articol referat (4)
TRANSCRIPT
Cuprins :Articolul....................................................................2
Articolul hotarat.......................................................5
Articolul Demonstrativ(Adjectival)...........................9
ARTICOLUL POSESIV (SAU GENITIVAL)...................12
Articolul nehotărât...............................................16
Articolul la substantiv.............................................26
BIBLIOGRAFIE.........................................................37
1
Articolul
Articolul romanesc este unul dintre cele mai concludente domenii pentru urmarirea “pe
viu” a modului in care s-a realizat, in dezvoltarea istorica a limbii si in care continua sa se
produca, sub ochii nostri, procesul de gramaticalizare, adica de pierdere treptata a autonomiei
unor cuvinte si de transformare a lor din marci lexicale (pentru exprimarea unor/unei functii) in
marci (morfeme) gramaticale.
Articolul face parte din sistemul de determinare a numelui. El precizeaza in ce masura
obiectul denumiteste cunoscutori este considerat cunoscut de cei care spun ceva despre obiect.
Articolul se comporta in unele imprejurari ca o parte de vorbire propriu-zisa, pe cand in
altele, ca un sufix, unindu-se cu partea finala a cuvantului. El apare ca parte de vorbire cand se
utilizeaza inaintea substantivului, a adjectivului sau a numeralului, dar nu si atunci cand este unit
cu sfarsitul substantivului, adjectivului sau numeralului. Tinand seama insa ca functiile lui sunt,
in mare, aceleasi, Il putem trata in amandoua situatii ca parte de vorbire. Cand sta inaintea
cuvantului, articoluluii se da nume de articol prespus sau proclitic, iar cand sta dupa cuvant, unit
cu acesta, articolul este numit postpus sau enclitic.
In literatura de specialitate din ultimul timp apareuneori ideea ca articolul nu este o parte de
vorbire, ci un morfem al categorie determinarii.Argumentele pentru a sustine aceasta inovatie
terminological consta in utilizarea articolului cand substantivul se repeta (Am cumparat paine.
Painea era proaspata) sau cand substantivul este isotit de adjectivul tot (Tot orasul a luat parte la
demonstratie.) Faptul ca poate fi cerut de un anumit element prezent in comunicare constituie un
argument in afirmarea caracterului gramatical al categoriei determinarii in limba romana si
justifica considerarea articolului care reprezinta mijlocul de exprimare al acestei categorii, nu ca
parte de vorbire ci ca morfem, si anume morfem dependent, de acelasi tip cu desinentele care
exprima numarul, cazul, etc. Situarea articolului in seria afixelor flexionare este sustinuta mai
ales cu urmatoarele doua argumente:-“Articolele participand la opozitiile de determinare sun
numai doua:- (u)l si un. O parte de vorbire cu un numar asa de restrans de membri e ceva cu
totul exceptional. –Articolele cu valoare individualizatoare sunt strict limitate distributional: nu
2
apar decat in prezenta unui substantiv, in apropierea directa a acestuia, fuzionand eventual cu
finala substantivului( o floare, floarea, o casa, casa). In literatura de specialitate nu s-a
demonstrat inca in mod convingator ca trebuie sa incetam de a mai vorbi de articol si sa vorbim
de morfemul categoriei determinarii. Spunand acestea, avem in vedere, pe de o parte, ca opinia
mai noua vizeaza in mare masura aspectul formal al problemei, mai exact terminologia (de ex:
ceea ce se propune sa se numeasca morfemul categoriei determinarii este cunoscut in gramatica
sub numele de articol care are functia de individualizare). In favoarea mentinerii articolului care
este reprezentat intr-adevar prin putine elemente, dar acestea au o fregventa foarte mare, se poate
invoca faptul ca din toate tipurile de articole despre care se vorbeste in gramatica romaneasca
sunt intotdeauna cuvinte de aceeasi natura cu prepozitiile, verbele auxiliare, adverbele morfem
etc., adica cuvinte care fiind golite de sens lexical, au functie de marca. Faptul care prezinta
cuvinte este probat si de provenienta lor ( de ex: un provine din numeralul latinescunus) , si de
posibilitatea izolarii lor prin pauza( de ex: intre “niste” si “pere” se poate crea o pauza fara sa se
distruga comunicarea – “Niste frumoase pere” – ceea ce nu este posibil intre radicalul “per-“ si
desinenta “-e”). Admitand acest lucru, rezulta in mod logic ca, daca negam calitatea de cuvinte a
articolelor, trebuie sa negam calitatea de cuvinte si a prepozitiilor, verbelor auxiliare, adverbelor
morfem etc., tot la fel cum, daca admitem ca prepozitiile, verbele auxiliare, adverbele morfem
etc. sunt cuvinte, trebuie sa admitem ca si articolele au aceasta calitate.
La articol genul, numarul si cazul sunt marcate de desinente. Astfel, pentru a putea vorbi
de radical, este necesar sa existe un corp fonetic care sa apara in toate formele flexionare ale
cuvantului respectiv. In cazul nostru insa nici la seria de articole de tipul un, o, niste, etc. nici la
seria de articole–l, -e, -I nu exista un corp fonetic comun fiecareia din aceste serii de forme,
ceea ce inseamna, practic, ca nu exista un radical. Numai din acest punct de vedere, s-ar putea
vorbi de radical doar la articolele de tipul cel, cea, cei, cele(unde campul fonetic comun este ce-),
precum si la articolele de tipul al, a, ai, ale etc. (unde campul fonetic comun este a-). Insa nici
aceste corpuri fonetice nu reprezinta radicali, pentru ca functia de baza a radicalului estea ceea
de asigura sensul lexical al cuvantului din care face parte. Daca articolul este o parte de vorbire
lipsita de sens lexical si daca radicalul are functia principala de a asigura sensul lexical al
cuvantului din care face parte, atunci ce- din articolul genitival cel, cea, cei, cele etc) si a- (din
articolul posesiv genitival al, a, ai, ale etc) nu reprezinta radicali. Admitand ca articolul nu are
radical trebuie sa admitem implicit ca aceasta parte de vorbire nu are nici desinenta, pentru ca
3
desinenta - ce element structural cu functie in primul rand de marca – poate exista numai pe
langa radical care are functie in primul rand lexicala. Daca nu are nici desinenta nici radical
articolul poate fi considerat parte de vorbire fara structura morfologica.
La articol categoriile gramaticale de gen, numar si caz sunt indicate in principiu prin
supletivism de ex, -l, un, ai etc. sunt forme pentru masculin, singular, nominativ-acuzativ; -a, -o,
ale etc. sunt forme pentru feminin, singular, nominativ-acuzativ.
Concluzii: Multimea de functii s imai ales, interferenta acestora, exprimate cand simultan, cand
succesiv si contolate cand semantic, cand sintactic, cand morfologic, cand lexical sau lexico-
gramatical, fac din capitolul articolul romanesc unul dintre cele mai complexe si mai specific
domenii ale limbii romane, in sensul ca particularitatile limbii romane privesc manifestarea
fiecarui tip de reguli (semantice, sintactice, morfologice, lexical si lexico-gramaticale) si a
fiecarui tip de articol.
La intrebarea carui domeniu ii apartine clasa articolului: morfologie, sintaxa, lexic, semanintica,
stilistica, raspunsul nu poate fi decat unul singur: apartine tuturor acestor domenii, iar o privire
dintr-un singur punct de vedere ar fi simplificatoare si neconforma cu realitatea lingvistica, care,
in cazul articolului, este mult mai complexa.
In concluzie, putem spune ca faptele articolului romanesc sunt complexe nu numai din
perspective istorica, ci si din punctul de vedere al romaniei actuale. In functionarea sa dinamica,
articolul a ajuns, in etapa actuala de limba, la stadii diferite de gramaticalizare si la utilizari cu
functii diferite, stadii diferite chiar in ce priveste aceeasi forma de articol, si functii diferite, de la
o forma la alta, de la un context la altul, functii a caror manifestare este uneori simultana, alteori,
interferenta, iar, alteori, succesiva.
Parvu Madalina
4
Articolul hotarat
Definitie:
Articolul hotarat este articolul care insoteste un substantive, aratand ca obiectul denumit de
acesta este cunoscut vorbitorilor.
A B
S-a facut lumina. Aprinde lumina!
Gardul nu avea poarta. S-a deschis poarta.
Afara e vant. A inceput vantul.
Te cauta un prieten. Te cauta prietenii.
Au cazut nameti de omat. S-a topit omatul.
In exemplele din coloana (A) substantivele lumina, poarta, vant, prieten, omat nu au nici un fel
de articol, pe cand in exemplele din coloana (B) substantivele lumina, poarta, vantul, prietenii si
omatul au articol (a,l,i). Cu ajutorul articolului se arata ca obiectele denumite sunt cunoscute;
lumina inseamna lumina electrica dintr-o incapere, poarta inseamna poarta stiuta a unei curti,
etc…
Articolul hotarat este subdivizat in:
a) Articol hotarat propriu-zis: eleva,copacii
b) Articol genitival(posesiv): un elev al clasei
c) Articol adjectival(demonstrativ): bradul cel inalt
Partile de vorbire articulate cu articol hotarat:
1. Substantive
Articularea cu articol hotarat este speciifica atat substantivelor commune, cat si celor
proprii:
5
a) Toate substantivele comune se pot articula cu articol hotarat indifferent de genuri:
elevii, casa, stiloul…
b) Articularea substantivelor proprii cu articol hotarat prezinta cateva particularitati in
raport cu cele commune cat si in functie de grupele semantice pe care acestea le
acopera:
- Nume de persoane si animale: - masculine:( Ciobanu; Codrescu; Puiu); cu
functia articolului preluata de vocala precedenta”u”; cele mai multe substantive
proprii masculine care denumesc persoane(nume si prenume) si animale apar fara
articol hotarat la nominative si acuzativ; la genitive si dativ, el fiind antepus:
(Andrei, Anton, Buzdugan, Costache, Ion, Grivei, Labus).
- feminine: de cele mai multe ori au forma articulata: Ana, Iulia, Maria, Lizuca;
substantivele terminate in consoana sau in alte segmente grafice(Carmen, Lili,
Zoe) apar fara articol hotarat la nominative si acuzativ, iar la genitiv si dativ au la
fel ca masculinele articol hotarat antepus.
- Nume geografice(orase, tari, munti, insule, rauri):
- masculine: (Bucurestiul, Iasiul); cu “u” final pe post de articol(Paltinu, Frasinu,
Stejaru)
-feminine: Craiova, Dunarea, Islanda, Romania, Magurele…
-neutre: Crisul, Brasovul, Ceahlaul, Somesul..
2. Adjective
Adjectivele calificative primesc articol hotarat enclitic
a) cand se afla imediat inaintea substantivului la care se refera, iar acesta denumeste un
obiect considerat cunoscut: bogata toamna; iubitul coleg; rosul drapel; negrul pix.
Articolul trece, dupa cum se vede, de la substantiv la adjectivul aflat inainte;
b) cand intre adjectivul calificativ si substantivul la care se refera el apare un adjectiv
sau un pronume posesiv: frumoasa noastra patrie; simpaticul meu coleg; eroicul lui
act.
c) cand adjectivul se afla dupa substantive, dar este o porecla sau un supranume,de
exemplu: Mihai Viteazul, Petru Schiopul, Milecu Carnul, Laie Chiorul etc. In astfel
6
de combinatii, adjectivul este echivalent cu “cel + adjectivul (nearticulat): Mihai cel
Miteaz, Petru cel Schiop, Milescu cel Carn, Laie ce Chior etc.
Atentie: Articolul hotarat poate sa transforme un adjectiv in substantive, dar acesta nu este o
functie specifica lui, caci dupa cum avem Frumosul n-are intotdeauna cautare, avem si Un
frumos nu-I o minune, Acel frumos imi place mie, Orice frumos trebuie respectat etc.
Nota: O pozitie aparte fata de articol ocupa adjectivele tot si intreg. Inaintea substantivului, tot
si intreg cer ca acesta sa fie articulate: tot omul, toata suflarea, tot poporul, intreaga biruinta,
intreg poporul. La fel si cand tot si intreg se afla dupa substantive: strugurele tot, vara toata,
biruinta intreaga, muntele intreg, poporul intreg. Intreg are insa si posibilitatea de a fi adjectiv
obisnuit, primind el insusi articolul daca este asezat inainte de substantiv: intreaga vara; intregul
ciorchine; intregul popor.
3. Alte parti de vorbire
Articolul hotarat mai poate insoti:
-pronumele personale: dansul,dansa, dansii, forme mai vechi precedate de prepozitii: intr-
insul, intr-insa, intr-insii, intr-insele..
-numerale ordinale: primul, prima, primii, primele, intaiul, intaia, intaii..
-numerale cardinale: unul, una..
-pronume nehotarat: unul, una, unii, unele..
La pronume si la numerale articolul hotarat apare numai la formele de nominative si acuzativ.
-prepozitii si locutiuni prepozitionale de genitive provenite din adverbe prin articulare: inaintea,
inapoia, inauntrul, imprejurul..
Categorii gramaticale si declinare
Articolul hotarat detasat de substantive are gen, numar si caz. El are, astfel, forme pentru
cele trei genuri( masculine, feminine, neutru), pentru cele doua numere(singular si plural) si
pentru cele cinci cazuri(Nominativ, Genitiv, Dativ, Acuzativ si Vocativ).
7
SINGULAR
GEN Masculin Feminin Neutru
Caz
Nominati
v
-l; -le; (codrul; boul) -a(doctorita;cearta) -l; -le
Genitiv -lui; (codrului;boului) -i(doctoritei) -lui
Dativ -lui; -i -lui
Acuzativ -l; -le; -a -l; -le
Vocativ -le(codrule;boule) - -le
PLURAL
GEN Masculin Feminin Neutru
Caz
Nominativ -i(codrii;boii) -le(doctoritele;stelele) -le
Genitiv -lor(codrilor;boilor) -lor(doctoritelor) -lor
Dativ -lor -lor -lor
Acuzativ -i -i -le
Vocativ -lor -lor -lor
Matei Alina Maria
8
Articolul Demonstrativ(Adjectival)
Este articolul care leaga un substantiv articulat cu articol hotarat enclitic sau un nume
propriu de persoana de determinantul sau(adjectiv,numeral,substantiv sau adverb cu
prepozitie),substantivizeaza un adjectiv,un numeral,sau constructii prepozitionale si este format
al superlativului relativ.Daca in unele situatii nu se face decat sa sublinieze individualizarea
marcata prin articol hotarat propriu-zis,in altele il poate inlocui pe acesta,dovedindu-si clar
calitatea de articol hotarat:prietenul cel mai bun=cel mai bun prieten;lenesii=cei lenesi.Formele
acestui articol sunt:singular m.si n.cel,celui;f:cea,celei;plural m.cei,f.si n.cele.
Atentie la scrierea corecta,intr-un singur cuvant,a formelor cel,cea si cei(nu cu cratima,cum se
scriu secventele omofone din Ce-l doare?,Ce-a spus?,Ce-i dai?)Acentuarea corecta a formelor
de genitiv-dativ este pe radacina,nu pe desinente.Forma de genitiv-dativ f.sg.cei( in loc de
celei)este invechita si regionala.Folosirea corecta a articolului demonstrativ pune mai multe
probleme.
In stransa legatura cu formele trebuie retinuta necesitatea acordului in gen,numar si caz cu
substantivul determinant sau inlocuit.Abateri de la aceasta regula se produc la acordul in caz cu
substantivul determinant,in speta la genitiv-dativ singular si plural:(impotriva tendintei de
parasire a acestui acord si de folosire,la genitiv-dativ,a formelor de nominativ-acuzativ),e bine de
stiut ca,in conformitate cu normele,se spune corect baiatului celui harnic (nu cel harnic),fetei
celei harnice(nu cea harnica),si ca numai in nume proprii ca Mircea cel Batran,Ecaterina cea
Mare este corecta folosirea articolului si a adjectivului la genitiv-dativ in forma de nominativ-
acuzativ (al) lui Mircea cel Batran,(al)Ecaterinei cea Mare.
In limba literara actuala folosirea articolului demonstrativ ca element de legatura pentru un
atribut adjectival sau prepositional si chiar ca mijloc de substantivizare a unui adjective este in
evident regres fata de perioadele mai vechi.In prima situatie la atribute el nu e concurat de alt
element,preferandu-se alaturarea directa adjectivului,a numeralului sau a constructiei
prepozitionale:fata harnica/fata cea harnica,ceea ce denota slabirea sensului demonstrative
originar al articolului.
9
In a doua situatie la substantivizari articolul demonstrativ este concurat de articolul
enclitic:cel harnic/harnicul.Pentru prezenta sau absenta articolului demonstrativ(prepozitia
de)inaintea unui numeral ordinal.Omiterea nejustificata a articolului demonstrativ se produce in
constructia toti-cei numeral cardinal propriu-zis echivalenta cu numeralul colectiv:correct se
spune toti cei 15 vorbitori,toate cele 30 de vagoane(nu toti 15 vorbitori sau toate 30 de vagoane)
Cand se coordoneaza mai multe attribute referitoare la acelasi substantiv,articolul
demonstrativ se pune o singura data la primul termem:baiatul cel harnic si cuminte;la fel stau
lucrurile la concordarea a doua sau mai multe superlative relative:cel mai bun si mai atent
elev.Prin aceasta se face deosebire intre un substantiv cu atribut multiplu (=un singur obiect)si un
substantiv legat de cel plus alt substantiv reprezentat de cel ca mijloc de substantivizare(=doua
obiecte),de aceaa in baiatul cel( mai )harnic si cel ( mai) lenes omiterea lui cel ar constitui o
greseala.
In opozitie cu pierderea sensului demonstrativ care are ca rezultat renuntarea la articolul cel
prin inlocuirea lui cu zero-apare inlocuirea articolului cu adjectivul sau pronumele demonstrativ
inrudit,ceea ce inseamna o subliniere a sensului demonstrativ:de retinut ca nu sunt literare nici
imbinarile –regionale- de tipul omul( a)cela bunul(in care se produce si repetarea articolului
hotarat propriu-zis ),nici cele –livresti- de tipul matusa de aici si aceia de la Iasi sau interesul
personal si acel colectiv.
Articolul demonstrativ este folosit uneori in mod superfluient inaintea articolului posesiv
(mai ales cand acesta are valoarea apropiata de pronume);este suficient si preferabil sa se
spuna .Raspunsul ei a fost corect,nu insa si cel al lui X(nu si cel al lui X).
Nearticularea sau lipsa oricarui articol
Substantivele nearticulate se gasesc in mai multe situatii.In primul rand trebuie facuta
distinctie intre situatiile in care individualizarea este exprimata prin alte mijloace decat
articol(prin adjective pronominale sau prin pronume personale si reflexive la dativul posesiv sau
este marcata la determinantele antepuse ale substantivului(tipui ca simpaticul baiat,al nostrum
steag,cel mai bun elev) si situatiile in care substantivul apare fara nici o determinare.La aceasta
din urma trebuie facuta alta distinctie,precizandu-se situatiile in care substantivul nearticulat are
sau nu un rol legat de gradele de individualizare:la folosirea substantivului nearticulat dupa
10
prepozitie lipsa articolului nu spune nimic despre faptul ca obiectul respective ar fi prezentat,in
timp ce lipsa articolului la un substantive fara prepozitie are roluri specifice.
Intrebuintari caracteristice pentru substantivul nearticulat,fara determinari echivalente cu
vreun articol si fara prepozitii au numai formele de nominativ-acuzativ,cu unele deosebiri intre
posibilitatile singularului si pluralului.Comuna ambelor numere este folosirea substantivului
nearticulat in functiile de:nume predicativ(El este elev.Ei sunt elevi ),element predicativ
suplimentar(S-a dus bou si s-a intors vaca.Au fost alesi delegate)si opozitie(Cel mic sugar era
acasa,cei mari,elevi erau la scoala) la aceasta se adauga unele complemente de mod,loc,sau de
timp in care substantivul are valoare apropiata de adverb(L-a asteptat zi si noapte).
Articulat si nearticulat
Oricat ar parea de curios,in unele situatii exista o sinonimie intre lipsa oricarui articol si
prezenta articolului hotarat propriu-zis .Aceasta se constata la intrebuintari ale substantivului
nearticulat iesite din uzul activ si pastrate numai in imbinari fixe:in proverbe ca:Munte cu munte
se intalneste ,dar om cu om!,Cui pe cui se scoate.
In ultima vreme se manifesta tendinta gresita de extindere a folosirii substantivului
nearticulat in locul articularii lui cu articolul hotarat in mai multe situatii:
- in numele de titluri si de functii antepuse numelor proprii de persoana:(inginer
Costache in loc de inginerul ....)si in imbinarea hotel plud nume propriu respectiv(
hotel Intercontinental in loc de hotelul….)
- la substantive comune care denumesc obiecte individualizate (prin sens sau
determinate):de retinut ca se spune corect Pastrati curatenia sau linistea(nu
liniste,curatenie)Stationarea interzisa nu(stationare…)
Racu Liliana- Valentina
11
ARTICOLUL POSESIV (SAU GENITIVAL)
Este articolul care, pe de o parte, apare ca element constant în structura pronumelor posesive
şi a numeralelor ordinale (de la 2 înainte) şi, pe de altă parte, însoţeşte, în anumite condiţii,
adjectivele posesive şi genitivul substantivelor şi al pronumelor de diverse specii, marcând
legătura cu substantivul sau adjectivul determinat.
Un substantiv poate fi adesea determinat de alt substantiv în cazul genitiv, amândouă cu
articol hotărât: soarele dimineţii, vremea treieratului, personajul piesei.
Când din diferite motive, primul substantiv din construcţii ca cele de mai susnu este
determinat sau este determinat altfel decât prin articolul hotărât, sau are articol hotărât cerut de
alt cuvânt decât de genitiv, al doilea substantiv trebuie sa fie precedat de unul din termenii seriei
al (a, ai, ale) ca să exprime genitivul:
Singular Plural
m. şi n. f. m. f. şi n.
N. A. al a ai ale
G. D. - - alor
acest
acel
alt soare al dimineţii
un
orice
Al (a, ai, ale) suplineşte lipsa articolului hotărât de la primul substantiv şi are acelaşi gen şi
număr ca şi acesta, adică:
un pantof- al Cenuşăresei cei doi pantofi- ai Cenuşăresei;
acel câine – al grădinarului nişte câini- ai grădinarului;
acea vorbă- a mamei acele vorbe- ale mamei;
o culoare- a câmpului acele culori- ale câmpului;
orice picior- al mesei patru picioare- ale mesei;
12
un stilou- al şcolarului două stilouri- ale şcolarului.
În acelaşi fel se foloseşte al şi atunci când primul substantiv este determinat de un adjectiv după
care urmează genitivul:
acel pantof pierdut al fetei pantoful acela al fetei;
acei pantofi pierduţi ai fetei pantofii aceia ai fetei;
culoarea verde a câmpului culorile vii ale câmpului;
un picior rupt al mesei două picioare rupte ale mesei;
piciorul rupt al mesei picioarele rupte ale mesei.
Al (a, ai, ale) apare şi când substantivul este urmat de adjective sau pronume posesive, de
exemplu:
calul acesta al meu;
fratele cel mare al tău;
sania cea mică a noastră;
gândul celfrumos al lui.
Datorită faptului că asigură legătura dintre un substantiv fără articol hotărât cerut de alt
determinativ şi genitiv, al (a, ai ale) a fost numit articol genitival, iar pentru că asigură şi
legătura dintre substantiv şi adjectivul sau pronumele posesiv, el a fost numit şi posesiv.
Genitiv-dativul familiar şi popular alor mei (tăi, săi, lui, ei, noştri etc.) nu conţine articolul
posesiv, în ciuda aparenţelor, ci un pronume care ţine locul unui substantiv subînţeles:
“părinţilor”, sau unei locuţiuni “celor foarte apropiaţi”. Pronumele al apare şi în construcţii
populare şi familiare, la nominativ-acuzativ, de exemplu în al meu, care poate însemna “acest
lucru al meu “, “copilul meu”, şi se schimbă după gen: a mea = (orice obiect de genul feminin),
“fata, mevasta etc. “ mea, ai noştri, ai voştri = “partizanii, coechipierii, cei care au aceleaşi
păreri, care sunt din acelaşi grup, tabără, ceată,neam, popor cu noi, cu voi”.
Articolul genitival-posesiv face legătura dintre un substantiv determinat prin altceva decât
articolul hotărât şi genitiv, pe de o parte, şi posesivele care urmează după un substantiv
determinat altfel decât prin articolul hotărât, pe de altă parte.
Articolul genitival-posesiv se foloseşte obligatoriu înaintea numeralului ordinal, cu excepţia
lui primul, prima.
Articolul genitival-posesiv se combină cu cel, cea, cei, pentru a exprima genitivul şi dativul în
formulele ca deschiderea celei de-a treia conferinţe de..., deoarece al, a, ai, ale nu au formă de
13
genitiv-dativ. După formulări ca aceasta s-a constituit şi un nominativ-acuzativ cel de-al cincilea
concurs de..., care nu este necesar; exprimarea mai simplă şi mai elegantă pentru asemenea
nominativ-acuzative rămânând: al cincilea concurs de....
Omiterea articolului posesiv de feminin singular a se explică uneori prin cauze fonetice, în
imediata vecinătate a unui cuvânt cu a iniţial: în vorbirea rapidă cei doi a se pot contrage, dar în
scris sunt greşite îmbinări ca împotriva lor şi acestora (altora) în loc de a acestora(a altora).
Când este element constitutiv, formant al numeralului ordinal, articolul al, a trebuie să apară
totdeauna, indiferent de valoarea numeralului, de poziţia lui faţă de substantiv sau de felul
substantivului din punctul de vedere al articulării.
Prin reacţia faţă de situaţiile de omitere greşită a articolului posesiv, se produce apariţia lui
incorectă în construcţii cu două dative coordonate dependente de prepoziţiile datorită, graţie,
mulţumită, de verbe ca a mulţumi sau a aparţine şi de adverbe de tipul conform: de reţinut că se
spune corect datorită ajutorului şi indicaţiilor (nu şi a indicaţiilor).
Faptul că unele cuvinte- în special numerale şi adjective cu sens cantitativ- dispun, pe lângă
genitiv, de posibilitatea folosirii unei construcţii echivalente, realizate cu prepoziţia a, are adesea
ca rezultat contaminarea celor două formule, în construcţii cu articolul posesiv între un
substantiv articulat enclitic sau o prepoziţie cu formă articulată şi genitivul următor; în asemenea
construcţii articolul apare în forma a omonimă cu prepoziţia: destinul a multor capodopere (în
loc de destinul multor... sau a multe), de-a lungul a câtorva ore (în loc de delungul câtorva... sau
a câteva), comemorarea a celor 350 de ani (în loc de comemorarea celor 350.. sau a 350).
Confundarea prepoziţiei a cu articolul posesiv omonom în forma lui de feminin singular sau
în varianta regională invariabilă se întâlneşte în diverse construcţii în care, din
hipercorectitudine, unii vorbitori ajung să modifice forma prepoziţiei din construcţii echivalente
cu genitivul, tratând-o drept variabilă după gen şi număr ca şi cum ar fi vorba de articol. De
reţinut că articolul posesiv nu poate apărea înainte de un numeral cardinal propriu-zis care nu
este însoţit de cel de, nici înainte de ceea ce sau ce, de câţiva, diferiţi, mulţi, numeroşi, puţini,
toţi în forma de acuzativ: se spune corect reprezentanţi a (nu ai) 21 de state; autor a (nu al)două
cărţi; exponentul a (nu al) ceea ce se numeşte...; caracterul a (nu al) numeroase boli.
Articolul, în majoritatea lucrărilor de gramatică, este tratat ca parte vorbire auxiliară de sine
stătătoare, care însoţeşte un substantiv şi serveşte la marcarea categoriilor morfologice ale
acestuia.
14
În studiile mai recente însă articolul nu mai este interpretat ca o clasă morfologică de sine
stătătoare. El este examinat la părţile de vorbire pe care le caracterizează şi în cadrul acelor
categorii morfologice a căror marcă formală este. Această dispersare a articolului se explică prin
faptul că unităţile care-l constituie sunt eterogene din punct de vedere semantic şi funcţional şi
prin faptul că semnificaţia lor nu poate fi sesizată independent de partea de vorbire pe care o
însoţesc.
Astfel, articolul hotărât şi cel nehotărât funcţionează ca morfe ale numărului, cazului şi
determinării minime la substantiv. Iar articolul posesiv (genitiva) serveşte la diferenţierea cazului
genitiv de dativ.C ât priveşte articolul demonstrativ (adjectival), el face legătura între adjectiv şi
substantivul determinat, acordându-se cu acesta în gen, număr şi caz.
SBARCEA RODICA
15
Articolul nehotărât
Articolele nehotărâte care provin din numeralul latinus "aunus”,”una”(la�
formele de singular)și din sintagma latină “a nescio quid”(nu știu ce) la formă de plural,se
folosesc proclitic,înaintea substantivelor pentru că acestea să arate un obiect gramatical mai puțin
cunoscut,mai puțin individualizat,în raport cu clasa sau specia cărei îi aparține. Ex. : A fost
odată un împărat şi o împărăteasă .
Observăm faptul că obiectele sunt detaşate de cele două categorii - « împărat » şi
« împarăteasă»,fără o definire precisă a acestora,nedefinite .Articolele nehotărâte sunt aici nişte
indici abstracţi ai unui grad scăzut de individualizare a obiectelor gramaticale.
Se numeşte « nehotărât » pentru că obiectul este considerat necunoscut :
Ex. : Un elev,un profesor,o carte,un pix,un apartament,o doamnă,un brad.
Se numeşte « proclitic » pentru că se aşează in faţa substantivului :
Singular Plural
masculin feminin masculin feminin
N. Ac. un o nişte
G. D. unui unei unor
Singura problemă pe care o ridică articolul nehotărât proclitic este confuzia lui “un/o/nişte“ cu
alte părţi de vorbire(vezi,mai jos,Valorile morfologice …)
Formele articolelor nehotărâte sunt urmatoarele :
Singular :
N.Ac.-(pe) un elev,un tablou(masculin si neutru)
-(pe) o elevă(feminin)
16
G.D.-(al,a,ai,ale)unui elev,tablou(masculin si neutru)
-(al,a,ai,ale)unei eleve(feminin)
Plural :
N.Ac. (pe) nişte elevi,tablouri,eleve(pentru toate cele trei genuri)
G.D.(al,a,ai,ale)unor elevi,tablouri,eleve(pentru toate cele trei genuri)
Observaţii :
1.Articolul nehotărât substantivează adjective şi adverbe :
El este un inţelept,ia făcut un bine.
2. ”Un,o ” pot fi şi adjective pronominale nehotărâte :
Un elev vine,altul pleacă.
Sau numerale cu valoare adjectivală :
Un elev învaţă,doi se joacă.
Articolele nehotărâte îşi modifică forma dupa gen,număr şi caz,devenind
« morfeme ale cazurilor »(vezi exemplele de mai jos).Simultan cu această calitate,ele pot avea si
calitate de morfeme ale substantivizării unui adjectiv,numeral,pronume,verb,adverb sau
interjecţie :
N.Ac.(pe) un leneş-G.D.(al,a,ai,ale)unui leneş ;
N.Ac.(pe) un trei-G.D.(al,a,ai,ale)unui trei ;
N.Ac.(pe)un învăţat-G.D.(al,a,ai,ale)unui învăţat ;
N.Ac.(pe)un of-G.D.(al,a,ai,ale)unui of ;
Sau de morfeme ale trecerii unor substantive proprii la substantivele comune:
N.Ac.(pe)un harpagon-G.D.(al,a,ai,ale)unui harpagon.
17
Formele şi funcţiile articolului nehotărât
Articolul nehotărât are numai singular.Acesta este pentru maculine şi neutre « un ,iar
pentru feminine o şi se declină astfel:
N.A. ”un,o” ;
G.D. ”unui”,”unei” ;
V.-
Articolul nehotărât prezintă obiectul exprimat de substantiv ca nefiind bine cunoscut
sau ca nedefinit în mod voit de vorbitor.
Atunci când însoţeşte un nume propriu,el dă înţelesul de ”unul ca”, ”un asemenea om
ca”,introducând ideea de alegere:
Ex. : Un Brâncoveanu nu se putea turci.
Observaţie!
Deosebirea dintre articolul hotărât si numeralul corespunyător constă in aceea că
articolul hotărât nu începe o numărătoare şi,prin urmare,el nu înseamnă „unul singur” ori „numai
unul”.
Articolul nehotărât precedă adesea pe „altul”,”alta” şi numeralul ordinal:”un alt frate
vitreg”,”un al patrulea cântăreţ”,”o altă idee”,”o a doua acţiune” etc.Deşi formulele citate nu sunt
în principiu recomandabile,totuşi,ele arată faptul că articolul nehotărât capătă in asfel de situaţii
înţelesul unui determinativ sinonim cu „oricine”,”oricare”,”fiecare”.
2.Valorile morfologice ale unor cuvinte care sunt si articole
Un poate fi :
1)articol nehotărât proclitic :
Am admirat un tablou la Muzeul de Artă.
18
2)numeral cardinal cu valoare adjectivală :
Eu am un băiat,tu ai doi.
Am cerut un caiet,nu două.
Daţi-mi şi mie un pix !
numai un pix ! încă un pix !
doar un pix ! cel puţin un pix !
Nu-mi daţi decât un pix !
3)adjectiv nehotărât :
Un copil desenează,altul citeşte !
4)substantiv (prin conversiune) :
”Un”este un cuvant monosilabic.
NIŞTE poate fi :
1)articol nehotărât proclitic,N.Ac.,plural :
Mi-au telefonat nişte studenţi albanezi.
2)adjectiv nehotărât(când stă pe lângă substantiv la numărul singular) :
Am cumpărat ni ş te brânză şi nişte ciocolată.
3)substantiv(prin conversiune) :
« Niște » este un cuvânt bisilabic.
CEL poate fi :
1)articol demonstrativ adjectival :
a)când însoțește adjectivul și îl articulează :
Mircea cel Bratran,Ștefan cel Mare,elevul cel bun ;
19
b)când substantivează adjective și locuțiuni adjectivale :
Cel bogat,cel harnic,cel mic,cel neastâmpărat ;
Cel cu noroc,cel cu judecată,cel cu scaun la cap ;
c)când ajută la formarea gradelor de comparație ale adjectivului și adverbului :
Gabriel este cel mai blond dintre ei.
El scrie cel mai corect pentru vârsta lui.
d)când substantivează participii,supine,gerunzii
Cel învăţat,cel mulţumit,cel prădat
Cel cules,cel citit,cel explicat
Cel suferind,cel aburind
2)adjectiv pronominal demonstrativ de depărtare,forma scurtă :
Cel moșneag uită mereu.
Au urcat pe cel deal,pe cel colnic..
Sertarul cel din dreapta e al tău ?
3)pronumele demonstrativ de depărtare forma scurtă :
A) Cel de la Iași este mai vechi.
Pe cel din copilărie nu-l vom uita !
B)Cel de la stânga e al meu.
C)Cel al colegului n-a fost corectat.
D)Am văzut pe cel/ care a spart geamul./
E)Cel de ieri a fost mai greu.
4)substantiv(prin conversiune) :
« Cel » este un cuvânt monosilabic.
20
I poate fi :
1)substantiv :
I este o vocală în alfabetul latin.
2)articol hotărât enclitic(face corp comun cu substantivul) :
Ceasul gării e defect.
3)pronume personal în D.,forma neaccentuată :
I le ofer cu plăcere.
4)pronumele personal în Ac.,forma neaccentuată :
I-am ajutat pe elevii mei.
5)verb predicativ personal(=a există) :
Unde-i telecomanda ?
6)verb predicativ impersonal(=a se întâmpla,a trebui) :
Dacă-i/să câștige/,câștigă./
7)verb copulativ personal :
Mama-i blândă și frumoasă.
8)verb copulativ impersonal :
Nu-i bine/să lipsești de la școală./
9)verb auxiliar personal :
Copilu-i ajutat de părinții săi.
10)verb auxiliar impersonal :
Nu-i indicat/să stai picior peste picior./
11)interjecție :
I ! ce grea este ecuația asta!
12)substantiv(prin conversiune) :
« I » este și verb auxiliar.
A poate fi :
21
1)substantiv :
Litera ”a” este prima din alfabet.
2)articol posesiv-genitival :
O carte a feței este nouă.
3)articol hotărât enclitic(face corp comun cu substantivul sau cu adjectivul antepus) :
Tânăra fată va reuși.
4)articol demonstrativ :
A bătrână e cam bolnavă.
5)pronume demonstrativ de depărtare :
A de acolo este sora mea.
6)adjectiv pronominal demonstrativ de depărtare :
Casa a de la dreapta e a ta ?
7)verb auxiliar :
De-a fi/să mor/,să nu plângeți./(pentru viitor)
El a înțeles totul.(pentru perfectul compus)
8)prepoziție :
a)cu cazul Ac. :
Miroase a levănțică.
b)marcă a infinitivului :a pleca,a invaţa,a citi,a veghea ş.a.
9)interjecţie :
22
Mă uit in gât şi tu trebuie sa spui : A!
A ! mi-am adus aminte.
10)substantiv(prin conversiune) :
« A » este si prepoziţie.
O poate fi :
1)substantiv :
O este o literă in alfabetul latin.
2)articol nehotărât proclitic :
Am vizitat o moschee din centrul Ierusalimului.
3)adjectiv nehotărât :
O elevă scrie,alta invaţă.
4)pronumele personal in Ac.,forma neaccentuată,cu rol de complement direct :
O ajutăm pe mama cu placere.
5)pronume personal in Ac.,valoare neutră,fără funcţie :
Au ţinut-o una si bună.
6)pronumele personal in Ac.,valoare neutră,cu rol de complement direct:
Că e un ignorant/,o ştie toată lumea./
7)numeral cardinal cu valoare adjectivală :
Daţi-ne şi nouă o idee !
8)verb auxiliar(pentru viitor,perfect compus şi prezumtiv) :
O fi venit oare ?
9)interjecţie :
O !ce brad frumos !
10)substantiv(prin conversiune) :
« O » este şi articol.
OBSERVAŢII !
23
Articolul este o parte de vorbire sinsematică(adică nu funcţionează singur,ci este
doar instrument gramatical,alături de prepoziţie si de conjucţie).
Articolul cei,cele nu ajută la conversiunea numeralului cardinal,ci doar îl
articulează :
Cele trei sunt caietele mele.
Subiect N.
(num.card.cu val. Subst. Cu art.dem.adj.)
Articolul posesiv-genitival intră in componenţa numeralului ordinal:
Al doilea a plecat ieri.
Articolele cel,cea,cei,cele intră in componenţa pronumelui relativ compus:
Singular Plural
masculin feminin masculin feminin
N.Ac. cel ce ceea
ce(inv)
cei ce cele ce
G.D. celui ce celei ce celor ce
Normele actuale,stabilite prin cea de-a doua ediţie a DOOM,acceptă existenţa
pronumelui relativ compus,feminin singular cea ce.De asemenea,se precizează că
pronumele relativ compus ceea ce.(considerat până de curând a fi singurul pronume
relativ compus!)este de genul neutru:
I-am rugat să rămână,ceea ce au şi făcut.(faptul care,lucrul care)
Ceea ce s-a întâmplat ne-a bulversat pe toţi.
Pentru a-i da valoare de G.D.,se foloseşte construcţia analitică cu prepoziţia a:
El n-a venit,/din cauza a ceea ce a auzit./
c.d. in Ac. Cu sens de G.
El a venit/,graţie a ceea ce a auzit./
c.d. in A.c. cu sens de D.
24
Aşadar,datorită prepoziţiei simple a,cu A.c.,precedată de prepoziţie sau
de locuţiune prepoziţională cu G. Sau D.,se poate da nuanţă,sens de G. ori de
D. unor părţi de propoziţie.
Disociaţi formele analitice de G.,obţinute cu ajutorul prepoziţiei a:
a=prepoziţie Trei a trei sunt corecte.
a mulţi
a=articol Tezele a multora dintre ei sunt corecte.
(Tezele multora...)
Există situaţii când articolul hotărăt enclitic nu trebuie comentat in analiza
gramaticală:dânsul,dânsele,unele,altele sau in sinea ş.a.
Nu se comentează nici articolul demonstrativ din componenţa gradelor de comparaţie,nici
articolul posesiv-genitival din componenţa numeralului ordinal.
Din punct de vedere al flexiunii,substantivele pot fi:
I. Declinare nearticulată(lipsită de articol):
N.subiect Aceste persoane sunt competente.
G. atribut Reputaţia acestor persoane e bună.
D. c.ind. O sa le telefonăm acestor persoane.
Ac. C.dir. Noi le apreciem pe aceste persoane.
II. Declinare articulată (cu artiol hotărât sau cu articol nehotărât):
a) N. Subiect Elevul scrie.
G.atribut Tema elevului e corectă.
D. c.ind. I-am dat elevului nota 10.
Ac. C.dir. Eu il ajut pe elevul bolnav.
b) N.subiect Un elev scrie.
G. atribut Tema unui elev e greşită.
D. c.ind. I-am dat unui elev nota 10.
Ac. C. Dir. Eu îl ajut pe un elev bolnav.
25
Dicţionar
Morfem=cea mai mică unitate din structura morfologică a cuvantului,având un sens
determinat(lexical sau gramatical)
Harpagon=om zgârcit,avar
Prezumtiv=socotit ca probabil
Tabus Denisa
Articolul la substantiv
Articolul are rolul de morfem al determinarii numai in situatiile in care este posibila
macar una dintre opozitiile proprii categoriei determinarii , si anume daca aceasta opozitie apare
in cursul intregii paradigme a cuvantului.
Daca niciuna dintre opozitii nu se realizeaza, articolul nu are nimic comun cu categoria
determinarii si are cu totul alt rol. Astfel articolul poate fi element constitutiv, formativ al unui
cuvant, ca de exemplu in al doilea, in dansul, in unul, altul(in acest ultim caz are si rolul de a
distinge adjectival pronominal de pronumele respective), in inaintea, imprejurul(unde are si rolul
de a diferentia formal prepozitia de adverbul din care deriva).
Pe de alta parte, articolul cumuleaza, in situatiile in care insoteste un subtantiv, pe langa rolul
de morfem al determinarii, pe acela de indice al cazului. Cand insoteste si alte parti de vorbire
substantivate(substantive provenind din adjective: frumosul, adverbe: binele, pronume: eul
etc. ) , are pe langa cele doua valori mentionate mai inainte si pe aceea de indice al substantivarii.
26
In cazul numelor proprii de persoana care se caracterizeaza , intre altele, prin indiferenta
de categoria gramaticala a determinarii, articolul, aparand totdeauna, nu are decat rolul de indice
al categoriei cazului. Insotind aceasta categorie de substantive, articolul nu are virgula deci, rolul
de morfem al determinarii. In cazul unor substantive proprii feminine, limba romana utilizeaza
cele doua forme, articulata si nearticulata, pentru a exprima categoria gramaticala a cazului :
opozitia articulat/nearticulat corespunde opozitiei nominativ – acuzativ/ vocativ, si nu cum ne-
am astepta opozitiei determinat/nedeterminat.
Concluzia la care duce analiza situatiilor in care apare articolul este ca ceea ce ne-am
obisnuit sa numim articol reprezinta o categorie extrem de eterogena de elemente, avand in limba
roluri foarte diferite, disparate, greu de redus la o clasa unica. Rolul cel mai important il
reprezinta acela de expresie gramaticala a categoriei determinarii. In acest caz, articolul nu poate
fi considerat parte de vorbire. Dar nici in celelalte situatii, cand apare cu rolul de element
formative al unor cuvinte, sau ca indice al cazului, considerarea articolului ca parte de vorbire nu
ar fi justificata.
De altfel, chiar termenul de articol este, in lumina acestor consideratii, ambiguu, si s-ar
impune restrangerea lui, specializarea pentru una sau alta dintre cele doua situatii si ar fi, poate,
mai comod sa fie pastrat numai pentru situatiile in care are rolul de element formative, utilizand
pentru cele in care exprima categoria determinarii pe acela de morfem al acestei categorii (asa
cum in situatiile in care exprima numai cazul poate fi considerat simplu morfem al cazului)
Ca morfem al determinarii, articolul apare in situatii in care se realizeaza toate cele trei
opozotii, si in situatii in care nu se realizeaza prin asanumitul articol definit enclitic –ul, -a etc si
prin articolul nedefinit proclitic un, o.
In limba romana actual predomina ca frecventa folosirea substantivului determinat (definit
sau nedefinit), fata de cea a substantivului nedeterminat. Se constata de asemenea deosebiri de
intrebuintare in raport cu cazurile:
a). La genitive-dativ substantivul este aproape totdeauna insotit de articol definit sau nedefinit:
Opera scriitorului, opera unui scriitos, Da cartea copilului, da cartea unui copil; vine inaintea
prietenilor, vine inaintea unor prieteni; reuseste gratie perseverentei etc.
27
Substantivele in genitive-dativ se intrebuinteaza fara articol numai cand sunt precedate de
un adjectiv pronominal: opera acestui scriitor, vine inaintea fiecarui prieten etc.
Cand substantivul este precedat de un adjectiv propriu-zis, articolul se ataseaza
adjectivului: opera marelui scriitor, da cartea frumosului copil etc.
b). Substantivul in nominative este de obicei, insotit de articol: vine trenul; vine un tren; elevul
constiincios invata; un elev constiincios invata etc.
Situatiile in care substantivul subiect apare nearticulat sunt in limba actual autin
numeroase. Astfel pot aparea fara articol, deci nedeterminate:
1. Substantivele care denumesc fenomene ale naturii: bate vant, vine furtuna. Sunt posibile
insa si constructiile cu substantivul determinat: bate vantul, vine furtuna. In limba romana
actual predomina net constructiile de acest ultimo tip. Substantivu nedeterminat se
intalneste mult mai rar, mai ales in textile literare. Dintre scriitori folosesc frecvent fara
articol substantivele care denumesc fenomene ale naturii si au rol de subiect: M.
Eminescu si M. Sadoveanu.
2. Substantivele nume de rudenie insotite de un adjectiv posesiv: a venit frate-meu, tata-tau
a spus etc. Constructiile de acest fel, in care substantivul si posesivul formeaza un grup
sudat, un compus, se intalnesc in limba popular. Limba literara prefer constructiile cu
substantivul determinat: tatal tau a spus, fratele meu a venit etc
3. Un substantiv la plural: Pleaca vopoare , Se joaca copii. Deosebit de frecvent este
nearticulat subiectului lui a trebui : Imi trebuie carti , dar si Imi trebuie niste carti , Imi
trebuie cartile.
In aceasta situatie predomina ca frecventa substantivul nedeterminat , cu conditia ca
subiectul sa fie la plural. Cand subiectul este un substantive la singular, acesta se
intrebuinteaza mai des articulat. Imi trebuie o carte (cartea) si nu : Imi trebuie carte .
4. Orice subtantiv in unele proverb , deci in constructii cu character arhaic : Corb la corb
ochii nu scoate , de ex.
28
5. Subtantivul subiect in constructii negative : Pic de nour nu se vede, Tipete de om nu se
arata pe strada, Din aceasta situatie nu exista iesire . Subtantivele nearticulate subliniaza
in astfel de contructii negatia.
Subtantivele in nominative cu rol de nume predicative se folosesc mai ales nearticulate : El
este profesor (bun), dar si articulate : El este un profesor bun , El este profesorul bun etc.
Daca verbul nepredicativ este a deveni, a iesi, a ajunge , numele predicativ este aproape
totdeauna nearticulat : Voi deveniti scriitori (mari) , Ion iese doctor etc. Constructiile cu
substantivul determinat sunt posibile, dar putin frecvente . Se intalnesc, mai ales, cand
subtantivul este insotit de un determinant : El devine un scriitor mare , El iese un doctor
bun , El devine poetul generatiei sale , El ajunge poetul cel mare etc.
Se foloseste de asemeni nearticulat subtantivul in constructii fixate de tipul (Mi-) e somn ,
(Ti-)e frig etc.
c) Subtantivul in acuzativ poate aparea in egala masura determinat sau nedeterminat :
Cumpara carti (niste carti , cartile).
Subtantivul nedeterminat se intrebuinteaza de obicei atunci cand
1. Substantivul complement direct este la plural : Cumpara carti , dar Cumpara
o carte sau Cumpara cartea. Constructia Cumpara carte nu se foloseste in limba actuala .
2. Substantivul nedeterminat singular se intalneste in constructii cu caracter fix , ca , de ex. ,
Invata carte , Da veste etc.
3. Substantivul complement direct la singular reprezinta un nume de materie : Cumpara
paine , Bea lapte , Respira aer curat etc. ( Sunt posibile insa si constructiile cu
substantivul determinat : Bea un lapte cald , Bea laptele cald etc. )
4. Substantivul are rol de circumstantial : Strange florile manunchi, Lasa cartile vraf etc. In
acest caz, substantivul nu poate fi determinat de un atribut.
5. Substantivul este precedat de o propozitie (care cere acuzativul) : Vine la timp , Sta in
casa , Pune carte ape masa etc.
Substantivul precedat de prepozitie poate fi determinat de articol :
29
1. Cand este insotit de un atribut : Pune carte ape o masa de lemn , Pune carte ape masa de
lemn , Sta intr-o casa mare , Sta in casa mare etc.
2. Cand substantivul este un nume de rudenie indicand o fiinta unica pentru un anumit
vorbitor. In acest caz substantivul este determinat definitive : Ma duc la mama , Vede pe
bunicul etc.
3. Cand substantivul este precedat de prepozitia cu : Vine cu trenul , Scrie cu creionul rosu.
In cazul ultimului exemplu , e posibila, uneori, si constructia cu substantivul
nedeterminat : Scrie cu creion rosu (constructia Vine cu tren nu este insa posibila). E de
obicei nearticulat substantivul precedat de cu cand are rol de atribut : cafea cu lapte ,
cosul cu flori etc.
d) Substantivele precedate de un adjectiv pronominal sau de un numeral se intrebuinteaza
intotdeauna , indiferent de caz sau de rolul sintactic , fara articol : Au venit acesti copii , A
adus aceasta carte , S-au intalnit patru calatori, A tesut cinci covoare , Al doilea participant
la concurs la concurs corect etc.
e) Substantivul precedat de un adjectiv propriu-zis este aproape totdeauna articulate ,
articolul atasindu-se adjectivului : A terminat minunatul basm , A cantat un frumos cantec
etc.
In concluzie, se poate spune ca in limba actuala se constata tendinta de a restrange folosirea
substantivului nedeterminat, tendinta care se manifesta mai puternic la genitive-dativ si la
nominative(subiect) , mai slab la acuzativ.
Substantivul determinat definit sau nedefinit apare in aceleasi conditii sintactice.
Intrebuintarea unuia sau altuia dintre cele doua articole depinde de sens: articolul definit
insoteste substantivul cand acesta indica un obiect clar individualizat, iar cand determinarea e
mai putin precisa se recurge la articolul nedefinit .
Articolul definit enclitic-morfem al determinarii se intrebuinteaza :
- Cand substantivul este insotit de un atribut determinativ si atributul exprima o
caracteristica a obiectului indicat de substantivul regent capabila sa-l deosebeasca pe
acesta de celelalte obiecte din aceeasi categorie : zambeste vesel soarele balai si
30
steagurile rosii ard in soare (Beniuc); n-am cosit din holda lor un pai(Idem); rodul
muncii sale; muntii Carpati; bulevardul Balcescu etc.
Prezenta unui atribut pe langa substantiv arata ca obiectul in discutie este cunoscut
vorbitorului. Cand atributul nu are character determinativ, substantivul este nearticulat sau
articulat cu articol nedefinit. Spunem astfel atitudinea tovarasului , dar (o) atitudine de tovaras ;
in primul caz este vorba de atitudinea unui tovaras cunoscut , deci determinat , si de aceea
ambele substantive primesc articolul, in al doilea atributul serveste ca un simplu calificativ , la
fel cu adjectivul, cum dovedeste faptul ca , in loc de atitudine de tovaras , putem spune, cu exact
acelasi inteles , atitudine tovaraseasca . Daca in constructia a doua se adauga un atribut
determinative , articolul apare : atitudinea de tovaras a profesorului nostru (sau atitudinea
tovaraseasca a profesorului nostru).
- Cand substantivul nu este insotit de un atribut , dar indica un obiect cunoscut:
1. Pentru ca a aparut mai inainte in comunicare : A cumparat paine si unt. Painea a mancat-
o; Am vazut o casa frumoasa... casa era sediul Sfatului popular.
2. Pentru ca exprima un fenomen al naturii sau o senzatie sau un femomen fiziologic
general uman : Arde soarele, Vine toamna , Foamea-i cel mai bun bucatar.
3. Pentru ca indica o fiinta unica pentru un anumit vorbitor : A venit mama, A intalnit pe
bunicul ( dar si A venit o mama, Un bunic este totdeauna folositor, daca substantivul este
utilizat pentru a denumi o categorie).
Numele celorlalte grade de rudenie, care nu indeplinesc conditia aratata , nu se pot intrebuinta
articulate , daca nu sunt insotite de un determinant. Este , deci , gresit sa spunem : am scris sorei;
deseara ma intalnesc cu fratele etc.
Si substantive care desemneaza fiinte bine cunoscute pot sa fie considerate de catre vorbitor ca
unice in imprejurarea data si sa primeasca, deci , articolul : au inceput a pisca din somn pe
imparatul (Creanga); cand fu a se infatisa la boierul (Ispirescu). Cf. si vine domnul, am sa te
spun la domnul (in vorbirea scolarilor de pe vremuri) . Si nume de lucruri se construiesc la fel ,
daca vorbitorul le considera unice. De ex : luna si stelele cufundate in marea; pana la marea
(Creanga). In limba veche astfel de constructii erau frecvente. Astazi ele au caracter arhaic si
popular, de aceea apar in opere literare , cu scopuri stilistice.
31
- Cand substantivul indica generic specia ca totalitate : numai randuneaua era sfanta si
putea sa-si creasca linistita puii ; Ca taranul printre snopi de grau voi intra masiv si greu
in vreme (Beniuc). In astfel de cazuri intervine, indirect, si opozitia dintre doua sau mai
multe specii, deci tot individualizarea, separarea uneia de celelalte.
Datorita acestei opozitii , substantivul apare articulat si atunci cand este vorba de un
singur exemplar al speciei. In i-a mancat lupul oaia, prezenta articolului se explica prin faptul
ca , desi are in vedere un singur lup, vorbitorul il infatiseaza ca pe un reprezentant al intregii
specii , in sensul ca nu ursul sau vulpea , ci lupul , ca atare , in calitatea lui de “lup” (=specie), a
savarsit actiunea enuntata. Experienta de veacuri a ciobanului si a taranului a creat aceasta
siguranta ca numai “lupul”, si nu alt animal , poate sa le manance oile.
- Cand substantivul face parte din constructia cu caracter fix a face pe ~ : a face pe
savantul , a face pe poetul etc. In aceasta constructie substantivul indica intr-un fel
(figurat) tot specia. Daca modelul acesta s-au creat formule similare cu adjective carora
li se da valoare substantivala : a face pe desteptul (pe marele , pe teribilul etc.)
Tot constructii fixe reprezinta si la anul , la luna , la saptamana, unde substantivul articulat
arata repetarea , la intervale bine determinate, deci cunoscute , a actiunii verbului pe care il
determina.
- Substantivele determinate de adjectivul tot sunt intotdeauna articulate , indiferent de caz
si de topica adjectivului : Tot orasul (orasul tot) a participat la demonstratie , Am vizitat
tot orasul.
- Substantivul insotit de adjectivul intreg este articulat cand preceda adjectivul : grupul
intreg , dar poate fi articulat sau nearticulat , cand sta dupa adjectiv : Intreg grupul a luat
parte la actiune , Intregul grup a raspuns la apel .
- Substantivul precedat de adjectivul biet poate fi articulat sau nu in functie de adjectiv :
daca articolul se ataseaza adjectivului , substantivul se intrebuinteaza fara articol si invers
: biata mama , biata mama. Se constata o usoara deosebire de sens intre cele doua
constructii.
Substantivul determinat nedefinit se intrebuinteaza in conditii sintactice similare cu cele in
care apare substantivului determinat definit; folosirea unui grad de determinare sau a altuia
32
depinde in sens strict de continutul comunicarii. De aceea, nu ne oprim asupra articolului
nedefinit decat pentru a releva unele situatii mai speciale. Astfel :
Uneori substantivul insotit de articol nedefinit poate avea un sens general, intocmai ca
atunci cand este insotit de articol definit. Ex. : Un profesor trebuie sa fie constiincios si
corect este echivalent ca sens cu Profesorul trebuie sa fie constiincios si corect, cu
deosebirea ca un profesor are capacitatea de a exprima prin individualitati , “faramitat”
generalitatea, caci este asociat in mintea noastra cu sinonime ca orice (fiecare) profesor.
Forma de nominativ acuzativ plural niste, forma specifica articolului nedefinit, poate avea
uneori o nuanta depreciativa. De aceea trebuie folosita cu prudenta. (Cf. titlul, nepotrivit, al
articolului din Gazeta literara, 9 dec. 1954 : Niste marturisiri ; ar fi fost mai potrivit
Marturisiri) .
- In grupul articolului mai sunt inglobate de obicei , in afara de elementele discutate in
paragrafele anterioare, inca doua : articolul genitival (sau posesiv) si articolul adjectival
(sau demonstrativ) .
Sa vedem care este raportul dintre aceste elemente si categoria determinarii.
In ce priveste articolul genitival, el nu poate fi inclus printre morfemele categoriei
determinarii, pentru ca prezenta sau lipsa lui in anumite pozitii nu presupune nici un fel de
diferenta sub aspectul determinarii. Asa, de ex. , articolul genitival apare atunci cand
substantivul (sau pronumele) in genitiv are ca element regent un substantiv nearticulat
enclitic : o carte a studentului , dar cartea studentului , cand intre elementul regent si
substantivul in genitiv se intercaleaza un alt determinant.
Opozitia dintre articulat si nearticulat
Fiind unul din cele mai importante elemente ale determinarii numelui, articolul se
intrebuinteaza dupa anumite reguli. Ele privesc in principiu stabilirea gradului in care un obiect
este cunoscut sau necunoscut. Articolul se deosebeste de celelalte determinative pentru ca este
33
specializat, adica nu contine alte indicatii decat pe cele care rezulta din relatia cunoscut-
necunoscut cu diversele ei trepte.
Articolul nu are insa totdeauna libertatea de a marca relatia pentru care s-a apecializat.
Adesea, el trebuie sa asigure o legatura gramaticala. Altfel, la numeralul ordinal prezenta lui se
explica prin aceea ca ordinea in care se insira obiectele cere ca locul fiecaruia sa fie precizat. De
aceea genitivul nu se poate construi decat cu articolul (celui, celei) urmat de propozitia de:celui
de al doilea; celei de a doua.
Prin urmare, articolul se foloseste uneori fara sa se mai ia in seama gradul de cunoastere
amintit.
In alte situatii, articolul nu se foloseste, chiar daca obiectul denumit este foarte bine cunoscut;
de exemplu in formula mama-mea, tata-tau etc, fata de mama mea, tatal meu etc., desi gradul
de cunoastere a fiintelor denumite prin aceste cuvinte este acelasi.
Toate aceste deosebiri de intrebuintare a articolului formeaza ceea ce numim opozitia dintre
articulat si nearticulat.
Principalele reguli ale acestei opozitii sunt:
Substantivul primeste numai articol hotarat
1). Cand este urmat de acesta, aceasta, acela, aceea si formele lor sau de numeralul ordinal.
2). Cand este urmat sau precedat de tot, toata si de compusele acestora: tustrei, tuspatru etc.
3). Cand subliniaza o calitate, un titlu al unei persoane, asezat imediat inaintea numelui ei
propriu: prietenul Nicolae, colegul Popescu , doctorul Marin, strungarul Lupu, cercetatoarea
Vasilica, profesoara Nicoleta etc.
4). Cand este o porecla sau un supranume asezat dupa numele propriu-zis: Mircea
Ciobanul,Vlad Calugarul,Constantin Stolnicul,Titi Geambasul etc.
5). Cand, fara a fi precedat de alt determinativ, este urmat imediat de genitiv: copita calului,
strugurii viei, tovarasii lui Gheorghe etc.
34
6). Cand se afla in genitiv imediat dupa substantiv cu articol hotarat sau cand este in dativ fara
alta determinare;
7). Cand exprima unul dintre urmatoarele grade de rudenie: mama, tata, bunicul, bunica.
8). Cand exprima un lucru care apartine persoanei indicate de dativul verbelor construite cu
acest caz: Si-a scrantit piciorul, Ti-ai rupt rochita!, Isi bate capul, Unde mi-ai pierdut umbrela?
9). Cand este construit cu locutiunea prepozitionala de-a:de-a ulii si porumbeii, de-a baba
oarba etc.
Substantivul nu primeste articol hotarat:
1). Cand este precedat de: acest, aceasta, acel, aceea si formele lor de numeral cardinal sau
de cel ordinal; de: care, oricare, fiecare, oricine; de: vreun vreo, niste; de: cat, cata, cati, cate
catva, catava, catorva, oricat, oricata, oricati,oricate; de: nici un, nici o, niste.
2). Cand este precedat imediat de o propozitie si nu are dupa el un determinativ: in casa, pe
strada, pentru tigari, de la tara, carne de miel etc.
NOTA: Faptul ca substantivul nu primeste in aceste conditii articolul hotarat nu inseamna
neaparat ca obiectul denumit este necunoscut sau prezentat ca atare. In se duce la gara, de ex:
gara este ceva precis, stiut de vorbitori.
3). Cand exprima o stare calitativa a subiectului, de exempu: A plecat flacau (copil, elev,
lucrator etc) si s-a intors barbat (om in toata firea, profesor, maiestru, ofiter etc.)
4). Cand exprima insusirea unui subiect prin numele predicativ: Dumitru ste student, Fratele
lui se facr tractorist etc.
5). Cand exprima gradele de rudenie in formule fixe cu adjectivul posesiv enclitic unit cu
substantivul: tata-meu, –tau, -sau; mama-mea, -ta, -sa; fi-meu, fi-mea; frate-meu, -tau, -
sau; sora-mea, -ta, -sa; nora-mea, -ta, -sa; soacra-mea, -ta,-sa; cuscra-mea,-ta,-sa;
unchiu-meu, -tau, -sau etc.
NOTA: Substantivele insirate la 5 sunt, de fapt compuse si adjectivul posesiv este
incorporat, cum rezulta din genitiv-dativ celor feminine: mama-mii, mama-tii, mama-sii
35
(mama-mei, mama-tei, mama-sei) etc. Sa se compare cu aceleasi substantive fara adjective
posesive incorporate: mamei mele, mamei tale, mamei sale, surorii mele, surorii tale etc.
6). Cand indica un lucru privit din punct de vedere general apartinand unei persoane indicate
de dativul posesiv din constructii ca: Si-a lasat (sa-i creasca) plete (barba, mustati, favoriti
etc); Si-a cumparat ceas (masina) etc.
7). Cand exprima subiectul in constructii ca: E soare (caldura, ceata, fum, frig, ger, liniste,
lumina pacla, racoare, umezeala etc.)
8). Cand exprima subiectul in constructii ca: Mi-e (ti-e, ne o, va e, le e), mi se face (ti se face,
i se face etc.) frica, foame, greata, lene, pofta, rusine, sete, somn etc.)
9). Cand exprima ideea de partitiv: bea lapte; vrea mamaliga; mananca inghetata, (clatite,
sarmale, ridighi etc). Se intreprind cercetari. Au facut descoperiri (importante) etc.
Substantivele care nu exprima materia sunt intrebuintate in aceasta acceptiune mai ales
la plural. Astfel, mananca mere, dar nu manca mar, ci mananca un mar.
NOTA: Regula este incalcata uneori, de ex: cand se spune familiar: Mananca, ma, mar!
Dar atunci, mar are intelesul de “ceea ce se cheama mar”, si nu pe acela de partitiv.
10). In proverbe si zicatori in care uzul a fixat substantivul nearticulat acolo unde, astazi, se
cere articulat; de ex: Corb la corb nu scoate ochii.
Stanescu Daniela
36
BIBLIOGRAFIE
1. MIRCEA MOT, CORNELIA CHIRITA, STELUTA PESTREA SUCIU - "Gramatica de la A
la Z",2002, Editura Paralela 45
2. DUMITRU BEJAN - "Gramatica limbii romane", 1995, Editura Echinox
3. ION COTEANU - "Gramatica de baza a limbii romane, 1982, Editura Albatros" , Bucuresti
4. Dimitriu C :”Gramatica Limbii Romane Explicata”,1982,Editura Junimea”
5. Avram Mioara: “Gramatica pentru toti”,1986, Editura Academiei Republicii Socialiste
Romania
6. coord. Teodor COTELNIC:”Gramatica uzuală a limbii române” , 2000, Editura Litera
37