Introducere

Bolile infecțioase și afecțiunile transmise prin alimente pot provoca efecte severe asupra sănătății pot conduce chiar și la decese în rândul populației în special în regiunile în curs de dezvoltare. Apariția continuă de microorganisme rezistente la antibiotice i-a făcut pe cercetători să caute noi agenți antimicrobieni care să fie mai eficienți împotriva microorganismelor patogene rezistente. S-a dovedit că modificarea structurală a agenților antimicrobieni îmbunătățește eficiența împotriva bacteriilor, fungilor și virusurilor. Totuși în ultima vreme eforturile cercetătorilor s-au îndreptat către îmbunătățirea medicamentelor antimicrobiene prin dezvoltarea unor noi clase de medicamente antimicrobiene care să acționeze asupra mai multor locuri și microorganisme. Tradițional, plantele cu potențial terapeutic sau medicinal au fost folosite cu succes pentru prevenirea și tratarea diferitelor boli transmise prin intermediul alimentelor. Din timpuri străvechi unele plante și produse ale acestora au fost folosite în medicina traditională pentru a trata afecțiuni comune și boli degenerative atât la oameni cât și la animale. Eficiența acestor proceduri a fost atribuită în principal prezenței de compuși bioactivi din plante. Dată fiind căutarea de noi agenți antimicrobieni, compușii antimicrobieni derivați din materia vegetală sunt adeseori considerați naturali și sigurii comparativ cu substanțele chimice. În ultima perioadă medicina bazată pe plante a devenit mai populară datorită îngrijorării crescânde a consumatorilor cu privire la utilizarea de preparate chimice de sinteză și utilizarea de conservanți antimicrobieni în special în practicile moderne de protecție a alimentelor. Unele dintre avantajele utilizării antimicrobienilor naturali includ: reducerea dependenței de antibiotice, reducerea dezvoltării rezistenței la antibiotice de către microorganismele patogene, controlul contaminării încrucișate cu patogeni transmiși prin alimente, improvizarea de tehnologii de conservare a alimentelor și întărirea sistemului imunitar la oameni. În ziua de azi se observă o creștere a numărului de produse naturale bazate pe plante (cum ar fi ceaiul verde, decocturi din plante, plante medicinale) care pot include părțile aeriene, semințe, fructe, rădăcini, rizomi și flori. Dintre acestea florile au căpătat prioritate și și-au găsit diferite aplicații. Extractele florale și uleiurile esențiale sunt considerate bogate în compuși cu bioactivitate bogată. Extractele florale și uleiurile esențiale sunt de asemenea considerate posibili agenți antimicrobieni naturali. Rapoartele de cercetare existente indică faptul că acestea prezintă un spectru larg de activitate antimicrobiană.

Metode extractive

Extracția cu solvenți. Este una dintre cele mai utilizate metode pentru prepararea extractelor florale. Extracția cu solvenți implică procesul de solubilizare. Solubilizarea este o tehnică de separare care presupune îndepărtarea solidelor solubile dintr-un amestec solid prin utilizarea unui solvent sau a unui ameste de solvenți adecvat. Printre factorii care pot influența extracția cu solvent se numară: rata de transport a solventului în material, rata de solubilizare a

constituenților solubili și rata de transport a soluției din materialul insolubil. În cazul materialului vegetal este necesar un timp adecvat pentru difuzia solventului prin pereții celulari, dizolvarea constituenților solubili și difuzia soluției (extractului) către suprafata peretelui celular. Extractele florale pot fi preparate atât din probe proaspete cât și uscate. Înainte de extracție probele sunt supuse uscării cu aer sau liofilizării urmate de măcinare sau omogenizare pentru a reduce dimensiunile particulelor. Aceste proceduri au scopul de a îmbunătăți eficiența procesului de extracție. Printre solvenții utilizați se numără metanolul, etanolul, hexanul, acetone, acetatul de etil, cloroformul.

Percolarea. Este o metodă eficientă care utilizează un percolator pentru extracție. Percolatorul este prevăzut cu o deschidere largă la partea superioară pentru a ușura adăugarea sau îndepărtarea probei și cu o valva în partea inferioară pentru a permite eliminarea solventului. Cu valva menținută închisă proba sub forma de pulbere este introdusă în percolator. După aceea probele sunt acoperite prin adăugarea unui solvent adecvat și lăsate câteva ore. După aceea solventul este eliminat cu un debit controlat prin partea inferioară a percolatorului prin valva. Prin partea superioară este adăugat solvent proaspăt pentru a înlocui solventul saturat îndepărtat.

Extracția cu Soxhlet. Extracția cu Soxhlet este o tehnică des utilizată pentru extragerea compușilor termostabili. Extractorul Soxhlet este compus dintr-un balon de distilare, un extractor și un condensator. Solventul din balonul de distilare este încălzit și vaporii rezultați sunt condensați în condensator. Solventul condensat umple locașul în care se află cartușul de extracție care conține proba ce trebuie extrasă. Când soluția din extractor atinge nivelul de supraplin un sifon o aspiră și o transportă înapoi în vasul de distilare tranportând solutul dizolvat în masa lichidului. Solutul este lăsat în balonul de distilare în timp ce solventul este evaporat, condensat și trecut prin probă. Acest process este repetat până se atinge o extracție completă.

Macerarea. Aceasta este o metodă folosită frecvent în laborator inc are un vas conic acoperit cu folie de aluminiu sau parafilmeste folosit pentru a preveni evaporarea solventului și variațiile de la un lot la altul. Proba sub formă de pulbere este lăsată la macerat pentru o periaodă determinată de timp după adăugarea unui solvent adecvat. Procesul de macerare este lent și adeseori necesită agitare ocazională sau continuă deoarece decurge prin difuzie moleculară. Agitarea ocazională asigură dispersarea soluției saturate de la suprafața particulelor aducând solvent proaspăt la suprafața particulelor pentru extracție. După macerare extractul este filtrat printr-un filtru adecvat.În anumite cazuri reziduul solid este presat și soluția rezultată este amestecată cu extractul inaintea filtrării.

Infuzia. Infuzia este o soluție diluată care conține compuși ușor solubili preparată prin macerarea un timp scurt a probei în apă fierbinte sau rece. Apa rece este recomandată pentru extragerea compușilor termosensibili. Este important să se distribuie infuzia în maxim 12 ore de la preparare deoarece este predispusă la contaminare microbiană.

Decoctul. Decoctul este cea mai folosită și mai populară metodă traditională de preparare a extractelor apoase din plante medicinale. Este realizată prin fierberea probei în apă pentru o perioadă de timp fixată.

Plante care prezintă activitate antimicrobiană

ALLII CEPAE BULBUSProvieniență: Allium cepa L. fam. Liliaceae Denumire populară: ceapăSpecie originară din Asia, se cultivă pe scară largă în scopuri alimentare.Este o plantă erbacee, bienală care se caracterizează prin frunze cilindrice și flori trimere grupate în umbrele.Bulbii de ceapă au o formă sferică sau alungită.În ceea ce priveste culoarea, aceasta variază, și anume: frunzele externe, tunicate, pot fi de culoare albă, galben-brună sau roșie-vișinie, în timp ce frunzele interne sunt albe sau alb-roșcate.Gustul este iute; mirosul este la rănirea, tăierea sau zdrobirea bulbului, caracteristic, pronunțat și întepător.Acțiune și întrebunințăriÎn prezent ceapa este utilizată pentru proprietățile sale antibacteriene și fungicide, hipoglicemiante, diuretice, antiaterosclerotice, coleretice și colagoge.Acțiunile antibacteriană și fungicidă sunt datorate cisteinsulfoxizilor, în timp ce efectul hipoglicemiant sunt respunzătoare difenilamina și alilpropildisulfidul.Cicloaliina dezvolta efecte antiaterosclerotice, iar tiosulfinații și cepenele inhibă ciclooxigenaza si 5-lipoxigenaza, enzime cheie în metabolismul acidului arahidonic, împiedicând astfel eliberarea histaminei și sinteza tromboxanului, ceea ce explică acțiunea antiastmatică a sucului de presare.În plus, tiosulfinații și sulfinildisulfizii au redus, în experimente pe cobai, astmul alergen și PAF-indus.

ALLII SATIVI BULBUSProveniență: Allium sativum L. fam. AlliaceaeDenumire populară: usturoiSpecie, larg răspândită, prezintă frunze plane, liniare și flori albe grupate în inflorescențe umbeliforme;fructul este o capsulă.Bulbii, cunoscuți mai ales sub numele de ,,căpățâni’’, sunt grupați din 10-15 bulbili alungiți, comprimați pe una sau două laturi, protejați la exterior de frunze albe, tunicate, uscate.Există și o varietate care are frunzele externe tunicate, de culoare roșiatică.Au o culoare albă sau alb-gălbuie, gust iute și miros caracteristic, pronunțat.Acțiune și întrebuințăriUsturoiul dezvoltă efecte hipolipemiante și hipocolesterolemiante prin inhibarea sintezei de colesterol la nivel hepatic și eliminarea sărurilor biliare prin materiile fecale.Se pare că S-metil-L-cistein sulfoxidul este compus activ în acest caz.Usturoiul poate preveni apariția cardiopatiei ischemice; alicina, ajoenul, alți derivați sulfurați au acțiune antiagregant plachetară.Se mai folosește ca hipotensiv(acțiune datorită bisulfurii de alil), hipoglicemiant, diuretic.

Datorită conținutului în alicină produsul vegetal dezvoltă o puterincă acțiune antimicrobiană asupra bacteriilor gram-pozitive și gram-negative, precum și asupra fungilor.Ca urmare, extracte obținute din Allii sativi bulbus se folosesc în infecții gastrointestinale, urinare, respiratorii, in sfera ORL, precum și parazitozele intestinale.Prezența erubozidelor în sucul de presare al usturoiului explică de ce, în tratamentul micozelor interdigitale se obțin rezultate foarte bune, dacă timp de 7-10 zile se freacă zona afectată cu un cătel de usturoi despicat.Tratamentul se aplică dimineața și seara, după ce, în prealabil, picioarele au fost muiate timp de 10 minute în apă.Acțiunea antimicotică cea mai puternică o are erubozida B.

ALLII URSINI HERBAProveniență: Allium ursinum L. fam. AlliaceaeDenumire popular: leurdăEste foarte răspândită în întreaga Europă și nordul Asiei, principalii furnizori ai produsului vegetal fiind țările din estul continentului European.Se recunoște ușor datorită frunzelor late, lanceolate și florilor albe grupate în umbele.Frunzele sunt de culoare verde închis pe fața superioară și verde deschis pe fața inferioară.Nervația paralelă, mai proeminentă pe fața inferioară.Florile, de culoare galben deschis până la galben-brun, sunt hexapartite și au un pedicel scurt.Fructul este o capsulă mică cu semințe negre.Mirosul este pătunzător, iar gustul, înțepător, seamănă cu cel de usturoi.Acțiune și întrebuințăriÎn medicina popular produsul vegetal este utilizat pentru proprietățile sale carmitive și antibacteriene în tratamentul disfuncțiilor gastrointestinal, respective a dispepsiilor.Se mai folosește ca hipolipemiant, hipocolesterolemiant, antiagregant plachetar.Pentru extractele din Allii ursine herba au fost semnalate, ca efect secundar, fenomene de iritare gastrică.

ANSERINAE HERBAProveniență: Potentilla anserina L. fam. RosaceaeDenumire popular: coada racului, iarba gâștelor, argințică, scântitoareSpecia este foarte răspândită în regiunile temperate.Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt Ungaria, Polonia și țările din fost Iugoslavie.Specie perenă, de talie mică, cu tulpina repent, pubescent și o rozetă de frunze bazilare.Frunzele, imparipenat compuse, au marginea dințată.Pe fața inferioară sunt albicioase datorită pubescenței.Fața superioară este slab pubescent și are o culoare verde.Florile sunt solitare, galben-aurii.Produsul vegetal are un gust slab astringent.

Acțiune și întrebuințăriDatorită conținutului în taninuri produsul vegetal are proprietăți astringent, antidiareice, antiseptic, hemostatice.Intern se administrează în diareea acută, nespecifică, însoțită de crampe gatrointestinale și în dismenoree.Extern se administrează în inflamații ale mucoasei bucale și

tractului respirator superior, infecții vaginale, hemoragii uterine și vaginale.Nu se recomandă administrarea produsului la persoanele cu sensibilitate gastric.

ARNICAE FLOSProveniență: Arnica Montana L. fam. AsteraceaeDenumiri populare: arnică, carul zânelor Planta este răspândită în aproape toată zona Europa, dar și în Asia și America de Nord.Principalii furnizori ai produsului medicamentos sunt țările din fosta Iugoslavie, Spania, Italia și Elveția.Arnica chamissonis este cultivată în Rusia și în partea estică a Germaniei, iar subsp. Foliosa în vestul Germaniei.Înaltă de până la 20-30 de cm, planta se caracterizează printr-o tulpină lipicios-păroasă, puțin ramificată spre vârf, cu majoritatea frunzelor de formă ovală sau obovată dispuse în rozetă bazilară.Frunzele de pe tulpină sunt opuse și întregi.Inflorescențele sunt în număr de 1-3, rar 5, una fiind terminal, iar celelalte la nivelul axilelor frunzelor.Receptaculul este foarte ușor convex și prezintă 15-25 de flori ligulate, de culoare galbenă spre galben-portocalie.În central receptacululul se află flori tubuloase, hermaphrodite, colorate în portocaliu și având un caliciu păros, care se termină în papus.Mirosul produsului este ușor aromatic, iar gustul amar și oarecum picant.Se recoltează inflorescențele(care apar de abia în al doilea an e vegetație), cu puțin timp înainte de înflorire(iunie-august).Acțiune și întrebuințăriArnica are acțiune antiseptic, cicatrizantă(prin stimularea formării țesutului de granulație și acțiune imunostimulantă asemănătoare celei a preparatelor de Echinacea), antiflogistică, antireumatică și analgezică, fiind indicată pentru uz extern în tratamentul luxațiilor, entorselor, contuziilor, hematoamelor, edemedor associate fracturilor, flebitelor superficial, durerilor reumatice ale articulațiilor, furuncule, inflamații după înțepături de insecte sau inflamații ale mucoaselor, în special, ale gurii.După cum se vede, preparatele de Arnica dezvoltă o multitudine de efecte, unele chiar contradictorii(antiinflamator/imunostimulator) fapt care se datoreză compoziției chimice complexe.Forma și tipul de extracție precum și calitatea materialului vegetal prelucrat vor fi, în final, hotărâtoare în ceea ce privește activitatea pe care aceasta o va dezvolta.Astfel, helenalin- și dehidrohelenalin-esterii prezintă efecte puternice antimicrobiene, antiflogistice, antireumatice, antiartitrice, antihiperlipidemice și analeptic respiratorii.Ei pot afecta, de asemenea, sistemul cardiovascular.Unele dintre aceste efecte sunt determinate și de uleiul volatile(antiseptic, antiinflamator) și poliacetilene(bacteriostatic, antifungic).BARDANAE RADIXProveniență: Arctium lappa L. fam. AsteraceaeDenumiri populare: brusture, lipan, scaiul oii Produsul vegetal se poate confunda cu rădăcinile speciei Atropa belladonna L.(Solanaceae, mătrăgună)toxice prin conținutul în alcaloizi cu nucleu tropanic(L-hiosciamină, scopolamină).

Specia este originară din Europa, nordul Asieie și America de Nord.Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt Bulgaria, Ungaria, Polonia și țările fostei Iugoslavii.Este o plantă bienală care poate atinge 1 m înălțime, cu frunze acuminate, ovate și capitule constituite din flori tabulate roșietice înconjurate de bractei verzi care se termină printr-un apendice cu vârful ascuțit și încovoiat.Produsul vegetal este constituit din fragmente de rădăcini dure fibroase, rugoase,cu zbârcituri longitudinal pe fața externă.Rădăcinile tinere prezintă canale rezinifere.Produsul vegetal are o culoare brună până la negricioasă.Gustul este dulceag-mucilaginos, apoi amar. Acțiune și întrebuințăriÎn medicina tradițională rădăcinile de brusture sunt folosite mai ales în tratamentul dermatozelor și furunculozei.Această utilizare este datorată cel puțin parțial, compușilor polinesaturați care acționează antimicrobian și antifungic.Extractele din Bardanae radix au proprietăți diuretice, laxative, depurative, antibiotic, de stimulare a funcțiilor hepatobiliare, hipoglicemiante.Se consideră că lactonele sescviterpenice de tip guaianolidic și derivații lignanici sunt răspunzători, în mare măsură, pentru efectele farmacologice pe care le dezvoltă produsul vegetal.Acțiunea hipoglicemiantă este atribuită parțial acidului γ-guanidino-n-butiric.Datorită conținutului ridicat în polimeri glucidici, în Japonia, produsul vegetal, cunoscut sub denumirea de gobo, este consumat ca aliment.

CALENDULAE FLOSProveniență: Calendula officinalis L. fam. AsteraceaeDenumiri populare: gălbenele, filimicăSpecia este originară din central, estul și sudul Europei.Este cultivată pe scară largă în țările mediteraneene și balcanice, în estul Europei și, în măsură mai mică, în Germania.Principalii furnizori ai produsului medicamentos sunt Polonia, Ungaria și Egipt.La noi se cultivă în scop oranamental.Specia este erbacee, anuală, mai rar bienală.Frunzele sunt dispuse altern; sunt lipite de pețiol, invers lanceolate și cu vârful rotunjit.Florile sunt grupate în antodii terminale.Fructele sunt achene cu țepi mici pe suprafață.Antodiile sunt formate din 15-40 flori ligulate, portocalii, dispuse marginal și numeroase flori tubuloase, de culoare galbenă, situate în centru.Ligulele sunt tridințate și prezintă 4 nervuri.Receptaculul prezintă bractei involucrale, ascuțite, de culoare verde.Diametrul inflorescenței este de aproximativ 4 cm.Mirosul este aromat, iar gustul sărat-amărui.

Acțiune și întrebuințăriProdusul vegetal este mult utilizat în medicina popular ca diaphoretic, diuretic, spasmolitic, emenagog, antihelmintic.Se administrează, de asemenea, în tratamentul afecțiunilor hepatice.Trebuie precizat faptul că unele din aceste utilizări(ca diaforetic sau antihelmintic)nu sunt justificate prin compoziția chimică a produsului vegetal.

Produsul vegetal are proprietăți coleretice, emenogoge, spasmolitice, antiinflamatoare, cicatrizante, antibacteriene și antifungice.

CARYOPHYLLI FLOS/CARYOPHYLLI AETHEROLEUMProveniență: Syzygium aromaticum(L.)Merr.et L.M.Perry fam.MyrtaceaeDenumire: cuișoareSpecia, originară din insulele Molucce și sudul Filipinelor, este cultivată în multe țări tropicale.Pricipalii furnizori ai produsului medicamentos sunt Indonezia, Malaysia, Madagascar, Sri Lanka, insulele Africii de Est și țările Americii de Sud.Arbore care poate atinge 20 m înălțime.Prezintă frunze persistente, coriace, ovale, acuminate și flori tetramere, alb-rozee, grupate în cime, caducei la înflorire.Din acest motiv se recoltează bobocii florali.Acești sunt constituiți dintr-un receptacul brun-negricios, fin striat, alungit la bază și rotunjit la partea superioară ceea ce le confer un aspect cuneiform.Caliciul este format din patru lobi ascuțiți, iar corola este formată din patru petale gălbui, membranoase, imbricate care adăpostesc numeroase stamina.Mirosul este plăcut, puternic aromat, iar gustul este aromatic, înțepător, arzător. Acțiune și întrebuințăriUleiul volatile dezvoltă o puternică acțiune antibacteriană și, ca urmare, este utilizat ca antiseptic și analgezic în stomatologie.Uleiul volatile are proprietăți antifungice, antivirale, antihelmintice și antiagregant plachetare.De asemenea, în asociere cu alte extracte vegetale, se mai folosește ca tonic, stomahic și carminative.Pentru cuișoare au mai fost semnalate efecte antiulceroase.Toxicitate: în concentrații mari, eugenolul și uleiul volatil sunt puternic iritante și pot determina apariția de leziuni tisulare.Din acest motiv, pasta cu oxid de zinc și eugenol nu se mai folosește astăzi în practica stomatologică.

CORIANDRI FRUCTUS/CORIANDRI AETHEROLEUMProveniență: Coriantrum sativum L. fam.ApiaceaeDenumiri populare: coriandru, coleandru, culeandră Coriandrul este o specie anuală care nu depășește 60 cm înălțime, cu frunze penat sectate și flori albe sau slab roz grupate în umbele compuse.Florile degajă un miros neplăcut, grețos, de ploșniță; abia odată cu maturizarea fructelor, mirosul devine aromat, plăcut.Fructele de coriandru sunt constituite din două mericarpe unite.Pe fiecare mericarp se disting cinci coaste primare și patru coaste secundare.Coastele primare sunt ondulate și puțin proeminente, în timp ce coastele secundare sunt drepte și proeminente.Sunt sferice, dure și casante.Au o culoare brun-gălbuie, coastele fiind mai deschise la culoare decât restul fructului.Diametrul fructelor variază între 1,5-3 mm pentru varietatea microcarpum și 3-5 mm pentru vulgare.Gustul și mirosul sunt aromate.Acțiune și întrebuințăriUleiul volatile imprimă produsului vegetal proprietăți stomahice, spasmolitice, carminative, bactericide și fungicide.Fructele de coriandru, ca atare sau sub formă de extract, intră în componența unor preparate medicamentoase pe bază de antraderivați pentru a preveni apariția

colicilor intestinale.Se mai administrează în dispepsie, colici gastrointestinal, flatulență și inapetență.Produsul vegetal se folosește drept corrector de gust și miros și drept condiment în alimentație(în industria panificație, a băuturile alcoolice și la prepararea mezelurilor).Se folosește ca aromatizant ân industria tutunului, vinurilor și în parfumerie.

EUCALYPTI FOLIUM/EUCALYPTI AETHEROLEUMProveniență: Eucalyptus globulus Labill. fam. MyrtaceaeDenumire populară: eucaliptSpecia, originară din Australia, este cultivată în țările africane(Algeria), asiatice (regiunea Suhumi din Rusia) și europene (Spania, Portugalia, zonele sudice ale Franței). Eucaliptul este un arbore care poate atinge înălțimi de 60 m. Frunzele de pe ramurile tinere sunt sesile, opuse, rotunde și ceroase; au o culoare verde - albăstruie. Produsul vegetal este constituit din frunzele recoltate de pe ramurile în vârstă de 3-4 ani.Acestea sunt scurt-petiolate, alterne, falciforme și coriace. Au marginea întreagă. Din nervura principală se desprind nervuri secundare paralele care se unesc la marginea frunzei formând o nervura ondulată, arcuata. Pe suprafața prezintă lenticele scleroase sub forma unor pete albicioase. Privind frunzele prin transparenta se observă numeroase puncte translucide care corespund pungilor secretorii de ulei volatil. Frunzele au o lățime de 2-5cm; pot să atingă 25 cm lungime. Au o culoare verde - cenușie, un gust amar, astringent, aromat, răcoritor și un miros puternic aromat. Florile sunt albe, pe tipul 4.Caliciul cupuliform este acoperit de un opercul constituit din petale. La înflorire petalele cad. Astfel androceul, constituit din numeroase stamine lungi, devine vizibil. Fructul este o capsulă cu numeroase semințe. Acțiune și întrebuințăriProdusul vegetal are proprietăți expectorante, anticatarale, antibacteriene, antifungice, antivirale, vermifuge, antireumatice, antinevralgice, febrifuge, astringente. Se administrează în afecțiuni respiratorii (tuse convulsiva, bronșită, pleurezie, sinuzită, rinită), dermatite, reumatism. Taninurile imprima produsul vegetal proprietăți astringente și antimicrobiene.Eucaliptolul(cineolul) acționează spasmolitic, secretomotor, secretolitic, antimicrobian, fungicid și hiperemizant. Se absoarbe bine la administrare orală, rectala sau percutanata și se elimină pe cale pulmonara sau rectala. Eucaliptolul decongestioneaza căile respiratorii superioare "ușurând" respirația. Efectul este datorat stimulării receptorilor care, în mod normal, sunt stimulați de fluxul de aer inspirat. De asemenea, experimente in vivo au evidențiat faptul că la inhalarea vaporilor de eucaliptor acționând ca un surfactant. Eucaliptolul are proprietăți vermifuge.

HEDERAE FOLIUM Proveniență: Herera helix L. fam. AraliaceaeDenumire populară: iederă Iedera este originară din centrul, vestul și sudul Europei. Principalii furnizori ai produsului vegetal sunt țările est-europene. Se cultivă mult ca plantă ornamentală. Este o liana care poate atinge 50 m lungime. Tulpinile agățătoare, lignificate prezintă rădăcini la nivelul nodurilor. Florile au o culoare galben-verzui și pot fi grupate în umbele terminale, mici și sferice. Fructele

sunt bace negre și globuloase; conțin 4-5 semințe de culoare roz. Produsul vegetal este constituit din frunze provenite de pe tulpini sterile și fertile. Frunzele persistă aproximativ 3 ani. Pe ramurile sterile se găsesc frunze palmat-lobate cu 3-5 lobi triunghiulari, coadate la bază, coriace, lucioase. Frunzele de pe ramurile fertile sunt ovale, întregi. Au o culoare verde închis pe fața superioară și mai deschisă pe fața inferioară. Gustul este amar. Prin zdrobire, degajă un miros aromat.Acțiunea și întrebuințări Hederasaponinele imprima produsul vegetal proprietăți expectorante, antimicotice, antibacteriene, antihelmintice și antiprotozoarice. Nu s-a stabilit încă în ce măsură emetina contribuie la exprimarea acțiunii expectorante a extractelor din frunze de iederă. Referitor la efectele antiparazitare, extracte din frunze de iederă conținând hederasaponina C s-au dovedit active față de Candida albicans și Dicrocoelium. Sărurile de sodiu ale monodesmozidelor sunt active față de specii de Amoeba, Trichomonas și Leishmania. Acțiunea antimicotica au și poliacetilenele. În plus, pentru falcarinol au fost evidențiate și efecte antibacteriene, analgezice și sedative.

MELISSAE FOLIUM /MELISSAE AETHEROLEUMProveniență: Melissa officinalis L. fam. LamiaceaeDenumiri populare: roiniță, lămâita, busuiocul stupului Planta este originară din estul zonei mediteraneene și din Asia de Vest. Crește în flora spontana a multor țări mediteraneene sau din Europa Meridionala, dar este și mult cultivată în vestul(în special, Spania și Franța), centrul (sudul și estul Germaniei) și estul Europei. Produsul medicamentos comercializat pe piața farmaceutica provine din România și Bulgaria.Roinita este o plantă erbacee, cu tulpina înaltă de 60-120 cm, glabra la bază și păroasa la partea superioară și care la strivire miroase a lămâie. Frunzele sale sunt opuse, petiolate, oval-triunghiulare sau oval-cordiforme, cu marginea crenat-serata și suprafața reticulata, mai proeminent pe fața inferioară. Culoarea este verde închis pe fața superioară și ușor mai deschisă pe cea inferioară datorită perilor existenți îndeosebi pe nervuri. Mirosul este aromat, asemănător celui de lămâie, iar gustul de asemenea, aromat și ușor amar. Acțiune și întrebuințări:Frunzele de roiniță, prelucrate sub formă de infuzie, extracte fluide/uscate sau alte preparate galenice, au acțiune sedativa, carminativa, stomahica, spasmolitica, antibacteriana și antivirala. Ca în cazul preparatelor de mușețel, principii active se extrag în mod diferit din materialul vegetal, funcție de gradul mai mic sau mai mare de hidro- respectiv lipofilie a solventului utilizat, compoziția chimică diferită, reflectându-se în acțiunea farmacologica a preparatului. Principiile active cele mai importante din frunzele de roinita sunt: componentele uleiul volatil, derivații flavonoidici, acizii fenolcarboxilici și depsidele(de tip acid rozmarinic sau clorogenic), acestora revenindu-le o serie de acțiuni specifice. Uleiul volatil acționează antibacterian și antifungic, dar el este, de asemenea, responsabil pentru acțiunea spasmolitica și cea sedativa a roinitei.

MENTHAE FOLIUM/MENTHAE PIPERITAE AETHEROLEUMProveniență: Mentha piperita L. fam. LamiaceaeDenumiri populare: izmă de grădină, izmă bună, mentăProdusul vegetal provine în întregime de la plantele cultivate, menta fiind o specie exclusiv de cultură, care se înmulțește pe cale vegetativa, prin butasi. Arealul său de cultivare cuprinde aproape toate continentele, însă principalii exportatori ai produsului sunt Bulgaria, Grecia, Spania, alte câteva țări balcanice, Europa de Nord și Statele Unite ale Americii. Înaltă de până la 50-60 cm, menta este o plantă cu tulpina tetramunchiata, cu noduri și internoduri; prezintă inflorescențe terminale în formă de spic, cu flori purpuriu-violacee. Frunzele ovat-lanceolate sunt dispuse opus, fiind scurt petiolate și cu marginea inegal serată, de culoare verde închis pe partea superioară, verde mai deschis pe fața inferioară, cu o nuanță violaceu-roscata, uneori. Nervatia este penata, mai proeminentă pe fața inferioară; fața superioară este glabră, iar cea inferioară este prevăzută cu peri glandulari dispuși de-a lungul nervurilor.Mirosul produsului este caracteristic, aromat și se accentuează prin frecare, iar gustul este iute, înțepător și răcoritor. Acțiune și întrebuințări Atât drogul Mentha folium, cât și uleiul volatil de menta au o acțiune spasmolitică, anestezic local, carminativă, antiseptică și coleretică, datorită mai ales mentolului. Mentolul are acțiune anestezică locală și, antipruriginoasă. Acțiunea anestezică a mentolului, exprimată la nivelul mucoasei gastrice, explică efectul antiemetic al produsului vegetal. Totodată, alături de taninuri, el imprimă frunzelor de mentă proprietăți antiseptice. Nu în ultimul rând trebuie amintită acțiunea antidiareică a taninurilor.

MYRTILLI FRUCTUSProveniență: Vaccinium myrtillus L. fam. EricaceaeDenumire populară:afinProdusul vegetal provine din țările Europa de Nord, Europei Centrale și Europa de Sud-Est. Fructul este o bacă sferică, colorată în albastru-negricios, ce conține semințe brune, lucioase, în formă de semilună. Gustul este dulce-acrișor, slab astringent. Recoltarea fructelor se face la sfârșitul verii și trebuie să se țină cont de posibilitatea confundării afinului cu Vaccinium uliginosum L. sau cu merișorul(Vaccinium vitis-idaea L.).

Acțiune și întrebuințări :Datorită taninurilor, produsul vegetal se folosește ca antidiareic în diareea acută, non-specifică. Proprietățile sale ușor astringente îi determină și utilizarea în tratamentul local al inflamațiilor mucoasei bucale și faringiene. În afara acțiunii specifice (antidiareic prin astringență) la nivelul mucoasei intestinale, taninurile catehice din fructele de afin acționează antimicrobian, antisecretor și antiinflamator, inhibând totodată peristaltismul intestinal.

RAPHANI RADIXProveniență: Raphanus sativus L. fam. Bassicaceae

Denumire populară: ridicheSpeciile aparținând genului Raphanus L. sunt plante anuale sau bianuale, răspândite mai ales în regiunile mediteraneene. Partea superioară a rădăcinii și axa hipocotilă sunt tuberizate. Tulpina aeriană este erectă, ramificată și fistuloasă. Frunzele bazale sunt lung pețiolate și lirat-penatsectate; cele superioare sunt lanceolate, scurt pețiolate. Florile, albe sau violete, grupate în raceme. Fructul este o silicvă lungă de 3-9 cm. Acțiune și întrebuințări:În medicina populară, mai utilizată în scop terapeutic, a fost si este ridichea neagră. Ca urmare a pierderii componentelor volatile ridichea neagră uscată este mai puțin activă decât ridichea proaspătă. Rădăcinile de ridiche neagră au proprietăți antitusive, coleretice, rubefianye, diuretice, laxative, antimicrobiene, antivirale și i iminostimulatoare. Coaja de ridiche neagră are, de asemenea, proprietăți rubefiante.

VITIS IDAEAE FOLIUM Proveniență: Vaccinium vitis-idaea L. fam. EricaceaeDenumire populară: merișorSpecie arbustiformă care crește la altitudini cuprinse între 1300-1400 m în Carpați. Frunzele sunt coriace, pieloase, eliptice și cu vârf rotunjit, scurt pețiolate. Marginea limbului frunzei este răsfrântă pe fața inferioară.Dimensiunile sunt de 2-3 cm lungime și 1-1,5 cm lățime. Culoarea este verde închis, lucioasă, pe fața superioară și verde mai deschis, mat pe fața inferioară, care prezintă și numeroase puncte brune, în fapt glande secretoare. Gustul este astringent, ușor amar, iar mirosul lipsește. Acțiune și întrebuințări:Produsul vegetal este frecvent utilizat la noi în țară. Principala utilizare este aceea de antibacterian/antiseptic urinar, fiind prescrise în tratamentul bolilor căile urinare și în stări inflamatorii. Acțiunea antiseptică și antibacteriană a frunzelor de merișor se datorează derivaților de hidrochinonă conținuți. Absorbția, metabolizarea și eliminarea acestora se desfășoară în același mod ca la Uvae ursi folium.

Compuși bioactivi majori în extractele de plante

Compuși fenolici Printre numeroșii compuși fenolici, flavonoidele sunt prezente din abundență în alimentele pe bază de plante. Flavonoidele (constând dintr-o structură centrală cu 3 inele) sunt o clasă majoră de compuși fenolici care joacă un rol important în plante printre care sunt protective UV, pigmentare, stimularea nodulilor fixatori de azot și rezistența la boli. Acest grup de compuși poate apărea și sub formă de glicozide. Flavonoidele sunt cunoscute a avea puternice efecte antioxidante anticancerigene și antiinflamatorii.În plus flavonoidele sunt cunoscute a avea

proprietăți antimicrobiene datorită proprietăților de a forma complecși cu proteinele extracelulare și cu peretele celular microbian.

Acizi fenolici și chinone Compuși fenolici ca acizii fenolici (galic,sinapic, chlorogenic, siringic, vanilic, p-cumaric si trans-cinamic) se regăsesc de asemenea în extractele florale. Chinonele sunt compuși foarte reactivi care prezintă inele aromatice cu 2 substituenți cetonici. Activitate antimicrobiană a chinonelor implică formarea de complecși cu proteinele, polipeptidele din peretele celular și enzimele membranare conducând la inactivarea funcțiilor acestor proteine.

Taninuri Taninurile sunt un grup de compuși fenolici polimerici cu largă răspândire în plante. Taninurile prezintă proprietăți astringente și sunt sintetizate prin condensarea unităților de flavan sau polimerizarea unităților de chinone. Taninurile formează complecși cu enzimele și proteinele de transport ducând la inactivarea acestor proteine și inhibarea creșterii microbilor. Există dovezi știintifice că taninurile sunt eficiente împotriva fungilor filamentoși, drojdiilor și bacteriilor.

Terpenoide și uleiuri esențiale Uleiurile esențiale sunt metaboliți secundari conținând un amestec de compuși bazați pe structura izoprenică (terpene) apărând sub forma de diterpene, triterpene, tetraterpene (C20, C30, C40), hemiterpene (C5) și sesquiterpene (C15). Activitatea antimicrobiană a terpnelor implică distrugerea membranelor celulare prin constituenți lipofilici. Terpenele sunt denumite terpenoizi când conțin alte elemente, de cele mai multe ori oxigen. Cercetările efectuate pe bacterii și fungi au demonstrat că acestea sunt sensibile la terpenoizi. Terpenoidele prezente în extractele florale pot contribui la efectele antibacteriene observate in cazul C. fistula (Bhalodia and others 2011), C. morifolium (Zhao și colaboratorii 2009), E. elatior (Lachumy și colaboratorii 2010), și Rosa spp. (Hirulkar si Agrawal 2010).

Glicozide Glicozidele sunt formate dintr-o varietate de metaboliți secundari legați de o mono- sau oligozaharidă sau de acidul uronic. Partea de zahar sau de acid uronic este denumită glicon iar componentul principal aglicon. Glicozidele cianogenice, glucosinolatii, saponinele și glicozidele antrachinonice diferind prin structura agliconului sunt principalele grupe de glicozide. Cercetările efectuate pe flori de C. fistula, C. Juncea, si R. vesicarius au demonstrate prezența glicozidelor în extracte.

Bibliografie 1. Han Ching Voon, Rajeev Bhat, Gulam Rusul, “Flower Extracts and Their Essential Oils

as Potential Antimicrobial Agents for Food Uses and Pharmaceutical Applications”, Comprehensive Reviews in Food Science and Food Safety, Vol. 11, 2012

2. Mohamed Hussein Hamdy Roby, Mohamed Atef Sarhan, Khaled Abdel-Hamed Selim, Khalel Ibrahim Khalel, “Antioxidant and antimicrobial activities of essential oil and extracts of fennel Foeniculum vulgare L.) and chamomile (Matricaria chamomilla L.)”, Industrial Crops and Products 44 (2013) 437– 445

3. Yin Wei Mak, Li Oon Chuah, Rosma Ahmad, Rajeev Bhat, “Antioxidant and antibacterial activities of hibiscus (Hibiscus rosa-sinensis L.) and Cassia (Senna bicapsularis L.) flower extracts”, Journal of King Saud University – Science (2013)

4. Stănescu U., Hănceanu M., Miron A., Aprotosoaie C.,Plante medicinale de la A la Z: Monografii ale produselor de interes terapeutic,vol I,II,ed.,,Gr. T. Popa’’, UMF Iași,2004