: {punctul 24, folosind şi modul Osnap Midpoint}

70

Current line-width is 0.0000

Specify next point or [Arc/Halfwidth/Length/Undo/Width]: {punctul 25}

Se mai desenează o diagonală a dreptunghiului, ca linie ajutătoare (ea se va şterge ulterior, sau

nu se va selecta la mutare), pentru a putea indica cu uşurinţă centrul acestuia cu ajutorul modului

Osnap.

Se roteşte figura:

Command: rotate

Current positive angle in UCS: ANGDIR=counterclockwise ANGBASE=0

Select objects: 1 found {se selectează dreptunghiul – punctul 26}

Select objects: Specify opposite corner: 1 found, 2 total {axa de simetrie - punctul 27}

Select objects: 1 found, 3 total {diagonala – punctul 28}

Select objects: < >

Specify base point: {se indică centrul rotaţiei – punctul 29}

Specify rotation angle or [Reference]: -45 {valoarea unghiului de rotire}

Figura AR 2.8

În final se mută dreptunghiul rotit în poziţia dorită, cu comanda move (figura AR 2.9)

Command: move

Select objects: 1 found {se selectează dreptunghiul – punctul 30}

Select objects: 1 found, 2 total {axa de simetrie – punctul 31}

Select objects: < >

Specify base point or displacement: {punct de bază – punctul 32}

Specify second point of displacement or <use first point as displacement>:{noua poziţie a punctului de

bază – punctul 33}

71

Figura AR 2.9

Cotarea se realizează cu comenzile specifice apelate din meniul Dimension. Analizând

desenul identificăm cinci tipuri de cote: liniare, înclinate, unghiulare, de rază şi de diametru. În

continuare se va prezenta câte un exemplu pentru fiecare din ele. Stratul curent este cota (figura

AR 2.10).

Command: dimlinear

Specify first extension line origin or <select object>: {se indică punctul 34}

Specify second extension line origin: {punctul 35}

Specify dimension line location or [Mtext/Text/Angle/Horizontal/Vertical/Rotated]: {se specifică locaţia liniei

de cotă}

Dimension text = 64 {se finalizează comanda}

Command: dimaligned

Specify first extension line origin or <select object>: {punctul 36}

Specify second extension line origin: {punctul 37}

Specify dimension line location or [Mtext/Text/Angle]: {se poziţionează linia de cotă}

Dimension text = 30 {se finalizează comanda}

Command: dimangular

Select arc, circle, line, or <specify vertex>: {se indică prima latură a unghiului – punctul 38}

Select second line: {se indică a doua latură a unghiului – punctul 39}

Specify dimension arc line location or [Mtext/Text/Angle]: {se poziţionează linia de cotă}

Dimension text = 45 {se finalizează comanda}

Command: dimradius

Select arc or circle: {se selectează arcul – punctul 40}

Dimension text = 6

Specify dimension line location or [Mtext/Text/Angle]: {se poziţionează linia de cotă}

72

Command: dimdiameter

Select arc or circle: {se selectează cercul – punctul 41}

Dimension text = 16

Specify dimension line location or [Mtext/Text/Angle]: {se poziţionează linia de cotă}

Figura AR 2.10

73

AR 3. Să se reprezinte şi să se coteze desenul din figura următoare.

Începem un desen nou, folosind asistentul Quick Setup şi stabilim unitatea de măsură pentru

lungimi în sistem zecimal, iar spaţiul alocat desenului corespunzător unui format A4 (210x297).

Definim un număr de patru straturi de desenare (layer-e) cu ajutorul comenzii layer.

Caracteristicile acestor straturi sunt prezentate în gestionarul de layer-e din fig. AR 3.1.

Figura AR 3.1

Se selectează ca strat curent layer-ul Axe simetrie şi se desenează o linie orizontală cu

lungimea de 63 milimetri cu ajutorul comenzii Line. Primul punct al liniei este indicat cu mouse-

ul, iar cel de-al doilea cu ajutorul coordonatelor rectangulare relative (@ 0, 63).

În continuare se desenează conturul piesei. Pentru aceasta, se face curent stratul Contur, se

apelează comanda Line (prin unul dintre cele trei moduri de apelare a unei comenzi) şi se indică

primul punct al liniei cu ajutorul mouse-lui, având modul Endpoint al funcţiei OSNAP activat

(capătul stâng al axei de simetrie). Cel de-al doilea punct se indică cu ajutorul coordonatelor

relative, fie rectangulare (@0, 16.5), fie polare (@16.5<90). Se continuă comanda prin indicarea

următoarelor puncte ale conturului folosind coordonate relative. Partea superioară a conturului, în

faza finală, este prezentată în fig. AR 3.2.

74

Figura AR 3.2

Cele două teşituri se obţin folosind comanda Chamfer. Sintaxa şi setările pentru obţinerea

teşiturii din dreapta sunt prezentate în continuare:

Command: chamfer

(TRIM mode) Current chamfer Dist1 = 10.0000, Dist2 = 10.0000

Select first line or [Polyline/Distance/Angle/Trim/Method]: D

Specify first chamfer distance <10.0000>: 2.5

Specify second chamfer distance <2.5000>: 10

Select first line or [Polyline/Distance/Angle/Trim/Method]: {se selectează linia verticală a

conturului}

Select second line: {se selectează linia orizontală a conturului}

Pentru teşitura din stânga, de dimensiune 2x450, se procedează în mod identic, dar segmentele

îndepărtate prin teşire au lungimea de 2 mm.

Pentru a completa partea superioară a conturului se desenează o linie orizontală (situată în

stratul Linii subţiri) folosind comanda Line, iar punctele se indică cu mouse-ul şi modurile

Endpoint şi Perpendicular ale funcţiei OSNAP.

În urma aplicării comenzilor chamfer şi line, partea superioară a conturului arată ca în figura

AR 3.3.

Figura AR 3.3

Conturul exterior al piesei (fig. AR 3.4) se obţine prin oglindirea părţii superioare a conturului

faţă de axa de simetrie a piesei. Pentru aceasta se foloseşte comanda Mirror: se selectează

obiectele care se oglindesc (toate entităţile, mai puţin axa de simetrie), se încheie mulţimea de

selectie (prin apăsarea tastei Enter), se indică cu ajutorul mouse-lui (cu modul Endpoint activ)

75

cele două capete ale axei de simetrie pentru materializarea axei de oglindire, iar la întrebarea

dacă se şterg obiectele sursă se răspunde cu N (de la No).

Figura AR 3.4

Se completează partea inferioară a conturului cu muchiile vizibile folosind comada Line

(indicarea punctelor se face cu mouse-ul şi modurile Endpoint şi Perpendicular ale funcţiei

OSNAP) pentru desenarea muchiilor apărute prin teşire şi comanda Extend sau tehnica de

editare cu ajutorul grip-urilor pentru celelalte. Aplicarea comenzii Extend este mai rapidă, de

aceea este recomandată. Sintaxa acesteia este:

Command: extend

Current settings: Projection=UCS, Edge=None

Select boundary edges ...

Select objects: {se selectează frontiera: axa de simetrie a piesei}

Select objects: <enter> {se încheie mulţimea de selecţie a frontierelor}

Select object to extend or shift-select to trim or [Project/Edge/Undo]: {se selectează cele

trei linii care se extind}

Select object to extend or shift-select to trim or [Project/Edge/Undo]: <enter> {se încheie

comanda}

În urma aplicării setului de comenzi, desenul piesei arată ca în figura AR 3.5.

Figura AR 3.5

76

Pentru a desena conturul interior al piesei, se mută originea sistemului de coordonate curent în

capătul stâng al axei de simetrie a piesei.

Command: ucs

Current ucs name: *WORLD*

Enter an option [New/Move/orthoGraphic/Prev/Restore/Save/Del/Apply/?/World]

<World>: M {se indică opţiunea move}

Specify new origin point or [Zdepth]<0,0,0>:{se indică capătul stâng al axei de simetrie}.

Conturul interior se desenează cu ajutorul comenzii Line, punctele specificându-se cu ajutorul

coordonatelor polare sau rectangulare relative (fig. AR 3.6).

Figura AR 3.6

Analizând desenul piesei se constată că pentru cotare se vor folosi cote de tip linear şi tip

leader. Deoarece plasarea cotelor de tip linear a fost explicată în cadrul aplicaţiei AR 2, în

continuare se va explica cotarea diametrelor alezajelor (φ 16 şi φ 8) şi a teşiturii 2x450. Stratul

de desenare curent este Cote şi haşuri. Pentru plasarea cotei φ 16 procedăm astfel:

Command: dimlinear

Specify first extension line origin or <select object>: {se indică punctul 1}

Specify second extension line origin: {se indică punctul 2}

Specify dimension line location or [Mtext/Text/Angle/Horizontal/Vertical/Rotated]: T {se

indică opţiunea text}

Enter dimension text <8>: %%c16 {se introduce valoarea textului cotei}

Specify dimension line location or

[Mtext/Text/Angle/Horizontal/Vertical/Rotated]: {se specifică locaţia liniei de cotă}

Dimension text = 8 {se finalizează comanda}

77

În continuare trebuie să se şteargă săgeata şi linia ajutătoare din partea inferioară a cotei.

Deoarece cota este o entitate compusă, pentru editarea entităţilor ce o compun, aceasta trebuie

explodată cu ajutorul comenzii explode (se apelează comanda şi se selectează cota). După

explodare, se şterge săgeata şi linia ajutătoare în cauză, iar apoi folosind tehnica de editare cu

ajutorul grip-urilor se ajustează poziţia textului cotei şi lungimea liniei de cotă, ca în figura AR

3.7. În acelaşi mod se cotează şi diametrul φ 8.

Figura AR 3.7

Cotarea teşiturii se face cu ajutorul comenzii leader. Sintaxa acesteia este:

Command: leader

Specify leader start point: {se specifică vârful liniei de indicaţie, cu mouse-ul şi modul

Midpoint al funcţiei OSNAP activat}

Specify next point: {se specifică al doilea punct al liniei de indicaţie, cu mouse-ul}

Specify next point or [Annotation/Format/Undo] <Annotation>: <enter> {se tastează

enter pentru a accepta opţiunea implicită }

Enter first line of annotation text or <options>: 2x45%%d <enter> {se introduce textul}

Enter next line of annotation text: <enter> {se încheie comanda}

Haşurarea se face cu ajutorul comenzii Bhatch. Se fac următoarele setări şi acţiuni în caseta

Boundary Hatch:

• pattern: ANSI 31;

• angle: 0;

• scale: 1;

• se apasă butonul Pick Point şi se indică câte un punct din interiorul contururilor ce se

haşurează;

• celelalte opţiuni rămân la valorile implicite;

• se apasă butonul OK pentru a încheia comanda.

78

În urma plasării cotelor şi a haşurării, desenul piesei arată ca în figura AR 3.8.

Figura AR 3.8

La final, trebuie să se mute axa de simetrie a piesei, înspre stânga, cu 1,5 mm. În acest scop,

folosim comanda move: se selectează obiectul de mutat, se specifică cu mouse-ul originea

vectorului de translatare în capătul stâng al axei de simetrie iar vârful vectorului de translatare se

specifică de la tastatură (@-1.5, 0).

79

8.2. Aplicaţii propuse

AP 1. Să se reprezinte folosind comenzi simple de desenare şi editare, pe format A4, desenul

din figura AP_1. Nu se plasează cote în desen.

Etape: - crearea straturilor de desenare;

- desenarea elementelor formatului A4;

- desenarea indicatorului;

- reprezentarea desenului.

Figura AP_1

AP 2. Să se reprezinte folosind comenzi simple de desenare şi editare, pe formate A4,

desenele din figurile AP_2, AP_3 şi AP_4. Nu se plasează cote în desene. Etapele realizării

desenelor sunt aceleaşi ca la aplicaţia AP 1.

Figura AP_2

80

Figura AP_3

Figura AP_4

AP 3. Să se coteze desenele realizate la aplicaţiile AP 1 şi AP 2.

AP 4. Să se reprezinte, pe format A4, desenul din figura AP_5. Etapele realizării desenului

sunt aceleaşi ca la aplicaţia AP1.

81

Figura AP_5

AP 5. Să se reprezinte, pe format A4, desenul din figura AP_6. Etapele realizării desenului

sunt aceleaşi ca la aplicaţia AP 1.

Figura AP_6

AP 6. Să se reprezinte, pe format A4, desenele din figurile AP_7 şi AP_8. Etapele realizării

desenelor sunt aceleaşi ca la aplicaţia AP 1.

82

Figura AP_7

Figura AP_8

AP 6. Să se reprezinte, pe format corespunzător, desenul din figura AP_9. Etapele realizării

desenelor sunt aceleaşi ca la aplicaţia AP 1.

83

Figura AP_9

AP 7. Să se reprezinte, pe format corespunzător, desenul din figura AP_10. Se cere să se

plaseze un număr de trei toleranţe de formă şi poziţie. Etapele realizării desenului sunt

aceleaşi ca la aplicaţia AP 1.

84

Fig

ura

AP

_10

AP 8. Să se reprezinte, pe formate corespunzătoare, desenele din figurile AP_11...

AP_15.

85

Figura AP_11

Figura AP_12 Figura AP_13

86

Figura AP_14

Figura AP_15

AP 9. Să se reprezinte, pe format corespunzător, desenul de ansamblu din figura AP_16.

Piesele componente ale ansamblului sunt cele realizate în cadrul aplicaţiei AP 8. Se cere

să se reprezinte şi să se completeze tabelul de componenţă ca în figura AP_17.

87

Figura AP_16

Figura AP_17

AP 10. Să se reprezinte, pe formate corespunzătoare, desenele din figurile AP_18... AP_25.

88

Figura AP_18

Figura AP_19 Figura AP_20

89

Figura AP_21

Figura AP_22 Figura AP_23

90

Figura AP_24

Figura AP_25AP 10. Să se reprezinte, pe format corespunzător, desenul de ansamblu din figura AP_26. Piesele

componente ale ansamblului sunt cele realizate în cadrul aplicaţiei AP 9. Se cere să se reprezinte şi să

se completeze tabelul de componenţă ca în figura AP_27.

91

Figura AP_26

Figura AP_27

92