scoala incluziva
Post on 25-Jul-2015
258 Views
Preview:
TRANSCRIPT
PLEDOARIE PENTRU ŞCOALA INCLUZIVĂ
Prof. Ing. CIOBANU DOINA
GRUPUL ŞCOLAR „ALEXANDRU CEL BUN” BOTOŞANI
MOTTO
„Toate fiinţele sunt născute libere şi egale în demnitate şi în drepturi. ''
După 1990 a fost lansat un nou concept, al educaţiei incluzive, care aduce în atenţie
necesitatea reexaminării şi extinderii rolului învăţământului obişnuit, pentru a se putea
adapta cerinţelor copiilor şi nu invers, ca până atunci, pentru ca toţi copiii să înveţe
împreună.
Copiii care nu pot face faţă cerinţelor şcolare, cei care prezintă diverse forme şi
niveluri de eşec şcolar sunt încă prea puţin cunoscuţi şi acceptaţi din punct de vedere
psihopedagogic. Atitudinea cea mai frecventă manifestată faţă de aceştia din partea şcolii
şi a societăţii în general este de subvalorizare - bazată în mare măsură pe lipsa de reuşită
şi de competenţa şcolară.
Noul tip de şcoală, cea incluzivă, trebuie să recunoască diferite cerinţe educaţionale
ale copiilor, să reacţioneze adecvat la acestea, să asigure o educaţie de calitate pentru toţi.
Este vorba de o altă opţiune de politică a educaţiei, pentru ca şcolile să poată oferi
răspunsuri adecvate cerinţelor educaţiei diferite ale copiilor.
Argumente
De ce este Şcoala mea - Şcoală incluzivă ?
Diferenţele dintre copii sunt considerate fireşti, iar şcoala dispune de servicii
adecvate care să acţioneze continuu pentru a întâmpina cerinţele educaţionale diferite .
Se pun următoarele întrebări :
De ce nu pot face progrese semnificative în invăţare toţi elevii dintr -o clasă ?
Cum pot fi sprijiniţi să progreseze în învăţare elevii care par să înveţe mai greu ?
Cât este de justificată marginalizarea ori chiar excluderea unor elevi din şcoala
obligatorie ?
1
În orice act de educaţie se întrepătrund trei dimensiuni importante: politicile,
practicile şi cultura. Se porneşte de la un cadru de inţelegere, de la obiective şi direcţii
ale acţiunilor. Se vehiculează şi se operează cu un set de practici care antrenează
schimbările preconizate prin obiective. Întreaga acţiune se derulează intr-un context
anumit, întro situaţie educaţională care surprinde un cadru cultural specific. Fiecare din
aceste elemente este la fel de important. De aceea construcţia unei educaţii pentru toţi ia
în calcul schimbările necesare, obţinute prin procesul organizat al invăţării în aşa fel încât
să se construiască politici ale incluziunii, să se dezvolte practici incluzive pentru ca în final
să apară şi să se organizeze o cultură a incluziunii. Pentru a analiza şi descrie o şcoală
incluzivă pot fi folositi o serie de indicatori (Dezvoltarea practicilor incluzive în şcoli - Ghid
managerial, 1998, MEC, UNICEF).
"Indicatorii de incluziune" asigură o bază utilă pentru realizarea unei astfel de
analize. Aceştia se bazează pe datele preluate din două surse principale de informaţie. În
primul rând, este vorba de datele care au rezultat din studiul acelor procese despre care se
ştie că stimulează participarea elevilor care anterior au fost excluşi sau marginalizaţi; în al
doilea rând, se au in vedere datele recente privind procesele eficiente în vederea
îmbunătăţirii activităţii în şcoală. Astfel, indicatorii definesc o agendă bazată pe rezultatele
cercetării care poate fi utilizată pentru a orienta activităţile de revizuire şi dezvoltare.
Indicatorii se concentreaza asupra celor trei dimensiuni ale vieţii şcolare:
Dimensiunea 1- Cultura
Filosofia educaţiei incluzive este împărtăşită de toţi membrii comunităţii şcolare şi de
toţi cei care intră în şcoală. De fapt, crearea culturii şcolii este un proces la fel de important
ca acela de predare a cunoştinţelor şi dezvoltare a deprinderilor. O astfel de filosofie stă la
baza unor strategii şi decizii curente privind practica. Aceasta dimensiune se referă la
realitatea unei şcoli şi la imaginea transmisă despre aceasta.
Dimensiunea 2- Strategia
Abordarea incluzivă este plasată în inima dezvoltării şcolare, astfel încât aceasta să
pătrundă în toate strategiile şi să nu fie privită ca o nouă strategie care se adaugă la cele
existente. Atenţia faţă de conceptul de educaţie incluzivă este prezentă în toate aspectele
planificării şcolare.
Dimensiunea 3 - Practica
2
Cultura şi politicile incluzive ale şcolii se reflectă în activitatea la clasă. Astfel,
planurile de învăţământ şi modul în care ele se aplică - în interiorul şi în afara clasei -
încurajează participarea tuturor elevilor.
Linii de acţiune pentru atingerea indicatorilor de incluziune:
Promovarea şi susţinerea politicii şcolii incluzive.
Contribuţia la combaterea discriminării şi la crearea unei societăţi şcolare incluzive,
care valorizează toate persoanele indiferent de gen, vârstă, etnie, condiţie fizică sau
intelectuală, statut social etc.
Credinţa că orice şcoală poate deveni incluzivă dacă abordează o educaţie specifică
incluziunii şi o aplică în procesul de învăţământ pe care îl gestionează. În acest
sens, schimbarea începe cu crearea unei culturi incluzive şi continuă cu dezvoltarea
de practici educaţionale şi măsuri concrete de incluziune.
Cunoşterea liniilor directoare ale unei strategii pentru educaţie incluzivă, linii
directoare valorificate în managementul instutuţional: 1) Implicarea părinţilor; 2)
Teme curriculare adecvate şi abordate gradual; 3) Acordarea timpului necesar
studiului şi o instruire bazată pe nevoile de învăţare; 4) Predare directă pornind de la
noţiuni cheie şi continuând cu o serie de paşi sistematici; 5) Raportarea instruirii la
experienţa anterioară a elevilor; 6) Strategie de învăţare în 3 paşi: a) Modelarea prin
demonstrarea comportamentelor dorite, b) Activităţi asistate în care elevii sunt
ajutaţi direct de profesor, c) Activităţi practice în care elevii acţionează independent
7) Sprijin pentru învăţare; 8) Asigurarea învăţării temeinice; 9) Învăţarea prin
cooperare; 10) Educaţie adaptată nevoilor specifice şi potenţialului specific.
Este adevărat că nu de puţine ori condiţiile de organizare şcolară - efective numeroase
de elevi în clasă, programa şcolară foarte încărcată, timpul scurt de activităţi şi interacţiuni
în clasă cu elevii pe parcursul unei lecţii, insuficienta pregătire psihopedagogică şi /sau de
educaţie -reprezintă obstacole serioase în asigurarea unui învăţământ eficace pentru
fiecare elev.
METODE ACTIV - PARTICIPATIVE APLICATE ÎN ACTIVITATEA EDUCATIVĂ A
ELEVILOR CU CERINŢE SPECIALE UTILIZÂND INVĂŢAREA PRIN COOPERARE DIN
EXPERIENŢA MEA PROFESIONALĂ
3
Metode active-participative utilizate în practica instrumental educaţională permit
elevului satisfacerea cerinţelor educaţionale prin efort personal sau în colaborare cu alţi
colegi, specific acestor metode este faptul că se stimulează interesul pentru cunoaştere,
este facilitat contactul cu realitatea inconjurătoare, sunt subordonate dezvoltările mintale şi
nivelul de socializare a elevilor.
Experienţa practică de până acum în aplicarea metodei de învăţământ prin cooperare a
evidenţiat o serie de rezultate dintre care cele mai evidente sunt :
creşterea motivaţiei elevilor pentru activitatea de învăţare,
încrederea în sine bazată pe acceptarea de sine,
atitudine pozitivă faţă de personalul didactic, disciplinele de studiu şi conţinutul acestora
(de cele mai multe ori conţinutul lecţiei suferă o serie de modificări şi adaptări care să
favorizeze spiritul de investigaţie, descoperirea noului şi cooperarea între elevii clasei ),
relaţii mai bune, mai tolerante cu colegii, indiferent de apartenenţa etnică sau culturală ,
clasa socială, capacitatea intelectuală sau unele deficienţe ale colegilor,
capacitate sporită de a percepe o situaţie, un eveniment sau o serie de obiecte şi
fenomene şi din perspectiva celuilalt.
Lecţiile bazate pe învăţare prin cooperare prezintă câteva caracteristici importante :
- răspunderea individuală se evaluează frecvent ca performanţa fiecărui elev care
trebuie să ofere un răspuns în nume personal sau în numele grupului; rezultatele se
comunică atât elevului, cât şi grupului din care face parte,
- interacţiune directă - elevii se ajută unii pe alţii încurajându-se şi împărtăşindu-şi ideile,
explică celorlalţi, discută ceea ce ştiu, se învaţă unii pe alţii,
- interdependenţa pozitivă - elevii realizează că au nevoie unii de alţii pentru a duce la
bun sfârşit sarcina grupului,
- deprinderi interpersonale şi de grup mic - grupurile nu pot exista şi nici nu pot funcţiona
eficient dacă elevii nu au şi nu folosesc anumite deprinderi sociale (conducerea, luarea
deciziei, încrederea reciprocă, comunicarea, managementul conflictelor,
- procesarea în grup - elevii au nevoie de momente pentru a vedea cât de bine şi-au
atins scopurile şi cât de eficiente au fost în grup; profesorul monotorizează în
permanenţă activităţi de învăţare a grupurilor, le ofera feedback ( lor şi intregii clase )
intervine şi corectează eventualele confuzii sau răspunsuri incomplete.
- Implicarea elevilor cu nevoi educaţionale speciale în activităţi de învăţare, alături de
colegi.
4
Structura unei lecţii alcătuite pe baza metodei activ - participative este diferită de
structura unei lecţii clasice. Momentele principale ale unei lecţii corespund unor etape bine
definite şi anume :
a) evocarea - interpretarea cunoştinţelor noi prin prisma cunoţtinţelor anterioare,
b) realizarea / construirea activă a sensului - participarea activă din partea elevului,
c) reflecţia - reevaluarea şi reconstruirea / resistematizarea cunoştinţelor anterioare.
Pentru fiecare moment sau etapă a lecţiei se pot folosi o serie de metode sau
tehnici de lucru, incluse întro strategie adaptată disciplinei, conţinutului, vârstei şi
performanţei elevilor. Iată câteva posibile strategii de învăţământ prin cooperare care pot fi
aplicate cu mare eficienţă în condiţiile şcolii incluzive : ştiu / vreau să ştiu / am învăţat ,
brainstormingul şi brainstormingul în perechi, turul galeriei, jurnalul cu dublă intrare, eseul
de 5 minute, cubul , bulgărele de zăpadă, ciorchinele.
Lista metodelor şi tehnicilor este foarte vastă şi poate fi imbogăţită şi cu alte variante în
funcţie de imaginaţia şi creativitatea profesorului. Principalele argumente care justifică
eficienţa acestor metode activ participative sunt :
- diversitatea - elevii sunt liberi să facă speculaţii, apare diversitatea de opinii şi idei,
este încurajată libera exprimare a ideilor. Sunt situaţii în care un singur răspuns este
corect, iar profesorul trebuie să fie onest cu elevii, mediind procesul prin care aceştia ajung
la răspunsul corect ( în multe cazuri acest lucru este mai important decât raspunsul însuşi
deoarece se încearcă evitarea adevărului unic exprimat întro formă categorică de către
profesor şi sprijinirea elevilor de a ajunge să se convingă singuri de adevărul respectiv - o
formă democratică de abordare a procesului educaţional).
- permisiunea - de cele mai multe ori elevii aşteaptă ca profesorul să le dea ,, singurul
răspuns bun”, ceea ce reduce eficienţa şi productivitatea învăţării; astfel elevii sunt
încurajaţi să fie spontani, să le permită exprimarea liberă a ceea ce gândesc despre o
anumită temă.
- respectul - elevii sunt ajutaţi să înţeleagă că opiniile lor sunt apreciate şi respectate de
colegi şi fiecare este dator să respecte opinia celorlalţi.
- valoarea - când elevii îşi dau seama că opinia lor are valoare se implică mai activ în
activitatea de învăţare.
- ascultarea activă - elevii se ascultă unii pe alţii şi renunţă la exprimarea unor judecăţi
pripite sau la impunerea propriului punct de vedere.
5
- încrederea - elevii conştientizează propria lor valoare şi devin mai increzători în propriile
forţe.
Toate aceste elemente au implicaţii directe şi indirecte asupra componentei afectiv
motivaţionale care influentează fundamental conduita elvului în cadrul activităţii din clasă,
atât faţă de profesor ( care este interesat ca partener şi nu ca autoritate inflexibilă în raport
cu cerinţele şi dorinţele lor de invăţare şi cunoaştere), cât şi faţă de colegi, facilitând
încrederea reciprocă, comunicarea, cooperarea şi intercunoaşterea dintre elevi).
Proiectarea unei lecţii bazate pe valorificarea metodelor activ- participative şi pe
cooperare în învăţare pot fi prezentate astfel ( procesul planificării şi proiectării lecţiei a fost
împărţit în trei etape):
A. 1. Motivaţia faţă de lecţia respectivă
- cum se leagă subiectul ales de alte teme pe care elevii le-au studiat deja sau cum pot fi
valorificate deprinderile formate deja în contextual lecţiei noi?
- cum îi va pregăti noua lecţie pe elevi să poată înţelege mai bine disciplina respectivă?
- în ce masură lecţia nouă are în vedere experienţa personală a elevilor, interesele lor
pentru învăţare şi nevoile lor speciale?
- ce informaţii din aceste lecţii pot fi descoperite sau construite de elevi?
- cum poate fi structurat conţinutul noii lecţii pentru a stimula o gamă largă de răspunsuri
personale din partea elevilor?
- cum poate fi examinată tema din perspective interdisciplinară ?
2. Stabilirea obiectivelor lecţiei
- obiective de proces - se referă la formarea, dezvoltarea sau consolidarea unor deprinderi
şi capacitati,
- obiective de conţinut - se referă la însuşirea şi cunoaşterea conţinutului noii lecţii.
3. Condiţii prealabile
- cunoştinţele anterioare ale elevilor,
- cunoaşterea nevoilor şi posibilităţilor fiecărui elev,
- capacitatea de a folosi procesele de învăţare propuse de lecţie.
4. Evaluarea ( ce dovezi vom avea că elevii au învăţat conţinutul lecţiei noi ? )
- sa evoce anumite informaţii din conţinutul lecţiei,
- să utilizeze în mod adecvat anumite procese de gândire, învaţare, anumite abilităţi şi
competenţe.
5. Managementul resurselor şi timpul
6
- ce resurse sunt necesare în cadrul lecţiei ? ( miijloace, aparatură etc .)
- cum va fi gestionat timpul ? - este întrebarea cea mai des invocată în cazul acestor
tipuri de lecţie. Fără o experienţă minimă de utilizare a metodelor interactive există riscul
crizei de timp şi parcurgerea rapidă a conţinutului în detrimentul calităţii şi eficienţei
activităţii respective.
B. După terminarea lecţiei - pot urma activităţi de extindere a cunoştintelor şi
deprinderilor dobândite. Altfel spus, cum putem aplica noile informaţii şi în alte condiţii sau în
alte investigaţii, ce intrebări au rămas care mai trebuie aprofundate ( cu fişe de observaţii ,
analize individuale, referate, identificarea unor situaţii, experimente, probleme, evenimente
sau fenomene similare) realizarea unor eseuri, investigaţii independente, postere, colectarea
unor date dintrun anumit domeniu.
CONCLUZII
Marele avantaj al acestor metode constă în valenţele lor formative, implicarea elevilor în
funcţie de posibilităţile şi nevoile lor, posibilitatea evaluării continue şi obiective a elevilor.
Dezavantajul constă în dificultatea aplicării lor întrun sistem rigid, cu un program
aglomerat pentru elevi şi cu un conţinut supradimensionat pentru majoritatea disciplinelor.
Forma fundamentală şi cea mai importantă de suport, pentru ca toţi elevii să înveţe cu
succes în şcoli care aspiră la realizarea educaţiei incluzive este, în primul rând, sprijinul
acoradat chiar de către profesorul clasei .
Aplicarea educaţiei incluzive în şcoală încearcă să ofere un răspuns atât problemelor
legate de excludere, cât şi marginalizării şcolare. Ea se referă nu doar la creşterea
şanselor de acces la educaţie şcolară, ci şi la ameliorarea calităţii educaţiei oferite de
şcoală .
7
top related