sigilarea invaziva

{

Sigilarea fisurilor dentare. Însuşirea practică a metodei neinvazive de sigilare a fisurilor dentare.

Abu Siam Luai

După datele OMS la 60-90% dintre copii se înregistrează cel puţin o formă de carie dentară. Cea mai mare rată a cariei se observă în primii 1,5-2 ani după eruperea dinţilor permanenţi, adică la vîrsta de 6-7 şi 11-13 ani, atunci cînd mineralizarea dinţilor este incompletă, iar 80,8% din cavităţile carioase sunt situate la nivelul suprafeţelor ocluzale în fisurile şi gropiţele naturale.

Acest fenomen este datorat: 1. Mineralizării slabe a fisurilor dentare în primii doi

ani de la erupţia dintelui; 2. Arhitectonicii complicate a suprafeţelor ocluzale,

ca consecinţă gropiţele naturale ale dinţilor sunt curăţate insuficent cu periuţele dentare şi prezintă puncte de retenţie a plăcii bacteriene, ceea ce contribuie la dezvoltarea rapidă a cariei dentare;

Mineralizare dentara insuficienta

Fisurile molarilor

. Participarea insuficientă a dintelui aflat în proces de erupere, în procesul de masticaţie, fie din lipsa antagonistului, fie din lipsa contactului cu antagonistul, ceea ce presupune o autocurăţire parţială a suprafeţei ocluzale a dintelui

Dintele erupt insuficient

Rolul şanţurilor şi fosetelor în producerea cariei ocluzale

Relieful denivelat al suprafeţelor ocluzale ale dinţilor laterali ca posibil element favorizant al apariţiei cariei ocluzale a atras atenţia practicienilor încă de la începutul secolului trecut.

Pe parcurs s-a studiat morfologia şanţurilor ocluzale, descriindu-se două tipuri:

- şanţuri largi, în formă de V, puţin adânci şi - şanţuri în formă de l, adânci şi înguste.

Se consideră că şanţurile adânci şi înguste oferă cel mai bun mediu pentru dezvoltarea proceselor carioase, ca urmare a descompunerii resturilor alimentare şi a înmulţirii germenilor. De aceea, cu cât creşte înclinarea cuspidiană, cu atât creşte şi frecvenţa cariilor.

Mecanismul de producere a cariilor ocluzale din şanţuri şi fosete

Iniţial s-a crezut că debutul leziunilor din şanţurile ocluzale are loc în profunzimea lor, de unde procesul carios se extinde, afectând pereţii şanţului şi pantele cuspidiene.

În prezent se ştie că debutul se produce la nivelul marginilor şanţului prin două leziuni bilaterale independente, afectând smalţul pantelor cuspidiene opuse. Procesul carios urmăreşte structura prismatică, extinzându-se, ca în final cele două leziuni să se unească la baza şanţului.

Bazele ştiinţifice ale gravării acide După 1950 s-au făcut numeroase studii pentru a se stabili

care este concentraţia optimă de acid în vederea efectuării gravării.

S-a ajuns la concluzia că acidul fosforic 30-40% este optim pentru asigurarea acesteia prin aplicarea timp de 60 secunde la dinţii permanenţi şi 120 secunde la dinţii temporari. Durata dublă în cazul dinţilor temporari se datorează faptului că conţinutul mineral al smalţului este scăzut iar cel organic este crescut. Majoritatea sigilanţilor comercializaţi folosesc ca agent de gravare acidul fosforic 35 sau 37%.

Etapele de realizare: Îndepărtarea depozitelor şi a resturilor organice de la nivelul

şanţurilor şi a fosetelor coronare de sigilat; Prepararea fisurilor cu freze diamantate cilindrice; Aplicarea la fundul fisurii a unui ciment glass ionomer, se

acordă timp de priză; Condiţionarea acidă a fisurii, spălarea cu un get de apă,

uscarea, izolarea; Aplicarea sigilantului în toată fisura, fotopolimerizarea; Adaptarea ocluzală, şlefuirea, poleirea. Aplicarea lacurilor sau geluirilor fluorate.

Pregatirea fisurilor

Aplicarea sigilantului

  Materialele utilizate pentru sigilarea fisurilor Din multitudinea materialelor indicate pentru sigilarea

fisurilor cele mai bune rezultate au fost obţinute prin folosirea răşinelor compozite – tip bis GMA (bisfenol A- glicidil metacrilat) şi apoi a cimenturilor glass ionomere.

Compozitele reprezintă principalele materiale de sigilare utilizate în practică. Până în prezent au fost propuse trei generaţii de sigilanţi:

Prima generaţie, compozitele polimerizabile cu lumină ultravioletă;

a doua generaţie, compozitele autopolimerizabile; a treia, cele fotopolimerizabile cu lumină.

Multumesc pentru atentie