apogeu estetico-existenŢial, prin pseudo- anecdotism
DESCRIPTION
Avem în faţă o nouă carte a lui FLORENTIN SMARANDACHE (nu ştim a câta – după câte ne amintim, trebuie să tot fi scris, până acum, în jur de 80 de cărţi de literatură, în limbile: română, franceză şi engleză; unele dintre ele au fost traduse în chineză, rusă, arabă, spaniolă, portugheză, sârbocroată. PreSimţiri şi PostSimţiri – alte poeme cu poeme (cu ilustraţii fotografice diverse), Societatea CulturalŞtiinţifică AdSumus, Editura Duranʹs, 2013.TRANSCRIPT
Onyx An 2 - nr 8- decembrie- 2013 Pag. 27
“Cu drept cuvânt,atât omul, cât şi artistulFLORENTIN SMARAN-DACHE trebuie apreciat,cu deosebit respect, nudoar pentru calităţile, es-tetice ori ştiinţifice, aleoperei domniei sale, ci,poate, în primul rând şiînainte de toate, pentrucurajul său atitudinal şipentru caracterul său,pentru verticalitatea mo-rală, pe care le impreg-nează, în orice lucrare aDuhului său. Domnia sapare a fi modelar nu doarprin paradoxismul ctito-rit, ori prin teoriile sale(matematice, fizice, infor-maţionale), extrem de in-teresante şi incitante,deschizătoare de sur-prinzătoare perspective...“
Adrian BOTEZ
APOGEU ESTETICO-EXISTENŢIAL, PRINPSEUDO- ANECDOTISM: PreSimţiri şi Post-Simţiri –
alte poeme cu poeme (cu ilustraţii fotografice diverse),de FLORENTIN SMARANDACHE
Avem în faţă o nouă carte a lui FLORENTIN SMARANDACHE (nu ştim a câta – după câte ne amintim, trebuiesă tot fi scris, până acum, în jur de 80 de cărţi de litera
tură, în limbile: română, franceză şi engleză; unele dintre ele aufost traduse în ineză, rusă, arabă, spaniolă, portugheză,sârbocroată etc.): PreSimţiri şi PostSimţiri – alte poeme cupoeme (cu ilustraţii fotografice diverse), Societatea CulturalŞtiinţifică AdSumus, Editura Duranʹs, 2013.
Iată ce scrie preşedintelefondator al Academiei DacoRomâne, dl Geo Stroe, despre cel care semnează această nouă apariţie, întrun articol apărut în revista ArtEmis:
“Academia DacoRomână din Bucureşti, România, la nominalizat pe scriitorul avangardist trilingv (românăfrancezăengleză) Florentin Smaranda e pentru Premiul Nobel pentruLiteratură pe anul 2011. Niciun scriitor trilingv nu a primit Premiul Nobel până în prezent. (…)Are o operă vastă şi a abordattoate genurile literare: poezie, proză, teatru, eseuri, traduceri. Elreflectă foarte bine globalismul actual ca scriitor deoarece a trăitşi a vizitat 40 de ţări, şia scris memoriile de călătorie şi jurnalulşi a creat în mai multe stiluri şi despre multe subiecte datorită fundalului său multicultural şi cunoştinţelor enciclopedice în multedomenii. Este şi un poliglot. Corespunde Testamentului lui AlbertNobel referitor la ʺcel mai mare beneficiu făcut umanităţiiʺ, deoarece paradoxismul, mişcarea literară pe care a iniţiato, esteacum folosită prin Teoria Raţionamentului Paradoxist şi Plauzibil DezertSmaranda e (abreviată DSmT) în medicină, cibernetică, cercetarea aerospaţială, robotică, logică, filosofie,transdisciplinaritate (interconectând literatura şi ştiinţa, pavânddrumul spre noi dezvoltări în literatură). Paradoxismul este primaavangardă literară din lume cu aplicaţii practice în ştiinţă. De asemenea, este multitalentat şi, prin înaltele şi variatele sale experimente literare avangardiste, a realizat o operă remarcabilă întrodirecţie ideală, în conformitate cu Testamentul lui Alfred Nobel,în beneficiul umanităţii. Ca scriitor complet, a scris şi a publicat:poezie, dramă, romane, povestiri, eseuri, jurnale, dar şi articolelingvistice, manuale de matematică şi lucrări de cercetare, programe de calculator, filosofie şi traduceri (din franceză, engleză,spaniolă, portugheză şi italiană în română), filatelist. El însuşi şia tradus unele cărţi din română în franceză şi engleză.
În domeniul umanist, el este tatăl „paradoxismuluiʺ în literatură, mişcare de avangardă movement, bazată pe folosirea excesivă a antitezelor, oximoroanelor, contradicţiilor, paradoxurilorîn creaţii, pornit de el în 1980 în România, ca protest antidictatorial. A publicat cinci (n.n.: de fapt, sau cam făcut NOUĂ, întretimp!) Antologii Paradoxiste Internaţionale, la care au contribuitsute de scriitori din întreaga lume (h p://fs.gallup.unm.edu//a/Paradoxism.htm). În tiparul sau în legătură cu paradoxismul el a introdus: Noi tipuri de poezie cu formă fixă, precum: DistihulParadoxist, Distihul Tautologic, Distihul Dualist, Terţianul Para
Pag. 28 Onyx An 2 - nr 8 - decembrie - 2013
doxist, Terţianul Tautologic, Catrenul Paradoxist,Catrenul Tautologic, Poemul Fractal, NonPoemele(1990) şi alte experimente poetice avangardistedincolo de limitele poeziei”.
…Cu drept cuvânt, atât omul, cât şi artistulFLORENTIN SMARANDACHE trebuie apreciat,cu deosebit respect, nu doar pentru calităţile, estetice ori ştiinţifice, ale operei domniei sale, ci, poate,în primul rând şi înainte de toate, pentru curajulsău atitudinal şi pentru caracterul său, pentru verticalitatea morală, pe care le impregnează, în oricelucrare a Duhului său. Domnia sa pare a fi modelar nu doar prin paradoxismul ctitorit, ori prin teoriile sale (matematice, fizice, informaţionale),extrem de interesante şi incitante, des izătoare desurprinzătoare perspective cognitivumane – cieste modelar, fără doar şi poate, pentru Duhul românesc, în genere, căruia îi indică punctele cardinale uitate, de o bună bucată de vreme (mai multde jumătate de veac…!): demnitate, onoare, setede Adevăr şi putere de caracter, muncă/lucrare tenace şi fără de răgaz, pentru a apăra acest Adevăr.
Noi credem şi susţinem că noul său volum(demonstrând, din plin, efectul înviorător al duşului de gheaţă şi lumină, proaspăt ideatic, pe care îladministrează lumii aşazis moderne – de fapt,aprig degenerate! paradoxismul), format dinpoezie sapienţialaforistică şi o concizională anecdotică de tip paradoxistic (aparent, sub forma unorpoeme întrun vers, situate în zona nu doar formal,ci şi semantic, a “poemelor tehnice”, care, adică,respectă ceea ce FLORENTIN SMARANDACHEşia autoimpus, “legislativ”, din punct de vedereformaloconţinutistic! grupate câte unudouă,până la grupuri de cincişaseşapteopt versete –care, însă, citite a doua oară/de mai multe ori, demonstrează că au fost create spre a ilustra poemulscurt, despre care făcea vorbire romanticul genialoid american Edgar Allan Poe cel care, prin lucrările sale “Filosofia ceaţiei poetice” şi “Principiulpoetic”, a ctitorit, sau, măcar, înnoit, atât teoria literară, cât şi legile poeticii!), izvorăşte tocmai dinaceastă dorinţă de reamintire (către umanitate şicătre poporul din care se trage autorul), a legilormorale, a principiilor de cosmică anvergură, alecreaţiei umanodivine.
Aşa cum Urmuz/Demetru DemetrescuBuzău lasă să se reverse, dincolo de anecdoticul,de teratologicul grotesc şi de absurdul cosmic, cataractele semantice ale unor arhei atitudinali şisimboluri ale mişcării secrete a Duhului uman –tot aşa şi FLORENTIN SMARANDACHE tentează, dincolo de aparenţe, să în ege un universcoerent al existenţei şi făptuirii esenţialumane.
Pentru a mări puterea de convingere asu
pra autenticităţii demersului scripturistic şi a trăiriivitalistopoetice, autorul foloseşte tipul de literăSEGOE SCRIPT, prin care se sugestionează asuprascrisului de mână. MÂNA FĂPTUITOAREÎNFĂPTUITOARE, DEMIURGICĂ. Este clar că anecdoticul mas ează, de fapt, o vastă concepţie deviaţă, teribile dubii existenţialistoexpresioniste...
Autorul, de fapt, se deconspirase, oarecum,încă dintru început, printrun fel de PREFA Ă, laSCRIPTUM FURTIVUM (scriere ascunsă), aparţinând scriitorului şi jurnalistului OCTAVIANBLAGA: Poemele cu poeme sunt compoziţii deversuri independente (poeme întrun vers), DARO LEGĂTURĂ SUBTILĂ, ÎNTRE VERSURI,TRANSCENDE.
Titluri de astfel de poeme scurte şi depoeme (172 la număr) întrun vers (care disimulează, atât prin utilizarea anecoticii concizionalparadoxiste, cât şi prin utilizarea punctului aşazisfinal continuitatea ideatică şi de imagine, ale poemului scurt!), precum: Raze curate (Un pictor restaurator de anti ităţi modern./Desenând razecurate de paradis), Unghi de umilinţă (Soarele seaprindea la faţă/Linia de tragere cu arma nu eratrasă./Doar unghiul de umilinţă a rămas acelaşi.),Minciuni (Mă vorbise de rău cineva cu nişte minciuni./Este cineva la care nici nu gândeşte, miaspus./Şiatuci am început să mă gândesc la cine numaş gândi./Eram întrun fil foarte bulgar.), Dragoste ratată (Iubeam o damă şi un câine./Pe minemă iubea doar câinele.), Nesimţire (Bună ziua,scaunule!/Pe Ion îl eamă Vasile, iar pe scaun Marian./Îmi venea săi trag o palmă pe faţa de masă.)Program (Sângele e întemniţat în trupul de carne./Curgând la deal şi la vale întro savantă neştire.),Absurdum est (Raţă trăindă pe nori. /Sună cîinele./Oameni în statui. /Aşa ne trăim absurdul nimicniciei în present.), Istorie (Unii sunt scrişi cu literedeo ş ioapă. /Alţii, cu litere care ş ioapătă.),Concluzie (Nicăieri nui dreptate. /Iar porcul glodgăseşte oriunde.) etc. etc. – sunt semne ale unorexperimentări îndelungi întru existenţa umană,dimpreună cu aceste instrumente, numite viaţă şimoarte, lume cosmică (micro şi macro…), dragoste, sentiment al iminenţei sacralităţii…FRUMOS Frumos pereceput, la limita existenţialului,între existenţial, ca impersonalitate divinsapienţială şi…inevitabil: estetic! Da, este cea mai fermecătoare carte, pe care noi am citito, dintre toatecele 75 ori 80, de până acum, ale lui FLORENTINSMARANDACHE!
Imaginile foto (care pot avea şi misiunea,tacită, de a împărţi textul în douăzeci şi una depărţi difuze), confirmă, sprijină şi augmentează intenţiile (tensionatoare, în registre paralele: cosmic
Onyx An 2 - nr 8- decembrie- 2013 Pag. 29
divinul dublează semantic umanodivinul) textului: ceruri încărcate de nori, fulegere şi trăsnete (sugerânduse că singura relaţie cu Omul,menţinută/întreţinută de divinitate, este una de expresie luminică a mâniei, una imperialcelestă şidominată de aspectul iahwicoveterotestamentaral divinităţii). Dar nu lipsesc, imagistic, amurgurilesenectuţii sapienţiale şi nopţile enigmei existenţiale – prin care finalul de carte este înseninat, îndemnat spre liniştire, e ilibru spiritual şi reflecţie.Ba iar, prin imaginea Porumbelului Alb – semar ează şansa împăcării de/cu sine a omuluiexistenţialistdeze ilibrat de propriile viziuni, absurd şi aparent ireconciliabile logic, asupra lumiişi fiinţării în lume. Iar finalul cărţii aparţine speranţei pandorice (de victorie asupra neantuluişi/sau autoaneantizării semantice): un poem,DOR, este dublatoconfirmat semantic, prin imaginea unui câmp al belşugului (formal, dar şi resurecţionat din străfunduri!) şi al tensiunii strictumanodivine a dorului (care va rămâne, “precumîn cer, aşa şi pre pământ”, singura imperialitate valabilă, semantic şi atitudinal, pentru fătura şi făptuirea umanodivină): iai uitat ipul pe rozafloare. /De când nu mai vii, nu mai sunt. /Braţeleleam pierdut pe lângă trup. /Am ieşit din mineprin simţuri afară. /Durerea este o vietate. /Plângepe clape dorul. /De când nu mai eşti, nu mai vin.Chipul de pe “rozafloare” devine singurul reperatitudinal al fiinţei sensibile şi dinamicospiritualea omului. Aşa cum “rozafloare” este expresia perenităţii şi ciclicităţii existenţiale, aşa şi dinamicafăptuitorumană va deveni expresie a perenităţii –pierderea, durerea şi nevenirea vor fi, mereu şi ciclic, urmate de aflare/regăsire, înseninare şi revenire onticgraalică.
Existenţa, ca suferinţă (Suferinţă : Plângi culacrimi de ceară. /Îţi fotografiez durerea. /Nu existămoartea, ci timpul care se opreşte./Cantro în isoare.), îmbătrânire/senectute (Îmbătrânire : Ceatabrazilor aleargă după mine. /Prin giulgiurile iernii./Mă doare material această zăpadă. – sau: Senectute : Marea e un munte albastru. /Îi întorc valurile,filă cu filă.
În barba mea creşte timpul. /Tot mai albastru. /Iarna cade deasupra zăpezii.) şi nefericire, sau
iar ca avertismente funeste, sau ale neantului(Nefericire: Ploaia înflorea străzile mele. /Pe alt cer,poate râdea soarele. /Mereu pe meridianul tristeţii./De ce atâtea nopţi în viaţă? sau Fluturii morţii :Un strigăt cu pietre azvârlind din gură. /Apoi, altstrigăt, muiat în linişte. – ori iar: Neant : Un omcarea ieşit din el. /Cu o ii burduşiţi în somn. /Seizbeşte de gol.), “greutatea timpului” (Greutateatimpului: Sufletul uscat al focului. /Neîntruparea
în cuvinte. /Ziuă vie. /Atât de greu cântăreşte timpul.), inflaţia stării de noapte, armonizată simfonicori, mai des, infernalizată, prin gonflarea timpuluiîn anotimpuri (Anotimpuri /Cîmpuri răscolite deplug, timpuri răscolite de bombe. /Grâul îşi potriveşte ipul în cămaşa ţăranului. /Vieţi întinsenţărână. /Trăind can plângerile unei cepe culesetoamna târziu. /Materia sângerează în albul vin deiarnă. /Noaptea nu există /Nu există noapte fărămine. /Aşa cum ipul este masca sufletului. /Şifluviul moare în ocean. /Nu există noapte fărătine.), în vieţile noastre – sunt aspecte posibil deameliorat şi convins, prin magia ploii şi, consecutiv, a înfloririi Duhului, să se autoexorcizeze semantic şi să efectuezetransfigurarea/transcenderea, implicit iar stăriide nefericire (care este una tranzitorie, iar nu definitivă!), întru ploaia resurecţională şi către solaritatea reiteratoare de cicluri existenţiale: Ploaiaînflorea străzile mele. /Pe alt cer, poate râdea soarele.. Suferinţa prin timpulistorie, îmbătrânirea şireificarea încerată a existenţei umanodivine, precum şi somnul Duhului, cel născător de monştri şide neant nu sunt şi nu pot fi stări definitive ale fiinţei/fiinţării, ci etape spre/întru reiniţierea întru
Eternitatea Divină a stării de Grădină a Existenţialităţii Reale a Fiinţei/Fiinţării UmanoDivine. Stările tranzitorii pot fi rezolvate, amiabil şi cutranslări în registrul eliberării sineluifloareînfloritoare, spre eternitateaGrădină. Iată dovada textualcontextuală: Eternitate Floarea ţinen eaparfumul./ Cantro în isoare.). Cum este posibilărezolvarea tensiunii existenţiale? Simplu: 1prin renunţarea la starea definitorie a condiţiei umanoanimalice, de egoismegotism (un fel deautoreflexie deformatoare şi, deci, alienantă şi, încele din urmă, aneantizatoare): Egoism Ascultstrigătul culorilor aprinse. /Trăiesc întro peşterărece cu dinţi de stalactite. /Nu cred decât în mine./Cine sămi spună dacă mă exist? 2 prin ZBOR
Pag. 30 Onyx An 2 - nr 8 - decembrie - 2013
întru TRANSCENDERE, VÂNT ÎNTRU LOGOSCUVÂNT (Zbor: Luna clipeşte din o iul pe jumătate în is./Împrumut de la ziuă câtevadimineţi. /Zbor pe brazda de ape a vântului.), 3prin abandonarea singurătăţii egotiste, prin care serefuză cuvintelor potenţialitatea demiurgică originară, ioanică, paradisiacă, întru Logosul Neafectatde Cădere (Cuvinte mutilate : Gânduri torturate înnecântecul singurătăţii. /Sângele se cântă pe câmpia de suflet. /Mutilez cuvinte în fauna versurilor.) singurătatea ca stare de înstrăinare şi falsificaresemanticexistenţială, de sterilitate semantică şiadoptarea stării pozitivcreative, demiurgice şi autodemiurgice, prin ARTĂ, “ogorind”, Poetul precum ţăranii (care “şterg urmele” Căderii, aleSterilizării prin Luciferizarea cu Interogaţii Inutileşi Inutilizabile, care “nimicesc pământul”, restaurând celestul în terestru! Ogorind: ărani, lamunca câmpului. /Ştergând urmele. /Nimicind pământul. /Cantro dragoste nedesluşită. /Cantrosărbătoare de Crăciun. /În urma lor, cresc brazi cuglobuleţe şi betele direct din pământ. ), LumeaCuvintelor/Logos Întemeietor/Reîntemeietor, Cuvintele Fecunde, Cuvintele Mustind de ROD, Cuvintele care nu neagă moarteaputrefacţia, pentrucă MoarteaPutrefacţia semnifică nu doar sfârşit deciclu, ci Început Proaspăt şi Înalt, ci translucidizarea/trancenderea/Revelarea Eternităţii în Efemeritate (Efemerism Citesc lumina. /Forând în strat devremi. /Mă dizolv în jurumi. /O nouă naştere îţicer.) şi reiterarea Stării de ViaţăCiclicitate Infinităa Vieţii, mustind de Eternitate (abundă, în textulcărţii, ARTELE POETICE!): dinspre “carierea drumului întru Logos” (Autopoem Stol de zile fâlfâind vioi, /Drumuri cariate de noroi.), spre Artăpoetică: Versurile, coloane infinite de grai. /Să scutur fructele din poeme, până nau să putrezească.
Speranţa Pandorică mar ează sfârşitulnopţii existenţiale, nemaicultivând starea de război/ războire cu sinele mistic (Linişte tulbure : Înpasărea aceasta se află un zbor. /Desenând liniştea./Dar oamenii trag cu tunurile în pace. Plăcerea mâniei, războiul. /În pasărea aceea se afla un zbor.),sau pe cea de singurătate alienantă… nu, ci: Amîn is noaptea întro floare cu eia speranţelor,Pandoră ! – …ci cultivând starea binecuvântată deMUGURI BUCUROŞI (Muguri bucuroşi : Porni curâs de muguri copţi. /Primi sărutul de spumă alsângelui. /Neam îngropat atâţia ani în glie. /Pentru a cunoaşte bucuria înmuguririi.), precum şi peaceea originară, de StaredeDragoste/SoideZBORprinFemeie: Un soi de zbor : Să iubeşti femeile ! /E ca un cadou împa etat în surprize./Dragostea, un soi de zbor pe cerul unei inimi nes
fârşite. /Soarele tăbăceşte bolta. …Omul care munceşte, în debutul cărţii,
există sub dublu regim: al norilor celeşti, gata să sedezlănţuie terifiant, dar, pandant, şi alcopacilor/copacului tereştri/terestru, înfloriţi/înflorit şi luminaţi/luminat. Raiul/Grădina Raiului esteposibil de recuperat/restaurat. Omul, oricum, îşivede de treaba lui, munca şi concentrarea spirituală devin expresie naturală şi spiritualatitudinală: resurecţia Omului, prin rodul munciispiritualizate/concentrate, ca pandant al mâniei celeste, deviant spre tiranie/tiranizare existenţială.
Învingătorul este Poetul Învins ARTISTIC(în speţă, FLORENTIN SMARANDACHE!), celcare, înfrângând potenţialul declarat al Morţii, prinasimilarea organică a EKSTASISului, transcendestarea de Învins Existenţial, în aceea de ExistenţăRevelatEternă/Hristică, de Revelare a AdevăruluicaStareDivină, ResurecţionalHristică, NEOTESTAMENTARĂ, de Restaurare/Reaflare a Stării deGRĂDINĂ: Învinsul O i ascunşi. Şia ieşit din el./Pentru că trebuia să învingă înfrângerea. Trebuiasă înfrângă gloria adevărului.
Iată cum, din pseudoanecdotism, răsare (lamodul soteriologic) Mântuirea, ca Apogeu al Stăriide Trezire/RevelareaAdevăruluiFiinţei/StăriideGraţieaFiinţăriiUmanoDivine! …asta, dacă aiHar Poetic, Har al GRĂDINII!
Iar FLORENTIN SMARANDACHE are dinplin, să dea şi la alţii. Şi asta, în ciuda…”criticilormei” (ipotetici, dar…”demonstrând întru demonstraţie”, la modul strict ludic, steril şi marionetistico“păpuşar”! – cam aşa : Criticilor mei (ipoteză)Sună clopoţelul, drăgăşelul!/Parcurg drumul de lasala de clasă la sala de masă. /În isă, împinsă. /Batla uşă,/des ide o păpuşă. şi/sau: Criticilor mei(demonstraţie) : Dacă vreun critic prea zelos seleagă de asta, şii hotărât ca în cele din urmă o săia un pendul şi o să măsoare adevăratul răstimpde când sună clopoţelul şi până în clipa când seaude bătaia în uşă, iar apoi, aflând că aceasta ţinuse doar două minute, treisprezece secunde şitrei cincimi, se va apuca atunci să mă înjure pentruo atare încălcare a unităţii de vers.), a duhurilorcârtitoare ale lumii terestre. Şi, fireşte, întruSacra/Autosacrificatoarea Abluţie Luminoasă şiîntru SmerireaceaAdevărată, întru Arheul Absolut al Duhului Valah EMINESCU! (cf. Pericol denaştere: Poemele se dau acum jos din carte. /Locuiesc în poemele acestea la o sută de ani versuridepărtare de Eminescu. /Cartea aceasta, desigur, amai fost scrisă o dată. /Cu acelaşi negru de sub unghie împrumutat de la viaţă. /Eminescule, mă ducsă mă spăl. Aşteaptămă, rogute ! ).