Țările de Jos[modificare | modificare sursă]Pictorul flamand Jan van Eyck (ca.1390-1441) este considerat întemeietorul picturii Renașterei

în Flandra și în Olanda. Rogier van der Weyden (1400-1464) călătorește în Italia, unde este foarte prețuit, influențând prin lucrările sale școala de pictură din Ferrara. În tripticul "Grădina plăcerilor", Hieronymus Bosch (1450-1516) prezintă de o manieră fantastică păcatele omenești, într-o lume imaginară, supranaturală. Alți pictori din această perioadă sunt: Hans Memling (1433-1494), Dirk Bouts (1415-1475), Hugo van der Goes (1440-1482). Printre manieriști se numără Bernard van Orley (1488-1541) și Jan van Scorel (1495-1562).

Erasmus din Rotterdam (1466-1536), cel mai important reprezentant al umanismului de anvergură europeană, își redactează majoritatea scrierilor în limba latină.

Arta germană era orientată în special spre tradițiile stilului gotic. Konrad Witz (ca.1400-1445) pictează peisaje sub influența artei flamande. Cu opera lui Albrecht Dürer (1471-1528), pictor, desenator și gravor, se realizează legătura cu arta Renașterii, după modelul celei italiene. Ciclurile sale de gravuri în lemn "Patimile" și "Viața Mariei" sunt cunoscute în întreaga Europă. În special compoziția sa "Cei patru Apostoli" (1526) arată atașamentul la eleganța picturii italiene și forța sa de exprimare. Dürer întreprinde călătorii în Italia și în Țările de Jos și întreține strânse legături cu artiștii epocii. Contemporanul său Matthias Grünewald (1480-1528) pictează încă în stilul evului mediu.

Albrecht Dürer - "Adoraţia Sfintei Treimi", 1511 - Kunsthistorisches Museum, VienaÎn literatură sunt de menționatSebastian Brant (1457-1521), scriitor alsacian, autor de poeme satirice;Thomas Murner (1475-1537), scriitor și predicator, traduce în versuri epopeea

"Aeneis" de Virgiliu;Philipp Melanchthon (1497-1560), autor al "Confesiunii din Augsburg" (1530);Sebastian Franck (1500-1543), scriitor umanist și teosof, publică și o culegere de

proverbe.Eruditii Renasterii au constituit un curent literar numit Umanism datorita

antropocentrismului viziunii sale asupra lumii. Entuziasmul redescoperirii valorilor spirituale ale antichitatii i-a condus pe oamenii Renasterii de la creatiile culturii latine (care le erau accesibile direct deoarece Evul mediu a perpetuat cunoasterea acestei limbi) spre cele ale culturii grecesti. Cum în Occident cunoasterea limbii grecesti se pierduse, pe învatatii din Apus i-a cuprins o frenezie a învatarii acestei limbi. Sunt adusi profesori bizantini cât si editii în original ale filozofilor si poetilor tragici greci. Locul lui Aristotel, filosoful sub a carui influenta statuse rationalismul scolasticii e luat de Platon. Afinitatea a fost atât de accentuata încât la Florenta s-a înfiintat un cerc de studii - Academia platonica. Astfel constiinta europeana încorpora un nou univers spiritual, fundamentându-se ideea ca sursele spiritualitatii europene se afla în cultura "Eliadei" si în "miracolul" grec.

Preferinta generatiilor renascentiste pentru creatia literara si artistica a mers cu un pas înaintea preocuparilor tehnico-stiintifice, fara ca acestea sa fie neglijate sau sa stagneze. Un singur exemplu este elocvent: în jurul anului 1450, Johann Gutenberg, la Mainz, inventeaza tiparul care însemna un factor de cea mai mare importanta pentru progresul societatii. Dupa aparitia si raspândirea scrierii, tiparul a însemnat cea mai importanta "revolutie culturala" din istorie pentru ca, dupa aproximativ o suta de ani de la descoperirea sa, perfectionarile tehnice si raspândirea sa vasta au pus la dispozitia persoanelor carti relativ ieftine, cartea reprezentând un instrument foarte eficient de raspândire a cunostintelor.

în Germania - Martin Luther cultiva limba vie, nationala; traduce "Biblia" în dialect roman;

.  în Ţarile de Jos - Erasmus de Rotterdam, om de o cultura vasta, mare polemist; lucrarea "Lauda nebuniei" satirizeaza societatea veche medievala;

Prima revolutie din istoria omenirii este Revolutia din Ţarile de Jos, prima revolutie politica ce a izbucnit în 1566. Ţarile de Jos cuprindeau teritoriul actualelor state Olanda,

Belgia si Luxemburg (Benelux). Acest teritoriu era compus din 17 provincii autonome care, la sfârsitul secolului XV, au ajuns sub stapânirea Casei imperiale de Habsburg, domnitoare în Imperiul romano-german, iar în 1516 si în Spania.

Principala caracteristica a acestor teritorii a fost intensa lor dezvoltare economica în toate ramurile, dar cu precadere în meserii si în comert. Textilele si dantelariile din provinciile Flandra si Brabant erau comercializate în toata Europa. Vestite erau santierele navale din nord iar negustorii din acea zona erau intermediarii comertului european. Viata urbana era, deci, foarte dezvoltata. Nicaieri în Europa nu se întâlneau atâtea orase pe un spatiu asa restrâns si un numar asa mare de oraseni si de ocupatii specifice lor.

O conditie necesara desfasurarii ocupatiilor urbane era libertatea politica si individuala a celor ce le practicau. Prin împartirea posesiunilor germane si spaniole ale dinastiei de Habsburg, în 1556, Ţarile de Jos au intrat sub stapânirea Spaniei si a regelui Filip II. În acest fel, provinciile cele mai dezvoltate economic, mai urbanizate si mai libere ca traditie a regimului lor intern, au intrat sub dominatia unei monarhii absolutiste, arhicatolica, intoleranta, aristocratica si cu o economie preponderent agrara, care exploata irational întinsele ei posesiuni coloniale din America.

Monarhia spaniola a încercat sa-ti extinda sistemul de guvernare si asupra Ţarilor de Jos, ceea ce a dus inevitabil la conflict. Reactioneaza si nobilimea autohtona care era nemultumita deoarece Spania o înlatura din functiile politice din provincii, functii pe care regele le încredinta unor nobili spanioli. În semn de protest, nobilimea locala s-a organizat într-o grupare de opozitie moderata sub conducerea printului Wilhelm de Orania. Actiunea nobililor este devansata în 1566 de o revolta populara spontana cu caracter anti-spaniol si anti-catolic, datorita nemultumirilor poporului împotriva impozitelor grele pretinse de spanioli asupra veniturilor din comert.

Spre a înabusi tulburarile, Spania a trimis o armata condusa de vestitul general, ducele de Albach. Acesta a procedat la represiuni dure si a instituit un tribunal exceptional pentru judecarea sumara a celor implicati în evenimente. Ducele a comis eroarea de a condamna la moarte pe doi conducatori ai opozitiei aristocratice. Toate acestea au condus la generalizarea insurectiei. Nobilii si-au organizat o armata care a desfasurat repetate campanii militare împotriva spaniolilor. Locuitorii satelor au început lupte de hartuiala, marinarii au capturat vasele spaniole, orasele asediate de spanioli opuneau o rezistenta înversunata, iar digurile au fost sparte pentru a-i opri pe spanioli. Cum Spania nu se bucura de simpatie pe plan european, rasculatii au primit ajutor din strainatate (mai ales tarile protestante).

Politica dura, necrutatoare a ducelui de Albach s-a dovedit falimentara si acesta a fost rechemat în Spania. Guvernatorii care i-au urmat au cautat sa îmbine exigenta cu metode de convingere pentru a determina provinciile sudice sa renunte la lupta si sa se concilieze cu Spania. Gestul lor se explica partial prin predominanta aici a confesiunii catolice, devenita tot mai reticenta fata de progresele protestantismului în provinciile nordice. Ca urmare a abandonarii luptei, provinciile sudice (care vor deveni Belgia de azi) nu-si vor dobândi independenta decât în 1830.

Provinciile nordice au încheiat între ele un act numit "Uniunea de la Utrecht" în 1579, prin care au pus bazele statului independent care s-a numit pentru un timp "Provinciile unite" (viitoarea Olanda). Independenta acestui stat a fost confirmata în 1581 prin "Declaratia de la Haga". Pentru prima data în istorie o comunitate de cetateni înlatura pe suveran din proprie vointa, afirmând astfel dreptul poporului la insurectie, dreptul de a-l rapune pe tiran.

Declaratia de la Haga ocupa un loc distinct în gândirea europeana pentru ca face trecerea de la doctrina politica întemeiata pe perceptele divine la acea a drepturilor nationale. Prin afirmarea libertatilor moderne, libertatea initiativei economice datorita careia Olanda va deveni în secolul XVII cea mai mare putere comerciala si maritima a lumii, ea reprezinta "prima natiune capitalista". În interiorul statelor independente a fost instaurata libertatea

religioasa si o mai larga libertate a constiintei si a cuvântului, care au facut di Olanda în secolul XVII tara cu o foarte bogata "productie" intelectuala. De aceea ea a fost aleasa ca loc de azil de gânditorii si literatii cu idei avansate, nonconformiste, fata de regimurile monarhice absolutiste si cu intoleranta religioasa.