analiza marcatorilor discursivi

Universitatea BucureştiFacultatea de LitereMaster: Studii Avansate în LingvisticăClase şi unităţi funcţional-pragmaticeAn IPanait Alina

Analiza marcatorilor discursivi

Text suport: Emil Cioran, „Pe culmile disperárii”

1


Analiza marcatorilor discursivi

Text suport: Emil Cioran, „Pe culmile disperării”

Marcatorii discursivi (numiţi adesea şi conectori pragmatici) sunt unităţi lingvistice invariabile, care marchează relaţia care se stabileşte între două segmente textuale.Aceste tipuri de unităţi nu exercită nicio funcţie sintactică, dar constituie linku-uri supraraţionale care facilitează coeziunea textului şi interpretarea enunţurilor. Nu contribuie la sensul propoziţional, joncţionează secvenţe de discurs.

După ce

· “ Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele, simţi cum orice ai face nu mai poate avea nicio semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, după ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie.”

· “Cu ce îndrăzneala mai poţi vorbi de viaţă, după ce ai nimicit-o complet în tine?”· “Atunci, nu se va mai mira nimeni de ce, pentru o mare sensibilitate, se poate pune problema dacă mai

are rost să mai trăieşti după ce asculţi unele simfonii sau după ce priveşti un peisaj rar şi fascinator.”

În cele trei propoziţii avem marcatori de structurare discursivă şi de introducere a informaţiilor temporale.Între părţile conectate pragmatic se stabileşte o relaţie de temporalitate.Marcatorii discursivi din aceste enunţuri sunt pronume relative şi interogative însoţite de prepoziţii,care au un rol dublu: atât de conector sintactic, cât şi de marcator discursiv.

Relatorii din aceste exemple au funcţia relativizatoare foarte slăbită.În toate exemplele, “după ce” are sensul de “apoi” .Subordonatele introduce prin relatori funcţionează atât la nivelul universului de discurs, deoarece relativul capătă un comportament sintactic de conjuncţie: “….căci apoi ai atins limitele vieţii, apoi ai trăit cu exasperare….”. Inferenţa este că “gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită” nu şi-ar fi pierdut farmecul şi seducţia dacă nu ai fi “atins limitele vieţii ” şi “ai fi trăit cu exasperare tot”.Aceşti marcatori nu au o poziţie parantetică, sunt importanţi pentru decodarea sensului procedural. Propoziţiile introduse de acest relator au valoare metadiscursivă. Sporeşte forţa ilocutionară şi de adevăr a aserţiunii.Structurează discursiv ideile.

adică

· “Sănătatea brută, organică — adică o sănătate iremediabilă — este tot ceea ce poate fi mai detestabil la un om.”

2


· “Prin muncă a devenit din subiect obiect, adică un animal, cu defectul de a fi mai puţinsălbatic.”

· “Aici stă de fapt valoarea lui, de a fi barbar, adică de a fi numai sânge, sinceritate şi flăcări.”· “Numai printr-o legare de absurd, prin iubirea inutilului absolut, adică a ceva care nu poate lua

o consistenţă, dar care, prin ficţiunea lui, poate să stimuleze o iluzie de viaţă.”

Este un marcator discursiv care are rolul de explicitare, de dezambiguizare a propoziţiei regente.Sensul procedural: locutorul consideră că noţiunile expuse de el sunt mai greu de înţeles, sau pot fi înţelese greşit, şi a înserat un apozem adverbial în secvenţa de discurs care dezambiguizează sensul celei dintâi. Nu poate fi omis din text. Este un modalizator epistemic, indicând atitudinea vorbitorului fata de cunoaştere.

dar· “Dimpotrivă, este cu mult mai adevărat că prin spirit s-a câştigat un dezechilibru, o anxietate,

dar şi o grandoare.”· “Este un aspect al demonismului vieţii, în această ruină a celor care trăiesc în regiuni

neobişnuite, dar şi un aspect al insuficienţei ei, care explică de ce viaţa este un privilegiu al oamenilor mediocri.”

“Dar” este conector sintactico-pragmatic contrastiv cu rol de marcator discursiv.Nu poate fi omis din cadrul texului.În cazul omiterii, sensul procedural al enunţului se schimbă.Acest conector este exprimat printr-o conunctie coordonatoare adversativă. Participă la organizarea sintactică şi semantică a enunţului. Marchează o relaţie de contrast.Acest conector are rolul de a adăuga un surplus de informaţii primului enunţ, astfel că destinatarul trebuie să ştie că prin spirit s-a câştigat atât dezechilibru, cât şi grandoare, respectiv existenţa unui aspect al demonismului vieţii, cât şi un aspect al insuficientei ei (inferenţa).Domeniul său este întreaga fraza.Este semn al polifoniei, opinia lui se înserează pe fundalul altei opinii. Are un caracter explicativ. Nu respectă maxima cantităţii.

Iar

· “Este un proces de diminuare, iar nu de creştere; din acest motiv, el este o întoarcere înspre neant, iar nu o înflorire în existenţă.”

· “Oboseala te face să trăieşti sub nivelul normal al vieţii, iar despre marile tensiunivitale nu-ţi îngăduie să ai decât un presentiment.”

· Lumea este considerată ca un spectacol, iar omul ca un spectator care asistă pasiv ladesfăşurarea unor aspecte.

3


· Ar trebui să nu mă mai intereseze nimic în această lume; să-mi apară ridicolă însăşi problema morţii; suferinţa, limitată şi nerevelatoare; entuziasmul, impur; viaţa, raţională; dialectica vieţii, dialectică logică, iar nu una demonică; disperarea, minoră şi parţială; eternitatea, o vorbă; experienţa neantului, o iluzie; fatalitatea, o glumă…

“Iar” este conector sintactico-pragmatic contrastiv cu rol de marcator discursiv.Nu poate fi omis din cadrul texului.În cazul omiterii, sensul procedural al enunţului se schimbă.Acest conector este exprimat printr-o conjuncţie coordonatoare adversativa. Participă la organizarea sintactică şi semantica a enunţului.Marchează o relaţie de contrast. Domeniul său este întreaga fraza.Este semn al polifoniei, opinia lui se înserează pe fundalul altei opinii.Are un caracter explicativ. Nu respecta maxima cantităţii.

Chiar dacă

· Existenţă mare începe de acolo de unde pentru ea sfârşeşte morala, fiindcă numai de aici ea poate riscă orice, poate încerca absolut totul, chiar dacă obstacole o împiedica de la realizări efective.

· În realitate, nimeni nu devine pesimist dacă n-a avut anterior atât elan încât să fi dorit viaţa cu o ardoare pasionată, chiar dacă această ardoare n-ar fi intrat în conştiinţa respectivului.

· Oricât m-aş lupta pe culmile disperării, nu vreau şi nu pot să renunţ şi să părăsesc iubirea, chiar dacă disperările şi tristeţile ar întuneca izvorul luminos al fiinţei mele, deplasat în cine ştie ce colţuri îndepărtate ale existenţei mele.

Marcator discursiv cu rol de concesie.De asemenea, are funcţia şi de conector sintactico-pragmatic. Nu poate fi omis din cadrul texului.În cazul omiterii, sensul procedural al enunţului se schimbă.Acest conector este exprimat printr-o locuţiune conjuncţională concesiva.Se caracterizează prin metadiscursivitate. Acţionează la nivelul epistemi

Căci

· Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele, simţi cum orice ai face numai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, după ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşipierd orice farmec şi orice seducţie.

· Nimeni n-ar mai îndrăzni să se privească în oglindă, căci o imagine grotescă şi tragicăîn acelaşi timp ar amesteca în contururile fizionomiei pete şi dungi de sânge, răni care nu pot

4

Universitatea BucureştiFacultatea de LitereMaster: Studii Avansate în LingvisticăClase şi unităţi funcţional-pragmaticeAn IPanait Alinafi închise şi şiroaie de lacrimi care nu pot fi stăpânite.

· Nu pot aduce nimic în această lume, căci n-am decât o metodă: metoda agoniei. Văplângeţi că oamenii sunt răi, răzbunători, nerecunoscători sau ipocriţi?

“Căci” este un conector sintactico-pragmatic cu rol de marcator discursiv, reprezentat prin conjunctive subordonatoare cu sens cauzal. Se caracterizează prin metadiscursivitate. Acţionează la nivelul epistemic.

Pentru că

· Deşi pentru mine viaţa este un chin, nu pot să renunţ la ea, fiindcă nu cred în absolutul valorilor transvitale pentru ca să mă sacrific în numele lor.

· Dacă cineva s-a sacrificat pentru că eu să fiu fericit acum, atunci eu sunt mai nefericit decât el, fiindcă nu înţeleg să-mi clădesc o existenţă pe un cimitir.

· Desigur că ea este mult prea misterioasă pentru ca să o putem sesiza.

Marcator discursiv cu rol de motivare, de explicare. Este exprimat printr-o locuţiune conjuncţională de scop. Încalca maxima cantităţii.Domeniul său este întreaga fraza în care este înserat.Selecţia lui “pentru că…să” este conştientă, este făcută cu un anumit scop.Locutorul arata scopul, finalitatea acţiunilor sale.

dacă

· Nu ştiu dacă sunt disperat, căci lipsa oricărei speranţe poate să fie şi altceva decât disperare.Nu este posibilă absolut nicio fundamentare a suferinţei pe o ierarhie de valori. Şi apoi, rămâne de văzut dacă e posibilă o ierarhie a valorilor.

· Te întrebi: cum de se pot întâmpla, dacă se întâmplă, cum se mai poate vorbi de finalitate sau de alte poveşti?

“Dacă ”(complementizator) este conector sintactico-pragmatic cu rol de marcator discursiv. Nu poate fi omis din cadrul texului.În cazul omiterii, sensul procedural al enunţului se schimbă.Acest conector este exprimat printr-o conjuncţie subordonatoare condiţionala.Este o marcă a interogaţiei totale transpune în vorbire indirectă (GALR, ÎI, p. 236). „Dacă 1” din primul enunţ introduce o subiectivă, iar „dacă 2” introduce o condiţională. „Dacă 1” proiectează actiuna, ipotetic, în viitor.Inferenţa este următoarea: se discuta de o ierarhie a valorilor, dar nu se ştie exact dacă este posibilă/existenţa aceasta ierarhie a valorilor.Cu alte cuvinte, se încalcă calitatea şi cantitatea, iar „dacă 1” anulează adevărul primei propoziţii.”Nu este posibilă absolut nicio fundamentare pe o

5


ierarhie de valori” pentru da nu se ştie clar dacă într-adevăr exista această ierarhie. Ambele propoziţii, mai exact cele introduse prin dacă, se remarca prin incertitudinea a ceea ce locutorul/vorbitorul a spus mai sus.Aşadar, pune la îndoială ceea ce a spus.Aceste enunţuri sunt direcţionate retoric către interlocutor.

Cred că

· Cred că forma cea mai esenţială a iubirii este iubirea dintre bărbat şi femeie, care este nunumai sexualitate, ci implică un complex întreg de stări afective, a căror fecunditate estedestul de sesizabilă.

· Nu cred că esenţa şi intimitatea vieţii să fi rămas un bun pierdut pentru aceia care nu sau aventurat pe căile spiritului.

“(Nu) cred că” este un marcator discursiv epistemic care are funcţia să orienteze către locator discursul.Exprima un grad de certitudine. Este o situaţie de comunicare circumstanţială.Părerea locutorului exprimată prin “eu cred că/nu cred că” anulează părerea celuilalt.Îşi păstrează central epistemic personal.

Mă întreb

· Mă întreb : s-a sinucis cineva pentru Dumnezeu, pentru natură, pentru artă?· Insomnia este o realitate atât de mare, încât îmi vine să mă întreb dacă omul nu este un

animal ce nu poate dormi.· Mă întreb dacă poate exista disperarea fără insomnii, dacă este posibilă o pierdere totală a

nădejdii fără concursul nesomnului.

“Mă întreb” este un marcator propoziţional de atitudine.Este reprezentat printr-un verb la indicative. Apare la nivelul intrapersonal. Leagă discursul prezent de vorbirea lui interioară(solilocviu). Apare în inciza (character parantetic).Se înlănţuie la nivel intrapropozitional, adresându-se lui însuşi. Indică caracterul retoric al întrebării. Discursul este proiectat ca o întrebare adresată lui însuşi.Canalul de transmitere al discursului este unul interior.

6


În fond

· Cu cât te gândeşti mai mult la ele, cu atât le înţelegi mai puţin. Este un procesanalog cu acela care te reduce la tăcere din ce gândeşti mai mult asupra esenţei ultime alumii. Dar, pe când aici rămâi înmărmurit în faţa unui infinit indescifrabil, în cazul femeii nulitatea iţi pare mister, când ea nu este în fond decât nulitate.

· Trebuie, intradevăr, să te fi luptat mult cu forţele demonice şi negative ale vieţii pentru a ajunge la conştiinţa ireparabilului, care nu face din ireversibilitatea vieţii decât o cale spre moarte, o evoluţie care nu e, în fond, decât o disoluţie.

Marcator discursiv, cu poziţie incidenta (parantetic).Este sinonim cu “în concluzie”.Contribuie la forţa ilocutionara a enunţului, sporewste gradul de veridicitate, de adevăr. Este un marcator discursive al cărui rol este să specific actul de vorbire. Este o structură proeminentă, special făcută pentru a indica o atitudine de convingere. Se raportează la conţinutul propoziţional în care apare.Are un contur intonaţional autonom.Propoziile în care acest marcator apare sunt nişte aserţiuni.Sporeşte gradul de veridicitate, de adevăr al acestui conţinut propoziţional.Indică o reflecţie suplimentară be baza celor spuse anterior.

De fapt, mai precis

· fluiditate, o curgere interioară contopeşte intrun singur elan, ca într-o convergenţă ideală, toate elementele vieţii lăuntrice şi creează un ritm intens şi plin. Faţă de rafinamentul unei culturi anchilozate în forme şi cadre, care maschează totul, lirismul este o expresie barbară. Aici stă de fapt valoarea lui, de a fi barbar, adică de a fi numai sânge, sinceritate şi flăcări.

· Farmecul absurd al iubirii adevărate, al iubirii intense, este de a găsi mister într-o singură fiinţă, de a descoperi — sau mai precis a inventa — un infinit intro existenţă individuală de o deconcertantă finitate.

Construcţiile sunt marcatori discursive cu rol de explicitare.Sunt exprimaţi prin locuţiuni adverbial apozitive.Au rol metacomunicativ. Au character parantetic, adică pot fi omişi din enunţuri.Determina conţinutul propoziţional din care fac parte. Sunt izolate sintactic, detaşate de restul enunţului.Sunt circumstanţiale ale enunţării. Locutorul, prin utilizarea acestor locuţiuni verbale, doreşte să ilustreze o atitudine epistemică de certitudine. Vorbitorul transmite indicaţia ca asupra conţinutului propoziţional se realizează o corecţie sau, mai precis formulează aprecieri referitoare la exactitatea formulării, la relevanta ei (Conectori pragmatici, p. 33)

7


Corect ar fi

· Vorbind despre moarte, ai salvat ceva din tine, dar corect ar fi să spun că a murit ceva din propria fiinţă, deoarece conţinuturile obiectivate îşi pierd actualitatea din conştiinţă..

“Corect ar fi ” este un marcator discursiv propoziţional.Poate apărea şi în oralitate.Este exprimat printr-un verb la modul conditional-optativ.Apare într-o propoziţie de comentariu metalingvistic.Nu este încă clişeizat.

În afară de asta

· N-ar fi mai fecundă o abandonare în fluiditatea noastră interioară, fără gândul unei obiectivări, sorbind doar cu o voluptate intimă toate fierberile şi agitaţiile lăuntrice? În afară de asta, am trăi şi cu o intensitate infinit bogată întreaga acea creştere interioară pe care experienţele spirituale o dilată pină la plenitudine.

“ În afară de asta ” este un marcator discursiv de dimensiunea unei sintagme propoziţionale, reprezentat prin circumstanţial cumulative.Circumstanţialul cumulative nu este metadiscursiv.

Evident

· Nu există argumente pentru a trăi. Acela care a ajuns la limită mai poate umbla cu argumente, cu cauze, efecte, consideraţii morale etc.? Evident, nu.

“Evident” este marcator discursiv de atitudine propoziţionala, exprimat printr-un adverb de atitudine propoziţionala ca declanşator de presupoziţii.Indică atitudinea epistemică de certitudine.Cu ajutorul acestui adverb, locutorul transmite indicaţia ca asupra conţinutului propoziţional se realizează o corecţie.Prin acest marcator discursive, locutorul doreşte să evidenţieze valoarea de adevăr a primei propoziţii, ba chiar să o întărească. În concluzie, marcatorii discursivi sunt foarte importanţi în analiza unui text, ei oferind informaţii în legătură cu sensul inferenţial codificat. După cum am văzut şi mai sus, niciun marcator discursiv nu este ales în mod aleatoriu, putând analiza intenţia de comunicare a interlocutorului.

8

analiza marcatorilor discursivi

Documents