A N U L II. N o. 6 . — Iunie 1 9 2 4 .

LA UMBRA CARULUI

T U R N U -S E V E R I N .

nmwtfwjw

Societatea Culturală „M. EM IN ESCU “. ' • 1 \ - ’

99

99 T i

< Director, M. Giuşiţă

Iunie 1 9 2 4 . An. II, Nr. 6 .

S U M K RU L:De ziua eroilor Dor — versuri Folklor mehedinţeanArborele bun :— versuri — d ii literatura spaniolă Prietenii — schijăSecerişul — versuri — din literatura italiană Pe marginea Odiseii In urma ta — versuri însem nări: Mişcarea culturală

~.— Cărfi, Reviste, Fapte —Schite — desenuri ■■

M . G u ş ifă I . Vania I. Cetină ■ A n lo n la n N o u r D . M o trişo r I . VaniaC onst. D . Io n cscu / . Vania

C . D . I . — M . O .C . S im ioncscu

Clişeele proprietatea „DATINEI“

Reproducerea oprită.

Lei 10. A bonam entul Lei 1 0 0 p e an.

DATINA 129

PE Zlllft EROILORO noapte mohorttâ de Octombrie Inviforat. Umezeală, frig şi

drumuri desfundate gemeau de căruţe, chesoane, furgoane, tunuri şi mai ales de şiruri lungi de cară ce tn bătaia aspră a vremii lăsau In urmă-Ie un vaer înfiorător şi turnau In suflet o sfredelitoaredârâ de dureroasă amârlciune.......

Se scurgeau răniţii dela Cerna. Incăerare mare fusese sus la „Creasta Cocoşului.* Vaeruf spinteca tăcerea şi convoiul durerii pă­rea că nu se mai sfârşeşte......

- Deodată Insă, puternic şi tărăgănat dureros şi dulce, porneşte *n cântec......

Foae verde de-o sălcea,Nevestică ca a mea Nu-i în sat la nimenea,Cu cartuşe şi curea.Ea iubeşte şi nu spune Şi iubitul nu-i mai vine;Două vorbe să-i şoptească "Două gloanţe să-i pocnească Inima să-i potolească.....

130 DATINA

O"doină, un cântec duios, un cântec:drag, un cântec ce nu*mi mai izbise urechea şi sufletul de mult, de când umbletul după carte mâ desrâdâcinase depe râpile şi plaiurile muntelui......

Gemetele răniţilor s ’amestecau cu viersul cântecului.... N u ’nţe- legeam nimic, nu ştiam ce sâ cred.... Picioarele-mi poinirâ In grabâ pe urmele cântecului. Intr'un car trântiţi unul peste altul zăceau pa* tru răniţi; unul din ei vârît pe jumătate în pae, cu capul râzimat de .tovarăşul de suferinţă, cântâ din bâerile inimii .... :

— Şt cânţi camarade ? Ii zisei.— Pâi ce-o să fac domnule, vaetul i-al muerilor.— Dar cum ţi-i num ele?— Don căprar Mitruţâ — se grâbi sâ răspundă rănitul, de care .

cântăreţul îşi răzimase capul. sS e vede că nu-i rănit, de-i arde de cântat, o fi numai sgâriat ,’

se grăbi s ’adauge soldatul ce m â ’nsoţea. -— Da de unde; o afurisită'de „purcea" Ii-reteză amândouă p i­

cioarele, răspunse rănitul ce spusese numele,căprarului.. .Şi atunci, la lumiria: palidă â fdfnarului sanitarului, văzurâm In

loc de picioare, două mormane de bandaje înroşite de sânge umed...., S e scurgea încet în noapte convoiul jertfii şi al durerii, fulgi

mari şi rari de zăpadă sărutau, cu fiorii lor de ghiaţâ pe Christoşii aceştia sângerânzi..... . y .

Şi în dâra îndepărtării, vaerul întovărăşit de cântecul căprarului Mitruţă, turnau în sufletele noastre un cântec de rugăciune, de sm e­ren ie ,.de înălţare şi de duioşie, pe care nu-1 mai încercaşpm decât copilaş, în cea dintâi noapte a învierii la bisericuţa din sat., dărăpă­nată şi plină de cântec şi lumină..... •

* "■ -• * *

Şi acum; de ziua eroilor, în faţa gliei strălucitoare a mormin­telor lor, în faţa mormanelor de oase ce împânzesc pământul a- cesta românesc; In faţa atâtor yieţi jertfite la glasul datoriei nea- mului,-în faţa jertfei celei mari şi sfinte, au drept să grăiască nu­mai glasul clopotelor şi fumul de tâmâe, numai lacrămile şi înge­nuncherea, numai tremurul ce n e ’nfioarâ sufletele şi ne sgudue gră­mada de carne...... ' ' *

Ce prinos de recunoştinţă vâ putem arâta Iri această sfântă zi de sărbătoare hărăzită' prăznuirii jertfei voastre, decât pioasele adu­ceri aminte ale clipelor sângerânde de ieri!......

DATINA 131

Că nu este putere mai mare care să fârimiţeze, să destram e şi să distrugă, decât p u te re a u ită r ii, care m acină veşriic lumea şi viaţa şi care aşterrie mereu peste cele mai dragi şi mai înălţătoare, mai sfinte şi mai dureroase clipe ale vieţii noastre, vălul nimicului.

Câte clipe trăite şi adânc simţiţe de cel din urmă fir nervos al. făpturii noastre, n'au fost sm ulse din ţinutul sufletului nostru, n’au fost aruncate, n’au fost uitate!.... '

Şi numai atunci când cea s după ceas, zi după zi, an după ăn, puterea jertfei V oastre sfinte de eroi, va învinge puterea uitării noas- tre nemernice, numai atunci când jertfa voastră va trâi mereu In noi şi In toţi aceia ce vor veni după noi, numai atunci când în inima şi mintea-ne nevolnica nu se vor spălăci nici odată icoanele sâ n g e­rânde ale morţii voastre, numai atunci s e va învinge puterea uitării, numai atunci şi numai aşa, brazda întregită va putea fi plivită şi nu s e va mai îmbucătflţi... .

De aceea, către Tine Dum nezeule al neamului nostru — în ziua asta sfântă —■ întindem rugare; către Tine, putere ocrotitoare şi divină care ai pus în oştenii-ţărani ai Regelui Ferdi’nand, puteri de jertfă, puteri de îndurare şi de înfrângere a tutulor suferinţelor şi chinuirilor războiului neamului n o s tru ; ne îndreptăm inimile şi rugăc iunea :

Indură-te şi pune în sufletele noastre şi ale urmaşilor noştri putere de înfrângere a uitării eroilor noşîtri, Fă c i jertfa lor s ’o avem clipă de clipă în fa{a ochilor, Fă ca ea să fie puterea veş­nic stăruitoare a împlinirii rostului neamului ro m â n e sc ; căci nu­mai zadarnică n 'a fost jertfa noastră şi numai jertfele zadarnice se uităl.... :

_ _ , , . - M , 6 n ş l ţ &T.-Severin, 5 Iunie 1924 _

D O RH simt cum creşte .’n suflet, înăbuşit se sbate,Se 'nalţ'apoi în trem ur pe buze ’nfiorafe;Mă ’nvălue cu seara in um bre şi mister Şi plânge ’n zvon de ape când stele plâng pe cer. In . fiecare seară, de ani, spre tine zboară,Cu razele de lună-pe ochii tăi coboară,Pluteşfe’n juru-ji dornic în adieri sfioase,Iţi joacă’n păr cu vântul, sub pleoape som noroase El deapănă o viaţă — iubirea m ea de vise,In tremurări de lacrimi pe gene'ntredeschise.

’ « i i • ■ • • « i i * ' # i •

Se duse într’o seară, de-atunci l’aştept mereu.... S ’a rătăcit, ori poate s ’a stins, mai ştiu şi -eu I Dar mă întreb adesea când singur plâng am ar: Gând stele cad pe ceruri, in veci nu mai răsar?

î . V n n l n -

DATINA 133

Folklor mehedintean.Judcful nostru, din nefericire, a fost puţin cercetat din punct de

vedere folkloric. C ele câteva culegeri — de numărat pe degete — nu pot aduce contribuţiuni m ulţum itoare pentru caracterizarea a ceeace are specific sufletul rom ânesc in aceste locuri d e ţară şi apoi nu pot să a- ducă decât prea puţine confirmări la ceeace s ’a spus despre poezia noas-' tră populară privită în totalitatea ei.

Ori de câte ori se iveşte prilejul să dăm în lumina tiparului ce este ales sau chiar numai interesant, facem o slujbă atât de folositoare stu­diilor de folklor, încă la începutul lor. Pe ce le n u m e r o a se 'd e până a- cum nu le putem numi ştiin ţifice; e le fac parte din perioada romantic naţională a tuturor apropierilor rom anice sau a celor ditiram bic patriotice.

C ulegerile publicate aici sunt datorite d-lu i Prof. D . M atee- seu . de/a liceul din T -Sgverin, care prin ajutorul elevilor săi de acum douăzeci şi mai bine de ani, a adunat ceva poezie populară din judeţ. D -sa a ţinut supt obroc — fără să vrea — lucruri preţioase pen­tru întregirea cunoaşterei poeziei populare rom âneşti şi mai ales a celei m ehedlnţene,

134 DATINA

Intr’adevăr, cine e familiarizat cu ţo e z ia populari ştie că tot ce are mal distins e datorit păstoritului. — documentarea a făcut*o încă de mult unul d in 'ce i mai de seam a folklorlşi, d-1- O. Densuşianu. Vieaţa păstorească ne-a dat cele mai artistice p r o d u c ţ l u n l (M ioriţa, Ciobănaşul, e t c j şi tot din sufletul ciobanului- a răsărit şl prima poezie publicată mai jos. Numai cine a fost le g a t , d e m unte, cu farm ecele lui, numai cine s ’a bucurat de turmă „pe gura de ralu* a plaiurilor, putea să sim tă durerea despărţirii de locurile dragi şl să proecteze îndărăt sentim entalitatea tragicului care se abate peste coam a vârfurilor stâncoase văduvite de stâne şi păstori.

In afară de frumuseţea ei intrinsecă, are .'deoseb ită însem nătate pentru urmărirea transhumanţei pe întregul teritoriu rom ânesc. După

- cât m i-aduc aminte, d-1 O. Densuşianu nu s ’a putut ocupâ de m lgraţiu-- nile păstoreşti decât până în Jiu, bună oară versurile citate d e d*sa

(„Vieaţa păstorească în poezia noastră populară,,)

/ ' „Dela Craiova la vale„Busuioc roşu răsare,„Cine mi l-a semănat?„Ciobănit cdnd.au plecat.„Şi cine mi t-a sădit?

_ ; „Ciobanii cdnd au venit/'

-Poezia publicată de noi aduce ceva mal mult. Fiind culeasă în Balta Cloşanilor, e creaţiunea păcurarilor din acele părţi, cari când vine toamna (Sf. Marla)

„Oile coboară’n vale ■„Se duc la Cuşmirul-al mare."

Cuşmirul este sat bogat şl mare din câmpia M ehedinţilor, aproape'i de albia Dunării.

Acesta ar fi câştigul, dacă culegerea n’a lost cunoscută. Ş i, e . greu să precizăm — în haosul de risipire a actualelor publicaţiuni fol-

klorice,— dacă s ’a văzut sau nu tipărită undeva, până astăzi.Pentru anumite concluzii la cari ne-ar putea duce, întru cât pri­

veau relaţiunile Banatului cu O ltenia — chiar peste linia de graniţă — este importantă cea de a doua culegere. D acă adăogăm la aceasta şi ironia insinuantă ce o conţin versurile de sub II şi III, am spus tot ce se poate aşterne într’o notiţă care n’a re alt rost decât să întovărăşească şi să dea lămuriri asupra culegerii.

C elelalte bucăţi conţin motive in destul folosite de poezia populară

DATINA 135

(ex. VII), dar ne-am gândit că pot fi interesante pentru circulaţia lor şl in această regiune.

Studiile de folklor nu se fac după câteva producţluni, c i din vra­furi variate. Iar, cele câteva piese iiu sunt decât doar puţine elem ente cari se adaugă celor nenum ărate publicate până în prezent.

v I. C E T IN A

/ * ) ,

Frunză verde colilie Dar n'ausi, Sfântă Mărie,Nu lăsa toamna să vie;Rămân stânele pustie, Strunghiţa făr' de oiţă,Stâniţa jă r ‘ de băciţă,Rămân stâni făr1 de stăpâni, • Bolovani fă r de ciobani,Plaiuri mari făr' de cârlani, Drumuri seci fă r ‘ de berbeci; Că merg cânii tot urlând, , Isvoarele tot sunând,

.Oile coboară’n vale Se duc la Cuşmiru-al mare.Nu vin pân’la primăvară Când o da frunza pe poală, Foaie verde trei cicoară,Că-nti plâng munţii de s ’omoară C'au rămas făr'de ciopoară.

/ / * )

Lunifă, luriifă Mai fă luminiţă Seara pe uliţă Că am inserat Depărcior de sat Cu doi căluşei Vineţi porumbei Ş i cu mândra trei,Eu nu i-am furat Şi i-am cumpărat- Din bâlci din Bănat Dela popa Vlad Zălog i-am lăsat

Stâlpii grajdiului,Ieslea cu fân verde, 'Caii nu-i mai vede, :C'am să-i trec peste OU > La un protopop.

• III *\

Putregai putregăios Ce stai neică mânios ? Putregai aprinde-te,Neică, desmânie-te.

IV *)

Frunză verde trei oglice,Cântă cuce, limba-ţi pice,Uliul carnea să-ţi mănânce,Că tu eşti un cuc hain Că nu cânţi vara deplin.O cânţi numai jumătate Ş i1 nu cânţi lunile toate - Lunile nu le ai plinit Şi-ai plecat unde ai trăit, Lunile n'ai încherbat Şi-ai plecat unde-ai ernat

V *)

Frunzuliţă ruguleţ îndeamnă, ‘ndeamnă Murguleţ Ca s ’ajungem la Cerneţ,Să-ţi cuniţfâr-un frâuleţ Cu ciucur ei de mătasă S ’ ajungem de-sar a acasă La copii ş i la nevastă. ■

•] I . I I . 111. Culuc d t Const. C. Lăzii- rtsţH din com.BaUa-MthMinii, in 1900.

*1 1 V. V. Culese de I . Saidac, 1900, in Şamarineţti-Mehedin/i ,

136 DATINA

' - VI *) :; Să-mi fac ochii rotunjori;

Pe culmiţa Motrului, Să şed printre floriceleŢipă p ’uia corbului s'ascult g las de păsărele,S ’a certat cucul cu codru. pe pat de flori să mă pun,

v Cucu verde, frunza verde; Durerea mea să le-o spun.Intră' n codru, nu se vede, Aşa-mi vine căte odată'Corbu negru, frunza verde, Să mă sui in munţi cu piatră,

Intră’n codru şi se vede. Să-mi fac ochişorii roată. . . . Să mă uit in lumea toată

v Unde-am trăit eu odată.Aşa-mi vine uneoriSă mă sui la munţi cu flori, .

ARBORELE BUNDin literatura spaniolă

Jos6 Santos Chocano

Tu şti, o .D oam ne, că sunt bun şi mare,Un arbore c e creşte în lumină;Cu roadele-mi aleanuri se alină Şi nam în flori otrăvi ucigătoare.

Căci inima din mine este plină• Ga un frunziş de păsări cântătoare Al căror cântec pare-o protestare

- La tot ce înjoseşte şi întină. ,

Şi dacă soarele mi-a dat Cuvântul . Al tău e geniul care mă frământă

v A ta e, D o a m n e ,’nfrigurarea-mi sfântă!

Eu sunt doar un copac ce-şi plânge cântulŞi versurile m ele c e te cântălin freamăt sunt când suflă’n frunze vântul-..

Antonian Nour.

*J VI. I I I . Culese (ţe J. Sp idaf din şom. Broşteni-Mehedinţi

. /

v a ; ; ; , ; ;r. , y • .....rr.:. . —.....— ....................138 • D A T IN A

i Mă uitam la e l cu părerea a c e ea de rău p e care o simţi în faţa lucrurilor în care ai înch is o fărîmă din sufletul lău şi pe care vre­m ea le-a schim bat de nu le mai cunoşti.

Ştiu bine că a fost a c o lo o v ia ţă 'cu "zâmbete de lumină, un cuib de pace, de odihnă ş i de iubiri tăinuite.... şi acum s ’au prăpădit toate .... In ochii m ei amintirea chinuitoare frământa un val de lacrăm i stăpânite.

C ine n ’a trăit o clipă d e în ţe legere a deşertăciunii noastre, nu-şi poate închipui durerea pe care am încercat-o în clipa a c e e a .

Petrecusem îm preună anii c e i mai frumoşi, la început în sat la noi, mai apoi în o fa ş la carte. N e cunoşteam atunci aşa d e bine gândurile, încât ad esea unul dintre noi desqhidea vorba tocm ai d esp re c e e a c e îl m uncea pe celălalt. N e vedeam în fiecare zi ş i ser ile le petreceam împreună până târziu — întâi pe uliţa satului, m ai apoi pe trotuarele pustii ale oraşului, — în cercân d d eslegarea atâtor lucruri în care înflăcărarea tinereţii noastre punea atâta sinceritate, atâta dra­goste de viaţă şi atâta îngăduinţă faţă de oam eni, am pierdut îm pre­ună nopţi întregi, în care tăcerile ne lămuriau gânduri p e care nu puteam să le tălmăcim în cuvinte....

DATINA :> 139

,r Şi-am fost unul altuia duhovnicul celor dintâi nelinişti ale dra- gostii.... Şi-am crescut aşa îngemănaţi la âuflei şi Ia gând.... înfrajiii

. de acelaşi trecut care sădea în noi ,~aceleaşi-mSdejdL«..:; 1*1 *.• - ; , Şi ce ciudate-s Doamne, împrejurările şi- cât de întortochiate-s

cărările vieţii, şi cum mai destramă locul şi vremea înfiripări de ere- dinje şi înfrăţiri de suflete.... :

. Şi într’o bunăzi a plecat, tot lai carte, departe însă; ...m..,streină- tate, în oraşul acela mare şi strălucitor al lumii; cercetat de mulţi,-Vâv1 nit de şi mai mulji; şi iată, după atâţia ani de tăcere, îndelungata

- noastră despărţire se sfârşi, prietenul veni „în |ară“...;.Stingherit de nepotrivirea aşteptărilor mele, mă uitam acum Ia el

căutându-mi tovarăşul de altădată. Şi totuşi, prietenul.meu nulTemăna cu acel pe care mi-1 întruchipaseră gândurile mele în zilele . de aş­teptare ce urmară după vestea sosirii lui din Paris, era îmbătrânit, obosii, şi fără putere de a încerca o bucurie. , ; i

Privirea îi erea absentă, aluneca repede şi nepăsător.—I’am vorbit la început mult despre trecutul pe care. eu îl iubeam

atâta, lăsând să-mi alunece aproape la fiecare frază duioşia cuvintelor : {FI-aduci aminte?.... Bucuria mea s'a schimbat însă curândîntr’o sfială dureroasă. : Y , . •

Mi se părea că hiă ascultă dar nu mă aude, ori nu mă înţelege.... El mai mult tăcea, şi după câteva zile tăcerea lui a pus stăpâ­

nire pe amândoi. Simtiam însă cum îmi pierd încrederea în mine, simţeam cum îmi coboară în suflet îngrijorarea ce te.cuprinde în a- propierea unei primejdii. ,

Era mărturia unui trecut mort, era tristeţea revenirii unei frânturi din viaja mea, cu toate rănile pe cari i le-au pu& oamenii, locurileşi vremea.. . . . - ........ . ' ;

. Intr’o dimineaţă am ieşit împreună afară din, saţ, Ia câmp. .Era înspre sfârşitul lui Aprilie. Diminea|a ;era senină şi soarele

încă nu se arătase pe creasta dealurilor, dar la răsărit zarea ardea nemilos. . , ’ . - ; * -

Când am trecut peste drumul din-dosul ogrăzii, ne-au învăluit a- dieri de vânt cu miros de frunze verzi.; \

Mi s'a părut că prietenul meu se înfioară de viaţa ce se ridica din inima pământului. Ochii îi scăpărau într’o lumină nouă şi sângele îi îmbujorase fa(a.

— Ce tinereţe în aer, câtă sănătate aci,,., şi câtă nepotrivire.,., mal ales câtă nepotrivire.,,. I ^

140 DATINA

* . — Da, — urmează' tot el,, fără să mă privească, — sângele svâcneşte aşa de neobicinuit de tareîn vinele mele, în cât .simt .că obosesc. Nu mai am' putere să hrănesc altoiul sănătăţii din aerul ăsta înviorător. Eu am? trăit viaţâ aşa cum îşi închipuiesc că trebuie trăită, acei ce n’o cunosc l - ; ; • : -

Ştiam ce însemnează a consimţi la felul lor de a trăi, dar nu se putea trăi altfel acolo.* M'am gândit la început să mă întorc • In |âră, nfam'facut’o mai ştiu eu de ce N ■

înţelegeam cât de strein' era cel cu care împărţisem oproape o jumătate de viată şi mai ales cât de departe era el de mine în clipa aceeav.v.-Nu puteam vorbi şi nu’ mă puteam lăsa în voia durerii ce mă năpădea.... ; -

Urmând mă întrebă: : ; . '*•. '— Dar frumoasa noastră Lucreţia.ce mai face?— S’a măritat şi ea de mult. '— Da; ş’a măritat ?.. de mult?.. '— Dar George pe unde mai e? Vezi,- nici el nil seamănă cu

tlncV'-'̂ reşcwiŞB'* -̂ el' ctf • germanul'^civilizaţiei “ îrinăscut.- Nici- pd cl nuW trăgea viata ’n rândul lumii.

— A venit şi el în ţară — z ise i— sunt câteva luni aproape, dau. 6 bolnav rău într’o casă de sănătate Ia Bucureşti. Ai Iui zic că se prăpădeşte.-.. - v .

-r- Bolnav... se prăpădeşte... da... De altfels am' ajuns dela: o vreme să n^mi mâi pară rău de nimeni şi de nimic, începând chiar cu mine. Zilele se urmează searbăde şi inutile şi nimic nu mă tulbură, aşa cum se întâmplă acum bunăoară...

Ap6i deodată deveni nervos, glasul începu a-i tremura şi izbucni:-7- Aci, numai aci încep să simt ceea ce aş fi putut să fiu

dac’aş fi rămas. Aci; legat de brazda unde-mi sunt îngropaji mamă, tatăi. surori şi f ra ţ i ac i ^ rând cu tine şi cu voi toţi caii înţelegeţi minunat rostul şi porunca gliei, cari nu umbla|i zănatici ca să stoar- ceţi vieţii întro clipă, ceea ce ea trebue să dea în şir de ani... Aci pe prundişul Vodităi, pe uliţa largă şi prăfuită, între dealurile râpoase şi împădurite, lângă tinda bisericii dărăpănate, lângă glasul duios şi mângăetor al clopotului ei; aci la’ fagul umbros al jocurilor copilăriei... Da, aci în aerul ăstă înviorător şi în 1ruda de fiecare zi a omului de treabă...

Tăcu,: şi tăcerea se prelungi apăsătoare ca un doliu.Soarele se ridicase pe cerul fără pic de nor, valea fremăta de

DATINA 141

veselia muncii ce se desfăşura pe ogoarele brăzdate. Chiotele flăcă- ilbr dela pluguri clocoteau până în adâncul zării. In capul unei ară­turi, o ciocârlie îşi risipea trilurile în văzduh, scăldându-se în lumina dimineţii. ' ; ;

Frumuseţile vieţii dela ţară îi ieşiseră înainte aşa de neaşteptat, încât zadarnic se silea să Ie privească cu nepăsare. Se da în el o luptă. Primăvara, satul şi aducerile aminte, îi răscoliseră sângele şi sulletul; şi viaţa revenea puternică în trupul ofilit şi slăbit peste mă­sură. Acum trebuiau ori să fie învinse bolnăvicioasele-i deprinderi, renunţând la întoarcere şi rămânând aci să-şi refacă inima şi puterile cu încetul, ca un om ce învaţă să meargă după o boală grea; ori să-şi reia calea bătătorită... - . t ‘

In dimineaţa următoare, mă întâmpină cu faţa înseninată de un ' zâmbet pe care nu-1 mai văzusem de mult şi în care recunoşteam pe prietenul; de odinioară. Abia^mi putui stăpâni pornirea de a-1 îm­brăţişa. U regăsiam în sfârşit aşa cum îl aşteptaseră'" gândurile mele de dragoste ‘nestrămutată. Ne regăseam tinereţea cu triate nimicurile vccinice ale vieţii noastre trecătoare. . ;

— îmi vine să te sărut, îi zisei, ca să-i arăt mulţumirea.Şi îmbrăţişarea lui caldă ce urmă drept răspuns, n’am s’o uit niciodată. Fie­

care strângeam Ia piept, ca pe o moaşfi£ cele mai frumoase- z ile ; ale vieţii- trecute....... * o

După aceea serios, cu seninătatea şi («liniştea pe care o aduc hotărîrile mori, îmi zise: •

— Acum plec, trăsura mă aşteaptă, trocu l meu riu mai eaici, arborii des- rădăcinaţi nu se mai prind dela o vreme nicăiri.....

Şi plecat a fost pentru totdeauna.... Sunt ani de atunci şi de urma lui nu se mai ştie nimic. .

Pereţii casei cu privdor frumos în faţă, în care-şi pştrecuse copilăria, s'au cojit de mult. Moş Tudor păzitorul s ’a mutat şi el pe ceea lume şi în bătătura unde nc jucam şi unde s ’aduna satul la zile mari să frământe pămânţul la cân- tcccle lăutarilor, a crescut acum pălămidă; gardul putred a căzut 'pe alocuri şi cireşul dela poartă s ’a uscat şi el de mult....

D. Motrişor,

142 DATINA

, v ; -

Din literatura Italiană După

G. D’ Annunzio

Pe câmpul aspru dogorit de soare Sunt mii de braţe trudnic încordate; Sunt muncitori cu fete ’nseninate De bogăţia pâinei viitoare.

Pe urmele armatei muncitoare Se ’naljă snopi — cupole ’ngreunate — Ca nişte antice altare închinate Unor păgâne zeităţi îndurătoare.

Din slavă zeul — Soare ’ntinerit,De atât belşug mirat şi'ndrăgostit, îşi trem ură privirea peste grâne.

Şi'n sfânta bucurie de pe vale,O, Publius Virgilius— bătrâne, îmi vin în minte Georgicele tale I

DATINAr r ' K r t ' . ra i

143

Pe marginea Odiseii . . .(însemnări cu prilejul ediţiei „Cult. Nat.“ 1924)

Din grădina ea cer azuriu a „E I a d e i, tinereţea lumii", a fost des­prinsă ş i răsădită in răzoarele literaturii noastre o nouă floare. După ce ne-a tălmăcit in româneşte lliada. d-l Murnu făcuse par’cd cu cititorii un contract tacit in care se stipula, printre rânduri, promisiunea acestei traduceri a Odi­seii. Era păcat ca minunile de artă ale Hiadei să rămână stinghere ; pentru întregirea coloritului ne hpsia cea de a doua floare, epopeea dureroasă plină de fantasticul peripeţiilor pe cari le îndură omul in luptă cu natura. -.w.

Prin traducerea aceasta literatura noastră câştigă mai mult decât o operă originală de primă însemnătate. Iliada şt Oâiseia sunt epopeele tip, d e : completă perfecţiune pe cari le posedă literatura lumii. Celelalte, de aceeaşi natură cu ele, epopei populare, sunt neasemănat mai slabe, iar celor culte le lipseşte naivitatea credinţelor■ primitive, spontaneitatea de sentiment proprii nu­mai, civilizaţiilor vârstei de aramă. Literatura romănă are nevoe de Biblia aceasta estetică a artei ioniene.

Noi cunoaştam clasicismul cu totul incomplet. Icoana lumii acesteia m s'a zugrăvit in suflet sub auspiciile dascălilor cari — după justa imagine: a lui Eminescu — cdrpociau la haina vremii: ^ '

„Ale clipelor cadavre din volum e stând s’adune"

Intuiţia realităţilor de înţelepciune ş i frumos am dobândit-o din frângu- rele monotone ş i moarte, ascultând picurarea desesperantă a unui „izvor de

. horum—harum. . ‘

' «Câştigând cu clipoceală nervum^fterum gerendarum"

Cunoaştem antichitatea greacă doar din atmosfera pedantă a claselor de limbi moarte; şt in sufletul nostru e dospită pe ^martiriul şcoalei. nimbată de vorbe

i v ;:v; - ■-. d a t i n a .

aspre, înţepătoare cu cari grecii nu şi-ar f i chinuit tinereţea lor". Sunt expresiunile de necaz ale lui A. Panzini, mare admirator al culturii greceşti. In ciuda­tul sâu ’„Santippe — romanzo fra 1‘antico e moderno* are 'accente de prea­mărire pentru opera micului neam egeic creator, al acelui măreţ „parlament de zei şi zeiţe din Olimp c u toate viţiile şi slujbele posibile: nectarul, am- brosia, Hebei Ganimede, făurarul Vulcan, Mercur pentru ştafetele dintre pământ

, ş i c e r P o p o r u l care a avut ^magnifică obrăznicie sd numească barbare pe toate celelalte neamuri», impune mereu omenirii idealele călre cari s'a îndrep­tat, ni le impune ca o ̂ necesitate spirituală de tnnălţare. Din plictiseala som­nolentă şi silnică a orelor de limbi vechi nu ne adăpăm decât oficial de la un izvor cu apă stătută. Intuiţia complectă, viguroasă şi dogma de cultură se culeg mai ales din operele artistice: din Nike decapitată sau dintr'unvers al

? Odiseii.

■ ■ ■ ' " V ' ■ • */liada ş i Qdistia reprezintă acelaş spirit elin, modelaior al imprumutu.rilor făcute dincolo:' de:-albia 'Iar,gă aMediteranei, cum — pe de altă parte — coloana, mitologia ~şi filozofia greacă ’ rţzumă parţial cultura orientului. Car această înfăţişare e cu totul nouă. ' ,

Popoarele nit se clasifică că motoarele intr’o galerie de maşini, după as- ; pectele,' organizaţia şi funcţiunile mecanice, ci mai ales după insuşirile estetice, după reflexele.frumosului. \Şi poporul grec această glorie a,dobândit-o in is­toria lum ii.A asimilat calcarul amorf,, mat al ideilor .căpătate .din contactul

. cu lumea de pe valea Nilului sau - Tigrului şi. i a dat strălucire de sidef, ar- . monie eteriiă; .r :- ..

Ca fond lliada şi Odiseia conţin poate ceva din patrimoniul civilizaţiilor Soarelui, ca formă, au originalitatea spiritului al cărui leagăn nu putea sd fie decât marea Egee. Egiptologia a ş i făcut apropieri însemnate intre ce datoreşte Odiseia culturei din ţara Faraonilor. V. Berard a arătat, că, episodul lui Me-

■nelau, pare hălddueşte in Egipt; n’ar f i decât o adaptare greacă a unei poves­tiri egipletie ş i tot astfel idedlul Câmpiilor Elisee este conceput tot acolo, nu in Greciai , De asemenea ,eruditul .M. Golenischeff comparând Naufragiul lui

. Ulisecă.unpapyrushierjaticdin-.vremea celei de a XII dinastii, ajunge la con­cluzia aâeltii schimb efectuat nntre marinarii greci colindători pe atâtea mări, care au ajuns să îmbarce pe năvile lor odată cu mărfurile .materiale ş i iz- voade spirituale indigene iii valea; Nilului. Printr’un comerţ sufletesc continuu a fost inspirată literatura populară a~rapsozilor, rătăcitori, cu lira atârnată de umăr; multe din'obiectele omerice. nu modele - în \ plastica egipteană.- Cu probe vădite se dovedeşte astfel identitatea fundamentală intre Scutul lui Achite

- şi anumite picturi, basoreliefuri de pe sidurile templelor memfitice.„S ’a explicat această înrâurire prin intermediul Cretei, totuşi nu este ex•

■cliţs[jfăJnsişiVIonţeţţti l caracterizaţi'.de] -Egipteni■ \hişte 'copii*. — relaţiunea e ■ a Iul Herodbt'r- aţâţaţi de curiozitatea firească lor, Să f i fo s t împinşi să vadă

direct unele minuni din împărăţia Soarelui şi a Nilului.

■ -7 V * r . * • *' ■ , ( ? să ajungem e că de ş i ideea n‘a fo s t uneori '

DATINA ■ • 145

originală nici chiar in arta greacă, a putut f i înfrumuseţată, echilibrată trans­formată de un spirit creator, dându-i-se alte forme cari i-au asigurat nemu­rirea. Faptul acesta este o pilduire pe care o cetim pe marginea istorică şi estetică a Odiseii. Ea ne poate duce la o fructificare de învăţăminte pentru îndrumarea artistică a tinereţii noastre. împrumutul nu e condamnabil, e ne- \ cesar chiar, cu condiţia de a i se da viaţă nouă, irizarea sufletului prin care a trecut. Ş i duhul poporului grec n'a împrumutat aidoma, nu s ‘a lăsat purtat de curentele pe cari le intălnia. lo t materialul adus din Jargul lumii nu A

/o s t reconstituit pe pământul atic fără nici o pregătire. Pănă ce nu s'a răs­frân t şi nu s ‘a plămădit din nou in sufletele oamenilor de pe ţărmurile înflorite .ale Eladei, nu a devenit operă de artă. De aceea, dacă istoriceşte, divinei epopei omerice i se pot găsi relaţiuni, ca frumuseţe e unică, absolut nouă şi mai ales grecească, Poporul care a cântat-o deşi a murit trupeşte aşa demult, trăeşte totuş mereu tânăr in sufletul pe care l-a pus în Odiseia. Tinereţea fal-

* nică, eroică, ne mişcă pe noi astăzi, ne bucură ş i ne învaţă peste milenii cum trebne să înţelegem frumosul.

* #Tinerii noştri poeţi cari străbat depărtările Apusului ca să culeagă po­

lenul fecundator ar f i mai folosiţi in vremea aceasta de rătăciri ş i secesio- nism sterp, dacă s ’ar îndrepta spre simplitatea elegantă a artei elenice, a Odiseii. Cât de adâncă e alegoria lui Dan te ’ care-şi alege pe Virgiliu drept „maestro e duca/1 In Virgiliu e întrupată literatura latină din care s ’a hră­nit poetul Florentin, ca să creeze o a doua împărăţie, dincolo d i graniţele vielii. După lira Cântăreţului din Kymeea îşi pot instrui coardele cântăreţii noştri. Cum pe Dante l-a călăuzit Virgiliu, tot aşa pe ei Omer îi poate purta către arta nemuritoare, pe care el o învăţase de la străbuni şi aceştia la rân­dul lor de la zeii cei veşnici.

Poezia Odiseii, ca a tuturor marilor cântăreţi, e ocnă bogată care nu se - secătueşte, poartă in sânul ei o mulţime de cristale mărunte ce se pot multi­plica şi mări. iar form a e cizelată până la amănunt. Literatura actuală, ca şi pictura, aruncă culorile pe pânză la întâmplare ş i le întinde cu cuţitul. Clasicismul le topeşte şi le pulverizează în strate regulate. Poţi să priveşti pictura unui maestru al Renaşterii de aproape ş i de departe, e aceeaşi. Ca să vezi ceva pe o pânză modernă, trebue să te îndepărtezi — după prescripţie — cel puţin doi paşi, fiindcă altfel nu mai înţelegi nimic decât un vărtej de to­nuri. La fe l e şi în literatură. Producţia nouă pretinde că ne suggerează şi ne lasă pe noi bieţi orbi, să punem restul — adică totul. De aici n’avem de învăţat aproape nimic. Din virtutea artistică a clasicismului grec, din poezia Odiseii putem pompa tumult de forţe înviorătoare. " " '

T. Maiorescu Odinioară, intr’un raport pe care-1 prezintă Academiei asupra operil d-lui Sadoveanu ii recomandă autorului să-şi lărgească vederile călăto­rind, azi am cere celor cari li ns ‘a dat solia sjântă de preoţi ai acestei mari puteriu să-şi desprindă firu l viziunilor din marile copo d’opere de felul Odiseii. "

D l G. Mumu le-a dat prilejul, le rămâne artiştilor datoria de a se in- ~ fruptă din Odiseia d sale, care nu e numai lucrarea unui oarecare traducă­tor, ci a unui poet dublat de un erudit elenist.

Const, D, lonescu.

In urma taIn urma ta rămân zdrobit şi mut Sub crivăţul aceloraşi dureri;Sporesc tn mine asprele' tăceri Cu fiecare clipă ce-a trecut.

Pe vjaţa-mi risipită aş fi vrut Sărisipeşti un stol de mângăeri,Să creşti din- plânsul 6erilor de ieri Şi'n umbra nopţii, umbra 6ă-ţi sărut,

Dar ochii tăi când genele-şi desbină Mă pleacă sub povara de lumină Şi sufletu-mi se strânge 'nfrigurat.

.Curând sub pleoape reînvii Şi’ntr’un vârtej de lacrămi mă 6trăbât Sfredelitor de dureroase bucurii.

i, v a n ia ,

DATINA 147

însemnăriCARŢ!

Istoria răsboiului pentru Întregirea României.1 9 1 6 —1 9 1 9

de Consl Kirilescu

De şi sunt câţiva ani de când tn România de ieri era sbucium, durere şi frământare adâncă, vremea Insă şi mai ales viaţa de după răsboi cu socotelile ei, ne a învăluit tn nepăsare şi presa noastră mai degrabă se ocupă de reclama tra­ducerilor dramatice ale lui Ignatz Herz, ori de înălţarea europeismului «Cuvântului Liber*, de cât de o asemenea trudnică şi românească lucrare care trebuia să fie aşteptată de , toţi Românii, cu înfrigurarea cu care suntem datori să aşteptăm scrip­tura sângerândei noastre jertfe de eri. •-

O cât se poate de nimerită coordonare a faptelor politice şi militare, o obiec- ti viate mai mult poate decât îngăduie vremea, o admirabilă expunere şi caracte­rizare a oamenilor şi împrejurărilor, şi un cald şi cinstit patriotism se desprinde din lucrarea D-lui Kiriţescu, care In acelaş timp aruncă lumină asupra atâtor fapte neştiute ori rău înţelese. ,

O mai adâncă cercetare şi mai temeinică valorificare, rămâne în seama celor mai In măsură decât noi.

• M . Cr. v.

148 DATINA

Un om sfârşit/ G. Papini, trad. de I. Călinescu.( .C u l t . W nţ.“ 1 0 8 4 )

* Literatura italiană numără în trecutul său celebre scrieri autobiografice, cari alături de ale Iui Goethe şi de wLes Confessions® a lui J. J. Rousseau, ilustrează

' speţa în literatura europeană. E destul să- amintim pe aceea a lui Vittorio Alfieri şi mai cu seamă pe a lui Benvenuto Cellini cu care se aseamănă printr’o similară şi mare sinceritate „Un om sfârşit**.

. Lumea cititoare dela noi noi îl cunoaşte pe G. Papini din puţinele fragmente traduse din «Istoria lui. Cristos», din câteva articole critice lămuritoare cu privire la originala activitate a acestui scriitor italian. Cei cari îi cunosc o parte din scrîteri au urmărit cu un deosebit interes autobiografîia — fără date — exame­nul minuţios al evoluţiei sufleteşti ' pe care a încercat-o in prima parte a .vieţii şi până în pragul maturităţiii

Fără să ne gândim prea mult la folosul datelor de observaţie pe cari le oferă psicologiei în genere, autobiografia lui G. Papini este un document preţios pentru istoria literară a operei acestui scriitor şi pentru cunoaşterea întregei sale epoci. Ideia care-polarizează tinereţea sa este constituită din năzuinţa de a plă­mădi un suflet-cu totul-nou şi a toate simţitor. Aviditatea de mâncător, devo­rator de cărţi îl domină în tot'tim pul adolescenţei şi primei tinereţe. Iată in ce condiţii se încheagă sufletul uneia din cele mai importante figuri ale artei ita­liene • contimporane.

In paginile autobiografice âle lui G. Papini citim rânduri din viaţa noastră Din sumum acumulărilor sentimentale şi reflexive, fiecare suf l et — carc-şi are diagrama înălţării spre un ideal — spicueşte frânturi din visul său propriu. Retrăim momente din adolescenţa, dărâm ătoare.dezei înlocuiţi cu templele altora; cu plimbările singuratice pe .aleele de vis, departe de lumea cetăţii, cu planuri de reforme ingenioase şi geniale cari nu pot încolţi şi nu se pot desfăşura orgo­lios, decât între hotarele acestei vârste. In.dram a lirică a prefacerii unui suflet de adâncimea acelui a1 lui Giovanni Papini, în experienţa căutării şi regăsirii de sine, pe care —- în mai- mică m ăsură — fiecare o suportă, ne aflăm pe noi. Naufragiaţi,.'desamăgiţi de atâtea eresuri şi sbuciume ne cuminţim in pragul bărbăţiei aşezate pe temelia cugetării chibzuite, fără nuanţarea sensibilităţii sau a sentimentalităţii..

Impresii şi analize copioase fac din această autobiografie un roman liric, pasional şi cerebral, o desvăluire de lume lăuntrică în care ai intrat şi pe care îţi pare rău că o părăseşti când ai sfârşit de cetit cartea.

‘Numai după ce îl cunoşti pe ateul din „Un om sfârşit" vei înţelege „A doua naştere* a; acestui sf. Paul care s’a întors către Domnul pe dtumul Da­mascului şi i-a aşezat pe altarul credinţei evanghelia de dragoste şi veneraţie minunata „Istorie a lui Cristos14. ; '

- „Un om sfârşit1* esţe iadul frământărilor şi al deziluzionării care l-a pre­gătit să înţeleagă-înţelepciunea evangheliei lui Ioan: - „Adevăr zic ţie: de nu se va naşte cineva din nou, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu®. Şi după ce a orbăcâit in tovărăşia răsvrătitului Satan, s’a întors pe căile luminii adevărate.

Prin traducerea sa în trV frumoasă şi elastică limbă românească* d-l Căli- nescu aduce un real serviciu cetitorilor noştri şi totodată răscumpără greşala versiunei din italiană, a operei lui Fogazzaro „Daniel Cortis/ 1 pe care a mutilat-o d-l Ion Floroiu. Conducătorii spirituali ai „Cult. Naţionale" prin achiziţia acestei traduceri pot fi mângâiaţi că au îndreptat ceva din răul făcut culturei. naţionale prin sus numita tălmăcire.

Lângă pământ, Adrian Maniu( „ C u l t , N n f . “ I O S 4)

D-l A- Maniu are^oarecare talent. Cusurul d-sale stă în năzdrăvănia de a ni se Înfăţişa reformator. Par’că ar aveai aerul să ne convingă de identitatea unui smoc de alge marine cu a unui snop de grâu — cu diferenţa pigmentului, care, şi acesta cu oarecare bunăvoinţă s’ar confunda cu blondul holdelor. E poet doctoral, răsvrătit In formă, imagini şi în organizaţia poeziei, Isonar al d-lui Lucian Blaga cântă în tovărăşia barzilor hrăniţi şi cultivaţi din viziunile groteşti ale „artei viitoare**.

Câtă sărăcie afectată în „Ploaia a stins". Iri melopeea ploii care picură monotonii peste oraşul monocrom cufundat în noapte, d-l A. M aniu'tiu se gân­deşte decât că: ' ' ‘ .

„Acum dorm toate domnişoarele frumoase ' .v„Şi cine cântă, nici dracu n’aude*.

. Organul auditiv al d-sale recepţionează: _„Un câine sfărâmă oase.„Acum tăcerea pot să mi-o ascult". -

In pustiul acestor percepţiuni poetul lasă în seama cetitorului prea multe de completat, ca să închege emoţia. Şi atunci s 'ar iscodi în trebarea: cine-i mai mare creator, cel ce suggerează sau cel ce amănunţeşte? ( : , c

Aceasta e latura întunecată a d-lui Maniu, prin eare anticipează ;-asupra morljidităţilor de simţire la care crede că va ajunge psihicul uman mai târziu. Deocamdată alta este partea de poezie din volumul «Lângă pământ", ce ne emoţionează. *

Talentul d-sale — când nu exagerează — este capabil să producă pastele frumoase, de felul ^Crucile fântânilor*. Notele cari zugrăvesc amurgul sunt culori esenţiale, expresiv aruncate pe fondul fumuriu al serii ce-şi desface pa­lele de întuneric peste ogoare şi peste sat.

„Sătulă e cireada toată. A ’rigenunchiat lângă fântână.„Boi mari in freamătul de iarbă clipesc din ochii fumurii,„Izbind cu cozile în muşte. Tălăncile domol se ’ngână „Şi graurii, scântei de soaYe, s'au fugărit pe bălării". r

Ne plac deasemenea şi versurile de 7 — 8 silabe, înrudite cu cele: populare, • prin scurtime, dar cu ritm ascedent, utilizate de d-sa pentru transcripţia unor sentimente simple, dar puternice: - • -

Zbor lăstunii . Ş i luceafărul răsare.Peste zidurile albe Turma a pornit spre satIntre florile de nalbe U n lucea/arul răsare

• Cade seara fâlfa ind Albăstrii de depărtare

D A T IN A ________________________ 149

150 DATINA

^Linişte. A inoptat.. ‘ Mugetul în neguri moareLuna-i albă ca o floare Toate stelele s'aprindTrec şt vitele mugind .................................................Luna-i albă ca o floare,

Tot aşaTversurile din „Cântec" ritmează vagi melancolii, durerea sufletului care se închide în sine şi •

• „ — intră ca nufăru ’n ape . •„Tot mai adânc in el adâncit. '

Poetul e obosit, natura nu mai poate să-l farmece „Stelele reci, vie ca'n orice seară,

- „Meargă pe drum cum de veacuri rotesc „Iară, povară „Pe negrul ceresc*.

Ar fi prudent d-nul Adrian Maniu, dacă nu s’ar lăsa sfătuit ded-1 Demos- lene Botez, care-t laudă şi bune şi rele. D-1 Demostene Botez este poet, ca şi d-sa e cucerit de sensibilitate şi dispus să remarce drept izbutit ceea re Ii con­vine; procedeu care intră in conflict cu aprecierea critică şi dăunat va fi tot d -1 A. Maniu. Elogiile la superlativ aşa. cum le proferă d 1 D. Botez nu-1 servesc, pentru că sunt curate exagerări şi iperbola este o^figură cu trecere In poezie, dar în cercetările critice e absolut caducă.

REVISTE; Arhivele Olteniei,

,an XIX. nir. 1£î)

Vremea de după război a adus o înmulţire a manifestărilor culturale şi pentru provincie. Acum zece ani în urmă nu se producea şi nu se valuta decât numai în Capitală; cu excepţia larilor sau a Sibiiului. Astăzi mai fiecare orăşel îşi are viaţi sâ culturală, cu preocupări cari tind să-şi aibă şi un organ de pu­blicitate. Nenumăratele reviste cari apar — chiar cu riscul de a dispare — Işi au explicaţia în râvna de a schimba ceva din aspectul morbid ^1 existenţei provinciale. Puţinii cărturari ai târgurilor nu se mai mulţumesc cu cafeneaua şi cancanurile politice, vor primenirea ambientului sufocant, alungarea aerului viţiat şi îşi caută satisfacţii sufleteşti într’un avânt, mai ales, mai ideal. Şi dacă totuşi se mai des­chid cafenele ele omoară plictiseala altei categorii sociale.

Printre .oraşele cari năzuesc mai puternic la schimbarea, mediului social, la întreţinerea unei atmosfere de viaţă culturală este şi Craiova. Cele câteva începuturi dinnainte.se multiplică pe zi cie trece. Acolo unde atâta vreme a pu­tut să iasă o revistă literară (»Ramuri“), când condiţiile erau mai puţin prielnice, se scriu acum câteva, fiecare urmărind anumite direcţii.

Una dintre ele, „Arhivele .Olteniei*, şi-a propus să desgroape şi să dea la iveală prin tipar tot ce priveşte trecutul acestei provincii. Condusă Inţelepţeşte de d-nii d-r Ch. Laugier şi prof. C. D . Fortunescu, apare îngrijit ca formă şi conţinut, cu articole de istorie sau preistorie privind Oltenia, cu reproduceri de obiecte şi hărţi care-i măresc astfel interesul.

In numărul acesta: articolul d-lui C. I. Karadja „Cevadespre Turnul Roşu",

DATINA 151

Uu document cartografic: Oltenia sub Austriaci de Ioan C. Băcilă, interesante , contribuţii pentru cunoaşterea Craiovei din sec. X IX ,; semnate de G. Mii. Deme? trescu şi o „Horă voinicească" din Banat, comunicată de R. S .M o lin . Este culeasă şi publicată încă din 1865/—66 la Viena de „România Jună*, are însă o deosebită Însemnătate pentru folklorul oltenesc, întrucât'este produsul Comlo- şenilor cari sunt „olteni curaţi, din urmaşi de panduri'. .

In afară de partea privitoare la cercetările istorice, cuprinde foarte variate şi bogate rubrica de comunicări, recenzii culturale, ştiinţifice, literare şi o revistă a revistelor.. ^

Continuându-şi activitatea tot în acest sens, „Arhivele Olteniei" umplu un gol, simţit Ia noi incă de mult, fiindcă înainte de cunoaşterea lucrurilor depăr* tate suntem datori să le aflăm pe cele mai apropiate. In Occident, asemenea întreprinderi sunt frecvente, iar apariţia lor la noi este un indiciu că nu ne mai mulţumim cu suprafaţa şi căutăm din locul unde ne găsim să răscolim şi să ih- tensificăm cultivarea celor ce ne înconjoară.

„Năzuinţa" . L(an, II, ni*. Io.)

O a doua revistă care apare la Craiova, mai mult cu preocupări de literatură. F ă r ă să urmărească interese ştiinţifice regionale vde i s t o r i e şi arheologie este o b u n ă publicaţie de cultură. P r i n activitatea desfăşurată aci de domnul Al. P. T e 1 e g a, cercetător al literaturilor romanice, a făcut cunoscut atâtea lucruri interesante din literatura italiană, recenzând cărţile nouă cari ies în Occidentul italic sau dând la iveală studii asupra lui d'Annunzio b, o. Pe lângă informaţiile de literatură spaniolă pe cari le-a adus până acum, numă­rul de faţă este închinat aproape în întregime uneia din cele mai strălucite figuri ale Spaniei moderne: Miguel de Unamuno. Spirit multilateral: filosof, pro­zator şi poet, nefericitul ex-rector al Universităţii din Salamanca a fost surghiunit în insulele Canare de către actualul dictator al Spaniei, supt cuvânt că nu-şi face regulat cursurile. împotriva gestului dictatorial al fostului general a protestat» toată intelectualitatea Europei şi au manifestat studenţii şi colegii săi, luând parte cu toţii la ultima prelegere, dar fără să poată urni din hot&rirea lui pe cel ce deţine destinele Statului Spaniol.

Datorită muncii d-lui A l. P. Telega, din articolele şi traducerile d-sale cu­noaştem mai bine pe Unamuno, profesorul de greacă, căruia îi plăcea să ţină mai mult la talentul său de poet decât 1a erudiţia vastă pe care o posedă,' daro renegă, căci „e dureros să auzim că ni se laudă tocmai cey mai puţin.al nostru şi suntem socotiţi ca nişte hambare de cunoştinţe,' iar nu spirite vii“. S au : «când prietenii binevoitori mă sfătuesc să fac filologie şi să-mi concretizez munca, tocmai atunci mă apuc cu mai mult avânt să-mi revăd sărmanele mele poezii, ?ă vărs tn ele toată libertatea-mi preţioasă, dulcea nelămurire a duhului meu, tocmai atunci mă pierd tn norii tainei».

Unamuno este poet filosof. întrunind originalitatea de gândire t:u aceea .de formă, dă astfel literaturii spaniole o operă poetică de aceeaş însemnătate ca activitatea filosofică-

Talentul său proteic a mers şi mai departe, în. roman, în istorie şi chiar îi)

gazetărie. Ia opera sa se întâlnesc r.ele' mai ciudate antinomii. N’a pus temei numai pe puterea filosofică. Peste realitatea vieţii n ’a arcuit numai punţi de «flexiune," uneori conchide — ca şi A . France — că adevărurile mari se doi' bândesc’prin puterea simţirii. Altădată crede în putered instinctului creator, care «ne-ar destăinui misterul vieţii, dacă-şi-ar da seama-de el».

Comentând „Viaţa lui Don Quijote şi Sancho Panza* formulează elogii pentrif doctrina quijotească superioară acielei a ' lui Sancho Panza — utilitarişti, positivistă, care bântue vremurile de astăzi. Sublima nebunie a cavalerului- din Mancha, hidalgo rătăcitor pe căile idealului în tovărăşia stârpiturei de suflet a lui Panza.; exaltă cu forţă admirativă pe Unainuno, ca să înflorească pagini de dialectică ionică!

' Prin genul ensayo-lui (încercări) va rămâne dela Unamuno o operă ce nu sc va lăsa netezită de talazurile vremurilor. Prin paginile acestea ver.ine cu lite­ratura, dar mai ales cu filosofia, presărate de înţepătura ironiei, Miguel de Una­muno stă alături dej marele A. France. De altminteri genul essai-ului e gustat şi cultivat\ca o necesitate a spiritului contemporan şi în Italia, la A. Panzini, care face din «Lanterna lui Diogene" şi din „Santippe* fermecătoare discuţii în­văluite de ironie. .

Am remarcat aproprierea între cele trei personalităţi, pentru că ne duce spr6 ceva specific familiei romanice: cugetarea şi ironia, înfăşurate în vestmânt simplu, dar strălucitor.

In puţinele rânduri de recenzie pe cari-le îngădue" cadrul strâmt ăl revistei, _ nu se poate'înfăţişa complet personalitatea lui Miguel de Unamuno. Cele scrise aici n’au~ alt rost decât să îndemne pe cetitori la cunoaşterea lui Unamuno din preţioasele articole ale «Năzuinţei».

Const.' D. lonescu.

152 DATINA

I N ş t ! l N j a r E .

Editura revistei nDaUna“ în dorin|a de a răspândi gustul şi a cultiva dra* gostea de ceea de alcătueşte o parte din adevăratele manifestări ale poporului nostru, a editat schijele-desenuri ale D-lui O. Simionescu, reprezentând icoane din1 viaJa românească dela tară, în tablouri pe hârtie cromo şi în cărji poştale ilustrate, care se y>ot procura după cerere dela administraţia revistei sau dela librăria „Ramuri“ din T.-Severin.

Români, r

împodobiţi casele voastre cu icoane din viaţa românească. •

„D A T I N A -■ T.-iieverin

Primite Ia redacţie' C Â B Ţ I

Dacoromania. Buletinul Muzeului limbei române. Cluj. An. 11/923.. An. III/924. Tinereje — versuri— G. Tutoveanu. — Craiova. ,Lumea celor necăjiţi — Ion Pas — Bucureşti. 19247 ' '*•■■■La moartea unui Zeu — Fire de gânduri — Radu Pulbere. Bucureşti. •Cât de departe am ajuns— Buletinul nr. 12 „Asociaţiunea“. Sibiu—A. Petra-Pelrescu Simboluri — versuri — G. Pallady — Craiova. 1924. "Paharul blestemat —• versuri — G. Rotică — Bucureşti, Casa Şcoalelor. c Le Rcduplicazioni — per uno studio suU’origine della pseudo -storia—Antonian Nour Din (ara foametei şi a spânzurătorilor — Rusia de azi — N, .Castan. Bucureşti.

REVISTE, ZIARE

Gândirea. An. III. nr. 15 Bucureşti. Transilvania. An. 55 nr. 3-4. Sibiu.

Junimea literară. An. 13 nr. 1-2 Cernăuţi Gazeta oficială. — Inspectoratul şcolar

Ţara Noastră. An. 5. nr. 22, 23. 24. Cluj. regional Timişoara. An. 1. nr. 1-8.

Ramuri. An. 18. nr. 10, 1 1 . Craiova. £ blf ,a,e1?- ~ . -

Năzuin|a.An.II,nr.lO. An. III. nr.l. Craiova RenaşTerea.P An “îl. nr. 19 'Cluj. -

Flamura. An. II. nr. 4. Craiova. Foaia Diecezană. An. 39. nr. 19.

Ţara de jos. An. I. nr. 3. Bucureşti. _ Caransebeş

Schitele-desenuri proprietatea „DATINEI"

Reproducerea oprită.

Manuscrisele se primesc numai prin poştă. ~

Cele nepublicate nu se înapoiază. _

Adrrlnlitrator: ------- Urmitorul N-r al ,Datinel‘ apare înD -R P . P L E N I C E A N U ' Septembrie 1924.

Redacţia şi adi .inistraţia: Turnu-Severin

Strada Decebal b

J

„ j ) r a g norodul meu ŞTirje dolina străburjâ ca credirjfan Dum nezeu €* nemernic ci ne-o u ită/*'

TIPARUL INSTITUTULUI DE ARTE GRAFICE .RAM U RI“ S. A. SUCURSALA T.-SEVERIN