Anul XXXVIII. Arad, 23 martie (5 aprilie) 1914. Nr. 12. REDACŢIA

şi ADMINISTRAŢIA: Deăk Ferenc-utca 35.

ArticolI şi corespon­dente pentru publicare se trimit redactiunei.

Concurse, inserţiuni şi taxele de abonament se trimit administraţiunei tipografiei diecezane.

B I S E R I C A 3 1 O H w enic[HuCi-;coLiTici, urni si EconoMicn:

MU ODHIfi IN SflPTflMAnft: DUMIHEGR.

ABONAMENTUL: Pe un an 10 coroane. Pe jum. an 5 coroane

Pentru România şi străinătate:

Pe un an 14 franci Pe Jum. an 7 franci.

^ Telefon pentru ora»

şi comitat Nr. 266.

Nr. 1260/1914.

Circular cătră toate oficiile protopresviterale şi parohiale de sub jurisdicţia Consistorului

român ortodox din Arad.

Se aduce la cunoştinţa tuturor celor inte­resaţi, că ministeriul regesc ungar de culte şi instrucţiune publică, prin ordinul său Nr. 149.893/1913, a luat unele dispoziţiuni cu pri­vire la aceea, ca ajutoarele de stat la îmbună­tăţirile de salare ale învăţătorilor, statorite prin art. de lege XVI din 1913, să se poată licvidâ la bună vreme. în senzul acestor dispoziţii:

l v Comitetul parohial din parohiile cu în­văţători, cari au ajutoare de stat, are să ceară licvidarea îmbunătăţirii de salar cu trei luni mai înainte de ce aceea ameliorare ar fi sca­dentă. Rugarea pentru acele îmbunătăţiri tre­buie adresată ministeriului regesc ungar de culte şi instrucţiune publică, dar trimisă pe calea comisiunei administrative. La rugare nu e a se alătura nici un document.

în caz dacă comitetul parohial ar întârzia cu trimiterea acelei rugări, este răspunzător materialminte în temeiul provocatului act mini­sterial pentru paguba ce ar suferi-o învăţătorul respectiv.

2. în cazurile învăţătorilor noştri salari­zaţi mai înainte numai de cătră parohii, când parohiile nu mai pot da dela sine îmbunătă­ţirile viitoare la salare, comitetul parohial este îndatorat să ceară dela Consistor — cu patru luni mai înainte de terminul, la care ar fi sca­dentă ameliorarea respectivă — declaraţia de învoire la cererea ajutorului de stat. — Decla­raţia aceasta, dimpreună cu toate documentele necesare, are să fie alăturată la cererea ce e a se adresa pe calea comisiei administrative, ministeriului de culte.

Facem însă atente oficiile şi comitetele parohiale să se îngrijască de trimiterea acelor rugări la guvern, pe calea comisiei admini­strative, cu trei luni mai înainte de scadenţa

proximei urcări de salar. La din contră parohia întră în obligamentul de a dâ dela sine între­girea respectivă a salarului.

Spre a se putea îndeplini la vreme toate cele ordonate mai sus, fiecare învăţător — fără considerare la aceea, dacă acum sau în viitor ar fi salarizat numai de parohie — Consistorul dispune din partea sa, ca fiecare (învăţător şi învăţătoare) să anunţe în scris, comitetului parohial, cu jumătate de an mai nainte, că dela datul (anul, luna şi ziua) cu­tare are titlu la ameliorarea de salar. Dacă respectivul comitet va dori, învăţătorul e dator să prezinte diploma şi certificatele sale de ser­viciu, — spre orientarea desăvârşită a comi­tetului. Aceasta se cere pentru aceea, ca or­ganele parohiale . să fie puse din vreme în cunoştinţă de cauză, spre scopul de a dis­pune de timpul necesar la luarea măsurilor pentru asigurarea ameliorării, din resurse pro­prii ori prin ajutor de stat.

învăţătorii, cari ar întrelăsâ de a se aco­moda strict acestei dispoziţii — prin ce ar da anză la complicaţii în parohii, — săvârşesc delict disciplinar şi vor fi luaţi sub procedură disciplinară.

Acest circular are să se publice în fiecare comitet parohial la proxima şedinţă, iar ex­trasul protocolar să se comunice protopopului cencernent, ca dovadă despre publicarea în co­mitet; de asemenea să se comunice 'învăţă­torilor în funcţiune sau cari ar ocupa post în-văţătoresc la noi pe viitor, pe lângă reverse, cari vor avea să se păstreze la oficiul proto-

•presviteral. Arad, 8/2 februarie 1914.

t3oan c7. <3app, m . p.

Episcop.

Catehizarea în şcoalele medii. — î n a t e n ţ i u n e a s inodulu i eparhia l . —

în zilele acestea episcopii romano-catolici au ţinut o conferinţă în sala festivă a seminarului central din Budapesta. La aceasta conferinţă au

participat şi cei trei episcopi români greco-catolici din Oradea-mare, Gherla şi Lugoj.

Programul conferinţei, de altcum foarte bine precizat, cuprinde în sine toate afacerile, ce pri­vesc vitalitatea bisericei catolice. în acest program vedem înşiruite: modificarea planurilor de cate­hizare şi a manualelor de religiune, regulament disciplinar pentru azilele de băieţi, sistemizarea posturilor de cateheţi la şcoalele medii, legea despre cvincvenalele preoţilor, salarele cantorale, chestia penziunei preoţilor etc. etc.

Cetind acest program variat îndată m'am cugetat la felul, cum ştie să se intereseze biserica romano-catolică de creşterea religioasă-morală a fiilor ei, cum caută ea prilejul să înlocuească planurile de predare şi manualele de religiune învechite, în privinţa aranjamentului şi a gru­pării materialului de studiat, cu alte planuri şi manuale, aşezate şi întocmite pe bazele pedago­giei moderne, cum se interesează aceea biserică de a avea cateheţi pe la toate şcoalele medii şi că posturile de cateheţi să fie sistemizate.

O face biserica catolică aceasta, căci ea, cercând, sperează a afla mijloacele cele mai po­trivite, prin cari să desvoalte şi susţină în micii copilaşi, — capii de familii mai de apoi — ca­racterul religios-moral şi astfel să-i facă fiii cei mai credincioşi şi mai devotaţi a ei pentru în­treaga lor viaţă. Se îngrijeşte să aibă pe la toate şcoalele medii şi şi pe la celelalte scoale posturi de cateheţi şi că acei cateheţi să-şi în­deplinească cu scumpătate datorinţele lor, spre care scop din când în când controlează pe cate­heţi în cursul anului şcolar, asistă la prelegerile acelora şi cu astfel de ocaziuni prin sfaturi şi învăţături îndeamnă tinerimea şcolară la dragoste, la iubire de limbă, de lege şi de neam.

Dar nu numai de tinerimea din şcoalele medii, ci şi de tinerimea, de ambele sexe, dela şcoalele de orice categorii şi chiar şi de tinerii dela meserii şi negoţ, poartă aceasta biserică o deasebită îngrijire în privinţa predării studiului religiunei; iar fructele se văd, căci biserica ca­tolică nu perde decât foarte puţini trec la secta baptiştilor şi 4 a alte secte de acest fel.

M-am gândit apoi la faptul, că la noi în aceasta direcţiune se lucrează de tot puţin, ori — poate — nu se lucră cu destulă premeditare şi energie. Am experiat bunăoară, că în câte scoale medii se propune studiul religiunei noastre, aproape în atâtea se propun tot alte şi alte ma­nuale şi aproape tot altă şi altă materie de re­ligiune. De uniformitate, deci, nici vorbă. îţi vine un băiat dela vre-un gimnaziu de undeva şi te miri, când îţi spune, că el în clasa a V-a gimna­zială a învăţat numai istoria biblică şi cu atâta s'a achitat de materialul din religiune.

Adevărat, că fiecare eparhie are drept a-şi regulă independent, între altele, şi afacerile de natură catehetică, dar uniformitate nu se vede nici chiar în gimnaziile de pe teritorul unei şi aceleaşi eparhii. Ar fi însă timpul, că şi manualele noastre de religiune să se întocmească amăsura't progresului pedagogiei şi încă aşa fel, că pe de o parte materialul din acelea nu numai să îmul-ţească cunoştinţele religioase ale tinerimei, ci să şi edifice aceea tinerime şi încă în aşa măsură, ca ea, între ori ce împrejurări, să-şi iubească religiunea sa mai mult decât însăşi viaţa ei, — apoi că în clasele medii (gimnaziale, civile, reale, de băieţi ori fetiţe) să se predea aceleaşi manuale de religiune, fără privire la aceea, că cutare gimnaziu e otrodox-oriental, gr. cath; iom. catolic, reformat ori de stat.

Dacă e lipsă să vină mitropolia şi să în­grijească editarea manualelor de religiune, căci, legea doară, nu numai îi permite, dar îi şi îm-pune să susţină unitate şi uniformitate în insti­tutele şcolare din mitropolie.

Ce priveşte sistemizarea de posturi de cate­heţi, lasă, că noi nu suntem prea săraci pentru de a putea face aşa ceva, dar nici chiar acolo, unde lipsa e inevitabilă, nu avem cateheţi, ci »cârpim cum putem*, in dauna bisericei noastre, cu parohii din respectivele localităţi, cari de multe ori nici pe lângă cea mai mare străduinţă, din cauza multelor ocupaţiuni, nu pot satisface şi sarcinei de catehet. în un oraş oarecarele, bunăoară, sunt scoale confesionale de fetiţe, sunt scoale civile de stat pentru fetiţe, scoale elemen­tare de fetiţe şi de copii, susţinute de confesiune, scoale elementare de fetiţe şi de copii susţinute de stat, scoale de meseriaşi şi scoale elementare de alte confesiuni şi în toate propune religiunea parohul local. Va putea oare propune el religi­unea în atâtea scoale cu rezultatul dorit?

în adevăr chestia catehizării e o chestie vitală pentru biserica noastră. Ea trebue să pre­ocupe sinodul episcopesc şi pe toţi fiii bise­ricei noastre, dar mai ales sinodul eparhial chemat a da mijloacele băneşti la sistemizarea aceasta a catehizării în special în şcoalele medii. Prozelitismul, ce îl fac baptiştii e t c , în sinul bisericei noastre şi cuvintele sfintei scripturi > Vai păstorilor, cari perd şi risipesc oile mele* (Ier. XXIII, 1—2) să ne facă, să fim în viitor deştepţi şi priveghind. M. P.

Pictura bizantină românească. de f Oetav ian Smighe l s eh i .

(După „Luceafărul"). în car tea ce-o publică d-1 Dr. lacob Radu despre

biserica Uniri din Tâmpăhaza-Uifalâu, pictată de Oetavian Smighelsehi, se t ipăresc şi păreri le regre ta-

tului nostru pictor despre pictura bizantină şi despre inovaţiile ce a încercat să Ie in t roducă dânsul. Credem că aceste părer i meri tă să fie cunoscute în cercur i mai largi, deaceea le reproducem.

„în decoraţ ia ornamenta lă , atât a păreţi lor, cât şi a tâmplei, e lementele decorat ive în par te sunt îm­prumutate din stilul istoric anticreşt in şi b izant in-ro-mânesc. Mai des aplicată este, în urma însemnătăţ i i sale simbolice, viţa de vie. Mai puţin apt mi s'a părut pentru o nouă lucrare acantul aplicat şi răs tă lmăci t până la exaur iare de toate stilurile.

îngeri figuri, p lante şi animale simbolice accesibile şi mentalităţi moderne , crucifixe, po/umbi , peşti, s tâl-pări de finîc etc. Motive din ar ta poporană mai des pe arcuri şi la încadrarea i coane lo r ; dar mai cu seamă şi excluziv şi unde djn punct de vedere stilistic sunt ireproşabile, pe vitrajurile (mosaic de sticlă) ferestrelor.

Cu aceas tă ocazie autorul îşi permite a preciza principiile, ce îl călăuzesc în activitatea sa artistică şi a rezumă părer i le sale cu privire la marea problemă a regenerări i artei bisericeşti, respect ive la crearea unei noui ar te monumenta le de un carac ter naţ ional-românesc nu numai bisericesc ci şi profan.

Punctul de plecare pentru acest sfârşit, fără în­doială, t rebuie să fie deopar te ar ta t radi ţ ională a mă­năstirilor noastre, de altă par te , ar ta decorat ivă ţ ă ră ­nească.

Pentru a lămuri mai bine chestia aceasta , t rebuie să insist înainte de toate asupra unei întrebăr i , căreia până acum nu i-s 'au dat importanţa cuvenită, anume asupra în t rebăr i i : cum şi din ce cauză ar ta noastră bisericească — numită de obiceiu pictură bizantină — odinioară atât de despreţuită, de un timp încoace mai echitabil — nu a ra re ori până la exagerare — ap re ­ciată şi-a conservat t imp aproape de un mileniu şi jumăta te caracterul său spec ia l? Cum se face? Cum se face, că fără vre-o desvoltare, ori înaintare spre o mai înal tă perfecţiune şi fără a dă apoi spre decadenţă , a tâta vreme a stat nemişcată în acelaş stadiu al unei viguroase b ă t r â n e ţ e ?

Acest fenomen, care îşi a re analogia numai în arta vechilor Egipteni şi în a Chinezilor, îşi află expli­carea, dacă vom analiză nu numai partea spiri tuală, adecă fondul, ci şi par tea formală a aceleia, ca rea în pictură, ar ta eminamente a formelor, a re cu mult mai mare însemnătate , decât d. e. în poezie ori în muzică, etc.

în ar te le plastice (pictura, sculptura) pentru ca­racterul stilistic al unei opere , nici un factor nu poate fi de impor tanţă mai capitală şi mai decizătoare, decât materialul folosit şi tehnica cu care acesta este pre­lucrat . F iecare mater ia l îşi a re calităţile sale favorabile, cari t rebuiesc exploatate , a re însă şi scăderi le sale , cari demarchează hotare le , până la cari poţi merge în reprezentarea realist ică a lucrurilor. în epocele artistice cele mai strălucite, însuşirile şi limitele in terne mate ­rialului to tdeauna au fost cu sfinţenie luate în consi­derare, iar mal t ra tarea abuzivă a materialului pentru producerea de efecte cont ra re naturei sale, sunt semnele unei ar te decadente .

Mijlocul de expresiune, adecă tehnica picturei noastre mănăst ireşt i , a fost freseul împreunat cu o ul te­r ioară zugrăvire â tempera , va să zică o tehnică, care manua tâ cu abilitatea receru tă permite o l ibertate şi până la un grad oarecare , chiar şi o reprezen ta re destul de realistă a lucrurilor.

întreg caracterul picturei bizantine însă, se află într 'o vădită contrazicere cu acest fapt.

Ajunge o privire şi numai superficială, pentru a constata încătuşarea libertăţii individuale în expres iunea artist ică a pictorului. Câtă reducere — la esenţă — stilizare nemotivată a formelor — câtă meşteşugire caligrafică în lungi linii şi masse decorat ive, încât ai crede, că avem înaintea noastră o reprezentare execu­tată după norme inexorabi l hotăr î te de însuşirile i ne ­ren te unui mater ia l dificil şi a unor ins t rumente greoaie , pe când de fapt avem de-aface cu o tehnică de b fa­cilitate relativ destul de considerabilă. Lucrul aces ta se expl ică astfel, ca tehnica originală a artei an t i ce -creşt ine ş l vechi bizantine n ' a fost freseul, ci p recum peste tot în t impurile din u rmă ale imperiului r oman delà apus. şi în măsură şi mai mare în pomposul Orient al t impurilor lui Just inian şi a urmaşi lor lui, mozaicul , cel mai nobil, mai solid şi mai decorat iv dintre toate tehnicile, câ te s 'au folosit vreodată în pictură. Zugră­virea cu cubuleţe de smalţ, natural că nu permite o reprezentare detailată, ci pictorul t rebuie să se măr ­ginească Ia o reproducere în mari suprafeţe şi lungi linii decorative, cu un cuvânt la o reprezentare în stil mare , lapidar. Frescanţ i i bizantini de mai târziu, n ' au făcut alta, decât au reprodus fără nici o sch imbare acest stil monumenta l al mozaicului în tehnica mai uşoară şi mai ieftină a frescului, va să zică au comis o mică falsificare a principiului stilistic mai sus p r e ­cizat, apl icând caracterul formal al unei tehnice mai dificile la alta mai uşor t ratabi lă . Un păcat acest, eă re invers ar fi fost o crimă ce nu se putea iertă.

Acest spirit de servilism se manifestă a l tcum în toată pract ica activităţii art ist ice a epigonilor. Pen t rucă pictorii bizantini de mai târziu, cu o r a r ă tenaci ta te , s 'au mărginit l a o nesfârşită copiare , sau cel mult la o nouă redac tare a aceloraş motive iconografice m o ­ştenite delà marii izvoditori de icoane ai vremilor a n ­tice. Timpul unui studiu nemijlocit al naturei , ca re a fost pent ru marii meşteri ai anticităţii îndrumătoarea la tot mai marea desăvârşire , a t recut . Pictorii de mai de mult nu mai căutau (şi aflau) în acest studiu, im-pulzuri noui şi izvorul unei pr imenir i sau regenerăr i a artei îmbătrâni te . Cu aceas ta n a voim să afirmăm, că pictorii bizantini şi-ar fi închis cu totul ochii faţa de fenomenele naturei şi a lucrurilor, ce-i împresurau, în zugrăvirile mănăstir i lor noastre aflăm destule motive şi figuri bine observate, pline de viaţă, încât ar face onoare oricărui pictor apusean al renaşter i i şi pe cari nu Ie putem atribui excluziv mari lor antecesor i , ci şi smeriţilor urmaşi din t impurile mai târzie. Acestea însă nu schimba caracterul general al unei ar te în ţepeni te şi lipsite de orice vivacitate spirituală.

Arta l iberă în mâna acestor cultivatori devine u n simplu meşteşug, ce se învaţă şi se depr inde cu o r e ­nunţa re la proprii le puteri de crea ţ iune şi invenţ iune şi la orice l ibertate de ra ţ ionare individuală.

Aceasta tenaci tate în conservarea neschimbată a capitalului intelectual şi a formelor tradiţ ionale, a fost aşadar nefericirea acestei ar te , dar totodată şi momentu l salvator, care a scăpat -o de prăbuşire , înainte de vreme, în barbar ie şi decadenţa totală. Cu acest p rocedeu artistic, arta bizantină ne -a salvat tezaurul artistic a l artei antice, toate acele calităţi super ioare şi acel spirit creştinesc, cari caracter izează mai cu seamă cele din-tâiu creaţiuni ale artei ant ice creştine. Lipsite de spi ­ritul sentimentalismului fals şi teatral şi pe rhorescând tot ce e placid şi dulceag, reprezentăr i le aceste sunt pline de un convingător adevăr intern şi de un simţ sănătos, de o distinsă moderaţ ie în mişcări şi "gesturi, în conglăsuire cu măreţ ia concepţiunii spiri tuale, r e -

prezenta rea externă formală ne prezintă aceeaş m o n u ­mental i ta te , pe lângă o superioară ignorare a real ismului de aparen ţă cu o simplicitate lapidară şi r educere la esenţial , predat în stilul sever al misticismului, cu vă­dită intenţ iune de a produce în privitor o impresie psihică uni tară , c lară şi profundă.

Cu aceeaş energie vedem imprimat tuturor p r o ­ductelor artistice bizant ine, mare le principiu decorat iv .

P rob lema oricărei zugrăviri mura le este şi t rebuie să fie, o decoraţ ie şi nimic al tceva, a păreţilor, con­cepută şi apl icată cu înţelegere şi c lar i tate , cu onesta intenţ ie de a se subordona conceputului arhi tectonic al edificiului.

Scopul poate fi deci numai acela, de a tălmăc* ideile şi a potenţa intenţi i le art ist ice ale maestrului arhi tect , nu în tunecând, ci din contră accentuând şi mai curat meni rea şi funcţiunea fiecărui organ con­structiv al arhi tecturei . Este deci o ră tăc i re şi o falsă in terpre tare a picturei monumenta le , încercarea de a seduce ochiul privitorului, pr in reprezentăr i realistice şi prin folosirea diferitelor tert ipuri de perspect ivă şi a-1 face să creadă, că se află în alt mediu, nu înt r 'un edificiu. 0 zugrăvire a păreţi lor, fie cu icoane figurate, fie cu simple o rnamente , t rebuie să fie deci, ceeace în t r ' adevăr şi este, o declaraţ ie onestă clar expr imată .

Toate aceste virtuţi, pur ta te de o energie şi i re -sistibilă forţă juvenilă , mai clar le putem admiră în momente le creştinătăţi i asemenea t inere , dar conştie de biruinţa lor asupra lumei profane, ale veacuri lor IV—VI în Ravena , Roma şi în al tele mai fragmentare ale Orientului .

Dar încă în unele opere al acestei epoce, încep a se ivi semnele puţin îmbucură toare ale unui forma­lism gol, ale unei înţepeneli , ca re apoi apucând ar ta pe manile zugravilor mănăst ireşt i , cu reprezentăr i le feţelor sarbede, supte şi cu membrele sleite de sufe­r inţele unei existenţe de pustnicie, tot mai mult dege­nerează întrk) rigiditate moroasă , într 'o severi tate asche-tică, datori te idealurilor severe ale spiritului călugăresc. Astfel se înţepeneşte această notă respingătoare asupra anticului fond artistic, în tunecându- i calităţile artistice super ioare , fără a putea însă să le distrugă de tot, nici chiar în cele mai umile afirmaţiuni ale şcoalei t radi­ţ ionale, ca spre pildă în faimoasele icoane dela Nicula.

Activitatea artistică cu ale sale nesăvârşi te repro­duceri , sau cel mult variaţii ale aceloraş motive, in­evitabil a trebuit să imprime tuturor productelor sale acest caracter de uniformitate monotonă, în care cu durere se resimte lipsa avântului spontan al unei inspi­raţii personale , farmecul oricărei revelaţ iuni artistice.

Oricât de mare ar fi deci cultul admirator al oarecuiva pentru ar ta t impurilor Voevozilor noştri , î n ­temeietori de mănăst ir i , o cont inuare în in terpre tarea aceasta a meşteşugului zugrăvirei în ziua de "astăzi ar fi un anahronism, iar r e semnarea dela cunoştinţele reale-formale (desemn, perspect ivă e t c ) ale timpului modern, o afectare a naivităţii .

în scopul creării , pe baze istorice, a unei noui ar te naţ ionale, se impune deci dela sine o regenerare a celei tradiţ ionale, pentru a cărei înţelegere se află şi astăzi predispoziţiile în mintea oricărui român, mai cu seamă a ţ ă r anu lu i ; şi este vorba de o ar tă la în­ţelesul tu turora nu de una arhaist ică.

Al doilea element, ca re t rebuie să servească, drept bază unei ar te , care şi mai mult ar contribui Ia impri­marea caracterului naţional , este ar ta decorat ivă ţă ră ­nească, care în caracterul ei general posede eminente cali­tăţi decorat ive şi un puternic şi sănătos simţ coloristic.

Elementele aceste, însă, potrivit originei lor textile, în cea mai mare par te sunt combinaţii geometr ice — elemente botanice şi zoologice lipsesc cu totul — şi în apl icarea lor lipseşte un sistem bine închegat şi o desvoltare organică, care le-ar face apte spre rezolvarea unor mai vaste probleme ornamenta le .

Este deci t reaba artistului a umplea acest gol, şi folosindu-se şi de alte izvoare, ca formele stilurilor istorice, e lemente de na tură e t c , a combina cu spirit invenţios noui posibilităţi de rezolvire. Lucrul de căpe ­tenie însă este a-i conservă caracterul mare decorativ.

Concluz ia : 0 înjghebare a unei ar te naţ ionale puse pe bazele excluziv sănătoase ale unei tradiţii istorice — numai aşa este posibilă, dacă cu«oscându- i mari le calităţi artistice, t radiţ ionale, cu un simţ sănătos pentru monumental i ta te — în înţelesul de e ternă va­loare a unei reprezentăr i decorat ive în stil mare — şi prin int roducerea de momente din vieaţa sufletească şi din manifestările artistice a psihei naţ ionale, artei vechi îi vom insufla ceeace îi l ipseş te : spiritul personal i tăţ i i artistice şi avântul poetic al inspiraţiei individuale. Cu un cuvânt a o înzestra cu acel ceva, mişcător de su­flete, ce zace în fondul oricărei adevăra te opere de ar tă .

Aceasta o putem face îndeletnicindu-ne cu noui probe a puterii de invenţ iune originală, sau folosindu-ne de motivele tradiţ ionale, căci deviza curentelor artistice efemere ale zilelor noastre — a secesionismului şi' a tu turor celolalte „isme" moderne — de a fi „cu or ice preţ or iginale" nu este obligator, p recum cu prisosinţă au dovedi t -o aceas ta toată activitatea artistică a celor vechi pictori şi literaţi deopotr ivă . Deviza adevăra tă însă t rebuie să fie: conservarea caracterului original, concepţ iunea mare de monumenta l i t a te şi o r ep rezen­tare decorativă.

O rezolvire completă şi din toate puncte le de v e ­dere ireproşabilă ar fi, dacă apre acest sfârşit ne-ar succede a î n t r o d u c e ş i un mater ia l şi o tehnică iden­tică sau analogă, şi în valoarea-i decorat ivă, adecvată celor or ig inale : a mozaicului şi a tehnicii textile.*

Autorul acestor rândur i s'a ocupat şi cu par tea aceasta a chestiei şi i-a şi succes a descoperi o nouă tehnică cu eminente calităţi decorat ive şi coloristice. Asemenea nu fără rezultat a făcut încercăr i în direcţia unei regenerăr i a tehnicei mozaicului , decăzută în zilele noastre , prin industr ial izare, la gradul unui meşteşug lipsit de orice însuşiri artistice. Prin delă turarea difi­cultăţilor t radiţ ionale în executare , prin reducerea muncei migăloase şi prin u rmare a costului, crede a o fi făcut accesibilă celor mai largi cercur i .

Despre rezultatul acestor nizuinţe însă îşi va face la timpul său darea de seamă cu fapte art ist ice concre te" .

Regina albinelor. Poveste de C. Fwald. Trad. Victor Stunciu.

— Urmare şi fine. —

A început din nou să isbească în u ş ă ; bona a venit din nou astădată foarte înfuriată.

„Draga mea, ai grijă de a c u m " a zis ea. „Tu eşti cea mai t iheră şi faci la rma cea mai mare . De se mai în tâmplă încâodată îi voi spune reginei" .

„Dar ascul tă-mă acum odată" , zise l a rva ; şi po­vesti din fir în pă r ce a aflat din" planul ascuns al reginei ."

Anul XXXVIII BISERICA şi ŞCOALA

Doamne, Milostive! Să fie adevăra t ce s p u n e ? " a zis bătrâna şi de frică şi-a strâns aripile în ju ru l corpului. Şi fără ca să asculte mai depar te a plecat să povestească şi celorlal te a lb ine ce a auzit.

„Îmi pare, că pentru bunăvoinţa mea aşi fi fost vrednică de niţică miere" , a zis mititica. Ei, dar cel puţin mă pot culcă cu cunoşt inţa înrfpăcată".

In seara u rmătoare a venit regina, când credea că toate celelalte s'au culcat,, şi a vrut să omoare princesele. Larva a auzit cum vorbea cu sine însăş i ; dar se temea de rău ta tea reginei şi n 'a cutezat, să se mişte.

„Numai de nu ar omorî p r incese le ! gândea ea şi s'a apropiat de uşă, să auză ce se în tâmplă .

Regina se uită cu multă băgare de seamă în toate părţile. Dar în aceea clipită au năvălit albinele, au prins-o de pic ioare şi de aripi şi au căra t -o de acolo.

„Ce va să zică a s t a ! " strigă e a ; „sunteţi rebele ?". „Nu, maes ta te" , au răspuns albinele cu devota­

ment ; dar noi ştim, că aveţi de gând să omorîţi pr in­cesele, şi asta nu putem să o admitem. Ce vom face la toamnă dacă Maestatea Voastră m o a r e ? "

„Daţi-mi d rumul ! ţ ipă regina şi-a încercat să scape. „Până acum vă sunt regină şi pot face ceeace voesc. De unde ştiţi că la toamnă t rebae să m o r ?

Dar albinele au ţ inut-o strâns şi au dus-o înaintea coşniţei. Aici au lăsat-o liberă ; dar regina şi-a scu­turat aripile cu mânie şi a z i s :

„Rebele lor! de ce aşi mai domni peste voi. Nu mai r ămân nici un ceas aci, voi sbura în al tă parte şi-mi voi întemeia un stat nou. Vrea să vie cineva dintre voi cu m i n e ? "

Mai multe dintre albinele bă t râne cari au fost larve deodată cu regina au declarat că doresc să călă­torească cu ea şi nu peste mult au sburat împreună .

„Acum nu mai avem regină", au zis celelalte albine. „Trebuie să hrăn im bine pr incesele" .

Şi-au hrăni t pr incesele cu miere de dimineaţa până s e a r a ; ele t au crescut tot mai mari s'au desvoltat, şi cu cât creş teau se cer tau şi făceau tot mai mult sgomot.

Nimeni nu se mai gândea la larva cea mititică. Intr 'o dimineaţă se deschid uşile salonaşelor şi

ies toate zece pr incesele ca regine mari şi frumoase. Celelalte albine au venit în grabă să Ie admire . „Cât sunt de f rumoase!" au zis ele. „E greu să spui care e mai f rumoasă". j

„Eu sunt" a strigat una dintre ele. „Greşeşti" , a zis a doua şi „a s t răpuns-o cu acul. „Ce vă închipuiţ i" a ţ ipat a t r e i a ; eu cred că

sunt cu mult mai frumoasă decât voi" . Vociferau cu toate deopotrivă şi s'a început o

încăerare de care n 'ai mai văzut. Albinele au voit să le despartă, dar bona ce-a bă t rână le-a z i s :

„Lăsaţ i - Ie ; vom vedea care e mai ta re şi pe aceea o vom alege de regină. Şi aşa avem lipsă numai de u n a " .

Albinele s'au postat în cerc şi pr iveau lupta. A ţinut mult t imp, şi a fost foarte sângeroasă. Aripi şi picioare rupte sburau prin aer, şi nu peste mult stau culcate Ia pământ opt pr incese. Cele două din urmă s'au luptat încă mult timp între olaltă. Una şi-a pierdut amândouă aripile, iar ceealal tă avea numai patru picioare.

„Vom avea o regină invalidă, or icare ar r ămânea dintre ele" , a zis una dintre albine. „Ar fi trebuit să ţ inem pe cea b ă t r â n ă ! "

Dar putea să nici nu-şi mai răcească gura, căci în aceeaşi clipită princesele s'au s t răpuns cu a tâ ta ură, încât amândouă au r ămas moar te pe loc.

„Asta-i o întâmplare grozavă" ziceau toate albi­nele şi fugeau a la rmate în toate părţ i le . „Acum nu mai avem reg ină! Ce să ne f acem? Ce să ne f a c e m ? u

De desperate, ce erau, se împleteceau prin coşniţă. Cele mai bă t râne şi mai cuminţi s'au adunat la sfat. Care mai de care spunea câte un sfat, ce ar t rebui să facă acuma după nenoroci rea aceas ta ; la u rma urmelor a luat cuvântul bona larvelor de a l b i n ă :

„Eu vă voiu spune cum ieşim din capcana a c e a s t a ; numai să ascultaţi sfatul m e u ! îmi mai aduc aminte că înainte vreme coşniţa noas t ră a fost izbită de aceasta nenoroci re . Pe atunci e ram eu însămi o l a r v ă ; e ram în celula mea şi am auzit clar totul ce s'a întâmplat . Toate princesele s'au ucis şi regina cea bă t r ână e ra roit — întocmai ca şi acum. Dar atunci a luat albinele pe una dintre noi larvele, şi a a,şezat-o în unul dintre saloanele pr inciare . In fiecare zi o h răn ia cu mie rea cea mai bună şi mai aleasă, din întreagă coşniţa, şi când a crescut mare eră o regină ca toate reginele, îmi aduc foarte bine aminte de întreagă afacerea, căci a tunci e ram de părerea că şi pe mine m 'a r fi putut lua şi să mă pună în salon princiar . Ei, dar aceas ta e acum i re levant ! Eu vă propun ca şi noi să facem astfel".

Vasele au declarat albinele, că se învoiesc cu plăcere şi-au alergat să aleagă o larfă,

„Aşteptaţi pu ţ in !" a zis din nou bona, „staţi să vin şi e u ! Eu vă mai pot fi de folos. Căci să nu uitaţi t rebuie să aibă destulă vreme, să se gândească la noua demnitate de care va fi învrednicită. Dacă e crescută ca o simplă lucră toare , nu se obicinuieşte uşor să poar t e o coroană" .

0 vedeau aceas ta şi albinele, iar bă t r âna a con t inua t :

„In nemijlocita apropiere a saloanelor p r inc ia re este o larvă mică. E cea mai t ineră dintre toate . Aceasta poate că a învăţat ceva din manier i le deose ­bite ale princeselor, şi p recum am observat e u : e de caracter . Afară de aceasta a fost atât de cinstită de mi-a destăinuit gândurile ascunse ale vechi regine. P e aceasta vrem să o luăm" .

Atunci întrun conduct sărbătoresc au porni t albinele înspre celula cea s trâmtă unde era larva cea mititică. Cu prevenienţă o bătut bona la uşa celulei, a ceschis cu grijă şi a povestit larvei, ce a hotăr i t marele sinedriu al albinelor. La început larva nu c redea urech i lo r ; dar când au dus-o cu grijă în un salon mare şi frumos, şi i-au adus atâta miere câtă numai putea mânca, a băgat în seamă, că e lucru ser ios.

„Aşa dar tot voiu fi regină!" a zis că t re bonă . „Asta una nu ai visat-o hoarcă b ă t r â n ă ! " -

„Sper Maestate că veţi uita observări le nepotr ivi te din timpul când eraţi dincolo în cealaltă ce lu lă!" a zis bă t râna închinându-se cu reverenţă .

„Te ier t !" a r ă spuns noua princesâ. „Adu-mi ceva mai multă m i e r e ! "

In scurt timp larva s'a făcut albină şi a ieşit din camera ei atât de mare şi de frumoasă, cum mai altfel nu-şi putea dori albinele. Şi cum ştia ea să le împar tă p o r u n 3 i !

„Căra ţ i -vă!" porunci ea. „Peste i a rnă avem lipsă de mai multă miere, iar voi t rebuie să asudaţi mai mul tă ceară. Am de gând să zidesc un nou fagure în coşniţă. In acela vor lecui noile princese în anul vi i tor ; e prea neplăcut pentru ele, să stea în apropierea larvelor de r â n d " .

„Vezi tu pa rven i ta !" ziceau albinele întreolaltâ. „Iţi vine a crede că ea din ou a fost destinată să fie reg ină" .

„Nu", explică bona albinelor, „nu a fost dar a avut ideile unei regine, şi acesta e lucrul de căpetenie" .

Mâna Sfântului Ierarh Nicolae. Câte odoare scumpe, foarte preţ ioase de mare va­

loare artistica, fruct al pietăţei şi religiosităţei neamului nostru Românesc, nu împodobesc sfintele Biserici şi Mă­năstiri ale scumpei noastre Pa t r i i? Câte sfiinte moaşte ale celor ce au luptat pent ru credinţă, punându-ş i v iea ţ i lor pentru păs t ra rea ei, nu se află în sfintele noas t re lăcaşuri de înch inăc iune? Câte sfinte moaşte ale cu-vioşilor, ce au bine plăcut lui Dumnezeu, prin viaţa lor cura tă şi sfântă, nu se află la noi, păs t rându-se cu sfinţenie în sfiintele temple, venerându-se cu toată pietatea şi religiositatea de credincioşi? Cine poate spune numărul şi numele lor, cum şi minunele săvârşite în decursul veacur i lo r?

Dar cine s'a gândit vre-o dată să descrie, după cuviinţă, toa te aceasta, pentru a le face cunoscute piosului şi b ine credinciosului popor R o m â n 1 ) ? Şi, Doamne cât ar fi contribuit astfel de descrieri la întă­r i rea credinţei şi la desvoltarea sentimentului de pietate şi religiositate în p o p o r ?

Ar fi de dorit ca această lipsă să se îndepl inească cât mai neîntârziat . Ceeace n a s'a făcut să se facă cu un ceas mai înainte, mai ales acum, când ne aflăm în t impuri de mare indiferentism, pentru tot ce priveşte Biserica şi religinnea. Ar fi unul din cele mai proprii mijloace pentru a combate scepticismul şi necredinţa multor. Ar fi cel mai propriu mijloc pentru a învedera tu turor puterea credinţei şi binefacerile ei în viaţa p o ­poarelor .

Dar t recând delà aceas tă ordine de idei, fără a mai aminti de mulţ imea sfintelor moaşte a martiri lor şi cuvioşilor ce se păstrează prin sfintele noas t re bise­rici, în t rebăm : Câţi sunt cari ştiu că noi Românii avem mâna, chiar mâna dreaptă, a sfântului Nicolae, făcătorul de minun i? Mâna acelui mare Ierarh, al Mirelor Lichiei? Da, avem şi păs t răm de 300 şi mai bine de ani, m â n a acestui mare sfânt Ierarh, pe care nu numai întreaga creşt inătate îl venerează şi se închină lui, cu deosebita evlavie, dar îl respectă şi venerează chiar şi multe p o ­poare necreşt ine din Orient, mai ales corabier i . Da, avem mâna sf. mare Ierarh Nicolae şi o păs t răm cu evlavie, ferecată în aur, împodobită cu pietre scumpe, de însuşi mare le voevod, biruitorul dela Călugăreni,

') Sunt foarte puţine încercările ce s'au făcut în această pri­vinţă şi abia numai dela un timp. Cele întâiu Începuturi s'au făcut de comisiunea monumentelor istorice şi în deosebi de co­legul, d-1 P. Gârboviceanu, ca administrator al Casei Bisericei, prin înfiinţarea muzeului religios şi altele. Onoare lui! Opera însă trebue continuată, căci sunt multe de făcuta în această pri­vinţă şi de cel mai mare folos pentru Biserică şi întărirea ere-dinţei în popor.

D-1 Profesor universitar N. Iorga, de asemenea a desmor-mântat multe din anticităţile noastre biserceşti. D-sa a vorbit şi despre oele aflate la biserica sf. Gheorghe Nou, deci şi despre mâna sfântului Nicolae, de care ne ocupăm - Dar pentru ca întreaga preoţime a sfintei noastre Biserici să ştie că noi posedăm mâna sfântului Ierarh Nicolae, şi prin ei să se vestească acest lucru tuturor credincioşilor şi pioşilor Români, am crezut de cuviinţă a relată acest fapt în „Biserica Ortodoxă Română" revista sf. Sinod. Facem aceasta şi pentru faptul ca să ştie acest lucru şi sfintele biserici creştine, pe unde „Biserica Ortodoxă" se trimete.

de Mihai Viteazul. Acest sacru şi sfânt odor al sf. Biserici Ecumenice , se păs t rează Ia noi în biserica sf. Gheorghe Nou din Bucureşti .

Dar înainte de a venî Ia istoricul manei , c redem de nevoe a face câteva reflexiuni asupra distinsului sf. Ierarh a cărui mână se păst rează în sfânta noastră Biserică.

Intre Ierarhii cei mari distinşi ai Bisericii lui Isus Christos, sfântul Nicolae, păstorul dela Mira-Lichiei, ocupă un Ioc de frunte. El este mare le şi zelosul a p ă ­ră tor al credinţei la sinodul întâiu ecumenic , ţ inut în Niceea Bitiniei, la anul 325 după Christos.

Deşi nu s'au bucurat de o cul tură teologică sau filozofică deosebită, el însă prin o viaţă cura tă şi sfânta, a întrupat în sine adevăra ta pietate şi religiositate, cerută creştinismului de învăţătura revelaţ iunei evan­gelice. El a fost tipul adevăratului creştin pios, drept şi temător de Dumnezeu ; şi mai presus de acesta, a fost tipul adevăratului păstor al Bisericii lui Isus Christos.

Râvna sa pentru apă ra rea şi păs t ra rea credinţei , contra celor ce voiau a se atinge de ea, e ră râvna lui llie. Et a dovedit-o cu prisosinţă la sinodul întâiu ecumenic . Istoria este mar toră întru a ne spune , cum el a înfruntat îndrăzneala provocatoare şi cu tezanţa fără margini a ereticului Arie, ca re sfida toată lumea, luând în der idere şi făgăduind Dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu.

Dar viaţa sa eră atât de în f rumuse ţa tă şi î m p o ­dobită eu fapte bune şi bine plăcute lui Dumnezeu , de fapte vir tuoase, încât eră nu numai iubit de c r e ­dincioşii pe cari îi păstorea, dar e ră chiar venera t şi şi adora t în viaţă încă fiind. Toţi îl pr iveau ca pre alesul şi trimisul lui Dumnezeu, ca pre păstorul ce l bun şi sfânt, şi toţi vesteau virtuţile şi faptele sale cele bune în toată lumea.

Astfel eră în viaţa sa sf. Nicolae, Ierarhul dela Mira Lichiei. Toţi îi admirau credinţa şi îi ves teau faptele. Şi cum mare pa te din păstoriţ i i săi că lă toreau cu corăbii le lor în toată lumea, se explică faptul cum numele său cel bun, se vestea în tot pământul , şi în toată creşt inătatea. Toţi îl socoteau ca pre un om şi păstor mare , distins şi extraordinar , căci faptele si virtuţile sale covârşiau toată pr iceperea omenească . Pent ru aceas ta toţi îl priviau şi îl vesteau ca pre p ă s ­torul şi arhiereul cel mare , binefăcător al omenirei , sfânt şi făcător de minuni . Toţi îl socoteau ca trimis al lui Dumneze spre a ajuta p re cei în suferinţă şi n e ­cazuri şi a face bine tuturor , ajutând şi mângâind pe nenorociţ i .

Astfel fu s fântu l Ierarh Nicolae şi astfel a trăi t şi a păstorit în toate zilele vieţei Sale. Pent ru aceas ta faptele şi viaţa sa curată, sfântă şi îmbunătăţ i tă cu tot felul de fapte bune şi virtuţi creştineşti , l-au ridicat în rânduri le sfinţilor celor ce s'au desăvârşit . în viaţa a c e ­asta prin credinţă şi fapte. Şi în viaţă încă fiind, sfânt şi alesul lui Dumnezeu eră socotit de toţi; căci nimeni nu eră lipsit de mila şi ajutorul s ă u ; nimeni nu eră tn sufer in ţă ; nimeni din cei ce veneau la el, nu r ămâ­neau nemângâiaţ i .

După t recerea sa din această viaţă, adormind cu pace în Domnul, credincioşii pr iveau cu pietate la mor ­mântul ' său şi la sfintele sale moaşte , ca re împodobeau Mira Lichiei. Ele a t răgeau acolo închinători şi credincioşi din toată lumea. Căci aşâ precum, când el erâ în viaţă, toţi cei ce veneau la el, se învredniceau de mila şi aju­torul său, tot astfel se bucurau de sprijinul său, şi după moar tea sa, toţi cei ce veneau şi cădeau Ia el, venerând

cu pietate sfintele sale moaşte şi rugându-1 cu credinţă fierbinte să le ajute. Toţi dobândeau izbândă la ce re ­rile şi rugăciunele lor căt re Dumnezeu, prin rugăciunile sfântului.

Astfel au împodobit şi îmfrumuseţat Mira Lichiei sfintele sale moaşte până în veacul al XI. Mare eră nu­mărul celor pioşi şi credincioşi , cari veneau din toată lumea spre a venera şi a se închină sfintelor sale moaşte.

Mormântul său eră săpat în piat ră de m a r m o r ă şi în acest mormânt se păst rau sfintele sale moaşte. Ele atrăgeau mulţ ime mare de credincioşi, căci de aci iz­vorau, milă, ajutor şi mângâere tu turor celor întristaţi şi dosădiţii. Mulţi e rau cei ce veneau să se închine lu i ; căci numele său eră vestit în toată lumea.

Puţini sfinţi şi cuvioşi, în decursul veacuri lor , au avut aţâţi admiratori şi închinători , ca sfântul Ierarh Nicolae. Cinstirea ce i se dă de toţi cei ce veneau a venera cu pietate sacră sfintele sale moaşte şi a im­ploră, prin el, milă şi ajutor dela Dumnezeu, eră mare şi deosebită. Cu acelaş respect şi venera ţ iune eră sfântul privit de toată lumea creşt ină. Şi mulţi e rau cei ce se închinau sfintelor sale moaşte . Veneau nu numai cei ce-1 cunoşteau, locuitori şi creştini din apropiere , dar veneau din pământur i şi ţăr i îndepăr ta te . Veneau, după cuvântul popular , de peste Ţări şi de peste Mări. Mul­ţime mare venea să se închine iui, căci numele său eră vestit şi cunoscut în toată lumea creşt ină şi s t ră­bătuse chiar la cei de altă credinţă. Şi toţi cei ce ve­neau să se închine lui şi invocau cu căldura credinţei numele sfântului, toţi vedeau ajutor şi folosire mare în nevoile şi suferinţele lor trupeşti şi sufleteşti de care erau cuprinşi . Multe e rau minuni le sfântului.

Astfel erau venera te sfintei sale moaşte în Mira Lichiei până în veacul al XI după Christos. Mormântul sfântului e ră loc de închinăciune şi de pietate religioasă. Eră loc de mângâere şi de a l inarea suferinţelor, pen t ru toţi cei ce veneau cu credinţă să se închine şi să ve­nereze sfintele sale moaşte . E!e atrăgeau acii mul ţ ime mare de credinc ieş i ; căci mormântu l , cu sfintele sale moaşte , e ră socotit loc sacru de închinăciune în toa tă lumea creştină. Pentru aceasta de pretut indeni veneau să se închine l u i ; căci toţi închinătorii vesteau minuni le , vesteau tutulor pe unde mergeu mila şi ajutorul sfân­tului.

In veacul al unsprezecelea însă şi a n u m e în anul 1087 neguţători , corăbieri din Italia, venind acolo şi şi deschizând mormântu l sfântului, au luat sfintele sale moaşte şi până să se pr indă de veste, corabieri i Italieni, s 'au îndepăr ta t cu sfântul şi corabia lor în largul mării .

(Va urma).

CRONICA. La chestia organizării preoţeşti, (at) din Re­

vista Preoţilor n'are încredere în conferinţele preoţeşti la cari vizasem chestia organizării, ci insistă la o organizare autonomă adecă la constituire de stat în stat. Regretăm că n'am putut convinge pe confratele nostru (at) dela care aşteptam judiciul la care vizasem în arti­colul »Nici o iotă«, II încredinţăm însă, că autorul articolului »Nici o iotâ« este legat de preoţime ca carnea pe oase, vrem să zicem e una cu ia

în toate durerile şi aspiraţiile ei, iar concepţiunea lui de viaţa este incarnatia libertăţii, în urmare iramun de orice tendenţă reacţionară. Noi avem în vedere mai presus de toate libertatea bisericei, pentrucă numai unde este liberă biserica pot fi liberi şi slujitorii ei. Am vedea bucuros pe con­fratele (at) la noi să discutăm chestia aceasta, poate că metodul direct ne-ar ajută la ajungerea unităţii de vederi şi în acest punct.

Regele Italiei premiat. Academia franceză de l i tere şi inscripţiuni, a acordat premiul sec. numismat ice Regelui Italie Victor Emanuel I Ipen t ru sc r i e rea : „Cor­pus numerum Ital icorum".

Congres internaţional de pace. Ajungându-se la o înţelegere Intre Olanda şi imperiul Ruşilor, guvernul olandez va învitâ toate statele să ieie par te la al IlI-lea congres internaţ ional de pace pentru anul 1917. Congresul se va ţ inea în „Palatul păci i" din Haaga, l a , z i d i r e a căruia milionarul amer ican Carnegie a dăruit maLmul te mil ioane.

Reformă în examenele de medicină. Mia. de cul te Iankovieh a invitat la o conferinţă pe toţi prof. dela facultăţile de medicină din Pesta şi Cluj, ca să discute întrucât e posibil, să modifice examene le de medicină , in tenţ ionând ca prin aceas ta să se scur te t impul de a se putea luă diploma. Ministru mai in tenţ ionează să scoată din aceas tă fac. Zoologia, Botanica şi minera ­logia dând mai multă a ten ţ iune anatomiei şi biologiei, din cari se vor înt roduce şi colocviile obligatoare.

Concurse. în baza ordinului Ven. Conzistor o rădan de sub

Nr. 319/1914 B. prin aceas ta să publică concurs pen t ru îndeplinirea parohiei de cl. Ill-a Călăţea-Gălişeni, p r o t o -presbi teratul Peşteşului cu termin de 30 de zile dela pr ima publ icare in „Biserica şi Şcoa la" .

E m o l u m e n t e :

I. Din Câlăţea: 1. Pămân t parohial , constatator din 20 de jughere

catastrale, par te ară tor , par te fânaţ. 2. Folosirea intravi lanului casei parohia le (2 jugh .

catastrale) până la edificarea acesteia. 3. Dela fiecare nnmăr de casă câte-o măsură de

cucuruz sfarmat, care se poate însă r ă scumpără cu bani , după preţul curent .

4 Dela fiecare familie eâte-o zi de lucru (cu braţul) .

5. Stolele îndat inate în trecut. 6. întregirea dotaţiunii dela stat.

II. Din filia Gălişeni. 1. Drept r ă scumpăra re a birului preoţesc suma

220 coroane. 2. Stolele îndat inate . Comuna bisericească se obligă, ca până la edifi­

carea, casei parohiale să închirieze pe seama preotului o locuinţă potrivită. Alesul va achită toate dări le pu­blice după pămârtul şi beneficiul parohial , iar la şcoala confesională va catihizâ fără altă remunera ţ iune .

Cereri le de concurs doritorii să le adreseze comi­tetului parohial din Călăţea-Gălişeni , şi să-Ie înainteze P. O. Oficiu protopresbi teral o r t român în MezStelegd,

având dânşii cu ştirea protopopului t ractual a se prezentă până cu 8 zile înainte de alegere în sf, biserică, spre a-şi a ră tă dester i ta tea în cant tipic şi ora tor ie .

Pentru comitetul parohial.

D imi trie Suciu notar.

Simeon Filip preşedinte. «

în conţelegere c u : Alexandru Munteanu protopresbi ter . — • — 1—3

Pentru îndepl inirea parohiei de clasa a IlI-a din Spatta (Begapata) ppbi tera tul Lipovei, devenită vacantă prin t recerea în statul de deficienţă a parohului Vin-cenţiu Micu, în conformitate cu rezoluţ iunea Ven. Consistor de sub Nr. 1342/914 se publ ică concurs cu termin 30 de zile dela pr ima publ icare în organul ofi­cios „Biserica şi Şcoala" .

Emolumentele sunt : 1. Un intravilan parohial făţă casă. 2. Una sesiune parohială cu competinţa de păşune. 3 . Stolele legale. 4. Birul legal în sumă 118 cor. anual . 5. Eventuala întregire dela stat. Dela reflectanţi se recere cval if icaţ i tne de clasa

a IH-a. Alesul va avea să provadă ca tehizarea elevilor

dela şcoala comunală din loc, fără alta r emunera ţ iune şi a supor tă toate dările publice după întreg benefi­ciul parohial .

Reflectanţii sunt poftiţi ca recursele adjustate cu documente le receru te în original, p recum şi atestat despre eventualul serviciu pres ta t ca preot ori învă­ţător , adresa te comitetului parohial din Spat ta să le înainteze P. On. Oficiu pro topopesc în Lipova (Lippa) având a se prezentă în vre-o duminecă ori sărbă toare cu observarea strictă a §-lui 33 din Regulamentul-pen t ru parohii , în sf. biserică din Spat ta , spre a-şi a ră tă dester i ta tea în cele r i tuale şi omiletice.

Dat în şedinţa comitetului parohial gr.-or. rom. din Spat ta la 9/22 octomvrie 1913.

Comitetul parohial.

In conţelegere c u : Fabriciu Manuila protopresbi ter . — • — 2—3

în sensul decisului Venerabilului Consistoriu din Oradea mare de sub Nr. 407/B. 1914 pentru îndepli­ni rea postului de paroh vacant de clasa II din Tăut (Feketet6t) se publică nou concurs cu termin de a le­gere la 30 zile dela pr ima publicare.

Dotaţ iunea împreunată cu acest oficiu constă din : 1. P ă m â n t parohial de 10 jughere a 1600 2. Competinţa de pâşunat pentru 10 vite. 3 . Bir parohial dela fiecare număr de casă câte

una măsură , 30 li tre cucuruz sfărmat. 4. Stolele înda t ina t e : Prohodul la morţii mari 10

cor. respect ive 6 cor., la prunci 2 cor. 40 fii. botez 60 fii. cununii le gratuit.

5. Casă parohială acomodată , cu grădină şi grajd. 6. întregirea dotaţ iunei din vistieria statului.

Alesul va avea să catehizeze la şcolile din loc gratuit. Recursele provăzute cu documente le prescrise şi

adresate comitetului parohial sunt a se înainta Ia ofi­

ciul protopopesc în Giriş F . (Feketegyoros) având r e ­curenţ i cu observarea § 33 a regul. pentru parohii a se prezentă în cutare duminecă ori să rbă toare Ia sf. biserică din Tăut F. pentru a-şi dovedi desteri tatea în cele r i tuale şi pentru a predică .

Petru Serbu, protopop.

~ • — 2—3

în baza ordinului Ven. Conzistor orădan de Nr. 4787/913, se publică din nou concurs , pentru îndepli­nirea parohiei de cl. II din Leş (Vâradles), cu termin de alegere de 30 zile dela pr ima publ icare în organul diecezan „Bis. şi Şcoa la" .

Beneficiul este u r m ă t o r u l : 1. Pămân t parohial 22 jug. 2. Bir de fiecare nr .

de casă 1 vică (30 1.) bucate , par te săcarâ , par te cucuruz sfărmat. 3. Stolele îndat inate. 4. întregirea dela stat. 5. De locuinţă, până când parohia va edifică casă parohială, se va îngriji alesul.

Dările după beneficiu, cad în sarcina alesului . Alesul va avea să provadă catehizări le la ori-ce şcoală din parohie, fără să aibă drept a pret inde pent ru aceasta remunera ţ iune dela biserică.

Reflectanţii sunt poftiţi, ca rugări le adjustate cu documente le originale, să le înainteze P. O. oficiu p ro to­popesc în Oradea-mare (Velenţa), în terminul regula­mentar , având in acest restimp a se prezentă — cu stricta observare a prescriselor Reg. p. par. — în vre -o Duminecă ori sărbă toare în biserică, spre a-şi a ră tă desteri tatea in cant, serviciu şi orator ie .

Comitetul parohial.

în conţelegere c u : Andreiu Rorvath protopop. —•— 3—3

I

CĂRŢI BISERICEŞTI CU LITERE LATINE: Penticostarul, leg. în piele roşie 14-— Cazania 14'— Molitvelnicul . . . . . 14'— Triodul cu strajnicul , . 27*— Octoichul mare . . . . 27*— Mineile 12 voi. pe 12 luni leg. în piele 186*— Apostol . 11-50 Evangelia, cu litere latine 25*—

n •

Tiparul şi editura tipografiei diecezane din Arad — Redactor responzabil: R o m a n R . C i o r o g a r i u .