1

Revistă Parohială, Anul II, nr.22, Luna APRILIE 2015

Din cuprins:

Despre Sfântul Ioan Gură de Aur;

Explicarea Sfintei Liturghii; Despre misiunea Parohiei; Sfinți în Aprilie; Evenimente Parohiale; Învățături duhovnicești; Jurnal de gospodină; Povestea vorbei; Să cunoaștem România; Colțul copilăriei; Sfatul medicului; Meditații.

Programul liturgic pe Luna Aprilie 2015

3 Aprilie 2015: Vineri, ora 18:30 Seară duhovnicească; 5 Aprilie 2015: Duminica a 6-a din Post – Floriile (dezlegare la pește);

ora 09:30 Utrenia; ora 10:30 Sfânta Liturghie;

8 Aprilie 2015: Miercuri; ora 18:30 Denie; 9 Aprilie 2015: Joia Sfintelor Patimi; ora 09:00 Utrenia; ora 10:00

Sfânta Liturghie; ora 11:30 Pomenirea morților; ora 18:30 Denia celor

12 Evanghelii;

10 Aprilie 2015: Vinerea Sfintelor Patimi; ora 18:30 Denia Prohodului Domnului;

12 Aprilie 2015: Duminica Învierii Domnului (Sfintele Paști); ora 00:00 Slujba Sfintei Învieri; ora 00:45 Utrenia; ora 01:30 Sfânta

Liturghie; ora 12:30 PM Vecernia (a doua Înviere); 13 Aprilie 2015, Luni (a doua zi de Paști); ora 09:30 Utrenia; ora 10:30

Sfânta Liturghie; 17 Aprilie 2015: Vineri; Izvorul Tămăduirii; ora 09:00 Utrenia; ora

10:00 Sfânta Liturghie; ora 11:30 Aghiasma mică; 19 Aprilie 2015: Duminica a 2-a după Paști, a Sfântului Apostol

Toma; ora 09:30 Utrenia; ora 10:30 Sfânta Liturghie;

23 Aprilie 2015: Joi; Sfântul Mare Mucenic Gheorghe; ora 09:30 Utrenia; ora 10:30 Sfânta Liturghie;

26 Aprilie 2015: Duminica a 3-a după Paști – Slujba se va face la Hamilton, cu ocazia Hramului.

„De câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până

când va veni.” (1 Corinteni 11. 26)

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu au mai rămas câteva zile până la Sfânta Sărbătoare a Învierii

Domnului. Și acum trebuie să ne cercetăm conștiințele pentru a vedea dacă am urcat vreun pic pe scara

virtuților și dacă ne-am ostenit după putere să ne asemănăm Creatorului nostru. Să privim cu sinceritate în

2

inima noastră, așa cu face Însuși Dumnezeu, Care nu caută la fața omului, ci la inima lui și să ne

cunoaștem pe noi înșine: am flămânzit sau nu după Hristos?

Dacă am flămânzit după Fiul lui Dumnezeu întrupat, după Adevăr, după Dreptate, de vom vrea să ne

potolim foamea duhovnicească, atunci ne vom sătura prin Împărtășirea cu Trupul și Sângele Său cel

scump. Și de vom mânca pâinea Trupului și vom bea vinul Sângelui, atunci ne facem vestitori nu numai ai

morții Domnului, ci ai smereniei Lui prin întrupare, ai vieții Lui curate prin ascultare și ai biruinței Lui

prin Înviere. Dar câți mărturisitori ai lui Hristos mai suntem în zilele noastre? Sau este îndreptățită această

întrebare?

Să încercăm să dovedim că întrebarea noastră nu este îndreptățită. Noi suntem oameni cinstiți, ducem

o viață curată, ascultăm și împlinim cu smerenie cuvintele Mântuitorului, mergem la Biserică cel puțin o

dată în fiecare săptămână, ne mărturisim păcatele la părintele duhovnic cel puțin o dată la o lună, primim

Sfânta Împărtășanie cel puțin de patru ori pe an, iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine, nu judecăm

niciodată pe nimeni, facem milostenie câte puțin în fiecare zi, într-un cuvânt: suntem creștinii ideali! Deci,

dacă noi mărturisim pe Hristos în fiecare zi prin viața noastră, atunci întrebarea de mai sus nu are nici o

îndreptățire.

Și totuși: dacă îndreptățirile noastre sunt neadevărate, atunci noi nu-L mărturisim pe Hristos, ci pe

noi înșine. Așadar, mai suntem noi creștini, sau idolatri?

Iar dacă ne dăm seama că nu ne-am ostenit cu împlinirea datoriilor noastre, atunci trebuie să avem

grijă să nu cădem în deznădejde, care, fiind păcat împotriva Duhului Sfânt, ne va îndepărta de Dumnezeu.

Să alergăm cu smerenie la Dumnezeu, a Cărui milă este mare și iubire de oameni nesfârșită, mărturisindu-

ne păcatele în fața preotului dohovnic, chiar și în ceasul al unsprezecelea, pentru ca bucuria Sfintei Învieri

să ne fie desăvârșită prin primirea Sfintei Împărtășanii. Să nu uităm cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur,

care ne învață pe toți zicând:

"De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și

luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit

cineva postind, să-și ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata

cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după

ceasul al șaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până

în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al

unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primește pe cel de pe urmă

ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; și pe

cel de pe urmă miluiește, și pe cel dintâi mângâie; și aceluia plătește, și acestuia dăruiește; și faptele le

primește; și gândul îl ține în seamă, și lucrul îl prețuiește, și voința o laudă.

Pentru aceasta, intrați toți întru bucuria Domnului nostru; și cei dintâi, și cei de al doilea, luați plata.

Bogații și săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și

cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă

flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. Să nu se plângă nimeni

de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt

iertare a răsărit.”

Primind Sfânta Împărtășanie cu gânduri smerite și inimi curate, să ne întărim în a mărturisi pe Hristos

prin viața noastră, până la sfârșitul veacului!

Preot Nicolae Floroiu

3

VIAȚA ȘI ACTIVITATEA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR (4)

Omilii dogmatice și polemice

Omiliile dogmatice și polemice sunt mai reduse ca număr, în

comparație cu cele exegetice, ele având totuși un loc determinat în contextul

general al operei hrisostomice, întrucât ne dezvăluie acuratețea și

profunzimea gândirii sale teologice.

Interesant, în acest context, este tratatul „Contra anomeilor” (Despre

incomprehensibilitate), format din 12 omilii, scrise în două rânduri. Primele

cinci omilii au fost ținute la Antiohia între anii 386-387 și dezvoltă o critică

punctuală împotriva ereticilor anomei, erezie al cărei fondator a fost Aetius,

deși învățătorul lor propriu-zis a fost Eunomiu, de unde și numirea acestora

de eunomieni. Este vorba de una din cele mai radicale grupări ariene, ai cărei

adepți susțineau că îl pot cunoaște pe Dumnezeu în Sine, tot atât de bine după cum se cunoaște El

Însuși. Despre Fiul lui Dumnezeu, ei propovăduiau, nu numai inegalitatea acestuia cu Tatăl, dar și

deosebirea fundamentală între natura Tatălui și cea a Fiului.

Sfântul Ioan are cuvinte aspre la adresa acestora care, în aroganța lor blasfemiatoare, îndrăzneau

să-L mărginească pe Dumnezeu la limitele rațiunii umane și să golească astfel taina esenței divine.

Nici îngerii, spune el, nu-L pot cunoaște pe Dumnezeu în mod clar și limpede. Ei nu cutează să

privească la ființa pură și neamestecată a lui Dumnezeu.

Totodată, el argumentează în favoarea caracterului inefabil și incomprehensibil al naturii lui

Dumnezeu, împotriva tendințelor raționalizante care neagă transcendența religiei creștine și

subliniază nuanțat egalitatea Fiului cu Tatăl. Celelalte șapte omilii nu sunt îndreptate împotriva

anomeilor. Interesante sunt și catehezele baptismale, dintre care două au fost cunoscute și editate în

Migne, ținute în perioada Postului Mare, în anul 388, la Antiohia.

La începutul sec. XX, A. Papadopoulos-Kerameus a editat patru cateheze baptismale, iar pe la

mijlocul aceluiași secol au fost descoperite, la Mănăstirea Stavronikita de pe Muntele Athos, un

număr de opt cateheze.

Prin această descoperire ne putem face o imagine mai clară asupra activității de catehet a

Sfântului Ioan. În aceeași categorie este inclus ciclul: „Împotriva Iudeilor”, constituit din opt omilii și

îndreptat împotriva creștinilor iudaizanți, care observau tradițiile iudaice.

Omiliile morale. Acestea formează un aspect clar al scrierilor hrisostomice, deși temele morale

sunt prezente în aproape toate omiliile sale, deoarece Sfântul Ioan nu a uitat niciodată că datoria

principală a păstorului de suflete este aceea de a îmbunătăți viața și ținuta morală a credincioșilor săi.

Demne de luat în seamă sunt omiliile sale îndreptate împotriva sărbătorilor laice și păgâne,

licențioase în manifestare și pline de excese superstițioase: „In kalendas” sau „Contra cyrcenses ludos

et theatra”. Pentru Sfântul Ioan, teatrul era o „adunare a satanei”, primejdiile acestuia fiind dezvăluite

în trei omilii: „Homiliae 3 de diabolo.” El abordează apoi, în 9 omilii, și tema pocăinței.

Predici la diverse sărbători împărătești. Omiliile și predicile la diverse sărbători împărătești

ocupă și ele un loc destul de important în contextul operei hrisostomice. Între predicile de acest gen

menționăm: „La Nașterea Domnului”, „La Botezul Domnului și la Epifanie”, care confirmă practica

observării acestor sărbători la 25 decembrie și la 6 ianuarie.

4

Perioada Săptămânii Patimilor, cu evenimentele deosebite care se derulează în acest răstimp, a

constituit obiectul câtorva omilii: două omilii pentru Joia Patimilor, „De proditione Judaes” și trei

omilii pentru Vinerea Mare, „De coemeterio et cruce” și două „De cruce et latrone.”

Omiliile pentru Joia Patimilor vorbesc despre instituirea Cinei Domnului și trădarea lui Iuda, iar

cele pentru Vinerea Mare, despre Sfânta Cruce și moartea Mântuitorului. S-au păstrat și omilii la

Paști și la Rusalii.

EXPLICAREA SFINTEI LITURGHII (4)

Ce închipuie prescurile şi vinul aduse de credincioşi pentru Liturghie? Ele închipuie sau

înfăţişează mai întâi fiinţa trupească şi sufletească a credincioşilor, pe care ei o aduc ca jertfă lui

Dumnezeu, sub această formă. De ce? Pentru că, spre deosebire de jertfele din Legea Veche, care

constau din cărnuri sau din roadele pământului şi din care se hrăneau nu numai oamenii, ci şi

animalele, pâinea şi vinul sunt alimente care alcătuiesc numai hrana omului, şi anume hrana lui

de căpetenie. Ele nu numai că întreţin viaţa trupească a omului, ci totodată o şi simbolizează în

chipul cel mai potrivit. În al doilea rând, pâinea, făcută din atâtea boabe de grâu strânse laolaltă,

şi vinul, ieşit din zdrobirea în acelaşi teasc a atâtor ciorchini de boabe de struguri, simbolizează şi

unitatea sau legătura nevăzută care leagă între ei pe toţi fiii Bisericii, făcând din ei un singur trup:

Trupul tainic al Domnului. În felul acesta, pâinea şi vinul aduse de credincioşi alcătuiesc şi

semnul văzut prin care se arată că ei iau parte cu adevărat la jertfa care se aduce la Liturghie şi că

îşi dau obolul lor la ea.

Toată pâinea sau toate prescurile aduse de credincioşi devin materie a Jertfei sau sunt

folosite la Proscomidie? Nu. Numai anumite părţi scoase de preot din ele: Sfântul Agneţ şi

miridele (părticele).

Ce este „Sfântul Agneţ”? Este partea pătrată sau pecetea pe care preotul o scoate cu copia

din cea dintâi prescură folosită la Proscomidie şi o aşază apoi pe Sfântul Disc. Se numește Agneţ,

de la cuvântul „Agnus” în latină sau „Agnon” în greacă, adică Miel, pentru că ea închipuie pe

Mântuitorul, Care, prin asemănarea cu Mielul înjunghiat de evrei la Paştele lor, a fost numit de

către Sfântul Ioan Botezătorul Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcateLe Lumii” (Ioan 1. 29).

Sfântul Agneţ este pâinea care, prin sfinţire, se va preface în Sfântul Trup al Domnului, cel jertfit

pe Cruce. De aceea, preotul întipăreşte într-însul cu copia Patima Domnului, străpungându-l în

chip cruciş şi pronunțând cuvintele din Sfânta Scriptură, unde ni se istoriseşte cum sutaşul a

împuns cu suliţa, coasta Mântuitorului (Ioan 19. 34).

Ce sunt miridele? „Miridele” (de la cuvântul grecesc μέρος = parte, părticică) sunt părticele

mărunte de pâine, scoase de către preot din celelalte prescuri folosite la Proscomidie şi aşezate pe

disc, alături de Sfântul Agneţ, în cinstea Sfinţilor şi pentru pomenirea căpeteniei bisericeşti

(arhiereul locului), a cârmuirii ţării, a ctitorilor şi a credincioşilor vii şi morți ale căror nume sunt

scrise pe pomelnicele aduse de creştini. Miridele - atât cele pentru sfinţi cât şi cele pentru

credincioşi - nu se prefac în Trupul Domnului ca Sfântul Agneţ, ci numai se împărtăşesc de

sfinţenia pe care o primesc de la Sfântul Agneţ, lângă care sunt aşezate.

5

Cum se aşază pâinea (Sfântul Agneţ şi miridele) pe Sfânta Masă? Sfântul Agneţ se aşază

în mijlocul Sfântului Disc. În dreapta lui se aşază prima miridă (mai mare) scoasă în cinstea

Sfintei Fecioare, în stânga, nouă miride pentru ceilalţi sfinţi (împărţiţi în cele nouă cete sau

grupe), în partea de jos, mirida pentru arhiereul locului, pentru Patriarhi, pentru Cârmuirea ţării şi

pentru ctitorii în viață, iar mai jos, miridele pentru credincioşii vii şi adormiţi, despărţite în două

grămăjoare.

De ce se așază pâinea pe Sfântul Disc în chipul arătat sau ce închipuie această aşezare?

Sfântul Agneţ şi miridele aşezate astfel pe Sfântul Disc închipuie şi înfăţişează Biserica întreagă,

atât cea de pe pământ (luptătoare), cât şi cea din ceruri (biruitoare), adică acea mare familie a

tuturor fiilor lui Dumnezeu, strânsă în jurul Întemeietorului şi Capului ei nevăzut, Hristos

Mântuitorul, aşa cum a rugat El pe Tatăl că unde este El să fie şi ai Lui (Ioan 17. 24). Sau, cum

spune aşa de frumos Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului: «Am înţeles cum prin această

închipuire şi istorisire a Sfintei Proscomidii vedem pe Însuşi Iisus şi întreagă Biserica a Lui. În

mijloc (Îl vedem) pe Iisus Hristos Însuşi, Lumina cea adevărată şi Viaţa cea veşnică. El este în

mijloc prin Agneţ, iar Maica Lui, de-a dreapta prin miridă, sfinţii şi îngerii de-a stânga, iar

dedesubt întreaga adunare a credincioşilor Lui dreptmăritori. Aceasta este taina cea mare:

Dumnezeu între oameni şi Dumnezeu în mijlocul dumnezeilor, care se îndumnezeiesc de la Cel

ce după fire este Dumnezeu, Care S-a întrupat pentru dânşii. Aceasta este împărăţia ce va să vie şi

petrecerea vieţii celei veşnice: Dumnezeu cu noi, văzut şi împărtăşit».

Cum se pregătesc cinstitele Daruri? După ce toarnă vin şi apă în Sfântul Potir, preotul

aşază steluţa cruciş peste Sfântul Disc, acoperă şi Discul şi Potirul cu acoperămintele lor, apoi pe

amândouă cu acoperământul cel mare. Rosteşte rugăciunea Proscomidiei sau a punerii înainte,

prin care roagă pe Dumnezeu să binecuvânteze acele Daruri, să le primească în altarul Său cel

ceresc şi să pomenească atât pe cei ce le-au adus, cât şi pe cei pentru care s-au adus. În sfârşit,

preotul tămâiază Darurile, altarul şi biserica întreagă, închipuind prin aceasta revărsarea darurilor

Duhului Sfânt peste Biserică şi peste credincioşi.

Darurile binecuvântate astfel sunt prefăcute acum în Sfântul Trup şi Sânge? Nu încă.

Atâta vreme cât rămân la Proscomidie, Sfântul Agneţ de pe Disc şi vinul din Sfântul Potir nu se

prefac încă în Trupul şi Sângele Domnului, ci sunt numai un simbol, o icoană sau o închipuire a

Sfântului Trup şi Sânge. Ele nu mai sunt însă nici pâine simplă şi vin obişnuit, ca oricare altul, ci,

datorită binecuvântării şi rugăciunii săvârşite asupra lor, au devenit «cinstitele Daruri»,

consfinţite, hărăzite, afierosite sau închinate lui Dumnezeu. Toate cele săvârşite până acum la

Proscomidie sunt numai simboluri.

Ce anume simbolizează sau închipuie cele săvârşite la proscomidie? Acestea închipuie

pe de o parte naşterea şi copilăria Domnului, iar pe de alta, Patimile Lui. Astfel, prescura cea

dintâi, din care se scoate Sfântul Agneţ, închipuie pe Sfânta Fecioară, din care S-a născut

Domnul, după trup; scoaterea Sfântului Agneţ din prescură înseamnă întruparea şi naşterea

Domnului din Sfânta Fecioară. Proscomidia închipuie locul Naşterii (Betleemul) şi al vieţii

Mântuitorului, dinainte de Botez (Nazaret, Capernaum), iar discul ţine locul ieslei din staulul de

vite în care a fost culcat Pruncul după naştere. Acoperămintele sunt scutecele cu care a fost

înfăşat dumnezeiescul Prunc. Aşezarea steluţei desfăcute peste Sfântul Disc simbolizează steaua

6

care i-a călăuzit pe magi spre locul naşterii, iar tămâierea sau cădirea înseamnă darurile: aur,

smirnă şi tămâie, aduse dumnezeiescului Prunc de către Magii de la Răsărit. Acoperirea darurilor

şi rămânerea lor tainică la Proscomidiar înseamnă vremea necunoscută a vieţii lui Iisus, înainte de

începerea lucrării Sale în lume, viaţa pe care Sfintele Evanghelii nu ne-o istorisesc. Pe de altă

parte, cele săvârşite la Proscomidie ne duc cu gândul la Răstignirea şi Patimile Domnului. Astfel,

Proscomidia închipuie Golgota sau locul Răstignirii; străpungerea Sfântului Agneţ cruciş şi

împungerea lui cu copia închipuie jertfa sângeroasă a Domnului, adică răstignirea Lui pe cruce,

împungerea sfintei coaste cu suliţa; copia înlocuieşte suliţa cu care ostaşul a împuns pe Domnul

în coastă. Vinul şi apa turnate în potir închipuie Sângele şi apa care au curs din sfânta coastă, iar

Potirul înlocuieşte atât paharul de la Cină, cât şi vasul cu fiere şi cu oteţ din care I s-a dat să bea

Celui Răstignit şi în care, după tradiţie, Sfântul Ioan Evanghelistul ar fi strâns şi păstrat o parte

din dumnezeiescul Sânge care a curs din rănile Domnului. Discul este patul (năsălia) pe care Iosif

şi Nicodim au aşezat Trupul Domnului (după coborârea de pe Cruce). Maica Domnului, care a

zăbovit îndurerată lângă crucea Fiului Său răstignit (Ioan 19. 25), este şi ea de faţă aici, sub forma

miridei triunghiulare aşezate de-a dreapta Sfântului Agneţ.

DESPRE MISIUNEA PAROHIEI (4)

Începuturile monahismului (I)

Monahismul ocupă un atât de mare loc în istoria spiritualităţii, încât este foarte greu a vorbi

despre el într-un spaţiu și timp restrâns. Fenomenul monastic este universal, încât trebuie să

prezentăm această căutare de Absolut sau al unui Eu profund, și în afara creștinismului. De la

origine, el se manifestă spontan în diverse provincii, forme analoage existând în diverse religii și

culturi necreștine. Pare destul de dificil a-l analiza ca un fenomen unitar.

Fenomenul monastic în religiile necreștine. Idealul pitagoreic era obţinerea legăturii

omului cu divinul, și graţie acestuia, binele cetăţii. Genul de viaţă al acestei comunităţi era

practicarea ascezei și a purificării. Pitagoreii respectă liniștea în viaţa zilnică, evită contactele

necurate, erau îmbrăcaţi în alb. Pe de altă parte, adepţii constituiau un grup de acţiune politică,

chiar militară. Unii dinte adepţi erau vegetarieni. În cultura greacă consumarea cărnii aduse jertfă

la altar permitea omului să intre în relaţie cu puterile divine. Refuzul însemna renunţarea la viaţa

cetăţii. A consuma jertfa implica acceptarea lumii și a cetăţii, cu intenţia de a acţiona din

interiorul sistemului pentru a-l trasforma. Pe de altă parte, pitagoreicii constituiau o metodă de

educaţie completă, adăugând la regulile lor ascetice și morale studiul muzicii, matematicii și

astronomiei. Dar scopul acestui studiu era ordinea mistică.

Monahismul hindus. Este aproape paradoxal a vorbi despre un monahism hindus, căci viaţa

monastică hindusă nu a fost niciodată organizată și unificată. Mănăstirile hinduse erau adesea de

dimensiuni modeste. Călugărul trebuie să observe cinci voturi principale: să nu consume nici o

fiinţă vie, să fie sincer, să se abţină de la furt, să se controleze pe sine, să fie generos; și cinci

secundare: egalitatea sufletului, ascultarea de guru, curăţenia, gentileţe si curăţie alimentară.

7

Rolul gurului este esenţial: să instruiască ucenicii, să-i antreneze în cunoașterea textelor sacre,

prin recitare și explicare, să-i formeze în exerciţiile yoga, să-i controleze spiritual.

Budismul este o religie esenţial monastică: societatea budistă nu se concepe fără existenţa

comunităţii monastice. Trebuie să remarcăm faptul că monahii nu sunt preoţi, căci nu există nici

o funcţie sacerdotală în budism. Călugării budiști nu depun voturi; ei sunt totdeauna liberi a se

întoarce la viaţa socială. Dar, de fapt, mulţi rămân monahi toată viaţa. Dar în anumite ţări,

monahismul temporar a căpătat o mare extensiune. În Thailanda, spre exemplu, el este

instituţionalizat, fiecare tânăr tailandez efectuează un stagiu monastic, care poate dura de la

câteva luni la câţiva ani.

Legea iudaică nu era orientată spre asceză. Figura austeră a lui Ilie face excepţie. În Noul

Testament, Ioan Botezătorul pare a se atașa tradiţiei lui Ilie, prin modul de viaţă, locuinţă,

îmbrăcăminte, celibat, sfinţenie, dar și prin darul profeţiei. Tăcerea Evangheliilor în privinţa

esenienilor și legăturile eventuale ale lui Ioan cu aceștia, semnifică faptul că grupul apostolic nu

dorea a intra în conflict cu acest mediu.

Fenomene monastice precreștine se întâlnesc în mediile eseniene, ale Ţării Sfinte sau ale

suburbiilor Alexandriei. Filon (De vita contemplativa) și Iosif Flavius (De bello iudaico) descriu

comunităţile Terapeuţilor și Esenienilor, ca fiind înclinate spre o viaţă contemplativă, ascetică,

celibatară. După mărturiile lui Filon (Apologia iudeilor 11, 14) și ale lui Iosif Flavius (Războiul

iudaic 2, 8, 120-121) esenienii renunţau la căsătorie pentru a putea trăi o abstinenţă desăvârșită.

Celibatul era o formă obișnuită a ascezei. De aceea, Apostolul Pavel recomandă și el celibatul, ca

o stare de feciorie, care permite aproprierea mai mult de Domnul.

Dacă monahismul este un fenomen uman, o altă problemă se impune inevitabil: cum îl

situăm în raport cu celelalte date ale credinţei creștine. Există unele asemănări între monahismul

necreștin și credinţa creștină. Este vorba despre o viaţă organizată în vederea progresului

spiritual, căci legile fundamentale ale acestui progres sunt aceleași pentru toţi oamenii. Dar,

există diferenţe marcabile.

Spiritualitatea monastică necreștină se dezvoltă într-un sens aparent puţin compatibil cu

doctrina creștină. Scopul spiritualităţii hinduse este realizarea divinului în om, acesta fiind

considerat identic cu Absolutul, sau ca o parte de divinitate, sau ca o lume a Divinităţii.

În Budism, mântuirea este concepută ca un proces de eliberare în raport cu lumea. Comună

pentru ambele modele este tendinţa de a socoti propriile eforturi umane ca elemente de acces la

mântuire. Problema interesantă este în ce măsură acţiunea Harului este validă pentru monahii

necreștini și, pornind de la acest fapt, în ce măsură ajung la experienţe mistice autentice.

Monahismul creștin. Fie din dorinţa de a se desăvârși în virtute, fie din nevoia de a se

sustrage persecuţiilor, unii asceţi s-au retras de lume, stabilindu-se în locuri ferite, unde trăiau

izolaţi ca eremiţi sau anahoreţi. Unii dintre ei au ajuns celebri ca Pavel Tebeul, din Theba

Egiptului, 234-347. Așa a început monahismul, adică viaţa ascetică trăită în singurătate. Se spune

uneori că Noul Testament sugerează numai o detașare afectivă de lume (cf. 1 Corinteni 7. 29-31).

Sfântul Apostol Pavel vede în contactul cu realităţile pământești o primejdie serioasă pentru

dreptatea lăuntrică: cel căsătorit e împărţit (1 Corinteni 7. 33-34), cei ce strâng bogăţii cad în

ispită (1 Timotei 6. 9). Firește, renunţarea înseamă înainte de toate o atitudine interioară:

8

dezinteresarea de lucrurile lumii. O concepţie mai activă despre fuga de lume se găsește la

Părinţii africani din secolele II și III. Clement Alexandrinul învaţă în chip magistral felul în care

întrebuinţarea lucrurilor lumii acesteia și renunţarea la ele sunt manifestări complementare ale

cumpătării. Precursor al fugii de lume în sens monastic este Origen. El crede că detașarea

lăuntrică de bunurile pământești este indispensabilă slujirii lui Dumnezeu: « Trebuie, spun, să

părăsim (lumea) nu spaţial, ci mental ». Originea vieţii eremitice sau pustnicești se confundă

poate cu însăși originile filozofiei. Fuga de oameni are drept scop binele intelectului, povăţuirea

sau contemplaţia. Pustnicii creștini nu iubesc singurătatea decât pentru a-L găsi pe Dumnezeu,

pentru a face aici «lucrul lui Dunmnezeu», rugăciunea. Avva Ammona, ucenic al Sfântului

Antonie cel Mare, reprezintă cea mai bună tradiţie a anahoreţilor Egiptului atunci când scrie:

«Întâi de toate singurătatea; singurătatea naște nevoinţa și lacrimile; lacrimile nasc frica; frica

naște smerenia și darul vederii înainte; vederea înainte naște iubirea; iubirea face sufletul

nebolnav, nepătimaș; atunci, după toate aceste lucruri, omul înţelege că nu e departe de

Dumnezeu». Pustnicii se numesc și anahoreţi; adeseori ei practicau fuga de lume într-un mod

destul de bizar.

Evagrie Scolasticul ne vorbește despre eremiţii păstori sau păscători care nu aveau domiciliu

fix. Dendriţii locuiau în arbori, staţionarii rămâneau în picioare în aer liber. Un mod deosebit de

aspru de apărare a singurătăţii era acela al stiliţilor sau stâlpnicilor. Când locurile propice vieţii

eremitice devin din ce în ce mai rare, atunci zăvorâţii se încuie într-o chilie.

SFINȚI ÎN APRILIE

1 Aprilie 2015: Pomenirea Preacuvioasei Maici Maria Egipteanca.

Aceasta a fost din Egipt. Încă de la vârsta de 12 ani, s-a despărțit

de casa părintească și a mers în Alexandria. Era tânără și frumoasă și a

căzut într-o desfrânare foarte mare, încât s-a făcut ademenitoare multor

suflete de bărbați tineri și bătrâni, cu desfătările pierzaniei desfrânării.

Deci, petrecând ea șaptesprezece ani în cea mai adâncă viața păcătoasă,

părându-i-se că numai aceasta este viață, Dumnezeu i-a întins o mână

de ajutor, făcând ca un îndreptar de întoarcere la pocăință, de nevoință

peste fire și de neasemuită sfințenie. Pentru că, dorind să se închine

lemnului Sfintei Cruci, a mers la Ierusalim, vânzându-și trupul

corăbierilor, drept plată de călătorie. Dar, încercând să se apropie de

lemnul Sfintei Cruci, s-a întâlnit cu o Putere nevăzută, care o respingea

afară din biserică, și n-o lăsa să intre. Și, făcând încercare de mai multe

ori și neizbutind, și-a dat seama de viața ei păcătoasă. Și așa a început plânsul și pocăința Mariei.

Deci, luând chezașă pe Preacurata Maica Domnului, că de o va lăsa să intre își va schimba viața,

și-a dobândit dorirea și și-a ținut făgăduința. Având trei pâini uscate drept merinde, a trecut Iordanul

și s-a afundat în pustie. Nevoințele ei au fost multe și grele, lacrimile neostoite, postul, rugăciunea,

goliciunea trupului în frig și în arșița soarelui. Și așa a trăit 47 de ani în aspra pocăință, în încercări și

9

ispite, aflând mântuirea. Și atât s-a înălțat deasupra patimilor, încât trecea și apa Iordanului pe

deasupra și, când sta la rugăciune, se înălța în sus, ca de un cot de la pământ, neavând alt martor decât

pe Dumnezeu, iar la sfârșitul vieții, pe dumnezeiescul ei duhovnic, Sfântul Zosima. Și așa, biruind

firea omenească, prin nevoința ei și cu harul lui Hristos, și dobândind îngereasca petrecere, cea mai

presus de om, încă din lumea aceasta, Sfânta Maria Egipteanca s-a mutat la Domnul, în vârstă de 76

de ani, în anul 431, pe vremea împărăției lui Teodosie cel Tânăr. Pentru ale ei sfinte rugăciuni,

Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Amin.

6 Aprilie 2014: Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium.

La începutul secolului al IV-lea, păstorea la Sirmium (Mitrovița de

astăzi), reședința provinciei romane Pannonia Inferior, un episcop cu numele

de Irineu. În urma mai multor edicte potrivnice noii credințe, a început în

provinciile dunărene ale Illyricului, unde creștinii erau numeroși, cea mai

grea persecuție cunoscută până atunci în Imperiul Roman. Astfel, a fost

arestat de către prigonitori și Episcopul Irineu. Din actul său martiric, alcătuit

după procesul-verbal de judecată, aflăm că Sfântul Irineu era episcopul

Bisericii din Sirmium. Probus, guvernatorul provinciei, i-a poruncit Sfântului

Irineu să se supună poruncilor împărătești și să jertfească zeilor, renunțând la

credința sa în Domnul Iisus Hristos. Dar alesul Domnului a amintit cu

hotărâre adevărata credință: "Cel ce jertfește la alți dumnezei, afară de

Domnul, să se piardă!" (Ieșire 22. 20). Demnitarul împărătesc i-a repetat și acestui episcop ceea ce

spusese unor martiri judecați mai înainte: ori își păstrează viața, ca păgân, ori va muri în chinuri, ca

alți creștini. Dar fericitul Irineu, luminat de Duhul Sfânt, i-a precizat: "Mi s-a poruncit să primesc mai

degrabă chinurile decât să sacrific demonilor, tăgăduind pe Dumnezeu".

Perseverând în gândurile sale diabolice, ocârmuitorul i-a repetat că de nu jertfește, va porunci să

fie dus la chinuri. Iar Sfântul Irineu, cu chipul transfigurat de lumina cea neînserată, i-a mărturisit:

"Mă bucur de vei face-o, ca sa fiu și eu părtaș la suferințele Domnului". Atunci nelegiuitul a poruncit

să fie supus caznelor. Și pe când îl chinuiau cu cea mai mare cruzime, Probus i s-a adresat din nou,

îndemnându-l să jertfească zeilor. Dar Sfântul Irineu a răspuns că suferințele sale sunt, în realitate, o

dreaptă mărturisire a credinței sale în Dumnezeul Căruia I-a jertfit întotdeauna.Venind însă părinții

lui, rudeniile și văzând cât era de schingiuit, îl rugau să se supună poruncii păgânului. Toți plângeau

pentru tinerețea și frumusețea lui și-l îndemnau să jertfească zeilor. Se auzeau acolo bocetele rudelor,

plânsul slujitorilor, vaietele prietenilor, care, cu toții, lăcrimau și-l rugau: "Ai milă de floarea tinereții

tale!" Dar Sfântul Irineu, cuprins de o dorință mai înaltă, având înaintea ochilor porunca Domnului

care a zis: "Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea

Tatălui Meu, Care este în ceruri" (Matei 10. 33), n-a răspuns nimănui, căci se grăbea să ajungă la

împlinirea chemării celei de sus.Văzând că nu-l poate convinge cu atâtea mijloace de tortură să se

lepede de credința în Mântuitorul și să jerfească zeilor, Probus a poruncit ca Sfântul Irineu să fie pus

sub pază la închisoare. După oarecare timp, aflându-se din nou la judecată, guvernatorul a poruncit să

fie adus iarăși sfântul, la miezul nopții, insistând să jertfească zeilor spre a fi cruțat de alte cazne. Iar

episcopul, plin de curaj, nu s-a înduplecat: "Fă ceea ce ți s-a poruncit, iar aceasta să n-o aștepti de la

mine!" Păgânul, mânios, a poruncit atunci ca Sfântul Irineu să fie bătut cu vergi. Iar acesta a

http://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&frm=1&source=images&cd=&cad=rja&uact=8&ved=0CAcQjRw&url=http://ziarullumina.ro/calendarul-zilei/sfantul-sfintit-mucenic-irineu-episcop-de-sirmium-sfantul-ierarh-eutihie-patriarhul&ei=RwweVciBCseNmwXYk4DIAw&bvm=bv.89947451,d.dGY&psig=AFQjCNFEO8hU03uzSlyTGb-nFWUAt1j-uQ&ust=1428118955940057

10

mărturisit plin de nădejde: "Am pe Dumnezeu, Căruia am învățat să-I slujesc din copilărie. Lui mă

închin. El mă întărește în toate și Lui îi aduc jertfă, iar zeilor făcuți de mâini omenești nu li se cuvine

nici o cinstire". Probus l-a amenințat cu moartea. La auzul acestor cuvinte, a grăit cu nădejde: "Sunt

ferit continuu de moarte, când, prin chinurile pe care cred că mi le-ai făcut, dar pe care nu le simt,

primesc pentru Domnul viața cea veșnică". "Să știi, o Probus, că există o învățătură a Domnului meu

Iisus Hristos care spune: Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic

de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei 10.

37). Astfel, Sfântul Irineu, privind spre cer la Dumnezeu și luând aminte la făgăduințele Lui,

disprețuind amăgirile lumești, mărturisea că el nu cunoaște și nu are nici un părinte, afară de

Dumnezeu. Tulburat, Probus, care se ferea să-l facă martir, a mai stăruit pe lângă statornicul păstor:

"Te sfătuiesc, tinere, jertfește, ca să nu te dau chinurilor". "Fă ceea ce vrei, a răspuns Sfântul Irineu.

Vei vedea chiar acum câtă putere de răbdare îmi va da Domnul Hristos față de cursele tale".

În cele din urmă, guvernatorul Probus, mânios că nu-l poate convinge să renege pe Domnul

Hristos, a poruncit ca Sfântului Irineu să i se taie capul cu sabia, iar trupul său să fie aruncat în râul

Sava, care se varsă în Dunăre. Sfântul Irineu, primind moartea ca pe o a doua biruință, mulțumind lui

Dumnezeu, s-a rugat: "Îți mulțumesc, Doamne Iisuse Hristoase, Care prin felurite pedepse și chinuri

mi-ai dat tărie și m-ai socotit vrednic să mă fac părtaș slavei Tale celei veșnice". Și după ce a ajuns la

podul care se numește al lui Basent, dezbrăcându-se de hainele sale și ridicând mâinile spre cer, s-a

rugat fierbinte: "Doamne Iisuse Hristoase, Care ai binevoit să pătimești pentru mântuirea lumii, fă să

se deschidă cerurile, ca îngerii să primească sufletul robului Tău, Irineu, cel ce moare pentru numele

Tău și pentru poporul care sporește în credința Bisericii sobornicești. Pe dreptslăvitorii creștini

întărește-i în credința ortodoxă".

Și astfel, fiind tăiat cu sabia de către ostași, a fost aruncat în râul Sava. Urmașii acestora au

transmis din veac în veac faptele de îngerească statornicie în credință și de putere de jertfă ale

Sfântului Irineu de la Sirmium, pentru ale cărui rugăciuni Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne și ne

mântuiește pe noi. Amin.

14 Aprilie 2015: Pomenirea Sfântului Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei.

Sfântul Martin a trăit pe vremea împăratului Constantin, nepotul lui Iraclie împăratul, și era din

Toscana Italiei. Deci, strălucind între clericii din vremea sa, după

sfârșitul fericitului papă Teodor, a luat el scaunul Bisericii din Roma.

Era vremea când împărații din Constantinopol mai stăpâneau încă

Roma cea veche, dar mai ales, era vremea când se răspândea în tot

Răsăritul erezia monoteliților, adică erezia acelora care mărturiseau că

este numai o singură voință în Hristos Domnul nostru, împotriva

dreptei credințe, care învață că în Domnul nostru, Dumnezeu întrupat

fiind El, sunt două firi și două voințe, firea și voința Lui de Dumnezeu

și firea și voința lui de om, fiecare avându-și voia ei deosebită, dar

amândouă aceste puteri fiind puse în slujba unei singure persoane,

Hristos Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Care a lucrat mântuirea

noastră. Trecând de partea ereticilor, împăratul din Constantinopol, a

scris o epistolă, prin care îndemna toată creștinătatea să îmbrățișeze

https://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&frm=1&source=images&cd=&cad=rja&uact=8&ved=0CAcQjRw&url=https://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com/2012/04/14/14-aprilie-sf-martin-marturisitorul-papa-al-romei-sf-mc-anatolie-ioan-si-eustatie-sf-mc-ardalion-mascariciul-proloagele-de-la-ohrida/&ei=QQ8eVbrcIKbImwX4qYGIBQ&bvm=bv.89947451,d.dGY&psig=AFQjCNE5DA1NAWJ3ijFwBXLzS5LQSmmoUQ&ust=1428119699034103

11

mincinoasa învățătură. Și o astfel de scrisoare a fost trimisă și Sfântului Martin din Roma, dorind

împăratul ca și noul papă să întărească această erezie. Deci, fericitul Martin, cu sfatul Sfântului

Maxim Mărturisitoiul, care în aceea vreme se afla la Roma, a adunat un sinod (649), chemând pe cei

105 episcopi ai Apusului și, punând înaintea lor rătăcirea monotelită și scrisoarea împărătească,

numită Tipos, le-a osândit pe amândouă, ca fiind niște erezii, îndemnând pe credincioșii din toată

lumea să rămână în dreapta credință.

În mânia sa, împăratul a trimis la Roma pe căpetenia oștirilor sale, Olimpiu, ca să prindă pe

Martin și să-l aducă în fața judecății, la scaunul împărătesc din Constantinopol. Dar Olimpiu nu a

izbutit și atunci împăratul a trimis pe Teodor Caliopi, o altă căpetenie de oaste, care, cu toată

împotrivirea credincioșilor, a smuls pe sfântul papă din Roma, în ziua de 18 iunie 653, l-a urcat într-o

corabie și, după trei luni de călătorie pe mare, a ajuns în insula Naxos din Ciclade, unde a trăit un an

de mari lipsuri, suferințe și batjocuri. A ajuns la Constantinopol la 17 septembrie 654 și acolo a fost

aruncat în temniță. Fiind judecat și dezbrăcat de semnele demnității sale, a fost condamnat și purtat în

lanțuri pe ulițele cetății. Între timp, Pavel, patriarhul Constantinopolului, îmbolnăvindu-se și mustrat

fiind de conștiință pentru învoirea sa cu erezia monotelită, a rugat pe împărat, înainte de a muri, să

înceteze batjocura împotriva acestui păstor neînduplecat, papa Martin. Dar acesta a fost totuși ținut

încă un an în temniță și în cele din urmă a fost exilat în Cherson.

Cu trupul istovit de suferințe și cu suflelul întristat de fărădelegile pământului, Sfântul Martin și-

a dat sufletul, ca un mărturisitor al dreptei credințe la anul 655. Moaștele lui s-au adus, din Cherson,

la Roma, în același an.

24 Aprilie 2015: Sfinții Ierarhi și Mărturisitori Iorest și Sava, mitropoliți de Alba Iulia.

Sfântul Ierarh Iorest s-a născut în Transilvania, din părinți

ortodocși, primind la botez numele de Ilie. A învățat carte la

mănăstirea Putna, unde a deprins și meșteșugul scrierii frumoase și al

zugrăvirii icoanelor și unde și-a agonisit și un bun început de viață

călugărească ortodoxă. În vremea cât a stat la Putna, a fost cunoscut

și de voievodul Vasile Lupu, care, vorbind despre fericitul Iorest, îl

numește "Preacuvios și întru toate credincios". Cu voia lui

Dumnezeu și cu sprijinul Domnului Moldovei, Vasile Lupu, și al

mitropolitului Moldovei, Varlaam, Sfântul Iorest vine în Alba-Iulia,

unde este ales mitropolit al Transilvaniei. În aceasta dregătorie, a

întâmpinat greutăți chiar de la început. I se cerea ca la slujbe să

îndepărteze "bolboroseala slavonă", cum numeau calvinii limba

slavonă, și să tipărească, în locul acestora, cântari în limba română,

precum și rugăciuni, catehismul calvin și alte cărți, străine de

învățătura ortodoxă. Noul mitropolit s-a dovedit un bun păstor, păstrând învățătura celor șapte

Sinoade ecumenice, pildă fiind de tărie în credința ortodoxă și dovedind credincioșilor că sunt mai de

folos lanțurile pentru Hristos, decât laudele viclene. A tipărit Evanghelia cu învățătură, cartea

ortodoxă începută de înaintașul său, Ghenadie mitropolitul, întărind pe cei slabi în credință și

cercetând toate bisericile din Ardeal.

12

Nemulțumită de el, stăpânirea străină calvină, a încercat să-l câștige de partea ei și, neizbutind, a

plăsmuit învinuiri mincinoase și Sfântul Ierarh a fost aruncat în temniță, la Bălgrad, după numai trei

ani de păstorie (1640-1643). Adus în lanțuri în curtea mitropoliei din Alba-Iulia, mitropolitul a fost

dezbrăcat de haine și bătut cu nuiele, răbdându-le toate, "nu pentru vinovăție, ci pentru credința

creștinească". După nouă luni de chinuri îndurate, fericitul Iorest a fost eliberat, în schimbul unui preț

de 1000 de taleri, pe care, neavându-i, "s-au dat chezășie pentru el, 24 de credincioși". Pentru

dezlegarea de chezășie, Sfântul a plecat după ajutoare la Putna, la Domnul Vasile Lupu, la

mitropolitul Varlaam, la țarul Rusiei și astfel, și-a răscumpărat libertatea. Reîntors în țară, Sfântul

Iorest a fost ales episcop al Hușilor, între anii 1656-1657.

La scurtă vreme, Sfântul s-a săvârșit cu pace, lăsându-ne pilda unui ierarh credincios și luptător

pentru ortodoxia curată a poporului său.

Sfântul Ierarh Sava Brancovici, s-a născut din părinți drept-credincioși, la Ineul Transilvaniei,

puțin dupa vremea lui Mihai Viteazul +1601. A fost botezat cu numele Simeon. Fratele său mai mic,

Gheorghe, a avut o înaltă dregătorie în Țara Ardealului, iar cu numele de Brancovici, în Biserica

românilor au mai fost și alți trei vlădici: Matei, Sava și Longhin. Tatăl său a fost căpitan de oaste în

armata Viteazului. În tinerețea sa, Sfântul a viețuit o vreme în Țara Românească, la mănăstirea

Comana, unde trăia unchiul său și unde s-a deprins întru cele duhovnicești. A fost ales preot și

protopop al Ineului, fiind hirotonit la Târgoviște, de către Ștefan, mitropolitul Țării Românești.

Murindu-i soția, iar mama lui călugărindu-se, viața lui și-a schimbat cursul. Ca unul ce-și dovedise

însușirile și vrednicia, tot timpul cât a fost protopop, în anul 1656 soborul preoților și al mirenilor l-a

ales mitropolit de Alba-Iulia și, fiind hirotonit arhiereu la Târgoviște de către același mitropolit

Ștefan, s-a întors acasă, încărcat cu daruri din țară și a fost înscăunat cu bucurie în ziua Înălțării

Domnului, de tot soborul românilor din Ardeal, unde a păstorit timp de 24 de ani, cu mână înțeleaptă.

În ciuda greutăților, Sfântul s-a străduit să ridice și să întărească Biserica strămoșilor săi, folosind

limba română în slujbe și în propovăduirea Evangheliei și sprijinindu-se pe soboarele de clerici,

pentru îndrumarea slujirii preoțești.

Râvna lui pentru păstrarea credinței ortodoxe, i-au adus dușmănia și prigoana căpeteniilor

calvinești și al principelui Ardealului. În urma unor învinuiri nedrepte, a fost judecat și scos din scaun

la anul 1680. Bătrân și bolnav, a fost închis în temnița din Alba-Iulia și Iernut, fiind bătut în fiecare

vineri. După asemenea chinuri și grele pătimiri, s-a mutat la Domnul, în aprilie 1683. Pentru

vredniciile sale, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește, ca pe un adevărat stâlp al credinței, și l-a

rânduit în ceata sfinților săi ierarhi. Dumnezeului nostru, slavă!

EVENIMENTE PAROHIALE

Sâmbătă, 7 Martie 2015, s-a făcut pomenirea celor adormiți, ctitori și binefăcători ai Bisericii

noastre, precum și a celor adormiți din neamurile enoriașilor Parohiei.

Vineri, 13 Martie 2015, seara, s-a organizat la Biserica noastră o nouă Seară Duhovnicească.

După Canonul de pocăință către Mântuitorul și Rugăciunile de Seară, s-au purtat discuții libere cu

credincioșii prezenți, despre suflet și despre viața viitoare. S-a prezentat Învățătura de credință

13

ortodoxă legată de suflet, după care fiecare credincios și-a spus părerea în legătură cu dufletul. S-au

adresat și întrebări părintelui paroh, pentru a se lămuri preocupările personale legate de suflet și de

viața viitoare.

Duminică, 15 Martie 2015, după Sfânta Liturghie, s-a săvârșit Sfânta Taină a Maslului, pentru

iertarea păcatelor și sănătatea sufletească și trupească a bine-credincioșilor temători de Dumnezeu și

iubitori de Biserică. În cuvântul de învățătură de după slujbă, părintele paroh a vorbit despre

însemnătatea postului, care trebuie însoțit de rugăciune și de milostenie și nu trebuie limitat doar la

postul de mâncare. Prin post și rugăciune diavolul, vrăjmașul neamului omenesc, este îndepărtat de la

noi, pentru a putea împlini cu mai multă râvnă voia lui Dumnezeu.

Vineri, 27 Martie 2015, s-a organizat la Sfânta Biserică o altă seară duhovnicească. După

Canonul de Pocăință către Mântuitorul, Rugăciunile de Seară și Pavecernița, s-au purtat discuții

împreună cu enoriașii prezenți, despre conștiință și despre jurământ. S-a prezentat Învățătura de

Credință Ortodoxă legată de conștiință, după care au urmat întrebări și răspunsuri pe această temă. În

încheiere s-a mulțumit lui Dumnezeu pentru binecuvântările Sale, rugându-L să ne întărească în

păstrarea conștiințelor noastre curate, vii și lucrătoare. Mulțumim de asemenea credincioșilor

prezenți, sperând că numărul celor doritori de asemenea Seri duhovnicești se va înmulți și mai mult!

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!

Sâmbătă, 28 Martie 2015, s-a făcut la Biserică al treilea Parastas pentru pomenirea ctitorilor

Bisericii adormiți în Domnul, cât și a celor adormiți din neamurile noastre. Veșnică să le fie

pomenirea!

ÎNVĂȚĂTURI DUHOVNICEȘTI

„Cântarul strâmb este urgisit de Domnul, şi cântărirea dreaptă este plăcerea Lui. Dacă vine

mândria, va veni şi ocara, iar înţelepciunea este cu cei smeriţi. Neprihănirea poartă pe cei drepţi, iar

strâmbătatea prăpădeşte pe cei vicleni. La nimic nu foloseşte bogăţia în ziua mâniei; numai dreptatea

izbăveşte de moarte. Dreptatea netezeşte calea celui fără prihană, iar cel fără de lege va cădea prin

fărădelegea lui. Dreptatea izbăveşte pe cei drepţi, iar cei vicleni vor fi prinşi prin pofta lor. La

moartea omului drept rămâne nădejdea, iar la moartea celui păcătos piere nădejdea. Dreptul scapă din

strâmtorare, şi cel fără de lege îi ia locul. Făptuitorul de rele prăbuşeşte cu gura pe aproapele lui, iar

prin ştiinţa celor drepţi va fi mântuit. De propăşirea celor drepţi cetatea se bucură, iar când pier cei

fără de lege ea tresaltă de veselie. Prin binecuvântarea oamenilor drepţi cetatea merge înainte, iar prin

gura celor nelegiuiţi ajunge ruină. Cel nepriceput urgiseşte pe aproapele lui, iar omul cu bună-

chibzuială tace. Grăitorul de rele dă pe faţă lucruri de taină, iar omul cu duhul cumpănit le ţine

ascunse. Unde lipseşte cârmuirea, poporul cade; izbăvirea stă în mulţimea sfetnicilor. Celui ce se

pune chezaş pentru un străin îi merge rău; cel ce nu se pune chezaş stă la adăpost. Femeia cu purtare

bună agoniseşte cinstire, iar cea care urăşte cinstea e o ruşine. Nu leneşii, ci silitorii agonisesc avere.

Omul milostiv îşi face bine sufletului său, pe când cel fără milă îşi chinuieşte trupul său. Cel nelegiuit

capătă un câştig înşelător, iar cel ce seamănă dreptatea, o răsplată adevărată. Cel ce umblă după

dreptate ajunge la viaţă, iar cel ce fuge după rău, la moarte. Pe cei cu inima vicleană îi urgiseşte

Domnul; plăcerea Lui este spre cei fără prihană. Încetul cu încetul păcătosul nu va rămâne nepedepsit,

iar neamul celor drepţi va fi mântuit. Inel de aur în râtul porcului, aşa este femeia frumoasă şi fără

14

minte. Dorinţa celor drepţi este bine; nădejdea celor fără de lege este mânia lui Dumnezeu. Unul dă

mereu şi se îmbogăţeşte, altul se zgârceşte afară din cale şi sărăceşte. Cel ce binecuvintează va fi

îndestulat, iar cel ce blesteamă va fi blestemat. Cel ce ţine grâul este blestemat de popor, iar

binecuvântarea (se revarsă) peste capul celui ce îl vinde. Cel ce caută binele dobândeşte bunăvoinţa

Domnului, iar cel ce umblă după rău va da peste el. Cel ce-şi pune nădejdea în bogăţia lui se

veştejeşte, iar cei drepţi ca frunzişul odrăslesc. Cine îşi tulbură casa lui culege vânt, iar cel nebun va fi

sluga celui înţelept. Rodul dreptăţii este un pom al vieţii, iar silnicia nimiceşte viaţa. Dacă cel drept

este răsplătit pe pământ, cu cât mai mult cel nelegiuit şi păcătos!”(Pilde 11. 1 – 31)

Vei culege ceea ce semeni. Într-o zi, un tânăr sărac care vindea diferite mărfuri din poartă în

poartă, ca să-și plătească studiile la Universitate, găsi în buzunar doar o monedă de zece cenți și îi era

foame. Decise să ceară ceva de mâncare, la următoarea casă. Dar nervii l-au trădat când îi deschise

ușa o femeie frumoasă. În loc să ceară ceva de mâncare, ceru un pahar cu apă.

Ea se gândi că tânărul părea înfometat, așa că îi aduse un pahar mare cu lapte. El îl bău încet și

după aceea întrebă:

- Cât vă datorez?

- Nu-mi datorezi nimic, răspunse ea. Mama mea ne-a învățat că trebuie să fim mereu buni cu cei

care au nevoie de noi…

Tânărul răspunse:

- Vă mulțumesc din suflet…!

Când Howard Kelly plecă de la casa aceea, nu numai că se simți mai ușurat, dar și încrederea în

Dumnezeu și în oameni deveni mai puternică. Fusese pe punctul de a abandona studiile, din cauza

sărăciei.

După câțiva ani, femeia se îmbolnăvi grav. Medicii din satul ei erau îngrijorați. După puțin timp

au trimis-o în oraș. Îl căutară pe doctorul Howard Kelly pentru o consultație. Când el auzi numele

satului din care venea pacienta, simți în ochi o lumină specială și o senzație plăcută.

Doctorul Kelly urca din holul spitalului, în camera ei. Îmbrăcat în halat, doctorul intră să o vadă.

Capriciile destinului – era ea, o recunoscu imediat… Se întoarse în sala de vizite, hotărât să facă tot

posibilul să-i salveze viața. Din ziua aceea, urmări cazul femeii cu cea mai mare atenție. Ea a fost

operată pe cord deschis și se recupera foarte încet… După o lungă luptă, a învins boala…! Era, în

sfârșit, sănătoasă…!

Dat fiind că pacienta era în afara oricărui pericol, Dr.Kelly ceru biroului administrativ să-i

trimită factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O verifică și o semnă. Mai mult, scrise ceva pe

marginea facturii și o trimise în camera pacientei.

Factura a ajuns în camera pacientei, dar ei îi era teamă să o deschidă, pentru că știa că ar fi lucrat

pentru tot restul zilelor sale, ca să plătească costul unei intervenții atât de complicate… În sfârșit o

deschise și ceva îi atrase imediat atenția: pe marginea facturii citi aceste cuvinte… „Plătită integral

acum mulți ani, cu un pahar mare cu lapte”. Ochii ei se umplură de lacrimi de bucurie și, fericită, îl

binecuvântă pe doctor, pentru că-i salvase viața…

Să nu te îndoiești că vei culege ceea ce semeni… Nu există întâmplarea… există o invizibilă

mână a destinului, care îi redă fiecăruia ceea ce a dat…

După o poveste reală referitoare la dr. Howard Kelly (1858-1943). Sursa: filedelumina.ro

15

JURNAL DE GOSPODINĂ

Friptură de miel la cuptor

Ingrediente:

2 kg. carne de miel, sau pulpă; 5-6 cartofi;

6-7 căței de usturoi;

1 pahar vin alb demisec;

1 cană de apă;

50 ml. ulei;

2-3 crenguțe rozmarin;

2-3 crenguțe maghiran

proaspăt;

Sare, piper

Mod de preparare: Spălam pulpa foarte bine şi o ştergem cu un şervet de bucătărie. Curăţăm

usturoiul şi-l tăiem rondele. Cu ajutorul unui cuţit ascuţit, înţepăm adânc pulpa din loc în loc, pe

ambele părţi. În găurile formate introducem bucățelele de usturoi. Ungem pulpa cu ulei, o frecăm cu

sare şi piper şi o aşezăm în tava unsă cu ulei. Adăugăm în tavă vinul şi apa călduţă şi punem câteva

ace de rozmarin prospăt şi câteva frunze de maghiran. Acoperim tava cu folie de aluminiu şi o punem

în cuptorul preîncălzit la 200°C pentru 1h 30 min. După primele 30 minute, scoatem tava din cuptor

şi întoarcem pulpa pe cealaltă parte. O acoperim din nou cu folie şi o mai lăsăm încă 30 de minute la

cuptor după care o descoperim din nou, o întoarcem şi adăugăm în tavă cartofii, câteva ace de

rozmarin şi maghiran.

Acoperim din nou şi mai lăsăm încă 30 minute la cuptor. După ultimele 30 minute, descoperim

tava şi lăsăm pulpa şi cartofii la rumenit pentru încă 20-30 minute. În tot acest timp, avem grijă că

sosul din tavă să nu scadă iar dacă se întâmplă acest lucru, mai adăugăm apă călduţă amestecată cu

puţin vin. Din 10 în 10 minute, ungem cu o pensulă pulpa cu sosul format în tavă. Când s-a rumenit

frumos, stingem focul şi o putem servi. POFTĂ BUNĂ!!!

Prăjitură cu nucă de cocos

Ingrediente foi: 150 gr. margarină;

150 gr. zahăr pudră;

1 lingură smântână;

2 linguri de cacao;

1 ou; praf de copt;

350 gr. făină.

Ingrediente blat:

6 albușuri;

250 gr. zahăr;

200 gr. nucă de cocos.

Ingrediente cremă:

6 gălbenușuri;

2 linguri făină;

200 gr. zahar;

Esență de vanilie;

300 ml. lapte;

250 gr. unt sau margarină.

Pentru ornament: fulgi de ciocolată și 2-3 linguri nucă de cocos.

Mod de preparare foi: Se amestecă margarina lăsată la temperatura camerei cu zahărul pudră,

oul și smântâna. Se pune cacaoa, praful de copt și făina. Se frământă un aluat care se împarte în două

părți egale. Fiecare parte se întinde cu sucitorul și se face o foaie dreptunghiulară de mărimea tăvii în

care coacem prăjitura.

Mod de preparare blat: Albușurile se bat spumă tare cu un praf de sare, apoi se adaugă zahărul

treptat și se amestecă până se topește. Se pune treptat nuca de cocos mestecând încet cu o lingură prin

răsturnare, până la incorporarea totală.

Mod de preparare cremă: Într-o crăticicoară se amestecă gălbenușurile cu zahărul, vanilia,

făina și laptele . Crema se fierbe pe baie de aburi până se îngroașă, amestecând continuu să nu se facă

cocoloașe și să nu se lipească. Se lasă să se răcească și se amestecă cu untul sau margarina.

http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://i2.wp.com/bucatarialuiradu.co.uk/wp-content/uploads/2011/11/IMG_4025-800.jpg&imgrefurl=http://bucatarialuiradu.co.uk/friptura-de-miel-la-cuptor-ca-de-paste/&h=533&w=800&tbnid=4ug_b2qSvnEIZM:&zoom=1&docid=7JcJ5qdSdHc3VM&ei=CIoeVeXPIsvN8gXsnIGoBg&tbm=isch&ved=0CHkQMyhRMFEhttp://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.culinario.ro/uploads/recipe_image/content/12744/imagine-reteta-tort-de-ciocolata-si-nuca-de-cocos_large.jpg&imgrefurl=http://officeboots.net/tag/prajitura-cu-nuca-de-cocos-ciocolata-si-crema-culinarro&h=360&w=640&tbnid=zS3MDRsJA_AY2M:&zoom=1&docid=jGzI9gW7Z84n7M&ei=UIseVYGILZLn8AXY4oHYBA&tbm=isch&ved=0CA8QMygHMAc4yAE

16

Se ia o tavă, se tapetează cu ulei sau foaie de copt, se întinde prima foaie în tavă, iar peste ea se

toarnă blatul de spumă cu nucă de cocos; se nivelează uniform, iar deasupra se pune cea dea doua

foaie; se înțeapă din loc în loc cu furculița ca să iasă aerul. Se pune tava la cuptorul preîncălzit la

180°C aproximativ 45 minute.

Se lasă să se răcească. Se întinde crema de vanilie, se presară fulgii de ciocolată și nuca de

cocos. Lăsați prăjitura să stea câteva ore pentru a se înmuia bine și apoi o puteți porționa. Să o

savurați cu plăcere!!!

Pagină realizată de doamna Preoteasă Mariana Floroiu

POVESTEA VORBEI

„Te-am prins cu mâţa-n sac!”. Discutăm în acest număr al Revistei noastre despre o expresie

puțin mai complicată. Chiar dacă ni se pare că este o expresie românească destul de veche, după câte

se pare, nu ne aparține. În plus, are și un pic de vechime. Circula în partea vestică a Europei încă de

pe la 1530.

Explicația este următoarea: expresia se referă la schimbarea în sac a unui purceluş cu o pisică,

atunci când era vândut la piaţă. Cei mai în vârstă îşi mai aduc aminte de această practică a

târgoveților… Purceii la piaţă erau vânduţi în saci legaţi şi nu se vedea ce era înăuntru. Se vedea doar

că se mişca ceva în sac şi nimeni nu bănuia că acolo nu e un purcel, ci o pisică.

Oricum, se pare că expresia vine din limba engleză, ulterior fiind folosită şi în Olanda (Een in

Kat de Zak kopen), dar şi în Germania (Die Katze im Sack kaufen). Şi cu siguranţă şi în alte ţări.

Ideea este clară: expresia „Te-am prins cu mâţa-n sac” nu poate însemna altceva decât că: „te-am

prins cu minciuna, te-am prins cu înşelătoria, te-am prins că mă păcăleşti”. În concluzie: Te-am prins!

Recomandăm celor interesați: Nu cumpăraţi un porc până când nu-i vedeţi râtul! La fel şi cu

mieii de Paşte, pentru că nu se ştie când încep să latre în tigaie…

SĂ CUNOAȘTEM ROMÂNIA

Grupele muntoase din Carpații Meridionali (I)

În Carpații Meridionali sunt 24 de sub-grupe muntoase distincte, anume:

1. Munții Bucegi - cel mai înalt vârf, cu 2505 m, este Vârful Omu;

2. Munții Leaota - cel mai înalt vârf, cu 2133 m, este Vârful Leaota

3. Munții Piatra Craiului - cel mai înalt vârf, cu 2238 m, este La Om sau Piscul Baciului;

4. Munții Iezer-Păpușa - cel mai înalt vârf, cu 2470 m, este Vârful Roșu;

5. Masivul Ghițu - cel mai înalt vârf, cu 1622 m, este Vârful Ghițu;

6. Masivul Frunții - cel mai înalt vârf, cu 1534 m, este Vârful Munțișor;

7. Munții Țaga - cel mai înalt vârf, cu 1641 m, este Vârful Țagla;

8. Munții Făgărașului - cel mai înalt vârf, cu 2544 m, este Vârful Moldoveanu;

9. Masivul Cozia - cel mai înalt vârf, cu 1668 m, este Vârful Ciuha Mare;

10. Munții Căpățânii - cel mai înalt vârf, cu 2130 m, este Vârful Nedeia;

17

11. Munții Lătoriței - cel mai înalt vârf, cu 2055 m, este Vârful Bora;

12. Munții Lotrului - cel mai înalt vârf, cu 2242 m, este Vârful Șteflești;

13. Munții Cindrel - cel mai înalt vârf, cu 2245 m, este Vârful Cindrel;

14. Munții Parâng - cel mai înalt vârf, cu 2518 m, este Vârful Parângul Mare;

15. Munții Șureanu - cel mai înalt vârf, cu 2130 m, este Vârful lui Pătru;

16. Munții Vâlcan - cel mai înalt vârf, cu 1946 m, este Vârful Oslea;

17. Munții Tulișa - cel mai înalt pisc, cu 1792 m, este Vârful Tulișa;

18. Munții Retezat - cel mai înalt vârf, cu 2509 m, este Vârful Peleaga;

19. Munții Piule-Iorgovanul - cel mai înalt vârf, având 2081 m, este Vârful Piule;

20. Munții Mehedinți - cel mai înalt vârf, cu 1466 m, este Vârfu lui Stan;

21. Munții Godeanu - cel mai înalt vârf, cu 2291 m, este Vârful Gugu;

22. Munții Cernei - cel mai înalt vârf, cu 1928 m, este Vârful Dobrii;

23. Muntele Mic - cel mai înalt pisc, având 1802 m, este Vârful Muntele Mic;

24. Munții Țarcu - cel mai înalt vârf, cu 2196 m, este Vârful Căleanu.

Munții Bucegi. Au o formă de potcoavă deschisă spre sud, din centrul căreia izvorește râul

Ialomița. Ramurile principale ale potcoavei se întâlnesc în extremitatea nordică chiar în Vârful Omu,

punctul culminant al masivului. În afara celor două

ramuri principale, tot din zona vârfului Omu se mai

desprind culmi scurte și abrupte. Către est pornește

muntele Moraru, spre nord-est Bucșoiu formează parte

din cumpăna apelor, iar către nord Padina Crucii separă

căldările glaciare Mălăiești și Țigănești. Panorama

Munților Bucegi situată între Valea Prahovei și cea a

Ialomiței, culmea principală a Bucegilor este

caracterizată în primul rând prin formele sale de relief

puternic contrastante: versantul prahovean (abrupt și

stâncos, cu o diferență de nivel de 500–900 m) și platoul Bucegilor (podiș înalt, având altitudini

cuprinse între 1600–2400 m și o înclinare de la nord către sud). Masivul Bucegi s-a format odată cu

sectorul Carpațiilor Meridionali și cu întregul lanț carpatic, în timpul orogenezei alpine. Carpații

Meridionali și grupa Bucegilor s-au înălțat cu cca 1000m la sfârșitul Neogenului și începutul

Cuaternarului.

Masivul Bucegi reprezintă un larg sinclinal, de direcție nord-sud, cuprinzând depozite

sedimentare mezozoice, așezate în transgresiune peste

un fundament de șisturi cristaline. Aceste depozite sunt

formate în cea mai mare parte din calcare jurasice,

conglomerate de Bucegi și gresii micacee. În munții

Bucegi se întâlnesc două forme principale de dovezi

glaciare: forme de eroziune și forme de acumulare.

Conformația masivului în formă de potcoavă determină

în mod evident dispunerea și direcția de curgere a

râurilor. Principala axă de colectare a apelor din

interiorul masivului este Râul Ialomița, care are un

18

bazin simetric. Ea este alimentată din zăpezi și ploi, izvorând la mare înălțime de sub Vârful Omu.

Curgând în lungul axului sinclinalului, ea este alimentată și din subteran, pentru că apele infiltrate pe

flancuri se scurg spre albia Ialomiței conform înclinării stratelor. Numeroși afluenți cu obârșia pe/sub

podul Bucegilor converg spre bazinetele amintite, contribuind la mărimea debitului râului colector.

Menționăm: Doamnele, Horoaba, Tătaru, Mircea, Bolboci, Zănoaga pe dreapta; Sugari, Cocora,

Blana, Oboarele, Scropoasa și Orza pe stânga. În general, afluenții sunt seci în cursul mediu și

superior dar în timpul averselor de ploaie au un regim torențial.

Clima. Se caracterizează prin temperaturi medii de 2-6° Celsius și 0-2° Celsius la peste 1800 m

altitudine, precipitații abundente de 800–1200 mm/an și vânturi puternice. Pe platoul Bucegi se

întâlnește climatul alpin cu temperaturi medii anuale sub 2° Celsius, precipitații puține și vânturi

foarte puternice. În Bucegi, ca pe orice alt munte, vremea se poate schimba foarte repede, existând

chiar zile în care cel puțin trei anotimpuri sunt prezente în timp relativ scurt. Numărul mediu de zile

de iarnă, cu temperaturi mai mici de 0° Celsius, este de 47 zile/an, iar numărul mediu de zile cu

temperaturi peste 25° Celsius, este de aproximativ 16 zile/an.

Flora și fauna. Covor de muşchi în Bucegi, posibilă sursă etimologică pentru numele de Bucegi.

O floare de munte la altitudinea de 2200 m.Toate studiile botanice efectuate în zona masivului

Bucegi, au reflectat bogăția și varietatea de specii și familii reprezentate, specifică atât pădurilor de

conifere și foioase cât și pajiștilor alpine, susținând necesitatea protejării și ocrotirii acestui complex

de forme, asociații și peisaje. În 1935, o parte din masiv este inclus în lista ariilor protejate din

România, cu statut de Parc Național. La acesta se adaugă încă două rezervații din bazinul Ialomiței și

câteva puncte fosilifere din sud.

Munții Piatra Craiului. Din punct de vedere petrografic, Masivul Piatra Craiului se deosebește

geologic și geomorfologic de masivele și grupele muntoase înconjurătoare, Munții Leaota, Munții

Bucegi, Munții Făgăraș și Munții Iezer-

Păpușa. În timp ce aceste grupe montane

sunt formate aproape exclusiv din roci

cristaline, „Crai”-ul, cum este adesea

alintat, este o „lamă” tăioasă și abruptă de

roci sedimentare, în special roci

calcaroase de vârstă jurasică, lungă de

aproximativ 24 – 26 km, orientată de la

sud-vest spre nord-est, și lată de aproximativ 6–8 km, pe direcțiile perpendiculare corespunzătoare.

Cunoscuții pereți verticali, înalți de 400–650 m, dintre Padina Lăncii și Valea lui Ivan, au luat

naștere datorită stratificării pe orizontală a calcarelor. Altitudinea maximă a Pietrei Craiului este

atinsă în vârful Vârful La Om, cunoscut și ca Piscul Baciului, având 2238 m. Masivul are numeroase

piscuri peste 2000 de metri altitudine (Vf. Padina Popii-2025 m, Vf. Ascuțit-2150 m, Vf. Țimbalul

Mare-2177 m, Vârful dintre Țimbale-2170 m, Vf. Sbirii-2220 m, Vf. Căldării Ocolite-2202 m).

Clima. Temperatura medie anuală se menține în jurul valorii de 0°C, iar în zonele înalte coboară

până la -2°C. Vânturile aproape permanente sunt determinate de poziția izolată a masivului.

Precipitațiile se înscriu între 1000-1200 mm/an, predominând în lunile mai și iunie.

Flora și fauna. Garofița Pietrei Craiului. În zona Piatra Craiului se găsește o vegetație bogată în

specii datorită preponderenței aproape absolute a calcarelor. Aici se găsesc specii unice în lume de

19

floră și faună, unele dintre ele, așa cum ar fi Garofița Pietrei Craiului, fiind faimoase. Alte specii

protejate sunt floarea de colț și ghințura galbenă. Printre speciile de animale amintim capra neagră,

declarată monument al naturii, căpriorul, mistrețul, ursul carpatin, râsul, vulpea, lupul, veverița.

Munții Iezer-Păpușa. Sunt munți în lanțul Carpați, grupa majoră sudică, Carpații Meridionali.

Cel mai înalt punct al său este Vârful Roșu din centrul

masivului, având o altitudine de 2469 m. Munții Iezer-

Păpușa se întind între cursurile râurilor Dâmbovița la Est

și Râul Doamnei la Vest. În zona în care acestea izvorăsc

se află culmea Mezea-Oticu, culmea prin care Munții

Iezer-Păpușa comunică cu Munții Făgăraș. În partea

interioară a masivului se află Lacul de acumulare

Râușor, alimentat de Râușor și Râul Târgului. La

altitudinea de 2135 de m, sub vârful Iezerul Mare, în

interiorul masivului se află lacul glaciar Iezer, așezat

într-o căldare păzită de culmi golașe și sălbatice. De cealalta parte a masivului, se mai află două lacuri

glaciare mai mici, lacurile Boarcăș, situate sub vârful Roșu.

Masivul Ghițu. Face parte din ramura sudică a prelungirilor munților Făgăraș alături de

masivele Cozia și Frunții. Este delimitat de Valea Limpedei (afluent pe stânga al Râului Argeș) la

vest, Valea Vâlsanului la est, depresiunea Moliviș la

nord și de Subcarpații Argeșului (mai exact, Dealul

Chiciora) la sud. Din punct de vedere geologic este

format din roci sedimentare (gresii) și roci

metamorfice (gnaise). Înălțimea maximă este atinsă în

vârful Ghițu (cunoscut și ca Ghițu Mare sau Ghițu

Brădet), cu 1622 m. Coordonate: 45°21′27″N

24°41′42″E. În imediata apropiere a Masivului Ghițu

se înalță muntele Albina delimitat la est de valea Limpedei, la nord de depresiunea Moliviș, la vest de

cheile râului Argeș, iar la sud de munceii Argeșului. Înălțimea maximă este atinsă în vârful Albina,

cunoscut și ca Acul Albinei cu 1372 m. (La sud de Ghițu se află comuna Corbeni).

Munții Făgăraș. Masivul Făgăraș, de la est la vest măsoară în linie dreaptă, aproximativ 70 de

km iar de la nord la sud circa 45 km. Munții Făgărașului seamănă cu o imensă coloană vertebrală

orientată de la est la vest având „coastele” (culmile) orientate către nord și respectiv, sud. Culmile din

partea nordică sunt cu mult mai scurte și mai abrupte

decât cele din partea sudică, care sunt foarte lungi și

domoale. Munții Făgărașului sunt delimitați la vest de

Valea Oltului, iar la est de râul Bârsa Groșetului și

Râul Dâmbovița. La nord sunt delimitați, printr-un

mare abrupt tectonic, de Depresiunea Făgărașului,

cunoscută și sub denumirea de Țara Oltului. Înspre

nord, pe o distanță de doar 8–10 km, diferența de nivel

atinge peste 2000 de metri. Spre sud, delimitarea este

mult mai puțin accentuată, fiind făcută, după culmi

http://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&frm=1&source=images&cd=&cad=rja&uact=8&ved=0CAcQjRw&url=http://cartitaplimbareata.ro/index.php/7213/valea-lui-stan-fagaras/&ei=0ZweVZ3rGo3r8AWxuICQBg&bvm=bv.89947451,d.dGc&psig=AFQjCNFcygzDRRPRfwqG6LW9gCOd-HmvCA&ust=1428155857402101

20

lungi 30–40 km (Olanului, Robița, Scărișoara, Nisipuri, Zârna, etc.), de șirul depresiunilor

Câmpulung, Brădetu, Arefu și Jiblea. Suprafața totală acoperită de munții Făgărașului este peste 2400

km², fiind, spre comparație, de circa 7,5 ori mai mare decât a munților Bucegi. Pe cuprinsul întinderii

masivului Făgăraș se găsesc 8 vârfuri de peste 2500 de metri: Moldoveanu cu 2544 m, Negoiu cu

2535 m, Viștea Mare cu 2527 m, Călțun-Lespezi cu 2522 m, Vânătoarea lui Buteanu cu 2507 m,

Cornu Călțunului cu 2510 m, Hârtopu cu 2506 m, Dara cu 2501 m. Există, de asemenea, 42 de vârfuri

având peste 2400 m și mai mult de 150 de vârfuri de

peste 2300 m. Aceste vârfuri sunt separate între ele prin

șei adânci, unele coborând până sub 2000 m altitudine

(Curmătura Zârnei: 1932 m).

Din creasta masivului se desprind către nord și sud,

ca niște puternice contraforturi de piatră, un mare număr

de spinări prelungi (picioare de munte) dispuse aproape

perpendicular pe creastă. Ele au lungimi și mai ales

înfățișări diferite, după cum sunt orientate spre nord sau

spre sud. Ramificațiile nordice sunt în mare parte abrupte și stâncoase în apropierea crestei,

domolindu-se numai sub mantia pădurilor de conifere, care apar imediat ce înălțimea scade sub 1700

m. O altă caracteristică a acestor ramificații constă în aspectul lor de muchie foarte îngustă și pe

alocuri zimțată (de exemplu Muchia Albota). Creasta principală și ramificațiile nordice ale

Făgărașului supuse acțiunii curenților, precum și dezagregărilor produse de îngheț și dezgheț,

formează în unele locuri custuri foarte înguste, șei crenelate, cum sunt: Portița Arpașului cu Fereastra

Zmeilor, șeile dintre văile Șerbotei (nord), izvoarele Scara și Negoiu (sud). Munții Făgăraș sunt

traversați de cea mai înaltă șosea din România, Transfăgărășanul. Rezervația, golul alpin și lacul

Bâlea, având o suprafață de 120,45 ha, rezervația cuprinde un teritoriu străjuit la sud de vârfurile

Vânătoarea lui Buteanu (2508 m), Capra (2450 m) și Paltinu Mare (2480 m), pe flancul vestic de

Muchia Buteanu, iar pe cel estic de Muchia Bâlea. Rezervația include în circul glaciar Bâlea, lacul

glaciar cu același nume, cel mai mare lac glaciar al Munților Făgăraș.

Rezervația Arpășel. Având o suprafață de 736 ha, rezervația Arpășel este situată pe versantul

nordic al Munților Făgăraș, cuprinzând etajul alpin, subalpin și montan superior, de la 2500 m la 1000

m altitudine. Calcarele de la Turnu Roșu. Aflată în apropierea localității Turnu Roșu, Rezervația

cuprinde o fâșie de calcare suprapuse pe șisturi cristaline. În aceste calcare sunt incluse bogate

depozite de fosile, interesante din punct de vedere științific.

Clima. Masivul are o climă aspră, cu caracteristici subpolare. Temperatura scade cu creșterea

altitudinii. Valoarea medie anuală a crestei atinge -2°C.

Temperatura variază între +20° și -38°C. Sunt rare zilele când

deasupra Făgărașului cerul este complet senin. Masivul își

formează și nori proprii! Aici sunt înregistrate cele mai mari

valori ale precipitației, ajungând la 1400 mm/an. Iarna se

produc multe avalanșe, care fac imposibilă inclusiv circulația

pe drumul alpin, Transfăgărășanul, care din 1974 traversează

masivul.

http://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&frm=1&source=images&cd=&cad=rja&uact=8&ved=0CAcQjRw&url=http://aneagu.com/2013/08/muntii-fagaras-podragu-victoria/&ei=xJ0eVeTTBYmG8QXdzoCoDA&bvm=bv.89947451,d.dGc&psig=AFQjCNFcygzDRRPRfwqG6LW9gCOd-HmvCA&ust=1428155857402101http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.interferente.ro/images/stories/descopera/natura/floare_colt/floare-de-colt-29368-l.jpg&imgrefurl=http://www.interferente.ro/floarea-de-colt-sau-floarea-reginei-leontopodium-alpinum.html&h=426&w=640&tbnid=zeRv_r_CGicG_M:&zoom=1&docid=QlYX4Q5H6EKysM&ei=aZ4eVZ2pCtXc8AXDwICgCw&tbm=isch&ved=0CC4QMygRMBE

21

Flora și fauna. Haina vegetală a Masivului Făgăraș este foarte bogată și variată. Păduri

compacte acoperă pantele munților până la o înălțime de

aproape 1700 m, iar întinse fânețe și poieni - împodobite cu

tot felul de flori - împânzesc malurile văilor, luminișurile

pădurilor sau plaiurile ondulate de sub centura împădurită a

masivului. Dincolo de regiunea fânețelor începe pădurea de

fag, care acoperă în mare parte poalele masivului. Fagul se

dezvoltă aici puternic, înalt și drept, alcătuind codrii cu

adevărat măreți. În luminișurile pădurilor de fag ca și pe

malurile apelor se întâlnește salcia căprească, mesteacănul,

plopul tremurător, aninul, zmeură, mure. În partea superioară

a pădurii, fagul se amestecă cu bradul, ce apare destul de rar. În schimb, locul său este luat de molid,

care ocupă toată regiunea păduroasă, de la 1100 m până la aproape 1700 m altitudine. În afară de

acești doi reprezentanți ai coniferelor, în Făgăraș se mai întâlnesc și alte esențe rășinoase. Astfel, zada

sau laricele (pe Valea Brezcioarei), pinul (pe Valea Caselor, pe Muntele Clăbucet), tisa (în număr mai

mare pe Muchia Moașei), rare exemplare de zâmbru, și destul de des jneapănul (pe Muchia Moșului).

Dintre acestea, zada, tisa și zâmbrul sunt specii ocrotite prin lege. Deasupra molidișului începe golul

alpin, deseori întrerupt de aglomerări numeroase de jnepeni, ienuperi, afine și merișor. Golul alpin

este în mare parte acoperit cu pășuni (în special pe versantul sudic al masivului) oferind o hrană

abundentă numeroaselor turme de oi. Tot în această zonă se întâlnesc felurite specii de flori, unele

mai frumoase și mai interesante ca altele: smîrdar, campanule (clopoței pitici), gențiene, nu-mă-uita,

panseaua de munte (trei-frați-pătați), rușulița, garofița de munte, omagul. Dintre florile ocrotite prin

lege menționăm: Floarea-reginei, cunoscută și sub denumirea de „floarea de colț”, sângele voinicului,

iedera albă. La jumătatea lunii iunie, sus în golul alpin înflorește bujorul de munte. Lanțul Munțiilor Făgăraș adăpostește o faună bogată, atât în zonele subalpine, acoperite de cele

mai multe ori de păduri întinse, cât și în zonele golului alpin. Dintre mamifere, ursul carpatic este cel

mai reprezentativ, menținându-și adăposturile în numeroase regiuni de la limita superioară a pădurilor

de conifere. În pădurile de altitudine mai joasă, mistreții oferă încă un vânat prețios, atât în ținuturile

nordice ale masivului, cât și în cele sudice. Jderul și râsul se întâlnesc mai rar. În schimb, veverița

apare mai pretutindeni în calea drumețului, în regiunile forestiere, unde nelipsită este și vulpea. Cerbi

și căprioare dau farmec pădurilor de la poale. Lupul este prezent și el în aceste locuri. Multe păsări

înfrumusețeză viața pădurii: se întâlnesc forfecuțe,

cintezoi, cojoaice de munte, ciocănitoare, sturzi,

codobaturi de pădure, mierle. Cocoși de munte și ierunci

se adăpostesc prin desișuri. Dintre păsările răpitoare

trăiesc în masiv: ulii, șoimi, acvile de pădure sau pajure,

vânturei, și mai rar vulturi de stâncă. Numeroase reptile,

unele inofensive ca șopârlele de munte, gușteri, precum și

batracieni, cum sunt salamandrele, mișună prin covoarele

de frunziș mort. În unele locuri, pe versanții orientați spre

soare, viețuiesc și vipere. Multe din pâraiele de munte și

lacurile alpine sunt astăzi repopulate cu păstrăvi. Pe culmi trăiește capra neagră, ocrotită prin lege.

http://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&frm=1&source=images&cd=&cad=rja&uact=8&ved=0CAcQjRw&url=http://www.animalpedia.ro/capra-neagra-rupicapra-rupicapra/&ei=FJ4eVabhDNOA8QX97YGICA&bvm=bv.89947451,d.dGc&psig=AFQjCNFcygzDRRPRfwqG6LW9gCOd-HmvCA&ust=1428155857402101

22

COLȚUL COPILĂRIEI

Legenda Iepurașului de Paște

Cu mulți, foarte mulți ani în urmă, într-o poieniță dintr-o frumoasă pădure plină de animăluțe a

apărut o pasăre. Această pasăre era deosebit de frumoasă, cu

penele în toate culorile curcubeului și cu triluri angelice, cum nu

se auziseră mai frumoase. Glasul ei era atât de cristalin, încât până

și vântul se oprea, pentru a strânge minunatele triluri, ca să le

poarte mai apoi printre frunze și flori prin toată pădurea, cât mai

departe în lume. Nimeni nu știa de unde a venit această pasăre și

cât avea să rămână în acea poieniță, însă toate animăluțele din

pădure o iubeau pentru că le încânta în fiecare zi cu cântecele ei

fermecătoare. Frumoasa făptură și-a făcut cuib în mijlocul poieniței, în scorbura celui mai vechi copac.

Acolo își ducea ea traiul, cântând în fiecare zi, de dimineața până seara, strângând în jurul copacului o

mulțime de animale venite de departe să o asculte. Animalele erau deosebit de încântate de trilurile

păsării. Așa decurgea fiecare zi în pădurice de când se instalase pasărea măiastră. Iarna tocmai trecuse și

zilele cu soare erau tot mai dese, prilej de bucurie pentru întreaga pădure și de cântec pentru misterioasa

pasăre. Însă într-o zi, nimeni nu știe cum și când exact, animalele pădurii au găsit pasărea frumos colorată

căzută lângă bătrânul copac, rănită, scoțând gemete de durere... gata să moară! Speriate că s-ar putea

întâmpla ce era mai rău, toate animăluțele au dat fuga la Zâna Lunii, Eostre, rugându-se fiecare ca aceasta

să facă o minune și să salveze măiastra pasăre. Eostre le-a auzit ruga și a coborât să vadă ce poate face și

tare s-a mai întristat! Dacă ar fi avut puteri tămăduitoare, ar fi vindecat-o pe loc. A îngrijit această pasăre

cum s-a priceput ea mai bine.

În fiecare zi îi spăla rănile și îi dădea să mănânce din mâncarea zânelor. Și, minune, după un timp,

pasărea a început să prindă puteri. Zâna s-a bucurat nespus. După alte câteva zile pasărea era complet

refăcută. Atunci zâna a luat-o și a aruncat-o spre cer. Dar pasărea a căzut la picioarele zânei, pentru că nu

mai putea să zboare. Fusese salvată, dar o așteptau alte primejdii: animalele înfometate ale pădurii. Zâna a

înteles acest lucru și a transformat pasărea în iepuroaică. Nu mai putea zbura, în schimb se putea salva

alergând foarte repede. Iepuroaica și-a păstrat însă obiceiul de a face ouă. Și astfel, de atunci, în semn de

mulțumire, în fiecare primăvară, când are loc echinocțiul, Iepurașul îi duce Zânei Lunii un dar constând în

ouăle sale pe care le pictează în culorile curcubeului. Și pentru că iepurașul este o ființă iubitoare, s-a

gândit să împartă frumoasele sale ouă și alte daruri celor necăjiți și copiilor care au fost cuminți și care fac

fapte bune. Astfel, în fiecare an Iepurașul vine cu mici cadouri pentru copii, lasă ouăle pe masa de Paște

sau le ascunde în grădină printre flori, ori le așază frumos în cuiburile ce sunt pregătite special pentru el.

Iepurașul anunță venirea vremurilor frumoase, calde și mesajul Învierii lui Hristos.

La Paști

de George Coșbuc

Prin pomi e ciripit și cânt,

Văzduhu-i plin de-un roșu soare

Și salciile-n alba floare-

E pace-n cer și pe pământ.

Răsuflul cald al primăverii

Adus-a zilele-nvierii.

Și cât e de frumos în sat!

Creștinii vin tăcuți în vale

Și doi de se-ntâlnesc în cale

Își zic: Hristos a Înviat!

Și râde-atâta sărbătoare

Din chipul lor cel ars de soare.

23

Pe deal se suie-ncetișor

Neveste tinere și fete,

Bătrâni cu iarna vieții-n plete;

Și-ncet, în urma tuturor,

Vezi șovăind câte-o bătrână

Cu micul ei nepot de mână.

La Paști

de George Topârceanu

Astăzi în sufragerie

Dormitau pe-o farfurie,

Necăjite şi mînjite,

Zece ouă înroşite.

Un ou alb, abia ouat,

Cu mirare le-a-ntrebat:

- Ce vă este, frăţioare

Ce vă doare?

Nu vă ninge, nu vă

plouă,

Staţi gătite-n haină nouă,

Parcă, Dumnezeu mă ierte,

N-aţi fi ouă.…

- Suntem fierte!

Zice-un ou rotund şi fraise

Lângă pasca cu orez.

Şi schimbându-şi brusc alura,

Toate-au început cu gura:

- Pân-la urmă tot nu scap!

- Ne găteşte de paradă.

- Ne ciocneşte cap în cap

Şi ne zvârle coaja-n stradă…

- Ce ruşine!

- Ce dezastru!

- Preferam să fiu omlet!

- Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,

Aş fi scos un pui albastru.…

- Şi eu unul violet.…

- Eu, mai bine-ar fi să tac:

Aşa galben sunt, că-mi vine

Să-mi închipui că pe mine

M-a ouat un cozonac !..

Activități tematice de Paște pentru copii

Coșulețul ecologic. Ai nevoie de: coperte de revistă plastifiate; o

riglă; un creion; o foarfecă; lipici pentru hârtie; hârtie creponată verde.

Pentru bază, taie un pătrat de 22 cm din copertă și împarte-l în 9

părți egale, folosind rigla și creionul. Decupează pătratele din colțuri,

astfel încât să rămâi cu 6 pătrate (baza în formă de cruce). Îndoaie de la

mijloc părțile laterale, astfel încât să obții forma unei cutii. Taie fâșii de

2,5 cm lățime, de aceeași lungime cu cea a laturilor cutiei și îndoaie-le în

două părți egale. Ele sunt "balamalele" de legătură, pe care le acoperi apoi cu lipici și le atașezi între

laturile coșului, presând bine să nu se dezlipească. După ce

termini cu cele 4 colțuri, folosește încă o fâșie pe post de mâner,

fixând-o tot cu ajutorul lipiciului. Ultimul pas este să tai hârtia

creponată verde astfel încât să semene cu iarba și să adăugați

ouăle vopsite la momentul potrivit.

Ghivece din ouă. Ghivecele confecționate din coajă de ou

sunt foarte apreciate de cei mici, care așteaptă apoi cu nerăbdare

să observe cum cresc frunzele plantate chiar de mânuța lor.