DUMITRU HURUBĂ

CRONICI TV

din rezervaţia zăpăciţilor de tranziţie

c u p r i n s

1.Pactul cu Dumnezeu2.”Anathema, sit!”3.Bacalaureatul4.Buricul Taniei Budi5.Cânta o cucvea în noapte6.Crainici şi analişti7.Cupluri care au zguduit lumea8.Etno TV9.Întoarcerea fiicei risipitoare

10.Invitaţia Domnului Prim-ministru11.Între ultraMarin şi Negru (I)12.Între ultraMarin şi Negru (II)13.Jurnal de cobai cine-telefil14.Doroftei şi arbitrajul americănesc15.Minunăţii televizoristice16.Mustaţa lui Radu Coşarcă17.Omagiu partidului şi

conducătorilor...18.Oskar pentru un pisic19.Regi, regine şi căldură

20.Schimbarea domnilor, bucuria n.21.Ştiri sportive22.Sunt un sentimental23.Teleştiri de vacanţă24.Umbra lui Iosif Sava25.Visuri telefilice26.Vreau la eşafod27.Vacanţă plăcută ?28.Reformele Athanasiene29.Din istoria românilor30.Economie funcţională de talcioc31.Laptele şi cornul Guvernului32.Trimineaţa33.Circumstanţă atenuantă –

canicula34.Umilirea demnitarilor35.Urecheatul ambasadorilor36.A doua venire a lui Emil

Constantinescu37.Ştiri din vremea Ignatului

* * *

PACTUL CU DUMNEZEU

Am impresia că mulţi enoriaşi – mai ales orăşeni – îl consideră pe Dumnezeu un moşneguţ cumsecade, amnezic, dacă nu cumva sclerozat de-a binelea sau chiar idiot. Acest adevăr se poate constata foarte uşor urmărind câteva categorii de... credincioşi care par să asculte cu mare cucernicie liturghia duminicală şi anume: o mulţime de indivizi care ocoleau cândva biserica de parcă aceasta ar fi fost o rezervaţie de leproşi, frecventează acum lăcaşul de cult cu o conştinciozitate cel puţin suspectă, murmură rugăciuni – probabil învăţate sâmbăta – sărută crucea cu smerenie, îngenunchează plini de evlavie şi par pătrunşi până în străfundul sufletului de învăţăturile biblice; altă mulţime de enoriaşi participă la liturghie din motive – să le spunem cu blândeţe, meschine. Ei sunt cei care, în cursul săptămânii, ignoră cu desăvârşire sau încalcă fără remuşcări cele 10 porunci: înjură, escrochează, corup şi se lasă corupţi, violează, agresează pe alţii etc.,etc. Dar, privind la feţele lor în timpul liturghiei, ajungi să te întrebi repede şi cu o oarecare spaimă: oare, Dumnezeu nu observă transa acestor specimene pentru a-i înregimenta în armata sa de îngeri şi slujitori ? Deşi, fără să vrei, exclami: atât i-ar mai trebui! Din a treia categorie fac parte vârstnicii. Apropierea iminentului sfârşit îi sperie şi-i adună sub cupola bisericii unde Domnul iartă mai uşor, iar în Marele Registru, în dreptul fiecăruia, apare semnul plus...; categoria a patra, dar nu ultima, este formată dintr-o faună etwerogenă, mare iubitoare de bârfă ieftină; de la componenţii categoriei putem afla cu ce se mai îmbracă unii, cine cu cine se mai... concubinează, dacă un cutare a ascultat suficient de atent preotul, dacă o cutăriţă nu cumva priveşte pierdută la preotul tânăr şi frumos ca un zeu, sau dacă n-ar fi cazul ca “popa ăsta” buhăit şi bâlbâit să mai lase şi pe alţii, mai tineri, apoi: cine s-a mai divorţat, care mai e beţiv şi cu nevastă-sa curvăsărind...

Ce au în comun aceste categorii de enoriaşi ? Un principiu sfânt: păcătuim-păcătuim, dar duminecă merg la biserică şi, cu un “tatăl nostru” şi două-trei îngenunchieri îl îmbunez pe Domnul şi mă iartă...

Bine că rezultatul pactului nu se ştie decât mai târziu. De obicei prea târziu...

“ANATHEMA, SIT!”

Când a apărut Doamna Nicholson la Otopeni, tocmai mă bucuram cu mândrie patriotică, şi responsabilă simţire daco-ereditară, privind-o prin sticla MegaVision-lui pe distinsa Domană Puwak anunţând că am realizat planul la anticorupţie. Iacă-tă, mi-am zis, că Doamna Emma vine la fix să ne felicite, să

mai ia vo două-trei notiţe şi să ne facă un raport de ţară pentru cinci noiembrie ce n-a văzut Strasbourgul, Prodi şi Dămăroaia. Că tocma zice prietenul meu Haralampy (cu care văd telejurnalele împreună):

-Mă! Privatizări am făcut ? Făcut; disponibilizaţi, avem câtă frunză şi iarbă ? Avem; şomeri ? Cam cât Europa occidentală şi America de Sud; secetă a dat bunul Dumnezeu cât pentru Sahara şi Deşertul Gobi ? Dat... Pardon ? Cine-a zis că trebuia să declare Guvernul calamitate pentru căldura din toiul verii ?! Doamne fereşte! Cine-a mai auzit de-aşa nebunie ? Păi, n-a stabilit Domnul Băsescu la Tv că iarna nu-i ca vara şi invers ? Eu cred că ţăranimea patriei ia halucinogene în loc de antinevralgice dacă medicamentele compensate se dau pe sub mână de trei ori, învârtiţi-le, feciori!

-Ce faci, fratre ? îl întreb. Te bagi în Etno ? Precis că iar ai tras o ambrozie de Bistriţa...

Nu mă aude. Continuă: -...Ia uite la piele-ososul ăla cum se plânge reporterului Tv că statul nu-l

ajută, că nu-i dă, că nu-i face... Adică ar vrea ca Domnu Năstase cu Dom’ Iliescu să-i facă arăturile de toamnă ? Sau îl vrea pe Domnul Ilie Sârbu în funcţia de semănător vesel cu sacul subsuoară ? Auzi: despăgubiri! Li s-a suit şi ăstora demo... Închide naibii megavijănu, că vede Doamna Emma şi iar fluierăm în Mănăstirea din Parma... Ba, nu: lasă-l, că zice ceva baroneasa... A, e în legătură cu nunta aia de la Sibiu... Bravo! Ai văzut, mă, că nu-i mai lasă ? Oviderzen tradiţie, bien venu, lex! Iar când e vorba de leeeex – domnu’ prieten, aici i-am încălecat pe toţi: de la Londra până la Tokio, via Caraibe şi Casa Albă; văzui aseară la televizorul meu, că la tine nu se vede, că din ’90 încoace, am adunat vreo treizeci de mii de legi, ordonanţe, ordine, decrete... Îţi spun: înafară de marii corupţi, nici pasărea cerului nu mai scapă. nepedepsită.

-Stai, că nu pricep chestia cu “marii corupţi”...-E simplu-simpluţ, dragule; sună telefonul şi cineva îi spune Marelui

Corupt: bade, vezi că mâine seară vin pe la tine cu mandat de arestare – vezi ce faci, poate-mi laşi vreun plicuţ în coteţul Rotwailerului. Salut! În ziua următoare, coruptul dă telefon şi-i zice binefăcătorului: am trecut graniţa, poţi emite mandatul de arestare; salutări Domnului ministru Ioan Rus şi celor de la PNA. Pa! Că altfel cum să fi putut raporta Doamna Puwak realizarea sută la sută a planului bătăliilor anticorupţie ? Iar în ceea ce priveşte căsătoriile dintre minorii rromi, urmează ca Ministerul Justiţiei să înfiinţeze judecătorii în fiecare şatră, în preajma containerelor şi câteva prin gările şi metrourile Europei cu scopul stabilirii de sentinţe de divorţ pentru miile de rromi minori funcţionând sub formă de mariaj tradiţional...

-Haralampy! -Am priceput, bade, am terminat cu sufletul împăcat că Doamna Emma

nu l-a adus şi pe siamezul întru raportări, Domnul Verheugen, în calitate de şef al depozitului de strâmbe pentru Europa de est din cadrul U.E. – că eram de toată praştia! Pe când aşa, la următoarea lor venire, îi vor găsi pe rromii juniori

I, II şi III jucându-se în ţărână cu sculele (de tinichigerie, căldărit, dat în bobi etc), sub privirile responsabile ale Regilor Cioabă şi Ilie şi ale Împăratului Iulian, toţi supravegheaţi ager de Doamna Rodica Stănoiu... Ciao!

...La România 1 e deja rubrica “Meteo” prezentată de vreo trei fătuţe, fapt care înseamnă răspundere colectivă, respect, şi siguranţă pentru plătitorul de abonament Tv.

“Ne revedem mâine seară la ştiri!”

BACALAUREATUL– fabulă compilativă după Donici şi Krîlov, în ediţie revăzută şi adaptată –

Trecuse de miezul nopţii şi tocmai revedeam pe Prima Tv BigBrotheru’, că altfel nu pot adormi (voi reveni cândva cu explicaţii), când aud pe palier lătratul câinelui-lup cu domiciliu stabil la uşa vecinului, patruped căruia dimineaţa noi, toţi locatarii, îi zicem săru-mâna. De groază. O fi vreun bigbrotherist, mi-am zis continuând vizionarea, vine la fiica vecinului. Numai că, în clipa următoare, aud bătăi în uşă. După ce am sughiţat a infarct şi abia am mai avut putere să îngrop într-un ghiveci banii de pâine, m-am apropiat de uşă şi am strigat cu ultimele puteri: “-Cine-i acolo ? Că dau cu Kalaşnikovu’ de vă ia gaia...” Dar aud o voce care mi s-a părut divină, deşi în situaţii normale o confund cu a unui măgar castrat: “-Eu, mă, deschide...” Era prietenul meu, Haralampy. Deschid şi... Mă rog, el aduce bine cu van Gogh, însă atunci avea şi urechea dreaptă sfârtecată, aşa că mi-a venit să-l întreb prosteşte, ca Baiazid pe Mircea, dacă el era Haralampy.

-Mă, îmi zice, am fost la Smârdan... A fost o bătălie număru’ unu! Uite-aici: sunt invalid de război, mi-a arătat el cu mândrie zona fostei urechi. Am făcut parte din armata a condusă de Ecaterina...

-A, Teodoroiu ? Bravo!, am intrat eu în jocul lui.-Nu, dragă, Andronescu. A avut asta o armată de toată pleazna. S-au tras

redutele la sorţi şi am pornit atacul; Waterloo, mă-nţelegi! Cădeau ai lor pe capete, unu din zece dacă trecea de tranşeea noastră. Însă roata s-a întors şi, până la urmă, a căzut şi Ecaterina, şi-a pierdut tronul etc., iar o parte dintre noi s-au răsculat înscăunându-l în loc pe Alexandru I Athanasiul care a şi schimbat imediat tactica de război, ceea a produs un mare şi normal haos...

-Haralampy!, am strigat atunci. Te-ai bolunzit ? Tu nu auzi ce aberaţii spui ? Pe ce lume trăieşti ? Ia priveşte la televizor...

-El e! El e! Uraaa! Uite-l pe înscăunatul nostru. I-auzi, parcă spune ceva...

-...Adică ar fi fost mai bine să nu fi fost incidente ? tocmai întreba “înscăunatul” pe un reporter. Pentru mine n-ar fi fost deloc liniştitor... Leşinuri ? Come ? Reclamaţii ? Ameninţări ? Păruieli ? Înseamnă că lumea gândeşte şi acţionează. Aceasta face parte din ideologia şi filozofia negării

negaţiei care, domnule reporter, înseamnă progres, educaţie, cultură şi civilizaţie...

-Uraaa! Uraaa!, a început să strige Haralampy.Şi, culmea contagierii, l-am ajutat şi eu zicând:-Da, mă, ura.

BURICUL TANIEI BUDI

Ce vremuri trăim! “Iacă-tă”, vorba Domnului Stolojan, că am ajuns să stăm acasă, în faţa micului ecran şi să privim la vedetele lumii manifestându-se omeneşte: râzând, plângând, suferind, rânjind, bolborosind două-trei propoziţii cam ininteligibile, îmbrăţişându-se (uneori “scrâşnind din dinţi pe lângă boi”-i premiaţi – kaşa-i românu’ Telefil: gândeşte negativ)…; am văzut în noaptea de 23 spre 24 staruri îmbrăcate frumos, cu bun simţ şi bun gust, zâmbind cuceritor, sincer sau fals (mă rog…), criminalii şi bădăranii din filme abia articulând câteva cuvinte cu timiditate, actriţe ale insomniilor noastre bucurându-se copilăreşte… Aşadar, Hollwyoodu-l, prin grija TVR-ului (felicitări!) ne-a obligat la o noapte albă, drept că pe alocuri un alb mai spre gri, datorită prafului nisipos ridicat în urma înaintării trupelor aliate spre Baghdad. Dar dacă totul ar fi fost ireproşabil, perfecţiunea ne-ar fi obosit… Până şi celebrul covor avea parcă roşeaţa de obraz al unuia prins cu mâţa-n sac, sau televizorul meu este antirăzboinic – mă voi interesa…

Dar, peste toată hărmălaia, a tronat Oscarul, mult-visatul Oscar! Şi a început… Pentru film, pentru regie, pentru roluri… Emoţii, clipe groaznice de aşteptare, de speranţă… Apoi surpriza, durerea, revolta, invidia, nedreptăţirea…

Dar, pentru mine, ca telespectator român, nimic n-a contat mai mult decât buricul Taniei Budi. Aşteptam reportajele trimisei noastre speciale mai emoţionat decât oricare posibil premiant de-acolo. Seară de seară mă pregăteam sufleteşte să văd graţiosul buric al Taniei însoţit de discretul zâmbet al lui Mihai Constantin, zâmbet care mă făcea gelos, deşi părerea mea despre acest sentiment este că el ţine de patologic… Şi aşa şi era: începusem să nu mai raţionez logic (mă rog, niciodată nu m-am putut lăuda cu o logică logică), să am clipe de deznădejde şi de revoltă. Ce mai, nu mă mai recunoşteam. Noroc că s-au decernat Oscarurile şi am scăpat cu viaţă, fiindcă începusem să visez urât; într-o noapte chiar m-am visat aruncat într-o grămadă de burice, în timp ce Tania arunca altele spre mine pentru a mă sufoca. Începusem să mor şi, zvârcolindu-mă, urlam până ce mi-a bătut un vecin la uşă strigându-mi: “-Ce urli, mă ? Te-ai tâmpit ?” A fost ca un duş cu apă rece. M-am trezit şi, brusc, am avut revelaţia: în mod normal, trebuia să fiu mândru: la urma urmei, câte televiziuni se pot mândri că au avut un buric gol şi graţios la Hollwyood ?

Aşa că le-am făcut-o, fi-r-ar a Irak-ului de americani!

CÂNTA O CUCUVEA ÎN NOAPTE...

Când, la sfârşitul meciului Steaua(nema) – Neman Grodno, antrenorul Victor Piţurcă a spus reporterului de la Antena 1că echipa sa nu a jucat rău, doar că a fost lipsită de şansă şi că, la urma urmei, contează calificarea, am auzit o cucuvea* în teiul din spatele blocului. Din transmisia directă a meciului aşa a şi rezultat: că în Ghencea, Steaua a jucat bine, jucătorii au fost pragmatici şi determinaţi – două cuvinte atât de iubite în lumea sportului –, schema tactică a funcţionat ireproşabil, pasele au mers ca la Real Ma... pardon ?, preluările, driblingurile, fentarea adversalilor şi dominarea au fost superbe... A lipsit şansa şi mai ales înţelegerea schemei tactice de către spectatorii care fluierau tot timpul. Probabil s-a făcut o selecţie drastică a celor vreo 15.000 de spectatori, criteriul de bază fiind habarnismul lor în fotbal, şi duşi pe stadion sub ameninţarea armelor... Dar să nu fim răi, ci realişti: trebuie să-i înţelegem şi pe ei, pe care nu i-a dus mintea să penetreze blindajul strategiei piţurchiste în care plasamentul aiurea al jucătorilor, pasele la adversar şi ratările au făcut parte dintr-un concept sofistic după o idee presocratică plus teoria universurilor închise. Lucru care a convenit echipei din Belarus ai cărei jucători păreau să fi absolvit aceeaşi şcoală de înalte studii gafologice ca şi steliştii. Este contextul în care n-ar fi rău dacă Gigi Becali ar organiza nişte cursuri de iniţiere pentru spectatorii şi iubitorii echipei Steaua, ca să ştie şi ei ce variantă de joc se aplică în cutare meci şi dacă nu cumva, din greşeală, e folosită din când în când echipa de rugby, cum s-a cam înţeles din apogeul şuturilor trase de stelişti la poarta belaruşilor...

Şi a fost al doilea cântat al cucuvelei, care mi-a şi luminat mintea (era cam împrejurul miezului nopţii), aşa că am priceput totul, şi anume: în mod intenţionat jocul echipei Steaua a fost gândit sub formă de harababură, tocmai pentru ca “nemanii” să fie surprinşi nu atât de aşezarea în teren cât de jocul la derută. Desigur, este vorba despre o strategie ultrasecretă pe care nu o vor pricepe nici viitorii adversari din Cupa UEFA, astfel că, până se vor fi dezmeticit, vor fi eliminaţi unul câtre unul, iar Gigi Becali va fi salvat de la o autoclaustrare, umilitoare totuşi... Vom prinde primăvara fotbalistică, iar finala Cupei Campionilor se va juca pe teren neutru, la baza de antrenament a Rapidului (aflat la nu-ştiu-ce curs în Belgia), între Steaua şi Dinamo, meciul fiind transmis în direct atât de CNN cât şi, pentru prima dată, de Animal Planet...

Al treilea cântat al cucuvelei. Ştire: echipa Rapid nu va vedea meciul-finală, aflându-se, deci, la Bruxelles pentru rejucarea cu încetinitorul, după caseta video, a meciului său retur cu Anderlecht, care este analizat în prezent şi de către o comisie specială de psihologi FIFA...

*Cucuvea, pasăre răpitoare de noapte, simbolul înţelepciunii şi clarviziunii, care se va hrăni cu şoareci după ce Stadionul “Steaua” va fi pus

la conservat (pentru distrugere deplină), ca loc de meditaţie transcedentală pentru unii experţi într-ale fotbalului din M.Ap.N.

CIRCUMSTANŢĂ ATENUANTĂ – CANICULA

Pfui, Doamne, ce căldură!Până şi Dana Războiu de la “1 pentru toţi!”*1) pare toropită, trasă la faţă

şi, aşa cam apatică şi semibronzată cum e, parcă aduce a deputată în Parlament când tocmai se discută noul Cod Penal; zâmbeşte tot mai rar şi seamănă binişor cu Mona Muscă pe vremea când aceasta era invitată să vorbească tăcând la “Chestiunea zilei”, a lui Floriiiin Călineeescuuu.

E o căldură de nici nu mai ştie stânga ce face dreapta care, prin declaraţii belicos-arogante televizate, vrea să-i inspire electoratului ideea că PSD-ul nu e de neînvins. În acest sens, Theodor Stolojan şi Traian Băsescu, se adulmecă de câteva luni ca nişte vietăţi cuprinse de călduri hormonal-adrenalinice, înfricoşate totuşi de un posibil mariaj-fuziune ce ar da naştere la o corcitură câte o dată de stânga, câte o dată de dreapta... Precum în situaţia maghiarului care îşi descrie la poliţie vaca pierdută: “câte o dată albă, câte o dată neagră; cu tri ţâţe sec şi una cum...paru’.”

Doamne, ce căldură şi ce împleticeală în toate!...Dau o raită pe la celelalte “jurnale” şi-mi bag în cap aceeaşi ştire

repetată pe 6 canale Tv. Foarte bine, îmi zic, fiindcă românului, dacă nu-i spui de zece ori un lucru, interpretează aiurea şi astfel poţi afla că Traian Băsescu e servus cu Adrian Năstase, Corneliu Vadim Tudor e frate de cruce cu Laszlo Tökes, iar Verestoy Attila locuieşte cu chirie (neplătită la zi) în Dămăroaia, la Silviu Brucan. Ba, în subsidiar, mai poate apărea şi prietenul meu, psihologul Haralampy, cu interpretarea-minune conform căreia cele trei graţioase zeităţi ale justiţiei române – CSJ, CMA şi LAC*2) –, au dat-o-n gât pe Discordia cu un măr de import de i-au ieşit ochii ca două faruri de Trabant. Stai, îi zic prietenului, că n-am priceput cine-i Discordia... Democraţia, fiule, vine răspunsul. Ea a fost cea care a aruncat mărul după arestarea celor 14 poliţişti acuzaţi de furt de combustibil din conducte. Drept urmare, zeiţa CSJ, simţindu-se cam lovită-n umbrela supremaţiei, a sunat lăsarea la vatră a poliţiştilor arestaţi printr-un viciu procedural de un procuror al CMA... Acest lucru l-a iritat pe Zeus*3) (noroc că Hera*4) era în şedinţă de Guvern!), care a clarificat lucrurile spunând că “în acest caz ne confruntăm cu o interpretare greşită a textului legii” şi că lăsarea la vatră a fost o măsură nelegală. În consecinţă, CSJ a pus de-o şedinţă în care a admis recursul în anulare al Parchetului şi şi-a casat propria decizie de eliberare. În continuarea consecinţei, mandatul de arestare preventivă al CMA a redevenit valabil, aşa că... Că ? îl întreb pe Haralamy. Aşa, mă, ca să nu se creadă căăăăă... De-acum e simplu, bade, îmi zice el ardeleneşte: CMA va emite mandate de re-arestare şi gata.

Uriaşă căldură! Ferească-ne Dumnezeu, Isaak Asimov, Urmuz, Hitchcock şi Ion Hobana, de SF-uri...

Nu pricep nimic, dar tac făcând-o pe “Gânditorul de la Hamangia” de Auguste Rodin. Nu-i a lui sculptura ?! Noa, şi ? Eu n-am voie să am un viciu de interpretare greşită a studiului de caz ? Şi-apoi, pe căldurile astea circumstanţiale, cine mai ţine seama de mărunţişuri ? DICŢIONAR DE CUVINTE DESE:

*1) Adică plătim toţi indiferent dacă avem sau nu televizor.

*2)Legea anticorupţie

*3)Tănase Joiţa

*4)Rodica Stănoiu.

CRAINICI ŞI ANALIŞTI

“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu”, când văd câte-un crainic de televiziune, prezentând jurnalul, îmi vine să mă fac haiduc, să-mi iau durda în spinare şi spre codri s-o apuc, să aştept la o intersecţie de drumeaguri ogaşenizate vârtos şi să aplic legea vestului sălbatic în variantă chineză. Glumesc, desigur, pentru că ei, crainicii sunt cei care mă înseninează în clipele negre de după achitarea dărilor către stat, cu ştiri şi reportaje de la şedinţele de Guvern unde majoritatea “executivilor” sunt plini de voioşie molipsitoare când discută despre nivelul nostru de trai, greve, reducerea paturilor de spital (Doamne-ajută! Aceasta înseamnă: ori că nu mai avem atâţia oameni bolnavi, ori că moartea a trecut la seceriş fără să mai aştepte compensarea medicamentelor). Aşadar, ei, crainicii sunt cei care ne aduc în case veştile; rele, că bune erau doar pe vremea ceauşismului. Acum nimic nu mai e bine, totul a luat-o pe panta răului, deşi Executivul se strofoacă sisific să ne convingă că nu e aşa. Ce să facă şi el, sărmanul ? Dacă e Executiv (ne) execută, nu ? Scuzaţi-mi derapajul, dar economia noastră de piaţă e atât de alunecoasă, că, fără să vrei, văzându-l pe Domnul Prim-ministru şi ascultându-i vocea calmă şi discret ironică, te simţi patinator profesionist făcând “triplutulucuri” (?) care îi lasă stane pe ruşi cu pe toţi canadienii la un loc. Că, fără o cât de mică pricepere în ale patinajului, cum să te strecori printre jaloanele economiei de piaţă şi trambulinele tranziţiei ? O, dar acestea ţin de trecut. Acum canalele de televiziune ne transmit imagini cu şi despre războiul din Irak. Comentate de specialişti. Pentru că, dacă România are ceva din abundenţă, acela este analiştii, “ca să mă esprim academic”, vorba unuia. Fiecare crainic de televiziune are analistul său care, evident, cunoaşte tactici şi strategii militare care i-ar lăsa muţi pe americani, ştie când, unde, cum şi cu ce fel de arme trebuie să atace beligeranţii pentru a obţine victoria; unde e vulnerabilitatea sistemului de apărare a lui Saddam, cât mai durează războiul, cine îl va câştiga… Hopa! Tocmai i-a căzut de la rever microfonaşul invitatutului… Crainicul îşi cere scuze şi reia seria întrebărilor, dar fără să se

mai refere la câştigător, fiindcă microfonaşele astea cad când nici nu gândeşti…

La finalul ştirilor mă bucur că americanii nu cunosc limba română (cei mai mulţi nici nu ştiu că există “un pământ numit România”), fiindcă am rămâne fără analişti; dar mă şi revolt cu mândrie patriotică: adică, de ce nu ne lasă pe noi să ne ocupăm de Saddamul ăsta ? Ay, ce mardeală i-am trage! Dar ce ne-am mai ridica nivelul de trai cu miliardele lui de dolari!…

Căci, pentru regimentele noastre de analişti ar fi un simplu talk-shaw, adică un flecuşteţ…

CUPLURI CARE AU ZGUDUIT LUMEA

În lunga şi zbuciumata sa istorie, omenirea şi-a înfrumuseţat sufletul retrăind – cum a dus-o priceperea şi interesele –, iubirea dintre marile cupluri: Paris şi Elena, Ulise şi Penelopa, Tristan şi Isolda, Dante şi Beatrice, Petrarca şi Laura, Emil Constantinescu şi Zoe Petre, Adrian Năstase şi Mugur Mihăescu... Ceva mai încoace spunând un DA, cam parkinsonic, e drept, şi Traian Băsescu & Theodor Stolojan, după cum s-a putut constata la emisiunea “Marius Tucă show” – ţineţi aproape! În treacăt fie spus, dacă Florin Segărceanu şi Adrian Marcu s-ar fi bazat pe “dublul” Năstase-Mihăescu în meciul de tenis cu Ecuadorul, românii ar fi valsat în ritm de oină pe arena din Quito, ecuadorienii s-ar fi naturalizat în apa Amazonului, iar fraţii Lapentti ar fi făcut plajă pe malul Voislavei murmurând sadovenian: “Acolo şezum şi plânsem”... Am această convingere, mai ales după ce am văzut cuplul în cauză la emisiunea “Teo” şi l-am auzit pe Domnul Prim-ministru cântând şi mirându-se vesel ce melodie interpreta, deşi părea tot mai convins că era vorba despre o compoziţie proprie în primă audiţie. Cel puţin la această concluzie a ajuns, în urma unei psihanalize, vecinul şi prietenul meu Haralampy, psiholog şi psihiatru.

N.B.Respectiva operaţiune freudiană a fost efectuată după un test-şablon preluat din Occident, cu aplicarea normelor metodologice elaborate de un colectiv de specialişti în copi-raite(!), coordonat de Domnul ministru Mircea Beuran şi sub înaltul patronaj ocrotitor prezidenţial şi guvernamental.

În ceea ce priveşte şlagărul interpretat de Domnul Prim-ministru, aşteptăm CD-ul difuzat prin canalul Etno Tv la emisiunea lui Aurelian Preda).

...Privind la Teo (şi la sclava sa Tanţa) cum se zbuciuma eroic şi turuitor asemenea unei mori plutind în derivă pe Siret – Sadoveanu aflându-se la vânătoare în Deltă cu Petru Groza – ne-am dat seama că, sub ochii noştri, se năştea o campanie electorală distrugătoare pentru opoziţie. Acţiunea propriu-zisă urma să fie organizată şi condusă după o strategie subtilizată (plagiată ?) de la cuplul Blair-Bush (înainte de căderea Bagdadului şi a lor în dizgraţie) de maiorul Garcea aflat în vacanţă mare pentru a lucra sub acoperirea sintagmei “director artistic de imagine” (sau cam aşa ceva) pentru campania electorală adrianastasistă. Şi, pe loc, din motive în veci inexplicabile, am şi citit pe

ecranul memoriei un fragmenţel superb: “Când cu ciuma lui Caragea, orăşenii fugeau(?) prin sate, iar sătenii prin pustii.” Eu ?!, ar zice imediat Topârceanu, “...Ba mata eşti tip ridicol!/Eu n-am scris nici un articol/(Întru apărarea Muzii,)/Despre cel la care/Pare/Că-mi faci treizeci de aluzii.”//. Sau, dacă tot am intrat sub incidenţă literară, parcă-l aud pe-un ardelean (cult!) exclamând:

-Ay, trăzni-m-ar! De-i punea Salinger pe ăştia doi De veghe în lanul de secară, mâncam la pită goală mai cu nesaţ ca Domnu’ Năstase mămăligă cu smântână şi chiftele cu crumpeni la Iaşi. Mă cuget că, Doamne feri, să nu se fi ars, că era cam în grabă...

Poşta redacţiei. (UNUI ARDELEAN). Nu. Deocamdată. Mai reveniţi(-vă).

ETNO TV

Am origine sănătoasă: sunt ţăran. Părinţii şi bunicii au fost ţărani, iar moşii şi strămoşii au luptat în oastea lui Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân şi Vlad Ţepeş pe când se pregătea să devină Dracula, iar Dan Matei Agathon Dracula Parc Bucureşti-Snagov via Sighişoara. În calitate de ţăran, iubesc folclorul, şi, evident şi normal muzica populară. De aceea, atunci când a început să emită canalul de televiziune Etno Tv m-am bucurat sincer, mai ales că o voce ne anunţa din când, baritonal cu accente voit optimiste, dar cu profunzimi cam lugubre: “în curând, Etno Tv vă va face o mare surpriză”. Până una-alta, emiţând 24 ore din 24, Etno Tv se luptă pentru a se impune. Evident, armele sale sunt melodiile şi cântecele (mă refer la texte) de muzică populară. La acest capitol (texte) se petrec lucruri şi fenomene care îmi produc trăiri social-matrimoniale şi administrtative curioase, iar o parte profunde şi inexplicabile.

Deseori mă cutremur realizând ce soartă ingrată pot avea unii solişti vocali din moment ce nu se feresc să spună lumii întregi necazurile cu care i-a blagoslovit soarta. Mare jale! Cei mai mulţi au duşmani învederaţi datorită cărora spiritul creator şi artistic se revoltă izbucnind, citez: “Aşa zic ai mei duşmani,/Că eu cânt numai pe bani.” (ce oameni, domnule! Vorba lu’ Nicuţă Tănase). Dar, după ce solistul ia legătura cu Dumnezeu, îi propune Creatorului blestemul cumplit: “Dă-le bani, dă-le avere,/Da’ să nu le dai putere;/Dă-le bani, dă-le de toate,/Da’ să n-aibă sănătate.” Pactul fiind încheiat, solistul devine plin de-un optimism pe care ni-l propagă spre liniştea noastră, care auzim: “Cine m-aude că cânt,/Are viaţă pe pământ.” E de presupus, totuşi, şi de sperat, că mai sunt cazuri izolate care reuşesc să trăiască fără să audă acest gen de folclor. Acest că cânt din textul de mai sus nu e o cacofonie, cum eronat s-ar crede, ci folclor contemporan… Desigur, o parte din optimism artistul a păstrat-o pentru sine recunoscând până la urmă că “Doi copii eu am avut/Şi din cântec i-am crescut.” Efort frumos şi sacrificiu pe măsură, deşi duşmanii au avut dreptate, arde-i-ar focu’ Gheenei! Dar câte-un text este şi socio-instructiv

şi cu precizări clare, cum ar fi acesta în legătură cu atitudinea faţă de o fătucă oarecare: “Aveţi grijă s-o jucaţi,/Numa’ să n-o sărutaţi!” Noa!, vorba ardeleanului, apoi, de ce, Doamne, să n-o ţuce oţârucă ? Că un “de doi” fără o pupătură e ca nunta fără ceteraş. Ce e cu restricţia asta ? Dar sentimentalismul continuă luând forme ceva mai moderne: “Puiule cu ochii verzi,/N-ai motiv să nu mă crezi.”, se tânguie o solistă plinuţă dar nefericită, însă părând sinceră; doar că, într-un folclor autentic acest “n-ai motiv” “sună ca dracu’” (v.Petre Roman, vol.ziceri din perioada imediat post-decembristă). Ca argument suprem pentru feciorul sceptic (probabil), solista promite avantaje gastronomice interesante, apetisante şi, în această perioadă de austeritate, imposibil de ignorat: “Fac şi-o ciorbă de viţel,/Că nu-l am decât pe el.” Pe neicuţă ? Pe viţel ? Mister. Însă e o autentică declaraţie de fidelitate care trebuie consemnată, în condiţiile economiei de piaţă şi racolărilor; acesta este încă un pas spre fericirea deplină în căsnicie: “Îl iubesc şi mă iubeşte/Şi nimic nu ne lipseşte.” Bravo! Să fie într-un ceas bun! Exclami fără să vrei. Bine că e Happy end… Şi, apropo: nu cred să fie departe clipa când vom auzi strigături la horă de genul: “Asta fată joacă bun/Şi mă-nvaţă şi pe io!” – variantă engleză la strigătura “Asta fată joacă bine/Şi mă-nvaţă şi pe mine!”

…Revenind, mă gândesc la “surpriza” promisă pe la începuturile Etno Tv-ului: ea este, probabil, sub forma acestor texte insipide, hilare, stupide şi fabricate de inşi care cred că a te răfui cu unii-alţii prin intermediul unui cântec, înseamnă folclor. Nu e! E jale, e ridicol, e bătaie de joc faţă de o tradiţie folclorică frumoasă şi mai rar întâlnită la alte popoare.

Evident, folclor absolut autentic şi emoţionant este practicat de cei mai mulţi solişti de muzică populară…

ÎNTOARCEREA FIICEI RISIPITOARE

Sosirea marelui star Ioana Maria Vlas din Israel a înfocat sistemul televizionistic românesc: crainici şi reporteri, moderatori şi analişti, toţi înfometaţi după ştiri de senzaţie, au trecut la acţiune în frunte cu poliţia; sirene, umbre în peisaj, girofaruri, cagulaţi şi ne, dar gata să dea piept cu un duşman înarmat până-n dinţi, cu trei-patru aruncătoare de mine la brâu, cu o sacoşă de grenade şi pregătit să se fanatizeze aruncând în aer o treime din aeroport pe bază de kamikaze. Doar eu, cu naivitate de Telefil, o vedeam pe marea vedetă coborând majestuos din avion, iar în urma sa câţiva inşi târând geamantane grele cu depunerile la FNI. Din păcate a lipsit Domnul Băsescu pentru a spune ca-n vremurile sale de glorie rutieră: “Aici-s banii voştri, mă!” Îmi spuneam ruşinat şi cu smerenie creştină: “Vezi că Dumnezeu nu doarme ?” Întorsese şi el puţin capul să se amuze cum americanii, folosind o hartă veche, au confundat ambasada Chinei din Belgrad cu bunkărul lui Miloşevici şi, gata, I.M.Vlas a şi şters-o spre Israel după ce i-a liniştitit pe FNI-şti aproape râzând că totul era în

regulă. Şi aşa a şi fost: a plecat liniştită din ţară după care, respectându-se cu sfinţenie tradiţia (eh, bunele şi sfintele noastre tradiţii care ne-au asigurat continuitatea pe aceste meleaguri!), s-a emis mandat de arestare pre numele dânsei. Însă Dumnezeu n-a mai acceptat afrontul unei asemenea prezenţe în Ţara Sfântă după ce propriul fiu a fost răstignit între doi tâlhari. Singura problemă a fost că scribii Domnului nu ştiau cum s-o numească (ea neavând acte de identitate, nu-i aşa ?…), iar DEX-ul lor nu avea femininul de la “tâlhar”. “Tâlhăriţă ?” s-au întrebat. Nu, că prea suna a alintare; “Tâlhăroasă ?”; Nici asta nu prea cadra cu personajul. Deci, nu. I-au zis “Tâlhăroaie”, iară Domnul tare s-a mâniat, consecinţa supărării Divine fiind alungarea oii rătăcite la păşunat pe plaiul mioritic. Astfel oaia se întorcea la vatra strămoşească de bună voie şi nesilită de nimeni, umilindu-i pe unii-alţii care o găsiseră fix între două continente (declaraţie autentică). FNI-ştii au jubilat, autorităţile au jubilat, poliţiştii au ju… Nu. Ei au organizat o plecare de la aeroport ca-n filme lăsând jurnaliştii să vorbească între ei sau singuri. Oricum, până una-alta, peste plaiul străbun s-a simţit o adiere a zefir de primăvară, iar vreo doi depunători Aşadar, în faţa micilor ecrane şi nu numai, vreo doi FNI-şti cu lacrimi în ochi, au prezentat în sinteză situaţia de sub pragul sărăciei în care se aflau (parcă numai ei!) din cauza fugarei-întoarsei. Pe toate tv-urile am văzut aceeaşi câţiva inşi fericiţi, români fericiţi!, care se bucurau într-o deplină inconştienţă. Deşi unii nu prea erau optimişti…

Dar, după părerea mea de Telefil umil, nimic nu e putred în treaba asta. Eu cred în spăşirea sinceră a versatei oi rătăcite; cred că i s-au furat actele, şi nu mă întreb cum de a fost luată în seamă de acel avocat israelian, zis celebru, care a venit în România şi-a făcut-o pe scorţosul; cred că nu l-a interesat identitatea persoanei şi nici nu l-a întrebat vreun organ de pe-acolo pe cine vrea el să apere, fiindcă aşa e la ei. La noi nu. În concluzie, cred că I.M.V. a reuşit să stea trei ani de zile fără acte de identitate în Israel (înseamnă că am subapreciat-o – nostra culpa!); cred că şi-a hotărât întoarcerea după crunte şi crude sentimente de remuşcare şi fără vreun interes anume; cred cu toată convingerea că însăşi imaginile spectaculoasei plecări de la aeroport transmise de canalele tv nu ascund vreo nouă încercare de prostire a oamenilor… Poate vom afla mai târziu, sau cu ajutorul Star Trek, generaţia a treia, dar mai sigur niciodată. Nici primele veşti aduse de tv-uri nu m-au infirmat: “Eu ?!, ar fi spus, marea vedetă, dar nici nu ştiu cum arată usturoiul, domnilor! Poate mirosul vine de la domnul Vântu, că ne mai vedeam pe la birou, dar de mâncat… Mai ales că am şi probleme cu splina…El da, sigur!”

Apoi, nu v-am spus eu ? Nu multă vreme va trece şi va fi cercetată în stare de libertate, fiindcă suferă de claustrofobie, are probleme cu inima – a avut cel puţin un preinfarct pe timpul şederii în Israel, n-are voie să se emoţioneze, iar de enervat ce să mai vorbim! Va fi necesară şi o intervenţie chirurgicală, poate chiar la cap şi-atunci, adio memorie! Bani ? De unde să aibă ea bani ? Ei sunt la Sorinel, Oviduţ… O, da, desigur, ne asigură toate canalele

Tv, IMV va face dezvăluiri senzaţionale dacă, între timp, (zic eu) nu va intra în comă, sau nu va muri spre liniştea celor cărora, cred, le cam ţâţâie fundul, cum bine se spune în popor.

În rest, vorba prietenului meu Haralampy: “Cu Dumnezeu înainte şi cu Dracu’ după noi!”

INVITAŢIA DOMNULUI PRIM-MINISTRU

Năbădăiosul articol 200 din Codul Penal fiind mazilit după un “lung prilej de vorbe şi de ipoteze”, astfel tot românul având posibilitatea prosperării hormonale, îmi daţi voie să-l iubesc pe Domnul Prim-ministru Adrian Năstase ? Vă spun: este un dulce şi are un umor care mă halucinează.

După ce anul trecut, cu ocazia vizitei avocatului-fantomă Sheftel (sau Şeptel ?) al Ioanei Maria Vlas, ne-a liniştit spunându-ne răspicat că “noi nu suntem un popor de papagali”, tot românul a chiuit euforic şi victorios, eliberat de acest sindrom psihic ucigaş; adică nu chiar tot, fiindcă au mai rămas unii care vorbesc singuri pe stradă sau pe câmp (după cum se vede din unele reportaje), dar procentul e nesemnificativ... Deocamdată. Mai hălăduiesc pe la televiziuni vreo câţiva papagali scăpaţi de prin coliviile guvernului, dar aceştia sunt dresaţi în aşa fel încât nimeni nu mai ştie unde li se sfârşeşte guşa şi cam de unde le începe căpuşa. În concluzie, am oftat cu veselie parafrazându-l pe Ben-Ardun: “Eu, pentru Prim-ministrul meu/Mă prind de piept cu Dumnezeu”... Şi chiar aş fi făcut-o dacă Andreea Esca, Alessandra Stoicescu şi Radu Coşarcă nu m-ar fi derutat anunţând că tocmai căzuse un elicopter IAR, fapt care l-a făcut pe prietenul meu Haralampy să exclame: “Bine că mai pică şi de-astea, că MIG-uri mai am vo două în ogradă...! Pardon ?

Deci, revin: cred în corectitudinea vorbelor şi faptelor Domnului Prim-ministru, în sinceritatea declaraţiilor făcute cu şarm şi cu un zâmbet discret ironic (răutăcioşii, minţind, i-au zis sfidător) care dă bine, mai ales pe micul ecran. În acest context, ori de câte ori îl văd, parcă prind aripi... Aripi am zis ? Pfui, ce asociaţie* de idei mi s-a zămislit în cap! Apropo: ce au, Doamne, nevolnicii, de le-a căşunat pe zootehnia Domnului Prim-ministru ? Ce le-a venit să-i numere găinile din bătătură ? Nu pentru că-l iubesc, dar gestul mi se pare o insultă şi, democratic vorbind, revoltător, aşa cum absolut normală mi se pare reacţia Domniei sale când a întrebat la televizor spre recenzenţii înariptelor: “De ce să-mi numere găinile din curte ? De ce să nu-mi numere ouăle ?”. Invitaţie legitimă şi responsabilă spusă în faţa naţiunii, aşa, ca să se ştie că Domnia-sa nu-şi ascunde produsele în cauză prin cine ştie ce cuibare... În acest context, Parlamentul va trebui să constituie o comisie pentru ca numărătoarea să fie corectă şi legitimă, iar Parchetul să se sesizeze din oficiu delegându-l în acest scop pe “arestatorul” lui Andrei Gheorghe, care ştie să se

descurce cu “chemaţii pentru arest” pe spaţii mici: 20 de metri pătraţi. Excelent!

Chestiunea fiind, normal, una de interes naţional, a intervenit şi Domnul Preşedinte Iliescu spunând celor cu minte alunecoasă că Domnul Adrian Năstase a făcut doar un spirit de glumă. În calitate de Telefil convins, subscriu,

mai ales că umorul cam lipseşte, cu precădere la emisiunile de umor televizate...*Termenul “asociere” nu mai este folosit decât de lingvişti, fiind considerat depăşit de libertate şi democraţie.

ÎNTRE ultraMARIN ŞI NEGRU (I)(sau între Scylla şi Caribda)

Îmi povesteşte prietenul meu Haralampy:-Mă, o vreme am crezut cu sinceritate şi cu aroganţă de bou, scuză-mă,

că am simţul divertismentului şi că cenuşiul este roz (ca în Sonata Medicamente compensate în do major pentru ţambal, batistă şi solz de peşte; la pian şi două tromboane Doamna Daniela Bartoş acompaniată la nai, cobză şi tiriplic*1) de Domnii Adrian Năstase şi Mihai Tănăsescu, dar acum e clar că mi-am pierdut şi simţul culorilor...). Domnule, am crezut, deci, că emisiunile Tv happyendiste au un rol de relaxare, deconectare şi voioşie familială. Cum am putut avea o asemenea infatuare nu ştiu. Acum, cu deplină responsabilitate patriotică şi cu facultăţile atestate de medicul meu de familie expert în evidenţe contabile, pot să spun că mi-e ruşine de propria mea neruşinare şi îmi vine greu să recunosc, dar sufăr de un conservatorism văr primar cu prostia şi de un simţ al divertismentului al cărui izvor se pierde undeva între Renaştere şi Evul mediu întâmplător. Asta ce mai e ? Că m-am zăpăcit de tot. A, da: Romulus Guga, scuză-mă! Aşadar, sunt un intrus în această lume a veseliei debordante de la sfârşitul săptămânii. Simt vetust şi văd... Nu! Nu parafrazez nimic! Sunt depăşit de istorie. De acest secol care va fi “Surprize, surprize”, “Marea provocare” sau nu va fi deloc. Cine-a zis asta ? Marlaux ? Andreea Marin ? Bush jr.I ? Mao Tze Dun ? Dan Negru ? Doamne, ce lapsus! În orişice caz, secolul XXI este un teritoriu în perimetrul căruia trăiesc oameni absolut normali, îndrăgostiţi de micul ecran de parcă ar fi citit la (tele)comandă “Prima iubire” de Turgheniev şi au dat în a doua tinereţe. Ce caut eu printre ei ? Ce pot avea eu cu cei doi prezentatori şi cu “Vacanţa mare” zece, care-i şi întrece ? Oameni plini de şarm, de voie bună şi de-o inventivitate onomatopeico-lingvistică care-l deranjează-n mormânt pe Alexandru Graur. Am zis cacofonie ? Las’ că nu se observă! Şi nu-i adevărat că râsetele Andreei Marin par surori cu ale mătuşii din Caracal după ce a căzut din car de-i zâsă unchi-mi-o: “Fă, proasto, dăduşi cu capu’ de piatră, nu văzuşi gardu’ ?” Ea l-a aprobat din cap râzând şi aşa a rămas, da’ care-i baiu’ ? Vorba ardeleanului. Fratele meu, îţi spun: râsetele Andreei sunt altceva, mă, un fel de bijuterii muzicale, în primă audiţie, prelucrări corale după Marşul spre eşafod (v.H.Berlioz, Simfonia fantastică), Dansul săbiilor de Haciaturian, totul glazurat cu Dansul focului de

De Falla. O minunăţie! Nu e nici un rictus, nici un falset, fratre! Poate apa din capul tău sună a mâţăieli*2)... Eu n-am băgat de seamă, că tocmai hoinăream cu Steve şi Terry prin Animal-Planet-ul australian...

*1)Tiriplic, s.n. instrument de suflat în drâmbă sub formă de polonic.(etim.nec.).*2)Mâţăială, s.f. răzgâiere, (din patagoneza veche cu unduiri onomatopeice, vizibilă sâmbătă seara între 19.30 şi 23.00, pe Tv România 1).ÎNTRE ultraMARIN ŞI NEGRU (II)(sau între Scylla şi Caribda)

Şi îmi mai zice prietenul Haralampy:-Da’, fratele meu, ce e Andreea Marin pe lângă Dan Negru ? O biată

victimă a propriilor “surprize” din vremea când emisiunea începea cu un măturat gospodăresc şi simbolic, dar ineficient şi neînţeles la timp; un moment practic şi destul de emoţionant, dacă ne gândim că tot mai puţină lume “ştie cu mătura”, ca să-l parafrazez pe Costi Mocanu de la Pro Tv când spune că nu-ştiu-care fotbalist român “ştie cu mingea.” Probabil se referă la unul care foarte rar e pe teren. Sau niciodată...

Faţă de “surprize-le” Andreei Marin, în cazul lui Dan Negru lucrurile stau cu totul altfel; intrarea acestuia în scenă rivalizează cu a toreadorului în arenă: falnic, plin de energie, cu privire de prezumtiv criminal (câteodată prins... în flagrant de coarnele unui taur sau, autohtonic vorbind, ale unui concurent – v.Al.Arşinel – ce om şi acesta! Ce concurent la “Marea provocare! Bravo lui de director coborâtor la nivel!...).

Cine s-ar fi gândit în urmă cu vreo câteva sezoane că acest tânăr – vorbim de D.N., să nu încurcăm iţele cu spata – (bănăţean, parcă) va rupe gura târgului prezentând o emisiune ce avea să zdrobească concurenţa cu o audienţă depăşită doar de Vacanţa Mare ? “Marea sa provocare” este un show pe lângă care cel al lui Marius Tucă aduce tot mai mult cu un cântec de lebădă sugrumată de-ai noştri în capitala valsului tocmai când Ceaikovski sporovăia intim cu Edvard Grieg la un alt show. Şi n-a observat, că altfel ar fi retras urgent de pe piaţă baletul Lacul lebedelor, fiindcă de la un rus te puteai aştepta, nu ? Acum nu, că ne-am împăcat, deşi Putin mai întreabă din când în când: kto eta tezaur ? Spun cu întrega mea responsabilitate mentală că nu mă aşteptam la acest tinerel (?) suplu şi plin de energie să fie, totuşi, în stare de o asemenea performanţă. Băiatul ăsta, după ce că este imprevizibil din punct de vedere al posibilităţilor porno-vocalice şi al gesturilor obsceno-, adică obscene şi-atât, este şi posesorul unor răgete pentru care toată jungla africano-amazoniană în frunte cu leii i-ar zice “săru-mâna” pre limba fruncii banatului. Dacă l-ar mai prinde pe-acolo, zonă de unde a preluat, se pare, răgetele. Nu ştiu dacă tizul său, Dan Voiculescu se uită la emisiune, sau e vorba de-o conspiraţie sub formă de mucles. Nu mă interesează. Aş vrea, doar aşa, din solidaritate patriotic-

umană, ca Dan Negru să nu aibă probleme copiraitice, fiindcă emisiunea prezentată de el are o seamă de puncte comune cu una de-acum câţiva ani transmisă de TV5 şi prezentată de-un tip elegant în voce şi în mişcări, moderat în expresii şi, mi se părea mie, enervant de isteţ. Era o emisiune în care, ca şi în cazul “Marii provocări”, concurenţii erau supuşi unor adevărate suplicii, iar probele teoretice şi practice, drept că din belşug compensate la sfârşit, erau foarte dure.

Ehe, dar ce lovitură ar fi dat “tevesencul” dacă l-ar fi avut pe Dan Negru al nostru, şi al Antenei 1!

În concluzie ? Sper să n-am soarta personajului buridanian aflându-mă la distanţe egale între “Surprize, susprize” şi “Marea provocare”.

Zice prietenul meu Haralampy... EXPRESII DESE: Kto eta “tezaur” ? Arhaism sovieto-rusesc postbelic însemnând aproximativ: Ce e acesta, tezaur ?

JURNAL DE COBAI CINE-TELEFIL

2 februarie 2003. Începe o lună splendidă de iarnă. E o seară liniştită; motoarele televiziunilor duduie dând cetăţenilor patriei produse abundente şi variate; prezentatorii de jurnale se introspectează nu cumva să fi rămas pe dinafară vreo crimă, vreun incendiu, vreo prostituată, vreun peşte, vreun corupt, vreun… Groaznic trebuie că le e!; meteorologii se impacientează că temperaturile de minus 10, minus 12 grade sunt prea scăzute pentru această perioadă. Parcă se aud râsete de curci…; moderatorii fac vocalize sorbind ouă fără data fabricaţiei pe ele; etc. Aceasta în timp ce eu stau iresponsabil şi inconştient în fotoliu (nu am, dar e umilitor să spun: m-am instalat confortabil pe taburet la televizor) şi aştept filmul. Mă rog, un film. Perntru că sunt un cinefil înverşunat. Şi văd la TVR: Crimă în Cetatea filmului. Foarte bine: să mai moară şi la ei, că la noi… Şi-apoi, colcăie Hollywoodul de celebrităţi.

7 februarie. Rămân acelaşi împătimit iubitor de film… Pe Antena 1: Întâlnire cu moartea. Veche, ne-au obişnuit televiziunile; Pe Pro Tv: Creaturi ucigaşe; Prima Tv e ceva mai discretă şi îmi prezintă Tărâmul umbrelor. Mă duc şi mă culc la un vecin care are câine-lup şi armă de vânătoare.

8 februarie. Pro Tv: Crimă perfectă. I-auzi! 9.02. Prima Tv: Cum s-a înecat Mona. Sunt curios şi speriat, fiindcă

prietena mea… Mona, tocmai e plecată într-o delegaţie.11 febr. La TVR: Salvaţi copilul. Ăsta nu! Să se înece… Că am salvat

anul trecut unu şi după-aceea mi-a spart geamurile fiindcă nu l-am lăsat să se sinucidă. Pro Tv: Trenul terorii. Voi merge pe jos la socrii. Desculţ ca Zaharia Stancu sau cu opinci ca Badea Cârţan. Gata cu lăfăitul prin comodele vagoane ale SNCFR-ului! Per pedes…apostoliceşte.

12 februarie. La TVR: Scufundarea vaporului Rainbolw. Nu, nu e regizat nici de Traian Băsescu nici de Aurel Novac, deci nu mă interesează. La TVR2: Un tărâm al fărădelegii. Sper că nu e producţie autohtonă… Antena 1: Lovitură mortală. La timp, fiindcă am pe cineva care mă tot şicanează…

13.02. La TVR2: Crime în serie. Brrr! Din nou Antena 1: Forţa invizibilă. Nu prea cred în chestii de astea, dar mă uit abia după ce blochez ferestrele şi uşa cu şifonierul şi nişte scaune; la timp, fiindcă la Prima Tv rulează Profesioniştii crimei. Pe soacră-mea o rog să croşeteze în hol, fiindcă ştiu că de ea se trece greu. Poate scap.

15 februarie. Antena 1: Sărutul lui Iuda. Aha, l-au prins şi pe ăsta! 16 febr. La TVR: Un poliţist cumsecade. Înseamnă că-i de-al nost;

TVR2: Adolescenta furată. Păi, asta e fata unei cunoştinţe care s-a întors acasă cu doi gemeni… Rambo pe Antena 1. Ce muşchi, ce încăierări, ce bătălii. Abia într-un târziu observ că şi fiu-mi-o a văzut filmul. Isteţ băiat! Mâine va pune în practică nişte lecţii din seara aceasta, că prinde totul, de mă şi mir… La Pro Tv: Un nebun în Africa. Ia să văd: ăsta precis a fost întreprinzător român, ori investitor străin.

18 februarie. La TVR: Coşmar în plină zi. Ei, da, ziua mai merge…20 febr. Antena 1: Armă biologică. Ce Dumnezeu ? Am în casa mea

vedenii olfactive, sau cum se zice ? Ia să văd la ştiri: a, nici vorbă: Saddam îi propune o şuetă în doi lui G.Bush.

22 februarie. Mi se întâmplă ceva ciudat: încep să mă precipit fără un motiv anume: Antena 1: Pe muchie de cuţit şi Lista suspecţilor. Însfârşit, lista marilor noştri co… Pardon! 23.02. Dansând cu pericolul. Da, asta seamănă cu Hora Staccato; Pro Tv: Evadatul; 24.02. TVR2: Extraconjugal. Cunosc din familie; Prima Tv: Sortit morţii. Ştiam. 25.02. Pro Tv: Oraşul păcatului. 27.02.TVR2: Misterul casei bântuite; Antena 1: Sport sângeros. Pro Tv: Pericol extrem. Aşez pe dormeză două pături făcute sul, o pernă, le-acopăr cu un pled ca să arate a trup de om şi mă culc sub masa din bucătărie.

…Şi astfel, într-un mod util, plăcut şi instructiv, am petrecut o lună de concediu în sânul familiei. De mâine, viguros, relaxat şi optimist voi începe un an nou de muncă mulţumind lui Dumnezeu că a autorizat funcţionarea televiziunii pe Terra.

Anna Karenina ? Un surâs în plină vară ? Zorba ? Dama cu camelii ? Contele de Monte Cristo ? Angelica, marchiza îngerilor ? Bătălie pentru Roma ? Andrei Rubliov ? La strada ? Isus din Nazaret ? Romeo şi julieta ? A trăi pentru a trăi ? Vaxuri de duzină! Infantilităţi vetuste, depăşite, plictisitoare…

MINCIUNA LUI DOROFTEI ŞI ARBITRAJUL AMERICĂNESC

Mă număr printre românii pricepuţi la toate, respectiv cărora le sclipeşte mintea mai ales acolo unde şi când nu trebuie, cum ar fi sportul în general şi

fotbalul în special. (Plus realizări de emisiuni Tv unde, într-adevăr, sunt as). De exemplu, dacă ştie cineva un suporter al echipei naţionale de fotbal care nu se pricepe să alcătuiască un “unsprezece” mai bine decât Iordănescu, avem de-a face cu un fenomen şi trebuie tratat ca atare, adică băgat într-o rezervaţie sau stropit cu cloroform şi păstrat în alcool medicinal, fiindcă astea sunt exemplare pe cale de dispariţie. Nu intru în alte amănunte. Mie, însă, îmi place boxul. De-aceea, cu o incredibilă nepăsare, am sacrificat deconectantele emisiuni Tv de sâmbătă seara în favoarea somnului, pentru ca duminică dimineaţa să pot număra cei 2000 (două mii) de pumni pe care îi promisese Leonard al nostru lui Spadaflora. Şi unde ? Tocmai În bârlogul acestuia, în Pittsburgul american, în prezenţa a doi arbitri americani şi un panamez. Mă scuzaţi, da’ Panamaua asta nu e, cumva tot prin America, că parcă-mi aminteşte de-un Canal ? Mă rog...

Şi încep să număr; se termină repriza a 12-a şi abia ajunsesem la vreo 1000 de pumni expediaţi spre american. Îmi zic: mă, oi fi greşit – duminică dimineaţa, emoţie etc., dar îmi zice Narcis Şelaru, trimisul nostru tv: au fost 950 de pumni, dintre care vreo 360 şi-au atins ţinta numită în limbaj pugilistic plex, arcadă, ş.a. Bun. Şi Spadaflora ? El câţi... ? Am întrebat spre micul ecran cu teamă, că tocmai reintrasem în normalitatea românească începând deja să vorbesc cu televizorul. Vreo 250, aud. Deci... Deci !?! Deci !?! Imi dau lacrimile în timp ce îmi zic: mă, familistul ăsta de Doroftei le-a făcut-o, fi-r-ar mama lor a drr..., scuzaţi, de americani, că la meciuri îmi mai pierd şi eu cumpătul. Emoţia creşte, îmi zvâcnesc tâmplele în timp ce mă uit la inconştientul de Dorin care, cu un calm distrugător, spune că el şi-a făcut datoria, adică s-a bătut pentru ţara lui, România şi familie... Auzi-l! Lumea stă să dea în apoplexie şi el... Adevărul e că nici arbitrii-judecători nu erau agitaţi şi, cu figurile lor de plăvani (am vrut să zic rumegători imperturbabili, dar nu rumegaseră deloc ceea ce se întâmplase în ring), au comunicat punctajul. Şi brusc mi-am amintit de superbia democraţiei americane, de America tuturor posibilităţilor, de Iugoslavia (din cauză de Miloşevici), de arăturile de toamnă executate de bombardamente în argilosul şi pustiitul Afganistan (din cauză de bin Laden), de dovezile civilizaţiei milenare transformate în cioburi la Bagdad (din cauză de Saddam) ş.a.m.d. Am strigat de trei ori “ura” şi l-am întrebat retoric pe Doroftei: unde-s, domnule, cei două mii de pumni promişi lui Spadaflora ? Ai crezut că arbitrii americani sunt fraieri ? Nu te-ai ţinut de promisiune, adio titlu!

Şi, fiindcă era, totuşi, duminică dimineaţa, am oprit televizorul şi am încercat să mai dorm, însă, ciudat, n-am reuşit până ce nu am ieşit pe balcon şi am recitat Câinele şi căţelul de Grigore Alexandrescu acompaniat de lătrăturile târlei câinilor din zonă.

Faină fabulă! N-o fi plagiat-o cumva din limba... americană ?

MINUNĂŢII TELEVIZORISTICE

1.Nu am autorizaţie de traducător şi de-aceea convertesc cum pot câte-o spusă de pe la televiziune. Aşa s-a întâmplat şi zilele trecute, când Domnul ministru de finanţe, semiblajinul Mihai Tănăsescu, anunţa cu adâncă durere cum că nu putem intra în UE dacă preţul unui litru de benzină nu ajunge măcar la un EURO. Bravo, am exclamat, iacă-tă, încă un pas mic pentru Guvern dar uriaş pentru contribuabil!(Scuze, Domnule Neil Armstrong, pentru plagiere şi adaptare...). Dar, neavând de lucru, mă împinge delavrancianul Neghiniţă spre convertiri şoptindu-mi de mi-a zbârnâit membrana timpanului: Mă, Telefilule, dumeatale nu simţi că aici e o chestie hamletiană ? În consecinţă şi fiindcă imaginaţia mea are sclipiri patologico-morbide, l-am şi văzut pe Domnul Ministru ţinând în mână un craniu de contribuabil şi întrebându-l: “Bade, ce zici ? To be, or not to be ? Şi cum craniul a tăcut rânjindu-şi dantura până la balamalele maxilarelor, tot bietul dom’ ministru a răspuns româno-olteneşte: fie ce-o fi – cel puţin aşa am tradus eu, iar preţul benzinei a crescut, iar Guvernul “a văzut că lucrul acesta era bun.”(citat din memorie după Genesa, 1; 10, 12, 17, 21). Din nefericire, din cauza blestematei confidenţialităţi, Domnul ministru nu ne-a putut spune şi venitul mediu lunar al contribuabilului român...

2.În dimineaţa de 14 iulie, ziua naţională a Franţei, la Tv România 1, Leonard Miron şi zvăpăiata sa coleguţă de emisiune, Alina Sorescu, l-au avut ca invitat pe ambasadorul Franţei la Bucureşti. Normal şi frumos, dar cel mai mult m-au emoţionat cuvintele de rămas bun spuse de Leo oaspetelui: “Vă mai aşteptăm pe la noi dacă vă mai treziţi”. Desigur, noi trebuie să trăim cu speranţa că ambasadorul îşi va reveni din uluială, deşi înţelege perfect şi vorbeşte bine româneşte... Aştept provincia...

Şi, provincia:3.Corespondenta din Cluj, parcă tot a României 1, aflată în vervă, zice

într-o seară la Jurnal: “Domnul Gheorghe Funar, primarul judeţului Cluj, se află din nou în conflict cu prefectul...

Ce-am tradus eu ? Că: dacă acum năbădăiosul Gheorghe Funar este în prezent primar al judeţului Cluj, după alegerile viitoare va fi primarul Transilvaniei şi-apoi al... Ei, Doamne, am glumit! În această ordine de idei, într-o corespondenţă de după alegeri, e posibil să aflăm că pastorul Laszlo Tökeş a trecut la ortodoxism, s-a înscris în PRM şi se roagă cerului ca maghiarii din Odorheiu Secuiesc, Târgu Secuiesc şi Cristuru Secuiesc să-şi vopsească gardurile în roşu, galben şi albastru... Iar din punct de vedere faunistic, în Transilvania vor creşte doar macul, gălbenelele & păpădia şi albăstrelele...

MUSTAŢA LUI RADU COŞARCĂ

În fiecare seară la ora 19, după ce îl rog pe prietenul meu, psihologul Haralampy, să mă chestioneze asupra stării mele psiho-mentale şi dacă nu am vreo alunecare de teren cenuşiu sub scăfârlie, adăst în faţa televizorului ştirile.

Iar ele vin. La TVR 1 e ora 19.01 cu Dana Războiu, la Antena 1 ora e 18.58, cu Radu Coşarcă şi Alessandra Stoicescu, în timp ce la Pro Tv e Andreea Esca.

Îmi spun repede că, pentru a evita o concurenţă neloială, fiecare canal de televiziune şi-a plasat Cronos-ul pe alt fus orar – originaritatea democratică a Capitalei îngăduind acest lucru, iar ora oficială a României se poate afla la al şaselea semnal radiofonic, ceea ce e cu totul altceva. Evident, încep cu Antena 1 al cărei “Observator” a fost cotat ca fiind cel mai bun jurnal de ştiri (şi premiat în acest sens). Deja am prins şi o şmecherie: ştiu cam la ce noutăţi să mă aştept după poziţia mustăţii lui Radu Coşarcă: dacă e cât de cât orizontală, ştirile sunt aşa şi aşa, dar dacă e uşor diagonalizată, începe dezastrul şi ştiu că trebuie să mă aşez pe taburet, fiindcă urmează... Dar ce nu urmează ? Dana Războiu, cu figura ei faină şi impasibilă, îmi spune că Guvernul a mai dat o palmă la un... Nu, nu e bine. Reiau: Guvernul a mai dat o palmă corupţilor cu Legea anticorupţie propusă Parlamentului. La fix, fiindcă a venit nenea americanii Michael Guest şi Obis Moore cu jordiile şi... Doamne-fereşte!, că ăştia nu prea sunt duşi biserică, ci mai mult prin Golf, dar mai ştii ? Trec apoi pe la toate jurnalele de ştiri ca să înregistrez corect aceleaşi imagini văzute de câteva ori... Un tânăr a fost ciopârţit (mi se arată detalii); de Sfintele Paşti, un bărbat s-a înecat cu un os; accident rutier groaznic: trei morţi şi şoferul; locatarii canalelor: piele şi os, netunşi, zdrenţăroşi...; sifilisul şi TBC-ul, patrimonii naţionale...; un cetăţean s-a aruncat de la, mă rog, sinucidere; despre starea precară a românilor ne va vorbi azi cunoscutul sociolog, îmi zice Andreea Esca... N-am auzit de el. N-are imprtanţă; un şomer şi-a dat foc; altul ameninţă că se aruncă de pe turla bisericii dacă nu i se repartizează locuinţă; la o televiziune Saddam Hussein a împlinit în ziua de 28 aprilie 68 de ani, iar la alta 66 (v-am spus: depinde de fusul orar); o tânără violată animalic şi blasfemiator în urmă cu 9 luni a născut 2 gemeni de toată frumuseţea pe care i-a abandonat într-un container; un incendiu la marginea Bucureştiului: o fetiţă carbonizată, iar un bărbat cu arsuri cumplite e în comă; un tânăr şi-a tăiat tatăl în bucăţi; a fost găsit cadavrul unei femei ucisă în urmă cu o vreme – detalii oribile a trupului intrat în putrefacţie; alt accident rutier: fiare contorsionate, echipe de descarcerare, bucăţi de haine şi trupuri; mustaţa lui Radu Coşarcă tinzând spre orizontalizare şi vocea semimarţială; razie: prostituate prinse în flagrant, amendate şi lăsate în plata... Domnului ? Nu, adică nu ştiu; peşti cu priviri angelice; urmăriţi; urmăriţi general; explozie la o mină din Valea Jiului: un mort şi trei răniţi; s-a împuşcat un militar; cineva a dat un tun de miliarde, a ridicat din bănci alte miliarde. Cu acte în regulă... Nefiind probe clare la dosar, este cercetat în stare de libertate... Vocea Alessandrei Stoicescu, de mamă grijulie: Adelin, ai grijă de tine, noi te iubim şi te aşteptăm. E un simplu reflex, fiindcă Adelin Petrişor s-a întors din Irak... Un individ zdrenţăros mort într-un gang, cu sfertul de vodcă în mână – ce înseamnă un ataşament sincer!

Gata: simt că mă ia cu frisonade! Noroc providenţial şi liniştitor că apare “pe sticlă” Domnul Prim-ministru Adrian Năstase şi spune hotărât citându-l,

din greşeală, pe Corneliu Vadim Tudor: “Arătaţi-mi un corupt, că-l ducem pe stadion şi...”

Exact: şi ? Şi dacă ăla suferă de claustrostadionomie ? Că zice prietenul meu, Haralampy: mă totdeauna trebă luate în calcul toate ipotenuzele...

Da’ noi ce facem aici ?...Dar mâine seară, din nou ştirile cu oribilităţile româneşti. Însă, mă întreb, aşa, mai temător: oare în ţara asta nu se mai petrece

nimic bun ? Pentru că, într-o singură zi, am numărat 78 de ştiri de senzaţie, toate negative.

OMAGIU PARTIDULUI ŞI CONDUCĂTORILOR...

Când a scris Cornel Nistorescu o “Cântarea Americii” de i-a făcut pe americani să lăcrimeze, s-a revoltat cineva că titlul aducea a vestitul festival din vremea socialism-ceauşismului ? Nu, nu-mi amintesc, iar autorul s-a bucurat de o seamă de onoruri... Dar, dacă eu zic acum că în ziua deschiderii anului şcolar 2003/2004, plaiul mioritico-pauperic duhnea a festivism şi a propagandă electorală de mi-a străpuns, (para)normal, nu ? până şi ecranul MegaVision-ului meu, vă supăraţi ? Ar fi culmea, după ce că însuşi Domnul Preşedinte Ion Iliescu a spus că fiecare început de an şcolar este un prilej de bucurie şi de speranţă! Este! Cu un mic amendament: din reportajele Tv rezulta că, la strigarea cataloagelor, ar fi lipsit cam o sută de mii de pitici de clasa întâi, fapt care nu trebuie să ne alerteze, fiindcă o parte se vor prezenta la anul, iar cealaltă parte se va adăuga la cei vreo 200.000 de analfabeţi pe care am reuşit să-i acumulăm în cei 13 ani de reforme în învăţământul românesc. În ceea ce priveşte minicrosul preolimpic executat de Premierul Adrian Năstase pentru a îmbucura pe cât mai mulţi “viitori de aur” ai patriei, a fost un semn plăcut de tradiţională şi optimistă “Daciadă”... Însă, acestea nu sunt decât o mică uvertură, fiindcă starul zilei a fost, după părerea mea, domnul ministru Alexandru Athanasiu. Viteaz bărbat! Eu, dacă eram în locul său, în ziua de 15 septembrie i-aş fi învitat pe Ioan Mircea Paşcu şi Ioan Rus la o masă de taină pe vârful Moldoveanu (2543 m), însoţiţi de o companie de vânători de munte, vreo câteva blindate şi, pentru orice eventualitate, o escadrilă de MIG-uri funcţionând pe bază de Stalinskaia în loc de kerosen, – că ele au o frică de înălţimeeee... Sau, poate nu, fiindcă la experienţa de ministeriat a domniei sale, ştia ce spune atunci când se încontra cu domnul ministru Mircea Beuran, care susţinea că o mulţime de instituţii şcolare nu sunt pregătite din punct de vedere igienico-sanitar pentru a-şi deschide porţile... De fapt, unele nu prea aveau nici ferestre, nici uşi, nici acoperişuri, nici tencuială, nici sobe, nici dascăli calificaţi, nici titularizaţi, nici bănci cât de cât, nici... Culmea indiscreţiei,

reporterii Tv-urilor le arătau toate astea fără nici un pic de respect şi jenă faţă de. La urma urmelor. Că zice prietenul Haralampy între două teleştiri:

-Foarte bine, mă, că li s-a interzis jurnaliştilor să atingă tablourile de pe pereţii Parlamentului, să circule însoţiţi şi numai prin locuri marcate în acest scop, că bezmeticii ăştia arată lumii tot felul de chestii inclusiv birouri pustii ale căror stăpâni (grupuri, comisii etc.) îşi desfăşoară activitatea numai după ce iau pastile pentru invizibilitate după o reţetă fără copyright de la unul Wells, de ne-au făcut de tot... Să-i zic pe nume ?

Vedeţi ? Ăsta e cusurul prietenului Haralampy: exagerează.

OSKAR PENTRU UN PISIC

Scriu aceste rânduri având ochii încărcaţi de lacrimi, iar mintea şi sufletul clocotind de fericire. Am trăit să văd materializată dragostea românilor pentru animale într-un reportaj căruia regaliatea suedeză îi va decerna la Oslo premiul Nobel, iar americanii îl vor trece pe listă cu 7-8 Oskar-uri.

Generic: Observator Antena 1. Data: seara zilei de 17 iulie 2003. Prim plan Alessandra Stoicescu, frumoasă, încordată la maximum şi gata să iasă prin micul ecran. Decor: stradă din Micul Paris, lume pestriţă adunată ca la Maglavit; emoţie, suspans, pompieri, poliţişti, jandarmi, reporter, cameraman, parcă şi-o oficialitate că nu se vedea bine din cauza lacrimilor cameramanului, un copac şi un pisic în vârful acestuia. Stare de tensiune, emoţie, suspans şi miorlăitul pisicului. Reporteriţa, gâtuită de emoţie, vorbeşte în hieroglife, întrebându-l pe un şef de la pompieri la ce strategie se gândeşte pentru salvarea pisicului din copac. “Mă gândesc la scară, zice omul, dar n-o putem folosi din cauza crengilor...” Cameramanul focalizează pe “feţele privitorilor” (citat de la Florin Piersic): toată lumea e disperată. Cineva strigă: “Armata, domnilor, să vină cu un elicopter!” Jandarmii se simt umiliţi, pompierii la fel. “Chemaţi trupele antitero, zice altcineva, că ăia se pricep la căţarat”. Pisicul miaună jalnic. Parcă ar spune: nu dialoghez decât cu un reprezentant al Guvernului. Trec minutele, situaţia devine explozivă, lumea începe să privească chiorâş la pompieri, jandarmi, poliţişti şi etc. Alessandra Stoicescu, aproape plângând, o întreabă pe reporteriţă dacă mai sunt şanse de salvare a pisicului. Mai sunt, dar, deocamdată, se pun la punct câteva detalii ale unui plan complex de salvare pentru a se evita catastrofa căderii felinului (masculinul de la felină). Prim plan cu forţele de ordine privindu-se întrebătoare, chiar discutând şi gesticulând ceva spre copac, dovadă că le frământă problema. Şi, însfârşit, în sfârşit!... S-a găsit soluţia: un viteaz ostaş român e gata să-şi dea viaţa pentru onoare, patrie şi pisic. Se urcă în copac vitejeşte (repet) urmărit de cameraman, şi toată suflarea (tăiată) a celor prezenţi. Prinde pisicul, coboară şi, cu el pe-un umăr raportează cu mândrie şi patriotism că misiunea a fost îndeplinită. Bineînţeles, este întrebat de reporteriţă ce sentimente l-au încercat când a pus mâna pe pisic.

La televizorul meu cu sonor cam răguşit, s-a auzit vocea soldatului parcă spunând: i-aş fi sucit gâtul, domnişoară. Dar eu nu cred.

În orice caz a fost ştirea cea mai de senzaţie, care o ţinut populaţia ţării cu respiraţia tăiată câteva minute fiind singura ştire fără morţi, violenţă, prostituate, droguri, corupţi, violuri şi Radu Coşarcă.

În rest, aşteptăm cu încredere şi emoţie hotărârea Academiei Regale suedeze şi cea a Comisiei pentru decernarea premiilor Oskar. La Cannes şi Veneţia erau blocate telefoanele pentru moment...

Da’ ce ştire de senzaţie! Extraordinar de formidabil!

REGI, REGINE ŞI CĂLDURĂ...

Cu mintea bălmăjind spre un spaţiu spiritual cât de cât demn, stăteam cu prietenul meu, psihologul Haralampy, în faţa televizorului şi, printre şuvoaiele de transpiraţie, încercam să legăm o discuţie. Bineînţeles că ne bălăceam într-o logică absolut compromiţătoare pentru sănătoasa noastră origine daco-romană şi tradiţionala isteţime a poporului român. Era seară, escadrilele de ţânţari atacau în picaj, câinii târlei din spatele blocului erau repartizaţi pe alei, scări şi balcoane şi, normal, nici unul nu era mulţumit, astfel că se încinsese o dispută sub formă de lătrături de parcă ar fi început o nouă împroprietărire post-decembristă. Dinspre micul ecran se revărsau spre noi ritmurile unei muzici hodorogite care completau peisajul acustic în mod în ideal. Şi, deodată, un Jolly-Joker cu nişte flenduri în loc de pantaloni, zice cu voce de Alla Pugaciova proiectându-şi spre eternitate celebrul Arlekino:

-Şi-acum, regina muzicii uşoare! Dacă aveţi întrebări, trimiteţi-le prin SMS...

Aghiuţă, care este un insomniac, mă împinsese să deschid televizorul! Îl văd pe prietenul Haralampy că sare în picioare, roşu ca un crevete de

pe Animal Planet şi urlă la mine:-Ai văzut, bade ? Nu ţi-am ceterat eu că suntem regat ? Nici acum nu

crezi ? Colcăie ţara de regi şi tu mă bolunzeşti de cap că suntem republică. Nu suntem! E plină patria de regi ca..., ca... Uite, că nu găsesc nici o comparaţie, că m-ai enervat, domnule! Alaltăseară l-ai văzut pe regele hip-ului ? Văzut! Aseară n-am văzut-o împreună pe regina hop-ului ? Săptămâna trecută nu i-am văzut pe regii rep-ului şi rap-ului ? Ce să mai zic de folclor unde densitatea monarhilor pe emisiune o face să se bâlbâie pe însăşi Marioara Murărescu care, orişicâtuşi... La fotbal, avem rege ? Avem! La gimnastică, avem regină ? Avem! Sau Burebista... Ce-a fost Burebista, bade ? Brigadier silvic ? Diriginte de şantier ? Ca să nu mai vorbesc de Decebal... Doar nu crezi că împăratul Traian s-ar fi luat la bătaie cu vreun partizan de prin Munţii Orăştiei. În acest caz, scuză-mă că ne-am cunoscut... Sau aşa o fi crezut şi el, da’ a dat de dracu’ ? Dat. Norocul lui că regele Decebal avea trădători pe lângă el, aşa cum cu sfinţenie s-a păstrat tradiţia la români... Să nu-mi zici că nici de regele

Cioabă n-ai auzit!... Şi uite-acum stau să mă întreb dacă nu cumva suntem chiar împărăţie... Că de unde s-or fi inspirat Petre Ispirescu, sau Ion Creangă în basmele lor ? Şi culmea e că avem chiar un împărat în viaţă: îl şti pe luminăţia sa, Iulian, nu ? E drept că supuşii i-au jmanglit nişte bunuri când au prins momentul, de era gata-gata să-l lase-n nudul gol – după cum bine ai văzut la televizor –, însă el tot împărat a rămas, aşa că regret, da’...

-Adică, vrei să spui că inclusiv Ion Iliescu şi Emil Constantinescu sunt tot... Am prins eu un gol în tirada prietenului.

-Nu, dragă. Ei sunt deocamdată delfini, care prind din zbor toate momelile aruncate de prinţesa UE sau regentul NATO. Nu i-ai văzut de-atâtea ori ? Nu ţi-am făcut eu fişa lor psiho-politică ? Că mă exasperezi, zău! Adevăratul rege, domnule, e altcineva, unul FMI, dacă ai auzit. Ăsta e şi compozitor, iar pe melodiile sale, ai noştri demnitari încing nişte repo-rapo-hipo-hopo combinate cu Căluş(-ul în gură) şi Tăcuta din Carpaţi de George Mutu de toată minunea lumii... Priveşte Telejurnalul, că tocmai ni-l prezintă dl ministru Mihai Tănăsescu... Ei, dar am glumit, dragul meu, că, pe căldurile astea, nici nu mai ştiu ce vorbesc.

Nici eu, drept care subscriu. Şi semnez,

SCHIMBAREA DOMNILOR – BUCURIA N.

Erată: titlul complet şi corect se va citi: schimbarea domnilor – bucuria noastră, fiindcă mi se terminase cerneala din pix tocma când Domnul Prim-ministru citea în faţa naţiunii dând voioasă din coadă, lista lungă a noilor membri ai cabinetui său, respectiv: Mircea Beuran şi Elena Dumitru. Dar şi fiindcă prietenul meu Haralampy s-a bucurat atât de mult de această restructurare, încât l-a apucat brusc şi brutal un plâns cu sughiţuri şi cu perspectivă de apoplexie... Noroc că am tele-comandat repede pe Etno Tv exact când Florin Condurăţeanu, la emisiunea “Taifasuri”, cu vocea sa de om atacat de fantome în Codrul Vlăsiei, o somá pe doctoriţa Olga Simionescu: “Apoi, măi, domle, mie să-mi spuneţi cum şi ce...” Acest “măi, domle” adresat unei femei i-a readus buna dispoziţie şi viaţa, în ultimă instanţă, prietenului meu, deşi – a zis el când şi-a revenit de-a binelea –, “a te adresa astfel unei femei, drept că frumoasă şi conferenţiar universitar doctor, cam sună a impoliteţe dacă nu cumva chiar şi a misoginism. Scuzaţi deranjul, domle Florin, dvs. ce ziceţi, ?

În ceea ce priveşte restructurarea, se cuvine să justificăm cât de cât numirea membrilor noului cabinet, pentru că nominalizările s-au făcut în urma unor analize îndelungate, profunde, corecte şi, evident, ţinându-se seama de meritele persoanelor în cauză. Astfel, noul ministru al sănătăţii, domnul Mircea Beuran, a reuşit, în numai 45 de minute!, s-o opereze de colecist pe Andreea Marin – act medical temerar având în vedere zvârlugoşenia pacientei. Drept urmare, şi pe bună dreptate, la momentul respectiv operaţia fiind considerată

una dintre marile realizări ale medicinei româneşti post-decembriste, autorul a fost promovat imediat în funcţia de medic personal al Domnului Preşedinte Ion Iliescu. Aviz visătorilor spre Cotroceni. Paranteză: următorul cotrocenist ar putea fi istoricul Adrian Cioroianu – dacă se mai atinge de Andreea!...

Dar cea mai bine venită şi liniştitoare numire fost aceea a doamnei Elena Dumitru în funcţia de ministru al muncii, solidarităţii sociale şi familiei. Astfel a fost pusă în drepturile sale singura persoană datorită căreia în România nu se va mai muri de foame: programul “Cornul şi laptele” iniţiat de către domnia sa fiind extins azi-mâine pentru întreaga populaţie. În acest scop se va pune la punct un număr corespunzător de vaci autohtone vopsite mov şi legalizate prin aplicarea ştampilei “Milka”; de la acestea se va putea mulge apoi atât lapte în stare naturală, cât şi sub formă de ciocolată (în funcţie de vârsta şi preferinţele muritorului)... În plus patrupeda va asigura şi cornul (de supt), având în vedere că producţia de grâu din acest an şi din nefericire, este compromisă.

Celorlalţi noi miniştri nu li se cunosc decât numele: Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea, Ioan Rus, Mihai Tănăsescu, Ioan Mircea Paşcu, Mircea Geoană, Hildegard Puwak, Rodica Stănoiu, Răzvan Teodorescu, Alexandru Athanasiu, Ilie Sârbu, Dan Nica. Plus 6 miniştri delegaţi, plus... În total 22 (cam fatidică cifra asta...).

Aşadar, ca urmare a marii restructurări, UE şi al său genial inventator de criterii, Gunter Verheugen, exultă...

A, era să uit ceva care nu interesează: firma “Foarfeca” S.R.L. e în faliment, deoarece, din cauza secetei, s-a redus alarmant frunza de tăiat la câini.

ŞTIRI SPORTIVE

1.Am vizionat meciul de tenis Ecuador – România, m-am bucurat pentru fiecare din ghemele (las’că ştiu eu ce zic*) câştigate de-ai noştri, l-am urât cu patimă ardelenească şi cu drăcuieli regăţeneşti pe Nicolas Lapenti în timp ce bătea exasperant mingiuca de pământ, pentru a-l enerva pe Victor Hănescu; cred că am lăcrimat admirativ în câteva rânduri privind cuplul de juniori Horia Tecău-Florin Mergea – Doamne, ce copii minunaţi! – care, într-o hărmălaie bulversantă, au câştigat superb şi epuizant partea lor din meci: dublul. Am suferit alături de Răzvan Sabău în întâlnirea care să hotărască rămânerea tenisului românesc între primele 16 echipe ale lumii. Ş.a.m.d. Poate că încă nu, dar – înspăimânteze-se unii – ce echipă românească de “Cupa Davis” punem noi la cale...

*1(bis).Trimisul TVR în calitate de comentator al meciului de tenis Ecuador – România, care, nu ştiu de ce, îmi aminteşte de versul eminescian “Daniel cel trist şi mic”, m-a făcut să-mi fie dor de Cristian Ţopescu. Pe nedrept, fiindcă: dacă de la celebrul comentator de odinioară nu ştiu noutăţi/inovaţii lingvistice, cu ocazia meciului în cauză, am aflat câteva. De exemplu, se spune uzanţa jucătorilor în loc de uzura, sau suprafeţe rapizi în loc

de rapide. E adevărat că, faţă de năstruşniciile lingvistico-gramaticale ale unor comentatori de fotbal, gafele celui în cauză sunt insignifiante, dar... 2.Mă relaxez excelent urmărind “Procesul etapei”, preluat cu “Mult zgomot” (shakespearian vorbind) de la Pro Tv, unde se întâmplă conversaţii în cavalcade în timpul cărora Ovidiu Ioaniţoaia pare un biet şi nefericit jucător de rezervă sau, cel mult, unul fluierat în ofsaid de Ion Crăciunescu; aceasta în vreme ce invitaţii discută eliberaţi de complexele şi poverile de limbii române şi de enervantele rigorile rigori ale gramaticii. Apoi, brusc, moderatorul Ov.I. intră în joc, urechează pe toată lumea, pune întrebări anapoda, insistă pentru a face din banal senzaţie şi invers, zâmbeşte cuceritor nerealizând, se pare, coborârea banalul spre penibil şi mai departe...

3.Meciurile de volei ale naţionalei feminine a României în campionatul european mi s-au părut un fel de clacă unde componentelor echipei noastre nu li s-a spus clar ce rost au ele acolo cu atâţia oameni de faţă.

5.Motivul neplecării lui Anghel Iordănescu de la echipa naţională de fotbal este destul de ciudat pentru mine oricât mi-a dat de înţeles că e vorba de patriotism şi chestiuni sentimentale. Nu cred că un general de armată, chiar şi avansat în grad la arma “sport”, n-ar fi în stare să priceapă diferenţa dintre 200 şi 1.000.000 de dolari. Apoi, brusca împăcare cu Richelieu-ul fotbalului românesc, Mircea Sandu, după destule momente cărora nu le spun pe nume, mi se pare cam dubioasă, fără să mai pun la socoteală declaraţiile destul de belicoase ale celor doi făcute nu într-un cimitir la miez de noapte, ci în faţa camerelor de filmat, înaintea meciului cu Danemarca...

6.Revenit la Pro Tv, dar pentru o emisiune-show sportivă, Florin Călinescu se dovedeşte acelaşi atoateştiutor cozeur (din punct de vedere cantitativ), plin de şarm ca şi la emisiunea “Chestiunea zilei”; doar în timpul câte unui respiro* călinescian (*v.Ion Ghiţulescu, alt mare şi regretat de mine crainic sportiv) au voie şi invitaţii să vorbească... Apoi, m-am bucurat că – virgulă, nu ? – cu desăvârşită timiditate şi vinovăţie feciorelnică, în una din emisiuni, F.C. s-a autodenunţat ca fiind jurnalist satiric. I-auzi! Imi pare rău – n-am observat. Pe viitor trebuie să fim mai atenţi cu valorile satirico-umoristice ale patriei...

SUNT UN SENTIMENTAL!

Sunt un sentimental incorigibil: mă emoţionează până la lacrimi tot felul de situaţii care, pentru alţii, sunt fleacuri, poate chiar tâmpenii. În consecinţă, mi-am îmbrăţişat televizorul când l-am văzut pe Domnul Adrian Năstase scăpat cu bine din Germania, vreau să zic de operaţie şi spunând (în traducerea mea liberă): “Aha! V-am prins: aţi crezut că scăpaţi de mine şi de ordonanţele de urgenţă... Deşărtăciunea deşărtăciunilor, dragii mei, fiindcă uite-mă-s viu şi puternic, precum PSD-ul în sondaje.” Printre suspinele datorate bucuriei revederii şi prin pânza disperării din suflet, care începea binefăcător să se

destrame, m-am întrebat doar dacă operaţia ar fi reuşit la fel de bine în Franţa după “chestia” cu Irakul, iar chirurg să fi fost domnu’ Chirac... Îndoi-m-aş şi n-am cui, vorba folclorului EtnoTv-vist.

Ei, da’ ce zăpăceală m-a prins pe căldura asta! Despre cu totul altceva vreau să scriu, apropo de traducător/translator: în aceste clipe revăd în imaginaţie şi retrăiesc emoţionat momentele întâlnirii de la Stânca* dintre Preşedintele României, Ion Iliescu şi Preşedintele Moldovei, Vladimir Voronin. Şi mă revolt: adică (,) cum ? N-au găsit ei un translator pentru a-şi comunica adevăratele (?) gânduri ? Să fi fost stârpiţi toţi racheţii şi nu s-a observat ? Sau, în ultimă instanţă, şi mai liric gândind, nu s-a putut încerca translatarea pe filiera barzilor Grigore Vieru-Adrian Păunescu în cadrul emisiunii “Bătălia pentru România” de la Realitatea Tv care, oricum, dureazăăăăăăă... ? Scuzaţi aceste izbucniri sentimental-extremiste; pentru că ecranul televizorului tocmai emana iminenţa încheierii unui tratat bilateral cu un set de avantaje reciproce, dar ceva mai încolo, mai spre toamnă, să mai vedem cum stăm cu bobocii incubaţi în tratatul româno-rus. Mă rog, acolo lucrurile s-au priceput cu mult mai lesne, Domnul Ion Iliescu cunoscând prea bine limba rusă, pe când cu moldoveneasca se vedea clar că era o problemă numită în dialect popular “ţeava”, respectiv cordonul ombilical Chişinău-Moskova reprodus grafic, din neatenţie, sub formă de conductă de gaze cu mireasmă CSI-stă. Şi tot dintr-un sentimentalism exacerbat şi o imaginaţie cu iz patologic, deasupra capetelor celor doi şefi de stat, am văzut clar pe ecran nimbul prieteniei sub forma unei o foarfeci uriaşe apropiindu-se ameninţătoare de aceeaşi conductă de gaze, însă cu terminal în România... Dar astea sunt subsidiarităţi, fiindcă priveam la televizor faţa proaspăt bărbierită a preşedintelui moldovean şi, dintr-odată, din cauza caniculei evident, am avut revelaţia activistului de PC, cu zâmbetul uşor arogant şi atotştiutor, cu pieptănătura şi cravata impecabile, cu privirea mijind a sfidare sau cel puţin a indiferenţă, adică a unui om căruia lumina îi venea bine de la răsărit... Degeaba zâmbetul permanent şi râsul preşedintelui român, zadarnice gesturile sale de discretă intimitate din vremea “podului de flori”, degeaba cuvintele sale unio-patriotice! Preşedintele moldovean, fără translator, nu pricepea nimic bucurându-se doar că la Chişinău tocmai se editase un dicţionar moldo-român conform căruia, în curând, oricare din cele două limbi va putea fi învăţată fluierând.

A pagubă. *Stâncă, simbolul eternităţii neînţelegerilor româno-moldoveneşti

TELEŞTIRI de VACANŢĂ

Toate televiziunile anunţă scumpirea energiei electrice, în urma înţelegerii dintre Guvern şi FMI. În sfârşit! În sfârşit!, jubilează contribuabilul fericit de-o asemenea armonie... Măsura este potrivită, un picuţ discretă şi cam sofisticată, dar ea va duce la repunerea în drepturi a zootehniei româneşti în

urma creşterii viguroase a şeptelului de ovine. Paradoxul corolarului murphyan: seul de oaie va fi folosit tot mai mult la iluminatul cu opaiţe.

În ziua de 22 august a.c., poliţia română şi-a dovedit încă o dată vigilenţa, dacă mai era nevoie, în prinderea unor infractori periculoşi pentru economia naţională şi bunăstarea poporului. Astfel după o urmărire ca în filme, a fost anihilată o reţea, de fapt o familie de tip “vai de Cosa Nostra”, care furase câţiva ştiuleţi de porum într-o căruţă. După focuri de avertisment trase cu armamentul din dotare (preluare de la imagini Tv), căruţaşii gonind cu bolidul tras de-un cal-putere costeliv, s-au lăsat prinşi riscând o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare. Cu şederea sabotorilor după gratii, se va evita consecinţa proverbului: “Cine fură azi un bou...”, fiindcă, prin extensie, “Cine fură azi din tarla, mâine din rezervele de stat se va înfrupta...”, iar noi trebuie să rămânem ce-am fost şi mai mult decât atât, adică mămăligari. Păianjenii care au început să facă victime pe litoralul românesc al Mării Negre, sunt miniroboţi produşi de fabricile irakiene de armament chimic şi au blindajul carapacei executat după o tehnologie utilizată de fosta Uniune Sovietică la tancurile T34. Ei sunt, de fapt, în drum spre Aeroportul Kogălniceanu în căutarea soldaţilor americani...

În data de 15 august 2003 (de Sfânta Maria), conducerea PSD a iniţiat un curs de pesederizare intensivă a românilor ortodocşi. Deschiderea festivă a cursului s-a desfăşurat după un manual din vremi comuniste păstrat cu pioşenie de Octav Cozmâncă, şi-a avut loc simultan la Mănăstirile Putna, Nicula şi Argeşului unde lectori au fost domnii Octav Cozmâncă (cum era şi normal), Dan Matei Agathon, Ioan Rus ş.a. Prima lecţie, prin întreruperea liturghiilor, a fost citirea unei ode în metru postdecembrist închinată preşedintelui PSD, Adrian Năstase, în timp ce participanţii au acompaniat ariile celor trei solişti cu fragmente din Corul robilor sub formă de mormăituri ininteligibile. Doar la un moment dat s-a auzit ceva mai clar o voce dizonantă: “Nici aici nu scăpăm de voi, mă ?”

Se consideră că Alina Mungiu-Pippidi a fluierat în biserică tocmai când pesediştii se prezentau cu mare cucernicie spre lăcaşurile sfinte pentru a înfăţişa nerod..., pardon, norodului ataşamentul şi credinţa în mărirea, puterea şi eternitatea pesedeului şi ale preşedintelui său, acum şi pururea.

Prim-solistă a ansamblului de muzică nouă, CURS, doamna Mungiu a prezentat în premieră absolută după anul 2000, Oratoriul “Scăderea-n sondaj” în mi minor, opus 57*) pentru fluier, creaţie dedicată da capo al co(a)da PSD-ului. Drept urmare, Dan Matei Agathon, Octav Cozmâncă şi încă vreo câţiva, au interpretat în grup Aria calomniei pe o temă de casă de Adrian Năstase – primă audiţie.

Urmează procesul. În virtutea frumoaselor noastre tradiţii, domnul ministru Dan Nica a

anunţat la Tv o posibilă majorare a abonamentelor la telefon, cam către 350 de mii de lei per abonat. Sociologii, politologii, istoricii şi etnologii consideră

măsura bine venită, fiindcă astfel se va reînnoda oficial un vechi obicei de comunicare, eficient şi ieftin: strigarea peste sat... Pentru intimităţi sau secrete, deocamdată experimental în zona Munţilor Apuseni, se va folosi Tulnicul...

Nu am autorizaţie de traducător şi de-aceea convertesc cum pot câte-o spusă de pe la televiziune. Aşa s-a întâmplat şi zilele trecute, când Domnul ministru de finanţe, semiblajinul Mihai Tănăsescu, anunţa cu adâncă durere cum că nu putem intra în UE dacă preţul unui litru de benzină nu ajunge măcar la un EURO. Bravo, am exclamat, iacă-tă, încă un pas mic pentru Guvern dar uriaş pentru contribuabil!(Scuze, Domnule Neil Armstrong, pentru plagiere şi adaptare...). Dar, neavând de lucru, mă împinge delavrancianul Neghiniţă spre convertiri şoptindu-mi de mi-a zbârnâit membrana timpanului: Mă, Telefilule, dumeatale nu simţi că aici e o chestie hamletiană ? În consecinţă şi fiindcă imaginaţia mea are sclipiri patologico-morbide, l-am şi văzut pe Domnul Ministru ţinând în mână un craniu de contribuabil şi întrebându-l: “Bade, ce zici ? To be, or not to be ? Şi cum craniul a tăcut rânjindu-şi dantura până la balamalele maxilarelor, tot bietul dom’ ministru a răspuns româno-olteneşte: fie ce-o fi – cel puţin aşa am tradus eu, iar preţul benzinei a crescut, iar Guvernul “a văzut că lucrul acesta era bun.”(citat din memorie după Genesa, 1; 10, 12, 17, 21). Din nefericire, din cauza blestematei confidenţialităţi, Domnul ministru nu ne-a putut spune şi venitul mediu lunar al contribuabilului român...

Corespondenta din Cluj a unei televiziuni centrale, aflată în vervă, zice într-o seară la Jurnal: “Domnul Gheorghe Funar, primarul judeţului Cluj, se află din nou în conflict cu prefectul...”

Ce-am tradus eu ? Că: dacă năbădăiosul Gheorghe Funar este în prezent primar al judeţului Cluj, după alegerile viitoare va fi primarul Transilvaniei şi-apoi al... Ei, Doamne, am glumit! În această ordine de idei, într-o corespondenţă de după alegeri, e posibil să aflăm că pastorul Laszlo Tökeş a trecut la ortodoxism, s-a înscris în PRM şi se roagă cerului ca maghiarii din Odorheiu Secuiesc, Târgu Secuiesc şi Cristuru Secuiesc să-şi vopsească gardurile în roşu, galben şi albastru... Iar din punct de vedere faunistic, în Transilvania vor creşte doar macul, gălbenelele & păpădia şi albăstrelele...

*) Adică 57 % dintre români se opun politicii PSD, faţă de 52 cu vreo lună mai înainte.

UMBRA LUI IOSIF SAVA LA TALK-SHOW-URI

Revăd cu dragă inimă celebrele “Serate muzicale” realizate de Iosif Sava de-a lungul anilor, reprogramate acum (minunată idee!) la TVR Cultural. Şi aproape de fiecare dată îmi spun că emisiunile respective nu erau chiar sută la sută muzicale, aşa cum le recomanda genericul, ba unele chiar dimpotrivă. Dar ce spectacol! Ce cursuri intensive de cultură generală ne preda o dată pe săptămână enciclopedicul Iosif Sava! Sâmbătă de sâmbătă – o amintire ciudată – auzeam pe cineva strigând spre spatele blocului: “Hai repede, că începe

Sava!” Iare el, extraordinarul, ne plimba cu nonşalanţă prin filozofie, muzică-muzicologie, literatură, arte plastice, istorie, uneori scoţându-şi din sărite interlocutorii care nu reauşeau să se ridice la înălţimea discuţiei; deseori, ca argumente, folosea citate din nu-ştiu-care mare spirit al omenirii, fixa în timp momente, situaţii şi întâmplări-amănunte din viaţa cutărui compozitor, om de litere, filozof etc., fără să o facă ostentativ sau cu vreo nuanţă de superioritate în voce; îşi domina invitaţii, dar o făcea atrăgându-i în cursa pentru păstrarea unei ţinute a conversaţiei de aleasă, adâncă şi exemplară trăire intelectuală; dar, în acelaşi timp, îi respecta, le respecta intervenţia în construcţia discuţiei prin aceasta obligându-i la implicarea în responsabilitatea pe care el însuşi o avea faţă de calitatea emisiunii, faţă de destinatarul acesteia, telespectatorul. Fiecare emisiune a sa era o lecţie de conduită morală şi de bun simţ, de transmitere în termeni potriviţi a mesajului care trebuia nu numai să ajungă la destinatar, dar să şi fie receptat şi cu mintea, dar şi cu sufletul şi cu inima. Cu zâmbetul său, adesea abia perceptibil, adesea uşor ironic, Iosif Sava era, de fapt, o instituţie în timpul emisiunilor sale, era, de fapt, moderatorul complet-complex, modelul...

Prin comparaţie, mă gândesc la Lucian Mândruţă, Marius Tucă, Florin Călinescu, Mihaela Tatu, Teo Trandafir, Mihaela Rădulescu, Florin Piersic, Horia Alexandrescu, Ion Cristoiu etc. şi cred că aş putea realiza, prin hibridare (altoire) un produs care să aducă, oarecum, cu Iosif Sava, dar fibrele altoaielor fiind cam subţiri şi alunecoase nu pot garanta reuşita. În schimb, cred că îl continuă pe Iosif Sava, evident pe alte principii şi coordonate, Eugenia Vodă cu excelenta sa emisiune “Profesioniştii” (programată, normal, nu ?, la miezul nopţii) şi, în ultima vreme, Horia Roman Patapievici...

În rest – poate în altă cronică...

VISURI TELEFILICE-fabulă-

I.Ori de câte ori îl văd pe ministrul învăţământului la televizor, noaptea următoare sunt bântuit de visuri interesante; de exemplu, ultima dată am visat că premierul Adrian Năstase a născut prematur doi gemeni la Cotroceni, care nu mai era sediu prezidenţial, ci maternitate. Drept care, dimineaţa m-am prezentat la psihologul meu de familie, prietenul Haralampy, care mi-a spus:

-Mă, astea nu-s visuri, ci vedenii de om care nu şi-a rezolvat problema doagelor la timp. Du-te acasă şi două săptămâni nu te mai uita la telejurnale; bea ceai de cucută şi fă plimbări în loc cu verdeaţă...

-...şi fără scrâşnire de dinţi, nu ?, am completat eu reţeta.Evident că l-am declarat pe loc persona non grata. II.Moştenind de la o mătuşă obiceiul de a visa pe episoade (la ea

continua visul câte o săptămână), următorul vis a fost cu botezul celor doi prunci – un băiat şi o fată; feţii erau deja mărişori: el avea mustaţă, iar fătuca ţinea în mână un cântar fabricat de “Balanţa” Sibiu; de fapt, cred că era chiar o

balanţă... De groază, nu ? Apoi, în cadru au apărut doi preoţi: unul semănând cu un dascăl de provincie pe strada Berthelot, celălalt cu un magistrat din dulcele târg al Ieşilor ţinând în mână un par în loc de toiag. Blasfemie!, am ţipat în somn. Degeaba... Vasul cu apă sfinţită era pregătit, naşul, care semăna înspăimântător cu Domnul Preşedinte Iliescu, la fel... După cunoscutul ritual premergător botezului propriu-zis, fiecare preot a luat câte un prunc şi l-a aruncat în cazan. Au urmat urlete nefireşti, totuşi, iar Traian Băsescu, râzând marinăreşte cu gura până în zona urechilor, zice:

-Vedeţi că în cazan e smoală clocotită pentru asfaltarea străzilor...Gemenii premierului au fost salvaţi în ultima clipă de Octav Cozmâncă şi

Dan Matei Agathon, asistaţi cu profesionalism de Ioan Rus – toţi trei, Doamne, tocmai întorşi de pe la mănăstiri unde încercaseră convertirea enoriaşilor de la ortodoxism la pesedism...

III.Gata, nu mă mai interesează televizorul. Şi nici nu mai dorm nici măcar pe taburetul din bucătărie unde am domiciliu forţat, fiindcă o imit în somn pe Gabriela Vrânceanu-Firea prezentând la Antena 1 săptămâna pătimirilor noastre existenţiale. E şaptea noapte de când “dorm” rezemat de perete şi, culmea, încep să visez chiar şi în poziţia asta. Văd mulţimi de oameni buimaci privind pe pereţi, parcă nişte tabele – că e cam haos şi nu se vede bine –, care citesc nu-ştiu-ce, îşi fac trei-patru cruci scuipându-şi în sân, mai citesc o dată pe pereţi, privesc spre cer, vorbesc singuri sau se întreabă unii pe alţii care-i diferenţa dintre “titular” şi “suplinitor”. Nimeni nu ştie. Calculatoarele sunt blocate, dicţionarul cu terminologia respectivă e într-un seif, cheia a fost scăpată într-o rigolă de către cineva care tocmai se aude râzând sardonic şi, ca într-o străfulgerare, apare fantoma mustăciosului frate al gemenei născut de dl premier. Brrr! Film de groază...

IV.Ultimul episod al visului: vecina de palier, venită să ne spună ultimele ştiri de la televizor, îl întreabă pe fiu-mi-o în vârstă de patru anişori:

-Hai, spune lu’ tanti, ce vrei să te faci când eşti mare ?-Alexandru Athanasiu, aud ca prin comă răspunsul.Privesc la jucăriile aruncate prin toată casa într-o dezordine deplină şi-mi

spun că are toate şansele.Morala: îl sun la telefon pe prietenul Haralampy să-mi dea un bilet de

internare la Cernica până îmi rezolvă el problema cu un dogar din Apuseni...

VREAU LA EŞAFOD!

Drapelul fiinţei mele e în bernă: astăzi comemorez 13 zile de când mă aflu în mare suferinţă; mă uit la televizor cu ură; din cauza schimbării canalelor, telecomanda e încinsă ca un monopost pe ultimul tur de pistă, însă – peste tot – aceeaşi ştire mă terorizează. Trăiesc un coşmar aşteptând o instanţă care, pe bună dreptate, să mă condamne la moarte sau măcar la muncă silnică pe viaţă. O merit.

Pentru că, Doamne, cum am putut crede, nefericitul de mine, măcar o singură clipă că... ? Ce moment de rătăcire psihică am avut ? Nu, nu e cu putinţă! “Schimb” pe “Vectorul Cristoiu”, fiindcă acolo-i CNN-ul nostru, acolo se monitorizează de câte ori bate toaca în cer, dar mă loveşte şi el (vectorul) nemilos; Mona Nicolici, semiserafică, îmi (su)râde în nas; Horia Alexandrescu, la “Cafeneaua politică”, tocmai îşi depăşeşte invitaţii cu o atotştiitoare lungime de barcă (Patzaichin nu e printre ei!); Florin Piersic vorbeşte de 32 de minute în faţa unui invitat care, inspirat, a luat cu sine o revistă de integrame ş.a.m.d., etc., etc. Toate acestea în timp ce eu am senzaţia aceea din somn când visezi că economia de piaţă s-a metamorfozat în rechin negru (?), îţi crănţăne ciolanele între colţii tranziţiei, simţi că te sufoci, nu poţi respira şi nici nu poţi striga către UE după ajutoare nerambursabile. Una peste alta, nu-ştiu-de-unde, mai aud şi cearta dintre Chirac şi Bush acompaniaţi la balalaică de Putin pe o temă de “Kalinka-kalinka-maia”; ce să mai ia ? Culmea e că mai am şi vedenii: văd venind dinspre China-Hong Kong, rânjind tipic, blonda pneumonie atipică... Dumnezeule – e Apocalipsa şi Armaghedonul în mărime naturală! Se probează încă o dată cum Dumnezeu ne mai lasă şi de capul nostru, să vadă cam unde ne duce, fiindcă El mai speră... Degeaba. Ar fi şi culmea să ne ia pe fiecare de mână spunându-ne: Fiule, eşti bou ? Nu vezi că ai luat-o razna de la poruncile mele ? Unde-i iubirea ta de aproapele ? Nu o face, în schimb... În schimb, Aghiuţă, da. Că numai datorită acestui sol al răului, am gândit şi eu cu strâmbătate şi cu neasemuită nelegiuire că demnitarii noştri sunt oameni bogaţi, de mi-a căzut acum drapelul în bernă... Ce credinţă blasfemică! Iată-i venind în faţa camerelor de filmat şi a naţiunii şi declarându-şi cu modestie nenorocitele alea de averi. Iată-le pustia de agoniseală cu miasmă de sudoarea frunţii... Doar ici-colo câte-o căsuţă de vacanţă, ici-colo câte-o Dacie ruginită, ici-colo câte-o afacere falimentară care, de fapt, e a soacrei sau a unei rude îndepărtate, din neandertal, ici-colo câte-un concediu prin agroturism în vreo cameră igrasioasă, poate chiar cu ploşniţe (Pfui! Doamne apără-ne pe toţi!), ici-colo câte-un contuleţ, dar mult sub limita prevăzută de lege, ici-colo câte-un caniş, câte-un apartament prin cartiere rău famate... Ce mai, pauperitate – jale! Ne râd şi cu... Râde toată lumea de sărăcia asta lucie.

Da, merit eşafodul, fiindcă i-am crezut pe demnitarii noştri bogaţi, iar ei sunt vai de mama lor. Drept care, am lăsat Tv-urile şi, în disperare de cauză, am cerut ajutor de la prietenul meu, psihologul Haralampy. Şi iată hotărârea lui: Măi, fii atent la mine şi notează: 1.Constituim Asociaţia “Demnitarul necăjit” pentru colectare de bunuri (haine vechi, încălţăminte, canişi, legume, pisici, lenjerie de mobilă şi de corp (intimă pentru dame), piese de schimb (pentru Dacii, Trabanturi şi biciclete Mercedes), câini comunitari, ouă (exclusiv pentru Domnul Adrian Năstase), fructe etc. Acestea toate vor fi distribuite, în cel mai scurt timp, pe bază de tabel şi semnătură, demnitarilor care nu posedă euro sau – cazul celor mai mulţi – nu au decât câte doi-trei ari de pământ-pârloagă pe care cultivă spini, mătrăgună şi lăcrămioare de pădure pe post de leurdă pe care

le consumă ca atare sau sub formă de supă de tăiţei de casă; 2.Trebuie să o facem urgent, că altfel vor începe să fure şi să se dea la coruperi; 3.Nu vom organiza alegeri anticipate, fiindcă şi noii veniţi vor proceda la fel – ai notat ? Adică, cum ? am întrebat. Aşa, cum îi vezi pe la televiziuni...

Între timp, a apărut binefăcătoarea, salvatoarea întru toate, şi divina Ordonanţă de urgenţă care, pre Legea anticorupţie călcând, linişteşte totul.

Pe mine, nu.

VACANŢĂ PLĂCUTĂ ?

Extraordinar ce repede trece timpul! Fix ca în previziunile Apocalipsei. Parcă se aud chiar nişte trâmbiţaşi vestind guvernanţii care nu prea credeau în chestii mistico-biblice sperând că, pentru ei, Cronos a dat cu orologiul de pământ oprindu-l în luna octombrie a anului 1998. Adică în acea lună fatidică în care, în sfânta tradiţie a promisiunilor neonorate, ei au încheiat un protocol cu sindicatele din învăţământ în care n-a crezut nimeni, în frunte cu Prim-ministrul Radu Vasile şi ministrul de finanţe Decebal Traian Remeş. Dovada este greva generală declanşată de dăscălimea reclamantă a nerespectării a nerespectării acelui protocol de către Guvern. Dar, la urma urmei, ce mai vor şi dascălii ăştia ? Nu le-ajunge 3 la sută din PIB ? Vor 4, vor salarii mai mari, vor dotări, vor alte condiţii pentru învăţământul românesc, vor... I-auzi-i! Adică or să moară românii proşti, fiindcă-s şcolile dărăpănate, fiindcă dascălii pretind salarii aberante, mai mari decât ale femeii de serviciu de la CONEL ? Unde s-a mai pomenit aşa ceva ? Socrate şi alţii, unde îşi ţineau cursurile ? În aule, în săli luminoase, în laboratoare moderne, aveau laptopuri şi interneturi la îndemână ? Nuuu! Dimpotrivă, dăscălimea antichităţii preda lecţii dicipolilor pe unde apuca şi doar întâmplător numindu-se Thales, Aristotel, Platon, Pitagora, Democrit... Şi-atunci ?N-am înţeles, se minunează Guvernul, ce mare lucru e să aibă fiecare localitate, până la ultimul cătun, câte-o agoră, că doar sunt destule maidane şi imaşuri/pârloage pe care nu le mai lucrează nimeni! Plus aerul curat, natură, ciripit de păsărele... Şi, de fapt, la ce foloseşte un popor prea deştept ? Să pună întrebări enervante ? Să se gândească la greve după precedentul creat de această dăscălime nerespectuoasă faţă de guvernanţii şi demnitarii în general care sunt preocupaţi de probleme mult mai importante pentru ţară ? Cu un popor de inculţi te mai descurci, dar cu o economie proastă... Fac grevă generală dascălii ? Foarte bine! Las’ că-i trântim o disponibilizare şi-i mai rărim, apoi om mai vedea... Ce să mai discutăm atâta ? Vom rectifica bugetul şi le-om da şi lor ceva. Cum, când ? A, vine vacanţa de vară ? Vreţi să spuneţi că am trecut de luna mai ? Pe cuvânt dacă băgat de seamă, zău! Nu primesc dascălii salariile la timp ? Cum dracu’! – scuzaţi... Deci, ziceţi că suntem în iunie 1999 ? Bravo! Păi, vacanţă plăcută, fraţilor! Ne vedem la toamnă, cam prin octombrie şi aniversăm ca între prieteni un an de când am semnat protocolul pe care ziceţi că nu l-am respectat; aşa că mai bine

lăsaţi-o naibii de grevă pentru 1 la sută din PIB, că doar sunteţi oameni cu carte nu mineri – ferească-ne Dumnezeu pe toţi, şi ierte-ne nouă amneziile privitoare la salarii – Amin!

CE VREMURI...

Ce vremuri erau când mioriţele lăi-bucălăi se adăpau din izvoare cristalin-murmurânde în timp ce rumenii ciobănaşi cântau din fluiere de os!; când Vitoria Lipan, în calitate de Penelopă autohtonă, cumula funcţiile de ministru al justiţiei şi de criminalist – cu succese mult mai notabile decât... Pardon ? Mă scuzaţi: mi s-a părut că aud mârâitul din “Stăpâne, stăpâne,/Mai cheamă şi-un câine!” (de preferinţă o corcitură Pitbull-Rotweiler)...; când Ana lui Manole, cu stimă şi respect faţă de profesia şi funcţia constructorului şef al Mănăstirii Argeşului, murea bocind: “Manole, Manole/Meştere Manole, /Zidul rău mă strânge,/Ţâţişoara-mi frânge...” I-auzi! Ce demnitate de folclor! Nici urmă de revoltă, sau de vreun reproş cât de mic, pe când în zilele noastreeee... Ana s-ar numi Andreea, numele tatălui din fruntea lui Manole ar fi pocnit fără prejudecăţi cu o cărămidă, Doamnă-sa fiind în legitimă apărare, în timp ce canalele de televiziune ar revărsa spre locuitorii patriei kilometri de peliculă cu ştirea de senzaţie. Ş.a.m.d.

Sigur că în prezent sunt alte vremuri, adică: unele mioriţe au devenit oi, majoritatea cu pretenţii de clonare sub blazon Dolly, iar altele, cărora “iarba nu le mai place/Gura nu le mai tace..., au fost angajate, (para)normal (nu ?), moderatoare tv; aceasta nu înseamnă că tot ce a fost mioriţă, acum s-a metamorfozat în oaie, nuuu! Din ciopor fac parte şi berbeci, spre stupefacţia şi chiar revolta spiritului lui Darwin autoexilat în Galapagos pentru a duce viaţă ascetică, după ce a văzut emisiunea de răgete Ciao, Darwin!, de la Antena 1. Paranteză: din analiza prietenului meu Haralampy, rezultă că decepţia părintelui nostru pe filiera ateistă şi materialist-dialectică, se datorează simpaticului Dan Negru care demonstrează săptămânal că a existat şi o variantă-Om în care problema creaţionismului a fost rezolvată de Lucifer într-un laborator secret din jungla de pe malurile Amazonului. Amen! În acest secol se observă cel mai bine ce-a ieşit din imixtiunea scaraoschiană în Geneză... De asemenea, tot în zilele noastre, o parte dintre ciobănaşi cântă din solzul lu’ peşte, alta din fluiere de răchită, iar a treia fluieră pur şi simplu, fiindcă oasele sunt ciolane electoral-discordice; Vitoria Lipan l-a vândut pe Gheorghiţă primarului din localitatea Gostinu, judeţul Giurgiu, cu baltag cu tot, obiect pe care fecioraşul îl foloseşte la păzitul porcilor, deocamdată; Vitoria s-a emancipat bine trăind în concubinaj când cu baciul ungurean când cu cel vrâncean, fiind cercetată în stare de libertate pentru bigamie cu perspective de prostituare; în ceea ce o priveşte pe Ana lui Manole, după absolvirea unui curs managerial organizat în cadrul programului Leonardo da vinci-Hildegard Puwak & comp SRL, a fost angajată pe post de patroană la o fabrică de

cărămizi propusă pentru privatizare pe un euro, licitaţie transmisă live (nu-i aşa ?) de Tv Kix – ca să nu se mai spună că s-au luat comisioane –, televiziune finanţată de firma “Manole Grup SRI” S.A.

...Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus!

ECONOMIE FUNCŢIONALĂ DE TALCIOC

O zi înainte şi trei după 4 noiembrie, am stat în faţa televizorului cu prietenul Haralampy ca să nu pierdem binecuvântarea haloului de lumină în care urma să ne îmbăieze “Raportul de ţară”, conform promisiunilor Guvernului şi a înfrăţiţilor întru glorie eternă şi interese electoral-ardeleneşti PSD-UDMR, ale căror cu sternuri arătau tumefiate şi destul de harcea-parcea din cauza loviturilor cu cărămida.

Aşadar, după citirea răspicată a celei de-a enşpea Epistole bruxelleze către români, ea a fost tradusă în româneşte bi-dialectal şi democratic (v.putere şi opoziţie), adică: optimist-pesedistic (var.a) şi pesimist-pedepenelistic (var.b); rămăsese doar “o chestie” legată de faptul dacă traducerea textului în cauză “s-a făcuse cu suflet sau fără”... Un chiţibuş care, paradoxul paradoxurilor, s-a dovedit până la urmă, cu ajutorul tuturor canalelor de televiziune – mese rotunde, traducători, lingvişti, talk-show-uri, moderatori isteţi, Domnul Prim-ministru etc.,etc. – toate live, nu-i aşa ?, că doar ne pricepem şi noi la un şpik ingliş, ce naiba! –, că era un factor decisiv în ceea ce priveşte receptarea şi interpretarea mesajului mai mult sau mai puţin sentimental transmis dinspre U.E. Din nefericire, atunci când se încalcă teritorul “suflet”, lucrurile tind să o apuce pe unele căi tainice şi de necercetat, iar de-aici până la ambiguitate a fost puţin: demnitarii puterii s-au oripilat, cei ai opoziţiei au jubilat, poporul a început să viseze scăfârlii de demnitari cu trupuri şi copite de... Doamne iartă-ne pre noi păcătoşii, că suntem în post şi nu e bine să-l pomenim pe... Căci, Doamne, cum se mai înşurubează în creier Anticristul ăsta! Bine că de problemă s-a ocupat şi Nietzsche, ceea ce mai atenuează din păcat... Şi mai departe: din jurnalele Tv reiese că, din cauza traducerii sintagmei (Hi-hi-hi! se aude un inexplicabil râs homeric), unii bătrâni mor de foame, tinerii se îndoapă cu droguri, o parte din containere au fost transformate în maternităţi, zeci, sute, poate chiar mii de tone de motorină dispărute dintr-o conductă probează sclipitoarea inteligenţă a românilor atunci când e vorba de mârşăvii ş.a.m.d. Pare doar o glumă inocentă, dar sintagma dintre ghilimele a declanşat un “lung prilej de vorbe şi de ipoteze”, demonstrându-se încă o dată că “ai noştri tineri”parlamentari (n.m.: “tineri”, fiindcă majoritatea au vârsta între copilărie şi pubertate – 1990-2003), executanţi(!) (membri ai Guvernului), oameni politici etc., folosesc o îmbârligătură de limbă engleză cu certe aptitudini în crearea de ambiguităţi.

-În acest context, ar fi cazul ca lingviştii englezi şi bunii cunoscători ai limbii respective, să aibă în vedere un factor extrem de important şi măgulitor

pentru Anglia şi anume: că în România se naşte un dialect-variantă, un soi de esperanto cu rădăcini anglo-americane în stare să facă faţă unor traduceri inclusiv din togoleza cu strigături în timpul executării la flaşnetă a brâului de la Cotroceni condus de 2(doi) vătafi – caz mai rar întâlnit în istoria jocului respectiv...

Remarca aparţine, bineînţeles, prietenului Haralampy, care continuă: -Domnu’ mieu, important este că avem economie... -...de piaţă funcţională, mă implic şi eu în zicerea lui.-Nu fratre: este vorba despre economie de talcioc funcţional, termen

asimilat din slava* (!) rusească, cunoscut la noi şi sub forma de bâlci**

DEX.* Slavonă, vrusese să spună, dar se grăbea. **Bâlci, s.n.=gălăgie, hărmălaie, zăpăceală (v.Parlament ş.a. asemenea).

ÎNVÂRTITA MARAMUREŞANĂ

Văzându-l pe Horia Roman Patapievici participând la o învârtită maramureşeană în cadrul emisiunii sale “Idei în libertate”, cu faţa eliberată de bine ştiuta-i morgă rodiniano-socratică, prietenul meu Haralampy a exclamat ardeleneşte:

-Io, mă, că fain joacă domnu’ Patapievici!Dincolo de acest moment folcloric inedit, ideea realizării emisiunii în

localitatea de baştină a unuia dintre cei mai importanţi instrumentişti populari din zonă, mi s-a părut excepţională. Ieşirea la iarbă verde, la nişte peisaje superbe de care România nu duce lipsă, ar trebui să preocupe şi pe alţi realizatori de emisiuni lipiţi de studiourile bucureştene cu “super glue”. Cam toată vara, cam toate televiziunile şi cam toţi realizatorii, ne-au dopat cu emisiuni de pe litoral cu tot felul de anostităţi, cu personaje semi sau idioate, cu reportaje buimăcite din cauza căldurii, cu reporteraşi de duzină etc. În majoritatea cazurilor, nu se făcea pasul de la sublim la ridicol, ci de la penibil la batjocurirea telespectatorilor, totul într-o veselie – ca să-l parafrazez puţin pe Ion Cristoiu...

Or, H.-R.Patapievici, cu mintea care îl duce la lucruri esenţiale şi de bun simţ, a părăsit tiparul-platou-studio şi, împreună cu un specialist îm materie, Smaranda Rădulescu, muzicolog, a descins în Maramureş, acasă la Ion Pop, muzicantul de care pomeneam puţin mai înainte. Îmi permit să spun că am văzut o emisiune-exemplu în care am redescoerit cu plăcere şi bucurie inteligenţa şi înţelepciunea omului de la ţară, a ţăranului cu palme bătucite de coada sapei, de cornele plugului, de “trasul” coasei, de mânerul secerei şi, după o zi-lumină de muncă în stare să spună vorbe şi gânduri la care ai noştri demnitari ar trebui să ia aminte... Am văzut oameni vorbind degajat şi coerent despre chestiuni importante, judecând mersul lucrurilor în ţară cu logică şi

respect, dar şi cu durere sau chiar revoltă. Un normal de gândire şi de vorbe de care “celebrităţile” mereu prezente la mulţimea de talk show-uri, debitează cu mare importanţă şuvoia de inepţii. Să ne înţelegem: cu excepţiile de rigoare...

Aşa că, urmărind emisiunea lui Patapievici, cel puţin ediţia din seara zilei de 16 octombrie a.c., mi-am zis de câteva ori că realizatorii de emisiuni, în general vorbind, râcâie toată ziua, ca găina în jurul gunoiului, să găsească invitaţi...

Dar meargă la ţară! Vor găsi o mulţime de oameni care au de spus lucruri interesante, cernute bine prin sita minţii şi care nu ştiu juca teatru şi nici nu sunt interesaţi de imagine. Şi nu cred că greşesc spunând că asemenea emisiuni ar creşte fără discuţie numărul de telespectatori, audienţa de fapt...

În concluzie, mulţumesc pentru emisiune, domnule H.-R.Patapievici! Vă mai aştept şi nu cred că aunt singurul...

LAPTELE ŞI CORNUL GUVERNULUI

Că vom avea elevi rumeni şi dolofani nu mai încape discuţie; din păcate vor apărea şi hipertensiunile arteriale, obezitatea şi lenea, fiindcă este greu de crezut că un copil bine hrănit va mai avea chef de şcoală. De aceea, personal consider că acţiunea “Laptele şi cornul” va marca atât relaţiile elev-şcoală cât şi, în perspectivă, cetăţean-economie naţională. În acest sens, dacă nu se va proceda din capul locului cu discernământ, asupra copiilor planează pericolul supraponderabilităţii. În consecinţă, propun ca laptele să fie neapărat degresat, iar cornul să fie fabricat din acelaşi aluat cu pâinea graham în care se găsesc, uneori, bucăţi de sfoară, aşchii (poate sunt de mahon!...), diferite “chestii”, unele ciudate, altele haioase, dar, de cele mai multe ori, utile. Or, la un elev din ciclul primar, găsirea într-un corn bucăţele de sfoară, surcele, coji de nu-ştiu-ce ş.a., îl va ajuta foarte mult la ora de “lucru manual” şi îi poate crea o excelentă poftă de viaţă şi de îmbogăţire a cunoştinţelor… Mai propun ca orele de clasă să înceapă în amurg, în condiţiile în care la fiecare şcoală va exista un singur loc (chioşc) de distribuire a laptelui (şi cornului) pentru câteva sute de elevi (în unele cazuri), iar durata distribuirii va deveni un adevărat spectacol de a-l cărui farmec nici într-un caz copiii nu trebuie frustraţi. Dar se poate merge şi pe varianta participării la cozi, pe bază de turnus, a tuturor membrilor familiei începând cu ora 3 dimineaţa şi cu bunicii care, oricum, n-au somn din cauze reumatice, iar majoritatea părinţilor din cauza: salariilor minime, a sărăciei strălucitoare, cheluielile pe rechizite, scumpetea manualelor etc.

Dar să revenim la “micul dejun” oferit în cinstea unei discrete, incipiente şi inocente campanii electorale, că doar se apropie 2004 şi, ehe!, mai poţi pentru ca să ştii, domnule ? Că la sondaje în top, în top, dar mintea românului e cam dată cu ulei şi alunecă… Drept care, pentru sărăntoci, un corn cu lapte dimineaţa va fi egal cu prinderea lui Dumnezeu de-un picior, deşi, informaţii de ultimă oră precizează că gestul pământeanului cu…prinderea de picior s-a

finalizat în câteva rânduri cu o lovitură de picior în locul unde sfârşeşte coloana vertebrală şi nu începe gâtul şi multă vreme nu şi-au mai revenit.

Deci, copiii şi mai ales părinţii, trebuie să fie foarte atenţi, fiindcă acest inofensiv şi gratuit (bravo!) corn cu lapte s-ar putea să fie un Cal troian călărit de Damocles cu celebra-i sabie în mână…

TRIMINEAŢA, “NAŢIONAL” TV!

Am văzut la televizor (sau am visat ?) cum că, în urma unor cercetări psiho-veterinare efectuate pe 33 de subiecţi-cobai, aceştia puteau avea apucături bizare, respectiv emiterea unui soi de chiţăituri pe care oamenii de ştiinţă le-au interpretat ca fiind râsete în surdină. Fenomenul se petrecea atunci când animăluţele erau virusate cu idei transcedentale prin intermediul unor cipuri-senzori introduse în stânga bulbului rahidian şi a unui microemiţător în zona occipitală dreapta, neapărat de fabricaţie americană, altfel nu se înţelegea nimic. În final, s-a ajuns la concluzia că respectivii cobai ar putea fi strămoşii îndepărtaţi ai unor prezentatori de televiziune din zilele noastre. Astăzi, prin conectarea acestui sistem la un receptor-radio “banda vest”, pot fi ascultate în voie hohotele de râs ale cobailor... Explicaţia oamenilor de ştiinţă e simplă: vietăţile râd fiindcă-şi amintesc de momentele când “sacoşa” de sub bărbia lor era plină de furaje, iar motanul miorlăia sfâşietor-erotic pe acoperişul staţiunii de cercetări... Însă, partea importantă a problemei este aceea că, utilizând un selector de canale (tot de fabricaţie americană!), pot fi obţinute şi imagini tv. Deocamdată doar la Pro Tv (v.Vacanţa Mare, La bloc, plus derivaţii...), la Etno Tv (v.tânguielile unor interpreţi populari, cu priviri de cobai prinşi într-un container cu destinaţia Spania, scurtătura Paris – Champs-Élysées), şi câteva semnale la Antena 1 Tv (v.Ciao, Darwin!); La alte posturi de televiziune, ori imaginile nu au fost suficient de clare, ori au fost bruiate de mai greu adaptabilul creier al subiecţilor. Cercetările continuă, cu speranţe... În orice caz, un colectiv de specialişti studiază fiecare caz în parte, rezultatele fiind comunicate apoi la CNA, PSD şi Doamnei H.Puwak, considerându-se că ele îşi vor aduce aportul (pleonasm care dă greutate ideii) la integrare. Metoda a fost preluată apoi de un colectiv de psiho-sociologi care, aplicând-o concret în cazul unor prezentatori de emisiuni tv, au ajuns la câteva concluzii preliminare, demne de luat în considerare. Din păcate, singura televiziune care a “cuplat” perfect la idee, a fost infanta NAŢIONAL TV prinsă cu porţile larg deschise spre inedit şi cu posibilităţi nelimitate practic în ceea ce priveşte abordarea tematicii noastre. Astfel (dar din păcate), celor doi prezentatori ai programului de dimineaţă – Adriana şi Cosmin – li s-au implantat atât cip-urile cât şi microemiţătoarele de un electrician auto amator fără să citească indicaţiile din prospect; efectul este straniu, iar manifestările lor (ţopăituri, tumbe, schimonosiri ale feţei, gesturi necontrolat-sturlubatice etc.) demonstrează încă o dată că România nu dispune nici de laboratoare nici de aparatură

corespunzătoare, riscul dovedindu-se a fi imens. Pentru că, nesincronizarea din timpul implantării dispozitivelor electronice, a dus şi la o dereglare a aparatului vorbirii celor doi prezentatori. Şi voi da câteva exemple-dicţionar: cuvântul “dimineaţă” este pronunţat trimineaţă, inşii cu fruntea descreţită sunt desfruntaţi, ţara a devenit triniţară, sufragerie = sufra; dormitor = dormi; bucătărie = bucă; Adriana = Atriana; Cosmin = Cosmtrin (?!); Iulian, prezentatorul de ştiri = triIulian... Este adevărat: cei doi tineri sunt reconfortanţi, numai că implantul nu are rezultatul scontat având în vedere că respectivii râd tot timpul, când nu debitează stupidităţi, deşi prietenul meu Haralampy tocmai constată:

-Domnule, aici sunt două variante: ori un frate Micula a uitat Rezervaţia deschisă, ori Siberianul a adus o dâră de fum de la incendierea psihiatriei din Rusia...

Nu subscriu!

UMILIREA DEMNITARILOR

Umilirea domnului Traian Băsescu s-a petrecut la “Realitatea Tv”, în cadrul emisiunii “100 %”, realizată de Robert Turcescu, unde, râsul vânjos-marinăresc se transformase într-o bolboroseală uman-simpatică învârstată cu nuanţe vodevilo-dramatice.

În context, legendar-ameninţătorul obiect damoclesian sabie Ninja să fi fost, Primarul general al Capitalei harakiri şi-ar fi făcut; un gest care ar fi îndoliat conştiinţa moderatorului cu regretul că îl pusese în situaţie penibilă pe un preşedinte de partid, co-preşedinte de alianţă, Primar general, fost ministru, fost parlamentar etc, întrebându-l ghilotinat:

-Ştiţi cumva cine a scris imnul naţional ?-Anton Pann, a răspuns invitatul relaxat şi încă vesel.Astfel stând lucrurile, prin deducţie logică, rezultă că muzica imnului a

fost compusă de Andrei Mureşanu ? Rezultă! Însă, marţialitatea lui R.T.nu s-a oprit aici... Trecându-se la proba următoare: recitarea textului (de cântat nici vorbă!), domnul Traian Băsescu a fost cu mult mai sigur pe sine bălmăjind două versuri fără cineştie ce legătură cu textul incriminat, dar care au dovedit, încă o dată, că românul nu uită să fie poet chiar şi în cele mai grele momente ale vieţii sale...

Prim-plan: d-l invitat la emisiune privea la moderator de parcă, ieşind din Primărie, s-ar fi lovit bot în proră cu vasul “Transilvania” pe post de, coşbucian vorbind, “Ex ossibus ultor”, reprezentând flota României pe ucigătoarea Mare a Sargaselor, via Triunghiul Bermudelor.

...Cu d-l senator George Pruteanu, unul dintre cei mai avizaţi degustători de partide politice contemporane, lucrurile au stat un pic altfel, moderatorul R.T.scăpând cu viaţă numai datorită obârşiei moldoveneşti a invitatului său, care inoculase acestuia o anumită doză de sentimentalism. Că, de era d-l

Pruteanu un ardeleano-bistriţean pur sânge, după ce i-ar fi aruncat în faţă eminescianul strigăt de luptă “Sdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă”(!) din Împărat şi proletar, transferat în interes de vulcanism verbal în Scrisoarea III, mare tragedie s-ar fi dezlănţuit. Sau: ce s-ar fi întâmplat dacă domnul senator ar fi fost membru în consiliul naţional (?) secuiesc din România, înfiinţat sub înalta oblăduire a preşedintelui Ungariei ? Doamne fereşte!

(Prietenul meu Haralampy consideră că respectivul consiliu secuiesc nu este decât o filială a Ungariei în România şi nu înţelege de ce face atâta gălăgie pe temă...)

Acum, ca un neînţelegător ce sunt, întreb şi eu:-Domnu’ Turcescu, ce suflet ai matale să bagi un filolog în statistici

electorale întrebându-l de numărul localităţilor şi a locuitorilor din circumscripţia electorală pe care o reprezintă în Parlament ? Drept că reacţia domnului Pruteanu m-a făcut să cred un moment că, din greşeală, am comutat pe canalul tv Animal Planet, dar avea dreptate...

Poşta redacţiei. Robert Turcescu, Bucureşti. Felicitări! Mai încercaţi şi cu alţii, dar prin fax, telefon, sau prin corespondenţă tradiţională şi cu adresa dvs. la “Post-restant”. Pentru orice eventualitate...

URECHEATUL AMBASADORILOR

Începând cu acest an, la români vor exista două momente importante în viaţa păstorească şi cea diplomatică: “sâmbra oilor” primăvara şi “urecheatul ambasadorilor” toamna. Este vremea văzutului de ce pot fi în stare atât unele cât şi alţii: care oi se integrează în turmă şi-i suportă rigorile, şi care berbeci au apucături de căpiere spre spre căile rătăcirii. În general, “ritualul” de primăvară se cunoaşte: o uvertură sub formă de pălincă bistriţeană de şaptezeci de focuri, miei sacrificaţi, balmoşuri, mămăligi blonde şi uriaşe, ciobănaşi şi băciţe în faine costume naţionale etc. – e simplu. Acum e “toamnă, frunză-ngălbenită”, vorba Poetului – prea repede îngălbenită din păcate – şi e ziua ambasadorilor, cel puţin aşa am înţeles eu de la ştirile tv., unde ritualul e ceva mai complicat, fiindcă oaia diplomaţiei e cam şucheată şi, dacă nu e ţinută într-un ţarc potrivit, o apucă subtilităţile înveşmântate în straie de fraze meşteşugite, iar un oarecare ambasador este metamorfozat în cioban care şi-a pierdut oile. În această ordine de idei, mesajul Domnului Preşedinte Iliescu a fost clar, mai ales că arăta pe micul ecran grimasă care nu semăna deloc cu clasicul zâmbet prezidenţial, poate urma dezastrul unei chemări în Centrala Externelor sau chiar la Cotroceni pentru o vorbă, două cu şeful statului. Da’, mă rog, să nu cobim...

Acum e “toamnă, frunză-ngălbenită”, vorba Poetului – prea repede îngălbenită din păcate – şi e ziua ambasadorilor, cel puţin aşa am înţeles eu de la ştirile tv., unde:

un picuţ cam prea roşu la faţă – caniculă-caniculă, da’ parcă, totuşi... – Domnul Preşedinte Ion Iliescu s-a cam răstit la domnii ambasadori, tocma de 1

septembrie, ziua lor adică. Iar domniile lor, cam plinuţi şi apatici, păreau să fie chiar interesaţi de ce li se spunea, deşi vreo câţiva, au fost surprinşi de indiscreţii şi impertinenţii cameramani tv, fix când gândurile şi mintea lor însoţeau zburdălnicia cailor verzi pe pereţi. După uimirea de pe feţele câtorva ambasadori s-a putut pricepe că ei abia atunci aflau, din spusele Preşedintelui, că erau reprezentanţii, de fapt, a unui stat numit România, că erau obligaţi să aibă o anumită conduită morală şi comportamentală, ca şi, la rându-le, doamnele soaţe ale lor care, să nu uite, sunt cine sunt, iar fiii şi fiicele la fel...

Sună telefonul. Haralampy!... Mă enervează psihologul ăsta!-Lasă-mă, îi zic, – totdeauna mă suni când văd ceva important la Tv.-Bine, mă, scuză-mă... Vreau numai să-ţi jur că Preşedintele a prins un

şpil. Auzi ce zice ? Ştiu năravul românesc şi al mai multor demnitari privind comportamentul copiilor şi al soţiilor. Am avut astfel de probleme ăi în regimul trecut...Orice probleme aveţi, vă rog să mă informaţi... Dumneavoastră reprezentaţi statul român nu un grup de persoane sau un partid politic; dumneavoastră şi familiile trebuie să daţi dovadă de... E clar, Telefilule ?

-Lasă-mă-n pace!, îi strig în receptor. Vrei să rămân fără ton la telefon ? Avem diplomaţi excelenţi, pricepuţi, cu experienţă şi tact – ce mai vrei ? Uite-acum îl trimitem la Consulatul de la Strassburg pe domnul Tănase Joiţa... Linişteşte-te! Totul va fi bine, se va bea şampanie...

-...Cu noduri, completează Haralampy impasibil.

REFORMELE ATHANASIENE

...Când îl vedeam pe domnul Andrei Marga la televizor şi-i auzeam vorba molcom-ardelenească prefigurând perspectiva învăţământului românesc, eram convins că şanselele politicii sale de reorganizare în domeniu erau cam nule. Pentru că românul suportă tot felul de chestii, dar nu şi încorsetarea în programe rigide, mai ales după evadarea din ceauşism. Iar dacă mai e şi intelectual, sau demnitar – şi e, dacă ne gândim că, la această oră, patria e atât de plină de doctori în ceva, încât e mai bine să discutăm despre fotbal... De-aceea cred că domnul fost-ministru s-a şi autopedepsit înscriindu-se în PNŢCD şi întorcându-se la babeşbolyaianul clujean, umilit că nu a ştiut destulă carte dialectic-hegeliană oponentă înverşunată a dualismului kantian – uf! L-a învăţat apoi doamna Ecaterina Andronescu, dacă domnul rector şi filozof şi-o fi luat notiţe – că merita! Prima dată când a apărut la televizor această simpatică doamnă, prietenul meu Haralampy, după ce trăsese o ambrozie de prune bistriţene, a zis că seamănă cu Dan Spătaru interpretând o compoziţie de Ion Vasilescu... Ca să vedeţi ce efecte poate să aibă o tărie de minim “60 de focuri”... Ea a fost cea care a pus bazele reale ale unui sistem educaţional originaR şi cu roade imediate; păcat că nu a fost înţeleasă nici măcar de către domnul Adrian Năstase, fiind mazilită (scuzaţi) tocma-n prag de bacalaureat în urma unei remanieri-restructurări guvernamentale la sânge, când au şi apărut

doi minştri noi... Pe această linie descendent-pesedistă, următorul mare şi definitiv reformator al sistemului educaţional românesc apărut pe sticla MegaVision-ului meu, este Domnul Alexandru Athanasiu, care a spulberat orice urmă de logică a cuplului Marga-Andronescu şi a reuşit în doar câteva zile să creeze o stare generală de spirit la dăscălime pliată perfect pe momentul “capacitate-bacalaureat”. Pentru domnia sa, cu o exeperienţă anterioară într-un ministeriat a muncii şi protecţiei sociale înălţător reverberând în sufletul batjocuriţilor de Pandora, a fost un fel de şotron să pună la cale câteva reforme de răsunet în învăţământul românesc. Noutatea şi ineditul acestora au reuşit să blocheze până şi calculatoarele din reţea ale căror fabricanţi au fost clar depăşiţi de inventiva şi strălucitoarea minte a românului care – atenţie! – nici măcar nu e cea de pe urmă, fiindcă în materie de harababuri, dacă s-ar acorda premii Nobel, i-am bloca inclusiv pe americani la mantinelă – vă spun eu!

În paranteză fie spus şi fiindcă iubesc transparenţa, calvarul meu dintotdeauna a fost învăţământul metodic după programe alcătuite de extratereştri picaţi cu OZN-urile pe strada G-ral Berthelot... în sfârşit, cabinetul Năstase are un ministru care va înscrie România pe orbita ţărilor cu o civilizaţie după care tânjesc Franţa, Germania, Grecia şi, mai ales, oraşul incaşilor, Machu Picchu.

CUPLURI CARE AU ZGUDUIT LUMEA

În lunga şi zbuciumata sa istorie, omenirea şi-a înfrumuseţat sufletul retrăind – cum a dus-o priceperea şi interesele –, iubirea dintre marile cupluri: Paris şi Elena, Ulise şi Penelopa, Tristan şi Isolda, Dante şi Beatrice, Petrarca şi Laura, Emil Constantinescu şi Zoe Petre, Adrian Năstase şi Mugur Mihăescu... Ceva mai încoace spunând un DA, cam parkinsonic, e drept, şi Traian Băsescu & Theodor Stolojan, după cum s-a putut constata la emisiunea “Marius Tucă show” – ţineţi aproape! În treacăt fie spus, dacă Florin Segărceanu şi Adrian Marcu s-ar fi bazat pe “dublul” Năstase-Mihăescu în meciul de tenis cu Ecuadorul, românii ar fi valsat în ritm de oină pe arena din Quito, ecuadorienii s-ar fi naturalizat în apa Amazonului, iar fraţii Lapentti ar fi făcut plajă pe malul Voislavei murmurând sadovenian: “Acolo şezum şi plânsem”... Am această convingere, mai ales după ce am văzut cuplul în cauză la emisiunea “Teo” şi l-am auzit pe Domnul Prim-ministru cântând şi mirându-se vesel ce melodie interpreta, deşi părea tot mai convins că era vorba despre o compoziţie proprie în primă audiţie. Cel puţin la această concluzie a ajuns, în urma unei psihanalize, vecinul şi prietenul meu Haralampy, psiholog şi psihiatru.

N.B.Respectiva operaţiune freudiană a fost efectuată după un test-şablon preluat din Occident, cu aplicarea normelor metodologice elaborate de un colectiv de specialişti în copi-raite(!), coordonat de Domnul ministru Mircea Beuran şi sub înaltul patronaj ocrotitor prezidenţial şi guvernamental.

În ceea ce priveşte şlagărul interpretat de Domnul Prim-ministru, aşteptăm CD-ul difuzat prin canalul Etno Tv la emisiunea lui Aurelian Preda).

...Privind la Teo (şi la sclava sa Tanţa) cum se zbuciuma eroic şi turuitor asemenea unei mori plutind în derivă pe Siret – Sadoveanu aflându-se la vânătoare în Deltă cu Petru Groza – ne-am dat seama că, sub ochii noştri, se năştea o campanie electorală distrugătoare pentru opoziţie. Acţiunea propriu-zisă urma să fie organizată şi condusă după o strategie subtilizată (plagiată ?) de la cuplul Blair-Bush (înainte de căderea Bagdadului şi a lor în dizgraţie) de maiorul Garcea aflat în vacanţă mare pentru a lucra sub acoperirea sintagmei “director artistic de imagine” (sau cam aşa ceva) pentru campania electorală adrianastasistă. Şi, pe loc, din motive în veci inexplicabile, am şi citit pe ecranul memoriei un fragmenţel superb: “Când cu ciuma lui Caragea, orăşenii fugeau(?) prin sate, iar sătenii prin pustii.” Eu ?!, ar zice imediat Topârceanu, “...Ba mata eşti tip ridicol!/Eu n-am scris nici un articol/(Întru apărarea Muzii,)/Despre cel la care/Pare/Că-mi faci treizeci de aluzii.”//. Sau, dacă tot am intrat sub incidenţă literară, parcă-l aud pe-un ardelean (cult!) exclamând:

-Ay, trăzni-m-ar! De-i punea Salinger pe ăştia doi De veghe în lanul de secară, mâncam la pită goală mai cu nesaţ ca Domnu’ Năstase mămăligă cu smântână şi chiftele cu crumpeni la Iaşi. Mă cuget că, Doamne feri, să nu se fi ars, că era cam în grabă...

Poşta redacţiei. (UNUI ARDELEAN). Nu. Deocamdată. Mai reveniţi(-vă).

A DOUA VENIRE A DOMNULUI Emil Constantinescu

Când l-a văzut la B1 tv pe Domnul Emil Constantinescu prezentând-şi noua formaţiune politică, alcătuită exclusiv din oameni tineri şi viguroşi, după cum li se şi puteau observa în sală tâmplele argintii, cheliile şi Vasile Lupu, prietenul meu Haralampy, a declarat-o pe nevastă-sa (profesoară de muzică) persóna non grata şi a exilat-o la socri, în nordul bucovinean extrem. Motivul ? Stând noi la o bârfă politică în faţa micului ecran, moldoveanca îi prezisese în anul 2000 ex-preşedintelui actual:

-Dânsu’ are-un viitor politic de tot... -Vezi-vezi, că n-ai pus bulina roşie!, o avertizase Haralampy nervos.

Poate vrei să te-ntorci la ranci-ul tău de chirpici şi cei şapte ari de mlaştină din dosul Călimanilor...

Perspectiva nu a încântat-o pe dăscăliţa-muzicantă, aşa că i-a tras un recviem vocal-instrumental în bucătărie drăcuind şi trântind cratiţele timp de trei sferturi de oră, respectiv până când Haralampy i-a strigat într-o corcitură ardelenesc-moldovenească:

-Hállo! Breee! Vezi că se termină repriza – să nu intri în ofsaid...

“Interpreta” s-a liniştit brusc amintindu-şi de un “ofsaid” asemănător, când Haralampy i-a arătat cartonaşul roşu eliminând-o din casă şi obligând-o la un cantonament la o prietenă timp de două nopţi...

În orice caz, dreptatea era de partea lui, fiindcă, după cum se vedea pe micul ecran, istoria îşi evidenţia din nou personificarea valorii, parcă şi mai doritoare de putere decât... Acum, la emisiunea “Naşul” a lui Radu Moraru, se vedea clar că Domnul Emil nu mai avea pe faţă grimasa scârbei de politică, de români şi de România, ci părea luminată de o forţă Divină; iar inimitabilul său zâmbet, şi inconfundabila-i voce, uşor, dar teatral-tremurată, dădeau înfăţişării sale întruchiparea mântuirii neamului, fapt care l-a umplut pe Haralampy de extaz făcându-l să exclame:

-Ni-l-ai, mă! Vezi-l ? Extraordinar! Parcă-i Gânditorul de la Hamangia cu ţăcălia nerasă...

Aşa şi era. Privindu-l ne-am amintit cu nostalgie arogantă că, la înscăunarea sa în 1996, dispunea de 15.000 de specialişti (acum, probabil, erau şi mai mulţi) instruiţi într-o tabără secretă, împrejmuită cu zid din şisturi bituminos-geologice cărate cu spatele de însuşi Emil Constantinescu. Păcat că după alegeri, un pedeserist răuvoitor a deschis poarta rezervaţiei în cauză, iar specialiştii au evadat călcându-se pe picioare. Împânzind ţara şi dispărând prin oraşe, sate şi cătune, prin munţi, văi şi câmpii, pentru găsirea lor s-a apelat la Mafalda, însă aceasta devenise amanta călugărului Vasile şi se ocupau împreună de agricultură cultivând canabisul. Astfel stând lucrurile, Domnul Emil Constantinescu abia-abia a reuşit să încropească un Guvern pe care i l-a pus în braţe lui Victor Ciorbea spunându-i biblic:

-Acesta-i Guvernul tău! Ia-ţi-l şi umblă...Atunci, în faţa reporterilor tv, Victor Ciorbea păruse, concomitent,

ciobanul care a pierdut nişte oi prin Apuseni şi coşbucianul Ben-Ardun privind stupefiat la mia de ţechini...

...Mai târziu, prea târziu, s-a aflat despre cei 15 mii de specialişti(-geologi ?) că începuseră săpăturile pentru a găsi cele 60 de miliarde de dolari contractate de Domnul Emil Constantinescu în perioada campaniei electorale şi intrate în ţară fraudulos după ce acesta câştigase alegerile.

ŞTIRI DIN VREMEA IGNATULUI...

1. E iarnă. 2. Dintr-un reportaj tv rezultă că suntem în vremea Ignatului, adică se

aude guiţatul revoltat al unei porcine, după care vedem un concetăţean arătând spre camera de filmat nişte metri de cârnaţi vânjoşi, vreo câteva şunci glorioase şi, în prim plan, nasul său înroşit de ger din motive pomicole.

3.Ninge. Cade prima zăpadă şi primii cerşetori îngheţaţi de frig. Fulgii mari valsează graţios în ritmul unei muzici transmisă de Divinitate pe o

frecvenţă PRO, aprobată şi ştiută doar de CNA. 4.Pe majoritatea posturilor de televiziune, Doamna deputat Mona Muscă

ţine cursuri intensive de înţelepciune politică.-Păcat că nu şi-a dat seama ce poate pe vremea CDR-ului, zice prietenul

Haralampy, că azi ar fi María Estéla Martínez de Perón, ediţie românească... În orice caz – o votez...

5.Domnul Prim-ministru, cu obraji roşii, canadiană galbenă şi situaţie albastră, vizitează Clujul pentru a stabili, împreună cu Marko Bela, ultimele detalii în legătură cu noua denumire a Universităţii din Capitala Ardealului, respectiv “Bolyai”, care va avea şi o secţie “Babeş” în limba română, la Tighina, sub rectoratul lui Emil Constantinescu; altfel UDMR-ul va sfârteca protocolul cu PSD-ul, afirmă opoziţia... Primarul Gheorghe Funar nu a participat la discuţii fiind ocupat cu vopsirea în trei culori a şoselei Cluj-Napoca – Alba Iulia, via Odorheiu, Cristuru şi Târgu – toate Secuieşti. Cu ocazia vizitei, Domnul Prim-ministru a analizat din punct de vedere pesedist-strategic şi proiectul unei autostrăzi care va lega direct Budapesta de consiliul secuilor autonomi din Covasna, Harghita şi Mureş.

6.Tot în aceeastă perioadă, sub ameninţarea unui pistol artizanal marca Beretta, Domnul Preşedinte Ion Iliescu, vizitând vitejeşte municipiul Arad, din motive necunoscute (răutăcioşii spun că din cauza spaimei), a declarat că, din punct de vedere hidrotehnic, statuia celor 13 generali poate fi amplasată pe apa Mureşului în amonte de reşedinţa judeţului. Amplasarea urmând să se facă pe un suport special care să permită deplasarea acesteia pe ruta Mureş-Dunăre-Rin-Marea Nordului, cu vizibilitate dinspre Strassburg şi Bruxelles.

1(bis).Revin şi rectific: de fapt, din reportajul tv privind sacrificarea porcinei, nu se auzea guiţatul animalului, ci acesta murmura un cântec de petrecere preluat de la o emisiune de manele televizată în direct. Solistă Mătrăguna Minunii. Aceasta, după ce patrupeda (era, de fapt, o scroafă...), sorbise, conform Ordonanţei guvernamentale, un sfert de litru de trăscău şi – acum se vedea clar – se apropia de măcelar rânjind veselă şi mişcând senzual din şolduri.

-Dar culmea, stimaţi prieteni, se minunează prezentatoarea ştirii, scroafa, după cum vedeţi, ţine între dinţi un cuţit de bucătărie...

-Ai văzut, bade, ce putere are o ordonanţă ? mă întreabă Haralampy. Şi tu te mirai că încalcă legi votate în Parlament... Aia-i fix-pix!