ORGANELE GENITALE EXTERNE

Organele genitale externe sînt formate din:

muntele Venus, labiile genitale mari, labiile genitale mici, clitorisul, vestibulul vaginal, glandele Bartolin

Organele genitale externe sunt despărţite de cele interne prin himen.

MUNTELE VENUS

este o proeminenţă triuhgiulară, care constă dintr-un strat adipos bogat, situată anterior de asupra simfizei pubiene.

Limita superioară a muntelui Venus o formează plica cutanată transversală - plica suprapubiană; în dreapta şi în stînga muntelui Venus se găsesc plicile inghinale, posterior ele se contopesc cu labiile genitale mari.

Muntele Venus este acoperit de pilozitate. La femei mature limita superioară a învelişului pilos formează o linie dreaptă. La bărbaţi ea are forma unui unghi, cu vîrful îndreptat în sus, ajungînd uneori pînă la ombilic. La copii pe muntele Venus nu creşte păr, la bătrîni el este rar.

În perioada maturităţii sexuale la femei deosebim:

pilozitate fiziologică – în limitele plicii suprapubiene şi plicilor inghinale,hipertricoză – pilozitate excesivă pe sectoarele specifice ale organismului feminin, hirsutism – plozitate de tip masculin, virilism – pilozitate de tip masculin şi apariţia caracterelor sexuale secundare masculine (tembrul vocii, conformitatea figurii).

LABIILE GENITALE MARI

Sunt două repliuri cutanate logitudinale, care delimitează lateral fanta genitală. Sub piele se găseşte un ţesut adipos abundent, prin care trec vase sangvine, nervi şi fibre conjunctive.

Anterior labiile mari continuă cu pielea muntelui Venus, posterior formează comisura posterioară.

Pielea de pe faţa externă a labiilor mari este acoperită de pilozitate şi conţine glandele sudoripare şi sebacee. Faţa internă a labiilor mari este acoperită cu un strat fin de piele de culoare roz, cu aspect de mucoasă.

Spaţiul dintre labiile mari se numeşte (fanta, apertură) vulvară sau genitală. În treimea inferioară a labiilor genitale mari sînt situate glandele lui Bartolin - glande alveolare –

tubulare, rotunde, de mărimea unui bob. Secretul lor se scurge printr-un canal excretor lung de 1,5 –2 cm. care se deschide în şanţul situat între labiile genitale mici şi himen (sau resturile lui).

Secretul lor este albicios, cu reacţie alcalină şi miros caracteristic. El se elimină în timpul excitării sexuale. Secretul glandelor Bartolin umectează suprafaţa vestibulului şi a introitului vaginal şi diluiază lichidul spermatic, favorizînd mobilitatea spermatozoizilor.

Spaţiul dintre comisura posterioară şi orificiul anal se numeşte perineu. Perineul este un planşeu musculo - fascial, acoperit la exterior cu piele. Înălţimea perineului este de 3 - 4 cm.

LABIILE GENITALE MICI

Sînt cea dea doua pereche de repliuri cutanate longitudinale. Ele se găsesc înăuntrul labiilor mari.

Labiile genitale mici se pot vedea numai după ce au fost desfăcute labiile genitale mari, dar uneori ele sînt destul de mari, depăşindu-le pe acestea din urmă.

Anterior labiile mici se desfac şi formează două perechi de pedunculi. Perechea anterioară de pedunculi formează prepuţiul clitoridian. Perechea a doua de pedunculi se uneşte sub clitoris, formînd fundul clitoridian (frenulum clitoridis).

Posterior labiile mici se contopesc cu labiile genitale mari.Labiile genitale mici sunt bogate în vase sangvine şi terminaţii nervoase, ceea ce permite să se considere drept organe ale simţului sexual.

CLITORISUL (clitoris)

Este o formaţiune conică (similară membrului masculin), care constă din doi corpi cavernoşi, gland şi pedunculi care se fixează pe periostul oaselor ischion şi pubis.

Clitorisul conţine nimeroase vase şi nervi; în pielea lui se găsesc multe terminaţii nervoase. Din punct de vedere funcţional clitorisul este un organ al simţului sexual. În caz de excitare

sexuală, el se măreşte şi devine mai compact (erecţie) din cauza afluxului de sînge arterial şi diminuării refluxului venos.

VESTIBULUL VAGINAL

Este spaţiul deliminat:

anterior - de clitoris posterior - de comisura posterioară lateral - de faţa internă a labiilor genitale mici.

În vestibul se deschde orificiul extern al uretrei şi canalale exterioare ale glandelor Bartolin. În vestibulul vaginal sînt multe glande mici în formă de ciorchine care umectează mucoasa şi adîncituri în formă de cripte sau lacune, acoperite cu epiteliu pavimentos stratificat.

URETRA

Orificiul extern al uretrei, situat cu 2 - 3 cm posterior clitorisului, are formă circulară, mai rar de fisură, stea sau semilună. Lungimea uretrei la femei este de la 3 - 4 cm, lărgimea ei variază, lumenul de măreşte destul de uşor (ajungînd pînă la 1 cm şi mai mult în diametru). Canalul este aproape drept, uşor curbat în sus. Uretra pe toată lungimea ei este unită cu peretele anterior al vaginului.

Pe suprafaţa internă a uretrei se întinde o mucoasă, avînd forma de pliuri longitudinale. Ea este acoperită de un epiteliu prizmatic cu excepţia porţiunii ei inferioare, unde epiteliul este pavimentos. În mucoasă se găsesc cripte şi glande. Stratul muscular constă din fibre musculare netede longitudinale şi circulare.

Fibrele musculare circulare de la extremitatea internă a uretrei formează în vecinătatea vezicii urinare sfincterul intern, care de destinde în timpul micţiunii. În jurul orificiului extern al uretrei este situat sfincterul extern. El este format din fibre musculare striate, care întră în componenţa diafragmului urogenital, adică a stratului musculo-fascial dintre ramurile arcului pubian.

Lateral de orificiul extern al uretrei sînt situate formaţii tubulare ramificate, numite glande parauretrale sau ale lui Schene, cu lungimea de 1 - 2 cm. Orificiile lor externe se deschid pe

mucoasa uretrei în apropierea orificiului ei extern. Secretul acestor glande umectează orificiul extern al uretrei.

HIMENUL

Este un sept conjunctiv, care închide la virgine introitul vaginal. Membrana himenială este acoperită de un epiteliu pavimentos stratificat. În ţesutul ei conjunctiv se găsesc elemente musculare, fibre elastice, vase sangvine şi nervi.

Membrana himenială are un orificiu, care poate varia ca formă şi localizare. Din această cauză himenul poate avea formă inelară, semilunară, dinţată, labiată, tubulară. Membrana himenială uneori are două sau mai multe orificii mici, rar e neperforată. Lipsa orificiilor poate fi congenitală sau secundară, ca o urmare a inflamaţiei vulvei în copilărie.

După primul raport sexual membrana himenială se rupe – defloraţie. Ruptura e însoţită de hemoragie. Din membrana himenială rămîn carunculii himeniali. După naştere se păstrează franjuri izolate ale membranei himeniale, care se numesc carunculi mirtiformi.

În unele cazuri această membrană poate fi atît de elastică încît nu se rupe în timpul raportului sexual; în cazuri excepţionale ea este atît de exstensibilă, încît se păstrează şi în timpul naşterii.

V A G I N U L

Este un organ tubular, musculo - membranos, situat în mijlocul bazinului mic. Vaginul are o direcţie oblică, pornind de jos în sus. Vaginul începe de la membrana himenală şi se termină la inseriţia colului uterin.

Lungimea şi lăţimea vaginului pot varia considerabil. Peretele vaginal anterior are în medie lungimea de 7 - 8 cm, cel posterior are o lungime cu 1,5 - 2 cm. mai mult, lăţimea vaginului variază în raport cu elasticitatea lui, fiind în medie de 2 - 3 cm, extremitatea inferioară este mai îngustă, iar cea posterioară – mai lată.

Peretele anterior şi posterior al vaginului de obicei se ating, lumenul lui în secţiune rtansversală are forma literei H. Extremitatea superioară a vaginului se inseră pe colul uterin şi îl împarte în porţiunea vaginală şi supravaginală

În jurul porţiunii vaginale a colului uterin pereţii vaginului formează un şanţ circular numit reces, boltă sau fund de sac vaginal. Fundul sacului vaginal se subîmparte în partea anterioară (fundul de sac anterior), posterioară (fundul de sac posterior), partea dreaptă şi stîngă (fundurile de sac laterale).

Fundul de sac vaginal posterior este mult mai adînc decît cel anterior; aici se strînge lichidul spermatic în timpul raportului sexual.

Din fundul de sac vaginal posterior lichidul spermatic pătrunde în orificiul extern al canalului cervical, apoi în cavitatea uterină.

Peretele vaginal este format din trei tunici:

În ţesutul conjunctiv lax din jurul vaginului se găsesc vase sangvine, vase limfatice şi nervi. Sub acest ţesut se găseşte tunica musculară a vaginului, care constă din două straturi: superficial longitudinal şi profund circular. Stratul muscular intern este cel mai dezvoltat decît cel extern şi conţine numeroase fibre elastice. La tunica musculară aderă mucoasa vaginală, de culoare roz - pală. Lateral pe mucoasa

pereţilor anteriori şi posteriori se găsesc două creste longitudinale, compuse din numeroase cute transversale. Aceste cute determină extensibilitatea pereţilor vaginali, care are o mare importanţă în timpul naşterilor. După naşteri, mai ales dacă sunt repetate, pliurile se netezesc.

Mucoasa vaginului este acoperită de un epiteliu pavimentos stratificat în care se depune glicogen. Procesul formării glicogenului depinde de cantitatea de estrogeni

În mucoasa vaginului nu sunt glande. Partea lichidă a conţinutului vaginal se formează ca urmare a transudării lichidului din vasele sangvine şi limfatice.

La acest lichid se adaugă celulele care se desprind de pe epiteliul vaginal, microorganisme şi leucocite. Conţinutul vaginal are o culoare albicioasă, cu un miros caracteristic. Este secretat în cantitate mică, însă suficientă pentru umectarea mucoasei.

Secreţiile vaginale nu genează o femeie sănătoasă. Conţinutul vaginal are o reacţie acidă, datorită prezenţei acidului lactic. Acidul lactic se formează din glicogenul celulelor epiteliului vaginal, sub influenţa produselor activităţii vitale a bacililor vaginului - bacilii Doderlein) - la femei sănătoase sînt reprezentanţii caracteristici ai florei vaginului.

Acidul lactic, care se formează în vagin, nu are o acţiune dăunătoare asupra bacililor vaginali şi mucoasei, dar distruge microorganismele patogene, ce nimeresc în vagin din mediul exterior.

Astfel, la o femeie sănătoasă are loc un proces de “autocurăţire a vaginului”.

În ce priveşte puritatea, conţinutului vaginal poate fi de patru grade.

G R A D U L Î N T Î I:

În vagin se găsesc exclusiv bacili vaginali, celule epiteliale reacţia este acidă.

GRADUL DOI:

Bacilii vaginali se găsesc în cantitate mai mică, apar leucocite izolate şi bacterii de tip comma variabile (bacili anaerobi), multe celule epiteliale. Reacţia este acidă. Primele două grade sunt considerate normale.

GRADUL TREI:

Bacilii vaginali puţini, predomină alte tipuri de bacterii (mai ales coci) multe leucocite. Reacţia este slab alcalină.

GRADUL PATRU:

Bacilii vaginali lipsesc, sînt mulţi microbi patogeni (coci, comma variabile, trihomonas ş.a.) şi leucocite. Reacţia este slab alcaină. Gradul trei şi patru însoţesc, de regulă, procesele patologice.

U T E R U L

Este un organ cavitar, în formă de pară, format din muşchi netezi, turtit în direcţia antero - posterioară. În uter distingem următoarele porţiuni:

Corp, Istm, Col sau cervix.

Se numeşte fund uterin porţiunea corpului uterin, situată superior nivelului, de la care pleacă trompele. Fundul uterin se înalţă ca o boltă.

Istmul. Eeste porţiunea uterului cu lungimea de aproximativ 1 cm, situată între corp şi col. În interiorul istmului se găseşte un canal care continuă în sus prin cavitatea uterină şi în jos – prin canalul colului uterin. După structura mucoasei istmul se aseamănă cu colul uterin, după structura peretelui – cu corpul uterin. Istmul împreună cu partea din porţiunea inferioară a colului uterin formează în perioada sarcinii şi a naşterii segmentul inferior uterin.

Colul uterin. Este extremitatea inferioară uterină, care pătrunde în vagin.

Colul e format din:

a) porţiunea vaginală situată în lumenul vaginal b) porţiunea supravaginală, situată mai sus de nivelul inserţiei pereţilor vaginali pe col.

Colul uterin are o formă cilindrică sau se îngustează puţin în direcţia orificiului extern (forma cilindroconică).

La fetiţe şi la femei adulte, cu organe genitale incomplete dezvoltate colul este de formă conică. În interiorul colului uterin se găseşte canalul cervical care are forma unui fus. Extremitatea

superioară a canalului cervical – orificiul intern – continuă cu canalul istmului; orificiul extern se deschide în centrul porţiunii vaginale a colului.

La nulipare orificiul extern al canalului cervical are forma rotundă sau ovală, la multipare – are forma unei linii transversale.

Lungimea uterului este de 8 – 9cm, din care 2/3 se raportă la colul uterin, iar 1/3 la colul uterin. Lăţimea la nivelul fundului este de 4 - 5,5 cm, grosimea pereţilor este de 1 - 2cm. Greutatea uterului sănătos la o nulipară variază între 50 - 100g.

Cavitatea uterină are formă triunghiulară, cu vîrful orientat înspre canalul cervical, iar baza – spre fundul uterin; unghiul ei inferior corespunde orificiului intern al canalului cervical, cele două unghiuri superioare - extremităţilor uterine ale trompelor.

Pereţii uterini sînt formaţi din trei tunici:

Tunica mucoasă uterină (endometrium)

este acoperită de un epiteliu prizmatic ciliat, cilii căruia vibrează şi îndreaptă lichidul în direcţia orificiului extern al canalului cervical. Sub epiteliul prizmatic se găseşte baza conjunctivă a tunicii mucoasei, care conţine vase, nervi şi numeroase glande.

Glandele corpului uterin sînt căptuşite cu epiteliu prizmatic şi produc o secreţie apoasă, care umestează suprafaţa mucoasei. Forma glandelor este tubulară, uneori extrimităţile lor se bifurcă.

Glandele cervicale sînt căptuşite cu epiteliu prizmatic, avînd numeroase ramificaţii (în formă de coarne de cerb). Secreţia glandelor cervicale are un aspect de mucus vîscos şi transparent, care închide ca un dop canalul cervical, se mai numeşte glera cervicalîă.

Mucoasa corpului urerin este netedă. La nivelul canalului cervical ea formează pliuri, care amintesc frunza de palmier (plica palmieră).

Tunica mucoasă a corpului uterin este formată din două straturi, care nu sînt bine deliminate:

Stratul superficial, orientat spre cavitatea uterină, este supus unor modificări periodice în raport cu ciclul menstrual şi se numeşte strat funcţional.

Stratul mucoasei, aderent la tunica musculară, nu suferă modificări periodice şi poartă numele de strat bazal.

Tunica musculară. (miometrium) este stratul cel mai masiv din uter.

Are forma reţea deasă din fibre musculare netede, între care se găsesc straturi de ţesut conjunctiv. Tunica musculară este bogată în vase sangvine.

Ea este formată din trei straturi musculare suprapuse:

extern ( subseros) – fibrele musculare sunt situate longitudinal, mediu - circular, intern (submucos) – longitudinal

La nivelul corpului uterin este mai dezvoltat straturi circular, iar la nivelul colului – cel longitudinal.

Tunica seroasă (peritoneală) uterină (perimetrium) este stratul extern al uterului.

Peritoneul trece de pe suprafaţa internă a peritoneului anterior abdominal pe vezica urinară şi, mai departe, pe suprafaţa anterioară a uterului şi a trompelor.

Între vezica urinară şi uter se formează o adîncitură a peritoneului numită spaţiul vezico - uterin (excavatio vesico - uterină).

Suprafaţa anterioară a uterului este acoperită de seroasă numai în porţiunea situată superioar de nuvelul istmului (inferior acestui nivel, între col şi vezică, se găseşte ţesutul conjunctiv lax).

De pe fundul uterului seroasă trece pe suprafaţa lui posterioară, captuşind porţiunea supravaginală a colului şi fundul de sac vaginal posterior, trecînd apoi pe suprafaţa anterioară a rectului. Între suprafaţa posterioară a uterului şi rect se formează un buzunar adînc – spaţiul recto - uterin (Duglas sau excavatio recto - uterină).

Uterul este situat în centrul micului bazin, la distanţa egală de la simfiză şi sacru şi de la peretele drept şi stîng al bazinului.

Colul uterin este situat în porţiunea lată a excavaţiei bazinului. Uterul este flectat înainte – raportul dintre axul uterului şi axul vaginului (anteversio uteri),

fundul lui este îndreptat spre simfiză, colul – înapoi, orificiul extern al canalului cervical se apropie de peretele fundului de sac vaginal posterior.

Între corpul şi colul uterin se formează un unghi obtuz, deschis anterior (anteflexio uteri). Uterul posedă o mobilitate fiziologică. Cînd vezica se împle, uterul se deplasează posterior, iar cînd rectul e supraîncărcat - anterior.

Uterul îndeplineşte funcţia: menstruală, de secreţie, menţinere a sarcinii şi de expulzie a fătului, placentei şi anexelor.

TROMPELE UTERINE

Se mai numesc şi oviducte sau trompele lui Fallopio. Trompele încep de la coarnele superioare ale uterului, trec prin porţiunea superioară a

ligamentului lat în direcţia pereţilor pelvieni laterali şi se termină cu ampula sau pavilionul trompei.

Lungimea trompei este de 10 - 12 cm, lăţimea variază, micşorîndu-se lîngă unghiul uterin şi mărindu-se înspre extremitatea liberă.

Lumenul trompei comunică cu cavitatea uterină, diametrul orificiului tubar la acest nivel e de 0,5 - 1 mm.

Mai departe lumenul trompei devine mai lat, atingînd în regiunea ampulelor 6 - 8 mm. Ampula trompei se deschde în cavitatea abdominală. Marginea ei liberă are aspect de franjuri (fimbrii).

Se presupune, că aceste franjuri contribuie la pătrunderea ovulului eliminat din ovar, în lumenul trompei.

În trompă se disting următoarele porţiuni:

Porţiunea internă sau internsţială situată în interiorul peretelui uterin; Porţiunea istmică - mijlocie a trompei ; Porţiunea ampulară mai lată a trompei, care se termină cu pavilionul ei.

Pereţii trompei sunt formaţi din trei tunici:

tunica mucoasă, tunica musculară tunica seroasă ( peritoneală)

Tunica mucoasă pe suprafaţa internă a trompei formează pliuri longitudinale. Dimensiunea şi numărul acestor creste în direcţia extremităţii ampulare a trompei. Mucoasa este acoperită de epiteliu prizmatic ciliat, cilii căruia vibrează în direcţia uterului.

Tunica musculară a trompei este alcătuită din trei straturi de muşchi netezi:

Stratul extern este longitudinal mijlociu- circular intern (submucos) – de asemenea longitudinal.

Tunica seroasă a trompei reprezintă porţiunea superioară a ligamentelor late; peritoneul acoperă trompa de asupra şi lateral, iar la porţiunea ei inferioară aderă ţesutul

conjunctiv lax, prin care trec vase şi nervi. În copilărie trompele sînt şi sinuoase; cu vîrsta ele se îndreaptă, iar lumenul lor devine mai lat. Uneori rămîn nedezvoltate pînă la maturitatea sexuală a femeii (trompe infantile).

În porţiunea ampulară a trompei are loc fecundarea (întîlnirea şi contopirea ovulului şi spermatozoidului). Ovulul se deplasează de la extremitatea ampulară spre uter datorită contracţiunilor musculaturii tubare. Prin contracţia musculaturii longitudinale trompa se scurtează, iar a celei circulare – se îngustează. Contracţiile succesive ale muşchilor longitudinali şi circulari dau naştere mişcărilor peristaltice tubare, care mişcă ovulul în direcţia uterului. Un rol auxiliar în mişcarea oului în direcţia uterului îl deţine vibritatea cililor epiteliului tubar. Transportarea oului este favorizată şi de cutele longitudinale ale mucoasei, pe cute oul lunecă spre uter.

OVARELE

Sunt glande genitale feminine perechi. Ovarul are forma unei migdale, cu:

lungimea de 3,5 - 4 cm, lăţimea de 2 - 2,5 cm, grosimea de 1 – 1,5 cm ,

greutatea de 6 - 8gr.

Ovarul este implantant cu una din marginile sale în foiţa posterioară a ligamentului lat; restul suprafeţei lui nu este acoperit de peritoneu rămînînd liber în cavitatea abdominală a bazinului mic.

Ovarul este suspendat de:

ligamentul lat uterin; ligamentul utero-ovarian; ligamentul lombo-ovarian.

Vasele şi nervii pătrund în ovar prin hilul ovarian, în locul implantării lui în foiţa posterioară a ligamentului lat.

În ovar se disting:

Epiteliu care acoperă suprafaţa liberă; Tunica albuminoasă; Zona corticală; Zona medulară.

Epiteliul ovarian (epiteliul germinativ) participă în perioada dezvoltării intrauterine şi de copilărie precoce la formarea foliculilor primordiali. Ulterior ei devin inactiv.

Tunica albuminoasă este situată sub epiteliu şi este formată din ţesut conjunctiv, fibre căruia sînt situate paralel cu suprafaţa ovarului.

Zona corticală a ovarului aderă la tunica albuminoasă. În ţesutul conjunctiv al acestei zone se găsesc numeroşi foliculi primordiali, foliculi în diferite grade de dezvoltare, corpi galbeni şi resturile lor.

Zona medulară a ovarului este alcătuită din ţesut conjunctiv şi fibre musculare; prin această zonă trec numeroase vase şi nervi.

Ovarele au un rol foarte important. În decursul perioadei de maturitate sexuală în ele se repetă ritmic procesele de maturizare a ovulelor. Ovarele secretă hormoni (hormoni sexuali), care acţionează atît asupra organismului întreg, cît şi a organelor genitale feminine. Hormonii ovarului contribue la dezvoltarea particularităţilor organismului feminin. Din ele fac parte conformaţia specifică a coprului, particularităţile organismului şi metabolismului, dezvoltarea glandelor mamare, a pilozităţii ş.a. Sub influenţa hormonilor ovarieni se dezvoltă organele genitale: trompe, uter, vagin, organe genitale externe.În perioada de maturitate sexuală aceşti hormoni participă la procesele ciclice de pregătire a organismului pentru sarcină.

APARATUL LIGAMENTAR AL ORGANELOR GENITALE

Poziţia normală, tipica a uterului, trompelor şi a ovarelor în micul bazin depinde în primul rînd de aparatul ligamentelor şi de musculatura planşeului pelvian (pelvin) sau pelvi-perineal. Uterul împreună cu trompele şi ovarele este susţinut în poziţie normală de aparatul de suspenzie (ligamentele), de aparatul de fixare (ligamentele care fixează uterul suspendat) şi de aparatul de susţinere (planşeul pelvin).

Aparatul de suspensie al organelor genitale interne constă din următoarele ligamente:

1. Ligamentele rotunde formate din muşchii netezi şi ţesut conjunctiv au aspecte de cordoane, avînd lungimea de 10 - 12 cm. Ligamentele rotunde se întind de la coarnele uterine (anterior şi inferior nivelului, de la care pleacă trompele), îndreptîndu-se sub foiţa anterioară a ligamentului lat spre orificiile interne ale canalelor inguinale. Parcurcînd canalul inghinal, ligamentele rotunde se desfac în evantai, fixîndu-se de ţesutul conjunctiv lax al muntelui Venus şi al labiilor mari. Ligamentele rotunde flexează anterior fundul uterin (flexia anterioară); în perioada de sarcină ligamentele rotunde se îngroaşă şi se lungesc.

2. Ligamentele late (lig. latum) sînt nişte foiţe peritoneale duble, care se întind între marginile uterului şi pereţii pelvieni laterali. În porţiunile superioare ale ligamentelor late trec trompele, în foiţele lor posterioare sînt implantate ovarele, iar între foiţe se găseşte ţesut conjunctiv, vase şi nervi.

3. Ligamentele utero - sacrate (lig. Sacro - uterinum) încep de la suprafaţa posterioară a uterului la nivelul trecerii corpului uterin în col , trec posterior şi înconjoară din ambele părţi rectul, inserîndu-se pe suprafaţa anterioară a sacrului. Aceste ligamente imprimă colului uterin direcţia posterioară. În perioada naşterii ligamentele rotunde şi utero-sacrale contribue la susţinerea uterului pe loc.

4. Ligamentele utero - ovariene sau ovariene proprii (lig.ovarii proprium) încep posterior de fundul uterin şi inferior locului, de unde pleacă trompele, extinzîndu - se pînă la ovare.

5. Ligamentele lombo- ovariene (lig. infundibulo-pelvicum) sînt o continuare a ligamentelor late, ele se întind de la trompe pînă la pereţii pelvieni.

Aparatul de fixare al uterului este format din cordoane conjunctive şi din fibre musculare netede. Ele pleacă din porţiunea inferioară a uterului:

a) anterior spre vezică şi mai apoi spre simfiză,b) spre pereţii pelvieni laterali - ligamentele cardinale c) posterior, formînd scheletul conjunctiv al ligamentelor utero - sacrate.

Aparatul de susţinere este format din musculatura şi fasciile planşeului pelvi-perineal.

Planşeul pelvin are o importanţă enormă în menţinerea organelor genitale interne în poziţie normală. La creşterea tensiunii intraabdominale ( încordare, ridicare de greutăţi, tuse ş.a.) colul se sprijină pe planşeul pelvin ca pe un suport.Musculatura planşeului pelvin susţine organele genitale şi viscerale împiedicîndu-le să se lase în jos.

ŢESUTUL CONJUNCTIV PELVIAN

Sub tunica seroasă (peritoneală) a organelor micului bazin se găseşte ţesutul conjunctiv pelvian, care aderă la diferite părţi ale organelor genitale interne.

Ţesutul conjunctiv pelvian acoperă toate spaţiile libere dintre organele micului bazin în partea neacoperită de peritoneul şi se situiază superior fasciilor pelviene.

În ţesutul conjunctiv lax se evidenţiază regiuni unde predomină ţesut conjunctiv fibros, dens. Aceste zone de condensare formează aparatul de fixare al organelor genitale interne.

În ţesutul conjunctiv pelvian se disting următoarele zone:

Ţesutul conjunctiv parametrial (parametrium) se găseşte între foiţele ligamentului lat şi se întinde de la marginile laterale ale uterului pînă la pereţii laterali pelvieni.

Ţesutul conjunctiv paravezical ocupă spaţiul rămas liber din jurul vezicii urinare; este mai abundent anterior şi posterior de vezică.

Ţesutul conjunctiv paravaginal înconjoară vaginul şi ocupă spaţiul dintre pereţii laterali vaginali şi pereţii pelvieni.

Ţesutul conjunctiv pararectal se situiază în jurul rectului.Toate zonele ţesutului conjunctiv pelvian, menţionate mai sus, nu sunt delimitate, deoarece sînt legate între ele prin numeroase elemente conjunctive.

Ţesutul conjunctiv pelvin are o mare importanţă:

contribue la mobilitatea fiziologică şi funcţionarea normală a organelor genitale interne, a vezicii şi a rectului, permite modificarea volumului organelor (împlerea şi golirea vezicii şi a rectului, schimbarea dimensiunilor uterului şi sarcină, la naştere ş.a.)

zonele condensate ale ţesutului conjunctiv pelvian fixează organele genitale în stare de suspensie mobilă, participă la menţinerea uterului şi a altor părţi ale aparatului genital în poziţie normală.

formează lojele ureterelor, vaselor sangvine şi limfatice, ganglionilor limfatici, trunciurilor nervoase şi a plexurilor.

SISTEMUL SANGUIN AL ORGANELOR GENITALE

Vascularizarea organelor genitale externe se realizează prin artera ruşinoasă şi prin ramuri ale arterei femorale.

Artera ruşinoasă (a. pudenda) pleacă de la artera hipogastrică, se îndreaptă în jis şi iese din bazin, ramificîndu-se în organele genitale externe, perineu, vagin şi rect.

Ramura arteriei femorale (a. supermatica externă) împreună cu ligamentul rotund iese din canalul inghinal, participînd la vascularizarea labiilor şi muntelui Venus.

Sursele principale de vasculşarizare a organelor genitale interne sînt arterele uterine şi ovariene.

Artera uterină (a. uterină) este un vas pereche, care vine din artera hipogastrică, se îndreaptă spre uter prin ţesutul conjunctiv parametral, situat la baza ligamentelor late, pe drum se încrucişează cu ureterul şi ajunge la marginea uterină la nivelul orificiului intern. La acest nivel de la artera uterină pleacă o ramură destul de mare, care vascularizează colul şi porţiunea superioară din vagin – ramura cervico –vaginală. Truchiul principal al arterei uterine (ramus ascendens) urcă şerpuind pe marginea uterului, dînd numeroase ramuri, care irigă pereţii uterini şi ajunge pînă la fundul uterului, unde dă o ramură pentru trompă. Ramurile terminale ale arteriei uterine se anastomozează cu ramurile arteriei ovariene, situate în partea superioară a ligamentului lat.

Ramurile arteriale ale truchiului principal ascendent al arterei uterine formează o reţea deasă de vase sahguine subţiri, care vascularizează abundent tunicile uterine musculară, mucoasă şi seroasă.

Artera ovariană (a. ovarică) este un vas pereche, care pleacă de la aorta abdominală, mai jos de locul de unde începe artera renală, coboară împreună cu ureterul şi parcurge ligamentul lombo-ovarian în direcţia porţiunii superioare a ligamentului lat, dînd ramuri ovarului şi trompei.Trunchiul terminal al arterei ovariene se anastomozează cu porţiunea terminală a arterei uterine.

Afară de arterele uterină şi ruşinoasă vaginul e vascularizat şi de ramurile arterelor vezicală şi hemoroidală.

SISTEMUL NERVOS AL ORGANELOR GENITALE

Organele genitale feminine sînt inervate de sistemele nervoase simpatic şi parasimpatic, precum şi de nervi spinali.

Fibrele sistemului nervos simpatic, care inervează organele genitale, vin din plexurile aortal şi solar şi se îndreaptă în jos, formînd la nivelul vertebrei V lombare plexul hipogastric superior.

De la plexul indicat pleacă fibre, care merg în jos şi lateral, formînd plexurile hipogastrice inferioare drept şi stîng.

De la aceste plexuri fibrele nervoase se îndreaptă spre plexul masiv utero-vaginal sau pelvian

Plexul utero-vaginal este situat în ţesutul conjunctiv parametral lateral şi posterior de uter, la nivelul orificiului cervical intern. Spre el vin ramurile n. pelvian ( n. Pelvicus), formate din fibre paracimpatice.

Fibrele simpatice şi parasimpatice, care pleacă din plexul utero-vaginal, inervează vaginul, uterul, părţile interne ale trompelor uterine şi vezica urinară.

Corpul uterin este inervat în special de fibre simpatice, iar colul şi vaginul – de nervii parasimpatici.

Ovarul este inervat de nervi simpatici şi parasimpatici din plexul ovarian La acesta aderă fibrele nervoase din plexurile aortal şi renal. De la plexul ovarian pleacă ramuri la părţile externe ale trompelor şi la plexul utero-

vaginal. Organele genitale externe şi planşeul pelvin sunt inervate de nervii ruşinoşi.

La nivelul pereţilor uterini, ai trompelor şi în zona medulară ovariană se formează plexuri nervoase dese. Ramuri nervoase foarte fine, care pleacă de la aceste plexuri, se îndreaptă spre fibrele musculare, epiteliu şi celalte elemente celulare.

În tunica mucoasă uterină ramurile nervoase terminale la rîndul lor se îndreaptă de asemenea spre glande, în ovar - spre foliculi şi corpii galbeni.

Fibrele nervoase terminale extrem de fine de termină în formă de năsturei, păhărele etc. Aceste terminaţii nervoase receptează excitările chimice, mecanice, termice ş.a.

Terminaţiile nervoase din organele genitale interne fac parte din interoceptorii, care înregistrează excitările venite din organele interne.

Excităţile, receptate de terminaţiile nervoase sensitive de transmit prin fibrele nervoase în segmentele sistemului nervos, situate superior, acolo unde se găsesc centrii, care reglează activitatea organelor genitale interne.

Impulsurile venite din aceşti centri se trahsmit prin fibre motorii şi secretorii la organele genitale şi realizează activitatea lor (contracţii musculare, secreţia glandelor, producerea hormonilor ş.a.).

Centrii nervoşi, care reglează activitatea organelor genitale, sînt situaţi la diferite niveluri ale sistemului nervos central, în măduva spinării, în regiunea subcorticală a creierului şi în scoarţa cerebrală.

Observaţiile clinice arată că traumele psihice puternice pot suprima temporar menstruaţia, pot provoca avorturi, naşteri premature şi dischinezii în travaliu.

A fost stabilit, că influenţele favorabile, exercitate asupra psihicii parturientelor, contribue la evoluţia normală a naşterii, micşorînd sau suprimînd durerile. Acest fapt este utilizat în decursul ultimilor ani în sistemul de pregătire psihoprofilactică a naşterii.

SISTEMUL LIMFATIC AL ORGANELOR GENITALE

Sistemul lmfatic al oragenor genitale constă dintr-o reţea deasă de vase limfatice spiralate şi din numeroşi ganglioni limfatici.

Căile şi ganglionii limfatici sunt situaţi în special pe traiectul vaselor sangvine. Vasele limfatice, prin care se scurge limfa din organele genitale externe şi din treimea inferioară a vaginului, duc spre ganglionii limfatici inguinali.

Căile limfatice, care pleacă de la treimea medie şi superioară vaginului şi de la colul uterin se îndreaptă spre ganglionii limfatici situaţi de-a lungul vaselor sangvine hipogastrice şi iliace.

Limfa din corpul uterin, trompe şi ovare se scurge prin vasele situate de-a lungul arteriei ovariene şi se îndreaptă spre ganglionii limfatici ai aortei şi ai venei cave inferioare.

Între sistemele căilor limfatice ale organelor genitale indicate există anastomoze limfatice.

Armă irezistibilă, simbolul maternităţii, sursă de complexe!!!

G L A N D E L E M A M A R E

Glandele mamare au o structură acinoasă. Parenchmul glandei mamare constă din numeroase alveole (acini glandulari). Ele sunt situate în jurul canalului excretor (ductus lactiferus) şi comunică cu lumenul lui. Unindu-se , formează lobi separaţi, mari. Epiteliul glandelor are funcţii secretorii. Între lobi se găseşte un ţesut conjunctiv fibros care conţine fibre elastice şi grăsime. Numărul lobilor glandei mamare este de 15 - 20. Fiecare lob are un canal galactofor, în care se strînge secretul din toate canalele mărunte, legate cu alveole. Canalul fiecărul lob de deschide separat la suprafaţa mamelonului, fără a se contopi cu altele; la suprafaţa mamelonului se găsesc 15 - 20 de orificii ( după numărul de canale galactofore) - pori galactofori. Fiecare canal galactofor formează sub areola mamelonului, înainte de a se deschde la suprafaţa lui o dilatare (sinusul galactofor). Pe suprafaţa proeminentă a glandei este situat mamelonul (papila mammae), acoperit de o piele fină, zbîrcită şi pigmentată. Mameloanele au o formă cilindrică sau conică, mărimea lor variază. Uneori sunt plaţi sau chiar retractaţi, îngreunînd alaptaţia copilului. Pielea din nurul mamelonului e pigmentată (areola, zona mamelonară). Aici se găsesc glandele Montgomeri - nuşte glande mamare rudimentare. Mamelonul şi zona areolară au fibre musculare netede, situate în vecinătatea pielii şi numeroşi receptori nervoşi. Parenchimul glandei mamare începe să se dezvolte intens în perioada de puberitate; evoluţia canalelor galactofore este influenţată de hormonul ovarian folicular, iar evoluţia alveolelor – de hormonul corpului galben. Glandele mamare se dezvoltă complect în perioada maturităţii sexuale. La femei în vîrstă are lor atrofia progresivă a parenchimului glandelor mamare. Vascularizarea glandelor mamare se face prin arterele respective (a . mammaria) şi prin ramurile arteriei axilare. Vasele limfatice merg la ganglionii limfatici axilari.

Funcţiile glandelor mamare

De lactaţie – producerea laptelui. Activitatea secretorie a glandelor mamare începe în cursul sarcinii, atingînd maximul de intensitate după naştere. Laptele se secretă sun influenţa hormonului lactogen – prolactina din lobul anterior hipofizar, activitatea căruia este reglată de sistemul nervos central. În timpul alaptării se excită elementele nervoase ale glandei mamare şi impulsurile corespunzătoare ajung la sistemul nervos central. Sub influenţa modificărilor, apărute în sistemul nervos, creşte secreţia hormonilui hipofizar lactogen, care stimulează funcţia secretorie a glandei mamare. Procesul de secreţie al laptelui are loc sub influenţa excitării receptorilor mamelonului şi areolei în timpul suptului. Funcţia estetică Funcţia sexuală – mamelonul la unele femei este şi zonă erogenă.

ORGANELE GENITALE MASCULINE

PENISUL – un organ de formă cilindrică, care-şi modifică forma, dimensiunile şi consistenţa.

Deosebim: Rădăcină Corp Gland – la penis în repaos glandul este acoperit de un pliu cutanat de rezervă – prepuţiu – pe faţa

lui internă se află glandele Tyson care secretă smegma.

Este format din:

doi corpi cavernoşi un corp spongios

Lungimea şi diametrul penisului în erecţie sunt importante pentru alegerea unui prezervativ corespunzător. Lungimea obişnuită a unui prezervativ este de 17cm cu diametrul 3,5cm.

SCROTUL este o pungă tegumentară, care conţine:

testiculul epididimul partea incipientă a canalului deferent Este împărţit în două cavităţi cu un sept la linia mediană.

TESTICULUL

Gonada masculină de formă ovoidă, situată în scrot. Dimensiunile 5/3/2cm, greutatea 15-20gr. Este împărţit prin septuri conjunctive în 300-400 lobuli cu tubi seminiferi – în interiorul lor are

loc procesul de spermatogeneză – procesul de formare şi dezvoltare a spermatozoizilor. Ciclul spermatogenic durează 74 zile.

EPIDIDIMUL Este situat posterior de testicul. Constă din:

Cap – conţine canale (15) eferente testiculare care continuă reţeaua tubilor seminiferi Gît şi coadă – conţin canalul epididimar situat în continuarea canalelor eferente testiculare, este

puternic încolăcit, are o lungime aproximativ 6m

CANAL DEFERENT

Continuă canalul epidididmar, are lungimea de 60cm şi un lumen foarte îngust – 0,5mm. Porţiunea iniţială se află în scrot, posterior de epididim, străbate canalul inghinal, ajunge lateral de vezica urinară. Se îndreaptă apoi posterior, încrucişează de asupra ureterul şi se îndreaptă spre prostată.

Funcţia principală a epididimului este de a transporta spermatozoizii din testicul în canalul deferent, de a secreta un mediu favorabil maturizării spermatozoizilor şi de a-i depozita înainte de ejaculare.

Ciclul epididimar la om durează 15zile. După această perioadă spermatozoizii suferă un proces de îmbolnăvire şi sunt fagocitaţi, ei fiind stocaţi la nivelul cozii epididimare.

VEZICULA SEMINALĂ

Este o glandă pereche, care contribuie la producerea lichidului seminal. Este situată posterior de vezica urinară şi lateral de canalul deferent.

Canalul ei de excreţie se uneşte cu canalul deferent formînd canalul ejaculator, lungimea de 2cm, îngust, care se deschide în uretră.

PROSTATA

Situată la baza vezicii urinare este formată din doi lobi uniţi de un istm. Greutatea 20gr, dimensiunile 4/3/2cm Conţine numeroase glande, aproximativ 50 care secretă un secret cu miros caracteristic de

spermă. Secreţia prostatică contribuie cantitativ şi calitativ la formarea spermei.