anul xvii hermes nr. 199 ianuarie contactÎn anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal...

12
Anul XVII Nr. 199 Ianuarie 2007 BULETIN INFORMATIV EDITAT DE CAMERA DE COMERŢ ȘI INDUSTRIE MARAMUREȘ CONTACT hermes Editorial Ing. GHEORGHE MARCAȘ - președintele C.C.I. Maramureș Continuare în pag. a 2-a “BAZELE MANAGEMENTULUI DE PROIECT” Într-o lume aflată în permanentă mișcare și dezvoltare, activitatea organizaţiilor moderne este din ce în ce mai mult orientată pe proiecte. Proiectele nu reprezintă altceva decât mijlocul de îndeplinire a noilor obiective. Toate organizaţiile derulează proiecte, al căror management se poate face prin aplicarea unui set comun de procese denumite generic “managementul proiectelor”. Această fiindcă, indiferent de industrie, cerinţele clienţilor sunt din ce în ce mai specifice și soluţiile generale sunt din ce în ce mai greu de a p l i c a t . Specificitatea implementării fiecărei soluţii, parametrii de calitate, timp și cost sunt elementele definitorii ale unui proiect și sunt parametrii pe care o organizaţie trebuie să îi urmărească și să îi ţină sub control, deoarece profitabilitatea fiecărui proiect în parte afectează profitabilitatea generală a organizaţiei. În mod tradiţional, disciplina de project management era apanajul conducătorilor de proiecte, al Project Managerilor. Aceștia realizează planurile de proiect, planifică activităţile, alocă resursele umane și materiale, urmăresc execuţia proiectelor, actualizează planurile de proiect cu situaţia la zi, fac modificări în planuri la apariţia unor evenimente neprevăzute. Project managementul este în același timp o meserie și o artă. Pe măsură ce numărul de proiecte și complexitatea acestora crește, devine din ce în ce mai dificilă urmărirea proiectelor, alocarea resurselor pe proiecte multiple și evaluarea disponibilităţilor acestora. Pentru calculul profitabilităţii proiectelor sunt necesare funcţii de raportare, de analiza portofoliului de proiecte, analiza utilizării resurselor, modelare și simulare, analize what-if. De aceea, venind în sprijinul comunităţii de afaceri locale, Camera de Comerţ și Industrie Maramureș în colaborarea cu CEFE România (Competenţe Economice cu Formare prin Experimentare) și cu sprijinul programului IBD/ GTZ al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), în cadrul proiectului “Academia de Management pentru IMM Maramureș”, a organizat în perioada 22-26 ianuarie 2007 cursul “BAZELE MANAGEMENTULUI DE PROIECT” Obiectivul cursului l-a constituit însușirea de către participanţi a conceptelor teoretice de bază în managementul de proiect, dobândirea abilităţilor de coordonare a echipelor și proiectelor și iniţierea primilor pași spre integrarea în comunitatea managerilor de Continuare în pag. a 4-a În perioada 10-17 decembrie 2006, în organizarea Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul financiar al IBD-GTZ (Program de Promovare Economică și Ocupare a Forţei de Muncă în România - Program al cooperării tehnice bilaterale româno- germane), s-a desfășurat vizita de lucru “Program Study Tour Bistrita in Bayern 10-18.12.06”. Obiectivul acestei vizite l-a constituit studierea modului în care s-au implementat Fondurile Structurale în această regiune. Delegaţia română a fost compusă din 11 persoane, reprezentanţi ai Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Bistriţa-Năsăud, ai Camerei de Comerţ și Industrie Maramureș, ai Oficiului Teritorial pentru întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperaţie, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale și judeţene, ai instituţiilor deconcentrate, ai companiilor de utilităţi publice și ai sindicatelor. Vizita de studiu a fost una bogată în ceea ce privește aportul de informaţii și de experienţă de care participanţii au beneficiat. De asemenea, un element suplimentar de evidenţiat se referă la excelenta organizare a acestei vizite, atât din partea echipei de proiect, coordonată de d-na Monica Mureșan – director DIE în cadrul CCIA Bistriţa-Năsăud, cât și din partea gazdelor germane, reprezentate prin dl. prof. Peter Hohenemser, un colaborator anterior al Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Bistriţa-Năsăud și al Camerei de Comerţ și Industrie Maramureș. Prima întâlnire a avut loc în data de 12 decembrie 2006 12 decembrie 2006 12 decembrie 2006 12 decembrie 2006 12 decembrie 2006, la Ministerul Bavarez pentru Comerţ, Infrastructură, Transport și Tehnologie, unde au fost susţinute următoarele prezentări: - Bazele Politicii Regionale, sustinută de către domnul Alexander Matiasko, din cadrul Departamentului III – Politică Regională, Industrie și Promovare Economică; S-a făcut o prezentare a politicii regionale la nivelul Uniunii Europene, cu identificarea particularităţilor landului Bavaria. - Politica Structurală, susţinută de către domnul Christian Muller, Continuare în pag. a 3-a TUR DE STUDIU: FONDURILE STRUCTURALE ÎN BAVARIA Suntem EUROPENI De la 1 ianuarie 2007 suntem membrii de drept ai Uniunii Europene. Nu știm sigur cât a fost vis sau cât de reală a fost dorinţa românilor de a deveni membri de drept ai UE. Un fapt este sigur, că UE a acceptat,din primul moment, ca România să facă parte din Europa Unită. Rămânea numai ca România să se pronunţe dacă accede la UE sau nu. Acceptând aderarea sa, UE a început negocierile cu România. Aceasta a fost decisă la Consiliul Europei din decembrie 1999 la Helsinki. România a deschis negocierile în 2000 alături de Lituania, Letonia, Slovacia și Bulgaria și Malta, cu o întârziere de aproape 5 ani faţă de Polonia, Ungaria, Cehia, Slovenia, Estonia. În perioada de preaderare s-a avut în vedere accelerarea pregătirii interne, in sensul armonizării legislaţiei și a ritmului de implementare a acquisului comunitar, dar și al pregătirii simultane, a poziţiilor oficiale ale României asupra capitolelor de negociere. În anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal capitolele care nu solicitau eforturi mari de raportare la acqiusul comunitar, fiind evidentă rămânerea în urmă a tării noastre în materie de îndeplinire a criteriilor de aderare la UE, în comparaţie cu celelalte state, foste

Upload: others

Post on 30-Jul-2020

5 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Anul XVII hermes Nr. 199 Ianuarie CONTACTÎn anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal capitolele care nu solicitau eforturi mari de raportare la acqiusul comunitar, fiind

Anul XVII

Nr. 199

Ianuarie

2007

BULETIN INFORMATIV EDITAT DE CAMERA DE COMERŢ ȘI INDUSTRIE MARAMUREȘ

CONTACThermes

Editorial

Ing. GHEORGHE MARCAȘ -

președintele C.C.I. Maramureș

Continuare în pag. a 2-a

“BAZELE MANAGEMENTULUI DE PROIECT”Într-o lume aflată în permanentă

mișcare și dezvoltare, activitateaorganizaţiilor moderne este din ce în cemai mult orientată pe proiecte. Proiectelenu reprezintă altceva decât mijlocul deîndeplinire a noilor obiective. Toateorganizaţiile derulează proiecte, al cărormanagement se poate face prin aplicareaunui set comun de procese denumitegeneric “managementul proiectelor”.Această fiindcă, indiferent de industrie,cerinţele clienţilor sunt din ce în ce maispecifice șisoluţiile generalesunt din ce în cemai greu dea p l i c a t .S p e c i f i c i t a t e ai m p l e m e n t ă r i ifiecărei soluţii,parametrii decalitate, timp șicost sunt elementele definitorii ale unuiproiect și sunt parametrii pe care oorganizaţie trebuie să îi urmărească și săîi ţină sub control, deoarece profitabilitateafiecărui proiect în parte afecteazăprofitabilitatea generală a organizaţiei.

În mod tradiţional, disciplina de projectmanagement era apanajul conducătorilorde proiecte, al Project Managerilor. Aceștiarealizează planurile de proiect, planificăactivităţile, alocă resursele umane șimateriale, urmăresc execuţia proiectelor,actualizează planurile de proiect cusituaţia la zi, fac modificări în planuri laapariţia unor evenimente neprevăzute.Project managementul este în același timpo meserie și o artă.

Pe măsură ce numărul de proiecte șicomplexitatea acestora crește, devine dince în ce mai dificilă urmărirea proiectelor,alocarea resurselor pe proiecte multiple șievaluarea disponibilităţilor acestora.Pentru calculul profitabilităţii proiectelorsunt necesare funcţii de raportare, deanaliza portofoliului de proiecte, analizautilizării resurselor, modelare și simulare,analize what-if.

De aceea, venind în sprijinul comunităţiide afaceri locale, Camera de Comerţ și

I n d u s t r i eMaramureș încolaborarea cuCEFE România( C o m p e t e n ţ eEconomice cuFormare prinExperimentare) șicu sprijinulprogramului IBD/

GTZ al Ministerului Federal German pentruCooperare Economică și Dezvoltare (BMZ),în cadrul proiectului “Academia deManagement pentru IMM Maramureș”, aorganizat în perioada 22-26 ianuarie 2007cursul

“BAZELE MANAGEMENTULUI DE

PROIECT”

Obiectivul cursului l-a constituitînsușirea de către participanţi aconceptelor teoretice de bază înmanagementul de proiect, dobândireaabilităţilor de coordonare a echipelor șiproiectelor și iniţierea primilor pași spreintegrarea în comunitatea managerilor de

Continuare în pag. a 4-a

În perioada 10-17 decembrie 2006, în organizarea Camerei deComerţ, Industrie și Agricultură Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul financiaral IBD-GTZ (Program de Promovare Economică și Ocupare a Forţei deMuncă în România - Program al cooperării tehnice bilaterale româno-germane), s-a desfășurat vizita de lucru “Program Study Tour Bistrita inBayern 10-18.12.06”. Obiectivul acestei vizite l-a constituit studiereamodului în care s-au implementat Fondurile Structurale în aceastăregiune.

Delegaţia română a fost compusă din 11 persoane, reprezentanţi aiCamerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Bistriţa-Năsăud, ai Camereide Comerţ și Industrie Maramureș, ai Oficiului Teritorial pentruîntreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperaţie, reprezentanţi ai autorităţilorpublice locale și judeţene, ai instituţiilor deconcentrate, ai companiilorde utilităţi publice și ai sindicatelor.

Vizita de studiu a fost una bogată în ceea ce privește aportul deinformaţii și de experienţă de care participanţii au beneficiat. Deasemenea, un element suplimentar de evidenţiat se referă la excelenta

organizare a acestei vizite, atât din partea echipei de proiect, coordonatăde d-na Monica Mureșan – director DIE în cadrul CCIA Bistriţa-Năsăud,cât și din partea gazdelor germane, reprezentate prin dl. prof. PeterHohenemser, un colaborator anterior al Camerei de Comerţ, Industrie șiAgricultură Bistriţa-Năsăud și al Camerei de Comerţ și IndustrieMaramureș.

Prima întâlnire a avut loc în data de 12 decembrie 200612 decembrie 200612 decembrie 200612 decembrie 200612 decembrie 2006, la MinisterulBavarez pentru Comerţ, Infrastructură, Transport și Tehnologie, undeau fost susţinute următoarele prezentări:

- Bazele Politicii Regionale, sustinută de către domnul AlexanderMatiasko, din cadrul Departamentului III – Politică Regională, Industrieși Promovare Economică;

S-a făcut o prezentare a politicii regionale la nivelul UniuniiEuropene, cu identificarea particularităţilor landului Bavaria.

- Politica Structurală, susţinută de către domnul Christian Muller,

Continuare în pag. a 3-a

TUR DE STUDIU: FONDURILE STRUCTURALE ÎN BAVARIA

Suntem EUROPENI

De la 1 ianuarie 2007 suntem membrii dedrept ai Uniunii Europene. Nu știm sigur cât afost vis sau cât de reală a fost dorinţa românilorde a deveni membri de drept ai UE. Un fapteste sigur, că UE a acceptat,din primul moment,ca România să facă parte din Europa Unită.Rămânea numai ca România să se pronunţe dacăaccede la UE sau nu.

Acceptând aderarea sa, UE a începutnegocierile cu România. Aceasta a fost decisăla Consiliul Europei din decembrie 1999 laHelsinki. România a deschis negocierile în2000 alături de Lituania, Letonia, Slovacia șiBulgaria și Malta, cu o întârziere de aproape 5ani faţă de Polonia, Ungaria, Cehia, Slovenia,Estonia.

În perioada de preaderare s-a avut în vedereaccelerarea pregătirii interne, in sensularmonizării legislaţiei și a ritmului deimplementare a acquisului comunitar, dar și alpregătirii simultane, a poziţiilor oficiale aleRomâniei asupra capitolelor de negociere.

În anul 2000 strategia negocierii a vizat, înprincipal capitolele care nu solicitau eforturimari de raportare la acqiusul comunitar, fiindevidentă rămânerea în urmă a tării noastre înmaterie de îndeplinire a criteriilor de aderarela UE, în comparaţie cu celelalte state, foste

Page 2: Anul XVII hermes Nr. 199 Ianuarie CONTACTÎn anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal capitolele care nu solicitau eforturi mari de raportare la acqiusul comunitar, fiind

HERMES CONTACT2

Suntem EUROPENIUrmare din pag. 1

socialiste. Făcea excepţie Bulgaria care se aflăîntr – o situaţie similară cu noi.

Începând cu 2001, România și-a concentratatenţia asupra elaborării și transmiterii documentelorde poziţie la toate capitolele de negociere.

Obiectul de îndeplinit trebuie să corelezeprocesul accelerat de armonizare legislativă și deimplementare a acquisul comunitar cu procesul demodernizare internaţional, de derulare a reformeloreconomice, creându-se astfel baza principală anegocierii.

Spus pe înţelesul tuturor, România a trebuit săprindă din urmă pe cei care aveau un avans de aproape5 ani și să facem treabă repede. Dar se pare căaceastă grabă, corelată cu unele schimbări interneși internaţionale, dar mai ales a atitudiniiconservatoare a mediului politic și economic din ţaranoastră a făcut ca pe parcurs să pierdem “cadenţa”faţă de plutonul celor care își stabiliseră ca dată deaderare 1 mai 2004. Astfel au rămas de căruţăRomânia alături de Bulgaria.

Starea de instabilitate politică, de la noi, din2005 și mai ales din 2006 nu a fost axată sută lasută pe finalizarea obligaţiilor pentru a respecta noultermen acordat României și Bulgariei pentru 1ianuarie 2007. Era în pericol termenul de 1 ianuarie2007. Semnalele de la Bruxelles erau când pozitivecând ameninţătoare. Eurooptimiștii erau în scădere.Totuși în luna decembrie s-a dat verde pentru 1ianuarie 2007 ca termen de aderare pentru Româniași Bulgaria.

De aceea actul aderării României și Bulgariei laUE a fost mai degrabă un act politic determinat deun interes major economic din partea UE 15(primelestate capitaliste din vestul și centru Europei). Îndiferite medii politice și media se spune că, de fapt“nu am intrat în UE”, ci “am fost trași în UE”.Dacă stăm drepţi și analizăm analitic fenomenulpolitic și economic din ţara noastră se pare că esteceva adevăr. Poziţia geostrategică a Românie șiBulgariei la Marea Neagră, la intersecţia drumurilorspre zona Mării Negre , aproape de zona dehidrocarburi din Marea Caspică și Golf, cu o populaţiede 30 milioane de locuitori, mână de lucru calificatăși cea mai ieftină din UE, o piaţă de consum subaprovizionată, absorbantă de investiţii directe, opunte de legătură spre Ucraina, ţările caucaziene,Turcia, fostele tari componente ale URSS din Asiași multe alte motive au constituit puncte de atracţiepentru Bruxelles, de a grăbi intrarea în UE aRomâniei și Bulgariei.

Interesul aderării României și Bulgariei lacomunitatea europeană este mai mare din punct devedere politic și economic pentru UE de a avea îninteriorul său cele 2 state, dar tot atât de adevărateste că și interesul majoritar al oamenilor politiciși de afaceri români este ca România să adere la UEpentru a putea să-i asigure o dezvoltare durabilă șisigură în toate domeniile de activitate. Are nevoieUE de România, dar și România de UE.

Considerăm că prin această din urmă decizie dea salva România în al 12 – lea ceas de a nu rămâneîn afara UE, aderarea și apoi prin integrarea în UE,

prin actul de la 1 ianuarie 2007 este cu adevăratistoric pentru că aceasta va schimba destinulRomâniei și al generaţiilor viitoare de români.

Dar și în acest moment de importanţă deosebităpentru România, clasa politică la vârf nu a doveditsolidaritate și unitate de voinţă solidară, prin careevenimentul să aibă un singur centru de organizarecătre care să se polarizeze marea sărbătoare. Astfel,la București au apărut două sau trei centre deconducere și organizare, demonstrând lipsa deunitate la nivel înalt în această problemă. A fost șirămâne o nota negativă pentru consemnareaevenimentului în istoria noastră.

Nu aceeași atitudine au avut-o conducătorii dinacele memoriabile evenimentelor istorice care s-aupetrecut în istoria poporului român cum a fost UnireaPrincipatelor Române și Marea Unire de la 1Decembrie 1918.

Aderarea României la UE trebuie să ne aducă oserie de avantaje. Cu riscul de a repeta unele dinele merită amintite. În primul rând libera circulaţiea mărfurilor și serviciilor și libera circulaţie apersoanelor. În al doilea rând crearea condiţiilor decreștere a competitivităţii economice și ainvestiţiilor strategice. Provocările integrării constauîn menţinerea unui echilibru între calitatea decontribuabil și cea de beneficiar al fonduriloreuropene de postaderare care vor ajuta la dezvoltareaRomâniei și alinierea la nivelele ţărilor din UE.

Dar acceptul României și Bulgariei în UE estecondiţionat și monitorizat în continuare, ameninţatcu sancţiuni de salvgardare pentru activarea unormăsuri de acompaniere existente în agricultură,mediu, siguranţa alimentară, corupţie și crimăorganizată, ș.a.

Merită să amintim în acest context, recomandareape care a primit-o, cu ocazia aderării, ţara noastră,din partea conducerii CE, care ne îndeamnă “săfructificăm toate oportunităţile pe care le oferăaderarea la UE. Nu trebuie să ne gândim numai lace avantaje și câștiguri vom avea din aderare, ci săne facem gânduri cum să ne implicăm prin muncăsârguincioasă și serioasă în folosirea fonduriloralocate de UE pentru dezvoltarea României camembră într-o Europă Unită în diversitate”.“România și Bulgaria se bucură de o poziţiegeopolitică favorabilă pentru Uniunea Europeană,având deschidere la Marea Neagră și prin ea sprebazinul Mare Neagră și al Mării Caspice spre zonelebogate în hidrocarburi și resurse energetice, dar șia unei pieţe de desfacere a produselor industriale șimanufacturale în ambele sensuri”. Cele spuse deînalte personalităţi ale Comisiei confirmă încă o datăcă intrarea României în UE a fost necesară.

Din punct de vedere economic noi trebuie să neluptăm să ne menţinem capacităţile de producţie șiservicii, astfel încât să, nu ne transformăm într-oţară sau piaţă de consum. Pentru aceasta trebuie săfolosim, cu curaj și chibzuinţă posibilităţile pe careni le oferă UE în perioada de postaderare, prinpregătirea de proiecte de finanţare structurale și decoeziune, de dezvoltare regională sau pentru politicaagricolă comunitară, dar și prin atragerea investiţiilordirecte, în sectoare cu valoare adăugată mare –industria automobilului, a mobilei, a serviciilor,turismului, ITC, ș.a.

Trebuie să fim pregătiţi să rezolvăm concurenţa

acerbă cu operatori economici din piaţa comunitară.Pentru aceasta se impune introducerea cunoașterea,aplicarea și respectarea prevederilor, standardelorinternaţionale fără de care nu vom putea rezista pepiaţa europeană și internaţională. Să renunţăm laconceptul ”merge și așa” și să-l înlocuim cu “mergenumai așa cum cer documentaţiile/clienţii saunormele UE”.

Vom insista, începând cu acest editorial asuprasituaţiilor și așteptărilor pentru IMM din Româniadupă data de 1 ianuarie 2007.

Nu poate să existe și să funcţioneze armonios oeconomie modernă fără existenţa IMM. Acestea seaflă cantonate în toate ţările lumii și normal și înUE, în sectoare ale industriei sau serviciilor, ocupând95% - 98% din firmele existente. Ele au doveditcă prin flexibilitatea lor se adaptează cel mai ușorla schimbările apărute în economie sau în viaţasocială, atât la nivel naţional cât și comunitar. Lanivel comunitar există o politică privind IMM și estesupravegheată din anul 1986 de un comisar carepromovează interesele lor în conformitate culegislaţia comunitară privind taxele, impozitele,concurenţa, legislaţia societăţilor comerciale,politicele sociale și regionale , formalităţile vamale,ș.a.

În 2000 a fost lansată Carta Europeană a IMMcare are ca obiect principal dezvoltarea IMM lanivelul întregii UE, în vederea atingerii scopurilorstabilite în Agenda Lisabona, pentru creștereadinamicii economice și competivităţii. Se recunoaștede către UE că sectorul IMM a contribuit la creștereaeconomiei și la crearea unui important număr delocuri de muncă, absorbind forţa de muncă disponibilăca urmare a restructurărilor economiei naţionale.Aceasta este motivaţia de ce UE a stabilit o politicăactivă de sprijin pentru dezvoltarea IMM.

UE asigură pentru dezvoltarea sectorului IMMasistenţă financiară prin fonduri de finanţare caresă permită o aliniere a acestora la nivel comunitarîn conformitate cu strategia de dezvoltare aeconomiei comunitare.

Astfel, în România asistenţa financiară pentruIMM și microintreprinderi va fi asigurată prinprogramul operaţional sectorial “Creștereacompetivităţii economice” finanţat din FondulEuropean de Dezvoltare Regională(FEDR). Sumelealocate sunt cele prevăzute în cadrul axei prioritareI intitulat ”Dezvoltarea, un sistem productivinovativ”. Media cofinaţării private pentru acestcapitol este de 35%. Se estimează că peste 44%din asistenţa financiară se va atribui domeniului deintervenţie “Investiţii productive și pregătireapentru concurenţa pe piaţă”

Celelalte două direcţii de investiţii suntdestinate “Accesul la credit și instrumente definanţare pentru IMM” și “Dezvoltareaantreprenorială”. Aceste două direcţii au alocate29%, respectiv 27% din suma totală. Pentru 2007fondurile structurale nu vor depăși 19 milioane deeuro, urmând ca alocaţiile să crească progresiv înurmătorii ani. Despre fondurile alocate IMM, desprelegislaţia românească și comunitară și oportunităţide finanţare vom mai reveni în paginile Buletinului“Hermes Contact” în perioadele următoare.

Continuare în pag. a 3-a

Page 3: Anul XVII hermes Nr. 199 Ianuarie CONTACTÎn anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal capitolele care nu solicitau eforturi mari de raportare la acqiusul comunitar, fiind

HERMES CONTACT 3

TUR DE STUDIU: FONDURILE STRUCTURALE ÎN BAVARIA

din cadrul Departamentului III – PoliticăRegională, Industrie și Promovare Economică;

S-a făcut prezentarea cadrului de finanţaredin Fondurile Structurale a Landului Bavaria,atât pentru exerciţiul anterior 2000-2006, câtși prognoza pentru programarea 2007-2013.

De remarcat faptul că Landul Bavaria se vaînscrie doar în Obiectivul 2 al programăriibugetare 2007-2013 și în Obiectivul 3.

La nivelul Germaniei vor exista 34 deprograme operaţionale, faţă de doar 7 la noi.Ca și în cazul României, se așteaptă definitivareaacestora, după parcurgerea procedurilorcomunitare.

- Prezentarea INTERREG III și Obiectivul3, susţinută de către doamna Ulrike HERB

- Prezentarea Controlul financiar UE șiverificarea proiectelor derulate prininstrumentele finanţate din Fondul SocialEuropean și Fondul European de DezvoltareRegională, susţinută de către doamna ManuelaVoggenauer

Miercuri, 13. decembrie 2006Miercuri, 13. decembrie 2006Miercuri, 13. decembrie 2006Miercuri, 13. decembrie 2006Miercuri, 13. decembrie 2006, s-a efectuatdeplasarea la Departamentul Comercial alAutorităţii Publice Nürnberg, unde s-aususţinut următoarele prezentări:

- Prezentarea orașului Nurnberg și afinanţărilor atrase, conform strategiei dedezvoltare instituţională și organizaţională,susţinută de către domnul Director Klumpp-Leonhardt.

- Prezentarea proiectelor implementate din

finanţări provenite din Fondul Social European,susţinută de către doamna Dollinger.

- Prezentarea Camerei de Comerţ șiIndustrie Nurnberg, susţinută de domnulPichler.

Ulterior prezentărilor efectuate de cătrereprezentanţii autorităţilor publice locale și ai

Camerei de Comerţ și Industrie, s-a efectuatdeplasarea in situ la trei proiecte implementatedin Fonduri Structurale, cu fonduri provenindatât din FEDR, căt și din FSE, în zona de sud aorașului, o zonă identificată ca fiind o zonă cuprobleme sistemice:

- Proiectul etz – Centru tehnologic alenergiei - Dl. Erich Maurer – Manager Proiect

Un proiect avand ca scop dezvoltareacomponentei de cercetare în domeniulenergiilor regenerabile, pe două direcţii:

- transfer de know-how, prin dezvoltareacompaniilor pentru a avea acces la aceste surse.

- folosisirea optimă a energiei. -Proiectul NEXUS – KleeCenter, Centru de start-

up, incubator de afaceri - Dl. Edenharter –Manager Proiect

Un proiect dezvoltat de către un ONG,autonom, constituit iniţial ca obiectiv al unuiproiect anterior, fără personalitate juridică, lainiţiativa orașului Nurnberg.

Obiectivul proiectului: constituirea unuiincubator de afaceri pe fosta locaţie a poșteiNurnberg.

- Service locuri de muncă Südstadt –Serviciu de căutare a unui loc de muncă - Dl.Heinl – Manager Proiect

Un proiect al centrului de perfecţionareprofesională a economiei bavareze (bfz),corespondentul AJOFM german.

Joi, 14.12. 2006Joi, 14.12. 2006Joi, 14.12. 2006Joi, 14.12. 2006Joi, 14.12. 2006, s-a făcut deplasarea laLandshut, la Conducerea Niederbayern, undea fost susţinută o prezentare de către domnulWolfgang Maier, cu privire la Promovareeconomică ăn Niederbayern.

Ulterior, s-a efectuat deplasarea laDrachselsried, la graniţa Germaniei cu Slovacia,unde a fost vizitat un hotel renovat prinFondurile Structurale, Riedlberg în pădureaBayer. Prezentarea a fost făcută de către unuldintre administratorii proiectului, dl. Graßl.

Elementele de remarcat ca urmare a acesteivizite sunt viziunea strategică a tuturor actorilorinteresaţi în dezvoltare și implicare fermă înelaborarea, susţinerea și implementareaproiectelor, a organizaţiilor publice cum ar fiministerele, primăriile și conducerea regională,ca entităţi care cunosc cel mai bine nevoile zoneipe care o reprezintă.

Urmare din pag. 1

Suntem EUROPENIUrmare din pag. a 2-a

Aderarea României la UE nu areefect benefic imediat, acesta este unproces de transformare de lungă duratăcare va aduce nu numai satisfacţie, darși activităţi cu efecte nedorite. Dintreactivităţile cu efecte negative va fi șisectorul IMM. Fondurile care vor veniîn sprijinul acestui sector va fi greude accesat mai ales de firmele care nus-au pregătit încă din perioada depreaderare, dar și din cauzaconcurenţei de piaţa comunitară. UEva sprijini cu finanţări acele firme carevor dovedi că sunt pregătite, care suntactive și bine pregătite. Cei care aufost și sunt pasivi, indiferenţi șiașteaptă ca totul să le vină de la guvernsau autorităţi fără a contribui financiarar putea să rămână “de căruţă” și săîngroașe firmele falimentare.

Pe termen scurt cele mai afectatefirme vor fi cele din domeniulindustriei alimentare, în specialprelucrătorii de lapte, procesatorii decarne și fabricile de panificaţie.Acestor firme li se cer și li se impuncondiţii deosebite de igienă,

securitatea și siguranţa alimentară aproduselor, retehnologizareaproducţiei, certificarea în conformitatecu standardele europene etc.

O problemă majoră cu consecinţegrave care se manifestă deja îneconomia românească pe termen scurtși mediu o constituie migraţia forţeide muncă. Sunt regiuni sau judeţedepopulate de forţa de muncă cea maiproductivă, pregătită, calificată,riguroasă care a creat și va crea o lipsăde forţă de muncă mai ales însectoarele de investiţii și dedezvoltare, în construcţii și înagricultură și chiar în industrie. Cele2-3 milioane de români aflaţi la lucruîn afara graniţelor ţării se resimt încererea de forţă de muncă. Ei vorrealiza, în continuare PIB în contulţărilor din Europa centrală și de vest.Firmele românești vor trebui săschimbe atitudinea de tratament aforţei de muncă în ceea ce priveștecondiţiile de muncă și de salariiaducându-le la nivelul celor din UEastfel ca în următorii 2-3 ani să putemmenţine forţa de muncă în ţară și să îiaducem pe cei din emigraţie acasă.

Firmele din IMM vor trebui să facăfaţă și presiunii marilor companiiinternaţionale care prin politicapreţurilor vor crea presiuni mari maiales în agricultură, industriaalimentară și produseleindustrializate, aliniindu-ne la nivelde competivitate din piaţa UE și dinlume.

România intră cu un mare handicapîn UE care se manifestă în mod specialîn domeniul protecţie mediului și alinfrastructurii. Ambele domenii,pentru a atinge nivelul impus denormele UE, necesită multăpreocupare, fonduri de investiţii,programe și proiecte de finanţare șiproiecte de execuţie și realizareefectivă a acestor obiective. Aici, înaceste domenii, nu am depus eforturisusţinute pentru ca să folosim cupricepere fondurile de finanţare dinpreaderare – Phare, Sapard, ISPA.,

Cu toate acestea, aderarea rămâneun obiectiv important atât pentru noicât și pentru Uniunea Europeană. Cutoţii avem ceva de câștigat și ceva depierdut. Însă cu siguranţă aderarea vaavea un efect stimulativ și determinatîn accelerarea reformelor privinddemocraţia și performanţa economică,

a “igienizării” mediului politic și deafaceri făcându-ne aproape egali cumembrii clubului comunitar europeanîn care am intrat.

În perioada integrării, România areașteptări, dar va răspunde și unorprovocări care se vor traduce prinobligaţii, responsabilităţii și asumarearolului pe care și l-a asumat ca ţarămembră a Uniunii Europene.

CCI Maramureș, ca reprezentat actival mediului de afaceri maramureșeaneste hotărâtă să continue eforturileîncepute în urmă cu șase ani pentru aajuta membrii și colaboratorii săi înformarea, pregătirea, acordareaasistenţei și consultanţei necesareintegrării lor în UE.

Suntem conștienţi de marea șigreaua răspundere ce ne revine în acestcontext al eforturilor pe care oameniide afaceri trebuie să le facă. Acum maimult decât oricând aceștia au nevoiede ajutorul nostru înalt calificat șiprofesional.

Ne aliniem, cu toată convingereanoastră, alături de eurooptimiștiiromâni și maramureșeni astfel caîntr-un termen scurt să devenimmembri de bază în Uniunea Europeană.

Page 4: Anul XVII hermes Nr. 199 Ianuarie CONTACTÎn anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal capitolele care nu solicitau eforturi mari de raportare la acqiusul comunitar, fiind

HERMES CONTACT4

PLATO ROMÂNIA - Proiect de coaching pentru IMM-uriCamera de Comerţ și Industrie West

Flandra (Belgia), în parteneriat cu CCIMaramureș și CCI Bihor, a demarat lafinele anului 2006, un proiect adresatIMM-urilor din România și finanţat deGuvernul Flamand.

Proiectul se numește PLATO și a maifost implementat cu succes în Ungaria,Polonia, Slovenia, Slovacia și Cehia, cuscopul de a optimiza pregătirea IMM-urilor din aceste ţări pentru Piaţa UnicăEuropeană.

Plato este un proiect de coachingpentru managerii din IMM-uri, bazat peprincipiile mentoratului: 2 reprezentanţiai unor mari companii, devin mentoriiunui grup de 15 firme mici și mijlociipentru perioadă de un an. Aceștia vorîmpărtășii din experienţa lor și vor oferii

suport în toate aspectele legate demanagement.

Principalul obiectiv al proiectului îlreprezintă îmbunătăţireaprofesionalismului IMM-urilor dinRomânia.

Principalele mijloace prin care seurmărește realizarea obiectivuluiproiectului sunt:- transferul de know how de la experţiși mentori proveniţi din mari companii- comunicarea reciprocă a experienţeimanagerilor din IMM-urile selectate- crearea unei reţele dinamiceinformale de întreprinderi mari și mici

Așa după cum s-a demonstrat dejaîn cadrul proiectelor implementate încelelalte ţări est europene, participanţiila acest proiect vor dobândi importante

cunoștinţe care îi vor ajuta să îșiîmbunătăţească abilităţile demanagement.

Proiectul se desfășoară pe durata adoi ani începând cu luna noiembrie2006.

În prezent se află în prima sa fază șianume selecţia și instruirea mentorilor.

În calitate de partener în acestproiect, CCI Maramureș, va constitui ungrup PLATO format din reprezentanţii a15 IMM-uri și 2 mentori.

Firmele interesate să participe încadrul acestui proiect sunt invitate săne contacteze la sediul CCI Maramureșdin Bd. Unirii 16, persoană de contactTuș Florentin, sau la tel 221510, [email protected]

proiect, comunitate în plinădezvoltare atât pe planinternaţional, cât și în România.

Cei 21 de participanţi,din diferite domenii deactivitate (construcţii,producţie, servicii, comerţetc.) au atins în cele 5 zile decurs următoarele tematici:

¨ Introducere înManagementul de Proiect

¨ Programe de finanţare

“BAZELE MANAGEMENTULUI DE PROIECT”

europene - FondurileStructurale 2007-2013

¨ Grupele de procese demanagement de proiect:procese de iniţiere, procese deplanificare, procese deexecuţie, procese demonitorizare și control,procese de închidere șievaluare finală.

¨ Abilităţi și arii decunoștinţe de managementde proiect

¨ M a n a g e m e n t u l

Stimate D-le Președinte Marcaș,

2007 este un an foarte special pentruRomania, pentru Cameră, pentruangajaţii și colegii Dvs. La 1ianuarie 2007 România a devenitmembră a Uniunii Europene.

Cu această ocazie, avemplăcerea de a vă transmite cele maisincere felicitări.

Vă dorim mult succes pentrutransformările ce vor surveni în ţara

Dvs. pe parcursul alinierii la regulile impuse deUniunea Europeană.

Cu felicitări și cele mai bune urări, din Leipzig,Dirschka ZimmermannPreședinte CCI Leipzig

Mesaje în urma Aderării...

proiectelor asistat decomputer - Microsoft Project

¨ WORKSHOP: dezvoltareapractică în echipe de 4-5cursanţi a unor propuneri deproiecte specifice organizaţiilorcursanţilor și formalizareapropunerilor în MS Project.

Cursul s-a desfășuratconform metodologiei CEFE,care are ca principiu centralfaptul că participanţii suntsolicitaţi, prin programul zilnicanume structurat, săinvestească efort intens șienergie, să acţioneze, iar prin

acţiune, aceștia ajung săstăpânească noile concepte șiprocese de management.

Cele cinci zile de curs auoferit participanţilorposibilitatea de a interacţionacu cei 3 facilitatori (CarmenCHAȘOVSCHI, Codrin RADU șiBogdan ABAZA), specialiști înproject management cuîndelungată experienţăteoretică și practică, echipafiind condusă de Codrin Radu -vice-președinte CEFE TrainingRomânia și membru CEFEInternaţional.

Urmare din pag. 1

Stimate Domnule Președinte,

În virtutea excelentelor relaţii de

colaborare dintre instituţiile noastre

doresc să vă felicit atât pe Dvs.

cât și pe colegii Dvs.. pentru

integrarea în UE și să vă doresc

mult succes în anul 2007.

Sunt convins că prin acţiunile

noastre comune vom contribui și pe

viitor la promovarea afacerilor româno-maghiare.

Asigurându-vă de dorinţa noastră sinceră de

colaborare și pe viitor,

Cu prietenie,

Dr. András Sziráki

Președinte CCI Szolnok

Page 5: Anul XVII hermes Nr. 199 Ianuarie CONTACTÎn anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal capitolele care nu solicitau eforturi mari de raportare la acqiusul comunitar, fiind

HERMES CONTACT 5

Membrii CCI Maramureș se prezintă:

CENTRUL DE AFACERI ȘI CONSULTANŢĂ PENTRUCENTRUL DE AFACERI ȘI CONSULTANŢĂ PENTRUCENTRUL DE AFACERI ȘI CONSULTANŢĂ PENTRUCENTRUL DE AFACERI ȘI CONSULTANŢĂ PENTRUCENTRUL DE AFACERI ȘI CONSULTANŢĂ PENTRUSPRIJINIREA ACTIVITĂŢILOR AGENŢILORSPRIJINIREA ACTIVITĂŢILOR AGENŢILORSPRIJINIREA ACTIVITĂŢILOR AGENŢILORSPRIJINIREA ACTIVITĂŢILOR AGENŢILORSPRIJINIREA ACTIVITĂŢILOR AGENŢILOR

ECONOMICIECONOMICIECONOMICIECONOMICIECONOMICISocietatea comercială “HERMES

CONTACT”, societate pe acţiuni, a fostconstituită pe baza legii nr. 31/1990 fiindînregistrată la Registrul ComerţuluiMaramureș în martie 1992.

Societatea a fost înfiinţată la iniţiativaCamerei de Comerţ și Industrie Maramureș,ca o societate lucrativă care să vină însprijinul agenţilor economici în organizareaunor societăţi moderne în domeniulafacerilor.

Acţionarul majoritar este Camera deComerţ și Industrie care deţine un procentde 64% din capitalul social al societăţii.

Societatea își are sediul în centrul civical municipiului Baia Mare, B-dul Unirii nr.16, în imobilul cu 9 etaje proprietate afirmei, unde își are sediul și Camera deComerţ și Industrie Maramureș, precum șimulte alte societăţi comerciale de prestigiudin municipiu, care beneficiază de serviciileimobiliare ale firmei noastre.

Amplasarea societăţii în zona “fierbinte” a activităţilor administrative,financiare și de afaceri a orașului, constituieun puternic atu în perspectiva dezvoltăriiei într-un puternic centru al oamenilor deafaceri din orașul și judeţul nostru.

Angajaţii societăţii sunt cadre cupregătire superioară în domeniul tehnic șieconomic, atestaţi în diferite domenii despecialitate. Firma a alocat resursepermanente pentru susţinerea programelorde pregătire a personalului propriu și adesfășurat cursuri de calificare șiperfecţionare în diverse domenii. Angajaţiiși colaboratorii firmei sunt profesioniștiautorizaţi și atestaţi, membri aiorganismelor profesionale din România(ANEVAR, CECAR, CET, Camera AuditorilorFinanciari, etc).

Societatea Hermes Contact are calitateade membru asociat al Asociaţiei Naţionalea evaluatorilor din România.

Experienţa societăţii, materializată încei 15 ani de experienţă și practică îndomeniul serviciilor acordate clienţilornoștri, entităţi diferite ca dimensiuni șiformă de organizare, de lamicroîntreprinderi până la societăţi mari,cu activităţi complexe în toate sectoareleeconomiei, ne permite să afirmăm că firmaare calificarea necesară în a asistasocietăţile în domeniul managementuluiși pentru a face faţă transformărilornecesare și permanente , mai cu seamăacum, odată cu intrarea în UniuneaEuropeană.

Piaţa serviciilor este în continuăformare, dezvoltare și schimbare.Considerăm că atuul principal al firmeinoastre este calitatea lucrărilor.

Profitul rezultat este un indicator foarteimportant dar nu se situează înainteacalităţii.

Acoperirea nevoilor de asistenţă șiconsultanţă și prestarea unor servicii decalitate superioară constituie obiectivulnostru primordial; ca efect al acesteiconcepţii și dorinţa de perfecţionarecontinuă în cursul anului 2006, anpregătitor pentru intrarea în UniuneaEuropeană, societatea noastră “HermesContact“ s-a concentrat și a depus eforturiconsiderabile pentru implementareasistemului de management al calităţii ISO9001.

Pentru a demonstra încă odată interesulnostru pentru calitatea serviciilor pe carele prestăm, contractul de implementare șicertificare a Sistemului de Management alCalităţii s-a făcut cu una din cele maiprestigioase și recunoscute firme TUVGermania. Cu toate exigenţele impuse, înluna noiembrie 2006, firma HermesContact a primit certificatul de atestare aSistemului de Management al Calităţii ISO9001 - certificat recunoscut la niveleuropean.

Politica referitoare la calitateaserviciilor noastre presupune printre alteleurmătoarele obiective:

• Serviciile și produsele noastre trebuiesă îndeplinească toate cerinţele șisolicitările clienţilor noștri.

• Calitatea produselor și serviciilornoastre este responsabilitatea fiecăruiangajat. Pentru aceasta educarea șipregătirea profesională a întreguluipersonal se va orienta către conștientizareacalităţii muncii la fiecare dintre noi șiobţinerea unei înalte calificări de experţiautorizaţi în domeniul de activitate alfiecăruia.

Ca rezultat al muncii, eforturilor șiconștiinciozităţii personalului nostru, firmaa fost nominalizată încă din 1998 până înprezent cu locul I la topul firmelororganizat de Camera de Comerţ și IndustrieMaramureș.

Societatea Hermes Contact este o firmăcu capital privat, care s-a înfiinţat șifuncţionează cu adevărat după principiileeconomiei de piaţă. Concurenţa în toatedomeniile noastre de activitate alesocietăţii este acerbă, suntem concuraţi depersoane fizice sau juridice care practicăpreţuri mai mult sau mai puţin corelate cunatura, calitatea serviciilor oferite sau cunivelul acestor tarife de piaţă.

Odată cu intrarea noastră în UniuneaEuropeană această concurenţă urmează săse amplifice și suntem convinși că cei carenu vor ţine pas cu noile norme europeneîn ce privește: cerinţele pieţei, calitatea șiseriozitatea în prestarea serviciilor la cares-au angajat nu vor mai rezista pe piaţă.Ca rezultat al analizei activităţii noastreconsiderăm că alături de atenţia pe care oacordăm calităţii și eficienţei serviciilor

prestate, oferta noastă de servicii trebuiesă fie cât mai diversificată și să corespundăcerinţelor pieţei.

Astfel pentru anul 2007 ne-am propusurmătoarele:

Servicii imobiliare:-Administrarea Centrului de Afaceri

Hermes ContactSocietatea asigură spaţii cu destinaţia

sedii de firme autohtone și sedii pentrureprezentanţe ale unor firme străine. Inimobil își au sediul un număr deaproximativ 40 de firme din diversedomenii de activitate.

Oferta de spaţii pentru închiriere:♦ Spaţii standard structurate pe module

de 86 respectiv 66 mp, organizate pe douăsau trei încăperi, cu dependinţe: grupsanitar, chicinetă, balcoane.

♦ Spaţii cu dimensiuni mai miciamenajate în interiorul apartamentelorstandard, pe module de 30 sau 20 mp cudependinţe și grup sanitar.

La cerere, în funcţie de necesităţi, contracost, firma noastră pune la dispoziţie salăde ședinţe sau spaţii de cazare pentrudelegaţii oficiale, spaţiu adecvat pentruamplasarea unor firme luminoase pe faţadaclădirii. Preţul chiriei este negociabil înfuncţie de suprafaţa închiriată și de dotăriși se situează la un nivel mediu al tarifelorpracticate pe piaţa pentru spaţii similare,la cel mai bun raport calitate-preţ.

Servicii conexe:Paza imobilului este asigurată de

proprietar zilnic, de luni până vineri, întreorele 16-8, iar sâmbăta și duminica pe toatădurata zilei.

Utilităţile constând din:Energie electrică, apă rece, apă caldă,

încălzire, salubritate se asigură de cătreproprietar contra cost. Imobilul dispune deracordare la reţeaua Romtelecom șiRDS.Paza imobilului, curăţenia pe casa scăriiși în incintă este asigurată de proprietar.

Servicii de consultantă:Societatea Hermes Contact este persoană

juridică română, ale cărei obiective, princonţinut și domeniu sunt similare activităţiide consultanţă și evaluare de afaceri.

Serviciile de evaluare oferite desocietatea noastră includ: evaluări desocietăţi, evaluări de active, evaluări deafaceri și evaluări de bunurimobile(mijloace fixe gr. 2-6).

Hermes Contact își propune în primulrând să mulţumească toţi clienţii careapelează la serviciile de evaluare, în sensulcorectitudinii valorilor de piaţă sau altetipuri de valori cerute și a perioadelor delivrare a rapoartelor de evaluare.• Ne vom exercita profesia de evaluatoriși consultanţi într-o manieră ce nu va lezaniciodată interesele utilizatorilor• Vom susţine natura confidenţială a

reţelei client-evaluator• Vom dezvolta, susţine și comunica fiecareanaliză și vom estima valoarea fără săurmărim nici un interes personal• Ne vom conforma STANDARDELORPROFESIONALE elaborate de ANEVAR• Vom utiliza metode și tehnici de evaluarerecunoscute atunci când intreprindem șidezvoltăm analize de evaluare și maideparte, vom comunica fiecare analiză șiestimare a valorii într-o manierăinteligibilă• Ne vom asigura că întreg conţinutulrapoartelor de evaluare este conformreglementărilor ANEVAR în ceea ce priveștedetaliile necesare și susţinerea concluziilor,vom include în fiecare raport de evaluareo atestare a noastră, a experienţei șipregătirii profesionale

In cadrul obiectului de activitate - 7414“ Activităţi de consultanţă pentru afaceriși management” societatea mai oferă ogamă diversă de servicii cum ar fi:• Consultanţă comercială și juridică.

-întocmirea de documentaţii complexepentru constituirea societăţilor comerciale

-întocmire documentaţii și redactareacte pentru modificarea și transformareasocietăţilor comerciale• Consultanţă tehnică.

-întocmirea documentaţiilor pentruobţinerea autorizaţiilor de mediu, sanitare,sanitar veterinare, PSI• Consultanţă financiară pentrumanagementul societăţilor comercialeprivind următoarele aspecte:

-studii de fezabilitate, planuri de afaceri-analize economice și studii de

continuare a unor afaceri, divizări, fuziuni• Consultanţă acordată societăţilor aflateîn dificultate:

-proiecte de reorganizare administrativăși restructurare -proiecte de reorganizarejudiciară

-evaluarea proprietăţilor imobiliare, aactivelor industriale și a bunurilor.Societatea Hermes Contact va ocupa un locimportant în rândul societăţilor de serviciidin municipiul Baia Mare și din regiuneade Nord Vest atât prin diversitatea gameide servicii oferite cât și prin performanţeleeconomice și dimensiunea capitaluluipropriu.

Cheia succesului nostru este calitateaserviciilor oferite. Căutăm să rezolvăm câtmai simplu și operativ solicitările clienţilornoștri stabilind relaţii de lungă duratăbazate pe parteneriat și câștig reciproc.

Pentru colaborare suntem la dispoziţiaclienţilor interesaţi prin intermediuldirectorilor firmei:• Ing. Ilieșiu Florin - director general• Ec. Hapca Valeria - director economicTelefon: 0262-222154 Fax 0262-226479email: [email protected]

Page 6: Anul XVII hermes Nr. 199 Ianuarie CONTACTÎn anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal capitolele care nu solicitau eforturi mari de raportare la acqiusul comunitar, fiind

HERMES CONTACT6

CAMERA DE COMERŢ ȘI INDUSTRIE MARAMUREȘ- Busola Dvs. în afaceri!

CENTRUL DE CONSULTANŢĂ ȘI ASISTENŢĂ PENTRUSOCIETĂŢI COMERCIALE

SERVICII ÎNFIINŢARE FIRMĂ1. PACHETUL “PRIMUL PAS ÎNAFACERI”

Include următoarele servicii: consultanţăprivind alegerea formei juridice (SA, SRL,SNC, SCA, SCS); informaţii privind CodulCAEN în vederea stabilirii obiectului deactivitate; consultanţă privind regimul fiscal(TVA, impozit pe profit sau impozitul pevenitul microîntreprinderilor etc.); redactareact constitutiv; obţinere dată certă actconstitutiv și achitare taxe notariale aferente;completarea cererii de înregistrare, anexeși declaraţii de autorizare; multiplicaredocumente; îndrumare pași următori pentruobţinerea înregistrării firmei;2. PACHETUL “ÎNVAŢĂ SĂECONOMISEȘTI TIMP ȘI BANI”

Include următoarele servicii: obţinererezervare denumire firmă (achitare taxe,depunere cerere și ridicare dovadărezervare de la ORC); consultanţă privindalegerea formei juridice (SA, SRL, SNC, SCS,SCA); informaţii privind Codul CAEN învederea stabilirii obiectului de activitate;consultanţă privind regimul fiscal (TVA,impozit pe profit sau impozitul pe venitulmicroîntreprinderilor etc.); redactarea actconstitutiv; obţinere dată certă act constitutivși achitare taxe notariale aferente;completarea cererii de înregistrare, anexeși declaraţii de autorizare; multiplicaredocumente; depunerea dosarului cu actelenecesare constituirii firmei la RegistrulComerţului; obţinerea autorizaţiilor (PSI, DSP,DSV, APM, ITM) cu declaraţie pe proprierăspundere; plata taxelor de înregistrare șiautorizare la Registrul Comerţului; ridicareaactelor de la Registrul Comerţului șiachitarea taxei pentru publicarea înMonitorul Oficial; consultanţă postconstituire (demersurile la bancă, Primărieși alte instituţii necesare începerii activităţii).3. PACHETUL “AI TOTUL LA CHEIE,POŢI SĂ ÎNCEPI AFACEREA”

Include următoarele servicii: consultanţăprivind alegerea formei juridice (SA, SRL,SNC, SCS, SCA); obţinere rezervaredenumire firmă (achitare taxe, depunerecerere și ridicare dovadă rezervare de laORC); informaţii privind Codul CAEN învederea stabilirii obiectului de activitate;consultanţă privind regimul fiscal (TVA,impozit pe profit sau impozitul pe venitulmicroîntreprinderilor etc.); redactarea actconstitutiv și declaraţii pe propriarăspundere pentru asociaţi / administratori;obţinere dată certă act constitutiv și achitaretaxe notariale aferente; obţinere specimen

de semnătură; completarea cererii deînregistrare, anexe și declaraţii deautorizare; multiplicare documente;depunere capital social; depunereadosarului cu actele necesare constituiriifirmei la Registrul Comerţului; obţinereaautorizaţiilor (PSI, DSP, DSV, APM, ITM) cudeclaraţie pe proprie răspundere; achitaretaxe (judiciare, înregistrare, autorizare) laRegistrul Comerţului; ridicarea actelor de laRegistrul Comerţului și achitarea taxei depublicare în Monitorul Oficial; comandă,achitare și ridicare ștampilă; comandă șiachitare taxe pentru plastifiere certificat,cărţi de vizită; modele contracte comerciale;consultanţă post constituire (demersurile labancă, Primărie și alte instituţii necesareînceperii activităţii).

SERVICII MODIFICĂRI ACTECONSTITUTIVE

1. PACHETUL “ÎNVAŢĂ SĂECONOMISEȘTI TIMP ȘI BANI”

Include următoarele servicii: informaţiiprivind Codul CAEN în vederea completăriiși / sau autorizării obiectului de activitate;redactarea hotărârii asociaţilor; redactareaactului constitutiv reactualizat - dacă estecazul; obţinere dată certă act constitutivreactualizat și achitare taxe notarialeaferente - dacă este cazul; completareacererii de înregistrare, anexe și declaraţii deautorizare; multiplicare documente;îndrumare pași următori pentru obţinereaînregistrării menţiunii;2. PACHETUL “AI TOTUL LA CHEIE,POŢI SĂ-ŢI CONTINUI AFACEREA”

Include următoarele servicii: obţinererezervare denumire firmă (achitare taxe,

depunere cerere și ridicare dovadărezervare de la ORC) dacă se schimbănumele firmei; informaţii privind Codul CAENîn vederea completării și / sau autorizăriiobiectului de activitate; redactarea hotărâriiasociaţilor; redactarea actului constitutivreactualizat - dacă este cazul; obţinere datăcertă act constitutiv reactualizat și achitaretaxe notariale aferente - dacă este cazul;completarea cererii de înregistrare, anexeși declaraţii de autorizare; multiplicaredocumente; depunerea dosarului cu actelenecesare înregistrării menţiunii la RegistrulComerţului; obţinerea autorizaţiilor (PSI, DSP,DSV, APM, ITM) cu declaraţie pe proprierăspundere; plata taxelor de înregistrare amenţiunii și autorizare - la RegistrulComerţului; ridicarea actelor de la RegistrulComerţului; consultanţă post înregistrare(demersurile la Primărie și alte instituţiinecesare începerii activităţii) și modelecontracte comerciale.

CONSULTANŢĂ DE AFACERI1. consultanţă privind legislaţia învigoare dintr-un anumit domeniu deactivitate;

Puteţi obţine informaţii privind legislaţia învigoare precum și toate modificările la zi dindiverse domenii de activitate sau liste de actenormative după diferite criterii de căutare.2. consultanţă privind contractelecomerciale

Se pot oferi modele de contracte șiconsultanţă privind regimul juridic al acestora(contracte de comodat, de vânzarecumpărare, de agent, contracte de asociereîn participaţiune, contract de prestări servicii,contract de închiriere, contracte comercialeinternaţionale etc )

Informaţii la sediul CCI Maramureș din Baia Mare, bd. Unirii, nr. 16, tel. 221510. Persoană de contact : DUMITRU CLAUDIA

Camera de Comerţ şi Industrie

Maramureş

soluţionează rapid, confidenţial, competent şi definitiv litigiile comerciale dintre operatorii

economici.

Pentru informaţii suplimentare contactaţi-ne la tel.: 221510, sau la sediul C.C.I. Maramureş, Bd. Unirii nr. 16, etaj I, cam. , persoană de contact .

Recurgeţ i la serviciile Arbitrajului Comercial care este mai operativ, mai ieftin şi judecă cu arbitri specializaţi.

4Claudia DUMITRU

Page 7: Anul XVII hermes Nr. 199 Ianuarie CONTACTÎn anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal capitolele care nu solicitau eforturi mari de raportare la acqiusul comunitar, fiind

HERMES CONTACT 7

CAMERA DE COMERŢ ȘI INDUSTRIE MARAMUREȘ- Busola Dvs. în afaceri!

CENTRUL DE INFORMARE SI DOCUMENTARE COMERCIALACafeneaua Oamenilor de

AfaceriEste un eveniment organizat de CCI

Maramureș care oferă dezbatereaproblemelor economice, tehnice, financiare,legislative, administrative cu care seconfruntă operatorii economici din judeţ. Ladezbateri sunt invitaţi reprezentanţi aiadministraţiei publice locale, centrale,personalităţi ale vieţii politice, economice,comerciale care pot să contribuie laclarificarea aspectelor ridicate de oameniide afaceri maramureșeni și totodată pot săvină cu soluţii de rezolvare a problemelorcare afectează bunul mers al activităţiioamenilor de afaceri, firmelormaramureșene.

Prezentarea de firmă șiproduse / servicii

CCI Maramureș vă oferă ocazia de a văprezenta firma, produsele și serviciile Dvs.

Prezentarea de firmă și produse / serviciiare avantajul de a permite contactul directdintre firma care realizează prezentarea șireprezentanţii firmelor ţintă. Contactulnemijlocit între participanţi oferăposibilitatea de a cunoaște detalii despreactivitatea firmei, despre produsele /serviciile pe care aceasta le oferă și seconcretizează în contracte și colaborări.

Pentru acest serviciu CCI Maramureșpoate asigura:

- mobilizarea și participarea firmelorinteresate pentru firma care se prezintă

- sala cu dotările tehnice necesare- catering (suc, cafea sau chiar tip coktail,

funcţie de solicitare);- popularizarea acţiunii în mas-media

locală și Buletinul informativ al CCIMaramureș;

-popularizarea în site-ul www.ccimm.ro șiportalul www.proafaceri.ro, și deci în mediulinternaţional

- Serviciul vă oferă posibilitatea ca foarteoperativ și eficient să vă întâlniţi cusegmentul de piaţă ţintă pentru firma/produsele /serviciile Dvs.

Portalul www.Proafaceri.roProafaceri.ro este un portal Business to

Business administrat de C.C.I. Maramureșprin care se realizează o piaţă virtuală aoportunitaţilor, produselor și serviciilorcompaniilor din judeţul Maramureș -România.

Scopul portalului ProAfaceri este de apromova legăturile de afaceri între firmelemaramureșene, incluse in baza de date, șifirme din ţară și din străinătate, care cautăparteneri de afaceri în România.Promovarea acestor legaturi de afaceri esterealizată prin introducerea în baza de datea descrierii firmelor maramureșene,putându-se opta pentru două tipuri deabonamente: gold și silver

Informaţii de afaceri dinţară și străinătate

Oferă posibilitatea identificării departeneri de afaceri, investitori și potenţialepieţe de desfacere din ţară și străinătate.

Contactul constant și relaţiile cu bazelede date din Sistemul Cameral din ţară șistrăinătate, conexiunile cu ambasadeleţărilor străine în România și a celorromânești în străinătate, departamenteleguvernamentale, alte organizaţii, fac dinbazele de date ale Camerei de Comerţ și

Industrie surse viabile de informaţii.Se pot obţine:

-informaţii punctuale despre firme din ţarăsau din străinătate ( date de identificare,administratori, asociaţi, capital social, obiectde activitate, date financiare)

-informaţii privind manifestăriexpoziţionale organizate în ţară și înstrăinătate, misiuni economice, congrese,conferinţe

-structurate pe criterii / domenii, cum arfi: pe obiect de activitate, pe localităţi, dupăcifră de afaceri etc.

In curândBursa Română de Mărfuri

Terminal Baia Mare

Punct de lucru al Bursei Române de Mărfuri administrat deCamera de Comerţ și Industrie Maramureș

Terminalul BRM Baia Mare se vaadresa operatorilor economici dinjudeţul Maramureș care doresc săvândă sau să achiziţioneze produse,servicii sau lucrări pe piaţa licitaţiilororganizată de către terminalul BaiaMare(pe baza Regulamentului BRM),precum și autorităţilor publice pentruorganizarea procedurilor de achiziţiepublică, conform OUG 34/2006.

Prin intermediul TTTTTerminaluluierminaluluierminaluluierminaluluierminaluluiBRM Baia MareBRM Baia MareBRM Baia MareBRM Baia MareBRM Baia Mare se vor putea organizaproceduri pentru:

- achiziţionarea de produse,servicii și lucrări

- vânzări / cumpărări de bunuri

imobile- vânzări/cumpărări de active ale

societăţilor comerciale- tranzacţionarea creanţelor mai

vechi de 365 zile(cesiuni de creanţe)Tipuri de proceduri care se vorTipuri de proceduri care se vorTipuri de proceduri care se vorTipuri de proceduri care se vorTipuri de proceduri care se vor

organiza la Torganiza la Torganiza la Torganiza la Torganiza la Terminalul BRM Baiaerminalul BRM Baiaerminalul BRM Baiaerminalul BRM Baiaerminalul BRM BaiaMare:Mare:Mare:Mare:Mare:

- licitaţie deschisă, licitaţierestrânsă, negociere competitivă,negociere cu o singură sursă, cererede ofertă, concurs de soluţii

AAAAAvantajele desfășurăriivantajele desfășurăriivantajele desfășurăriivantajele desfășurăriivantajele desfășurăriiprocedurilor prin intermediulprocedurilor prin intermediulprocedurilor prin intermediulprocedurilor prin intermediulprocedurilor prin intermediulTTTTTerminaluluierminaluluierminaluluierminaluluierminalului:

- transparenţatransparenţatransparenţatransparenţatransparenţa – toate

informaţiile privind organizarea uneilicitaţii sunt publice, procedura sedesfășoară după regulamentecunoscute de toate părţile implicate;

- integritateintegritateintegritateintegritateintegritate – corectitudine șiechilibru și respectarea normeloretice asumate prin regulamenteinterne; procedura organizată estesupravegheată de către o comisie ceare în componenţa sa reprezentanţi aiBRM, ai ordinatorului și experţiindependenţi ceea ce conferădeopotrivă neutralitate și echidistanţăîn adjudecarea procedurii;

- garantaregarantaregarantaregarantaregarantare – eliminarea risculuide contraparte prin acordarea

statutului de rezervă pentru ceilalţiparticipanţi la licitaţie, evitându-seastfel blocarea procedurii precum șirespectarea parcurgerii ei, fapt ceconduce la semnarea contractului încel mai scurt timp;

- eficienţaeficienţaeficienţaeficienţaeficienţa – obţinerea unordiferenţe favorabile crescânde șiimplicit a unor economii în bugetelede achiziţii;

- competitivitatecompetitivitatecompetitivitatecompetitivitatecompetitivitate- acoperire teritorialăacoperire teritorialăacoperire teritorialăacoperire teritorialăacoperire teritorială –

procedurile pot fi organizate și înteritoriu fără obligaţii financiare dinpartea ordonatorilor, la ora actualaexistând 29 de Terminale ale BRM;

diferenţe favorabile de preţdiferenţe favorabile de preţdiferenţe favorabile de preţdiferenţe favorabile de preţdiferenţe favorabile de preţ – unindicator important de măsurare aperformanţelor obţinute prin sistemulachiziţiilor și al vânzărilor din ringulbursier o reprezintă îmbunătăţirile depreţ obţinute în favoareaordonatorilor, calculate ca diferenţadintre preţul de pornire și cel la carelicitaţia a fost adjudecată.

Page 8: Anul XVII hermes Nr. 199 Ianuarie CONTACTÎn anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal capitolele care nu solicitau eforturi mari de raportare la acqiusul comunitar, fiind

HERMES CONTACT8

CAMERA DE COMERŢ ȘI INDUSTRIE MARAMUREȘ- Busola Dvs. în afaceri!

CENTRUL DE PROMOVARE ȘI INFORMAŢII DE AFACERI

AVANTAJELE UTILIZĂRIISTANDARDELOR

Utilizarea standardelor asigură o maibună calitate a managementului înorganizaţii

Implementarea sistemelor demanagement al calităţii, al mediului saual sănătăţii și securităţii ocupaţionale, prinutilizarea standardelor referitoare laaceste domenii, asigură o mai bunăcalitate a managementului în organizaţii.

Aceste standarde pot fi utilizate deauditori interni și externi, inclusiv deorganismele de certificare, pentru a evaluacapabilitatea organizaţiei de a satisfacecerinţele clientului.

Standardele internaţionale referitoare lamanagementul de mediu sunt destinatesa furnizeze organizaţiilor interesateelementele unui sistem de managementde mediu eficace, care pot fi integrate cualte cerinţe de management, pentrususţinerea organizaţiilor în atingereaobiectivelor de mediu și a celor economice.

Specificaţii le din Seria EvaluareaSănătăţii și Securităţii Ocupaţionale(OHSAS) stabilesc cerinţe pentru un sistemde management al sănătăţii și securităţiiocupaţionale (OH&S), pentru a permiteunei organizaţii să-și ţină sub controlpropri i le riscuri OH&S și să-șiîmbunătăţească performanţa.

Utilizarea standardelor contribuie lareducerea costurilor tranzacţiilor

Utilizarea standardelor contribuie lareducerea costurilor de producţie șidesfacere, obţinându-se importanteeconomii de resurse financiare, materiale,de timp și umane, deoarece standardeleoferă:� Soluţii economice optime pentru

problemele tehnice care se repetă;� Modernizarea produselor;� Îmbunătăţirea performanţei la preţuri

mai scăzute, nefiind necesare negocierisuplimentare.

Utilizarea standardelor asigură un efectpozitiv asupra puterii de cumpărare acompaniilor și preţuri mai scăzute pentrubeneficiari.

Utilizarea standardelor oferăavantaje consumatorilor

Consumatorilor, care se așteaptă caserviciile și produsele pe care le cumpărăsă fie de calitate, durabile și ușor de folosit,utilizarea standardelor le oferă o serie deavantaje, printre care:� Produse și servicii mai sigure, mai

sănătoase, mai ecologice;� Produse cu o calitate sporită și în care

se poate avea încredere;� O mai bună compatibil itate

operaţionala între produse și o mai mareconsistenţă în asigurarea serviciilor;� O posibilitate lărgită de alegere și de

acces la bunuri și servicii;

� Costuri mai reduse;� O mai bună informare asupra

produsului sau serviciului.CENTRUL ZONAL DE

INFORMARE SI VANZARESTANDARDE MARAMURES din

cadrul CCI MaramureșOferta de servicii si publicaţii a

Centrului Zonal de Informare șiVânzare Standarde Maramureș

♦ Standarde române pe hârtie♦ Catalogul Standardelor Romane pe CD♦ Catalogul Standardelor Romane pe

hârtie♦ Indexul ASRO-DIN-GLOBAL pe CD♦ Pachet informaţional ECOETICHETAREA

care conţine o broșură și un CD♦ Colecţii de standarde pe CD și pe

hârtie♦ Abonament la standardele române♦ Abonament la Catalogul Standardelor

Romane pe suport hârtie și pe CD♦ Abonament la Buletinul Standardizării

(conţine o actualizare lunară a CataloguluiStandardelor Române)

♦ Abonament la Revista Standardizarea,♦ Abonament la Colecţii de standarde

române pe CD, pe domenii de interesmajor

♦ Abonament la Colecţii de standarderomane pe CD, personalizate

Avantajele pe care vi le oferă CCIBaia Mare

♦ Achiziţionarea imediată a produselorde care sunteţi interesaţi

♦ Facilitarea accesului operatoriloreconomici la întregul sistem informaţionalpentru identificarea standardelor relevanteîn propria activitate

Preţurile acestor produse sunt celepracticate de ASRO

CERTIFICAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII

Implementarea sistemului demanagement al calităţii în cadrul firmelor,în conformitate cu SR EN ISO 9001:2001,conferă încredere consumatorilor șiutilizatorilor produselor și serviciilor înconstanta calităţii, devenind factorimportant de creștere a competitivităţii șicredibilităţii companiilor.

Sistemul de management al calităţii estepartea sistemului de management alorganizaţiei orientată către obţinerearezultatelor, în raport cu obiectivelecalităţii, pentru satisfacerea necesităţilor,așteptărilor și cerinţelor părţilor interesate,după caz. Sistemele de managementinfluenţează performanţa economică aunei organizaţii pe termen scurt cât și petermen lung. Astfel, ceea ce pare a fi oîmbunătăţire pe termen scurt, poate aveaefecte negative pe termen lung în ceea ceprivește loialitatea clienţilor, reputaţiaproduselor sau încrederea utilizatorilor șipoate duce la scăderea competitivităţii. În

concluzie, numai implementarea sistemuluide management al calităţii conduce sprecompetenţă și eficienţă.

Piaţa competitivă este tot maiinfluenţată din cauza schimburilorcontinue, datorită instabilităţii și crizelorîn afaceri:� Ofertele sunt mai mari faţă de cereri,

în majoritatea domeniilor economice;� Cerinţele privind calitatea și

termenele de livrare din partea clienţilorsunt tot mai severe;� Diversitatea prin calitate este

principalul factor ce diferenţiază astăziagenţii economici.

Obţinerea unor succese notabile și maiales menţinerea acestora devine din ce ince mai dificilă în aceste condiţii, lucru carea făcut din calitate un instrumentrecunoscut de management, cu atât maimult cu cât o firmă ce acţionează într-oeconomie concurenţială trebuie sărealizeze și să menţină calitatea dorită de

client în condiţii de eficienţă.Realizarea acestui deziderat se poate

obţine numai printr-o direcţionare,combinare optimă și utilizare planificatăși eficienţă a resurselor umane, materialeși financiare de care dispune firma. Acesteactivităţi reprezintă obiectulmanagementului, cu domeniul său distinct,managementul calităţii.

Definiţia cea mai larg acceptată amanagementului calităţii este ceaprevăzută de standardul SR EN ISO9001:2001. Potrivit acestui standard,sistemul de management al calităţii esteun ansamblu de elemente, corelate sau îninteracţiune, prin care se stabilesc politicași obiectivele și prin care se realizează aceleobiective prin care se orientează șicontrolează o organizaţie în ceea ceprivește calitatea.

Este bine de reţinut că:�Managementul calităţii este parte

integrantă a managementului

întreprinderii;� Realizarea calităţii dorite implică și

participarea tuturor membrilororganizaţiei, în timp ce responsabilitateagenerală a calităţii revine conduceriiorganizaţiei la nivelul cel mai înalt;�Managementul calităţii implică 3

elemente esenţiale: politica in domeniulcalităţii; asigurarea calităţii; controlulcalităţii.

Pentru a putea fi pus în aplicare într-oorganizaţie, managementul calităţiitrebuie să elaboreze politica în domeniulcalităţii cuprinzând orientările firmei înacest domeniu și să stabileascăresponsabilităţile pentru toate activităţilepe care le implică realizarea obiectivelorfirmei.

CCI Maramureș vă stă la dispoziţiepentru a vă oferi informaţii, consultanţăîn domeniul Sistemului de managemental calităţii. Persoana de contact: MihaiMărășescu.

Page 9: Anul XVII hermes Nr. 199 Ianuarie CONTACTÎn anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal capitolele care nu solicitau eforturi mari de raportare la acqiusul comunitar, fiind

HERMES CONTACT 9

CAMERA DE COMERŢ ȘI INDUSTRIE MARAMUREȘ- Busola Dvs. în afaceri!

CENTRUL DE INSTRUIRE ȘI PREGĂTIRE PROFESIONALĂPLANIFICAREA CURSURILOR PENTRU ANUL 2007

Academia de Management pentruIMM Maramureș a fost înfiinţată lainiţiativa Camerei de Comerţ și IndustrieMaramureș și a programului GTZ alMinisterului Federal German pentruCooperare Economică și Dezvoltareavând ca obiectiv principal formarea șiperfecţionarea profesională a mediuluide afaceri maramureșean și nu numai.În cadrul Academiei de ManagementMaramureș Camera de Comert siIndustrie Maramureș organizeazăurmătoarele cursuri în domeniulSistemului de Management al Calităţii:� Specialist pentru Sisteme de

Managementul Calităţii conformstandardului ISO 9001:2000”

Luna FEBRUARIE 2007 și luna APRILIE2007

Tematici abordate: Definireaconceptului de calitate: istoric,terminologie, costuri; prezentarea ISO9001:2000 și a familiei sale destandarde; cerinţele unui sistem demanagement al calităţii; elaborarea șidocumentarea unui sistem demanagement al calităţii.

Cursul se adresează personalului carelucrează în Departamentele demanagement al calităţii.� Specialist pentru Sisteme de

Managementul Igienei in industriaalimentara conform HACCP

Luna MARTIE 2007 și luna NOIEMBRIE2007

Tematici abordate: Noţiuni de bazăprivind calitatea produselor alimentare(Cerinţe și tendinţe), Sistemul HACCPpentru siguranţa alimentului: evoluţie șiactualitate, principiile și etapele deurmat pentru implementare: Politicapentru calitate (decizia managerului),Selectarea și instruirea echipei HACCP,Informaţii de produs, Informaţii despreproces (diagrama de flux), Identificareariscurilor, Evaluarea riscurilor și măsuride control, Stabilirea punctelor critice decontrol și a punctelor de atenţie,Stabilirea valorilor standard și a limitelorde toleranţă, Monitorizarea în PuncteleCritice de Control, Acţiuni corective,Documentaţia Sistemului HACCP,Verificarea Sistemului HACCP; AuditareaSistemului HACCP, conform DS 3027/1997; Certificarea Sistemului HACCP;Relaţia dintre SMC - ISO 9001 : 2000 șiSistemul HACCP; Studii de caz.

Cursul se adresează personalului dinDepartamentele de management alcalităţii din organizaţii a căror activitateeste legată de industria alimentară sau

sunt prestatoare de servicii pentrudomeniul alimentar.� Auditor intern pentru Sisteme

de Managementul Calităţii conformstandardului ISO 9001:2000

Luna MAI 2007 și luna DECEMBRIE2007

Tematici abordate: Cerinţe alestandardului ISO 9001:2000, respectivISO 19011:2002; Așteptări aleorganismului de certificare; Pregătirea,derularea, documentarea auditului;Evaluarea subcontractanţilor; Tehnici deaudit; Prelucrarea informaţiilor;Rapoarte de neconformităţi, raport deaudit.

Se adresează persoanelor care facparte din echipa de audit intern pentrusisteme de managementul calităţii dintr-o organizaţie.� Auditor Intern pentru sisteme

de managementul mediului conformISO 14001:1996

Luna IUNIE 2007Subiecte: Conceptele de bază ale SMM,

prezentarea standardului ISO 14000,cerinţele de auditare, aspecte practiceși aplicaţii privind funcţionarea șicontrolul sistemelor de management demediu, cerinţele și procedura de audit,pregătirea, desfășurarea și evaluareaauditurilor interne.

Grupuri ţintă: Se adreseazăpersoanelor care fac parte din echipade audit intern pentru sisteme demanagementul mediului dintr-oorganizaţie.� Auditor intern pentru Sisteme

de Management al Sănătăţii șiSecurităţii Ocupaţionale conform OHSAS18001: 1999 (Rev 2004)

Luna SEPTEMBRIE 2007Tematici abordate: Instruirea oferită

prin aceste cursuri este deosebit de utilăpersoanelor interesate de proiectarea,implementarea și certificarea unui sistemde management al securităţii și sănătăţiiîn muncă conform specificaţiei OHSAS18001:1999, persoanelor care-șidesfășoară activitatea în cadrul Birouluide SSM din cadrul unei organizaţii,consultanţilor. Abordarea acestuidomeniu în contextul apariţiei noilorNorme Generale de Protecţie a Munciicontribuie la conștientizarea importanţeirespectării prevederilor legislative și adezvoltării unei culturi organizaţionaleîn domeniul securităţii și sănătăţii înmuncă.� Responsabil cu Managementul

Calităţii într-o organizaţie (RMC)

Luna OCTOMBRIE 2007Cursul se adresează persoanelor care

deţin sau urmează să ocupe funcţia deReprezentantul Managementului pentruCalitate dintr-o organizaţie.

Condiţia de înscriere la curs estedeţinerea certificatului de „Specialistpentru sisteme de managementulcalităţii”, obţinut în urmă cu cel multtrei ani.

Cei care au urmat acest curs auposibilitatea, în termen de 3 ani, să seînscrie la cursul de Auditori Externi.

Cursurile din domeniulManagementul Calităţii sunt organizateîn colaborare cu TUV RheinlandRomania SRL.

***Tot în cadrul Academiei de

Management pentru IMM-uri Maramureșse organizează și cursul:� Fundamentele Managementului

de Proiect26-30 MARTIE 2007Obiectivul cursului: însușirea de către

participanţi a conceptelor teoretice debază în managementul de proiect,dobândirea abilităţilor de coordonarea echipelor și proiectelor și iniţiereaprimilor pași spre integrarea încomunitatea managerilor de proiect,comunitate în plină dezvoltare atât peplan internaţional, cât și în România.

Tematica cursului: Introducere înManagementul de Proiect; Programe definanţare europene – FondurileStructurale 2007-2013; Grupele deprocese de management de proiect:procese de iniţiere, procese deplanificare, procese de execuţie, procesede monitorizare și control, procese deînchidere și evaluare finală; Abilităţi șiarii de cunoștinţe de management deproiect; Managementul proiectelor asistatde computer – Microsoft Project;WORKSHOP: dezvoltarea practică în echipede 4-5 cursanţi a unor propuneri deproiecte specifice organizaţiilorcursanţilor și formalizarea propunerilorîn MS Project.

Susţine: Cursul este susţinut despecialiști în project management cuîndelungată experienţă teoretică șipractică din cadrul CEFE TrainingRomânia – asociaţia trainerilorcertificaţi naţional CEFE ce a fostînfiinţată în anul 2003 cu scopul de acontribui la dezvoltarea continuă șidurabilă a competenţelor și abilităţiloreconomice, sociale și manageriale peplan local, regional și naţional.

Alte cursuri:� Curs de iniţiere pentru ocupaţia

AGENT IMOBILIARLuna MARTIE 2007Datorită extinderii activitatii in

domeniul pieţei imobiliare, frecventareaunui astfel de curs si obţinerea uneiacreditări ca agent imobiliar constituieun avantaj și, în acelasi timp, onecesitate.

Camera de Comerţ și IndustrieMaramureș este posesor al autorizaţieide furnizor de formare profesionalăpentru ocupaţia AGENT IMOBILIAR seriaMM, nr. 000 064 înmatriculat în RegistrulNaţional al furnizorilor de formareprofesională a adulţilor cu nr. 24/6/08.02.2005.

La final cursanţii primesc certificat decalificare, eliberat de Ministerul Muncii,Solidarităţii Sociale și Familiei șiMinisterul Educaţiei, Cercetării șiTineretului, cu posibilitatea de înscriereîn UNIM și de a obţine certificatul CEPI(Consiliul European al ProfesiilorImobiliare) acordat de UNIM Maramureș(Uniunea Naţională a AgenţiilorImobiliare).� EMPRETEC7 – 15 mai 2007 (atelier de lucru

în limba română) și 5 – 13 noiembrie2007 (atelier de lucru în limbaengleză)

EMPRETEC este un programinternaţional pentru dezvoltarea șisprijinirea antreprenorilor. Programul sedesfășoară sub egida ConferinţeiNaţiunilor Unite pentru Comerţ șiDezvoltare (UNCTAD - Geneva). Produsulde bază oferit participanţilor la programeste atelierul de lucru pentrudezvoltarea competenţelor personaleantreprenoriale. Desfășurate atât înlimba engleză cât și în limba românăcompetenţele personale antreprenorialesunt împărţite in 3 secţiuni: Realizări,Planificare si Putere corespunzândfactorilor-cheie identificaţi ca fiindasociaţi cu un antreprenoriat de succes,fiecare din aceste secţiuni fiindîmpărţită, la rândul sau, in module deo jumătate de zi sau de o zi, acoperindcele 10 competenţe personaleantreprenoriale - CPA identificate.

Metoda de lucru folosită in cadrulatelierelor de lucru este puternicinteractiva si orientata către experiment.In locul prelegerilor teoretice, seutilizează exerciţii structurate, grupuride putere, prezentări video, metode dediagnostic, evenimente de afaceri,chestionare si alte instrumente menitesa identifice si perfecţioneze CPA prinintermediul practicii.

Page 10: Anul XVII hermes Nr. 199 Ianuarie CONTACTÎn anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal capitolele care nu solicitau eforturi mari de raportare la acqiusul comunitar, fiind

HERMES CONTACT10

COMUNICATE DE PRESĂ

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureș informează că:Potrivit dispoziţiilor punctului 66

alin.(5) și alin.(6) din HotărâreaGuvernului nr.1861/2006 pentrumodificarea și completarea Normelormetodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prinHotărârea Guvernului nr.44/2004,persoanele impozabile care au fostînregistrate în scopuri de TVA prin sediipermanente, înainte de data aderării, auobligaţia ca, până la 31 ianuarie 2007,să desemneze un sediu permanentresponsabil pentru toate obligaţiile înscopuri de TVA ale tuturor sediilorpermanente de pe teritoriul României.

Ca urmare, începând cu luna ianuarie2007, toate operaţiunile impozabile aletuturor sediilor permanente vor fiefectuate utilizând codul de înregistrareîn scopuri de TVA al sediului permanentdesemnat.

Totodată, celelalte sedii permanentevor solicita, până la 31 ianuarie 2007,scoaterea din evidenţă ca persoanăimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA,prin depunerea declaraţiei de menţiuni,însoţită de certificatul de înregistrare înscopuri de TVA, la organul fiscal în a căruievidenţă sunt înregistrate.

Începând cu 01.01.2007, persoanele impozabilestabilite în România trebuie să emită facturi cătrebeneficiarii livrărilor de bunuri sau prestărilor deservicii, în conformitate cu prevederile art.155 dinLegea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cumodificările și completările ulterioare, precum șiale Ordinului nr.2226/27.12.2006 privindutilizarea unor formulare financiar-contabile decătre persoanele prevăzute la art.1 din Legeacontabilităţii nr.82/1991, republicată (publicat înMonitorul Oficial al României, Partea I, nr.1056din 30 decembrie 2006).

Factura cuprinde în mod obligatoriuinformaţiile prevăzute la art.155 alin.(5) dinLegea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cumodificările și completările ulterioare, iarregimul de tipărire și numerotare este stabilitde persoana impozabilă stabilită în România.Factura este identificată în mod unic printr-unnumăr de ordine, în baza uneia sau mai multorserii, număr care trebuie să fie secvenţial, stabilitde persoana impozabilă, astfel încât să asigurenecesarul în funcţie de numărul de facturi carese emit.

Anual, se stabilește numărul de la care se vaemite prima factură.

Persoanele, care răspund de organizarea șiconducerea contabilităţii societăţii respective,trebuie să desemneze, prin decizie internă scrisă,

persoana sau, după caz, persoanele cu atribuţiiprivind alocarea și gestionarea numereloraferente facturilor emise de persoana impozabilă.

De asemenea, persoanele prevăzute la art1 dinLegea contabilităţii nr.82/1991, republicatătrebuie să emită proceduri proprii de stabilireși/sau alocare a numerelor, în care vor menţiona,pentru fiecare exerciţiu financiar, care estenumărul de la care se emite prima factură.

Formularele de factură, factura fiscală și avizde însoţire a mărfii, pretipărite, înseriate șinumerotate sub supravegherea CN “ImprimeriaNaţională” SA sau editate cu ajutorul tehnicii decalcul, aflate în stoc la data de 01.01.2007, vorputea fi utilizate și după această dată, până laepuizarea stocului.

Astfel, potrivit prevederilor Ordinuluiministrului finanţelor publice nr. 2226/2006,utilizarea formularelor de factură cu seriile șiplajele de numere alocate în anul 2006 se vaefectua având în vedere:

a) înlocuirea atributului “R” din codul deînregistrare ca plătitor de TVA cu prefixul “RO”al codului de înregistrare în scopuri de TVA,manual sau prin aplicarea unei ștampile;

b) respectarea informaţiilor obligatorii caretrebuie cuprinse în factură, prevăzute la art.155alin.(5) din Legea nr.571/2003 privind Codulfiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Page 11: Anul XVII hermes Nr. 199 Ianuarie CONTACTÎn anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal capitolele care nu solicitau eforturi mari de raportare la acqiusul comunitar, fiind

HERMES CONTACT 11

O.R.C. Maramureș ne informează

Evoluţia principalilor indicatori economico-socialiîn luna noiembrie și perioada 1.I. – 30.XI. 2006

Direcţia Judeţeană de Statistică Maramureș prezintă:

�Producţia industrială realizată înperioada 1.I-30.XI.2006, comparativ cuperioada similară din anul 2005, a fostmai mare cu 6,2% în volum absolut.

�Volumul cifrei de afaceri totale (cifrade afaceri totală provine atât dinactivitatea principală, cât și din activităţilesecundare ale întreprinderilor cu profilindustrial) a întreprinderilor cu activitateprincipală de industrie în perioada 1.I –30.XI.2006, a fost mai mare, cu 12,2%faţă de aceeași perioadă din anul 2005.

�Exporturile și importurile de mărfurirealizate în perioada 1.I-30.XI. 2006 faţăde perioada corespunzătoare din anul2005, au fost mai mari cu 26,7%,respectiv 29,7%.

�Volumul cifrei de afaceri aîntreprinderilor cu activitate principală decomerţ cu amănuntul a scăzut în perioada1.I. - 30.XI.2006 cu 4,5% faţă de celobţinut în perioada corespunzătoare dinanul 2005. Comparativ cu perioadasimilară din anul 2005, volumul cifrei deafaceri realizată din vânzările de produsealimentare a fost mai mic cu 3,4%, și cu

5,8% din vânzările de produsenealimentare.

�Volumul cifrei de afaceri aîntreprinderilor cu activitate principală devânzare, întreţinere și reparare aautovehiculelor și motocicletelor, decomerţ cu amănuntul al carburanţilorpentru autovehicule s-a situat în perioada1.I.- 30.XI.2006, peste nivelul înregistratîn aceeași perioadă din anul 2005, cu47,8%. Cifra de afaceri obţinută dinvânzările de autovehicule, motociclete,piese de schimb și accesorii aferente,întreţinerea și repararea autovehiculelora fost mai mare cu 48,3% în comparaţiecu perioada 1.I.-30.XI.2005, iar cifra deafaceri obţinută din vânzarea de carburanţia fost mai mare cu 15,8% faţă deperioada corespunzătoare din anul 2005.

�Cifra de afaceri din activitatea deservicii de piaţă prestate populaţiei aînregistrat în perioada 1.I - 30.XI.2006 ocreștere de 0,1% faţă de perioada similarădin anul 2005.

�Câștigul salarial mediu nominal brut,pe ţară, în luna noiembrie 2006 a crescut

cu 5,0%, iar câștigul salarial mediunominal net a fost mai mare cu 4,9%comparativ cu luna octombrie 2006.

�Raportul dintre indicele câștiguluisalarial mediu nominal net și indicelepreţurilor de consum, în luna noiembrie2006, a fost de 112,0% faţă de lunacorespunzătoare din anul precedent și de97,0% comparativ cu luna octombrie1990.

�Preţurile de consum al populaţiei,pe ţară, în luna noiembrie 2006 aucrescut cu 1,1% faţă de luna precedentăși cu 4,7% faţă de luna noiembrie 2005.In raport cu luna decembrie 2005, ratainflaţiei a fost de 4,1%, ceea cecorespunde unei medii lunare de 0,4%,comparativ cu 0,7% în aceeași perioadădin anul 2005.

�Numărul șomerilor înregistraţi lasfârsitul lunii noiembrie 2006 era de8.302 persoane, în scădere cu 408persoane faţă de luna precedentă, iar ratașomajului a fost de 4,0% (4,2% în lunaprecedentă) și de 3,2% pentru femei(3,4% în luna precedentă).

Vasile POPDirector Executiv DJS Maramureș

Oficiul RegistruluiComerţului de pe lângăTribunalul Maramureș prinBiroul de asistenţă, asigurăîndrumarea prealabilăprivind formalităţile legalepentru constituireasocietăţilor comerciale șimodificarea actelorconstitutive și redactareadocumentelor necesareînregistrărilor.

În perioada 01.01.1991 -31.12.2006, în RegistrulComerţului Maramureș s-au efectuat 145.683operaţiuni, din care 50.333înmatriculări. 85.334menţiuni. 10.016 radieri.

Ponderea înmatriculăriloro constituie S.R.L. 16.096(51,68%) și persoane fiziceautorizate în baza Legii nr.300/ 2004 (AF/PF) 13.521(43,41%).

În intervalul 01.10.2006-31.12.2006, s-au efectuat 873operaţiuni, din care 258înmatriculări. 509 menţiuniși 106 radieri.

Capitalul străin investit înjudeţ în perioada01.01.1991-31.12.2006 este

de 60.962.777 USD și9.917.061 RON la un numărde 1.459 societăţi. Din punctde vedere al capitaluluiinvestit în USD, pe primeletrei poziţii se situează:Olanda, Turcia, InsuleleBermude. Din punct devedere al numărului desocietăţi cu aport de capitalstrăin, primele trei ţări sunt:Italia, Germania, Austria.

În luna decembrie 2006numărul societăţilor cuaport de capital străinconstituite, a fost 17 iarvolumul capitalului străininvestit în această perioadăa fost de 17.410 RON.

În luna decembrie 2006 s-au operat 106 radieri, dincare 93 AF/PF, 11 SRL și 2SA, motivul radierii fiindretragerea autorizaţiei,schimbare sediu în alt judeţ,reorganizare.

În conformitate cu disp.art. 237 alin. 1 lit. b dinLegea nr. 31/1990,republicată, societăţilecomerciale cu răspunderelimitată, societăţile peacţiuni și societăţile în

comandită pe acţiuni, auobligaţia depunerii situaţieifinanciare anuale la OficiulRegistrului Comerţului.Dacă societatea are o cifră deafaceri de peste 10 milioanede lei, este obligată săpublice un anunţ înMonitorul Oficial, prinOficiul RegistruluiComerţului.

Din 14.158 societăţicomerciale, cu obligaţiadepunerii situaţieifinanciare anuale pe anul2005, s-au conformat 8.829societăţi, ceea ce reprezintă62,36%. Nedepunereasituaţiei financiare anuale întermen de 6 luni de laexpirarea termenului, atragedupă sine dizolvareasocietăţii conform art. 237din Legea nr. 31/1990privind societăţilecomerciale, republicată.

După data de 01.02.2006.s-a procedat la dizolvarea șiradierea societăţilor dinregistrul comerţului, care nuau depus situaţiile financiarepe anul 2003 și/sau 2004. Pelângă această sancţiune, in

baza art. 41 pct. 2, lit. g dinLegea contabilităţii nr. 82/1991. persoanele juridicesunt pasibile de aplicareaamenzilor de la 2.000 lei la30.000 lei.

Până în prezent s-aînaintat TribunaluluiMaramureș un număr depeste 2.700 de cereri dedizolvare pentru societăţilecomerciale care nu au depussituaţia financiară pe anul2004 și/sau 2003.

Informăm societăţilecomerciale că în cazul încare sunt citate în instanţăpentru nedepunereasituaţiilor financiareaferente anilor 2003 și 2004,să se prezinte la data, ora șilocul specificate în citaţiepentru a dovedi că au depusaceste acte, pentru a nu sepronunţa o sentinţa dedizolvare.

Nu se face dovadadepunerii situaţiilorfinanciare la OficiulRegistrului Comerţului, ciîn instanţă!!!

Valer MerciDirector ORC Maramureș

Page 12: Anul XVII hermes Nr. 199 Ianuarie CONTACTÎn anul 2000 strategia negocierii a vizat, în principal capitolele care nu solicitau eforturi mari de raportare la acqiusul comunitar, fiind

HERMES CONTACT12

CERERE - OFERTĂ prin Centrul de Promovare și Informaţii de Afaceriprin Centrul de Promovare și Informaţii de Afaceriprin Centrul de Promovare și Informaţii de Afaceriprin Centrul de Promovare și Informaţii de Afaceriprin Centrul de Promovare și Informaţii de Afaceri

al C.C.I. Maramureș, tel/fax: 0262-225794al C.C.I. Maramureș, tel/fax: 0262-225794al C.C.I. Maramureș, tel/fax: 0262-225794al C.C.I. Maramureș, tel/fax: 0262-225794al C.C.I. Maramureș, tel/fax: 0262-225794

(Când solicitaţi informaţiile faceţi trimitere la numărul de referinţă din paranteza cererii/ofertei)

• Din Maramureș

COLEGIUL REDACŢIONAL: ing. GHEORGHE MARCAȘ director; ec. MARIAMORCOVESCU membru, ec. FLORENTIN TUȘ membru.SEDIUL REDACŢIEI: C.C.I. Maramureș, Bd.Unirii nr. 16, 430232 Baia Mare.Tel.:0262-221510, 223203; e-mail: [email protected], www.ccimm.ro, www.proafaceri.roTehnoredactare computerizată: EUGENIA SĂLĂJANU;Tiparul : Editura Chamber's Services S.R.L.

CONTACT

hermes

C.C.I. Maramureș - Busola dumneavoastră în afaceri !

ISSN 1221-0455

• Din străinătate

� Vând 3000 europaleţirecondiţionaţi, stare foarte bună.Informaţii la tel./fax 0362-101124,mobil 0726-383488.

CERERI

FINLANDA� Solicită componente auto, baterii

auto, etc. (4247)� Societate finlandeză care vinde

îmbrăcăminte pentru femei în nordulEuropei și Rusia ( bluze, cămăși, tricotaje,lenjerie), caută producător de confecţiidin România care ar putea fisubcontractor. (4254)FRANŢA� Firma franceză caută producători de

sobe, cazane sau alte instalaţii de încălzit,pe rumeguș. (4248)� Caută confecţioneri români pentru

realizarea de coșuri, saci, perne, și alteproduse pentru câini și pisici.Confecţionerul trebuie să dispună demasină de cusut cu triplă acţionarepentru a coase căptușală din spumă, de4 cm grosime și să găsească furnizorulde spumă. Clientul francez are propriilesale modele și este în contact cu furnizoriromâni de ţesături. (4259)ISRAEL� Dorește importarea de plastic

pentru producerea de dopuri pentru sticledin PET pentru ulei comestibil. (4261)� Dorește să importe lenjerie de

damă. (4262)� Dorește să coopereze cu firme

românești producătoare de gemuri și� dulceţuri de la care să importe

aceste produse. (4264)� Dorește sa importe din România

cabluri din aluminiu si cupru.� (4265)� Dorește să iniţieze legături de

afaceri cu firme producătoare de lenjeriede damă și în special sutiene dinRomânia, în vederea importului șidesfacerii de produse în reţeaua demagazine a firmei. (4269)KUWEIT� Recrutare forţă de muncă

cosmeticiene - tratament piele. (4268)

� Solicită case din lemn (broșuri/schiţe cu modelele existente, referinţelivrări externe, preţ/mp cu și fără montajîn Kuweit. (4272)� Solicită echipament de protecţie:

cizme de protecţie - cca 5 containereanual; mănuși de protecţie - cca 3containere anual; halate și salopete deprotecţie - cca 5 containere anual.(4273)OLANDA� Dorește să colaboreze cu fabrici

care produc și comercializează panouripentru mobilier din lemn de stejar, molidși brad (îmbinare lamelă întreagă lipită)din judeţul Maramureș. (4244)S.U.A.� Solicită fibre din pastă de lemn,

rasucite, neţesute. (4246)� Solicită ţevi extrudate din aluminiu,

cu următoarele caracteristici: diametruexterior 3", grosime perete: 0.125",lungime 108", aliaj 6005/T5. (4252)� Solicită ciment Portland -

1.200.000 MT/an; condţii tehnice: OPC� Cement 42.5N, ambalat în saci de

50 kg; Solicită Clinker, specificaţie EN197-CEM 1, în cantitate de 720.000 MT/an. (4253)� Solicită mobilier de bucătărie (seturi

complete și componente). (4256)� Solicită mașini-unelte. (4257)� Companie americană specializată

în acordarea de asistenţă firmeloramericane interesate să angajeze, încadrul unor programe de internshipspecialiști din diverse domenii deactivitate, are legături cu companii deprofil din peste 40 de ţări, printre care șiROMÂNIA. Caută companii românești înSUA care ar dori să angajeze specialiștilocali sau din alte ţări în cadrul unorprograme de intership pe care lesponsorizează. Deasemenea, cautăcompanii americane cu activitate înRomânia care ar dori să angajezespecialiști și studenţi români. (4258)TUNISIA� Solicită cherestea de brad :

6 0 x 2 0 0 x 4 0 0 - 1 0 0 m c ;6 0 x 2 0 0 x 3 0 0 = 3 0 m c ;6 0 x 1 5 0 x 4 0 0 = 3 0 m c ;24x100x400=60mc. (4271)TURCIA� Dorește să importe din România

cutii cu dimensiunea 40x60 cm pentruambalarea produselor textile. (4266)

COOPERĂRI

ISRAEL♦ Oferă proiecte și dorește cooperarea

cu firme românești în domeniul apelor:aducţiuni, purificare, etc. (4263)

LITUANIA♦ Dorește cooperare pe termen lung

cu parteneri din România (4245)

OFERTE

BULGARIA♦ Oferă echipament de lucru și

mijloace de protecţie personală:încălţăminte de lucru; saboţi de lucru;încălţăminte medicinală; cizme de lucru;mijoace de protecţie a capului. (4250)

♦ Firmă bulgărească dorește săexporte diferite feluri de vin în România.Caută eventuali parteneri, distribuitori saucumpărători. (4251)

CROAŢIA♦ Firma este unul din cei mai mari

producători croaţi de produse din carneuscată sau afumată, producător renumitde:produse durabile din carne (WienaSalami, Kulen, Vrbovecki Kulen, ZrinskiSalami, Beef Prosciutto), șuncă(fiarta, inconserva, pentru pizza), produse semi-durabile(Piko Extra Wurst, Mortadella),mâncăruri de gata în conservă (gulaș devită), pate și gustări din carne pentru miculdejun). (4260)

FINLANDA♦ Caută fabrică din România

producătoare de îmbrăcăminte deprotecţie (salopete de lucru). (4255)

GERMANIA♦ Unul din cei mai competitivi și

accesibili furnizori de echipamente desiguranţă de calitate, oferă produsecertificate și care sunt produse conformnormelor germane DIN și admise în UE.Paleta de produse cuprinde: trusa de primajutor; veste reflectorizante; cabluri detracţiune; pachete combinate (bandaje,triunghi reflectorizant); extinctor. (4270)

POLONIA♦ Proiectarea și producţia de

dispozitive pentru telecomunicaţii:schimbătoare automate private pentrureţele,servere, telefoane pentrutelecomunicaţii (4249)

UCRAINA♦ Oferă ceapă, calibru 4-5 cm,

ambalaj saci de 17 kg, livrarea - lot de20t; preţ în condiţia de livrare FCACernauti 0.21 euro/kg. (4267)