CUPRINS Pag.

Introducere....................................................................................2

1. Notiunea, importanta si particularitătile contractului de arendă …………………………………………………………………….…………..4

2. Elementele contractului de arendă.........................................................8

3. Drepturile şi obligaţiile părţilor…………………………………....…11

4. Consecinţele modificării rezilierii şi încetării contractului de arendă………………………………………………………………………13

5. Particularităţile contractului de arendă în legislaţia României..16

Concluzii........................................................................................................27

Bibliografie................................................................................................28

1

Introducere.

Realitatea actuală tot mai des şi tot mai intens ne dictează condiţii şi reguli noi de convieţuire

în societate, ceea ce presupune schimbarea rapidă a viziunii asupra fenomenelor social-juridice a

fiecărui om şi a societăţii în întregime.

Dreptul Civil, fiind o ramură de drept veche si în acelaşi timp permanent nouă, joacă un rol

deosebit în dezvoltarea relaţiilor socio-juridice, deoarece normele juridice reglementează nu numai

domeniile generale a acestor relaţii ci şi în interesele personale a oamenilor in cadrul relaţiilor de

gestionare a drepturilor de care se bucură în fiece zi. Astfel, în lucrarea dată voi face referire la

contractele civile, şi, în special la arendă.

Actualitatea temei investigate. Contractul de arendă este un contract important şi destul de

des întâlnit în relaţiile dintr-o societate, astfel devenind subiectul unei teme ce permanent preocupă

atenţia specialiştilor în domeniu datorită derogării acesteia de la principiile generale ale ramurii. În

acest context contractul de arendă ocupă un loc important în cadrul activităţii cognitive ale savanţi-

lor şi practicienilor din domeniul dreptului civil.

La etapa actuală, contractul de arendă este recunoscut în majoritatea ţărilor lumii, fiind cores-

punzător reglementat de legislaţiile acestor ţâri şi apare în societatea contemporană aproape tot atât

de des ca şi alte contracte civile, fiind posibil şi accesibil din punct de vedere juridic.

Scopul şi obiectivele lucrării. Actualitatea stringentă a problemelor legate de modalitatea de

încheiere a contractului de arendă, de exercitare a drepturilor părţilor, stingerea contractului de

arendă etc. ne obligă să facem o analiză pertinentă a tuturor problemelor apărute în legătură cu

realizarea acestei operaţiuni tehnico-juridice complexe. Astfel, la realizarea acestei lucrări mi-am

propus următoarele obiective:

- a supune cercetării amănunţite contractul de arendă şi a stabili semnele definitorii ale

acestuia

- a elucida aspectele de bază ce guvernează materia contractului de arendă.

- a analiza legislaţia în vigoare a Republicii Moldova privind arenda şi a scoate la iveală

imperfecţiunile (neajunsurile) legislative din domeniul enunţat;

- a examina, sub aspect comparativ,legislaţiile ţărilor străine (în special cel al României) ce

vizează domeniul nominalizat mai sus.

Baza teoretico-ştiinţifică şi metodologică a cercetărilor. Cercetările întreprinse sau bazat pe

studierea doctrinei, legislaţiei şi practicii existente în domeniul dat. Ca metode de cercetare au fost

folosite metoda logică (analiza şi sinteza), metoda istorică şi sistematică, precum şi metoda juridică

comparativă.

2

În investigaţiile noastre drept punct de reper legal a servit Constituţia Republicii Moldova,ca

lege fundamentală, Codul civil al Republicii Moldova, Codul civil al României.

Au fost analizate, de asemenea, literatura ce reglementează subinstituţia dată în alte ţări,

precum şi alte acte care au fost relevante temei tezei date.

Baza teoretico-ştiinţifică a cercetărilor a constituit lucrările savanţilor autohtoni şi de peste

Prut, care au abordat tematica contractului de arendă, cum sunt: Cojocarii A., Patraşcu B., Deak

Francisc, Macovei Dumitru, Cadaru Iolanda Elena, Motica Radu, Moţiu Florin, Toader Camelia,

etc.

3

1. Notiunea, importanta si particularitătile contractului de arendă

Noţiunea relaţiilor de arendă este luată în discuţie în art. 2 al Legii Republicii Moldova "Cu

privire la arendă" din 14 ianuarie 1992 (în continuare, Legea 861/1992)1, unde se menţionează ca în

relaţiile de arendă arendaşul, pe bază de contract, posedă şi foloseşte contra plată bunuri ce aparţin

persoanei care dă în arendă.

O abordare mai largă a relaţiilor de arendă se conţine în art. 2 al Legii Republicii Moldova

"Cu privire la arendă în agricultură" din 15 mai 2003 (în continuare, Legea 198/2003), unde se

stabileşte ca arenda în agricultură reprezintă darea în posesiune şi folosinţă, pe bază de contract, pe o

durată determinată, contra plată, a terenurilor şi a altor bunuri agricole.

Definiţia contractului de arendă e formulată în acelaşi art. 2 al Legii nr. 198/2003, conform

căruia contractul de arendă este un acord încheiat între o parte, proprietar sau un alt posesor legal al

terenurilor si al altor bunuri agricole, denumit arendator şi o altă parte, denumită arendas în vederea

exploatării acestora pe o durată determinată si la un preţ stabilit de părţi.

Arenda, conform art. 911, alin. l CC,e contractul încheiat între o parte - proprietar, uzu-

fructuar sau un alt posesor legal de terenuri şi de alte bunuri agricole (arendator)- şi altă parte

(arendaş) cu privire la exploatarea acestora pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi.2

În doctrina română se menţionează că contractul de arendare,varietate a contractului de

locaţiune, este un contract prin care una dintre părţi, numită arendator, transmite celeilalte părţi,

numită arendaş,bunuri agricole în vederea exploatării pe o durată determinată si în schimbul unui

pret,numit arendă, stabilit de părti.

Reglementare.Contractul de arendare e reglementat prin Legea arendării nr.16/1994(modifi-

cată prin L.nr.58/1995 si L.nr.65/1998 pentru modificarea si completarea în nr. 16/1994). Aceste

dispozitii se completeaza cu prevederile legislatiei civile, in măsura in care acestea nu sunt contrare

Legii nr.16/1994(art.26). Înseamnă ca,in completarea celor doua acte normative se aplica,în conditi-

ile aratate, "regulile particulare la arendare" prevazute in Codul civil (art.1454, ce n-au fost abrogate

expres de lege), iar apoi dispozitiile care guverneaza locatiunea de drept comun, arendarea fiind o

varietate a acesteia. in completarea acestor norme, se aplica regulile din partea generala a dreptului

civil obligational (teoria generala a obligatiilor civile). Precizam ca legile comerciale nu sunt inci-

dente in materie, întrucât contractul de arendare are natura pur civilă.

După cum vedem, între aceste definiţii ale contractului de arendă nu sunt deosebiri esenţiale.

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. l, 19922 Deac Francisc, Tratat de drept civil. Contracte speciale, ediția a III – a, actualizată și completată. București, Universul Juridic, 2001, p. 273.

4

Contractul de arendă e un contract sinalagmatic,deoarece încheierea lui dă naştere la drepturi

şi obligaţii reciproce şi interdependente pentru ambele părţi.

Arenda este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare dintre părţi urmăreşte un interes

patrimonial propriu (primirea contra prestaţiei de la cealaltă parte)3.

Contractul de arendă este un contract cu executare succesivă, dat fiind faptul că obligaţiile

reciproce ale părţilor se execută de acestea în timp, pe toată durata contractului, care este stabilită de

către părţi.

Contractul de arendă e un contract translativ de folosinţă, deoarece prin el se transmite numai

folosinţa (exploatarea) unor bunuri agricole, expres stipulate în contract. Prin urmare, contractul de

arendă este un contract ne-translativ de proprietate.

Contractul de arendă este comutativ, fiindcă din momentul încheierii părţile cunosc întinderea

prestaţiilor la care" s e obligă4.

Ţinând seama de aceste tratări legale ale contractului de arendă, relevăm următoarele

particularităţi ale raportului de arendă în etapa actuală.

Relaţiile de arendă întotdeauna se bazează pe un contract de drept civil - contractul de arendă,

care determină conţinutul lui şi toată gama drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale părţilor.

Arenda reprezintă baza legală de posesie şi folosinţă a terenurilor şi a altor bunuri agricole care

aparţin altor persoane, adică arenda este un temei legal de posesie şi folosinţă a unor bunuri străine.

Spre deosebire de legislaţia anterioară,când în baza contractului se transmitea numai dreptul de

folosinţă, acum volumul împuternicirilor arendaşului a crescut sensibil, căci în prezent se transmite

nu numai dreptul de folosinţă,ci şi de posesiune, ceea ce schimbă esenţial statutul legal al arendaşului.

O particularitate esenţială constă în obiectul contractului de arendă,în etapa actuală ca obiect

pot fi terenurile agricole şi alte resurse naturale.

Arendaşul, folosind bunurile care nu-i aparţin, are dreptul de a le exploata, de a se ocupa cu

activitatea de antreprenoriat, de producere a altor bunuri şi de a obţine profit sau,cum se menţionează

în lege, are dreptul de a desfăşura de sine stătător o activitate economică sau de altă natură. Pentru

comparaţie,menţionăm că în trecutul apropiat numai persoanele juridice puteau folosi bunuri

arendate în scopuri economice. Persoanele fizice nu dispuneau de un astfel de drept, iar dacă astfel de

fapte se produceau, cetăţenii, de regulă, erau traşi la răspundere penală pentru practicare ilegală a

activităţii de întreprinzător.

3 Radu I. Motica, Florin Moţiu, Contracte civile speciale. Teoria ţi practica judiciară. Curs universitar. Bucureşti, Lumina Lex, 2001, p. 173.4 A. Cojocarii. B. Patraşcu, Contractul de arendare. Noţiune. Părţi. Caractere juridice// Revista de drept comercial, 1995, nr. 6, p. 126. Vezi de asemenea Radu I. Motica, Florin Moţiu, ibidem.

5

Relaţiile de arendă poartă un caracter temporar,adică raporturile patrimoniale dintre

arendator şi arendaş iau naştere pe o perioadă determinată de timp,de regulă, îndelungată. Arenda

veşnică este inadmisibilă, având în vedere însăşi esenţa acesteia.

Cum reiese nemijlocit din lege,raporturile de arenda pot avea numai un caracter oneros. Dacă

în realitate suntem în prezenţa transmiterii unui bun în posesiune şi folosinţă gratuită, nu este vorba

de contractul de arendă, ci de comodat sau de contractul de împrumut.

O dată ce raporturile de arendă poartă un caracter temporar, după expirarea termenului con-

tractului, patrimoniul arendat trebuie restituit proprietarului sau altei persoane împuternicite, dacă

până la acest moment bunul nu a fost răscumpărat. Din această regulă deducem că obiecte ale

contractului de arendă pot fi numai bunuri determinate individual şi neconsumabile.

În prezent toate îngrădirile şi interdicţiile cu privire la arendă sunt anulate şi cetăţenii, atât în

beneficiul societăţii, cât şi în beneficiu propriu, folosesc bunurile arendate pentru desfăşurarea unei

activităţi de întreprinzător sau de altă natură.

Schimbarea substanţială a naturii juridice a raporturilor de arendă, extinderea esenţială a

obiectelor arendei şi a volumului împuternicirilor participanţilor la aceste raporturi au determinat şi

semnificaţia lor crescândă. Pentru arendator aceasta se manifestă prin folosirea fondurilor fixe şi

circulante,temporar disponibile,cât mai eficient şi mai raţional.Dacă înainte transmiterea în arendă a

bunurilor nu era stimulată,deoarece plata arendei nu putea fi mai mare decât costurile de amortizare,

în prezent această îngrădire e înlăturată şi arendatorul,pe lângă cheltuielile de exploatare şi costurile

de amortizare a bunurilor, poate pretinde şi un venit suplimentar în urma arendării bunurilor.

Arenda nu e altceva decât un instrument,un mijloc,o modalitate de realizare de către proprietar

a împuternicirilor sale.

La fel a crescut importanţa relaţiilor de arendă la moment şi pentru arendaş. Primind anumite

bunuri materiale în posesiune şi folosinţă temporară, arendaşul, inclusiv persoana fizică, a obţinut

posibilitatea de a desfăşura o activitate de producţie, de exploatare şi de altă natură, adică poate

practica activitate de întreprinzător,poate obţine venituri etc. Arenda permite persoanelor fizice care

practică activitatea de întreprinzător să-şi întreţină familiile,să obţină anumite venituri şi,acumulând

un capital iniţial, să se lanseze afaceri. Arenda le permite să se angajeze la servicii, să se ocupe cu o

activitate preferată, să fie utili pentru societate şi familie. Un exemplu clasic al importanţei arendei

este situaţia când un şofer, luând în arendă cu câţiva ani în urmă un microbuz şi lucrând cu succes

câţiva ani,a procurat ulterior cu sursele băneşti acumulate un microbuz personal, pe care a continuat

să lucreze, inclusiv cu membrii familiei sale, asigurându-şi bunăstarea familiei şi un viitor decent.5

Dacă e să încercăm să facem o paralelă între contractul de arendă si cel de locatiune (deorece

după cum bine stim prezintă ambele multe aspecte comune), putem mentiona următoarele:

5 Chibac Gheorghe, Băieșu Aurel, Rotari Alexandru, Efrim Oleg, Drept civil. Contracte speciale. Volumul III. Editura Cartier Juridic, 2005, p. 143 – 146.

6

1. Caractere comune cu locatiunea. Arendarea este un contract sinalagmatic (bilateral), cu

executare succesiva si netranslativ de proprietate, ca si locatiunea. Tot astfel, este un contract prin

definitie (esentialmente) cu titlu oneros. Daca un bun agricol se transmite, in vederea folosintei sau

exploatarii temporare, cu titlu gratuit, contractul este nul ca arendare, dar consideram ca poate fi

recunoscut valabil ca un imprumut de folosinta (comodat), daca lucrul s-a predat (comodatul fiind

un contract real) si daca sunt indeplinite si celelalte conditii de validitate prevazute de lege pentru

comodat, la care se adauga insa si interdictiile prevazute de lege in materie de arendare, deoarece

persoanele care nu pot contracta o arendare, nu o pot face nici cu titlu gratuit .

2. Forma contractului. Spre deosebire de locatiune, care este un contract consensual, cerinta

formei scrise fiind prevazuta numai ad probationem, arendarea este un contract solemn . Potrivit

art.6 din Legea nr. 16/1994, "sunt valabile si opozabile" numai contractele de arendare incheiate in

scris (indiferent ca inscrisul este autentic sau doar sub semnatura privata) si inregistrate in termen

de 15 zile de la incheiere la primaria (respectiv primariile) in a carei raza teritoriala se afla bunurile

arendate. Rezulta ca, prin derogare de la principiul consensualismului, consacrat de Codul civil,

legea prevede forma scrisa si inregistrarea ad validitatem, deci sub sanctiiunea nulitatii absolute.

Astfel fiind, se pune intrebarea, ce se intampla in cazul nerespectarii formei scrise sau in

cazul neinregistrarii? Daca contractul nu a fost pus in executare, nu se pun probleme; nici una dintre

parti nu poate emite pretentii fata de cealalta parte.

Dar daca contractul incheiat verbal sau neinregistrat a fost pus in executare (de ex.,

arendatorul a predat terenul arendat si arendasul a inceput sa-l lucreze)? intrucat contractul este nul

si nulitatea este imputabila ambelor parti, raporturile dintre ele nu pot fi solutionate in conformitate

cu dispozitiile care guverneaza arendarea, ci in lumina regulilor si principiilor aplicabile raporturilor

extracontractuale (revendicare, imbogatire fara justa cauza etc.).

7

2. Elementele contractului de arendă

Părţi la contractul de arendă sunt arendatorul şi arendaşul. Arendatorul, conform art. l al Legii

nr. 198/2003, este persoana fizică sau persoana juridică care are calitatea de proprietar sau de alt

posesor legal al bunurilor agricole care se dau în arendă. Calitatea de arendator o poate avea şi un

grup de coproprietari ai bunurilor agricole.

Mai exact,calitatea de arendator este stabilită la art.911 CC,unde se menţionează că în această

calitate poate activa proprietarul, uzufructuarul sau un alt posesor legal de terenuri şi de alte bunuri

agricole.

Arendaşul,în baza Legii nr. 198/2003, e persoana fizică şi/sau persoana juridică, cu domiciliul

(sediul) în Republica Moldova, care ia în arendă bunuri agricole.

Referindu-se la subiecţii contractului de arendă (în caz de-litigiu), Plenul Curţii Supreme de

Justiţie, în Hotărârea sa nr. 18 din 22 aprilie 2002 "Cu privire la aplicarea unor prevederi ale legis-

laţiei în soluţionarea litigiilor izvorâte din raporturile de arendă", a menţionat că instanţele judecă-

toreşti trebuie să verifice dacă părţile contractante pot fi subiecţi ai raporturilor de arendă în sensul

că de dreptul de a da bunuri în arendă beneficiază proprietarul, şi anume persoane fizice şi juridice

din Republica Moldova şi din alte state, însă pot da bunuri în arendă şi persoanele fizice şi juridice

împuternicite de proprietar, dovada dreptului acordat fiind procura, documentele de constituire etc.

Arendaşi pot fi persoanele fizice şi juridică din Republica Moldova şi din alte state în modul stabilit

de lege, întreprinderile şi organizaţiile mixte, apatrizii, organizaţiile internaţionale6.

Pentru comparaţie, putem menţiona că Legea României nr. 16/1994 prevede condiţii speciale

pentru arendaşi persoane fizice, care pentru a dobândi calitatea de arendaş, trebuie să îndeplinească

anumite condiţii:

• să fie cetăţeni români, indiferent dacă au domiciliu în ţară sau în străinătate;

• să aibă pregătire de specialitate agricolă, practică agricolă sau un atestat de cunoştinţe agricole,

eliberat de organele abilitate ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei;

• să prezinte garanţiile solicitate de arendatori (art. 9).

Aceeaşi lege interzice funcţionarilor publici şi salariaţilor din conducerile administrative ale

regiilor autonome cu profil agricol, ale instituţiilor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă, ale

societăţilor comerciale agricole pe acţiuni sau ale altor unităţi ce au în patrimoniu sau în administrare

terenuri agricole proprietate de stat să ia în arendă orice fel de bunuri destinate exploatării agricole

(art. 18).

6 Culegere de hotărâri explicative ale Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Chişinău, 2002, p. 136

8

Persoanele juridice,pentru a dobândi calitatea de arendaşi,trebuie sa îndeplinească următoarele

condiţii:

• să fie persoane juridice române, cu sediul în România, inclusiv cele cu capital străin;

• să aibă ca obiect de activitate exploatarea bunurilor agricole;

• să prezinte garanţiile solicitate de arendator (art. 3 din Legea 16/1994).

Obiectul contractului de arendă sunt terenurile, alte bunuri agricole şi preţul (arenda, plata

pentru arendă). Bunuri agricole, în baza art. 2 al Legii nr. 198/ 2003, sunt considerate: mijloacele fixe

(terenuri cu destinaţie agricolă, inclusiv din intravilanul localităţilor şi ale fondului de rezervă,

maşini, utilaje şi instalaţii destinate lucrărilor agricole, construcţii, platforme şi spaţii de depozitare

destinate păstrării producţiei agricole, cu terenurile aferente acestora, animale care se folosesc în

procesul agricol) şi, după caz, mijloacele circulante.

Din această noţiune principală utilizată în Legea nr. 198/2003 rezultă că termenul "terenuri"

este un component al unui termen mai larg, de ordin general, care poartă denumirea de "bunuri

agricole".

Nu constituie obiecte ale arendei şi nu se admite arenda unor întreprinderi şi organizaţii de stat

cum ar fi: rezervaţiile naturale de stat; staţiile veterinare pentru combaterea bolilor la animale;

laboratoarele veterinare ş.a. (p. 6 a Hotărârii Plenului CSJ din 22 aprilie 2002).

Prin Decretul preşedintelui Republicii Moldova din 6 ianuarie 1994 au fost aprobate: Lista

întreprinderilor şi organizaţiilor de stat a căror arendă nu se admite şi Lista tipurilor de bunuri

ale statului ce nu pot fi date în arendă7.

Preţul în contractul de arendă se numeşte arendă, în legislaţia naţională se utilizează de

asemenea,ca sinonime,"plata pentru arendă" sau "plata arendei",în legislaţia română se utilizează

termenul "arenda".

Mărimea arendei, după principiile dreptului civil, se stabileşte prin acordul părţilor şi se

fixează în contract. Există o excepţie, care se referă la bunurile ce fac parte din proprietatea de stat.

Astfel, în ari. 22,alin. 3 al Legii n r. 198/2003 se stipulează că plata anuală pentru arenda terenurilor

agricole proprietate publică constituie cel puţin 2%, dar nu mai mult de 10% din preţul normativ al

terenului dat în arendă.

La stabilirea mărimii arendei se iau în consideraţie diferite criterii(elemente):suprafaţa terenu-

lui, potenţialul de producţie, structura parcelară, relieful şi gradul posibilităţii de efectuare a mecani-

zării, posibilităţile de acces, distanţa faţă de spaţiile de depozitare,industrializare sau comercializare,

starea clădirilor,amenajărilor sau a altor dotări, gradul de amortizare a tehnicii agricole arendate

(ari. 916, alin. 2 CC), bonitatea,valoarea plantaţiilor multianuale amplasate pe teren (art. 17, alin.

2 al Legii nr. 198/2003).

7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr 1, 1994.

9

Plata arendei se face în natură, în bani sau în natură şi în bani, potrivit acordului dintre

părţi, şi se execută în termenul şi în locul stabilite în contract.

Arenda în natură se stabileşte într-o cantitate determinată de produse sau într-un procent

din producţie. Produsele cu care se plăteşte arenda se stabilesc de părţi în funcţie de specificul

activităţii agricole şi de zonă.

Termenele şi locul de plată în natură a arendei se stabilesc de părţi, în funcţie de felul

produselor şi de specificul obţinerii lor (art. 916 CC şi art. 17 al Legii nr. 198/2003),

Termenul arendei bunurilor agricole se stabileşte de către părţile contractante, dar nu poate

fi mai mic de un an şi mai mare de 30 de ani.

La darea în arenda a terenurilor agricole în scopul sădiri unor plantaţii multianuale,termenul

contractului de arenda nu poate fi mai mic de 25.de ani, dacă contractul nu prevede alt termen. În

România,bunăoară, Legea 16/1994 prevede că arendarea trebuie făcută pe o durată determinată,

durata arendării stabilindu-se de către părţi în contractul de arendare,prin arătarea datei la care

începe şi a datei la care încetează contractul de arendare (ari. 2 şi 7 în redacţia Legii 65/1998).

Termenul contractului de arendă a bunurilor agricole este o clauză esenţială a contractului şi,

potrivit art. 6 al Legii nr. 198/2003, neincluderea în contractul de arendă a unei clauze esenţiale sau

nerespectarea formei scrise a contractului atrage nulitatea acestuia.

Contractul de arendă, conform art. 912 CC, se încheie în forma scrisă.

Contractul de arendă a terenurilor şi a altor bunuri agricole încheiat pe un termen mai mare de

trei ani se înregistrează la Oficiul .Cadastral. Teritorial.

Contractul de arendă a terenurilor şi a altor bunuri agricole încheiat pe un termen de până la

trei ani inclusiv se înregistrează la primăria localităţii în a cărei rază teritorială se află terenurile şi

alte bunuri agricole.

Înregistrarea benevolă la Oficiul Cadastral Teritorial a contractului de arendă încheiat pe un

termen de până la trei ani îl scuteşte pe arendaş de obligaţia de al înregistra la primărie (art. 10 al

Legii nr. 198/2003}. Forma contractului de arendă de asemenea e o clauză esenţială a contractului.

Există încă o prevedere legală cu privire la forma contractului de arendă. Arendatorul şi arenda-

şul trebuie să întocmească, la începutul şi la încetarea arendei,un act în care să descrie bunul arendat

şi starea în care se află la momentul predării (art. 913 CC). Termenul întocmirii acestui document

este de 14 zile (art. 7 al Legii nr. 198/2003).8

8 Chibac Gheorghe, Băieșu Aurel, Rotari Alexandru, Efrim Oleg, Drept civil. Contracte speciale. Volumul III. Editura Cartier Juridic, 2005, p. 146 – 149.

10

3. Drepturile şi obligaţiile părţilor

Fiind un contract sinalagmatic,contractul de arendă presupune drepturi şi obligaţii reciproce.

Arendatorul este în drept să verifice modul în care arendaşul exploatează bunurile sale

date în arendă, fără a interveni în activitatea curentă a acestuia, şi sa obţină informaţia necesară.

Arendatorul are, în vederea garantării cererilor sale ce decurg din contractul de arendă,

dreptul de amanet asupra bunurilor aduse de arendaş şi asupra fructelor bunului arendat (art.

918 CC).

Arendaşul, la rândul său, are dreptul prioritar la încheierea contractului de arendă pe un

nou termen în cazul în care:

• şi-a onorat obligaţiile contractuale anterioare;

• bunurile arendate se dau în arenda pe un nou termen;

• acceptă noile clauze contractuale stabilite de arendator.

Arendaşul beneficiază de dreptul de preempţiune în cazul înstrăinării de către proprietar a

bunurilor date în arendă (art. 15 al Legii nr. 198/2003).

Arendaşul este în drept să ceară reducerea proporţională a plăţii arendei dacă mai mult de

jumătate din fructele obţinute prin arendare pier fortuit. Acest drept există doar până la separarea

fructelor (art. 917 CC).

Arendaşul are de asemenea dreptul de a răscumpăra bunul arendat, de a-1 da în subarenda, dar

numai cu consimţământul arendatorului.

O norma problematică se conţine în art. 20, alin. 4 al Legii nr. 198/2003,ce se referă la dreptul

arendaşului de a răscumpăra bunul arendat.În baza acestei norme răscumpărarea terenurilor agricole

arendate nu se admite. Nu este clar din ce considerente legislatorul a stabilit o asemenea interdicţie,

care vine în contradicţie cu normele Codului civil al Republicii Moldova, ale Legii privind preţul

normativ şi modul de vânzare-cumpăr are a pământurilor din 25 iulie 1997, nr. 1308-XIII9 şi cu alte

acte normative, care admit vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole, inclusiv a celor de stat. Doar

nimeni în prezent nu pune în discuţie legalitatea participării terenurilor agricole la circuitul civil.

Arendatorul are următoarele obligaţii:

• să predea bunurile agricole date în arendă în termenele şi în condiţiile stipulate în contract;

• să predea utilajul şi tehnica agricolă prevăzute în contract;

• să predea actele necesare pentru utilizarea bunurilor arendate (paşaportul tehnic, certifica-

tul de calitate şi alte documente);

9 Legea nr. 1308-XIII privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpăr are a pământurilor din 25 iulie 1997. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 57 – 58, 1997.

11

• să acţioneze într-o manieră care să nu împiedice exploatarea normală a bunurilor date în

arendă;

• să efectueze din cont propriu reparaţia capitală a bunurilor date în arendă, în cazul în care

contractul nu prevede altfel;

• să plătească arendaşului,în cazul rezilierii contractului înainte de încetarea anului agricol,

valoarea fructelor deşi încă neseparate, însă care vor putea fi separate înainte de sfârşitul anului

agricol în condiţiile unei gospodăriri normale;

• să execute alte condiţii prevăzute de contract (art. 16 al Legii nr. 198/2003).

Arendaşul este obligat:

• să folosească cu bună-credinţă bunurile arendate, conform clauzelor contractului;

• să menţină potenţialul productive al bunurilor agricole, să le restituie la expirarea termenu-

lui stipulat în contract,în starea corespunzătoare clauzelor contractului,ţinându-se cont de gradul

de uzură;

• să achite plata pentru arendă în termenul şi în modul stabilit;

• să achite impozitele şi alte plăţi,prevăzute de legislaţia în vigoare,în cazul când contrac-

tul nu prevede altfel;

• să execute alte condiţii prevăzute de legislaţia în vigoare sau de con tract (art.16 al Legii

nr. 198/2003).

12

4. Consecinţele modificării rezilierii şi încetării contractului de arendă

Regula generală de modificare a contractului de arendă constă în faptul că prin acordul comun

al părţilor contractul poate fi modificat în orice moment,iar în caz de nerespectare a obligaţiilor con-

tractuale de către una din părţi poate avea loc modificarea în baza hotărârii instanţei judecătoreşti.

În cazul în care una dintre părţile contractante intenţionează să modifice clauzele contractului

de arenda, ea va solicita avizul celeilalte părţi cu cel puţin 30 de zile până la prezentarea propuneri-

lor de modificare.

La modificarea clauzelor contractului de arendă, părţile contractante urmează să semneze un

acord adiţional care va fi parte integrantă a contractului de bază, înregistrat în modul stabilit de lege

(art. 12 al Legii nr. 198/2003}.

În virtutea legii contractul de arendă încetează în cazul; expirării termenului arendei;

•declarării nulităţii acestuia;

•pierii bunurilor arendate;

• rezilierii contractului;

• în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.

Pe cale judiciară contractul de arendă poate fi declarat nul atunci când acesta nu corespunde

prevederilor legii în sensul că nu conţine descrierea obiectului arendat, plata de arendă (forma ei în

bani sau în natură), când contractul a fost încheiat în baza negocierilor părţilor, iar legea prevede

scoaterea la licitaţie a dreptului de arendă, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege (p. 12 al Hotă-

rârii Plenului CSJ din 22 aprilie 2002).

Arendatorul poate cere rezilierea anticipată a contractului, dacă arendaşul:

•păstrează şi foloseşte bunurile arendate necorespunzător contractului sau destinaţiei

bunurilor;

• înrăutăţeşte intenţionat sau din imprudenţă starea bunurilor arendate;

• nu achită arenda pe parcursul a trei luni din ziua expirării termenului de plată, dacă

contractul nu prevede altfel;

• nu îndeplineşte obligaţiile contractuale de restabilire integrală şi de reparare a bunu-

rilor arendate;

• dă în subarenda fără consimţământul proprietarului bunurile primite conform contrac-

tului;

• foloseşte neraţional bunurile arendate sau prin mijloace care duc la degradarea pămân-

tului şi a altor resurse naturale;

13

• nu ia măsuri de reproducere a resurselor naturale care au capacitatea de a se restabili;

• nu a folosit timp de un an terenul destinat producţiei agricole şi timp de doi ani terenul

destinat producţiei neagricole (art. 17 al Legii nr. 861/1992}. Din iniţiativa arendaşului contractul

poate fi reziliat anticipat dacă:

• arendatorul mi-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale privind restabilirea integrală şi

repararea bunurilor arendate, asigurarea tehnico-materială, reînzestrarea tehnică a producţiei ş.a.;

• bunurile agricole, în virtutea unor circumstanţe pentru care arendaşul nu poartă

răspundere, vor fi într-o stare inutilizabilă;

• arendatorul nu i-a transmis la timp arendaşului bunurile arendate.

Arendaşul poate cere de asemenea rezilierea contractului şi în cazul în care a devenit

invalid sau este declarat incapabil, sau în cazul când execută o pedeapsă privativă de libertate

pentru săvârşirea unei infracţiuni sau o altă pedeapsă care exclude executarea de mai departe a

contractului (art. 18 al Legii nr. 861/1992}.

Potrivit art. 911, alin. 3 CC, contractului de arendă i se aplică în modul corespunzător

dispoziţiile cu privire la locaţiune în măsura în care normele cu privire la arendă nu prevăd altfel.

Prin urmare, în principiu, normele locaţiunii cu privire la termenul contractului şi prelungirea

acestuia în mod tacit după expirarea termenului ar putea fi aplicate şi în contractul de arendă, însă

problema constă în faptul că, potrivit Legii 198/2003, termenul contractului de arendă este o

clauză esenţială şi lipsa ei în contract are ca efect nulitatea contractului. în realitate însă problema

nu trebuie să existe, deoarece, potrivit art. 9, alin. 4 al Legii 198/2003, în cazul când termenul

arendei expiră, iar arendatorul nu cere să i se predea bunurile arendate şi arendaşul continuă

exploatarea acestora, contractul de arendă se consideră prelungit pentru un an agricol.10

Această soluţie,probabil, nu este cea mai raţională,deoarece limitează termenul prelungirii

contractului,dar luând în consideraţie faptul că norma dată poate fi aplicată ori de câte ori părţile

continua raporturile contractuale în mod tacit, considerăm că este o soluţie pozitivă. O altă soluţie

găsim în acelaşi ari. 9 al Legii 198/2003, unde se menţionează că contractul de arendă a bunurilor

agricole poate fi prelungit cu acordul comun al părţilor, în cazul prelungirii contractului de arendă,

părţile semnează un acord adiţional, care este parte integrantă a contractului de bază. în cazul în

care arendatorul nu doreşte să prelungească contractul de arendă, el va informa arendaşul despre

aceasta cu 6 luni înainte de expirarea termenului arendei (alin. l, 3 şi 6).

Încetarea raporturilor contractuale de arendă poate avea ca efect două categorii de consecinţe:

de ordin patrimonial si personal.

Consecinţele de ordin patrimonial se manifestă prin obligaţia arendaşului de a restitui arenda-

torului bunurile arendate în starea în care le-a preluat, ţinându-se cont de gradul de uzura.

10 Chibac Gheorghe, Băieșu Aurel, Rotari Alexandru, Efrim Oleg, op. cit. pag. 151 – 152.

14

În cazul arendării mijloacelor circulante, arendaşul este obligat să le restituie arendatorului în

natură, ţinându-se cont de uzura, sau să restituie echivalentul în bani al acestor mijloace.

Dacă rezilierea contractului de arendă a unui teren agricol are loc până la încheierea anului

agricol, în baza art. 922 CC arendatorul este obligat să plătească arendaşului valoarea fructelor care,

deşi însă neseparate, vor putea fi separate înainte de sfârşitul anului în condiţiile unei gospodăriri

normale.

Consecinţele de ordin patrimonial se referă şi la îmbunătăţirile efectuate de către arendaş pe

perioada posesiei şi folosirii bunurilor arendate. Astfel, arendaşul e în drept să separe îmbunătăţirile

bunurilor agricole arendate efectuate cu permisiunea arendatorului, care pot fi separate fără a dete-

riora bunurile, ori să ceară compensarea valorii lor de către arendator în cazul când contractul nu

prevede altfel.

Cu totul alte reguli se aplică în cazul efectuării îmbunătăţirilor fără consimţământul arendato-

rului. Dacă astfel de îmbunătăţiri pot fi separate fără deteriorarea bunului arendat, arendaşul este în

drept să le separe cu condiţia că arendatorul refuză să compenseze valoarea lor. în cazul în care

îmbunătăţirile efectuate fără permisiunea arendatorului nu pot fi separate fără a se deteriora bunul,

ele devin proprietatea arendatorului.

La cererea arendatorului, construcţiile neautorizate de el urmează a fi demolate de către aren-

daş sau pe contul lui.

De altă natură sunt consecinţele de ordin personal. Aceste consecinţe se referă numai la aren-

daş şi la membrii familiei acestuia.

În primul rând, arendaşul are dreptul prioritar de a încheia un contraţi pe un nou termen dacă:

• şi-a onorat anterior obligaţiile contractuale;

• bunul se dă în arendă pe un nou termen;

• este de acord cu noile condiţii contractuale stabilite de arendator.

Dacă încetarea raporturilor contractuale are loc din cauza invalidităţii arendaşului, declarării

acestuia ca fiind incapabil, executării de către arendaş a unei pedepse privative de libertate pentru

săvârşirea unei infracţiuni sau a unei alte pedepse ce exclude posibilitatea exercitării de mai departe

a contractului şi în cazul decesului arendaşului, dreptul prioritar la încheierea unui nou contract îl

are un membru al familiei arendaşului, care a domiciliat împreună cu acesta. Condiţia obligatorie

este că acest membru al familiei doreşte să devină arendaş.

În situaţia când câţiva membri ai familiei fostului arendaş pretind încheierea unui nou contract

de arendă şi din aceste considerente s-a iscat un litigiu între ei, problema dreptului prioritar pentru

încheierea noului contract se soluţionează de către instanţa judecătorească, luându-se în considerare

posibilităţile reale ale pretendenţilor (capacitatea de munca, pregătirea profesională şi alte calităţi)

(art. 16 al Legii nr. 861/1992).

15

5. Particularităţile contractului de arendă în legislaţia României

Potrivit legii, partile contractante pot fi persoane fizice sau juridice (art.3 alin.1).

a. In calitate de arendator contractul poate fi incheiat de catre proprietar, uzufructuar sau alt

detinator legal al bunurilor care formeaza obiectul contractului (art.2) si care are dreptul la

exploatarea agricola a bunurilor respective si are capacitatea, respectiv indeplineste conditiile

necesare pentru incheierea contractului de locatiune.

Precizam ca, spre deosebire de regulile aplicabile locatiunii, arendasul nu poate avea calitatea

de arendator. Potrivit legii, sub sanctiunea nulitatii absolute, arendasul nu poate subarenda, total sau

partial, bunurile agricole arendate, chiar daca arendatorul ar fi de acord, fiind interzise si oficiile de

arendasi (art.22).

Desi legea nu prevede expres, interdictia de a subarenda atrage dupa sine si interdictia de a

ceda contractul de arendare, caci cesiunea (vanzarea) dreptului de exploatare a bunurilor agricole

produce efecte mai puternice decat subarendarea (cessio est maius, sublocatio est minus). Astfel

fiind, nu se poate admite nici schimbul intre doi (mai multi) arendasi, schimbul reprezentand in

materie de locatiune o dubla (multipla) cesiune.

Din interzicerea subarendarii mai rezulta ca folosinta bunurilor arendate nu poate fi adusa ca

aport social intr-o societate agricola sau asociere simpla in agricultura, deoarece aducerea ca aport a

folosintei unui bun echivaleaza cu o sublocatiune (sau cesiune). Din aceasta cauza, nici locatarul nu

poate aduce ca aport social folosinta bunului inchiriat, daca sublocatiunea a fost interzisa prin

contractul de locatiune sau conditionata de acordul locatorului .

Rezulta ca arendasul, sub nici o forma, nu poate incheia un contract de arendare in calitate de

arendator, acest contract fiind considerat incheiat intuitu personae. Dar legea nu-l obliga pe arendas

sa execute personal toate lucrarile agricole; el poate contracta executarea unor lucrari cu persoane

fizice sau juridice prestatoare de servicii in agricultura si poate incheia contracte de munca cu

salariati permanenti sau sezonieri care se bucura de toate drepturile si de protectia sociala prevazute

de legislatia muncii (art.23).

Interzicand expres subarendarea si implicit cesiunea contractului de catre arendas, in mod

exceptional, Legea nr. 16/1994 - astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr.65/1998 -

permite cesiuea contractului de catre arendas (in calilate de cedent), daca sunt indeplinite doua

conditii(art.21):

- exista acordul scris al arendatorului;

- cesiunea se face (in calitate de cesionar) sotului arendasului, coparticipant la exploatarea

bunurilor agricole sau descendentilor sai (unul sau mai multi) care au implinit varsta majoratului.

Intrucat cesiunea se face cu acordul (se subintelege, prealabil) al arendatorului, ea va avea ca

obiect nu numai drepturile arendasului, dar si obligatiile lui, el fiind eliberat fata de arendator.

16

Aceasta inseamna ca cesiunea realizeaza si o delegatie perfecta (confundata cu novatie prin

schimbare de debitor).

In legatura cu calitatea de arendator, legea mai prevede ca regiile autonome, institutele si

statiunile de cercetare si productie agricola, societatile comerciale si alte unitati care au in

patrimoniu sau in administrare terenuri proprietate de stat nu pot da in arenda bunurile destinate

exploatarii agricole (art.4 alin.1).

Precizam, de asemenea, ca legea nu prevede pentru nimeni obligatia de a incheia, in calitate

de arendator, contract de arendare. in privinta terenurilor agricole, Legea fondului funciar

nr.18/1991 prevede insa obligatia cultivarii lor (art.74). Astfel fiind, detinatorii care, indiferent de

cauza, nu pot asigura cultivarea terenului agricol, sunt nevoiti sa-l arendeze, daca nu au obligatia

legala de a-l cultiva personal (vz., de ex., art.19, 21, 43 si 49 din Legea nr. 18/1991 republicata).

b.In calitate de arendas - unul sau mai multi, de exemplu, membrii unei familii - contractul

poate fi incheiat numai de catre persoane fizice care sunt cetateni romani - indiferent daca au

domiciliul in tara sau in strainatate - si au pregatire de specialitate agricola, practica agricola sau un

atestat de cunostinte agricole si reprezinta garantiile solicitate de arendator. Atestatul se elibereaza

de organele abilitate de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei (art.3).

Arendasii, persoane juridice, trebuie sa aiba nationalitatea romana si sediul in Romania,

inclusiv cele cu capital partial sau integral strain, sa aiba ca obiect de activitate exploatarea

terenurilor agricole si sa prezinte garantiile solicitate de arendator (art.3 si 3).

Legea mai interzice functionarilor publici si salariatilor din conducerile administrative ale

regiilor autonome cu profil agricol, ale institutiilor si statiunilor de cercetare si productie agricola,

ale societatilor comerci-ale agricole pe actiuni si ale altor unitati care au in patrimoniu sau in

administrare terenuri agricole proprietate de stat sa ia in arenda orice fel de bunuri destinate

exploatarii agricole (art.18).

Obiectul contractului.

Arendarea fiind un contract sinalagmatic (bilateral) are un dublu obiect: bunurile arendate si

pretul platit de arendas, numit arenda.

a. Bunurile arendate. Potrivit legii, prin bunuri agricole care pot fi arendate se inteleg

terenurile cu destinatie agricola (arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, arbustii

fructiferi, plantatiile de hamei si duzi), pasunile impadurite, terenurile ocupate cu constructii si

instalatii agrozootehnice, amenajari piscicole si de imbunatatiri funciare, drumurile tehnologice,

platformele si spatiile de depozitare care servesc nevoilor productiei agricole si terenurile

neproductive care pot fi amenajate si folosite pentru productia agricola, precum si animalele,

constructiile de orice fel, masinile, utilajele si alte asemenea bunuri destinate exploatarii agricole

(art. 1.).

17

Bunurile agricole care formeaza obiectul contractului trebuie sa fie complet si precis determi-

nate (descrierea amanuntita a tuturor bunurilor arendate si inventarul lor, planul de situatie al tere-

nurilor). Daca nu se arendeaza toate bunurile agricole detinute de arendator, trebuie sa se specifice

in contract suprafata de teren sau orice alt bun agricol ce se va retine de acesta (art.5 lit.b si f).

In toate cazurile, pentru a fi in prezenta unui contract de arendare, bunurile mentionate trebuie

sa fie destinate exploatarii (productiei) agricole de catre arendas. Daca folosinta unor bunuri dintre

cele prevazute de lege se transmite cu titlu oneros in alte scopuri (de exemplu, terenul cu sau fara

constructie in scopuri turistice sau sportive, animalele pentru carausie la constructia unei case etc.),

contractul nu va mai fi supus reglernentarilor vizand arendarea (ci regulilor locatiunii). Bineinteles,

nu constituie arendare nici contractul prin care detinatorul bunurilor agricole executa lucrarile

agricole, cealalta parte dobandind recolta realizata la pretul stipulat (vanzare-cumparare de bunuri

viitoare) .11

b. Arenda. Codul civil a lasat la libera apreciere a partilor stabilirea pretului arendarii, fie sub

forma unei sume de bani (arendarea pe bani), fie sub forma unei cantitati de produse agricole (parte

de recolta -art.1467) platibila in natura, in fructe (arendarea pe fructe), nefiind exclusa nici stabilirea

arendei in parte in natura si restul in bani (arenda mixta).

Legea nr. 16/1994, astfel cum a fost modificata prin Legea nr.65/1998, lasa, de asemenea, la

libera apreciere a partilor stabilirea pretului arendarii (cuantumul arendei in natura - determinata in

cifre absolute, de exemplu, 1000 kg grau pe hectar de teren arendat, sau determinata procentual din

recolta, de exemplu, 25 % din recolta realizata - sau in bani). Legea indica numai anumite elemente

orientative de stabilire a arendei (de exemplu, potentialul de productie al terenului, gradul de

accesibilitate a mecanizarii, amenajarile de imbunatatiri funciare sau rasa, varsta, starea biologica in

cazul efectivelor de animale etc.), care "pot fi" avute in vedere de catre parti la stabilirea arendei

(art.13-14). Inseamna ca partile sunt libere sa stabileasca cuantumul arendei, neexistand vreo limita

maxima (sau minima) legala.

Termenul arendării.

Spre deosebire de locatiunea de drept comun (care poate fi contractata fara precizarea

termenului), durata arendarii (data de la care incepe si data la care inceteaza) trebuie sa fie

determinata de catre parti in contract (art.2, 5 lit.d, si art.7 alin.1). Dar Legea arendarii, astfel cum a

fost modificata, nu prevede o durata minimala (sau maximala) a termenului arendarii. Deci partile

sunt libere sa stabileasca durata arendarii, fara limitari legale. Consideram ca - desi legea speciala

nu mai stabileste o durata minima - ea nu poate fi mai mica decat "timpul necesar ca arendasul sa

culeaga fructele" (art.1462 C.civ.), de regula, un an agricol (in cazul terenurilor).

11 Radu I. Motica, Florin Moţiu, Contracte civile speciale. Teoria ţi practica judiciară. Curs universitar. Bucureşti, Lumina Lex, 2001, p. 181.

18

Dreptul de preemptiune al arendasului.

Conditii si regim juridic. Potrivit art.9 din L. nr. 16/1994 si art.5 din L. nr.54/1998, arendasul,

persoana fizica, are drept de preemptiune, in cazul instrainarii prin vanzare a terenurilor agricole din

extravilan, arendate. Subliniem ca arendasul are drept de preemptiune numai daca:

- este o persoana fizica;

- arendarea are ca obiect terenuri agricole situate in extravilan. Daca contactul are ca obiect

alte bunuri agricole (animale, masini, utilaje etc.) sau terenuri agricole situate in intravilan ori

terenuri neagricole, arendasul nu are drept de preemptiune. Iar daca, pe langa terenul agricol situat

in extravilan, contractul are ca obiect si alte bunuri agricole, dreptul de preemptiune poate fi

exercitat numai cu privire la acel teren (daca partile nu au incheiat un pact de preferinta avand ca

obiect alte bunuri arendate);

- instrainarea terenului agricol de catre arendator (proprietar) se face prin vanzare, iar nu prin

alte acte translative de proprietate (schimb, donatie, contract de intretinere etc.), ori prin mostenire.

Legea mai precizeaza ca dreptul de preemptiune al arendasului "se exercita in conditiile legii" (art.9

alin.2). Se au in vedere dispozitiile Legii nr.54/1998 art.5-11 si art.14, ca drept comun in materia

dreptului de preemptiune exercitat cu ocazia vanzarii de terenuri agricole situate in extravilan.

Semnalam insa o deosebire de natura juridica; dreptul de preemptiune reglementat de Legea

nr.54/1998 are natura legala, vointa proprietarului-vanzator neavand nici un rol in nasterea si

exercitarea dreptului de catre titularul lui. In schimb, dreptul de preemptiune al arendasului are

natura contractuala, desi rezulta dintr-o dispozitie imperativa a legii. Intr-adevar, dreptul de

preemptiune al arendasului este grefat pe contractul de arendare incheiat cu consimtamantul

proprietarului-arendator; convenind arenda ea el accepta dreptul de preemptiune al arendasului

prevazut imperativ de lege. Insa legea prevede dreptul de preemptiune in favoarea arendasului

neconditionat de incheierea contractului de arendare in calitate de arendator, de catre proprietarul-

vanzator al terenului. Inseamna ca dreptul de preemptiune al arendasului poate avea si natura legala

(de exemplu, cand arendatorul este uzufructuarul, iar vanzatorul terenului nudul proprietar).12

Suportarea riscurilor

Reglementare.

Potrivit art.21 din Legea nr. 16/1994: "In contractul de arendare, de comun acord, partile

contractante pot stabili cazurile si limitele suportarii daunelor produse de calamitati naturale.

De asemenea, de comun acord pot sa prevada suportarea pierderilor totale sau partiale ale

bunurilor arendate ca urmare a unor cazuri fortuite sau de forta majora.

Dupa cum se poate observa, prin cele doua dispozitii citate legea nu a rezolvat nimic in

problema suportarii riscurilor in materia contractului de arendare, prevazand numai posibilitatea

12 Toader Camelia, Drept civil. Contracte speciale. Curs universitar. CH Beck 2003, p. 149.

19

partilor de a se intelege in aceasta privinta, iar aceasta posibilitate ar fi existat si in lipsa textului.

Pentru rezolvarea problemei, trebuie sa se precizeze (prin norme supletive) cine suporta riscurile

daca contractul nu contine clauze in aceasta privinta. In lipsa unor asemenea norme in Legea nr.

16/1994, problemele urmeaza sa fie solutionate in lumina principiilor si reglementarilor legislatiei

civile, care completeaza dispozitiile legii speciale (art.26).

Inainte de analiza acestor reguli, se mai impune o precizare terminologica. In art.21 alin.1 se

face referire la calamitati naturale, iar in alin.2 la cazuri fortuite si de forta majora, ca si cum ar fi

doua notiuni distincte din punct de vedere juridic. In realitate, calamitatile naturale reprezinta si ele

cazuri fortuite sau de forta majora, in prezenta carora se pune problema suportarii riscurilor. lar

aceasta problema vizeaza, in ambele cazuri, suportarea pagubelor (daunelor) rezultand din pieirea

totala sau partiala a unor bunuri datorata cazului fortuit ori fortei majore (deci fara ca una dintre

parti sa savarseasca vreo fapta culpabila care sa-i angajeze raspunderea).

Se pare ca legiuitorul, folosind o terminologie imprecisa, a avut in vedere, in cadrul a doua

alineate, cele doua aspecte ale problematicii riscurilor, riscul lucrului (pieirea "bunurilor arendate")

si, in parte, riscul contractului de arendare (pierderea recoltei, a produselor agricole datorata

"calamitatilor naturale"), in ambele cazuri in mod fortuit.

Adica paguba rezultata din pieirea fortuita a bunurilor arendate (animale, constructii, masini si

utilaje etc.) se suporta, potrivit regulilor generale, de catre proprietarul-arendator (res perit domino).

Daca contractul a fost incheiat in calitate de arendator de catre un alt titular de drepturi reale asupra

lucrului arendat (de exemplu, uzufructuar), va suporta si el riscul lucrului, corespunzator cu dreptul

pe care il are asupra lucrului.

Deoarece bunurile arendate se gasesc in detentiunea arendasului, obligat sa ia masurile

necesare pentru pastrarea lor in bune conditii si sa le restituie la incetarea contractului, el va fi tinut

sa faca dovada ca pieirea s-a produs fara culpa din partea sa (art.1431, 1434 C.civ.), adica din o

cauza straina, care nu-i poate fi imputata (caz fortuit sau forta majora).

Daca s-a dovedit ca pieirea este fortuita, arendasul nu suporta riscul lucrului, cu exceptia

cazului in care lucrul a pierit dupa ce a fost pus in intarziere pentru neexecutarea obligatiei de

restituire la incetarea contractului si nu reuseste sa dovedeasca ca lucrul ar fi pierit si la arendator,

daca i s-ar fi restituit (ar.1074, 1082-1083 si 1156 C.civ.).

In materie de arendare, problema privind riscul contractului (soarta obligatiei arendasului de a

plati arenda) se pune sub doua aspecte (spre deosebire de alte contracte sinalagmatice cu executare

succesiva, cum ar fi, de exemplu, antrepriza).

1. In caz de pieire fortuita a bunurilor arendate, riscul contractului este suportat de arendator,

in calitate de debitor al obligatiei (de a asigura folosinta) imposibil de executat, care nu mai poate

cere arendasului executarea obligatiei corelative, adica plata arendei.

20

Practic, in caz de pieire totala, contractul se desface de drept, iar in caz de pieire partiala,

arendasul poate cere, dupa imprejurari, fie o reducere proportionala din arenda, fie rezilierea

judiciara a contractului daca scopul pentru care s-a incheiat contractul nu mai poate fi realizat

(art.l423C.civ.).

2. Mai dificila este problema in caz de pieire fortuita, totala sau partiala - nu a bunurilor

arendate - ci a recoltei, a productiei (grindina, bruma, inundatie, incendiu etc.).

Daca contractul nu contine clauze in aceasta privinta si dat fiind ca Legea nr. 16/1994 nu

reglementeaza problema, ea urmeaza sa fie solutionata tot in lumina legislatiei civile care comple-

teaza materia (art.26), respectiv dispozitiile din Codul civil referitoare la contractul de arendare.

- astfel, daca arenda a fost stipulata sub forma unei cote-parti din productie, din recolta

realizata (arenda procentuala, de exemplu, 30 % din recolta), pierderea recoltei (neculese) se

suporta proportional de ambele parti (art.1469, 1467 C.civ.). Deoarece arenda este procentuala,

adica in functie de recolta ce se realizeaza, orice nerealizare (pierie) fortuita a recoltei se suporta

proportional de ambele parti.

Daca recolta a fost culeasa si deci pieirea vizeaza nu recolta, ci produsele agricole culese,

riscul va fi suportat de proprietarul produselor, respectiv de catre ambele parti, proportional, daca

arenda reprezinta o parte din productie, in natura, deoarece si arendatorul este coproprietarul

produselor, atat inainte, cat si dupa culegerea lor. Daca arenda se plateste nu in natura, ci in bani,

arendatorul nu suporta riscul pieirii produselor dupa recoltare, pentru ca nu are calitatea de

proprietar (coproprietar) al produselor culese, fiind creditorul unei creante banesti.

- in sfarsit, se pune intrebarea, cine suporta riscurile, daca arenda a fost prevazuta de parti (nu

sub forma unei cote-parti din productie), ci intr-o cantitate determinata de produse agricole (arenda

fixa, determinata in cifre absolute, de exemplu, anual 1000 kg grau pe hectar), ce urmeaza a fi

prestata de arendas in natura?

Potrivit Codului civil, in aceasta ipoteza (arendare pe bani dupa terminologia codului, chiar

daca arenda se plateste in natura), riscul pieirii fortuite a recoltei este suportat, de regula, de

arendas, deoarece cuantumul arendei (indiferent ca se plateste in natura sau in echivalent banesc) nu

depinde de marimea recoltei.13

Prin derogare de la regula, daca contractul s-a incheiat pe un an si inainte de a fi fost culeasa,

a pierit cel putin jumatate din recolta (in raport de o recolta mijlocie), arendasul are dreptul sa ceara

o reducere proportionala din arenda (art. 1458-1459).

Iar daca contractul a fost incheiat pe mai multi ani si a pierit, inainte de a fi fost culeasa, cel

putin jumatate din recolta unui an, Codul civil a adoptat sistemul compensatiei intre anii buni si cei

rai; arendasul nu poate cere o scadere din arenda daca pierderea s-a compensat prin precedentele

13 Macovei Dumitru, Cadaru Iolanda Elena, Drept civil. Contracte. Bucureşti, All Beck, 2007, p. 211.

21

recolte. lar daca anii precedenti n-au produs excedente suficiente si contractul ramane in vigoare

pentru viitor, instanta poate acorda numai un scazamant provizoriu, compensatia (regularizarea)

urmand a se face la finele contractului (art.1457).

Clauze contractuale

Privind suportarea riscurilor. Dupa cum am vazut, partile sunt libere sa stabileasca in contract

clauze referitoare la suportarea riscurilor (art.21 din Legea nr. 16/1994), de exemplu, arendasul sa-si

asume riscul cazurilor fortuite (art.1460 C.civ.).

Asemenea clauze trebuie sa fie expres prevazute si clar exprimate, fiind de stricta interpretare.

De exemplu, daca una dintre parti si-a asumat riscul cazurilor fortuite, clauza urmeaza sa fie

interpretata in favoarea ei (art.983 C.civ.), ca referindu-se la cazuri fortuite ordinare (grindina,

bruma etc), nu si la cele extraordinare (art.1461 C.civ.).

Obligatiile partilor

Reglementare.

Legea nr. 16/1994 a consacrat putine texte reglementarii obligatiilor partilor in contractul de

arendare. in completarea lor se aplica regulile de drept comun privind locatiunea, tinand seama,

bineinteles, de specificul raporturilor din materia arendarii. in consecinta, urmeaza sa facem numai

unele precizari.

Obligatiile arendatorului.

Potrivit art.8 alin.1 "arendatorul este obligat sa predea bunurile arendate in termenul si in

conditiile stabilite, sa garanteze pe arendas de evictiune totala sau partiala si sa execute toate

celelalte obligatii asumate prin contract.

Daca la predare se constata ca imobilul (terenul) arendat are o intindere rnai mica sau mai

mare decat cea prevazuta in contract, se va putea cere micsorarea sau majorarea arendei numai in

cazurile si in conditiile prevazute de Codul civil la materia vanzarii (art.1454 C.civ.). Bunurile

arendate trebuie sa fie predate in stare corespunzatoare folosintei, exploatarii agricole, iar dupa

predare arendatorul este obligat sa efectueze acele reparatii (lucrari) care nu sunt in sarcina

arendasului (de exemplu, reparatiile capitale la constructiile si instalatiile agrozootehnice), fiind

aplicabile dispozitiile art.1425 C.civ.14

Desi legea speciala nu prevede, arendatorul este garant nu numai de evictiune, dar si pentru

viciile ascunse ale bunurilor arendate care ii impiedica intrebuintarea (art.1422 C.civ.).

Mai mentionam ca impozitele si taxele datorate, potrivit legii, pentru bunurile agricole

arendate sunt in sarcina arendatorului (art.10).

Obligatiile arendasului.

14 Motica Radu, Moţiu Florin,Contracte civile speciale. Teoria ţi practica judiciară. Curs universitar. Bucureşti, Lumina Lex, 2001, p. 226.

22

Potrivit art.8 alin.2, "arendasul are obligatia de a folosi bunurile arendate, ca un bun

proprietar, in conditiile stabilite, de a mentine potentialul productiv al bunurilor arendate, de a le

restitui la incetarea contractului, de a plati arenda la termenele si in modalitatile stabilite, precum si

de a executa toate obligatii contractuale". Neexistand diferente semnificative fata de obligatiile

locatarului, urmeaza sa facem numai unele precizari.

1. Obligatia de a intrebuinta bunurile arendate ca un bun proprietar se apreciaza dupa tipul

abstract al omului prudent si diligent (culpa levis in abstracto), tinand seama si de faptul ca

arendasul este un profesionist (agricultor - vz. art.3 si 11). El trebuie sa foloseasca bunurile arendate

la destinatia determinata in contract sau prezumata dupa circumstante (art.1429 pct.l C.civ.), in

astfel de conditii incat sa mentina potentialul lor productiv. Arendasul poate schimba categoria de

folosinta a terenului arendat numai cu acordul prealabil dat in scris de catre proprietar (chiar daca

arendatorul este un uzufructuar sau alt detinator legal) si cu respectarea dispozitiilor legale (art.20) .

Arendatorul are dreptul de a controla oricand modul in care arendasul administreaza bunurile

arendate (art.8 alin.3).

2. Plata arendei. Arendasul trebuie sa plateasca arenda, in natura si/sau bani, la termenele si la

locul de plata prevazute in contract. Daca locul platii nu este prevazut, plata se face la domiciliul

arendasului, fiind cherabila, iar nu portabila (art.l 104 C.civ.).

3. Restituirea bunurilor arendate. La incetarea contractului arendasul trebuie sa restituie

bunurile arendate in starea in care le-a primit conform inventarului (proces-verbal) facut la predare,

iar in lipsa se prezuma (iuris tantum) ca le-a primit in buna stare (art. 1431-1432 comb. cu art.1421

alin.l C.civ.). Riscul pieirii fortuite, dupa cum am vazut, se suporta de arendator. In caz de incendiu,

arendasul raspunde de pagubele cauzate cladirilor arendate, daca nu dovedeste o cauza exoneratoare

de raspundere potrivit regulilor aplicabile locatiunii (art.1435 C.civ).

Daca arendasul a facut cheltuieli cu conservarea, intretinerea ori imbunatatirea bunurilor

arendate - care, potrivit raporturilor contractuale dintre parti, sunt in sarcina arendatorului - instanta

poate recunoaste arendasului un drept de retentie (art.8 alin.4), adica dreptul de a refuza restituirea

bunurilor arendate la incetarea contractului, cat timp arendatorul nu va plati sumele datorate.

4. Alte obligatii. Legea mai precizeaza ca taxele de redactare si inregistrare a contractului de

arendare sunt in sarcina arendasului (art.6 alin.3). Iar pe plan financiar, fiind considerat agricultor,

el este obligat sa plateasca impozitele datorate pe veniturile realizate din exploatarea bunurilor

agricole arendate, beneficiind de facilitatile de creditare si impozitare prevazute de lege (art.l 1).

Sunt aplicabile si dispozitiile Codului civil privind obligatia locatarului de a apara lucrul dat

in arenda contra uzurparilor.

In caz de neexecutare culpabila a obligatiilor de catre arendator sau arendas, se aplica dreptul

comun. In acest sens, legea speciala precizeaza ca oricare dintre parti poate cere in justitie, "in

23

conditiile legii",rezilierea pentru neexecuare de obligatii (principale - art.1439 alin.2 C.civ.) si are la

dispozitie toate mijloacele juridice pentru apararea drepturilor si intereselor contractuale in legatura

cu bunurile arendate. Deoarece legea prevede rezilierea prin justitie, se pare ca pactele comisorii

exprese care ar avea ca efect rezilierea de drept, fara interventia justitiei, nu pot produce efecte.

Încetarea contractului

Reguli de drept comun.

Derogari. Asa cum am vazut, in cazul neexecutarii obligatiilor se poate cere prin justitie

rezilierea contractului, potrivit dreptului comun. In caz de pieire - totala sau partiala - a bunurilor

arendate, precum si in cazul desfiintarii (desfacerii) titlului arendatorului, sunt aplicabile, de

asemenea, regulile dreptului comun.

In schimb, denuntarea unilaterala (ca mod de incetare a contractului de locatiune incheiat pe

durata nedeterminata) nu este aplicabila arendarii, deoarece ea se incheie pe o durata determinata.

Legea prevede insa ca "prin acordul partilor, contractul de arendare poate sa inceteze si inainte de a

ajunge la termen" (art.12 alin.3). Este avuta in vedere o intelegere (mutuus dissensus) realizata pe

parcursul executarii contractului, iar nu posibilitatea denuntarii unilaterale.

Moartea uneia dintre parti.

Reamintim ca, in dreptul comun, locatiunea nu inceteaza prin moartea locatorului sau

locatarului (art.1440 C.civ.); drepturile si obligatiile partii decedate trec asupra mostenitorilor ei, cu

exceptia cazurilor in care din clauzele contractului rezulta o alta solutie sau cand partea decedata

este mostenita de cealalta parte, obligatiile reciproce stingandu-se prin confuziune.

In urma modificarii si completarii Legii arendarii prin Legea nr. 65/1998, s-a adoptat o alta

reglementare (cat se poate de confuza, neclara).

Astfel, potrivit art.211 alin.1,"contractul de arendare poate continua in cazul decesului arenda-

torului sau al arendasului. Pentru aceasta, mostenitorii majori trebuie sa comunice in scris intentiile

lor si sa obtina acordul scris al celeilalte parti, in termen de 30 de zile de la data decesului".15

Din acest text pare a rezulta regula incetarii arendei prin moartea oricareia dintre parti, afara

numai daca mostenitorii solicita in scris si obtin acordul scris al celeilalte parti (in termen de 30 de

zile) in sensul continuarii raporturilor de arendare. In plus, mostenitorii arendasului decedat - pentru

a putea continua raporturile de arendare - trebuie sa fie persoane majore; daca mostenitorii sunt

minori, contractul inceteaza prin deces. Aceasta din urma conditie trebuia sa fie prevazuta prin

raportare nu la varsta majoratului, ci la capacitatea de munca si cunostintele agricole ale

mostenitorului. In cazul decesului arendatorului, consideram (desi din textul citat nu rezulta clar

aceasta concluzie) ca varsta mostenitorilor este indiferenta; daca sunt minori sau persoane puse sub

interdictie vor consimti la continuarea raporturilor de arendare cu abilitarile prevazute de lege (dupa

15 Macovei Dumitru, Cadaru Iolanda Elena, Drept civil. Contracte. Bucureşti, All Beck, 2007, p. 220.

24

cum sunt persoane lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, tinand

seama si de faptul ca arendarea este, in principiu, un act de administrare).

Pentru cazul decesului arendasului, legea mai prevede ca, daca sunt mai multi mostenitori, ei

pot conveni sa continue in comun exploatarea bunurilor agricole arendate sau sa desemneze pe unul

dintre ei sa continue exploatarea acestor bunuri. Daca mostenitorii nu se inteleg, la cererea oricaruia

dintre ei, judecatoria in a carei raza teritoriala se afla bunul agricol poate desemna, prin ordonanta

presedintiala, pe unul dintre ei pentru continuarea raporturilor de arendare (art.251 alin.2).

Legea mai prevede obligatia succesorilor arendatorului, respectiv arendasului decedat, de a

incunostinta consiliul local unde contractul de arendare este inregistrat cu privire la subrogatia in

drepturile si obligatiile partii decedate (art.251 alin.3).

Expirarea termenului.

Problema incetarii contractului la termenul stabilit necesita o analiza speciala deoarece textele

corespunzatoare din lege sunt neclare si, practic, nu rezolva problema.

"Art.12 - Contractul de arendare poate fi reinnoit potrivit intelegerii partilor si cu respectarea

prevederilor prezentei legi.

Fiecare parte contractanta este obligata sa incunostiinteze in scris pe cealalta parte, cu cel

putin 1 an inainte de expirarea contractului, despre intentia sa de a reinnoi sau de a nu reinnoi

contractul de arendare."

Primul alineat contine o dispozitie inutila, cel putin in parte; daca contractul initial putea fi

incheiat prin acordul partilor si cu respectarea legii, este evident ca el poate fi si reinnoit in aceleasi

conditii (forma scrisa, inregistrare, durata si arenda determinatc etc.).

Al doilea alineat este nu numai inutil,dar creeaza si confuzii,cerand ambelor parti sa comunice

in scris,cu un an inainte de expirarea termeului contractual, intentia "de a reinnoi sau de a nu reinnoi

contractul", fara a preciza ce se intampla daca una dintre parti comunica intentia de a reinnoi, iar

cealalta parte intentia de a nu reinnoi contractul? Sau daca nici una dintre parti nu comunica nimic

ori una face o comunicare, iar cealalta parte nu-si manifesta vointa? Sau daca manifestarile de

vointa, fie si convergente, au fost comunicate cu mai putin de un an inainte de expirarea termenului

contractual?

Daca legiuitorul a voit sa deroge de la dispozitiile clare ale Codului civil referitoare la tacita

relocatiune, trebuia sa raspunda la aceste intrebari intrucat in ipoteza optiunilor convergente (de

exemplu, partile se inteleg sa reinnoiasca contractul, indiferent ca acordul se realizeaza cu un an

inainte de expirarea termenului sau mai tarziu, fie si dupa expirarea termenului contractual) textul

nici nu era necesar.

Prin urmare, ce se intampla daca manifestarile de vointa (cu privire la soarta arendarii dupa

expirarea termenului contractual) lipsesc sau sunt divergente?

25

Este evident ca reinnoirea contractului nu poate avea loc, in nici un caz, impotriva vointei

arendasului. In schimb, ar fi fost indicat sa se recunoasca in favoarea lui si in anumite conditii un

drept la reinnoirea contractului chiar daca arendatorul si-ar fi manifestat vointa in sens contrar.

Numai ca, un asemenea drept nu poate fi recunoscut in lipsa unei dispozitii legale exprese.

Rezulta ca, la expirarea termenului prevazut, contractul inceteaza, daca nu a fost reinnoit (fie

si cu mai putin de un an inainte de expirarea termenului) cu acordul ambelor parti contractante . Mai

mult decat atat se pare ca nu sunt aplicabile nici dispozitiile din Codul civil referitoare la tacita

relocatiune, deoarece contractul de arendare poate fi reinnoit potrivit art.12 alin.1, numai in

conditiile legii speciale (forma scrisa inregistrare etc.). Inseamna ca, dupa expirarea termenului,

partile nu mai au obligatii contractuale, iar eventuala folosire a bunurilor agricole de catre arendas

este lipsita de temei juridic, cu toate consecintele prevazute de lege pentru aceasta situatie (raporturi

extracontractuale).16

Efectele instrainarii bunurilor arendate prin acte intre vii.

Existenta contractului de arendare nu atrage indisponibilizarea (inalienabilitatea) bunurilor

arendate. Astfel fiind, se pune intrebarea: ce se intampla in caz de instrainare a bunurilor arendate

de catre arendatorul-proprietar?

Daca arendasul nu intelege sa exercite dreptul de preemptiune sau nu are acest drept intrucat

instrainarea nu se face prin vanzare ori nu are ca obiect terenuri agricole din extravilan, contractul

de arendare va fi opozabil dobanditorului in conditiile prevazute de lege in materia locatiunii de

imobile, cu deosebirea ca, potrivit Legii nr.16/1994, sunt opozabile numai contractele de arendare

incheiate in scris si inregistrate la consiliul local (art.6 alin.4), indiferent de durata arendării.

16 Toader Camelia, Drept civil. Contracte speciale. Curs universitar. CH Beck 2003, p. 153.

26

Concluzii

Ca o concluzie a celor studiate pe întreg parcursul lucrării putem menţiona următoarele:

1. contractul de arendă e un acord încheiat între o parte, proprietar sau un alt posesor legal al

terenurilor si al altor bunuri agricole, denumit arendator şi o altă parte, denumită arendas

în vederea exploatării acestora pe o durată determinată si la un preţ stabilit de părţi.

2. arenda, conform art. 911, alin. l CC,e contractul încheiat între o parte - proprietar,

uzufructuar sau un alt posesor legal de terenuri şi de alte bunuri agricole (arendator)- şi

altă parte (arendaş) cu privire la exploatarea acestora pe o durată determinată şi la un preţ

stabilit de părţi.

3. în doctrina română se menţionează că contractul de arendare,varietate a contractului de

locaţiune, e un contract prin care una dintre părţi, numită arendator, transmite celeilalte

părţi, numită arendaş,bunuri agricole în vederea exploatării pe o durată determinată si în

schimbul unui pret,numit arendă, stabilit de părti.

4. părţi la contractul de arendă sunt arendatorul şi arendaşul. Arendatorul, conform art. l al

Legii nr. 198/2003, e persoana fizică sau persoana juridică care are calitatea de proprietar

sau de alt posesor legal al bunurilor agricole care se dau în arendă. Calitatea de arendator

o poate avea şi un grup de coproprietari ai bunurilor agricole.

5. arendatorul este în drept să verifice modul în care arendaşul exploatează bunurile sale

date în arendă, fără a interveni în activitatea curentă a acestuia, şi sa obţină informaţia

necesară. Arendatorul are,în vederea garantării cererilor sale ce decurg din contrac tul

de arendă, dreptul de amanet asupra bunurilor aduse de arendaş şi asupra fructelor

bunului arendat (art. 918 CC).

6. regula generală de modificare a contractului de arendă constă în faptul că prin acordul

comun al părţilor contractul poate fi modificat în orice moment, iar în caz de nerespectare

a obligaţiilor contractuale de către una din părţi poate avea loc modificarea în baza hotărâ-

rii instanţei judecătoreşti.

7. în cazul în care una dintre părţile contractante intenţionează să modifice clauzele contrac-

tului de arenda, ea va solicita avizul celeilalte părţi cu cel puţin 30 de zile până la prezen-

tarea propuneri-lor de modificare.

8. Încetarea raporturilor contractuale de arendă poate avea ca efect două categorii de conse-

cinţe: de ordin patrimonial si personal. Consecinţele de ordin patrimonial se manifestă

prin obligaţia arendaşului de a restitui arenda-torului bunurile arendate în starea în care le-

a preluat, ţinându-se cont de gradul de uzura. În cazul arendării mijloacelor circulante,

arendaşul este obligat să le restituie arendatorului în natură, ţinându-se cont de uzura, sau

să restituie echivalentul în bani al acestor mijloace.

27

Bibliografie

1. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994.

2. Codul civil al Republicii Moldova, adoptat 06.06.2002, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82 – 86/661 din 2002.

3. Codul civil al Republicii Moldova, Comentariu articolele 1-511 Vol. I, Chişinău 2006.

4. Legea nr. 1308-XIII privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpăr are a pământurilor din 25 iulie 1997. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 57 – 58, 1997.

5. Legea 198/2003, Legii Republicii Moldova "Cu privire la arendă" din 14 ianuarie 1992, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. l, 1992.

6. Cojocarii A., Patraşcu B.,Contractul de arendare. Noţiune. Părţi. Caractere juridice// Revista de drept comercial, 1995, nr. 6

7. Culegere de hotărâri explicative ale Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Chişinău, 2002.

8. Deak Francisc, Tratat de drept civil. Contracte speciale, editia a III – a, actualizată si completată. Bucuresti, Universul Juridic, 2001.

9. Macovei Dumitru, Cadaru Iolanda Elena, Drept civil. Contracte. Bucureşti, All Beck, 2007.

10. Motica Radu, Moţiu Florin,Contracte civile speciale. Teoria ţi practica judiciară. Curs universitar. Bucureşti, Lumina Lex, 2001.

11. Toader Camelia, Drept civil. Contracte speciale. Curs universitar. CH Beck 2003

28