atelier stufo 48w w w. p a m a n t u l v i u. r o n r. 1 3 / a p r i l i e / 2 0 1 8 pĂmÂntul viu...

WWW.PAMANTULVIU.RO

NR.13/aprilie/2018

PĂMÂNTUL VIUREVISTĂ DE DIALOG CULTURAL

AICIFRICA

MATRICEMISTER KCELE MAI MULTE CHESTII

pag 4 Despre Nudismele Vieții

pag 6 Frizeria Ca Amintire

pag 12 Matrice

pag 19 Aici Frica pag 22 Cele mai multe chestii

pag 5 Mister K

pag 8 Cezar Nicula

pag 14 Reflector

pag 23 Clubul de lectura Licurici

Alexandra Ceornei

Doru Axinte

Ema Motrescu

Mihaela Rusu Vlad Sibechi

Marius Balacon

Cezar Nicula și Călin Dănila

Mihai Cristian Fetcu

Mariana Oșlobanu

CUPRINSnumarul 13/aprilie 2018

SPONSORI

ATELIER STUFO 48arhitectura & design www.atelier48.ro

2 /REVISTA PAMANTUL VIU/aprilie 2018 www.pamantulviu.ro

E D I T O R I A LDIMENSIUNEA ASCUNSĂ

În spatele cuvintelor, a gesturilor și a atitudinilor fiecăruia dintre noi există o dimensiune ascunsă care e de fapt ființa noastră cu tot ce înseamnă ea, de la personalitate la deciziile mărunte sau importante pe care le luăm. Această dimensiune rămîne inaccesibilă interacțiunilor inevitabile din spațiile publice, care în forma lor actuală impun un mare grad de superficialitate în relațiile dintre oameni. Într-un plan mult mai apropiat al relației dintre două persoane, accesul la această dimensiune este blocat de prejudecăți. Îi apreciem pe ceilalți în virtutea unor criterii sau standarde ale societății și nu din perspectiva unor valori pur umane. În mecanica interacțiunilor sociale folosim deseori doar interfețe adaptate unor exigențe străine propriilor structuri emoționale. La acest nivel al realității suntem unul pentru celălalt o sumă de mistere greu de descifrat doar cu simbolistica săracă și incompletă a tiparelor sociale. Ce spunem și ce facem în raport cu ceilalți, ca o consecință a acestor interacțiuni, reflectă prea puțin felul nostru de a fi. Ca o reacție involuntară la confuzia în care ne aruncă uneori diversele situații din cotidian, e posibil ca una să spunem

și alta să fim. Nu e nevoie să faci un studiu amănunțit asupra biografiilor celor cu care te întâlnești, discuți sau pe care îi asculți pentru a afla cât sunt de credibili din perspectiva coerenței dintre ceea ce spun și ceea ce sunt, ci mai degrabă să fii conștient de existența unei astfel de laturi ascunse. Cînd întâlnim pe cineva, suntem în relație cu trecutul, chiar dacă nu-l cunoaștem, și cu prezentul ei sau al lui. A nu ține cont de aceste profunzimi, e o dovadă de ignoranță. Nu putem separa imaginea cuiva de viața sa privată, cu trecutul și cu prezentul ei, fără a pierde esențialul despre cine și ce este cu adevărat. Forța și sensul felului lui de a fi este dată tocmai de continuitatea dintre aceste planuri existențiale, a spune, a face și a fi. Cum interpretăm discursul sau imaginea cuiva în momentul în care descoperim nepotriviri între acestea și anumite secvențe din viața lui? Ce se întâmplă cînd nu ai acces la aceste secvențe? Există situații rare în care ceea ce ni se oferă într-o conversație sau într-o experiență cu cineva e atît de puternic încît nu mai avem nevoie de alte repere biografice pentru a ne forma o convingere. Societatea, prin adăugarea unor straturi de fixații- carieră, realizare profesională și socială, conformism față de anumite norme și reguli, ne face și mai opaci unii față de ceilalți sau poate chiar ne deformeză percepțiile, le așează într-un pat al lui Procust, ne instrăinează față de noi și față de ceilalți. Adevărata dimensiune devine astfel ascunsă și pentru noi. Fără o gîndire critică, putem cădea ușor în aceste capcane.

text: Mihai Cristian Fetcu

REVISTA PAMANTUL VIU/aprilie 2018/www.pamantulviu.ro 3

A muri puțin pentru a te descotorosi de menopauza sufletească. A uita că tu ființezi prin iubire și a-ți reaminti de ce prin a-l privi (pe-un oricine) cu un curaj care sparge orice graniță de retină. A te reîndrăgosti nesfârșit de un poet demult înaripat care vede în artă un adevăr mai clar decât cel al naturii. A-ți prelinge o răceală în muzica lui Debussy care decojește orice neliniște. A-ți lua cămașa invers pentru a juca șah cu rutina zilei. A privi un răsărit de lună ca pe cea mai virgină mărturie a existenței. A dansa singur, de dragul extazului de neînțeles, în mijlocul unor dialoguri care nu ajung la tine. A pedala înfofolit până-n ochi, imaginându-ți că e marșul nudiștilor de la 2 mai. A te lupta cu nebunia mall-ului pentru a-ți cumpăra un pix Schneider, căci numai el știe să-ți gâdile foaia cuvintelor. A avea o obsesie cu nenumăratele case părăsite ale celor căsătoriți cu haosul. A arunca drama cuvintelor peste prima zi dintr-un mărgean întreg de bucurii încă nenumite. A înțelege că intuiția a văzut multe curiozități goale la viața ei și că s-a hotărât să le cerceteze. A găuri trăncăneala mentală cu un glonț de autoironie. A transpira spiritual la intersecția a două zâmbete îndreptate în același unghi de veghe. A-ți amăgi conștiința că schimbările climatice s-au înzăpezit doar de data asta;numai în cele zece minute de artificii îți lași tot părul de pe corp să zburde, în acord cu o horă geometrică de interjecții. A trăi cu imposibilitatea fără ieșire de a deborda, peste râsurile vulgare, cu expresii din categoria copilărismelor. A privi coperțile cărților ca pe un accesoriu similar lenjeriei intime a imaginației.

A pupa tălpile psihologiei după multă vreme de ignoranță crasă. A invada universul personal a doi îndrăgostiți printr-o holbare prelungă și-un fragment de scenariu părăsit în depozitul de arhive.Căci fotojurnalismul de sine e floare la ureche dacă stai numai un pic să observi în ce hal se dezbracă viața în fața ta.

DespreDespre nudismele vieţii nudismele vieţii

text: Alexandra Ceornei

-cu avântul împărătesc al primei zile din an –


mister K

text: Marius Balacon

Într-o mie de ani, munții învață să meargă, sfinții coboară din icoane, iar diavolul comite suicid...Pe cruce nu mai e nimeni și asistăm la un imens spectacol grotesc.Ne-am îmbăiat fricile în lacul rece cu psalmi, metamorfozându-le în aripi interioare ce ne bulversează ego-urile.Am anatemizat totul și nu mai credem în nimic.Vom încerca să fim ateii perfecți. Vom reuși dacă universul acesta ne va mai răbda.Vom materializa libertatea noastră în cea din urmă calitate rămasă omului. În numele libertății de a face orice, nu vom mai face nimic.Vom uita că suntem liberi.Amnezia libertății va naște supraomul și metacuvântul.Adevărul se va rosti plenar, tainele vor fi ucise, inefabilul ființei noastre va fi decriptat, iar lumea va fi fericită fără a ști acest lucru.Vom ști, totuși, pentru ce trăim. Lupta cu timpul se va fi încheiat de mult, miturile vor sucomba, eroii vor face atac de cord, sfinții își vor arunca nimburile, iar omul va scăpa de angoasa și drama existențială. Nu ne va mai fi teamă sau frică de nimic.Vom distruge fobiile și complexele de tot felul.Vom renunța la prejudecăți și false pudori.Ne va fi teamă doar de noi înșine. De trecutul din care nu am învățat nimic.De prezentul care ne lovește cu palma libertății sau de viitorul cu care nu am reușit încă să facem nimic. Nu vom mai proiecta lumea în sute de ani sau milenii, ne vom bucura de ora, minutul și secunda în care suntem noi, noi cu adevărat, noi fără butaforie sau paradigme, visuri sau iluzii, iubiri sau eșecuri.Timpul va muri în noi și odată cu acesta, rostul lumii.Vom trăi fără un scop precis. Doar vom trăi. Și asta ne va fi de ajuns... Toate științele vor fi perimate și desuete, savanții și șoarecii de bibliotecă nu-și vor mai avea rostul, oamenii politici și actorii nu vor mai exista, nu va mai fi televizor, radio, calculator sau telefon.Vom trăi într-o simbioză totală cu gândurile noastre, iar ființa fiecăruia va face sinapsă cu spiritul lumii și al universului. Filosofia va muri.Religia și ea.Vom uita să stăm în genunchi și să facem cruce, pentru a ne domoli suferința și drama.Vom uita să mințim.Va rămâne doar adevărul și ființa noastră.Nimic altceva.Vom privi în ochi infinitul.Vom uita totul, pentru a fi totul...


Mărginite de bordurile din granit ale trotuarelor, mici pârâiașe clipocesc în cursul lor de după dezgheţ, ducând la vale prin întortocheate meandre, frunze uscate, mici vreascuri, dar și câte o bărcuţă din hârtie, confecţionată pe ascuns la ora de matematică . Întregul târg se primenește după urgia iernii, iar noul anotimp își deschide larg ușile scorojite ale magazinelor ticsite cu haine de primăvară . Ritualul obișnuit al acestei perioade cuprinde musai și aranjarea podoabei capilare, eliberată de sub povara căciulilor îmblănite ori a fesurilor din lână. Cele câteva frizerii răspândite fie pe Strada Mare, fie vizavi de Primărie, fie pe Ana Ipătescu ,ori în spatele pieţei, sun arhipline . În micile lor odăi, stau la rând părinţi și copii, bătrâni, tineri malagambiști, dar și chibiţi fără de treabă, ce dispar din când în când după draperia înflorată pentru a mai trage o dușcă, așa, de unii singuri, fără amicul frizer ce nu mai are pauză . O clădire veche, în stil clasic, găzduiește și frizeria de pe strada 2 Grăniceri . Prin ușa mereu deschisă, răzbate un iz de colonie și spirt, iar ţăcăniturile foarfecii și zbârnăitul mașinii de tuns se risipesc în ecouri concentrice către prăvăliile învecinate . Copil fiind, pășesc peste pragul înalt, făcându-mi loc printre fâșiile lungi de celofan colorat de la intrare. Un client, așteaptă în tăcere răsfoind revista ,,Cinema”, iar pe scaunul capitonat se află un altul, cu faţa ascunsă sub un prosop umed aburind. Frizerul ferchezuit, își pregătește deja scândura lăcuită pe care urmează să mă așez, căci proaspătul pomădat îmi face loc, scotocindu-se de mărunţiș în buzunarul de la vestă. Cocoţat pe scaunul improvizat, ating timid cu tălpile sandalelor fotoliul impunător îmbrăcat în piele vișinie. Comand stilul ,,franţuzesc” de tunsoare pentru prima oară în acest sezon , de parcă ar fi fost un mic privilegiu. Mă simt ca un vizitiu rătăcind cu birja pe Strada Mare, când aud aievea zgomot metalic de potcoave venind de afară .

Scap o privire dincolo de geam și zăresc trăsura neagră, cu roţi vopsite în roșu, având coviltirul lăsat pe spate, mânată de conu’ Ghiţă Manoliu , vecinul bonom de pe strada 1 Mai. Îl urmăresc prin limpezimea oglinzii florentine din faţa mea, cum se pierde către centru îndemnându-și la cadenţă armăsarii ciocolatii. Într-o colivie din sârme argintii așezată în fereastră printre ghivece cu mușcate, doi canari se zburătăcesc întrecându-se în partituri, iar ustensilele din inox și sticluţele frumos mirositoare sunt rânduite ca la paradă , alături de peria lată cu pămătuful ei moale, ce-și așteaptă ninsoarea de pudră din final. Un radio tranzistor ,,Sokol”, prins în tocul său din piele cu perforaţii și curea, deapănă știri și rezultate pronosport, urmate de un medalion muzical Luminiţa Dobrescu . Cu bărbia bine pironită în piept, reușesc să mai scrutez totuși , pe sub sprâncene, câte ceva din freamătul străzii ori din interiorul prietenos al frizeriei . Afară, în faţa ușii, un client ce-și așteaptă locul la rând, pufăie meditativ dintr-un ciot de ţigară în timp ce urmărește cu privirea faetonul cu sifoane, ce se oprește din poartă în poartă de-a lungul drumului pietruit de pe 2 Grăniceri . Din pozele lipite asimetric pe pereţi , zâmbesc lasciv domniţe proaspăt coafate, tapate fără măsură, ori având cocuri semeţe. Rimelate excesiv precum niște Cleopatre de Fălticeni , flirtează permanent cu domnii din celelalte poze, la fel de însiropate. Favoriţii întinși peste maxilare și părul mustind de briantină, le dau aerul napolitan al infidelităţii și al trădării. Aceleași chipuri bine alese, ornează micul scrin de lucru acoperit cu o foaie de geam crăpată pe diagonală . În sertarul cu mânere din aramă, stau ghemotoacele bancnotelor încasate, precum și un carnet uzat, cu însemnări banale .

Frizeria, ca amintire

text: Doru Axinte


text: Doru Axinte

CEZAR

NICULA

UN FĂLTICINEAN ÎN MANCHESTER8 /REVISTA PAMANTUL VIU/aprilie 2018 www.pamantulviu.ro

Volumele, culoarea, materialele folosite sunt

mijloace de exprimare a raportului existent

între imaginație și materializarea ei.

Prin aburii cafelei plutesc cuvintele sonore ale lui Cezar Nicula într-o tonalitate gravă însoțite de priviri și de gesturi agere menite să introducă interlocutorul în chiar miezul subiectului discuției, a unei lumi a întrebărilor, a căutărilor, a introspecției, a sensurilor înalte. “Supărat” cumva pe conceptualism Cezar îmi spune, plamădind în mîini volume inexistente, că sculptura trebuie să aibă un trup. Că este prin excelență tridimensională și că decupează spațiul în volume. Ochiul uman a fost proiectat să vadă tridimensional. Cezar se află la al doilea atelier situat într-o fostă fabrică de whiskey din Manchester. Artiști plastici și muzicieni s-au constituit într-o colonie în acest loc cu suflet care înainte fusese atelierul unui lutier. Volumele, culoarea, materialele folosite sunt mijloace de exprimare a raportului existent între imaginație și materializarea ei. Astfel în “Portretul imaginației mele” am avut impresia că vorbesc cu mine însumi. Avem puterea de a citi în noi inșine (dealtfel e mult mai ușor să citești o carte). În lucrarea “Adam rătăcit într-o junglă de beton ” am încercat să redau chipul superficial al omului care instituie tehnologia ca f iind unica masură a unei realități transformate vicios chiar după acest chip. Temele la care lucrez îmi vin aleatoriu, dar în esență sunt traversate de aceleași fluide. Lucrarea ”Povestea unui emigrant” mi-a fost inspirată de documentarul unui artist chinez intitulat ”The people floating”. “Sclav intr-o lume modernă”, dezvăluie tendința bolnavicioasă a omului de a răspunde necondiționat apelului tehnologiei. Dominat de plăceri, omul iși pierde visele odată cu sacralitatea, însă misiunea artei este tocmai să restaureze esența limpede a acestei sacralități.

text: Cezar Nicula și Călin Dănilă Foto

: Cez

ar n

icul

aFo

to: C

ezar

Nic

ula


„Temele la care lucrez îmi vin aleatoriu, dar în esență sunt traversate de aceleași fluide.”

Foto

: Cez

ar N

icul

a

Foto

: Cez

ar N

icul

a


Matrice


text: Ema Motrescu

Mă numesc Ema Motrescu, am 23 de ani și sunt din Suceava. Momentan studiez fotografia la Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca. Nu pot să răspund la întrebarea ce mă inspiră, fiindca este o întreagă filozofie în spatele acestei inspirații. Ce pot să spun este că port un aparat cu mine mai mereu. Am un aparat Canon 70D cu un obiectiv Sigma 18 -35 mm și din când în când mai fac experimente cu tot felul de aparate pe film. Sunt în mișcare mai tot timpul și acest lucru mă ajută enorm să dau naștere unor noi proiecte fotografice sau să le continui pe cele mai vechi. Merg oriunde îmi face plăcere... Nu consider că trebuie să ajung într-un peisaj frumos ca în imaginile propuse de Windows pentru background ca să fac fotografii emoționante. Chiar și o simplă plimbare până la magazin poate stimula o poveste în imagini. Sunt într-o căutare constantă de imagini și asta mă face să fiu mai atentă la ce se întîmplă în jurul meu, dar și cum se întîmplă. Sunt și zile în care nu fac nici o fotografie... Ideile răsar din interior și simt nevoia să le concretizez în imagini. Acest lucru vine după un lung antrenament de empatie cu subiectele pe care le urmăresc să le fotografiez. Momentan lucrez la un proiect fotografic unde documentez trenul Iași-Timișoara și la un proiect cu diptice care se numește Matrice. Din punct de vedere filozofic acest proiect cu diptice are la bază conceptul de solipsism, iar din punct de vedere psihologic gravitează în jurul ideii de percepție dirijată. Mai clar, interpretarea imaginilor este determinată în mod direct de starea noastră de spirit. Privim și interiorizăm în funcție de cum ne simțim noi în acel moment.


Analiză factori climatici


diagramă generare model

Perspectiva model final

Propunere finală model urban


Propunere finală model urban

Sistemul urban global se confruntă astăzi cu provocări majore datorită faptului că sistemul său metabolic, inclusiv consumul de energie și de material, este extins pe distanțe mari, iar orașele nu își mai acumulează energia și materialele din teritoriile lor locale. Astfel, mecanismul acestei funcții a orașului, inclusiv fluxurile și schimburile de energie ridicate, pot afecta negativ mediul intern și contextul ecologic al acestora.Există o preocupare pe scară largă cu privire la capacitatea sistemului urban existent de a face față provocărilor care se petrec sau se așteaptă a se petrece, incluzând consumul de energie și materiale, climatul rapid, schimbările ecologice și creșterea populației. Un nou mod de a gândi despre oraș, noi metode de proiectare și o configurare nouă, toate acestea sunt mai presante acum decât oricând altă dată în istoria omenirii. Cercetarea noastră încearcă să introducă designul orașului care este organizat ca o infrastructură ecologică intelectuală, materialele pentru producerea agriculturii, colectarea apei și recoltarea energiei , trăsăturile fiind integrate simbiotic în sistemele ecologice și culturale regionale.Proiect dezvoltat în cadrul RUTA architects.Arh. Aiman TabonyArh. Enriquetta EllabresArh. Lungu Constantin

SINGAPOREstudiu generare model urban

REFLECTOR

După o săptămână monotonă de muncă îmi iau detectorul și ies din oraș. Timpul se oprește pentru mine, primul semnal sonor al aparatului mă trimite într-o altă epocă. Lumea se organizează brusc în jurul unui obiect descoperit. Reconstitui în minte momente din viaţa celui caruia i-a aparţinut acel obiect.

PE URMELEISTORIEI

Foto: Mihai Cristian Fetcu

Când m-am întâlnit cu Manuel Iordăchescu pentru realizarea acestui articol, nu știam nimic despre detectorism. Am intuit doar că are o poveste pentru revista noastră. Gloanțele, încărcătoarele, nasturii de la uniformele soldaților descoperite în timpul celor trei ieșiri cu detectorul de metale m-au făcut să mă gândesc la tot felul de scene de luptă, la spaimele trăite de soldați, la intensitatea luptelor.Povestea lui Manuel Iordăchescu începe dincolo de siturile arheologice. Uneori chiar dincolo de paginile cărților de istorie. “Am vrut să văd cu ochii mei, să cunosc cu ochii mei”, mi-a spus Manuel la începutul discuției.

Cum s-a născut pasiunea ta pentru detectorism ?

Citeam literatură istorică, Dimitrie Bolintineanu mai ales. Nu m-am mulțumit doar cu ce citeam îmi doream să caut eu, să văd cu ochii mei. Legenda Gropii lui Hârjap de la Baia mi-a aprins imaginația. Mă și vedeam întrând prin tot felul de galerii, grote și descoperind lucruri fascinante. Am renunțat să mai cred în astfel de legende în momentul în care mi-am cumpărat detectorul de metale și după ce m-am autorizat. După o săptămână monotonă de muncă îmi iau detectorul și ies din oraș. Timpul se oprește pentru mine, primul semnal sonor al aparatului mă trimite într-o altă epocă. Lumea se organizează brusc în jurul unui obiect descoperit. Reconstitui în minte momente din viața celui caruia i-a aparținut acel obiect.

Detectorismul este o formă de arheologie. În ce măsură colaborezi cu arheologii sau cu muzeele de istorie?

Este o formă de arheologie, dar metodele de cercetare și zonele de interes sunt diferite. Noi nu umblăm în situri arheologice. Există o lege care nu-ți permite să te apropii la mai puțin de cinci sute de metri de un sit arheologic. Dacă descoperim un tezaur sau un obiect de interes


patrimonial, îl anunțăm pe ofițerul de patrimoniu. Prospectorii istoriei, asociația din care fac parte, colaborează cu istoricii. La întâlnirea națională a detectoriștilor din vara lui 2017 de la Salatrucu, jud. Arges, în care s-a cautat locatia unde s-a dat „batalia de la Posada”, a participat și prof. Dr. Vasile Marculet. Predăm muzeelor de istorie descoperirile de valoare, monezi de argint, aur, inele medievale. Aceste obiecte în general nu sunt expuse în muzee. Ajung în depozite după ce trec prin procese de curățare și de conservare. Putine sunt cazurile in care se gasesc tezaure sau obiecte care ajung intr-adevar in vitrinele muzeelor.Colaborarea dintre asociația Prosepectorii Istoriei și muzeul de istorie din București s-a concretizat prin reconstituirea în cadrul acestui muzeu a unui câmp de luptă cu toate elementele de la pământ, sârmă ghimpată, gamele, baionete, cartușe, obuze și arme. Aici, ca si la Muzeul din Bistrita Nasaud, sunt expuse cateva sute de obiecte descoperite de catre membrii asociatiei, pe linia frontului din primul razboi mondial.De asemenea, membrii asociatiei din care fac parte are pana acum predate (donate) sute de obiecte de interes patrimonial, la diferite muzee judetene din tara.

Cât e intuiție și cât e documentare în cercetarea unei zone?

Verific mai întâi pe internet dacă zona pe care vreau să o cercetez este de în afara zonei de protecție arheologică și dacă nu există niciun sit arheologic prin apropiere, îmi încep studiul de teren. Mai consult hărțile vechi și cărțile pe care le am în biblioteca personală sau cele de la biblioteca municipală.

Pot f i luate în considerare legendele?


Prea puțin. Când aud o legendă despre nu loc mă gândesc că nu sunt singurul care o știe și cu siguranță a mai fost cineva înaintea mea acolo ca să vadă cum stau lucrurile, așa că nu-mi mai bat capul. De la o generație la alta conținutul legendelor este modificat de cei care le transmit mai departe. De regulă este schimbat locul la care face referire legenda. În general, când încep să cercetez o zonă mă bazez pe informațiile concrete pe care le găsesc în cărțile de istorie.

Căutările și descoperirile tale ți-au trezit un interes mai mare pentru un anume episod al istoriei locale?

Am găsit o insignă comemorativă, o sută de ani de la nașterea regelui Carol I, undeva între Spătărești și Șoldănești, dincolo de poligon. Această descoperire mi-a trezit interesul pentru zona de conflict din al doilea război mondial, care s-ar fi aflat între Cămârzani și Vadul Moldovei.

Ce contribuții crezi că au adus descoperirile tale la cunoașterea istoriei locale?

Îmi propun să cercetez mai amănunțit niște zone și să schițez pe o hartă linia frontului și câteva detalii despre felul în care a fost organizat atacul și cum s-au apărat soldații români. Îmi doresc mult să găsesc locul în care s-a ținut bâlciul în timpul lui Ion Creangă sau chiar înainte de epoca lui, când târgul Fălticeni avea o viață comercială intensă.

Cum ar putea afla cititorii revistei noastre mai multe lucruri despre descoperirile și proiectele membrilor asociației Prospectorii istoriei?

Există o pagină de facebook numită Asociația Prospectorii Istoriei care conține fotografii și articole despre colaborările și proiectele noastre. În curând sperăm să avem și o pagină web a asociației.

text: Mihai Cristian Fetcu


text: Mihaela Rusu

Nu am știut niciodată cum să fiu liber înafara trupului fricaiată calitatea fizică a durerii și apoi știi ai știut mereu decând a început să doară tot știi durerea eo formă exaltată a simplității de a fitrupul tău viu în varianta lui cea mai concentrată

zăpada căzută în mijlocul verii galbene

în dureri așa știi că ești viu cumîn dureri m-a adus mama aiciindiferent de doarința mea nimeni nu știe dacă am vrut ori nu am vrut și iată-mă deodată aici printre oameni om în toată firea cu firea căzută și frica salvatoare și ce bine că am trupul care îmi amintește că sunt aiciAici frica Aici durerea aiciEulegat cu libertatea de glezne și de pulsmă plimb slobod printre muritori măobișnuiesc ușor cu greutatea oaselor le târâiprin carne mă obișnuiesc cu mirosul cărniide om și de frică mă întorc mereu în trup

nu am mai fost de mult aici credeam că e frig aiciam învățat să fiu liber după care am plecat și am uitat tot

vreau totul numai pentru mine să nu mai fie nimic decâtEu să mi se pară lumea tot mai micăsă nu mai pândesc pe la colțuri fricasă nu îmi mai amintească ceva că eu sunt eu sunt și că doaredoare tare șiatunci când încetez să mai exist și trebuie musai să mă retrag în trup și în oase îmi amintesc de tine ca de un concept al căruisens îl rătăcisem și reconstruiești tu numai cu amintirea lumeala loc îi pui frica la temelii și miere să nu putrezească și măadaogi și pe mine începi cu oasele până se fac albe de frig pânămă îndeși de tot înapoi în lume în dureri începe să îmi bată inima și o luăm de la capăt

Eu aicidurerea aici Frica

(Amsterdam, 28 februarie 2018, 22:50. MR)

Aici frica


Foto: Marius Panțiru

Foto: Rusu Gabriel


Foto: Constantin Toader

Foto: Valentin Ciobanu


Cele mai multe chestiise întâmplă când închizi ochiiaerul intră în plămâni ca prin sacul unui aspiratorrămâne acolo o vreme

vântul înţepenește în părul tau / e vineri un al cincilea anotimp în care totul merge prost ai făcut apă la genunchi și nu ţi-ai plătitrata la bancă îţi vor punesechestru pe gloaba aia din curtenici nu i-ai dat lu frate-tu toţi banii pe ea

nu se mai aude nimic de parcă ceaţa s-a solidificat și au îngheţat toţi pisicile îţi ling degetele de la picioarepereţii au o crustă verzuie în care și-au făcut cuib tot felul de insectete pândesc și într-o noapte se vor muta în tine vei fi un spital jegos unde se retrag leproșiisă se descompună

era ceva ca o gară ne-am întâlnit tu m-ai întrebat cât e ceasul mi-ai cerut un focerai îmbrăcată cu fustă până la genunchi bluză măslinie lumea se misca în jurul nostru ai lăsat ochii în pământ

bătăile în ușă s-au intensificat e așa frig dumnezeule e așa frig nu nu sunt acasă lăsaţi-mă dracului...

rămâne acolo o vreme rămâne acolo o vreme încep să se adune oamenii prieteni curioșisau copii care așteaptă la răscruce după obiceiul locului

text: Vlad Sibechi


Lectura înalță spirite, crează noi orizonturi și deschide căi nebănuite spre cunoaștere. A citi înseamnă dorință, pasiune, credință și putere.Cititul este o deprindere care se formează în primii ani de școală și se dezvoltă pe toată perioada ei, astfel nevoia și plăcerea de a citi prind contur pe tot pacursul vieții.Elevii clasei a IV-a C, de la Școala Gimnazială”Al. I. Cuza” Fălticeni, au prins drag de citit la începutul clasei a II-a, când am primit primul colet de cărți pentru copii de la Editura Arthur, elevii fiind foarte impresionați de felul cum se prezintă acestea: cartonate, frumos colorate, cu o hârtie de calitate și imagini sugestive care însoțesc textele. Acest moment a avut un impact deosebit asupra lor, astfel am hotărât împreună cu ei și cu părinții lor să achiziționăm câte o carte pe lună, pe care să o citim cu toții, să o discutăm, completând și jurnalele de lectură aferente. Am înființat apoi și propriul nostru club de lectură, pe care l-am numit LICURICI, alegând două ore pe săptămână în care să mergem pentru a citi în bibllioteca școlii, acolo unde lumea cărților este deschisă și creează o atmosferă aparte.Este al treilea an în care achiziționăm cărți, citind diversificat și productiv. În tot acest timp elevii și-au alcătuit propria bibliotecă , de care sunt foarte mândri și pe care cu drag o vor completa și după ce vor termina ciclul primar.Unii elevi, cei mai pasionați, au citit aproximativ 40 de cărți în acest interval, din colecții diferite de cărți pentru copii din literatura românâ, dar mai ales din literatura universală, mult mai ofertantă. Printre autori și titluri se numără: Roald Dahl – Marele uriaș Prietenos, Mathilda, Charlie și Fabrica de ciocolată, Geani Rodari- Povești la telefon, Gellu

Naum- Prima și a doua carte cu Apolodor, Marin Sorescu – Unde fugim de-acasă, Ioana Nicolae-Ferbonia, primele volume din Narnia, Harry Potter, Pinguinii domnului Poper, Minunata călătorie a lui Nills Holgerson, Minunea și Cartea lui Giulian de E. Palcio, Pădurea fermecată, Magia copacului depărtărilor și Lumea din copacul depărtărilor- de Enid Blyton, Matei Vișniec – Omul de zăpadă care a întâlnit soarele, și multe altele. Una dintre cele mai notabile performanțe ale clubului nostru de anul trecut, a fost înscrierea la ”Festivalul CDIdei în cărți”, unde am obținut premiul III la nivel de județ, astfel calificându-ne și la faza regională de la Sibiu, elevii trăind experiențe minunate, pe care ar dori să le repete și în acest an.Cum lectura a devenit o pasiune pentru o parte din elevi, vă prezint părerile acestora legate de importanța lecturii în viața lor:Rareș - ” Cititul este o artă ce deschide uși ale imaginației noastre, adică o cheie magică văzută numai de cititorii care au ales fantastica cale a lecturii. Eu cred că odată ce prinzi drag de citit, nu mai lași în urmă cititul.”Alexia-” Pentru mine lectura este o avere, prin ea îmi îmbogățesc cunoștințele și creativitatea, iar Clubul de lectură înseamnă mult pentru mine.

CLUBUL DE LECTURĂ ”LICURICI”


Fiecare copil ar trebui să citească, și frumos ar fi ca toți copiii să pășească în lumea magnifică a cărților.”Iustin-” Lectura este una din cele mai frumoase activități pentru timpul liber.Ea ne pune imaginația la încercare, dacă citim un text literar și ne satisface setea de informații, dacă textul este nonliterar, informativ.Pe lângă acestea, lectura ne dezvoltă vocabularul, capacitatea de a vorbi și dorința de a avea și de a citi mai multe cărți.”Andreea V.-” Rolul lecturii este acela de a ne dezvolta imaginația și vocabularul. Acel om care citește diferite cărți, întotdeauna o să fie mai câștigat, decât acela care nu citește nici măcar o poveste. Mie îmi place foarte mult să citesc, și recunosc că mi-am dezvoltat multe calități, pe care nu le poate avea un om care nu vrea să citească.”Aris-” Cititul este esențial pentru dezvoltarea vocabularului. Eu cred că cititul este un mod foarte bun de a-ți petrece timpul liber.Mai cred că, dacă citești multe cărți când ești mic, vei ajunge departe când vei fi mare, iar dacă nu citești când ai ocazia, nu vei ajunge unde îți dorești”Ștefan-” Când citim ne formăm o imagine, și nu este la toți la fel, imaginile sunt diferite. Dacă citim mai mult, o să fim mai deștepți, și cu cât o să fie mai bine pentru noi, cu atât mai bine va fi pentru cei din jurul nostru. De aceea este important cititul.”

AVENTURA NOASTRĂ ÎN LUMEA CITITULUI CONTINUĂ, IAR PAȘAPORTUL NOSTRU PENTRU ACEASTĂ CĂLĂTORIE ARE O PERIOADĂ DE VALABILITATE NEDETERMINATĂ.VĂ ÎNVITĂM ALĂTURI DE NOI!

text: Mariana Oșlobanu


REDACTOR ȘEF

EDITOR

GRAPHIC DESIGNER

COLABORATORI

COPERTA 1

COPERTA 4


Călin DănilaConstantin Lungu

Ramona Dănilă

Constantin Lungu

Mariana OșlobanuDoru AxinteVlad Sibechi

Motrescu EmaMihaela Rusu

Marius BalaconCezar nicula

Alexandra Ceornei

Cezar Nicula “lucrări”


REDACȚIEnumărul 13/aprilie 2018

atelier stufo 48w w w. p a m a n t u l v i u. r o n r. 1 3 / a p r i l i e / 2 0 1 8 pĂmÂntul viu...

Documents