ARTA SI ARHITECTURA INCASA

Incaşii au construit o bogată şi complexă civilizaţie care a stăpânit peste opt milioane de oameni. 

Faima civilizaţiei Inca este legată insa de masivele lor construcţii în piatră: temple, palate, fortăreţe, răspândite din regiunile de junglă până în Marele Podiş, şi din zona de deşert de pe coastă, până la înălţimi de peste 4000 m. Oraşul Cuzco (cu renumitul Machu Picchu), cu o populaţie de aproximativ 200.000 locuitori, centrul politic al imperiului, avea străzile pavate şi palate de piatră cu faţade pe o lungime de 100-200 de metri, a căror înălţime nu depăşea însă 4,50 metri.

Construcţiile erau din blocuri rectangulare masive, unele cântărind zeci de tone, dar atât de bine tăiate, ajustate şi şlefuite încât între ele nu intra nici măcar o lamă de cuţit. Aspectul străzilor era deprimant; piatra clădirilor era cenuşie, casele nu aveau ferestre spre stradă, şi de obicei nici portaluri, cu zidurile lipsite de ornamente sculpturale sau picturale.

Un templu putea atinge o înălţime de 12 metri. Astfel era Templul Soarelui  din Cuzco - plin de comori şi având în imediata apropiere alte temple mai mici sau capele dedicate Stelelor, Fulgerelor, Lunii, Tunetului, Curcubeului .

Oraşele incaşe nu erau  înconjurate de  ziduri de apărare,  în schimb aveau fortăreţe independente -ca acea fortareaţă enormă de lânga Cuzco, Sacsohuaman, imensă şi complexă ca un mic oraş. Sistemul defensiv al fortăreţei era asigurat de două turnuri de apărare, de trei ziduri paralele, înalte de 20 de metri. Zidurile erau construite din blocuri cioplite, cu o greutate între 12-20 de tone, iar o galerie subterană făcea legătura cu oraşul.Construcţia fortăreţei Sacsohuaman a durat 70 de ani, căci blocurile gigantice de piatră trebuiau desprinse din munte, duse la o mare distanţă- în timp ce mijloacele tehnice erau limitate la pârghii, funii, planuri înclinate din pământ bătut sau piatră; iar pentru cioplitul blocurilor erau folosite exclusiv unelte din rocă dură, vulcanică.

 Blocurile - nelegate cu mortar sau cu ciment -erau totuşi tăiate cu o precizie incredibilă. Dar ceea ce este mai uimitor e că blocurile nu aveau, decât puţine, o formă prismatică, ci diferite forme geometrice neregulate, concepute anume pentru a se îmbica ingenios unul cu altul. Ceea ce complica şi mai mult lucrul, cu cât fiecare bloc trebuia, de zeci de ori, ridicat, încercat, coborât, şlefuit, rectificat, şi apoi din nou ridicat şi probat, până se ajungea la o formă milimetric perfectă.

După acelaşi sistem şi în acelaşi stil erau construite şi alte fortăreţe. La altitudini ce depăşesc 2400 de metri, suspendate parcă vdeasupra văilor şi prăpastiilor, erau destinate să apere imperiul de invaziile altor triburi. Dintre toate acestea, aspectul cel mai fantastic îl are Machu Picchu. Nu se ştie care era numele adevărat, cronicarii timpului nu îl pomenesc; descoperit în 1911, a rămas timp de aprope o jumatate de mileniu necunoscut restului lumii, deşi era situat la numai 130 km de Cuzco. Ascuns printre piscurile andine, la o înălţime de peste 4000 de metri, oraşul -fortareaţă este edificat în întregime din piatră, construit în terase, cu pieţe, temple şi locuinţe, palate regale şi cazărmi, fortificat şi cu construcţiile înscrise într-un plan urbanistic de o regularitate specifică oraşelor incaşe. Abandonat brusc din motive necunoscute, Machu Picchu oferă imaginea perfectă a unui oraş incaş.

    Alte impresionante clădiri ale incaşilor sunt marile temple şi palate, cum ar fi templul Soarelui din orasul Cuzco, care era aproape complet din aur. Construcţia de piramide întâlnită la egipteni şi descoperită şi la incaşi, este la fel de misterioasă, cu tehnologii de construcţie necunoscute la acele timpuri. Putem menţiona însă că destinaţia piramidelor este diferită la aceste popoare. La egipteni serveau ca locaşuri funerare pentru faraoni, iar la indieni erau folosite ca locaşuri de cult. 

Incasii aveau drumuri cu un important interes strategic şi poduri impresionante.  Pentru a creşte producţia agriculturii, s-au construit terase de piatră în trepte pe îngustele şi dificilele văi ale Anzilor. 

Cât priveşte arta, incaşii erau mari giuvaergii (aurari). Ei creau foarte multe figurine şi alte obiecte din aur şi din argint, pe care le sacrificau zeilor. La incaşi au atins un nivel destul de înalt ţesătoria, olăritul şi ceramica. Erau mari amatori de muzică, iar principalele lor instrumente muzicale erau flautul, cochiliile de melci şi instrumentele de percuţie.

Cum incaşii nu cunoşteau scrisul, ei păstrau datele cu ajutorul quipului - o serie de fire înodate agăţate la numite intervale pe un alt fir lung. 

Incaşii erau un popor înţelept. Sunt deosebit de uimitoare realizările lor în domeniul medicinii şi în special al chirurgiei. Ei şi-au creat propriul calendar şi aveau sistemul lor de măsuri şi greutăţi.