Capitolul 14

Divorţul – un rău necesar ?

Divorţul constituie în societatea în care trăim un motiv de despărţire între două persoane, care însă… şi-au jurat credinţă până la moarte. Jurămintele făcute la căsătorie sunt uitate repede, aproape imediat după ce noul cuplu a părăsit biserica, în ziua cununiei religioase. Trăim într-o societate în continuă mişcare, în care oamenii nu mai au timp : se căsătoresc repede, în grabă şi tot la fel de repede divorţează. Dacă în trecut, judecătorii le mai dădeau celor doi termene, să se gândească pentru ca eventual să se împace, astăzi divorţul se poate pronunţa şi în lipsă şi nu este nevoie de nici un motiv temeinic pentru aceasta. La cea mai mică neînţelegere sau dispută, unul dintre soţi îşi ia lucrurile şi “merge la mama”, fără nici un fel de remuşcări şi fără dorinţa de împăcare. Mijloacele de informare în masă ne arată că nu sunt necesare motive temeinice pentru separarea celor doi. Te poţi căsători şi apoi despărţi de câte ori vrei, lucru care a ajuns practic o “modă”. Până şi marile staruri din lumea filmului au un număr considerabil de divorţuri la activ. Sunt unii care se căsătoresc de 7-8 ori şi nu dau semne că s-ar opri curând. Caută permanent “partenerul ideal” şi nu vor înceta căutările până când (cred ei !) nu-l vor găsi. Mă întreb : cum pot găsi “partenerul ideal”, dacă nu sunt eu mai întâi un “partener ideal” ? Păcatul meu văzut la altul pare odios, dar trebuie mai întâi să mă cunosc pe mine însumi, cu propriile păcate şi slăbiciuni şi abia apoi să am pretenţii asupra partenerului de viaţă. De exemplu, s-a constatat că cei mai geloşi bărbaţi sunt tocmai aceia, care la rândul lor sunt infideli. Cu cât un bărbat e mai tentat să întoarcă capul după o femeie pe stradă, sau să-şi înşele soţia de câte ori are ocazia, cu atât va fi mai gelos pe partenera de viaţă. Dacă el are un asemenea comportament, consideră că şi soţia sa ar fi la fel. Cei mai duri şi mai severi părinţi sunt cei care, la rândul lor au făcut mari “nebunii” la tinereţe. Dacă ei au umblat “din floare-n floare”, nu vor admite ca şi copiii lor să întârzie acasă, sau să se întâlnească cu persoane de sex opus, decât la vârste foarte înaintate, dar şi atunci cu mari restricţii. Deci, comportamentul meu şi modul meu de a privi viaţa, au o importantă influenţă asupra felului în care-mi voi privi partenerul de viaţă şi copiii, de a emite pretenţii asupra lor, unele nejustificate sau chiar penibile. În acest context, divorţul apare ca o eliberare, o descătuşare dintr-o relaţie înrobitoare de căsătorie, care îmi aduce în sfârşit pacea. Dar odată divorţaţi, oamenii constată că nu au ajuns de fapt la fericirea mult visată. Eliberare, uşurare poate, dar nu fericire. Oamenii se trezesc dintr-o dată singuri, cu sentimentul inutilităţii, deoarece separarea nu constituie calea spre fericire. De-asemenea, nimeni nu garantează că la o recăsătorire ulterioară oamenii vor fi mai împliniţi şi că-şi vor găsi perechea mult visată. Prins în angrenajul căsătoriilor şi divorţurilor succesive, ajung să fiu secătuit sufleteşte şi tot nu aflu ce înseamnă până la urmă dragostea. Caut şi iar caut cu ardoare partenerul desăvârşit, dar adesea greşeala este la mine. Lipsa unei înţelegeri / cunoaşteri clare a imaginii de sine, a obiectivelor şi ţintelor dintr-o căsnicie, va duce la eşecuri repetate. Ajung să mă joc de-a căsătoria şi pentru mine totul devine un exerciţiu, un examen, pe care dacă nu-l iau acum, urmează să-l mai dau o dată şi înc-o dată, pe parcursul vieţii. Dar căsătoria nu constituie o sesiune de examene, pe care dacă nu le iau acum, pot merge şi în toamnă. “În toamnă” s-ar putea să fie prea târziu pentru a-mi lua examenele vieţii. Mi s-a întâmplat să citesc adesea rubrica de anunţuri matrimoniale, din curiozitatea de a descoperi ce fel de oameni apelează la această metodă. Am descoperit cu stupoare, că mulţi dintre cei divorţaţi, cu 1-2 copii, au frecvent vârste sub 30 de ani. Mă doare când citesc un anunţ de genul : “caut un tată sufletist pentru copilul meu”, sau “caut o mamă iubitoare pentru copiii mei”. Astfel de oameni au ajuns la disperare, crezând că vor găsi un partener care să le accepte copiii. Ei uită însă un singur lucru : e aproape imposibil să te ataşezi de un copil străin şi să-l iubeşti ca pe propriul tău copil. Da, există şi excepţii de la această regulă, dar sunt rare. Deseori copilul se va simţi străin într-o familie nouă “refăcută” şi va fi tolerat de noul părinte, însă departe de a fi iubit. Rănile provocate de un divorţ au consecinţe veşnice asupra celor doi care s-au despărţit, cât şi asupra copiilor. Nimeni nu va ieşi cu fruntea sus dintr-un divorţ. Traumele sufleteşti provocate în asemenea cazuri produc răni care nu se mai închid vreodată.

Dacă aşa stau lucrurile, cineva ar putea întreba : “Atunci, de ce să mă mai căsătoresc ? Nu doresc divorţ, răni sufleteşti, copii rămaşi fără părinţi, chin, suferinţă. E mai simplu dacă realizez căsătoria “de probă”, fără acte şi fără obligaţii ! Cineva spunea odată că în cazul unei “căsătorii de probă”, se poate proba orice, numai unitatea nu. Nu voi deveni una cu partenerul dacă nu sunt dispus să mă angajez total într-o relaţie şi să-mi asum responsabilităţi. Cum voi fi una cu celălalt dacă eu am rezerve ? Înseamnă că nu am încredere să stabilesc o relaţie completă, bazată pe dragoste. În astfel de situaţii, cei doi stau împreună, uneori au şi copii, dar constituie două entităţi separate. Ei nu vor fi “una” aşa cum recomandă Scriptura (Ecleziastul 4,9-12). O căsătorie care nu a avut loc în prezenţa oamenilor şi a lui Dumnezeu, nu are şanse de reuşită. Dumnezeu nu va binecuvânta niciodată o astfel de legătură, care în ochii Lui nu este altceva decât o simplă relaţie de adulter. Fără Dumnezeu o relaţie / legătură nu are sorţi de izbândă şi nu va fi nicicând ceva împlinit, care să genereze fericire. Pe de altă parte, eşecul unui mariaj are rădăcini adânci în perioada premaritală. Dacă nu am deschis bine ochii înainte de căsătorie şi am încheiat-o cu cine nu trebuia, să nu mă mir dacă acea legătură nu va avea şanse de izbândă. Dacă am observat dinainte că e afemeiat, beţiv şi că din când în când îmi mai trage şi câte-o palmă, însă eu totuşi accept să mă căsătoresc cu omul respectiv, atunci să nu mă mir de rezultate. Dacă am observat că e un mincinos, o persoană fără cuvânt, fiind lipsit de principii, dar eu m-am lăsat orbită de “dragoste”, atunci mi-am făcut-o cu mâna mea ! Multe femei spun : “Am văzut că relaţia noastră scârţâia, că ne certam des, dar decât să rămân singură şi fată bătrână, am ales să mă căsătoresc cu el !” Teama de singurătate şi de o vârstă mai înaintată, le face pe unele femei să se arunce orbeşte în vârtejul căsătoriei, fără să se gândească la consecinţe. Dar nu uitaţi dictonul : ”Mai bine necăsătorit şi nefericit, decât căsătorit şi nefericit !” Rănile sufleteşti provocate ca urmare a divorţului, atât asupra mea cât şi asupra copiilor, sunt mult mai adânci decât în cazul în care alegeam mai bine să rămân “fată bătrână”. Acelaşi lucru este valabil şi pentru un bărbat. Căsătoria poate fi o binecuvântare, dar şi un blestem ; dar poate ajunge să fie chiar un iad, dacă nu are o temelie solidă ! Bine-nţeles, când un mariaj are loc din interes, pentru avere, poziţie socială, el nu va avea niciodată succes. Are o temelie greşită ; reprezintă “o casă zidită pe nisip”(vezi Matei 7,24-27) şi nu are şanse de supravieţuire. Deci rădăcinile unui divorţ vor fi căutate în perioada premergătoare căsătoriei. Multe căsnicii eşuează deoarece din start au pornit cu un pas greşit. Le dau un sfat atât fetelor, cât şi băieţilor : deschideţi bine ochii cu cine vă căsătoriţi ! Aşteptaţi un an, doi să vă cunoaşteţi înainte de căsătorie ; 1-2 ani de prietenie autentică, dar nu şi de viaţă intimă ! Aşteptaţi ca eventualele măşti să cadă jos şi mai presus de toate, aşteptaţi să primiţi o încuviinţare din partea lui Dumnezeu, că prietenul / prietena ar fi persoana potrivită şi abia apoi porniţi împreună în viaţă. Nu vă lăsaţi conduşi de sentimente oarbe, ci luaţi o hotărâre în cunoştinţă de cauză, cu mintea limpede. Mai bine voi desface o logodnă, decât o căsătorie. E mult mai sănătos şi implică mai puţină suferinţă. Pentru a înţelege problema divorţului, este necesar să cunosc care sunt factorii care conduc la acesta. Revista Redbook a cerut unui grup de 730 de consilieri în probleme de căsătorie să facă o listă a celor mai frecvente probleme care dezbină cuplurile. Ei au făcut un sondaj şi au inserat motivele de mai jos ca fiind cele mai dese probleme generatoare de tensiuni şi conflicte conjugale :1. Eşecul în comunicare ;2. Lipsa obiectivelor şi a intereselor comune ;3. Incompatibilitatea sexuală ;4. Infidelitatea ;5. Pierderea entuziasmului şi a bunei dispoziţii în cadrul relaţiei ;6. Banii (problemele financiare) ;7. Conflicte în legătură cu copiii ;8. Consumul de alcool şi droguri ;9. Probleme legate de drepturile femeilor ;10. Rudele şi imixtiunea părinţilor. Surprinzător este că pe primul loc se găseşte lipsa de comunicare. Dacă stăm bine şi analizăm lista, vom constata că defapt şi problemele enumerate la punctele 2-5 derivă tot dintr-un eşec al comunicării. Oamenii preferă să-şi petreacă timpul în compania unor persoane care au aceleaşi obiective, interese, care folosesc acelaşi limbaj şi de care se simt legaţi prin activităţi comune. Dacă

dispare dorinţa de a împărtăşi cu celălalt obiectivele şi interesele, comunicarea va fi şi ea sortită eşecului. Fără comunicare şi implicit, timp alocat pentru părtăşie, o căsnicie se ofileşte şi moare. Comunicarea stă la baza unei relaţii sănătoase. În urmă cu vreo 20 de ani, comunicarea aproape că nici nu era menţionată în cărţile referitoare la căsătorie. Astăzi însă ea a ajuns să fie cap de listă ! Motivul ? În trecut, cuplurile erau preocupate de asigurarea unui adăpost, a hranei şi a îmbrăcămintei pentru întreaga familie. Prea puţin timp şi preocupare erau alocate construirii unei relaţii. Astăzi, când societatea s-a schimbat, oamenii caută să-şi satisfacă în primul rând nevoile emoţionale, decât pe cele fizice. Oamenii doresc să fie apreciaţi pentru ceea ce sunt şi nu pentru că aduc mulţi bani în casă, sau pentru că îndeplinesc cu succes anumite îndatoriri casnice. Comunicarea este în fruntea listei şi pentru că ea stă la baza relaţiilor intime. Comunicarea generează preocupare, dăruire, părtăşie, şi afirmare. Dacă nu ne cunoaştem şi nu ne înţelegem reciproc, ne vom închide unul faţă de celălalt şi o astfel de relaţie va sfârşi cu un eşec. Întors de puţin timp din SUA, un profesor universitar român povesteşte că pe perioada şederii sale departe de patrie a avut curiozitatea să urmărească din mers şi oamenii de pe stradă. Afirmă acum, cu stupoare că americanii, în 99% din cazuri merg singuri pe stradă (nu cu soţia, cu copilul, sau cu prietenii), au privirea pierdută, îngândurată şi rece. Acest profesor mai afirma pe un post de televiziune şi faptul că americanii nu comunică şi că relaţionează foarte dificil sau deloc. Incompatibilitatea sexuală, care ocupă locul al III-lea, nu reflectă miezul problemei. Doi adulţi vor fi compatibili şi sexual, dacă posedă “echipamentul” necesar. Problema constă însă în altceva : eşecul comunicării şi lipsa intereselor şi al obiectivelor comune (numerele 1 şi 2 de pe listă), vor genera şi o incompatibilitate şi în planul vieţii intime. Oamenii sunt fiinţe raţionale şi nu “animale în călduri” , care se împerechează din când în când. Când dispare comunicarea dintr-un cuplu şi viaţa intimă va avea de suferit. O femeie de 28 de ani, Geta, îşi povesteşte greşelile tinereţii, soldate cu un divorţ la o vârstă fragedă, datorită unei incompatibilităţi sexuale. La vârsta de 16 ani s-a îndrăgostit nebuneşte de un bărbat cu 8 ani mai în vârstă decât ea, el fiind în ultimul an de facultate. Era acea dragoste adolescentină, când ai impresia că o astfel de iubire găseşti doar o dată-n viaţă. Se întâlnea cu el zilnic, după ce termina cursurile, se plimbau de mână, se sărutau şi-şi declarau iubire veşnică. Îşi făceau şi planuri de căsătorie. Mama ei, care crescuse singură 3 copii, deoarece soţul ei o părăsise, a sfătuit-o să înceteze această relaţie, deoarece Geta n-ar fi decât o puştoaică, în timp ce el ar căuta cu totul altceva de la ea. Ignorând sfatul mamei, ea a fugit de-acasă şi s-a mutat la el într-o cameră de cămin studenţesc. A fost primul bărbat din viaţa ei, iar ulterior acesta a luat-o de nevastă. Ei nu i-a plăcut niciodată să facă dragoste cu el. Lipsa ei de maturitate a determinat-o să creadă că sunt incompatibili din punct de vedere sexual. Treptat însă, a ajuns să nu-i mai suporte nici măcar atingerile. Cu toate acestea ea a rămas însărcinată şi doar în ultimele 2 luni de sarcină, când au evitat contactul sexual, s-au înţeles iar foarte bine. După naştere, problemele au reapărut şi în ciuda faptului că se iubeau, au hotărât să se despartă. Geta s-a reîntors la mama ei şi a fost nevoită să se angajeze pentru a-şi întreţine copilul. S-a înscris la liceu la seral, timp în care continua şi să lucreze. Îi venea extrem de greu să se împartă între serviciu, şcoală şi creşterea unui copil. Pe soţul ei nu a reuşit să-l uite niciodată. A avut pe parcurs mai multe aventuri cu câţiva bărbaţi, dar gândul ei zbura tot la iubirea pierdută. Se întreba permanent dacă fostul soţ ar mai iubi-o acum şi dacă ar mai accepta-o. Când fetiţa ei a împlinit 7 ani, Geta a cunoscut un alt bărbat, cu care a avut o relaţie serioasă. Iubirea lui îi dădea siguranţă, înţelegere, tandreţe şi pasiune. Singura problemă era că acest bărbat nu dorea să-i accepte fetiţa pe motiv că lui îi amintea permanent că Geta a iubit şi pe altcineva. Astfel, fetiţa a rămas să locuiască la bunica ei, în timp ce mama sa nu o vedea decât în absenţa soţului. În cele din urmă s-a căsătorit cu acest bărbat, deşi el nu-i accepta copilul. Viaţa lor a mers înainte până-ntr-o zi, în care lucrurile au luat o turnură neaşteptată. S-a reîntâlnit pe stradă cu fostul ei soţ, iar vechea pasiune s-a reaprins. El nu se recăsătorise, deoarece îi ajunsese un mariaj ratat şi nu reuşise s-o uite pe fosta lui soţie. În acel moment, trecutul ei a reînviat şi l-a urmat pe fostul ei soţ în apartamentul său. Au făcut dragoste cum n-o mai făcuseră niciodată. Amândoi se maturizaseră acum şi ştiau cum să se facă reciproc fericiţi. Unde era incompatibilitatea sexuală de odinioară ? Nici nu existase vreodată ! Totul fusese numai în mintea ei, pentru că nu era

suficient de “coaptă” pentru o căsătorie. Rataseră un mariaj fericit pentru că n-au ştiut să aştepte până ce se maturizau îndeajuns. Dar regretele surveneau prea târziu. Acum ea se simţea vinovată pentru că-şi înşelase actualul soţ, iar în inima ei se dădea o luptă. Ce să facă ? Să-i mărturisească actualului soţ că-l înşelase, sau să revină la fostul soţ, adică la prima şi marea sa iubire ? Singură intrase în acest joc periculos al vieţii. Se jucase de-a căsnicia la o vârstă la care ar fi fost mai bine să înveţe, pentru a-şi termina liceul. Acum culegea roadele unei căsătorii premature, chiar dacă era cu omul potrivit. Infidelitatea ocupă locul al IV-lea între motivele de divorţ şi derivă tot din lipsa de comunicare. Dacă partenerii nu reuşesc să-şi vorbească, se vor îndrepta spre alte persoane pentru a obţine mângâiere şi consolare. Nu infidelitatea este problema ; ea constituie efectul altor probleme din cadrul cuplului, derivate din eşecul comunicării. Un alt personaj feminin, care a cunoscut gustul infidelităţii conjugale este şi Daria, o femeie de 32 de ani. Şi-a început viaţa sexuală precoce, în clasa a VII-a, iar la 17 ani făcuse deja primul avort. Îşi trăia viaţa cu o intensitate maximă, dorind să profite din plin de tinereţe. În clasa a XII-a s-a pus însă serios cu burta pe carte, deoarece după terminarea liceului dorea să dea la Medicină. A ratat examenul de 3 ori consecutiv şi în cele din urmă s-a angajat ca magazioneră la o întreprindere. La vârsta de 30 de ani a cunoscut la serviciu un bărbat cu 8 ani mai tânăr decât ea. Pentru prima dată şi-a dat seama că este îndrăgostită cu adevărat. Până atunci doar se jucase de-a dragostea ; trupul îi fusese răsfăţat din plin, nu însă şi sufletul, în care se citea un imens gol. După câteva săptămâni, bărbatul a cerut-o în căsătorie şi în ciuda diferenţei de vârstă, Daria a acceptat. Cu banii de la nuntă şi-au cumpărat o garsonieră şi deşi nu aveau nici măcar un pat, ei erau totuşi tare fericiţi. Aveau dragostea lor care le umplea casa. Curând a venit pe lume şi un băieţel. Pe fondul acesta de stres cu copilul, care-i răpea o bună parte din timp, Daria a început să se îndepărteze de soţul ei. Tot soiul de gânduri negre o apăsau şi avea impresia că soţul ei nu o mai iubeşte ca înainte. În urma nopţilor repetate nedormite şi a gândurilor negre, Satana de-abia a aşteptat să-şi bage “coada” între ei. Ocazia s-a ivit într-o zi, când s-a întâlnit cu unul din foştii ei iubiţi pe stradă. La rândul său, acesta se căsătorise şi avea 2 copii. Amintirile comune i-au năpădit şi-n ciuda promisiunilor că vor lăsa trecutul de-o parte, s-au întâlnit la o cafea. De aici şi până la adulter nu a mai fost decât un pas. S-au lăsat abandonaţi în voia simţurilor, fără să le pese de consecinţe. Ea dorea o aventură, deoarece voia să retrăiască ceea ce nu mai simţise demult, odată în tinereţea ei. Îşi iubea soţul, dar avea nevoie şi de amant, de pasiunea lui, ca de aer. Treptat, soţul ei s-a schimbat. A devenit din ce în ce mai nepăsător, abia dacă o mai băga în seamă. Treceau zile întregi fără s-o mai întrebe ceva, uitând chiar că au un copil împreună. Cu timpul, sentimentul vinovăţiei (că-şi înşela soţul) s-a mai estompat. Daria îşi găsea scuze de genul : “Sunt femeie şi vreau să fiu mângâiată, răsfăţată…Nu pot fi fericită lângă un asemenea bărbat !” Treptat, soţul ei a devenit şi extrem de irascibil, striga la ea din orice fleac şi a ajuns să-i dea prima palmă. Nu s-a lăsat până nu a aflat şi motivul comportamentului său ciudat : şi el avea o amantă. Dacă până atunci Daria avea remuşcări pentru ceea ce făcea, din acel moment n-a mai simţit nimic. S-a hotărât chiar să-şi părăsească soţul şi să-şi ia copilul cu ea. Însă el a implorat-o cu lacrimi în ochi să nu facă acest lucru şi să-i mai acorde o şansă. Deşi nu-l mai iubea demult şi ea s-a hotărât să nu-l părăsească, măcar de dragul copilului, în amintirea dragostei lor de altădată. Acum cei doi caută să-şi regăsească ceea ce-au pierdut din inconştienţă : dragostea, pentru a avea din nou o familie fericită. Adevărul este că divorţul nu începe în momentul în care este pronunţat în acte. Atunci el de-abia se finalizează. Divorţul începe încă din momentul în care cei doi încetează să mai comunice şi să-şi aloce timp pentru căsnicia lor. Legătura invizibilă dintre ei se rupe şi apariţia unei a III-a persoane nu este deloc imprevizibilă. Uneori poţi afla întâmplător că eşti înşelat, chiar dacă până atunci mergeai înainte în virtutea inerţiei şi a rutinei. Un bărbat de 34 de ani, Cristi, cu un divorţ la activ, povesteşte cum a descoperit infidelitatea soţiei lui. Nu era genul omului gelos şi avea încredere în partenera de viaţă. Nu o suspectase niciodată. Totul mergea “bine” în relaţia dintre ei, dar nu era decât liniştea dinaintea furtunii. Soţia lui nu lucra, în vreme ce el avea un serviciu epuizant la birou, de unde venea acasă pe la 7 seara. Când sosea acasă, dorea doar să mănânce, să facă un duş, pentru ca apoi să doarmă până

dimineaţa. Dacă lui Cristi programul acesta i se părea firesc, soţia sa se simţea neglijată, neavând cui să-şi descarce sufletul. O relaţie din care lipseşte comunicarea eficientă, e sortită eşecului. El nu realiza acest lucru şi considera că-şi îndeplinea întru totul datoria de soţ. Într-o seară de toamnă, când s-a întors de la serviciu obosit, şi-a găsit soţia ca de-obicei în faţa televizorului. Întrebând-o întâmplător ce a făcut în acea zi, ea i-a comunicat că nu a ieşit deloc din casă. Citise o carte şi lucrase la proiectul de diplomă. Când să adoarmă, el şi-a adus aminte un amănunt, aparent nesemnificativ : în ziua aceea plouase şi sub maşina lor, parcată în stradă era ud. Dacă n-ar fi folosit nimeni maşina în ziua cu pricina, sub maşină ar fi trebuit să fie uscat. Întrebându-şi din nou soţia referitor la acest amănunt, adevărul a ieşit la iveală. Crezând că soţul ei ştie tot, ea i-a mărturisit că de-un an de zile avea o aventură cu şeful lui, pe care de fapt nu-l iubea. Acceptase acea relaţie, la început de teamă, ca să nu-i facă rău lui Cristi. Faptul că trebuia să-şi mintă soţul o teroriza, însă cu această ocazie i-a mărturisit adevărul. Crudul adevăr pe el l-a şocat şi nu a putut s-o ierte. A acordat încredere unei persoane care nu o merita şi deşi ea a plâns mult, implorându-l s-o ierte, el nu a putut face acest lucru. Considera că ea îl trădase şi că orice legătură dintre ei s-a destrămat într-o clipă. În scurt timp a înaintat şi actele de divorţ, pierzându-şi încrederea în vreo femeie. Consideră acum, că dacă se va recăsători vreodată, va fi cel mai mare detectiv din lume pe urmele viitoarei sale soţii şi că o va suspecta la fiecare pas. Odată pierdută încrederea într-un om, e greu să mai reînnozi o legătură. Lipsind încrederea reciprocă, un mariaj nu are prea multe zile. De-aceea adulterul doare atât de tare, mai mult decât toate celelalte greşeli ale partenerului. Este foarte greu să ierţi infidelitatea conjugală, adesea fiind imposibil. S-ar putea ca adulterul să fi fost comis într-un moment de nebunie, sau de inconştienţă, sub influenţa alcoolului ; dar păcatul este cel puţin la fel de grav. Un bărbat de 23 de ani, George, care a trecut printr-o astfel de experienţă nefastă, regretă acum ceea ce a făcut. Dar pentru el se pare că e prea târziu. A fost coleg de liceu cu cea care urma să-i devină soţie, relaţie care a continuat şi după terminarea cursurilor. Din cauza anturajului cu care umbla el, era etichetat drept “golan” şi astfel părinţii ei i-au interzis categoric să se mai întâlnească cu George. În ciuda faptului că el şi-a părăsit foştii “prieteni” , părinţii ei tot nu i-au acordat credit. Văzându-le împotrivirea făţişă, ea a ales să fugă de-acasă şi după 3 săptămâni erau şi căsătoriţi. Însă la o lună de la măreţul eveniment, pe el l-au luat la armată. Pentru că nu avea din ce trăi, ea s-a angajat şi lucra câte 14 ore pe zi pentru a face faţă cheltuielilor. După ce şi-a satisfăcut stagiul militar, George s-a angajat şi el ca portar, pentru un salar mic. Suferea din cauza faptului că nu reuşea să-i ofere soţiei un trai mai bun, dar aceasta îl iubea mult şi considera că dacă sunt împreună nu le lipseşte nimic. Cu socrii nu s-au împăcat niciodată. Nu-şi iertau fiica că s-a măritat cu un golan. Când ea a rămas însărcinată, a mers să-şi anunţe părinţii, convinsă că un nepoţel le-ar înmuia inima. S-a înşelat însă : tatăl său i-a oferit bani ca să scape de sarcină, sperând că până la urmă “îi va veni mintea la cap”, şi-şi va părăsi soţul. Acest fapt a făcut-o să plângă des. În cele din urmă au mers la socrii, dar aceştia erau mai degrabă să dea drumul la câine ca să-i gonească, decât să-i primească aşa cum se cuvine. În toiul certei, soţiei lui i s-a făcut rău, iar George a lăsat-o acolo, la părinţii ei, dorind s-o ia a doua zi. În loc să meargă direct acasă, el s-a oprit într-o cârciumă, pentru a-şi îneca amarul. Cu timpul a uitat şi de nevastă şi i-a venit cheful de distracţie. Apoi a mers la discotecă, după care nu mai ştie ce s-a întâmplat cu el. Cert este că a doua zi s-a trezit într-o cameră străină, iar pe umărul lui dormea o femeie necunoscută. A sărit ca ars din pat, în ciuda protestelor ei şi a plecat în grabă la socrii pentru a-şi lua nevasta. Soţia lui plecase acasă, după ce reuşise totuşi să se împace cu părinţii săi. Pe drum, George a constatat că-şi pierduse buletinul şi lănţişorul de aur primit cadou de la soţia sa. Cu trecerea timpului, s-a împăcat şi cu socrii, a obţinut un post mai bun, de bodyguard şi lucrurile păreau să se îndrepte pe făgaşul normal. Într-o zi a apărut la uşa lui femeia cu care se culcase în acea noapte. Venise să-i dea buletinul în schimbul a 100 de dolari. În timp ce vorbea cu ea în uşă, a apărut şi soţia lui George. Când a întrebat cine este femeia aceasta, el a minţit-o, pretextând că nu o cunoaşte. Dar arătându-i buletinul şi lănţişorul, pe care el îi spusese că le pierduse, adevărul a ieşit la iveală.

Când soţia sa a realizat ce se întâmplase, l-a părăsit, mergând la părinţi. El a implorat-o să-i ierte rătăcirea de moment. Deşi îl iubea mult, soţia sa simţea că-n inima ei ceva s-a rupt. Nu i-a spus decât : “Poate te voi ierta, poate nu. Timpul îmi va arăta calea. Să ştii că între noi a murit ceva : un vis…”. Un singur moment de rătăcire în viaţa unui om e suficient pentru a distruge încrederea clădită într-o viaţă. Încrederea se clădeşte în ani de zile de prietenie, dar se poate pierde într-o clipă. Alcoolul a făcut atâtea victime ! Destui bărbaţi, orbiţi de alcool cad pradă femeilor uşoare, înşelându-şi soţiile. Îşi distrug căsniciile fericite datorită acestei licori fermecate, dar pentru acest motiv nu au nici o scuză. Odată ce ţi-ai pierdut încrederea într-un om, e greu să continui o relaţie de cuplu. Odată ce temelia s-a distrus, clădirea se prăbuşeşte. Alteori, lipsa de încredere dintre doi oameni, chiar dacă nu a fost generată de adulter, duce tot la divorţ. Gina, o femeie de 39 de ani, îşi aduce aminte de căsnicia ei distrusă dintr-o prostie, din lipsa încrederii în soţul ei. Evenimentele s-au petrecut în urmă cu 15 ani, dar pe ea o marchează şi astăzi. Şi astăzi îşi mai visează soţul, pe care l-a împins în braţele altei femei. Imaginea lui, dorinţa de a fi din nou împreună o terorizează şi acum, dar nu-şi poate repara greşelile trecutului. Ea era profesoară de sport, iar el, Dan, era unul dintre părinţii elevilor ei, pe care-l lăsase corigent. Acesta era divorţat şi i-a făcut o curte asiduă, până ce ea a cedat şi a acceptat să se întâlnească cu el. Mama Ginei a avertizat-o în legătură cu Dan, nu de alta, dar el mai fusese căsătorit de încă 3 ori, ultima dată soţia fugindu-i cu un şofer. Gina însă a acceptat să devină soţia lui, fiindu-i a IV-a nevastă. Dan era foarte romantic, îi cânta serenade sub balcon, sau îi trimitea buchete imense de flori. Primii 2 ani de căsnicie au fost nişte ani minunaţi ; el era atent, iubitor şi-i făcea permanent surprize plăcute, cadouri. După 2 ani ea a rămas însărcinată. Era în al nouălea cer şi dorea să-şi anunţe soţul. Dar într-o zi, la uşa ei a bătut o străină îmbrăcată tare ciudat, în culori stridente, prezentându-se ca fiind de fapt soţia lui Dan. După ce s-a comportat ca la ea acasă, femeia i-a mărturisit Ginei că în fiecare zi de sâmbătă soţul ei o vizitează la Spital, aducându-i flori. Susţinea că avusese grijă de băiatul lui timp de 7 ani, de când îi murise mama, adică ce-a de-a doua soţie a lui Dan. Apoi ea s-a îmbolnăvit brusc şi s-a internat în Spital, deoarece nu putea să respire decât conectată la aparate. În aceste condiţii ea divorţase, dorind să-i redea soţului libertatea. Acum, că mai avea doar aproximativ un an de trăit, nu dorea decât un singur lucru : să-şi recapete soţul pentru acest ultim an. Gina a rămas înmărmurită de o asemenea propunere, deoarece soţul ei nu reprezenta un obiect pe care să-l împrumuţi oricui ar dori. Femeia însă a ieşit în fugă din casa Ginei, implorând-o să se pună în locul ei. Când a venit Dan acasă şi l-a informat de vizita fostei sale soţii, el s-a albit la faţă şi a spus că are încă o responsabilitate faţă de această femeie şi că din acest motiv el merge sâmbăta la Spital ca s-o viziteze. Dorind să afle mai multe şi de ce boală suferea acea femeie, Gina s-a dus la Spitalul cu pricina unde era internată fosta soţie a lui Dan. Acolo femeia nu a mai recunoscut-o. O asistentă i-a explicat Ginei că aceasta îşi pierduse minţile, deoarece îl prinsese pe Dan în pat cu o elevă. Din cauza şocului nu şi-a mai revenit. Aceste veşti au tulburat-o foarte tare pe Gina. A comis însă o greşeală : aceea că odată revenită acasă nu a discutat deschis cu Dan. Lipsa de comunicare avea să o coste căsnicia. A început să se îndoiască de soţul ei şi să-l privească cu suspiciune. A şi avortat, deoarece nu-şi mai dorea în aceste condiţii un copil cu el. Un an de zile a trăit în tensiune, refuzând să discute deschis cu Dan. Relaţia dintre ei s-a răcit, iar el a început să lipsească din ce în ce mai des de-acasă. În cele din urmă a întrebat-o despre motivul răcelii dintre ei. Când a aflat adevărul s-a cutremurat : cum de soţia lui stătuse un an de zile cu asemenea gânduri negre, în vreme ce el simţise că locuieşte împreună cu o străină ? A plecat furios, iar când a revenit, i-a cerut Ginei divorţul, deoarece nu putea trăi alături de cineva care nu are încredere în el şi nu discută deschis orice problemă. Deşi ea l-a implorat s-o ierte, el a rămas neînduplecat. Ceva s-a rupt între ei şi nu mai reuşea s-o iubească. Au divorţat, iar la scurt timp, Gina a aflat adevărul : tot ce-i spusese acea femeie şi sora ei (asistenta medicală) fuseseră minciuni. Nebunia acelei femei nu avea nici o legătură cu vreo aventură de-a soţului ei. Şi astfel ea s-a reîntors la mama sa, distrusă. După 3 ani de la acel incident a aflat că Dan s-a recăsătorit (a V-a oară !).

Gina însă nu şi-a mai refăcut viaţa, dar nu-şi iartă nici astăzi faptul că şi-a împins soţul în braţele altei femei. Lipsa de comunicare şi de încredere dintre ei i-a distrus căsnicia. Fără încredere în omul de lângă tine, un mariaj nu va rezista. Alcoolismul este un alt motiv de divorţ ; el a făcut şi face în continuare milioane de victime. Multe femei suferă în tăcere, neîndrăznind să pună capăt unei căsnicii în care există violenţă, care sub orice formă ar fi ea (verbală, fizică etc.), merge mână-n mână cu consumul de alcool şi / sau droguri. Un om aflat sub influenţa alcoolului îşi pierde raţiunea şi ajunge să facă lucruri pe care în mod normal nu le-ar săvârşi. Unii uită complet episodul, dar nu mai sunt capabili să repare consecinţele consumului de alcool. Cel mai adesea femeile sunt abuzate şi bătute. Ele suferă în tăcere şi nu îndrăznesc să divorţeze, deoarece nu au unde să meargă, nu au o locuinţă şi adesea, nici o sursă de venit. Aşa au apărut fundaţiile umanitare, care sprijină aceste victime, oferindu-le adăpost şi consiliere. Alteori e nevoie de ajutorul altei persoane inimoase, pentru a le smulge din ghearele unei căsnicii nefericite. Nelu, un bărbat de 28 de ani, povesteşte cum şi-a salvat soţia, victimă a unei căsnicii cu un soţ beţiv şi violent. El se mutase de o lună de zile într-un bloc şi seară de seară auzea scandalurile provenite de la vecinii de lângă el. Soţul vecinei venea zilnic beat acasă şi începea să-i reproşeze soţiei sale tot ce-i trecea prin cap : de la faptul că era praf sub covorul din sufragerie şi până la aceea că nu mai dorea să facă dragoste cu el, insinuând că i-ar fi infidelă. Ba ciorba nu e bună, ba că ea e prea cochetă şi că-i cheltuie banii pe haine luxoase. Totul se termina cu bubuituri, ţipete, farfurii şi cratiţe izbite de ziduri, plânsete şi strigăte de “Ajutor ! Săriţi că mă omoară !” Scandalurile se ţineau lanţ seară de seară, încât Nelu era el terorizat. Încerca să şi-o imagineze pe femeie : tânără, plinuţă, cu părul permanent, cu cearcăne vinete sub ochi, îmbrăcată într-un capot înflorat, adică genul clasic de femeie terorizată de bărbat. Nu înţelegea de ce ea nu-l lasă, nu divorţează şi nu-şi găseşte un serviciu. Câteva zile mai târziu, Nelu s-a întâlnit cu vecinul violent, care nu era nicidecum un tip mătăhălos, cu chipul aspru, cu pungi sub ochi sau cu nasul roşu şi borcănos din pricina alcoolului. Era un tip înalt, brunet, bine făcut şi bine îmbrăcat. Nu părea genul de om care-şi bate nevasta. Dar uneori, aparenţele înşeală. Într-o zi a cunoscut-o şi pe vecina lui. Era o tânără drăguţă, cu un zâmbet permanent pe chip. Nici pe departe nu arăta ca o soţie terorizată. A rămas uimit când a văzut că ea coboară din lift la acelaşi etaj cu el, fiind chiar vecina de uşă, cea pe care soţul o snopea în bătaie. A mai văzut-o de câteva ori, însă ea avea acelaşi zâmbet fermecător pe chip, cu toate că pe chip i se citea o privire tristă. Treptat în inima lui s-a înfiripat nu numai un soi de compătimire pentru acea fiinţă, ci şi o dragoste autentică. Odată ea a îndrăznit să bată la uşa lui, pentru că rămăsese fără curent electric şi nu se pricepea să repare defecţiunea. Era speriată că nu putea spăla rufele soţului ei şi risca să fie iar bătută. Nelu i-a reparat defecţiunea de la panoul electric, iar vecina l-a invitat la o cafea. În cele din urmă, ea a îndrăznit să rupă tăcerea şi să i se destăinuie. Era căsătorită de 3 ani şi nu avea copii. Soţul ei era şofer şi până la nuntă nu se purtase aşa cu ea. În perioada de curtenie îi aducea des flori şi se comporta frumos. S-a măritat cu el mai mult ca să scape de mama sa. Tatăl ei murise când ea avea numai un an, iar mama ei s-a recăsătorit, însă începuse să nu o mai privească ca pe o fiică. Mama ei a mai făcut un copil cu acel bărbat, în vreme ce ea devenise nedorită în familie. Pentru a scăpa de chinul de-acasă, s-a căsătorit cu acel şofer, fără a-l cunoaşte prea bine şi fără să ştie prea bine ce sentimente avea pentru el. Motivaţia ei de a se căsători fusese greşită, iar acum avea numai de suferit. Multe fete se căsătoresc doar pentru a scăpa de chinul de acasă : fie de sărăcie, fie de violenţa părinţilor etc. Dar mariajul nu reprezintă o oază de linişte într-un deşert, atunci când doi oameni nu se cunosc şi nu se iubesc. Nu trebuie să te căsătoreşti pentru a scăpa de-acasă, ci din dorinţa de a-ţi întemeia o familie, alături de omul potrivit. Treptat însă, cei doi vecini s-au întâlnit cam săptămânal, când soţul vecinei era plecat în cursă. Nelu o iubea şi o dorea, iar din dorinţa de a nu o pierde, a sfătuit-o să-şi părăsească soţul, să se angajeze undeva şi să-şi închirieze o cameră. S-a oferit să o găzduiască la el o vreme, până ce-şi va găsi o locuinţă. Brusc, nu a mai rezistat şi i-a mărturisit că o iubeşte şi că ar fi în stare de orice, pentru a o face fericită.

Ea a fost şocată de declaraţia lui Nelu şi vreo lună de zile n-a mai venit pe la el. Dar acum avea curajul, pentru prima oară în viaţă să-şi înfrunte bărbatul. După încă o săptămână, în care-n locuinţa lor a fost linişte, ea a bătut la uşa vecinului victorioasă, spunându-i că-şi părăseşte soţul. Fugise de acasă şi locuise un timp la o prietenă ca să-şi limpezească gândurile. Convinsă că şi ea s-a îndrăgostit de Nelu, s-a hotărât să vină la el pentru totdeauna. După un scandal monstru cu soţul acesteia, care a venit să-i ceară socoteală, ea a divorţat şi s-a căsătorit cu vecinul ei, care reprezintă un alt gen de om : o iubeşte cu adevărat, o respectă, iar acum are o căsnicie fericită. Însă toate acestea nu ar fi avut loc, dacă ea nu ar fi avut curajul să se desprindă din ghearele unei căsnicii ratate, dominate de violenţă. Violenţa şi abuzul, atât cel verbal, cât şi fizic, sunt capabile să distrugă o căsnicie. O femeie nu este un sac de box, care să suporte la nesfârşit bătăile soţului ei, injuriile şi reproşurile permanente, adesea nejustificate. O femeie nu poate convieţui alături de un bărbat violent, care nu o respectă, ci o ucide lent, pe zi ce trece. Aceasta reprezintă călcarea poruncii a VI-a din Decalog, “să nu ucizi !” (Exod 20,13). Chiar dacă n-o omoară în bătaie, o distruge lent, ucigându-i sufletul şi nu numai trupul. Pe de altă parte, mă întreb dacă mai poate exista dragoste între doi oameni, atunci când intervine violenţa ? Cu siguranţă că nu ! Iar fără dragoste, o căsnicie rămâne doar pe hârtie, deoarece legătura emoţională dintre parteneri s-a rupt demult. Alteori, femeia acceptă o căsătorie nenorocită, pentru că nu are unde să se ducă. Acceptă şi infidelitatea făţişă a soţului, deoarece ea nu are nici măcar o altă sursă de subzistenţă, care să-i asigure o independenţă financiară. Nu trăieşte pe propriile ei picioare şi acceptă să rămână lângă soţul ei, deşi a aflat că acesta duce o viaţă dublă. O femeie de 57 de ani, Andreea, îşi povesteşte viaţa ratată alături de un soţ care o înşela de zeci de ani. Îl cunoscuse la serviciu, când ea nu avea decât 18 ani. Era garderobieră la un studio cinematografic, iar el, Victor, era operator. Era un bărbat arătos, bun de gură, fire veselă şi mereu pus pe glume. După 6 luni de prietenie, a acceptat să fie soţia lui. Când a fost cerută de nevastă, mama sa a avertizat-o că face o mare greşeală, deoarece Victor are o privire tipică de afemeiat, dar Andreea i-a luat imediat apărarea acestuia, spunându-i că se înşeală. Când a împlinit 19 ani s-a căsătorit cu el. După nuntă, Victor i-a interzis să mai meargă la serviciu, pe motiv că el câştigă destui bani pentru amândoi. De-asemenea, nu dorea ca alţi bărbaţi să o privească pe soţia sa sau să o atingă. În acele clipe, Andreea a considerat că gelozia lui ar fi o dovadă de iubire, însă a renunţat, ce-i drept cu părere de rău, la serviciu. S-a dedicat întru totul familiei, crescând 3 copii. În acest timp, soţul ei ducea o viaţă dublă : mai trăia cu o femeie, căreia îi făcuse şi un copil. Zeci de ani a reuşit să ascundă această legătură, dar până la urmă mama ei a aflat de aceasta şi şi-a avertizat fiica. La început, Andreei nu i-a venit să creadă. Nu-şi bănuise niciodată soţul de infidelitate şi era conştientă şi de faptul că mama sa nu-l plăcuse pe Victor de când l-a cunoscut. Dar bătrâna a venit cu argumente : ştia dintr-o sursă sigură de la o prietenă de-a ei, care o cunoştea pe amanta lui Victor. În final, Andreea a fost nevoită să creadă crudul adevăr. Când soţul a venit acasă, ea l-a întrebat dacă nu a venit cumva de la amantă. Până la urmă el a fost nevoit să recunoască adevărul, pe care-l credea îngropat de 30 de ani. Dar a venit imediat şi cu o scuză : “Adevărul este că v-am iubit pe amândouă şi n-am putut renunţa la nici una dintre voi !” Halal scuză ! De parcă unii bărbaţi, dac-ar avea o inimă largă şi-ar fi capabili să iubească mai multe femei simultan, noi femeile ar trebui să-i înţelegem şi să le acceptăm rătăcirile. Pusă în faţa realităţii, femeia a fost disperată şi i-a propus soţului să înceteze imediat această legătură extraconjugală. Însă el a avertizat-o că nu poate renunţa la acea femeie după 30 de ani, mai ales că era şi bolnavă de inimă. În acelaşi timp, el nu dorea să renunţe nici la nevastă. Pusă în faţa faptului împlinit, ea l-a ameninţat cu divorţul. El i-a răspuns ironic : “Hai, nu fii ridicolă ! Cine mai divorţează la vârsta noastră ? În plus, unde vei merge şi din ce bani vei supravieţui ?” Stând şi meditând mai bine la replica soţului, ea i-a dat dreptate. Unde să mai plece la anii ei ? Fără bani, pensie, sprijin ce să facă ? Să meargă pe capul copiilor, acum la bătrâneţe ? Nu putea face acest lucru şi singura ei soluţie era resemnarea. Urma să accepte situaţia aşa cum este, dar cu o condiţie : măcar de gura lumii, să păstreze aparenţele. Să se comporte ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, iar acea femeie să nu-i vină niciodată la uşă.

Andreea a făcut acest teribil compromis fiindcă nu avea încotro. Din această poveste doar soţul ei a ieşit neşifonat, în vreme ce ei i-a distrus viaţa. A trăit în minciună şi trădare 30 de ani, dar până la urmă adevărul a ieşit la iveală. Nu te poţi ascunde la nesfârşit, chiar şi atunci când crezi că ţi-ai luat toate măsurile de precauţie. Adevărul va ieşi va untdelemnul la suprafaţa apei, atunci când te aştepţi mai puţin. Această femeie, care s-a transformat într-un obiect casnic, o bucătăreasă, a devenit cu trecerea anilor lipsită şi de demnitate. A fost strivită de minciuna în care a trăit o viaţă. Acum este convinsă că dacă nu şi-ar fi lăsat serviciul, ar fi avut şi ea banul ei şi ar fi putut să divorţeze, chiar la bătrâneţe. Şi-ar fi putut părăsi soţul infidel, pe când aşa trebuie să-l suporte în continuare, să îndure şi să se comporte ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Grea tortură pentru o femeie care păşeşte spre vârsta a III-a : să munceşti pe brânci o viaţă pentru a îngriji un bărbat care vine din braţele altei femei, la care însă nu vrea să renunţe ! Să fii legată de mâini şi de picioare şi totuşi să nu reuşeşti să-ţi iei soarta în propriile mâini, din cauza situaţiei materiale, este ceva cumplit ! Astfel de femei ajung la resemnare, la depersonalizare, deoarece le-a fost călcată în picioare până şi demnitatea. Nu în ultimul rând, divorţul poate fi provocat de amestecul rudelor (punctul 10 de pe listă) şi aceasta primordial din cauza părinţilor. Sunt părinţi care intervin în căsnicia copiilor lor, dorind să-i despartă cu orice preţ. Dacă nora sau ginerele nu le sunt pe plac, fac orice le stă în putinţă pentru a-i despărţi. Nu contează că uneori la mijloc se găseşte şi un copil, ei calcă peste cadavre pentru a-şi atinge obiectivul. O tânără de numai 22 de ani, Margareta, îşi plânge căsnicia ratată din cauza socrilor ei, care au reuşit s-o despartă de soţ în urmă cu 2 ani. Ea-şi iubeşte şi astăzi soţul şi nu înţelege de ce a fost nevoită să se despartă, datorită amestecului socrilor ei. La vârsta de 16 ani l-a cunoscut pe Ioan. Au trăit împreună o frumoasă poveste de dragoste, ca în cazul celebrilor Romeo şi Julieta. Se iubeau atât de mult, încât ea i-a cedat atât cu sufletul, cât şi cu trupul. Pentru că ea provenea dintr-o familie săracă, părinţii lui care erau înstăriţi, s-au opus de la început relaţiei lor. Au hotărât să se întâlnească pe ascuns, dar au fost totuşi descoperiţi. Ea a rămas însărcinată, iar părinţii lui nici nu au vrut să audă de aceasta. După un scandal monstru, i-au trântit uşa în nas. Cei doi s-au hotărât să păstreze copilul şi aşa a venit pe lume fetiţa lor. Fiind deja tată, Ioan şi-a asumat responsabilitatea şi i-a propus să se mute la părinţii lui, pentru a sta împreună. Împăcarea nu a durat mai mult de 3 luni, până ce ei s-au căsătorit şi cu acte. Nunta le-au făcut-o părinţii lui, deoarece ai ei erau săraci. La scurt timp după nuntă, Ioan a fost luat în armată. Margareta a rămas singură la socrii, iar aceştia i-au transformat viaţa într-un coşmar. Soacră-sa o jignea într-una, făcând-o să se simtă străină în acea casă. Biata femeie, “înghiţea” umilinţa zi de zi cu stoicism, fără să riposteze. Nici soţului ei nu i-a povestit nimic de la început, pentru că soacră-sa, de câte ori venea el în permisii, era numai lapte şi miere. Când însă a ajuns să se plângă de comportamentul ei, era însă deja prea târziu. Ioan însă nu a mai crezut-o, deoarece nu i-a spus totul de la început. În cele din urmă, a mers până acolo încât s-a aliat cu mama sa, reproşându-i Margaretei diverse lucruri şi înjurând-o. După ce el s-a eliberat din armată, scandalurile se ţineau lanţ, ca la un moment dat Ioan să-i comunice soţiei sale că a greşit însurându-se cu ea, deoarece nu se potrivesc. Era orbit de sugestiile mamei sale şi a ajuns să creadă că s-a însurat cu cine nu trebuia. Margareta a fost sfătuită să se întoarcă la părinţii ei, dar când a dorit să-şi ia fetiţa, ei au oprit-o, pe motiv că aceasta va rămâne la ei pentru că au cu ce s-o crească. Margareta s-a întors disperată la părinţii săi, iar Poliţia nu a ajutat-o cu nimic, deoarece “problema ar fi de competenţa tribunalului”. Disperată, ea şi-a căutat de lucru şi s-a angajat ca ospătar la un restaurant, pentru a strânge bani ca să-i dea în judecată pe acei oameni. Ioan a căutat-o de multe ori, regretând ce făcuse. I-a propus deseori să se împace, dar ea dorea să divorţeze, pe motiv că nu mai puteau fi o familie, din cauza părinţilor lui. Procesul s-a terminat repede, iar ea, influenţată de părinţi, pe motiv că nu are cum s-o crească pe cea mică, a lăsat fetiţa în grija tatălui. În urma divorţului a fost ruinată şi epuizată. Regreta pasul făcut, mai ales că-şi iubea enorm soţul şi dorea să constituie o familie adevărată, alături de soţul ei. Ioan însă oscila între ea şi părinţii săi. Pe de o parte le ţinea partea părinţilor, iar alteori venea la ea, spunându-i că o iubeşte şi că-i pare rău că a divorţat. La 2 luni de la divorţ s-au împăcat din nou, dar cu condiţia ca ei să locuiască la părinţii Margaretei. El a acceptat, dar zilnic trecea şi pe la mama sa, care treptat l-a câştigat iarăşi de partea

sa. În cele din urmă Ioan i-a propus să se mute din nou la părinţii lui. Pentru a nu-l pierde a doua oară, ea a acceptat. Chinul s-a reluat : nimic din ceea ce făcea nu era bine, având parte numai de vorbe de ocară. Pentru că nu-şi suportau nora, socrii le-au cumpărat un apartament în acelaşi bloc cu ei. Dar certurile nu s-au oprit aici. Acum îi reproşau că ei le-au cumpărat şi casa, iar scandalurile se ţineau lanţ. După un timp, ea nu a mai suportat această atmosferă conflictuală zilnică şi s-a mutat iar la casa părintească. Soţul ei era un om influenţabil şi atât timp cât nu se putea smulge din “ghearele” părinţilor lui, căsnicia sa nu avea nici un viitor. Dacă el ar fi fost de-acord să se mute împreună cu soţia sa, chiar pe chirie, viaţa lor ar fi fost cu totul alta : una fericită. Margareta şi-a dat socrii în judecată, deoarece aceştia îi refuzau până şi dreptul de mamă. Ioan însă o iubea, iar într-o zi a căutat-o şi i-a mărturisit că nu poate trăi fără ea. Cu toate acestea, părinţii lui aveau planuri măreţe : doreau să-l însoare cu o fată de numai 17 ani, dar care era şi bogată şi, fireşte, era aleasa lor. Singurul lucru pe care şi-l mai doreşte Margareta acum este să-şi recâştige fetiţa în urma procesului, pentru a o smulge din acea familie blestemată şi pentru a o înconjura cu dragostea maternă. În ciuda celor enumerate mai sus Margareta şi Ioan încă se mai iubesc, dar ea suferă profund în urma divorţului, cauzat de părinţii lui. Ea nu înţelege nici acum de ce au fost nevoiţi să se despartă ? Greşeala aparţine în cea mai mare parte soţului ei, care are un caracter influenţabil. El s-a lăsat condus de părinţi, în ciuda vârstei şi a sentimentelor sale. Nu avea puterea şi curajul de a pune piciorul în prag, pentru a fi un adevărat cap de familie. Încă se împleticea de fustele mamei sale la vârsta de 25 de ani şi nu era capabil să trăiască pe propriile picioare. Faptul că depindea financiar de părinţi, l-a făcut să accepte amestecul acestora în căsnicia sa. De aceea este bine ca omul să nu se căsătorească decât atunci când este independent financiar de părinţi şi-şi permite să locuiască separat de ei. Nu degeaba Biblia afirmă că “de aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup”(Geneza 2,24). Dumnezeu cunoştea în preştiinţa Lui că omul nu va fi fericit alături de soţia sa, dacă va locui în aceeaşi casă cu părinţii. Sfatul acesta a fost dat încă din grădina Edenului, înainte de păcat. Chiar într-o lume perfectă, separarea era obligatorie. Cu atât mai mult, în lumea noastră infestată de păcat, acest lucru este absolut necesar. Dacă un om este dependent de părinţi, chiar dacă a atins maturitatea biologică, el nu este în stare să întemeieze o familie. Mai bine va rămâne singur decât să se însoare şi să se împartă între părinţi şi partenerul de viaţă. Nu va reuşi să obţină unitatea cu celălalt, decât atunci când se va desprinde de părinţi. Un alt caz dramatic, în care părinţii au reuşit să distrugă căsnicia propriului lor copil, este cel al unei femei, Magda, de doar 32 de ani, care deja a trecut printr-un divorţ dureros, în urma căruia a rămas cu un copil. Femeia aceasta fusese crescută de o mamă ahtiată după avere. Dictonul ei era : “Dacă ai bani, atunci ai tot ce vrei ! Poţi să-ţi cumperi dragostea, bărbaţii şi puterea. Cu bani eşti stăpâna lumii, iar fără bani eşti un nimeni !” Când Magda i l-a prezentat mamei pe Nicu, ca fiind viitorul soţ (un om deştept, frumos, dar sărac), ea a fost categoric împotrivă. A început imediat să plângă pentru a-şi convinge fiica să renunţe la el. I-a reproşat că “după toate sacrificiile pe care le-am făcut pentru tine, ca să te întreţin la facultate, cred că aş merita şi eu să am o bătrâneţe liniştită, fără grija zilei de mâine”. Cei doi însă s-au căsătorit, fără binecuvântarea mamei sale şi s-au mutat la părinţii lui Nicu, care erau nişte oameni tare cumsecade. Mama Magdei nu s-a lăsat şi de câte ori avea ocazia îşi jignea ginerele, făcându-l un “coate-goale”. Dar nu s-a oprit numai la jigniri şi la remarci usturătoare, ci a trecut la acţiune. După ce ei au terminat facultatea, mama ei i-a prezentat într-o zi o serie de fotografii, în care Nicu apărea alături de o tânără frumoasă şi brunetă. Erau pozaţi la o cafea, în staţia de metrou şi la intrarea într-un bloc. Pozele erau făcute în zile diferite, după modul în care el apărea îmbrăcat. Mama ei i-a dat şi amănunte “picante”, cum că Nicu s-ar întâlni zilnic după-masa cu acea femeie, având până şi adresa ei. Cuprinsă de gelozie, Magda a mers să verifice cum stau lucrurile şi într-adevăr, a doua zi, soţul ei mergea la adresa menţionată. De la o vecină de bloc a aflat că acolo locuia o femeie singură, la care zilnic venea un bărbat, probabil iubitul ei. Acum totul era clar, iar mama ei avea dreptate.

Fără a mai aştepta să discute cu Nicu şi să primească vreo explicaţie, Magda şi-a făcut repede bagajele şi a plecat la mama ei, cu tot cu băieţel. Soacra sa a încercat s-o oprească, dar ea cu lacrimi în ochi, a rugat-o să-l întrebe pe fiul său unde se duce în fiecare zi după ora 17. Când Magda a revenit la mama sa, aceasta era numai lapte şi miere, încercând s-o liniştească. Când a aflat Nicu motivul pentru care l-a părăsit soţia, a venit în trombă să discute cu soţia sa. Mama ei a vrut să cheme Poliţia, dar Magda a dorit să vadă cu ce “explicaţie” va veni el ; i-a arătat şi pozele, justificându-şi atitudinea. El a rămas ca trăsnit. Îi încredinţase o singură dată un secret soacrei sale, iar acum plătea cu vârf şi-ndesat. Dorea să-i câştige simpatia mărturisindu-i că s-a apucat să dea meditaţii. Dorea să-i facă o surpriză soţiei lui, strângând bani pentru o vacanţă în Grecia. Fata din fotografie era cea pe care o medita, iar când fuseseră văzuţi în cafenea, ei tocmai negociau suma. Fireşte că mama Magdei a negat că ar şti ceva, deoarece pusese totul la cale, în cele mai mici amănunte. Ceea ce l-a durut pe Nicu cel mai tare, nu era că soacră-sa era capabilă de atâta ipocrizie şi răutate, ci de faptul că Magda o crezuse şi că nu a avut încredere în el şi s-a lăsat în consecinţă păcălită prea uşor. Înţelegând în cele din urmă situaţia, soţia sa l-a implorat să rămână, însă el a refuzat-o, cerându-i ca de-acum încolo să stea la mama lui, deoarece nu mai are încredere în propria-i mamă. Dragostea lui pentru Magda a murit în clipa în care s-a îndoit de el. Dacă nu era în stare să aibă încredere în el acum, mai târziu ce-ar fi făcut ? Nu a urmat decât un divorţ dureros pentru amândoi. Dar nici mama ei nu a triumfat : a fost părăsită imediat de fiica ei, care s-a mutat într-o altă localitate împreună cu copilul. Deşi şi-a mai revăzut fostul soţ, nu a reuşit să-l convingă să o ierte. În urmă cu 2 ani s-a recăsătorit cu un bărbat care-o iubeşte sincer. Dar inima ei încă a rămas dedicată primei iubiri. Îşi aminteşte de perioada fericită petrecută împreună şi se gândeşte că dacă nu s-ar fi amestecat mama sa între ei, atunci nu s-ar fi despărţit de bărbatul pe care-l iubea. Acum regretă că a fost atât de credulă şi că nu a cercetat cu atenţie “dovezile” infidelităţii soţului ei. A divorţat dintr-o prostie, în urma planului diabolic pus la cale de mama ei. Cea mai mare greşeală a fost că nu a discutat mai întâi deschis cu soţul ei, ci l-a etichetat şi condamnat în lipsă, fără să aştepte vreo justificare din partea lui. Lipsa de comunicare i-a ruinat căsnicia şi a generat şi o lipsă de încredere, cu o consecinţă traumatizantă : divorţul. Divorţurile şi recăsătoririle repetate lasă urme adânci, cu atât mai mult cu cât ele au fost făcute la tinereţe. Sufletul omului nu poate fi zdrobit la nesfârşit şi transformat într-un câmp de bătaie, fără să lase cicatrici veşnice. Mariana, o femeie de 34 de ani s-a căsătorit de 3 ori până acum. Primele 2 căsnicii au eşuat lamentabil. La doar 17 ani s-a îndrăgostit nebuneşte de un bărbat, în absenţa căruia simţea că se termină lumea. Fără să ţină cont de nici un sfat, a ieşit într-o noapte pe fereastra casei părinteşti şi a fugit cu Ene. Ca să nu se facă de râs în sat, au făcut apoi şi nuntă, iar cu banii obţinuţi, şi-au cumpărat un apartament la oraş. Dar în loc să-l mobileze, el îşi pierdea vremea prin cârciumi, cu femei şi lăutari. La fabrica unde lucra şi-a făcut şi o amantă. Soţia sa disperată, s-a gândit că dacă i-ar face un copil, va renunţa la acea femeie şi se va întoarce la ea. Nu i-a spus când a rămas însărcinată, ci doar când era deja în 6 luni. Ene a făcut un mare scandal că a luat această hotărâre de una singură şi chiar s-a îndoit că ar fi copilul lui. De furie a bătut-o până a umplut-o de sânge şi când a văzut că nu mai respiră a chemat repede Salvarea. Mariana n-a pierdut sarcina, ci a născut o fetiţă perfect normală. Cât timp ea a stat în Spital, Ene umplea casa cu beţivi şi femei uşoare, iar când a născut, nici nu a venit să-şi vadă copilul. Când l-a adus acasă, a negat că ar fi copilul lui, pentru că nu-i semăna. Mariajul lor devenise un iad. Ene se îmbăta zilnic, urla la ea şi o bătea. Aducea până şi femei acasă. Când a împlinit fetiţa un an, Mariana a cerut divorţul, deoarece n-a mai suportat. S-a întors la părinţii ei cu un copil în braţe. Apoi s-a angajat pe post de casier la casa de bilete din gară. Acolo l-a cunoscut şi pe-al doilea soţ, pe Matei. Deşi nu-şi dorea o nouă legătură, a acceptat totuşi să se căsătorească cu acesta după numai 6 luni. Matei era atent, grijuliu, îi accepta şi fetiţa, pe care o răsfăţa cu dulciuri şi cadouri. Greşeala ei majoră a fost că s-a mutat în casa socrilor ei. Soacra sa nu era deloc încântată că fiul ei îi aduce în casă o femeie divorţată şi pe de-asupra şi cu-n copil. Îşi “înţepa” şi-şi jignea nora ori de câte ori avea ocazia, dar Mariana înghiţea totul deoarece avea un soţ care o iubea şi-i diviniza fetiţa.

Soacră-sa nu a renunţat cu una, cu două. A mers şi la vrăjitoare ca să-i despartă. Treptat soţul ei s-a schimbat şi a început s-o privească prin ochii mamei sale. Se purta urât cu ea, o repezea, atât pe soţie, cât şi pe fetiţă. Într-o zi i-a făcut bagajul, cerându-i să plece din casa lui, cu fetiţă cu tot, “că destul le suportase” ! Considera că nu o mai iubeşte şi că de fapt, nici n-a iubit-o vreodată, fiind un prost că s-a însurat cu ea. În realitate, el nu se desprinsese nici la acea vârstă de fustele mamei. După divorţ, Matei s-a recăsătorit aproape imediat cu o femeie de care-i tot povestea mama sa şi pe gustul acesteia. La vârsta de 24 de ani, Mariana trecuse prin 2 divorţuri. Sufletul ei era secătuit şi nu mai avea încredere în bărbaţi ; s-a reîntors la casa părintească. După vreo 4 ani, timp în care nu şi-a mai văzut decât de serviciu şi de copil, mama ei l-a invitat acasă pe Aurel, un inginer agronom văduv, cu vreo 10 ani mai în vârstă decât Mariana. Lui îi murise la naştere şi soţia şi copilul. A acceptat să-l cunoască pe acest om, în speranţa că poate, cu timpul, îl va iubi. De 6 ani de când sunt împreună se înţeleg tare bine : nu s-au certat niciodată, ba mai mult, Aurel a înfiat şi fetiţa. Între timp, ea a mai născut 2 copii gemeni cu al III-lea soţ. Între ei nu e o dragoste pătimaşă, ci una cuminte, aşezată. Amândoi au trecut prin experienţe traumatizante şi acum îşi ling împreună rănile. Sunt convinsă că nu este uşor să te căsătoreşti a III-a oară la vârsta de 28 de ani. Două alegeri nefericite au marcat-o pe viaţă, lovind şi-ntr-un copil, care nu-şi cunoaşte adevăratul tată. În urma unui divorţ, copiii sunt cei care suferă cel mai tare. Părinţii, în cele din urmă, se recăsătoresc şi uită cât de cât de suferinţă, dar un copil nu va uita niciodată. Crescut de un singur părinte, va fi lipsit de dragostea şi de exemplul de viaţă al celuilalt. Oricât s-ar strădui o femeie, ea nu va reuşi să fie şi mamă şi tată concomitent. Copilul va rămâne mutilat sufleteşte pe viaţă şi cu o imagine deformată despre ceea ce-şi imaginează el că ar reprezenta căsătoria. Unii copii au complexe de vinovăţie, crezându-se principalii vinovaţi ai eşecului în mariajul părinţilor. Ei ajung să sufere în tăcere, sperând şi la maturitate, că odată părinţii lor se vor împăca. Rar acceptă ca părinţii să-şi refacă viaţa, chiar cu o persoană potrivită. Copilul gândeşte : “Mama mea este una singură, iar tatăl meu este numai unul ! Nu am nevoie de un intrus în viaţa părintelui care mă creşte şi nici un înlocuitor / surogat de părinte ! Îi vreau numai pe mama şi pe tata ; doar pe ei îi recunosc !” Lipsa celuilalt părinte, a unităţii şi a armoniei familiale, îi va afecta atât de profund pe unii copii, încât ajung să se îmbolnăvească grav, deseori fiind la un pas de moarte. Stresul este cel mai puternic factor generator de cancer, iar în cazul unui copil, stresul provocat de divorţul părinţilor, îi poate fi celui mic fatal. Lidia, o femeie de 39 de ani povesteşte tragedia prin care a trecut în urma divorţului. Fiica ei de numai 9 ani, a fost cea care a suferit cel mai mult, deoarece îşi adora tatăl. Acesta era şofer pe TIR şi lipsea destul de des de-acasă în interes de serviciu. Când revenea acasă era rupt de oboseală şi dormea aproape permanent. Nu mai avea timp de comunicare, de familie. S-a înstrăinat treptat de soţia lui, pentru că o invidia pentru succesul ei profesional. Ea ajunsese directoare la o agenţie de turism, iar el suferea cumplit din cauza unui nejustificat complex de inferioritate. Nu a trecut mult timp şi el s-a dus să se consoleze în braţele altei femei. Cu toate că soţia lui era dispusă să-l ierte, el a rămas neînduplecat şi a cerut divorţul. Fiica lor a fost profund afectată de acest incident şi a suferit enorm în tăcere. După o perioadă de timp a făcut o febră de 390C şi crezând că este o simplă răceală, mama ei a dus-o la medic, care i-a recomandat un set complet de analize. Contactase într-adevăr o viroză respiratorie, dar pe lângă aceasta mai avea şi altceva cu mult mai grav : o tumoră a glandelor suprarenale, care din fericire era operabilă. Când a aflat femeia verdictul, a simţit că se prăbuşeşte. A încercat să-şi liniştească fiica, care se temea de o operaţie. Lidia s-a internat în Spital cu fiica sa şi l-a anunţat şi pe fostul soţ despre situaţia dată. Acesta a fost foarte afectat de boala fetiţei şi a venit imediat la Spital. I-a mărturisit fostei soţii că făcuse o mare greşeală prin aceea că divorţase de ea. Cea de-a doua femeie, cu care se căsătorise nu era nici pe departe aşa cum crezuse la început. Regreta divorţul, mai ales că îi era tare dor de fetiţă şi de fosta soţie. Acum îşi vizita zilnic fata la Spital, încercând să o înveselească. Dar de câte ori pleca tatăl său, micuţa se întrista din nou. Singurele momente când era mai veselă erau cele în prezenţa tatălui său. Faţa i se lumina imediat, când îşi vedea părinţii reuniţi la căpătâiul ei.

După un anumit timp, fetiţa i-a făcut tatălui său o promisiune : “Dacă te însori iar cu mama, eu promit că mă fac bine ! Aş vrea să fim iar o familie, aşa ca pe vremuri !” Cuvintele fetei l-au afectat profund şi a început să plângă ca un copil, realizând greşeala pe care a făcut-o. După operaţie, fata şi-a revenit repede, iar tumora s-a dovedit a fi benignă, spre bucuria tuturor. În cele din urmă, tatăl fetiţei şi-a părăsit cea de-a doua soţie şi a venit s-o ceară în căsătorie pe Lidia. Aceasta a acceptat imediat, deoarece încă-l mai iubea. Ziua în care a spus încă o dată “Da” în faţa ofiţerului stării civile fostului ei soţ, a fost ziua cea mai fericită din viaţa ei. Ca o ironie a sorţii, căsătoria civilă a fost oficiată tocmai de judecătorul care le ceruse în timpul procesului de divorţ să se împace ! Rătăcirea soţului ei a costat-o căsnicia şi mai ales era să însemne pierderea vieţii fiicei ei. Aceasta a scăpat cu viaţă, însă rana sufletească va rămâne. Lipsa dragostei paterne i-a sfâşiat inima. În caz de divorţ, copiii trebuie să se simtă în continuare iubiţi de către ambii părinţi. Amândoi să-şi exprime dragostea într-un mod pe care copilul să-l poată percepe. O a doua mare problemă, care se cere rezolvată referitoare la copil, este disciplinarea sa, cu limite bine stabilite. Uneori părintele divorţat caută să compenseze pierderea suferită de copil, fiind mai indulgent. Îi satisface copilului fiecare dorinţă şi cu timpul devine sclavul lui. Copilul va creşte mare, aşteptându-se ca ceilalţi să-l trateze la fel. Părintele care creşte un “prinţişor”, creşte un neadaptat. O altă greşeală a părinţilor divorţaţi este aceea de a permite ca propriile nevoi afective să le guverneze comportamentul faţă de copil. De pildă, un părinte îi va face copilului cadouri extrem de costisitoare pentru a-i câştiga acestuia afecţiunea şi pentru a-şi satisface propria nevoie de a fi iubit. Sau unul dintre părinţi îl va ponegri pe celălalt în faţa copilului, pentru a-şi alimenta ostilitatea faţă de acesta şi pentru a-şi câştiga un aliat. Bunăstarea copilului va fi scopul obiectiv şi nu propriile sentimente sau nevoi. Mutarea într-o altă localitate, despărţirea de prieteni, schimbarea şcolii, contribuie la menţinerea sentimentului de nesiguranţă al copilului. Dacă părinţii schimbă mereu regulile şi obiceiurile, copilul va fi dezorientat. Statistic s-a demonstrat, că în urma divorţului părinţilor, copiii devin confuzi şi ciudaţi în comportament. Îşi pierd încrederea în proprii părinţi şi pierd valorile familiei. Efectele vor fi preluate de copii mult mai pregnant decât de către cei mari. Ajung să tolereze promiscuitatea, fiind atraşi de droguri, alcool, “prietenii” dubioase şi suicid. Peste 80% dintre copiii care consumă alcool şi droguri sunt cei care provin din familii instabile. Copiii se înhăitează cu cei de la scara blocului şi-şi vor face modele din starurile sexului şi ale rock-ului. O bună parte dintre ei vor petrece ani buni şi-n puşcărie. Ei nu mai au încredere în proprii părinţi care au divorţat şi caută noi valori şi modele, adesea însă eşuând amarnic. Efectele divorţului sunt incalculabile în timp. Oricât s-ar strădui cei doi părinţi să-i educe separat, nu vor reuşi niciodată să creeze stabilitatea şi căldura unui cămin. Numai în cadrul unei familii, copiii îşi vor putea desăvârşi personalităţi puternice, ca să înfrunte vicisitudinile vieţii. Divorţul face victime şi atunci când o femeie se recăsătoreşte cu acelaşi bărbat, de care s-a despărţit cu ceva timp în urmă. Melania, o femeie de 30 de ani, s-a căsătorit până acum de 3 ori cu acelaşi soţ, marea dragoste a vieţii ei. Întâi, amestecul părinţilor în viaţa lor, iar apoi propriile greşeli i-au făcut să divorţeze de 2 ori. Prima oară s-a căsătorit când ea nu împlinise nici măcar 20 de ani. S-au cunoscut la oficiul forţelor de muncă ; ea tocmai terminase liceul şi dorea să-şi găsească un loc de muncă, în vreme ce el, Andrei, lucra la o benzinărie şi-şi însoţea un prieten care era şomer. Andrei a invitat-o la o cafea şi aşa a început dragostea lor : dragoste la prima vedere. În toamnă făceau prima lor nuntă. Au greşit însă în clipa în care s-au mutat la socrii. O vreme lucrurile au mers bine. Ea s-a angajat la o firmă de vânzare a produselor cosmetice. Din acel moment, soacra sa a declanşat războiul : i-a reproşat că umblă ziua întreagă teleleu, în loc să-şi vadă de îndatoririle de soţie. La început Andrei i-a luat apărarea, dar apoi s-a aliat cu mama sa. Aceasta îi reproşase permanent că s-a însurat cu o femeie nepotrivită care nu are grijă de el. După o perioadă de timp Melania i-a propus soţului ei să se mute împreună pe chirie, dar acesta a refuzat-o pe motiv că ar da banii degeaba. Apoi ea a renunţat şi la slujba de agent de vânzări, sperând ca astfel să-şi salveze căsnicia. Acum soacra-i reproşa că stă cât e ziulica de lungă şi nu face nimic, în loc să-şi caute un loc de muncă. Orice ar fi făcut nu era bine. Andrei refuza să se

mute de la părinţi şi nemaisuportând scandalurile repetate, Melania şi-a făcut bagajele şi a plecat. Deşi el a rugat-o să se întoarcă acasă, ea a cerut divorţul. S-a mutat singură într-un apartament şi s-a angajat ca vânzătoare la un magazin. În timpul liber mai lucra şi la firma de la care a plecat cu câteva luni înainte. Într-o zi a intrat în magazin Andrei. Când l-a revăzut, amintirile ei plăcute au reînviat brusc. După un schimb de cuvinte însă, el a lăsat-o cu ochii-n lacrimi. Reprezenta marea ei dragoste pe care nu putuse să o uite. A doua zi a aşteptat-o la terminarea programului, iar ea a acceptat să bea o cafea împreună. Andrei i-a mărturisit că se gândise permanent la ea, dar că nu o căutase de teamă să nu afle că şi-ar fi găsit pe altcineva. După nici o săptămână s-au mutat iar împreună, de data aceasta la părinţii ei. La 2 ani de la primul divorţ s-au recăsătorit, sperând că de această dată va merge. Ea a rămas însărcinată, iar el era în culmea fericirii. Nu o lăsa să facă nimic prin casă, fiind practic servitorul ei. Când era în luna a 5-a, Melania a traversat greşit strada şi a avut un accident. A scăpat cu viaţă, dar a pierdut sarcina, fapt care a determinat-o să devină de nerecunoscut. A uitat efectiv să zâmbească, făcea crize de isterie din orice fleac şi-şi teroriza soţul. Mariajul lor devenise un calvar. Multe femei au un comportament agresiv atunci când pierd o sarcină. Devin ursuze şi cicălitoare, comportându-se cu soţii lor ca şi când aceştia ar fi de vină. Fără a fi conştiente îşi sacrifică căsnicia din cauza unui avort. Uită adesea că un copil nu trebuie să fie mai presus de partenerul de viaţă. Un copil poate fi făcut şi altădată, dar o căsnicie reuşită e mai rar de găsit. Şi chiar dacă nu mai poţi face copii, există posibilitatea de a înfia unul, dar nu-ţi vei sacrifica mariajul din acest motiv. Melania s-a înstrăinat de soţul ei, respingându-l şi în pat. Andrei era disperat de indiferenţa ei şi şi-a căutat dragostea în braţele altei femei. Într-una din zile a fost zărit pe stradă cu o roşcată la braţ. Când i-a cerut explicaţii soţului ei, acesta nu a negat, mărturisindu-i că numai pe ea o iubeşte, dar că nu mai suportă să fie respins. Ea nu a vrut să-l ierte, arătându-i în schimb uşa. O lună mai târziu, divorţau pentru a doua oară. Următorii 4 ani au fost pentru Melania foarte grei. Părinţii îi “scoteau ochii” pentru cele 2 căsnicii ratate. Deşi avea o mulţime de admiratori la serviciu, nu s-a putut apropia de nici o altă persoană. Surpriza a venit atunci când se aştepta mai puţin. Fiind invitată la ziua de naştere a unei colege şi-a reîntâlnit fostul soţ. Cu amărăciune au aflat că nici unul dintre ei nu-şi găsise perechea. Nici el nu se recăsătorise. Puşi pentru a III-a oară unul în faţa celuilalt, au înţeles că sunt sortiţi unul altuia. S-au recăsătorit pentru a III-a oară, făcând a III-a nuntă. Speră însă să se oprească aici ! Dacă prima dată au divorţat din cauza părinţilor, a doua oară au făcut-o din cauza răcelii intervenite între ei, care ulterior a condus la adulter. În ciuda acestui lucru, dragostea lor a supravieţuit. Asta demonstrează însă că nici unul şi nici celălalt nu erau suficient de maturi pentru o relaţie de căsătorie. Nu ştiau ce vor şi la ce să se aştepte de la viaţă şi nici în ce ar consta o relaţie armonioasă şi fericită. Mai devreme sau mai târziu viaţa i-a maturizat, dar cu ce preţ ? Cu 2 divorţuri la activ, care au lăsat tot atâtea răni adânci. Deşi acum iubirea lor s-a copt, nu ar fi fost cazul să treacă prin asemenea experienţe dureroase pentru a-şi demonstra unul altuia, ce mult se iubesc. În lipsa cunoştinţelor temeinice şi a maturităţii necesare, nu este cazul să ne avântăm într-o viaţă de cuplu. Goana după bani şi nechibzuinţa în afaceri, reprezintă un alt motiv de despărţire al cuplului. Atâţia şi-au ratat căsniciile fiind robi ai zeului BAN, care nu ştie pe cine să mai înghită. Dacă banul devine un scop în sine, atunci o căsnicie va fi sacrificată. Dana, o femeie de 34 de ani, profesoară, a rămas de 10 ani singură cu 2 copii. Crescuse într-o familie de intelectuali : tatăl ei era profesor de franceză, iar mama învăţătoare. Fusese un copil dorit şi din acest motiv a fost tare răsfăţată. La şcoală fusese premiantă şi deoarece tatăl său s-a stins prematur în urma unui accident de maşină, a ales să urmeze dorinţei acestuia de a deveni profesoară, la rându-i. Aşa a devenit studentă la Facultatea de Matematică. În anul al IV-lea de Facultate, ieşind odată de la un cinematograf, l-a cunoscut pe Marcu, cel care avea să devină viitorul ei soţ. El i-a oferit umbrela deoarece afară ploua torenţial. Era un tip timid, cu ochelari, gen “şoarece de bibliotecă”. Era student la Facultatea de Geografie. Provenea dintr-o familie săracă şi mai avea încă 3 surori. Legătura s-a înfiripat repede, iar în vara aceluiaşi an s-au căsătorit. Mama soacră nu l-a văzut de la început cu ochi buni pe Marcu, pe motiv că e sărac şi că ar avea o privire piezişă, ciudată, de parcă una vorbeşte şi alta gândeşte. Nunta le-a făcut-o mama ei, care era

înstărită. Au primit din partea acesteia, drept cadou de nuntă un apartament şi o maşină nouă. Pe Dana, darurile acestea nu au mirat-o, deoarece avea impresia că oricum i s-ar cuveni. Aşa fusese obişnuită, în vreme ce soţul ei era uluit de valoarea “cadourilor”. După nuntă, Dana s-a angajat ca profesoară de matematică în oraşul lor. Marcu însă primise un post departe, la ţară. Soacra însă a intervenit prin relaţiile ei şi şi-a adus ginerele cu postul la oraş. La scurt timp după ce s-a angajat, el şi-a dat seama că nu are vocaţie de dascăl ; visa la expediţii în Siberia, în jungla amazoniană, se vedea deschizător de drumuri, pe tărâmuri încă neexplorate. La terminarea orelor, mergea de fiecare dată, din plictiseală, la câte-un păhărel cu colegii. La un an de la nuntă, ea a rămas însărcinată şi spre disperarea lor, a născut 2 fetiţe gemene. Mama ei a dorit să-i ajute şi s-a mutat la ei. Se ocupa de treburile casei şi de fetiţe. Pe Marcu însă, plânsetul copiilor îl exaspera şi pleca de-acasă tocmai atunci când era mai mare nevoie de el. După revoluţia din 1989 a venit vremea schimbărilor. Toată lumea vorbea de capitalism şi mai ales de bani. Marcu visa cu ochii deschişi. Îşi făcea planuri să iasă din învăţământ şi să intre în afaceri. Dorea bani mulţi, o vilă, o maşină străină şi să călătorească la Paris, Roma, Londra etc. La scurt timp şi-a dat demisia de la şcoală şi cu banii din bancă ai socrilor a derulat o mică afacere. Practic făcea bişniţă cu mărfuri aduse din Turcia, iar curând şi-a deschis un boutique, unde soţia sa vindea, când se întorcea de la şcoală. Au început să fie atraşi de mirajul luxului : mâncau de-acum la restaurant, fumau ţigări scumpe, beau whisky. Dar după câteva luni au falimentat. Pe fetiţe le creştea mama ei, deoarece Dana şi Marcu nu mai aveau timp de ele. Văzându-se falimentar, el dorea să vândă maşina, să facă un împrumut la bancă şi să se apuce de altceva. Peste numai câteva zile, a şi venit cu o idee “genială” : să-şi deschidă o brutărie. Soţia lui a cedat şi au făcut un împrumut mare la bancă, pentru care au girat cu casa. Dar nici de-această dată nu le-a mers. Nu au reuşit să returneze împrumutul, iar banca le-a pus sechestru pe apartament. Rămaşi şi fără locuinţă, s-au dus “cu coada între picioare” la mama Danei, căreia îi tocaseră toţi banii. Aceasta i-a primit, că ce era să facă ? O perioadă, Marcu a căutat asiduu un serviciu, dar nimic nu-i convenea : ba salariul era mic, ba programul încărcat, ba şeful idiot. Într-o zi i-a venit o altă idee “genială”. Primise o scrisoare de la un prieten care plecase de jumătate de an la muncă în Grecia şi reuşise să strângă bani frumoşi. I-a propus imediat soţiei sale să plece amândoi la muncă în străinătate pentru un an, considerând că vor strânge bani suficienţi pentru o casă şi o maşină, iar cu banii rămaşi să trăiască din dobânzile bancare. Mama Danei s-a împotrivit, pe motiv că fiica ei şi-ar distruge viitorul, renunţând la o meserie frumoasă. De această dată ea şi-a ascultat mama, gândind că 6-12 luni oricum vor trece repede. Când soţul ei a ieşit pe uşă, Dana l-a văzut pentru ultima oară. S-a întors după un an, dar nu ca să aducă bani. ci pentru a divorţa. Reuşise să facă o mare “afacere” în străinătate : s-a aciuat pe lângă o grecoaică bogată, cu 15 ani mai în vârstă decât el. A umblat ahtiat după avere, dar nu a reuşit decât să-şi distrugă căsnicia, cariera, familia. Banii, devenind un scop în sine, Marcu a ajuns să fie robul lor şi s-a lăsat târât în cea mai neagră mocirlă. Dana a acceptat divorţul şi de la vârsta de 24 de ani îşi creşte singură fetele. Rănile provocate de despărţirea de soţul ei, nu s-au vindecat nici acum, după 10 ani de la acel eveniment nefast. Nu mai are încredere în bărbaţi şi-i este frică de un nou mariaj. Se pune întrebarea : ce să fac dacă partenerul meu îmi cere divorţul ? În această situaţie nu mai ai nimic de câştigat dacă te-ai opune vehement, sau dacă ai contesta. Viaţa în doi presupune alegere liberă şi nu forţare / constrângere. Nu putem obliga pe nimeni să ne fie prieten. Dacă unul din cei doi preferă să renunţe la acea prietenie, celălalt nu are posibilitatea de a schimba lucrurile. Căsnicia presupune o prietenie intimă şi o acţiune reciprocă. Dacă reconcilierea are nevoie de 2 oameni, dezbinarea are nevoie de acţiunea unuia singur. Dacă unul din soţi doreşte împăcarea, iar celălalt separarea, al doilea va ieşi “învingător”, deoarece reunirea este imposibilă fără acordul ambelor părţi. Nu poţi obliga un om să rămână cu tine, contrar voinţei lui. Dacă Dumnezeu acordă libertate omului de a-L alege, sau de a-L respinge şi-ntr-o căsnicie partenerul va trebui să se simtă liber şi nu constrâns. Alteori o căsnicie va fi distrusă de o taină, sau de un secret neîmpărtăşit, pe care unul dintre soţi a refuzat să-l descopere celuilalt. Secretele nemărturisite au puterea de a submina încrederea celuilalt, care este liantul unei relaţii.

Angelica, o femeie de 26 de ani, povesteşte că a rămas distrusă în urma unui divorţ. A fost căsătorită cu un om în care avea deplină încredere, dar care a trădat-o. A rămas cu un copil nevinovat, a cărui viaţă este pusă în pericol de însuşi tatăl lui. Ea este profesoară de geografie la o şcoală. Într-o zi a vizitat-o Marius, fratele unui elev de-al ei, care risca să fie exmatriculat. Acesta venea din ce în ce mai des pe la şcoală pentru a se interesa de soarta fratelui său. Treptat, între Angelica şi Marius s-a înfiripat o idilă ; se vedeau tot mai frecvent. Marius lucra în turism şi a fost nevoit să plece 2 săptămâni în străinătate, iar în acea perioadă au realizat ce înseamnă unul pentru celălalt. După jumătate de an s-au căsătorit şi cu banii de la nuntă şi cu ce le-au mai dat părinţii, şi-au cumpărat un apartament. Dar pe nesimţite, au apărut problemele. El întârzia deseori la serviciu şi pleca mereu în delegaţii. Angelica a ajuns să fie geloasă şi să se îndoiască de fidelitatea lui. O minţea că rămâne să lucreze peste program, dar deseori l-a prins cu minciuna : l-a căutat la birou, iar el plecase de mult de-acolo. Mergea frecvent şi pe la mama sa, unde de fiecare dată întârzia nejustificat de mult, uneori până noaptea târziu. Dar când se întorcea acasă, era acelaşi bărbat vesel şi tandru, nedând semne că i-ar ascunde ceva. În această atmosferă tensionată, Angelica rămâne însărcinată şi deşi nu era pregătită să aibă un copil, a cedat insistenţelor soţului ei, care a implorat-o în genunchi să păstreze copilul. Sarcina a decurs normal, problemele fiind legate numai de absenţele lui Marius, care aveau loc când era mai mare nevoie de el. Când i-a venit sorocul, soacra ei, care lucra pe post de asistentă medicală, a dus-o la Spital, în vreme ce Marius a apărut abia spre dimineaţă cu braţele pline de flori. După externare, ea a rămas mai mult pe la părinţii ei, care o ajutau cu copilul. Marius, ca de-obicei, nu prea era de găsit. Angelica îi reproşa adesea că rămâne singură cu fetiţa, căreia trebuia să-i fie şi mamă şi tată. Relaţiile dintre ei au început să se răcească, când au apărut primele semne de boală la fetiţă. Într-una din zile, brusc i s-a făcut rău, s-a învineţit şi nu mai avea aer. A internat-o de urgenţă şi a aflat cu stupoare că fiica ei avea o gravă malformaţie cardiacă ereditară. A fost trimisă de urgenţă cu copilul în capitală pentru noi investigaţii. Soţul ei, ca de-obicei nu era de găsit. Şi-a sunat soacra, rugând-o să-i spună lui Marius să vină urgent la Spital. Însă acel telefon i-a schimbat viaţa : soacra sa i-a mărturisit adevărul. De zeci de ori ea insistase pe lângă fiul ei ca acesta să-i spună adevărul Angelicăi în legătură cu boala sa : suferea şi el de o gravă malformaţie cardiacă pe care o moştenise la rându-i de la tatăl său care decedase. Marius i-a ascuns însă soţiei adevărul, de teamă să nu o piardă şi a obligat-o şi pe mama lui să mintă. De câte ori lipsea de-acasă era fie la medic, fie pe la mama sa unde-şi ţinea medicamentele pe care le lua zilnic. De câte ori avea vreo criză, venea tot la mama lui. Doctorii i-au spus că boala are şanse să nu fie transmisă la urmaşi, iar el pe asta se bazase. Aflarea crudului adevăr, a zdrobit-o pe Angelica. Nu o durea atât de mult că fusese minţită, cât faptul că soţul ei riscase viaţa şi sănătatea copilului. Dacă i-ar fi spus adevărul de la început, oricum s-ar fi căsătorit cu el pentru că-l iubea, dar nu ar mai fi făcut copii, eventual ar fi înfiat unul. Durerea pricinuită de această descoperire a determinat-o să divorţeze, deoarece nu mai putea trăi alături de un bărbat care-i condamnase şi fiica la o viaţă de suferinţă. Tăinuirea soţului nu a distrus-o numai pe ea, ci şi viaţa fiicei lor, care acum se zbate între viaţă şi moarte. Numai o intervenţie chirurgicală pe cord o mai poate salva. La tribunal, Marius a întrebat-o scurt : “De ce ?”, iar Angelica i-a răspuns printr-o contra-întrebare : “ De ce m-ai minţit ?” Deşi nu sunt de-acord cu gestul ei, totuşi o înţeleg : este teribil de greu să trăieşti alături de un om în care nu mai ai încredere. Poţi ierta, uita, dar e foarte dificil să reconstruieşti încrederea odată pierdută. Ajungi să crezi că dacă ai fost minţită într-o privinţă majoră, ar exista posibilitatea să mai fi minţită şi altădată, nu neapărat în lucruri mărunte. O relaţie nu va supravieţui dacă se bazează pe minciună. De-obicei, ruptura dintre 2 oameni, implică ambele părţi. Parţial, amândoi sunt vinovaţi de desfacerea unei căsnicii. Lipsa de comunicare şi de timp acordate propriei căsnicii, rutina care se instalează ca o consecinţă a celor două, este în final capabilă să-l împingă pe unul dintre parteneri în braţele altei persoane, pentru a fugi de singurătate. Înstrăinarea dintre ei îi face să caute în alt loc, ceea ce acasă le lipseşte. Se pune problema : îmi pot ierta partenerul infidel ? Acea căsnicie mai are sorţi de izbândă ?

Răspunsul îl veţi afla din următoarea experienţă. Protagonistă este o femeie de 30 de ani, Vasilica, care în urma unui moment de rătăcire era să-şi distrugă căsnicia. Pe cel care urma să-i devină soţ (Alex) l-a cunoscut încă din copilărie de pe băncile şcolii. Crescând împreună s-au şi îndrăgostit unul de altul. Prima oară s-au sărutat la 17 ani, dar de teama părinţilor, au ţinut legătura secretă. Au reuşit amândoi la facultate, la ASE şi în perioada studenţiei au fost nedespărţiţi. La terminarea studiilor, s-au căsătorit şi s-au mutat în oraşul natal. Deoarece nu aveau mari perspective în carieră, s-au reîntors în capitală, unde au închiriat un apartament. Alex şi-a găsit un post bun la o firmă de import-export ca economist, unde câştiga destul de bine. Vasilica a avut mai puţin noroc şi nu şi-a găsit un post pe măsura pregătirii ei. Un timp s-a transformat într-o casnică şi se plictisea îngrozitor. Dar până la urmă a reuşit să se angajeze. Când credea că lucrurile vor intra pe un făgaş normal, necazurile au început să le dea târcoale. Cu timpul au ajuns să se înstrăineze. El era foarte ocupat cu serviciul şi revenea acasă după miezul nopţii, rupt de oboseală. Comunicarea dintre ei s-a întrerupt. Nici măcar în week-end nu discutau, deoarece el pleca mereu la firmă. În plus, Alex mai ţinea şi contabilitatea la firma unchiului său. Ajunseseră să nu se mai întâlnească decât noaptea târziu în dormitor. Vasilica încerca să discute cu el problemele care-o frământau, dar cuvintele ei nu-şi găseau ecou în inima soţului ei. Într-o zi a fost anunţată de soţul ei să facă pregătiri, că urma să le sosească un musafir, care era cel mai bun prieten al lui Alex, fiind profesor de franceză. Acesta a sosit. Era un bărbat arătos, rafinat, cu simţul umorului. Vasilica a încercat să fie o gazdă perfectă şi a şi reuşit. Îi plăcea compania noului venit (Adi) şi se simţea atrasă de el, de parcă o forţă nevăzută o împingea de la spate. A doua zi, Vasilica şi Alex au plecat la serviciu şi l-au lăsat pe Adi singur în casă. Întreaga zi însă ea nu a reuşit să se gândească la altceva, decât la musafirul misterios. Acesta era un bărbat interesant şi foarte simpatic. Când s-a întors acasă de la serviciu, cu mult înaintea soţului ei, ca de-obicei, i-a ţinut companie necunoscutului. Pe nesimţite, a ajuns să i se destăinuie lui Adi, care spre deosebire de Alex, ştia s-o asculte şi avea timp pentru ea. O privea zâmbind. Faptul că cineva îi acorda şi ei în sfârşit atenţie, o făcea să se simtă foarte importantă. În zilele următoare, tot Adi i-a ţinut companie, în lipsa lui Alex. Stătea ore întregi cu ea la bucătărie, făcându-i complimente în legătură cu măiestria culinară de care Vasilica dădea dovadă. S-a scurs ceva timp, de când soţul ei nu-i mai apreciase mâncarea. Avea din nou sentimentul că este irezistibilă. Străinul şi-a dat repede seama de ce avea nevoie acea femeie : de un umăr care s-o sprijine la nevoie. A remarcat faptul că ea se simţea foarte singură şi neglijată. Când i-a mărturisit acest lucru, ea a izbucnit în plâns. Adi a mângâiat-o pe păr, iar inevitabilul s-a produs : s-au sărutat pătimaş. În mintea ei au apărut remuşcările : îşi iubea soţul şi nu dorea să-l înşele. Cu toate acestea, dorea ca scena să se repete la nesfârşit. La rândul său, Adi se simţea vinovat. I-a mărturisit că s-a îndrăgostit de ea, dar ceea ce făcea el este interzis, deoarece Vasilica este soţia altui bărbat şi pe de-asupra a celui mai bun prieten al său. Ea se lupta cu glasul conştiinţei care-i spunea că-şi înşeală soţul şi că nu are dreptul să facă acest lucru. În cele din urmă, conştiinţa a învins şi i-a mărturisit lui Adi că nu vrea să-şi înşele soţul. Nu o făcuse niciodată şi vroia să-i rămână credincioasă celui care-i jurase credinţă la altar. Pe Adi îl respingea, dar în aceeaşi măsură îl mai ruga să o strângă o dată în braţe. Nu reuşea să-şi imagineze de ce, dintre toţi bărbaţii din lume, se îndrăgostise tocmai de cel mai bun prieten al soţului ei. Adi a înţeles şi el situaţia în care se află şi şi-a făcut repede bagajul şi a plecat. Vasilica a rămas singură plângând în hohote. Încerca să-şi explice cum a ajuns la această situaţie, deşi-l iubea atât de mult pe Alex. Singurătatea, lipsa de comunicare şi rutina o făcuseră să fie vulnerabilă. Cel mai tare o durea că soţul ei o punea pe locul al doilea, după serviciu. Dorea din tot sufletul să fie o soţie model şi nu se gândise vreodată să-l înşele. De furie, a spart tot ce a găsit în cale. Simţea nevoia să se descarce, deoarece era supărată în primul rând pe ea, pentru că cedase aşa de uşor. Când s-a întors târziu acasă, Alex şi-a găsit soţia umflată de plâns, în vreme ce în casă era ca după război. Ea nu a rezistat, ci i-a povestit cum stau lucrurile. Se aştepta ca Alex să se înfurie, s-o lovească, s-o umilească şi s-o ameninţe cu divorţul. În schimb, el s-a aşezat, a luat-o la pieptul său şi a început la rându-i să plângă. Ca trezit dintr-un somn adânc, şi-a recunoscut partea lui de vină : că o neglijase şi că din cauza lui s-a ajuns atât de

departe. Şi-a cerut imediat scuze, promiţând că din acea zi va refuza să mai lucreze peste program şi că va încerca să-şi facă timp pentru căsnicia lui. Din ziua aceea, Vasilica nu s-a mai simţit niciodată singură şi între timp s-a şi transferat la firma unde lucra Alex, pe post de asistent de marketing. În acest fel deveniseră aproape nedespărţiţi. Căsnicia lor a fost salvată dintr-un mare impas. Ba mai mult, acum aşteaptă şi primul lor copil şi au o familie fericită. Uneori chipul bărbatului care o vrăjise îi mai apare în minte, dar doar ca o greşeală pe care a comis-o demult. Pierderea iubirii lui i se pare un preţ acceptabil, în schimbul fericirii căsniciei lor. Destule căsnicii s-au ruinat din motiv de adulter cu cel / cea mai bun(ă) prieten(ă) a(l) soţului / soţiei. În general această persoană constituie omul cel mai apropiat de familia respectivă. Vine deseori în vizită şi petrece timp cu familia în cadrul unor activităţi comune. Între acest personaj şi unul dintre soţi se stabileşte o autentică relaţie de prietenie şi de părtăşie. Dacă soţul are un serviciu, care-l determină să lipsească foarte mult de-acasă, soţia sa va petrece timp cu prietenul lui cel mai bun. Acesta se dovedeşte în general a fi şi un foarte bun ascultător, un om pe umărul căruia îţi poţi vărsa amarul. Dacă soţul îşi neglijează soţia, în primul rând din punct de vedere emoţional, prietenul său va manifesta în schimb multă înţelegere şi compasiune faţă de ea. Între cei doi se va crea acea legătură, în care-şi vor împărtăşi secrete intime şi-şi vor descărca sufletul unul faţă de celălalt, fapt care constituie mediul propice pentru un eventual adulter. Ca şi-n cazul povestirii prezentate mai sus, femeia va ceda în cele din urmă în braţele celui mai bun prieten al soţului. În ciuda principiilor pe care le are şi a faptului că încă-şi iubeşte mult soţul, ea adesea îşi va călca conştiinţa în picioare, deoarece legătura dintre ea şi soţul ei s-a rupt, iar intimitatea dintre ei s-a destrămat pe nesimţite. Înstrăinarea dintre soţi deschide calea celui rău, astfel încât a III-a persoană să pătrundă relativ uşor şi repede în cercul de foc al căsniciei, distrugând legătura invizibilă dintre cei doi parteneri de viaţă. Mereu apar ispite în viaţa noastră. Satana ne prezintă “gustul” dulce şi plăcut al adulterului, ca fiind ceva firesc şi de dorit. Un lucru nu poate face însă : nu este capabil să treacă peste conştiinţa noastră. Noi suntem cei care acceptăm sau nu să păcătuim, deci responsabilitatea ne revine în exclusivitate pentru acţiunile pe care le-am săvârşit. Dacă vom asculta de glasul conştiinţei prin care Dumnezeu ne vorbeşte, nu vom greşi niciodată. Orice om, oricât de dur ar fi, tot are o conştiinţă care-l avertizează atunci când se află pe marginea prăpastiei. Totul este să nu mai faci încă un pas ! De-aceea, adulterul este ceva previzibil, care poate fi împiedicat până-n ultimul moment. Dacă în schimb, te laşi antrenat de val, este suficient să faci un pas şi ai şi alunecat pe tobogan ; astfel un adulter nu are scuză ! Vasilica a ştiut când să se oprească şi bine a făcut ! Era pe punctul de a-şi pierde nu numai căsnicia, ci şi respectul de sine. La rându-i, soţul ei a fost un om înţelegător, care şi-a recunoscut propria vină şi a acceptat să o remedieze grabnic. De aceea, afirmam că într-o despărţire sunt vinovaţi ambii parteneri : amândoi contribuie, fiecare în felul său, la ruina mariajului. Alex nu numai că şi-a recunoscut vina, dar şi-a şi iertat soţia. Avea de ales între a divorţa şi între a o ierta. A ales iertarea, cu atât mai mult cu cât a văzut o căinţă sinceră din partea ei. Vasilica regretă acea rătăcire şi nu doreşte să o repete niciodată. În acest caz, infidelitatea partenerului poate fi iertată, cu condiţia să nu se mai repete. Dacă în schimb, îţi ierţi partenerul, iar acesta continuă să comită adulter, nu-l vei putea ierta la nesfârşit. Vorba proverbului : “ulciorul nu merge de multe ori la apă !” Odată spart nu mai poate fi reparat. Dacă un om profită de îngăduinţa celuilalt şi continuă să trăiască în adulter, el nu va mai fi iertat. O căsnicie trebuie să fie salvată ori de câte ori va fi posibil. Cuvântul lui Dumnezeu ne transmite : “Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie - zice Domnul Dumnezeul lui Israel – şi pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie – zice Domnul Oştirilor. De aceea luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi”(Maleahi 2,16). Dumnezeu doreşte ca jurămintele făcute cu prilejul căsătoriei să fie respectate, cu atât mai mult cu cât nu au fost făcute numai în faţa oamenilor, ci şi a Sa. Oamenii au ajuns în ziua de azi să divorţeze din orice motiv, adesea pueril, dar “Dumnezeu urăşte despărţirea în căsătorie”. Cunosc pe cineva care a divorţat pentru că s-a certat cu soţul de la un meci de fotbal. Ea ţinea cu o echipă, în vreme ce el, cu partea adversă. Pentru că scorul nu a fost egal, s-a răzbunat pe celălalt, de parcă acesta era vinovat că a pierdut echipa favorită. S-au certat îngrozitor şi-au ajuns la tribunal.

Pentru că se iubeau totuşi, cu trecerea timpului nu s-au uitat şi nici unul nu s-a recăsătorit. Îşi dau telefoane adesea şi-şi spun ce dor le este la unul de celălalt, dar nici unul nu vrea să-şi recunoască greşeala. Cu toate că o împăcare ar fi posibilă, fiecare aşteaptă ca celălalt să-şi ceară primul iertare. Au divorţat dintr-o prostie, comportându-se ca doi copii fără minte. Când am cunoscut-o pe acea doamnă care divorţase în urmă cu 10 (!!!) ani, mi-a mărturisit că nici acum nu se împăcaseră. Suspinau unul după celălalt la auzul vocii fostului soţ, dar atât şi nimic mai mult ! Violeta, o femeie de 28 de ani, povesteşte cum şi-a salvat căsnicia de la ruină, tocmai în ziua în care trebuia să sărbătorească împreună cu soţul ei Călin, 5 ani de când îşi uniseră destinele. Divergenţa a pornit de la faptul că în ziua respectivă, el nu dorea să meargă nicăieri, ci să rămână acasă, în faţa televizorului, deoarece era un microbist împătimit. Ea dorea să meargă la restaurant, unde împreună cu el să ia o cină romantică, la lumina lumânărilor. Prima aniversare de când erau împreună şi-o petrecuseră la Spital, dând naştere copilului lor, iar următoarele 3 le petrecuseră în compania unor prieteni. Acum ea-şi dorea o seară de neuitat numai în prezenţa soţului. Acesta însă a refuzat-o pe motiv că nu au destui bani. Nu dorea să apeleze nici la banii de rezervă, deoarece aceia erau rezervaţi numai unor situaţii speciale de criză, iar aniversarea cu pricina nu reprezenta nici pe departe o “criză”. Călin îi cumpărase cadou o cămaşă de noapte şi considera că şi-a făcut datoria. Ea îi gătise mâncarea lui preferată şi pe de-asupra mai făcuse şi un tort de ciocolată. Oricât a încercat să-l înduplece, Violeta nu a reuşit. El constituia omul care calcula banii până la ultimul leu şi nu suporta să facă risipă. Toate ca toate, dar refuzul lui mai avea un motiv : peste 2 ore urma să aibă loc un meci important la televizor, pe care nu dorea să-l piardă. S-au certat îngrozitor. El s-a ridicat de la masă, fără să-i adreseze nici un cuvânt de apreciere, pentru masa pe care Violeta i-o pregătise cu drag. Mai mult, s-a aşezat într-un fotoliu şi s-a apucat să frunzărească ziarul, care era mai important în acele clipe decât o discuţie cu soţia lui. Toate argumentele Violetei n-au stat în picioare. Ea îi povestea ce-ar dori cu adevărat pentru seara respectivă, în vreme ce Călin citea de zor ziarul, impasibil. I-a mai şi explicat că monologul ei nu-l impresionează şi că nu are nici un rost să se obosească degeaba, pentru că el nu se dă plecat din fotoliu. Ea a încercat să-i propună să iasă împreună măcar la un film, dar s-a lovit şi de această dată de refuzul lui categoric. După aceea, ea a plecat furioasă, pretinzând că are un soţ insensibil, spunându-i că va merge singură la film. El nici măcar n-a încercat s-o oprească, doar i-a propus dacă vrea să rămână să urmărească împreună acel meci televizat. Violeta a plecat adresându-i cuvinte aspre, ceva care semăna mai mult a “adio !”, după care a ieşit, trântind uşa. Cearta lor l-a trezit şi pe băieţel, care speriat, a început să plângă. În drum spre cinematograf, Violeta se întreba de ce s-a ajuns aici ? Cum de murise dragostea lor, fără ca să-şi dea seama ? Ea era o soţie casnică, în vreme ce el venea obosit de la serviciu şi nu dorea decât să urmărească meciurile de la televizor. Se gândea la sora ei şi la căsnicia fericită pe care aceasta o avea alături de soţul ei. Văzând titlul filmului de pe afiş, s-a răzgândit şi s-a hotărât să-i facă mai bine o vizită surorii sale. Simţea nevoia să stea de vorbă cu cineva în care să aibă deplină încredere şi care s-o asculte. Sora ei a primit-o bucuroasă, în vreme ce cumnatul ei citea o revistă. Totuşi în casă domnea o atmosferă apăsătoare, ca după o ceartă. Surpriza Violetei a fost mare când a aflat că cumnatul său dorea să iasă în oraş cu soţia sa, dar aceasta nu avea chef să-l însoţească. Le-a lăsat pe cele două surori să discute-n voie, iar el a plecat de-acasă. Sora sa avea un zâmbet fals, forţat pe chip. Nu a putut să nu observe rochia şi papucii noi pe care-i avea, cât şi perdelele noi de la ferestre. Totuşi părea obosită, palidă şi necăjită. Motivul nu era că soţul ei ar înşela-o ; peste asta ar fi reuşit să treacă, ci era cu totul de altă natură : el avea o fire petrecăreaţă şi arunca cu banii pe fereastră. Trăiau de pe-o zi pe alta şi nu mai făceau faţă cheltuielilor. Îşi cumpărau mereu ceva nou, fiind nepăsători la ziua de mâine. Cumnatul era permanent pus pe distracţii şi plăceri, mergând deseori prin baruri de noapte. Dorea ca soţia lui să-l însoţească. Aceasta nu mai suporta glumele proaste şi limbajul obscen al “prietenilor” lui şi masca veselă pe care trebuia să şi-o pună de fiecare dată. Se săturase să joace mereu teatru, pentru a părea fericită.

Violeta a fost şocată la auzul acestei destăinuiri şi aproape că de problemele ei a uitat cu desăvârşire. Necazurile ei i se păreau minore, comparativ cu cele ale surorii sale şi fără să-i mai povestească acesteia ceva, a plecat în grabă acasă. Pe drum s-a gândit din nou la căsnicia ei, dar de această dată dintr-o altă perspectivă. La caracter se potrivea cu cumnatul ei : amândoi aruncau cu banii pe fereastră. Dar erau fiecare căsătoriţi cu câte-un partener cu caracter complementar. Şi-a dat seama pentru prima dată că nu e bine să trăieşti de azi pe mâine, într-o permanentă nesiguranţă. Faptul că soţul ei era un om econom, reprezenta un lucru demn de apreciat. A revenit acasă radiind de fericire şi mărturisindu-i lui Călin, că dacă ar fi să se mai căsătorească o dată, tot pe el l-ar alege şi că ar accepta să petreacă a V-a aniversare a căsătoriei lor uitându-se la un meci de fotbal. La rândul lui, Călin îşi făcuse procese de conştiinţă pentru cele petrecute. Crescuse într-o familie unde erau permanent certuri din cauza banilor. Mama sa îi reproşa soţului ei că nu chibzuieşte bine banii casei. Acest lucru l-a marcat puternic pe Călin pe parcursul întregii vieţi şi nu dorea, odată ajuns la casa lui, să-i facă acelaşi lucru soţiei sale. Îşi iubea nevasta şi dorea s-o vadă fericită şi şi-a cerut iertare pentru comportamentul lui, considerând că ar fi fost mai bine să-şi fi petrecut seara împreună la restaurant. Pentru a-şi răscumpăra greşeala, i-a propus soţiei sale să meargă în week-end-ul următor în oraş, unde va dori ea. Mărturisirea lui a copleşit-o până la lacrimi. Îi părea rău că a fost nevoie de o ceartă pentru a înţelege cât de mult îşi iubeşte soţul şi cât de tare preţuieşte căsnicia lor. Seara au petrecut-o împreună, savurând o sticlă de şampanie în faţa televizorului. Pentru prima oară realiza : “Ce bine e acasă !” A înţeles că singurul lucru care conta cu adevărat era să fie împreună o familie fericită. Restul (ambiţii personale, interese etc.) ocupau acum un loc secundar. E trist că a fost necesară o asemenea lecţie, pentru a înţelege cum stau de fapt lucrurile. A fost la un pas de a-şi pune sub semnul întrebării căsnicia, alături de un om pe care-l iubea, dar a salvat-o la timp. Dacă nu s-ar fi întors în seara aceea acasă şi nu şi-ar fi luat timp să discute deschis cu soţul ei, acea relaţie ar fi fost compromisă. Dacă nu şi-ar fi recunoscut fiecare greşeala şi ar fi fost marcaţi numai de propriul egoism, s-ar fi pus punct unui mariaj reuşit. Este absolut necesar să ştii să spui atunci când trebuie doar 2 cuvinte magice, care au darul de a face minuni : “Iartă-mă !” Dacă interesele celuilalt vor fi puse pe primul loc, iar cele personale pe un loc secund, vei avea cu siguranţă o familie fericită. Egoismul duce la separare. Doi oameni nu vor fi niciodată “una”, dacă pun pe primul loc, propriile plăceri şi interese. A fi UNA cu celălalt înseamnă a încerca permanent să împlineşti dorinţele partenerului. Fericirea lui va fi mai presus decât fericirea personală. Numai în felul acesta se va realiza alipirea pe care Dumnezeu a dorit să o înfăptuiască, când a creat această instituţie numită căsătoria. O căsnicie nu va fi desfăcută fără luptă şi numai atunci când nu se mai poate face nimic pentru a o salva. Cei doi parteneri nu trebuie să se lase influenţaţi de tot ce văd prin filme şi citesc prin romanele siropoase, în care divorţul este prezentat ca fiind ceva de dorit sau “normal” pentru societatea în care trăim. Dar Dumnezeu nu s-a schimbat. Acum 2400 de ani ne transmitea un mesaj prin intermediul profetului Maleahi, că dezaprobă şi urăşte despărţirea în căsătorie. Concepţia Lui nu s-a schimbat nici astăzi. El afirmă : “Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb “(Maleahi 3,6). 500 de ani mai târziu, Dumnezeu, prin pana inspirată a apostolului Iacov afirmă acelaşi adevăr referitor la El : “Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici urmă de mutare”(Iacov 1,17). Mentalitatea noastră s-a modificat de-a lungul timpului, dar Dumnezeu rămâne acelaşi, cu aceleaşi principii solide, care trec prin veacuri neschimbate. Isus recomandă divorţul numai în caz de adulter : “Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească ; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte”(Matei 5,32) De-asemenea, “dacă o nevastă îşi lasă bărbatul şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte”(Marcu 10,12). În urma acestor afirmaţii ale lui Isus se desprind 2 idei :1. Isus acceptă divorţul numai în caz de adulter ;2. Dacă 2 oameni divorţează din orice alt motiv, în afara adulterului, chiar dacă ei se recăsătoresc

cu acte în regulă, noua “căsnicie” nu este recunoscută de Dumnezeu. Cei doi vor fi căsătoriţi

numai în prezenţa oamenilor, dar în ochii lui Dumnezeu, noua căsnicie nu reprezintă altceva decât un adulter. Sunt convinsă că adevărul acesta este unul care sună foarte dureros.

Sunt oameni care consideră că dacă au divorţat din diverse motive (nepotrivire de caracter, ţinte şi idealuri divergente, imixtiunea părinţilor etc.), ar fi liberi să se recăsătorească. Deşi unii dintre aceştia se recăsătoresc cu o altă persoană, la Judecata finală, vor afla că au trăit în păcat. Dumnezeu nu le-a binecuvântat decât prima căsătorie. ”Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă…”(Faptele Apostolilor 17,30). Prin aceasta doresc să afirm şi faptul că o anumită persoană, care nu a cunoscut preceptele divine şi s-a recăsătorit, acum că a aflat de ele, nu va trebui automat să divorţeze pentru a doua oară, pentru a-şi recuceri primul soţ şi să se nenorocească astfel încă o dată. Probabil are acum o căsnicie fericită. Va rămâne aşa cum este, în starea de acum ! Dar dacă o persoană, cunoscând voia lui Dumnezeu referitoare la căsătorie, alege să se căsătorească, să divorţeze şi iar să se recăsătorească, din motive extra-Biblice, în cazul de faţă va fi considerată de Dumnezeu vinovată de adulter, dacă contactează un nou mariaj ! Acest lucru nu este valabil însă în situaţia în care unul dintre parteneri îşi părăseşte domiciliul conjugal, sau cere cu insistenţă divorţul. Nu vei putea să obligi pe cineva să rămână cu tine, împotriva voinţei sale. Căsătoria este un legământ, dar şi un act liber consimţit. Dacă unul doreşte să desfacă legământul, celălalt trebuie să-i acorde deplina libertate. Fireşte, că şi în acest caz, mai întâi se va tenta o luptă, pentru o eventuală salvare a mariajului. Dar dacă partenerul nu manifestă decât respingere şi insistă să divorţeze, atunci nu mai e nimic de salvat. Apostolul Pavel susţine şi el punctul de vedere enunţat mai sus de către Mântuitorul : “Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. Dacă este despărţită, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul ei. Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta”(1 Corinteni 7,11). În continuare, el vine şi cu o completare : “Celorlalţi le zic eu, nu Domnul : dacă un frate are o nevastă necredincioasă şi ea doreşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, iar nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele ; altfel copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă ; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi. Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. Căci ce ştii tu nevastă, dacă-ţi vei mântui bărbatul ? Sau ce ştii tu bărbate, dacă-ţi vei mântui nevasta ?” (1 Corinteni 7,12-16). Aceste indicaţii se referă la căsătoriile mixte, dintre credincioşii creştini şi cei necredincioşi (atei, sau de alte religii), sau atunci când unul dintre soţi devine un creştin autentic (prin alegere la maturitate şi botez la o vârstă adultă, aşa cum recomandă Scriprura), în vreme ce partenerul rămâne la “credinţa strămoşească”. În aceste cazuri divorţul nu este recomandat decât în situaţia în care cel necreştin îl cere. Dacă el doreşte să trăiască în continuare cu partenerul de viaţă, acesta nu trebuie să divorţeze, deoarece o astfel de căsnicie poate fi chiar benefică. Prin comportamentul şi exemplul personal, cel creştin are şanse să-l câştige la mântuire şi pe celălalt. Predica modului de viaţă este cea mai recomandată practică de adoptat în relaţiile cu persoanele necreştine. Dacă cel credincios ţine doar predici frumoase, încercând să-l determine pe celălalt să-i urmeze credinţa, dar comportamentul său reflectă cu totul altceva, în acest caz, cel necredincios nu va fi cu nimic atras spre Hristos, ci dimpotrivă. Un alt motiv de divorţ, pus în discuţie în tot mai multe biserici creştine, este constituit de problema violenţei conjugale. Dacă o femeie este bătută sistematic de soţul ei, nu cred că ar trebui să suporte la nesfârşit un astfel de tratament barbar, chiar dacă este creştină. Violenţa ucide nu numai trupul, ci şi sufletul şi devine imposibil să iubeşti un astfel de om, ce să mai vorbim de convieţuirea alături de el ? Fără dragoste şi încredere reciprocă o căsnicie nu are sorţi de izbândă. A divorţa din orice motiv este o practică extrem de păguboasă a zilelor noastre. Şi oamenii din vechime au comis aceeaşi eroare. Pe vremea lui Moise, acum 3500 de ani, apăruse faimoasa “carte de despărţire”. Aflăm astfel din cartea Deuteronom 24,1-4, următoarele : “Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire şi după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui. Ea să iasă de la el şi să plece şi va putea să se mărite după un alt bărbat. Dacă şi acesta din urmă începe s-o urască, să-i scrie o carte de despărţire şi după ce i-o va da în mână, să-i dea drumul din casa lui ; sau dacă acest din urmă bărbat care a luat-o de nevastă moare, atunci bărbatul dintâi care-i dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăşi de nevastă, după ce s-a

pângărit ea, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului şi să nu faci vinovată de păcat ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău” S-a ajuns până acolo că oamenii divorţau din orice motiv “ruşinos”, sau dacă între ei interveneau probleme, fie ele şi minore. Pe vremea lui Isus, fariseii au venit la El, invocând tocmai acest motiv, ca să-L ispitească. În Marcu 10,2-9 citim : “Au venit la El fariseii ; şi ca să-L ispitească L-au întrebat, dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta ? Drept răspuns, El le-a zis : Ce v-a poruncit Moise ? Moise, au zis ei, a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire şi s-o lase. Isus le-a zis : Din pricina împietririi inimii voastre v-a scris Moise porunca aceasta. Dar de la începutul lumii, Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi cei doi vor fi un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă !” Isus le atrage atenţia că Moise a îngăduit acest lucru “din pricina împietririi inimii lor”, dar “la început n-a fost aşa”. Modelul original de căsnicie din grădina Edenului, era bazat pe cu totul alte principii. Căsătoria a fost un lucru binecuvântat de Dumnezeu, iar oamenii nu se puteau despărţi din orice motiv. În cazul unei mărturisiri şi a unei căinţe autentice a păcatului, adulterul poate fi iertat. Iertarea acordată, nu este întotdeauna capabilă să şteargă total urmările păcatului. Mii de cupluri iertate trăiesc încă sub povara cicatricilor rezultate în urma adulterului unuia dintre soţi, care nu vor dispărea complet vreodată. Dacă s-au făcut eforturile necesare pentru împăcare, iar aceasta este imposibilă, dacă divorţul s-a pronunţat, iar partenerul s-a recăsătorit, sau a fost infidel şi refuză orice încercare de reconciliere, abia atunci se va lua în calcul posibilitatea recăsătoriei pentru soţul fidel. Problema va fi ca pe viitor, contactarea unui nou mariaj să nu se realizeze în grabă, ci cu ochii deschişi. Majoritatea consilierilor consideră că sunt necesari minim 2 ani, pentru ca trauma divorţului să fie depăşită. Cea mai frecventă greşeală este recăsătorirea prematură, deoarece rata divorţurilor pentru cel de-al doilea mariaj este aproape dublă faţă de primul caz. Unitatea este mai dificil de realizat, din cauza frustrărilor şi amintirilor pe care le aduci cu tine în noua viaţă de cuplu. Este nevoie de un timp de pregătire înaintea unei noi căsătorii, pentru a te redescoperi pe tine însuţi, înainte de a face pasul decisiv. Salvarea căsniciei este foarte importantă, iar pentru aceasta este absolut necesară cooperarea ambilor parteneri. Este recomandabil ca cei doi să meargă la un consilier în probleme de familie, care să-i ajute să-şi recâştige dragostea dintâi. Când s-au instalat ura şi resentimentele, devine aproape imposibil să mai reclădeşti o relaţie frântă. Dar dacă există bunăvoinţă reciprocă, acest lucru devine întotdeauna posibil. Secretul este următorul : va fi refăcută relaţia de iubire şi de părtăşie dintre cei doi, care exista înainte de căsătorie, în perioada de curtenie. Atunci cei doi mergeau de mână, se sorbeau din priviri şi încercau să petreacă cât mai mult timp împreună. Discutau orice lucru deschis, fără reţineri sau secrete şi nu puteau trăi unul fără celălalt. În acea perioadă existau întâlniri romantice în natură, excursii, cine la lumina lumânărilor, dar unde au pierit dintr-odată toate aceste lucruri ? Rutina se instalează datorită faptului că nu te mai preocupă relaţia dintre tine şi partener. Te plafonezi, nefăcând nimic şi aşteptând ca dragostea să vină de la sine. Nu te mai preocupă nici aspectul tău exterior, că poate acum te-ai îngrăşat binişor şi nici faptul că înainte de căsătorie erai tot timpul cu ochii în oglindă şi pe cântar. Orice kg în plus era rapid dat jos, pentru că doreai să-ţi stea bine-n rochia de mireasă. Dar după nuntă nu te mai interesează nimic şi aştepţi ca viaţa să decurgă de la sine. Înainte cei doi îşi dăruiau flori şi reciproc îşi făceau cadouri, dar acum uită şi de aniversarea căsătoriei lor. E firesc ca în condiţiile acestea dragostea dintre ei să se stingă ! Unii gândesc cam aşa : “Cum să ne mai împăcam ? Pur şi simplu nu îl mai iubesc şi nici nu-l mai pot iubi !” Modul acesta defectuos de a privi lucrurile se bazează pe următoarea teorie eronată : “iubirea este o trăire, un sentiment cald, efervescent, pozitiv, pentru cineva de sex opus, pe care fie îl ai, fie nu-l ai ! Dacă nu-l ai, nu mai rămâne nimic de făcut ! Nu poţi decât să mergi mai departe, sperând că-l vei simţi din nou pentru altcineva, undeva, cândva”. Această teorie are o contribuţie hotărâtoare la rata în continuă creştere a divorţurilor, din generaţia noastră. Dacă nu suntem capabili să ne direcţionăm sentimentele, atunci vom deveni nişte marionete la îndemâna acestora. Astfel, omul nu ar mai fi responsabil pentru actele sale, fiind un rob al sentimentelor, uneori ieftine.

Conceptul Biblic de iubire include şi implică o alegere conştientă. Iubirea nu este o trăire, ci o atitudine, un mod de gândire. Iubirea este o atitudine care spune : “interesele tale vor fi mai presus de orice pentru mine !”, şi astfel iubirea va fi însoţită de un comportament adecvat. Atitudinea şi acţiunile merg întotdeauna împreună. Dacă gândim într-un anumit mod, ne vom şi comporta într-o manieră corespunzătoare. Dragostea este o alegere şi un principiu. Îţi poţi iubi partenerul în ciuda lucrurilor pe care le-a făcut, sau pe care nu a reuşit să le facă. Îţi vei iubi partenerul în ciuda sentimentelor tale. Sunt situaţii în care vei fi dezamăgit, rănit, respins, frustrat, furios, ostil şi cu toate acestea îţi poţi iubi partenerul. Noi nu suntem sclavii sentimentelor noastre ! Isus a zugrăvit foarte bine această idee atunci când ne ne-a îndemnat : “ Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc”(Matei 5,44). În cazul unei căsnicii distruse, partenerul de viaţă reprezintă “duşmanul”. Porunca lui Isus este să-l iubeşti, lucru care-ar fi imposibil de realizat, dacă iubirea nu ar fi decât un simplu sentiment. Mântuitorul ne îndeamnă să facem bine, să binecuvântăm, să ne rugăm. Aceste îndemnuri exprimă acţiuni şi nu sunt descrieri ale unor sentimente. Aspectul emoţional al iubirii se va împlini de la sine, dacă ne vom concentra pe elementul dinamic al acţiunilor. E adevărat să această iubire nu va fi insuflată decât de Dumnezeu. Eu doar aleg conştient să iubesc şi-L rog pe Dumnezeu să mă ajute ca să realizez cerinţa Sa. De restul se va ocupa El, deoarece a promis că o va face. Au fost căsnicii în care soţia a ales să-l iubească şi să-l recâştige pe soţul infidel. Ştia prea bine că acesta are o amantă, dar dorea să-l facă s-o aleagă pe ea. A scăpat de kilogramele în plus şi-a aranjat coafura, şi-a cumpărat haine noi. Cel mai mult a contat nu exteriorul, ci comportamentul ei. A încetat cu cicăleala şi a devenit acea soţie iubitoare, cu care el s-a căsătorit în urmă cu mulţi ani. Îi gătea felurile preferate de mâncare, îi făcea surprize plăcute în momentele în care acesta mai dădea şi pe-acasă de la amanta sa. Treptat soţul a comparat comportamentul soţiei în raport cu cel al amantei, care devenea pe zi ce trece mai pretenţioasă şi care-l pisa sistematic să divorţeze, pentru a o lua pe ea de nevastă. Acum amanta devenea cea pisăloagă, cea care-şi întindea tentaculele asupra lui ca să nu-l piardă. În faţa acestei atitudini, tot “farmecul” amantei a pălit. El a revenit la soţie, “cu coada-ntre picioare”, cerându-şi scuze pentru rătăcirea lui. Şi ce credeţi că a făcut ea ? A scos ea făcăleţul spunând : “Du-te la amanta ta ! Să ştii că de-acum acolo este casa ta !” ? Nicidecum ! Ea l-a primit înapoi cu braţele deschise, zicându-i : “De-abia aşteptam să te întorci acasă !” Da, o căsnicie se poate reclădi chiar dacă între cei doi s-a instalat răceala şi resentimentele. Totul este posibil cu ajutorul lui Dumnezeu. Contează însă să doresc şi să accept să-mi refac căsnicia. Trebuie să recunosc unde-am greşit şi să încerc să mă îndrept, înainte de a-l acuza pe celălalt. Un consilier familial povestea cum odată la cabinetul său venise un cuplu care dorea să divorţeze. Erau plini de ostilitate şi de resentimente, aproape că nici nu se priveau. După ce i-a ascultat, consilierul le-a cerut să facă fiecare o listă cu greşelile partenerului. Ambii s-au apucat vârtos de treabă şi au scris continuu, preţ de 10-15 minute, ba au mai cerut şi hârtie. După aceasta i-a rugat să facă o listă cu propriile greşeli, la care ei s-au blocat şi cu greu au notat o greşeală majoră. Urma apoi o pauză în care cei doi se chinuiau să o găsească eventual pe cea de-a II-a. Deseori acel consilier a făcut testul cu pricina. Mulţi nu-şi mai aminteau a doua greşeală. Rar s-a întâmplat ca cineva să înşire 4 greşeli în dreptul său, în schimb fiecare soţ avea o listă lungă cu greşelile reale sau imaginare ale celuilalt. Explicaţia este simplă : noi oamenii, avem tendinţa de a ne vedea pe noi înşine într-o lumină favorabilă. Greşelile noastre nu ni se par prea însemnate, pentru că ne-am obişnuit cu ele şi convieţuim alături de ele de ani de zile. Deci considerăm că adevărata problemă derivă numai din cauza comportamentului celuilalt. În spiritul celor de mai sus, Mântuitorul ne dă un sfat : “De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău ? Sau, cum poţi zice fratelui tău : Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău !, când tu ai o bârnă într-al tău ? Făţarnicule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea desluşit să scoţi şi paiul din ochiul fratelui tău !”(Matei 7,3-5). Dacă îţi identifici şi-ţi mărturiseşti greşelile, vei şti mai bine cum să-ţi ajuţi partenerul ca să-şi corecteze şi el / ea greşelile. Nu te vei simţi eliberat de povara vinovăţiei până când mai întâi, nu vei recunoaşte deschis care este partea ta de vină ce a dus la eşecul căsniciei tale.

De cele mai multe ori ambii parteneri greşesc, atunci când intervine problema divorţului. Ei greşesc în primul rând atunci când nu ştiu să întâmpine dorinţele şi nevoile celuilalt, iar în al doilea rând, când fac sau spun lucruri menite să-l rănească pe celălalt soţ. Nu va exista niciodată o împăcare autentică dacă cei doi nu-şi mărturisesc păcatele şi nu se desprind de greşelile trecutului. Nimeni nu este capabil să şteargă consecinţele trecutului, dar acesta va trebui uitat şi îngropat. Numai astfel va fi refăcută o relaţie şi se va putea începe o nouă relaţie. Dumnezeu ne încurajează să ne refacem căsniciile. Să nu uităm că prima menţiune despre divorţ apare abia în scrierile lui Moise, la 2500 de ani de la crearea omului (Levitic 21,14 ; 22,13 ; Numeri 30,9 ; Deuteronom 24,1-4). Moise a permis divorţul, dar acesta nu a fost niciodată încurajat sau acceptat de Dumnezeu. Când Dumnezeu a înfiinţat instituţia căsătoriei, opţiunea divorţului nu exista. El nu a creat divorţul, aşa cum nu a creat nici poligamia. Acestea reprezintă “invenţiile” omului căzut în păcat, care în ochii Creatorului sunt evident eronate. Dacă numai unul dintre parteneri este dispus să încerce refacerea căsniciei, iar celălalt nu vrea în ruptul capului, nu va fi reţinut cu forţa. Dar măcar ştii că ai încercat să-ţi refaci căsnicia, că ai făcut tot ce a depins de tine şi nu ai pe viitor ce-ţi reproşa. În cazul în care te loveşti permanent de un zid şi orice-ai face eşti respins(ă), atunci nu mai rămâne nimic de făcut. Şansele de reuşită sunt mari doar atunci când ambii parteneri fac paşi împreună pentru refacerea legăturii dintre ei. Într-o căsnicie creştină, cuvântul “divorţ” este exclus din vocabular, chiar şi din gând. În momentele de criză ei vor căuta să se sprijine, ridicându-se reciproc. Alături de Dumnezeu o vor lua împreună de la capăt. Atunci când m-am căsătorit cu soţul meu, am discutat din start faptul că relaţia noastră va fi pe viaţă, iar cuvântul “divorţ” l-am exclus de la început din vocabularul nostru. Când i-am povestit despre acest “pact” dintre noi unei prietene necreştine, ea a sărit ca arsă, protestând : “Dar de unde ştiţi voi că va merge căsnicia voastră, încă de la început ? Consider că a porni din start cu premiza că nu veţi divorţa vreodată, mi se pare o prostie !”. Dar respectiva persoană, care ne cunoaşte destul de bine, a rămas uimită când a văzut, că după mai bine de 10 ani de la căsătorie, legătura dintre mine şi soţul meu înfloreşte zilnic. Pentru noi nu există rutină sau plictiseală, deoarece luptăm din răsputeri pentru clădirea unei relaţii durabile. Am înţeles că iubirea nu implică numai un sentimentalism pur şi steril în fond, ci mai ales acţiune şi dinamism (“dunamis” în limba greacă a Noului Testament înseamnă “putere” ; meditaţi puţin şi la acest sens !), iar dragostei nu i se va putea răspunde decât cu dragoste. E imposibil să urăşti o persoană care te înconjoară zilnic cu toată dragostea de care este capabilă şi care consideră că pentru ea, după Dumnezeu, reprezinţi cea mai importantă fiinţă din Univers.

* * *

Pe paginile acestei cărţi am încercat să zugrăvesc faptul că o căsnicie poate fi atât o binecuvântare, dar şi un blestem, raiul, dar şi iadul. Depinde întru totul de noi cum o privim şi ce facem pentru a asigura succesul căsniciei noastre. Dumnezeu doreşte să fim fericiţi încă de pe Pământul acesta şi să avem familii împlinite. El este dispus să ne ofere întreg sprijinul, dacă însă noi dorim acest lucru. Numai aşa se vor împlini cuvintele înţeleptului Solomon : “Funia împletită în trei nu se rupe uşor”(Ecleziastul 4,12).