anton george - maramures zona turistica
TRANSCRIPT
CEDES CERCETARE-DEZVOLTARE
Proiect de absolvire curs:
MANAGER IN ACTIVITATEA DE TURISM
Absolvent:
ANTON GEORGE
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
2
Tema proiectului:
Maramures – Zona turistica
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
3
Cuprins
Caracteristicile geografice ale zonei ……………………………………… 4
Scurt istoric ………………………….……………………………………… 7
Asezarile …………………………….……………………………………… 13
Gospodaria ……………………………………………………………….… 15
Obiceiurile …………………………………………………..……………… 22
Costumul popular ……………………………………………..…………… 25
Turism ………………………………………………………………..…… 29
Bibliografie ………………………………………………………………… 36
Anexe …………………………………………………………………….… 37
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
4
Caracteristicile geografice ale zonei
Nordul romanesc, marcat de lantul muntilor vulcanici Oas, Gutai si
Tibles la sud, de lantul muntilor cristalini ai Rodnei spre est si ai
Maramuresului spre sud-est, marginiti de regiuni deluroase, terase si lunci,
definit geografic de depresiunea intercarpatica a Maramuresului, a favorizat,
prin conditiile geoclimatice si prin bogatiile naturale, prezenta si permanenta
omului aici inca din cele mai vechi timpuri.
Maramuresul, aceasta „cetate” naturala atat de bine conturata si sub
raport etnografic, se intinde pe o suprafata de 3381 kmp, cu un relief diferit care
coboara in trepte de la muntii inalti de peste 2000 m la dealuri si coline, pana in
vaile ce converg inspre Tisa, cu altitudini variabile intre 250-500 m.
Zona depresionara cuprinde vaile si interfluviile muntoase ale
principalelor rauri: Tisa, Iza, Mara si Cosau. Peisagistic, zona este caracterizata
de dealuri (500-600 m altitudine) cu interfluvii impadurite cu stejar si fag,
ascunzand luminisuri cu flori multicolore sau cu renumite livezi de meri, peri,
pruni. Raurile si paraurile sunt insotite de mici zavoaie cu flora si fauna
specifice.
Una din bogatiile naturale este multitudinea apelor si izvoarelor minerale
care se intalnesc la tot pasul. Cele mai importante sunt izvoarele de la Oncesti,
Birsana, Secatura, Valeni, Slatioara, Glod, Ieud, Dragomiresti, pe valea Izei,
Breb, Valea Stejarului, Berbesti, Desesti – pe vaile Marei si Cosaului, Iapa,
Cimpulung la Tisa, Sapinta – pe valea Tisei. Izvoarele sunt bogate in saruri
minerale sulfuroase, cloruroase, carbogazoase si iodate.
Potentialul hidrografic este caracterizat si prin prezenta lacurilor
naturale – cel de la Hoteni sau Lacul Morarenilor de la Breb – si a celor
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
5
antropogene, formate fie prin surparea minelor de sare de la Ocna Sugatag si
Costiui, fie prin stavilirea unor paraie, cum e cel din satul Tisa.
Zona muntilor inalti este definita de aria muntilor Rodnei si
Maramuresului, de valea Viseului cu afluentii sai si de izvoarele Izei. Forma de
relief dominanta sunt muntii inalti, cu platforme intinse, grohotisuri, varfuri
ascutite, zimtate, peisaje deosebite determinate de relieful glaciar si periglaciar,
cu numeroase lacuri glaciare.
Peisajul muntilor Rodnei si Maramuresului permite practicarea
excursiilor, a drumetiilor. Paraiele cu cursuri repezi, cu cascade, cu un fond
salmonicol insemnat si numeroasele izvoare minerale adauga potentialului
natural oferit de relief calitati sporite, cu posibilitati de cura si de pescuit
sportiv. Conditiile climatice, prin durata lunga de stralucire a soarelui si a
mentinerii stratului de zapada, precum si prin aerul curat de altitudine, creeaza
conditii optime pentru practicarea sporturilor de iarna.
Flora este bogata, oferind elemente rare – de la covorul de munte de pe
versantii nordici ai muntilor Rodnei la floarea de colt, monument al naturii,
ascunsa pe politele de calcare de pe Piatra Rea, Cearcan si Coman. Padurile
mari de brad si molid adapostesc o bogata fauna cinegetica ce exceleaza prin
animale mari.
Partea de vest a depresiunii cuprinde aria muntilor vulcanici cu forme de
relief specifice: platouri intinse de lava, culmi muntoase sub forma de clai
cladite din aglomerari andezitice (Ignisul, Piatra, Plesca), in general cu
altitudini medii de 1200-1300 m si forme mai domoale, piemonturi prelungi
aflate la poalele muntilor, facand trecerea spre zonele depresionare. Relieful
este dominat de urmele unui crater vulcanic care formeaza o stanca prelungita,
dantelata – Creasta Cocosului – declarata rezervatie geologica datorita formei
inedite. De pe stancile ametitoare poate fi urmarita panorama de o rara
frumusete ce cuprinde vaile Mara, Cosau, piemontul Sugatagului cu lacurile
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
6
Chendroaiei si Morarenilor, iar la sud-vest parchetele forestiere, exploatarile
miniere si depresiunea Baii Mari. Zona vulcanica cuprinde si valea Sapantei,
valea Marei, cu Cheile Tatarului, unde paraul Brazi a sapat o vale ingusta si
adanca, flancata de pereti drepti de stanca, colorati in galben auriu, unde apele
aluneca cu viteze ametitoare peste lespezi uriase de piatra. Haina bogata a
padurilor in care predomina esentele de foioase, bogatia branduselor, ghioceilor
si luscutelor, varietatea speciilor cinegetice (ursi, capriori, cerbi, mistreti)
completeaza armonios spatiul geografic general.
Intregul peisaj geografic al Maramuresului este completat de-a lungul
vailor principale si secundare, de asezari cu o zestre etnografica si folclorica
deosebita, asezari ce dateaza din epoci stravechi.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
7
Scurt istoric
Zona Maramures este o straveche vatra romaneasca, cu istoria daltuita in
lemn si in piatra, in suflet si in verb.
Localizat in inima Europei, Maramuresul este un tinut cu biserici de
lemn, bogatii legendare, peisaje impresionante si traditii stravechi. In
Maramures au ramas intacte cultura, traditiile, si viata taranului din trecut.
Descoperirile arheologice au scos la iveala marturii care atesta prezenta
omeneasca pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri astfel, pentru
paleoliticul superior, descoperirile arheologice de la Nanesti (pe valea Izei
Inferioare) aduc primele argumente ale prezentei omului pe aceste locuri. Din
neolitic marturiile se inmultesc. Prima semnalare o face Ioan Mihalyi de Apsa,
care descrie o secure de piatra descoperita in anul 1870 in hotarul comunei
Leordina.
Epoca bronzului este foarte bogat reprezentata in zona, cercetarile
sistematice scotind la iveala fie depozite de unelte si arme, fie diverse piese
izolate, in aproape toate localitatile maramuresene. Bogatia zonei in minereuri
neferoase a facilitat dezvoltarea unor centre locale de metalurgie a bronzului.
Mentionam descoperirile de la Sapinta, sarasau, Sighet, Tisa, Craciunesti, Rona
de Jos, Costiui, Vadul Izei, Nanesti, Birsana, Rozavlea, Sieu, Bogdan Voda,
Dragomiresti, Ieud, Calinesti, Sirbi, Breb, Ocna-Sugatag, Giulesti.
Asezarea fortificata de pe Dealul Cetatii – Solovanul – din Sighetul
Marmatiei, datata in perioada tarzie a bronzului si la inceputurile primei epoci
a fierului, este considerata centrul unui grup de asezari situate pe valea Tisei, la
confluenta cu Iza si pusa in legatura cu exploatarea salinelor din zona
Maramures.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
8
Prima asezare dacica cercetata in zona etnografica Maramures este cea de
la Oncesti (valea Izei) si datata in perioada secolelor I i.Hr. si I d.Hr.
Materialele arheologice provenite din santierul de la Oncesti sunt similare celor
descoperite in celelalte zone ale tarii.
Dupa cucerirea Daciei de catre romani, Maramuresul ramane in zona
dacilor liberi, dar aceasta nu inseamna ca locuitorii au fost izolati de celelalte
provincii. Legaturile economice si spirituale, atestate prin descoperirile
arheologice, prin toponimie si antroponimie, precum si printr-o serie de
elemente etnografice, sunt elocvente in aceasta privinta.
Viata in comunitatile maramuresene si-a urmat cursul firesc spre
structurile sociale de obste, cu caractere proprii si specifice dacilor liberi, chiar
daca in secolele urmatoare migratiile au patruns si in Maramures.
Pentru perioada secolelor al IV-lea – al X-lea si urmatoarele, pana la
aparitia primelor documente scrise (secolele al XII-lea – al XIII-lea), pentru
viata satelor zonei sunt edificatoare descoperirile arheologice de la Sarasau,
Valea Mare, Sighetul Marmatiei, Craciunesti, Tisa care, coroborate cu imensul
tezaur etnografic, folcloric, toponimic, lingvistic, atesta continuitatea
neintrerupta de viata.
Cristalizarea relatiilor de productie feudale a dus la organizarea unor
formatiuni statale al caror scop era apararea impotriva pericolului extern si
implicit consolidarea clasei dominante. Statele mici feudale romanesti de pe
teritoriul Transilvaniei apar atestate in cronici in secolul al X-lea , numindu-se
ducate sau voievodate. Din aceasta perioada sunt cunoscute duc atele lui Glad,
Gelu si Menumorut. In satele Maramuresului, in aceasta perioada, viata se
desafasoara dupa legile nescrise ale obstilor satesti, din randurile carora se vor
ridica cnezii („de sate” si „de vale”) care in final vor constitui voievodatul
maramuresean ca forma superioara de organizare politica si administrativ-
militara. Perioada este favorabila si dezvoltarii unei vieti spirituale si unei
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
9
civilizatii taranesti de un inalt nivel care prin forta traditiei sale va transmite
peste veacuri pana aproape in zilele noastre.
La sfarsitul secolului al IX-lea migreaza dinspre rasarit ungurii care trec
prin nordul Maramuresului si se instaleaza in Campia Panonica, unde, preluand
organizarea feudala de tip vest-european, trec la cucerirea de noi teritorii, mai
cu seama inspre rasarit1. In legatura cu aceste incursiuni apare si prima stire
scrisa, primul document cunoscut pana astazi, in care este mentionat
Maramuresul. Este vorba de o diploma din anul 1199, prin care regele Emeric I
doneaza comitelui Laurentiu pamant „de cinci pluguri”2 ca recompensa pentru
slujirea credincioasa si pentru salvarea regelui de la moarte cand acesta se afla
la o vanatoare in Maramures.
Mentiuni documentare referitoare la Maramures apar in continuare
sporadic pe parcursul secolelor al XII-lea si al XIII-lea, dar foarte numeroase in
secolele urmatoare (al XIV-lea si al XV-lea), cand sunt consemnate in
documente majoritatea localitatilor si marile neamuri ale Maramuresului.
Aceste consemnari in documente reflecta contactele ce se realizeaza intre
coroana maghiara si populatia autohtona, precum si infiltrarea ungurilor in
Maramures incepand cu secolul al XIII-lea.
Organizarea politica si administrativa a Maramuresului in secolul al XIV-
lea avea un aspect autohton. Organul administrativ suprem era Congregatia
cnejilor, prezidata de catre voievod. Forumul care avea dreptul de a alege
voievodul era „communitatis wolacorum”, intelegandu-se prin aceasta adunarea
cnejilor.
Trecerea de la voievodat la comitat ca forma administrativa si politica de
conducere s-a facut treptat, pe parcursul intregului secol al XIV-lea. La 1373
1 A. Socolan, Pagini din istoria Maramuresului, Baia Mare, 1967, p. 45,46
2 Documente privind istoria Romaniei, seria C, vol.I, doc. 29, p. 16,17
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
10
apare prima mentiune cu titlul de „comite al Maramuresului”, acesta fiind Balk
Woyvoda.
Maramuresul secolului al XIV-lea era „un mediu compact si aproape
omogen de sate romanesti, cuprinzand doar cateva asezari de oaspeti germani si
maghiari, dar lipsit in mod practic de o populatie ucraineana”. La sfarsitul
acestui veac si inceputul celui urmator se semnaleaza „ruteni” la marginea de
apus a Maramuresului.
In aceasta perioada economia se baza pe cele doua ocupatii principale ale
populatiei autohtone si anume agricultura si cresterea vitelor. Viata culturala a
epocii este pe masura celei politice si economice. Fenomenele de cultura
populara, atat de bogate sunt marturii peste veacuri, relicve ale unei vieti
culturale care s-au perpetuat in timp.
Vestigiile arheologice si atestarile documentare ne dau o imagine asupra
unor elemente de cultura ale epocii. Revelatoare sunt cetatile sau cetatuile:
Sarasau ( secolele al XII-lea – al XIII-lea), Oncesti (secolele al XIII-lea – al
XIV-lea), Barsana, Sacel, Hust, Costiui ( secolele al XIII-lea – al XV-lea).
Dintre monumentele religioase amintim biserica Bogdanestilor din
Cuhea, constructie din piatra datata inainte de anul 1342 si ruinata in secolul al
XVI-lea, biserica din Sarasau, biserica de piatra din Giulesti.
Incepand cu secolul al XV-lea, vechile relatii de obste se deterioreaza, iar
feudalismul in ascensiune cunoaste o etapa de inflorire. Economia de baza a
zonei continua sa ramana agro-pastorala, un avant deosebit luand exploatarile
miniere. Se cultiva grau, hamei, orz, ovaz, canepa. La inceputul secolului al
XVII-lea incepe cultura porumbului care se extinde si va lua o mare dezvoltare.
Secolul al XV-lea si urmatoarele se caracterizeaza printr-o stratificare
sociala mai pregnanta in sensul ca multe familii nobile romanesti cad in
dizgratie si saracie atat prin expansiunea permanenta a ungurilor care beneficiau
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
11
de prerogative speciale, cat si prin ridicarea in ierarhii a unor familii de nobili
romani.
Secolul al XVI-lea este marcat de mari nemultumiri din partea taranilor
nobili romani care erau deposedati de pamanturile stramosesti in favoarea
marilor magnati unguri. Etatizarea padurilor, a minereurilor, precum si
nerespectarea drepturilor exarhatului din Peri au insemnat pierderi ireparabile
pentru romanii din Maramures. Nemultumirile crescande au facut ca la
izbucnirea rascoalei taranesti din 1514, condusa de secuiul Gheorghe Doja,
romanii din Maramures, indiferent de starea lor sociala, sa ridice steagul
revoltei. Inabusirea rascoalei a atras pedepse aspre asupra maramuresenilor.
Un alt eveniment deosebit din istoria Maramuresului este ultima invazie a
tatarilor in zona, care s-a petrecut la 4 septembrie 1717.
Incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII-lea apar germenii
relatiilor de productie capitaliste. Perfectionarea mijloacelor de productie a
sarii, exploatarile forestiere sunt stimulate de colonizarile facute de catre Maria
Tereza cu svabi. In agricultura se mentin vechile forme de exploatare feudala.
Stimulata de Scoala Ardeleana, miscarea nationala romaneasca din
Transilvania incepe sa capete contururi organizatorice si in Maramures. Scolile
confesionale romanesti sustinute de composesorate si biserica se inmultesc.
Circulatia cartilor bisericesti tiparite in tarile romane este din ce in ce mai
frecventa in bisericile Maramuresului, iar in a doua jumatate a secolului al
XVIII-lea incep sa patrunda cartile tiparite la Blaj.
Amplul val revolutionar care a cuprins popoarele Europei in anul 1848 se
extinde cu puternice miscari si in Imperiul Habsburgic. Miscarea revolutionara
din Maramures se integreaza in ansamblul miscarii revolutionare din
Transilvania.
Marea adunare de la Blaj va avea ecou si in Maramures, unde izbucnesc
puternice framantari. Se pare ca un moment de virf al acestor miscari se
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
12
inregistreaza „in toamna anului 1848, cand romanii de pe vaile Izei si Viseului,
in frunte cu cei din Borsa, nu recunosc noile autoritati, nici alipirea
Transilvaniei la Ungaria peste vointa Transilvaniei”.
Revolutia fiind inabusita cu ajutorul armatelor tariste, represiunile vor fi
crunte. Se instituie tribunale statariale, iar conducatorii revolutionarilor
maramureseni, in frunte cu Gabriel Mihalyi, Iosif Man, V. Mihalca si Simion
Pop, sunt arestati si condamnati.
In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, relatiile capitaliste incep sa se
consolideze si in Maramures. Incepe un proces de modernizare a agriculturii si
ia un mare avant cresterea animalelor care constituie una din marile bogatii ale
zonei. Se naturalizeaza rase de vite cornute mari din Elvetia si Austria, care mai
tarziu vor da nastere la cunoscuta rasa „bruna de Maramures”. Se exploateaza
intensiv lemnul si sarea din Maramures.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
13
Asezarile
Asezarile din zona etnografica Maramures, constituite din vremuri
stravechi, integrate armonios in peisaj, au avut in timp o evolutie care se poate
stabili destul de greu.
Satele, in general, se desfasoara de-a lungul vailor principale si al celor
laterale, fiind inconjurate de dealuri acoperite cu livezi de pomi fructiferi si cu
palcuri de padure sau chiar cu paduri seculare.
Integrarea armonioasa a arhitecturii satelor in natura inconjuratoare da un
farmec inegalabil acestor asezari.
O vedere panoramica a asezarilor indica concentrari de gospodarii in mai
multe puncte, fapt care ne face sa legam acest fenomen de mai multe nuclee
initiale care prin extindere au ajuns sa se uneasca intre ele, dand nastere satelor
actuale.
Studiul asezarilor maramuresene din perspectiva diacronica indica faptul
ca vechile vetre erau asezate pe vaile laterale. Elemente etnografice si de
toponimie vin sa sustina aceasta idee. Astfel de toponime sunt Valea Caselor
(comuna Barsana), Ulita Satului (comuna Stramtura), Ulita Batrana (comuna
Valea Izei). Faptul ca aici s-au descoperit cele mai vechi gospodarii si
constructii datate indica vechile vetre.
Forma actuala a unor asezari cu aglomerari de gospodarii de-a lungul
soselelor si drumurilor principale se poate fixa in timp mult mai tirziu
(aproximativ secolului al XVIII-lea) si a fost conditionata de sosea sau drum.
Dezvoltarea libera, pe principiul roirii nucleelor, a dat nastere asezarilor
de tip „compact adunat din zona muntoasa”.
In specificul asezarilor maramuresene distingem alte aspecte demne de
relevat. Toate asezarile au prelungiri de grupuri de gospodarii asezate pe firul
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
14
valcelelor si vailor laterale, mult indepartate de vatra, sau chiar gospodarii
izolate care dau nota specifica asezarilor de tip rasfirat sau chiar risipit.
Locuitorii acestor gospodarii se numesc „campeni”; spre deosebire de cei care
locuiesc „in sat”, acestia locuiesc „in camp” sau „pe vale”.
O alta nota specifica satelor maramuresene, in special celor asezate de-a
lungul vailor, este divizarea acestora in „susani” si „josani”, locuitorii numindu-
se „susanari”, respectiv „josanari”.
Formele de relief si conditiile social-istorice au determinat aceste
delimitari care in majoritatea cazurilor au dus la structuri specifice.
Ulitele laterale, asezate de obicei pe firul vailor sunt inguste,
intortocheate, iar unele, prin prelungiri, fac legatura peste cumpana apelor cu
satele de pe vaile paralele.
Caracterul in aparenta „dezordonat” al asezarilor din zona Maramures are
o logica interna, reguli de organizare si sistematizare raspunzand necesitatilor
comunitatii. Este o dovada a dezvoltarii libere in timp si in spatiu a acestor
asezari, a vechimii lor.
Unitara sub aspect etnografic si folcloric, zona etnografica Maramures
dovedeste existenta mai multor subzone.
Majoritatea covarsitoare a locuitorilor Maramuresului sunt romani.
Grupurile compacte de slavi din localitatile de pe valea Ruscovei apartin
hutulilor din Precarpatia, cei din Crasna, Valea Viseului, Bistra au caracteristici
comune cu hutulii din Moldova, iar cei din Rona de Sus se pare ca au
caracteristici comune cu slavii din zona lvov.
Localitatile de pe valea Tisei au in general o populatie mixta: romani,
slavi, germani maghiarizati, maghiari, italieni. Toate localitatile de pe vaile Izei,
Marei, Cosaului sunt compact romanesti.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
15
Gospodaria
Universul macrocosmic al taranului maramuresean se exprima prin
asezare cu limitele ei, iar cel microcosmic prin gospodaria taraneasca cu
elementele ei constitutive.
Gospodaria taraneasca traditionala din Maramures se incadreaza in tipul
gospodariei cu curte dubla.
In cadrul satelor maramuresene se diferentiaza doua categorii de
gospodarii, dupa locul de amplasare a acestora in functie de vatra satului: cele
din vatra satului si cele „din camp”.
Caracterul dezordonat in aparenta al structurii asezarii si chiar al
gospodariei are totusi o logica interna, reguli precise de organizare si dispunere,
pe baza principiului functionalitatii.
Amplasarea unei gospodarii a presupus proprietatea absoluta asupra
terenului aferent acesteia, de aceea acest spatiu a capatat o incarcatura speciala,
fiind denumit printr-un termen propriu „statut”. In acceptiunea relatiilor de
familie din zona, notiunea de „statut” trebuie asociata intotdeauna cu „casa si
gospodaria parinteasca”. Legat de gospodaria maramureseana, de „statut”,
trebuie sa subliniem faptul ca rar in aceeasi gospodarie convietuiesc mai multe
familii. Aceasta se intampla numai in situatiile cand un baiat vine ca ginere sau
o fata merge ca nora si atunci familiile nou infiintate convietuiesc cu socrii,
convietuirea fiind totala sau partiala. Chiar daca familiile maramuresene sunt
numeroase, cu multi copii, parintii se ingrijesc din timp sa-i asigure fiecarui
copil loc de casa, respectiv „statutul” propriu.
Gospodaria taraneasca din zona incumba doua elemente distincte:
„statutul”, respectiv gospodaria propriu-zisa, cu toate componentele ei si
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
16
terenurile din afara gospodariei care nu rareori au anumite constructii specifice
pentru varatul si iernatul animalelor.
Ocupatiile specifice taranilor din zona – agricultura si cresterea
animalelor – se vor reflecta si in structura gospodariei, care cuprinde
urmatoarele elemente: casa ca element principal al gospodariei si totodata
ordonator. Casa taraneasca din Maramures poarta amprenta veacurilor peste
care a trecut si la care a rezistat. Arhitectura constructiilor taranesti se regaseste
in peisajul natural, formind o simbioza intre om, creatiile sale si mediu. Daca nu
totdeauna casa a dominat gospodaria prin dimensiunea ei, grajdul cu sura fiind
de multe ori mai mari, ea s-a impus prin proportii, prin linia arhitectonica, prin
elementele decorative specifice.
Sura cu grajdul reprezinta o constructie simpla sau complexa: simpla –
grajdul pentru vaci si sura, complexa – sura mare la mijloc, marginita de grajdul
cailor sau al boilor si de grajdul vacilor, junincilor si viteilor. Uneori se adauga
cotetele porcilor si alte constructii.
Constructiile sunt din lemn de stejar, de brad sau de molid, in functie de
subzona, lucrate in tehnicile traditionale, asezate pe bolovani mari la colturi, cu
„murul” (soclul) din bolovani de cariera sau din bolovani de rau. Intotdeauna si
la toate constructiile taranesti din Maramures, acoperisul a fost in patru ape.
Grajdul era podit pe jos cu „foste” groase din lemn sau chiar cu barne
asezate una langa alta, putin in panta, pentru asigurarea scurgerii. Gunoiul este
aruncat afara printr-o deschizatura practicata in perete. Podul este asezat numai
pe incaperile destinate grajdurilor. In el se pastreaza furajele, care sunt aruncate
in sura printr-un „oblon”. Sura nu avea pod, ramanand deschisa pana la
acoperis. In sura se mai pastrau diverse unelte. In fata usilor de la intrare in grad
nu sunt trepte ci lespezi mari de piatra. La constructiile mai vechi sura era
prevazuta la un capat cu usi de intrare, iar la celalalt capat cu usi de iesire, astfel
incat sa se poata patrunde cu caruta. Usile din fata sunt frumos ornamentate prin
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
17
sculpturi. Unele grajduri cu sura aveau in acoperisul din fata o deschidere, prin
care se aruncau fanul si otava in podul grajdului, direct din caruta sau sanie.
Peretii interiori erau tencuiti cu lut amestecat cu balegar, pentru a asigura
caldura necesara animalelor pe timp de iarna. O mica fereastra, dispusa in
peretele din stanga usii de intrare, asigura lumina necesara in interior. Grajdul
cu sura este una dintre cele mai interesante constructii gospodaresti, ilustrand
cresterea vitelor ca ocupatie principala a maramuresenilor.
O alta constructie destinata cresterii animalelor este cotetul. Cotetele
aveau forma rotunda sau patrata si erau acoperite cu dranite.
O constructie separata este cotetul pentru vitei, intalnit frecvent in
gospodariile de pe valea Cosaului. Si cainele are adapostul sau, plasat in dreptul
„colejnei” si chiar al celorlalte cotete.
O constructie nelipsita din gospodaria taranului maramuresean, este si
colejna, in care se tin lemnele de foc, butucul pentru taiat lemnele si toate
uneltele necesare. In colejna se mai afla carul, unele unelte agricole si o serie de
alte unelte necesare in gospodarie. Ca sistem constructiv colejna se sprijinea pe
patru stalpi, doi inalti in fata (circa 2,80 m) si doi in spate (0,80-1,20 m). Ei sunt
legati prin cununi puternice de stejar cu ajutorul „chitusilor”. Acoperisul este in
doua ape, suprafata dreptunghiulara din spate fiind mult mai mare decat cea din
fata. Colejna poate fi inchisa pe trei laturi sau deschisa.
Soprul sau oborocul este o constructie destinata protejarii furajelor
impotriva ploii si zapezii.
Soprul este o constructie simpla si ingenioasa: patru stalpi de lemn lungi
de circa sapte metri, legati atat in partea de sus cat si jos cu bare din lemn in
forma de patrat, cu latura de circa 3,5 m. Stalpii sunt asezati in pozitie verticala.
In partea de jos, intre stalpi si bara de legatura este prinsa in cuie de lemn o
„tinga” la fiecare stalp. Pentru ca finul sa nu fie depozitat pe pamant, la nivelul
barelor care leaga stalpii intre ei, la circa 50 cm de pamant, sunt asezate „lese”
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
18
impletite din nuiele de alun. Stalpii nu sunt infipti in pamant, ci retezati drept
la baza; ei se fixeaza pe piatra. Acoperisul are forma unei piramide; la cele
patru colturi este prevazut cu orificii prin care patrund stalpii pe care acesta
gliseaza in functie de cantitatea de fan din sopru. Acoperisul in patru ape este
confectioant din lemn, peste care este batuta dranita.
Pe perioada verii, unii membri ai familiei, in special tinerii, dorm in fanul
din sopru.
In zonele bogate in stejar, stalpii sunt confectionati din lemn de stejar
ciopliti in patru fete, cu latura de 10-12 cm, iar in zona coniferelor se folosesc
stalpi din trunchiuri de brad sau molid, mai subtiri, rotunde, necioplite.
Un alt tip de sopru este cel pe sase stilpi. Spre deosebire de soprul pe
patru stilpi, acesta nu este asa de inalt, are acopeisul tot in patru ape dar fix.
In Maramures exista o constructie aparte, numita „sura”. Aceasta este
detasata de grajd si este folosita pentru „imblatitul” cerealelor.
Constructia este din lemn de brad sau de stejar, in functie de zona.
Sistemul constructiv se bazeaza pe imbinarea barnelor care formeaza peretii in
„chetoare romaneasca”. La constructiile de stejar, talpa este groasa, masiva,
cioplita in patru muchii; peste ea sunt dispuse restul barnelor care formeaza
peretii. La cele din rasinoase, talpa este cioplita in patru muchii, restul barnelor
fiind rotunde. Constructia este simpla: o singura incapere de forma patrata sau
de forma dreptunghiulara. Este inalta de 3,5 - 4 m. acoperisul se prelungeste
mult in fata portii de intrare, ultimele barne care formeaza peretii laterali
crescand in lungime si culminand cu cununa. Sura este prevazuta cu usi de
intrare in partea din fata si cu usi de iesire in dos, pentru accesul cu caruta.
Usile din fata sunt monumentale si frumos ornamentate, fiind prevazute cu
incuietoare ingenioasa din lemn, cu cheie de lemn. Sura, in general, a fost
folosita pana nu demult si la organizarea „jocului” in zilele de sarbatoare.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
19
O alta constructie specifica gospodariei este „camara afara”, asezata
intotdeauna in spatiul destinat casei – ograda sau curtea. Ea era destinata
pastrarii alimentelor si hainelor. Are forma unei case in miniatura. Camera, are
in fata o „satra” (prispa) identica cu cea a caselor taranesti. Accesul se face
printr-o usa dispusa in mijlocul peretelui din fata, avand un ancadrament masiv
si nu rareori ornamentat cu motivele traditionale.
O ferestruica in peretele din stanga usii de la intrare asigura lumina.
Pardoseala si „podul de sus” sunt din barne groase.
Nelipsite din gospodariile taranesti sunt fantanile. Ele erau pietruite cu
bolovani rotunzi de rau. Adancimea lor variaza de la 1 m pana la 14-20 m, in
functie de adancimea la care se gasesc izvoarele.
Albinaritul ca ocupatie secundara a facut necesara o constructie speciala
care adaposteste stupii. Uneori, aceasta se afla in prelungirea casei. Frecvent,
sunt asezati in „satra”, pe latura dinspre gradina. In gospodariile cu multi stupi
exista in gradina o constructie speciala, „stupina”, cu acoperis in patru ape, cu
peretii din scandura, deschisa pe latura mai mare si prevazuta cu doua rafturi pe
care sunt asezate „stiubeiele”.
Demn de relevat este sistemul de imprejmuire, de despartire a diverselor
spatii cu functionalitati diferite. Exista o mare varietate de garduri, gardulete,
garduturi, porti, portite. Tipurile si variantele de garduri existente sunt
determinate de specificul zonal. Astfel exista gardul din nuiele impletite simplu
sau artistic, acoperit cu resturi de fan sau cu dranita; gardul din scandura intre
saranti, traforat artistic si plasat pe un soclu de beton; gardul din sipci de stejar
ascutite la varf, neacoperit; gardul din barne rotunde si subtiri de brad.
O categorie aparte o formau portile de acces la institutiile publice, in
special la biserici si la cimitirele de pe langa acestea, porti care se constituie ca
un tip aparte.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
20
Dupa sistemul constructiv, portile se pot clasifica astfel: poarta pe doi
stalpi, tip mai rar; poarta cu trei stalpi; poarta cu patru stalpi; poarta cu cinci
stalpi; poarta cu sase stalpi.
Sub aspect constructiv, poarta cu trei stalpi apare ca un ansamblu
arhitectonic. Stalpii sunt legati in partea superioara printr-o cununa ajutata de
„chitusi” care, prin cioplitura, au si functie decorativa. Impresionante la poarta
maramureseana sunt monumentalitatea si armonia proportiilor, sistemul
constructiv si sistemul decorativ. Pentru sistemul constructiv si decorativ
indentificam cele „trei tipare plastice de reprezentare ale pomului vietii: cel
local traco-dacic, cel elenistic si cel iranian”. In Maramures sunt diferentiate pe
subzone. Tiparul iranian figureaza pomul, cel elenistic apare sub forma glastrei
cu flori si este asociat motivelor geometrice, neexcluzand motivele solare.
O serie de constructii mai mici intaresc aspectul gospodariei
maramuresene. In satele unde pomicultura are o pondere mare in economia
locala, in gospodarie apar constructii destinate uscarii fructelor.
Unele gospodarii taranesti sunt completate cu instalatiile specifice zonei:
oloiernite, casoaie pentru prajitul semintelor, fierarii, rotarii. Frecvent se
intalneste cuptorul pentru paine.
In Maramures, tipul de gospodarie care s-a generalizat este cea cu curte
dubla, gruparea elementelor componente facandu-se dupa functiile ce le aveau.
Spatiul gospodariei era impartit in mai multe sectoare: curtea propriu-zisa,
ograda sau livada, ocolul vitelor, gradinuta (gradina florilor), gradina.
In ograda sau livada sunt asezate casa, „cosul” pentru stiuleti de porumb,
camara pentru alimente si haine, colejna, fantana si sura pentru imblatit.
In gradinuta, asezata de obicei in partea unde se afla camera de locuit, se
cultiva flori, zarzavaturi, sunt plantati arbori ornamentali si arbusti. Aici este
asezata si gradina. Gradina se prelungeste in spatele casei. Aici se afla pomi
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
21
fructiferi, legume, porumb, canepa. In gradina se amplaseaza stupina,
soproanele pentru fin, claile de fin, staulul pentru oi, „cosul” pentru porumb.
La gospodariile traditionale, casa a fost asezata intotdeauna in fundul
curtii, cu fata spre strada, iar grajdul-sura in fata casei, cu spatele la drum.
Restul anexelor gospodaresti erau amplasate in functie de primele.
Un fenomen cu tendinte de generalizare, care se poate constata in toate
comunitatile maramuresene, este aducerea casei „la drum”, schimbarea pozitiei
ei, cu camera de locuit perpendiculara pe axa drumului. Aceasta duce la
restructurarea intregii gospodarii in functie de pozitia casei. O serie de acareturi
dispar, fiind inlocuite cu constructii mari din caramida si beton. Casele isi
imbogatesc numarul incaperilor, isi schimba organizarea spatiilor, preluand o
serie de functii initiale ale altor dependinte.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
22
Obiceiurile
Obiceiurile calendaristice
a. Obiceiurile de iarna. Anul Nou este asteptat in casele maramuresene
cu bucurie si cu ganduri de bine. Tot ce se face pe parcursul celor 12 zile ale
sarbatorilor de iarna se pune sub semnul binelui, bucuriei, optimismului care se
manifesta prin colinde de o rara frumusete. Repertoriul colindelor include
colinde specifice copiilor, grupurilor de feciori si fete, batranilor.
Zona etnografica Maramures a pastrat si a transmis pana in zilele noasrre
si alte obiceiuri caracteristice perioadei de trecere in noul an. Sunt inca vii unele
elemente de teatru popular printre care un rol aparte ii revine „Viflaimului”, pe
cere-l joaca cetele de feciori in primele zile de Craciun, la Anul Nou si uneori la
Boboteaza. Il gasim prezent in diverse variante pe valea Izei, pe valea Marei, la
Viseul de Jos si de Sus si chiar la Sighetul Marmatiei.
Interesant si plin de semnificatii este si obiceiul ca in noaptea de Anul
Nou, pentru feciorii si fetele nemaritate sa se confectioneze o mascoida care
poarta denumiri diferite de la sat la sat (mos-baba, domn-doamna, metehau-
metehoaie, ciufuri). In speta, se produce un act de provocare a fetelor
nemaritate si a feciorilor tomnatici.
In confectionarra mascoidei se folosesc colti, morcovi, sfecla rosie,
ceapa, par de cal, piele si bucati de balana de oaie.
In noaptea Anului Nou in dreptul casei unde locuieste cel vizat se cauta
un loc greu accesibil, un copac inalt, stalp si se agata mascoida in asa fel incat
sa nu poata fi luata in eventualitatea ca ar fi descoperita. Adevaratul spectacol
se petrece a doua zi, cand populatia iese pe strada, se da jos mascoida, se citeste
textul, se face mult haz. Uneori este imposibil sa fie luata si ramane ca un
„blazon” al casei multa vreme.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
23
Din suita jocurilor cu masti se desprind „jocul caprei” si „jocul ursului”.
Caracterul teatral al spectacolului este mai evident prin miscarile variate ale
personajelor, prin dialogul viu, versificat, prin grotescul mastilor.
Jocul caprei se desfasoara in noaptea de Anul Nou, la Boboteaza si
Sintion. Grotescul dansului, umorul savuros al textului, dialogul viu, costumatia
si in special mastile, sunt cateva elemente care pledeaza pentru concluzia ca
obiceiul caprei in Maramures nu mai este un rit in cadrul practicilor si
obiceiurilor de iarna traditionale.
Si „jocul ursului” este prezent la sarbatorile de iarna, dar si la nunta.
Jocul ursului nu are raspandirea celorlalte obiceiuri: il gasim doar in
satele de pe valea Tisei.
Exista multe asemanari intre jocul ursului si jocul caprei. Personajele
sunt in general aceleasi. Masca de urs este jucata de un fecior; jocul nu se face
la comanda „ursarului” ca in Moldova; ursul joaca liber, simuland parca viata
libera din mijlocul naturii.
Atat jocul caprei, cat si cel al ursului se desfasoara la casele gospodarilor,
prin curti si chiar pe ulitele satelor.
b. Obiceiurile de primavara. Primavara se anunta odata cu aparitia
primilor muguri si a primelor frunze de mesteacan. Nu intamplator portile
maramuresenilor se impodobesc la „Sangeorz” cu ramuri de mesteacan
infrunzite, semn al marii sarbatori a primaverii.
Obiceiul „Sangeorzului” are ca element esential stropitul cu apa,
incadrandu-se in categoria riturilor de fertilitate si fecunditate.
Si „Tinjaua” face parte din aceeasi categorie. Daca de „Sangeorz” fetele
sunt stropite cu apa pentru „a da roada”, in cadrul obiceiului „Tinjaua” este
sarbatorit primul om care a iesit la arat.
In categoria obiceiurilor de primavara intra si cele legate de pastorit
(„Ruptul sterpelor”, „Focul viu”) precum si cele legate de clacile de gunoi; vara
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
24
si toamna sunt marcate de obiceiurile legate de seceris, respectiv de „desfacatul
malaiului”.
c. Obiceiurile familiale. Alaturi de obiceiurile calendaristice, in zona
etnografica Maramures s-au pastrat si in buna parte se mai practica o serie
intreaga de obiceiuri in legatura cu principalele momente din viata omului:
nasterea, casatoria, moartea.
Obiceiurile legate de sarbatorile de peste an marcau calendarul si muncile
din cadrul sistemului agro-pastoral, deci interesau intreaga colectivitate; cele
legate de principalele momente din viata omului interseau mai mult individul,
familia, neamul sau. Daca la obiceiurile nuntii si la cele in legatura cu moartea
participarea era ampla, evenimentele intrand in sfera interesului intregului neam
si al unei bune parti ale colectivitatii, obiceiurile in legatura cu nasterea implica
o participare mai restransa.
Obiceiurile din cadrul familiei se impun intr-o succesiune logica, ele
marcand fiecare eveniment din viata individului.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
25
Costumul popular
Satele Maramuresului prezinta in toate domeniile artei populare
caracteristici comune, dar pentru fiecare sat in parte, pentru fiecare subzona se
identifica si elemente de diferentiere.
Daca la prima vedere portul popular din Maramures face nota aparte in
contextul portului popular romanesc, la o analiza mai atenta se constata ca
principalele lui elemente constitutive se regasec in aceleasi forme si aproape
intotdeauna cu aceleasi denumiri in toate zonele etnografice romanesti. Astfel,
sumanul, cioarecii, camasa, opincile, caciula, catrintele, cojocul, pieptarul,
elementele de gateala a capului sunt componente de baza in ansamblul portului
popular romanesc.
Costumul femeiesc
Portul popular femeiesc din zona etnografica Maramures, prin elementele
principale, se integreaza in structura generala a portului popular romanesc.
Gateala capului este mai simpla decat in alte zone, dar implica elemente
deosebite cand este purtata de mireasa. In mod obisnuit, parul este impletit in
doua cozi, cu carare pe mijloc. La mireasa, cele doua cozi sunt legate impreuna
la spate si impodobite cu „verdeata”. In unele sate, parul de pe frunte este
aranjat in coltisori decorativi. Cununa de mireasa se diferentiaza pe subzone,
dar are ca nota comuna bogatia de materiale din care este confectionata si
bogatia cromatica.
Fetele si femeile casatorite poarta basmale din panza colorata, iar
batranele basmale negre. Diferentele constau mai ales in modul cum se innoada
basmaua.
Elementele de valoare artistica sunt camasa si zadiile.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
26
Camasa se diferentiaza pe subzone mai ales in ceea ce priveste
dispunerea campilor ornamentali, cromatica, elementele decorative si desigur
forma manecilor. Diferentieri apar si in functie de varsta; de exemplu, camasile
purtate de batrane au ornamente lucrate cu alb pe alb, cu infuzii de galben.
Camasa femeilor casatorite este si ea sobra, dar fire de culoare accentueaza
decorarea decolteului si a manecilor.
La camasile purtate de fete, culorile folosite frecvent sunt galbenul, rosul,
albastrul, portocaliul si mai rar verdele.
Un element specific camasilor il constituie decolteul de forma patrata.
Zadiile, de forma dreptunghiulara, au dungi diferite ca latime si
cromatica, variind de la sat la sat. Zadiile se „incing” cu ajutorul unor baiere
impletite din lana colorata.
Fusta se poarta si cu o zadie in fata. Batranele poarta fuste din catifea
neagra si zadie in fata. In zilele de mare sarbatoare se mai poate vedea costumul
traditional complet.
Pieptarul, are in general doua variante: cel din panura de lana (de culoare
verde, albastru, albastru imbinat cu verde si negru) si cojocelul din blana, brodat
cu matase, cu lana divers colorata sau cu fasii de piele colorate imbinate cu
lana.
Sumanul este confectionat din panura tesuta in patru ite si batuta la piua.
Iarna si in momente de ceremonial, femeile imbraca guba alba, identica cu cea
barbateasca.
Incaltamintea este compusa din opinci, care se poarta cu obiele de lana
sau cu ciorapi impletiti din lana alba, infasurati cu „ate” din lana neagra.
La gat poarta zgardane din margele tesute sau impletite si „zgarda
scumpa”, formata din 20-30 siraguri de margele din corali. Aceasta semnifica
bogatia si descendenta nobila a purtatoarei. Fetele mai poarta cercei, inele de
argint, margele de Boemia sau chiar de Murano.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
27
De un real interes este portul traditional al copiilor. Pana la 5-6 ani,
indiferent de sex purtau o camasuta lunga. Dupa aceasta varsta se facea
diferentierea pe sexe. In prezent, ei poarta aceleasi piese de costum ca si adultii.
Costumul barbatesc
Se disting citeva elemente specifice.
Vara, acoperamantul capului il constituie palaria („clopul”).
Iarna se purtau caciuli cu fundul rotunjit, asa-zisele „cusme rotilate”,
confectionate din blana de miel.
Camasa barbateasca traditionala este confectionata din panza de canepa,
in sau bumbac, tesuta in doua ite. La camasa „batraneasca”, croiul era simplu,
pieptii nedepasind ca lungime latimea manecilor. Zona ramasa goala era
acoperita de chimir care ajungea pana aproape sub brat. Chimirul avea rolul de
a proteja mijlocul in timpul muncilor grele, fiind in acelasi timp o piesa de port
care se integreaza armonios costumului traditional.
„Gatiile” (pantalonii) fac parte din costumul de vara (se poarta si iarna,
sub cioareci). Sunt largi si au jos ornamente simple. La mijloc se strang cu
bracinari.
Iarna, barbatii poarta cioareci confectionati din panura alba, tesuta in
patru ite si data la piua. Croiul este drept.
Adesea barbatii poarta peste camasa un „sfeter” de lana alba, impletit
manual, inchis pe gat.
O alta piesa a portului barbatesc este pieptarul. In majoritatea satelor, este
confectionat din panura alba. Croiul este simplu, drept, fara maneci. Pieptarele
sunt captusite cu panza industriala, au un buzunar mare inauntru si doua
buzunare mici in afara, in partea de jos.
Cojoacele au elemente care le diferentiaza pe subzone si de la un sat la
altul.
O piesa specifica portului de iarna este „guba”.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
28
Incaltamintea traditionala era constituita din opinci din piele de vita sau
de porc, cu gurguiul intr-o parte. Piciorul era infasurat in obiele de panura alba
si incins cu „ate” late impletite din lana neagra.
O piesa de port nelipsita in zilele de sarbatoare era si „traistuta
fecioreasca”, de dimensiuni mici, tesuta din lana, in doua ite. Ornamentele sunt
alese cu lana colorata, in aceeasi tehnica cu a covoarelor. Motivele decorative
specifice sunt „roata”, „carligele”, flori si „varste”. Cromatica include rosul,
galbenul, albul, albastrul ca brindusa, verdele.
O piesa purtata de barbati si feciori in perioada de iarna si in zilele de
sarbatoare sunt „manecarile”. Sunt tesute din lana colorata, cu motive
ornamentale alese sau brodate.
O categorie aparte o constituie portul pacurarilor. In general, se compune
din aceleasi elemente ca si portul barbatesc de vara. Exista si unele piese
specifice: palaria, confectionata din „par”, camasa si „gatiile” care sunt
„cernite”.
In zona etnografica Maramures, portul popular este inca viu, putand fi
vazut nu numai in zilele de sarbatoare ci chiar in cele de lucru.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
29
Turism
Maramuresul – nume cu multiple rezonante detine o incarcatura aparte de
frumusete si original, fiind purtatorul unei stravechi civilizatii romanesti.
Maramuresul, cu porti larg deschise spre turismul intern si international,
ofera locuri de o rara frumusete, posibilitati de odihna si agrement, valori
inestimabile ale artei populare traditionale, trasaturi etnografice dintre cele mai
interesante – ceea ce-i confera statutul de zona turistica importanta.
Repartizarea in spatiu a potentialului turistic, personalitatea zonala a
acestuia creaza posibilitatea delimitarii, in spatiul turistic maramuresean a unor
zone cu caracteristici distincte:
- Baia Mare si imprejurimile
- Tara Maramuresului
- Tara Chioarului si partial zona Codrului
- Tara Lapusului.
a) Zona turistica Baia Mare si imprejurimi cuprinde municipiul Baia
Mare si localitatile aflate pe o raza de 30 de km distanta de municipiul Baia
Mare.
Centrul zonei turistice este municipiul Baia Mare, centrul administrativ
al judetului, cu multiple valente turistice. Din punct de vedere geografic, zona
se incadreaza depresiunii Baia Mare cuprinzand si regiunea muntilor vulcanici,
precum si culoarul Somesului.
Relieful deluros, prezenta unei retele bogate de ape curgatoare, pitorescul
peisajului, la care se adauga aspecte etnografice si de arta populara specifice,
formeaza cadrul in care se poate desfasura o activitate complexa.
Vestigiile istorice care se pastreaza partial sau integral, unele dintre ele
restaurate ofera perspectiva unui trecut bogat in evenimente si semnificatii:
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
30
Turnul Stefan, construit in anul 1468; Casa Elisabeta ridicata in anul 1446 de
catre Iancu de Hunedoara; ziduri de piatra si bastioane din 1469; Turnul
macelarilor sau Turnul de munitii; Bastionul monetariei (in curs de amenajare
ca muzeu cu sectii de arheologie, istoria mineritului, stiintele naturii,
mineralogie); Catedrala Sf. Treime construita in stil baroc intre anii 1717-1720;
Hanul orasului construit in secolul al XVIII-lea.
Colectiile muzeului judetean pastreaza piese arheologice descoperite pe
teritoriul orasului Baia Mare ce dateaza inca din epoca bronzului.
In arhivele orasului numeroase documente stau marturie traditiilor
revolutionare ale minerilor si metalurgistilor.
Dintre edificiile social-culturale se impun atentiei: Palatul politico-
administrativ, construit in piatra naturala, a carui arhitectura se inspira din
modul de dispunere a cristalelor intr-o floare de mina, Institutul de invatamant
superior, Galeriile de Arta.
Municipiul Baia Mare ofera prilejul de a vizita colectii muzeale
interesante in cadrul sectiilor de istorie, etnografie si arta populara, mineralogie,
arta de pe langa Muzeul Judetean.
Sectia de etnografie, situata in zona Dealul Florilor, formeaza un adevarat
complex muzeal, cu spatii de expunere pavilionare si in aer liber, in ideea de a
reflecta sintetic si reprezentativ arhitectura, cultura si arta populara din nordul
Transilvaniei.
Biblioteca judeteana este organizata cu sectii de imprumut pentru adulti
si copii, cu sali de lectura, avand un fond documentar de carte veche
romaneasca si raritati bibliofile.
Complexul astronomic popular, prin varietatea actiunilor reprezinta o
adevarata universitate stiintifica populara.
Imprejurimile municipiului Baia Mare ofera posibilitati de excursii,
drumetii si agrement. Popasuri placute se pot face la Seini, centrul agro-
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
31
industrial cu traditii in arta olaritului si la Baita, satul natal al poetului Ion
Siugariu.
In satul Surdesti se pastreaza o biserica de lemn, monument de
arhitectura, cu un turn-sageata ce se ridica la 54 metri, fiind cea mai inalta
constructie din lemn din tara si printre cele mai semete din lume. Cimitirul de
aici adaposteste monumente funerare care amintesc de sarcofagele de piatra in
stil roman, similar celor descoperite in gropnita princiara de la Arges.
La 30 km de Baia Mare se afla orasul Cavnic, care pastreaza un
monument din blocuri de poatra care poarta o inscriptie in limba latina: „Usque
hic fuerunt tartaris” (Pana aici au fost tatarii), amintind de ultima navalire a
tatarilor din anul 1717.
Din oras se mai pot organiza drumetii pentru a vizita rezervatia naturala
de castani comestibili de pe valea Borcutului, valea Usturoiului si Dealul
Florilor, rezervatia fosilifera Chiuzbaia, asezata sub varful Ignis, lacul de
acumulare si barajul Firiza, lacul Bodi din apropierea complexului sportiv
Mogosa, Lacul Albastru.
Un interes deosebit prezinta compelxul turistic Mogosa situat sub varful
cu acelasi nume (1272 m).
Statiunea climaterica Izvoare (916 m altitudine), situata intr-o zona de
platou vulcanic, beneficiaza de un cadru natural cu un pitoresc deosebit, de
poteci turistice marcate, de un ansamblu de constructii moderne cu elemente din
arhitectura traditionala, de conditii excelente de odihna.
La altitudinea de 987 m se afla Hanul „Pintea Viteazul”. De aici pot fi
organizate excursii spre varful Ignis, Mogosa, sau spre „Creasta Cocosului” rest
dintr-un crater vulcanic, monument al naturii, stranie fortareata naturala, care ne
ofera o larga panorama asupra Depresiunii Baii Mari si Maramuresului.
b) Tara Maramuresului se suprapune aproape in intregime peste
depresiunea cu acelasi nume. Asezarile sale, situate de-a lungul vailor Marei,
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
32
Cosaului, Izei, Viseului si Tisei poarta semnul distinctiv al civilizatiei specifice
a lemnului materializata in monumentale porti, in arhitectura populara a caselor
si a celorlalte constructii ce configureaza universul rural traditional.
Bogatia si originalitatea fenomenului de cultura materiala si spirituala
populara sunt remarcabile. Iconografia pe lemn si sticla, pictura murala, arta
textilelor, portul popular si ceramica, alaturi de varietatea folclorului constituie
elemente ale unui fond cultural stravechi.
Salba bisericilor de lemn maramuresene – monumente de arhitectura
populara – incepe la Desesti (1717), continua la Harnicesti, Sat Sugatag (1642).
Asemenea monumente se gasesc apoi in intreaga zona de pe valea Acosaului,
la Budesti – unde se pastreaza un fragment din camasa de zale a capitanului de
haiduci Pintea Viteazul, la Sarbi, Calinesti sau pe valea Izei la Barsana,
Rozavlea, Ieud si Bogdan Voda.
In majoritatea asezarilor, alaturi de vestigii arheologice si de arhitectura
populara straveche sau medievala putem admira diverse instalatii taranesti
actionate de forta apei: mori, piue, valtori, joagare sau unele mestesuguri
traditionale: cojocaritul, olaritul, cioplitul in lemn. La Sapanta se lucreaza intr-o
maniera populara specific locala, covoare si cergi – diferite de cele executate in
restul zonei.
Monumente de arhitectura si locuri cu rezonanta istorica se afla si in zona
oraselor Viseu de Sus, Borsa. Sunt remarcabile in acest sens casele din lemn
vechi, cu inscriptii si datari de la sfarsitul secolului al XVIII-lea.
La poalele muntilor Rodnei, la confluenta paraului Fantana cu Viseul se
afla statiunea climaterica permanenta Borsa (850 m altitudine).
De relevat in cadrul zonei turistice a Tarii Maramuresului spatiul montan
format din muntii Rodnei si ai Maramuresului, de valea Viseului cu afluentii sai
si izvoarele Izei – zona in care turismul imbraca diferite functii: agrement,
odihna, sport, tratament, vanatoare, pescuit sportiv.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
33
Din orasele Viseu de Sus si Borsa pot fi organizate excursii pe varfurile
Pietrosu Mare si Puzdrele din Muntii Rodnei sau in Muntii Maramuresului, la
circurile glaciare Zanoaga Mare, lacurile Iezer, Buhaiesci, din Muntii Rodnei
sau Vinderelul din Muntii Maramuresului. De un interes special se bucura
rezervatia naturala Pietrosu Rodnei.
In intreaga regiune se gasesc numeroase izvoare de ape minerale
carbogazoase, bicarbonatate, sulfuroase.
Municipiul Sighetu Marmatiei este inima intregului tinut, fiind situat la
confluenta Izei cu Tisa. In apropiere, pe dealul Solovan, se pastreaza urmele
unei cetati dacice, iar descoperirile arheologice de la Craciunesti, Oncesti,
Calinesti au pus in evidenta dovezi materiale atestand vechimea si vietuirea
neintrerupta a populatiei romanesti.
Dintre constructiile arhitectonice care se detaseaza in profilul orasului
amintim: biserica reformata cu elemente gotice, constructia fostei prefecturi in
forma de cetate, datand din anul 1691, complexul arhitectural din Piata
Libertatii, cladirea bisericii ortodoxe romane cu pictura murala in fresca
inspirata din traditiile folclorice maramuresene.
Un obiectiv care prezinta interes stiintific si turistic il constituie Muzeul
din Sighetu Marmatiei. Sectia de etnografie prezinta principalele categorii de
valori materiale ale culturii populare, iar in sectia in aer liber de pe dealul
Dobaies sunt expuse exemplare de o remarcabila originalitate din arhitectura
populara a zonei. Iconografia pe lemn si sticla, mastile populare, alaturi de
textile, mobilier, porti si ceramica constituie marea atractie a muzeului. Sectia
de stiinte ale naturii cuprinde valorosul ierbar al botanistului Artur Coman, iar
cea de istorie, marturii din cele mai vechi timpuri.
La 20 km de Sighetu Marmatiei se afla statiunea balneara Ocna Sugatag.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
34
c) Tara Chioarului si partial zona Codrului ocupa zona de vest si sud-
vest a judetului, geografic fiind definita de valea Somesului, cursul inferior al
Lapusului, dealurile Lapusului si Silvaniei.
Vestigii arheologice au fost puse in evidenta in mai multe localitati,
printre care: Mesteacan, Asuaju de Sus, Oarta de Sus.
O caracteristica generala a gospodariei asezarilor din zona o formeaza
sura masiva, monumentala.
Interioarele sunt bogat ornamentate cu obiecte de arta populara, din care
nu lipsesc lazile de zestre, alte piese de mobilier taranesc, dar, mai ales
stergarele taranesti cu motive geometrice.
La Baita de sub Codru ca si in alte sate se mai practica si astazi
mestesuguri traditionale, cum ar fi cioplitul in lemn, olaritul, cu un specific de
factura romana.
O mentiune speciala pentru bisericile de lemn – monumente de
arhitectuta – de la Bicaz, Ortita, Ulmeni, Buzesti din zona Codrului, Surdesti,
Plopis care se detaseaza prin sobrietate si inaltimea turlei, la care se adauga
constructiile de acest gen din Valea Chioarului, Laschia, Sacalaseni, Culcea,
Coruia.
d) Tara Lapusului este strabatuta de cursul superior si mijlociu al vaii
Lapusului, fiind delimitata spre nord si nord-est de muntii vulcanici Gutai si
Tibles.
Orasul Targu Lapus este atestat documentar in anul 1291. Este un centru
de ceramica veche, de un specific aparte. La circa 1 km de comuna Lapus, pe
terasa superioara a raului, s-a descoperit o necropola tumulara de la inceputul
epocii fierului, iar la Siuciu de Jos, asezari din epoca bronzului.
Bisericile de lemn din Tara Lapusului, constructii monumentale, rezultata
al unei stravechi civilizatii taranesti, se constituie in exemplare de exceptie, cum
sunt cele de la Rogoz, Lapus, Cupseni, Ungureni – monumente de arhitectura .
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
35
O nota specifica a satelor lapusene o formeaza asezarile de tip dispersat.
Bogatia folclorului din Tara Lapusului are note specifice: „horea in
grumaz” sau „adancata”, cantecele la fluier, obiceiurile de la stina, cele de la
seceris, de anul nou – intregesc farmecul acestei regiuni, reprezentand pentru
turism elemente de mare atractie.
Zona montana a Tiblesului se leaga de Tara Lapusului. Prin valea
Bradului, poteca Grohot, stana de la Piciorul Arcerului, Gradina Zanelor,
Izvorul rau, platoul intins al Tiblesului, varful Arcerul si varful Bradul, cu Sura
Dracului si Satra Pintii pot fi organizate drumetii. La Poiana Botizii, Baiut,
Rogoz, Stoiceni apar izvoare de ape minerale.
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
36
Bibliografie
Judetele Patriei – Maramures, Monografie Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1980
Mihai Dancus – Zona Etnografica Marmures, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1986
S. Bonifaciu, N. Docsanescu, I. Vasiliu- Ciotoiu – Traditii si Obiceiuri, Editura pentru
Turism, Bucuresti, 1974
http://www.visitmaramures.ro
http://www.ilovemaramures.com/2012/06/maramures-arta-traditii-obiceiuri/
http://www.traiesteromaneste.ro/portul-popular-ardelenesc-barbatesc-tara-oasului-
maramures-tara-lapusului/
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
37
Anexe
Harta judetul Maramures
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
38
Port popular din zona Lapusului
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
39
Originalul cimitir din Sapanta
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
40
Biserica de lemn din Surdesti
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
41
Biserica din lemn din Rogoz
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
42
„Tinjaua” – stravechi obicei de sarbatorire a gospodarilor ogoarelor
pe valea Marei
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
43
Obiceiuri de iarna
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
44
Masti
CEDES Cercetare-Dezvoltare ANTON GEORGE
45
Turnul „Stefan” (1445-1468) din Baia Mare