MASURILE PROCESUALE

Institutia masurilor procesuale

Doctrina juridica a caracterizat procesul penal ca fiind "o realitate vie, o activitate concreta in continua devenire, un fenomen de viata juridica care se naste, se amplifica si se stinge ori de cate ori trebuie sa fie restabilita ordinea de drept pe cale de constrangere prin aplicarea temeinica si legala a sanctiunilor de drept penal".

Scopul procesului penal il constituie nu atat aspectul punitiv, derivat din reactia statului fata de o persoana care a savarsit o fapta penala, ci acela de a obtine efectul pozitiv al pedepsei fata de conduita viitoare a inculpatului, care trebuie sa profite din plin de drepturile si libertatile sale conferite de lege si conventiile internationale, pe perioada acestui proces, fie ca se afla in stare de detentie sau intr-o alta forma de restrangere a libertatii .

In cursul desfasurarii procesului penal, partile si ceilalti participanti au obligatia sa adopte o pozitie procesuala potrivit legii, in scopul aflarii adevarului si solutionarii cauzei conform principiilor ce guverneaza materia.

In acest context, pot surveni impedimente, obstacole sau dificultati de natura a pereclita eficacitatea activitatii judiciare.

Pentru atingerea obiectivelor majore ale procesului penal - constatarea la timp si in mod complet a faptelor ce constituie infractiuni si tragerea la raspundere penala a celor ce le-au savarsit -, activitatea procesuala parcurge o serie de etape cu participarea unui numar mare de subiecti ( organe judiciare, parti, aparator) si de persoane (martori, experti, interpreti, etc.)

Cele mai multe masuri procesuale constau in privatiuni sau constrangeri, mai mult sau mai putin drastice.

Constrangerea sau privatiunea este evident foarte severa cand vizeaza starea de libertate - unul dintre cele mai importante drepturi ale persoanei - mai ales cand privatiunea de libertate poate deveni mai indelungata ( in cazul prelungirii unei stari de arestare preventiva a inculpatului). De asemenea, si in cazul aplicarii unui sechestru asigurator sau al unei popriri, se manifesta un tip de constrangere - mai putin riguroasa - care se refera numai la restrangerea unor atribute derivate din drepturi patrimoniale (interdictia de instrainare a unui bun, a primirii in plata a unei sume de bani, etc.). Atat de importanta este aceasta caracteristica pentru masurile procesuale, incat unii autori o inglobeaza chiar in definitia institutiei .

In functie de persoana impotriva careia se pot lua masurile procesuale, distingem masuri care vizeaza persoana invinuitului sau inculpatului (retinerea, arestarea, etc.) si masuri care pot fi luate impotriva si a altor persoane (sechestrul privind despagubirile civile).

In privinta fazei procesului penal in care pot fi luate masurile procesuale deosebim masuri care pot fi luate numai in faza de urmarire penala (retinerea), masuri care pot fi luate numai in faza de judecata (indepartarea unor persoane din sala de sedinta unde are loc judecata) si masuri care pot fi luate atat in timpul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii (arestarea inculpatului, sechestrul, etc.).

1

Avand in vedere scopul special urmarit prin luarea masurilor procesuale, acestea pot fi masuri de constrangere (arestarea, sechestrul) si masuri de ocrotire (infiintarea tutelei in conditiile art.161 C.proc.pen.).

Legea imparte aceste masuri in : masuri preventive si alte masuri procesuale.Masurile preventive reprezinta masurile procesuale cele mai drastice, datorita faptului

ca se refera la restrangerea - in conditiile legii - a libertatii persoanei.Din categoria masurilor de preventie fac parte: retinerea, obligarea de a nu parasi

localitatea, arestarea preventiva a invinuitului si inculpatului, liberarea provizorie sub control judiciar si liberarea provizorie pe cautiune.

In cea de-a doua categorie intra celelalte masuri care au ca obiect asigurarea unei ocrotiri procesuale: masurile de ocrotire si siguranta, masurile asiguratorii, restituirea lucrurilor si restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii.

Subliniind natura masurilor preventive ce reiese din caracterul relatiilor procesuale penale dintre subiectele de drept, apreciem caracterul de constrangere al acestora. Astfel, masurile preventive vizeaza starea de libertate a persoanei chemate sa raspunda penal si pot fi privative si restrictive de libertate.

Cu toate ca masurile preventive au un caracter de constrangere, ele nu sunt sanctiuni penale sau sanctiuni procesuale. Scopul lor este bine determinat, si anume preintampinarea unor consecinte nedorite in procesul penal.

In cazul cand unele masuri preventive (de ex. arestul preventiv) sunt de aceiasi origine cu privatiunea de libertate (ca sanctiune penala) scopul este diferit, reiesind din art. 52 C.proc.pen., si anume corectarea si reeducarea condamnatului, cat si prevenirea savarsirii de noi infractiuni.

Masurile de preventie in sistemul masurilor procesual-penale

In conceptia juridica din ultimele decenii a devenit o opinie de necontestat ca libertatea persoanei trebuie garantata de legislatia oricarui stat. Dispozitiile care permit privarea de libertate ca sanctiune de natura penala sau ca masura judiciara urmeaza sa corespunda unor standarde de larga aplicabilitate inscrise in diverse documente internationale.

In materia masurilor preventive, documentul international care sta la baza reglementarilor din legislatiile procesual penale europene este "Conventia europeana a drepturilor omului". In art. 5 al acestei Conventii se stipuleaza principiul general ca " nimeni nu poate fi privat de libertate", fiind inscrise si exceptiile de la aceasta regula, printre care si arestarea preventiva.

In stransa legatura cu articolul mai sus-mentionat, trebuie avute in vedere dispozitiile art. 6 paragraf 2 din Conventie si art. 14 pct.2 din "Pactul international referitor la drepturile civile si politice", dedicate prezumtiei de nevinovatie.

In virtutea acestui principiu fundamental prevazut in marea majoritate a constitutiilor si legislatiilor procesual penale europene, libertatea individuala a inculpatului trebuie respectata in lipsa unei acuzatii sau a unei prezumtii solide. Acuzarea nu poate fi infaptuita decat prin probe decisive, concrete, care sa creeze magistratului convingerea ca este absolut necesara impunerea unei stari de detinere in aceea ce-l priveste pe inculpat.

2

In lipsa unei asemenea conditii, sau intr-o situatie asupra careia planeaza ambiguitati, orice dubiu este in beneficiul persoanei a carei acuzare se cere, astfel incat, principiul "indubio pro reo" isi mentine deplina sa motivatie .

Prezumtia de nevinovatie este din punct de vedere tehnic o regula probatorie care transfera povara dovedirii vinovatiei statului si care serveste ca fundatie a cerintei procedurale de acuzare sub un dubiu rezonabil care trebuie avut in vedere.

Prezumtia de nevinovatie predomina fata de absenta unor constatari formale si de fond ale acuzarii unei persoane pentru savarsirea unei fapte penale si a fortiori fata de luarea unei masuri privative de libertate.

In acest context, masurile preventive au cunoscut o perfectionare continua in evolutia procesului penal si a legislatiilor procesual penale, in sensul alegerii celor mai eficiente mijloace de constrangere cu caracter preventiv, in conditiile instituirii unor garantii puternice care sa asigure luarea si mentinerea lor numai in cazurile si conditiile prevazute de lege.

Avand in vedere faptul ca masurile preventive reprezinta masurile procesuale cele mai drastice datorita faptului ca se refera la restrangerea, in conditiile legii, a libertatii persoanei, intre modificarile legislative ce au survenit dupa evenimentele din 22 Decembrie 1989.

In ceea ce priveste sistemul masurilor de preventie, notam faptul ca a sporit numarul masurilor de preventie neprivative de libertate, alaturi de obligarea de a nu parasi localitatea gasindu-si locul, in sfarsit,libertatea provizorie sub control judiciar si libertatea provizorie pe cautiune; de asemenea, s-a facut o mai buna racordare a acestuia la sistemul sanctiunilor de drept penal neprivative de libertate.

Introducerea in Codul de procedura penala a liberarii provizorii pe cautiune si sub control judiciar a pus la dispozitia organelor judiciare instrumente pentru o corecta individualizare a masurii arestarii preventive si, in acelasi timp, s-a creat un echilibru intre masurile de preventie privative de libertate si masurile de preventie neprivative de libertate.

Din acest punct de vedere, aratam ca inainte de modificarea adusa prin Legea nr.32 din 17 noiembrie 1990, exista o singura masura de preventie neprivativa de libertate ( obligarea de a nu parasi localitatea) si un numar de trei sanctiuni penale neprivative de libertate ( amenda, suspendarea conditionata a executarii pedepsei si inchisoarea cu obligarea la munca corectionala).

Apreciem ca era necesara o anumita consonanta intre masurile de preventie si sistemul sanctiunilor penale, intrucat, asa cum s-a mentionat in literatura de specialitate regimul starii de libertate in cursul procesului penal trebuie sa corespunda, intr-o anumita masura, celui existent dupa aplicarea sanctiunii penale.

In acest sens, consideram ca ar fi nepotrivita o sanctiune penala neprivativa de libertate ca finalizare a unui proces penal in care inculpatul s-a aflat in stare de arest. O asemenea situatie ar fi de natura sa puna in lumina o oarecare neconcordanta intre duritatea sau asprimea ritmului procesual penal si sanctiunea aplicata ca urmare a desfasurarii acestuia.

In ce priveste regimul masurilor de preventie, putem spune ca prin modificarile din legea mentionata, au sporit garantiile privind libertatea persoanei, dar, in acelasi timp, cum era si firesc, procedura de rezolvare a problemelor incidente, luarii, inlocuirii sau revocarii masurilor de preventie a capatat un plus de complexitate.

Codul de procedura penala a adoptat sistemul reglementarii unor masuri preventive cu grad diferentiat de constrangere a libertatii persoanei sau a altor drepturi ori libertati, in asa fel incat organele judiciare sa aiba posibilitatea - in functie de situatia data - de a alege masura preventiva

3

corespunzatoare scopului pentru care este luata. In acelasi timp, prin lege s-au prevazut garantii pentru persoanele fata de care se ia o masura preventiva, in sensul ca aceasta nu poate fi luata decat cu respectarea conditiilor prevazute expres de lege, de anumite organe judiciare, dupa o procedura speciala si pentru anumite termene.

Legislatia procesual-penala a Romaniei (art.136 C.proc.pen.) stabileste functionalitatea masurilor preventive constand in asigurarea bunei desfasurari a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei .

Dupa cum s-a mentionat in literatura de specialitate prin aceste institutii se urmareste buna defasurare a procesului penal pentru atingerea scopului activitatii judiciare. Scopul imediat al procesului penal (conform art.1 C.proc.pen.) il constituie constatarea in timp si in mod complet a faptelor ce se constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.

Aceste masuri procesuale se dispun insa numai in cazul in care din probele administrate rezulta ca s-a comis o anumita infractiune si faptuitorul urmeaza sa fie tras la raspundere penala. Deci, realizarea scopului procesului penal este tragerea la raspundere penala prin masurile preventive

Privite in contextul incadrarii lor sistemice, masurile de preventie prezinta anumite caracteristici ce le individualizeaza si le deosebesc una de cealalta, pastrandu-se in acelasi timp elementul esential al restrangerii libertatii:

Retinerea este cea mai usoara masura preventiva privativa de libertate. Conform art. 23 al Constitutiei Romaniei si C.proc.pen., durata retinerii poate fi de cel mult 24 de ore. In procesul penal, retinerea reprezinta o privare de libertate de scurta durata a persoanei suspecte de comiterea unei infractiuni, in scopul contracararii activitatii infractionale, prevenirii disparitiei faptuitorului, stabilirii identitatii lui - daca nu este cunoscuta - si asigurarii bunei desfasurari a procedurii penale.

Obligarea de a nu parasi localitatea este o masura restrictiva de libertate, faptuitorul neavand posibilitatea de a parasi localitatea in care locuieste decat cu incuviintarea organului care a dispus masura pe o durata de cel mult 30 de zile, conform C.proc.pen, in faza de urmarirea penala si pe un termen nelimitat in faza de judecata, pana la solutionarea cauzei.

Arestarea preventiva este cea mai grava masura de preventive. In legislatia altor state membre ale Uniunii Europene, institutia detentiei preventive

acopera mai multe componente, intre care: arestarea ( limitarea pe o mai lunga durata a libertatii unei persoane asupra careia se fac cercetari in legatura cu comiterea unei infractiuni), retinerea (primul stadiu al limitarii circulatiei libere a acestei persoane), efectul actiunii mandatul de aducere, etc.

Liberarea provizorie sub control judiciar reprezinta o modalitate de usurare a situatiei inculpatului arestat prin eliberarea lui de sub arest si instituirea asupra acestei persoane a unui regim juridic de comportament (art. 1601 C.proc.pen.), prin respectarea uneia sau mai multe din urmatoarele obligatii:

a/ sa nu depaseasca limita teritoriala fixata decat in conditiile stabilite de organul judiciar ;

b/ sa comunice organului judiciar orice schimbare de domiciliu sau resedinta ;c/ sa nu mearga in locuri anume stabilite ;

4

d/ sa se prezinte la organele de urmarire penala sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cate ori este chemat ;

e/sa nu intre in legatura cu anumite persoane determinate ;f/ sa nu conduca nici un autovehicul sau anumite autovehicule; g/sa nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la savarsirea faptei.In doctrina dreptului procesual din unele tari se instituie si alte tipuri de control

judiciar : arestul la domiciliu si instituirea supravegherii de catre organele politienesti, unde fata de inculpatul arestat sau in stare de libertate se instituie un regim de restrictii ce priveste deplasarea si comunicarea, cat si alte obligatiuni.

Liberarea provizorie pe cautiune este o modalitate de atenuare a situatiei inculpatului arestat prin lasarea lui in libertate in urma depunerii cautiunii (art. 1605 alin.2 C.proc.pen.), cat si respectarea obligatiunilor de a se prezenta la chemarea organelor judiciare si de a comunica orice schimbare de domiciliu sau resedinta (art. 1604 alin.2 C.proc.pen.). In afara de aceste obligatiuni, la regimul de comportament se mai adauga, conform art. 16010 lit.b) C.proc.pen., si interdictia de a nu zadarnici aflarea adevarului si de a nu savarsi intentionat alte infractiuni.

Conditiile in care se pot lua masurile de preventieLuand in considerare faptul ca activitatea procesual - penala este in general de origine

restrictiva datorita oficialitatii procesului penal si pentru ca luarea masurilor de preventie este o forma concreta de constrangere statala, legiuitorul Romaniei au instituit multiple garantii procesuale care asigura ca aceste masuri sa nu fie ilegale.

Garantiile procesuale amintite mai sus constau tocmai in multiplele conditii ce trebuie realizate cumulativ pentru a se putea dispune o masura de preventie.

Astfel, legea (art.136 alin.1 C.proc.pen.) stabileste ca la alegerea masurii preventive ce urmeaza a fi luata se iau in consideratie scopul acesteia, gradul de pericol social al infractiunii, sanatatea, varsta, antecedentele penale si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura, cat si temeiurile aplicarii oricarei masuri preventive.

Prin scopul care se urmareste se intelege ce pericol anume trebuie sa fie preintampinat sau inlaturat, organul judiciar fiind obligat sa aleaga masura potrivita si suficienta pentru atingerea acelui scop si sa o motiveze.

Prin gradul de pericol social al infractiunii se intelege gravitatea faptei imputate in raport cu incadrarea si cu imprejurarile concrete in care a fost comisa.

In ceea ce priveste conditia personala a invinuitului sau inculpatului (sanatate, varsta, antecedente penale), ea serveste ca un criteriu complementar fata de primele criterii.

Criteriile complementare, fiind enumerate nedeterminat, contribuie la “individualizarea” masurii preventive in functie de invinuit sau inculpat. Asa se face ca pentru aceiasi infractiune, fata de un invinuit sau inculpat, se poate lua o masura de preventie, iar fata de altul sa nu se ia masura de preventie respectiva sau este posibil ca pentru aceiasi infractiune sa se dispuna masuri de preventie diferite fata de invinuiti sau inculpati.

Asadar, la luarea masurilor preventive este necesar sa fie realizate cumulativ o serie de conditii generale si speciale, totodata luandu-se in consideratie si criteriile complementare ce caracterizeaza invinuitul sau inculpatul in cauza. Respectarea acestor conditii asigura aplicarea legala si temeinica a masurilor preventive, astfel ca limitarea unor drepturi si libertati in cazul savarsirii unor infractiuni sa fie in conformitate cu legea.

5

MASURILE PREVENTIVE PRIVITE IN SPECIAL

Retinerea

Pentru prima data in istorie pe continentul european, Cezare Becaria a incercat sa se formuleze temeiuri legale de retinere si de arestare a persoanei in anul 1764, in Italia. Mai tarziu, aceste demersuri au capatat forta juridica prin adoptarea in Franta a "Declaratiei drepturilor omului si cetateanului " din 1789. Ulterior, eforturile sociale concentrate impotriva retinerilor si arestarilor arbitrare si-au gasit consacrarea si raspandirea in continuare in alte state.

Aceasta masura are o durata scurta in toate legislatiile, dar este de semnalat ca reglementarea romana este printre putinele in care masura nu este mai mare de 24 de ore, Constitutia nepermitand o privare de libertate cu acest titlu pe o perioada superioara de timp.

In multe legislatii, retinerea poate depasi 24 de ore. La aceasta se ajunge fie prin fixarea limitelor masurii la mai mult de 24 de ore ( de exemplu, numeroase coduri cunosc retineri de 48 sau 72 de ore ), fie prin posibilitatea prelungirii retinerii initiale1.

In tara noastra, institutia retinerii a cunoscut o serie de modificari de substanta, perfectionandu-se in functie de evolutia societatii si cerintele practice

Obligarea de a nu parasi localitatea

Masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea este o masura relativ noua in legislatia procesual penala a Romaniei, fiind introdusa in anul 1969 in actualul Cod de procedura penala.

Obligarea de a nu parasi localitatea nu este o masura privativa de libertate ci numai una restrictiva de libertate .

Legiuitorul a introdus o asemenea masura de preventie cu scopul de a acoperi situatiile in care privatiunea de libertate nu se impune, dar faptuitorul nu poate fi lasat nici intr-o deplina libertate, fara restrictii si fara garantia nesustragerii lui de la urmarire sau judecata. Anume imprejurari cum ar fi: starea de sanatate, varsta inaintata, nescoaterea de la locul de munca, neintreruperea studiilor, etc., pot constitui cazuri care sa determine evitarea privarii de libertate si folosirea cu precadere a acestei masuri de preventie.

Masura consta in indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de a nu parasi localitatea in care locuieste, fara incuviintarea procurorului sau instantei care a dispus aceasta. Restrictiunea este susceptibila de atenuari prin acordarea unor incuviintari de deplasare date de catre organul care a instituit masura

Luarea masurii este in genere determinata de prevenirea eventualei sustrageri a invinitului sau inculpatului de la urmarirea penala sau de la judecata.

1 De exemplu, Codul de procedura penala francez fixeaza termenul initial de retinere la 24 de ore, cu admiterea prelungirii ei simpla cu inca 24 de ore si cu existenta, pentru cazuri speciale, a unor prelungiri mai extinse, cum ar fi domeniul infractiunilor contra statului - unde prelungirea poate merge pana la 6 zile in conditii normale si la 12 zile daca s-a decretat starea de urgenta .

6

Deseori, recurgerea la masura obligarii de a nu parasi localitatea este determinata de circumstante care impun evitarea arestarii preventive ( starea de sanatate, varsta inaintata, neintreruperea studiilor, etc.).

O problema aparte este cea legata de interdictia de parasire a teritoriului Romaniei aplicata persoanelor asupra carora a fost declansata urmarirea penala sau se afla in curs de judecare, fie impusa cetatenilor straini, fie celor romani aflati in aceasta postura.

Constitutia Romaniei, prin art. 25 recunoaste si garanteaza cetatenilor romani dreptul de a circula nestingherit in tara si strainatate.

Arestarea preventiva

Arestarea preventiva este o masura de preventie care consta in lipsirea de libertate a unei persoane, cu caracter provizoriu si in conditii precis determinate de lege, inainte de solutionarea definitiva a cauzei penale, pentru a asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata, ori de la executarea pedepsei.

Aceasta institutie a existat din cele mai vechi timpuri, ca o necesitate pentru impiedicarea sustragerii de la procesul penal a faptuitorului, asigurarea dovezilor si a ordinii sociale si juridice, fiind intalnita la egipteni, evrei, greci, romani, in vechiul drept din apusul Europei si in cel romanesc, continuand sa existe si astazi, in pofida diverselor opinii ce au contestat sau acceptat legitimitatea sa.

Noua Constitutie a Romaniei aprobata prin referendum la 8 decembrie 1991, consacrand libertatea individuala in cadrul drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, a consfiintit in art. 23 numeroase reguli cu valoare de garantii ale inviolabilitatii persoanei si anume :

arestarea unei persoane este permisa numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege ;

arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile ;

asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plange judecatorului; prelungirea arestarii se aproba numai de catre instanta de judecata; celui arestat i se aduc la cunostinta de indata motivele arestarii , iar invinuirea in

cel mai scurt timp, in prezenta unui avocat ; daca motivele arestarii au disparut, eliberarea persoanei arestate preventiv este

obligatorie ; persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie

sub control judiciar sau pe cautiune ; pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana

este considerata nevinovata.Aceste dispozitii au fost intarite prin ratificarea de catre Parlamentul Romaniei a

"Conventiei europene a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale", adoptata la Roma la 4 noiembrie 1950 (Conventia in cauza a fost ratificata prin Legea nr.30/1994, publicata in Monitorul Oficial nr.135 din 31.05.1994), ce se refera la libertatea si siguranta persoanei.

7

Unul din scopurile Conventiei, se afirma in Preambul, este de a asigura prin masurile luate de guvernele statelor semnatare, garantarea drepturilor si libertatilor enuntate in "Declaratia Universala a Drepturilor Omului", ce constituie temelia insasi a acestei institutii.

Legislatia europeana consacra o importanta deosebita utilitatii masurii arestarii preventive dar, in acelasi timp, protejeaza conditia2 si demnitatea detinutilor, in sensul ca persoanele ce considera ca drepturile si libertatile omului au fost lezate in cazurile ce le privesc de catre legislatiile nationale, pot promova actiuni in justitie prin care reclama incalcarea acestor drepturi in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului3.

Cadrul legal este prevazut in art.5 din Conventie, care consacra principalele drepturi si garantii ale persoanelor private de libertate, astfel:

1. Orice persoana are dreptul la libertate si siguranta.Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia cazurilor distinct reglementate 4 si

in conformitate cu caile legale.2. Orice persoana arestata trebuie sa fie informata, in termenul cel mai scurt si intr-o

limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii sale si asupra oricarei acuzatii aduse impotriva sa5.

3. Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de §1 lit. c ) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat

2 JEAN LARGUIER, op.cit., Imprimerie des Presess Universitaires de France, decembre, 1996, pag. 99 - In Franta, consecintele detentiei provizorii sunt cele ale unei incarcerari, fara a avea insa caracterul unei pedepse. Persoanele incarcerate sunt plasate intr-un cartier special, cu un regim mai bland decat pentru detinutii condamnati definitiv. Se acorda posibilitatea de comunicare si facilitati in vederea exercitarii apararii. Acest regim poate fi insa agravat prin luarea masurii de interzicere a comunicarii ( rar pronuntata), prin care persoana detinuta este impiedicata sa primeasca vizite sau corespondenta din exterior, in afara avocatului sau.Aceasta izolare poate dura 10 zile si poate fi reinnoita o singura data.

3 Curtea Europeana a Drepturilor Omului a fost infiintata in 1959 in virtutea "Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale" ( Roma 1950) in scopul asigurarii respectarii obligatiilor acesteia fata de statele contractante.

4 a) daca este detinut legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent ;b)daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotarare pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege ; c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia ; d) daca este vorba despre detentia legala a unui minor, hotarata pentru educatia sa sub supraveghere sau despre detentia sa legala, in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente; e)daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ; f) daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare.

5 In Cazul LAMMY contra BELGIEI, in cererea adresata Comisiei, petentul se plange ca nici el, nici avocatul sau, nu au avut acces la dosar cu prilejul primei confirmari a mandatului de catre camera de consiliu si a dezbaterilor in fata camerei de punere sub acuzare. El a sustinut ca in acest caz a avut loc o violare a art. 5§2 din Conventie. In decizia de speta (Hotararea din 30 martie 1989 -Camera, Seria A nr. 151), Curtea a apreciat ca este neintemeiata teza lui Jose Lammy, care pretindea ca nu a putut sa-si pregateasca efectiv si util apararea si prezentarea in fata camerei de consiliu, atata timp cat in chiar ziua arestarii, petitionarului i s-a eliberat o copie a mandatului de arestare. Or, acest document enunta atat motivele privarii sale de libertate, cat si detaliile acuzatiilor pentru care era inculpat. In consecinta, in unanimitate de voturi, Curtea a decis ca dispozitiile art. 5 § 2 nu au fost incalcate. - VICENT BERGER, op. cit., pag 117.

8

imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare6 si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil7 sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere8.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a avut ocazia, in mai multe cauze, sa statueze asupra sensului notiunii9 de "magistrat imputernicit de lege sa exercite functiuni judiciare", utilizata de art. 5 paragraf 3 din "Conventia Europeana a drepturilor omului"10.

Curtea, printr-o jurisprudenta evolutiva, a statuat ca "magistratul imputernicit de lege sa exercite functiuni judiciare" la care se refera art. 5 paragraf 3 din Conventia europeana a drepturilor

6 Cazul BRINCAT contra ITALIEI - Intr-o hotarare pronuntata la Strasbourg pe 29 nov.1992 in cazul Brincat contra Italiei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis unanim ca s-a incalcat art.5 § 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, prin aceea ca petentul nu a fost adus prompt, dupa arestarea sa, in fata unui judecator sau alt magistrat autorizat de lege sa exercite puterea sa judiciara. Totodata, i s-a acordat o despagubire echitabila in temeiul art.50 din Conventie. - in “A pune regulile in actiune“ - Manual international privind o buna practica in penitenciare - ONU - Penal Reform International, Haga, martie 1995, pag.28 - L.A.D.O. - DIN PRACTICA JUDICIARA A CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI, 1995

7 CAZUL SKOOGSTROM contra SUEDIEI- Sesizand Comisia, petitionarul s-a plans ca a trebuit sa astepte sapte zile dupa arestare pentru a fi prezentat unui judecator sau alt magistrat abilitat de catre lege sa exercite functii judiciare, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 5§3 din Conventie. In raportul sau din data de 15 iulie 1983 Curtea a exprimat, in unanimitate, avizul ca in speta a fost violat art. 5§3 din Conventie - SUNDBERG (J.), "Human rights in Sweden. The annual reports 1985", Littleton, Rothman, 1987, pag. 70-83.;

Potrivit Curtii( CAZUL BROGAN si altii contra REGATULUI UNIT) , prin termenul "promptly" se intelege ca neautorizand decat un grad limitat de suplete, ceea ce confirma termenul francez ("aussitot") care, literalmente inseamna imediat. Daca celeritatea se apreciaza dupa particularitatile fiecarei cauze, greutatea acordata acestor particularitati nu poate niciodata sa mearga pana la atingerea substantei dreptului protejat de art. 5§3, adica pana la a dispensa in practica un stat de a asigura punerea rapida in libertate sau prezentarea prompta in fata unei autoritati judiciare.- COHEN-JONATHAN(G.) "Sur quelques aspects recents de l'activite de la Cour europeenne des droits de l'homme", R.T.D.E. 1989, pag. 163-165; COUSSIRAT-COUSTERE(V.), " Jurisprudence de la Cour europeenne des droits de l'homme de 1989 a 1991", A.F.D.I., 1991, pag. 616; ROLLAND (P.), TAVERNIER(P.), "Chronique de jurisprudence de la Cour europeenne des droits de l'homme", J.D.I. 1989, pag. 843-847.

8 Cazuri ce privesc in principal dreptul la libertate si la siguranta unei persoane in practica Curtii: sanctiuni disciplinare si penale aplicate militarilor - Olanda ( Engel si altii) ; detentia administrativa impusa pentru atentatele la siguranta statului - Irlanda ( Lawless) ; arestarea si incarcerarea persoanelor suspectate de a fi teroristi - Irlanda de Nord ( Fox, Campbell si Hartley) ; incarcerarea unui recidivist - Belgia ( Van Droogenbroeck) ; aplicarea pedepsei cu inchisoarea pentru refuzul de a depune marturie - Austria si a nu plati impozitul local (poll tax) - Marea Britanie (Benham); plasarea minorilor intr-o casa de corectie ca masura provizorie de custodie - Belgia ( Bonamar) ; ordinul Curtii la rezidenta fortata - Italia ( Guzzardi) ; arestarea si incarcerarea unei persoane ce pretinde ca a fost luata cu forta de pe teritoriul Germaniei (Stoke) ; refuzul de a tine cont de timpul petrecut in arest in Marea Britanie de persoanele condamnate pentru crima , in incercarea lor de a introduce apel(Monnell si Morris) ; incarcerarea persoanelor alienate - Portugalia ( Silva Rocha); incarcerarea vagabonzilor - Belgia ( De Wilde ); incarcerarea toxicomanilor - Grecia ( Bizzotto) ; incarcerarea in scopul extradarii - Franta(Quinn) si in scopul expulzarii - Franta ( Bozano) ; retinerea administrativa a azilantilor in zona internationala a unui aeroport - Paris Franta ( Amuur) ; dreptul unei persoane arestate sau detinute de a fi adusa in fata unui judecator sau altui magistrat abilitat prin lege sa exercite functii judiciare - Elvetia (Huber), Suedia( Skoogstrom), Italia ( Brincot), Turcia ( Aksoy); detentiile provizorii de lunga durata - Germania (Wemhoff), Austria(Neumeister), Spania( Scott) ; imposibilitatea, din partea unui condamnat de a executa o pedeapsa continua - Marea Britanie(Weeks) sau obligatorie (Wynne) ori pe o durata aflata la discretia Majestatii Sale (Hussain ; Singh) ; imposibilitatea pentru o persoana condamnata in Andora de a contesta inchiderea sa intr-o inchisoare franceza in fata instantelor din aceasta tara (Drozd si Javonsek); imposibilitatea unui detinut de a introduce recurs impotriva unei ordonante cu titlu executoriu in Belgia cu privire la mandatele de arestare emise de autoritatile britanice (Farma Kopoulos); caracterul necontradictoriu al procedurii de recurs intentat impotriva respingerii cererilor de punere in libertate provizorie in Austria ( Toth); interzicerea accesului unui inculpat la dosarul instantelor din Belgia chemate sa se pronunte asupra detentiei sale provizorii ( Lamy) ; durata procedurii de examinare a unei cereri de eliberare a unei persoane aflate in detentie provizorie - Italia(Bezicheri) , Franta (Navarra) .

9

omului si in fata caruia trebuie adusa de indata o persoana arestata preventiv in materie penala, trebuie sa prezinte garantii de independenta si impartialitate11.

Independenta se judeca in raport cu executivul, fara a exclude o subordonare fata de alti judecatori sau magistrati, daca acestia insisi se bucura de independenta fata de executiv.

Impartialitatea se determina in mod obiectiv fata de partile procesului penal, in particular fata de inculpatul arestat preventiv, presupunand ca magistratul care se pronunta asupra privarii de libertate, fara a-i fi interzis sa exercite alte functiuni, nu trebuie sa exercite sau sa aiba vocatia de a exercita functiuni care ar naste banuieli legitime ca impartialitatea sa obiectiva ar fi pusa in discutie.

Instanta europeana a apreciat ca termenul de magistrat nu se confunda cu acela de judecator, deoarece acesta trebuie sa posede anumite calitati, adica sa indeplineasca conditiile speciale, constituind tot atatea garantii pentru persoana arestata12:

Garantii de procedura, ceea ce implica obligatia de a audia personal pe cel care ii este deferit;

Garantii de fond, ceea ce comporta obligatia de a examina circumstantele constituind argumente pro sau contra detentiei, de a se pronunta potrivit criteriilor judiciare asupra existentei ratiunilor care o justifica si, in absenta lor, de a dispune punerea in libertate13

Primul drept garantat : aducerea “imediata in fata unui judecator sau a unui alt magistrat abilitat de lege sa exercite functii judiciare “ a persoanei in cauza(cazul Schiesser - Elvetia). Al doilea drept protejat : de a fi “ judecat intr-un rastimp rezonabil sau eliberat in decursul procedurii“, folosind garantiile de reprezentare ( cazul Wemhoff - Germania) in Jurisprudenta relativa la art.5 din Conventie - MARC - ANDRE ESSEN “Garantiile acordate persoanelor private de libertate “, Strasboorg 1984 -

9 Jurisprudenta Curtii europene este evolutiva si a dus la precizarea termenilor cu care opereaza Conventia. De altfel, intregul mecanism de protectie a drepturilor omului in sistemul Curtii Europene a Drepturilor Omului este un sistem mixt, care imbina sistemul continental, bazat pe cod, pe legea scrisa, cu sistemul anglo-saxon, care atribuie o valoare deosebita precedentului judiciar. De aceea, dreptul european al drepturilor omului este in egala masura un drept conventional si un drept jurisprudential. - CORNELIU - LIVIU POPESCU "Conformitatea cu legea fundamentala si Conventia europeana a drepturilor omului a competentei procurorului de a lua masura arestarii preventive in lumina jurisprudentei Curtii Constitutionale", in Revista "Dreptul" Nr. 6/1999, pag. 67.

10 CORNELIU - LIVIU POPESCU "Magistratul competent sa se pronunte asupra starii de arest preventiv in materie penala - raportarea legislatiei romane la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului", in Revista Romana de Drepturile Omului nr. 9/1995, pag. 8 - 15.

11 CORNELIU - LIVIU POPESCU , op. cit., Revista "Dreptul" Nr. 6/1999, pag. 73-74. 12 V. BERGER, op. cit., pag. 65. In acelasi sens, a se vedea ALEXANDRU TUCULEANU,

"Despre calitatea de magistrat a procurorului si dreptul acestuia de a dispune arestarea preventiva in lumina Conventiei Europene a Drepturilor Omului", in Revista "Dreptul" nr. 2/1999, pag. 88 - 93.

13 In CAZUL SCHIESSER contra ELVETIEI, Curtea, recunoscand calitatea de magistrat unui procuror de district al cantonului Zurich, a concluzionat ca activitatea acestuia ce a constat in instructia cazului, implicand obligatoriu interogarea invinuitului si plasarea in detentie provizorie a persoanei respective, nu violeaza prevederile art. 5 paragrafele 1-3 din Conventie.In motivarea solutiei, Curtea retine ca procurorul de district, desi supus controlului procurorului general, nu a suportat nici o ingerinta exterioara in deciziile sale; in cursul instructiei, procurorul l-a interogat pe invinuit, i-a pus in vedere pentru ce este acuzat, a cercetat atat faptele in favoarea acuzarii, cat si pe cele impotriva acesteia; cu privire la garantiile de fond, Curtea noteaza ca motivele de arestare retinute de procuror in temeiul Codului de procedura penala ale cantonului Zurich, se regasesc intre cele mentionate de art.5, paragraful 1 litera c din Conventie. - V. BERGER , op. cit., pag 64-66.

10

4. Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt14 asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala.

Pentru a indeplini exigentele Conventiei, controlul judiciar periodic trebuie sa respecte atat normele de fond, cat si pe cele de procedura ale legislatiei nationale si trebuie sa fie exercitat in conformitate cu scopul art. 5: protejarea individului contra arbitrariului15 .

5. Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii 16.

Legislatia europeana in materie, care are ca fundament primordial documentele de profil ale Organizatiei Natiunilor Unite, cu predilectie "Declaratia Europeana a Drepturilor Omului"17, se afla intr-o continua perfectionare ca urmare a necesitatii garantarii optime a drepturilor si libertatilor omului in mod permanent18.

14 Solutionarea intr-un timp cat mai redus a acestei cai de atac decurge din necesitatea eliminarii riscului presiunii asupra martorilor, riscului sustragerii petitionarilor, a insuficientei unui control judiciar si prezervarii ordinii publice. - A se vedea in acest sens CAZUL LETELLIER contra FRANTEI, in DECAUX E., TAVERNIER P., "Chronique de jurisprudence de la Cour europeenne des droits de l'homme", J.D.I. 1992, pag. 788-790 ;RENUCCI J.F., "Droit europeen des droits del'homme", D.1992, rezumate comentate, pag. 328-329.

15 Referitor la protectia impotriva arbitrariului, Curtea s-a pronuntat asupra intinderii respectarii regulii "termen scurs". In mai multe hotarari (CAZUL NAVARRA contra FRANTEI - Hotararea din 23 noiembrie 1993 - Camera, Seria A nr. 273-B, etc., in UDRE F., "Chronique de la jurisprudence de la Cour europeenne des droits de l'homme - 1991", R.U.D.H., 1992, nr. 1-2, pag 1 si urm.), Curtea a luat in considerare "durata globala" a unei proceduri, incluzand diferite faze in fata tuturor organelor chemate sa statueze. Un stat care se doteaza cu un dublu grad de jurisdictie trebuie sa acorde aceleasi garantii persoanelor private de libertate atat in apel cat si in prima instanta. Exigenta respectarii "termenului scurt" constituie, fara indoiala, una dintre aceste garantii, insa pentru a controla respectarea tuturor garantiilor trebuie sa se procedeze la o apreciere globala a procedurii (CAZUL TOTH contra AUSTRIEI - Hotararea din 12 decembrie 1991 - Camera, Seria A nr. 224), in MARCUS-HELMONS (S.), " La duree de la detention provisoire et la necessite d'une procedure contradictoire lors des demandes d' elargissement", R.T.D.H, 1993, p. 544-548. 16 In Cazul DE JONG, BALJET si VAN DEN BRINK contra OLANDEI, Cazul VAN DER SLUIJS, ZUIDERVELD SI KLAPPE contra OLANDEI si Cazul DUINHOF SI DUIJF contra OLANDEI , petitionarii, privati de un control judiciar rapid al detentiei lor, au suferit daune morale care nu sunt compensate de constatarea incalcarii prevederilor mentionate din Conventie si chiar, pentru unii dintre acestia, de deducerea detentiei provizorii din durata cu inchisoarea. In consecinta, Curtea a atribuit fiecarui petitionar o suma forfetara de 300 de florini cu titlu de satisfactie echitabila in virtutea art. 50 din Conventie - COUSSIRAT - COUSTERE (V.), "La jurisprudence de la Cour europeenne des droits de l'homme relative a l'article 50 de la C.E.D.H.( 4e partie)", R.U.D.H, 1990, pag. 336-337

In cazul SKOOGSTROM contra SUEDIEI, dupa ce s-a pronuntat asupra incalcarii dispozitiilor art. 5 § 3 din Conventie, Curtea a luat act de solutionarea amiabila incheiata intre parti, obligand totusi statul suedez la rambursarea catre petitionar a cheltuielilor sale determinate de procedura judiciara - SUNDBERG (J.), "Human rights in Sweden. The annual reports 1985", Littleton, Rothman, 1987, pag. 70-83.

17 Dintre drepturile omului aplicabile detinutilor amintim : dreptul la viata si integritatea persoanei ; dreptul la libertatea religioasa ; dreptul de a fi protejat fata de orice tortura sau alta maltratare ; dreptul la sanatate ; dreptul la respectul demnitatii umane ; dreptul la procese legale ; dreptul la libertate fara nici un fel de discriminare; dreptul la libertate, fara sclavie ; dreptul libertatii de constiinta si gândire; dreptul de a respecta viata de familie ; dreptul la autodezvoltare. - in “A pune regulile in actiune “ - Manual international privind o buna practica in penitenciare, ONU, Haga, 1995, pag.12.

18 Pe plan mondial, principiile libertatii individuale se bucura de o deosebita atentie, legislatiile diverselor tari tinand sa sublinieze caracterul de exceptie al ingradirii libertatii

11

In acest sens, Raportul Comitetului Director pentru drepturile omului de la Strasbourg contine Proiectul de Protocol nr.12 din Conventie in care se recunosc o serie de drepturi aditionale persoanelor private de libertate19.

Unele drepturi pot fi limitate datorita arestarii sau inchiderii. Acestea includ : dreptul la unele libertati personale ; dreptul la intimitate; libertatea de miscare ; libertatea exprimarii ; libertatea de a se intruni si libertatea de a vota20. Problema importanta este daca si in ce masura unele limitari suplimentare ale drepturilor omului reprezinta o consecinta necesara si justificabila pentru privarea libertatii.

Prin Legea Nr.30/1994, Parlamentul Romaniei a ratificat "Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale" si protocoalele aditionale la aceasta conventie.

De precizat ca potrivit art.11 din Constitutie, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern.

Dispozitiile constitutionale mai subliniaza ca, in cazul unei neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile interne (art.20).

Reflectand grija deosebita a legiuitorului pentru protectia libertatii persoanei pe durata desfasurarii procesului penal, majoritatea acestor reguli au fost cuprinse in Codul de procedura penala21 chiar inainte de adoptarea noii Constitutii

B. Conditiile necesare luarii masurii arestarii preventive a inculpatului.Conventia europeana a drepturilor omului, prin dispozitiile art. 5, statueaza ca nici o

persoana nu poate fi lipsita de libertatea sa, cu exceptia anumitor situatii, intre care figureaza si

persoanei. Astfel, art. 146 din Codul de procedura penala argentinian prevede ca privarea de libertate este o masura exceptionala care se ia pentru savarsirea unor infractiuni grave, respectiv a unor fapte penale savarsite in circumstante agravante. - MARIO I. CHICHIZOLA, "Codigo penal de la nacion Argentina" , Ed. "ABELEDO - PERROT", Buenos Aires, pag. 146. In acelasi sens, institutia arestarii preventive este reglementata de art. 22 si urm. C.proc.pen. al Frantei si in alte legi complementare (Legea 70 - 643/1970 si Legea 84 - 576/1984) - JEAN SACE , op. cit., pag 60.

19 Dreptul la informare ( detalii, limba pe care o intelege, drepturile pe care le are aferent starii privative de libertate) ; dreptul de a fi informat un membru al familiei, sau o alta persoana, un asociat in legatura cu starea sa de arest ; dreptul de a fi asistat de un avocat la alegerea sa si de a comunica confidential cu acesta ; dreptul la asistenta religioasa si morala ; dreptul la o traducere sau o interpretare gratuita ; dreptul de a nu fi supus la experimente medicale sau stiintifice pe timpul privarii de libertate ; dreptul de a depune in fata autoritatii competente unele memorii fata de cum este tratat in penitenciar, urmand a primi un raspuns cererilor sale intr-un timp rezonabil ; dreptul de a nu fi supus unor pedepse disciplinare mai aspre decat cele ce i se pot aplica conform regulamentelor, pentru genul de cazuri de indisciplina pentru care este responsabil. 20 ONU, Penal Reform International, Haga, 1995, pag.28.

21 Potrivit art. 6 alin. 4 C.proc.pen., "Orice parte are dreptul de a fi asistata de aparator in tot cursul procesului penal", iar conform alin.5 al aceluiasi articol, organele judiciare au obligatia sa incunostiinteze pe invinuit sau inculpat, ininte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de ascultare. In conditiile si in cazurile prevazute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia masuri pentu asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, daca acesta nu are aparator ales.Dreptul invinuitului si inculpatului de a fi asistat de aparator in tot cursul urmaririi penale si obligatia organelor judiciare de a-i aduce la cunostinta acest drept sunt prevazute in art. 171 alin.1 C.proc.pen.Cazurile de asistenta juridica obligatorie a invinuitului sau inculpatului in faza de urmarire penala sunt prevazute expres in art. 171 alin.2 C.proc.pen., dupa cum urmeaza : cand invinuitul sau inculpatul este minor, militar in termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei institutii militare de invatamant, internat intr-o scoala speciala de reeducare si munca ori cand este arestat, chiar in alta cauza - Ministerul Public - Probleme de practica judiciara din activitatea parchetelor - 1994, pag. 71.

12

arestarea preventiva paragraful .Potrivit paragrafului 1 litera c, o persoana poate fi arestata numai atunci cand exista motive verosimile de a o banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeice de a crede in necesitatea de a o impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia.

Receptand dispozitiile acestui document de refeinta din domeniul ocrotirii drepturilor omului, Constitutia Romaniei a proclamat in art. 23 alin.1 inviolabilitatea persoanei, iar prin art. 49 alin.1 a stabilit circumstantele in care, in mod exceptional, exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans apararea sigurantei nationale, apararea ordinii publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor, desfasurarea instructiei penale, etc.

Potrivit art. 23 alin.2 din Constitutie, arestarea unei persoane este permisa numai in cazurile prevazute de lege.

Dupa luarea masurii arestarii preventive, in tot cursul procesului, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei, drepturile si libertatile fundamentale ale inculpatului trebuie sa fie asigurate si respectate atat de organele judiciare, cat si de celelalte parti care participa la aceasta activitate.

In acest sens, rolul esential revine dreptului la aparare, drept complex, care se manifesta prin urmatoarele componente principale:

1. Dreptul inculpatului de a-si apara singur interesele legale. Regula in procesul penal o constituie lipsa obligativitatii aparatorului. Exista si exceptii, cand legea procesual-penala consacra obligativitatea apararii calificate.

Inculpatul are dreptul sa cunoasca in faza de urmarire penala invinuirea si continutul materialului de urmarire panala, sa propuna administrarea de probe, sa se planga impotriva actelor si masurilor de urmarire penala, sa recuze organele de urmarire penala, iar in faza de judecata are dreptul sa fie ascultat, sa dea explicatii cu privire la invinuire, sa solicite administrarea de noi probe, sa ia cuvantul la dezbateri, sa puna concluzii in cauza si sa foloseasca caile de atac legale impotriva hotararilor pronuntate.

2. Obligatia organului judiciar de a administra din oficiu probe in apararea inculpatului. Aceasta componenta a dreptului la aparare rezulta din rolul activ al organului judiciar care se manifesta indiferent de activitatea sau pozitia partilor.

Organul judiciar este obligat sa administreze din oficiu probele in apararea inculpatului, chiar in conditiile in care acesta nu le propune sau se impotriveste, interesul fiind aflarea adevarului si solutionarea justa a cauzei ( art. 4, art. 6 alin.2, art. 202 alin.1 C.proc.pen.).

3. Dreptul la asistenta juridica Acest aspect al manifestarii dreptului la aparare se materializeaza in indrumarea si ajutarea inculpatului de catre o persoana cu calificare juridica si profesionala corespunzatoare.

In anumite cazuri, legea procedual-penala consacra obligativitatea apararii, pentru a se garanta astfel solutionarea justa a cauzei si respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei ( art. 171 C.proc.pen.).

13

Legislatia romana se afla in deplina consonanta cu reglementarile europene in materie22, care garanteaza atingerea scopurilor justitiei penale, recunoscand inculpatului o serie de drepturi subiective proprii, sau simple interese procesuale acestora.

Art. 6 paragraf 3 punctul c) din "Conventia europeana a drepturilor omului" consacra obligativitatea acordarii asistentei judiciare atunci cand interesele justitiei o reclama. S-a statuat ca, desi nu este absolut, dreptul oricarui acuzat de a fi in mod efectiv aparat de catre un avocat, la nevoie desemnat din oficiu, figureaza printre elementele fundamentale ale unui proces echitabil. Un acuzat nu pierde beneficiul acestui drept prin simplul fapt al absentei la dezbateri23.

Apararea inculpatului arestat de catre un avocat ales sau din oficiu24, reprezinta o garantie fundamentala pentru protejarea calificata si temeinica a drepturilor persoanei acuzate, aflate in conditii de restrangere a libertatii si opereaza pe tot timpul desfasurarii procesului penal25

Liberarea provizorie sub control judiciar si liberarea provizorie pe cautiune

In cursul procesului penal, atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de judecata, pentru a se asigura buna desfasurare a procesului sau pentru a se impiedica sustragerea invinuitului

22 VICENZO MAZINI, op.cit., Editrice Torinese, 1956,pag. 332-333 - Legislatia italiana recunoaste o serie de drepturi ale inculpatului, in stransa legatura cu interesele protejate ale acestuia, si anume: I.Drepturi ale inculpatului : 1) Dreptul la aparare - aceasta categorie de drepturi este foarte complexa, fiind una din cele mai importante pentru procesul penal care se desfasoara impotriva inculpatului .In cadrul acestei categorii, au fost mentionate in doctrina italiana, urmatoarele drepturi: dreptul la aparare, care este un drept inviolabil in orice stadiu procesual sau grad jurisdictional ; dreptul de a avea un aparator, care ii acorda asistenta tehnica; dreptul de a fi ascultat (interogat); dreptul de a nu raspunde; dreptul de a prezenta probe in sprijinul disculparilor sale; dreptul de a contesta in mod precis acuzatia ce i se aduce; dreptul de a primi notificari, de a face declaratii in instanta; dreptul de a obtine termen pentru a se apara in cazul unor noi acuzatii contestate in timpul dezbaterilor; dreptul de a cere redeschiderea anchetei penale; dreptul de a avea ultimul cuvand la incheierea dezbaterilor, etc. 2) Dreptul la libertati personale , care include alte drepturi ale inculpatului, cum ar fi: dreptul de a fi eliberat in cazurile prevazute de lege; dreptul de a utiliza mijloacele procesuale pentru a obtine liberarea provizorie, s.a. 3) Drepturi procesuale: dreptul de a declara apel; dreptul de a formula recurs pentru casare; dreptul de a formula plangere impotriva mandatului de arestare, etc.; II. Intre interesele protejate, se inscrie recunoasterea principiului general potrivit caruia nimeni nu poate fi obligat sa isi recunoasca propria vinovatie si nici sa raspunda la interogatoriu (nemo tenetur se detegere).

23 TRECHSEL S. "Strassburger Rechtsprechung zum Strafverfahren. Die Urteile Schiesser, Deweer, Artico adnd Luedicke, Belkacem Koc", J.R. 1981, p.138-139 -CAZUL ARTICO contra ITALIEI - Hotararea din 13 mai 1980 (Camera - seria A nr.37) ; SWART B. "The case-law of the European Court of Human Rights in 1993", E.J.C. 1994, p. 180 si urm.- CAZUL PAITRIMOL contra FRANTEI - Hotararea din 23 noiembrie 1993 (camera) (seria A nr.277-A).

24 C.S.J., sectia penala, decizia nr. 737 din 26 martie 1997, in Revista "Dreptul" Nr. 9/1998, pag. 145.

25 ANDREWS J., "Natural justice in Italy", 1984, pag. 290-291; CALLEWAERT J, DEJEANT-PONS M., SANSONETIS N. , "La jurisprudence de la Cour europeenne des droits de l'homme relative a l' article 50 de la CEDH (4e partie)", R.U.D.H., 1990, pag. 335-336 - CAZUL GODDI contra ITALIEI - Hotararea din 9 aprilie 1984 (camera) (seria A nr.76) - "In ceea ce priveste absenta avocatului ales de catre invinuit, Curtea arata ca lipsa notificarii a contribuit la privarea petitionarului de o aparare concreta, efectiva. Amintita absenta este cu atat mai preocupanta cu cat aceasta era combinata de cea a d-lui. Goddi; ca avocatul din oficiu, necunoscand motivele neinfatisarii invinuitului, nu putea cere o trimitere in baza art. 497 din Codul de procedura penala; in sfarsit, pentru ca exista un risc - si acesta s-a realizat - de agravare a pedepselor aplicate de catre Tribunalul din Forli. In privinta apararii din oficiu asigurata dlui Goddi, Curtea apreciaza ca avocatul din oficiu nu s-a bucurat de timpul si facilitatile de care ar fi avut nevoie pentru studierea dosarului, pregatirea pledoariei si, eventual, sa ia contact cu clientul sau. Intrucat nu a notificat avocatului invinuitului data audierii, Curtea de apel ar fi trebuit, respectand principiul independentei baroului, cel putin sa adopte masurile pozitive destinate sa permita avocatului din oficiu sa-si indeplineasca sarcina in cele mai bune conditii.

14

sau inculpatului de la urmarire penala, de la judecata sau de la executarea pedepsei, poate fi luata fata de acesta o masura preventiva : retinerea, obligarea de a nu parasi localitatea sau arestarea preventiva.

Privarea de libertate a unei persoane are consecinte deosebite, o impiedica sa-si desfasoare activitatea obisnuita, duce la perturbarea sistemului rational in care este cuprins si poate chiar aduce atingere intereselor personale cu care are diverse raporturi. Pentru a evita sau atenua aceste consecinte fata de inculpatul supus masurii arestarii preventive, in legislatia noastra penala si procesual-penala au intervenit multiple modificari dupa decembrie 1989, accentul fiind pus pe suprematia legii si apararea drepturilor si libertatilor persoanei.

In planul dreptului procesual - penal sunt semnificative adoptarea unor reglementari noi, cum ar fi liberarea provizorie sub control judiciar si liberarea provizorie pe cautiune, introducerea unor dispozitii de principiu referitoare la garantarea libertatii persoanei, respectarea demnitatii umane, garantarea dreptului la aparare, precum si cele ce privesc modificari la institutia arestarii preventive a inculpatului, prelungirea duratei acestei masuri.

…. Garantiile privind libertatea persoanei inscrise in art. 5 C.proc.pen., majoritatea consacrate si in art. 23 din Constitutie, constituie premise reale pentru respectarea legalitatii in domeniul masurilor preventive si vadesc preocuparea pentru alinierea legislatiei noastre la reglementarile internationale privind protectia drepturilor omului.

Noua Constitutie a Romaniei, aprobata prin referendum la 8 decembrie 1991, consacrand libertatea individuala in cadrul drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, a consfiintit in art. 23 numeroase reguli cu valoare de garantii ale inviolabilitatii persoanei si anume :- arestarea unei persoane este permisa numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege ;

- arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile ;

- asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plange judecatorului;- prelungirea arestarii se aproba numai de catre instanta de judecata;- celui arestat i se aduc la cunostinta de indata motivele arestarii , iar invinuirea in cel mai

scurt timp, in prezenta unui avocat ;- daca motivele arestarii au disparut, eliberarea persoanei arestate preventiv este

obligatorie ;- persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie sub

control judiciar sau pe cautiune ;- pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este

considerata nevinovata.Limitele aduse de lege in exercitarea dreptului la libertate prevazute in art. 23 din

Constitutie si legislatia procesual-penala nu constituie incalcari ale acestui drept, ci o circumscriere a acestuia pentru apararea societatii de infractori care comit fapte penale ce prezinta pericol pentru ordinea publica.

Arestarea preventiva nu trebuie inteleasa ca o masura prin care se exercita presiuni asupra inculpatului in scopul obtinerii unei marturisiri si nici ca o sanctiune antecondamnatorie, avantajele sau dezavantajele acesteia trebuind raportate la gravitatea concreta a faptei si la periculozitatea infractorului.

15

Masura arestarii preventive apare astfel ca o necesitate obiectiva a desfasurarii normale si eficiente a urmaririi penale si judecatii, respectand limitele fixate prin lege

Dispozitiile constitutionale au fost intarite prin ratificarea de catre Parlamentul Romaniei a "Conventiei europene a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale", adoptata la Roma la 4 noiembrie 1950, ce se refera la libertatea si siguranta persoanei. Unul din scopurile Conventiei, se afirma in Preambul, este de a asigura prin masurile luate de guvernele statelor semnatare, garantarea drepturilor si libertatilor enuntate in "Declaratia Universala a Drepturilor Omului", ce constituie temelia insasi a acestei institutii.

Legislatia europeana consacra o importanta deosebita utilitatii masurii arestarii preventive dar, in acelasi timp, protejeaza conditia26 si demnitatea detinutilor, in sensul ca persoanele ce considera ca drepturile si libertatile omului au fost lezate in cazurile ce le privesc de catre legislatiile nationale, pot promova actiuni in justitie prin care reclama incalcarea acestor drepturi in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului27.

Beneficiind de prezumtia de nevinovatie, invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa, sarcina administrarii probelor si stabilirii vinovatiei revenind organelor judiciare. Pentru a nu contribui prin propriile declaratii la retinerea unei acuzatii contra sa, in cursul provcedurilor judiciare invinuitul sau inculpatul are dreptul de a pastra tacerea.

In cazul in care exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa se apere el insusi ( sa dea explicatii asupra oricarei acuzatii si sa propuna probe in aparare ) ori sa solicite sa fie asistat de un aparartor.

Astfel, Codul de procedura penala a prevazut procedura examinarii din oficiu a legalitatii detentiei preventive cu prilejul prelungirii duratei arestarii de catre instanta ori cu prilejul verificarii de catre instanta a regularitatii luarii si mentinerii arestarii inculpatului.

26 In Franta, consecintele detentiei provizorii sunt cele ale unei incarcerari, fara a avea insa caracterul unei pedepse. Persoanele incarcerate sunt plasate intr-un cartier special, cu un regim mai bland decat pentru detinutii condamnati definitiv. Se acorda posibilitatea de comunicare si facilitati in vederea exercitarii apararii. Acest regim poate fi insa agravat prin luarea masurii de interzicere a comunicarii ( rar pronuntata), prin care persoana detinuta este impiedicata sa primeasca vizite sau corespondenta din exterior, in afara avocatului sau.Aceasta izolare poate dura 10 zile si poate fi reinnoita o singura data. JEAN LARGUIER, op.cit., Imprimerie des Presess Universitaires de France, decembre, 1996, pag. 99

27 Curtea Europeana a Drepturilor Omului a fost infiintata in 1959 in virtutea "Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale" ( Roma 1950) in scopul asigurarii respectarii obligatiilor acesteia fata de statele contractante.

16