Anatomia plamanilorPlamanii reprezinta niste structuri vitale pentru functionarea

organismului care, privite in mod simplist, sunt responsabile de

realizarea schimbului de gaze din organism, respectiv de

producerea oxigenului si de eliminarea dioxidului de carbon. In

lipsa functionarii lor, corpul uman nu ar fi capabil sa

supravietuiasca. Sa aflam din ce sunt formati plamanii in detaliu

si care aspecte in ce-i priveste sunt considerate normale, alaturi

de doamna doctor Luminita Anghel.» Aspecte fundamentale

» Anatomia externa

» Anatomia interna

» Bronhiile in detaliu

» Alte parti componente

» Vascularizatia pulmonara

» Cum se protejeaza plamanii?

» Variante anatomice de plamani

» Variantele pato-fiziologice

» Aspecte interesante

Aspecte fundamentale

Plamanii sunt niste organe cu aspect spongios care umplu cavitatea toracica

(pieptul) si formeaza cea mai mare parte din tractul respirator inferior (care include

traheea, bronhiile si ramificatiile bronsice multiple). Functia lor de baza este sa ofere

oxigen capilarelor pentru a oxigena sangele din sistemul circulator, insa ne sunt utili

si pentru a vorbi, a rade sau a canta. Prezinta a culoare cenusie (roz la copii), iar in

cazul adultilor capata un aspect negricios din cauza depozitelor de particule de

carbon. Greutatea plamanului drept este de 600g, iar a celui stang de 550 g (din

cauza localizarii langa inima). Daca suprafata lor interioara ar fi intinsa, ar acoperi o

suprafata intre 80-100 mp.

In mod concret, traheea este cea care transporta aerul inspirat in plamani

prin bronhii, care la randul lor se divid in niste componente denumite bronhiole,

apoi in o serie de componente microscopice denumite alveole. La nivelul acestora

din urma, oxigenul din aer este absorbit in plamani, iar dioxidul de carbon (un produs

rezidual al metabolismului) este eliminat. Intre alveole exista un mic strat de celule

intersitiale (contine vase de sange si celule care sustin alveolele). Plamanii sunt

acoperiti cu un strat de tesut denumit pleura, dar si de un strat fluid care actioneaza

ca lubrifiant, permitandu-le sa se contracte si sa se dilate odata cu fiecare respiratie.

Anatomia externa

Ocupand majoritatea spatiului din cadrul cavitatii toracice, plamanii se intind in

lateralul inimii pana la coaste, pe ambele parti ale pieptului si continua posterior

catre coloana vertebrala. Fiecare plaman dispune de o forma aproximativ conica, cu

portiunea superioara a plamanului formand varful conului, iar cea inferioara

reprezentand baza. Capatul superior se ingusteaza spre un varf rontunjit

denumit apex, iar capatul inferior se sprijina pe diafragma cu forma de cupola. Baza

plamanilor este concava, urmand conturul diafragmei. Plamanul stang este usor mai

mic decat dreptul deoarece, dupa cum am mentionat anterior, 2/3 din inima se afla in

aceasta zona a corpului si contine scobitura cardiaca, o adancitura in plaman care

inconjoara apexul inimii.

O oarecare simetrie exista intre plamanul drept si cel stang. Astfel, ambii plamani

sunt divizati in lobi, iar subunitatile functionale ale fiecarui plaman sunt

denumite segmente si prezinta o relatie apropiata cu bronhiile segmentare descrise

mai sus. Plamanul drept cuprinde 10 segmente: 3 in lobul drept superior (apical,

anterior si posterior), 2 in lobul drept mijlociu (medial si lateral) si 5 in lobul drept

inferior (apical, supapical-inconstant, bazal anterior, bazal posterior, bazal medial si

bazal lateral). Plamanul stang cuprinde 8 segmente: 4 in lobul superior stang

(apico-posterior, anterior, lingual superior si lingual inferior) si 5 in lobul stang inferior

(apical, subapical, bazal anterior, bazal posterior, bazal lateral si bazal medial-

inconstant).  

Fiecare plaman consta in lobi

distinctinti. Plamanul drept prezinta 3

lobi (superior, mijlociu si inferior), iar

fisura orizontala separa lobul superior de

cel mijlociu, in timp ce fisura oblica

dreapta separa lobul mijlociu de cel

inferior. Marginea mediala a plamanului

drept este aproape verticala. Plamanul

stang are doar 2 lobi (superior si inferior) separati de fisura oblica stanga. Ultima

diviziune anatomica cunoscuta este cea de lobuli, diviziuni hexagonale care sunt

imposibil de vizualizat cu ochiul liber. Tesutul conjuctiv care divide lobulii este

adesea innegrit la fumatori.

Anatomia interna

Anatomia plamanilor include parenchimul pulmonar care sustine o parte din

sistemul respirator, dar este in principal implicat in schimbul gazos de la nivel

alveolar. Parenchimul pulmonar este subdivizat in lobi si segmente (prezentate mai

sus).

Traheea - este un tub cartilaginos si fibromuscular care se intinde de la aspectul

inferior al cartilajului cricoid (nivelul celei de-al sasea vertebre) pana la carina (nivelul

vertebrei a cincea). Lungimea sa este de 3 cm la nastere si ajunge la 10-12 cm la

adulti (2-4 cm sunt extratoracici si 6-9 cm intratoracici). Diametrele traheale variaza

intre 13 si 25 mm la barbati, iar la femei intre 10-21 mm. In timpul expiratiei forma

traheei intratoracice se modifica drept rezultat al invaginarii peretelui posterior,

conducand o reducere de pana la 30% a diametrului anteroposterior, dupa cum se

poate observa in cadrul unei examinari tomografice. Peretele traheal are 4 straturi

diferite: mucoasa, submucoasa, cartilaj sau muschi si adventitie. Peretele traheal

posterior nu contine cartilaj, fiind in schimb sprijinit de o banda subtire de muschi

netezi.

Bronhii - aerul intra in corp prin nas sau gura si trece prin faringe, laringe si trahee.

Chiar inainte de a ajunge in plamani, traheea se divide in bronhiile stanga si dreapta,

niste tuburi mari, goale, din cartilaj hialin (sticlos) si invelite de epiteliu

pseudostratificat ciliat. Cartilajul hialin al bronhiilor formeaza cercuri

incomplete similare literei C cu partea deschisa spre capatul posterior al bronhiilor.

Acest cartilaj rigid previne colabarea bronhiilor si blocarea fluxului de aer catre

plamani. Epiteliul pseudostratificat inveleste interiorul inelulul hialin si conecteaza

capetele incomplete ale cercului pentru a forma un tub gol similar literei D cu

portiunea plata a tubului indreptata spre directia posterioara. Fiecare plaman

primeste aer de la o singura bronhie mare, principala. Odata ce bronhia

principala intra in plaman, se divide in bronhii mai mici secundare (lobare) pentru a

transporta aer in plaman. Prin urmare, bronhia dreapta se ramifica in 3 bronhii

secundare, in timp ce cea a plamanului stang in 2 bronhii secundare. In continuare,

bronhiile secundare se ramifica in mai multe bronhii mai mici (segmentare) in

fiecare lob. Bronhiile secundare si tertiare imbunatatesc eficacitatea plamanilor,

distribuind aerul egal in fiecare lob pulmonar. Intreaga ramificatie a bronhiilor

principale poarta denumirea de arbore bronsic.

Epiteliul pseudostratificat care imbraca bonhiile contine multi cili si celule

calciforme. Cilii sunt proiectii celulare similare firelor de par care se extind dincolo

de suprafata celulelor. Celulele calciforme sunt celule specializate epiteliale care

secreta mucus pentru a captusi invelisul bronhiilor. Cilii se misca toti deodata pentru

a impinge mucusul secretat de celulele calciforme in afara plamanilor. Particule de

praf si chiar patogeni cum sunt virusurile, bacteriile si fungii din aer ce intra in

plamani si se ataseaza de mucus sunt indepartate din tractul respirator. In acest

mod mucusul ajuta mentinerea curateniei plamanilor, dar si la protejarea de boli.

Bronhiile in detaliu

Caile respiratorii sunt impartite de

ramificatia dihotomica in aproximativ

23 de ramificatii de la trahee pana

la alveole. Acestea sunt compuse din

elemente cartilaginoase si

fibromusculare, insa diferentierea intre

ele este mai putin clara decat in

trahee, in special in caile respiratorii

distale. Grasimea peretelui este

relativ  proportionala cu diametrul cailor respiratorii distale fata de ramificatiile

segmentare. Pentru caile respiratorii mai mici de 5 mm in diametru, peretele ar trebui

sa masoare 1/6 pana la 1/10 din diametru. Diferite denumiri au fost conferite

arborelui bronsic in decursul timpului, insa in mod curent sunt cunoscute 2 bronhii

principale (dreapta si stanga) si 3 bronhii lobare(dreapta), cu un total de

10 bronhii segmentare; 2 bronhii lobare se gasesc pe partea dreapta, cu un total

de 8 bronhii segmentare. Nu exista nicio terminologie acceptata pentru bronhiile

subsegmentare. Bronsiolele terminale si canalele/sacii alveolari sunt prezentati mai

jos. In general lungimea si diametrul cailor respiratorii centrale variaza de la stanga

la dreapta (din cauza pozitionarii inimii).

Bronhiole- mai multe bronhiole se ramifica din bronhiile tertiare si difera de bronhii

atat prin marime (sunt mai mici), dar si prin compozitia peretilor. In timp ce bronhiile

dispun de inele de cartilaj hialin in pereti, bronhiolele sunt formate din fibre

de elastina si tesut muscular neted. Acest tesut al peretilor bronhiolelor permite

diametrului acestora sa se modifice intr-o masura semnificativa. Cand corpul

necesita volume mai mari de aer sa patrunda in plamani, cum se intampla in timpul

exercitiilor fizice, bronhiolele se dilata permitand un flux sporit de aer. Ca raspuns la

praf sau alti poluanti atmosferici, bronhiolele se pot contracta pentru a preveni

poluarea plamanilor. 

Bronhiolele se mai ramifica in bronhiole terminale care sunt cele mai mici tuburi din

plamani si apoi se termina in alveolele pulmonare. Asemenea bronhiolelor, cele

terminale sunt elastice, capabile sa se dilate sau sa se contracte pentru a controla

fluxul de aer din alveole.

Alveolele sunt unitati functionale ale plamanilor ce permit schimbul de gaze dintre

aerul din plamani si sangele din capilarele plamanilor. Alveolele se gasesc in grupuri

mici denumite saci alveolari la finalul bronhiolelor terminale. Fiecare alveola este o

cavitate goala, sub forma de cupa inconjurata de mai multe capilare mici. Peretele

alveolei este invelit in celule epiteliale simple scuamoase cunoscute drept celule

alveolare. Un strat subtire de tesut conjunctiv sta la baza si sustine celulele

alveolare. Capilarele inconjoara tesutul conjunctiv pe marginea exterioara a alveolei.

Membrana respiratorie este formata in locul unde peretele unei capilare atinge

peretii unei alveole. In membrana respiratorie, schimbul de gaze se petrece liber

intre aer si sange prin intermediul peretilor extrem de subtiri ai alveolelor si ai

capilarelor. Sange neoxigenat de la inima este pompat prin artera pulmonara in

plamani unde oxigenul se transmite in sange si este schimbat cu dioxid de carbon in

hemoglobina eritrocitara. Sangele oxigenat se intoarce apoi la inima prin venele

pumonare pentru a fi transmis in sistemul circulator. 

Celule septale si macrofage se afla in interiorul alveolelor, primele produc lichid

alveolar care imbraca suprafata interna a alveolelor. Lichidul alveolar este extrem de

important pentru functionarea plamanilor, deoarece este un surfactant care inmoaie

alveolele, ajuta sa mentina elasticitatea plamanilor si previne peretii alveolari subtiri

sa se deterioreze. Macrofagele din alveole

mentin plamanii curati si lipsiti de infectii prin

"capturarea" si fagocitarea (capturare, ingestie

si distrugere de catre o celula a particulelor sau

a altor celule) agentilor patogeni sau a altor

materiale straine care intra in alveole prin aerul

inspirat.

Alte parti componente

 

Pleura reprezinta membranele dublu stratificate care inconjoara fiecare plaman.

Atasate la peretele cavitatii toracice, pleura parietala formeaza stratul superior al

membranei. Pleura viscerala formeaza stratul inferior al membranei ce acopera

suprafata exterioara a plamanilor. Intre pleura parietala si cea viscerala exista

cavitatea pleurala care creeaza un spatiu gol pentru ca plamanii sa se mareasca in

timpul inspiratiei. Lichidul seros secretat de membranele pleurale lubrifiaza interiorul

cavitatii pleurale pentru a preveni iritatia plamanilor in timpul respiratiei.

Plamanii sunt acoperiti cu o pleura viscerala care se invecineaza cu pleura parietala,

intrucat reflecta din suprafetele laterale ale mediastinului (portiune dintre plamani

care contine tesuturile si organele principale ale toracelui cu exceptia plamanilor).

Pleura viscerala formeaza invaginari in ambii plamani care sunt denumite fisuri.

Exista 2 fisuri complete in plamanul drept si 1 fisura completa cu una incompleta in

cel stang; acestea separa lobii pulmonari distincti. Pleura formeaza de

asemenea ligamentul pulmonar care este un strat dublu de pleura ce se extinde

dincolo de mediastin, de la vena pulmonara inferioara la diafragma (un muschi

puternic si voluminos care desparte cutia toracica de abdomen).

Vascularizatia pulmonara

Vascularizatia de la nivelul traheei si a arborelui bronsic depinde de ramurile arterei

tiroide inferioare, arterele intercostale si arterele bronsice (ramuri aortice). Aceste

artere (exceptand artera tiroida) formeaza plexul peribronsic care permite arborelui

bronsic sa patrunda adanc in parenchim si sa furnizeze sange pleurei viscerale si

peretilor arterelor sau venelor pulmonare (vasa vasorum).

O relatie stransa exista intre arborele

bronsic si anatomia vascularizatiei

pulmonare, compusa in principal

din artere si vene pulmonare.

Principala artera pulmonara are

originea in ventriculul drept (al inimii) si

se divide in 2 ramuri. Artera

pulmonara dreapta trece prin spatele

aortei si al venei cave superioare,

reiesind lateral fata de atriu si usor

inferior fata de bronhia principala

dreapta. In opozitie, originea arterei pulmonare stangi se afla situata anterior

bronhiei principale stangi. Remficatia arterelor pulmonare variaza de la stanga la

dreapta, insa in principiu se divid in artere tronculare, lobare, segmentare si

subsegmentare care in general urmeaza diviziunilor arborelui bronsic.

Venele pulmonare au originea in alveole si primesc de asemenea sange din

ramurile brosice si pleurale. Dupa confluenta bronhiilor mici in bronhii mari, 2 vene

pulmonare, superioare si inferioare, se formeaza pe ambele parti. Aceste 4 vene

se unesc de obicei la sau aproape de jonctiunea atriului drept si regiunea poarta

denumirea de intrapericardica.

Sistemul limfatic pulmonar - Drenajul limfatic al plamanilor incepe cu vasele

limfatice care ajung in primul rand in nodulii intraparenchimatosi si limfatici, apoi

ajung in nodulii limfatici peribronsici (hilari) si ulterior in nodulii limfatici subcarinali,

traheobronsici si paratraheali. Sistemul limfatic comunica eventual cu sistemul venos

prin artera principala limfatica bronho-mediastinala si canalul toracic sau prin

nodulii limfatici cervicali inferiori (muschiul scalen). In orice caz, unele variante ale

drenajului limfatic sunt foarte importante in considerarea diseminarii neoplasmelor

pulmonare.

Cum se protejeaza plamanii?

Plamanii dispun de mai multe modalitati de a se proteja de iritanti. Mai intai, nasul

actioneaza ca un filtru cand respirati, impiedicand particulele mari de poluanti sa

patrunda, iar daca acestia totusi intra in plamani se vor bloca intr-un strat gros de

mucus (sputa sau flegma) care imbraca interiorul cailor respiratorii. O medie de 60 g

de mucus sunt secretate de mucoasa

cailor respiratorii zilnic. Acest mucus

este eliminat prin gura cu ajutorul

cililor (mentionati antetrior), fiind impins

spre gat catre epiglota(portiunea care

se deschide permitand inghitirea

mucusului). Retineti insa ca scuipatul

mucusului nu este normal si ca apare

in cazuri de bronsita sau de infectie

(pneumonie, exacerbare a BPOC).

Un alt mecanism protector este tusea, insa nu reprezinta un eveniment normal, fiind

rezultatul iritatiei la nivelul bronhiilor. Tusea poate elimina mucusul din plamani mai

repede decat cilii. 

Ultima din metoda protectoare are la baza o problema de sanatate. Caile respiratorii

sunt inconjurate de o portiune de muschi care se pot extinde cand exista iritatie

pulmonara, ingustand caile respiratorii, deoarece plamanii incearca sa mentina

iritantul in exterior. Ingustarea/incordarea rapida a acestor muschi este

denumita bronhospasm. Unii plamani sunt foarte sensibili la iritanti, iar

bronhospamele pot cauza probleme grave pentru persoanele bolnave de BPOC sau

astm (este mai dificil de respirat).

Variante anatomice de plamani

Pe masura ce omul se dezvolta de la fetus la adult, au loc mai multe modificari.

Unele din ele urmeaza un tipar obisnuit, in timp ce altele compenseaza pentru

anumite afectiuni care apar din motive necunoscute. Astfel, variantele congenitale

anatomice de plamani sunt prezente in urmatoarele forme:

-ageneza- completa absenta congenitala a unuia sau a ambilor plamani, ultima fiind

incompatibila cu viata (apare alaturi de alte anormalitati congenitale, rar)

- aplastia sau hipoplazia - prezenta unei bronhii rudimentare care se termina intr-

un saculet fara vreo dovada de vascularizatie pulmonara sau parenchim

- lobi accesorii si fuziunea lobilor - variatii peste lobii pulmonari cauzate in

principal de distrugerea completa a pliurilor pleurale viscerale, rezultate din prezenta

vaselor anormale (creeaza lobi suplimentari) sau apar secundar fata de (complet sau

partial) lobii fuzionari din distrugerea fisurilor pulmonare normale. 

Variatii anatomice congenitale ale cailor respiratorii apar in forma variatiilor bronsice

ce reprezinta variatii in tiparul arborelui bronsic si sunt datorate in general dispunerii

bronhiilor segmentare si subsegmentare (acestea pot reprezenta localizarile

preferate pentru diformitati, inflamatii

cronice si neoplasme bronsice).

Variatiile anatomice congenitale ale

diafragmei sunt prezente sub forma

diferitelor locuri de insertie a

muschiului ce formeaza diafragma sau

apar din cauza defectelor congenitale

ce conduc la comunicarea cavitatii

abdominale cu cea toracica (hernia Bochdalek sau Morgani, eventratia

diafragmatica).

Variantele pato-fiziologice

Sunt legate de modificari in structura cailor respiratorii, parenchimului sau

structurilor adiacente care conduc la distrugerea anatomiei sistemului respirator.

Cele mai des intalnite sunt: 

-emfizem/BPOC -boli cauzate de acumularea de mucus inflamator care conduce la

pierderea destinderii elastice din cauza distrugerii tesutului pulmonar sau la o

crestere in rezistenta cailor respiratorii conducand la largirea anormala permanenta

a spatiilor distale de aer din bronhiolele terminale

- pneumotorax, hemotorax si hidrotorax sunt cauzate de o scadere in volumul

pulmonar ca urmare a prezentei aerului, sangelui si lichidului dintre componentele

viscerale si parietale ale pleurei

- hernia diafragmatica - apare cand un defect in diafragma permite continutului

abdominal sa ajunga in cavitatea toracica. Acestea pot fi congenitale, traumatice,

iatrogenice sau datorate unei slabiri a muschilor diafragmei

- stenoza bronsica si traheala - apare ca rezultat al proceselor secundare si

numeroase de natura maligna si benigna si drept consecinta a procedurilor

chirurgicale si traumelor. Are la baza obstructia sau colapsul cailor respiratorii la

orice nivel ce conduce la modificari in fluxul de aer (se ajunge la hipoxemie)

- paralizie/disfunctie a corzilor vocale - este cauzata de disfunctia inervatiei

nervului laringial sau vag al laringelui. Chiar daca nu exista nicio alterare anatomica,

afectiunea poate conduce la multe din problemele asociate stenozei bronsice si

traheale

- procese infectioase (pneumonie bacteriana, tuberculoza) includ infectii virale,

fungice si bacteriene. Ele sunt caracterizate de consolidarea portiunii afectate a

plamanului si umplerea spatiilor sacilor alveolari

cu exudat, celule inflamatorii si fibrina, conducand

la o scadere a schimbului de oxigen si in cazuri

grave la distrugerea parenchimului pulmonar

-boli interstitiale - includ afectiuni cauzate de

medicamente, procese autoimune, boli fibrotice,

expunere la praf organica si anorganica,

sarcoidoza, limfoangioleiomiomatoza, histocitoza

X, vasculita, proteinoza alveolara pulmonara si

alte procese care vor conduce reducerea

volumului pulmonar din cauza alterarii parenchimului pulmonar ce rezulta intr-o

eroare a ventilatiei-perfuziei

-malignitate- reprezinta o crestere necontrolata de celule ale tesuturilor in plamani

sau in caile respiratorii. In functie de localizarea si gravitatea bolii, poate conduce la

modificarile anatomice descrise mai sus

Aspecte interesante

Plamanii sunt "supracreati" intr-o oarecare masura si detin un volum de rezerva

imens in comparatie cu necesitatile impuse de schimbul de oxigen in stare de

repaus. O asemenea capacitate in exces reprezinta unul din motivele pentru care

unele persoane pot fuma timp de mai multi ani fara a prezenta o reducere

semnificativa in functia pulmonara in timp de repaus sau de miscare usoara; in

asemenea situatii numai o mica portiune din plamani este de fapt perfuzata cu sange

pentru schimbul gazos. Distrugerea prea multor alveole in timp poate conduce la

emfizem, boala asociata cu scurtarea severa a respiratiei. Pe masura ce necesitatile

de oxigen cresc ca urmare a efectuarii exercitiilor fizice, un volum mai mare din

plamani este perfuzat, permitand corpului sa se adapteze necesitatilor schimbului de

CO2/O2. In plus, datorita, capacitatii in exces, este posibil ca un om sa

supravietuiasca cu un singur plaman, cel de-al doilea compensand lipsa primului. 

Mediul plamanului este foarte umed, ceea ce il face predispus bacteriilor. Multe boli

respiratorii sunt rezultatul infectiei virale ale plamanilor. Inflamatia plamanilor este

cunoscuta dreptpneumonie; inflamatia pleurei ce inconjoara plamanii este

denumita pleurezie.

Capacitatea vitala reprezinta volumul maxim de

aer pe care o persoana in poate expira in urma

unei inhalatii maxime si poate fi masurat cu

ajutorul unui spirometru. In combinatie cu alte

masurotori fiziologice, capacitatea vitala poate

ajuta la diagnosticarea unei boli pulmonare.

Parenchimul pulmonar este folosit strict cu

referire la tesutul alveolar din bronhiole, canale

alveolare si bronhiole terminale, insa include

adesea orice forma de tesut pulmonar, chiar si

bronhiole, bronhii, vase de sange si interstitiu pulmonar.

Iata ce functii non respiratorii prezinta plamanul:

•Alterarea pH-ului sangelui facilitand alterarile in presiunea partiala a dioxidului de

carbon

•Filtrarea micilor cheaguri de sange formate in vene

•Filtrarea micro bulelor de aer ce apar in fluxul venos de sange cum sunt cele

create in timpul decompresiei dupa o scufundarea acvatica 

•Influentarea concentratiei unor substante biologice si medicamente folosite in

sange 

•Convertirea angiotensinei I in angiotensina II prin actiunea

enzimei convertoare de angiotensina

•Pot servi drept un strat de protectie moale, absorbant al

socurilor pentru inima, pe care o flancheaza

•Imunoglobulina A este secretata in secretia bronsica si

protejeaza impotriva infectiilor respiratorii 

•Mentin sterilitatea prin productia de mucus ce contine compusi antimicrobieni.

Mucusul contine glicoproteine (mucizina, lactoferina, lizozina, lactoperoxidaza).

Putem gasi si proteinele de oxidaza dubla ce genereaza peroxid de hidrogen (util in

sinteza antimicrobiana endogena). 

•Actiunea escalatorie a cililor reprezinta un important mecanism de aparare

impotriva infectiilor respiratorii. Particulele de praf si bacteriile din aerul inhalat sunt

captivate de stratul de mucus prezent pe suprafata cailor respiratorii si sunt miscate

in sus catre faringe prin actiunea ascendenta ritmica a cililor.

•Ofera flux de aer pentru crearea sunetelor vocale

•Servesc drept rezervor de sange. Volumul de sange al plamanilor este de

aproximativ 450 ml in medie, aproape 9% din volumul total de sange din intregul

sistem circulator. Cantitatea poate fluctua usor intre jumatate si dublu fata de nivelul

normal. Pierderea sangelui din circulatia sistemica prin hemoragie poate fi partial

compensata prin suntarea sangelui din plamani in vasele de sange sistemice. 

Doamna doctor Luminita Anghel, Medic specialist Pneumologie, MEDAS

Unirea ne-a raspuns la urmatoarele intrebari:

1. Cum se diferentiaza plamanii sanatosi de cei bolnavi din punct de vedere

anatomic?

In afara de anamneza si examenul clinic exista o serie de investigatii precum:

radiografie pulmonara, spirometrie, bronhoscopie, examen computer tomograf

torace in urma carora se poate stabili cu certitudine daca exista sau nu o afectiune

pleuropulmonara.

2. Ce analize sunt utile in examinarea lor si in ce mod se

efectueaza?

Investigatiile utile pentru diagnosticul bolilor pulmonare sunt

reprezentate de:

- radiografie cardiopulmonara- aduce importante date in

patologia respiratorie, este o investigatie neinvaziva usor de

realizat

- explorari functionale respiratorii respectiv: spirometrie simpla si cu test

bronhodilatator- metoda neinvaziva si foarte precisa de apreciere a functiei

pulmonara, necesara in principal pentru diagnosticul bolilor obstructive pulmonare

dar si in pneumopatiile interstitiale difuze

- bronhoscopia- reprezinta o metoda de explorare endoscopica a arborelui

traheobronsic utila in principal in stadializarea si examenul hisopatologic al

neoplasmului bronhopulmonar, dar si in alte afectiuni pulmonare

- tomografia computerizata de torace, aduce de asemenea date esentiale in

formularea diagnosticului si in stadializarea bolilor pulmonare

3. Ce anume afecteaza cel mai mult plamanii (fumat, poluare etc.) in afara de

afectiunile medicale asociate?

In ceea ce priveste factorii de risc implicati in aparitia bolilor pulmonare acestia sunt

reprezentati de: fumat- cu rol demonstrat in aparitia cancerului bronhopulmonar si a

bronhopneumopatiei cronice obstructive, poluanti atmosferici, medii industriale

poluante: turnatorii, medii de sudura, vopsitorii, solventi volatili si, nu in ultimul rand

ca importanta, infectiile respiratorii repetate, favorizeaza de asemenea aparitia

bolilor pulmonare cronice.