apocalipsa cap.1:14-20
DESCRIPTION
APOCALIPSA Cap.1:14-20TRANSCRIPT
Sesiunea 1021
APOCALIPSA Cap.1:14-20
Dragi prieteni, vă spuneam că Domnul Isus este prezentat în această carte ca fiind
în mijlocul sfeşnicelor exercitând o lucrare de cercetare. Nu este vorba de o cercetare
ştiinţifică ci este vorba despre o cercetare a vieţilor oamenilor. Acum, acest aspect nu este
tocmai unul nou. Ne aducem aminte că în cortul întâlnirii marele preot avea în grijă
sfeşnicul de aur. Ceilalţi preoţi aveau alte îndatoriri şi numai marele preot se ocupa de
sfeşnicul de aur. El aprindea candelele, turna uleiul, tăia mucurile de la lumânări. Dacă
una dintre candele făcea fum şi nu dădea o lumină bună, el era cel care o stingea şi o
înlocuia. Domnul Isus umblă în mijlocul sfeşnicelor în prezent. El este în mijlocul bisericii
Sale care este alcătuită din indivizi credincioşi. În timpul acesta domnul Isus face câteva
lucruri: El taie capetele de la lumânări pentru a scoate fitilul. În Ioan 15 ni se spune că
Domnul taie mlădiţele credincioşilor pentru ca ei să aducă roadă. Unul din motivele pentru
care îngăduie Dumnezeu să trecem prin anumite încercări este acela de a obţine roadă
din mlădiţele noastre şi de a ne face să strălucim mai mult, să dăm mai multă lumină. El
este Cel care toarnă uleiul care reprezintă Duhul Sfânt. Am obosit să tot aud oameni
spunând: “Duhul Sfânt a făcut cutare lucru, Duhul Sfânt a zis cutare lucru…”. Isus Hristos
este Capul bisericii. El este Cel care a trimis Duhul Sfânt în lume. El a spus că atunci când
va veni Duhul Sfânt va face anumite lucruri, nu orice ne trece nouă prin cap şi am vrea să
facă. Duhul Sfânt face numai ce L-a trimis Domnul Isus să facă. Domnul Isus este Capul
bisericii. El vrea să aibă lumină şi toarnă Duhul Sfânt pentru a avea această lumină. Dacă
din această lucrare iese lumină este lumina care vine de la Duhul Sfânt. El este sursa.
Lumina nu iese dintr-un om, ci din Duhul Sfânt care este în om.
Dar Domnul Isus mai face un lucru care ar trebui să ne dea de gândit. Dacă o
lampă nu dă lumină bună şi continuă să afume locul în care se află, Domnul Isus suflă în
ea şi o stinge. La aceasta s-a referit Ioan când a spus că este un păcat care duce la
moarte (vezi 1 Ioan 5:16). Oricare din noi poate fi pus deoparte. Am cunoscut mulţi oameni
care au fost puşi deoparte: predicatori, bătrâni ai bisericii, diaconi sau învăţători de şcoală
duminicală. Hristos i-a dat la o parte. El umblă în mijlocul sfeşnicelor şi vrea să le vadă
dând lumină!
1
Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul
unor ape mari.
Apoc. 1:14-15
“Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada” – această descrie vorbeşte
despre existenţa eternă a Domnului. El este Cel Bătrân de Zile (vezi Daniel 7:9).
“Ochii Lui erau ca para focului” – această imagine vorbeşte despre capacitatea Sa
pătrunzătoare de a vedea şi a şti tot ce se întâmplă în viaţa bisericii Sale de la începuturile
acesteia până la sfârşit. El ştie totul despre mine şi despre tine, dragul meu ascultător. El a
stat lângă vistieria templului şi a văzut ce a pus fiecare în ea. Duminica trecută El a fost
martor şi la dărnicia voastră atunci când s-a făcut colecta. Nu v-aţi gândit că a ştiut cineva
ce aţi pus acolo, nu-i aşa? De asemenea, ochii Domnului i-au întâlnit pe cei ai lui Simon
Petru după ce s-a lepădat de El de trei ori. După aceea Petru a ieşit afară şi a plâns. De-
aţi vedea voi ochii Domnului astăzi! El ne priveşte pe fiecare dintre noi chiar în acest
moment.
“Picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor” – arama aprinsă este
un simbol pentru judecată. Altarul de aramă sau de bronz din faţa cortului întâlnirii
reprezintă lucrarea lui Hristos pe pământ, moartea Sa pe cruce. Pe cruce a purtat El
judecata pentru păcat a fiecăruia dintre noi. Acum El îi judecă pe aceia dintre noi care sunt
ai Lui.
Generalul Nathan Twining a fost omul care a dat comanda lansării primelor bombe
atomice asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki. Ulterior a devenit preşedinte al comitetului
care-i reunea pe şefii de stat major ai Statelor Unite. În decembrie 1959 a mai aruncat o
bombă, de data aceasta printr-o afirmaţie pe care a făcut-o despre felul în care îşi asumau
responsabilitatea francezii, în special, şi celelalte ţări europene în cadrul NATO. Le-a spus
că nu există coeziune în cadrul alianţei. Consecinţele afirmaţiei sale s-au resimţit vreme
îndelungată. Inima omului nu suportă critica şi se răzvrăteşte dacă este judecată. Omului îi
place să i se dea o listă cu reguli şi legi pe care trebuie să le urmeze. De aceea se bucură
de popularitate studiile care vorbesc despre ce trebuie şi ce nu trebuie să facă un creştin.
Mulţi nu vor să trăiască prin har şi au nevoie de reguli. Dacă le daţi câteva reguli pe care
trebuie să le respecte, sunt foarte fericiţi. Dar în felul acesta nu faceţi decât să puneţi un
plasture apoi încă unul, când e nevoie de o intervenţie chirurgicală. Firea omenească
toarce de plăcere ca o pisică atunci când este lăudată dar se zburleşte ca un arici când i
se face vreo observaţie critică.
2
Acesta este motivul pentru care poziţia prezentă a lui Hristos şi lucrarea Sa de
cercetare a bisericii şi a membrilor acesteia este ignorată de biserică. Domnul Isus Hristos
priveşte biserica din poziţia de Judecător al ei şi nu laudă pe nimeni. El nu trece cu
vederea neregulile, nu închide ochii în faţa păcatului. Îndemnul Său constant este:
“Pocăiţi-vă!” Vom vedea acest lucru pe măsură ce înaintăm în studiul cărţii Apocalipsa.
Domnul Isus spune bisericii Sale: “Adu-ţi, deci, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi
întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui,
dacă nu te pocăieşti” (Apoc. 2:5). Biserica a simţit din plin şi s-a zbătut sub povara acestei
acuzaţii de la început şi până acum. Acesta este rezultatul resentimentului firesc din
inimile credincioşilor “călduţi”. Biserica laodiceană acordă prea puţină atenţie spuselor lui
Hristos. Aşa cum a spus cineva: “Este un Om în slavă, dar biserica L-a pierdut cu totul din
vedere.”
“Glasul Lui era ca vuietul unor ape mari” – acesta este glasul autorităţii, glasul care
a rostit un cuvânt şi universul a luat fiinţă, glasul care îi va ridica din mormânt pe cei ce
sunt ai Săi, glasul care îi va lua pe ai Săi din lume pentru a fi cu El.
Toate acestea ne ajută să-L vedem pe Hristos ca Marele nostru Preot care
inspectează, cercetează şi judecă biserica Sa. Gândiţi-vă la Marele vostru Preot! Duhul lui
Dumnezeu vă va ajuta să-L vedeţi în toată frumuseţea şi slava Sa!
În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi
faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.
Apocalipsa 1:16
“În mâna dreaptă ţinea şapte stele” – aceasta arată că El este cel care controlează
universul întreg.
“Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri.” Cineva m-a întrebat: “Credeţi
că e vorba de o sabie adevărată care iese din gura Lui?” Nu, nu cred. Scriptura ne spune
că sabia reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu. În Evrei 4:12 citim: “Căci Cuvântul lui
Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până
acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile
inimii.” Dumnezeu judecă prin Cuvântul Său şi face acest lucru chiar acum. Când
Dumnezeu rosteşte Cuvântul, fiţi atenţi pentru că El vorbeşte foarte serios!
“Faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.” Nici măcar nu puteţi
să vă uitaţi la soare când străluceşte în toată puterea lui. Credeţi că vă veţi putea uita la
Creatorul soarelui, la Cel care este Hristos cel glorificat?
3
Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine
şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
Apocalipsa 1:17
Ioan este apostolul care a avut o relaţie specială cu Domnul Isus pe pământ. El
este cel care stătea aplecat spre Isus, aproape de pieptul lui Isus în camera de sus, în
timpul ultimei cine a Domnului împreună cu ucenicii Săi. Ioan era foarte apropiat de
Domnul Isus, chiar L-a mustrat într-o anume împrejurare. Dar când L-a văzut pe Hristos
glorificat pe insula Patmos, nu S-a dus la El să-L bată prieteneşte pe umăr sau să dea
mâna cu El. Nici măcar n-a încercat să înceapă o conversaţie. A căzut pur şi simplu ca
mort la picioarele Domnului! Efectul viziunii a fost paralizant pentru Ioan!
Dacă Ioan a reacţionat în felul acesta, putem fi siguri că atunci când vom ajunge în
prezenţa Domnului Isus nu ne vom apropia de El cu familiaritate. Vom cădea ca morţi la
picioarele Sale. Astăzi El este Domnul Isus Hristos glorificat. Mie nu-mi place să aud pe
cineva spunând sau cântând ce prieten bun este el cu Isus. Poate că veţi spune că este
greu să-mi fie cineva pe plac. Da, aşa e. Dar Isus a spus: “Voi sunteţi prietenii Mei, dacă
faceţi ceea ce vă poruncesc Eu.” (Ioan 15:14). Dacă spuneţi că Isus este prietenul vostru
înseamnă că ascultaţi de El şi faceţi tot ce vă spune El. Dacă L-am putea vedea pe
Domnul în toată slava şi frumuseţea Sa cerească, nu L-am mai trata cu atâta familiaritate!
Este minunat însă că El îi spune lui Ioan: “Nu te teme!” Acesta este salutul pe care
divinitatea îl adresează omenirii. Patru sunt motivele pentru care nu trebuie să ne temem:
1. “Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă” – aici este vorba de divinitatea Sa. El a
venit din veşnicie şi înaintează către veşnicie. Psalmistul spune: “Înainte de a se fi născut
munţii şi înainte de a fi fost formate pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti
Dumnezeu” (Ps. 90:2). Din momentul infinit al veşniciei trecute, până la momentul infinit al
veşniciei viitoare, El este Dumnezeu. Este Cel dintâi pentru că nu a fost nimeni înaintea
Lui şi este Cel de pe urmă pentru că nu va mai fi nimeni după El.
Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei
morţilor.
Apocalipsa 1:18
2. Eu sunt “Cel viu… am fost mort” – sau Cel viu care a murit. Acest enunţ face
referire la moartea răscumpărătoare a Domnului Isus Hristos şi la înviere. Cei mai mulţi
dintre noi avem un complex de vinovăţie. Ne este teamă că ne va arăta cineva cu degetul
şi ne va spune: “Tu eşti vinovat”. Sigur că suntem vinovaţi, dar Pavel abordează această
chestiune în Romani 8:34, când spune: “Cine-i va osândi / condamna?
4
Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi
mijloceşte pentru noi!” Unde este cel care vă condamnă? Pavel spune: “Cine este cel care
vă condamnă? Hristos este Cel care a murit pentru voi.” Aţi găsit o greşeală şi daţi vina pe
mine pentru ceva? Spuneţi că sunt un mare păcătos? Vreau să ştiţi că Hristos a murit
pentru mine şi a înviat din morţi. El a înviat pentru îndreptăţirea mea, ca să arate că sunt
iertat de păcat şi că voi merge în cer într-o bună zi. El este acum la dreapta Tatălui şi
mijloceşte, adică se roagă pentru mine. Vedem acest lucru în următorul motiv prezentat de
Domnul Isus pentru ca noi să nu ne temem:
3. “Iată că sunt viu în vecii vecilor” – această afirmaţie se referă la starea actuală a
Domnului Isus. El nu doar judecă, ci şi mijloceşte pentru noi. Cât de mare nevoie avem de
mijlocirea Sa!
4. “Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor” – cheile sugerează autoritate şi
putere. Isus are putere asupra morţii şi asupra mormântului datorită propriei morţi şi
învieri. Hades este cuvântul prin care vechii greci desemnau lumea morţilor. Se referă fie
la mormânt, acolo unde este pus trupul, fie la locul unde ajunge duhul omului.
Dragi prieteni, noi ar trebui să fim mângâiaţi şi încurajaţi de faptul că Domnul Isus
Hristos are cheile morţii. El este Cel care ne eliberează de teama de moarte
ÎMPĂRŢIREA CRONOLOGICĂ A CONŢINUTULUI APOCALIPSEI
Următoarele versete ne oferă ordinea cronologică şi împărţirea cronologică a cărţii
în trei perioade de timp: trecut, prezent şi viitor. Acum vă prezint această împărţire în mod
arbitrar, dar pe măsură ce vom studia cartea voi demonstra că această împărţire este
corectă şi precisă.
Scrie, deci, lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.
Apocalipsa 1:19
1. “Scrie lucrurile pe care le-ai văzut.” Ce văzuse Ioan până în acest moment? Îl
văzuse pe Hristos cel glorificat. Vă amintesc că Hristos cel glorificat este subiectul
principal al acestei cărţi! Nu rămâneţi blocaţi asupra cailor, asupra vaselor mâniei sau
asupra fiarelor – ele sunt doar subiecte trecătoare. Aţintiţi-vă privirile asupra Domnului Isus
Hristos. El este cel care era, care este şi care va fi. El este acelaşi ieri, azi şi pentru
totdeauna. Şi Ioan trebuie să scrie viziunea pe care a văzut-o şi în care apare Domnul Isus
Hristos glorificat.
2. “Lucrurile care sunt” – care sunt acestea? Sunt lucrurile care ţin de biserică. Noi
aici ne aflăm pe scala timpului: în epoca bisericii. Toate chestiunile referitoare la biserică
sunt relatate în capitolele 2 şi 3.
5
3. “Lucrurile care au să fie după ele” sau “cele ce vor fi după acestea” (meta tauta).
Acesta este programul lui Isus Hristos şi vom vedea că biserica merge în cer şi apoi vom
vedea lucrurile care au loc pe pământ după răpirea bisericii. Acest program este prezentat
în capitolele 4-22.
INTERPRETAREA CELOR ŞAPTE STELE ŞI A CELOR ŞAPTE SFEŞNICE
Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice
din aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice sunt şapte
Biserici.
Apocalipsa 1:20
Vedeţi cum Ioan clarifică simbolurile atunci când e vorba de simboluri în textul său.
El ne ajută să înţelegem ce înseamnă aceste simboluri. Altfel, el vorbeşte despre lucruri şi
fapte reale şi ceea ce citim trebuie luat în sens literal.
“Taina celor şapte stele şi a celor şapte sfeşnice” – când se menţionează o taină în
Scriptură, înseamnă că este vorba de un secret sacru care nu a fost dezvăluit anterior.
Aceste lucruri nu au fost dezvăluite până nu i-au fost încredinţate lui Ioan. Se referă în
mod exact la cele văzute de Ioan. El este singurul care L-a privit pe Hristos cel răstignit.
Vă întrebaţi probabil dacă nu L-a văzut şi Pavel. Ce a văzut Pavel? El spune că a văzut: “o
lumină din cer a cărei strălucire întrecea pe cea a soarelui” (Fapte 26:13). Eu nici măcar
nu pot să mă uit direct la soare şi nu cred că Pavel L-ar fi putut vedea pe Hristos în toată
slava Sa, dar a ştiut că El era în acea lumină. Strălucirea aceea chiar l-a orbit pe apostolul
Pavel pentru câteva zile. Prin urmare, Ioan a fost primul om care L-a văzut pe Hristos
glorificat.
“Cele şapte stele” sunt identificate ca fiind şapte îngeri, aici cu sensul de mesageri
sau trimişi. Stelele reprezintă autoritate. În Iuda 13 apostaţii sunt numiţi stele rătăcitoare.
Cuvântul “înger” înseamnă, literal, mesager şi poate să fie vorba de fiinţe omeneşti sau
angelice. Poate fi vorba de un mesager din oastea cerească de îngeri sau despre un
conducător sau un învăţător al unei congregaţii de pe pământ. Este posibil să se refere la
pastorii locali ai celor şapte biserici despre care vom citi în următoarele cuvinte. Îmi place
să cred că pastorii sunt numiţi îngeri pentru că, în general, sunt numiţi în multe alte feluri.
“Cele şapte sfeşnice pe care le-ai văzut sunt şapte biserici.” Cuvântul pentru sfeşnic
se referă, în original, mai degrabă la un suport pentru o lampă, nu pentru lumânări. Oricum
aceste sfeşnice reprezintă cele şapte biserici din Asia, aşa cum vom vedea în capitolele
următoare. Aceste biserici, la rândul lor, sunt reprezentative pentru biserica întreagă ca
trup al lui Hristos.
6
Dragi ascultători, trebuie să înţelegem că noi suntem în atenţia Domnului Isus
Hristos. Noi nu suntem de capul nostru în această lume, lucrarea pe care o facem nu este
a noastră şi de aceea ar trebui să căutăm călăuzirea lui Dumnezeu.
De asemenea, nu trebuie să ne temem când suntem evaluaţi de Domnul Isus. El o
face pentru că ne iubeşte şi nu-i este indiferentă soarta noastră. Aşa cum o sa vedem,
evaluările pe care El le face sunt însoţite şi de recomandări pentru o îndreptare a acelei
situaţii. Aşadar, trebuie să dăm atenţie cuvintelor Domnului nostru şi să procedăm în
conformitate cu recomandările Lui.
Fiţi binecuvântaţi!
7