Tehnica Alexander

Tehnica Alexander este o metoda de eliberare a tensiunilor fizice si psihice pe care le-am acumulat de-a lungul vietii. Deseori, nu constientizam aceste tensiuni pana cand nu ne imbolnavim si nu mai suntem in stare sa ne continuam activitatea. Ele pot avea o mare contributie la aparitia durerilor de cap, de spate, a problemelor cardiace, a artritei si a depresiei, precum si a unei intregi game de suferinte. Daca acestor tensiuni musculare neconstientizate li se permite sa se permanentizeze, ele pot sa ne afecteze calitatea vietii prin accelerarea procesului de imbatranire si scaderea vitalitati.

Nu este o terapie, ci un mod de educare somatica. Poate fi numit si reeducare psihomotorie. Principalul scop este acela de a renunta la automatisme, adica la obiceiurile gresite, bine inradacinate, pe care le avem multi dintre noi. Pentru aceasta trebuie adoptat un mecanism de inhibitie ce consta in oprirea constienta a unei actiuni obisnuite sau automatice, urmand a fi inlocuita cu alta, adecvata. Desi initial a fost dezvoltata pentru actori, tehnica este recomandata tuturor persoanelor, indiferent de varsta, care sufera in special de dureri de spate sau au probleme cu respiratia. Femeile insarcinate isi gasesc echilibrul cu noile schimbari ce intervin in constitutia lor, iar schimbarile fizice pe care aceasta perioada a vietii le presupune sunt suportate mai usor. Creste performanta intr-un spectru larg de activitati, de la cele atletice sau artistice pana la tratarea unor boli. Restabilirea gradata a relatiei naturale dintre cap, gat si coloana este o sursa de sanatate. Astfel, persoanele devin mai calme, mai increzatoare, dispun de mai multa energie, rezista mai usor in situatiile stresante si gandesc cu mai multa claritate.

Tehnica Alexander poate fi aplicata in general in orice pozitie (sezand, intins pe

1

spate, stand in picioare, mergand, ridicand) si in orice activitate zilnica care implica folosirea propriului corp. TA nu inseamna o serie de tratamente sau exercitii ci mai curand un mod de re-educare a mintii si a corpului.

Aceasta tehnica se invata de peste un secol in tari precum SUA, Australia, Anglia, Germania, Elvetia si este foarte apreciata in cercuri educationale, teatrale si muzicale ca o metoda de “re-educare” psiho-fizica. In tot acest timp numeroase personalitati si-au exprimat public increderea si atasamentul fata de acesta tehnica. Printre ei se numara: Actori/actrite: Paul Newman, Jeremy Irons, Robin Williams, Gwyneth Paltrow, Christopher Reeve, William Hurt, Keanu Reeves, Hillary Swank, Patrick Stewart, Kevin Kline, Julie Andrews; muzicieni: Paul McCartney, Sting, Julian Bream, Yehudi Menuhin, James Galway, Sir Colin Davis; altii: George Bernard Shaw, Aldous Huxley, Frederick Perls (fondatorul terapiei Gestalt).

Numele tehnicii vine de la actorul australian F. M. Alexander (1869-1955), care si-a intrerupt brusc cariera atunci cand si-a pierdut vocea.

Frederick Matthias Alexander s-a născut în 1869 în Wynyard, Tasmania. A fost un copil bolnăvicios, cu puţine şanse de supravieţuire şi a supravieţuit datorită dragostei şi grijei mamei sale. In copilărie a învăţat despre agricultură şi animale, şi a dezoltat o pasiune pentru cai pe care a păstrat-o toată viaţa. Din cauza presiunii financiare a fost nevoit să părăsească casa părintească şi să lucreze în mina. În timpul liber a început să înveţe singur vioara şi să ia parte în reprezentaţii dramatice de amatori. A descoperit că avea talent în dramă şi a decis să urmeze cariera de actor. Cu banii economisiţi s-a mutat in Melbourne ca să-şi urmeze talentul. În Melbourne a început să-şi dezvolte un stil particular de interpretare, dând recitaluri dramatice din mari opere de arte, în special Sheakspeare, şi a avut un succes considerabil.

Totuşi probleme repetate cu respiraţia, pierderea vocii si vitalitate scăzută îl obligau la perioade lungi de odihnă şi ameninţau să-i ruineze cariera de recitator. Alexander a căutat ajutorul doctorilor şi al profesorilor de muzică, a studiat diverse metode disponibile la vremea respectiva – vechi si noi- dar

2

nimic nu părea să dea rezultate. Majoritatea oamenilor ar fi căutat o nouă carieră, dar Alexander era un individ extraordinar. El a decis că dacă nimeni nu-i poate spune care e cauza problemei sale, trebuie să descopere el însuşi. Aşa a început căutarea lui in descoperirea funcţionării. Lipsit de alta posibilitate de a se exprima, Alexander a inceput sa-si studieze miscarile obiectiv, intr-o camera plina de oglinzi.

Asa a descoperit discrepanta dintre ce facea si ce credea ca face: corpul sau se incorda in anumite puncte, iar coloana era solicitata in mod nejustificat. A inceput sa faca o serie de exercitii care sa-i detensioneze spatele, dupa principiul ca, reducand tensiunea din ceafa, capul nu mai apasa coloana, iar aceasta se relaxeaza.

Alexander sustine ca “modul de a gandi se afla la baza oricarei actiuni si el determina contractia sau relaxarea. Felul in care ne simtim nu este ceea ce suntem si ceea ce suntem nu e neaparat ceea ce parem”.

Beneficiile Tehnicii Alexander1

Pentru sănătate si forma fizica îmbunătăţită

1. Ajuta la inlaturarea deficientelor legate de postura2. Creste rezilienta si vitalitatea; imbunatateste coordonarea si miscarea3. Inlatura problemele musculare si cele legate de incheieturi4. Imbunatateste capacitatea de refacere dupa accidentari sau operatii5. Respiratia si vorbirea devin mai usoare6. Miscare in general devine mai libera, mai usoara, mai placuta7. Imbunatateste rezistenta la stres si dureri8. Creste claritatea de perceptie a miscarii permitand gestionarea tracului de scena

1 http://www.youtube.com/watch?v=snF45TQWnJ0 si multe altele pe Youtube ...

3

9. Creste flexibilitatea, miscarea cu gratie si fara un efort suplimentar10.Înlesneste capacitatea de concentrare si echilibrul fara a deveni rigid11.Dezvolta spontaneitatea si creste capacitatea de a stapani stresul12.Ofera posibilitatea de a intra in forma in mod constient si consecvent

Pentru dezvoltare personală

1. Inlesneste autocunoasterea si ofera o fundatie indispensabila pentru autodisciplina2. Dezvolta creativitatea3. Dezvolta increderea si stapanirea de sine

Tehnica Alexander ne învaţă cum să ne utilizăm în mod corect propiul corp: cum să ne mişcăm, să stăm drepţi, să respirăm, să învăţăm, cum ne organizăm concentrarea şi atenţia şi mai ales cum ne stăpânim reacţiile în situaţii solicitante.

Conform tehnicii lui Alexander restabilirea unei relaţii naturale între cap, gât şi coloana vertebrală este o condiţie esenţială pentru calitatea tuturor mişcărilor. Toate persoanele sunt afectate de obiceiuri greşite (automatisme) ale corpului, ale respiraţiei, mişcărilor şi tensiunilor musculare. Aceste automatisme antrenează o serie de probleme: dureri de spate sau de cap, oboseală, dificultăţi respiratorii, pierderea mobilităţii, afectarea capacităţii de a învăţa şi de a reacţiona la stres.

Aceste obiceiuri greşite sunt cauzate în mare parte de viaţa sedentară, caracteristica societăţii contemporane şi activităţile pe care le deprindem încă din copilărie, precum scrisul, care necesită un efort neuromuscular intens şi determină adoptarea unor poziţii foarte tensionate.

De aceea , atunci când crisparea nu este conştietizată şi dispersată, organismul se adaptează la aceasta.Tehnica Alexander ne învată să observăm comportamentele posturale care pot dăuna echilibrului corpului.

Corpul este supus expansiunii şi contracţiei depinzând de mulţi factori, unii mentali, alţii emoţionali şi alţii fizici, care sunt în relaţie unul cu altul într-un mod subtil. Unii din aceşti factori pot fi aduşi mai mult sub controlul conştiinţei. Un factor principal care are o influenţă majoră în activarea tendinţei de expansiune este modul în care capul este susţinut în vârful coloanei. Atunci când capul este blocat într-o poziţie fixă cu multa tensiune nenecesară, greutatea lui – aproximativ 5 kg la un adult -

4

începe să apese în jos pe coloana cervicală. Aceasta apoi afectează restul coloanei şi cauzează un colaps general. Pentru a contracara acest colaps, muşchii încep să se rigidizeze în anumite regiuni ca abdomenul, partea lombară, pieptul, gâtul şi umerii. Chiar oamenii sănătoşi, care arată bine fizic, pot folosi mai multă tensiune decât e necesară să se susţină şi să se mişte.

Dacă, pe de altă parte, capul are libertatea să aibă poziţia lui naturală, atunci coloana funcţionează la lungimea ei naturală şi susţine corpul. Odată ce corpul este susţinut, muşchii care au fost substituiţi se pot descleşta şi o stare generală de eliberare, uşurare şi libertate de mişcare este simţită. Cu un bun profesor, o astfel de experienţă poate fi trăită aproape imediat. Totuşi, nu putem depinde mereu de un profesor şi mai devreme sau mai târziu trebuie să găsim ceva care funcţionează pentru noi înşine.

Chiar după ce cineva a experimentat efectul acestei relaţii între cap şi coloana vertebrală, schimbarea vechiului obicei nu este uşoară. Să luăm de exemplu un muzician. Aspectul fizic de a cânta la un instrument implică o serie complexă de mişcări. Mişcările nu sunt esenţial diferite de cele întrebuinţate în alte activităţi; sunt mişcări ale braţelor, mâinilor, degetelor şi ale mecanismului de respiraţie. Deşi complexe, ele nu sunt complicate; necomplicate deoarece capacitatea corpului de a repeta mişcări învăţate este foarte eficientă. Poate funcţiona în ciuda excesului de tensiune sau a slăbirii tonusului muscular, dar în general plăteşte un preţ pentru asta. Dificultatea experimentată de mulţi oameni, nu neapărat muzicieni, care suferă de o durere legată de mişcări repetate, este deseori cauzată de faptul că aceste mişcări au fost învăţate contractând anumite grupuri de muşchi. Aceasta se întâmplă sub nivelul conştient al simţului. De fiecare dată când mişcarea este repetată, prin asociaţie (inconştientă) se repetă şi contracţia; cele două au devenit atât de legate în percepţia noastră senzorială că nu mai e posibil să separăm mişcarea necesară de contracţia nenecesară.

Aprecierea noastră senzorială nu este sigură. Alexander a descoperit când a început să se studieze că aprecirea lui senzorială a ceea ce se întîmpla în corpul lui nu era corectă. Oamenii cred că stau, se mişcă, îşi folosesc braţele într-un mod normal. Ei nu asociază dificultăţile pe care le au cu modul în care fac lucrurile. Feedbackul senzorial, sau simţul kinestetic, înregistrează numai schimbări, nu funcţionează obiectiv.

Alt motiv este forţa obişnuinţei. Obişnuinţa este un fel de condiţionare a creierului nostru şi a reţelei neuronale să lucreze într-un anumit mod. Aceste obişnuinţe există undeva în aria dintre stimul şi răspuns. Privit din acest punct de vedere, în cazul muzicianului, se poate spune că stimulul este dorinţa sau intenţia să cânte la un instrument şi răspunsul este un amestec de activitate musculară şi mişcări necesare şi nenecesare. Numai gândul cântării este de

5

ajuns să declanşeze o serie întreagă de obişnuinţe: blocarea umerilor, încordarea braţelor, încleştarea maxilarului, strângerea abdomenului, etc, Ca un program de calculator, sau mai rău ca un virus de calculator, odată activat urmează supus, orbeşte, fiecare etapă a drumului dinainte stabilit.

Schimbarea atitudinii care este necesară pentru a permite acestor schimbări să ia loc este dificil de pus în practică, deşi este uşor de înţeles ca şi concept. Este legată de ceea ce Alexander a numit “end-gaining” (“concentrarea pe rezultat”). End-gaining înseamnă că atenţia este concentrată pe atingerea unui rezultat într-o anumită activitate în detrimentul participării la procesul (mijloacele) prin care rezultatul este atins. Conceptele lui Alexander de “end-gaining” şi “attending to the means-whereby” (“urmărirea mijloacelor”) sunt foarte apropiate de anumite concepte indice ca “mindfulness” sau “being in moment”. Paralela cu Zen Buddhism sau Taoism este frapantă, dar nu voi extinde aici această discuţie.

Aş dori să discut în mai mult detaliu problema cântării la un instrument muzical în lumina a ceea ce a fost discutat mai sus, cu referinţă la anumite dificultăţi deosebite şi cauzele lor specifice. Fiecare instrument solicită intr-un anumit fel cântăreţul. Violoniştii şi flautiştii, de exemplu, trebuie să-şi ţină braţele şi mâinile în anumite poziţii neobişnuite în timp ce cântă şi suferă frecvent de dureri şi rigiditate în braţe, umeri şi spate.

Modelul inerent este acela de “a ţine ceva sus” (holding something up) şi ei deseori pierd “legătura cu pământul” (grounding), unde susţinerea corpului şi a greutăţii ce o cară (rucsac, valiză, cumpărături) este experimentată ca un răspuns natural la gravitaţie. (Aceasta este o experienţă pe care un profesor o poate da uşor unui elev, deşi nu e uşor de a o găsi singur.) Când acest răspuns natural la gravitaţie nu funcţionează, muşchi care nu sînt făcuţi pentru susţinerea posturii încep să se încordeze pentru a susţine corpul. Rezultatul este durere şi rigiditate.

Cântăreţii la bas, pe de altă parte, au tendinţa de a-şi încorda pieptul şi umerii. Arată ca şi cum ar fi traşi în jos de gravitaţie şi nu găsesc reacţia antigravitaţională în sus.

Cântăreţii vocali şi instrumentali au deseori probleme cu respiraţia. Deşi există variaţii subiective, legate de fiecare persoană şi instrument, tiparul general este de a încerca să “producă” respiraţia cu tensiune excesivă în loc de a permite respiraţiei să se mişte liber în interiorul şi exteriorul corpului.

Învăţarea tehnicii implică câteva nivele de înţelegere, pe care le voi grupa în

trei secţiuni: A lăsa să treacă; A lăsa să fie; A lăsa să (se) facă (Letting go;

Letting be; Letting do).

6

Majoritatea oamenilor reţin exces de tensiune musculară în corp. Pentru a începe să învăţăm despre noi înşine, instrumentul nostru- corpul- trebuie să fie mai liber. Aceasta înseamnă eliberare de tensiune musculară. Profesorii de Tehnica Alexander încep de obicei o lecţie ajutând elevul să elibereze tensiunea excesivă în poziţii şi mişcări foarte simple: statul pe scaun, în picioare, culcat sau în mers.

Odată ce uşurarea de tensiune musculară excesivă este produsă, o nouă percepţie a corpului începe să apară, un nou feedback mai exact despre poziţia relativă a părţilor corpului şi gradul de tensiune musculară folosit, se instaurează. În timp ce această percepţie se dezvoltă, devine clar că gradul de tensiune musculară depinde de stările noastre emoţionale şi mentale; acestea nu sunt separate, ci sunt părţi ale întregului.

O nouă percepţie a sinelui nostru ca fiinţă umană potenţial integrată cere un nou mod de activitate cerebrală şi un nou mod de gândire.

Prima etapă în acest nou mod de gândire este de a învăţa să oprim banda gândurilor. Opritul gândurilor este o stare definită şi uşor de recunoscut, în care “suntem” pur şi simplu. Nu facem nimic, nu gândim despre lucruri- ci suntem; alerţi, receptivi la impresii, dar făra a reacţiona.Din acest punct o nouă coordonare poate apărea. Cheia coordonării este

relaţia dintre părţile corpului şi modul în care aceasta este animată. Corpul nu este construit ca pietre de construcţie, una deasupra celeilalte, ci mai mult ca un pod suspendat. Părţile corpului tind să tragă una de alta, creând un spaţiu în încheieturi şi o calitate dinamică şi de expansiune. Deoarece suntem vertebrate, cea mai importantă dintre acestea este incheietura dintre cap şi coloană.

Capul conduce, corpul urmează. Dacă cineva urmăreşte o pisică sau un copil în mişcare, e clar că dupa ce ceva le trezeşte atenţia, capul începe să se mişte întâi şi corpul urmează. Capul, nu gâtul.

Pe măsură ce această conştientizare creşte, începem să observăm şi forţa obişnuinţei. Noi reacţionăm continuu la stimuli în mod automat, ci nu funcţionăm conştient. Putem supravieţui în acest mod, şi putem chiar fii plini de succes; dar nu e tot ceea ce e posibil pentru o fiinţă umană.

În opera sa “The Ascent of Man” Jacob Bronowski scrie: “Noi suntem unicul experiment al naturii care poate demonstra că inteligenţa raţională e mai utilă decât reflexul. .In Om, creierul trebuie să fie un instrument de pregătire înainte să fie un instrument de acţiune.”

Un om poate alege. Pentru a alege, trebuie să facem un stop între stimul şi răspuns: acesta e singurul loc unde alegerea e posibilă – altfel un proces chimic începe şi neuronii se încarcă cu forţă. Există o parte a minţii, o funcţie superioară a creierului uman, unde se iau deciziile. A începe să devenim

7

conştienţi de asta e o mare responsabilitate; nu mai putem să dăm vina pe alţii sau pe circumstanţe pentru dificultaţile noastre. Un om poate lua decizii. Ierarhia funcţionării începe să ia formă: stimul – pauză – alegere - decizie. Pentru a pune în practică o decizie, aceasta trebuie să devină intenţie. Intenţia este o forţă foarte puternică; începe să activeze sistemul nervos şi să declanşeze impulsuri nervoase în muşchi. Această forţă traversează corpul de-a lungul anumitor căi şi în anumite direcţii. E posibil să învăţăm să canalizăm această forţă animatoare în mod conştient. La acest nivel de conştientizare, viaţa devine proces -alegere, decizie, acţiune- în fiecare moment. O anumită stare de prezenţă apare în care ne percepem ca aici, acum. Această calitate, palpabilă şi de recunoscut- aduce o nouă calitate în viaţa cuiva. Este de asemenea de recunoscut în alţii: o numim prezenţă. În interpretare aduce totul la viaţă. Interpretul devine un intermediar între lumea invisibilă a intenţiei creatoare, expresia emoţiei şi audienţă. Prezenţa cere prezenţă, şi în acest mod un eveniment special poate lua loc în timpul unei reprezentaţii.

A invata tehnica Alexander echivaleaza intr-o oarecare masura cu a invata orice alta tehnică. De aceea, este nevoie de un profesor, cel putin la inceput. Lectiile nu sunt deloc dureroase, pentru ca nu exista nicio urma de agresivitate, ba din contra, lectiile te ajuta sa te eliberezi de tensiune si de obiceiurile daunatoare. In timpul lectiei, profesorul iti va studia postura si tiparul miscarilor, privindu-te in diferite ipostaze si asezandu-si mainile pe gatul, umerii si spatele tau. Astfel isi va da seama ce anume este gresit in felul in care te misti si respiri si va corecta aceste greseli ghidandu-te cu mainile sale si explicandu-ti in ce costa comportamentul corect si sanatos.Evident, profesorul nu poate decat sa iti explice si sa te corecteze, depinde de tine sa pui in practica, zi de zi, ceea ce ai invatat.

Tehnica Alexander ne poate fi utila tuturor, insa este recomandata in special actorilor, muzicienilor, atletilor, celor care sufera din cauza unor rani repetate sau de boli provocate de miscarile repetitive, celor care au dureri de cap, de spate si de gat, celor care stau foarte mult la birou. Deosebit de utile sunt lectiile si pentru femeile insarcinate care pot invata cum sa sustina greutatea tot mai mare a copilului, cum sa evite durerile de spate si picioare si cum sa suporte mai bine travaliul si nasterea prin pozitii si miscari speciale. Cei mai receptivi sunt copiii, pe care lectiile ii invata cum sa pastreze postura frumoasa pe care o au, sau cum sa-si imbunatateasca postura daca au deviatii ale coloanei vertebrale, cum sunt scolioza si lordoza.

De ce avem nevoie de astfel de exercitii? Cea mai buna imagine a felului in care stresul ne afecteaza trupul e felul cum reactionam la un zgomot neasteptat de puternic: aducand umerii in sus si capul intre ei. Apoi,

8

"vertebrele se taseaza, indiferent ca mergem la sala sau nu si chiar si dansatorii au probleme", de aceea e nevoie de un set de exercitii speciale pentru coloana.

Dincolo de relaxarea coloanei, tehnica Alexander are numeroase alte efecte pozitive, sustin specialistii. Respiratia si vorbirea devin mai usoare, miscarile in general devin mai naturale, creste rezistenta la stres si dureri, se dezvolta creativitatea, se amelioreaza fobiile, gandirea devine mai clara, iar unii spun ca au castigat chiar un centimetru in inaltime!

Din pacate, la noi nu exista cursuri de "Alexander technique", nici macar pentru dansatori si nu e recomandabil ca exercitiile sa fie invatate de unul singur.

BIBLIOGRAFIE

Brennan ,R. –Vindecare prin metoda Alexander, Editura Teora ,Bucuresti 2003

Material de pe Scribd

9