CE NE-AU DAT GRECII Motto: „Nu-i îngăduit să te superi pe adevăr...”-

[Platon, Republica]

Dacă l-am crede pe Spengler am spune că civilizația elenă antică și-a împlinit rostul

istoric și că apusul ei s-a înfăpit prin cucerirea Eladei de către romani (secolul II î.Hr.). Stadiile

prin care a trecut civilizația Greciei antice par la prima vedere să confirme, dacă nu în totalitate ,

macar până la un anumit punct teoria lui O. Sengler, însă atunci când anlizăm modul în care s-a

produs declinul acestei civilizații și contextul istoric ce a urmat așa-zisului eveniment

(declinului), observăm că ne este imposibil să-l fixăm temporal. Acest fapt se datorează

elementului cultural elen care refuză orice fatalitate nimicitoare.

Când au cucerit Elada, romanii au găsit aici „o cultură înflorită” - i-au cules fructele și le-

au răspândit în tot cuprinsul romanității. Atunci când trebuia să se ofilească (conform teoriei lui

Spengler), civilizația elenă a înflorit în mod miraculos în spațiul spiritualității romanice. Căderea

Imperiului Roman de Apus (476) a determinat migrația și concentrarea spiritualității eleno-

romane în spațiul Bizanțului. Amestecându-se în acest areal cu alte culturi, aceasta a rodit din

nou, dând naștere ortodoxismului. Vreme de aproape un mileniu aceasta cultură eleno-romano-

asiatică a păstorit spiritualitatea est-europeană. În anul 1453 când Imperiul Bizantin a fost cucerit

de otomani, rodul culturii elene era cvasi-omniprezent pe continentul european.

Spiritul culturii elene bântuia prin timp și spațiu, făcând uneori să i se piardă urma, alteori

răsărea mai viu ca oricând trezind în conștiința popoarelor europene idealurile civilizației elene.

Renașterea, și-a propus să reînvie aceste ideluri prin imitarea formelor culturii antice, iar mai

apoi secolele XVII, XVIII, XIX au încercat să idealizaze Elada în așa măsură încât, dacă Platon

ar fi avut posibilitatea să trăiască în acele vremuri, ar fi putut să susțină că Lumea Ideilor este

chiar Elada. Friedrich Hölderlin în poemul „Grecia”, consideră universul elen ca fiind un spațiu

eteric, situat într-un un timp mitic:

„Oare steaua dragostei îți scade

Și ca roze junii ani pălesc?

Ah! În dans, sub aurul Eladei,

N-ai simți cum orele gonesc;

Foc al Vestei, ard acolo-n pace

Dragoste, curaj și ochi semeți,

1

Fruct al Hesperidelor, se coace

Gustul nesfârșitei tinereți.”

Apusului și Răsăritul sunt copiii(rodul) Eladei. Civilizațiile acestor regiuni geografice ale

Europei și-au hrănit spiritualitatea, secole la rând, din valul de cultură elenă ce s-a revărsat peste

continent la sfârșitul Antichității.

Gânditorii din Apus au urmat o direcție pozitiv-științifică, situându-se față de cunoaștere

într-un raport de superioritate. De cele mai multe ori filosofiile Occidentului, organizate sub

formă de sisteme, operând cu lupa, compasul și bisturiul au luat cu asalt realitatea din jurul lor,

pornind asemenea însintașilor greci în căutarea tainelor universului. În romanul „Thaïs”,

Anatole France descrie într-un pasaj rolul meditației, al dedicării în totalitate cunoașterii.

Folosind o alegorie, acesta sugerează că spiritele lui Homer, Anaxagoras, Timocles n-au ajuns în

iad sau în rai, ci se găsesc într-un spațiu mitic-abisal fiind în permanență torturate de forțe

demonice, însă preocupările lor în domeniul cunoașterii transced orice durere provocată de

tortura demonilor. Demonii par pe lângă aceștia niște ființe frivole. Toată această sete de

cunoaștere nu este altceva decât o prelungire prin veacuri a năzuinței vechilor greci de a accede

către cunoașterea universală, această năzuință găsindu-și expresia ultimă în vorbele lui

Arhimede: „Dați-mi un punct de sprijin și pun Pământul în mișcare!”

În Răsărit spiritualitatea popoarelor s-a orientat către metafizică, către trăirea în câmpul

paradoxului. Spiritualitatea eleno-romană refugiată la Bizanț , prin intermediul Sfinților Părinți, a

păstorit popoarele din această zonă geografică. Misticismul a devenit astfel un instrument de

cunoaștere specific Estului. Tot aici misterele universale poartă pecetea unui eon dogmatic (în

sens blagian).

Revenind aproape de prezent, cred că ar trebui să facem precizarea că Elada a fost înainte

de toate un spațiu axiologic. Moștenirea ei culturală este vastă, aici am încercat să subliniez doar

direcțiile pe care le-au urmat gândirea din Apus și cea din Răsărit pe calea cunoașterii misterelor

Universului. Am făcut totodată trimitere la originile comune ale civilizațiilor europene deoarece

contextul actual prezintă multe prefaceri în viața Europei. Valorile și idealurile vechilor greci ar

trebui aduse în prim plan, așa cum s-a întâmplat de multe ori în istoria Europei și ar terbui

cultivate din nou în spiritualitatea europeană contemporană; poate că și de astă dată rodul va

reanima civilizațiile continentului.

Cu drag,

Radu-Mihai Dincă

2