apar-romania.ro · web viewpentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro,...

80
Stiri 5 februarie 2020, partea a doua COMERT SI ALIMENTATIE PUBLICA Dănuț Păle, vicepreședinte Comisia de Agricultură: ”Credeți că a fost inspirată componența Consiliului de Administrație?” Ramona Dascălu - 5 februarie 2020 Așa cum Agrointeligența – AGROINTEL.RO a anunțat încă de ieri, Comisia de Agricultură din Camera Deputaților a organizat astăzi, miercuri – 5 februarie, o ședință la care a fost invitată și conducerea Casei de Comerț Unirea pentru a da explicații despre modul netransp-arent în care instituția a cheltuit banii publici. La ședința s-a prezentat însă din partea Casei de Comerț Unirea doar directorul general al instituției, Adrian Izvoranu. În acest sens, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților Dănuț Păle a spus că pentru a fi lămurite lucrurile este nevoie de o altă ședință la care să fie prezenți și membrii Consiliului de Administrației întrucât aceștia sunt cei care cu adevărat au luat decizii în ceea ce privește managementul instituției. ”Eu aș vrea să vă propun ca discuțiile să le avem și în altă perioadă pentru că sunt foarte importante. Mi-aș permite să sugerez să avem prezenți și așa- zișii membri ai Consiliului de Administrației pentru

Upload: others

Post on 05-Mar-2020

7 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Stiri 5 februarie 2020, partea a doua

COMERT SI ALIMENTATIE PUBLICA

Dănuț Păle, vicepreședinte Comisia de Agricultură: ”Credeți că a fost inspirată componența Consiliului de Administrație?” Ramona Dascălu - 5 februarie 2020

Așa cum Agrointeligența – AGROINTEL.RO a anunțat încă de ieri, Comisia de Agricultură din Camera Deputaților a organizat astăzi, miercuri – 5 februarie, o ședință la care a fost invitată și conducerea Casei de Comerț Unirea pentru a da explicații despre modul netransp-arent în care instituția a cheltuit banii publici. La

ședința s-a prezentat însă din partea Casei de Comerț Unirea doar directorul general al instituției, Adrian Izvoranu. În acest sens, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților Dănuț Păle a spus că pentru a fi lămurite lucrurile este nevoie de o altă ședință la care să fie prezenți și membrii Consiliului de Administrației întrucât aceștia sunt cei care cu adevărat au luat decizii în ceea ce privește managementul instituției.

”Eu aș vrea să vă propun ca discuțiile să le avem și în altă perioadă pentru că sunt foarte importante. Mi-aș permite să sugerez să avem prezenți și așa-zișii membri ai Consiliului de Administrației pentru că și dumnealor ar trebui să răspundă. Eu am avut o discuție cu unul dintre ei și nu pot să cred că devii cel care spui că activitatea acestei instituții în care eu chiar am crezut a fost penală. Păi ești părtaș dacă dumneata spui așa ceva.

Cum ai aprobat? Un director nu conduce decât pe deciziile Consiliului de Administrație. În al doilea rând, credeți că a fost inspirată componența Consiliului de Administrație?

Asta e o altă întrebare a mea. Și pentru domnul secretar de stat, eu când am auzit de acest demers și când oamenii vorbeau, hai nu de 2 milioane de agricultori care ar fi făcut componenta acestei instituții, eu pentru ăia am fost

Page 2: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

foarte bucuros. Și dacă tot vorbim de evaziune fiscală în sectorul agricol, era o șansă pentru România, prin achiziționarea produselor agricole din acest segment, să primească o componentă la PIB extraordinar de importantă. Eu așa am crezut la vreemea respectivă și cred în continuare că asta este menirea Casei de Comerț, tocmai pentru a ajuta agricultura din România. Știți foarte bine că tot încercăm să protejăm mediul de afaceri din acest sector la tot ce înseamnă intrări de produse agricole din țări ale Uniunii Europene și importuti din țări terțe. De aceea ar fi bine ca peste două săptămâni să vină și alți membri din această instituție numită Casă și să dezvoltăm subiectul pentru că este foarte important. Cred că ar fi cea mai mare greșeală, domnilor de la ministerul Agriculturii, să distrugeți această idee”, a declarat Dănuț Păle, deputat PSD și vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.

Din partea ministerului Agriculturii a fost prezent la ședință secretarul de stat Emil-Florian Dumitru. Acesta a spus că trebuie întrebată fosta conducere a Ministerului Agriculturii despre modul în care au fost numiți membrii Consiliului de Administrație al Casei de Comerț Unirea, dar și despre cheltuielile iresponsabile făcute din bugetul instituției.

”Noi considerăm că trebuie să fim indiferent de vremuri un partener cu Comisia de Agricultură și să identificăm cele mai bune soluții. Sigur că mai devreme v-am vorbit de distrugerea unui concept legat de un prost management pe care l-am descoperit și pe care vi l-am spus așa cum l-am găsit și de care nu suntem noi în măsură să identificăm vinovații. Sigur că nu pot fi de acord că guvernanța coorporatistă este opțională indiferent că ne numim ministerul Agriculturii sau altă instituție publică, gestionăm bani publici, motiv pentru care trebuie să fim responsabili asupra modului în care îi cheltuim. Legat de fostul management cu dacă și cu parcă, nu trebuie să discutăm prezumtiv ci efectiv trebuie să ni se explice și ce trebuie să le explice celor care sunt îndreptățiți să ceară explicații de ce s-a făcut într-un fel, cu nerespectarea legislației în vigoare și de ce am ajuns în situația în care am ajuns, să prezentăm o chestiune mult prea branduită fără prea mare efect și eu cred că da, trebuie să vedem cum putem să îndreptăm situația. Legat de componența Consiliului de Administrație, v-aș ruga frumos să întrebați fosta conducere cum a numit membrii în Consiliul de Administrație, în mod netransparent, fără niciun fel de procedură, de selecție publică a componenței Consiliului de Administrație și a modului netransparent în care s-au efectuat tot felul de cheltuieli care de care mai năzdrăvane, culminând cu Ziua Produselor Agroalimentare din 9 octombrie, care a fost o manifestare politică”, a spus Emil Dumitru, secretar de stat în ministerul Agriculturii.

Discounterul german Penny Market pune la bătaie 90 mil. euro pentru investiţii în 2020. „Avem în plan să deschidem între 20 şi 25 de noi

Page 3: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

magazine în toată ţara şi să începem lucrările la cel de-al patrulea centru logistic din România.“ Cristina Rosca 05.02.2020,

Retailerul german Penny Market, activ pe segmentul de discount, va investi în acest an 90 de milioane de euro în extinderea reţelei şi a suprafeţei logistice. Compania continuă astfel dezvoltarea businessului din România, unde are peste 250 de magazine, dintre care 20 au fost deschise anul trecut.

„În 2020, ne dorim să continuăm implementarea planurilor de expansiune şi să deschidem între 20 şi 25 de noi magazine în toată ţara, cât şi să începem lucrările la cel de-al patrulea centru logistic Penny Market din România“, spune Daniel Gross, care conduce businessul local al Penny Market.

În contextul expansiunii, dar nu numai, businessul reţelei de magazine s-a menţinut pe plus în 2019. A contat şi evoluţia economiei şi a consumului privat, deşi Penny Market este o reţea activă pe formatul de discount, care este cel mai puţin afectat de eventualele crize financiare, pariul pe preţuri mici jucând un rol important. Totodată însă, discounterii sunt şi cei pentru care perioadele de creştere economică nu aduc schimbări majore.

„Anul trecut a fost unul bun pentru noi şi suntem încrezători cu privire la 2020. Credem că vom putea menţine ritmul pe care l-am arătat în 2018 şi 2019. Ne aşteptăm ca piaţa să crească în continuare, dar ştim foarte bine că nu putem controla asta. Din 2005 şi până în prezent am învăţat că, indiferent de contextul fiscal şi legislativ, e necesar să ne adaptăm“, mai adaugă executivul român. El nu oferă detalii privind ritmul de creştere al businessului.

Daniel Gross vorbeşte însă de un ritm de creştere similar cu cel din 2018 când cifra de afaceri a avansat cu peste 15%, până la 3,5 mld. lei. O rată de creştere de 15% ar duce cifra de afaceri a germanilor la peste 4 mld. lei anul trecut, conform calculelor ZF.

România, lider în UE la creşterea comerţului cu amănuntul, în decembrie 2019 Volumul comerţului cu amănuntul în România a urcat cu 8,5% în decembrie 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, acesta fiind cel mai puternic ritm de creştere înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). 05

Page 4: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

feb, 2020 | Agerpres Comparativ, în zona euro, comerţul cu amănuntul a crescut cu 1,3% în ritm anual, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat un avans de 1,9%. Comerţul cu amănuntul în UE 28 a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au urcat cu 4%, în timp ce vânzările de combustibili au scăzut cu 2,6%, iar cele de alimente, băuturi şi ţigări cu 0,3%. În decembrie, cele mai mari creşteri anuale au fost raportate în România (8,5%), Ungaria (6,1%) şi Malta (5,6%), cele mai importante scăderi fiind în Slovenia (minus 6,6%), Slovacia (minus 2,5%) şi Finlanda (minus 1,6%). Conform datelor Eurostat, comerţul cu amănuntul a scăzut cu 1,6% în zona euro şi cu 1,3% în UE, în decembrie 2019 comparativ cu luna precedentă. Comerţul cu amănuntul în UE 28 a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au scăzut cu 1,6%, cele de combustibili cu 0,9%, iar la alimente, băuturi şi ţigări cu 1,3%. Cele mai mari creşteri lunare au fost raportate în Irlanda (2,7%), Malta (1,3%) şi România (0,8%), iar cel mai semnificativ declin în Germania (minus 3,3%), Slovenia (minus 2,8%) şi Finlanda (minus 2,3%). Pe ansamblul anului trecut, volumul comerţului cu amănuntul în zona euro a crescut cu 2,2%, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat un avans de 2,4%, comparativ cu 2018.  

Vânzările de produse agroalimentare, avans spectaculos în România REDACȚIA FIR 5 FEBRUARIE 2020

Consumul de produse agroalimentare crește spectaculos în România. În luna decembrie 2019, vânzările cu amănuntul de produse alimentare, băuturi și tutun au avansat cu 17,7% comparativ cu luna anterioară și cu 9,4% față de aceeași perioadă din 2018 (serie brută), conform datelor Institutului Național de Statistică.

Aceasta este categoria de produse care a înregistrat cea mai mare creștere în comerțul intern cu amănuntul.Per total, anul trecut, vânzările de produse agroalimentare au fost cu 6% mai mari decât în anul anterior.

La nivelul Uniunii Europene și în zona euro, conform datelor Eurostat, se remarcă o scădere a vânzărilor de produse agroalimentare (-0,3% în decembrie 2019 față de decembrie 2018 în UE-27, serie ajustată ținând cont de numărul de zile lucrătoare și sezonalitate; -0,7% în zona euro; +8,1%, serie ajustată, pentru România).

În totalul vânzărilor în comerțul cu amănuntul, incluzând și produsele nealimentare și carburanţii pentru autovehicule, România, de asemenea, a

Page 5: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

înregistrat în luna decembrie 2019 cea mai mare creștere din Uniunea Europeană, comparativ cu aceeași lună din anul anterior, cu 8,3% (serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și sezonalitate), fiind urmată de Ungaria (+6,1%) și Malta (+5.6%). În medie, în Uniunea Europeană (UE-27), creșterea a fost de 1,9%.

Agroland face primul pas către o economie verde Miercuri, 05 Februarie 2020

Magazinele Agroland vor avea stații de încărcare mașini electrice și panouri fotovoltaice

Retailerul dedicat fermierilor Agroland, firmă cu capital 100% românesc, își setează o nouă misiune: ca prin toate activitățile desfășurate, atât în domeniul agricol cât și cel comercial, să protejeze natura și resursele sale.

„Noi, echipa AGROLAND, suntem dedicați furnizării de produse de înaltă calitate, locale și sănătoase. Oferim produse superioare utilizând programe de instruire concentrate, cuprinzătoare și tehnologie inovatoare. Susținem agricultura durabilă și metodele sigure de producere a alimentelor care reduc degradarea mediului, mențin productivitatea terenului în timp și susțin viabilitatea economică a fermelor familiale și a comunităților rurale.“ Horia Cardos, Business Owner Agroland.

Astfel, pentru acest deziderat, compania Agroland va demara două mari proiecte:

Primul proiect constă în dotarea a 25 de magazine (10% din numărul total de magazine Agroland din România) cu stații de încărcare mașini electrice până la sfârșitul anului 2021. Acestea se vor instala pe axele Timișoara – București – Constanța și București – Suceava.

Pentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni.

Page 6: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Al doilea proiect prevede dotarea într-un interval de 36 de luni a tuturor magazinelor aflate în proprietatea Agroland cu panouri fotovoltaice. Acestea vor produce energie atât pentru acoperirea necesarului propriu, cât și pentru rețeaua de distribuție.

În 60 de luni ele vor putea produce echivalentul consumului întregii rețele, care este apreciat la circa 1.000 MW /an pentru toate magazinele Agroland.

Valoarea investiției este de 350.000 euro, amortizabilă în 5-7 ani. Pentru acest proiect se are în vedere și accesarea de fonduri europene.

Prin aceste investiții, Agroland demonstrează încă o dată că este o companie preocupată de inovare, de folosirea tuturor mijloacelor, astfel încât activitatea agricolă să fie nu numai profitabilă, ci și durabilă, prin protejarea naturii și a resurselor ei.

La finalul anului 2019, rețeaua Agroland număra 250 de magazine prezente în 28 de județe, având o cifră de afaceri de 30 milioane de euro și o echipă de peste 600 de oameni.

DIVERSE

APIA a demarat executarea silită a fermierilor pentru datoriile din anii trecuți agrointeligenta.ro - 5 februarie 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat proceduri de executări silite.

Conform unui document oficial asumat de centrul județean al APIA Gorj, la nivelul județului erau înregistrate, în toamnă 11.122 de debite în valoare de peste 23 de milioane de euro. De precizat că fermierii care înregistrează datorii către APIA nu pot beneficia de subvenții până când situația nu se clarifică fie prin plata sumelor, fie printr-o decizie judecătorească definitivă care să ateste că producătorului nu i se poate imputa nicio sumă.

„La nivelul centrului județean Gorj, în conformitate cu situatia centralizata a Grupului de Lucru privind monitorizarea si gestionarea recuperarii creantelor (GMGRC) primită de la APIA aparat central la data de 15.10.2019, înregistram un număr total de 11.122 debite în cuantum de 23.988.682,72 lei, cu suma de recuperat în cuantum de 7.650.086,75 lei, procentul de recuperare prin toate căile prevazute de lege fiind de 68,11%. Până la 31.12.2019, la nivelul APIA CJ Gorj sunt înregistrate un număr de 11.196 dosare de debit, în cuantum de

Page 7: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

24.075.881,09 lei, suma de recuperat fiind de 7.569.681,33 lei, iar procentul de recuperare 69,56%.

În anul 2019, Serviciul economic recuperare debite și resurse umane a înregistrat în registrul debitorilor europeni un număr de 1.215 procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în valoare totală de 327.714,83 lei.

Totodată, au fost transmise la ANAF, spre executare silita, un număr de 171 debite (procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creantelor bugetare, Proceseverbale de stabilire a neregulilor rezultate din aplicarea dobânzii datorate și Procese-verbale de accesorii), în valoare de 168.271,37 lei”, se arată în cel mai nou buletn informativ publicat de APIA Gorj.

Scafandrii au descoperit punți secrete pe nava care s-a răsturnat în Portul Midia omorând mii de oi / Cresc termerile că vaporul s-a scufundat din cauza supraîncărcării• 5 FEBRUARIE 2020 

Punți secrete pentru animale în plus au fost găsite într-o navă de transport care s-a scufundat lângă portul românesc Midia în noiembrie, înecând mii de oi, conform companiei care desfășoară masiva operațiune de recuperare, transmite The Guardian, citat de Rador.

Doar 180 de oi au supraviețuit dintre cele 14.600 care se credea inițial că se aflau la bordul navei Queen Hind, care le transporta din România, cel mai mare exportator de animale din UE, către Arabia Saudită.Însă descoperirea punților secrete va mări probabil bilanțul deceselor cu încă câteva mii și va ridica noi întrebări cu privire la posibilitatea ca supraîncărcarea să fi fost de vină pentru răsturnare.

Vasul a rămas culcat pe o latură în apă, întrucât s-a scufundat aproape de port, iar în jurul lui sunt îngrămădite cadavre de oi. Imaginile tragediei au făcut înconjurul presei internaționale și au determinat noi apeluri din partea activiștilor pentru animale de a se interzice exporturile în viu din Europa către state non-UE, mai cu seamă cele din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

Page 8: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Cotidianul național românesc Adevărul a scris duminică că firma care a câștigat licitația pentru aducerea navei la țărm, Grup Servicii Petroliere (GSP Offshore), a avut sâmbătă o primă tentativă, dar operațiunile au fost oprite după ce cablurile macaralei s-au dovedit incapabile să suporte greutatea.

Gabriel Comănescu, președintele GSP, a fost citat de Adevărul ca declarând că „în cursul operațiunii, scafandrii au intrat în apă [și] au găsit punți suplimentare. Aceste punți suplimentare aveau și animale pe ele.

Comănescu a precizat: „Sunt punți care nu sunt incluse în planul navei, sunt nedeclarate. E problema autorităților să afle de ce au fost încărcate și de ce nu au fost incluse în planul vasului. Este o mare întrebare. Exista o încărcătură mult mai mare decât peste 14.000 de oi.”

Gabriel Păun, de la Animals International, a declarat că descoperirea „ne confirmă suspiciunile inițiale că vasul s-a răsturnat din cauza supraîncărcării”. El a adăugat: „Suntem indignați că acest lucru s-a aflat de la firma care aduce vasul înapoi la țărm, iar nu de la guvernul României.”

Animals International a declarat că va depune plângeri la Comisia Europeană și la parchetul românesc anticorupție.„[GSP] a venit cu echipamentul potrivit săptămâna trecută și au încercat să o ridice cu o macara și să o aducă la țărm”, a declarat Păun. „Ei calculaseră că nava e plină cu apă și animale, deci erau pregătiți să ridice mai mult, dar cablurile tot s-au rupt.”

El a fost informat că șeful companiei a trimis scafandri să investigheze, care au descoperit punți secrete încărcate cu mii de animale.

Brian da Cal, directorul britanic al organizației pentru bunăstarea animalelor Four Paws, a declarat că se teme că moartea miilor de oi ar fi putut fi evitată.

„Acuzațiile privind punțile ascunse ale vaporului sunt o problemă enormă și ne întăresc apelurile privind o interdicție totală a transportului de animale vii pe distanțe lungi și pentru o durată a transportului de maxim opt ore. Indiferent cât de stricte ar fi normele și cât de tragic este acest accident, morțile în masă precum aceasta devin mai obișnuite.”

El a afirmat că Four Paws a reușit să salveze 254 de oi de pe nava pe jumătate scufundată, însă unele dintre ele au murit ulterior din cauza epuizării și a rănilor – 180 au supraviețuit și se află acum într-un loc situat la nord de București.

Page 9: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

„Noi spunem că autoritățile române nu sunt de încredere, întrucât nava a fost inspectată de guvernul român [și] ei n-au sesizat punțile suplimentare care nu figurau în planul navei.”

Păun a declarat că România exportă anual 3 milioane de oi. Exporturile europene de animale în viu au crescut ca valoare de la 1 miliard de euro în 2000 la 3,3 miliarde în 2018.

Un oficial de la autoritatea națională veterinară și de siguranță alimentară a României, citat de Adevărul, pare să fi respins acuzațiile, afirmând că vasul era mai greu deoarece „oile moarte nu au aceeași greutate cu cele vii”.

Un purtător de cuvânt al poliției de frontieră a respins și el știrea, ca fiind doar o speculație.The Guardian a contactat MGM Marine Shipping, firma care administrează Queen Hind, pentru declarații. Și ambasada României a fost abordată.

Sursa: The Guardian/ Rador/ Traducere: Andrei Suba

FOSTUL SEF AL DAJ CONSTANTA, CONDAMNAT LA INCHISOARE CU EXECUTARE Agroromania.ro 05 Feb. 2020

Fostul sef al Directiei Agricole Judetene Constanta a fost condamnat la inchisoare cu executare. Acesta ar urma sa petreaca maximum 5 ani si 3 luni in spatele gratiilor, daca nu vor fi intreprinse alte demersuri.

Tribunalul Constanta a decis joi, condamnarea lui Boris Parpala, fostul director al Directiei Agricole la cinci ani si trei luni de inchisoare. De asemenea, societatea Fatum Consulting SRL, la care Parpala era administrator, a fost obligata la plata unei amenzi penale de 220.000 de lei si suspendarea activitatii acesteia pentru o perioada de un an de la ramanerii definitive a acestei sentinte.

 

Decizia Tribunalului Constanta nu este definitiva si poate fi atacata cu apel in termen de zece zile de la comunicare.

 

Page 10: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Boris Parpala a fost trimis in judecata de procurorii DNA Constanta. Anchetatorii au stabilit ca in perioada 21 decembrie 2010 – 01 august 2014, Boris Parpala, ca urmare a influentei si autoritatii conferite de functiile pe care le-a detinut in cadrul Consiliului Judetean Constanta si in cadrul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala a Judetului Constanta, in baza unor oferte realizate de acesta, a determinat reprezentantii a 22 de primarii de pe raza judetului sa incheie cu SC Fatum Consulting SRL, firma pe care o administra, contracte de prestari ale unor servicii inutile si nesolicitate de acestea (elaborarea strategiei de dezvoltare locala a comunei, consultanta in elaborarea documentatiei de finantare a unor proiecte, etc.).

 Ulterior, in temeiul acestor contracte, inculpatul a emis facturi si a contactat apoi reprezentantii unitatilor administrativ-teritoriale carora le-a solicitat plata sumelor facturate, iar dupa ce, in contul SC Fatum Consulting SRL, au fost virate fondurile respective, s-au facut plati catre diversi furnizori si retrageri de bani.

 "In perioada de 01 ianuarie 2012 – 03 aprilie 2015, inculpatul Parpala Boris, in calitate de administrator de drept si ulterior de fapt al SC Fatum Consulting SRL, a inregistrat in contabilitatea acesteia operatiuni fictive si cheltuieli nereale, diminuand astfel baza impozabila, cu efectul prejudicierii bugetului de stat cu suma de 445.831 lei, reprezentand impozit pe profit si taxa pe valoare adaugata", au precizat reprezentantii DNA.

 Procurorii au mai afirmat ca in anul 2013 Boris Parpala si SC Fatum Consulting SRL au investit o parte din sumele incheiate cu cele 22 de primarii pentru concesionarea unui teren, infiintarea unei livezi, ascunzand astfel originea sumelor respective.

GLOBAL

Mii de animale risca sa moara din cauza virusului care a ingenuncheat China In feb. 5, 2020  37  0

Mii de animale de companie din Wuhan, China, riscă să moară de foame, după ce stăpânilor lor li s-a interzis să intre în oraș sau au fost plasați în carantină din cauza epidemiei de coronavirus, transmite newsweek.com.

Aproximativ 5000 de animale au rămas singure în case, spune un voluntar care își riscă viața zi de zi pentru a hrăni aceste animale și a le elibera din locuințe. Sute de persoane, blocate în carantină în alte zone ale țării, l-au contactat deja pe bărbat pentru a le salva companionii necuvântători.

Page 11: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

„Alături de o echipă de voluntari am salvat, din ianuarie până în prezent, peste 1000 de animale”, a declarat voluntarul.

Comisia națională de sănătate din China a anunțat că rata mortalității în cazul coronavirus este de 2,1% la nivel național. Cifra este mai mare în provincia Hubei, unde se află orașul Wuhan – 3,1%.

Un purtător de cuvânt al Comisiei a anunțat că 80% dintre victime aveau peste 60 de ani, iar 75% dintre victime sufereau și de o altă afecțiune.

În afara Chinei, prevalența virusului rămâne scăzută, cu 190 de cazuri raportate în peste 24 de țări.

UNIUNEA EUROPEANA

Importurile de carne de pasăre din Ucraina, interzise în UE DE REDACȚIA FIR 5 FEBRUARIE 2020

Uniunea Europeană a interzis importurile de păsări de curte, carne și preparate din carne de pasăre netratate termic din Ucraina, iar producătorii ucraineni vor trebui să-și redirecționeze producțiile către piețele asiatice și africane, se arată într-un raport publicat pe portalul Departamentului de Stat pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii (USDA).

Interdicția Uniunii Europene a fost introdusă după ce Ucraina a notificat Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE), în data de 20 ianuarie a.c., anunțând izbucnirea unui focar de gripă aviară înalt patogenă, tip H5, în regiunea Vinnița, la 100 km de Republica Moldova. Ouăle și produsele din ouă vor rămâne în comerț fără restricții, potrivit raportului USDA.Ucraina este al treilea exportator de carne de pasăre pe piața comună, după Brazilia și Thailanda, cu 123.000 de tone livrate în țările membre în primele 11 luni din anul 2019, și cel mai mare furnizor de ouă în spațiul comunitar, cu vânzări de peste 11.000 tone echivalent ouă. Este, de asemenea, al treilea

Page 12: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

exportator global de ouă și produse din ouă și se plasează pe locul șapte, în lume, din punctul de vedere al vânzărilor de carne de pasăre.

Aproape o treime din exporturile de păsări de curte ale Ucrainei au avut ca destinație țări membre ale Uniunii Europene în 2019, vânzările în spațiul comunitar evoluând spectaculos în ultimii ani.

Ucraina va avea un exces de producție semnificativ, din cauza pierderii pieței Uniunii Europene, dar poate exporta păsări de curte pe piețele asiatice și nord-africane, relevă raportul USDA, însă majoritatea destinațiilor exporturilor ucrainene sunt foarte sensibile la problemele de sănătate a animalelor și siguranța alimentară. Reacțiile din Arabia Saudită și din Emiratele Arabe Unite vor fi cruciale pentru schimburile comerciale ale Ucrainei în viitorul apropiat.

În data de 24 ianuarie a.c. și Moldova a restricționat, temporar, importul păsărilor de curte, al produselor și subproduselor din carne de pasăre provenite din regiunea Vinnița, Ucraina.

Acesta nu este primul focar de gripă aviară din Ucraina și nici prima interdicție la care este supusă. Ultimul caz, înaintea celui confirmat în ianuarie 2020, a fost înregistrat în sudul Ucrainei în urmă cu trei ani, în octombrie 2016, și a fost urmat, de asemenea, de interzicerea importurilor UE de produse de pasăre, de pe tot teritoriul Ucrainei, însă pierderile au fost limitate, pentru că dependența de piața comunitară nu se afla la cotele din prezent.

Autoritățile ucrainene consideră excesivă și nejustificată decizia Uniunii Europene de interdicție a importurilor la nivelul întregii țări, apreciind că măsurile luate pentru controlul și eliminarea focarelor sunt echivalente cu cele ale pieței comune, și a inițiat negocieri cu UE pentru limitarea blocării comerțului la zonele afectate de boală și recunoașterea reciprocă a sectorizării, în conformitate cu standardele OIE.

Relațiile comerciale dintre UE și Ucraina au fost reglementate printr-un nou acord, votat de Parlamentul European în luna noiembrie 2019, acord care urmează să intre în vigoare în acest an, și în baza căruia contingentele tarifare la importurile UE de carne de pasăre originară din Ucraina cresc.

Excedent comercial record al Uniunii Europene, la produsele agroalimentare REDACȚIA FIR 5 FEBRUARIE 2020

Page 13: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Cererea pentru carnea de porc și grâu din Uniunea Europeană a înregistrat cea mai mare creștere în comerțul cu produse agroalimentare din luna noiembrie 2019, comparativ cu aceeași lună din anul precedent, cu 116% (+525 milioane euro) și, respectiv, 70% (+184 milioane euro), informează Comisia Europeană. Încasări mai mari au fost consemnate pe relația cu China (+761 milioane euro), Turcia (+129 milioane euro), Egipt (73 milioane euro), dar s-au redus vânzările în SUA (-185 milioane euro, cu 9%), Hong Kong (-79 milioane euro, cu 22%), Libia (-37 milioane euro, cu 32%). Pe de altă parte, exporturile de băuturi spirtoase și lichioruri, vin și vermut și ulei de măsline au scăzut cel mai mult din punct de vedere valoric, cu 8%, 5% și, respectiv, 12%.În același timp, țările membre UE au cumpărat mai mult din Canada (+104 milioane euro), în noiembrie 2019 comparativ cu noiembrie 2018, din Turcia (+55 milioane euro) și Maroc (+37 milioane euro) și mai puțin din SUA (-296 milioane euro), Indonezia (-67 milioane euro) și Argentina (-63 milioane euro). Creșteri au fost înregistrate la importurile de fructe tropicale, fructe proaspete și uscate și semințe oleaginoase, altele decât soia, în timp ce importurile de ulei de palmier, cereale, altele decât grâu și orez au scăzut cel mai mult din punct de vedere valoric.

În luna noiembrie 2019, valoarea totală a exporturilor de produse agroalimentare din Uniunea Europeană s-a cifrat la 13,43 miliarde de euro, cu 7,3% peste nivelul consemnat cu un an în urmă, în timp ce importurile au scăzut cu 5,7%, până la 9,78 miliarde euro. Astfel, excedentul lunar al comerțului agroalimentar a ajuns la 3,65 miliarde euro, ușor sub cel înregistrat cu o lună în urmă, în octombrie 2019 (4 miliarde de euro).

Cu performanțele înregistrate în activitatea de export din 2019 și o creștere oarecum mai slabă a importurilor, excedentul comercial în Uniunea Europeană pentru perioada de 12 luni, din decembrie 2018 până în noiembrie 2019, a fost cu 41,4% mai mare decât din decembrie 2017 până în noiembrie 2018 și a atins un nivel record de 30,4 miliarde euro.

Eurocommerce: Modernizați taxarea comerțului internațional cu alimente Nora Marin miercuri, 5 februarie, 2020

Page 14: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

În timpul negocierilor de la summit-ul OCDE din această săptămână de la Paris, directorul general EuroCommerce, Christian Verschueren, a făcut presiuni asupra negociatorilor pentru a realiza progrese concrete în modernizarea sistemelor de impozitare internaționale, mai ales cele referitoare la comerțul internațional cu produse alimentare. În acest sens, oficialul Eurocommerce a declarat:

 „Comercianții cu amănuntul și angrosiștii, atât online cât și offline, susțin discuțiile OCDE privind modernizarea sistemelor de impozitare a companiilor și le fac adecvate economiei globale digitalizate. Este esențial ca negociatorii să găsească acum un motiv comun pentru a continua negocierile pentru a găsi o soluție multinațională și a evita o tendință în creștere către abordări naționale fragmentate. „ EuroCommerce a adoptat anul trecut un set de principii cheie [1] pentru impozitarea economiei digitalizate. Este esențial faptul că impozitarea trebuie să fie neutră de canal – potrivită atât pentru vânzări online, cât și pentru offline. Digitalizarea oferă oportunități pentru întreaga economie, în special pentru comerțul cu amănuntul și cu ridicata, dar principiile subliniază că sarcina fiscală trebuie împărțită în mod echitabil între toți participanții la piață, indiferent de modelul de afaceri sau de mărimea companiei. Verschueren a concluzionat: „Știm că găsirea unui consens nu este ușoară, dar alternativele sunt mai rele și nu oferă niciun răspuns la provocările viitoare. Ne-am bucurat să vedem că Statele Unite și Franța găsesc un acord interimar săptămâna trecută la Davos, dar întreprinderile din Europa și din lume sunt nerăbdătoare să vadă OCDE la un consens și foarte curând ”.

UE vrea sa creasca finantarea pentru apicultori. De cand ar putea intra in vigoare decizia Februarie 5, 2020 Pentru urmatorii trei ani, Comisia Europeana ia in calcul sa majoreze cu 50% finantarea acordata de UE pentru programele apicole, noteaza Euractiv.Numarul stupilor si cel al apicultorilor din Uniunea Europeana au crescut de-a lungul anilor, ceea ce a condus la o crestere cu 16% a productiei de miere a UE in perioada 2014-2018, potrivit raportului privind punerea in

Page 15: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

aplicare a programelor apicole din UE.„Sectorul apicol este crucial pentru agricultura si pentru biodiversitate in general. Trebuie sa incurajam apicultorii din intreaga UE, motiv pentru care sustin ferm sporirea de la 120 de milioane de euro la 180 de milioane de euro a finantarii din partea UE pentru programele apicole pentru urmatorii 3 ani, ca parte a propunerii Comisiei privind urmatorul buget alocat agriculturii”, a declarat comisarul pentru agricultura, Janusz Wojciechowski.

La nivelul Uniunii Europene, exista 17,5 milioane de stupi ce sunt gestionati de 650.000 de apicultori. In anul 2018, productia de miere a fost de 280.000 de tone, ceea ce a facut din UE al doilea producator de miere din lume, dupa China.

Programele apicole finantate de UE pana in prezent

UE cofinanteaza programe apicole elaborate la nivel national in cooperare cu sectorul apicol, in scopul imbunatatirii conditiilor pentru sectorul respectiv si a comercializarii produselor acestuia. Programele se desfasoara pe parcursul unor perioade de cate trei ani, in perioada 2017-2019 fiind pusa la dispozitie o contributie anuala din partea UE de 36 de milioane de euro, dublata de fonduri nationale.

Pentru perioada 2020-2022, contributia anuala a UE a fost majorata de la 36 de milioane de euro la 40 de milioane de euro. Bugetul alocat pentru fiecare stat membru este bazat pe numarul de stupi notificat catre UE.

C.E. solicită EFSA să actualizeze îndrumările privind aromele de fum Maria Demetriad miercuri, 5 februarie, 2020Comisia Europeană a solicitat EFSA să elaboreze o orientare consolidată și actualizată, pentru depunerea cererilor privind aromele de fum pentru produsele primare. Pentru a pregăti ghidul actualizat, ESFA  va evalua produsele actuale aromatizate și evaluate cu aromă de fum din UE și în alte documente științifice.

 

Page 16: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Acestea vor ține cont de cererile privind noile arome de fum, reînnoirea celor existente și dispozițiile Regulamentului 2019/1381 al Parlamentului European și al Consiliului privind transparența și durabilitatea evaluării riscurilor UE. EFSA va finaliza actualizarea ghidurilor până la 21 martie 2021. Într-o scrisoare către dr. Bernhard Url, director executiv al EFSA, la 24 septembrie 2019, Comisia Europeană a spus că orientările actuale se bazează în principal pe un set de documente EFSA, și anume; Îndrumări privind depunerea unui dosar cu privire la un produs primar cu aromă de fum (EFSA 2005); Metode de evaluare a expunerii dietetice pentru produse primare aromatizante la fum (EFSA 2009) și Declarație privind interpretarea Marjei de siguranță pentru produse primare aromatizante la fum (EFSA 2010). Această ultimă declarație clarifică utilizarea marjei de siguranță pentru produsele aromatizante la fum pe baza datelor toxicologice disponibile. EFSA este solicitată să actualizeze toate documentele și să le compileze într-un singur document, ținând cont de documente transversale, cum ar fi; 

Aviz privind strategiile de testare a genotoxicității aplicabile evaluării siguranței alimentelor și furajelor (Comitetul științific EFSA 2011)

Aviz cu privire la clarificarea unor aspecte legate de evaluarea genotoxicității (Comitetul științific EFSA 2017)

Declarație privind evaluarea genotoxicității amestecurilor chimice (Comitetul științific EFSA 2019)

Metodologii armonizate pentru sănătatea umană și animală și evaluarea riscurilor ecologice ale expunerii combinate la substanțe chimice multiple (Comitetul științific EFSA 2019)

Orientări privind utilizarea pragului abordării preocupărilor toxicologice în evaluarea siguranței alimentare (Comitetul științific EFSA 2019). Date despre consum 

Page 17: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

„În plus, în pregătirea noilor orientări, EFSA ar trebui să ia în considerare și cea mai recentă versiune actualizată a Ghidurilor de testare OCDE (TG) relevante, cum ar fi OECD TG 488 (2011) Analizele de mutație a genelor cu celule germinale transgenice OECD; OCDE TG 474 (2016) Testul in vivo de micronucleu al eritrocitelor la mamifere și OCDE TG 489 (2016) Testul in vivo al comalurilor alcaline mamifere „, a declarat Comisia Europeană în scrisoare. „O evaluare a expunerii mai rafinată ar putea fi, de asemenea, luată în considerare, bazată pe nivelurile reale de utilizare și pe date detaliate privind consumul alimentar în diferite grupuri și scenarii de populație. „Pe lângă aspectele de siguranță derivate din cerințele generale privind aromele, trebuie luată în considerare, după caz, protecția mediului.”

.............................................................................................

GERMANIA

Cum va dezvolta Germania sectorul laptelui, până în 2030?Maria Demetriad miercuri, 5 februarie, 2020

Reprezentanții industriei agricole germane au dezvoltat o strategie comună, care definește răspunsurile la provocările previzibile din industria produselor lactate.

 Acest plan, „Strategia 2030 a industriei lactate din Germania” este un catalog de măsuri, care prezintă soluții pentru provocările actuale și viitoare pentru grupul țintă de producători de lapte, industria produselor lactate, precum și întregul lanț al industriei lactate și instituțiilor politice. În spatele strategiei se află Asociația Fermierilor Germani, Asociația Germană Raiffeisen, Asociația Industriei Laptelui, Grupul de Interese Cooperative Lactate și Asociația Federală a Industriei Lactate Private. Stabilirea standardului este de a ține cont de cerințele sociale, iar standardele de producție vor fi dezvoltate în continuare, creând în plus valoare adăugată pentru toate legăturile din lanțul de aprovizionare cu lapte. 

Page 18: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

În cazul relațiilor de ofertă, un transfer precoce de semnale de piață către producătorii de lapte ar trebui să permită o ajustare mai rapidă a cantității de lapte. Sistemele de gestionare a riscurilor la fluctuațiile prețurilor trebuie, de asemenea, să fie extinse în mod semnificativ de către jucătorii din industria produselor lactate. Participanții spun că Strategia 2030 este semnalul de pornire pentru un proces comun și continuu. Toți jucătorii importanți din industria produselor lactate din Germania sunt invitați să contribuie în mod constructiv la punerea în aplicare. În plus, strategia și măsurile individuale trebuie verificate și reajustate la intervale regulate pe o platformă comună. O evaluare intermediară este planificată pentru 2025. Lucrările tehnice s-au desfășurat în nouă grupuri de lucru diferite pe cele mai relevante subiecte din industria produselor lactate: promovarea vânzărilor / comunicarea industriei; setari standard; conturarea politicii agricole; structuri lactate și valoare adăugată; relația de furnizare / gestionarea volatilităților; digitalizării; politica de export / comerț; cercetare / predare / formare și sustenabilitate. Grupurile de lucru au implicat un număr de peste 100 de experți din asociații, cercetare și afaceri.

ITALIA

Cum a pus mâna Cosa Nostra pe fonduri europene/ A fost destructurată o rețea de falși fermieri care au primit, prin falsuri și amenințarea micilor proprietari de terenuri, milioane de euro subvenții pentru agricultură de la Bruxelles   •  5 FEBRUARIE 2020 • 

În ultimii ani, mafia italiană nu a mai fost nevoită să jefuiască bănci și să facă afaceri ilegale riscante, deoarece a găsit modalitatea de a ajunge comod, fără niciun risc, la sume mari de bani, dezvăluie publicația sârbească Politika, citată de Rador.

Iar drumul banilor i-a dus direct la Bruxelles, la fondurile UE. Sumele pe care mafia siciliană Cosa Nostra a reușit să le obțină de la UE în ultimii zece ani variază de la câteva sute de milioane de euro la cinci miliarde.

Page 19: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Înșelăciunea a funcționat, deoarece a fost suficient ca reprezentanții familiilor mafiote să apară la licitațiile la care au fost cumpărate mii de hectare de pământ aflate în proprietate publică.

Micii fermieri ”obișnuiți” nici nu au îndăznit să apară la aceste licitații, astfel că au dispărut presiunile directe. Șeful Departamentului de poliție pentru fraude financiare de la Messina, Gerardo Mastrodomenico, a explicat că este suficient să fie auzit numele celui care licitează și imediat toți ceilalți îngheață și se retrag – și atunci nu este nevoie de focuri de armă.

Mafia italiană s-a specializat în ultimii ani în șantajarea micilor întreprinderi familiale din domeniul agriculturii, astfel încât să poată unifica cât mai multe parcele de pământ arabil pentru a primi subvenții de la UE.

Un proprietar de pământ din Sicilia, Ignazio di Vicenza, dintr-un mic oraș din regiunea Messina, a primit de la Cosa Nostra ”o ofertă pe care nu o poți refuza”, după cum scrie portalul „Politico”.

Totul seamănă cu scenariul filmului „Nașul”: în 2012, Ignazio a primit o propunere de la un membru de rang înalt al unui clan de mafioți și a fost nevoit să îi facă un serviciu.

Gino Bontempo a dorit să închirieze pământul lui Ignazio și să ceară, în numele fiicei sale, subvenții de la UE destinate agriculturii. Di Vincenzo susține că aceasta a fost o ofertă ce nu poate fi refuzată.

A știut de la bun început că nu va vedea niciun ban din cei trimiși de Bruxelles… Și el nu a fost singurul – toți cei din Sicilia știu că Mafia se concentrează acum asupra micilor agricultori, pe care îi șantajează ca să pună mâna pe subvențiile UE. Desigur, Cosa Nostra nu s-a apucat nici până astăzi de agricultură.

Uniunea Europeană plătește anual circa 60 de miliarde de euro subvenții pentru agricultură, ceea ce înseamnă circa 37% din bugetul său, iar banii sunt destinați susținerii agriculturii și zootehniei.

Clanurile mafiote au închiriat terenurile agricole pentru, de exemplu, 36 euro pe hectar anual, solicitând în schimb subvenții de 800-1.300 euro pe hectar. Un astfel de calcul le-a adus milioane de euro în cont.

Agenția UE de luptă antifraudă a anunțat că pe parcursul anului 2017 a analizat unele suspiciuni în legătură cu solicitările de subvenții agricole din Italia.

Page 20: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Cazul „falșilor fermieri” – care au înaintat cererile către UE în numele unor persoane decedate, cu permise false și pentru terenuri care nu erau calificate pentru subvențiile UE – a fost „închis” la jumătatea lunii ianuarie, când în Sicilia au fost arestate 94 de persoane.

Printre cei arestați se numără și doi capi ai unor familii mafiote din Sicilia, un notar, funcționari și oficiali responsabili de fondurile europene, care au facilitat accesarea de subvenții pentru terenuri aparținând parcului național Nebrodi, teritoriu protejat cu o suprafață de 86.000 de hectare.

Se pare că ideea nu reprezintă o exclusivitate a mafiei italiene. Mass media a scris că o situație identică se întâlnește și în Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria și România. În Cehia, premierul miliardar Andrej Babiš este cel mai cunoscut beneficiar de subvenții UE.

În Bulgaria, subvențiile au ajuns să reprezinte un ajutor social pentru „elita agrară”. „New York Times” publica la sfârșitul anului trecut un text ce dezvăluia faptul că până la 75% din totalul subvențiilor din Bulgaria intră pe mâinile a maximum 100 de oameni.

Autoritățile au realizat anul trecut inspecții în toată țara în urma cărora au fost descoperite legături de corupție între reprezentanți ai guvernului și oamenii de afaceri din domeniul agriculturii. Unul dintre cei mai mari producători de făină din această țară a fost acuzat de fraudă în domeniul subvențiilor.

Procurorul șef al Slovaciei a recunoscut existența unei mafii în agricultură. Jurnalistul Jan Kucijak a fost asasinat în timp ce investiga amestecul mafiei italiene în alocarea subvențiilor UE în estul Slovaciei. După cum scria în ultimul său articol, reprezentanții mafiei s-au infiltrat în industria agricolă, profitând de subvenții și stabilind legături strânse cu politicienii zilei.

Sursa: Politika/ Rador/ Traducerea: Ruxandra Lambru/ Sursa Foto: Facebook/ Nasul

NOUA ZEELANDA

Patronatul cărnii din Noua Zeelandă salută Brexit-ul Mircea Demeter miercuri, 5 februarie, 2020

Page 21: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Patronatele din industriei neo-zeelandeze a cărnii a exprimat un sentiment de ușurare în ceea ce privește ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană săptămâna aceasta, deoarece oferă claritate asupra situației. O declarație comună a Asociației Industrie a Carnei (MIA) și Beef – Lamb New Zealand (B – LNZ) a declarat că progresul „înlătură o parte din incertitudinea din jurul Brexit-ului și impactul asupra Noii Zeelande”. Ieșirea Marii Britanii din UE la 31 ianuarie este o ieșire politică, relația comercială existentă a Regatului Unit cu UE rămâne în vigoare până la finalizarea perioadei de tranziție sau până la încheierea unui acord comercial bilateral și a fost pus în aplicare între cei doi (după cum vine primul) , ceea ce înseamnă că nu va exista nicio modificare a accesului din Noua Zeelandă până atunci. „Încurajăm Marea Britanie și UE să utilizeze în mod înțelept perioada de tranziție până la 31 decembrie 2020 pentru a negocia termenii relației comerciale bilaterale”, a declarat Sirma Karapeeva, manager comercial și economic din MAI. „Odată ce acest lucru este în vigoare, țările terțe precum Noua Zeelandă vor avea mult mai multă certitudine cu privire la condițiile de tranzacționare.” „Suntem în sprijinul unei negocieri privind acordurile de tranzacționare în Regatul Unit / ZZ odată ce Regatul Unit este capabil să se angajeze în acest proces și consideră că este o oportunitate de a încheia un acord de înaltă calitate, ambițios și cuprinzător”, a adăugat Karapeeva. „Negocierile comerciale actuale UE / NZ sunt în desfășurare, iar sectorul cărnii roșii caută un rezultat care să se bazeze pe drepturile sale de acces actuale ale OMC.” Directorul principal al comerțului internațional B + LNZ, Esther Guy-Meakin, a adăugat că procesatorii au lucrat în colaborare cu Consiliul pentru carne din Noua Zeelandă și Guvernul Noua Zeelandă pentru a se pregăti pentru Brexit. „Am investit foarte mult în planificarea contingențelor, în special în problemele administrative, gestionarea cotelor și documentația de export. Acest lucru oferă

Page 22: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

sectorului o anumită încredere în continuarea comerțului atât pe piețele din Marea Britanie, cât și din UE ”, a spus Guy-Meakin. „În funcție de acordul comercial bilateral UE / Regatul Unit, există încă o anumită incertitudine cu privire la modul în care va răspunde piața, în special dacă Regatul Unit nu este în măsură să asigure reguli favorabile pentru exporturile sale de carne către UE. Acest lucru va avea consecințe pentru țările terțe, inclusiv Noua Zeelandă care tranzacționează pe ambele piețe. „

SANATATE si GASTRONOMIE

Cât de mult se bea în oraşele din România. Care este băutura preferată, în funcţie de sex 5 februarie 2020, Călin Gavrilaş

Românii preferă să cumpere alcool din comerţ                           

Doar ţările nordice ne depăşesc atunci când vine vorba despre consumul excesiv de alcool. Mai mult de un sfert dintre români preferă o băutură pe care o găsim în toate magazinele.

Peste 1.000 de persoane au răspuns unui studiu efectuat de compania Reveal Marketing Research, care şi-a propus să afle obiceiurile de consum privind alcoolul ale adulţilor din mediul urban. Studiul s-a desfăşurat la finalul anului 2019, pe un eşantion reprezentativ de 1.002 persoane, 523 femei şi 479 de bărbaţi, intervievaţi online (CAWI). Rezultatele plasează România pe „locul 5 în topul ţărilor cu un model de consum excesiv (cel puţin 60 de grame de alcool pur la bărbaţi/40 grame la femei, cel puţin odată la 30 de zile), după locuitorii ţărilor nordice.

Din păcate, peste 25% din alcoolul consumat în ţara noastră este nefiscalizat, produs în gospodării, în afara unui regim de control.”, se arată în studiu. Cei care trăiesc la oraşe preferă berea (28%), în general berea clasică, dar a început să crească interesul şi pentru cea artizanală.

Pe locul al doilea se situează vinul, ales de unu din cinci români, apoi cidrul (15,4%), preferat îndeosebi de doamne.

Băuturile spirtoase sunt preferate doar de 3-7% din populaţia urbană. Aproape un sfert dintre respondenţi au declarat că nu beau.

Page 23: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

„Berea este cea mai populară alegere: 40% dintre bărbaţii români beau o bere cel puţin o dată pe săptămână, în diverse ipostaze: după serviciu (35,9%), la sărbători (35,7%) sau ca socializare în oraş (30,7%).

Unul din zece români alege să bea vin aproximativ o dată pe săptămână, cei tineri şi femeile fiind mai activi în acest sens”, mai spun realizatorii studiului. Majoritatea respondenţilor (62,6%) îşi iau băuturile din comerţ, iar 19 % declară că băuturile alcoolice pe care le consumă provin din producţie proprie.

„În ceea ce priveşte frecvenţa de consum, cei mai mulţi români (39,2%)  consumă o băutură alcoolică o dată pe săptămână, cel mai probabil în weekend, acest procente fiind chiar mai mari

în rândul celor sub 35 de ani. În jur de 20% beau de 2-4 ori pe săptămână. De remarcat faptul că 44,6% dintre tinerii sub 25 de ani beau mai rar de o dată pe săptămână”, adaugă cei de la Reveal Marketing Research. Românii îşi aleg băutura în funcţie de preţ (44,5%), apoi de brand (39,3%) sau de diferite oferte promoţionale.

Cel mai nesănătos aliment din lume, pe care majoritatea românilor îl mănâncă în fiecare zi fără să ştie Ioana Matei 05 februarie 2020

Modul în care uleiul de palmier este produs dăunează oamenilor, aerului pe care îl respirăm şi vieţii sălbatice. Totuşi, este un ingredient folosit în mai multe alimente - câteodată chiar în cantităţi foarte mari, observă BBC. De fapt, este estimat ca uleiul de palmier să fie în aproape jumătate din produsele de la supermarket.

Motivul pentru care e posibil să nu fi auzit de el este că timp de mulţi ani a fost deghizat sub diferite nume. O directivă din 2014 a Uniunii Europene a forţat producătorii să menţioneze produsele în care acesta este folosit, dar această regulă nu a inclus şi industria produselor cosmetice, aşa că aproape nimeni nu realizează că acesta e prezent într-o gamă variată de produse de îngrijire şi înfrumuseţare, de la şampon la ruj. Motivul pentru care este atât de popular este dat de anumite calităţi care îl fac un ingredient brut excelent. Nu conţine grăsimi trans, are un punct de topire foarte ridicat şi are costuri mici de producţie.

În fond, nu uleiul de palmier este problema, ci faptul că această specie de palmieri creşte în pădurile tropicale care sunt casa unor animale ca urangutanii.

Page 24: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Pe lângă vânătoare, defrişările cauzate de producţia de ulei de palmier a condus la punerea pe lista de specii pe cale de dispariţie a unor animale precum specia „bornean oragnutan". Dar nu numai animalele sunt în pericol.

În 2016, organizaţia Amnesty International a acuzat industria că foloseşte copii foarte mici, chiar şi de opt ani, în procesul de producţie. De asemenea, studiile arată răspândirea la scară largă a unor conflicte între marii producători şi comunităţile locale. Producţia de ulei de palmier a fost şi unul dintre cauzele incendiilor de vegetaţie din 2015, care au cauzat un grad foarte ridicat de poluare a aerului, iar defrişările au contribuit la schimbările climatice.

Mulţi ar spune că soluţia este să fie stopat consumul de ulei de palmier. Cu toate acestea, multe companii au protestat, aducând argumente diverse, cum ar fi cel potrivit căruia uleiul de palmier este foarte eficient, mai ales că pentru cultura acestor palmieri se folosesc mai puţine pesticide. Schimbându-l cu ulei de soia sau de rapiţă, mediul ar avea mult mai mult de suferit. Au spus, de asemenea, că producţia sa reperzintă o sursă de locuri de muncă pentru mulţi oameni din comunităţi mici.

Industria spune că soluţia stă în dezvoltarea unei producţii sustenabile, în care să nu fie afectate pădurile tropicale, animalele sau oamenii. În 2003 s-a creat şi o comunitate care să sprijine această mişcare. Totuşi, multe alte organizaţii, printre care şi WWF, care a susţinut ideea de sustenabilitate, spun însă că acest lucru nu este posibil, în prezent doar 18% din producţie fiind „sustenabilă".

De unde vin produsele vândute de magazinele Lidl in România ? 04 februarie 2020

Lidl a intrat pe piaţă oficial în 2011, cu un model identic cu cel din afară al grupului, dar diferit de orice era în România, mai exact peste 80% din cele 1.800 de produse de la raft sunt marcă proprie.

Discounterul german Lidl, prezent local cu o reţea de circa 250 de magazine, a ajuns la finalul anului trecut la 351 de furnizori locali, cu 9,7% mai mulţi decât în 2017. Este vorba de furnizorii locali care aprovizionează tot sortimentul magazinelor, inclusiv produsele care sunt „in-out“, adică sezoniere sau temporare.

În ceea ce priveşte sortimentul permanent, la finalul anului trecut exista o listă de

Page 25: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

276 de furnizori locali, cu 8,2% mai mulţi ca în 2017, conform unui raport al companiei.

În ultimii ani, retailerii au început să facă publice detalii despre numărul de furnizori români în contextul în care consumatorii au început să caute produse realizate local pe fondul unui reviriment al patriotismului.

În acese condiţii, nemţii au lansat şi un brand propriu umbrelă - Cămara Noastră - sub care listează doar produse „made in Romania“. Totodată, Lidl anunţă că va lărgi sortimentul de produse marcă proprie fabricate în România, sub care acum se dezvoltă mezeluri şi preparate din carne, brânzeturi, conserve şi dulciuri.

Totuşi, pe lista de furnizori locali nu îşi fac loc doar producători români, ci şi importatori. Mai exact, o firmă poate fi înregistrată în România, dar să nu aibă fabrică local şi astfel să importe bunurile de peste graniţă. Sunt şi situaţii în care o companie are fabrică în România şi totuşi o parte din bunuri sunt aduse din alte unităţi de producţie din acelaşi grup.

Lidl a intrat pe piaţă oficial în 2011, cu un model identic cu cel din afară al grupului, dar diferit de orice era în România, mai exact peste 80% din cele 1.800 de produse de la raft sunt marcă proprie. De altfel, majoritatea furnizorilor menţionaţi sunt companii care realizează marcă proprie pentru Lidl.

Deşi are un număr tot mai mare de produse româneşti la raft, conform oficialilor companiei, majoritatea articolelor Lidl vin din import, acesta fiind modelul de business al nemţilor. Ei realizează într-o singură fabrică produse pentru mai multe pieţe, obţinând astfel la volume mari preţuri mai mici. De altfel, şi o mică parte a produselor „made in Romania“ ajung peste graniţe în alte magazine Lidl, este vorba de un export de 30 mil. euro pe care nemţii îl intermediază pentru producători locali.

DOSAR

Page 26: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Cum poti avea o recolta bogata de varza – conditii optime si tratamente Februarie 5, 2020

Cultura de varza este o sursa importanta pentru industria alimentara, la noi in tara fiind cultivata cu precadere varza alba pentru capatana. Aceasta este cultivata in majoritatea zonelor din Romania, in special in campiile din sudul si vestul tarii, Moldova si Transilvania. Numai in anul 2016 au fost cultivate putin peste 46.000 de hectare, asa cum arata un raport al MADR.

Bineinteles, in ceea ce priveste productia se pot obtine recolte mari la hectar, dar trebuie respectate conditiile de crestere si de combatere a bolilor si daunatorilor.

Pregatirea terenului

Cultura de varza poate fi infiintata dupa culturi premergatoare cum ar fi radacinoasele, leguminoasele anuale sau perene, solano-fructoase sau bostanoase, dar si dupa bulboase. In cazul in care pe teren au fost cultivate crucifere, atunci este recomandat ca plantarea verzei sa se faca abia dupa trei sau patru ani.

De retinut ca pentru infiintarea culturii de varza de toamna cele mai bune premergatoare sunt cartoful sau mazarea.

Alegerea soiului potrivit

Asa cum am mentionat anterior, exista mai multe soiuri de varza, fiecare cu perioade de vegetatie specifice si cerinte diferite in ceea ce priveste cultivarea, in special in cazul in care se face plantare prin rasad. Se poate semana direct, din seminte, insa numai pentru cultura de varza de vara-toamna.

Pentru semanarea prin rasad (cultura timpurie, de vara, de toamna) samanta pentru rasad trebuie pregatita in rasadnite calde, straturi reci sau solarii, dupa caz. In cazul culturii de varza timpurie este necesara si etapa de calire, prin descoperire completa in timpul zilei si in noptile fara inghet. Toate aceste conditii sunt esentiale pentru a obtine o cultura de varza de calitate. 

Mentinerea conditiilor optime de dezvoltare

Pe langa respectarea criteriilor din perioada de plantare a verzei, exista cativa factori care influenteaza direct calitatea culturii, pe toata durata de crestere si pana la recoltare. Având în vedere că este o planta cu cerinte ridicate fata de sol si umiditate, pentru culturile de vara-toamna este recomandat ca solul sa fie

Page 27: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

fertil si sa retina foarte bine apa, in special in timpul verii. In niciun caz varza nu trebuie plantata pe soluri acide, doarece creste riscul de aparitie a bolilor.

In ceea ce priveste umiditatea, acesta trebuie sa fie de 70-75% in prima etapa de crestere si apoi de 75-80% cand se formeaza capatanile. Temperatura nu trebuie sa depaseasca 30 de grade Celsius, iar cea minima poate fi cuprinsa intre doua-trei grade Celsius. Conditiile difera in functie de etapa de crestere. Desi cultura de varza nu are nevoie de mult soare, trebuie evitata plantarea in zone umbrite, iar in faza de rasad cererea de lumina este crescuta.

Combaterea buruienilor, bolilor si daunatorilor

Cateva conditii esentiale pentru o recolta bogata si sanatoasa sunt prevenirea aparitiei bolilor, combaterea buruienilor si a daunatorilor care pot afecta in mare masura cultura de varza. Pentru combaterea bolilor este recomandat un fungicid care ofera un control de lunga durata asupra unui spectru larg de boli. Alternarioza este una dintre cele mai intalnite boli. Aceasta apare in conditii de umiditate ridicata si poate fi combatuta eficient cu fungicidul Dagonis®, care inhiba dezvoltarea si reproducerea ciupercii in toate stadiile. Are efect preventiv si curativ.

Pe langa respectarea conditiilor de mai sus, ar mai fi de adaugat ca, odata recoltata, varza trebuie depozitata in spatii racoroase, doar pentru perioade scurte. Totusi, atat timp cat se tine cont de plantarea la timp si mentinerea conditiilor pentru dezvoltarea sanatoasa a culturii, aceasta poate fi o sursa de venit importanta pentru fermieri.

  APROXIMATIV 80% DIN TRASEELE TURISTICE DIN DELTA, COLMATATE: Agroromania.ro 05 Feb. 2020

Conform ultimelor informatii locale, peste 80% din traseele turistice din Delta Dunarii sunt colmatate.

Turismul in Delta depinde de nivelul apei, care permite accesul ambarcatiunilor pe canale, iar unii operatori afirma ca Dunarea

Page 28: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

inregistreaza in aceasta perioada printre cele mai scazute cote din ultimii zece ani.

 "Suntem in situatia in care nu stim cum va fi sezonul. Cotele Dunarii sunt foarte scazute. Probabil ca nu au fost in ultimii zece ani asemenea cote", a declarat directorul unei societati turistice din Tulcea, Radu Vasile.

 Unii operatori turistici semnaleaza ca majoritatea traseelor din Delta sunt colmatate.

"La ora actuala, mare parte din trasee, aproape 80% sunt impracticabile, iar poate 20% din canale sunt inchise spre Chilia Veche, Letea, CA Rosetti, Periprava. Daca s-ar bloca un drum judetean sau national, s-ar interveni imediat", a afirmat presedintele Asociatiei Patronatelor din Turism Delta Dunarii, Daniel Ilusca.

 Autoritatile de mediu din Tulcea au semnat la finele anului trecut contractele de finantare pentru derularea a trei proiecte de decolmatare a circa 100 de kilometri de canale din Rezervatie, insa lucrarile propriu-zise este posibil sa inceapa abia anul viitor.

 "Acum, suntem in faza de achizitie a unor servicii. Trebuie sa tinem cont de faptul ca procedurile de achizitie sunt destul de greoaie. In masura in acre nu vom avea parte de contestatii, poate pe parcursul anului urmator vom incepe si lucrarile propriu-zise", a mentionat pentru Agerpres directorul executiv din cadrul Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD), Viorica Basca.

 O alta posibila solutie pentru operatorii turistici ar veni din partea producatorilor agricoli din Rezervatie, potrivit presedintelui Asociatiei de Management a Destinatiei Turistice Delta Dunarii (AMDTDD), Catalin Tibuleac.

 "Ar exista posibilitatea ca o parte din profiturile obtinute din agricultura ecologica sa fie investite in deschiderea sau intretinerea unor canale. Ar fi forma prin care agricultura ecologica ar putea sustine Delta Dunarii", a mentionat presedintele Tibuleac.

* * *

Cum s-au evaporat banii europeni meniți să îi ajute pe pescarii din Delta Dunării să devină bucătari, ghizi turistici sau antreprenori

Page 29: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

05/02/2020 in Proiecte editoriale, 

Două proiecte finanțate cu bani de la Bruxelles, prin care mai mulți pescari din Delta Dunării urma să se școlească pentru a deveni bucătari, agenți de turism, ghizi sau antreprenori, s-au transformat într-un fiasco, al cărui rezultat a fost doar simpla emitere a diplomelor și prezentarea unui teanc de acte considerate false de procurori. DNA Constanța a demantelat toată construcția frauduloasă, iar cei mai mulți dintre inculpați și-au recunoscut faptele. Speța, în care Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă, a ajuns pe masa judecătorilor Tribunalului Constanța și așteaptă un verdict.

În final, pescarii s-au ales doar cu niște hârtii semnate, pe care scrie că sunt calificați, bugetul Uniunii Europene cu o gaură de aproximativ 100.000 de euro iar România cu încă câțiva zeci de oameni nepregătiți, dar purtători de diplomă.

În anul 2014, Asociația Prodelta Consult a câștigat două proiecte cu finanțare europeană prin Programul Operațional pentru Pescuit. În cadrul ambelor proiecte urma să fie ținute cursuri unde mai mulți pescari din Delta Dunării trebuia să învețe meseriile de bucătar, agent de turism, ghid sau antreprenor, iar la finalul programului să obțină o diplomă cu calificarea respectivă.

În total, valoarea proiectelor „Cursuri de formare profesională pentru pescari şi familiile lor ca alternativă ocupaţională în eco-turism” și „Investiţie durabilă în oamenii Deltei” s-a ridicat la aproape 800.000 lei.

Asociația care urma să implementeze cele două proiecte a contractat, la rândul ei, o societate de formare profesională – SC ANDEMA COMP SRL, care a câștigat licitațiile pentru ambele proiecte. Cele două contracte au fost semnate în aceeași zi, deși la momentul încredințării societatea era autorizată doar pentru programul de calificare bucătar, celelalte autorizații

Page 30: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

pentru ghizi și antreprenori fiind obținute ulterior semnării contractelor.

Cursurile urmau să fie ținute în Sulina și Jurilovca, două localități din Delta Dunării cunoscute pentru comunitățile de pescari.

Însă lucrurile nu au stat deloc așa, după cum reiese din hârtiile prezentate în momentul decontării banilor europeni.

Ajunși în fața procurorilor, inculpații din dosar au recunoscut că majoritatea cursurilor nu au fost ținute, unii dintre cursanți nu au fost prezenți doar la examenul final, ba chiar unii nu s-au prezentat nici atunci, deși au obținut diploma de calificare. Mai mult, mulți dintre formatorii contractați în cadrul proiectului au declarat că nu au primit toți banii de la societatea care s-a ocupat de implementarea proiectului, iar sumele care le-au intrat în buzunar au fost aduse în plic. Aceștia au mai declarat că au semnat foile de prezență și condicile care le-au fost livrate “din când în când” și că semnăturile de pe multe documente sunt false și nu le recunosc.

Chiar reprezentantul societății SC ANDEMA COMP SRL, inculpat în dosar, a recunoscut că proiectul nu a fost implementat așa cum trebuia, declarând că a crezut că singura responsabilitate este eliberarea diplomelor:

“Referitor la organizarea cursurilor îmi asum că acestea nu s-au desfăşurat conform programului iniţial stabilit, că nu au participat toţi formatorii incluşi în proiecte şi că nu s-au făcut cheltuielile stabilite pentru cazare şi masă. Am explicat în cursul declaraţiei că eu am interpretat ca singură responsabilitate, absolvirea cursurilor de către participanţi şi eliberarea diplomelor”, a declarat procurorilor reprezentantul societății, inculpat în dosar.

Din declarațiile formatorilor din cadrul proiectului și ale martorilor audiați se creionează un tablou mult mai sumbru, în care cursurile de formare profesională au fost doar un pretext pentru cheltuirea banilor europeni. Aceștia au declarat că orele practice, care reprezentau o bună parte din proiect, nu au fost niciodată ținute, ori că au absolvit cursanți care la momentul examenelor finale nu se aflau în țară:

Page 31: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

“Examenele finale nu au fost examene propriu-zise întrucât au fost şi persoane absente, chiar plecate din ţară, şi cu toate acestea au fost trecute prezente şi li s-au eliberat certificatele de calificare profesională”, este declarația unuia dintre formatorii din cadrul proiectului.

“Proba practică la cursul de ghid a constat din prezentarea de către cursanţi a unor proiecte cu diferite teme pe care le-am dat fiecăruia. Nu au fost efectuate deplasări în teren sau alte activităţi practice”, a declarat un alt formator.

“Ştiu că la cursul de la Sulina au fost şi nişte militari, care nu au fost prezenţi la cursuri, dar care au fost înscrişi pe liste, tocmai pentru a primi şi ei diplome de ghizi. Nu ştiu pe ce filieră au ajuns în proiect şi cine anume i-a înscris”, a declarat un alt formator din cadrul proiectului.

În final, procurorii au consemnat în rechizitoriu că din suma de 544.000 de lei pe care societatea a primit-o de la Asociația Prodelta Consult, bani rambursați din fonduri europene, reprezentantul societății, inculpat în dosar, are documente justificative doar pentru aproximativ 10.300 lei.

Procurorii au mai arătat că au fost prezentate mai multe înscrisuri false, dintre care condici, liste de prezență, foi colective de prezență, convenții civile de prestări servicii, ordine de deplasare.

De asemenea, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în calitate de Autoritate de Management pentru fonduri europene derulate prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, s-a constituit parte civilă pentru suma de 220.304,09 lei.

* * *

Un sat pescăresc tradițional pentru Delta Dunării a fost construit de la zero cu bani de la Bruxelles 04/02/2020 in Proiecte editoriale, Bani Europeni Puțin peste un milion de euro, atât a costat unul dintre cele mai inedite proiecte implementate în Dobrogea cu ajutorul finanțărilor europene. Cu această sumă, obținută prin intermediul Fondului European pentru Pescuit 2007-2013, a fost construit un așa numit ”sat

Page 32: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

pescăresc” care imită bucăți din diferite regiuni ale Deltei Dunării. Proiectul a constat în construirea a 10 case tradiționale din tot atâtea localități, mai izolate sau mai accesibile, așezate într-una dintre cele mai frumoase zone ale României.

Asemenea unor piese colorate de lego, casele sunt răsfirate pe trei hectare întinse pe una dintre colinele de la marginea orașului Tulcea, într-o zonă cunoscută de localnici ca Zaghen și de unde se poate ajunge în comuna Mahmudia.

Trei alei de piatră străpung satul și șerpuiesc printre casele albe, albastre și verzi, acoperite cu stuf tăiat și lucrat de pescarii din zonă. Aleile simbolizează cele trei brațe ale Dunării, Chilia, Sfântul Gheorghe și Sultina, și îi poartă pe turiști prin inima Deltei în miniatură.

La marginea satului tradițional realizat cu bani de la Bruxelles și care arată mai degrabă ca un muzeu în aer liber sunt amenajate un bufet, o cherhana, iar printre case au fost construite și două mori de vânt și o troiță din piatră albă care amintește mai degrabă de o secvență mediteraneană.

Satul a început să fie vizitat de turiști începând cu anul 2016 și pentru ca proiectul să fie cât mai aproape de realitate, casele

Page 33: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

au fost construite din chirpici, un amestec local din apă, pământ galben și paie care au fost lăsate apoi la uscat.

Proiectul s-a bucurat de un real succes chiar din momentul inaugurării. Și astăzi, la patru ani distanță, satul este vizitat în număr mare de localnici și de turiști care vin din împrejurimi, în excursii de o zi, ca să cutreiere prin casele tematice și să mănânce storceag, adică borșul de pește tradițional al lipovenilor.

Generația gadgeturilor, fascinată de obiectele din casele bunicilorÎn prima sâmbătă din acest an, aleile satului erau străbătute de patru grupuri de vizitatori, două dintre ele din Constanța, unul din Tulcea și altul de peste Dunăre, din Galați. Erau familii și prieteni însoțiți de copiii care nu conteneau să se mire de obiectele vechi pe care le găseau în cotloanele caselor și a căror semnificație nu o înțelegeau.

Lijanca, un preș împletit din iută, o covată, pentru fiecare dintre obiecte părinții găseau câte o explicație și le povesteau despre ele puștilor care mânuiau iscusit și cu dexteritate gadgeturile de ultimă generație pentru a strânge amintiri din fiecare colț.

Fiecare casă e decorată în stilul celor din localitatea pe care o reprezintă și, la intrare, are afișată o ”carte de identitate” sub

Page 34: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

forma unui panou cu informații în română și engleză, de unde turiștii și localnicii care îi trec pragul pot afla unde este situată localitatea, cum se poate ajunge la ea, ce anume este reprezentativ pentru locul respectiv, cu ce ocupă oamenii din zonă și alte informații specifice, dacă ele există.

Spre exemplu, în dreptul Casei Periprava sunt trecute informații referitoare la trecutul sumbru al localității unde comuniștii au exterminat mii de oameni, ajutați fiind și de gradul ridicat de izolare al comunei. Alături de Periprava, mai sunt casele Ceatalchioi, Chilia, Jurilovca, Mila 23, Crișan, Sulina, Sfântul Gheorghe, Murighiol, Letea.

Prețurile de vizitare ale satului sunt modice, gratuit pentru copiii de până în 6 ani, 5 lei pentru cei până în 14 ani și 10 lei pentru adulți. Taxa de fotografiere pentru amatori este 10 lei, iar de filmare tot 10 lei.

Mai ales primăvara și vara satul găzduiește evenimente care mai de care mai ample, de la ateliere de pictură la nunți în aer liber. Taxa pentru astfel de evenimente este între 3000 și 4500 de lei/zi/evenimet, în funcție de perioada anului când acestea sunt organizate.

De asemenea, bufetul poate fi concesionat către societăți sau persoane în schimbul a 167 lei/mp/an, indiferent dacă în anumite perioade ale anului, cum ar fi spre exemplu iarna, concesionarul nu derulează activități comerciale.

„Scopul proiectului „Obiectiv Turistic Sat Pescăresc Tradițional” constă în consolidarea competitivității zonei pescărești, prin implementarea de acțiuni de valorificare, protejare și conservare a patrimoniului natural și cultural al zonei, pentru

Page 35: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

menținerea atractivității zonei FLAG Pescărie Durabilă în Delta Dunării. Sub aspectul impactului anticipat prin implementarea proiectului, se urmărește dezvoltarea integrată a zonei pescărești printr-o abordare economică, dar și medio-ambientală, avându-se în vedere implicit valorificarea produselor pescărești, punerea în valoare a arhitecturii tradiționale ce reprezintă o constantă a peisajului rural, reducerea declinului sectorului pescăresc, creșterea nivelului de trai al comunităților pescărești, în ansamblu.

Proiectul are în vedere atingerea unor indicatori calitativi, constând în creșterea nivelului de cunoaștere a produselor tradiționale specifice deltei, creșterea vizibilității produselor specifice pescărești și atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori, prin crearea unui obiectiv ce aduce plus valoare pentru produsele realizate în teritoriul FLAG”  au declarat reprezetanții Primăriei Tulcea, beneficiarul acestui proiect, prin intermediul paginii oficiale a satului tradițional pescăresc. 

PressHub este o platformă dedicată sprijinirii jurnalismului în serviciu public. Articolele și fotografiile publicate pe PressHub sunt proprietatea Freedom House Romania, fundația care administreaza presshub.ro, sau ale publicațiilor partenere. Suntem onorați să preluați articole de pe platforma noastră. O puteți face preluând textul

Page 36: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

* * *

Cel mai mare berar român, milionarul Vasile Ciobanu, intră pe piața rezidențială REAL ESTATE&CONSTRUCȚII Alexandru Urzică scris astăzi,

Omul de afaceri băcăuan Vasile Ciobanu (52 de ani), proprietarul Albrau Prod – cel mai mare producător de bere cu acționariat român, a decis să intre pe piața rezidențială din București cu un prim proiect amplasat în apropierea hotelului JW Marriott, potrivit informațiilor Profit.ro.

Proiectul rezidențial, aflat în curs de autorizare, urmează să cuprindă circa 20 de apartamente, iar dezvoltarea va costa peste 1 milion de euro, potrivit calculelor Profit.ro. Clădirea cu șase etaje va ocupa un teren de circa 700 de metri pătrați.

Page 37: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Contactați de Profit.ro, reprezentanții companiei dezvoltatoare au declarat că acesta este primul proiect rezidențial pe care Vasile Ciobanu îl lansează în București și al doilea proiect imobiliar din Capitală, după sediul Albrau Prod de lângă spitalul clinic Sfânta Maria.

Viitorul proiect al lui Ciobanu este aproape de Marriott În 2017, Vasile Ciobanu a mai cumpărat la licitație, cu 2,1 milioane de euro, și hotelul de trei stele Mirage din Snagov. Antreprenorul nu este străin de piața imobiliară și cea hotelieră. El a mai dezvoltat în 2010 un cartier rezidențial cu case la ieșirea din Onești către Cașin. Totodată, Ciobanu deține și complexul Dobrun din Slănic Moldova, o fostă vilă de protocol a familiei Ceaușescu, care dispune acum de 41 de camere și este completată de un restaurant cu 120 de locuri. Investitorul deține și centrul comercial Victoria Shopping Center din Onești.

Principala afacere din grupul antreprenorului rămâne producția de bere Albrau din Onești, cu afaceri de 7,5 milioane de euro. La fabrica lui Vasile Ciobanu se produc mărcile Albrau și Zimbru, dar și branduri proprii de bere pentru lanțurile de magazine Mega Image, Profi, Kaufland, Metro și Penny. Albrau Prod ocupă locul cinci în topul marilor producători de bere din România, după Ursus Breweries, Heineken, Bergenbier și United Breweries Bereprod (subsidiară a Carlsberg Breweries), dar este cel mai mare producător cu acționariat român.

Vasile Ciobanu a fost inclus mai mulți ani în topul Forbes 500 de miliardari. În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, o dovadă a revenirii încrederii în piață, sentiment care se reflectă și în volumul de vânzări de proprietăți. Numărul tranzacțiilor imobiliare a revenit pe

Page 38: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

creștere în iulie 2019, după ce a scăzut 12 luni consecutive, din iulie 2018 în iunie 2019, cu procente cuprinse între 7% și 35% an la an, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Anul trecut au fost încheiate circa 540.000 de tranzacții, cu 4,1% mai puține decât în 2018. Infografic realizat de Alexandru Urzică Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. AFLA MAI MULTE DESPRE vasile ciobanualbrau prod

* * *

Vinul de azi: Plavis 2015 - 91 puncte James Suckling, 92 puncte Luca Maroni POVEȘTI CU PROFIT Parteneri Profit.ro scris

astăzi, 09:05 Vinul Plavis este produs în Le Ronche Estate, o cramă a De Stefani, localizată în Fossalta di Piave, la est de Treviso și nord-est de Veneția. Plavis este de fapt un vin-tribut adus râului Piave, considerat de italieni un rău sacru. Recomandarea noastră de astăzi, Plavis 2015, este un vin roșu rubiniu intens, realizat 100% din soiul de struguri Merlot. Buchetul abundă în note de fructe roșii bine coapte, iar pe palat se dezvăluie complex, cu taninuri catifelați și arome plăcute de fructe de pădure. Se recomandă servirea acestui vin la 16-18 grade Celsius, în combinație cu mâncăruri din carne sau paste cu diverse sosuri.  Recomandări pentru pregătirea şi desfăşurarea campaniei de fătări la specia ovină Miercuri, 05 Februarie 2020 Implementarea unor măsuri specifice în perioda de p regătire și de desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obţinerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte. De asemenea, se pot obține venituri

Page 39: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi o creştere

numerică a efectivului. Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie. Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.

Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi zooigiena la parametri normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite).

Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei)

Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor; densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă şi 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţa minimă de 2,5 m² pe cap de adult şi de 0,5 m² pe miel.

Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20 grade C, coeficientul de luminozitate 1:12,-1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.

Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.

Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.

Hrana administrată zilnic ovinelor în această perioadă trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale.

Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.

Page 40: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.

Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat până la înţărcare la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.

Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, de vitamina E și Selenit de Sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.

Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterior a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.

Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială următoarelor aspecte: aspectul corporal în ansamblu, mişcările animalelor, rumegarea, schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi şi starea ongloanelor.

Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorilor fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.

Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate de un medic veterinar.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.

Dr. Ioan Viorel PENȚEA, secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Contaminarea cu micotoxine, o problemă mereu în actualitate Miercuri, 05 Februarie 2020

Page 41: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Pe tot parcursul lanțului alimentar, din câmp și terminând cu alimentația umană, există o mare probabilitate ca una sau mai multe specii de mucegaiuri să se dezvolte și să producă micotoxine dacă există condiții favorabile de mediu.

Plantele sunt mai susceptibile la atacul fungilor în condiții de stres, cum ar fi irigarea excesivă, expunerea la pesticide, prezența insectelor dăunătoare etc. Cerealele sunt vectori foarte importanţi ai micotoxinelor pentru că ele sunt universal consumate de om şi animale. În ţările calde şi umede este în mod particular favorizată dezvoltarea fungilor genului Aspergillus responsabil de sinteză de aflatoxine, în timp ce în climatul temperat continental este favorizată dezvoltarea fungilor genului Fusarium și sinteza micotoxinelor de tipul zearalenonei și deoxinivalenolului. Sinteza de micotoxine este variabilă de la un an la altul, în funcție de factorii de mediu. Schimbările climatice din ultimii ani au făcut ca de exemplu aflatoxina să fie mult mai des întâlnită în regiuni temperate. Ultimul studiu publicat de BIOMIN referitor la prezența micotoxinelor în anul 2016 în 4.027 de furaje și materii prime provenite din 50 de țări din Europa a arătat că deoxinivalenolul și fumonisinele au fost cele mai frecvente micotoxine detectate.

În România, datorită climatului continental cu ierni reci și veri călduroase și uscate, contaminarea plantelor cu micotoxine este frecventă și poate fi diferită de cea observată în alte țări europene. În plus, puține studii au fost publicate în România referitoare la contaminarea cu micotoxine și un număr redus de date sunt disponibile din această regiune a Europei în vederea realizării unor studii statistice privind gradul de contaminare cu micotoxine. De aceea studiile referitoare la contaminarea cu micotoxine în România prezintă o importanță deosebită.

Page 42: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

În anul 2016, în INCDBNA-IBNA Balotesti, în cadrul Laboratorului de Biologie și Nutriție Animală au fost analizate 597 de probe de furaje și materii prime provenite din regiunea de Sud-Est a României pentru a evalua contaminarea cu 3 dintre cele mai cunoscute micotoxine: aflatoxină (553 probe), deoxinivalenol (87 probe) și zearalenonă (9 probe).

Rezultatele au arătat că majoritatea probelor au fost contaminate cu micotoxine și doar un număr mic de probe nu au fost contaminate (8,3% din probele analizate pentru conținutul în aflatoxină și 5,7% din probele analizate pentru conținutul în deoxinivalenol; (figura nr. 1). În schimb, toate probele analizate pentru zearalenonă au fost contaminate. Cele mai multe dintre probele analizate au fost de nutreț combinat și concentrate proteino-vitamino-minerale, dar și de cereale (figura nr 2). Din probele analizate, o contaminare mai mare de 0,004 mg/kg a fost obținută pentru aflatoxină la toate probele de gluten de porumb investigate. Probele analizate pentru toate cele trei micotoxine au fost co-contaminate cu cel puțin două dintre micotoxinele analizate.

Co-contaminarea cu micotoxine reprezintă o problemă frecventă, probabilitatea ca o probă de cereale și cu atât mai mult de nutreț combinat să fie contaminată cu mai mult de o micotoxină fiind foarte mare. Din acest motiv administrarea la animale a furajelor contaminate cu mai multe micotoxine, chiar dacă acestea sunt în concentrații aflate la limita minimă recomandată de Uniunea Europeană,

Page 43: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

poate induce la animale numeroase efecte negative prin efectul toxic cumulativ. În concluzie, se recomandă ca obligatorie analiza micotoxicologică a cerealelelor și a materiile prime furajere, înaintea administrării lor în hrana animalelor.

Daniela Eliza MARIN & Ionelia ȚĂRANU

* * *

Dolheștii Mici, destinație de vacanță pentru turiștii japonezi Miercuri, 05 Februarie 2020

Este clar că fiecare sat are povestea lui, dar de foarte multe ori nu are cine să o spună. Este nevoie de persoane care să se implice, care să contribuie la dezvoltarea zonei și care să ducă tradițiile mai departe. O astfel de persoană este Mirela Nechita, care a înființat Asociația de Promovare a Văii Șomuzului și alături de alți localnici dornici a pus Dolheștiul pe harta turistică a României.

Tot mai mulți turiști

Proiectul Turist în Dolhești presupune primirea celor dornici să cunoască Valea Șomuzului chiar în casele localnicilor. Turiștii sunt primiți cu brațele deschise și mesele pline cu bucate tradiționale, iar activitățile pe care le pot desfășura diferă și în funcție de anotimp.

„2019 a fost un an cu rezultate extraordinare, poate neașteptate față de planurile inițiale. Au venit la Dolhești în jur de 800 turiști, dintre care 100 au fost și cazați în casele localnicilor. În acest moment, 10 familii oferă locuri de cazare, însă disponibilitatea lor diferă de la o zi la alta. Acest proiect înseamnă o echipă

Page 44: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

foarte frumoasă, oamenii au diferite responsabilități, dar pot spune că fiecare participă cu entuziasm. Am avut turiști din Europa, SUA, Japonia și chiar din America de Sud. Toți turiștii au apreciat satul autentic, viața oamenilor în originalitatea ei, precum și tradițiile, meșteșugurile, istoria, cultura în general“, a declarat Mirela Nechita.

Dacă până acum câțiva ani nu foarte multă lume auzise despre comuna Dolhești ca fiind o destinație turistică, în acest moment, cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, precum și al unor agenții de turism, tot mai multe persoane sunt informate cu privire la activitățile pe care le pot desfășura aici.

A doua vizită a niponilor

Acum mai bine de jumătate de an observasem pe pagina de Facebook Turist în Dolhești fotografii cu turiști din Japonia. Trebuie să recunosc că am fost mirată, dar bucuroasă în același timp pentru că însemna pentru mine o confirmare a reușitei tuturor celor implicați în proiect. Însă mirarea cea mare a apărut la finalul anului trecut, atunci când am văzut postate fotografii cu aceiași turiști printre Străjerii din Dolheștii Mici, adică ansamblul care duce mai departe tradițiile din preajma Sărbătorilor de iarnă și nu numai. Așa că am vrut să aflu de la Mirela mai multe despre experiența acestora, precum și programul pe care l-au pregătit niponilor.

„Cu prilejul Sărbătorilor de iarnă am primit vizita unui grup din Japonia, 5 dintre ei fiind la cea de a doua experiență în sat. Prima a fost în luna mai, atunci când au fost cazați 2 nopți și s-au bucurat împreună cu comunitatea de autenticitatea vieții de la sat. S-au legat prietenii care se mențin, motiv pentru care revederea a fost un moment foarte emoționant. Este important de menționat faptul că am comunicat destul de ușor deoarece două persoane din grup vorbeau limba română. Ei au fost cazați la Casa Ana, Casa Elena, Casa Bărculescu, Casa bunicilor de lângă pădure, la familia Nechita și la familia Liuță. Ne-am organizat în așa fel încât grupul din Japonia să devină gazde la Dolhești și să

Page 45: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

primească vizita grupurilor celor care păstrează obiceiurile de iarnă. Așa că au primit urători și au văzut îndeaproape tot spectacolul oferit de ansamblul local. Mai mult, am pregătit mâncarea românească specifică Sărbătorilor de iarnă, chiar și colăceii pentru urători și bineînțeles ne-am și vizitat, așa ca între prieteni“, a menționat Mirela.

Adevărul este că nu-i de ici de colo să vezi printre sătenii din Dolhești un grup vesel de japonezi care privesc cu entuziasm obiceiurile de Anul Nou. Este vorba de culturi diferite însă acest lucru nu i-a împiedicat să îmbrace cojoacele realizate cu pricepere de nenea Ion Liuță, adică cojocarul satului.

Experiența a fost inedită nu doar pentru turiștii străini, ci și pentru localnici, care s-au bucurat să-i revadă în sat și chiar au primit promisiunea că va mai exista o altă vizită în 2020.

Participări la evenimente naționale

Pentru ca satul lor să devină o adevărată destinație de vacanță, membrii asociației, localnicii și autoritățile au înțeles că este nevoie de promovare, de participare la evenimente și conferințe de profil. Astfel că 2019 a fost un an plin de astfel de deplasări, dar nu ușor de realizat, ce-i drept. Una dintre aceste conferințe a fost cea dedicată ghizilor de turism, organizată la Romexpo, în cadrul căreia proiectul dolheștean a devenit și mai vizibil. Au participat și la Congresul

Page 46: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Mondial al Tradițiilor Culinare, organizat în luna noiembrie la Sibiu, acolo unde, cu sprijinul domnului primar Cristinel Bărculescu, au mers 50 de persoane și au realizat o demonstrație live de gătit, dar au prezentat și un moment tradițional de nuntă. Nu puteau lipsi nici de la gala organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, acolo unde au fost prezenți și în

2018. „A fost un an productiv, am organizat un infotrip cu muzeografi, am avut și un curs de formare în turism organizat de către ADR Nord-Est. La acest curs au fost prezenți lectori specialiști în turism care au prezentat unui număr de 30 de persoane din comunitate strategii și soluții de implementare a turismului rural. Satul s-a schimbat în bine, oamenii au mai multă încredere în ei, se acordă mai mare atenție caselor vechi, bătrânești și sunt persoane care vor să se alăture proiectului.

Până în prezent toate activitățile au fost finanțate cu ajutorul oamenilor, am avut o susținere importantă din partea primarului comunei, o altă susținere importantă este firma Natallia Decor din Fălticeni, familia Ciocîrlan, familia Țipău, precum și a unei fiice a satului, foarte implicată și dedicată proiectului, Ana Maria Sandu (n.r – cea care realizează multe dintre fotografiile turiștilor, chiar și cele care ilustrează acest material). Avem planuri mari și pentru 2020, vom participa la Târgul de Turism pentru a continua  promovarea proiectului și vrem să organizăm mai multe evenimente cum ar fi festivaluri, tabere de pictură, de fotografie sau astronomie”, a conchis Mirela Nechita.

Turiștii care poposesc în Dolheștii Mici pot vizita Biserica Hatmanul Șendrea ce datează din secolul al XV-lea, gospodării țărănești, moara veche de peste 100 de ani, muzeul cu obiecte al domnului Cărăbuș, pot merge acasă la meșteșugari, pot face trasee prin pădure, pot merge pe traseele din

Page 47: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Primul Război Mondial, pot participa la ateliere de gătit, de cusut sau de olărit.

Larissa SOFRON

* * *

Gâsca cu gât roșu, monitorizată de ornitologi Miercuri, 05 Februarie 2020 09:07 Publicat în Zootehnie

Despre gâsca cu gât roșu, ca și despre multe alte specii protejate, nu suntem prea bine documentați. Poate și din cauza faptul că nu sunt descrise în manualele școlare, iar informațiile despre astfel de specii sunt prezentate de cele mai multe ori doar în cadrul posturilor TV și al revistelor de specialitate. Lipsa de informație, probabil, conduce la situații precum cea din luna ianuarie, atunci când un brăilean a fost acuzat de braconaj împotriva gâștii cu gât roșu.

Ce trebuie să știm

Gâsca cu gât roșu sau Branta Rufficolis este în acest moment una dintre cele mai amenințate specii de pe Glob și poate cea mai importantă care ajunge în România. Cuibărește în zona tundrei siberiene și iernează în zona Mării Negre, în special în  România și Bulgaria. Are mărimea unei rase domestice, deci este de talie mică, are ciocul mic și o coloristică extraordinară, cu negru, alb, iar pe gât și cap are penajul în nuanțe de la roșu, castaniu până la vișiniu. În zbor se observă gâtul scurt și coloritul negru complet sub aripi.

Page 48: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

În țara noastră poate fi întâlnită începând cu luna octombrie și până în luna martie, atunci când aproximativ 60% din populația globală a acestei specii iernează în special în Dobrogea și Bărăgan. Gâștele au o rutină a zborului, dimineața spre locurile de hrănire, la prânz spre zonele cu apă, iar după-amiaza zboară spre zone unde se pot hrăni din nou, căutând în general culturi de culturi de grâu, orz și rapiță.

Proiecte de monitorizare

Sunt vulnerabile în fața vânătorii, mai ales atunci când zboară în stoluri alături de gârlițe. În țara noastră au existat și cazuri în care braconierii au mers cu barca noaptea pe apă și au împușcat gâștele ori s-au deplasat în zone greu accesibile cu mașini de teren. Însă ce ar trebui să îi oprească, pe lângă propria conștiință, ar putea fi proiectul Teren sigur pentru gâsca cu gât roșu prin care aceste păsări sunt monitorizate. Acest proiect este derulat de Societatea Bulgară pentru protecția Păsărilor în parteneriat cu alte organizații europene, printre care și Societatea Ornitologică din România – SOR.

Chiar și așa, doar în ultima perioadă trei astfel de gâște au dispărut, lucru observat de ornitologi datorită emițătoarelor. Ultima dintre ele, Emilia așa cum o numise membrii SOR, se pare că a căzut pradă braconajului, reprezentanții SOR găsind emițătorul, inelele ornitologice și resturi în curtea unui brăilean. Intervievat de mai multe televiziuni, acesta a susținut faptul că nu a omorât pasărea, deci nu se pune problema să o fi mâncat și apoi să dea resturile la câine. El a mai menţionat faptul că lasă câinii liberi şi ei au adus în curte gâşte. În prezent, autoritățile anchetează cazul în vederea stabilirii dacă constituie sau nu un caz de braconaj.

Morala? Avem o țară bogată, păcat că nu deschidem ochii să-i vedem bogățiile!

Larissa SOFRON

La Suceava, ziua şi incendiul din cauza coşurilor de fum care nu sunt curăţate Miercuri, 05 Februarie 2020

Page 49: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

În ciuda numeroaselor campanii de prevenire susținute de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina“ al județului Suceava, pompierii militari se confruntă în continuare cu incendii specifice sezonului rece. Din nefericire, unele dintre ele s-au soldat și cu pierderi de vieți omenești.

Statisticile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava arată că, de la începutul lunii decembrie şi până pe 8 ianuarie, s-au înregistrat 45 de incendii din cauza coşurilor de fum care nu au fost curăţate. Cu toate că în toate cazurile, majoritatea produse în mediul rural, pompierii militari suceveni şi cei de la serviciile voluntare pentru situații de urgență au intervenit prompt la faţa locului cu autospeciale cu apă și spumă și cu ambulanțe SMURD și cu toate eforturile depuse, din păcate, aceste incendii nu doar că provoacă pagube materiale însemnate, fiind mistuite de flăcări gospodării întregi, dar sunt şi cazuri în care s-a ajuns la pierderi de vieţi omeneşti. La fiecare incendiu pagubele materiale sunt foarte mari, aici adăugându-se o altă problemă, aceea că familiile afectate trebuie să-şi găsească un acoperiş deasupra capului, mai ales pe timp de iarnă.

Curățarea unui coș de fum costă cel puțin 150 de lei

Potrivit legislaţiei, verificarea coşurilor de fum trebuie făcută anual, înainte de începerea sezonului rece. Curăţarea hornurilor se face în general mecanizat şi foarte rar manual, cu sârma și cu peria. La Suceava costurile de curăţare a unui horn pleacă de la 150 de lei, dar suma finală depinde de lungimea coşului, materialul din care acesta este construit, dar şi de grosimea depunerilor de pe pereţii coşului.

Curățarea mecanică este obligatorie, fiind prevăzută de legislație. Prin această curățare se îndepărtează depunerile și se verifică dacă au apărut probleme structurale la horn și care necesită reparare. Coșarii recomandă și o inspecție video la care se poate vedea dacă este afectat coșul de fum la interior. Există și curățarea catalitică, dar care nu o exclude pe cea mecanică, când se folosesc produse chimice care pot curăța coșul sau pot reduce depunerile. Aceste produse se pun direct pe jăratec, când hornul este cald. Întreţinerea periodică a coşurilor de fum are ca scop asigurarea unui tiraj corespunzător, necesar funcţionării la randament optim a sobelor și a centralelor termice pe combustibili solizi și asigură exploatarea în siguranţă a instalaţiilor termice bazate pe arderea diferitor tipuri de combustibil.

Coșurile sobelor pe gaz metan, degradate de condensul acid

Page 50: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Și cei care își montează centrale sau sobe cu gaze trebuie să își verifice hornurile. În timpul funcționării centralei sau a sobei racordată la gaze naturale se produc depuneri pe interiorul coșului de fum. În plus, gazele rezultate în urma arderii provoacă un condens acid care macină treptat interiorul coșului de fum tradițional, din cărămidă. Și unele specii de păsări obișnuiesc să își facă cuib în hornurile caselor deoarece aici fumul aduce și căldură.

Legislaţia prevede şi amenzi pentru proprietarii de imobile care nu îşi curăţă hornurile. Amenda este cuprinsă între 500-1.000 de lei şi poate fi aplicată în baza HG 357/2007, în virtutea articolului 1, aliniat i, care prevede sancţiuni pentru „neexecutarea verificării, reparării şi curăţării periodice, cel puţin o dată pe an, a coşurilor pentru evacuarea fumului, precum şi nerealizarea elementelor de izolare termică a acestora“.

Recomandările pompierilor trebuie tratate cu maximă seriozitate

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată, roagă cetăţenii să trateze recomandările pompierilor militari cu maximă seriozitate pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie. Recomandările pompierilor militari pentru sobe cu şi fără acumulare de căldură sunt: sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate; pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50x70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse; focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă; nu lăsaţi copiii să alimenteze soba; evitaţi supraîncălzirea sobelor; nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii; cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă; aprinderea focului la sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără“.

Pentru coșurile de evacuare a fumului recomandările sunt: coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an; în podul casei coşul de fum va fi obligatoriu tencuit pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere; coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.Silviu BUCULEI

* * *

Page 51: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

A apărut primul instrument de evaluare care le permite companiilor să-și măsoare performanțele și nivelul de pregătire pentru economia circulară Posted by: Lidia Neagu in Business 5 February 2020Ellen MacArthur Foundation lansează Circulytics, cel mai cuprinzător instrument de evaluare a circularității disponibil la nivel global. Circulytics a fost dezvoltat cu implicarea Brambles, compania expert în servicii pentru Supply Chain recunoscută în utilizarea modelului circular.

Până în prezent, nu a mai existat posibilitatea de evaluare a gradului de circularitate a companiilor. Acest nou instrument oferă mai mult decât măsurarea fluxurilor materiale, prin faptul că oferă informații clare despre toate operațiunile circulare, semnalizează zonele care necesită îmbunătățiri imediate și evidențiază oportunitățile pentru inovații strategice.

„La nivel global, din ce în ce mai multe companii recunosc oportunitățile pe care economia circulară le deschide în crearea de valoare și în abordarea provocărilor în materie de schimbări climatice, poluare și pierdere a biodiversității. Circulytics va ajuta la o tranziție rapidă și la scară mare spre economia circulară. Informațiile oferite de Brambles au fost esențiale pentru a ne asigura că le punem la dispoziţie companiilor datele și analize de care au nevoie”, a declarat, într-un comunicat, Andrew Morlet, CEO al Ellen MacArthur Foundation.

Circulytics aplică date și parametri care măsoară tranziția la economia circulară, ceea ce le permite agenților economici să o înțeleagă mai bine și să o monitorizeze. Companiile au acum un cadru de referință care le va ajuta să proiecteze sisteme prin care pot elimina deșeurile din activitatea operațională, pot dezvolta strategii cu impact pozitiv asupra mediului și pot îmbunătăți a rezultatele economice și valoarea brandului. Acest mod de gestionare a datelor va permite unei companii să își estimeze poziția actuală dar, și mai important, progresul.

Economia circulară vizează să reducă deșeurile și poluarea, să mențină produsele și materialele în uz și, în același timp, să regenereze sistemele

Page 52: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

naturale. Cu un model de „utilizare în comun și reutilizare” pentru cele 330 de milioane de platforme de transport, Brambles a definit economia circulară cu mult înainte ca aceasta să devină un concept cheie – în Supply Chain, un sector în care modul de operare liniar încă predomină.

„Ne-a bucurat faptul că am contribuit la Circulytics. Acest instrument documentează punctele tari ale unei companii, dar și zonele care necesită îmbunătățiri. Considerăm că acesta va fi primul instrument de stimulare a unui tip de dezvoltare strategică de care atât companiile, cât și planeta vor avea nevoie în viitor. Noi vom utiliza Circulytics pentru a obține un model de afaceri și mai sustenabil”, spune Michael Pooley, Președintele CHEP Europe, companie Brambles.

Circulytics împarte sistemul de măsurare în „facilitatori” și „rezultate”. Prima categorie constă în elemente ale companiei, precum strategia, oamenii, sistemele și procesele, inovația și angajamentele externe față de clienți și furnizori. Cea de-a doua categorie se referă la intrări (materiale și energie) și la modul în care ieșirile, sub formă de produse sau servicii, contribuie la economia circulară.

Acest sistem îi permite unei companii să evalueze atât circularitatea fluxurilor de producție, cât și lanțul valoric, ca întreg. Compania primește un punctaj cumulat pentru o varietate de teme și, foarte important, informații și comentarii personalizate oferite de specialiștii Ellen MacArthur Foundation.Având în vedere problemele legate de schimbările climatice și problemele de mediu aflate pe agenda factorilor de decizie, noile cadre legislative și presiunea din direcția societății civile impun segmentului corporativ identificarea de soluții. Aceste soluții constau în tranziția către o economie circulară, nucleul acestei tranziții fiind reprezentat de companii.

Ellen MacArthur Foundation a fost lansată în 2010 pentru a accelera tranziția către o economie circulară. Organizaţia a devenit un lider de opinie global, punând economia circulară pe agenda factorilor de decizie din companii, guverne și mediul academic. Rețeaua Economie Circulară 100 (CE100) oferă un spațiu cu caracter precompetitiv pentru a învăța, a împărtăși cunoaștere și a pune idei în practică.

* * *

A fost descoperită cea mai veche structură din lemn: O fântână veche de 7.000 de ani  Sorin Breazu feb. 5, 2020

Page 53: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

Fântâna veche de 7.000 de ani. Foto: UPCE.CZ

Cea mai veche structură arhitecturală din lemn din Europa, o fântână construită în jurul anului 5255 înaintea erei noastre, a fost descoperită în Cehia, lângă orașul Ostrov, în timpul lucrărilor la o autostradă.

Arheologii au reușit să dateze structura pătrată care a fost construită din plăci și bușteni din lemn de stejar, după ce au analizat inelele din lemnul folosit de oamenii din Neolitic, în urmă cu 7.000 de ani.

Această știință se numește dendrocronologie. Experții din Cehia și Germania au stabilit că lemnul folosit pentru interiorul fântânii a fost tăiat în 5256-5255 î.e.n., în timp ce stâlpii au fost tăiați cu câțiva ani înainte, în iarna lui 5259 sau 5258 î.e.n.

Primii fermieri ai Europei aveau abilități excelente de prelucrare a lemnului, cu toate că uneltele erau făcute doar din piatră, oase sau coarne de animale.

Cei patru stâlpi care susțineau colțurile fântânii pătrate aveau nișe, în unghi de 90 de grade, în care intrau plăcile de stejar, pereții acesteia.

”Fântâna a rezistat atât de mult timp pentru că a fost scufundată timp de mii de ani. Nu putem să o lăsăm să se usuce, pentru că va fi distrusă”, a spus Karol Bayer, de la Universitatea din Pardubice, Cehia, într-un comunicat.

Cercetătorii, care caută o metodă de a conserva trunchiurile de stejar fasonate în urmă cu șapte milenii, au fost surprinși de abilitățile avansate de prelucrare a lemnului pe care le dețineau europenii în urmă cu șapte milenii.

În aceeași perioadă, în mileniul VI înaintea Erei Noastre, populația Pământului a crescut de patru ori, însă nu depășea câteva zeci de milioane de oameni.

Page 54: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

* * *

România susţine obiectivul UE de a atinge neutralitatea din punct de vedere climatic până în 2050 (secretar de stat) România susţine obiectivul Uniunii Europene de a atinge neutralitatea din punct de vedere climatic până în 2050, dar trebuie să acorde o atenţie deosebită costurilor sociale şi economice asociate acestei tranziţii, susţine Iulian Octavian Stana, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP). 05 feb, 2020 | Agerpres

Acesta a condus delegaţia României la Conferinţa Internaţională "Forests for Biodiversity and Climate" desfăşurată în perioada 4-5 februarie, la Bruxelles. "Pactul Ecologic European, noua Strategie Forestieră Europeană şi Legea europeană a climei vor face parte din agenda de lucru a României pentru anii ce vor urma. Pentru România, îndeplinirea noilor ţinte ale Uniunii Europene, stabilite prin Pactul Ecologic European, implică schimbări majore ce vizează următoarele domenii: păduri, schimbări climatice, biodiversitate, energie, industrie, transport, agricultură, digitalizare şi sectorul financiar. România susţine obiectivul UE de a atinge neutralitatea din punct de vedere climatic până în 2050 dar, în acelaşi timp, trebuie să acordăm atenţie deosebită costurilor sociale şi economice asociate acestei tranziţii prin intermediul serviciilor ecosistemice", a precizat Iulian Octavian Stana.

Potrivit unui comunicat al MMAP remis miercuri AGERPRES, pentru România, pachetul climatic promovat prin Green Deal va constitui o posibilitate de investiţii şi de creştere economică care să conducă la integrarea economiilor tuturor statelor membre. Instrumentul pus la dispoziţie, pe care un stat membru îl va putea utiliza pentru atingerea obiectivelor, este Fondul de Tranziţie Justă.

Discuţiile în cadrul conferinţei s-au concentrat pe modul în care Uniunea Europeană va implementa Pactul Ecologic European (European Green Deal) acordând pentru prima dată domeniului forestier importanţa crucială pe care o are chiar şi în lipsa unei politici comune europene privind pădurile, dar şi aspecte legate de interacţiunea dintre păduri, biodiversitate, agricultură şi climă. Potrivit sursei citate, accentul a fost pus pe vulnerabilitatea şi adaptarea ecosistemelor forestiere la schimbările climatice, protejarea şi restaurarea habitatelor forestiere de la nivel european şi internaţional, practici de management forestier care asigură şi promovează un nivel ridicat de biodiversitate în păduri, Sistemul European de Informaţii despre Păduri (Forest Information System for Europe - FISE), importanţa pădurilor în atenuarea efectelor schimbărilor climatice, bune practici şi soluţii în prevenirea incendiilor forestiere.

Politicile implementate în toate domeniile vor contribui la neutralitatea climatică printr-o tranziţie justă din punct de vedere social. Modalitatea de

Page 55: apar-romania.ro · Web viewPentru acest proiect investiția companiei se ridică la 150.000 euro, iar pentru implementarea lui se estimează că vor fi necesare 22 de luni. Al doilea

atragere a investiţiilor pentru finanţarea tranziţiei şi câştigarea încrederii cetăţenilor pentru participarea lor activă în acest proces care a demarat deja, sunt esenţiale, menţionează MMAP. La nivel global, prin acest pact, Uniunea Europeană va deveni principalul benefeciar al unei economii cu adevărat verzi dar şi promotorul acesteia.

La nivel naţional, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a iniţiat şi va continua discuţiile cu celelalte entităţi publice, operatori economici şi societatea

civilă, pentru abordarea celei mai potrivite modalităţi de implementare a Pactului Ecologic European în România.